Posts Tagged ‘Irlanda’

„Cotofene” inainte de termen

Aprilie 5, 2010

Statul la coada e sport national. S-au incolonat de dimineata, sa nu piarda un loc la fiesta. Newcastle United avea nevoie doar de un punct pentru a-si confirma promovarea matematica in Premier League, iar ahtiatii fani ai alb-negrilor abia au asteptat sa erupa, sa petreaca, sa sarbatoreasca revenirea dupa doar un an in elita.

Dar jocul cu Sheffield United, de pe St. James’ Park, ultimul al etapei din a doua zi de Pasti, si-a pierdut respectiva semnificatie in urma altui rezultat, conturat cu doar o jumatate de ora inainte, la Nottingham, in partida dintre Forest si Cardiff City, penultima a rundei din Championship. Pe City Ground a fost 0-0, echivaland cu destuparea sampaniei in vestiarul „Cotofenelor” din Newcastle inca inaintea iesirii pe teren pentru meciul din nocturna.

Statistica spune ca Newcastle United devine astfel al treilea club care sa-si asigure in aceeasi data de 5 aprilie promovarea in elita inainte de termen. In plus, alb-negrii fostului interimar Chris Houghton, confirmat „plin” la startul actualei editii, le-au copiat pe Bolton Wanderers si Manchester City, cluburi care in 1997 respectiv 2002 reuseau in aceasta vremelnica data sa revina in elita dupa numai un an de surghiun in liga a doua.

„Trapasii” din Bolton, antrenati pe-atunci de Colin Todd, aveau sa acumuleze 98 puncte, cu 100 goluri marcate, iar City, cu Kevin Keegan in primul sau sezon la carma, 99 puncte, cu 108 goluri marcate. Ca si acum, secondanta in ierarhia finala a fost West Bromwich Albion Birmingham.

Si totusi, cea mai implacabila promovare in elita a reusit-o Reading FC, inca de la finele lunii martie, acum patru ani, in 2006, cand alb-albastrii lui Steve Coppell au strans 106 puncte cu 99 goluri marcate.

Desi nu la fel de prolifice, cu o medie a eficacitatii putin sub doua goluri pe meci, „Cotofenele” irlandezului Hughton, avand in Andy Carroll un principal marcator cu „numai” 14 reusite in Championship, au castigat finalmente la pas liga a doua, in ciuda incertitudinilor care au planat la inceputul campaniei in privinta confirmarii bancii tehnice, a reinnoirii unor contracte de joc si chiar a proprietatii clubului. Mike Ashley se intoarce pe marea scena…

Este un triumf personal si pentru Hughton, la vremea sa primul jucator de culoare reprezentand Republica Irlanda, si care, intre cele 53 selectii, s-a regasit intre titulari la debutul „verzilor” la un turneu final, in toate cele trei partide la Euro ’88, antrenorul atingandu-si obiectivul intr-un rol foarte ingrat, intens scrutinizat de mass-media si in conditiile unor mari asteptari din partea conducatorilor si a publicului local, pasionatii Geordies, care traiesc si respira prin United.

Acel United din nord-estul industrial, serios sifonat peste ani de crizele economice, este licarul sperantelor celor din Newcastle si religia locului. La cati se aduna meci de meci in arena din centrul sus-jos de pe colinele urbei, vreo 50.000, o merita cu prisosinta. The Toon Army revine unde-i este locul de drept, in Premier League, cu amintirile din clipul de mai jos, stranse de-a lungul experientei de 16 ani neintrerupti, din „93 incoace…

Anunțuri

Convocarea: o distinctie ravnita ori o povara?

Noiembrie 24, 2009

In editorialul „Football Made In UK” semnat pentru <Fotbal Vest>, punand cap la cap o serie de stiri provenind in doar cateva zile din diverse tabere, ce mi-au ridicat mingea la fileu sa intreb daca nu cumva convocarile devin pe zi ce trece un deranj tot mai pagubos, am constatat cum conflictul cluburi – selectionate nationale s-a ascutit la varf ca lupta de clasa in fotbalul in varianta globalizata.  

Ambitia si visul sublim al oricarui fotbalist de a imbraca tricoul reprezentativei tarii sale n-au palit nicidecum dar, in functie de circumstante, unii jucatori isi reevalueaza tot mai atent lista prioritatilor.

Iar in lumina ghinionului lui Robin Van Persie de a se accidenta destul de serios in minutul 10 al recentului joc amical Italia – Olanda, intr-o toamna in care “tunarul zburator” fusese mai dezinvolt si prolific ca niciodata in rolul sau majorat in angrenajul lui Wenger, s-ar putea gasi fotbalisti din natiuni mai putin capabile sa sclipeasca pe scena mondiala ori din nationale redutabile in ale caror echipe n-ar fi destul de buni sa incapa, intrebandu-se daca mandria de a fi convocat nu e cumva eclipsata de “deranjul” ce implica o asemenea responsabilitate.

Asemenea dubii nici c-ar fi existat sa zicem acum un deceniu. Dar de cand recompensele au explodat in fotbalul de club, ce ofera nenumarate posibilitati de afirmare, si gandul de a sunta o convocare ce s-ar putea solda cu o accidentare punand in pericol o cariera si asa nu foarte lunga s-a infiripat in planurile unora. La putine zile distanta, doi jucatori din lotul lui Manchester City, club cumparat anul trecut de bogatasi arabi, si-au exprimat indoielile in privinta continuitatii lor pe scena fotbalului la nivelul selectionatelor nationale.

Craig Bellamy, un plimbaret in fotbalul de club, s-a intrebat in public daca mai are rost sa se chinuie la capitania Tarii Galilor intr-o increcare de accedere la un turneu final neconcretizata peste ani de compatriotul sau Ryan Giggs. Desi n-a smuls deloc aplauze, galezul a fost inteles de exemplu de Allan McInally, fost international scotian, ce a opinat ca pentru unii fotbalisti in varianta globalizata a jocului, ajunsi la o anumita varsta si cu sacii de galbeni incarcati in caruta, dorinta de a continua in paralel la echipa nationala a capatat o nuanta mai opaca.

Avantaj Ashley Williams, un fundas oarecare ce nici nu si-ar fi imaginat acum un an si jumatate, la debutul in nationala Tarii Galilor, ca va deveni capitan al “Dragonilor”, si nici atat in urma cu 6 ani, cand nu evolua la divizionara secunda Swansea City, ci la amatoarea Hednesford Town, in paralel cu slujba cu jumatate de norma ca ospatar. Foarte improbabila o asemenea ascensiune intr-o nationala de calibru si s-ar putea crede ca orice Van Persie si-ar dori mai ales un triumf global cu reprezentativa sa pe cai mari, insa o alta voce a venit sa infirme aceasta supozitie.

Poate ca Tevez, celalalt recrut al lui City punand la indoiala dorinta de a mai juca pentru tara sa,  a aruncat castana tocmai pentru a-l sensibiliza pe Maradona sa-l ia in considerare pentru FIFA 2010 World Cup, dar iesirea sa ar putea fi intr-adevar onesta. Spunand ca s-a saturat de fotbal, inclusiv de cel de club, si ca si-ar dori sa-si intoarca fata spre viata de familie, Carlos a subliniat ca argentinienii de lot nu s-au menajat nici pe departe cand a fost vorba sa “dea totul” pentru echipa nationala.  

Cei doi i s-ar putea asadar alatura in exil septarului lui City, Stephen Ireland, ale carui minciuni legate de decesul bunicilor sale, strecurate managerului Steve Staunton in speranta de a-si scurta sederea la lot si a-si vizita prietena dar dezvaluite ca atare de mass-media, au dus la ruptura mijlocasului de lotul national al Irlandei. Ireland, pe urmele altui mijlocas ajuns la cutite cu reprezentativa verde, candva al ei capitan Roy Keane. Ulterior, in campania abia incheiata, Trapattoni si Liam Brady au incercat sa-l scoata pe Ireland din cochilia ce si-o armase in urma excluderii sale din lot dar, cu toate ca pe alocuri septarul cochetase cu ideea revenirii, antrenorul n-a fost convins ca mijlocasul ar dori cu ardoare sa imbrace din nou tricoul verde. De fapt, in cazul lui Ireland, totul s-a rostogolit spre un deznodamant previzibil, odata ce a intrat in conflict cu selectionerul Brian Kerr, la nationala sub 18 ani, si a trebuit sa dea din nou ochii cu acesta la preluarea reprezentativei de seniori. Ireland a trebuit sa astepte instalarea lui Staunton pentru a fi din nou convocat… 

Iar cam pe cand Van Persie gemea in Pescara, un rival in fotbalul de club era déjà inapoi in Londra, cu o potentiala sedere pe tusa de cateva saptamani. Frank Lampard doar a facut deplasarea la Doha, pentru remarcabilul amical Anglia – Brazilia organizat insa in inedita gazduire din lumea araba, dar nici nu s-a mai pregatit pentru alinierea in fata sud-americanilor, lasata pe umerii a doar doi potentiali titulari, Barry si Rooney, ingrosand in schimb infirmeria lui Ancelotti. Sir Alex Ferguson si-o freca pe de-o parte mainile pentru necazul italianului si-al lui Wenger, dar va atrage probabil pe de alta parte atentia la vorbele sale, mereu in disonanta cu “nevoile” selectionerilor de lot. Frecusurile lui Fergie cu Sven sunt binecunoscute si n-au mirat pe nimeni deciziile unor Scholes ori Neville de a spune pas pentru Albion. Miza era prea mare in Premier League si Champions League.

