Posts Tagged ‘David Beckham’

Beckham si Roy Keane sar pe drept in apararea lui Henry

noiembrie 20, 2009

De miercuri de la miezul noptii Irlanda boceste si urla din toti rarunchii aidoma unui prescolar caruia i s-a stricat o jucarie si acum le arunca suparat pe celelalte din tarc. Reactia mai mult decat exagerata a insularilor e de un prost gust ce frizeaza ridicolul, Football Association of Ireland si pana si Ministrul Justitiei in guvernul de la Dublin cersind fara demnitate la FIFA rejucari impotriva regulamentului.

A fost o eroare de arbitraj, o greseala umana, ca destule altele in meciuri de fotbal mai mult sau mai putin importante, cu o mai mare ori mai mica miza. Arbitrul asistent n-a semnalizat pozitia de ofsaid a doi jucatori francezi, la o lovitura libera executata de Malouda in prelungirile barajului de la Paris, iar continuarea o stim cu totii.

Uitati de hentul lui Henry… in prealabil a fost ofsaid!

Daca respectiva pozitie afara din joc ar fi fost semnalizata prompt iar arbitrul de centru suedez ar fi acordat lovitura libera in favoarea Irlandei, nu s-ar fi ajuns la valul populist de oprobiu public impotriva lui Thierry Henry si prin extensie la adresa selectionatei Frantei si pe alocuri chiar a natiunii franceze. Marul discordiei ar fi trebuit sa fie legat de ofsaid, nicidecum de oportunismul ulterior al lui Henry.

Telefoane in direct, in emisiuni, mesaje text si comentarii pe marginea jocului, cu toate au oferit tot atat de multe canale pentru ca publicul insular sa-si verse naduful, dandu-i-se apa la moara si datorita reactiei oficialilor. Iar ce s-a spus si s-a scris aduce nici mai mult nici mai putin cu asasinarea caracterului lui Henry.

Rasul lumii…Comentatorii BBC n-au avut habar de henturi dar au spus apoi ca-i incredibil sa nu fi fost vazut de arbitru!

Culmea ironiei, intr-o mostra evidenta de ipocrizie, ce spune multe despre postura ingrata si uneori fara sansa de scapare a arbitrilor, comentatorii in direct ai meciului pentru BBC Radio 5 Live au sesizat infractiunea abia la peste un minut dupa comiterea hentului, gratie reluarii de pe monitoarele video, moment din care insa au intors brusc foaia, referindu-se la „incredibilul” situatiei: „Este incredibil ca n-a fost vazut de arbitru si e incredibil ca Irlanda sa fie astfel eliminata!”  In prealabil, in comentariul fazei, gazetarul se referise la „o deviere”, despre care puteti asculta aici… http://news.bbc.co.uk/sport1/hi/football/8367817.stm

Domnilor comentatori le-au trebuit vreo 80 de secunde sa se dumireasca de faptul ca Henry comisese hent dar li s-a parut incredibil ca arbitrul sa nu fi vazut acelasi incident…

Tonul indignat revoltat al acuzatorilor aratand cu degetul spre detinatorul la zi al Champions League, etichetat drept „a cheat„, un trisor, cauta tapi ispasitori dupa ce Irlanda ratase in grupa oportunitatea de a invinge Italia, de care a fost egalata in minutul 90, dupa care n-a dispus nici macar de Muntenegru, in ultimul joc din calificari. Locul doi. La baraj.

Unde, in meci tur, la Dublin, Franta si-a demonstrat superioritatea si a invins meritat cu 1-0, fara ca Irlanda sa concretizeze cele cateva oportunitati avute. Frustrati de visele risipite in fata finalistelor Cupei Mondiale din 2006, unii jucatori irlandezi cautau nod in papura lui Diarra, imediat dupa prima mansa, incercand sa-si faca dreptate dupa fluierul de final.

Miercuri, la Paris, in probabil cea mai buna evolutie a Irlandei din ultimii ani, capitanul Robbie Keane a egalat in prima repriza scorul general al barajului, 1-1, dupa pauza atat O’Shea cat si Duff si acelasi Keane avand oportunitati ideale de a majora diferenta si implicit de a califica Insula de Smarald la turneul final. Ar fi fost probabil o calificare meritata, gratie evolutiei din Orasul Luminii, unde o linie de mijloc cu doi jucatori de la Stoke City, unul de la Blackburn Rovers si un al patrulea de la Fulham a cam manevrat in voie in fata unui „Cocos Galic” neimpunandu-se acolo nici in fata Romaniei.

