Posts Tagged ‘Capello’

Portarii străini din topul Premier League, absenţi de la Mondial!

Iunie 15, 2010

E eronată şi simplistă atitudinea presei engleze şi a publicului de a-l pune la zid pe Robert Green pentru greşeala sa contra Statelor Unite. Ei se pierd astfel în amănunte, problema de ansamblu, în profunzimea sa, fiind lipsa acută a unor portari de valoare în fotbalul englez. De ce a fost oare nevoit Capello să-l convoace pe Green, abia salvat de la retrogradare cu West Ham, şi – mai mult – să-l şi titularizeze în faţa unui David James picat cu Portsmouth din Premier League dar care la 40 de ani a strâns cele mai multe titularizări în preliminarii?

Simplu. Pentru că Don Fabio n-avea altceva mai bun la dispoziţie, poate cu excepţia lui Paul Robinson, fost la nivelul turneelor finale internaţionale.

În schimb, portarii care s-au bătut la titlu în Premier League fie n-au ajuns la Mondial, fie au fost omişi de selecţioneri. Contrast care spune multe între rezervele de potenţial ale altor ţări şi penuria Albionului de talent între buturi.

Petr Cech, campion cu Chelsea, nu s-a calificat cu Cehia. Van der Sar, vicecampion cu United, n-a fost inclus între cei 3 îngeri păzitori ai Olandei. Vârsta? Almunia, la fel, n-a prins lotul Spaniei, al cărui ultim număr, 23, a fost ultimul tren prins spre Africa de Sud de Pepe Reina, ocupant al locului 7 cu Liverpool.

Abia dinafara podiumului, de pe locul 4, e pe scena Mondialului al doilea portar al Braziliei, Gomes, venit din poarta lui Tottenham Hotspur. Manchester City, de pe locul 5, a mers pe mâna irlandezului Given, care se uită şi el la televizor, pe când mult apreciatul veteran Brad Friedel, urcat pe şase cu Villa, n-a fost ales de SUA, ce i-a selecţionat pe Howard, de la Everton, Guzan, rezerva lui Friedel la Villa, şi un alt veteran, Hahnemann, omul divizionarei secunde Reading.

Păi dacă Statele Unite şi-a permis să aleagă trei portari înaintea ocupantului locului şase în Premier League, omis la selecţie, atunci problema Angliei e absenţa aproape totală a unor goal-keeperi care să fie implicaţi în lupta pentru onoruri în Premier League, la care se bat străini omişi de la Mondial.

Alte comentarii, absolut de prisos…

Mondial 2010: joaca de-a Pronosticul

Iunie 10, 2010

De ce-aş zice altfel, dacă agenţii de pariuri spun Brazilia – Spania? Reflex la fiecare 4 ani, iau tabelul competiţional şi îmi imaginez un scenariu în care doar două încheie în vârf. Mi-a ieşit Brazilia – Spania.

Fapt real. La Mondialul francez, în 1998, când încă mizam cu oarecare succes la pariuri, l-am ales pe Di Biagio marcator al primului gol în Italia – Camerun, jucat într-o miercuri, apoi pe Cocu în aceeaşi postură în Olanda – Coreea de Sud, disputat două zile mai apoi, şi pe Reyna înscriind la 0-0 în SUA – Iran, peste alte două zile. Mă fascinase cota ridicată oferită acestor mijlocaşi nu foarte prieteni cu golul, şi mai ales primul.

Ei bine, Di Biagio a deschis scorul cu capul într-un 3-0 „la perete”, Cocu a înscris şi el primul gol într-un 5-0 şi mai clar iar duminică Reyna a şutat în bară la 0-0, în ceea ce avea să se dovedească o surpriză, 2-0 pentru iranieni. Mi-am zis că bara a scuturat norocul şi n-am mai mizat. Până peste doi ani, când încă înaintea competiţiei am mers pe o finală Franţa – Italia, indicând şi numele învingătoarei în ultimul act: Franţa. Aşa a fost să fie, cu oarecare şansă…

… Anii au trecut şi n-am mai prea jucat. Mai bine zis n-am mai jucat deloc. Şi nu mă dezmint nici acum. Ca idee şi ca de-obicei, mi-ar place să-i văd pe europeni făcând treabă bună dar nu neapărat cu aceeaşi simpatie, de vreo 25 de ani, pentru insulari. A mai pălit. În schimb mi-ar surâde ca central-est europenii să nu se facă „de cacao”, având o uşoară slăbiciune, nu ştiu de ce, pentru Elveţia lui Hitzfeld. O alta ar fi pentru grecii altui neamţ, Rehhagel, dar asta ar avea o explicaţie genetică, pe arborele genealogic al mamei.   

Iar cu sârbii voi ţine nu pentru că au zdrobit o Românie ce bine că stă acasă, ci pentru că au fost buni vecini, fie peste graniţă, aici în Timiş, fie între noi, în Timişoara. Chiar şi în nopţile lor de Anul Nou, la două săptămâni după Revelion, în baza calendarului slav, şi când tradiţia e să se spargă pahare. Tare mi-e însă că după-amiezele triste petrecute cu comunitatea sârbă din Londra, la jocurile Mondialului din 2006, îşi vor găsi o repetiţie şi chiar vremelnică în Africa de Sud.

Dar cum speranţa moare ultima şi avem dreptul să visăm, i-aş vedea pe sârbi câştigând grupa, apoi trecând de englezi şi argentinieni, fiind stopaţi în semifinală de Spania. Aberez? Tocmai aici e farmecul. Să-ţi alegi un cal negru, care sigur îşi va frânge gâtul, dar pe care să ţi-l imaginezi totuşi imbatabil, asta pentru a avea o porţie de râs la final, autoironie ce te face să-ţi spui ce prostuţ şi idealist poţi câteodată fi…

Apropo, în cealaltă semifinală îi văd pe brazilieni dispunând de SUA, nord-americani ce trecuseră mai întâi de Germania, apoi de Mexic. Nu-i aşa că-i fantezie de cămaşă de forţă? Oricum, v-am spus de ce… Cât despre helvetici, păcat că dau în optimi de Brazilia.

