Posts Tagged ‘Walcott’

The Official England Squad Medal Collection: Capitanul

iunie 6, 2010

Stema cu cei trei lei

Este cosmarul oricarui selectionabil. E clipa pe care nici un international nu si-o doreste vreodata. E secunda in care un vis de vara, inchipuit vreme de patru ani, se naruie in dureri si suferinta. Cupa Mondiala si-a pierdut deja cateva vedete, ce nu vor aparea pe scena sud-africana datorita accidentarilor, si parca nu trece zi in care un alt convocat sa sfarseasca pe mana medicilor. Printre jucatori, cativa ce figureaza in spoturi publicitare ale marilor corporatii.

Rio Ferdinand, capitanul ales de Fabio Capello, a incheiat si el un antrenament in carje, fiind inlocuit cu Dawson, fundasul lui Spurs, ce a zburat de pe-o zi pe alta de la Londra, intrand in paine in lotul Albionului. Implicit, banderola de capitan a fost pasata mijlocasului Steven Gerrard, metronom al lui Liverpool venit dupa un sezon asa si asa la nivel de club.

Capitania, centrul de forta al Angliei, s-a mutat in linia mediana, unde Gerrard e acompaniat de vice-capitanul Frank Lampard Jr., omul lui Chelsea. Desi sunt destule voci care contesta pana si selectionarea lui Gerrard, in baza prestatiilor in 2009/2010, Capello va miza mai mult ca sigur pe experienta la nivel international a baiatului crescut in cartierul de blocuri din suburbia Huyton.

De-acolo, Gerrard a sfarsit pe moneda francata cu ocazia participarii Angliei la EURO 2004, in Portugalia, cand insularii erau eliminati la lovituri de departajare de tara gazda, in sferturile de finala. STEVEN GERRARD MIDFIELD e gravat pe capul monedei, pajura reliefand emblema The Football Association, cu cei trei lei suprapusi si mentiunea The Official England Squad Medal Collection.

Gerrard, titular in trupa lui Eriksson, a devenit capitan de circumstanta al lui Capello

La vremea respectiva, cand mi-a fost cadorisita moneda din colectie, Stevie G nici nu intorsese rezultatul in finala Champions League de pomina contra „Diavolului” milanez. Anii au trecut iar Gerrard a condus-o pe Liverpool in doua ultime acte in fata Milanului, preluand acum banderola, la capatul poate celui mai sters sezon al sau de la sosirea lui Benitez pe Merseyside. Desigur, nici macar Gerrard nu poate fi bucuros de circumstantele in care s-a ales cu banderola pe mana iar un intreg Albion se teme ca mijlocasul din Liverpool nu e omul de forta, de coeziune, care sa imbarbateze la o adica si cu un strigat si sa stranga randurile echipei, mai ales la greu.

Dar cu Terry balacarit de presa pe motive extrafotbalistice, Capello nici nu mai avea prea multe optiuni, aspect dovedit de insasi numirea initiala a lui Rio Ferdinand, la urma urmei un alt ex- baiat de cartier, est-londonez, ce a luptat la randul sau cu demonii alcoolului, drogurilor si implicit a impulsivitatii fara astampar.

In Africa de Sud, ca un facut, noul capitan Gerrard il va avea aproape pe parca eternul coleg de club, un alt „Liverpudlian”, Mister Liverpool Football Club in carne si oase, Jamie Carragher, fundasul reaparut pe scena echipei nationale dupa cativa ani buni si o aruncare de prosop ce n-a fost uitata de carcotasi. Capello l-a reactivat, tot pe motive circumstantiale derivate din accidentarile altora, si Jamie s-a alaturat capitanului si colegului fundas dreapta de la Anfield, Glen Johnson.

Ca o remarca, ocupanta locului 4 in Premier League, Tottenham Hotspur, ofera cinci selectionabili in lotul lui Capello, campioana Chelsea laudandu-se cu 4 pentru Anglia iar vicecampioana Manchester United cu doar doi jucatori, Carrick si Rooney. Cat despre Arsenal, nici macar Walcott. Cu alte cuvinte, mai mult de jumatate dintre fotbalistii italianului in Africa de Sud provin dinafara noului „careu de asi”. Cu o vorba buna in special pentru West Ham United, care aprovizioneaza lotul cu doi selectionabili plus alti sase care si-au lansat carierele la Upton Park.

Iar in fruntea tuturor, Stevie G. Mijlocas.

Reclame

O lectie pentru Pep si campionii lui

aprilie 2, 2010

Daca n-ar fi fost inclestarea tarzie a capitanilor, Puyol contra Fabregas, si penaltyul rezultant, se prea poate ca „mai marile” Manchester United, Arsenal si Liverpool sa fi cedat pe linie cu 2-1 in eurocupe, zilele trecute, cand „micuta” Fulham a fost unica insulara triumfatoare, si nu oricum, ci cu 2-1 in dauna campioanei Bundesligii.

Dar repezeala fundasului capitan al campioanei Europei precum si sangele rece si inima de leu ale catalanului Cesc au conturat un deznodamant cu talc. Mai presus de inechitabila remiza dintre Arsenal si Barcelona, inechitabila prin prisma actiunilor de exceptie si a ocaziilor create de catalani, mansa tur a oferit niste invingatori morali cu tunuri in piept. Si asta ca o mare surpriza.

Deseori in decursul carierei lui Arsene Wenger la carma „Tunarilor”, echipa londoneza din N5 a fost asociata in mass-media si implicit in folclorul fotbalistic cu jocul spectacol, cu frumusetea nobila a sportului, cu o cavalerie usoara rapind inimi de suporteri patrizani, neutri sau adversi, dar si cu o prada mai lesne sau macar intimidabila in compania unor oponenti mizand pe caracteristica barbateasca a inclestarii. Iar odata etichetata in acest mod, Arsenal a fost taxata din tribune, in scris si uneori si „in iarba” pentru aceasta perceputa fragilitate.

Ei bine, si aici a venit surpriza, „Tunarii” au raspuns admirabil in conditii de adversitate, eliberandu-se de patalamaua de trupa „bibelou” si oferind pe final o mostra de tarie de caracter si maturitate ce i-au dezarmat pe superiorii catalani. N-a mai fost deloc acea Arsenal sucomband dezamagitor pe Emirates Stadium in patru recente memorabile ocazii… 1-3 cu Manchester United in precedentele sferturi de finala din Champions League, in 5 mai 2009, urmat la doar 5 zile de un 1-4 cu Chelsea in Premier League. Apoi 0-3 cu aceiasi „albastri” in actuala campanie, in 29 noiembrie, si 1-3 cu United in 31 ianuarie. De fiecare data umilitor si fara replica. De fiecare data ingenuncheati.