Dar ocaziile se razbuna si legea nescrisa a fotbalului i-a lovit pe oaspeti aidoma bumerangului.

Si daca golul lui Gallas n-ar fi fost validat, Irlanda tot n-ar fi fost calificata. Unde-i atunci furtul calificarii?

Irlanda plange ca i-ar fi fost rapit dreptul de a ajunge in Africa de Sud insa chiar si daca golul lui Gallas n-ar fi fost validat, nu este cert ca verzii ar fi triumfat la loviturile de departajare spre care curgea meciul. Ar fi ramas 1-0, cu sanse relativ egale pentru combatante de a se califica de la 11 metri. Si-atunci!?!

Ultimul joc la Campionatul Mondial pentru ambele reprezentative se soldase cu esecuri la penaltyuri, Franta in fata Italiei, la Berlin, in finala, iar Irlanda in fata Spaniei, in Coreea de Sud, in optimile din 2002. Cine si-ar fi infrant emotiile si ar fi triumfat? Sunteti convinsi ca Irlanda? Si-atunci de unde pana unde pot afirma irlandezii ca au fost furati de o accedere la Mondial? De la 1-0 in prelungiri pana la un al doilea gol marcat, pe care l-au tot irosit cu nonsalanta, e cale lunga.

Beckham recunoaste ca e greu de spus daca ar fi putut proceda altfel decat Henry

Pe cateva din aceste linii au marsat si David Beckham si Roy Keane, ultimul, in cadrul unei conferinte de presa in calitate de manager al lui Ipswich Town, ambii nefiind de acord cu catalogarea de „trisor” atribuita de mass-media si publicul larg atacantului francez si gasind nu atat scuze acestuia cat explicatii pertinente si puncte de vedere implicand mai multi factori.

De fapt, e o practica de teren de antrenament a fotbalistilor, ce poate deveni reflex necontrolat, de a repotrivi, „reaseza” balonul, odata acesta scapat afara din joc. Si aici poate sari in ajutorul lui Henry latura involuntara, neintentionata, a abordarii sale. Si foarte putini jucatori profesionisti, fie ei si irlandezi ori britanici in general, ce doresc a-si asuma un statut nedovedit de cavaleri nobili ai dreptatii, mai albi ca albul, arogandu-si implicit un compas moral absolut, ar fi procedat probabil altfel decat francezul, in circumstantele date. Dar dupa razboi multi viteji se aduna sa arunce cu pietre.

Cu fair-play si realism, irlandezul Keane indeamna contestatarii sa se uite mai intai in propria ograda

Conferinta lui Roy Keane este o mostra absoluta de echidistanta si curaj in a-ti apara un punct de vedere nepopular, probabil total indegirabil pentru multi pasionati de fotbal, inclusiv compatrioti, in conditiile in care fostul mijlocas a purtat si banderola de capitan al „verzilor”. De urmarit parerea sa pe http://news.bbc.co.uk/sport1/hi/football/8370497.stm

In contrast cu spusele intelepte ale lui Keane, de fapt o reactie la exagerarile debitate dupa returul din Franta, s-a pravalit un urias val de articole populiste, in cel mai pur stil al maniei proletare, terfelind reputatia lui Thierry Henry dar mergand mult mai departe si impungand din varii unghiuri nationala Frantei. Deloc de mirare, venind de peste Canalul Manecii. Rezidurile sindromului de superioritate, al arogantei atotcunoscatoare si fara echivoc, a veninului perpetuu improscat de urmasii imperialismului ce inca isi asmute tentaculele de sub alta palarie, au degenerat in alte patinaje cu „inamicul” la tinta fixa. Ce deliciu, sa aiba a le reprosa ceva, cu un aer revendicativ, rivalilor de peste Canal. Mi-ar trebui ore si pagini intregi si n-ar suporta virtualul, rosind de rusine si manie, sa descarc vitriolul altui exces de frustrare insulara.   