Dar ce mi-aş dori cu adevărat de la Mondial? Ca Ronaldo să nu mai plonjeze ori să facă din ochi, ca arbitrii să nu ne enerveze, ca televiziunile să nu ne caute prin tribune feţele ştiu eu cui „celebrităţi”, ca Maradona să dea din mâini încercând să aplice acel beton românesc de 3-2 care e doar reţetă Iordănescu şi-atât, ca Paraguay să dea cumva de Uruguay, ca sud-africanii să iasă cât mai repede întru a ne scuti de caznele oficialilor de a-i ţine în competiţie… Şi bineînţeles să Messi, pardon, vroiam să zic triumfe, cel mai bun.

Dar vorbind serios? Să mai vedem ceva feţe proaspete şi sisteme de joc ori soluţii tactice mai ieşite din şabloane!

Şi de ce nu Anglia? Pentru că e unica naţiune europeană mare care şi-a luat din nou antrenor străin, pentru că e prea crispată şi îmbăţoşată de-atâta amar de ani, în încercarea de-a dovedi că „leagănul” e musai „the best”. Ar fi dacă ar presa în jumătatea adversă când n-are posesie şi dacă şi-ar da drumul la jocul fără minge când cu unul de-ai ei la balon. Dar cum aceste aşteptări sunt onorate doar aşa, odată pe Wembley contra Olandei, în 1996, ori altădată la Munchen în 2001, e greu de crezut că Albionul se va scutura de greaua manta a prea marilor aşteptări. Sau poate le-o fi indus Don Fabio arta relaxării? Nu ştiu dar zău că ar fi fain să spargă blocada finalistelor din 1970 încoace, mereu aceleaşi şi aceleaşi Brazilia, Argentina, Italia, Germania şi Franţa cu două picături de Olanda. Să se-aleagă oare tot dintre cele şase sau e timpul Spaniei şi Angliei?

Vizionare plăcută. Eu ies până-n colţ să-mi iau o talangă, o ciocolată Milka şi-un ceas cu cuc, că n-am încredere în cronometrul lui Webb. Aaa, şi-un dicţionar român-sârb, să-mi împrospătez vocabularul, că doar Radio Televizija Serbija e postul de recepţie. Muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu…

Capello scapa de finala madrilena

Aprilie 10, 2010

In tot raul e si-un bine. Eliminari cu beneficii. Titulari de baza ai Angliei nu vor juca finala Champions League si doar Steven Gerrard si Glen Johnson ar putea figura dintre selectionabili in ultimul act al Europa League, din 12 mai, asa incat Fabio Capello a vazut jumatatea plina a paharului pe Old Trafford, cand cu fortarea si reaccidentarea lui Wayne Rooney.

Mai sunt exact noua saptamani pana intr-o sambata de iunie cand Albionul va debuta la Cupa Mondiala in fata S.U.A. iar selectionerul italian stie de pe-acum ca finala Cupei Angliei, de la mijlocul lunii mai, este data calendaristica in care si ultimii sai potentiali convocati vor pune punct sezonului de club.

Capello mai are un singur amical, luni 24 mai, pe Wembley, cu Mexic, inaintea definitivarii si anuntarii lotului pentru FIFA World Cup 2010, dar in notitele sale probabil si-a conturat deja recrutii…

Portari. E ca si cu garderoba. Lucrurile se simplifica, daca n-ai de unde alege. Green, utilizat in preliminarii, intuitiv la penaltyuri, e ca si convocat. Hart s-a arcuit bine sub forma de imprumut, la Birmingham City, iar Kirkland si James, cat timp au fost apti, s-au dovedit in general „maini sigure”. Balanta ar putea inclina in favoarea experientei internationale a veteranului.

Fundasi. Pe dreapta, Glen Johnson a scapat de accidentare si trage cu Liverpool la o finala europeana iar Wes Brown ar putea prinde un loc in baza versatilitatii sale ca fundas central. In care compartiment Rio Ferdinand si Terry sunt cu un picior in avion. Ii va seconda probabil Upson, titularizat uneori de Capello. Pe stanga, si Ashley Cole si-a revenit iar Baines poate trage foloasele dupa aparitiile acumulate la tineretul Albionului.

Mijlocasi. Pe dreapta, si Lennon e improspatat dupa o perioada cu accidentari, punandu-se insa problema meciurilor in picioare. Iar Walcott va prinde lotul in inertia convocarii sale acum patru ani si a hat-trickului de la Zagreb. La centrul terenului, alti doi „certi”, Gerrard si Lampard, „acoperiti” la inchidere de Barry si sustinuti de suflul metronomului Milner, baiatul cu cele mai multe selectii din istoria tineretului Angliei, bun nu demult si pe flancuri. Pe stanga, a reaparut pe turnanta imprevizibilul Joe Cole, fotbalistul de fler si cu scanteie, care poate in plus schimba lejer flancurile. Capello a vazut probabil in Downing ceea ce a vazut si O’Neill cand l-a luat accidentat de la Boro, fapt pentru care Stewart, post pe post, i-ar putea lua fata colegului de club Ashley Young. La ora la care scriu nu s-au jucat inca semifinalele Cupei Angliei, care pot oferi indicii in plus.