Vizita Barcelonei la Ashburton Grove a curs pe acelasi sablon. „Frumoasa” Arsenal, atat de experta in a „desena” in fata unei Boro sau altor oaspeti scrasnind din dinti a neputinta, a fost din nou deconspirata intr-un meci de mare miza iar jocului ei sexy i-a fost smulsa atat de stravezia rochie de vreme buna. Galbenul trupei lui Pep i-a ametit in asemenea hal incat „Tunarii” s-au metamorfozat de la o clipa la alta in deseori invinsii lor din alte jocuri, neputinciosi, fara cadru de joc si busola, parand implicit rudimentari si impiedicati, niste bieti cotonogari acumuland cartonase galbene, cinci la numar, incluzandu-i pe Arshavin si Fabregas, si fiind salvati de clopotel dupa 45 de minute uneori tragi-comice, in care evitasera umilinta cu destula disperare si mult noroc.

Impetuozitatea lui Theo Walcott a descotorosit-o insa pe Arsenal de complexul mielului la taiat in disputa dintre barbati si adolescenti. Scriam deunazi de frustrarea fanilor lui Southampton la golurile incasate de „Sfinti” de la fosti jucatori ai clubului care parca renascusera in curtile altora sau la simpla lecturare a rezultatelor etapei, cu destui marcatori cedati in lungul si latul insulei pentru plata datoriilor. Un produs al Academiei „Sfintilor”, care-l cedau „Tunarilor” in ianuarie 2006, Walcott si-a incununat aniversarea a 21 ani, impliniti in 16 martie, cu doua curse si un gol-scanteie al revenirii Arsenalului, in decurs de patru minute de la ultima carte riscata de Wenger, de a-l arunca pe flancul drept in locul fundasului de banda Sagna.

Walcott e expresia fidela a jucatorului-tip de explozie si ruperi de ritm si pe undeva o emblema a Arsenalului „Frumos”, incantator ochiului dar oarecum fragil si in consecinta uneori accidentat. Ei bine, de nicaieri, la deruta, un „baiat” de 21 ani a facut pentru o secunda uitate prosoapele aruncate inca inaintea pauzei de mai „infiptii pe picioare” Arshavin ori Gallas, cartonasele galbene stranse de niste colegi insurubati aidoma unor titirezi fara cap si mai ales faptul ca pe teren inca se afla un Lionel „Supremo” Messi, un exceptional fotbalist de buzunar si oglinda fidela a Barcelonei drept artista a jocului cu har.

Arsenal si-a amutit detractorii si dintr-o gazda umilita si ca si eliminata a rabufnit in a se maturiza in 25 de minute poate cu bataie lunga pentru destinele trupei mereu improspatate cu sange tanar de Wenger. Si cu siguranta a iesit de pe teren cu un ascendent moral, pe val in fata egalatei, remiza smulsa cu sansa – dar si meritorie prin prisma determinarii de-a nu capitula si  de-aceasta data la 0-2 – fiind reliefata si de balanta de forte mentinuta pe tabla de joc pentru retur: Fabregas o fi devenit el indisponibil probabil pentru intreaga campanie dar si Puyol, celalalt „rege”, al lui Pep, a vazut cartonasul rosu.

Iar Arsenal a gasit caile de-a reveni spre poarta lui Valdes chiar si fara un Van Persie ori Eduardo acolo, in avanposturi, situatia inversandu-se si Barca lui Pep trebuind sa se descurce pe Camp Nou fara fundasii centrali Pique si Puyol. Iar unde e o „zvarluga” Walcott, e loc si de o lectie pana la capat pentru campioana en-titre a Spaniei si Europei.

Nu stiu cum dar, fara a parea aroganti, galbenii de circumstanta din Catalunya si-au pregatit parca singuri capcana prin modul dezinvolt si dezarmant, uneori chiar enervant de increzator si de o naturalete sfidand pana si legile gravitatiei, in care au demontat in prima repriza pe Emirates fatada de trupa „frumoasa” a Arsenalului, imagine cu dantelarie croita peste ani de alsac. Si paradoxal, „Tunarii” au surprins tocmai prin armele ce nu pareau a le avea in dotare, mai intai faultand pentru a stopa cumva atacurile in valuri iar apoi punand osul barbateste la o revenire imposibil de conturat fara niste inimi de leu sub tunurile din piept.

Barcelona ar putea face bani cu DVD-urile cu lectia de fotbal din prima repriza de pe Emirates, o expunere ideala pentru orice scoala de profil, reliefand arta posesiei balonului, cu un procentaj mult mai insemnat in fazele initiale ale meciului decat media de 62% in contul trupei blau-grana, insa culmea ironiei e ca o alta lectie venita din cea mai neasteptata sursa a fost predata exemplar spre final. Cand, fara piese cheie accidentate pe parcurs, Gallas si Arshavin, fara reputatia si arsenalul in dotare de a se indarji si salva cauze pierdute, „cavaleria usoara” i-a amutit tocmai pe cei mai buni dintre cei buni. Nimeni nu e infailibil iar campionii lui Guardiola sunt si ei oameni…

Vopsea Johnstone pentru „Sfintii” lui Cortese

martie 28, 2010

Wembley Stadium a gazduit duminica a doua finala stagionala, dupa cea dintre United si Villa, in care „Diavolii rosii” au cucerit Cupa Ligii. Pai cum, s-a jucat deja finala Cupei Angliei!? Nicidecum.

Dar Johnstone’s Paint Trophy, Cupa Ligii rezervata exclusiv cluburilor din ligile a treia si a patra, si-a derulat ultimul act, intre vecinele de clasament Southampton FC si Carlisle United, plasate pe locurile zece respectiv 11, despartite de 5 puncte, in Coca Cola League One.

Paradoxal, micuta Carlisle, sosita din nordul Angliei, din comitatul Cumbria, in calitate de castigatoare a zonei nordice a competitiei, 6-5 la penaltyuri in returul cu Leeds United, a adunat astfel cele mai multe prezente peste ani in finala „Cupei vopsite”, cum este alintata (sau luata usor peste picior) competitia sponsorizata in ultimele trei editii de firma de vopsele Johnstone. Insotiti de 20.000 suporteri, „The Blues”, aliniind inclusiv un semifinalist de Champions League, si anume irlandezul Ian Harte, fost candva la Leeds, au descins pentru a cincea oara pe Wembley in ultimul act al competitiei Football League Trophy, pornite la drum in 1983.

In contrast izbitor, Southampton este la prima sa finala in aceasta competitie, pentru simplul motiv ca abia anul trecut, dupa o jumatate de secol, a retrogradat pentru prima oara in liga a treia. Deci n-a avut pana acum ocazia sa se alinieze la start. Insa „Sfintii„, calificati din oficiu in primul tur iar apoi profitand de avantajul terenului propriu, contra lui Torquay, Charlton Athletic si Norwich, au dispus in finala in dubla mansa a zonei sudice de MK Dons, 1-0 in deplasare si 3-1 pe St. Mary’s, retur urmarit de aproape 30.000 fani, ajungand astfel pe Wembley.

