Posts Tagged ‘Millwall’

Torpilarea scufundatei: cazul „Pompey”

martie 22, 2010

Madridul l-am lasat cu senzatia ca Atletico va salva totusi cumva onoarea capitalei in eurocupe, iar decarul Aguero, iesit in retur de sub lupa cuscrului Maradona, scrutinizandu-i la Anfield pe Mascherano si Insua, i-a pus de doua ori pe ros-albi in avantaj la Lisabona, suficient pentru o calificare in fata lui Sporting. Din vitrina magazinului oficial de la “Vicente Calderon”, bucuria golului campionului olimpic din Quilmes s-a transpus in realitate si in Portugalia.

Sergio Aguero, caruia i-a adus un nepot lui Maradona, a calificat-o pe Atletico in derbyul iberic al oaspetelor Timisoarei din '90, dovedindu-se puncherul cu magnet la suporteri din vitrina Megastore de la "Calderon"

De-acolo, din Peninsula Iberica, cu ceaiuri si tapas oferite cu generozitate de localnici, ba chiar si cu calatorii gratis cu autobuzul, soferii facandu-ne cu binete vant la bord, inapoi la oile noastre. Peste Canalul Manecii. Unde, pe cand Atletico isi trecea in cont un 1-0 cu Osasuna, intre mansele cu lusitanii, in aceeasi luni seara, Portsmouth isi facea pe Anfield Road ultima aparitie ca o echipa inca nepenalizata. Insa acel esec cu 4-1 a fost urmat de o palma ce putini si-ar fi imaginat ca va fi vreodata trasa tocmai in Premier League.

Saptamana trecuta a avut o zi trista pentru fotbal, dupa cum nu s-a ferit sa remarce Grant. Doar una, Avram? Managerul lui Portsmouth AFC nu s-a referit la ochii holbati si mana dusa infricosat la gura de partenera lui John Terry, inghetata la incidentul in care fundasul lui Chelsea a trimis cu jeepul sau un om de ordine la spital, imediat dupa eliminarea “albastrilor” de catre Inter, ci la depunctarea impusa lui Pompey de Premier League. 

S-a creat un precedent. De la relansarea in 1992 a primei divizii, cu pompoasa denumire, nu s-a intamplat ca vreun club sa fie penalizat si mai ales din motive financiare. Cele noua puncte pur si simplu sustrase “lanternei rosii” au condamnat-o practic la retrogradarea inainte de termen in liga a doua, verdict ce stirbeste din aura si reputatia Premier League. Unii vor spune ca Pompey si-asa ar fi retrogradat iar conducatorii ligii doar s-au folosit de scufundata pentru a da un exemplu gruparilor imprudente financiar.

Destule au fost in ultima vreme cazurile in care The Football League a depunctat cluburi de sub umbrela sa, din ligile doi – patru, tot pentru proasta gestiune financiara sfarsind in datorii si faliment, dar mai nimeni nu si-ar fi inchipuit, cu toata criza de lichiditati, ca Premier League isi va risca imaginea ce si-o dorea impecabila pentru a penaliza in clasament una dintre gruparile competitiei, si nu pe vreun motiv de natura fotbalistica, ci tocmai pentru erori financiare din trecut, ale unor conducatori ce-au parasit intre timp Fratton Park, si care erori s-au amplificat intr-o avalansa ingropandu-i pe actualii angajati de la gruparea de pe coasta sudica.

Si de ce noua puncte si nu de exemplu zece? Si de ce inaintea vizitei lui Hull City, penultima clasata, pe care a batut-o cu 3-2, cu golurile lui O’Hara si Kanu in minutele 88 si 89, si nu de exemplu dupa descinderea lui Pompey pe Wembley, pentru semifinala de Cupa Angliei cu invingatoarea rejucarii dintre Spurs si Fulham? Antrenorul Grant a intrebat retoric ce vina au fanii, intregul staff aflat la ora actuala la Fratton Park si oarecum, in extenso, si comunitatea locala, pentru dezastrul financiar provocat de altii, intr-un alt sezon. Managerul israelian a aratat foarte taios cu degetul in directia Premier League, spunand ca s-a gresit prin pedepsirea in acest moment a “albastrilor” din port si ca un asemenea exemplu eronat nu-i va opri pe alti investitori riscand marea cu degetul sa imprastie samanta fara rod, neluand in calcul consecintele pe termen macar mediu.

Portsmouth, promovata in 2003, de atunci clasandu-se pe locurile 13, 16, 17, noua, 8 respectiv 14, s-a intins mai mult decat ii permitea plapuma, cu uriase salarii platite unor staruri ce-altfel n-ar fi sfarsit la Fratton Park, depasind chiar acel procent ridicat al lefurilor raportate la veniturile cluburilor din elita, si s-a trezit in incapacitate de plata intr-un scenariu similar, ce-i drept de mai mica anvergura, cu cel suferit de Leeds United.

Harry Redknapp, care si-a facut hatarul de a cuceri un prim trofeu din cariera, Cupa Angliei, in 2008, parca a stiut la evadarea de la Fratton Park cu destinatia Spurs ca dupa sine vine potopul, vechii conducatori optand si ei ca oalele sa se sparga in capul altora. Iar Grant, manta de vreme rea si la Chelsea, care iata, pare a nu fi gasit inca nici in al patrulea urmas al lui Mourinho inlocuitorul ideal, a ramas cu putinii jucatori legati de glie la Fratton Park si nedoriti prin alte parti, sa sufere umilinta unei retrogradari cu penalizare.

Daca intr-adevar va promova din League One, Leeds United ii va putea sugera lui Pompey in editia viitoare de Championship ca se poate chiar si mai rau. A se citi pornind la drum cu o penalizare substantiala in liga a treia, de 15 puncte, handicap in urma caruia pare a-si fi gasit cadenta abia in acest al treilea sezon departe pana si de comfortul esalonului secund. De unde Leeds era torpilata in 2007 aidoma lui Portsmouth acum, cu o penalizare de 10 puncte pentru aceeasi optiune voluntara de a se declara falimentara, insa ce-i drept abia in mai, pe ultima turnanta a sezonului. Dar condamnata déjà din martie, Portsmouth poate trage nadejde ca doar loialitatea pana-n panzele albe a fanilor clubului ii va mai aduce pe Fratton Park, la meciuri mai degraba invartind cutitul in rana.

Si totusi nu e capatul lumii, evidenta pe care i-ar putea-o sugera tot Leeds. De exemplu alde Ben-Haim sau Belhadj ori cine-o mai inghiti galusca ramanerii la Pompey si in Championship, pot fi incurajati de asistentele consistente dinafara elitei. Deunazi, la Southampton – Leeds, in liga a treia, s-au strans 30.794 spectatori, iar in aceeasi etapa, in acelasi esalon, derbyul sud-est londonez Millwall – Charlton a fost onorat de 17.632 privitori. Iar Pompey s-ar putea chiar consola cu soarta lui Charlton, in 2004 tragand la Cupa UEFA dupa un 4-2 cu Chelsea iar acum surclasata cu 4-0 de rivala locala. Uneori, drumul de la extaz la agonie e si mai scurt…

Si daca tot am pomenit de nefastele consecinte ale incompetentei unor oameni de afaceri pripasiti in fotbal, ei bine, un alt club ex-prim-divizionar poate rasufla usurat ca n-a ajuns la sapa de lemn si i-a vazut dorsalul plecand in lume celui descalecat nu demult cu surle si trambite. Flavio Briatore, crezand ca e in lumea vitezista a Formulei 1, a condus impulsiv si din bici la Loftus Road, schimband antrenorii ca pe sosete si mai ca alunecand concomitent in rolurile de manager, secund si capitan. QPR a scapat in sfarsit de el si si-a permis sa angajeze un antrenor care cu nici un chip nu i-ar fi fost pres. Neil Warnock. Cateodata insa, cluburi si numerosii lor sustinatori sunt prea multe sezoane captivi pe maini rele, suficient pentru a le altera albia fireasca.