Atacanti. Wayne Rooney, obligatoriu. In rest? Toata suflarea isi da cu parerea. Nici aici insa nu-s foarte multe optiuni. Bent, Defoe si Crouch, in aceasta ordine, au marcat regulat in campionat, pentru echipele lor, o conditie insuficienta insa, mai ales in privinta primului mentionat, pentru un bilet african. Si-atunci? A rasarit de nicaieri Zamora iar Hodgson stie ce zice cand il recomanda lui Capello. A secat in schimb la capitolul goluri Heskey, cu doar 5 pentru Villa, minus ce-ar putea cantari, in pofida evidentei sale experiente la nivel inalt. Daca ar merge la „jugulara”, Don Fabio ar lua cu el cinci varfuri, adica Rooney plus alti patru. Cin-sa fie, cin-sa fie? Colegii Crouch si Defoe, plus Heskey si Zamora? Bietul Carlton Cole poate totusi spera…

* <Ingrosatii> pe care i-as lua. Pentru Play Station, sper c-ati inteles.

Antrenorul anului cu Becks, despre Dame si Coe

Martie 25, 2010

Gary Lineker l-a introdus in scena iar Smithy si-a dat drumul, inclusiv in italiana, adresandu-i-se lui Don Fabio. Dar si lui Giggsy, intrebandu-l cati ani are. 46, 47? O mostra de umor englezesc, la Sports Personality of the Year. Iar actiunea BBC Sport Relief Night 2010 a avut si un scop caritabil, in cea mai buna traditie insulara. 

Regia a fost perfecta, totul a parut aievea iar mesajul impulsionant al lui Smithy a fost receptionat de sportivi. Portavocea unei natiuni care si-a indemnat favoritii sa traga cu dintii pentru onoruri, mai ales ca se apropie Jocurile Olimpice… Pentru anglofili, o buna portie de amuzament.

Altfel moderator la BBC Match of the Day, „procesul etapei”, Lineker i-a facut culoar lui Smithy, care li s-a adresat printre altii dublei medaliate cu aur pe 800 metri, Dame Kelly Holmes, si presedintelui comitetului organizatoric al London 2012, Sebastian Coe, fost campion olimpic pe 1.500 metri.

Harry si Pompey iarasi impreuna pe Wembley

Martie 25, 2010

Tottenham – Fulham 3-1 a lamurit aseara si problema ultimei calificate in semifinalele de pe Wembley ale Cupei Angliei. Ecuatia e simpla. Aston Villa, invinsa la finele lui februarie de campioana United in finala Cupei Ligii, se reintoarce pe marea arena pentru penultimul act cu Chelsea, detinatoare a trofeului, iar a doua zi, duminica 11 aprilie, Harry Redknapp va da piept cu clubul la carma caruia castiga F.A. Cup in 2008.

Cat s-au mai schimbat insa lucrurile. In vreme ce Harry trage cu Tottenham Hotspur la Champions League, Portsmouth e ca si retrogradata. Pe White Hart Lane, Redknapp a fost genial la pauza in duelul cu Hodgson, inlocuindu-l pe Kranjcar cu Bentley, un „cal verde” in ultima vreme, si aruncandu-i in lupta si pe Huddlestone si Pavlyuchenko. Iar rusul, mai nou cu pofta de gol, a adus acel esential 2-1…

Chiar si eliminat cu Fulham, varful Bobby Zamora l-a facut pe Capello sa ia aminte la reusitele sale, cu inca un gol, eficacitatea sa contrastand de exemplu cu accidentarea inca in primele minute de joc, in aceeasi seara, a unui atacant care probabil pana in iarna era pe lista africana a italianului. Emile Heskey, caci despre el este vorba, si-a semnat probabil sentinta, intr-un sezon in care si-asa a marcat doar 5 goluri. Dar Bobby e inca in cursa, aparut pe turnanta, si probabil setos in sferturile Europa Cup cu Wolfsburg.

Calculele hartiei indica o finala Chelsea – Tottenham, intre doua rivale londoneze ale caror anumiti suporteri s-ar deda la o adica la omor de om cand e vorba sa dea ochii. Totusi, fiind vorba de Cupa Angliei, iar prezenta pe Wembley oferind o motivatie in plus, nu este exclus sa avem parte de o inedita finala ca-n 2008, atunci luminile scenei fiind acaparate de Portsmouth si Cardiff City.

La „Pescarusi”, pe urmele lui Fane (sau 7 raman la Wembley)

Martie 1, 2010

La zece ani dupa ultima descindere pe Wembley, Aston Villa se regaseste cu mai multi selectionabili in lotul lui Capello decat campioana United, pe cand un invingator in acea ultima finala de Cupa Angliei jucata in vechiul “Templu” are cu totul alte prioritati cu “Pescarusii” sai.

Foisor pe Brighton Pier, udat de Atlanticul zbuciumat

Soarele e cu dinti iar vantul mana valurile furioase ale Atlanticului, izbindu-le de talazurile lungii plaje cu pietricele. Pilonii vechiului ponton Brighton Pier, alungit 524 metri in ocean, se scalda insa impasibili.

Pe faleza, porumbite ciugulesc din palma iar un porumbel gri descins parca din Piata Operei n-are treaba cu firimiturile, nici cu vantul, ci vrea sa le giugiuleasca. Cu un aer semet, un pescarus ii vegheaza distant, dupa care isi ia zborul. E final de februarie si ale vietii valuri inalta si coboara oameni de fotbal intr-un moment crucial al sezonului.

In Brighton, prioritatea lui Gustavo Poyet e salvarea lui Albion de la inec. Se pare ca uruguayanul razbeste in catacombele ligii a treia. In capitala Londra, internationali englezi se impart intre aparitii succesive pe Wembley, duminica si miercurea, in finala Cupei Ligii respectiv ultimul joc amical al Albionului inaintea anuntarii pe 12 mai a lotului provizoriu pentru Cupa Mondiala. E clar ca debutul din 12 iunie, cu Statele Unite, e anticipat cu tot mai mari trepidatii.