Unde duminica si-au onorat cartea de vizita, de fosti castigatori in vechiul Templu, in finala Cupei Angliei din 1976, contra lui Manchester United, impunandu-se acum cu un scor ce copiaza cele mai categorice victorii in finala Johnstone’s Paint Trophy, obtinute de Bolton in 1989 si Blackpool in 2002.

A fost 4-1 pentru „Sfinti”, care au condus cu 2-0 la pauza, prin golurile golgeterului Rickie Lambert si Adam Lallana, la reluare punctand Papa Waigo si Michail Antonio iar in final si Gary Madine, pentru Carlisle. Nu mai putin decat circa 44.000 fani ai lui Southampton au fost prezenti pe Wembley si au avut motive de mare bucurie, poate prima dupa ani in care ros-alb-negrii au tot decazut, de la retrogradarea in 2005 din Premier League, dupa 27 ani in elita.

In 2003, Southampton pierdea finala Cupei Angliei, 0-1 cu Arsenal la Cardiff, intr-o aceeasi primavara in care incheia a opta in Premier League, anul continuand pentru baietii lui Strachan cu un parcurs in Cupa UEFA, ce s-a izbit de Steaua. Dar de-atunci tot pe panta in jos, dezastrul financiar de la club fiind pedepsit de Football League, care a penalizat-o cu 10 puncte spre finele editiei trecute, suficiente pentru retrogradarea si din liga a doua, si cu alte 10 la startul actualei campanii, handicap ce a impiedicat-o sa se mai afle la ora actuala in cursa pentru barajul play-off de promovare al locurilor 3-6. Cu cele 10 puncte in cont, „Sfintii” ar fi fost intr-adevar la un singur punct in urma ocupantei locului sase. Dar asa, se afla doar deasupra lui… Carlisle United.

Oricum, semne bune pentru Southampton, care vara trecuta a fost preluata de industriasul Markus Liebherr, fiul intemeietorului renumitei companii cu acelasi nume, si care pe langa fonduri de investitii in achizitii de jucatori, cum ar fi mai ales prolificul golgeter Rickie Lambert, adus de la colega de esalon din Bristol pe suma de 1 milion lire, mare pentru liga a treia, a numit in presedintele executiv Cortese, un finantist elvetian, si managerul Pardew, fost in Premier League si cu West Ham, doi profesionisti capabili sa ii readuca pe „Sfinti” macar in liga a doua.

Pana atunci insa, insotiti de 44.000 suporteri, „Sfintii” si-au trecut in palmares aceasta „Cupa vopsita”. Par departe zilele cand Southampton devenea vicecampioana a Angliei, in 1984, insa fanii pot privi cu optimism spre noul sezon. Clubul nu mai pare a ceda jucatori pentru a-si acoperi datoriile, cum s-a intamplat pe banda rulanta in ultimul deceniu, ultimul nume sonor plecat de la St. Mary’s fiind Walcott, ci a aratat prin aducerea lui Lambert, care a confirmat deja cu peste 30 de goluri in stagiune, ca revine la zilele cand un june Alan Shearer isi facea debutul furtunos in elita tocmai la vechiul The Dell.

* Uneori un 6-1 in deplasare urmat de un 8-0 par a fi insuficiente! Este cazul lui Luton Town, dezlantuita in ultimele doua etape ale ligii a cincea, Blue Square Premier, pe terenul lui Ebsfleet si apoi acasa, cu Hayes & Yeading. Insa „Palarierii” sunt la cinci puncte in urma liderei Stevenage Borough, o vecina din zona care are si un joc mai putin disputat plus avantajul terenului propriu in derbyul din sambata de Pasti. E asadar de asteptat ca ex-prim-divizionara Luton sa se multumeasca la finele editiei de campionat, pe 24 aprilie, cu un loc in barajul play-off de promovare, rezervat clasatelor pe pozitiile 2-5. Intre care s-ar putea regasi Oxford United, acum la egalitate de puncte cu Luton, si Rushden & Diamonds, pe al carei teren „Palarierii” urmeaza sa ajunga cat de curand…

Acolo se anunta un duel intre recente invingatoare cu 8-0, Rushden si „Diamantele” in dauna lui Gateshead iar Luton sambata, impotriva lui Hayes & Yeading. Cand a fost 7-0 deja in minutul 35, inclusiv cu o „dubla” a veteranului Kevin Gallen, un nume candva cu rezonanta in Premier League.

Remember Gallen? Semna la implinirea varstei de 17 ani cu QPR, club vest-londonez din aria in care vazuse lumina zilei, si debuta pentru alb-albastri, la nici 19 ani, in prima etapa a editiei 1994-1995, tocmai pe Old Trafford. Au fost insa doar doua sezoane in elita pentru abilul marcator, odata parteneriatul ofensiv cu Les Ferdinand destramat, prin plecarea ciocolatiului la St. James’ Park, si sansele lui Rangers de salvare naruindu-se. In filmulet, crampeie din remarcabila cariera a celui devenit al saselea marcator all-time pentru clubul de la Loftus Road…

Si imediat retrogradat in liga a doua, Gallen s-a accidentat grav la genunchi, in etapa a treia, dupa un start cu 3 goluri marcate, ghinion ce i-a intunecat oarecum cei 15 ani, cu un singur sezon si ceva de ratacire prin nord, petrecuti la QPR, pana in 2007. Gallen se regaseste de un an si jumatate in trupa „Palarierilor” de la Luton, cu care a retrogradat din Football League in Conference si datorita unei irecuperabile penalizari de 30 puncte, sperand intr-o revenire in ligile profesioniste inca din aceasta primavara. Ca la Kenilworth Road se mananca fotbal pe paine sta marturie si asistenta de sambata, 6.761 spectatori venind sa-i incurajeze pe „portocaliii” cu Kevin reactivat de Richard Money in atac, la cei 34 ani ai sai, dupa aparitii si ca mijlocas…

Finala in sferturi. Cine va bea oare Carling?

octombrie 31, 2009

Manchester United si Tottenham Hotspur au fost puse fata in fata in sferturile de finala ale Cupei Ligii, ruda saraca a F.A. Cup. Pe Old Trafford, la fine de noiembrie, va avea loc o reeditare a finalei din februarie de pe Wembley, cand trupa incropita a lui Sir Alex Ferguson s-a impus la penaltyuri, 4-1, dupa 120 de minute fara goluri.

E totodata si un sfert intre ultimele doua castigatoare ale trofeului, Spurs triumfand cu 2-1 in fata lui Chelsea, in 2008. In functie de ranile de lins in lot si de jonglarea cu calendarul competitional, cu jocuri acasa cu Besiktas si la Wolfsburg in miezurile de saptamana dinintea si de dupa disputa cu Spurs, Ferguson va incropi din nou o echipa cu cativa titulari si restul aspiranti.