Iar pe cand Van Persie calatorea spre “Cizma”, nebanuind ce-l asteapta, din sanul lui West Ham United razbatea vestea ca Dean Ashton, cumparat de club la inceputul anului 2006 pe o suma record de peste 7 milioane lire sterline, e in prag sa-si agate ghetele in cui. La 25 de ani. Masivul varf chiar marcase pentru “Ciocanari” in memorabilul 3-3 al finalei de Cupa Angliei cu Liverpool, din 2006, dar trei luni mai tarziu, la chiar primul antrenament al convocarii sale in premiera la lotul national, isi rupea glezna. Un an pe tusa si o recidiva, coincidenta stranie, la prima sedinta a visiniu-albastrilor sub bagheta lui Gianfranco Zola. A trecut un an si Ashton, un potential varf pentru Albion, tot nu vede luminita de la capatul tunelului. Totul i se trage insa de la acea convocare in premiera, o onoare cu doua taisuri.

De la alt club, in acelasi timp, un comunicat de presa raspandea vestea retragerii din fotbal a unui jucator lovit de accidentari. La 26 ani, John Kennedy a aruncat prosopul dupa un deceniu petrecut la Celtic Park, drama sa conturandu-se in minutul 18 al meciului sau de debut pentru Scotia, in 31 martie 2004, cand era faultat de Vio Ganea intr-un amical castigat de Romania cu 2-1. Fundasul era monitorizat la vremea respectiva chiar de AC Milan, o postura onoranta tinand cont de numele de calibru ce au consolidat peste ani defensiva rosso-nerilor, insa John n-a mai vazut luminile rampei internationale pana in februarie 2007, la un joc de Champions League tocmai cu… milanezii, la care a luat loc pe banca de rezerve, revenind dupa ani pierduti prin sali de recuperare. Paguba era insa produsa si genunchiul i-a dat ulterior din nou in primire. Federatia a despagubit-o pe Celtic dar un alt club si-a vazut un potential lider irosit sub flamura steagului national.

Asa cum corporatiile preiau tot mai mult rolul statelor, estompand granitele, si fotbalul de club castiga teren pe zi ce trece, in detrimentul nationalelor, ghinion ca al vedetei Van Persie ori al “sperantei” Ashton dand apa la moara carcotasilor.

Iar scurtcircuitele lui Van Persie, Lampard, Bellamy, Tevez, Ashton ori Kennedy au venit in cascada intr-o saptamana fotbalistica indoliata de tragedia lui Robert Enke. Un om ce a intors spatele vietii cu 4 zile inaintea jocului Germania – Chile, la care nu fusese convocat. 

Beckham si Roy Keane sar pe drept in apararea lui Henry

Noiembrie 20, 2009

De miercuri de la miezul noptii Irlanda boceste si urla din toti rarunchii aidoma unui prescolar caruia i s-a stricat o jucarie si acum le arunca suparat pe celelalte din tarc. Reactia mai mult decat exagerata a insularilor e de un prost gust ce frizeaza ridicolul, Football Association of Ireland si pana si Ministrul Justitiei in guvernul de la Dublin cersind fara demnitate la FIFA rejucari impotriva regulamentului.

A fost o eroare de arbitraj, o greseala umana, ca destule altele in meciuri de fotbal mai mult sau mai putin importante, cu o mai mare ori mai mica miza. Arbitrul asistent n-a semnalizat pozitia de ofsaid a doi jucatori francezi, la o lovitura libera executata de Malouda in prelungirile barajului de la Paris, iar continuarea o stim cu totii.

Uitati de hentul lui Henry… in prealabil a fost ofsaid!

Daca respectiva pozitie afara din joc ar fi fost semnalizata prompt iar arbitrul de centru suedez ar fi acordat lovitura libera in favoarea Irlandei, nu s-ar fi ajuns la valul populist de oprobiu public impotriva lui Thierry Henry si prin extensie la adresa selectionatei Frantei si pe alocuri chiar a natiunii franceze. Marul discordiei ar fi trebuit sa fie legat de ofsaid, nicidecum de oportunismul ulterior al lui Henry.

Telefoane in direct, in emisiuni, mesaje text si comentarii pe marginea jocului, cu toate au oferit tot atat de multe canale pentru ca publicul insular sa-si verse naduful, dandu-i-se apa la moara si datorita reactiei oficialilor. Iar ce s-a spus si s-a scris aduce nici mai mult nici mai putin cu asasinarea caracterului lui Henry.

Rasul lumii…Comentatorii BBC n-au avut habar de henturi dar au spus apoi ca-i incredibil sa nu fi fost vazut de arbitru!

Culmea ironiei, intr-o mostra evidenta de ipocrizie, ce spune multe despre postura ingrata si uneori fara sansa de scapare a arbitrilor, comentatorii in direct ai meciului pentru BBC Radio 5 Live au sesizat infractiunea abia la peste un minut dupa comiterea hentului, gratie reluarii de pe monitoarele video, moment din care insa au intors brusc foaia, referindu-se la „incredibilul” situatiei: „Este incredibil ca n-a fost vazut de arbitru si e incredibil ca Irlanda sa fie astfel eliminata!”  In prealabil, in comentariul fazei, gazetarul se referise la „o deviere”, despre care puteti asculta aici… http://news.bbc.co.uk/sport1/hi/football/8367817.stm

Domnilor comentatori le-au trebuit vreo 80 de secunde sa se dumireasca de faptul ca Henry comisese hent dar li s-a parut incredibil ca arbitrul sa nu fi vazut acelasi incident…

Tonul indignat revoltat al acuzatorilor aratand cu degetul spre detinatorul la zi al Champions League, etichetat drept „a cheat„, un trisor, cauta tapi ispasitori dupa ce Irlanda ratase in grupa oportunitatea de a invinge Italia, de care a fost egalata in minutul 90, dupa care n-a dispus nici macar de Muntenegru, in ultimul joc din calificari. Locul doi. La baraj.

Unde, in meci tur, la Dublin, Franta si-a demonstrat superioritatea si a invins meritat cu 1-0, fara ca Irlanda sa concretizeze cele cateva oportunitati avute. Frustrati de visele risipite in fata finalistelor Cupei Mondiale din 2006, unii jucatori irlandezi cautau nod in papura lui Diarra, imediat dupa prima mansa, incercand sa-si faca dreptate dupa fluierul de final.

Miercuri, la Paris, in probabil cea mai buna evolutie a Irlandei din ultimii ani, capitanul Robbie Keane a egalat in prima repriza scorul general al barajului, 1-1, dupa pauza atat O’Shea cat si Duff si acelasi Keane avand oportunitati ideale de a majora diferenta si implicit de a califica Insula de Smarald la turneul final. Ar fi fost probabil o calificare meritata, gratie evolutiei din Orasul Luminii, unde o linie de mijloc cu doi jucatori de la Stoke City, unul de la Blackburn Rovers si un al patrulea de la Fulham a cam manevrat in voie in fata unui „Cocos Galic” neimpunandu-se acolo nici in fata Romaniei.

Dar ocaziile se razbuna si legea nescrisa a fotbalului i-a lovit pe oaspeti aidoma bumerangului.

Si daca golul lui Gallas n-ar fi fost validat, Irlanda tot n-ar fi fost calificata. Unde-i atunci furtul calificarii?

Irlanda plange ca i-ar fi fost rapit dreptul de a ajunge in Africa de Sud insa chiar si daca golul lui Gallas n-ar fi fost validat, nu este cert ca verzii ar fi triumfat la loviturile de departajare spre care curgea meciul. Ar fi ramas 1-0, cu sanse relativ egale pentru combatante de a se califica de la 11 metri. Si-atunci!?!

Ultimul joc la Campionatul Mondial pentru ambele reprezentative se soldase cu esecuri la penaltyuri, Franta in fata Italiei, la Berlin, in finala, iar Irlanda in fata Spaniei, in Coreea de Sud, in optimile din 2002. Cine si-ar fi infrant emotiile si ar fi triumfat? Sunteti convinsi ca Irlanda? Si-atunci de unde pana unde pot afirma irlandezii ca au fost furati de o accedere la Mondial? De la 1-0 in prelungiri pana la un al doilea gol marcat, pe care l-au tot irosit cu nonsalanta, e cale lunga.

Beckham recunoaste ca e greu de spus daca ar fi putut proceda altfel decat Henry

Pe cateva din aceste linii au marsat si David Beckham si Roy Keane, ultimul, in cadrul unei conferinte de presa in calitate de manager al lui Ipswich Town, ambii nefiind de acord cu catalogarea de „trisor” atribuita de mass-media si publicul larg atacantului francez si gasind nu atat scuze acestuia cat explicatii pertinente si puncte de vedere implicand mai multi factori.

De fapt, e o practica de teren de antrenament a fotbalistilor, ce poate deveni reflex necontrolat, de a repotrivi, „reaseza” balonul, odata acesta scapat afara din joc. Si aici poate sari in ajutorul lui Henry latura involuntara, neintentionata, a abordarii sale. Si foarte putini jucatori profesionisti, fie ei si irlandezi ori britanici in general, ce doresc a-si asuma un statut nedovedit de cavaleri nobili ai dreptatii, mai albi ca albul, arogandu-si implicit un compas moral absolut, ar fi procedat probabil altfel decat francezul, in circumstantele date. Dar dupa razboi multi viteji se aduna sa arunce cu pietre.

Cu fair-play si realism, irlandezul Keane indeamna contestatarii sa se uite mai intai in propria ograda

Conferinta lui Roy Keane este o mostra absoluta de echidistanta si curaj in a-ti apara un punct de vedere nepopular, probabil total indegirabil pentru multi pasionati de fotbal, inclusiv compatrioti, in conditiile in care fostul mijlocas a purtat si banderola de capitan al „verzilor”. De urmarit parerea sa pe http://news.bbc.co.uk/sport1/hi/football/8370497.stm

In contrast cu spusele intelepte ale lui Keane, de fapt o reactie la exagerarile debitate dupa returul din Franta, s-a pravalit un urias val de articole populiste, in cel mai pur stil al maniei proletare, terfelind reputatia lui Thierry Henry dar mergand mult mai departe si impungand din varii unghiuri nationala Frantei. Deloc de mirare, venind de peste Canalul Manecii. Rezidurile sindromului de superioritate, al arogantei atotcunoscatoare si fara echivoc, a veninului perpetuu improscat de urmasii imperialismului ce inca isi asmute tentaculele de sub alta palarie, au degenerat in alte patinaje cu „inamicul” la tinta fixa. Ce deliciu, sa aiba a le reprosa ceva, cu un aer revendicativ, rivalilor de peste Canal. Mi-ar trebui ore si pagini intregi si n-ar suporta virtualul, rosind de rusine si manie, sa descarc vitriolul altui exces de frustrare insulara.   