Dar soarta Angliei trece pe planul doi cand e vorba de marea dragoste a fanilor din lungul si latul insulei, echipa lor de club. Sambata, in pitoreasca statiune litorala Brighton, de pe coasta sudica, 6952 suporteri s-au adunat la meciul din Coca-Cola League One cu vecina de pe acelasi tarm, mai la vest, Exeter City. “Pescarusii” lui Poyet veneau dupa un miraculos 2-1 in Londra, la mijlocul saptamanii, ce o lasase pe Charlton Athletic gafaind in urma promovatelor “automate” Norwich si Leeds.

Pe Queens Road, artera spre gara, magazinul de prezentare al clubului e dominat de stema cu Pescarusul

Pe Withdean Stadium, poate unicul din fotbalul profesionist cu o pista atletica in jurul gazonului, albastrii lui Brighton and Hove Albion au mai adaugat 3 puncte, insumand 37 si urcand pe locul 16, acelasi pe care incheiau trecuta editie, cu un 2-0 ce s-a constituit drept primul succes acasa din octombrie incoace. Resurectie ce imi aminteste ca asistam recent si la prima victorie acasa dupa luni bune a “Verzilor” de la St. Etienne.

In Brighton, culoarea e albastru, albastrul oceanic, iar tricoul adidas e expus la loc de cinste, in galeria numarul opt a muzeului de arta din Pavilionul Regal, nimic altceva decat un Taj Mahal redus in dimensiuni, cu statuia Reginei Victoria in preajma, si care Royal Pavilion iti da impresia ca te-ai teleportat in India. Sub ale sale cupole, istoria locului include si fotbalul, cu acel varf atins in mai 1983.

Fotbal im Muzeul de Arta. Un tricou al finalei de 2-2 cu Man United

Pe vechiul Wembley, Brighton and Hove Albion, antrenata pe atunci de Melia, descindea in 21 mai pentru finala Cupei Angliei, si Gordon Smith avea chiar sa deschida scorul in fata lui Manchester United. Jumatate din asistenta, adica 50.000 spectatori, sositi cu mic cu mare de pe litoral, jubilau in delir, amintiri pe care ex-internationalul englez Gary Stevens, un fundas al “Pescarusilor”, le rememoreaza intr-o inregistrare audio atasata aceluiasi colt din Pavilion rezervat fotbalului.

Avea sa se incheie 2-2, dupa prelungiri, cu Stapleton si Wilkins marcand pentru United iar amintitul Stevens pentru Albion. Peste cinci zile, intorsi cu zecile de mii pe Wembley, fanii de la mare au amutit la rejucare: 0-4. “Marvel” Robson, cu o dubla, Whiteside si Muhren, din penalty, frangeau zborul “Pescarusilor”. Iar United de-atunci suna cam asa… Bailey – Duxbury, McQueen, Moran, Albiston – Wilkins, Robson, Muhren, Alan Davies – Whiteside, Stapleton.

Era o primavara in care albastrii, bine inchegati intre 1974 si ’76 de Peter Taylor, celebra mana dreapta a lui Clough, retrogradau dupa singurii patru ani petrecuti in elita de clubul fondat in 1901. Au fost sezoanele insorite ale gruparii din comitatul East Sussex, cu managerul Alan Mullery, timp de 5 editii la carma, autor al promovarii din ’79.

Anii au trecut, la malul marii a descins si primul roman in insula, Stefan Iovan, pentru un scurt zbor post-revolutionar cu “Pescarusii”, iar in acelasi deceniu, mai exact in ’97, Albion si-a jucat ramanerea in fotbalul profesionist, adica in liga a patra, intr-un de infarct pe viata si pe moarte cu Hereford. 1-1 i-a ajuns in ceea ce avea sa fie o trista ultima aparitie pe vechiul Goldstone Ground, arena de care era legata istoria clubului.

Ca in alte povesti sinistre cu investitori si dezvoltatori imobiliari, stadionul a fost pierdut, fanii au petitionat iar finalmente, dupa sezoane de pribegie la Gillingham, unde estuarul Tamisei se desface in Marea Nordului, “Pescarusii” s-au intors langa Taj Mahal si pontonul Pier, in provizoratul de pe Withdean. Asta pana ce noua arena, in constructie, o va aduce in casa noua pe retrogradata in 2006 din liga secunda.

Finala din ’83, cand “Pescarusii” inca planau in prima liga, e tare departe, insa Poyet realimenteaza sperantele in Brighton. In fond, acum zece ani, uruguayanul castiga Cupa Angliei pe Wembley, cu Chelsea, contra lui Villa, in ceea ce avea sa fie ultima finala in umbra vechilor turnuri gemene. Poveste de succes cu talc pentru actualii “Pescarusi”, invingatori sambata in formula Brezovan (slovac) – Elphick, El-Abd, Calderon (spaniol), Painter (irlandez), Navarro, LuaLua (congolez), Dicker (irlandez), Crofts (galez, cpt), Bennett, Murray.

E drept, Poyet impartasea si el soarta “Pescarusilor” rapusi, in 2002, cand cu finala Cupei Ligii pierduta cu Spurs, 1-2 cu Blackburn. Dar acum tot ce conteaza e mentinerea in esalonul trei, acolo, cu 5 locuri si 4 puncte in urma mult mai titratei Southampton, o alta trupa de pe tarmul sudic, si mult mai sus decat amenintata vecina Exeter. Iar daca notam ca o alta vecina, Bournemouth, inoata in liga a patra, iar Portsmouth e ca si naufragiata, atunci Brighton nici n-o duce rau.