Sambata, <Pompey> a intors rezultatul, inregistrand a sasea victorie in campionat, cu care fara penalizare s-ar fi plasat la doar 5 puncte in urma ocupantei salvatorului loc 17, intr-o formula cu destui internationali, si anume James – Mullins, Rocha (Basinas), Hreidarsson, Belhadj – Smith, Mokoena (Kanu), Wilson, O’Hara, Owusu-Abeyie (Webber) – Piquionne. Miercuri, la Fratton Park vine fosta trupa a lui Grant, vicecampioana Chelsea, ranita cu Inter si la Blackburn, al carei meci „in mana” ar putea-o ridica peste Arsenal, la un punct in urma lui United. Se va preda insa Portsmouth asa de usor cum ar parea sa o sugereze ierarhia? Nu mizati toate economiile pe un „2”…

Cat despre precedente in diviziile mici, pe langa Leeds, plesnita cu 10 puncte penalizare in liga a doua, in 2006-2007, si alte 15 dupa retrogradarea in a treia, Boston United era depunctata tot cu un „decar” in esalonul patru, in acelasi 2006-2007, Bournemouth cu 10 puncte in liga a treia, in 2007-2008 si cu alte 17 un sezon mai apoi, dupa picaj, Luton cu 10 in liga a treia si alte 30 in editia urmatoare, aceleasi ca in cazul precedentei amintite penalizate, in ligile III si IV, Rotherham cu 10 respectiv 17 in aceleasi sezoane si in aceeasi liga a IV-a, semn ca totusi s-a salvat, cu tot cu „palma”, Stockport si Darlington cu cate 10 in diviziile a treia si a patra, in campionatul trecut. Iar in acest sezon, pe langa <Pompey>, si Crystal Palace Londra a fost lovita cu -10 puncte ce au coborat-o in subsolul ligii a doua, iar Southampton a plecat la drum cu -10 puncte in liga a treia, ce practic o despart de atacarea locurilor play-off de promovare in Championship.

 

„Sa vina Shearer!” Si a venit… Geremi

octombrie 22, 2009

Daca unui suporter al lui Newcastle United i s-ar fi sugerat anul trecut pe vremea asta ca alb-negrii vor ajunge sa joace in octombrie 2009 un meci de campionat la Scunthorpe, omul fie si-ar fi smuls parul din cap fie ar fi luat instigatorul la pumni.

Dar 20 octombrie a adus jocul Scunthorpe United – Newcastle United, intre o nou-promovata in Championship si „Cotofenele” retrogradate din Premier League. Sezonul trecut, visiniii au facut treaba buna si, pe furis, au saltat in liga a doua, pe cand alde Owen si compania si-au pierdut busola in elita si, incredibil dar adevarat, au plonjat intr-o apriga divizie de 24 echipe.

Scunthorpe e si ea pe coasta estica a Insulei, undeva la Marea Nordului, dar ceva mai la sud pe linia tarmului decat Newcastle. In principiu insa, lasand la o parte traditionalele derbyuri locale cu Sunderland ori Middlesbrough, duelul Scunthorpe – Newcastle poate fi trecut la capitolul derbyuri zonale inedite. Si iata ca s-a ajuns la acest deznodamant…

In mai, pe Wembley, la finalul barajului de promovare, cand Scunthorpe a intors rezultatul de la 1-2 cu londoneza Millwall, castigand pe final si promovand, fanii le-au aruncat din tribuna jucatorilor un urias banner cu mesajul ironic „Sa vina Shearer!”

Ironia consta in posibilitatea intruchiparii visului micutei Scunthorpe de a sfarsi in aceeasi divizie cu Newcastle. Iar marea United a descins intr-adevar marti seara pe Glanford Park, aducand cu sine peste 2.000 de fani. Trupa lui Chris Hughton, fostul international irlandez abia confirmat in post, sosita in fieful nou-promovatei. Ce avea sa fie?

Ei bine, in primul rand un record de asistenta… 8.921 spectatori. Cati se strang pe St James’ park cand Newcastle aduce un jucator cu nume. La sosirea lui Owen s-or fi strans ei chiar peste 10.000…

Iar Martin Woolford, aripa stanga de 23 ani, mijlocas prezent in finala de pe Wembley, a reusit o dubla in minutele 53 si 79, stabilind scorul final… Scunthorpe – Newcastle 2-1. Pe cand Unirea stergea pe jos cu Rangers la Ibrox, micuta United, si ea o unire insulara, rasturna carul mare al Unitedului cel mai faimos din nord-estul Albionului. Nu-i asa ca-i tare frumos fotbalul?

„Iron”, adica Fierul, se descurca bine pe teren propriu, colac de salvare in lupta pentru supravietuirea intr-un esalon din care Newcastle spera sa evadeze prin varf, momentan fiind a doua, la egalitate perfecta cu o alta retrogradata, West Brom, cea preluata de Di Matteo. Newcastle e si mai subtire financiar, dupa ce tocmai a fost obligata sa plateasca daunele contractuale lui Kevin Keegan, o suma cu sapte cifre…

N-a venit Shearer, interimarul din saptamanile alunecarii spre retrogradare, ci au venit cei ramasi cu chiu cu vai la St. James’ Park. Alde Khizanishvili, Enrique, Geremi, Alan Smith sau Gutierrez. Iar esecul cu 2-1 in fata micutei Scunthorpe e adevarata fata a reculului „Cotofenelor” candva in varful Cupei Oraselor Targuri. E o noua ordine mondiala, vizibila in nenumarate fatete…

Scunthorpe a mai lasat ceva din sampania de pe Wembley si pentru ocazii gen 2-1 cu mai marea din zona nord-estica, Newcastle...

Scunthorpe a mai lasat ceva din sampania de pe Wembley si pentru ocazii gen 2-1 cu mai marea din zona nord-estica, Newcastle...

Ziua 153. Exclusiv de pe Wembley, cu poze: „Fierul” promoveaza!

mai 26, 2009

Duminica, pe Wembley, am asistat intre aproape 60.000 de oameni la o finala cu doua rasturnari de scor, i-am ascultat pe fani si am vorbit cu un fundas proaspat promovat.

Bobby Moore, un monstru sacru nu doar al fotbalului englez, arcul Wembleyului, si o fetita tinand cu Millwall...

Bobby Moore, un monstru sacru nu doar al fotbalului englez, arcul Wembleyului, si o fetita tinand cu Millwall...

Finalele barajelor de promovare sunt printre cele mai savurate dispute din calendarul competitional iar jocul Scunthorpe United – Millwall London a facut o minunata propaganda esalonului trei englez, Coca Cola League One, si in general Football League, diviziile II – IV, cei 59.661 spectatori fiind tinuti in suspans in privinta cuceritoarei ultimului loc promovant in liga secunda, Championship.

