Posts Tagged ‘Argentina’

Torpilarea scufundatei: cazul „Pompey”

martie 22, 2010

Madridul l-am lasat cu senzatia ca Atletico va salva totusi cumva onoarea capitalei in eurocupe, iar decarul Aguero, iesit in retur de sub lupa cuscrului Maradona, scrutinizandu-i la Anfield pe Mascherano si Insua, i-a pus de doua ori pe ros-albi in avantaj la Lisabona, suficient pentru o calificare in fata lui Sporting. Din vitrina magazinului oficial de la “Vicente Calderon”, bucuria golului campionului olimpic din Quilmes s-a transpus in realitate si in Portugalia.

Sergio Aguero, caruia i-a adus un nepot lui Maradona, a calificat-o pe Atletico in derbyul iberic al oaspetelor Timisoarei din '90, dovedindu-se puncherul cu magnet la suporteri din vitrina Megastore de la "Calderon"

De-acolo, din Peninsula Iberica, cu ceaiuri si tapas oferite cu generozitate de localnici, ba chiar si cu calatorii gratis cu autobuzul, soferii facandu-ne cu binete vant la bord, inapoi la oile noastre. Peste Canalul Manecii. Unde, pe cand Atletico isi trecea in cont un 1-0 cu Osasuna, intre mansele cu lusitanii, in aceeasi luni seara, Portsmouth isi facea pe Anfield Road ultima aparitie ca o echipa inca nepenalizata. Insa acel esec cu 4-1 a fost urmat de o palma ce putini si-ar fi imaginat ca va fi vreodata trasa tocmai in Premier League.

Saptamana trecuta a avut o zi trista pentru fotbal, dupa cum nu s-a ferit sa remarce Grant. Doar una, Avram? Managerul lui Portsmouth AFC nu s-a referit la ochii holbati si mana dusa infricosat la gura de partenera lui John Terry, inghetata la incidentul in care fundasul lui Chelsea a trimis cu jeepul sau un om de ordine la spital, imediat dupa eliminarea “albastrilor” de catre Inter, ci la depunctarea impusa lui Pompey de Premier League. 

S-a creat un precedent. De la relansarea in 1992 a primei divizii, cu pompoasa denumire, nu s-a intamplat ca vreun club sa fie penalizat si mai ales din motive financiare. Cele noua puncte pur si simplu sustrase “lanternei rosii” au condamnat-o practic la retrogradarea inainte de termen in liga a doua, verdict ce stirbeste din aura si reputatia Premier League. Unii vor spune ca Pompey si-asa ar fi retrogradat iar conducatorii ligii doar s-au folosit de scufundata pentru a da un exemplu gruparilor imprudente financiar.

Destule au fost in ultima vreme cazurile in care The Football League a depunctat cluburi de sub umbrela sa, din ligile doi – patru, tot pentru proasta gestiune financiara sfarsind in datorii si faliment, dar mai nimeni nu si-ar fi inchipuit, cu toata criza de lichiditati, ca Premier League isi va risca imaginea ce si-o dorea impecabila pentru a penaliza in clasament una dintre gruparile competitiei, si nu pe vreun motiv de natura fotbalistica, ci tocmai pentru erori financiare din trecut, ale unor conducatori ce-au parasit intre timp Fratton Park, si care erori s-au amplificat intr-o avalansa ingropandu-i pe actualii angajati de la gruparea de pe coasta sudica.

Si de ce noua puncte si nu de exemplu zece? Si de ce inaintea vizitei lui Hull City, penultima clasata, pe care a batut-o cu 3-2, cu golurile lui O’Hara si Kanu in minutele 88 si 89, si nu de exemplu dupa descinderea lui Pompey pe Wembley, pentru semifinala de Cupa Angliei cu invingatoarea rejucarii dintre Spurs si Fulham? Antrenorul Grant a intrebat retoric ce vina au fanii, intregul staff aflat la ora actuala la Fratton Park si oarecum, in extenso, si comunitatea locala, pentru dezastrul financiar provocat de altii, intr-un alt sezon. Managerul israelian a aratat foarte taios cu degetul in directia Premier League, spunand ca s-a gresit prin pedepsirea in acest moment a “albastrilor” din port si ca un asemenea exemplu eronat nu-i va opri pe alti investitori riscand marea cu degetul sa imprastie samanta fara rod, neluand in calcul consecintele pe termen macar mediu.

Portsmouth, promovata in 2003, de atunci clasandu-se pe locurile 13, 16, 17, noua, 8 respectiv 14, s-a intins mai mult decat ii permitea plapuma, cu uriase salarii platite unor staruri ce-altfel n-ar fi sfarsit la Fratton Park, depasind chiar acel procent ridicat al lefurilor raportate la veniturile cluburilor din elita, si s-a trezit in incapacitate de plata intr-un scenariu similar, ce-i drept de mai mica anvergura, cu cel suferit de Leeds United.

Harry Redknapp, care si-a facut hatarul de a cuceri un prim trofeu din cariera, Cupa Angliei, in 2008, parca a stiut la evadarea de la Fratton Park cu destinatia Spurs ca dupa sine vine potopul, vechii conducatori optand si ei ca oalele sa se sparga in capul altora. Iar Grant, manta de vreme rea si la Chelsea, care iata, pare a nu fi gasit inca nici in al patrulea urmas al lui Mourinho inlocuitorul ideal, a ramas cu putinii jucatori legati de glie la Fratton Park si nedoriti prin alte parti, sa sufere umilinta unei retrogradari cu penalizare.

Daca intr-adevar va promova din League One, Leeds United ii va putea sugera lui Pompey in editia viitoare de Championship ca se poate chiar si mai rau. A se citi pornind la drum cu o penalizare substantiala in liga a treia, de 15 puncte, handicap in urma caruia pare a-si fi gasit cadenta abia in acest al treilea sezon departe pana si de comfortul esalonului secund. De unde Leeds era torpilata in 2007 aidoma lui Portsmouth acum, cu o penalizare de 10 puncte pentru aceeasi optiune voluntara de a se declara falimentara, insa ce-i drept abia in mai, pe ultima turnanta a sezonului. Dar condamnata déjà din martie, Portsmouth poate trage nadejde ca doar loialitatea pana-n panzele albe a fanilor clubului ii va mai aduce pe Fratton Park, la meciuri mai degraba invartind cutitul in rana.

