Posts Tagged ‘televiziune’

BBC Panorama dezvaluie „Diavolul” pe rosu aprins

Iunie 8, 2010

Sambata e debutul Anglia - SUA in sudul Africii, insa BBC a pus degetul pe rana "acasa", in insula

Panorama e un traditional reportaj investigativ de televiziune al corporatiei de difuzare britanice. Iar in saptamana startului Cupei Mondiale s-a luat de fotbal, mai exact de datoriile dezvaluite a fi de fapt de peste un miliard lire sterline al vicecampioanei Manchester United. E groasa la Old Trafford…

Fanii au adoptat verde-auriul lui Newton Heath, "samburele" lui United din secolul XIX, in spirit de fronda fata de datoriile si creditele cu care clanul Glazer a acaparat si impovarat tripla campioana a Europei

Ronaldo a fost cedat unei rivale pe 80 milioane si n-a fost inlocuit cu o vedeta de acelasi calibru, preturile biletelor si nu numai la Old Trafford s-au balonat cu o treime, a rasuflat in presa ca datoriile si creditele contractate de familia Glazer bateau spre un miliard lire sterline, care conform ultimelor dezvaluiri de televiziune au si trecut pragul, s-a clarificat ca United, cu toate profiturile sale generate de „talentul din iarba”, abia rasufla sa-si achite dobanzile la datorii, si care de-acum vor creste la cota de 16,5%, si e tot mai clar ca un anume ceva e profund gresit in planul clanului Glazer, mai ales in ideea ca UEFA e chitita sa se ia la tranta si chiar sa faca sicane majore cluburilor care se intind mai mult decat le permite plapuma. A se citi sa nu achizitioneze peste posibilitatile veniturilor generate. Boala generala in Albion dar se pare mai ales la Old Trafford, de cand cu Malcolm Glazer si fiii.

Intr-o forma de protest, fanii care n-au dezertat acum deja cativa ani buni la „dizidenta” FC United of Manchester, creata ca un raspuns spiritual si non-comercial la liberalismul corporatist ca o bula de sapun al Glazerilor, s-au luat de dupa umeri si au arborat la Old Trafford galben-auriul unor zile de inceput ale clubului, mai senine si pe baze mai sanatoase, fara grotescul impovararii actuale.

Glazerii au inghitit in sec la meciurile jucate in 2010 intr-un stadion inundat de vechile culori, asociate cu un spirit curat al fotbalului ca joc si nu afacere, fanii aratandu-si puterea pe care totusi o au. Boicotul ultim si absolut ar fi probabil incetarea achizitionarii de bilete, abonamente si produse ale „instalatiei de muls” atasate de Glazer culorilor negru-alb-rosu. Nu se va ajunge probabil acolo dar indiferent de rezultatele echipei lui Sir Alex Ferguson, la Manchester United se anunta cel putin un an pe carbuni incinsi.

Declinul subit al rivalei vecine Liverpool FC, sfarsita pe 7, fara un stadion nou, de-acum si fara antrenor si incarcata de datorii cu dobanda, e un avertisment ca nimeni, oricat de colos ar fi, nu e scutit in intercorelarea financiara actuala, de potentiale puternice seisme. Remember Leeds United, semifinalista de Champions League acum un deceniu, pentru a intelege ce se alege cand cheltui mai mult decat iti poti permite cu adevarat…

LOVE UNITED pe rosu, HATE GLAZER pe negru nu mai e doar un afis ratacit in Manchester. E o stare de spirit in tribunele de la Old Trafford si subiect sub lupa intr-unul din cele mai urmarite reportaje TV ale postului de stat BBC

De fapt, cat de corporatist si americanizat, cat de alienat de comunitatea locala si internationalizat a devenit clubul cu 18 titluri nationale ale Albionului poate fi lesne vazut si in Africa de Sud, sub bagheta italianului, unde de cand cu forfaitul lui Rio au ramas la ordine de la United doar talismanicul Rooney si probabil rezerva Carrick. Doar atat, United, pentru Anglia!? Trebuie ca Sir Matt Busby se rasuceste in mormant.

Anunțuri

Puneti-va ochetii 3D!

Aprilie 12, 2010

Puburile in general se inchid cu zecile pe saptamana, invers proportional cu datoria publica, in crestere zi de zi cu 447.575.342 milioane lire. Iar puburile "de fotbal" vor fi indirect lovite de decizia audio-vizualului de reducere a preturilor percepute en-gros la redistribuirea de catre Sky a "pachetelor" sale Sports. Mereu cu un pas inainte insa, SKY tocmai a lansat in 1.000 puburi transmisiile tridimensionale. Din noutate, in curand obisnuinta...

Mingea e mai usoara si devianta, pornind din bocanci mai luciosi si uneori roz. Inovatii ce de-acum pot fi vizionate tridimensional. Inaugurarea s-a facut cu ocazia derbyului Manchester United – Chelsea, difuzat in “3D” in 1.000 de puburi dotate cu ecrane speciale pentru o asemenea transmisie.

Altadata, mai exact in 16 septembrie 1937, sub genericul “Football at the Arsenal”, anuntat in program la ora 15.40, cu o durata de un sfert de ora, BBC realiza prima transmisie televizata in direct a unui joc de fotbal ori, in fine, a unei experiente tematice in acest sens, pe Highbury, intre prima garnitura a “Tunarilor” si echipa de rezerve. N-a fost atunci vorba de favoritisme la adresa ros-albilor, in fond o usurare pentru daltonisti in conditiile transmisiei in alb-negru, ci de situarea studiourilor in acele vremuri in proximitatea arenei, la Alexandra Palace.

Ce diferenta. Acum au avut nevoie doar de-o pereche de ochelari pretati vizionarii in “3D” si ceva maruntis, perceput pare-se la intrare. Puburile pioniere, tinand cont de avalansa de cereri, n-au ratat ocazia sa faca un ban in plus, incepand astfel sa amortizeze investitia cu tridimensionalul. Iar poate pana si fanii lui United au inghitit mai usor cu ochelarii fumurii galusca esecului si ofsaidul la Drogba. Fotbalul este de-acum cinematografie si arta, mai mult decat un simplu joc, ci divertisment sorbit la un cocktail inclusiv de tinere din clasa de mijloc.

Ei bine, lansarea pe piata e opera aceluiasi BSkyB, difuzor prin satelit ale carui plati pentru drepturile de televizare au generat relansarea in 1992 a intaii divizii in formula Premier League. Platile au tot crescut si-au crescut, ajutand cluburile din elita fie sa-si atraga jucatori tot mai buni, inclusiv tot mai multi straini, si sa-i plateasca treptat tot mai bine, fie sa-si mareasca stadioanele. La inceputuri, in mai ’93, United contabiliza o medie anuala la Old Trafford de 35.132 spectatori. In 2009, mai mult decat dublu: 75.304. La fel Arsenal. De la 24.403, la 60.040 in editia trecuta…

Deci difuzarile au mers mana in mana cu cresterea asistentelor. Prosperitate. Insa premiera de la United – Chelsea a venit la finele unei saptamani in care BSkyB a primit ordin de la audio-vizual sa reduca preturile percepute celorlalti difuzori pentru vanzarea en-gros a pachetelor SkySports 1 si SkySports 2, fiind vorba de o micsorare a incasarilor celei care detine partea leului in privinta drepturilor cu peste 20%, daca nu chiar batand spre o treime.

Cu alte cuvinte, pare-se urmeaza a fi subtiata “mierea” turnata la Premier League, cu efecte secundare in achizitia de jucatori si plata regeasca a starurilor. Pusa vadit la colt, si argumentand ca a investit urias peste ani pentru a-si castiga si mentine piata, BSkyB a dovedit insa ca e cu un pas inaintea tuturora, scotand din joben iepurasul de Pasti cu tridimensionalul. Care, bineinteles, va lua amploare in noul sezon… 

Altii, in incercarea de a contracara monopolul lui BSkyB, au dat in primire. Irlandezii de la Setanta au licitat pentru o felie din drepturile Premier League, si nu numai, insa palaria a fost prea mare iar urmarile, falimentare pe piata britanica. Locul in campionat i l-a preluat ESPN, probabil de decenii tanjind sa intre pe piata fotbalistica, si mai ales cea insulara, iar in alte competitii inclusiv alde pagina virtuala a Federatiei Engleze. Cu alte cuvinte socul a fost dublu. Nu doar pentru Setanta, nerezistand concurentei inegale pe piata dominata de BSkyB, ci si pentru acele foruri – The Football League, FA Cup – ce-i incredintasera oarece drepturi de televizare.

Ba chiar triplu. Pentru ca Setanta a facut la vremea sa valuri, sesizand audio-vizualul in privinta monopolului BSkyB, investigatiile demarate pe-atunci avand finalitate in recenta impunere de cedare la prêt redus a transmisiilor sale.