Irlanda, in tricouri albe si chiloti verzi, n-a avut 15 secunde de inspiratie absoluta, aidoma altor alb-verzi in Paris, intr-un 17 si nu 18 noiembrie, acum 16 ani, cand Franta era lasata acasa, eliminata in ultima secunda a calificarilor la US World Cup ’94. De ce n-a reusit Irlanda acel al doilea gol calificant, aidoma lui Emil, fie in repriza secunda, fie dupa egalarea nemeritata reusita de Gallas? La aceste ratari sa fi gasit un raspuns capitanul risipitor Robbie Keane si nu la presupunerile ca Platini si Blatter si-ar fi trimis bezele, strangeri de mana si mesaje text, din susul tribunei, incantati de deznodamantul favorabil Frantei si implicit turneului final in organizarea FIFA…

Stim cu totii ca FIFA are bubele ei, ca Mondialul e o taraba corporatista a companiilor, sponsorilor, marcilor de echipament, ca Franta e dorita ca „brand” si putere de cumparare a suporterilor ei, ca Irlanda nu e in aceeasi categorie a marilor dezirabile, ca fotbalul si societatea in general aluneca pe o panta ireversibila a degradarii conduitei, probitatii si integritatii umane, si-am mai aflat acum ca si alte mari vedete pot oferi mostre de oportunism extrem intru atingerea scopurilor, le stim pe toate astea, insa nu credeam ca Irlanda era buricul pamantului si cea mai nedreptatita dintre nedreptatite. Bocetul federatiei, demnitarilor si fanilor ei pare insa a starni mai degraba ilaritate ori dispret decat simpatie.

Ai pierdut? Continua…

Capitan si spectatori impuscati in 1916 pe „Croker”, gazda barajului Irlanda-Franta

Noiembrie 3, 2009

Unul dintre cele mai mari stadioane ale Europei se pregateste de mare meci mare. Iar in unul dintre cele 6 vestiare identice, cel rezervat oaspetilor la Croke Park, am simtit ca Franta va avea o seara fierbinte in 14 noiembrie pe o ultramoderna arena pe care candva s-a tras in multime si care e  oferita temporar de Gaelic Athletic Association si pentru jocuri de fotbal ori rugby.

Dublin26Oct09 093

Parte a turului de prezentare a Croke Park, vestiarul ce va fi folosit de Franta e in mod normal intesat cu tricourile cluburilor de hurling din liga All-Ireland, cluburi patronate de Gaelic Athletic Association, aflata la 125 ani de existenta si fiintand la acest stadion, unul al tuturora

In 1 noiembrie s-au implinit 125 de ani de la fondarea Gaelic Athletic Association, cea mai mare organizatie sportiva si culturala din Republica Irlanda, incorporand jocul national, hurlingul, practicat cu crose si o mingiuca, dar si versiuni ale fotbalului si handbalului, nu cele pe care le stim cu totii. Gaelic football…

Legatura cu fotbalul nostru o face stadionul cu 82.300 locuri Croke Park, inima nationala a traditionalului si mult iubitului hurling dar si sediu al GAA, ce imprumuta arena federatiilor de rugby si fotbal, din 2007 incoace si pana la finalizarea reamenajarii, vara viitoare, a vechiului Lansdowne Road, unde Romania incheia cu un 1-1 campania de calificare la Coupe du Monde ’98.

Dublin26Oct09 115

Peluza estica, Hill 16, dealul 1916, are scaune detasabile si muzeul GAA in pantece. Cu un istoric al asociatiei, jocurilor de All-Ireland hurling si Gaelic football, si al insasi nasterii Irlandei moderne, independenta

Anii au trecut iar finalista la zi de mondial Franta, de trei ori egala Romaniei in nici un an si jumatate, va descinde pe Croke Park intr-o seara de sambata, cu gandul la Africa de Sud, impartasit si de verzii lui Trapattoni, veniti dupa remize aici in 2009 cu Bulgaria, Italia si Muntenegru, in grupa. Irlanda – Franta, la Dublin, in prima mansa a barajului. Inca un egal?

Cert este ca la o zi dupa meci portile cu plasa vor lasa loc buturilor, pentru jocul de rugby Irlanda – Australia, din seria de toamna patronata de Guinness, semn ca Gaelic Athletic Association este intr-adevar o gazda buna cu federatiile “verisoare”. La ora partidei cu francezii, casa hurlingului va pune deoparte tricourile zecilor de cluburi angrenate in jocul cu crosa, altfel expuse pe locurile din vestiarul ce va fi ocupat de “Cocosul Galic”. De fapt unul dintre cele 6 vestiare, absolut identice, de pe Croke Park, dovada ca arena nationala reuneste toate culorile jocurilor de hurling si Gaelic football.

Dublin26Oct09 127

Tribuna nordica, Michael Hogan, purtand numele capitanului de hurling ucis pe acest teren, in care iau loc oficilaitatile. Cliseul, din "gura" tunelului Muhammad Ali

De-acolo, printr-o sala cu teren sintetic “invelita” in plasa, francezii vor intra pe gazonul reasezat in vara, dupa cele trei concerte ale localnicilor U2 ce-au strans 160.000 oameni, prin faimosul tunel Ali, denumit in cinstea pugilistului ce a boxat pe “Croker”, cum ii zic localnicii, in ’72.

Tunelul iese dintre tribunele Maurice Davin si Michael Cusack, denumite in memoria primului conducator al GAA respectiv al initiatorului constituirii Gaelic Athletic Association. Ei au pus bazele iar la inaugurarea arenei, in 1913, a existat o unica tribuna, peluza Cusack din zilele noastre. Iar apoi si-a intrat in rol istoria, in urma Revolutiei de la Pastile din 1916 toate daramaturile ramase din inabusirea rebeliunii de catre ocupatorii britanici fiind adunate intr-un imens damb, ce a constituit a doua tribuna de pe Croke Park. Hill 16. Dealul 16.

Dublin26Oct09 133

O crosa de hurling, in muzeul Gaelic Athletic Association

Dublin26Oct09 137

Mingi de Gaelic football si un cliseu cu Croke Park la primul meci in nocturna, tot in muzeu

In versiune actuala, peluza Hill 16 este unica tribuna neacoperita a arenei, laudandu-se in schimb cu cel mai mare ecran panoramic de pe stadioanele Europei si avand scaune detasabile, ca prin Bundesliga, utilizate la jocuri sub egida UEFA ori FIFA dar lasand loc unei peluze in picioare, plina ochi la meciuri de hurling sau Gaelic Football.

Pe firul istoriei, a urmat Duminica Sangeroasa din 21 noiembrie 1920, cand trupele de ocupatie britanice au descins inclusiv cu tanchete pe Croke Park, intesat la un meci Gaelic intre Dublin si Tipperary, ucigand 13 spectatori si pe capitanul oaspetilor, Michael Hogan, al carui nume e purtat de a patra tribuna, cea rezervata oficialitatilor dar si bancilor echipelor, si in care, pare-se, treptele spre inmanarea trofeelor sunt si mai numeroase decat pe Wembley. “Pedeapsa” venea aici tocmai pentru ca sub flamura GAA se reuneau jucatori si oameni de sport din lumea hurlingului si a Gaelic Football militand pentru independenta Irlandei.

Dublin26Oct09 108

Echipe de fetite jucand hurling pe latul Croke Park, in preajma tunelului Ali

Acum, din inaltul Hogan Stand, “Dealul 16” pare micut, insa cate nu spune, de-acum aproape un secol, in fascinantul muzeu al GAA din incinta, cu peste 40 de aplicatii multimedia dar si obiecte de arhiva…

In versiune 2009, stadionul este o adevarata fabrica ecologica, recicland pentru surse alternative de energie inclusiv apa de ploaie dar si exceland printr-un lux functional. De la zeci de mii intrand pe 10 euro, tata plus fiu, ori adultul pe gratis ca insotitor al unui grup de 10 copii, si pana la cele 250.000 euro anual platite pentru una dintre cele 65 loje a cate 60 locuri din braul celor trei tribune acoperite. Iar daca vrei un loc individual pe Croke Park, mia anual dar, vorba aceea, cu intreg tacamul. Caci arena gazduieste peste 60 de evenimente pe an, de la traditionalul hurling si Gaelic football al locului, pana la rugby ori concerte. La vizita noastra, echipe de fetite jucau hurling pe latul terenului. Portile, ca de fotbal dar cu “H”-ul rugbyului drept coarne…

Dublin26Oct09 142

O macheta a arenei, sugestiva in privinta diferentei dintre "U"ul celor trei tribune acoperite si "dealul" 16. Care, in timp, din venituri sporite incasate cu gazduirea diverselor evenimente, ar putea fi extins prin cumpararea proprietatilor din spatele peluzei

In tunelul Ali, “Cocosului galic” i se va face pielea gaina sambata pe 14, la opt… Cum se vor simti apoi francezii, in sala de receptie a oaspetilor, cu candelabre sub forma a 62 de mingi de hurling si Gaelic football reflectand culorile echipei vizitatoare? Albastri oare?

Pe sub tribuna a doua trece nu doar o cale ferata, ci si Grand Canal, delimitand sub forma unui cerc buricul Dublinului, cu raul Liffey pe post de linie de centru, strabatand capitala de la vest la est, in port. De pe Croke Park, patru zile mai apoi caravana fotbalistica Irlanda – Franta va trece marea, pentru retur, iar marele stadion cu scaune albastre se va reintoarce la menirea sa. Hurling si Gaelic football.