Ce politica va adopta in schimb Wenger, nu e greu de anticipat. A mers mereu pe mana tinerilor, a multor rezerve, in editiile de Cupa Ligii in care a ajuns o singura data in finala, in 2007, contra lui Chelsea, si asta tocmai pentru ca francezul a ramas consecvent titularizarii junilor ce dadusera satisfactie si goluri in primele faze ale competitiei, chiar daca o semifinala i-ar fi sugerat sa schimbe placa.

Arsenal n-a mai cucerit Cupa Ligii din 1993, 2-1 cu Wednesday, pe vremea cand se numea Rumbelows Cup, asa incat traditia nu e de partea sa.  Poate doar ambitia inzecita de a razbuna esecul titularilor, la inceput de sezon, pe City of Manchester Stadium. Caci „Tunarii” trebuie sa descinda in fieful petrodolarilor lui City. Doua nord-londoneze, jucandu-si accederea in semifinala la Manchester. Cu „manjii”, Wenger va avea un meci greu in fata unui Hughes dornic sa se remarce in ochii patronilor din preajma Golfului. Ce n-ar da acestia ca trofeul sa ajunga la Manchester, mai ales in conditiile in care City nu l-a mai castigat din ’76. S-ar concluziona ca darul seicilor a fost nepretuit.

In rest, Chelsea, invingatoare in 2005 si 2007 contra lui Liverpool respectiv Arsenal, are prima sansa in fata unei Blackburn pe care tocmai a zdrobit-o in campionat, 5-0, iar Villa ar putea profita la Fratton Park de degringolada codasei Portsmouth, croindu-si astfel drum intr-o competitie ce-ar putea aduce consolarea lui O’Neill, dupa derapajul din Europa League. Cu tot deranjul acelei alte competitii K.O. in program, se pare ca trupa din Birmingham a inghitit in sec eliminarea si si-a reconsiderat abordarea. La Villa Park e foame de trofee si O’Neill ar putea lua in serios oferta rudei sarace. O Carling Cup, tot mai buna decat nimic. O bere Carling, de dorit pe seceta. 

Mai ales ca Villa n-a mai triumfat in competitie de cand aceasta se numea Coca Cola, in ’94 si ’96, contra lui Man United si Leeds.

Cupa Ligii ramane un soi de Europa League pentru UEFA Champions League, insa numele ramase in competitie demasca totusi ambitiile de suprematie ale „greilor” cat mai ales prapastia cascata intre cluburile bogate si restul lumii, un Ferguson permitandu-si sa ia trofeul pe Wembley chiar si aliniind de-a lungul tururilor calificatorii jucatori de rezerva. O finala inedita, gen Boro – Bolton 2-1, din 2004, prima cu Carling pe masa, pare iesita acum din calcule si aceleasi vedete par a fi predestinate sa descinda in Templu. Intrebarea e doar daca intre celebritati va figura unul ca Theo Walcott, marcator acolo in finala din 2007.

Ziua 175. Nu tu Politehnica sau kung-fu, ci Eric pe marile ecrane

iunie 15, 2009

Faini copii, englezii de la The Sunday Times, un duminical. Nu degeaba marele cotidian e cu nuante conservatoare. Lecturand rezultatele din weekend, mi-a sarit in ochi mentionat cel al finalei Cupei Romaniei. CFR Cluj – Politehnica Timisoara 3-0. Scris negru pe alb. Asadar s-au referit la Politehnica, si nu la FC, dintr-un reflex la timpul trecut. Decenti baieti! Doar ca de data asta, neactualizand numele de imprumut al clubului si pastrandu-l pe cel furat cu japca, ziaristii i-au facut un deserviciu bunei „Poli”. Nu de alta dar apare ca invinsa cu un scor de forfait in finala de sambata. 

Sar de la finala de pomina de pe Jiu la o noua lansare cinematografica abordand teme fotbalistice. Eric Cantona este in rolul principal al productiei britanicului Ken Loach, „Looking for Eric”, si joaca rolul unui personaj imaginar care ii umple viata singuratica a unui postas din Manchester. Respectivul om intre doua varste traieste numai pentru fotbal, rememorand fazele si meciurile vazute, trezindu-se comentand de unul singur crampeie din jocuri ale lui United si purtand dialoguri imaginare cu francezul, rasarit ca din senin in dormitorul englezului.

Eric nu mai e „cocosul galic” de altadata, marcand cu larghete in tricoul rosu al carui guler il avea mereu ridicat, ori efectuand o saritura de kung-fu, peste panourile publicitare, pentru a-l reduce la tacere pe un fan al lui Crystal Palace cu gura prea mare si opinii tipic londoneze. Ci e un bonom, vorbind chibzuit, cu masura.

La lansarea filmului „Looking for Eric”, „Uitandu-ma dupa Eric”, a fost adaugat un scurt metraj, „Dreaming of Zinedine Zidane”, care ne aduce aminte de filmul „mut” al evolutiei lui Zizou intr-un joc pentru Real Madrid. Evolutia sa intr-un meci pentru clubul spaniol si nimic mai mult. „Visand la Zidane” are si un motto, legat de amintiri batause. Eric prin kung-fu, Zizou cu capul in figura. Temperament latin, pe care insularii, crezandu-se mai „cool”, pe naiba, abia asteapta sa-l scoata in relief.

In rest, incepe Euro de tineret si toata natia e cu ochii pe Walcott. Iar si junii englezi sub 19 ani sunt la turneul final european din vara, celelalte natiuni care sunt reprezentate la ambele categorii de varsta fiind Spania si Serbia. Si chiar asa, unde sunt Olanda, Portugalia ori Franta, altadata favorite la Euro under-21? Nicaieri. Ce se-ntampla la Clairefontaine ori cu banda „de productie” a Ajaxului. Pacat. Cat despre natiuni altadata surprinzator de eficiente, pugiland deasupra centurii, gen Belgia sau Danemarca, parca au cazut de pe harta. Nici o vorba despre Romania, sa nu-i suparam pe federali, care au probleme mai importante de rezolvat decat prezenta tinerilor „tricolori” acolo unde sarbii de exemplu sunt pe doua fronturi. De exemplu sa excluda cluburi finaliste din Cupa Romaniei. Dar chiar asa? Pe care-o vor exclude? Pe Poli pe care au furat-o de toate cele sau pe FC?

Ziua 171. Ani lumina de la „Huo!” la 0-0 la pauza cu Andorra

iunie 14, 2009

A trecut si miercurea cand si ultimii au luat vacanta, fie ei chiar multimilionari campioni si vicecampioni. 10 iunie, cu ocazia jocului de calificare din preliminariile C.M. 2010, Anglia – Andorra. Si cat de diferite sunt datele problemei. Dar chiar, cat a trecut, macar pentru unii? Ei bine, campioana ramasa „in functie”, Man United, pornea pe 10 august 2008, pe Wembley, cu ocazia FA Community Shield, 0-0 cu „Pompey”, iar una ca Arsenal, peste alte 3 zile, intr-un 2-0 la Enschede, cu Twente, in a treia faza preliminara a Champions League… Le-o fi si lor de-ajuns, nu-i asa, Mister Rooney ori Walcott? Dar ma contrazic, asta vizavi de „ziua” de alaltaieri si conflictul Wenger – Pearce, pentru Walcott.