Chit ca vestea a fost primita cu reticenta de Sky Sports, ba chiar cu o tacere de mormant de beneficiarele din Premier League, cluburile si-asa luand aminte la decizia unui superstar ca Xabi Alonso de a parasi insula odata ce-a fost anuntata cota de impozitare de 50% pentru anumite plafoane inalte de venit, totusi sunt destui bani, de bine de rau, in cuferele elitei.

Insa un caz recent petrecut pe vale in jos poate fi ca un semnal de alarma pentru fotbalul “mare”, fie el si tridimensional. Ani de zile au pacatuit gruparile din diviziile inferioare, dupa colapsul primei retele terestre digitale, ITV Digital, a carei lansare s-a bazat inclusiv pe un atractiv pachet fotbalistic, prin castigarea drepturilor de televizare a partidelor din Football League, esaloanele doi – patru ale jocului profesionist, pentru sezonul 2001-2002. Intentii minunate, dezastru total…

Lansarea n-a prins la public, nu multi s-au abonat si in disperare de cauza ITV Digital a mieunat sub fereastra Football League sa faca uitate 130 milioane din totalul de 315 al contractului. Forul fotbalistic nici n-a vrut s-auda, ITV Digital a intrat in incapacitate de plata iar cluburile, bazandu-se pe predictiile unor venituri substantial crescute din noul contract, au ramas cu buzele umflate. Iar unele au fost atat de vaduvite incat mai ca au pus lacatul. Degeaba s-a agitat Football League, pierzand procesul in care solicita compensatii.

In fine… Un club fondat in 1885 si care s-a regasit din 1931 in Football League a disparut momentan de pe harta fotbalului. Am mai scris in acest sezon de Chester City, cea cu arena Deva Stadium jumi-juma in Anglia si Tara Galilor. Pe-atunci, fosta castigatoare a Cupei Tarii Galilor in 1908, ’33 si ’47 inca lua apa in subsolul ligii a cincea, Nationwide Conference, unde pornise vara trecuta, dupa 5 ani petrecuti intre profesioniste, cu o penalizare de 25 puncte, dintre care 10 provenite din intrarea in mai 2009 pe mana administratorilor, dupa faliment, iar 15 sustrase pentru ulterioare nereguli financiare.

De-atunci insa, Chester City a ajuns in situatia de a nu se prezenta in 9 februarie la Forest Green, pentru jocul cu Rovers, fotbalistii solicitandu-si salariile, motiv pentru care forul Nationwide Conference a suspendat-o timp de 7 zile iar finalmente a exclus-o din competitie. Ceva nou in Albion dar care iata, s-a intamplat!

Meciul cu Ebsfleet, 1-2 pe “Deva”, avea sa fie ultimul din istoria lui Chester City, liga a cincea continuand in 23 de echipe, schioapa. Culmea ironiei e ca unicul triumf in liga din palmaresul clubului a fost tocmai Nationwide Conference, in 2004, cand se parea ca precedentul faliment, din octombrie ’98, fusese dat uitarii. Dar astfel a sfarsit clubul ce il dadea in 1980 pe Ian Rush pe 300.000 lui Liverpool si la care a jucat 176 meciuri Terry Owen, nimeni altul decat tatal lui Michael.

Curajosi de-ai locului spun ca in vara gruparea se va relansa din ligile “foarte mici”, de la baza, dar pana una alta si Chester a fost oarecum o victima a filtrarii cu taraita a banilor din televizari catre esaloanele inferioare. Ar fi fost tare greu de crezut pana in februarie ca in Conference sa se ajunga la etape in sir cu “echipa <X> sta”, din lipsa de adversar…

X-ul si Celebrity lipesc de ecrane 26 milioane insulari intr-o seara

Noiembrie 28, 2009

Vreti sa stiti cam ce fac britanicii intr-o duminica seara de noiembrie? E suficienta consultarea ratingurilor emisiunilor de televiziune, populare showuri TV fiind in derulare la acele ore. Din pacate, popularitatea lor nu deriva din calitatea si rafinamentul respectivelor productii in direct ori inregistrate.

Mai jos, citez din excelentul articol al lui Tim Teeman, publicat in suplimentul cotidianului The Times, care explica psihologia maselor inca magnetizate pe canalul terestru ITV1 de emisiunile X-Factor, vizionat de 15,9 milioane telespectatori, I’m a Celebrity, Get Me Out of Here!, cu 10 milioane telespectatori, si Strictly Come Dancing. Vestea buna ar fi ca aproape sase milioane si-au vazut totusi de vietile lor dupa X-Factor, neramanand pironiti in fotolii pentru I’m a Celebrity…

E despre puterea audiovizualului si despre evadarea din realitate a telespectatorului. Inainte sa pomenesc articolul in sine, cam asa as schita experienta mea in domeniu…

„Cum, n-ai vazut vreun episod din <Friends>? Sa nu cumva sa-mi spui ca nici n-ai fi auzit de serial!?” M-a intrebat, asa incat i-am zis colegei de vreo douazeci si ceva de ani si nu doar ca am dezamagit-o dar chiar am revoltat-o. <Friends> e peste saptamana, weekendul fiind rezervat pentru aceste X-Factor, cu cantareti aspiranti interpretand din repertoriul consacrat, I’m a Celebrity…, un fel de Big Brother dar nu intr-un studio umplut cu anonimi ci intr-un cadru natural amenajat pentru persoane facute cunoscute opiniei publice prin mass-media de divertisment, asa zise celebritati, plus Strictly Come Dancing, un concurs de dans imperechind personalitati din lumea sportului cu dansatori profesionisti.

In X-Factor, nu neaparat debordand de talent, poate aparea si vecinul din coltul strazii. Si totusi, am cunoscuti care-l vizioneaza, fie ei chiar lectori universitari sau absolventi de studii superioare cu multi ani vechime in varii profesii, carora li s-ar strica seara daca ar pierde emisiunea. Dependenta. Din autocenzura de a nu le rani sentimentele ori a nu le parea patronant, nu-i trag de maneca sa aspire la mai bine, sa aleaga o forma mai atractiva, mai stimulanta de divertisment. N-am spus nici inaltatoare, nici spirituala. Ci doar una mai aproape de nivelul lor intelectual.

Oferta e atat de mare, gusturile sunt atat de variate. Dar ce se ascunde in spatele foamei atator oameni pentru asemenea emisiuni televizate e mai bine punctat in comentariul ziaristului englez:   „Fanii acestor emisiuni vor continua sa o vizioneze, cu mare bucurie, deoarece samburele lor consta in evadari moralizatoare, ce ne aseaza o oglinda in fata ochilor. […] In ultima decada, britanicii au devenit fericiti sclavi ai hiper-realitatii. […] Realitatea de televiziune si showurile de divertisment din aceasta gama au cucerit inclusiv viata publica si chiar discursul politic. Naratiuni cu titluri incendiare la stiri… […] Confesionalul si monologul au infectat discursul. Psihologia pop si dinamica operei de sapun are intietate in fata dezbaterii intelectuale; Drace, pana si intelectualii simt nevoia sa schimbe o vorba si sa opineze cu copiii pe tema X-Factor. […] Care in primele 6 saptamani, inaintea reprezentatiilor, ii umileste pe concurenti, servind placerilor noastre umilirea si respingerea lor. […] Aceste showuri sunt valve de scurgere, autostrazile evadarii noastre din realitate in fantezie. Putem chiar actiona impulsiv, in baza neplacerii noastre viscerale, apasand butonul rosu sau prin mesaje text. Avem oarecare control (sau mai bine zis iluzia controlului) si putem opri concurentii din reprezentatia lor de dans ori cantec sau sa-i punem in situatia de a manca rahat de crocodil. […] E un ridicol concurs al vanitatii umane.”

Lanturi de librarii dau faliment. Pe nume Borders. Granitele. Limitele normalului si firescului au fost demult depasite. Activitatea paranormala este subiect de publicitate pe autobuzele rosii etajate si aproape orice semn din existenta actuala a individului pe pamant vestic occidental, asta pentru cine are ochii mintii sa vada, are o conotatie intunecata, de la bizar la luciferic.

Iar emisiunile de divertisment TV nu fac exceptie. In fotoliu, telespectatorul comuta pe pilot automat, de la constiinta vie la nerozia digerabila. E tot ceea ce mai poate cu adevarat digera. E un semn al degradarii noastre, al dezumanizarii si imbecilizarii spiritului uman. Aproape o jumatate de natie e cu ochii pe doi irlandezi de 17 ani, John si Edward, cod de piata Jedward, cu frezele lor ridicole, vopsite si electrocutate, in reprezentatia lor tipator de ridicola, lipsita de talent dar aplaudata frenetic, eventual chiar cu lacrimi in ochi.

Jedward au fost „eliminati” dar sunt reincadrati cat ai clipi in I’m a Celebrity…, luand parte la gogomania din jungla. Caci sunt deja celebritati. Aceasta e sub-cultura zilelor noastre si – din punct de vedere al telespectatorului roman – samburele ce a servit drept produs de import peste ani in virtualul din preajma Carpatilor.

Iar pentru cei ce-si spun ca tot ar fi mai atractiv decat „natangul” fotbal, sa stea linistiti. Cu cat a crescut oferta, cu atat admiratorii jocului de-altadata au pasit inapoi, vizionand cu pipeta.