“Albastrii” de la Millwall, calificati in dauna lui Leeds, au adus cu ei, din sud-estul Londrei, circa 50.000 suporteri, cu inscrisul “We fear no foe” pe tricourile oficiale ale “Leilor”, in traducere “Nu ne temem de inamici”, si cu scandarea “Nimeni nu ne place dar noua nu ne pasa”. Pe metrou, ticsit, neinfricatii au pufnit in ras cand conductorul a explicat mersul de melc al garniturii prin faptul ca “fanii lui Gillingham nu si-au retras caravanele de pe Wembley si e deranj”. Gillingham, un club “vecin” din Kentul sud-estic, castigase sambata pe Wembley finala de promovare in liga a treia iar chibitii lui Millwall, printre care si conductorul, ii luau peste picior drept… pagani.

Visiniu-albastrii de la Scunthorpe, din nord-estul Angliei si cu culori aidoma lui Villa, West Ham ori Burnley, au adus 9.300 de fani, cu 29 autocare, o performanta tinand cont de media de spectatori a “Fierarilor” pe arena cu o peluza denumita Arcelor Mittal, 5.020, recordul sezonului fiind contra “vecinei” Leeds: 8.315 privitori.

Wembleyul, o Mecca fotbalistica in cele 3 zile ale barajelor de promovare

Wembleyul, o Mecca fotbalistica in cele 3 zile ale barajelor de promovare

Din statia Wembley Park, suvoi uman curgand pe maiestuoasa Wembley Way, spre stadionul cu arc si statuia lui Sir Bobby Moore la intrare. Era abia 11, iar meciul, la unu. La intrare, programul cu 100 pagini si senzatia ca te avanti intr-o nava spatiala. Iar pe nivelul trei, in foaierul rezervat combatantelor, pe cand inutilizabilii din lot isi domoleau cu o bere emotiile in asteptarea startului, am infiripat un dialog cu unul dintre ex-titulari, treiarul Marcus Williams, acum accidentat dar fundas stanga de baza, cu 32 aparitii, la precedenta promovare a “Fierarilor” in liga a doua, in 2007.

Mama, tata si fetita, fani Scunthorpe, zambind cu gandul la promovarea "Fierului"

Mama, tata si fetita, fani Scunthorpe, zambind cu gandul la promovarea "Fierului"

“Am patit-o la glezna dreapta, in ultimele etape” a inceput mulatrul de 23 ani, cu tata jamaican, si care a strans 26 aparitii in campionat in acest sezon, din 46 runde. Dar, atentie, per total, “Fierarii” au fost duminica la al 60-lea joc in campania 2008-2009… “Regret ca nu pot juca dar sunt increzator ca o voi face din august, si inca in liga a doua. Am batut-o pe Millwall tur-retur si cred ca vom promova. Iar acum vom stii mai bine decat in 2007-2008 cum sa evoluam in Championship”, a continuat fundasul devenit profesionist chiar cu Scunthorpe, in 2003, si pentru care a adunat 34 meciuri in acel sezon de liga a doua.

Kenny Milne, dreapta, scotianul "Fierului" poposit in fotbalul englez, mi-a marturisit ca la inceput nu s-ar fi asteptat ca formatiile din prima jumatate a ligii a treia sa fie de nivelul unora din elita "cimpoiera". Din pacate pentru Kenny, 3 operatii intr-un an la genunchi nu i-au permis sa dea piept, ca fundas dreapta, cu alde Leeds, care, dupa cum mi s-a explicat, a ratat promovarea directa in fata unei nu atat de puternice Peterborough, sfarsita a doua, pentru ca "n-a castigat tocmai meciurile cheie"...

Kenny Milne, dreapta, scotianul "Fierului" poposit in fotbalul englez, mi-a marturisit ca la inceput nu s-ar fi asteptat ca formatiile din prima jumatate a ligii a treia sa fie de nivelul unora din elita "cimpoiera". Din pacate pentru Kenny, 3 operatii intr-un an la genunchi nu i-au permis sa dea piept, ca fundas dreapta, cu alde Leeds, care, dupa cum mi s-a explicat, a ratat promovarea directa in fata unei nu atat de puternice Peterborough, sfarsita a doua, pentru ca "n-a castigat tocmai meciurile cheie"...

“Diferenta de esalon e abordabila si iti ofer cateva exemple. Tanara aripa Andy Keogh era cedata in sezonul promovarii noastre, in ianuarie, pe 600.000, lui Wolves, si iata ca tocmai a promovat in Premier League”… Iar eu am aflat ca Scunthorpe va mai primi 250.000 lire in baza unei clauze contractuale stipuland promovarea baiatului ce juca si contra tineretului Romaniei, intr-un 1-1 la Bristol. “Apoi, odata ce-am promovat, l-am cedat pe doua milioane si pe varful Billy Sharp, ce fusese remarcat de Sheffield United pentru cele 30 goluri stagionale. Iar maine Billy joaca barajul pentru intrarea in Premier League… Contra cui crezi? Cand am retrogradat, vara trecuta, l-am vandut cu 1 milion si pe Martin Paterson, la Burnley, iar el a marcat acum, in semifinale, contra lui Reading. Am avut jucatori ce acum bat la poarta elitei”, mi-a spus Marcus, care, la randul sau, a fost urmarit de diverse cluburi, inclusiv Bolton Wanderers.  

L-am intrebat cine crede ca va prima, Neil Harris, golgeterul absolut al lui Millwall odata cu acest sezon, depasindu-l pe marele Sheringham, ori decarul de 21 ani al “Fierarilor”, Gary Hooper, cu 24 goluri in 45 aparitii in acest campionat. 45 din… 46. “Uite, bookmakers il dau usor favorit pe Harris. Nu stiu, dar vor fi goluri!”, a opinat Williams, care anul trecut a semnat un nou contract pe 2 ani, imbunatatit de la 1.500 lire la 4.500 saptamanal, si incluzand bonusuri de victorie, 400 lire, de aparitii, chiar ca rezerva, de jocuri fara gol primit, in calitate de fundas, si de loialitate, valorand 100.000 anual, esalonat, cu ultima transa, de 35.000 lire, depinzand si de deznodamantul de pe Wembley…

Un show de start cu covor rosu, baloane, numele combatantelor si al sponsorului principal

Un show de start cu covor rosu, baloane, numele combatantelor si al sponsorului principal

Conduse de capitanii Byrne, un fundas irlandez, si Harris, varful londonez, "Fierul" si "Leii" au generat... flacari la intrarea pe gazon

Conduse de capitanii Byrne, un fundas irlandez, si Harris, varful londonez, "Fierul" si "Leii" au generat... flacari la intrarea pe gazon

Din incinta, in balconul cu scaunde rosii de piele. O mare albastra, a lui Millwall, soare de mai dar si sarje de foc la intrarea echipelor pe teren. Si déjà in minutul 6 a fost 1-0 pentru “Fierul”, marcand tocmai septarul Matt Sparrow, un produs al lui Scunthorpe, cu 344 de jocuri si 35 de goluri. Unul in plus, pe Wembley! Ce nu reusise in semifinala barajului, la loviturile de departajare, decise cu 7-6, cand a nimerit transversala, Sparrow a izbutit in schimb in noul “Templu”. “Nu mai cantati deloc” a izbucnit tribuna lui Scunthorpe, amutind cei 50.000 rivali.