Dublin26Oct09 143

"Spatele" tribunei a doua, cu cai de acces pietonale si pentru vehiculele de intretinere si aprovizionare suspendate peste calea ferata si Grand Canal, ce da ocol zonei centrale a Dublinului

Dublin26Oct09 234

Ca irlandezii sunt pasionati de sporturile lor traditionale, hurling si Gaelic football, stau marturie tabelele cu invingatoarele competitiei, expuse intr-un pub de la intrarea in faimosul Phoenix Park.

Dublin26Oct09 244

Dublinul si portul limitrof Dun Laoghaire leaga estul Irlandei cu destinatii in Marea Britanie si Franta. Unde irlandezii lui Trap vor descinde in returul din 18 noiembrie, cu gandul la Africa de Sud 2010. Henry ori Given? In ultima trecere prin Dublin, Henry semna un 1-0... Ce va fi sambata 14 noiembrie?

Petrescu da sperante de viitor… polistilor

Octombrie 29, 2009

Succesele in deplasare ale campioanelor Romaniei in grupele UEFA Champions League sunt cadouri surpriza in octombrie, insasi oportunitatea de a da piept cu grupari mai puternice din Europa si de a invata mai ales din esecuri primenind incet-incet competitivitatea in fruntea fotbalului romanesc de club. 

“Bilete? Vrea cineva bilete de meci? Nu-i vorba in acest caz de oferta unui vanzator stradal ilicit, ci a unui posesor de abonament anual la Arsenal, intrebandu-se daca ar fi doritori printre colegii sai de la Daily Telegraph pentru jocul cu Olympiakos de pe Emirates. Sorry old boy, dar ma spal pe cap la ora jocului”.

Astfel incepea Kevin Garside, desemnat in noiembrie 2008 redactor-sef pe sport la Daily Telegraph, editorialul publicat exact acum o luna sub titlul “Michel Platini omoara vise aruncand stridiile marilor pesti”,  ziaristul glumind in continuare ca “nu exista un motiv evident de a nu pune mana pe sampon oriunde pe continent” in serile meciurilor din grupe, faze incipiente pe care le considera balonate, “invaluite de inertie”.

O “bomba” gen Barcelona – Rubin 1-2 nu e nici primul, nici ultimul rar soc si poate nici nu va genera improbabila calificare a “buturugilor mici” in dauna favoritelor, care intr-adevar, intr-o covarsitoare majoritate, finalmente se redreseaza, insa dovedeste anumite merite ale formatului competitiei in viziunea presedintelui UEFA.

Lasand la o parte tachinarile lunare intre editorialisti insulari si Platini, la urma urmei un… francez, este fortata pretiozitatea respectivilor formatori de opinie de a atribui scena Ligii Campionilor doar “elitelor prestigioase”, carora le-ar cadea nasul prin “fundaturile estului Europei”, pentru a-l cita pe acelasi jurnalist, care a adaugat: “Va puteti imagina fata lui Jose Mourinho cand Inter a cazut in aceeasi grupa cu Rubin Kazan?”

Ei bine, n-avem imaginatie ci doar am vazut fata lui Guardiola martea trecuta, aducandu-ne aminte ca Rubin e campioana tarii semifinalista la C.E. 2008 si care a dat Europei castigatoarele Cupei UEFA in 2005 si 2008, CSKA respectiv Zenit, triumfuri ce au inaltat Rusia in ultimii 5 ani in ierarhia coeficientilor UEFA pe locurile, in ordine, sapte, iarasi 7, zece, patru si din nou 7. Comparativ, Albionul a pus tot de doua ori mana pe Cupa UEFA in ultimii 28 de ani, prin Spurs in ’84 si Liverpool in 2001 dar mai sugestiva e treapta urcata cu hotarare de Sevilla, o recenta dubla castigatoare a competitiei “verisoare”, ce acum troneaza in grupa Unirii.

Din insula si alte cateva campionate puternice, grupele par plictisitoare. Dar Platini a intuit ca prin formatul cu iz populist ofera outsiderelor mai multe sanse sa se puna la incercare cu “greii” si implicit sa castige experienta competitionala la cel mai inalt nivel, daca nu cumva chiar si puncte aducatoare de venituri, eventual chiar si de calificari, sume ce ar putea fi reinvestite in cresterea valorica a loturilor reprezentantelor, ridicand stacheta competitiei interne.

Daca tot a alterat initial formatul democraticei Cupa Campionilor Europeni, dand Cezarului cate 3 si 4 reprezentante in Liga Campionilor, forul european incearca macar sa dreaga busuiocul cu zaharele financiare pentru nevoiase, la masa bogatilor. S-a scris despre paguba facuta de Poli lui Shakhtar, eliminand-o din drumul spre grupe, “gaura” sugestiva in privinta foamei unor cluburi suficient maturizate pentru a lua Europa de coarne macar pentru un an, doi.

EdinburghMay2009 017

Rangers, creditata de bookmakers cu 7/1 sa castige cu 3-0 finala Cupei Scotiei din mai 2009, pe care o transa cu 1-0 contra lui Falkirk, nu si-ar fi putut imagina ca va sfarsi umilita pe Ibrox de necunoscuta din Urziceni, Romania. Europa Centrala, adaug...

Timisoara nu e inca in respectiva categorie dar succesele campioanelor CFR si Unirea la Roma respectiv Glasgow ofera speranta ca o invingatoare pe drept a competitiei interne, fie ea si a Romaniei, poate nadajdui la ceva puncte si bani in plus pe drumuri europene si mai ales creste importanta castigarii unui loc de acces in UEFA Champions League si intensifica disputa la varf. Cu efecte pozitive infiltrandu-se in josul ierarhiei. Deci mai ales in campionat e o paine de mancat, prioritatea revenirii macar in calificari, daca nu direct in grupele competitiei, fiind mai mult decat evidenta.

Iar victoriile si fiecare banut in plus cucerit de alde CFR, Unirea sau Timisoara le intaresc incet-incet in disputa deseori inegala cu Triunghiul Bermudelor bucurestean. Triumful lui Dan Petrescu cu 4-1 acasa la finalista de anul trecut a Cupei UEFA este si un raspuns indirect ignorantei mai sus amintitului editorialist, care, folosind numele Urziceni drept corolar al deranjului cu “fundaturile”, “inertia” si “balonarea” din grupe, a intrebat ironic daca “este Urziceni acea acceptabila contractie, Michel?” Contractia are aceeasi functie ca si abrevierea, in limba franceza in particular mentinand fluenta sunetului.  In fond, Kevin, Urziceni e doar un nume ca oricare altul, si-atat, nu-i asa? Un nume de oras… Aproape impronuntabil de presa insulara dar… urzica a dat furnicaturi vicecampioanei Scotiei.   

Franta, cap de serie la baraj, fata in fata cu Given, o data invingator si alta data invins in noiembrie la baraje        

Si vorbind de surprize in grupele cu finaluri totusi previzibile, de urmarit confruntarile de baraj, care pe care in dubla mansa, ce au suferit modificari de format pe ultima suta de metri, prin introducerea de catre FIFA a capilor de serie. Se va infaptui vrerea oficialilor, de a le vedea calificate in noiembrie pe europenele mai bine clasate in ierarhia forului mondial, sau revolta verbala a unuia ca Shay Given va naste oarece surprize?

In 18 noiembrie, la Paris, portarul Irlandei ar putea stropi egalarea la 102 selectii in nationala a recordmanului “verzilor”, Steve Staunton, cu eliminarea Frantei, desemnata cap de serie, din drumul barat de sarbi spre Africa de Sud. Given, un scolar pe cand acum doua decenii, in 15 noiembrie ’89, Irlanda se califica in premiera la Campionatul Mondial, cu un 2-0 in Malta, a fost insa in poarta la mansele de baraj pentru descinderea la Coupe du Monde ’98 respectiv in Coreea de Sud si Japonia.     

Mai intai, in 15 noiembrie ’97, rata prezenta in Franta cu un esec la Bruxelles, 1-2 cu Belgia, venit dupa un 1-1 la Dublin. Apoi, in 15 noiembrie 2001, se califica pentru mondialul asiatic la Teheran, desi dupa un esec cu Iran: 0-1. Fusese insa 2-0 in Irlanda…

Cert e ca irlandezii i-au dat prompt credit septuagenarului Giovanni Trapattoni, confirmat in post pana la finele urmatorului turneu preliminar, iar Signor i-ar putea surprinde pe vicecampionii mondiali asa cum ii “intindea”, chiar si cu baieti “doar” de la Stoke ori Boro, si anume Lawrence, Whelan si St. Ledger, pe campionii lumii.

Mingea rotunda poate asculta si tineri antrenori de “buturugi mici” in Champions League, si seniori ai nationalelor non-cap de serie la baraj, si se poate rostogoli nastrusnic fie si in ultimele nici 15 secunde ale minutului 90, cum se intampla odata la Paris, intr-un 17 noiembrie, in ’93, cand Kostadinov rapunea “Cocosul galic” la finele “snurului” desirat dintr-o lovitura libera de Ginola in coltul opus de teren, uluiala ce se rasfrangea pe ecran cu eroarea Franta – Bulgaria… 2-1, Platini fiind eliminat dintr-un drum spre SUA acontat la aceeasi ora de micuta Irlanda, cu un 1-1 in Nord.

Si-atunci, sa dai o potentiala surpriza pe-un spalat pe cap!?! Sfidare.

Un moldovean, cel mai iute… irlandez

Octombrie 28, 2009

Sergiu Ciobanu, originar din Moldova, a castigat trofeul si premiul pentru cel mai bun alergator reprezentand Republica Irlanda la cea de-a 30-a editie a Maratonului Dublin, disputata luni in capitala „Insulei de Smarald”. Ciobanu a inregistrat timpul de doua ore, 22 minute si 6 secunde pe cei 42,2 kilometri ai popularei competitii ce a reunit la start peste 12.000 participanti, dintre care 10.446 au trecut linia de sosire, printre care un orb, un barbat paralizat de la gat in jos ori un participant ce a optat pentru a alerga distanta cu spatele la traseu.