Si totusi nu e capatul lumii, evidenta pe care i-ar putea-o sugera tot Leeds. De exemplu alde Ben-Haim sau Belhadj ori cine-o mai inghiti galusca ramanerii la Pompey si in Championship, pot fi incurajati de asistentele consistente dinafara elitei. Deunazi, la Southampton – Leeds, in liga a treia, s-au strans 30.794 spectatori, iar in aceeasi etapa, in acelasi esalon, derbyul sud-est londonez Millwall – Charlton a fost onorat de 17.632 privitori. Iar Pompey s-ar putea chiar consola cu soarta lui Charlton, in 2004 tragand la Cupa UEFA dupa un 4-2 cu Chelsea iar acum surclasata cu 4-0 de rivala locala. Uneori, drumul de la extaz la agonie e si mai scurt…

Si daca tot am pomenit de nefastele consecinte ale incompetentei unor oameni de afaceri pripasiti in fotbal, ei bine, un alt club ex-prim-divizionar poate rasufla usurat ca n-a ajuns la sapa de lemn si i-a vazut dorsalul plecand in lume celui descalecat nu demult cu surle si trambite. Flavio Briatore, crezand ca e in lumea vitezista a Formulei 1, a condus impulsiv si din bici la Loftus Road, schimband antrenorii ca pe sosete si mai ca alunecand concomitent in rolurile de manager, secund si capitan. QPR a scapat in sfarsit de el si si-a permis sa angajeze un antrenor care cu nici un chip nu i-ar fi fost pres. Neil Warnock. Cateodata insa, cluburi si numerosii lor sustinatori sunt prea multe sezoane captivi pe maini rele, suficient pentru a le altera albia fireasca.

Sambata, <Pompey> a intors rezultatul, inregistrand a sasea victorie in campionat, cu care fara penalizare s-ar fi plasat la doar 5 puncte in urma ocupantei salvatorului loc 17, intr-o formula cu destui internationali, si anume James – Mullins, Rocha (Basinas), Hreidarsson, Belhadj – Smith, Mokoena (Kanu), Wilson, O’Hara, Owusu-Abeyie (Webber) – Piquionne. Miercuri, la Fratton Park vine fosta trupa a lui Grant, vicecampioana Chelsea, ranita cu Inter si la Blackburn, al carei meci „in mana” ar putea-o ridica peste Arsenal, la un punct in urma lui United. Se va preda insa Portsmouth asa de usor cum ar parea sa o sugereze ierarhia? Nu mizati toate economiile pe un „2”…

Cat despre precedente in diviziile mici, pe langa Leeds, plesnita cu 10 puncte penalizare in liga a doua, in 2006-2007, si alte 15 dupa retrogradarea in a treia, Boston United era depunctata tot cu un „decar” in esalonul patru, in acelasi 2006-2007, Bournemouth cu 10 puncte in liga a treia, in 2007-2008 si cu alte 17 un sezon mai apoi, dupa picaj, Luton cu 10 in liga a treia si alte 30 in editia urmatoare, aceleasi ca in cazul precedentei amintite penalizate, in ligile III si IV, Rotherham cu 10 respectiv 17 in aceleasi sezoane si in aceeasi liga a IV-a, semn ca totusi s-a salvat, cu tot cu „palma”, Stockport si Darlington cu cate 10 in diviziile a treia si a patra, in campionatul trecut. Iar in acest sezon, pe langa <Pompey>, si Crystal Palace Londra a fost lovita cu -10 puncte ce au coborat-o in subsolul ligii a doua, iar Southampton a plecat la drum cu -10 puncte in liga a treia, ce practic o despart de atacarea locurilor play-off de promovare in Championship.

 

Convocarea: o distinctie ravnita ori o povara?

noiembrie 24, 2009

In editorialul „Football Made In UK” semnat pentru <Fotbal Vest>, punand cap la cap o serie de stiri provenind in doar cateva zile din diverse tabere, ce mi-au ridicat mingea la fileu sa intreb daca nu cumva convocarile devin pe zi ce trece un deranj tot mai pagubos, am constatat cum conflictul cluburi – selectionate nationale s-a ascutit la varf ca lupta de clasa in fotbalul in varianta globalizata.  

Ambitia si visul sublim al oricarui fotbalist de a imbraca tricoul reprezentativei tarii sale n-au palit nicidecum dar, in functie de circumstante, unii jucatori isi reevalueaza tot mai atent lista prioritatilor.

Iar in lumina ghinionului lui Robin Van Persie de a se accidenta destul de serios in minutul 10 al recentului joc amical Italia – Olanda, intr-o toamna in care “tunarul zburator” fusese mai dezinvolt si prolific ca niciodata in rolul sau majorat in angrenajul lui Wenger, s-ar putea gasi fotbalisti din natiuni mai putin capabile sa sclipeasca pe scena mondiala ori din nationale redutabile in ale caror echipe n-ar fi destul de buni sa incapa, intrebandu-se daca mandria de a fi convocat nu e cumva eclipsata de “deranjul” ce implica o asemenea responsabilitate.

Asemenea dubii nici c-ar fi existat sa zicem acum un deceniu. Dar de cand recompensele au explodat in fotbalul de club, ce ofera nenumarate posibilitati de afirmare, si gandul de a sunta o convocare ce s-ar putea solda cu o accidentare punand in pericol o cariera si asa nu foarte lunga s-a infiripat in planurile unora. La putine zile distanta, doi jucatori din lotul lui Manchester City, club cumparat anul trecut de bogatasi arabi, si-au exprimat indoielile in privinta continuitatii lor pe scena fotbalului la nivelul selectionatelor nationale.