Bucurie de nedescris in jumatatea mai putin populata a tribunelor, ocupata de fanii "Fierului", cand Sparrow a marcat: 1-0 Scunny!

Bucurie de nedescris in jumatatea mai putin populata a tribunelor, ocupata de fanii "Fierului", cand Sparrow a marcat: 1-0 Scunny!

Gary Alexander, cu o “dubla” in nici 5 minute, a intors rezultatul inaintea pauzei, 2-1 pentru Millwall, apoi acelasi Sparrow a egalat, in minutul 70, iar eroul Alexander a devenit risipitor, “cap” de gol dar alaturi, din 6 metri. Ramanea 2-2. Prelungiri?

Jumatatea "albastra", a lui Millwall, s-a crezut invingatoare la 2-1. Dar in minutul 70 cei 50.000 fani ai "Leilor" lui Millwall au fost amutiti de acelasi Sparrow.

Jumatatea "albastra", a lui Millwall, s-a crezut invingatoare la 2-1. Dar in minutul 70 cei 50.000 fani ai "Leilor" lui Millwall au fost amutiti de acelasi Sparrow.

In 23 mai 1992, in finala de accedere din liga a patra, tot pe Wembley, dupa prelungiri, Scunthorpe ceda lui Blackpool cu 4-3 la penaltyuri, ratand tocmai doiarul cu 38 selectii pentru Scotia, Graham Alexander, care luni (aseara) juca in finala barajului de promovare in Premier League, pentru Burnley, desi la… 37 ani!

Woolford, aripa stanga, a evitat prelungirile pe caldura in minutul 85, si fiesta "Fierului" s-a declansat. N-a curs doar apa...

Woolford, aripa stanga, a evitat prelungirile pe caldura in minutul 85, si fiesta "Fierului" s-a declansat. N-a curs doar apa...

Dar Scunthorpe a evitat prelungirile, in minutul 85, prin blondul stangaci Martin Woolford, desemnat jucatorul finalei, si fiesta “Fierarilor” a demarat. Tricourile visinii aruncate in peluza, fanilor, de la care promovatii au primit un banner, afisandu-l pe gazon: “Sa vina Shearer!” Aluzie la promovarea micutei Scunthorpe si retrogradarea marii Newcastle, un inedit derby al coastei nord-estice, in absenta celui local, al estuarului lui Humber la Marea Nordului, cu Hull, ramasa in elita.

"Fierarilor" le e inmanat la balcon trofeul invingatorilor finalei, nou-promovati din League One in Championship. Dupa Leicester si Peterborough, promovate direct, Scunthorpe a prins via-Wembley trenul ligii secunde. Voiaj placut!

"Fierarilor" le e inmanat la balcon trofeul invingatorilor finalei, nou-promovati din League One in Championship. Dupa Leicester si Peterborough, promovate direct, Scunthorpe a prins via-Wembley trenul ligii secunde. Voiaj placut!

Revenirea dupa doar un an in liga a doua inseamna si un premiu de la Football League de 5,5 milioane lire, aur pentru “The Iron”, ce in noiembrie 2006, din nevoi financiare, isi investea ca antrenor fizioterapeutul clubului, Nigel Adkins. Cu el, “Fierul” promova automat in liga a doua in 2007, nu la baraj, ci de pe locul intai, revenind in Championship dupa 45 de ani. Acum Adkins a reusit prin furcile caudine ale barajului sa readuca micutii visinii fondati in 1899 in esalonul secund, la exact 10 ani dupa ce Scunthorpe triumfa pe Wembley intr-o alta finala de promovare, in liga a treia, contra altei londoneze, Leyton Orient: 1-0, gol Alex Calvo-Garcia.

“Fierul”, micuta Scunthorpe, s-a intors in liga a doua. Dar Burnley in elita? De la barajul de Premier League, saptamana viitoare, un alt reportaj exclusiv de pe Wembley.

Marcus Williams, stanga, intervievatul meu, a avut satisfactia unei a doua promovarii in Championship, sperand sa fie complet refacut pana in august, mai ales ca Ian Morris, tanarul concurent pe postul de fundas stanga, a facut un joc bun in finala pe Wembley

Marcus Williams, stanga, intervievatul meu, a avut satisfactia unei a doua promovarii in Championship, sperand sa fie complet refacut pana in august, mai ales ca Ian Morris, tanarul concurent pe postul de fundas stanga, a facut un joc bun in finala pe Wembley

Ziua 147. Bara vikingului Flo la baraj

mai 17, 2009

Unii sarbatoresc, altii isi smulg parul din cap. E vremea recoltei in fotbal, e finele sezonului.

Milton Keynes Dons o avea unul dintre cele 16 stadioane nominalizate pentru candidatura Angliei la gazduirea C.M. 2018, o arena cu 32.000 locuri, dar pentru moment a oprit ascensiunea intre divizii. La o seara dupa ce Millwall a smuls o remiza si s-a calificat in finala barajului de promovare in liga a doua in dauna lui Leeds, si chiar pe arena lui United, fosta campioana fiind inecata din nou in lacrimi, dupa ce anul trecut o scrantise in finala barajului, si cealalta finalista a fost decisa.

La Milton Keynes, a fost nevoie de mai mult decat cele 90 minute de la Leeds. S-au jucat si prelungiri si tot 0-0 a ramas. In mod normal, conform competitiilor de pe continent, un Scunthorpe – MK Dons 1-1 si MK Dons – Scunthorpe 0-0 e tradus printr-o calificare a lui Dons, fara prelungiri. Dar in Anglia regula golului in plus marcat in deplasare nu e luata in seama. Asa ca prelungiri si penaltyuri.

La care Roberto Di Matteo, managerul lui MK Dons, a mers si pe mana rezervei introduse in minutul 109, un anume Tore Andre Flo. Remember me? Vikingul castiga candva cu Chelsea si Cupa Angliei, si Cupa Ligii, plus Cupa Cupelor, ca sa nu mai amintim cele 76 selectii pentru Norvegia, dar cei 35 de ani au plumburit gambele. Flo a fost al noualea pe lista prioritatilor lui Di Matteo la penaltyuri, si s-a vazut de ce. Pentru ca a sutat in transversala. Astfel s-a incheiat epopeea lui MK Dons. Scunthorpe in finala de pe Wembley, cu Millwall, dupa un 0-0 si 7-6 pe stadionul ce ar putea gazdui un meci de Cupa Mondiala in nici 10 ani.

Cu un 0-0 care pe continent i-ar fi elevat in finala, „Domnii” si-au smuls parul din cap. Cu un 0-0 suficient contra lui Arsenal, Sir Alex Ferguson si Manchester United au ridicat trofeul Premier League, peste nici 24 de ore, intr-o cascada de zambete, imbratisari si sampanie. Ronaldo a fost insotit de mama sa si a zambit larg, uitand incidentul inlocuirii. Stai linistit, Cristiano, ca nu-ti rapeste nimeni titlul de golgeter in campionat. Sau ai prevestit, cand cu aruncarea jachetei, ca Anelka te va egala la 18?