Un stand special e dedicat istoricului celor 30 de ani ai Maratonului Dublin. La Multi Ani!

Ciobanu a sosit pe locul 15 in clasamentul general al cursei castigate de un etiopian de 19 ani, Feyisa Lilesa, care, inregistrand timpul de 2:09:12, a ratat cu doar 5 secunde egalarea recordului acestui maraton, detinut din 2007 de alergatorul rus Alexei Sokolov, sosit acum al doilea, in 2:10:38, urmat pe podium de kenianul Serem.

Lilesa este primul etiopian invingator la Dublin, dupa ce kenienii se impusesera intre 1995 si ’99 respectiv 2002 si 2004, in ultimii ani triumfand doar ucrainieni, si anume Osadchy in 2005 si Naumov anul trecut, respectiv rusul Sokolov, ce si-a pastrat titlul in 2007, cand stabilea si recordul cursei.

Naumov, sosit acum al optulea, a fost „salvat” de compatrioata Stetsenko, invingatoare la feminin in 2;32:45, inaintea unei namibience si a unei etiopience.

Tot in centrul de organizare al cursei, multi alergatori au lasat mesaje in preziua Maratonului pe imensul panou cu deja celebrul Impossible Is Nothing al sponsorului Adidas

Ciobanu, concurand la categoria barbati 30-35 ani, pentru clubul local Clonliffe Harriers, intra astfel in posesia trofeului special acordat maratonistilor localnici, din Irlanda, plus a premiilor de 1.500 euro, pentru primul intre barbatii de la cluburi irlandeze, respectiv de 1.000 euro, bonus pentru sosirea intr-un timp mai bun de doua ore si 23 minute. Ciobanu a sosit al 12-lea la categoria sa de varsta, SM, senior men (30-35 ani).

De fapt, doar maratonisti africani respectiv din fostul bloc sovietic au sosit intre primii 15, etiopianul aflat la primul sau maraton din cariera fiind urmat de  alergatori din Kenya, Namibia, Rusia si Ucraina, plus merituosul moldovean irlandez. Ponderea celor aliniati la start a fost data in mare majoritate de alergatorii autohtoni, din insula verde, ceea ce face performanta lui Ciobanu, membru al unui club atletic local, cu atat mai meritorie.

La start s-au aflat si 29 irlandezi prezenti la toate cele 30 de editii ale Maratonului Dublin, niste adevarati veterani ai probei. Maratonul a fost ireprosabil organizat iar aportul voluntarilor si suportul entuziast al localnicilor, insiruiti in numar mare de-a lungul traseului ce ne-a purtat la nord si sud de raul Liffey ori de Grand Canal, trecute de cate doua ori, plus prin maiestuosul Phoenix Park, cea mai mare intindere verde publica din spatiul citadin in intreaga Europa, a transformat concursul intr-o adevarata sarbatoare de neuitat.

Intre documentele de arhiva, Maratonul din 2001, pornit atunci de pe malul raului Liffey.

Traseul, pe ultima sa portiune, ne-a purtat prin preajma University College Dublin si terenul de golf Elm Park, trecand de doua ori si raul Dodder, ce spinteca sud-estul capitalei, inconjurand apoi spre final faimosul Trinity College, de unde ultima portiune a condus spre piata Merrion Square.

Am incheiat putin sub patru ore, in 3:56:49, la capatul unui sezon cu numeroase maratoane si dupa Wroclaw Marathon si Maratonul Dracula, din 13 septembrie si 11 octombrie, incercari intr-un interval comprimat de timp care m-au facut sa parcurg Dublinul intr-un ritm de 9 minute pe mila, circa 15 minute si jumatate pe kilometru. Picioarele la orizontala, in repaus. Hibernare.

Succesul competitiei a fost dat de aportul substantial al unor sponsori puternici, dintre care doi, Lifestyle Sports si Adidas, isi regasesc numele in titulatura oficiala a Maratonului din Dublin.

Dublin26Oct09 071

Traseul a trecut pe la baza statuii lui O'Connell, in inima Dublinului

Dublin26Oct09 073

... si pe langa cea a lui James Joyce... Suntem in patria dramaturgilor, satiristilor... Beckett, Yeats, Shaw, Wilde.

„Sa vina Shearer!” Si a venit… Geremi

Octombrie 22, 2009

Daca unui suporter al lui Newcastle United i s-ar fi sugerat anul trecut pe vremea asta ca alb-negrii vor ajunge sa joace in octombrie 2009 un meci de campionat la Scunthorpe, omul fie si-ar fi smuls parul din cap fie ar fi luat instigatorul la pumni.

Dar 20 octombrie a adus jocul Scunthorpe United – Newcastle United, intre o nou-promovata in Championship si „Cotofenele” retrogradate din Premier League. Sezonul trecut, visiniii au facut treaba buna si, pe furis, au saltat in liga a doua, pe cand alde Owen si compania si-au pierdut busola in elita si, incredibil dar adevarat, au plonjat intr-o apriga divizie de 24 echipe.

Scunthorpe e si ea pe coasta estica a Insulei, undeva la Marea Nordului, dar ceva mai la sud pe linia tarmului decat Newcastle. In principiu insa, lasand la o parte traditionalele derbyuri locale cu Sunderland ori Middlesbrough, duelul Scunthorpe – Newcastle poate fi trecut la capitolul derbyuri zonale inedite. Si iata ca s-a ajuns la acest deznodamant…

In mai, pe Wembley, la finalul barajului de promovare, cand Scunthorpe a intors rezultatul de la 1-2 cu londoneza Millwall, castigand pe final si promovand, fanii le-au aruncat din tribuna jucatorilor un urias banner cu mesajul ironic „Sa vina Shearer!”

Ironia consta in posibilitatea intruchiparii visului micutei Scunthorpe de a sfarsi in aceeasi divizie cu Newcastle. Iar marea United a descins intr-adevar marti seara pe Glanford Park, aducand cu sine peste 2.000 de fani. Trupa lui Chris Hughton, fostul international irlandez abia confirmat in post, sosita in fieful nou-promovatei. Ce avea sa fie?

Ei bine, in primul rand un record de asistenta… 8.921 spectatori. Cati se strang pe St James’ park cand Newcastle aduce un jucator cu nume. La sosirea lui Owen s-or fi strans ei chiar peste 10.000…

Iar Martin Woolford, aripa stanga de 23 ani, mijlocas prezent in finala de pe Wembley, a reusit o dubla in minutele 53 si 79, stabilind scorul final… Scunthorpe – Newcastle 2-1. Pe cand Unirea stergea pe jos cu Rangers la Ibrox, micuta United, si ea o unire insulara, rasturna carul mare al Unitedului cel mai faimos din nord-estul Albionului. Nu-i asa ca-i tare frumos fotbalul?

„Iron”, adica Fierul, se descurca bine pe teren propriu, colac de salvare in lupta pentru supravietuirea intr-un esalon din care Newcastle spera sa evadeze prin varf, momentan fiind a doua, la egalitate perfecta cu o alta retrogradata, West Brom, cea preluata de Di Matteo. Newcastle e si mai subtire financiar, dupa ce tocmai a fost obligata sa plateasca daunele contractuale lui Kevin Keegan, o suma cu sapte cifre…

N-a venit Shearer, interimarul din saptamanile alunecarii spre retrogradare, ci au venit cei ramasi cu chiu cu vai la St. James’ Park. Alde Khizanishvili, Enrique, Geremi, Alan Smith sau Gutierrez. Iar esecul cu 2-1 in fata micutei Scunthorpe e adevarata fata a reculului „Cotofenelor” candva in varful Cupei Oraselor Targuri. E o noua ordine mondiala, vizibila in nenumarate fatete…

Scunthorpe a mai lasat ceva din sampania de pe Wembley si pentru ocazii gen 2-1 cu mai marea din zona nord-estica, Newcastle...

Scunthorpe a mai lasat ceva din sampania de pe Wembley si pentru ocazii gen 2-1 cu mai marea din zona nord-estica, Newcastle...

Oare cat de jos trebuie ca sunt „tricolorii”?

Octombrie 7, 2009

Vizionam aseara optimea de finala a Campionatului Mondial de fotbal sub 20 ani si ma intrebam de ce nu e prezenta si Romania acolo. Intrebarea si-au adresat-o si comentatorii partidei transmise pe Eurosport. Intr-o oarecare masura si datorita unui fapt remarcat si subliniat de un invitat al emisiunii „Legile Jocului” de luni seara, la TEN, si anume ca baza materiala in suferinta a fotbalului romanesc nu inlesneste deprinderea corecta a lovirii si „imblanzirii” balonului de catre copii, la invatarea abecedarului jocului. Intr-adevar…

Pe terenuri desfundate sau denivelate, jucatorii de maine ai „tricolorilor” deprind cu metehne manevrarea mingii. La halal gospodari ai jocului in tara noastra, asemenea rezultate… Si acum, tineti-va bine!

Romania eliminata cu 0-12

Caci Romania a capotat lamentabil in grupa preliminara de calificare ce avea drept finalitate accederea la turneul final in plina desfasurare din Egipt. Patrulaterul s-a disputat in nordul Angliei, unde junii „tricolori” erau spulberati cu 6-0 de Albion, cu 4-0 de Belgia si cu 2-0 de Islanda. Da, 0-12, in conditiile in care in grupa s-au aflat si pescarii islandezi, buni amici ai lui Dinamo.

Acum imaginati-va ce-ar fi fost ca Romania sa onoreze cu prezenta in Egipt… Nu de alta dar Anglia, invingatoare la scor impotriva „tricolorilor”, a fost surclasata la randul ei in Tara Faraonilor, 0-4 cu Ghana. S-ar fi facut de ras ca Tahiti, ce a luat-o constant pe coaja nucii de cocos, cu opt la zero.