Splendidele siluete victoriene si in stil Regency ale kilometrilor de cladiri albe si piatete de-a lungul tarmului asteapta acum primavara si revenirea lui Brighton candva in liga a doua. Poyet are ambitiile sale, luand-o de jos si lasand scena Wembleyului noilor rasfatati ai scenei insulare.

Ai zice ca esti in Asia, nicidecum in Sussex, la Brighton. Pavilionul Regal...

Sapte dintre finalistii lui United – Villa, si anume Brown, Carrick si Rooney, respectiv Milner, Heskey, Downing, convocat de Capello dupa 11 luni, si Stephen Warnock, candva aruncat de Liverpool iar acum cu o sansa solida ca fundas stanga datorita complicatiilor lui Ashley Cole si Bridge, au ramas la Wembley si pentru amicalul de miercuri cu Egipt.

Wembleyul pare tare departe pentru Poyet si Albion, la fel Anglia lui Capello pentru alde marcatorul Elphick, dar “Pescarusii” tot au povestea lor de dragoste la spartul valurilor.

0-1 in duelul anglo – american

Decembrie 6, 2009

In nici 48 de ore dupa tragerea la sorti a Campionatului Mondial, doi internationali englezi au ratat lovituri de la 11 metri, unul dintre portarii salvatori fiind din SUA. Un cartus de antrenament irosit de favoriti in anticiparea jocului inaugural din Grupa C, din 12 iunie…

Sambata, Frank Lampard a fost ghicit de irlandezul Given, in jocul Manchester City – Chelsea, la scorul de 2-1, dupa ce lidera risipise avantajul initial. Duminica, tot in conditii de deplasare, Jermain Defoe a fost si el intuit de Tim Howard, portarul nord-american al „Caramelelor”, in prelungirile partidei Everton – Tottenham, la 2-2, si in acest caz dupa ce gazdele revenisera cu doua goluri spre final. Cu alte cuvinte, marcatori pentru Albion au esuat de pe punctul cu var in conditii de mare suspans psihic, generat de surmontarea handicapului de catre adversari.

Fanii lui Everton au facut sa rasune Goodison Park de scandarea „USA! USA!”, o atipica revarsare de recunostinta din partea insularilor. Ei bine, fostul goalkeeper al lui Manchester United n-a fost unicul „yankeu” intre buturi in etapa de Premier League din weekend. Veteranul Brad Friedel a castigat cu Aston Villa, 3-0 cu Hull, iar Marcus Hahnemann, pana nu demult la Reading, a invins si el cu Wolverhampton Wanderers, 2-1 contra lui Bolton.

Intr-un contrast ingrijorator, doi portari englezi de lot national au fost inlocuiti sambata, Robert Green fiind substituit imediat dupa ce incasase in doar doua minute al treilea si al patrulea gol din munitia lui Manchester United, maghiarul Kurucz preluand postul in minutul 74 pentru West Ham, iar Chris Kirkland retragandu-se cu o accidentare la spate la mijlocul primei reprize a partidei Wigan – Birmingham City. Michael Pollitt, rezerva sa, e un englez in varsta de 37 ani.

Si amintind de varste ale retragerii din activitate, David James, favorit al lui Capello pentru tricoul cu numarul 1, n-a figurat nici macar pe banca de rezerve a lui Portsmouth, unde a sezut Ashdown, ca potential inlocuitor al tanarului bosniac Begovic.

Tragand linia si adunand, doar trei au fost portarii englezi integralisti in elita. Hart, tanarul incercat de Capello si imprumutat de Man’City lui Birmingham City, cu care a invins cu 3-2 la Wigan, Paul Robinson, care pare a-si fi regasit linistea in poarta lui Blackburn, parand doua lovituri de departajare executate de Chelsea in Cupa Ligii si remizand alb cu Liverpool, respectiv Matt Duke, paratraznetul de 32 ani al lui Hull City. Subtire.

E bine documentat faptul ca Albionul sufera absenta unor maini sigure intre buturi, deficienta care isi arata coltii si reaminteste ca nu e totul roz in Regat, in ciuda noii cote de 5/1 la castigarea Cupei Mondiale.

De notorietate e si incapacitatea Angliei de a castiga la lovituri de departajare. Esecuri pe linie, contra Germaniei Federale in 1990, la Coppa del Mondo, si din nou in fata „Panzerelor”, la Euro ’96, pe Wembley, apoi in fata Argentinei, la Coupe du Monde ’98, si de doua ori contra lusitanilor, la Campionatul European din 1994 si in Germania, la C.M. 2006. Cinci din cinci si tracul de la 11 metri pare a persista. Unde mai pui ca potentiali convocabili din noua garda pentru Africa de Sud au iesit sfasiati din incredibila semifinala cu nesfarsite lovituri de departajare de la C.E. de tineret din 2007, din Olanda? 

„Ceea ce trebuie e macar sa ajungem in finala. Dar sa o pierdem ar fi devastator” s-a exprimat din tot sufletul Frank Lampard in seara tragerii la sorti. Aceleasi asteptari atarnand ca plumbul in ghetele englezilor. O seara mai apoi, dorindu-si din toata inima sa egaleze, mijlocasul lui Chelsea a fost tradat de aceeasi sufocanta anticipatie. Unde e „Cool Britannia”, proclamatia sociala a ultimilor 12 ani in insula?

Nu stiu cum de s-a nimerit dar aceste doua lovituri de la 11 metri au pleznit atat de fatis imediat dupa tragerea la sorti, in plina retorica abundand de titluri legate de un anumit drum spre victorie. Picioarele pe pamant si pasul mic, caci asa poate-o iesi ceva-ceva. Altfel, in sunet de trompeta, parca si papagalii ragusesc in a mai crede ceva.