Crema de sub cupola cu tepi

Noiembrie 23, 2009

Crema tenisului mondial masculin a descins in Londra, cu ocazia barclays ATP World Masters Tour. Primii opt in ierarhie, duelandu-se in grupe parca importate din competitii sportive pe echipe, si cu un britanic printre ei. Andy Murray, un fiu al Scotiei.

Tabelul competitiei masculine domina curtea interioara de la Wimbledon, intre Central Court si Court 1.

Care a si dat la o parte cortina turneului, 6-3, 3-6, 6-2, dupa ce demarase cu un 5-0 in 22 minute, in fata argentinianului Del Potro, locul 5 mondial. Un insular in varsta de 22 ani, dispunand de un sud-american de 20, nu intr-o reeditare a razboiului Malvinelor…

Ce-i interesant despre aceste zile de tenis la cel mai inalt nivel tine insa si de localizarea evenimentului. Nu la All England Lawn&Tennis Club, sediu situat in sud-vestul Londrei, in inverzitul si traditionalul Wimbledon, ci la O2 Arena, acea labartata cupola cu tepi din ecranizarea cu James Bond, campata aidoma unui cort extraterestru, undeva pe malul sudic al fluviului, in tuguiul peninsulei Greenwich.

Ce aduce nou aceasta repozitionare a tenisului, de pe iarba Wimbledonului in sala complexului cu nume de furnizor de servicii de telefonie mobila? Beneficii atat pentru spectatori, cat si pentru jucatori.

Pentru jucatori!? Cum asa? Ei bine, e o lege nescrisa partizanatul in favoarea simpatiilor gazdelor de la Wimbledon de a oferi Central Court si in general terenurile principale celor mai bine clasati dintre britanici. Avantajul de a juca pe iarba proprie. Asta pe cand alde Dinara Safina, la vremea verii numarul unu mondial intre femei, era azvarlita pe terenurile periferice ale complexului de inalta tinuta. Un Murray probabil nici nu mai stie prea bine cum arata alte terenuri decat cel Central.

In O2 in schimb, fiecare tenisman isi asteapta randul si democratia e impartita si pentru purcei, si pentru catei. Pe acelasi teren de sub o cupola atat de mult blamata, atat de nefunctionala in opinia multora, la ora cumpenei dintre milenii, cand, intr-adevar, megainvestitia parea a fi devenit un „elefant alb”, un proiect muribund din fasa, miliarde aruncate pe malul Tamisei.  

Iata insa ca i s-a gasit utilitatea, fiind de fapt multifunctional. De la concerte de muzica, incluzand cel al Madonnei, pana la recentele Campionate Mondiale de gimnastica, iar acum, o noutate, tenisul.

Madonna, "aterizata din spatiu", intr-o coreografie scenica de exceptie, in timpul concertului din vara in O2 Arena

E bine si pentru spectatori. Putini muritori de rand isi permiteau luxul de a prinde un bilet la Wimbledon, ale carui destule meciuri se derulau si cu suficiente locuri lasate libere, pentru ca angajatii sau simpatiile ori prietenii angajatilor ori simpatiilor diverselor companii ce-si asigurasera pe cai comercial-corporatiste locurile lor in jurul dreptunghiurilor verzi nu catadicsisera finalmente sa onoreze cu prezenta.

In plus, Wimbledon e cochet, capsuni cu frisca si sampanie, bonomie de moda veche, dar nu intr-atat de extins. E oarecum exclusivist. O2 in schimb e pentru norod, mai mare, cu 17.500 locuri, si extrem de putine dintre acestea de un alt rang. Uniformitate si incluziune prin diversitate. Si un baietel dintr-o familie nevoiasa, de pe-acolo, din estul Londrei, dar de pe malul nordic, atat de „mai altfel” decat inverzitul Greenwich, poate prinde cu taticul sau un loc, inspirandu-se din arta cu racheta a urmasului lui Henman si intrebandu-si parintele cand incepe si el orele in preajma fileului.

Indirect, un imbold pentru regenerarea tenisului la nivelul juvenil si in general al maselor, in Regatul Unit. Atat de zgarcit in oferta de campioni pe scena mondiala. Atat de optimist acum, cand intre aspirantii la glorie suprema se regaseste si un britanic, fie el scotian si nu englez.

Acest turneu la O2 e in pas cu tendintele evidente ale globalizarii, tenis pentru mai multi, o nivelare prin devalorizare, sapand incet la temelia unui emblematic Wimbledon, atat de inradacinat in malul de care incet-incet ne indepartam.

Iar in crema jocului se va remarca Roger, ce ne zambeste cu crema pe fata si Gillette la purtator, nu ca Napoleon, cu o mana folosind racheta de tenis si cu cealalta ingrijindu-se de aspectul sau facial, aparandu-si concomitent amicul din reclama TV cu cei trei muschetari, Thierry cel cu mana pe lama de ras dar si pe minge.

Vom afla curand cine va triumfa, cine va lua potul, acolo unde recent si Marian Dragulescu sfida legea acceleratiei gravitationale si dadea Romaniei si mai mult aur. Unii aduc aur, cu sudoare si repetitie, altii iau aerul romanilor intr-o tara cu munti ca ai nostri care aur poarta. Iar noi?

Cladirea terenului principal de la Wimbledon, Centre Court, vazuta dinspre poarta 5. Wimbledon inseamna traditie, istoria jocului dar si emfaza. Nu e multora accesibil... De aceea Murray se poate astepta in O2 sa fie incurajat de un spectru mai larg de suporteri

„Nebunia” portarului

Octombrie 18, 2009

Nu m-a surprins deloc in cele cateva zile placut petrecute in Romania, acasa in Timisoara, sa descopar ca nimeni nu auzise de Marian Bataiosu. Cine-o mai fi si asta? Aaaaaa, noul campion mondial la scrima? El sa fie oare? Ca stii, numele ne scapa… Atunci bravo lui! Nu, nu, nu, numa-ncet, ca nu-i deloc el!

Nu rad ori infierez deloc necunoasterea, ci vreau sa evidentiez cat de dezinformata pana in panzele albe e societatea romaneasca, in acest caz prin omisiune. Puterea caracatitei sta si in evantaiul procedurilor de dus cu presul, iar dezinformarea prin ignorare e una din sutele de variante de manipulare a maselor existente in arsenalul tragatorilor de sfori.

Tot romanul a auzit de unul sa zicem ca Gigi Becali, impins pe scena acestui teatru de papusi cu figurine sinistre de cei ce bombardeaza publicul cu personaje dintre cele mai deranjante, sfidatoare si uzurpatoare pentru „viata cetatii”, dar tot mai putini compatrioti asezati in fata televizoarelor cu care se minte constant si de doua decenii poporul ar reactiona prompt intrebati fiind de numele unui cercetator, inventator, creator ori om de succes prin forte proprii de pe acele meleaguri.

Ca o paranteza, nu pot sa uit efectuarea unui scurt sondaj de opinie stradal, cu camera de filmat si microfonul, ca reactie imediata la un alt succes pe scena olimpica al admirabilei Elisabeta Lipa, aur in proba de canotaj 8+1 la Atlanta, si care a dezvaluit adevarata fata a dezinteresului uman. Dintre cei interpelati, o singura persoana s-a intrebat daca e vorba de… gimnastica. Restul, ca la dentist. Iar la vremea respectiva legendara sportiva isi desfasura activitatea la nivel de club tocmai in orasul celor intervievati…

Cartea pierzatoare a publicului este crezul ca daca o anumita persoana, un anumit nume, nu ii defileaza prin fata ochilor pe amintita scena, nu e asadar demna de a fi luata in seama, de recunoastere, apreciere, incredere. Ei bine, tocmai putinii reprezentanti care reusesc sau au curaj sa ridice capul din marea masa a oamenilor cumsecade, de buna credinta, nu vor fi proptiti si impinsi in fata de masina de propaganda tocmai pentru ca ar deveni o potentiala portavoce a maselor si ar deturna mesajul mincinos, prefabricat, al manipulatorilor de evenimente si stiri. Ce interes sa aiba mass-media, o a patra putere in stat si implicit o unealta de imputernicire a sistemului si de legare la ochi a publicului, sa scoata in evidenta un om dintre oameni? Nici unul! S-ar impusca in calcai. Denigrarea, gasirea unui nod in papura, dezinformarea, ar fi variantele uzitate in cazul aparitiei unui inconvenabil.