Oricum, rasete si bucurie, inaintea finalei de la Roma. Inca un titlu in palmares, pe cand egala la momentul incoronarii, Arsenal, a avut un manager la ora destainuirilor. Wenger, foc si para ca a ajuns sa se simta ca un „ucigas”, pentru al treilea loc patru in ultimii 4 ani.  I-a fost inoculat sentimentul vinovatiei, dupa ce Man U si Chelsea s-au desprins recent pe Emirates la 3-0 si tot sezonul „Tunarilor” s-a destramat. Oful sau, in toate paginile.

In contrast, cel care l-a invins la Britannia Stadium si i-a sugerat sa nu se planga de tratamentul „la oase” aplicat de Stoke, si-a mai trecut in cont un scalp. Tony Pulis, luat in deradere la startul editiei, cand o readucea dupa peste 20 de ani pe Stoke City in prima liga, a urcat chiar pe 11, primul loc din a doua jumatate a Premier League, facand o rocada in favoarea sa cu invinsa „Olarilor”, Wigan. O fi pariat cineva in august pe Stoke incheind la mijloc? Cred ca nimeni nu i-a dat mai mult de… locul 18. A amutit criticii si sigur la facut fericit, in al noualea cer, pe Stephen Foster, un fanatic al „Olarilor” si autor de carte sportiva, care cu autoironie si umor a creionat drama de a fi fan al unei echipe relativ mici si cu probleme, dintr-un oras demodat, in care nu s-ar aventura staruri ca Ronaldo. „Ea a stat acolo razand” e un deliciu pentru chibitul de fotbal, e radiografia unor sezoane memorabile prin ridicolul lor, e pasiunea de neinfrant, chiar si in conditii de 0-9 cu Liverpool, a unor suporteri care-si spun, pentru a se autoincuraja, ca pe undeva e mai palpitant sa suferi prin deplasari in fundul vaii decat sa te plictisesti ca sustinator al „Diavolilor”, asistand la masacrari dupa sufocari dupa zdrobiri la Old Trafford.

Foster trebuie ca e tare fericit pentru Stoke, orice s-ar intampla in ultima etapa, mai ales in conditiile in care pe un loc rezervat initial „Olarilor”, 18, sta stinghera marea Newcastle United. Invinsa acasa de Fulham, cea care trage la Cupa UEFA, dupa ce acum un an pornea ultima etapa cu un picior in liga a doua. Ferguson, Hodgson ori Pulis? Pulis a facut minuni in acest sezon, mentinand Stokeul, pe care-l prelua acum ani buni. Dar si Ferguson a mentinut trofeul national la club, adaugandu-le pe cel mondial si al League Cup. Dupa 23 de ani pe banca la Manchester. Parca e mai greu sa te mentii in varf, si inca dupa atatia ani. Iar Hodgson a rasturnat toate calculele si a demonstrat, ca si Stoke, ca nu trebuie seici, miliarde, arene mari si staruri, pentru a castiga deseori cate 3 puncte. Toti au meritul lor in 2009. Cel mai merituos? Sigur nu Arsene Wenger. Manager simtindu-se in culpa. El si Flo au dat-o in bara, la niveluri diferite. La fel si Leeds, din nou. Parca ti-ar parea rau pentru 36.000 de patimasi, cu sperantele lor…

Pe Wembley nu vor merge in zilele urmatoare nici Ferguson cu Ronaldo, nici Wenger, nici Di Matteo cu Flo ori Leeds, ci Millwall. O alta duminica, dar cu „Lei” pe Wembley. N-au avut ei onoarea nici cand au jucat recent finala Cupei Angliei, in 2004. Erau tot in liga a treia si ultimul act al F.A. Cup, un anticipabil 0-3 cu Man United, s-a jucat la Cardiff. Pe-atunci, arcul Wembleyului era in reconstructie. Pe-atunci, la Millwall se estompau tot mai mult scandari de genul „You’re going home in a f*****g ambulance!” Veti merge acasa in **** masina a salvarii. S-au cosmetizat vremurile si s-a dovedit ca Millwall si Leeds au fost domesticite, cu caninii scosi si botnita in gura. S-a facut prea mult caz de „duritatea” lor, s-a exagerat degeaba, iar semifinala barajului a fost fotbal… pasional si-atat. Nu tu capete in gura si sulite aruncate din peluza, cum se intampla candva la Leeds. Ba chiar golul decisiv l-a marcat pentru o trupa „alba” un musulman de culoare. S-au schimbat vremurile dar barele raman in picioare pentru a fi ochite si marturie ca loviturile de departajare sunt esafod si pentru un Platini ori Baggio. Iar de vineri si pentru un „Viking” cu 76 de selectii.

Ziua 133. Scuze pentru pierderea contactului

mai 3, 2009

Ne-am tot inmultit pe peron, in asteptarea trenului. Iar de pe peronul invecinat ni s-a servit un exercitiu de indemanare si rabdare intru expunerea unui nou sa-i zicem afis publicitar.

In linii mari, din ce-am reusit sa diferentiez, panourile publicitare sunt fie traditionale, de moda veche, cu „strat” peste „strat” de reclame pe hartie, straturi ce sunt „varuite”, fie electronice, mai noi, care se „rotesc” la scurte intervale regulate. Poate de-aceea ne-a si atras atentia operatia de inlocuire a reclamei din statie, datorita modului mai putin ortodox, aducand oarecum cu inaltarea velei unei ambarcatiuni. Reclama era pe un urias banner plasticat, dreptunghiular, de dimensiunile panoului, pe a carui rama angajatul incerca sa desfasoare si sa intinda uniform coarda de sustinere a afisului. A fost nevoie de suficienta meticulozitate si aproape un sfert de ora de cazne, in vazul tot mai multor pasageri.

Panoul vecin, de moda veche, ramasese intact, cu o reclama la servicii financiare. N-am mai apucat sa vedem ce rasese si „defrisase” de pe cel cu pricina, cam in stilul ruperii unei etichete lipicioase de pe o sticla, cand n-ai avea ce face ori prea multe ganduri iti roiesc prin minte. Cert e ca noul mesaj lasa loc de interpretari. Iar la asemenea spectacol, comentariile oamenilor nu s-au lasat asteptate.

Fac o paranteza. Daca recesiunea a plecat mai multe capete si a innegurat mai multe frunti, in schimb a generat si ceva bun in oameni. Unii au inceput sa schimbe o vorba, sa comunice, sa renunte la „masca” de robot uman ce le fusese insuflata in timp, sa stranga implicit randurile. Poate ca unii s-au dumirit ca sunt in aceeasi barca si barca ia apa, pe cand cad mastile. Si de aceea e bine sa discuti.

Asadar „vela” s-a inaltat si mesajul reclamei a dominat spatiul vizual aidoma unui elefant ce-si incheiase siesta. Fara majuscule, un sorry cu litere ingrosate si mai mult decat de-o schioapa iar dedesubt, cu litere ceva mai mici for losing touchSorry / for losing touch. Asadar scuze pentru pierderea contactului. Nimic altceva. Vreun logo de firma, vreo sigla. Doar litere negre pe fondul alb al bannerului.