Vizionam asadar aseara optimea de finala opunandu-le pe Cehia si Ungaria, selectionate de care aminteam saptamana trecuta, pe aceeasi tema a impotentei federatiei noastre, in blogul „Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?”, si am inteles de ce „tricolorii” nu s-au aflat intre cele 24 reprezentative calificate.

In primul rand, Cehia si Ungaria ajunsesera in Egipt gratie calificarii in semifinalele Campionatului European la aceeasi categorie de varsta, performanta intangibila pentru „tricolori”, spulberati in grupa preliminara a continentului nostru. Din nou, daca am face diferenta intre rezultatele unora si ale altora, ne-ar lua cu ameteala.

Cehii si maghiarii au dovedit deprinderea corecta a lovirii balonului iar Mate Kiss, in special, cu un mondogol de la 30 metri, o ghiulea a la Hagi ce a pulverizat particulele de aer intr-o miscare lipsita de rotatie a mingii. 1-0 in minutul 15. Echilibrul valoric a fost reliefat de egalarea survenita repede, gratie loviturii de cap a lui Jan Vosahlik: 1-1 in minutul 26. Asa s-a si terminat.

Ungaria, dupa prelungiri si penaltyuri contra vecinilor, in sferturi

In prelungiri, imediat, o alta centrare de pe dreapta a adus Republica Ceha in avantaj, in minutul 92, prin Michael Rabusic. Ca un facut, peste sapte minute, Ungaria a egalat si ea, prin capitanul ei, Vladimir Koman. Ce naste din pisica soareci mananca iar Vladimir e fiu de ex-fotbalist profesionist.

2-2 si lovituri de departajare. Unde Peter Gulacsi, salvand suturile lui Marecek, Moravek si Reznik, ultimul la moartea subita, a dovedit ca este o laudabila rezerva a lui Pepe Reina, la Liverpool. Cu numarul 42. Baietii lui Sandor Egervari, triumfatori cu 4-3 si asteptand sfertul de finala de vineri, contra Italiei, la Suez, desi tocmai nouarul Krisztian Nemeth, vedeta achizitionata tot de Liverpool, si-a vazut a cincea lovitura a maghiarilor salvata de Vaclik. Asadar macar o selectionata europeana in semifinala, daca nu chiar doua, depinzand de traiectoria Germaniei, fata in fata in optimi cu dezinvoltii ghanezi.

Iata-i pe invingatori, cu cluburile de provenienta… Gulacsi (Liverpool) – Kiss (Gyori), Szekeres (MTK), Presinger (Videoton), Szabo (Paksi) – Gosztonyi (MTK), Futacs (Werder Bremen), Koman (Bari), Simon (Szombathelyi) – Dudas (Gyori), Nemeth (Liverpool). Au mai intrat Andras Simon (Liverpool; imprumutat Cordobei), Zambo (Gyori) si Balajti (Diosgyori).

Ungaria, cu trei baieti inhatati de Liverpool, in sferturi de finala. Anglia, eliminata din grupe. 0-4 cu Ghana, 0-1 cu Uruguay si 1-1, tras de par, cu Uzbekistan. A se citi egaland-o in minutul 88, prin Alex Nimely, de la Manchester City. Un punct, un gol cand calificarea se disipase si o intoarcere in insula. Explicatia ar putea veni si tocmai din aceste importuri de tineri jucatori din toate zarile. De cand cu sosirea lui Arsene Wenger in Albion, insula n-a mai avut tarmuri. S-a facut una cu continentul, s-a globalizat. Fabregas a luat calea Arsenalului la 16 ani, de la detinatoarea la zi a Champions League, CF Barcelona. Cati altii n-au luat calea Albionului, de la grupari inzecit mai mici!?

Anglia: prea multe importuri, neconvocari, terenuri desfundate si antrenori depasiti

O alta problema a Albionului ar putea ramane acea deprindere defectuoasa a lovirii mingii, de care aminteam in privinta Romaniei. Cu atatea ploi, destule terenuri desfundate, innamolite. Circumstante atenuante. Caci altfel, bani ar fi din belsug in insula, pentru intretinerea unor gazoane de Doamne Ajuta. Cum ti-i cresti, asa ii ai…

Si ar mai fi antrenorul. Nimic rau cu Brian Eastick, dar ma indoiesc ca dumnealui are in maneca bagajul tehnico-tactic deosebit de variat, cu artificiile de rigoare aplicabile la turnee finale, posedat de selectionerii unor reprezentative ce tind sa se impuna si la alte categorii de varsta. Deja de la sub 20 de ani, Anglia invata lectia amara a inclinarii steagului. Cu o deprindere perfecta a esecului, eliminarile la seniori nu mai sunt de mirare. Eastick e de scoala veche, cea cu mingi lungi si „focul la ei”, practicata pana mai ieri in Albion. Un tehnician care a activat intre aceste limite nu se poate schimba in preajma retragerii, doar prin sosirea in insula a unora ca Wenger sau Mourinho. O fi activat el la academiile lui Birmingham City, in perioada cu Trevor Francis manager, si la Newcastle United, pe vremea lui Sir Bobby Robson, plus ca secund la tineretul Republicii Irlanda, in umbra lui Don Givens, dar n-avea experienta de turneu final. Caci, in calitate de secund al lui Brian Hamilton la reprezentativa Irlandei de Nord, n-a avut parte de bucuria calificarii…

Faceti o combinatie a acestor factori, plus a faptului ca marile cluburi n-au cedat reprezentativei jucatorii de lot, ca Gibbs si Wilshere, de la Arsenal, Stanislas si Sears, de la West Ham, Welbeck, de la Man United, Scott Sinclair, de la Wigan, Sturridge, de la Chelsea, ori Carroll, varful lui Newcastle, si aveti explicatia eliminarii rusinoase a uneia dintre cele 6 reprezentante ale Europei. Unica necalificata din grupe. 1-6 ca la tenis. Dar Romania, cu 0-12?

De fapt, dintre neconvocatii citati mai sus, unii au fost deja imprumutati ori pasaportati, semn ca primele indicii ale nu foarte bunei lor acomodari intre profesionistii seniori le-a dat de gandit antrenorilor. Zola l-a trimis pe Sears la Palace iar Chelsea pe Sinclair, la Wigan. E drept, si Beckham era trimis de Sir Alex Ferguson la Preston North End, scotianul avand poate o premonitie ca se va folosi candva chiar de un bocanc pentru a-l trimite pe David in Victoria lui.

Dar de ce n-au fost unii deplasati in Egipt, tocmai ne-am lamurit. Nationala de tineret sub 21 ani, antrenata de Stuart Pearce, tocmai a jucat in preliminariile C.E. 2011, vineri seara, pe Ricoh Arena din Coventry, in fata a putin peste 20.000 spectatori, cu cativa dintre jucatorii tocmai amintiti in teren. Gibbs si Wilshere au inceput jocul, la fel ca Theo Walcott, un alt „Tunar”, insa inlocuit la pauza. A mai fost si numitul Carroll, chiar marcator, iar Welbeck a intrat pe final. Anglia s-a impus, cu 6-3 in fata Macedoniei, dupa 2-0 in 30 de minute si 3-3 dupa o ora de joc, desprinderea cu o „dubla” reusind-o in ultimele 5 minute Zavon Hines, descoperirea lui Zola la West Ham. Cu un 2-1 in deplasare in aceeasi Macedonie si un recent 1-1 in Grecia, Albionul poate aborda increzator in noiembrie jocurile cu celelalte adversare din grupa, Portugalia (acasa) si Lituania (in deplasare).

La sub 19 ani, Albionul a ajuns macar in finala Europei

Ca o completare, Eastick gestiona in vara si prezenta Angliei la turneul final al C.E. sub 19 ani, unde beneficia de cateva nume strecurandu-se ici colea in formulele de start din Albion. Un Dan Gosling la Everton, de exemplu. 1-1 cu Elvetia, apoi 2-2 cu Ucraina, unde s-a desfasurat turneul reunind 8 selectionate, fiind egalata de ambele, si-apoi un 7-1 cu Slovenia. In semifinala cu Franta, acelasi Nathan Delfouneso de la Aston  Villa a reusit o „dubla” in prima repriza de prelungire, devenind golgeter al turneului, cu patru reusite, si calificandu-i pe insulari in finala contra gazdelor, ce-i invinsesera tot cu 3-1 pe sarbi.

In ultimul act, cu Welbeck de la Manchester United in formula de start, Anglia a cedat cu 2-0, Ucraina devenind campioana europeana la categoria sub 19 ani. Dar roata morii se invarte si zilele urmatoare, intr-un patrulater in Slovenia, Anglia se va alinia in grupa preliminara de calificare a editiei de anul viitor, din Franta. Insularii vor da piept cu Slovenia, Finlanda si Slovacia. Interesant insa de vazut cate cluburi vor fi dispuse, ca si in cazul turneului egiptean, sa le dea „verde” junilor. M-as mira ca Jack Rodwell de exemplu, de la Everton, sa figureze in lotul lui Noel Blake…

Poarta 13 sau despre Ajax – „Pana” din ’71, pe Wembley

Septembrie 10, 2009

 Exclusiv din Atena, am scris pentru <Fotbal Vest> sub genericul DRUM EUROPEAN: despre AJAX – PANATHINAIKOS din ’71, pe Wembley, si cu titlul <Poarta 13>, despre alb-verde, o faimoasa poarta de acces in arena “Nikolaidis” si spiritul fanilor Mad Boys, intr-un cuvant Panathinaikos, cu ale sale zile de glorie, cand juca in finala cu adversara Timisoarei, Ajax.

In adnotari, curand, voi reveni cu alte amanunte si suport fotografic de la „Nikolaidis” si „Spirou Louis”.