Capello si selectionata sa au adunat 7 victorii din tot atatea posibile pentru accederea la turneul final din Africa de Sud, o schimbare la fata comparativ cu descinderea Albionului la Barcelona, cu McClaren la timona, cand un 0-0 la pauza impotriva micutului stat din Pirinei a generat furia oarba a sustinatorilor englezi deplasati in Catalonia si a anticipat o campanie esuata de calificare la Euro 2008. Dar nu la paralelele inegale Capello – McClaren ma voi referi, nici la revenirea Angliei pe linia de plutire alimentand marile asteptari ale unei mandre natiuni fotbalistice, ci la doua considerente afectand tangential sportul nu doar in Albion rege si mai ales activitatea federatiei din Soho Square.

Acel 0-0 cu huiduieli la pauza s-a consumat in 28 martie 2007, la patru zile dupa ce Albionul remiza alb in Israel, iar rateurile par acum la ani lumina, mai ales in lumina ultimului 4-0 cu care s-a intors Capello din Asia. Dar altele-s subiectele…

Uno… 

Luni seara, cu prilejul amicalului de tineret Anglia – Azerbaidjan, difuzorul irlandez prin satelit Setanta Sports parea a-si fi facut retragerea cu coada intre picioare in ceea ce priveste transmisiile fotbalistice in direct ce tin macar de reprezentativa celor Trei Lei. Un vis conturat in joaca, intr-un bar din vestul Londrei, cand cu meciul Irlanda – Olanda de la Coppa del Mondo 1990, pentru care doi „verzi” au licitat drepturile de difuzare pe propria lor retea si au perceput 5 lire sterline de la fiecare client ce a calcat pragul stabilimentului pentru a viziona acea remiza, tocmai era pe cale sa se destrame intr-un bluf de mari proportii, si inca pe marea scena.

Setanta Sports si-a consolidat proeminenta cand a reusit sa dobandeasca un „pachet” din drepturile de difuzare impartite de Premier League si detinute in prealabil sub forma de monopol de BSkyB, control care fusese zdruncinat prin decizii europene stipuland legea concurentei. Odata infipti macar si cu un stegulet modest, cei de la Setanta se puteau declara multumiti… The New Kids on The Block. Au transmis in direct din Premier League si, undeva peste mana, tinand cont de statutul lor de post privat prin satelit dinafara Regatului Unit, au greblat pana si dispute din competitia K.O. patronata de Football Association, si anume Cupa Angliei, ba chiar si meciuri oficiale de calificare ale Albionului si al altora dintre tarile Home Nations. Asta insa pana luni, cand The New Kids n-au mai avut forta in buricul degetelor sa se mentina pe bloc. Li se va deschide parasuta? Analistii au estimat ca nu… Serviciul de abonamente pentru clienti, atat telefonic cat si pe internet, a fost brusc sistat, semn al lacatului iminent la usa.

Setanta s-a vrut a fi o alternativa sau mai bine zis o contrabalanta la monopolul Sky in Premier League, si in acest sens a fost asadar binevenita desi, licitand exact pentru meciurile Angliei, si-a intins plapuma cu o impunitate de ordin mai degraba moral. Jocurile Angliei, in orice oranduire normala, ar fi trebuit sa ramana apanajul BBC, tot asa cum ale Romaniei ar fi ramas in mod ideal in curtea TVR. Dar vremurile s-au schimbat subit si canale comerciale, ba chiar prin satelit si straine, au obtinut drepturile de difuzare de la cel mai vechi for fotbalistic federal din lume. Bastioanele traditionalismului erau daramate. Nu supararea celor care ar fi dorit sa vizioneze Anglia tot pe BBC au facut insa ca Setanta sa nu-si perpetueze consolidarea pe piata, ci slabele sale vanzari. 1,25 milioane abonamente nu suna mult, intr-o tara avida de fotbal si dresata recent in a fi ahtiata de fotbalul transmis pe micul ecran, numarul de abonati necesar macar pentru a supravietui fiind estimat la 1,9 milioane.

Sesizand esafodul destramat al conlucrarii cu Setanta, Football Association e pregatita pentru redistribuirea imediata a drepturilor de difuzare, asta daca se incumeta cineva sa liciteze la nivelul stachetei ridicate de postul prin satelit, in disperarea sa de a-si asigura un contract ce parea cu mare priza la public. Ei bine, cert e ca jocul cu Andorra e pe mainile ITV, unul dintre canalele terestre nationale ce lua initial transmisii ale nationalei de la pana recent monopolista pe aceasta felie, BBC.

Daca nu multi ar fi simtit lipsa Setanta cand e vorba de meciurile cu implicarea Football Association, deci ale Albionului ori din Cupa Angliei, in schimb atat Premier League cat si Scottish Premier League isi refac socotelile zdruncinate de incapacitatea de plata a Setanta. Care a ratat deja termenul de plata, de saptamana trecuta, a celor 3 milioane lire sterline, in cuferele forului primei ligi a „cimpoierilor”, si pare si mai subreda in privinta mult mai consistentei sume ce o are curand de livrat pusculitei lui Richard Scudamore, la Premier League. Problema e ca Setanta mai avea un an din contractul in derulare plus castigase din nou o particica din viitoarea intelegere, si mai banoasa, pe 3 ani. Cine va prelua potul, in conditiile in care Sky nu are dreptul, conform avertismentului primit de la „centru”? S-a auzit in iarna, cand cu licitatia viitorului contract, numele ESPN, de peste Atlantic, ba chiar n-ar fi exclusa lansarea propriu-zisa a „Premier League TV”, o proprie afacere, in familie. Si apropo de posturile proprii, Setanta avea intelegeri financiare pana si cu cateva din canalele private ale unora dintre cluburi, printre care Liverpool, asa incat ramificatiile incapacitatii de plata a Setantei sunt mai adanci si mai raspandite decat pare la prima vedere. Mica – mica in comparatie cu gigantul Sky, si totusi semnificativa, cand e vorba de achitarea platilor. Minusul in vistieria fotbalului, per total, din picajul Setanta, s-ar ridica la 150 milioane lire, deloc de neglijat in conditiile creditarii actuale restranse, a devalorizarii lirei si a conditiilor mai neprielnice de piata.