Ei bine, de aceea nu s-a auzit mai deloc de unul ca Marian Bataiosu. Omul „a facut Revolutia”, e unul ca milioanele de romani pacaliti in cei 20 de ani prognozati de Brucan, si are dragostea de neam si tara pentru a-si fi inaintat candidatura la presedintia Romaniei. E demn de admirat macar pentru acest demers si initiativa sa! Punctual, ici-colea, societatea civila mai are „vana”, mai tresalta… In saptamanile precedand alegerile, cei ce merg la vot habar n-au insa de existenta unuia ca Bataiosu, candidat independent, si se pierd in amanunte defetiste invartind in minte aceleasi nume compromise, le stim cu totii…

Bataiosu s-a refugiat, ca mai toata suflarea romaneasca, europeana ori mondiala de buna credinta si ce percepe gravitatea lucrurilor si potentialele urmari, in lumea virtuala de pe worldwideweb, o unica platforma de propagare cat de cat a realitatii veridice. In conglomeratul presei alternative, sugrumate ori bagandu-i-se pumnul in gura, denigrata fiind, tocmai pentru incercarea ei impotriva morilor de vant de a aduce la cunostinta maselor largi ceea ce se petrece cu adevarat pe suprafata pamantului.

Tot ceea ce v-ar trebui sa stiti, oameni buni, cat mai poate fi abordat, e sub buricul degetelor voastre, odata ce ati accesat internetul. Sunt sute si mii de surse de informare alternativa, altele decat blocul mass-media oficial ce duce in general de nas. Sunt sute si mii din gama informatiilor incercand a fi aduse la lumina de sa zicem jurnalisti de tipul celor sfarsind pe scut in Rusia moderna, cu interesele oamenilor la suflet si mai ales cu simtul raspunderii, al datoriei de a raspandi vestea.

Ideea acestor randuri mi-a venit sesizand dintr-un mijloc de transport, la oprire, cam ce survola pe internet o angajata in pana de clienti. Era o firma oarecare de servicii iar femeia isi avea biroul „in geam” cum ar veni, cu spatele la frontul stradal. Interfata virtuala era in vazul trecatorilor. A tranzitat de la un joc cu un omulet Hopa-Mitica incercand sa nu-si piarda inca o viata in salturile peste prapastii, la ce mai face o alta creatura a industriei de impachetat fum, creat iluzii si lansat false modele. Si am inteles pentru a cata oara oare cat de dusi cu presul si indoctrinati sunt oamenii dar si cat de naivi si indolenti in a accepta de bun, fara a face cel mai mic efort de cunoastere si descoperire, meniul ce li se serveste.  Semeni de-ai nostri imbranciti in bratele confuziei, ametiti aidoma unui titirez si legati la ochi, tragandu-li-se presul de sub picioare si fiind incet dar sigur purtati spre esafodurile de la nivelele piramidei fara portita de scapare: cu un nivel asa zis national, cu unul continental, cu unul global…   

Greutatea de a razbi a unuia ca Bataiosu, si sunt multi ca el, pe diverse meridiane, dar dezbinati si punctuali in efortul lor herculean, sta tocmai in paianjenisul gros al informatiilor de tot felul, raspandit cu buna stiinta. In aceasta avalansa continua de gunoi informational din toate domeniile si de toate nuantele, doar minti limpezi cu o reala capacitate de discernamant, concentrate si absorbite de arta dezlegarii „rebusului” si a iesirii din labirint, pot da la o parte neghina, pot face diferenta intre adevarat si fals, intre informare si dezinformare, intre realitati si piste false. 

Bataiosu e chiar lesne de gasit, pentru cine are nitica initiativa, la www.bataiosu.wordpress.com si, departe de mine, nu-i fac deloc campanie electorala. L-am descoperit „in labirint” si am facut imediat diferenta intre mesajul sau si demagogia sinistrelor papusi la capatul sforii.

Remarcabil, Marian Bataiosu atinge pe platforma sa subiecte de interes public nu doar national ci si european si transcontinental. Suntem in saptamanile imediat urmatoare votului favorabil al irlandezilor pentru Tratatul de la Lisabona, irlandezi care au fost suciti de la nu la da in mai putin de doi ani, si suntem in saptamanile premergatoare alteia dintre intrunirile la nivel inalt, de exemplu cea de la Copenhaga, unde sub masca ingrijorarii pentru schimbarile climaterice influentate de activitatea umana se imping spre desavarsire alte mult mai insidioase programe de ingradire, control si deturnare a vietii marii cetati globale.

Din nou, totul e la indemana buricului degetelor Dumneavoastra, atat cat mai e utilizabil fara constrangeri, plati si interziceri. Vor veni insa iute zilele cand vom accesa „posturile” devenite intre timp preferate asa cum ne chinuiam la calorifer la „Europa Libera”. Posturile alternative pe worldwideweb sunt cu nemiluita si de gasit in cascada, dintr-unul in altul, si chiar merita sa stii pe ce lume traiesti cu adevarat. Iar pentru poligloti, plaja e chiar nemarginita… Exista si o varietate a surselor, muzicieni de exemplu punandu-si la randul lor creativitatea la bataie intru constientizarea auditoriului. Iarasi, nu trebuie mers prea departe, la Muse de exemplu, cu al lor nou album „Resistance”, de vreme ce Parazitii sunt sub nasul oamenilor, cu „Slalom printre cretini”.  

Voi incheia prin a rememora un crampei din primul editorial ce-l semnam in acest an, in ianuarie, in Fotbal Vest, pentru ca tocmai un fost portar cu cariera franta in jocul profesionist insular, devenit ulterior inclusiv comentator la mari competitii sportive internationale pentru BBC, a devenit de ani buni emisar si propagator al stirilor si realitatilor atat de greu de crezut, atat de usor de diagnosticat drept incredibile si imposibile, dar de fapt atat de infricosator de adevarate.

E o imposibila confruntare actuala cu morile de vant dar in toata aparenta sa futilitate exista acel dram de puritate absoluta si speranta. But Hope Is Not Crushed Yet. Sub titlul „Nebunia portarului”, am amintit despre David Icke, si el un fel de Marian Bataiosu ori Vaclav Klaus si numele pot continua, oameni care, ca in orice generatie, se regasesc in grupul mai degraba fractionat al celor impotrivindu-se curentului, nealiniati si mai mereu neintelesi. Si Icke poate fi lesne gasit, in worldwideweb sau, ideal, prin publicatiile sale ori la discursurile de ore-n sir ce le tine in amfiteatre din lungul si latul globului…

Nebunia Portarului

Cate s-au mai petrecut din Ajun incoace!

[…]

Dar toata aceasta cacofonie de stiri si informatii din fotbal, sport ori din lume in general paleste in insemnatate daca am vrea sa sesizam adevarata semnificatie a noii file ce va fi intoarsa in istoria moderna in ziua aparitiei urmatorului numar, 20 ianuarie. Marioneta sau calul troian, cum vreti, al papusarilor ce trag sforile si tes paianjenisul viitoarei dictaturi totalitare globale, va fi instalata peste Atlantic intru amagirea maselor. Ura, Traiasca Regele! Evenimente dintre cele mai inimaginabile si nefericite pentru SUA si omenire in general urmeaza a fi regizate pana sa zicem la solstitiul de iarna din 2012, asa incat, zilele intrand in sac, haideti sa facem cunostinta cu un fost portar, David Icke. 

Se trage din Leicester. Ca si Peter Shilton, cel cu 125 de selectii pentru Albion. Sau ca si Gary Lineker, golgeterul Mondialului mexican. Care si-au inceput carierele, cu cate 7-8 sezoane, in urbea natala, la City.

Dar Icke nici macar nu si-a continuat-o la Leicester City, aidoma unui alt mare portar, Gordon Banks, care a strans acolo mai multe jocuri chiar si decat Shilton. Ci a agatat manusile in cui si a parasit linia portii la doar 21 de ani, cu numai 37 de aparitii pentru Hereford United, o accidentare la genunchi dovedindu-se ulterior a fi o binecuvantare deghizata. Pentru ca l-a eliberat dintr-un cadru fix, cel al portii, pentru a purcede spre lucruri mai marete, in ciuda tuturor riscurilor pe care le implica o poteca nebatatorita. Azi numara 17 carti si noua prezentari video.

Comparativ cu jucatorii de camp, care nu vad… padurea din cauza copacilor, portarul in schimb are avantajul punctului de observatie si al perspectivei totale. Are timpi morti, intru urmarirea ostilitatilor. Exersand vizionarea, deprinde o intelegere limpede, lucida, a intregii actiuni. Iar cand isi intra in rol, plonjand la picioarele varfului, isi atrage eticheta de “nebun”. De fapt, e probabil mai cu capul pe umeri decat restul. Iar in cazul nostru, de la a deveni din “nebunul” dintre buturi un “bolnav mintal”, n-a fost decat un pas.

Ne pierdem in infinitul vartej cotidian, asfixiati de fluxul stirilor si grabiti sa dam menire existentei noastre. Si, ne-a avertizat “nebunul”, nu mai avem timpul si clarviziunea sa distingem adevarata realitate derulata in umbra perdelei de fum. David Icke, si altii ca el, ne-o expun permanent. Asta pana intr-o buna zi, cand vom ramane doar cu o mass-media gen Scanteia dar sub alte nume si controlata de aceiasi papusari, care, in majoritatea sa, raspandind “surse oficiale”, ne spala de ani buni creierele.