 

De pe tuguiul Lykavittos, din inima Atenei, parca nesfarsitul alb arhitectonic al capitalei Greciei ti se desfasoara in toata splendoarea sa. De-acolo, de la Capela Sfantului Gheorghe, totul pare imaculat iar templul Parthenon de  pe stancosul Acropolis, mai scund, din apropiere, aduce aminte de gloria vremurilor dinaintea erei noastre.

Pe deal in jos, lantul de graffitti in alb-negru si verde , cu litere uriase pe stancarie, pomeneste si de gloria altor zile si sugereaza ca esti in zona unui mare si iubit club. Niciunde simbolul portii 7, in alb-rosu, a lui Olympiakos, din “patria” sudica, dinspre portul Pireu, ci peste tot trifoiul si despre poarta 13, pecetea fanilor patimasi ai lui Panathinaikos.

Iar la al treilea colt, de intrare pe straduta Panathinaikou, explozie de culori. “Glory Days Wembley 1971 – 2001 “ iti face cu ochiul de pe zidul exterior al arenei “Apostolos Nikolaidis”, intesat de diverse inscriptii pe intreaga lungime a peluzei cu afectiune alintata “Leoforos”  si care parca se pravaleste peste straduta. Vazute de dedesubt, treptele iti pot lesne sugera iuresul nu doar cu fumigene iscat de chibitii care tropaiau in zile de meci.

Poarta 13, de fapt doua structuri metalice rotative, de acces, dispuse fata in fata, parte al unui intreg tarc, e chiar aici si plina de simboluri. Peste straduta, dintr-o casa in alb-verde-negru si cu Mad Boys 13 urias pe frontispiciu, razbat voci si muzica rock. Cei cativa fani imi spun din start ca e sediul de la stadion al galeriei din peluza “Leoforos” si ca “Apostolos Nikolaidis” e “casa de suflet”.

Sediul functioneaza ca bar dar e de fapt o minunata colectie a tot ce tine de Panathinaikos si alb-verde. In hol, steagul Mad Boys si anul 1988, cel al asocierii galeriei. “Primii am lansat coreografia si cantecele de pe arenele grecesti”, mi-a spus Hristo, un urias bland, adaugand ca ambianta era magnifica pe “Nikolaidis” pe cand oamenii inca asistau la jocuri din picioare, vreo 24.000.

“O lira sterlina in picioare” traduc de pe biletul la finala Cupei Campionilor Europeni din 2 iunie 1971, de pe Wembley din Londra, si pufnim in ras. “Aveam doar 8 ani, am vazut-o la teve”, a spus Hristo despre acea Ajax –  Panathinaikos 2-0, aratand spre un tricou verde crud, fara sponsor, doar cu trifoiul, inramat la loc de cinste. “In acesta am jucat finala!”

Inramate, alaturat, sub forma de insigne, toate versiunile de tricouri purtate peste ani de alb-verzi, incepand cu – surpriza – cel rosu sangeriu, din 1908. Da, “Pana” a avut anul trecut centenarul iar asta e mentionat peste tot, la fel si “Zilele de glorie”, despre ’71 pe Wembley ori in Intercontinentala de la Montevideo.

Au ramas doar amintirile si parca un soi de furie inabusita, fatalista, in ton cu durerea inlacrimata la focul de pe cel de-al doilea deal din triunghiul inaltimilor verzi, “plamani” strajuind Atena, dupa ce in 2007 arsesera pantele lui Pendeli. Incotro?

Mai nou spre “Spirou Louis”, noul stadion olimpic din nordul Atenei, unde “Pana” joaca intr-un cadru modern dar neutru, nu ca in barlogul intim “de-acasa”, pe “Nikolaidis”, unde se intorcea provizoriu in 2000. “De cand cu scaunele, mai intram doar 18.000. Dar mai nou a trebuit sa plecam <de-acasa>. Sufletul nostru e totusi aici…”, mi se mai spune. Si se vede…

Se vede in minunata colectie de fotografii si decupaje de arhiva, fie cu intrarea pe Wembley cot la cot cu Cruyff ori in programul de meci al acelei finale, fie in instantaneul golului de pe Goodison, in drumul victorios spre Londra, sau in coreografia sub forma de trifoi si luminata de torte.

“Para Uber Alles” pe fond alb si continuarea “Mad Boys Fan Club”, pe verde, e bannerul cel mai mare si politicos al tifosilor de la poarta 13, surprins in multe clisee. Pe un alt steag urias, al Regatului Unit, despre turul european al fanilor Ampelokipou, purtand numele zonei din estul arenei, identic cu cel al modernei statii de metrou din preajma, cu destinatia aeroport, si ce te duce cu gandul la regenerarea anuntata a cartierului, vizata de “dezvoltatori”, in care vechiul “Nikolaidis” cu ale sale graffitti despre 13, 1908 si ’71 ramane focar al pasiunilor unora.

Admirabila si colectia de fulare din sediu, cu tot ce tine de alb-verde, de la alte finaliste ca Borussia, Rapid Viena, Sporting, Ferencvaros ori Celtic si pana la alde Linfield, Hammarby, Plymouth Argyle sau… Irlanda. Dar Hibernian, pe care o vizitam recent? In bogatia din sediu, probabil am pierdut-o din ochi.

Ies cu numarul 54 al revistei in 42 pagini “Mad Boys 13” si cu calendarul lor, in care fiecare zi de 13 e inverzita, si intru in buticul de sub tribuna a doua, vanzand la reduceri tricoul eventului din 2004, cand “Pana” se razbuna pe “Oli” pentru acel de pomina 0-3 din 2003, in pribegie pe Rizoupoli, unde se lasa inclusiv cu caft, iar de-acolo sfarsesc in coltul opus intrarii 13, la sala cu panouri si locuri alb-verzi de sub treptele peluzei vecine, unde chiar se antrena baschetul clubului, candva de 5 ori cuceritor al Europei.

Ma despart de stadion, “vechea casa”, din fata tribunei principale, pavoazata la marea artera Leoforos Alexandras probabil de sponsorii adidas si cosmote, ce au desfasurat uriase colaje cu clisee de arhiva cu legende ca Domazos si Saravakos, si in care depistezi rivali ca Vialli ori Phil Neal, si imi spun ca desi buldozerul va darama candva poarta 13, pasiunea alb-verde din sufletele Mad Boys se va perpetua si-n pribegie, pe “Spirou Louis”, maratonist invingator la primele Jocuri Olimpice, din 1896, iar in viitor pe noua arena a echipei, acum in constructie.

Ziua 171. Ani lumina de la „Huo!” la 0-0 la pauza cu Andorra

Iunie 14, 2009

A trecut si miercurea cand si ultimii au luat vacanta, fie ei chiar multimilionari campioni si vicecampioni. 10 iunie, cu ocazia jocului de calificare din preliminariile C.M. 2010, Anglia – Andorra. Si cat de diferite sunt datele problemei. Dar chiar, cat a trecut, macar pentru unii? Ei bine, campioana ramasa „in functie”, Man United, pornea pe 10 august 2008, pe Wembley, cu ocazia FA Community Shield, 0-0 cu „Pompey”, iar una ca Arsenal, peste alte 3 zile, intr-un 2-0 la Enschede, cu Twente, in a treia faza preliminara a Champions League… Le-o fi si lor de-ajuns, nu-i asa, Mister Rooney ori Walcott? Dar ma contrazic, asta vizavi de „ziua” de alaltaieri si conflictul Wenger – Pearce, pentru Walcott.

Capello si selectionata sa au adunat 7 victorii din tot atatea posibile pentru accederea la turneul final din Africa de Sud, o schimbare la fata comparativ cu descinderea Albionului la Barcelona, cu McClaren la timona, cand un 0-0 la pauza impotriva micutului stat din Pirinei a generat furia oarba a sustinatorilor englezi deplasati in Catalonia si a anticipat o campanie esuata de calificare la Euro 2008. Dar nu la paralelele inegale Capello – McClaren ma voi referi, nici la revenirea Angliei pe linia de plutire alimentand marile asteptari ale unei mandre natiuni fotbalistice, ci la doua considerente afectand tangential sportul nu doar in Albion rege si mai ales activitatea federatiei din Soho Square.

Acel 0-0 cu huiduieli la pauza s-a consumat in 28 martie 2007, la patru zile dupa ce Albionul remiza alb in Israel, iar rateurile par acum la ani lumina, mai ales in lumina ultimului 4-0 cu care s-a intors Capello din Asia. Dar altele-s subiectele…

Uno… 

Luni seara, cu prilejul amicalului de tineret Anglia – Azerbaidjan, difuzorul irlandez prin satelit Setanta Sports parea a-si fi facut retragerea cu coada intre picioare in ceea ce priveste transmisiile fotbalistice in direct ce tin macar de reprezentativa celor Trei Lei. Un vis conturat in joaca, intr-un bar din vestul Londrei, cand cu meciul Irlanda – Olanda de la Coppa del Mondo 1990, pentru care doi „verzi” au licitat drepturile de difuzare pe propria lor retea si au perceput 5 lire sterline de la fiecare client ce a calcat pragul stabilimentului pentru a viziona acea remiza, tocmai era pe cale sa se destrame intr-un bluf de mari proportii, si inca pe marea scena.

Setanta Sports si-a consolidat proeminenta cand a reusit sa dobandeasca un „pachet” din drepturile de difuzare impartite de Premier League si detinute in prealabil sub forma de monopol de BSkyB, control care fusese zdruncinat prin decizii europene stipuland legea concurentei. Odata infipti macar si cu un stegulet modest, cei de la Setanta se puteau declara multumiti… The New Kids on The Block. Au transmis in direct din Premier League si, undeva peste mana, tinand cont de statutul lor de post privat prin satelit dinafara Regatului Unit, au greblat pana si dispute din competitia K.O. patronata de Football Association, si anume Cupa Angliei, ba chiar si meciuri oficiale de calificare ale Albionului si al altora dintre tarile Home Nations. Asta insa pana luni, cand The New Kids n-au mai avut forta in buricul degetelor sa se mentina pe bloc. Li se va deschide parasuta? Analistii au estimat ca nu… Serviciul de abonamente pentru clienti, atat telefonic cat si pe internet, a fost brusc sistat, semn al lacatului iminent la usa.