Problema numarul unu

Noiembrie 30, 2009

Cu sase luni inainte de Mondial, problema numero uno a lui Capello ramane tricoul cu numarul 1, caci in rest, cu conditia sa iasa intreg din primavara, Albionul ar fi indreptatit sa exclame increzator “Sa vina din nou Brazilia!”

Cate n-aduc doi ani de zile. Umilita pe Wembley in noiembrie 2007 si eliminata de Croatia din drumul spre Europene, Anglia a reactionat prompt, oferindu-i fraiele lui Fabio Capello. Optiune ce a dat roade, Albionul defiland cu 27 puncte din 30 posibile spre Africa de Sud si asteptand cu un mai intelept optimism piparat cu circumspectie nu doar tragerea la sorti de vineri.

De la 0-2 si 2-3 cu Croatia in campania gestionata de McClaren, la 4-1 si 5-1 contra trupei lui Bilic in cea abordata cu tact de italian. De unde aceasta metamorfoza? De la experienta internationala net superioara a peninsularului, care, desi la randul sau la prima incercare la carma unei selectionate nationale, a pasit cu dreptul, pornind la drum fara vreo idée preconceputa, ci cu chibzuinta si fler.

Pe cand McClaren si-a axat descinderea la timona pe inlaturarea lui Beckham, amintind de o evolutie si nu de o revolutie, Capello a lasat usa larg deschisa si a plecat prin insula, pe stadioane, sa ia pulsul si sa invete engleza fara prenumele selectionabililor. Iar alesii n-au asteptat invitatii speciale, Jenas deschizand scorul in primul joc al lui Capello, in februarie anul trecut, cu Elvetia, iar Wright-Phillips saltand de pe banca de rezerve pentru a asigura victoria cu 2-1.   

Cu clarviziune, Don Fabio ajusta din start neajunsul ce costase Albionul, retitularizandu-l in poarta pe veteranul David James, fara a-l trimite insa la plimbare pe Scott Carson, tanar aruncat peste noapte in focuri pentru acel de pomina 2-3 cu croatii, dar readucandu-l in postura sa fireasca de rezerva. Asa cum si-a asternut, Capello a continuat pe aceeasi linie lina consolidare, cu James intre buturi si alegand alti doi inlocuitori pentru amicalul de la Paris, si anume Robinson si Green, in fata Frantei oferindu-i lui Beckham selectia cu numarul 100, una dintre numeroase altele, si incercandu-l pe Owen, in vreme ce banderola de capitan trecea de la Gerrard la Rio Ferdinand.

Un esec cu rivala istorica Franta, 0-1, suferit fie si doar din penalty, s-ar fi putut dovedi suparator in alte circumstante, dar presa l-a lasat tocmai pentru ca Fabio Capello avea de partea sa, esential, factorul timp. N-a starnit panica nici macar remiza din august cu cehii, un 2-2 salvat in minutul 90 pe Wembley de rezerva Joe Cole, cand Joe Hart, asadar un alt nume, a ramas pe banca in umbra lui James.

Iar recolta oficiala de toamna a fost bogata, cu 14 goluri in 4 succese, dintre care trei in deplasare, culminand cu hat-trickul lui Theo Walcott la Zagreb: 4-1. A fost victoria ce a dat credibilitate mandatului lui Capello, confirmandu-i valoarea. Italianul fusese investit pentru evitarea altui derapaj in fata Croatiei iar selectionerul a dat rezultate.

Comfortabil in postura de lider, Capello a inceput sa jongleze mai increzator cu lista convocatilor, decupand cu ocazia deplasarii in noiembrie in Germania sablonul utilizarii unor formule experimentale in jocuri amicale, cu suficiente “plombe” surpriza, abordare ce a mentinut-o in meciurile ulterioare de pregatire, toate de mare calibru, pana inclusiv la cel cu Brazilia.

La Berlin apareau Johnson, Bridge, Carrick, Downing sau Agbonlahor, ba chiar si denigratul Carson, intrat pe parcurs in locul lui James, iar fundasii centrali Upson si Terry, cu golurile victoriei cu 2-1, dadeau masura progresului Angliei. In februarie, in Spania, Jagielka a fost incercat in centrul liniei defensive iar Heskey a reaparut in avanposturi, cu James lasandu-i de aceasta data locul lui Green. 2-0 pentru campioana europeana dar Albionul chiar ca folosise o echipa improvizata. Don Fabio testa.

Cand insa a fost din nou pe puncte, Capello a livrat, si anume 17 goluri in alte 4 victorii, zdrobind Croatia in retur. Calificare adjudecata, plan desavarsit. Intors la jucaria preferata, lego in amicale, introducerea inspirata a unei rezerve a dat din nou roade. “Dubla” Defoe si 2-2 in august in Olanda.

Insa neajunsurile ce l-au determinat inca de la inceputul investiturii sale sa cotrobaie pe la toate cluburile, l-au atins si pentru postul cu numarul 1, in toamna, cam in linia dreapta spre Mondial. Initial, accidentarile unor Brown, Hargreaves ori Joe Cole, cu care pornise la drum, sau inconsistenta unor Bentley si Owen, i-au dat ocazia sa largeasca aria de selectie.

Dar David James s-a operat in vara la umar, interventie chirurgicala pe care o amanase dupa ce avea o ultima aparitie la nationala in 1 aprilie, intr-un 2-1 cu Ucraina, iar noul sezon i-a readus betesugul la genunchi. Repauzandu-se cate doua zile dupa ce apara poarta codasei Portsmouth ori abdicand recent cu 30 minute inaintea unui joc, veteranul de 39 ani l-a fortat pe Capello, in ciuda planurilor initiale cu titularul acontat pe toata linia spre Africa de Sud, sa insiste cu Robert Green intre buturi.