Craig Bellamy, un plimbaret in fotbalul de club, s-a intrebat in public daca mai are rost sa se chinuie la capitania Tarii Galilor intr-o increcare de accedere la un turneu final neconcretizata peste ani de compatriotul sau Ryan Giggs. Desi n-a smuls deloc aplauze, galezul a fost inteles de exemplu de Allan McInally, fost international scotian, ce a opinat ca pentru unii fotbalisti in varianta globalizata a jocului, ajunsi la o anumita varsta si cu sacii de galbeni incarcati in caruta, dorinta de a continua in paralel la echipa nationala a capatat o nuanta mai opaca.

Avantaj Ashley Williams, un fundas oarecare ce nici nu si-ar fi imaginat acum un an si jumatate, la debutul in nationala Tarii Galilor, ca va deveni capitan al “Dragonilor”, si nici atat in urma cu 6 ani, cand nu evolua la divizionara secunda Swansea City, ci la amatoarea Hednesford Town, in paralel cu slujba cu jumatate de norma ca ospatar. Foarte improbabila o asemenea ascensiune intr-o nationala de calibru si s-ar putea crede ca orice Van Persie si-ar dori mai ales un triumf global cu reprezentativa sa pe cai mari, insa o alta voce a venit sa infirme aceasta supozitie.

Poate ca Tevez, celalalt recrut al lui City punand la indoiala dorinta de a mai juca pentru tara sa,  a aruncat castana tocmai pentru a-l sensibiliza pe Maradona sa-l ia in considerare pentru FIFA 2010 World Cup, dar iesirea sa ar putea fi intr-adevar onesta. Spunand ca s-a saturat de fotbal, inclusiv de cel de club, si ca si-ar dori sa-si intoarca fata spre viata de familie, Carlos a subliniat ca argentinienii de lot nu s-au menajat nici pe departe cand a fost vorba sa “dea totul” pentru echipa nationala.  

Cei doi i s-ar putea asadar alatura in exil septarului lui City, Stephen Ireland, ale carui minciuni legate de decesul bunicilor sale, strecurate managerului Steve Staunton in speranta de a-si scurta sederea la lot si a-si vizita prietena dar dezvaluite ca atare de mass-media, au dus la ruptura mijlocasului de lotul national al Irlandei. Ireland, pe urmele altui mijlocas ajuns la cutite cu reprezentativa verde, candva al ei capitan Roy Keane. Ulterior, in campania abia incheiata, Trapattoni si Liam Brady au incercat sa-l scoata pe Ireland din cochilia ce si-o armase in urma excluderii sale din lot dar, cu toate ca pe alocuri septarul cochetase cu ideea revenirii, antrenorul n-a fost convins ca mijlocasul ar dori cu ardoare sa imbrace din nou tricoul verde. De fapt, in cazul lui Ireland, totul s-a rostogolit spre un deznodamant previzibil, odata ce a intrat in conflict cu selectionerul Brian Kerr, la nationala sub 18 ani, si a trebuit sa dea din nou ochii cu acesta la preluarea reprezentativei de seniori. Ireland a trebuit sa astepte instalarea lui Staunton pentru a fi din nou convocat… 

Iar cam pe cand Van Persie gemea in Pescara, un rival in fotbalul de club era déjà inapoi in Londra, cu o potentiala sedere pe tusa de cateva saptamani. Frank Lampard doar a facut deplasarea la Doha, pentru remarcabilul amical Anglia – Brazilia organizat insa in inedita gazduire din lumea araba, dar nici nu s-a mai pregatit pentru alinierea in fata sud-americanilor, lasata pe umerii a doar doi potentiali titulari, Barry si Rooney, ingrosand in schimb infirmeria lui Ancelotti. Sir Alex Ferguson si-o freca pe de-o parte mainile pentru necazul italianului si-al lui Wenger, dar va atrage probabil pe de alta parte atentia la vorbele sale, mereu in disonanta cu “nevoile” selectionerilor de lot. Frecusurile lui Fergie cu Sven sunt binecunoscute si n-au mirat pe nimeni deciziile unor Scholes ori Neville de a spune pas pentru Albion. Miza era prea mare in Premier League si Champions League.

Iar pe cand Van Persie calatorea spre “Cizma”, nebanuind ce-l asteapta, din sanul lui West Ham United razbatea vestea ca Dean Ashton, cumparat de club la inceputul anului 2006 pe o suma record de peste 7 milioane lire sterline, e in prag sa-si agate ghetele in cui. La 25 de ani. Masivul varf chiar marcase pentru “Ciocanari” in memorabilul 3-3 al finalei de Cupa Angliei cu Liverpool, din 2006, dar trei luni mai tarziu, la chiar primul antrenament al convocarii sale in premiera la lotul national, isi rupea glezna. Un an pe tusa si o recidiva, coincidenta stranie, la prima sedinta a visiniu-albastrilor sub bagheta lui Gianfranco Zola. A trecut un an si Ashton, un potential varf pentru Albion, tot nu vede luminita de la capatul tunelului. Totul i se trage insa de la acea convocare in premiera, o onoare cu doua taisuri.

De la alt club, in acelasi timp, un comunicat de presa raspandea vestea retragerii din fotbal a unui jucator lovit de accidentari. La 26 ani, John Kennedy a aruncat prosopul dupa un deceniu petrecut la Celtic Park, drama sa conturandu-se in minutul 18 al meciului sau de debut pentru Scotia, in 31 martie 2004, cand era faultat de Vio Ganea intr-un amical castigat de Romania cu 2-1. Fundasul era monitorizat la vremea respectiva chiar de AC Milan, o postura onoranta tinand cont de numele de calibru ce au consolidat peste ani defensiva rosso-nerilor, insa John n-a mai vazut luminile rampei internationale pana in februarie 2007, la un joc de Champions League tocmai cu… milanezii, la care a luat loc pe banca de rezerve, revenind dupa ani pierduti prin sali de recuperare. Paguba era insa produsa si genunchiul i-a dat ulterior din nou in primire. Federatia a despagubit-o pe Celtic dar un alt club si-a vazut un potential lider irosit sub flamura steagului national.