Irlanda, in tricouri albe si chiloti verzi, n-a avut 15 secunde de inspiratie absoluta, aidoma altor alb-verzi in Paris, intr-un 17 si nu 18 noiembrie, acum 16 ani, cand Franta era lasata acasa, eliminata in ultima secunda a calificarilor la US World Cup ’94. De ce n-a reusit Irlanda acel al doilea gol calificant, aidoma lui Emil, fie in repriza secunda, fie dupa egalarea nemeritata reusita de Gallas? La aceste ratari sa fi gasit un raspuns capitanul risipitor Robbie Keane si nu la presupunerile ca Platini si Blatter si-ar fi trimis bezele, strangeri de mana si mesaje text, din susul tribunei, incantati de deznodamantul favorabil Frantei si implicit turneului final in organizarea FIFA…

Stim cu totii ca FIFA are bubele ei, ca Mondialul e o taraba corporatista a companiilor, sponsorilor, marcilor de echipament, ca Franta e dorita ca „brand” si putere de cumparare a suporterilor ei, ca Irlanda nu e in aceeasi categorie a marilor dezirabile, ca fotbalul si societatea in general aluneca pe o panta ireversibila a degradarii conduitei, probitatii si integritatii umane, si-am mai aflat acum ca si alte mari vedete pot oferi mostre de oportunism extrem intru atingerea scopurilor, le stim pe toate astea, insa nu credeam ca Irlanda era buricul pamantului si cea mai nedreptatita dintre nedreptatite. Bocetul federatiei, demnitarilor si fanilor ei pare insa a starni mai degraba ilaritate ori dispret decat simpatie.

Ai pierdut? Continua…

Ziua 98. La croitor cu Johnny, zice Fabio

martie 30, 2009

Nu doar stilul de joc al Albionului e mai cizelat, mai rafinat, mai cultivat, de la preluarea echipei nationale de catre un italian, ci si vestimentatia in care „albii” sau „cei trei lei”, cum vreti sa-i vedeti, au evoluat sambata pe Wembley, in amicalul cu Slovacia.

Noul tricou marca umbro al reprezentativei Albionului: alb imaculat, moda retro, cu romburile rosii si schite ale designerilor vestimentari in vitrina la 'SoccerScene' pe Long Acre... la o aruncatura de bat de taverna unde se schitau legile primei asociatii fotbalistice nationale din lume, in 1863. Umbro, din 1924, la fiecare un an, doi, venind cu ceva nou pentru Anglia. A nimerit-o de-aceasta data, cu stil....

Noul tricou marca umbro al reprezentativei Albionului: alb imaculat, moda retro, cu romburile rosii si schite ale designerilor vestimentari in vitrina la 'SoccerScene' pe Long Acre... la o aruncatura de bat de taverna unde se schitau legile primei asociatii fotbalistice nationale din lume, in 1863. Umbro, din 1924, la fiecare un an, doi, venind cu ceva nou pentru Anglia. A nimerit-o de-aceasta data, cu stil....

4-0 suna foarte bine iar noul echipament, daca are ceva diferit fata de versiunile aproape anuale cu care Federatia Engleza isi ametise fanii nationalei si subtiase peste decenii buzunarele impatimitilor, ei bine, e intr-atat de retro si „minimalist” in simplitatea sa imaculata, incat magnetizeaza simpatii.

E albul simplu si pur cu care Anglia isi apropia Cupa Mondiala in ’66. Are guleras, semnul distinctiv in forma de romb al celor de la Reebok, firma de echipament sportiv lansata in 1924 in Bolton si al carei nume e purtat de sponsorul clubului local Wanderers si de stadionul din localitate, plus emblema celor 3 lei in piept. Atat si nimic mai mult. Nu tu briz-brizuri, cute si combinatii suparatoare de culori. Alb.

Mai mult, optiunea a fost a jucatorilor. Patru dintre ei, printre care David Beckham, au ales tricouri cu maneca lunga. Indiferent insa de alegere, vorba lui Rio Ferdinand, le-a stat bine. Ocos, fundasul a adaugat „cel putin pe mine”. Dar cea mai grozava chestie e ca Fabio Capello a sugerat ca tricourile sa fie croite pe dimensiunile fiecarui jucator in parte. Nu tu S, M, L, XL sau XXL. Ci in functie de anatomia fotbalistului. Selectionatii au trecut pe la croitor, au fost masurati de la gat in jos, si au descins ca scosi din cutie. Alb imaculat si 4-0. Asta da revolutie. Cam acest aspect ma inmuia la adresa Angliei, la Mondialul mexican din ’86. Albul aproape imaculat, cu sorturile acelea albastre, ridicol de scurte. Moda s-a schimbat, insa nu fara a completa un cerc intreg. O binevenita intoarcere in 1966. 2010 dupa 1966?