“Verde” de la West Ham, deci fara experienta internationala, minus ce s-a vazut in unicul esec din preliminarii, 0-1 in Ucraina, unde a vazut iute cartonasul rosu, fiind substituit tocmai de… James, Robert Green are de partea sa flerul la penaltyuri si varsta, ce-o va rotunji la 30 in 18 ianuarie, lasand totusi senzatia ca nu ofera cele mai sigure maini. Si-atunci!?

Fara James, oricat de “Calamity” ar fi luat in deradere pentru gafele indelungatei sale cariere, Anglia ramane descoperita unde-o doare mai tare. In poarta, Calcaiul lui Achile. Semn al bataii de cap, Capello l-a titularizat in ultimele doua jocuri pe Ben Foster, al treilea pe rol la Manchester United, junele fastacindu-se in fata Braziliei, cum o “comitea” si cu Tevez. Dar tot mai bun, decat Kirkland, cel cu 9 incasate la Spurs…

Si cu tot palmaresul sau la carma, 15 succese si doua remize, cu 4 esecuri toate la zero, dar neconcludent in fata brazilienilor, doar cu Barry si noul capitan Rooney dintre titulari, s-ar putea ca tocmai problema cu numarul 1 sa-i intristeze aniversarea a 64 ani, intr-o zi de Mondial, 18 iunie. Cand, cel mai important insa, Capello va dori sa-i aibe in lot, fara exceptie, pe toti “greii” doriti in Africa de Sud…

Doi Giggs dar de ce nu doar cu autohtoni?

Octombrie 20, 2009

In Football Made in UK, publicat in Fotbal Vest dupa incheierea grupelor preliminare din Europa de calificare la C.M. Africa de Sud 2010, am facut o paralela intre traseele unor frati si cele ale unor selectionate…

Nu doar Ryan Giggs cu cetina tot verde inca inscrie, ci si fratele sau Rhodri, in doua runde calificatorii succesive din Cupa Angliei, iar aidoma contrastului intre traiectoriile carierelor lor se evidentiaza si diferenta de la esec la victorie data de sosirea selectionerilor straini la unele reprezentative.   

Sambata s-au implinit doi ani de la o seara amara pentru Albion in preliminarii, Rusia – Anglia 2-1, deznodamant ce ni-l confirma atunci, inaintea aterizarii, capitanul aeronavei pe ruta Budapesta – Londra. Mi-am amintit candva saptamanile trecute de acea reactie parca impacandu-se cu soarta a unor englezi de la bord, tot in aer fiind si dandu-mi-se sah cu o intrebare legitima lansata de o tanara nu neaparat amatoare de fotbal.

De ce nu interzice regulamentul angajarea la nationale a antrenorilor straini?” M-am fastacit la cat de mult poate fi pomenit fotbalul in avioanele lumii globalizate dar mi-am amintit “momentul Moscova”. N-ar fi rezistat raspunsul asa incat mi-am spus doar in sinea mea ca e lasata astfel o portita nu numai unor selectionate africane in haos tehnico-tactic ci si unor mari si stravechi natiuni pierdute cu firea pe dreptunghiul verde.

Hiddink a pavat atunci nesperat Rusiei calea spre Euro 2008, punand la punct Albionul care-l desconsiderase si dandu-le insularilor idei sa caute un altfel de Eriksson. Olandezul, semifinalist cu esticii la Viena si reamintind de ascensiunea lusitana a grecilor lui Rehhagel, e acum la barajul pentru Mondial, unde Anglia e déjà in carti cu un italian ce a facut uitat rateul lui McClaren. “Dar nu e drept, nici normal!” parca mi-a citit ea gandurile.  

Dar cam ce mai e drept si firesc in lumea asta? Cinstita a fost oare ciopartirea fostei Iugoslavii? Deloc. In plan fotbalistic insa, rezultantele au confirmat potentialul valoric al acelor meleaguri, noua Serbie calificandu-se en fanfare la prima incercare iar Slovenia si Bosnia-Hertegovina stand cot la cot la poarta cu mai potente financiar federatii ungandu-i pe alde Hiddink, Rehhagel ori Trap.    

Ii observam in avionul spre Albion pe sarbii cu Rugby League in piept in lunea imediat urmatoare spumosului 5-0, tineri volubili, dezinvolti si surazatori in ciuda contuziilor de pe maini si fete ori a gleznelor umflate, si-mi ziceam ca putin le pasa de nevoia de vize prin Europa. Srbija. Sunt altfel dar cat de aidoma recentilor lor vecini, croatii, la capitolul darzenie si determinare.

Iar Republika Hrvatska ne va lipsi in Africa de Sud, lasandu-i loc poate unui Shevchenko amintindu-ne de somniferul Elvetia – Ucraina 0-0 si penaltyuri. Va lipsi exuberanta unui chitarist cu cercel in ureche ce din postura de fundas cu 3 goluri marcate in preliminarii califica in premiera Croatia la un turneu final mondial, Coupe du Monde ’98, unde sesarul nonconformist avea sa ia bronzul in numele a nici 4,5 milioane locuitori serband doar 7 ani de la independenta tarii. Lijepa nasa domovino ii cantase de 44 de ori “in iarba” iar dupa nici un deceniu, la nici 40 de ani, acum antrenorul tot cu cercel era si mai mandru pe Wembley. Slaven Bilic isi savura revenirea pe-o insula unde se remarcase in aparare…

Unii, cu “sange” si mandrie, iau bronzul la mondial si apoi inving in Templu, altii, desi cu resurse multiple, asteapta peste patru decenii o medalie, din care in ultimii cam 18 ani abia ca s-au calificat cu autohtoni la carma de doua ori. Asa ramane… Straini ca si Capello sunt necesari dupa retragerea lui Bahramov, fie ca-i drept sau stramb. Babilonie.