Setanta s-a vrut a fi o alternativa sau mai bine zis o contrabalanta la monopolul Sky in Premier League, si in acest sens a fost asadar binevenita desi, licitand exact pentru meciurile Angliei, si-a intins plapuma cu o impunitate de ordin mai degraba moral. Jocurile Angliei, in orice oranduire normala, ar fi trebuit sa ramana apanajul BBC, tot asa cum ale Romaniei ar fi ramas in mod ideal in curtea TVR. Dar vremurile s-au schimbat subit si canale comerciale, ba chiar prin satelit si straine, au obtinut drepturile de difuzare de la cel mai vechi for fotbalistic federal din lume. Bastioanele traditionalismului erau daramate. Nu supararea celor care ar fi dorit sa vizioneze Anglia tot pe BBC au facut insa ca Setanta sa nu-si perpetueze consolidarea pe piata, ci slabele sale vanzari. 1,25 milioane abonamente nu suna mult, intr-o tara avida de fotbal si dresata recent in a fi ahtiata de fotbalul transmis pe micul ecran, numarul de abonati necesar macar pentru a supravietui fiind estimat la 1,9 milioane.

Sesizand esafodul destramat al conlucrarii cu Setanta, Football Association e pregatita pentru redistribuirea imediata a drepturilor de difuzare, asta daca se incumeta cineva sa liciteze la nivelul stachetei ridicate de postul prin satelit, in disperarea sa de a-si asigura un contract ce parea cu mare priza la public. Ei bine, cert e ca jocul cu Andorra e pe mainile ITV, unul dintre canalele terestre nationale ce lua initial transmisii ale nationalei de la pana recent monopolista pe aceasta felie, BBC.

Daca nu multi ar fi simtit lipsa Setanta cand e vorba de meciurile cu implicarea Football Association, deci ale Albionului ori din Cupa Angliei, in schimb atat Premier League cat si Scottish Premier League isi refac socotelile zdruncinate de incapacitatea de plata a Setanta. Care a ratat deja termenul de plata, de saptamana trecuta, a celor 3 milioane lire sterline, in cuferele forului primei ligi a „cimpoierilor”, si pare si mai subreda in privinta mult mai consistentei sume ce o are curand de livrat pusculitei lui Richard Scudamore, la Premier League. Problema e ca Setanta mai avea un an din contractul in derulare plus castigase din nou o particica din viitoarea intelegere, si mai banoasa, pe 3 ani. Cine va prelua potul, in conditiile in care Sky nu are dreptul, conform avertismentului primit de la „centru”? S-a auzit in iarna, cand cu licitatia viitorului contract, numele ESPN, de peste Atlantic, ba chiar n-ar fi exclusa lansarea propriu-zisa a „Premier League TV”, o proprie afacere, in familie. Si apropo de posturile proprii, Setanta avea intelegeri financiare pana si cu cateva din canalele private ale unora dintre cluburi, printre care Liverpool, asa incat ramificatiile incapacitatii de plata a Setantei sunt mai adanci si mai raspandite decat pare la prima vedere. Mica – mica in comparatie cu gigantul Sky, si totusi semnificativa, cand e vorba de achitarea platilor. Minusul in vistieria fotbalului, per total, din picajul Setanta, s-ar ridica la 150 milioane lire, deloc de neglijat in conditiile creditarii actuale restranse, a devalorizarii lirei si a conditiilor mai neprielnice de piata.

Un crah similar se lasa cu consecinte mult mai drastice la inceputul anilor 2000. Atunci, intr-o tentativa gen pionierat, ITV a incercat lansarea transmisiilor digitale a unor jocuri din Football League, obtinand drepturile de difuzare pentru „pachetul” respectivelor dispute din ligile 2-4. Proiectul nu s-a materializat, ba chiar a capotat din fasa, crah care a lasat The Football League si implicit cele 72 cluburi profesioniste de sub umbrela sa fara veniturile anticipate. Neavand de unde sa le imparta sumele asteptate, Liga a asistat la automutilarea sau chiar alunecarea in faliment a unor cluburi membre. Acum, cu bani de rezerva, mai puternicele foruri ale primei ligi engleze respectiv scotiene, vor face probabil platile necesare membrelor ei, chiar daca banii asteptati de la Setanta nu vor mai veni sau vor rasari de undeva, cu intarziere.

Esecul Setantei e implicit masura puterii BSkyB. Care domina si controleaza piata, chiar marind potul la licitarea viitorului contract de difuzare al jocurilor din Premier League. Setanta n-a tinut pasul si puritanii nu pot decat sa se bucure, obiectand ca jocurile Angliei n-aveau ce cauta in difuzarea unui post nu terestru si inca strain. Iar la fel cu Cupa Angliei, intr-un fel patrimoniu national. Devenise ridicola in actuala campanie de calificare imposibilitatea multor suporteri sa vizioneze meciurile nationalei tarii lor, asta pe cand acelasi joc era difuzat bine mersi peste mari si tari. Poate ca federatia va fi mai chibzuita, cui sa ofere contractul…

Setanta nici n-a patruns in multe case, nici in prea multe puburi de pe colt, care au fost „sugrumate” de Sky in a-si obtine licenta de redifuzare, si nici transmisiile in sine ori comentariile din platou n-au avut calitatea rafinata peste ani de Sky. Sunt multi care spun ca a viziona o transmisie fotbalistica asigurata de Sky e o alternativa mai buna decat a te deplasa la respectivul meci. Si asta spune multe. Dar Setanta poate fi deplansa ca orice competitoare care s-a vrut acolo, in bucate, sa ofere un serviciu publicului.

Dar dupa o saptamana de a fi sau a nu fi, postul a fost „injectat” cu zecile de milioane necesare pentru aducerea la zi a platilor drepturilor de televizare si cu promisiunea ca va subzista cum necum pe piata. In schimbul a 20 milioane lire, un investitor nord-american de origine europeana a preluat 51% din Setanta. Cum va naviga in continuare, demn de urmarit… 

Due…

Anglia – Andorra, fie ea si o confruntare de mana a doua, datorita inferioritatii oaspetei, ramanea totusi un joc oficial de calificare la Mondial, si inca pe Wembley. O umbra a deznadejdii s-a intins insa peste ultima aparitie inaintea pauzei de vara a starurilor Angliei in fata fanilor sai. Si anume dilema descinderii conform obiceiului la marea arena din nord-vestul Londrei. Si asta pentru ca, din preziua jocului, de la ora 7 post meridian, timp de 48 ore, sindicatul transporturilor are anuntata o greva inclusiv a metroului londonez. Si cu ce sa ajungi mai lesne la Wembley decat cu metroul, pe ultimul tronson dat in folosinta, „argintiul” Jubilee Line?

Anticipand actiunea revendicativa, The F.A. a stopat la 70.000, inca de saptamana trecuta, numarul biletelor puse in vanzare la jocul Angliei, preferand niste venituri mai mici unei potentiale seri cu cantec, de atata ingramadeala. Cuvantul haos a fost amintit in stirile pe marginea complicatei situatii a deplasarii fanilor la si de la stadion pentru un joc in nocturna, de la mijlocul saptamanii, si acesta e colacul peste pupaza la niste saptamani foarte agitate in general in peisajul social din Albion. Taman o greva a transporturilor, la ora pelerinajului spre Mecca fotbalistica, pentru a vedea o Anglie renascuta, mai trebuia unei societati care afla de la o zi la alta ca parlamentari percepeau din banii contribuabililor cheltuieli pentru sa zicem dopuri de chiuveta ori ca alte nu stiu cate posturi de munca sunt agatate in cui in lungul si latul insulei. Greva generand poate chiar anularea unui drum cu baiatul la Wembley, un alt motiv de fiert in suc propriu pentru o natiune neobisnuita in ultimul deceniu cu asemenea nemultumiri si o alta adaugire la ceea ce ar putea sfarsi intr-o provocare fatisa a unui an de fierbere.

Mai intai multor case li s-a luat sansa de a viziona meciurile Angliei, pe canalele terestre traditionale, BBC ori macar ITV. Doar 1,25 milioane abonati pe Setanta plus ingramaditii prin baruri asistau la ceea ce devenea un privilegiu. Iar acum multor fani li se complica existenta cu niste garnituri de tren sistate, spre stadion.  Batai de cap pentru FA, pentru autoritati, forte de ordine. Dar i-as plange de mila doar fanului care sigur a platit un pret piparat si acum se scarpina-n cap: cum sa ajung fain frumos acolo? Nu „ingramaditi ca vitele”, cum sesiza un localnic aventura de a te strivi si sufoca intre usi inchizandu-se si alte corpuri la urcarea la ora de varf in metroul londonez…

Pana la urma au fost putin sub 60.000 de spectatori, iar scorul cu Andorra a fost pe masura, 6-0, Rooney si Defoe facandu-si datoria cu „duble” iar Beckham reconfirmand ca e mai mult decat folositor fie si ca inchizator… Capello i-a folosit pe Green – G Johnson, Terry, Lescott, A Cole – Walcott, Lampard, Beckham, Gerrard – Rooney, Crouch. Asadar Walcott a fost titularizat, cu 5 zile inaintea startului C.E. Under-21, contra Finlandei. Si se pare ca nu doar Capello plus Pearce sunt incantati in a-l fi pus la punct pe Wenger in privinta folosirii lui Theo la aceste „oficiale” din vara, ci insasi tanarul jucator. Care pune selectionatele nationale mai presus de odihna inaintea unei noi campanii. Asta spre deosebire de Bentley, acum 2 ani, si care, iata unde a ajuns… Nici macar rezerva la Spurs si pe farasul lui Harry Redknapp.