David Icke, dupa retragerea din fotbal, a activat nu doar in redactia sportiva a BBC, iar cand a dobandit darul viziunii a inceput sa il impartaseasca, fiind ridiculizat la nivel national pentru revelatiile dezvaluite. Anii au trecut, clarviziunea lui Icke s-a adeverit in cele mai mici detalii iar acum, la 56 ani, nu doar ca are simpatizanti in toate colturile lumii dar, surpriza, pana si un mare cotidian de-aici impartasind linia “oficiala”, intr-un editorial, a ajuns sa aminteasca de repudiatul ex-portar Icke, care, infuriind din nou cu observatiile sale, a avertizat ca inscaunatul e mai periculos decat inlocuitul, fiind un potential Hitler, si ca numirea sa este inca o mutare dintre cele tot mai numeroase si “la vedere” spre o crunta dictatura mondiala, cu un unic guvern, o unica moneda si armata si cu o preponderenta masa de manevra initial manipulabila prin microcipuri inserate sub piele si o acolada de alte procedee iar finalmente exterminabila.

Nici o noutate, Icke a reiterat ca majoritatea conducatorilor si guvernelor sunt doar pioni ai papusarilor iar natiunile o mare tabla de sah pe care mutarile, a se citi razboaie, foamete sau alte calamitati ori crize gen financiare, a “incalzirii globale”, sunt facute de aceiasi tragatori de sfori. Ritmul si gravitatea miscarilor vor creste cat de curand si vor afecta inclusiv societatile dezvoltate. Dar norodul – manipulat si inlantuit cu indulcitoare gen plasma TV, 4×4, “vedete”, vacante “exotice” si tot tacamul commercial-materialistei existente moderne, zaharel pentru care a fost dresat sa jinduie si pentru care e stimulat sa alerge pe infinita… banda de productie – n-are timp, ochi si probabil stomac pentru a intelege. Serialul de la 6 sau posetuta conteaza… Ba mai mult, sa ignoram si ridiculizam mesagerul, sa schimbam canalul si sa preluam, mereu si din nou, pozitia strutului! E mai comod.

Mesageri ca Icke au avut insa prea multa ravna si dreptate de doua decenii incoace pentru a mai fi marginalizati. E totusi alegerea fiecaruia, ca doar traim intr-o lume libera. Libera? Va lamureste David…     

 

 

Daca e in Bucuresti, obligatoriu sa dea din coate in top

Octombrie 10, 2009

Simpatica emisiunea televizata pe The Money Channel. Cu Gabriela Szabo una dintre cele doua invitate. S-a vorbit pe indelete despre Raiffeisen Bucharest City Marathon, mai pe inteles a doua editie a Maratonului Bucuresti, ce bate la usa. In 18 octombrie 2009…

Laudabila initiativa de a populariza in mass-media, cu suficient spatiu de emisie, un eveniment ce era inaugurat in toamna anului trecut. Laudabila aparitia Bucurestiului pe harta oraselor gazda de maratoane, sute si sute, de la mari capitale pana la mici asezari… Iar infantul n-are de-acum decat sa creasca.

In vara trecuta, la Beijing, Constantina Dita punea Romania in fruntea ierarhiei olimpice in proba feminina de maraton, cucerind spectaculos aurul. O mama originara din Gorj, pe sudoarea sa, a innobilat o intreaga natiune cu o performanta absolut remarcabila, iar imediat cateva constiinte incarcate s-au sesizat. Peste nici trei luni, capitala Bucuresti organiza primul ei maraton. O reactie fireasca.

Dar de ce am deschis subiectul prin a cataloga emisiunea drept simpatica? Pentru ca moderatorul s-a lasat nitel dus de val. In fond, Bucuresti se pregateste de a doua editie. Ei bine, Budapesta si-a consumat deja in septembrie a 24-a editie anuala, Beogradul a 22-a, in primavara, iar Sofia e la borna 27, pentru a da exemple capitalele tarilor limitrofe.

N-are rost sa batem moneda despre Kosice, gazda celui mai vechi maraton european, demarat in 1924, caci atunci Bucurestiul chiar ar inghiti in sec. Si exemplele ar putea continua aproape la nesfarsit. Orasul vestic european si maratonul. Foarte foarte putini ar fi abia inaintea celei de-a doua editii…

S-a amintit de orasele gazda drept capitale. Hop, hop! Doar prin preajma, la Timisoara, se desfasoara editia a zecea, una „rotunda”, iar peste granita, la Novi Sad, dunarenii sarbi sunt la a 17-a organizare. Nici o vorba despre acestea. Si-ar fi dat cei „de la centru” cu firma in cap daca ar fi amintit socantul amanunt ca din cele 366 zile ale anului 2008 au ales tocmai aceeasi duminica din octombrie drept punct de start al editiilor maratonului din Bucuresti, in conditiile in care de la aceeasi ora Timisoara gazduia si ea un maraton deja consacrat, aflat la borna cu numarul noua si afiliat la AIMS, Asociatia Internationala a Maratoanelor pe Sosea. Cu nimic mai prejos. A fost o alegere lipsita de consideratie si respect, „la concurenta”. Cui ii foloseste o asemenea situatie paguboasa? In mod cert nu amatorilor de maratoane ce poate ar-dori sa le bifeze pe ambele, intr-un calendar competitional anual…

Dar prin pretiozitatea denumirii, Bucharest City Marathon, de parca n-ar fi in Romania, ci intr-o tara vorbitoare de limba engleza, organizatorii isi dezvaluie din start intentiile de a-l populariza pe scara internationala. La urma urmei, nimic rau in asta, dar graba cu care Bucurestiul incearca sa recupereze terenul pierdut dupa decenii de ignoranta la acest capitol nu da tocmai bine. E de asteptat ca maratonistii-turisti sa inceapa sa se inghesuie in urmatorii ani la Maratonul Bucurestiului insa evenimentul e abia la al doilea pas, cu alte cuvinte abia invata sa paseasca. Mai e mult pana departe, asta apropo de mentionarea in cadrul talk-showului a World Majors Marathons si a unui imaginar top al maratoanelor mondiale.

Ei bine, intre cele 5 „majore”, Bostonul e la editia 114 si cam acesta ar fi unicul top. Cinci ceva mai insemnate decat celelalte. Dar multe alte sute au insemnatatea si specificul lor. Au personalitatea lor si nu exista niciunde clasificari ori catalogari gen top zece ori top 20. S-a discutat acolo, in platou, despre intrarea in timp a Bucurestiului in acest inexistent top 20 sau macar sa fie al 21-lea. Dar de ce atata nevoie sa dea din start din coate? E mai cu mot? Nu se poate oare alinia cu numeroasele maratoane din lungul si latul globului, de la Ciudad de Mexico si pana la Tokyo? De ce neaparat sa se vorbeasca despre patrunderea intr-un top care de fapt nu exista, deja inaintea celei de-a doua editii!?! Picioarele pe pamant, rabdare fara tutun.

E o dovada de ignoranta… Ce-ar zice organizatorii Maratonului Clasic al Atenei, de la Marathonas, buricul spiritual al acestei probe, pe Stadionul Panathenaic unde Louis Spirou castiga primul maraton al Jocurilor Olimpice moderne, in 1896, daca ar auzi toba batuta la Bucuresti, dupa doar o editie. I-ar incuraja, bineinteles, pe proaspetii organizatori de maratoane.

Ce-ar zice cei de la Maratona d’Italia, unul dintre numeroasele maratoane din Cizma, cu zeci de editii la activ si oferind specificul alergarii in locul de bastina al eroicului Dorando Pietri, invingator moral in maratonul J.O. din 1908? I-ar incuraja, bineinteles, pe organizatorii din capitala.

Sunt zeci si sute de maratoane ce au atatea de oferit, prin specificul si personalitatea lor, de la nord de Cercul Arctic si pana-n Santiago de Chile. Am alergat recent, luna trecuta, in cea de-a 27-a editie a Hasco Lek Wroclaw Marathon, una dintre cele 5 curse majore de 42,195 kilometri din Polonia. Organizare impecabila, gazde primitoare, atentii suficiente tuturor participantilor. Dar mai ales traseul pe sub copaci semeti, pe langa parcuri si peluze verzi, pe langa Gradina Zoologica, peste podurile Odrei… Comparativ, citeam undeva ca Bucuresti e cea mai poluata capitala europeana. Sper ca nu aceasta sa fie una din caracteristicile proaspatului maraton.

Vroiam doar sa punctez ca, in goana dupa senzational, o promovare altfel laudabila pe un canal TV de stiri a Raiffesen Bucharest City Marathon a pacatuit uneori prin patinaje generate de ignorarea proportiilor. Un maraton are o linie de start si una de sosire si poate fi la fel de atractiv intr-un burg nemtesc ca in New York. Multi sunt maratonistii unsi cu toate alifiile ce prefera o cursa depopulata dintr-un oras oarecare, uneia „majore”, cu zeci de mii de participanti calcandu-se pe picioare si gafaind in multime. E chestie de preferinte, de optiuni, de abordare…

Si-atunci de ce sa te compari din start cu „majorele”, sa le iei drept unic exemplu si stacheta de atins? E drept, puterea sta in numarul mare dar un maraton „mic” are farmecul sau… Un maratonist rutinat imi marturisea candva ca intrecerea din Insulele Scilly, din arhipelagul britanic, a fost in felul ei cea mai memorabila la care a participat. Chit ca s-au aliniat doar 13 maratonisti la start. Calitate sau cantitate? Depinde din ce punct de vedere privesti lucrurile.