Scuze pentru pierderea contactului. Ah, da, si un Eros mic, cu sageata din dotare, conturat in coltul din stanga jos. Dar chiar minuscul in comparatie cu literele mesajului ori cu bannerul in sine. Un mucalit pus pe glume de duminica a luat-o pe politica si si-a dat cu parerea ca partidul de guvernamant isi cere scuze electoratului pentru pierderea contactului. Cu solul, cu realitatea? Intr-adevar, se evolueaza in lumi paralele si unii nu mai au demult picioarele pe pamant.

Odata morisca pornita, un altul si-a zis ca mesajul o fi avand de-a face cu criza si e un soi de smerenie a institutiilor financiare pentru decuplarea de la ceea ce parea un sistem bine uns, solid, dar care aduce pe zi ce trece cu un esafod din carti de joc. Cu un castel la plaja, tavalugit de ape. O pierdere a contactului cu clientii bancii ori, mai bine zis, cu nevoile lor reale?

Cate capete, atatea interpretari. Aaaa, nu… E reactia industriei publicitare la aceleasi nevoi reale ale consumatorului. Stiu prospectantii pietei care ar fi dorintele adevarate ale lui Johnny si Mary, Domnul si Doamna Linie Mediana din strada? Poate ca se simt cu musca pe caciula ca i-au bombardat cu ce nu le trebuie. Cu reclame la masinute de impachetat fum.

Dar Eros pare a fi indiciul. Sunt scuzele unui instrainat catre persoana iubita ori ale unui pribeag catre cei dragi, rudele indepartate, de peste mari si tari. Ar parea cel mai plauzibil. Sau…

O fi vreo firma de telefonie mobila sau o agentie de inlesnire a inlantuirilor romantice. Reclama e sufletul comertului dar comerciantul nostru poarta masca, e fara nume, nu se arata, ci doar lanseaza mesajul. Restul ramane la inspiratia cititorului. A pasagerului in asteptarea trenului. A calatorului. A pribeagului.

Imi zic ca industria publicitara, desi n-are limite la capitolul imaginatie, poate ca, din contra, nu mai prea are ce sa puna pe pereti. Si asta pentru ca multe companii se sfiesc sa-si mai faca reclama in aceeasi masura ca pe vremuri. Sunt alte timpuri, cu credite mai greu de smuls, cu constrangeri bugetare, cu mersul pe sarma. Publicitatea e in foame de clienti cu dare de mana. Si atunci sorry-ul ar putea fi luat si drept o… parere de rau la turnura actuala a lucrurilor.

Macar acest mesaj te amuza si te indeamna sa-ti porti gandurile pe meandrele posibilitatilor, pe cand altele, care au impanzit in ultima vreme spatiile publicitare ce mobileaza la tot pasul mediul citadin, bat de la neplacut la lugubru. Unde pe vremuri era nu stiu ce reclama la vopsea de par, acum e o invitatie sa te inrolezi, ori mustrari sa-ti vezi de pasul mare si ciocul mic sau chestii chiar si mai sinistre, cu mesaje insidioase si subliminale. Ceea ce erau reclame ale unor companii private sunt, pe aceleasi panouri, spoturi ale unor organizatii guvernamentale, birocratice. Asadar se nationalizeaza si industria publicitara, dupa schimbarea la fata din finante? Daca ar fi sa te iei dupa unele reclame, ponderea spatiului publicitar adoptat de varii organisme bugetare a crescut in detrimentul sectorului privat.

Trenul a intrat in statie, cu totii am concluzionat ca macar am avut „fun” intr-un intermezzo din „marea noastra iesire saptamanala in lume”, cum a ironizat situatia unul dintre barbatii in asteptare, si ne-am rasfirat spre treburile noastre, fiecare inapoi in carapace, cu gandurile si ipodurile pompand frecvente sonore intru linistirea spiritelor. De fapt, fara sa vrea, angajatul luptandu-se cu ridicarea „velei”, ne-a coagulat pe peronul adiacent, ne-a facut spectatori ai unei piese de teatru cu drept de opinie.

Spuneam ca oamenii s-au pus pe vorbit. Si mi s-a reconfirmat cat de mult inseala aparentele, cat de usor sunt demontate presupunerile. O alta statie, de autobuz, o alta asteptare, de cateva minute. A trecut al nostru? Nu, inca nu. Din una-n alta, femeia de culoare imi explica faptul ca nu e in asteptarea autobuzului. Doar isi savura tacticos mucul ramas din tigara. Statia de plexiglas era refugiul ei, „pauza de tigara”. „Cred ca locatarii de peste drum s-au prins deja ca nu ies sa iau autobuzul, ci la o tigara”. Nu in casa, sub nasul copiilor. Pai nu prea mai ai voie niciunde, de exemplu in spatii publice, si poate intr-o buna zi si statiile de autobuz sau mijlocul strazii vor fi interzise pentru pufairea unei tigari. Unul dintre micile delicii ale vietii. As zice, ca nefumator, ca daca pana si fumul va fi taxat si anihilat, atunci ce le-ar mai ramane multora!? O funie?

Dupa tigara, guma de mestecat. „Sa nu ma simta, sa nu ma miroasa. Ei n-ar putea concepe ca mama lor fumeaza, nu ma vad in aceasta lumina si nu vreau sa-i dezamagesc”. Buna politica. Pe ascuns, in statie. N-am intrebat-o daca ar fi de origine congoleza ori cameruneza ci daca i-a fost mai bine in Belgia. „Sigur ca da. Eram ca si acasa. Deprinsa cu toate, vorbind franceza. Dar m-am mutat pentru copii, sa prinda si engleza. Lor le place, sunt fascinati de descoperirea acestei limbi, insa mie nu. Mi-era mult mai lesne acolo”. Nu stie si flamanda si imi destainuie ca vorbitorii de franceza si flamanda au mai multe usi deschise pe piata muncii in Belgia. Ea le-a deschis usa copiilor in insula…

O las in statie si imi aleg un loc. In spatele meu, o familie tanara din Balcani. Albania? Poate de pe-acolo… Incovoiati de munca dar drepti. Nu inteleg nimic dar ma surprinde mucea, cu un accent insular. Baietelul se lanseaza in a da cu presupusul. Ia sa vad daca estimez corect, pasandu-i tatalui patratelul pe care ar urma sa-l bifeze. Intr-o engleza greoaie, parintele-l aproba si-l tachineaza… Esti pus pe sotii. Coboara si bag seama ca asteapta alta legatura…

In tren, cinci copii de gimnaziu. Preponderent baieti. Imbracati „colorat”, palavragind rapid. Unul frunzareste o revista mondena pentru adolescenti, plina cu colaje foto si texte explicative. Aud ceva de sex dar trec si prin filme, zodii. Gemeni. Par dezghetati si nu „spalati pe creier”. Par rasfatati, fara griji, dar dezvaluie mai multe decat cuprinde ochiul observatorului. „Am jucat aici!” Treceam pe langa The Den, arena lui Millwall, si ajung apoi sa se explice de ce-au ajuns sa tina cu Arsenal ori Man United. Si nu cu Millwall. Un mucalit se refera la Arsenal drept Ars. In engleza se scrie arse si s-ar traduce dorsal. Baiatului i-a ramas albastrul de Millwall in vine. Altul tine cu United ca mai are o poarta deschisa acolo. Si-i vede la lucru. Bravo lui. Dar subiectul deviaza spre clubul dinspre est, Charlton. Stiu ei denumirile exacte ale diviziilor. „Erau in Premier League iar acum au ajuns din Championship in Division One”. Imi spun ca mai e speranta in lumea asta daca isi bat capul cu denumirile exacte si traiectoria descendenta a unei localnice. Au trecut de la United si Ars la „Lancieri”.