Cu Capello la carma, n-as miza impotriva Angliei, chiar daca Slovacia nu e Brazilia iar Ucraina, in primul joc oficial in 2009, ar putea ridica primele semne de intrebare in privinta adevaratului potential al Albionului. Insa, pentru moment, Albionul a reales inspirat albul si si-a croit echipamente individualizate. Paradoxal, spiritul de echipa ar putea fi fortificat, chiar daca un Gerrard ori Lampard nu sunt la unison in ceea ce priveste marimea tricoului…

Singurul minus, un asemenea produs nu poate fi ieftin. 50 la prima strigare, chiar 55 cel cu maneca lunga. Reducerile ar putea surveni inaintea Mondialului, intru echiparea intregii natiuni in alb. Pana atunci, magazinul Soccer Scene din Covent Garden a rezervat una dintre cele doua vitrine celor de la umbro, care si-au expus produsul si detalii ale procesului de comnceptie si design. O marca inregistrata din 1924, cam de cand Anglia se muta pe Wembley. Umbro si albul sunt parte a decorului aproape in aceeasi masura ca alte simboluri ce produc efectul scontat cand vine vorba de England.

Totusi, e de mentionat ca a trebuit sa vina un italian pentru ca batatura insulara sa adopte un „fresh look” de forma si continut.

Ziua 23. David Beckham Football Academy

ianuarie 13, 2009
Intrarea in Academia de Fotbal a lui Beckham din Greenwich Peninsula, in estul Londrei, pe malul sudic al Tamisei

Intrarea in Academia de Fotbal a lui Beckham din Greenwich Peninsula, in estul Londrei, pe malul sudic al Tamisei

Comparativ, tot in Manchester, pe un zid, un sticker cu mesajul in rosu LOVE UNITED si negru HATE GLAZER. Jucatori ca Beckham vin si pleaca dar noi proprietari pot sa-si atraga ura fanilor...
In Manchester, pe un zid, un sticker cu mesajul in rosu LOVE UNITED si negru HATE GLAZER. Jucatori ca Beckham vin si pleaca dar noi proprietari pot sa-si atraga ura fanilor…
La Old Trafford, in jurul statuii lui Law, Best si Charlton din preajma intrarii, suporteri si staruri laolalta si-au cumparat cate o dala din caldaram. Sar in ochi cele inscriptionate aurit, rezervate ex-jucatorilor lui United si le-am fotografiat pe cele ale lui Beckham si Brian McClair. Pe numele lui Roy Keane erau imprastiati cartofi prajiti. Beckham in schimb, curat... A fost iubit acolo. Si lovit...
Comparativ, tot in Manchester, la Old Trafford, in jurul statuii lui Law, Best si Charlton din preajma intrarii, suporteri si staruri laolalta si-au cumparat cate o dala din caldaram. Sar in ochi cele inscriptionate aurit, rezervate ex-jucatorilor lui United si le-am fotografiat pe cele ale lui Beckham si Brian McClair. Pe numele lui Roy Keane erau imprastiati cartofi prajiti. Beckham in schimb, curat… A fost iubit acolo. Si lovit…

Cand vine deseori vorba de Beckham, parerile sunt de cele mai multe ori impartite in alb si negru. Fara prea multe nuante. Ba ca ar fi, pe de-o parte, un exemplar ambasador al fotbalului si un practicant cu acuratete al centrarii din fuleu de pe aripa dreapta dar pe de alta parte si un exemplu al propulsarii cultului celebritatii, o ustensila a companiilor publicitare si a comercialismului si in general un tanar care a trecut din sfera jucatorilor de fotbal in cea a superstarurilor mondiale, motive pentru care, spun cinicii, bocancul azvarlit candva de Sir Alex Ferguson bine a facut sa deranjeze nitel gelul de par al vedetei.

Cum necum, Beckham a triumfat in Champions League cu Manchester United iar apoi a sfarsit la o alta castigatoare a trofeului, Real Madrid, londonezul inchizand un triunghi perfect prin debutul recent sub forma de imprumut la un alt monstru sacru al fotbalului european de club, AC Milan. Cu asemenea destinatii in palmares, David Beckham va putea inchide gura si celor mai inversunati carcotasi.