Si-o ultima idee. S-a intrebat si despre legatura dintre maratonul Bucuresti si Ministerul Sportului. Noroc cu organizatoarea, care i-a explicat moderatorului ca fiind vorba de un eveniment local, cooperarea se realizeaza cu Primaria Capitalei si nicidecum cu un minister. Ce sa aiba de-a face un Minister cu o intrecere atletica locala!?! E oare cel din Bucuresti unicul maraton din Romania, incat necesita atentia si grija MTS? Mai sunt curse in Timisoara, Muntii Piatra Craiului si cateva in Transilvania. Acestea n-ar trebui in acest caz luate in considerare de minister?

Deci pe aceste linii ar fi problemele de educatie si know-how in privinta perceperii ideii de maraton. Bucurestiul e la inceput, Bine ai Venit!, si isi va atrage simpatizanti, dupa felul cum a demarat. Dar numai incet, ca nu-i concurs nici cu Majors, nici cu top 10, nici cu top 20. La mai mare!

Dintr-un oras gazda la EURO 2012…

Septembrie 29, 2009

 [ Prima postare din Wroclaw, oras gazda a Euro 2012, o regasiti cateva articole mai „in urma”, tot in septembrie. Aici revin cu adaugiri de la stadionul Oporowska, interzis huliganilor de altadata. ] 

Slask - Legia n-a avut parte de nici un fan al oaspetilor din Varsovia. Trecutul "de lupta" i-a tinut departe de Wroclaw

Slask - Legia n-a avut parte de nici un fan al oaspetilor din Varsovia. Trecutul "de lupta" i-a tinut departe de Wroclaw

In al doilea reportaj din Wroclaw pentru <Fotbal Vest>, intitulat „Tramvaiul verde si arena virtuala„, am observat ritualul de meci in fotbalul polonez, tehnologizat si epurat de elemente huliganice insa anost cat de-un 0-0, si atmosfera citadina cu de toate.

La meciul Slask – Legia, uriasa flamura desfasurata peste tribuna a doua, Odkryta, cea a galeriei, cu grafica unui tramvai verde-alb-rosu in marime naturala, a fost punctul de atractie al jocului de 0-0, in al carui minut 85 varful gazdelor s-a hotarat dupa una-doua secunde sa cada secerat, teatral si din senin, dandu-se accidentat, asta pentru a evita “galbenul”, dupa ce nu-i “luase fata” portarului. Atitudine care spune totul…

Slask si Wisla laolalta. Wroclaw si Cracovia, unde candva antrena campionul la zi al Romaniei, Dan Petrescu

Slask si Wisla laolalta. Wroclaw si Cracovia, unde candva antrena campionul la zi al Romaniei, Dan Petrescu

Dar tramvaiul a salvat ambianta, ruland de la capatul nordic al tribunei. Am calatorit la Oporowska cu numarul 4, apoi Politia ne-a barat accesul spre arena dinspre peluza rezervata oaspetilor, Sektor Gosci, si m-am chinuit cu codul de bare al biletului de 50 zloti, aproximativ 13 EUR, la poarta electronica, pentru ca finalmente sa fim perchezitionati, cu mainile incrucisate in fata. Politicos dar ferm. Sticla de apa minerala Slask mi-a fost retinuta in schimbul unui tichet de depozit iar la final am descoperit in “seif” ca se fereau si de alde umbrele. Masuri de precautie…

In Oporowska, cu tribune separate, prima surpriza a fost absenta totala a fanilor Legiei. Sektor Gosci, gol. Cealalta peluza, Trybuna Polnocna, de la principala poarta de acces in stadion, unde e amplasat un monument-minge anticipand Campionatul European, e si unica nedespartita de gazon prin uriasul gard imprejmuitor. Doar o plasa inalta.

Mingea EURO, pe soclu, din incinta Oporowskai, si convingerea localnicilor ca nu vor termina pregatirile gazduirii turneului final abia in ceasul al 12-lea

Mingea EURO, pe soclu, din incinta Oporowskai, si convingerea localnicilor ca nu vor termina pregatirile gazduirii turneului final abia in ceasul al 12-lea

A atras cel mai mult atentia filmuletul multimedia, repetat mereu, intre fazele jocului, infatisand pe uriasul ecran panoramic proiectul “Wroclaw 2012”, cu un tur virtual al viitorului stadion cu “scoici” verzi, gazda la EURO, aidoma unei farfurii zburatoare. Va fi complimentat de tot tacamul, cu hoteluri, terenuri de antrenament si autostrazi déjà in constructie, carora le erau daramate din cale, cum observam din mersul tramvaiului, inclusiv vechi cazemate.

Ca la teve, plictisitor a fost doar sirul de reclame de pe ecranul despartind tribunele galeriilor, savuros doar la desfacerea capacului berii locale Piast si deloc surprinzator, in insidioasa politica de globalizare, la mentionarea The Times ca supliment al gazetei Wyborcza. Cyfra Canal + a difuzat in direct jocul, inceput la 18:15, in nocturna, una dintre cele sapte ore de start ale etapei a sasea, cu 8 meciuri.

Catedrala de pe o insula a Odrei, cea mai semeata dintre numeroasele locase de cult din Wroclaw. O ilustrata sugestiva a capitalei Sileziei

Catedrala de pe o insula a Odrei, cea mai semeata dintre numeroasele locase de cult din Wroclaw. O ilustrata sugestiva a capitalei Sileziei

Cam atat cu tehnologia… In rest, carnati polonezi si funinginea dusa de vantul libertatii in tribuna, armate de pusti vanzolindu-se pe esplanada oficialei, cu gandul departe de fotbal, multe cupluri, spectatori si in raiati lamaii ori la cravate cyclamen, intr-un du-te vino ce te facea sa suspectezi ca “iesirea” la Slask are de-a face si cu a fi vazut, elicoptere deasupra capului intr-o cacofonie cu asurzitoarea muzica rock locala, incrancenati bodyguards cat cuprinde, plus o armata mass-media, de ambele sexe, cu reporteri fie defiland deloc cu ochii pe joc, fie aranjandu-si absorbiti de importanta de sine nodul roz, absenti, cu spatele la ostilitati. Chiar, ce-or fi stiut sa-i intrebe pe Tarasiewicz si Urban?

Mai interesanta a fost copia copertei unui program de arhiva de la Legia – Slask, din 7 august ’65, publicata in revista gratis in 12 pagini, pe frontispiciu cu stema cu vulturul locului, negru pe fond galben si alb pe rosu, jumi-juma.

Am parasit tribuna I, cu 14 randuri de scaune rosii, dupa accidentarea mimata, putand paria la acel bet-at-home repetandu-se obsesiv pe panourile publicitare digitale de pe lungimea tribunelor galeriilor, ca se va sfarsi 0-0, si intrebandu-ma doar ce-o fi fost cu numele Kielce, Gdynia si Belchatow, alte prim-divizionare, pe bannere din sanul galeriei. De altfel, graffitti ale unor cluburi rivale impodobeau ziduri din preajma, alaturi de emblema lui Slask.

O alta cladire semnificativa este cea a Operei.

O alta cladire semnificativa este cea a Operei.

Ca o senzatie generala, oamenii gusta noua fata a fotbalului de club polonez, si acesta ultracomercializat si oferit ca produs de consum, asaltandu-te ca forma dar cu continut subtire, si pare a astepta cu nerabdare gazduirea turneului final, sugerata in filmuletul cu stadionul virtual, ce va atrage si alte investitii si va genera venituri intr-o minunata capitala milenara a Sileziei.

In rest, Legia tot in plasa lui Wisla si Ruch, iar Slask la primele puncte cedate acasa, intr-un tur inceput in 1 august, cu punct terminus 13 decembrie. Iar in oras, toate remarcabile.

Un monument in memoria tragediei de la Katin, amplasat in preajma Muzeului de Istorie Nationala

Un monument in memoria tragediei de la Katin, amplasat in preajma Muzeului de Istorie Nationala

Pietele, arhitectura, bulevardele aerisite, aerul domnesc, lumea asteptand calm la semafor, puzderia de respectabile lacase de cult, promenadele, Festivalul Vinului, reclamele pomenind de C.E. de baschet si volei masculin din oras, in plina desfasurare, plus maratonul “nostru”, cel mai “tare” din Polonia, uns de ospitalitatea sincera a Silezienilor.

Rynek, piata centrala din vechiul burg, are sute de cladiri de o minunata frumusete arhitectonica...

Rynek, piata centrala din vechiul burg, are sute de cladiri de o minunata frumusete arhitectonica...