Mai e speranta… Se ridica si-atunci vad ce-au lasat in urma lor. Decupaje, ferfenite de reviste, sticle de plastic aproape goale, pungi, saratele. Mai e speranta? Moare ultima. Iar aparentele inseala.

Cate clisee, cate crampeie din transhumanta citadina pe transportul urban, tot atatea senzatii ca s-a pierdut contactul. Cel al oamenilor cu oameni, coagulati in conversatie si simtiri de circumstantele hilare ale „ridicarii velei”, cel al femeii africane cu apropiati de peste Mediterana, cel al albanezilor ori macar balcanicilor cu radacinile lor mai degraba rurale, cel al copiilor iesiti intru explorarea orasului fara familiile lor. Familii? Sunt mai putine de jumatate in peisajul social fragmentat din insula.

S-a pierdut contactul, regretele sunt inabusite de mandrie, tristetea instrainarii e tot mai greu de fardat, mastile incep sa cada, sorry e tot mai greu de rostit si se clatina in dictionare iar unii isi freaca mainile pentru decuplarea contactului multora. Pierderea legaturii e balsam pentru planurile Divide Et Impera. Fiecare in cutiuta lui, cu gandurile si ipodul sau, cu biletul sau de tren spre o destinatie ce nu-i schimba fagasul ori albia, decuplat pe zi ce trece de la vibratii si interdependenta umana, cu contactul pierdut. Cati eram cu mama ori cu tata ori cu sora ori cu prietenii ori cu cunoscutii? Mai nimeni. Sorry. Sorry?

Ziua 130. Stele pe steag

mai 2, 2009

Intr-un sat banatean de campie, spre granita desfiintata cu Ungaria, te-ai astepta sa vezi insemnele lui Poli. Macar in varianta mincinoasa galben-neagra, daca nu in alb-violet. Dar la o taraba la drum expus era un prosop de plaja cu insemnele Stelei Bucuresti. Rosu-albastru in vest, nu departe de Timisoara. O fi fost comerciantul fan al clubului din Ghencea. Intr-un fel, mai bine ca la vedere nu era un produs cu stema alb-violetilor. Nu de alta dar celelalte doua flamuri erau cu fetite in pielea goala, cum mai vedem prin cabinele soferilor de cursa lunga.

In cabinele vehiculelor de tonaj mare din Anglia se poarta, la fel, expunerea unor steaguri. Apartenenta e la fotbal si nu la sexul frumos. Soferii iti sugereaza cu cine tin, de la Anglia si pana la Chelsea. Deunazi am vazut insa intins pe peretele din spate al unei cabine un steag cu stema lui Millwall Londra, grupare sud-est londoneza de cartier ce trage la promovarea in liga a doua si care, in 2004, in calitate de reprezentanta a esalonului trei, a jucat finala Cupei Angliei. Pana aici, nimic rau sau anormal. Millwall chiar are simpatia mea pentru modul distant cum e perceputa de lumea fotbalului. Are o patalama. Trebuie sa aiba ceva special „Leii” candva din Insula Cainilor, de starnesc atatea pasiuni nefaste.

Dar uitandu-te mai bine, langa sigla clubului, cu leul, nici mai mult nici mai putin decat cele 12 stele in cerc, simbol al Uniunii Europene. Ce sa mai intelegem, oameni buni? Millwall e un club de cartier, adanc inradacinat in comunitatea locala din zona central-sud-estica a Londrei, de fapt un club mult mai mult al locului de-unde-si trage seva de un secol incoace decat formatii mult mai mari dar care s-au „globalizat” fara limite, si isi atrage fanii din cartierele limitrofe.

Conexiunea intre Millwall si Comunitatea Europeana e la fel de stransa ca si telespectatorul roman amator de fotbal si campionatele arabesti. Millwall joaca intr-adevar in Coca Cola League One, o divizie dintr-o tara comunitara, dar cam asta ar fi legatura intre un club creat de antreprenori in industria manufacturiera si cu suporteri tragandu-se in general din mediul muncitoresc, si steagul unei birocratice structuri continentale.

Dar designerul respectivului steag a stiut ce vrea. Millwall e intr-un fel un bastion cu conotatii nationaliste iar intr-o Ioropa unita, fara granite si cu identitatile locale estompate, asemenea tendinte sunt amenintate de uniformizare. Stelele de pe steagul lui Millwall par o nimica toata dar simbolistica e mai mult decat sugestiva. Asta daca am invatat deja sa citim semnele…

Ziua 34. E sambata de Cupa

ianuarie 28, 2009

Cand e o zi de Cupa Angliei, pentru multi englezi parca ar fi dimineata de Craciun. Nu se reped sub brad, sa rastoarne ciorapelul rosu cu portocala la degetele, ci in gari, sa prinda trenul spre o destinatie pe nume speranta. Farmecul inegalabil al Cupei. O nesfarsita poveste de dragoste, tinand din 1871.

E sambata grosului jocurilor din 16-imile de finala. Torquay United, o non-profesionista, joaca bine, rateaza urias, iar Coventry City o taxeaza. Indescriptibila atmosfera surprinsa de camera de filmat, dupa joc, in vestiarul „buturugii mici”. Fete plecate spre ciorapei. Kettering Town, alta amatoare, joaca la fel de avantat, o egaleaza de doua ori pe Fulham, descinsa din Londra si Premier League, dar capoteaza in minutele 88 si 89. 2-4. Cruzime. Pe tricourile lui Kettering sponsor e Palestine. Da, chiar asa. Eliminata. Si exemple de surprize dezamorsate ar mai fi…

Doar „lebedele” din Swansea, galeza lui Roberto Martinez, au confirmat ce unora la spunea mirosul ca detinatoarea trofeului, Portsmouth, nu mai e cu Tony Adams „Pompey” cea a lui Harry Redknapp. 2-0 in deplasare.

Dar surpriza… neplacuta a explodat in nord-estul tarii, la un meci la prima vedere trecut cu vederea, intre nou-promovata in Premier League Hull City si Millwall Londra, finalista din 2004 a F.A. Cup, si pe-atunci si-acum in liga a treia. Prin zona respectiva, la estuarul lui Humber la Marea Nordului, recesiunea pare a bantui mai tare decat in restul insulei, vapoarele nemaiancorand de cand cu subtierea cererii si a comertului. Iar echipe din centrul sau nordul insulei, nu neaparat de prim rang, cand coboara in Londra sunt insotite de fani carora le mai vine uneori ideea sa strige celor din capitala ca „sunteti un oras de bombers”. Si ar mai fi un titlu de album muzical, al celor de la Housemartins, „London 0 – Hull 4”. Dar niciunul din aceste aspecte ori alte consideratii metafizice n-au influentat evenimentele de pe Kingston Communications Stadium din Hull.