Un crah similar se lasa cu consecinte mult mai drastice la inceputul anilor 2000. Atunci, intr-o tentativa gen pionierat, ITV a incercat lansarea transmisiilor digitale a unor jocuri din Football League, obtinand drepturile de difuzare pentru „pachetul” respectivelor dispute din ligile 2-4. Proiectul nu s-a materializat, ba chiar a capotat din fasa, crah care a lasat The Football League si implicit cele 72 cluburi profesioniste de sub umbrela sa fara veniturile anticipate. Neavand de unde sa le imparta sumele asteptate, Liga a asistat la automutilarea sau chiar alunecarea in faliment a unor cluburi membre. Acum, cu bani de rezerva, mai puternicele foruri ale primei ligi engleze respectiv scotiene, vor face probabil platile necesare membrelor ei, chiar daca banii asteptati de la Setanta nu vor mai veni sau vor rasari de undeva, cu intarziere.

Esecul Setantei e implicit masura puterii BSkyB. Care domina si controleaza piata, chiar marind potul la licitarea viitorului contract de difuzare al jocurilor din Premier League. Setanta n-a tinut pasul si puritanii nu pot decat sa se bucure, obiectand ca jocurile Angliei n-aveau ce cauta in difuzarea unui post nu terestru si inca strain. Iar la fel cu Cupa Angliei, intr-un fel patrimoniu national. Devenise ridicola in actuala campanie de calificare imposibilitatea multor suporteri sa vizioneze meciurile nationalei tarii lor, asta pe cand acelasi joc era difuzat bine mersi peste mari si tari. Poate ca federatia va fi mai chibzuita, cui sa ofere contractul…

Setanta nici n-a patruns in multe case, nici in prea multe puburi de pe colt, care au fost „sugrumate” de Sky in a-si obtine licenta de redifuzare, si nici transmisiile in sine ori comentariile din platou n-au avut calitatea rafinata peste ani de Sky. Sunt multi care spun ca a viziona o transmisie fotbalistica asigurata de Sky e o alternativa mai buna decat a te deplasa la respectivul meci. Si asta spune multe. Dar Setanta poate fi deplansa ca orice competitoare care s-a vrut acolo, in bucate, sa ofere un serviciu publicului.

Dar dupa o saptamana de a fi sau a nu fi, postul a fost „injectat” cu zecile de milioane necesare pentru aducerea la zi a platilor drepturilor de televizare si cu promisiunea ca va subzista cum necum pe piata. In schimbul a 20 milioane lire, un investitor nord-american de origine europeana a preluat 51% din Setanta. Cum va naviga in continuare, demn de urmarit… 

Due…

Anglia – Andorra, fie ea si o confruntare de mana a doua, datorita inferioritatii oaspetei, ramanea totusi un joc oficial de calificare la Mondial, si inca pe Wembley. O umbra a deznadejdii s-a intins insa peste ultima aparitie inaintea pauzei de vara a starurilor Angliei in fata fanilor sai. Si anume dilema descinderii conform obiceiului la marea arena din nord-vestul Londrei. Si asta pentru ca, din preziua jocului, de la ora 7 post meridian, timp de 48 ore, sindicatul transporturilor are anuntata o greva inclusiv a metroului londonez. Si cu ce sa ajungi mai lesne la Wembley decat cu metroul, pe ultimul tronson dat in folosinta, „argintiul” Jubilee Line?

Anticipand actiunea revendicativa, The F.A. a stopat la 70.000, inca de saptamana trecuta, numarul biletelor puse in vanzare la jocul Angliei, preferand niste venituri mai mici unei potentiale seri cu cantec, de atata ingramadeala. Cuvantul haos a fost amintit in stirile pe marginea complicatei situatii a deplasarii fanilor la si de la stadion pentru un joc in nocturna, de la mijlocul saptamanii, si acesta e colacul peste pupaza la niste saptamani foarte agitate in general in peisajul social din Albion. Taman o greva a transporturilor, la ora pelerinajului spre Mecca fotbalistica, pentru a vedea o Anglie renascuta, mai trebuia unei societati care afla de la o zi la alta ca parlamentari percepeau din banii contribuabililor cheltuieli pentru sa zicem dopuri de chiuveta ori ca alte nu stiu cate posturi de munca sunt agatate in cui in lungul si latul insulei. Greva generand poate chiar anularea unui drum cu baiatul la Wembley, un alt motiv de fiert in suc propriu pentru o natiune neobisnuita in ultimul deceniu cu asemenea nemultumiri si o alta adaugire la ceea ce ar putea sfarsi intr-o provocare fatisa a unui an de fierbere.

Mai intai multor case li s-a luat sansa de a viziona meciurile Angliei, pe canalele terestre traditionale, BBC ori macar ITV. Doar 1,25 milioane abonati pe Setanta plus ingramaditii prin baruri asistau la ceea ce devenea un privilegiu. Iar acum multor fani li se complica existenta cu niste garnituri de tren sistate, spre stadion.  Batai de cap pentru FA, pentru autoritati, forte de ordine. Dar i-as plange de mila doar fanului care sigur a platit un pret piparat si acum se scarpina-n cap: cum sa ajung fain frumos acolo? Nu „ingramaditi ca vitele”, cum sesiza un localnic aventura de a te strivi si sufoca intre usi inchizandu-se si alte corpuri la urcarea la ora de varf in metroul londonez…

Pana la urma au fost putin sub 60.000 de spectatori, iar scorul cu Andorra a fost pe masura, 6-0, Rooney si Defoe facandu-si datoria cu „duble” iar Beckham reconfirmand ca e mai mult decat folositor fie si ca inchizator… Capello i-a folosit pe Green – G Johnson, Terry, Lescott, A Cole – Walcott, Lampard, Beckham, Gerrard – Rooney, Crouch. Asadar Walcott a fost titularizat, cu 5 zile inaintea startului C.E. Under-21, contra Finlandei. Si se pare ca nu doar Capello plus Pearce sunt incantati in a-l fi pus la punct pe Wenger in privinta folosirii lui Theo la aceste „oficiale” din vara, ci insasi tanarul jucator. Care pune selectionatele nationale mai presus de odihna inaintea unei noi campanii. Asta spre deosebire de Bentley, acum 2 ani, si care, iata unde a ajuns… Nici macar rezerva la Spurs si pe farasul lui Harry Redknapp.

Ziua 168. Incalzire de 7-0 fara Walcott. Sa vina „schiorii”!

iunie 8, 2009

Serile se tot lungesc, ziua creste iar jurnalul inceput la solstitiul de iarna se apropie de punctul sau terminus. De noaptea cea mai scurta, cand cu solstitiul de vara. PrinceofBelAir m-a intrebat ce destinatii mai prezint si ar fi una, cu ocazia solstitiului, la finele acestui amalgam de fotoreportaje, opinii, reflectii, cugetari, remarci, analize, decupaje din ziare, ofuscari si claxoane in lumea virtuala. In ziua cea mai lunga si ultima din jurnal… Mai nici doua saptamani.

Pe-atunci, Albionul va fi la turneul final al Campionatului European de tineret, din Suedia, unde elevii lui Stuart Pearce vor debuta contra „schiorilor” Finlandei, lunea viitoare. Pana atunci, pastrand turatia dupa un sezon in care multi internationali de tineret au evoluat ca titulari la cluburile lor, Anglia s-a incalzit cu un 7-0 fara comentarii contra Azerbaidjanului. Tinand cont de stofa adversarului si de faptul ca Pearce n-a utilizat garnitura de baza, n-ar putea fi trase prea multe concluzii.