Asa cum corporatiile preiau tot mai mult rolul statelor, estompand granitele, si fotbalul de club castiga teren pe zi ce trece, in detrimentul nationalelor, ghinion ca al vedetei Van Persie ori al “sperantei” Ashton dand apa la moara carcotasilor.

Iar scurtcircuitele lui Van Persie, Lampard, Bellamy, Tevez, Ashton ori Kennedy au venit in cascada intr-o saptamana fotbalistica indoliata de tragedia lui Robert Enke. Un om ce a intors spatele vietii cu 4 zile inaintea jocului Germania – Chile, la care nu fusese convocat. 

Fotbalul globalizat e 10 contra 8 (da, opt!)

octombrie 10, 2009

Doar 6 din 53 de europene dar 4 din 10 sud-americane!

Oscar Ruiz e arbitru. Arbitrul Ruiz e din Columbia. Columbia e din America de Sud. CONMEBOL, o uniune tip UEFA in varianta sud-americana, a avut patru reprezentante la FIFA U-20 World Cup. Patru din zece tari sud-americane. 40%. Dintre care Brazilia cu al ei varf Kader joaca in aceasta seara pentru un loc in semifinala acestui Mondial din Egipt.

Oscar Ruiz a ciopartit aseara sfertul de finala exclusiv european, dintre Italia si Ungaria. Cele doua, plus Germania, s-au numarat intre sfertfinalistele din Europa ale turneului din Tara Faraonilor. Cele trei plus Anglia, Spania si Cehia, eliminate pe parcurs, au reprezentat batranul continent in turneul final cu 24 de natiuni.  Sase emisare din totalul de 53 al UEFA, de la mic la mare, a se citi de la San Marino la Spania. 6 din 53 nu e Loto ci doar 11,3%. Total disproportionat, comparativ cu cele 40% trimise de sud-americani. Stiu, e drept, Argentina e inca detinatoarea la zi a titlului la sub 20 de ani… Dar de ce atat de multe selectionate din America de Sud, cel putin in comparatie cu Europa!?!

Continui cu comparatiile, inainte de a reveni la Senor Oscar Ruiz si cartonasele sale rosii de-aseara, impartite europenilor. Patru reprezentante din CONCACAF, uniunea Central si Nord Americana!?! Patru din 35? Stim cu totii ca FIFA forteaza raspandirea si popularizarea globala a fotbalului dar se cam sare gardul, in conditiile in care destule dintre cele 35 membre afiliate la CONCACAF nu sunt altceva decat insulite caraibiene gen Trinidad & Tobago, prezenta in Egipt. Mult prea multe, patru!

Tot patru si din Asia, care, noutate, s-a prezentat inclusiv cu… Australia. Asta pentru a da o sansa in plus uneia dintre numeroasele insulite alcatuind confederatia cu 11 natiuni a fotbalului din Oceania. Si astfel a ajuns Tahiti la turneul final. Inaltator! 0-8 cu Spania, 0-8 cu Venezuela, 0-5 cu Nigeria. Contributia tahitienilor? Zero.   

Europenele, strangulate pe aceeasi jumatate de traseu

Africa, mai ca Europa. Cinci din 53. Fata de 6 din 53. Politica aducerii la acelasi numitor comun si implicit a nivelarii in jos nu e practicata numai la impartirea pe criteriile debalansate de mai sus a numarului de reprezentante de pe continente, ci si la traseul acestora spre finala. Ungaria si Cehia si-au dat cap in cap si n-aveau alta varianta pentru sferturile de finala, decat sa intalneasca Spania ori Italia. Patru din cele 6 europene aliniate la start, macelarindu-se pana in sferturi. Sa fie cat mai echilibrata reprezentarea la varful turneului final…

Si aici si-a intrat in rol Oscar Ruiz. Italiei si Spaniei i s-au mai „servit” arbitri de pomina, chiar si la seniori, de cand cu caravana turneelor finale poposind si prin locuri mai exotice, gen Coreea de Sud si Japonia, in 2002. Asa ca n-a surprins prea tare, aseara, pe Mubarak din Suez…

… Deja in minutul 2, Nemeth, nouarul maghiarilor cu contract la Liverpool FC, a fost faultat in careu de Gentili iar Vladimir Koman, celalalt star al ungurilor, septarul capitan, l-a invins pe capitanul Fiorillo, colegul de club cu care aducea Sampdoriei titlul la tineret: 1-0.

Columbianul Ruiz a ingalbenit si inrosit europenele… Beneficiara? Ghana!

Iar apoi si-a intrat in rol Ruiz, care le-a aratat cartonasul galben lui Albertazzi si Gentili, deja in prima repriza, iar lui Koman imediat dupa pauza. Consecinta? Koman avea sa piarda semifinala cu Ghana, in cazul calificarii in dauna Italiei. Tocmai capitanul! Play-makerul maghiarilor. Inca un galben pentru Gentili si implicit cartonasul rosu. Din minutul 71, Italia in zece. Columbianul dadea tonul la ceea ce avea sa urmeze…

Dar Antonio Mazzotta, egaland in minutul 82, a incurcat itele. Doua minute mai tarziu, un al doilea fundas peninsular, Bini, vedea cartonasul rosu. Doua galbene in nici 250 de secunde. Si Italia, la 1-1 o potentiala semifinalista contra Ghanei, ramasa in 9 si decimata in cazul calificarii. Ungaria, sigur fara Koman.

11 la 9 nu e bine asa incat Ruiz a redresat nitel balanta, inaintea intrarii in reprizele de prelungiri. Szekeres la dusuri: 10  la 9 si alte 30 de minute, plumb in picioare… Ghana se calificase deja, de aproape cinci ore, pentru semifinala de marti. Distractie in fata televizorului.