Si anul trecut in turul IV, unei celule dure a fanilor lui Millwall, naravasi nevoie mare peste ani, li se nazarise s-o faca lata in deplasarea la Coventry. S-a lasat cu scantei. Consecventi, indivizii au ales si 16-imile din 2009 drept jocul anului in materie de scandal. Unul pe sezon. Pastreaza traditia. Zona de segregare intre sectiunile de suporteri a fost asaltata, s-a aruncat cu scaune si tot ce a cazut la mana sau a tasnit de sub cerebel pana la gura. Ura, invective, degete amenintatoare, aratatoare ori in sus, arestari, „un pas cu 10 ani inapoi”, conform estimarilor fortelor de ordine. Fata urata a candva huliganismului fotbalului englez si-a aratat din nou coltii.

O data mi-a fost dat sa-i vad desfasurandu-se, odata ce s-au urcat in metrou la statia London Bridge, intorcandu-se in „patria lor” din Millwall. Agresivitatea plutea in aer si capetele calatorilor se aplecau. Si nici pe departe nu aduceau cu aripa dura. Erau copii nereusite.

Hull s-a calificat, 2-0, iar punctul pe i la pus noul recordman al golurilor marcate de-a lungul timpului pentru Millwall, Neil Harris. „Intotdeauna arbitrii tin partea celui mai tare, de regula din Premier League. A fost extraordinar de dezamagitor”. Asa-i viata. Arbitraj prost, atmosfera tensionata in tribune. In turul precedent, marcand contra lui Crewe Alexandra intr-un 3-2 pe 13 ianuarie, in rejucarea din deplasare, Neil Harris il detrona pe Teddy Sheringham, devenind noul golgeter all-time al „Leilor” din Millwall: 112 reusite.

Stim cine a fost Sheringham. Colegul lui Dumitrescu la Spurs, marcatorul finalei de Champions League de pe Camp Nou: 2-1 United pe final, de la 1-0 pentru Bayern. Pe Sheringham l-a detronat anonimul Harris. Care in 20 ianuarie 2007, abia intors la Millwall dupa o ratacire in urma unor precedenti 6 ani buni cu „Leii”, a marcat al 94-lea gol in campionat pentru est-londonezi, cu unul mai mult decat ex-recordmanul si la acel capitol Sheringham. Cu vulpoiul ajuns in tricoul Angliei, Millwall a si promovat in prima liga. Cu Harris, trage la promovare. Iar Harris trage nadejde ca tratamentul cancerului testicular sa dea rezultate.

Millwall cu cortul. Mill inseamna moara iar Wall, zid. In secolele XVII si XVIII, pe digul pajistii joase din vestul Insulei Cainilor, un ac de par al Tamisei, in estul Londrei, semete mori de vant tineau uscat solul. De acolo se trage numele de Millwall. Pe acele locuri, in umbra acum zgarie-norilor din Canary Wharf, Millwall Park creaza confuzie. Caci Millwall nu mai joaca in partile locului, ci a sarit parleazul, pe malul sudic, la New Cross, in 1910. Fusese fondat in 1885 pe langa fabrica de conserve Morton, a unui scotian, in plina zona industriala si de docuri. Pe-acolo Brunel pusese osiile locomotivei pionierei cai ferate Great Eastern, in 1859. Dar Millwallul de azi a crescut pe malul sudic, tot acolo, in est. Intre depozite si fabricute, la The Den. Care in deceniul trecut a pasit de pe-un picior pe altul, la The New Den. Un stadion modern dar naravurile au ramas aceleasi, chiar daca la nivel minoritar. Millwall are o patalama de problematica datorita unor celule dure si, cu toate documentele de calatorie confiscate si consemnul la domiciliu al instigatorilor inaintea unor turnee finale ori deplasari ale Angliei, insii tot mai rabufnesc.

Millwall a fost eliminata in sambata de Cupa. Va ajunge la anul in sambata turului patru?

Prohibitiv

ianuarie 9, 2008

West Ham – Manchester City 0-0. Tottenham – Reading 2-2. Fulham – Bristol Rovers 2-2. Charlton – West Bromwich Albion 1-1. Ce au în comun aceste partide? Evident, deznodământul nedecis. Altceva? Gazde au fost cluburi londoneze. Şi mai? Ei bine, cele patru jocuri din cadrul Cupei Angliei disputate în primul weekend din 2008 au avut parte şi de bilete de acces puse în vânzare la preţul minim de comercializare stabilit de Football Association, şi anume 15 lire sterline. Chilipir, pentru un joc de fotbal disputat exclusiv între prim-divizionare, în Londra. Comparativ, am achitat 22 lire pentru un tichet la meciul Leyton Orient Londra – Bristol Rovers, între trupe de liga a treia, în turul întâi al aceleiaşi competiţii. 

Iar dacă londonezele mai sus amintite vor evolua în deplasare în meciurile rejucare de săptămâna viitoare, în schimb alte două meciuri din programul de 12 rejucări vor avea loc în Londra. Barnet – Swindon, cu gazdele din liga a patra smulgând un 1-1 în jocul iniţial, şi Millwall – Walsall.

În mai 2004, londoneza Millwall, şi pe-atunci tot în liga a treia, evolua spre surprinderea generală în finala Cupei Angliei, cedând ce-i drept: 0-3 cu Manchester United. „Leii” au jucat însă cu trofeul pe masă. În această ediţie însă, finalista de-acum nici patru ani, Millwall, a avut parte de doar 4.500 spectatori la meciul cu Bournemouth, câştigat cu 2-1 pe teren propriu, în turul întâi al Cupei Angliei. Arena The Den a fost atât de golaşă încât sectoare întregi de tribună au fost închise în ziua jocului, totul având de-a face cu preţul biletelor sau mai exact cu neincluderea costului tichetelor partidelor din FA Cup, ca pe vremuri, în suma totală a abonamentului anual. După 0-0 la Walsall, câţi fani vor veni zgribuliţi la The Den, să o încurajeze pe Millwall pentru o calificare în şaisprezecimi? Depinde probabil şi de preţul biletelor.

Ca o schemă pilot, federaţia engleză a ales câteva meciuri din turul trei care să aibe parte de bilete rezervate copiilor pentru preţul de o liră sterlină. O iniţiativă încurajatoare dar care a stârnit proteste din partea celor neincluşi pe listă. Preston North End, divizionara secundă mâhnită de recordul negativ de asistenţă la un meci de Cupa Angliei din 1898 încoace, a pus prezenţa a doar 4.616 fani la jocul câştigat cu 1-0 în faţa lui Scunthorpe, acasă, la Deepdale, pe refuzul federal de a pune în vânzare tichete în valoare de 10 lire, în condiţiile în care prim-divizionarele din zonă, Blackburn şi Bolton, evoluau la aceeaşi oră, acasă, în meciuri de o liră. Mai mult, spun cei din Preston, fanii o văzuseră pe Scunthorpe la Deepdale şi în campionat, în 26 decembrie. Poate că şi-au dorit altceva, aşa încât au dat fuga la arenele prim-divizionarelor. Pe-o liră. Am călătorit între Reebok Arena, stadionul lui Bolton, şi Deepdale, arena din Preston, şi sejurul este într-adevăr foarte scurt şi abordabil. Preston North End, deţinătoarea întâiului event campionat – cupă din istoria fotbalului, în 1889, are într-adevăr un punct de vedere foarte pertinent. Rămâne de văzut dacă Millwall va putea comercializa bilete mai ieftine marţea viitoare şi dacă va strânge peste 4.500 spectatori la rejucarea cu Walsall.