Dar un 7-0 ramane totusi 7-0, chiar daca s-a rotunjit din autogoluri si reusite inca din primele 60 de secunde. Discutiile se invart mai mult, asta pana nu vor bate la usa celelalte dueluri din grupa, cu mai periculoasele Germania si Spania, in jurul nemultumirii lui Arsene Wenger in privinta utilizarii lui Theo Walcott nu doar la nationala de seniori, unde a evoluat ca titular inlocuit in Kazakhstan, ci si in vederea turneului final under-21. Francezul nu vrea nici in ruptul capului sa auda de tanara zvarluga la lotul de tineret. Iar nici Pearce nu cedeaza, de unde ca ies scantei.

Pearce a patit-o acum doi ani, cand potentiali titulari s-au retras pe rand, in preajma ostilitatilor, din varii motive, finalmente Anglia calificandu-se taras din grupa dar cedand la lovituri de departajare, in semifinala cu Olanda. Ars, ajutorul lui Capello la seniori sufla acum si-n iaurt, si dupa cum au decurs lucrurile sambata, cand Walcott a fost inlocuit si probabil menajat cu buna stiinta de italian, se pare ca selectionerii sunt chititi sa nu-i faca pe plac managerului lui Arsenal. La cat ofera „Tunarii” si Wenger nationalei Angliei, s-ar putea ca si Capello si Pearce sa-si zica in sinea lor ca francezul ar fi mai cugetat sa astepte calm revenirea tanarului star, poate cu lauri, din Scandinavia.

Ce va fi, vom vedea. Pana atunci, fara Theo, Anglia a invins cu 7-0, Mancienne, fundasul lui Chelsea trecut si pe la QPR, deschizand scorul in minutul 1, iar portarul Sadiqov majorandu-l in minutul 12. Apoi Gardner iar dupa pauza Mammadov, cu inca un autogol, Gibbs, cu o dubla, de unde ca „Tunarii” ochesc la U-21, plus Rodwell in minutul 90.

Au jucat Hart (82, Loach) – Cranie, Tomkins, Mancienne, Gibbs – Muamba (46, Taylor), Gardner (46, Rodwell), Noble (55, Rose), Cattermole (75, Lewis – portar) – Johnson, Campbell (63, Stearman). Asadar Pearce a incheiat cu doi … portari!

Dar iata alesii lui Pearce pentru campania suedeza… Hart (Man City), Lewis (Peterborough) si Loach (Watford) – portari;  Cranie (Portsmouth), Mancienne (Chelsea), A Taylor (Middlesbrough), Richards si Onuoha (Man City), Stearman (Wolves), Gibbs (Arsenal) si Tomkins (West Ham) – fundasi;  Cattermole (Wigan), Gardner si Milner (Aston Villa), Noble (West Ham), Rose (Tottenham), Driver (Hearts), A Johnson (Middlesbrough), Muamba (Bolton) si Rodwell (Everton) – mijlocasi; Agbonlahor (Aston Villa), Campbell (Man United) si… Walcott (Arsenal). Dar unde-s selectionabilii lui Liverpool FC? Iar Man United tocmai l-a readus pe Fraizer Campbell de la Hull pentru a avea si ea un sol acolo, in Suedia? De ce asa putini recruti de la falosii curcani din „careu”? De productivi ce sunt la pepinierele Academiei? Sau de preocupati ce sunt sa stranga de peste mari si tari? Un bravo asadar pentru contribuabilii de la cluburi de liga a doua la 7-0 ul de pe stadium:mk. Johnson si Taylor, retrogradatii cu Boro, Lewis, promovatul cu Peterboro, si Loach, celalalt portar. Unii ce n-ar da sa joace cu cei trei lei in piept, altii cum se mai dau loviti.

Din lot, remarcabil e James Milner, versatilul mijlocas recordman absolut la nationala de tineret, cu 42 selectii, prezent si in urma cu 2 ani, cand au fost titulari si alde Noble, mijlocasul central cu 15 selectii, ori fundasul central, cgiar cu banderola uneori, Onuoha, colectionar a 18 selectii. Walcott are si el 15 si i-ar prinde bine atmosfera de turneu final, in pregatirea descinderii in Africa de Sud. Capello stie el ce stie si il sustine pe Pearce, in frecusul cu Wenger…

Asa incat nu se va repeta pare-se forfaitul din 2007, cand Bentley spunea pas, la fel si Ashley Young. Si nu doar ei… Atunci, Anglia s-a chinuit si zvarcolit contra alde sarbilor si cehilor, pana sa iasa teafara din grupe. Ce va fi acum? Insularii trebuie sa se uite cu lupa, in prima jumatate a anilor ’80, pentru ultimul triumf pe aceasta scena. Asa ca… de urmarit.

Ziua 93. Noul val ataca „blocul 28”

martie 25, 2009

La cat de lansat a pornit Capello in 2008 cu Anglia, s-ar parea ca insularii ar putea fi scutiti de neplaceri macar pana inaintea fazelor eliminatorii la Mondialul sud-african, insa intrebarea inaintea amicalului cu Slovacia si a jocului oficial cu Ucraina este daca exista suficienta experienta si calitate la nivelul lotului Albionului pentru un asalt major, plus sangele rece lipsa la cele 4 eliminari la lovituri de departajare suferite in ultimele sase prezente ale “leilor” la turnee finale.

Neconcludent. Rio Ferdinand a luat loc pe banca de rezerve, pozitia fiindu-i preluata in experimentul lui Capello de Jagielka, inlocuit cu Upson, iar Rooney, Joe Cole si Wes Brown, dintre invingatorii cu 4-1 de pe Maksimir, nici n-au facut deplasarea, ca de altfel si Gerrard, si el accidentat si la vremea jocului din Croatia, din preliminariile C.M. 2010. S-ar putea asadar estima ca esecul cu 2-0 din 11 februarie in fieful campioanei continentale Spania ne-a lasat in ceata in privinta potentialului real al Albionului.

De fapt, pe langa absenta unor titulari, semnificatia altfel importantului amical pentru britanici de la Sevilla a fost rapita de tevatura in jurul egalarii de catre Beckham a recordului de selectii la nationala, 108, detinut intre jucatorii de camp de Bobby Moore. Unii ar putea opina ca Anglia inca traieste in trecut, sub spectrul lui Eriksson, daca tot starul de 33 ani ce l-a inlocuit la pauza pe mai tanarul Downing a acaparat centrul atentiei, insa o promovare oarecum trecuta cu vederea, cu ocazia aceluiasi joc, ofera indicii ca Fabio Capello ar avea incredere in personalul scrutinizat in Premier League pentru a o rupe cu conservatorismu-i recunoscut.