Prelungiri. Krisztian Nemeth, varful ce „scosese” penaltyul, a marcat pentru 2-1 in minutul 112. Cu un om in plus, Ungaria parea calificata pentru duelul euro-african ce trebuia sa-l inceapa fara capitanul Koman si Szekeres. Dar rezerva Bonaventura, si el „ingalbenit”, a egalat imediat cu o incredibila actiune solo: 2-2 si … zece contra noua. Insa pentru doar inca doua minute. Caci Ruiz a scos al doilea galben si pentru Albertazzi, devenit al treilea fundas italian eliminat la Suez. Italia, inca in carti la 2-2 pentru semifinala cu Ghana, ar fi trebuit sa-si inlocuiasca aidoma jocului de hochei linia de fund.

Zece contra opt, in ultimele 5 minute. Din 115 pana la ultimul fluier… Dar Koman a reusit o deschidere de mare clasa, o minge lunga printre, la intalnire, inghitind aproape 40 de metri si lansandu-l spre gol pe acelasi Nemeth. Stang si 3-2!

19 galbene si patru rosii pentru 44 de faulturi…

24 – 20 la faulturi „pentru” Ungaria, ce a incasat opt cartonase galbene. Trei titulari, drept consecinta, ii vor lipsi. Italia a fost impanata cu 11 cartonase galbene, dintre care trei transformate in rosii. Deci Ruiz si-a controlat buzunarul la fiecare doua-trei faulturi ale europenilor. Beneficiara? Ghana.

Raman din vizionarea jocului Ungaria – Italia cu imbratisarea inaintea reprizelor de prelungire a lui Fiorillo cu Koman. Fostii colegi de club, capitani ai nationalelor lor, strangandu-se la piept, la mijlocul terenului, de unde Ruiz le-a impartit „dreptatea”. Dupa 1-1 si 2-2 la prelungiri, plus penaltyuri contra Cehiei, Ungaria a repetat figura, cu un 1-1 si 3-2 la mustata, in minutul 117.

Ungaria – Ghana are acum o favorita certa si senzatia e ca o finalista europeana, ca in urma cu doi ani, atunci Republica Ceha, n-ar fi tocmai conform planurilor fotbalului in varianta globalizata, fie el si la categoria sub 20 de ani. Iar ca o rememorare, Anglia de exemplu n-a servit cauzei Europei, fiind eliminata de Africa (Ghana i-a dat 4-0) si America de Sud (Uruguay i-a dat 1-0), doar remizand la unu cu Uzbekistanul Asiei…

*Epilog… Ungaria in semifinale de Mondial, Romania batuta cu 5-1 in preliminarii EURO, in Letonia

Iar daca tot suntem la noul val, pe cand Ungaria transpira in drumul spre semifinala Mondialului, tineretul Romaniei era surclasat pe Daugava din Riga, Torje marcand din penalty in minutul 94, pentru un 5-1 final in contul Letoniei. Trist.

Sa vedem ce vor reusii tinerii Romaniei zilele acestea, in patrulaterul preliminar pentru Euro 2011 sub 20 ani, in Austria, unde vor da piept cu scotienii, gazdele si Slovenia. Si sa vedem spre fine de octombrie ce va fi la Mondialul sub 17 ani, din nou in Africa, in Nigeria.

Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?

septembrie 27, 2009

Muntii nostri aur poarta, Noi cersim din poarta-n poarta… E duminica seara si ne-am putea intreba de ce Romania nu e la Mondial. Raspunsul e lesne si are pe undeva de-a face cu talentul nefructificat, inconstient si in bataie de joc irosit al unei natiuni fotbalistice ce pare a-si fi pierdut busola la nivelul selectionatelor.

E duminica seara si doua tari central europene au destui microbisti cu ochii pe micile ecrane. Ambele joaca la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal sub-20 ani, gazduit de Egipt.

Republica Ceha are aproape 10 milioane si jumatate de locuitori dar o reprezentativa de tineret finalista la zi a C.M., in urma cu doi ani, in Canada, unde Argentina o rapunea in ultimul act. Cehii s-au calificat din nou si asta-seara, duminica 27 septembrie, au invins Australia, cu 2-1, marcand inclusiv galiganul de 1,95 al Slaviei, Tomas Pekhart. La rand, Brazilia si Costa Rica, pentru o nationala incluzandu-i pe „stranierii” Mazuch, fundasul lui Anderlecht, Moravek, mijlocas la Schalke, si Sebek, intre portarii lui Chelsea.

Vecinii maghiari au putin peste 10 milioane locuitori dar sunt reprezentati in Egipt, intre cele doar 6 nationale europene, de o trupa cu nu mai putin de 7 „stranieri”, printre care tripleta lui Liverpool, Gulacsi – Simon – Nemeth. Ca si cehii, un evantai de cluburi interne au contribuit la conturarea lotului.

Vizionati Mondialul, stimati diriguitori ai fotbalului romanesc, stimati oameni de fotbal? Ma indoiesc… Sunteti „prinsi” cu procese ale etapei si nesfarsite contre despre nimic. Pierduti in amanunte. Gestionari ai unui fotbal ducandu-se de rapa. Stim cati locuitori are Romania. Mai multi decat al celor doua vecine adunati la un loc. Si totusi, Romania sta acasa si probabil nici nu ia lectii in fata monitorului, pe cand cele doua spun prezent si mai si inving.

Ungaria va transpira tarziu in seara egipteana, contra Hondurasului. Vor urma sud-africanii si Emiratele Arabe Unite. Cu alte cuvinte, Ungaria port-stindard al Europei in aceasta grupa de Mondial. Dati-mi voie sa le tin pumnii stransi, cu riscul de a mi se adresa din nou traditionalele urari de bine contra carora m-am imunizat, gen sa mor in cele mai cumplite chinuri, tras pe roata sau ceva de genul acesta.