Iar pe cand Don Fabio califica la pas Albionul, fratele mai mic al unui fotbalist de zile mari egala pe o scena mult mai restransa, intr-un nestiut joc de Cupa Angliei. Era pentru a doua oara in duelul Salford City – Blyth Spartans, scor 2-2, cand gazdele din liga Unibond North isi ofereau sansa unei rejucari pentru accederea in al patrulea tur de calificare al F.A. Cup si totodata ultimul inaintea primei runde propriu-zise.

Da, Rhodri Giggs, extrema de 32 ani leita lui Ryan, egalase la doi pentru amatoarea din Greater Manchester, dupa ce cu doar patru zile inainte, in minutul 82 al jocului din turul precedent al Cupei Angliei, cu Hyde, marcase unicul gol, suficient pentru calificarea valorand 4.500 lire sterline.

Amintesc suma, maruntis pentru vedetele lui Don Fabio, caci Salford chiar se alesese cu sediul incendiat si istoria de pe pereti cenusa, in opinia localnicilor de mana necuratului. Dar admirabilii fani ai oaspetei Hyde au strans pentru Salford 180 lire in galetusa… fara apa iar Rhodri Giggs & Co s-au aliniat in aceasta marti in rejucarea de la Blyth, cu speranta prezentei intr-unul din cele 32 jocuri ale amintitului tur patru, oferind o miza crescuta, de 7.500 lire. Si tot la 4 zile distanta…

In cursa e si fosta echipa a lui Rhodri, FC United of Manchester, dupa 3-3 acasa si 1-0 in rejucarea de peste doar doua zile, la Stalybridge Celtic, unde a deplasat 1.923 fani. Rezista si Hendon cea in chirie langa Wembley, de care scriam recent, dupa 0-0 acasa si 9-8 la penaltyuri in rejucarea la Ashford. Si vor intra sambata in scena si cele de liga a cincea, printre care nume ca Wimbledon, Luton Town, Cambridge United sau Oxford United.

Cu sau fara Rhodri in Fourth Qualifying Round? Ryan Giggs a cucerit Cupa Angliei de patru ori, a marcat in fiecare campionat de la lansarea Premier League in ’92, a batut recordul de aparitii la Man United al lui Bobby Charlton chiar in finala de la Moscova, dar Giggs nu e numai unul.

Si amatorul Rhodri inscrie pe drumul spre Wembley. Pe aceeasi cale, Ryan a marcat de 10 ori, intorcandu-se intr-un Templu in care juca in ’89 in echipa scolara a Angliei, contra Germaniei Federale. Apoi, peste ani, 12 goluri in 64 selectii pentru Tara Galilor in contul unspearului nascut in Cardiff si cu bunic din Sierra Leone. Anglia n-a putut avea zvarluga ce maine-poimaine face 36 ani, “strainul” Capello nu-l vrea pe unul ca Almunia iar brazilianul nu merge la Mondial. Eduardo.

La baraj, Irlanda v Franta, Grecia v Ucraina, Rusia v Slovenia si Portugalia v Bosnia. In 14 si 18 noiembrie.

Anglia la cinematograf

Octombrie 8, 2009

Toate au un inceput. Trist dar adevarat, precedentul tocmai a fost creat.

Sambata, cu ocazia jocului Ucraina – Anglia, din preliminariile C.M. 2010, suporterii Albionului nu vor avea posibilitatea sa vizioneze evolutia favoritilor, nici pe un canal de televiziune terestru, nici pe unul prin satelit. Pana acum cativa ani, difuzarea meciurilor Angliei pe BBC era litera de lege. Mai recent, de cand Setanta a castigat si ea drepturi de televizare prin satelit, canalul irlandez a transmis meciurile nationalei engleze din deplasare, disputate in actualele preliminarii. Dar falimentul Setantei, petrecut in vara, a lasat un gol si nimeni n-a cules cioburile, in conditiile in care Anglia obtinuse deja calificarea.

Fara alt difuzor licitand pentru jocul din Ucraina, federatia de la Kiew a optat pentru distribuirea drepturilor unei companii online, ce va transmite meciul pe internet. Anglia, in drumul spre Africa de Sud, a ajuns doar pe internet. Nu la televizor, ci pe PCuri. Pentru o buna calitate a imaginii, difuzarea este restransa la un numar de un milion de abonati, cu totii platitori. Cinci lire achitate pana miercuri, 10 in cazul platii facute joi si vineri respectiv 12 in ziua meciului. Cati englezi se vor inghesui in jurul monitoarelor? 2,5 milioane, conform estimarilor difuzorului. Cu alte cuvinte, fiecare proprietar de PC isi va chema unul – doi amici… Cert e ca zeci de milioane de insulari vor ramane cu buzele umflate.

Fericiti cu adevarat vor fi doar fanii plecati in Ucraina. Vor vedea la treaba o garnitura aproape completa. Capello nu se joaca. Dar difuzorii o fac, pe pielea sustinatorilor nationalei…

Si mai rau, Puburile, gazde traditionale in asemenea ocazii, nu vor avea ocazia sa trasmita, ceea ce se va rasfrange negativ asupra incasarilor lor. O alta lovitura pentru aceasta adevarata institutie a coltului de strada din comunitatea Albionului, Public House si asa vaduvit de profituri intr-o perioada de criza. Cinematografele Odeon au preluat in schimb jocul din Ucraina, asa incat urmasii inventatorilor jocului se vor duce „la film” pentru a-si vedea la lucru nationala. Hilar, nu-i asa? Iar pentru nevricosi, vestea ca in platoul comentatorilor jocului se va afla Sven Goran Eriksson, e prilej de pastile antidepresive. Macar dupa calificare, cand vor veni niscaiva meciuri amicale, deplasarile trupei lui Capello vor fi acoperite de ITV, post terestru privat.