Care au un unic of. Sa nu mai auda, din largile grupuri de turisti germani, rostindu-se numele Breslau. Caci Wroclaw e unic, al localnicilor, si se gateste sa primeasca in nici trei ani Europa. Nu va dezamagi. Ba chiar isi va alege simpatiile, dupa cum am remarcat in timpul jocului de volei Bulgaria – Rusia, difuzat pe un urias ecran panoramic amplasat in centru, la care oamenii au aplaudat fatis setul smuls de vecinii de la sud de Dunare…

Iar pe soclul statuii ecvestre a primului rege al Poloniei, Boleslav Chudnoy, figura si Dacia, cu granitele ei, intr-o harta in relief a vechii Europe centrale

Iar pe soclul statuii ecvestre a primului rege al Poloniei, Boleslav Chrobry, figura si Dacia, cu granitele ei, intr-o harta in relief a vechii Europe centrale

Cine cauta, gaseste. Am descoperit Dacia in Silesia, la Wroclaw!

Cine cauta, gaseste. Am descoperit Dacia in Silesia, la Wroclaw!

Frecusuri cu Djibril

Septembrie 18, 2009
Spirou Louis, maratonistul invingator la prima editie a Jocurilor Olimpice, din 1896, strajuieste noua arena olimpica purtandu-i numele, din Nordul Atenei (Irini), dar de cand Panathinaikos evolueaza pe "elefantul alb", au aparut si mazgaliturile pe monument...

Spirou Louis, maratonistul invingator la prima editie a Jocurilor Olimpice, din 1896, strajuieste noua arena olimpica purtandu-i numele, din Nordul Atenei (Irini), dar de cand Panathinaikos evolueaza pe "elefantul alb", au aparut si mazgaliturile pe monument...

In al doilea reportaj atenian pentru Fotbal Vest, sub genericul DRUM EUROPEAN: „PANA” IN EXIL PE „SPIROU LOUIS”, am continuat pe urma lui Panathinaikos, la noul Stadion Olimpic, unde “verzii” sunt in provizorat pana la ridicarea arenei proprii, in afara capitalei, si am descusut indiscretii nu doar despre Cisse.

Vantul puternic, ce a raspandit si intretinut in august incendiile din Attica, suiera sinistru printre largile structuri metalice ale vastului Sat Olimpic atenian si face vartej gramezile de gunoaie ramase dupa 80.000 spectatori ai concertului dat de populari cantareti greci in seara precedenta.

Satul e acum neinsufletit, hartiile se agata de tot mai numeroasele balarii in crestere, uriase acoperisuri si inflorituri metalice ciupite de rugina scartaie in bataia vantului, si ai senzatia ca esti la unghia unui elefant alb, indopat cu miliarde pentru 2004.

Intr-o impietrire stoica, aidoma indarjirii cu care triumfa in maratonul Jocurilor Olimpice inaugurale, din 1896, Spirou Louis, al carui nume e purtat de Stadionul Olimpic din incinta, parca implora divinitatea, cu mainile spre cer, sa nu-i mai fie mazgalita statuia verzuie, pierduta intre noile constructii. Unii au dovedit déjà cunostinte de anatomie a zonelor nu doar erogene.

Ca Satul Olimpic mai e totusi folosit nu numai de muzicieni, stau marturie stolurile de graffiti cu subiect comun. Panathinaikos. Poarta 13. Trifoiul lui “Pana” a fost dezradacinat din casa sa de suflet din inima Atenei, stadionul Apostolos Nikolaidis, unde au ramas intr-un colt sub peluza baschetul, voleiul si tenisul de masa, insa fanii au luat cu ei in exil la “Spirou Louis”, aproape la capatul nordic al tronsonului de metrou pornit de “jos”, din port, de la Olympiakos Pireu, simbolurile intimei si asfixiantei arene ce-i gazduia inca din 1924.

Colajul cu Panathinaikos condusa de Domazos iesind pe Wembley pentru finala CCE din '71 este afisat pe fatada la artera Leoforos Alexandras a vechii arene "Apostolos Nikolaidis", taram de suflet al fanilor "trifoiului"

Colajul cu Panathinaikos condusa de Domazos iesind pe Wembley pentru finala CCE din '71 este afisat pe fatada la artera Leoforos Alexandras a vechii arene "Apostolos Nikolaidis", taram de suflet al fanilor "trifoiului"

Unii simpatizanti iti vor sopti pe sub mustata parerile despre legatura dintre acordarea organizarii J.O. 2004 orasului Atena si concesiile in contrapartida facute de greci organismelor internationale influente in privinta curatirii societatii de elemente anarhiste, reactionare. Mai multi fani sunt insa actualmente fatis in antagonism cu Djibril Cisse, desi vara anunta un mariaj roz intre vulcanicul varf si “Pana”.

Din taxiul condus expert prin haoticul trafic atenian de un indian din Punjab, remarc pe autobuzul din fata reclama postului TV privat NOVA la difuzarea jocurilor din prima liga, cu cate un star de la Panathinaikos, Olympiakos, AEK, PAOK si Aris in colaj, cel mai mare, in prim plan, fiind tocmai Cisse, in verde. Si in magazinul de prezentare de la “Nikolaidis”, in prim-plan in vitrina e tot nouale lui Djibril.

Insa francezul si-a pus fanii in cap cu eliminarea pentru faultul inutil comis la centrul terenului in play-offul Champions League, pierdut cu Atletico Madrid. La urmatorul joc, fanii nu i-au aruncat doar vorbe, ci si o sticla de apa, pe care starul le-a azvarlit-o inapoi, alunecandu-se spre speculatii legate de rasism si potentiale chemari in judecata.

Iar oful suporterilor a fost amplificat de esecul verzilor in amicalul de la Volos, 1-2, fara recrutii de lot national, dintre care Vintra vedea si el cartonasul rosu in aceeasi seara, déjà in minutul 42, in Tara Cantoanelor, in jocul din preliminarii difuzat in Grecia – ca mai nou si prin alte parti – de un post privat, MEGA. Acolo, baricada lui Rehhagel, explicandu-se apoi  intr-o… germana impecabila, a rezistat doar pana ce “elvetienii” Derdiyok si Yakin le-au luat locul altor “elvetieni”, Fernandes si N’Kufo. 2-0 pentru Elvetia, in ultimele 7 minute. Fanii lui Panathinaikos s-au consolat doar cu ideea ca amicalul rivalei Olympiakos a fost si mai jenant, 0-5 in Creta, insa macar ros-albii din Pireu se aliniaza in grupele Champions League, pe cand alb-verzii se pregatesc nu doar de “caini rosii”, ci si de Galata din Constantinopolele candva grec bizantin, in niste vremuri cand turcii “gresesc” in a survola insule ale Eladei din Egee, pe care poate si le-ar dori candva ale lor.  

Apoi, chinurile fotbalului au continuat miercuri. Pe cand Grecia era egalata pe MEGA in minutul 90, la Chisinau, iar pana si locul zwei invocat de antrenorul neamt ajungea in pericol, in paralel, pe postul national ET1, campioana la zi e Europei in baschetul masculin castiga la pas grupa turneului final al C.E. din Polonia: 106-80 cu Israel. Asta dupa ce Grecia pornise campania zdrobind-o cu o diferenta de 32 puncte pe Macedonia, vecina al carei nume nu e folosit de ET1, comentatorii eleni numind-o… Skopje, iar prescurtarea de tara, pe ecran, fiind acoperita cu un… dreptunghi alb.

Iar Rehhagel nici nu se poate plange de indisponibilitati majore, avute in schimb de omologul sau lituanian de la carma baschetbalistilor. Fara 4 piese de baza in Polonia dar cu “grecul” lor, Sofoklis Schortsanidis, un gigant ca taciunele, transpirand sub panou pe post de dieta, promisa publicului elen, ori cu tanarul de 20 ani Calathes, tocmai de la Panathinaikos, de unde ca daca n-ai inca buzunarele grele, te poti feri de “accidentari” din varii motive.

Dar starurile lui “Pana” au mize mai mari, acolo, in sala de baschet de sub tribuna vechiului “Nikopolidis”. Nu de alta dar Panathinaikos tocmai a cucerit pentru a cincea oara Europa, dupa ce redresase in penultimul act continental balanta intalnirilor ei cu rivala locala Olympiakos in semifinalele EuroLigii, 1-2, intr-un duel ce ar fi suficient de valoros pentru insasi finala competitiei, asta daca regulamentul le-ar permite-o. Dar imperecherea lor e in anticamera.

Judecand si dupa recentul 1-3 acasa cu Galatasaray, alb-verzii traiesc doar din amintirile "Glory Days", memorii ale zilelor de glorie cu finala de pe Wembley, aniversate la 30 de ani, in 2001, cu un graffitti in preajma G13, celebra poarta de acces in peluza "Leoforos" a arenei Nikolaidis

Judecand si dupa recentul 1-3 acasa cu Galatasaray, alb-verzii traiesc doar din amintirile "Glory Days", memorii ale zilelor de glorie cu finala de pe Wembley, aniversate la 30 de ani, in 2001, cu un graffitti in preajma G13, celebra poarta de acces in peluza "Leoforos" a arenei Nikolaidis

In Attica urmeaza o toamna fierbinte. Se va regasi Cisse, de exemplu contra lui Dinamo? Cine va castiga alegerile parlamentare din 4 octombrie? Si isi va gasi Rehhagel cuvintele in… germana, daca nici locul zwei nu va fi al surprinzatoarei campioane europene din anul gazduirii J.O.?