Un minus pentru fotbalul englez, mai nimeni n-a facut peste decenii un rodaj complet la reprezentativa de tineret, pentru a acumula din fasa experienta disputelor intertari, insa James Milner a devenit nu demult intaiul jucator atingand borna de 30 de selectii, de atunci plusand pana la 36 si fiind rasplatit cu o chemare in premiera intre seniori pentru jocul din Spania, desi initial fusese din nou convocat in lotul de tineret antrenat de Stuart Pearce, pentru meciul din ziua precedenta, pierdut cu 3-2 in fata Ecuadorului, la Malaga.

Versatilul mijlocas de 23 ani al Villei, exploziv pe ambele aripi, a ramas doar pe banca de rezerve, Capello preferand sa-i ofere un joc intreg extremei de buzunar Shaun Wright-Phillips, insa elevarea lui Milner intre seniori sugereaza ca batalia pentru locurile in lotul de Mondial va fi pe toate fronturile si ca ridicarea stachetei calitative in Premier League prin invazia strainilor, desi pe de-o parte sugruma titularizarea unor autohtoni, ofera totusi selectionerului Italian sansa de a alege dintr-un grup sigur mai otelit valoric si chiar mai putin restrans decat ar parea la prima vedere. Asta, m-as lansa sa apreciez, si comparativ cu o usoara subtiere calitativa si uzura la adversarele traditionale. 

Neconcludent. Desi succesele pe linie in preliminariile Mondialului au greutatea lor evidenta, trei fiind obtinute in deplasare si nu la limita, oponentele Albionului in grupa de calificare au insa exclusiv sablonul fotbalului est-european, persistand intrebarea cum se vor descurca insularii in conditii de turneu final in fata unei Spanii ori altor latini gen Argentina, Brazilia sau Portugalia, carora in general nu le cedau dar finalmente li se predau, mai ales la penaltyuri. Va incropi oare Capello lotul care sa pluseze comparativ cu precedentele prezente insulare si mai ales relativ la fluctuatia de potential a adversarelor?

Raspunsul poate l-a oferit déjà noul septar, cel putin conform halucinantului 4-1 de la Zagreb, Theo Walcott, “tunar” ce in 16 martie a implinit 20 de ani si care, cu acel hat-trick la croati, ne-a amintit de un fulgerator june Owen contra Argentinei si a dat sperante in ideea ca daca un pusti poate sclipi atat de orbitor din rolul lui Beckham, atunci Capello are la indemana niste giuvaeruri in curs de slefuire. Iar semifinala ultimului Campionat European de tineret, pierduta la niste penaltyuri maraton cu Olanda, ofera credit unui Albion atunci fara cativa titulari, nerodati in cel mai nefericit obicei amintit, ca spuma noului val poate oferi prospetimea si elementul surpriza care sa armeze vechea garda, rotindu-se in jurul a 28 de ani, impliniti de Gerrard, Terry, Ashley Cole, Barry ori Crouch. Ca sa nu ne aducem aminte ca timpul n-are rabdare, Rio Ferdinand si Lampard atingand 30 de primaveri neimplinite de Owen, dar Owen, vai, Owen…

Amintind insa de Gareth Barry, infinitele incertitudini intr-adevar persista, legat de titularizarile din nucleul de baza. O alta temere cum ca Anglia ar patina in gol, aiurarea la nesfarsit daca Lampard si Gerrard s-ar regasi laolalta sau nu in centrul liniei mediane. Cert e pe de-o parte ca unele absente ale lui Stevie G, accidentat, au simplificat ecuatia lui Capello iar pe de alta parte ca italianul i-a gasit mai mereu loc unui Barry aparut mai tarziu pe scena Albionului, si el de la Villa si cu un rodaj consistent la tineret, cu 27 selectii, nu spectaculos dar functional, mai ales ca inchizator.

Iar cum Aston Villa a oferit in Spania frontul ofensiv, prin Agbonlahor si Heskey, o combinatie de explozie tinereasca si robustetea rutinei, cu junele preferat de Capello si la debutul cu 2-1 al italianului contra Elvetiei in februarie 2008, merita sa tinem cont de parcursurile lungi ale “careului de asi” din Premier League in Liga Campionilor, istorie care s-ar putea repeta si in 2010 si care n-ar fi exclus sa sleiasca piesele grele ale Albionului, si sa concluzionam ca peninsularul n-ar ezita sa apeleze la niste asi din maneca provenind de la cluburi nu neaparat de top. Un exemplu, accidentarea de durata a lui Joe Cole, aparenta rezolvare a nebuloasei aripii stangi, ce i-a deschis portita lui Stewart Downing. Veti spune poate ca Downing, chinuindu-se cu Boro, nu va da ochii cu mingea intr-un piept la piept cu Ronaldo, insa flerul lui Capello consta tocmai in a face extrema descoperita la Riverside sa para mai buna ca parte a unui angrenaj eficient decat ca un jucator unilateral de banda.

Problema lui Walcott ori Milner nu tine de lipsa de talent ci de mentinerea prospetimii intr-o competitie de anduranta, dand piept cu seniori unsi cu toate alifiile. Theo iar e accidentat iar James pare a bifa macar o a 37-a selectie la tineret, in „dubla” cu Franta plus Norvegia.

Pe dreapta, lucrurile par mai limpezi, si anume ca zilele lui Beckham sunt numerate. Felul cum Aaron Lennon, care luna viitoare va implini 22 ani, l-a intors pe toate fetele pe Evra in finala Spurs – Man United a Cupei Ligii, ne reaminteste ca mignona aripa a jucat nu doar contra Portugaliei la Mondialul german. Daca urmatoarele 12 luni vor impune pe drept si fara dubii un titular in fata lui Beckham, fie el Walcott, Lennon ori Wright-Phillips, pe un flanc pe care e inca asteptat si Micah Richards, atunci Anglia va fi castigat surplusul de potential atat de necesar la turneul final.

Amicalul de sambata de pe Wembley, cu Slovacia, probabil doar va prelungi misterul, dar Capello stie ca sta déjà mai bine decat in 26 martie 2008, dupa un esec cu 1-0 pe Stade de France. Anul il incheia cu un 2-1 la Berlin, excelent in ochii englezilor din cele mai evidente motive, pavaza sub care capitularea din Spania a fost trecuta la categoria amicale fara alde Gerrard ori Rooney pe zona.

La urma urmei insa, fiind vorba de Albion, Capello trebuie sa gaseasca pe taram african cheia succesului. Nu de alta dar un egal poate fi insuficient. Ultimul exemplu? Finala Cupei Ligii, Spurs – Man United 0-0, cu 7 executanti de lovituri de departajare, dintre care 5 marcatori non-englezi si doi esuati, O’Hara si Bentley, de la tineretul Angliei. Totusi, usurare, cum nici preliminariile, nici grupele turneului final nu implica penaltyuri…