N-am nimic cu Romania. Sunt probabil inzecit mai patriot decat patriotii de mucava ce, sub „tricolor”, fluturandu-l isteric dar ipocrit, au ticluit totul in folos personal si in defavoarea natiunii. Iar aici intra si vanzatorii de tara de natura fotbalistica. De ce nu sunt jucatorii romani cautati in campionatele tari din vest? Nu doar pentru ca nivelul competitiilor interne din Romania e modest, ci mai ales pentru ca pachetul defavorabil este captusit de-un greoi aer statut, insuportabil pentru vestici, ce-l privesc cu scepticism si neincredere. Fotbalul nostru n-are credibilitate, „n-are fata”, are o carte de vizita botita de scandaluri si personaje dubioase. Iar totul se rasfrange asupra aparitiilor selectionatelor pe scene finale europene si mondiale.  

Am mai scris de numarul impresionant de mare de jucatori maghiari evoluand in Albion. Credeti ca sunt mai talentati decat romanii? Ma indoiesc. Muntii nostri aur poarta… Problema e ca sunt mai seriosi, mai hotarati, mai increzatori, mai neinfricati. Au vana.

Pravda Vitezi. Acesta e mottoul Republicii Cehe, o tarisoara cu o istorie de doar cativa ani. Adevarul prevaleaza. Coloana lor vertebrala e dreapta, plus consolidat cu sudoarea ce-i permite lui Pekhart sa nu se indoaie, in ciuda celor 195 centimetri ai sai. Adevarul prevaleaza si nu-i de mirare ca Republica Ceha se codeste, intr-o minoritate aproape absoluta pe continent, sa accepte de bun Tratatul de la Lisabona, sa dea implicit verde unei discutabile Uniuni suverane in toate cele peste Europa noastra. Sa-i ajute Dumnezeu ca adevarul pe care ei il disting cu clarviziune, sa prevaleze intr-adevar.

Sunt admirabili si demni a fi catalogati drept bravi. Fotbalul romanesc, bolnav si fara orizont, stors de masinatiunile de decenii ale unei clici detestabile, strange roadele si isi suge aratatorul, uitat de crema tineretului mondial. Unde esti tu, Tepes Doamne?

Deschideti-va mintile si comutati pe canalul cu jocurile vecinilor. Ar fi o lectie adevarata. Dar e oare dispus careva sa invete niscaiva in fotbalul „nostru”? Intre ghilimele, pentru ca e de fapt al lor, al masinistilor. Ma indoiesc, pentru ca uriasul defect existential tine de romanismul nostru prea accentuat, cu o acolada prea larga, reunind acea infatuare ce ne induce in eroare ca le-am sti pe toate si acea mandrie si prejudecata de a nu fi in stare sa invatam din greseli.

E o duminica seara trista pentru fotbalul nostru, cu alt Proces si interminabile palavrageli despre aer. E o duminica seara a sperantei pentru doua natiuni nici pe jumatate cat Romania, dar care reprezinta Europa pe scena mondiala. Pe cand inapoi in luminile rampei? La Pastele Cailor. Sau la o schimbare de macaz intr-un fotbal putred, curat murdar.

Halo, federali si oameni de fotbal, pe ce canal vizionati fotbalul de duminica seara? Pe ala despre Bistrita lui Nenea? Sau, Desteapta-te Romane, cu carnetelul, pe cel cu Ungaria – Honduras? Ratingul va fi probabil tare inegal, cu Nenea vizionat in lung si-n lat. Recomand din inima aruncarea pe geam a televizoarelor, ca e in general doar propaganda mincinoasa, dar uneori face sa vizionezi ceva, chit ca e vorba de vecini carora le dorim chestia cu Capra.

Haide draga Pekhart, sari peste doi metri si arata-le cum se baga obiectul in ate. Ca doar in 2007, desi ai fost cel mai tanar ceh din lot, ai tot jucat, pana in finala!

Jonglerul Maradona

septembrie 18, 2009

Ce n-ar da sa retraiasca zilele de aur de altadata. Cand era incoronat campion al lumii, cand se distra cu mingea. Talentul sau ramane marturie pe toate meridianele, pana si in cele mai neasteptate locuri…

Butoiasul cosmic saluta publicul de pe Karaiskakis, imbracat fiind in alb-rosul lui Olympiakos

Butoiasul cosmic saluta publicul de pe Karaiskakis, imbracat fiind in alb-rosul lui Olympiakos

Chiar si in istorica zona Plaka, de la baza stancariei Acropolis, fotbalul are coltisorul sau. In magazinul de prezentare al campioanei Greciei, Olympiakos Pireu, strategic amplasat pe una dintre stradutele comerciale asaltate de turisti, Diego Armando Maradona iti ia ochii cu surasul sau de superstar. Administratorul shopului imi zambeste si el, declarand ca sud-americanul e unul de-al lor, de-al lui „Oli”…

Se poate si in blugi... Maradona vrajind balonul, in portul Pireu

Se poate si in blugi... Maradona vrajind balonul, in portul Pireu

Asadar ce n-ar da vedeta de altadata sa fie in pielea fotbalistului cu rol de jolly-joker. Dar acum responsabilitatile sunt inzecite si toate oalele se sparg in capul selectionerului. Mai ales cand vine Brazilia si te scurtcircuiteaza acasa. Maradona a invatat insa lectia acceptarii sortii invinsului, de cand asista neputincios, in California, in ’94, la un surprinzator 2-3 ce bara pe-atunci finalistei la zi a Cupei Mondiale patrunderea in sferturile U.S. World Cup. O tempora.

Ziua 93. Noul val ataca „blocul 28”

martie 25, 2009

La cat de lansat a pornit Capello in 2008 cu Anglia, s-ar parea ca insularii ar putea fi scutiti de neplaceri macar pana inaintea fazelor eliminatorii la Mondialul sud-african, insa intrebarea inaintea amicalului cu Slovacia si a jocului oficial cu Ucraina este daca exista suficienta experienta si calitate la nivelul lotului Albionului pentru un asalt major, plus sangele rece lipsa la cele 4 eliminari la lovituri de departajare suferite in ultimele sase prezente ale “leilor” la turnee finale.