Iar pe cand londonezul a onorat in premiera cu prezenta si Serie A, acasa, in orasul natal, activitatea a continuat la fel de febril la David Beckham Football Academy. Scoala sa de fotbal este o alta initiativa cu care fotbalistul dovedeste o substantiala pasiune pentru fotbal si „radacinile” jocului. De-acum cu trei baieti in familie, mijlocasul care n-a evoluat niciodata pentru o grupare din Londra a oferit ceva inapoi comunitatii locale, din estul capitalei.

Nascut la Leyton, in apropierea viitorului sat olimpic si cel mai aproape dintre stadioane de cel al lui Leyton Orient, din liga a treia, Beckham a ales drept loc al Academiei de Fotbal o suprafata din preajma celebrului Millennium Dome, redenumit O2 Arena, din preajma malului estic al Peninsulei Greenwich. Chiar si pentru londonezii obisnuiti cu locurile si distantele din metropola, peninsula din nordul zonei Greenwich pare aruncata undeva departe, deloc in calea lucrurilor. Acolo, pe malul sudic al fluviului, tarmul a fost sapat de cel mai stramt, ingust, U intors facut de Tamisa spre varsare.

In capatul peninsulei strajuieste Domul, cu al sau cel mai intins acoperis al unei constructii din arhitectura mondiala. De la distanta, pare o nava spatiala, datorita „tepilor” care sustin structura acoperisului. Pe el se dadea de-a rostogolul Pierce Brosnan sau dublura acestuia, intr-unul dintre Bonduri. Nitel mai la sud-est de locul de filmare al 007, in umbra O2 Arena, doua uriase sali aducand a hambare, cu acoperisuri si ele curbate, initiativa a numarului 7.

Si niste litere de-o schioapa, THE DAVID BECKHAM FOOTBALL ACADEMY, care dezleaga misterul. Plin de pusti iesind de la antrenamente, masini in fata, cu parinti asteptandu-si odraslele. Beckham inca joaca, in State sau pe Continent, dar a lasat deja ceva in urma sa, pentru comunitate. Si-atunci cum de-l invidiaza atatia, pentru schimbarea tunsorii si optiunile de gel de par ori alte noduri in papura!?

Din Leyton, care e undeva in nord-est, ruland spre sud, spre Tamisa, ajungi taman in Peninsula Greenwich cu al sau Dom, cu a sa Academie si cu a sa statie de metrou North Greenwich, pe linia argintie Jubilee Line, cea mai noua a Londrei, extinsa in 1998. E o zona moderna, reamenajata, reinventata pe malul fluviului, in niste locuri care tineau de vechi docuri si depozite pentru comertul maritim. In fond, peste ape, pe malul nordic, numele generic al locului e East India Docks.

 

Deci din Leyton, loc de bastina al lui Beckham, ajungi la un moment dat la Tamisa, pe care o treci pe dedesubt, prin tunelele construite la decenii distanta, unul intre 1871 si ’76, mai lung, si altul, prin anii ’60, nitel mai lat. Se numesc Blackwell Tunnels si au companie si un al treilea. Ele ies pe malul sudic tocmai langa Dom si Academia lui Beckham. In peninsula. Aici. luminile peste masura ale cladirilor iti iau seara respiratia. Iar ca tacamul sa fie complet, de peste Tamisa razbat cele ale zgarie-norilor din Canary Wharf. Ei bine, si daca te uiti spre est, spre varsare, vezi structurile barierei Tamisei, de la Woolwich, care protejeaza Londra de fluxul apelor Marii Nordului.

In jurul Academiei am avut antrenamentul de viteza al saptamanii, 3 serii pe mal a cate doua mile, cu 100 secunde recuperare intre alergari. Reper de intoarcere, raza laser verde ce strapunge noaptea de undeva din interiorul Domului.

Noua nu ne-a trebuit decat un petec de asfalt, pentru alergari. In preajma, in doua sali uriase, baieti calca pe urmele idolului lor, in cea mai moderna ambianta fotbalistica posibila. David Beckham e nu doar un fotbalist de valoare. E englezul cu 107 selectii care a dat orasului sau ceea ce altii nici n-au visat. Nu victorii in iarba, ci terenuri pentru viitoare generatii de fotbalisti. Sunt pro-Beckham. David, mai ai locuri si pentru copii mai mari?