Neconcludent. Rio Ferdinand a luat loc pe banca de rezerve, pozitia fiindu-i preluata in experimentul lui Capello de Jagielka, inlocuit cu Upson, iar Rooney, Joe Cole si Wes Brown, dintre invingatorii cu 4-1 de pe Maksimir, nici n-au facut deplasarea, ca de altfel si Gerrard, si el accidentat si la vremea jocului din Croatia, din preliminariile C.M. 2010. S-ar putea asadar estima ca esecul cu 2-0 din 11 februarie in fieful campioanei continentale Spania ne-a lasat in ceata in privinta potentialului real al Albionului.

De fapt, pe langa absenta unor titulari, semnificatia altfel importantului amical pentru britanici de la Sevilla a fost rapita de tevatura in jurul egalarii de catre Beckham a recordului de selectii la nationala, 108, detinut intre jucatorii de camp de Bobby Moore. Unii ar putea opina ca Anglia inca traieste in trecut, sub spectrul lui Eriksson, daca tot starul de 33 ani ce l-a inlocuit la pauza pe mai tanarul Downing a acaparat centrul atentiei, insa o promovare oarecum trecuta cu vederea, cu ocazia aceluiasi joc, ofera indicii ca Fabio Capello ar avea incredere in personalul scrutinizat in Premier League pentru a o rupe cu conservatorismu-i recunoscut.

Un minus pentru fotbalul englez, mai nimeni n-a facut peste decenii un rodaj complet la reprezentativa de tineret, pentru a acumula din fasa experienta disputelor intertari, insa James Milner a devenit nu demult intaiul jucator atingand borna de 30 de selectii, de atunci plusand pana la 36 si fiind rasplatit cu o chemare in premiera intre seniori pentru jocul din Spania, desi initial fusese din nou convocat in lotul de tineret antrenat de Stuart Pearce, pentru meciul din ziua precedenta, pierdut cu 3-2 in fata Ecuadorului, la Malaga.

Versatilul mijlocas de 23 ani al Villei, exploziv pe ambele aripi, a ramas doar pe banca de rezerve, Capello preferand sa-i ofere un joc intreg extremei de buzunar Shaun Wright-Phillips, insa elevarea lui Milner intre seniori sugereaza ca batalia pentru locurile in lotul de Mondial va fi pe toate fronturile si ca ridicarea stachetei calitative in Premier League prin invazia strainilor, desi pe de-o parte sugruma titularizarea unor autohtoni, ofera totusi selectionerului Italian sansa de a alege dintr-un grup sigur mai otelit valoric si chiar mai putin restrans decat ar parea la prima vedere. Asta, m-as lansa sa apreciez, si comparativ cu o usoara subtiere calitativa si uzura la adversarele traditionale. 

Neconcludent. Desi succesele pe linie in preliminariile Mondialului au greutatea lor evidenta, trei fiind obtinute in deplasare si nu la limita, oponentele Albionului in grupa de calificare au insa exclusiv sablonul fotbalului est-european, persistand intrebarea cum se vor descurca insularii in conditii de turneu final in fata unei Spanii ori altor latini gen Argentina, Brazilia sau Portugalia, carora in general nu le cedau dar finalmente li se predau, mai ales la penaltyuri. Va incropi oare Capello lotul care sa pluseze comparativ cu precedentele prezente insulare si mai ales relativ la fluctuatia de potential a adversarelor?

Raspunsul poate l-a oferit déjà noul septar, cel putin conform halucinantului 4-1 de la Zagreb, Theo Walcott, “tunar” ce in 16 martie a implinit 20 de ani si care, cu acel hat-trick la croati, ne-a amintit de un fulgerator june Owen contra Argentinei si a dat sperante in ideea ca daca un pusti poate sclipi atat de orbitor din rolul lui Beckham, atunci Capello are la indemana niste giuvaeruri in curs de slefuire. Iar semifinala ultimului Campionat European de tineret, pierduta la niste penaltyuri maraton cu Olanda, ofera credit unui Albion atunci fara cativa titulari, nerodati in cel mai nefericit obicei amintit, ca spuma noului val poate oferi prospetimea si elementul surpriza care sa armeze vechea garda, rotindu-se in jurul a 28 de ani, impliniti de Gerrard, Terry, Ashley Cole, Barry ori Crouch. Ca sa nu ne aducem aminte ca timpul n-are rabdare, Rio Ferdinand si Lampard atingand 30 de primaveri neimplinite de Owen, dar Owen, vai, Owen…

Amintind insa de Gareth Barry, infinitele incertitudini intr-adevar persista, legat de titularizarile din nucleul de baza. O alta temere cum ca Anglia ar patina in gol, aiurarea la nesfarsit daca Lampard si Gerrard s-ar regasi laolalta sau nu in centrul liniei mediane. Cert e pe de-o parte ca unele absente ale lui Stevie G, accidentat, au simplificat ecuatia lui Capello iar pe de alta parte ca italianul i-a gasit mai mereu loc unui Barry aparut mai tarziu pe scena Albionului, si el de la Villa si cu un rodaj consistent la tineret, cu 27 selectii, nu spectaculos dar functional, mai ales ca inchizator.

Iar cum Aston Villa a oferit in Spania frontul ofensiv, prin Agbonlahor si Heskey, o combinatie de explozie tinereasca si robustetea rutinei, cu junele preferat de Capello si la debutul cu 2-1 al italianului contra Elvetiei in februarie 2008, merita sa tinem cont de parcursurile lungi ale “careului de asi” din Premier League in Liga Campionilor, istorie care s-ar putea repeta si in 2010 si care n-ar fi exclus sa sleiasca piesele grele ale Albionului, si sa concluzionam ca peninsularul n-ar ezita sa apeleze la niste asi din maneca provenind de la cluburi nu neaparat de top. Un exemplu, accidentarea de durata a lui Joe Cole, aparenta rezolvare a nebuloasei aripii stangi, ce i-a deschis portita lui Stewart Downing. Veti spune poate ca Downing, chinuindu-se cu Boro, nu va da ochii cu mingea intr-un piept la piept cu Ronaldo, insa flerul lui Capello consta tocmai in a face extrema descoperita la Riverside sa para mai buna ca parte a unui angrenaj eficient decat ca un jucator unilateral de banda.

Problema lui Walcott ori Milner nu tine de lipsa de talent ci de mentinerea prospetimii intr-o competitie de anduranta, dand piept cu seniori unsi cu toate alifiile. Theo iar e accidentat iar James pare a bifa macar o a 37-a selectie la tineret, in „dubla” cu Franta plus Norvegia.

Pe dreapta, lucrurile par mai limpezi, si anume ca zilele lui Beckham sunt numerate. Felul cum Aaron Lennon, care luna viitoare va implini 22 ani, l-a intors pe toate fetele pe Evra in finala Spurs – Man United a Cupei Ligii, ne reaminteste ca mignona aripa a jucat nu doar contra Portugaliei la Mondialul german. Daca urmatoarele 12 luni vor impune pe drept si fara dubii un titular in fata lui Beckham, fie el Walcott, Lennon ori Wright-Phillips, pe un flanc pe care e inca asteptat si Micah Richards, atunci Anglia va fi castigat surplusul de potential atat de necesar la turneul final.

Amicalul de sambata de pe Wembley, cu Slovacia, probabil doar va prelungi misterul, dar Capello stie ca sta déjà mai bine decat in 26 martie 2008, dupa un esec cu 1-0 pe Stade de France. Anul il incheia cu un 2-1 la Berlin, excelent in ochii englezilor din cele mai evidente motive, pavaza sub care capitularea din Spania a fost trecuta la categoria amicale fara alde Gerrard ori Rooney pe zona.

La urma urmei insa, fiind vorba de Albion, Capello trebuie sa gaseasca pe taram african cheia succesului. Nu de alta dar un egal poate fi insuficient. Ultimul exemplu? Finala Cupei Ligii, Spurs – Man United 0-0, cu 7 executanti de lovituri de departajare, dintre care 5 marcatori non-englezi si doi esuati, O’Hara si Bentley, de la tineretul Angliei. Totusi, usurare, cum nici preliminariile, nici grupele turneului final nu implica penaltyuri…

Ziua 71. Addendum la alta finala cu penaltyuri

martie 4, 2009

A devenit de notorietate inabilitatea Angliei de a triumfa in meciuri decise la lovituri de departajare. Germania i-a venit de hac in semifinala Mondialului din ’90, tot nemtii au rapus Albionul chiar pe Wembley, in alta semifinala, a C.E. 1996, Argentina i-a eliminat pe insulari de la Coupe du Monde ’98 dupa o optime de pomina iar apoii Portugalia, in doua randuri, la C.E. 2004 si Mondialul din Germania au stopat reprezentativa antrenata de Eriksson in sferturi. Toate esecurile, la penaltyuri…

Duminica, in finala Cupei Ligii Angliei, nu mare a fost surpriza ca detinatoarea trofeului, Tottenham Hotspur, a ratat la lovituri de departajare ocazia de a pastra cupa pe mana unor tineri jucatori englezi.

Jamie O’Hara, introdus in joc dupa pauza, a sutat telefonat cu stangul, putin in stanga lui Ben Foster, care a plonjat inspirat, parand cu palma. Dupa meci, al treilea goal-keeper al lui Manchester United, Foster, in varsta de 25 ani, a destainuit povestea cu iPodul miraculos, pe care l-a folosit din nou, chiar acolo, pe gazonul Wembleyului, inaintea seriei de executii, rememorand preferintele de sut ale jucatorilor Spursilor. Tehnologia…

Dupa O’Hara, dintre Spursi, a urmat croatul Vedran Corluka, un invingator pe Wembley contra Albionului, in toamna lui 2007, cu care trupa de la Adriatica, antrenata de Bilic, elimina Albionul din cursa spre Euro. Si Corluka, din nou, deloc surprinzator, l-a invins de la 11 metri pe englezul Foster. Sec si pe mijlocul portii…

Cum Manchester United a transformat fiecare executie, dar – atentie – prin galezul Giggs, argentinianul Tevez, portughezul Ronaldo si un alt brazilian, Anderson, englezului lui Spurs, David Bentley, aruncat in lupta in prelungiri, nu i-a ramas decat unica varianta de a inscrie. Dar ce credeti? David Bentley, septarul poreclit DB doar doar s-o lipi de el ceva din DB, David Beckham, nici macar n-a nimerit cadrul portii…

Si astfel Foster, titular de circumstanta intre buturile patronate de van der Sar, a devenit eroul cu iPod al finalei de Cupa Ligii cucerita dupa 0-0 timp de 120 de minute de campioana Angliei, a Europei si a … lumii, Man U. Si cand te gandesti ca nu demult, pe cand cu Watford in Premier League, imprumutat fiind de la „Diavoli”, Foster era batut cu un lob aproape din poarta in poarta, in urma unei lovituri libere executate de portarul nimeni alteia decat… Spurs. Da, Paul Robinson l-a batut de la… 80 de metri, pe cand niste mijlocasi englezi dorindu-se de viitor nu l-au invins de la 11 metri.

Inabilitate cronica. Pe de alta parte, n-ar trebui insa sa mire esecul lui Spurs de pe punctul cu var. Li se intampla pentru a patra oara in ultimii putini ani… Ultima ocazie, in 12 martie 2008, la Eindhoven, in optimile Cupei UEFA, cand cu un surprinzator 1-0 londoneza impingea jocul in prelungiri, contra gazdei PSV. I s-a infundat insa cu 6-5 la penaltyuri, in poarta olandezilor fiind Heurelho Gomes, tocmai goal-keeperul din finala de duminica. De asta data Gomes n-a salvat nici o lovitura…

A mirat in schimb optiunea lui Redknapp pentru unii ca O’Hara. Cand ai in echipa jucatori tehnici ca Modric, de ce ai alege doar pe criteriul prospetimii? De ce? Pentru a te trezi ca ai marcat doar dintr-un penalty, transformat bineinteles de un… „strain”, si inca fundas. Din 7 executanti, 5 au transformat si 2 au ratat. Cei 2 sunt englezi, cei cinci nu.