Ziua 171. Ani lumina de la „Huo!” la 0-0 la pauza cu Andorra

Iunie 14, 2009

A trecut si miercurea cand si ultimii au luat vacanta, fie ei chiar multimilionari campioni si vicecampioni. 10 iunie, cu ocazia jocului de calificare din preliminariile C.M. 2010, Anglia – Andorra. Si cat de diferite sunt datele problemei. Dar chiar, cat a trecut, macar pentru unii? Ei bine, campioana ramasa „in functie”, Man United, pornea pe 10 august 2008, pe Wembley, cu ocazia FA Community Shield, 0-0 cu „Pompey”, iar una ca Arsenal, peste alte 3 zile, intr-un 2-0 la Enschede, cu Twente, in a treia faza preliminara a Champions League… Le-o fi si lor de-ajuns, nu-i asa, Mister Rooney ori Walcott? Dar ma contrazic, asta vizavi de „ziua” de alaltaieri si conflictul Wenger – Pearce, pentru Walcott.

Capello si selectionata sa au adunat 7 victorii din tot atatea posibile pentru accederea la turneul final din Africa de Sud, o schimbare la fata comparativ cu descinderea Albionului la Barcelona, cu McClaren la timona, cand un 0-0 la pauza impotriva micutului stat din Pirinei a generat furia oarba a sustinatorilor englezi deplasati in Catalonia si a anticipat o campanie esuata de calificare la Euro 2008. Dar nu la paralelele inegale Capello – McClaren ma voi referi, nici la revenirea Angliei pe linia de plutire alimentand marile asteptari ale unei mandre natiuni fotbalistice, ci la doua considerente afectand tangential sportul nu doar in Albion rege si mai ales activitatea federatiei din Soho Square.

Acel 0-0 cu huiduieli la pauza s-a consumat in 28 martie 2007, la patru zile dupa ce Albionul remiza alb in Israel, iar rateurile par acum la ani lumina, mai ales in lumina ultimului 4-0 cu care s-a intors Capello din Asia. Dar altele-s subiectele…

Uno… 

Luni seara, cu prilejul amicalului de tineret Anglia – Azerbaidjan, difuzorul irlandez prin satelit Setanta Sports parea a-si fi facut retragerea cu coada intre picioare in ceea ce priveste transmisiile fotbalistice in direct ce tin macar de reprezentativa celor Trei Lei. Un vis conturat in joaca, intr-un bar din vestul Londrei, cand cu meciul Irlanda – Olanda de la Coppa del Mondo 1990, pentru care doi „verzi” au licitat drepturile de difuzare pe propria lor retea si au perceput 5 lire sterline de la fiecare client ce a calcat pragul stabilimentului pentru a viziona acea remiza, tocmai era pe cale sa se destrame intr-un bluf de mari proportii, si inca pe marea scena.

Setanta Sports si-a consolidat proeminenta cand a reusit sa dobandeasca un „pachet” din drepturile de difuzare impartite de Premier League si detinute in prealabil sub forma de monopol de BSkyB, control care fusese zdruncinat prin decizii europene stipuland legea concurentei. Odata infipti macar si cu un stegulet modest, cei de la Setanta se puteau declara multumiti… The New Kids on The Block. Au transmis in direct din Premier League si, undeva peste mana, tinand cont de statutul lor de post privat prin satelit dinafara Regatului Unit, au greblat pana si dispute din competitia K.O. patronata de Football Association, si anume Cupa Angliei, ba chiar si meciuri oficiale de calificare ale Albionului si al altora dintre tarile Home Nations. Asta insa pana luni, cand The New Kids n-au mai avut forta in buricul degetelor sa se mentina pe bloc. Li se va deschide parasuta? Analistii au estimat ca nu… Serviciul de abonamente pentru clienti, atat telefonic cat si pe internet, a fost brusc sistat, semn al lacatului iminent la usa.

Setanta s-a vrut a fi o alternativa sau mai bine zis o contrabalanta la monopolul Sky in Premier League, si in acest sens a fost asadar binevenita desi, licitand exact pentru meciurile Angliei, si-a intins plapuma cu o impunitate de ordin mai degraba moral. Jocurile Angliei, in orice oranduire normala, ar fi trebuit sa ramana apanajul BBC, tot asa cum ale Romaniei ar fi ramas in mod ideal in curtea TVR. Dar vremurile s-au schimbat subit si canale comerciale, ba chiar prin satelit si straine, au obtinut drepturile de difuzare de la cel mai vechi for fotbalistic federal din lume. Bastioanele traditionalismului erau daramate. Nu supararea celor care ar fi dorit sa vizioneze Anglia tot pe BBC au facut insa ca Setanta sa nu-si perpetueze consolidarea pe piata, ci slabele sale vanzari. 1,25 milioane abonamente nu suna mult, intr-o tara avida de fotbal si dresata recent in a fi ahtiata de fotbalul transmis pe micul ecran, numarul de abonati necesar macar pentru a supravietui fiind estimat la 1,9 milioane.

Sesizand esafodul destramat al conlucrarii cu Setanta, Football Association e pregatita pentru redistribuirea imediata a drepturilor de difuzare, asta daca se incumeta cineva sa liciteze la nivelul stachetei ridicate de postul prin satelit, in disperarea sa de a-si asigura un contract ce parea cu mare priza la public. Ei bine, cert e ca jocul cu Andorra e pe mainile ITV, unul dintre canalele terestre nationale ce lua initial transmisii ale nationalei de la pana recent monopolista pe aceasta felie, BBC.

Daca nu multi ar fi simtit lipsa Setanta cand e vorba de meciurile cu implicarea Football Association, deci ale Albionului ori din Cupa Angliei, in schimb atat Premier League cat si Scottish Premier League isi refac socotelile zdruncinate de incapacitatea de plata a Setanta. Care a ratat deja termenul de plata, de saptamana trecuta, a celor 3 milioane lire sterline, in cuferele forului primei ligi a „cimpoierilor”, si pare si mai subreda in privinta mult mai consistentei sume ce o are curand de livrat pusculitei lui Richard Scudamore, la Premier League. Problema e ca Setanta mai avea un an din contractul in derulare plus castigase din nou o particica din viitoarea intelegere, si mai banoasa, pe 3 ani. Cine va prelua potul, in conditiile in care Sky nu are dreptul, conform avertismentului primit de la „centru”? S-a auzit in iarna, cand cu licitatia viitorului contract, numele ESPN, de peste Atlantic, ba chiar n-ar fi exclusa lansarea propriu-zisa a „Premier League TV”, o proprie afacere, in familie. Si apropo de posturile proprii, Setanta avea intelegeri financiare pana si cu cateva din canalele private ale unora dintre cluburi, printre care Liverpool, asa incat ramificatiile incapacitatii de plata a Setantei sunt mai adanci si mai raspandite decat pare la prima vedere. Mica – mica in comparatie cu gigantul Sky, si totusi semnificativa, cand e vorba de achitarea platilor. Minusul in vistieria fotbalului, per total, din picajul Setanta, s-ar ridica la 150 milioane lire, deloc de neglijat in conditiile creditarii actuale restranse, a devalorizarii lirei si a conditiilor mai neprielnice de piata.

Un crah similar se lasa cu consecinte mult mai drastice la inceputul anilor 2000. Atunci, intr-o tentativa gen pionierat, ITV a incercat lansarea transmisiilor digitale a unor jocuri din Football League, obtinand drepturile de difuzare pentru „pachetul” respectivelor dispute din ligile 2-4. Proiectul nu s-a materializat, ba chiar a capotat din fasa, crah care a lasat The Football League si implicit cele 72 cluburi profesioniste de sub umbrela sa fara veniturile anticipate. Neavand de unde sa le imparta sumele asteptate, Liga a asistat la automutilarea sau chiar alunecarea in faliment a unor cluburi membre. Acum, cu bani de rezerva, mai puternicele foruri ale primei ligi engleze respectiv scotiene, vor face probabil platile necesare membrelor ei, chiar daca banii asteptati de la Setanta nu vor mai veni sau vor rasari de undeva, cu intarziere.

Esecul Setantei e implicit masura puterii BSkyB. Care domina si controleaza piata, chiar marind potul la licitarea viitorului contract de difuzare al jocurilor din Premier League. Setanta n-a tinut pasul si puritanii nu pot decat sa se bucure, obiectand ca jocurile Angliei n-aveau ce cauta in difuzarea unui post nu terestru si inca strain. Iar la fel cu Cupa Angliei, intr-un fel patrimoniu national. Devenise ridicola in actuala campanie de calificare imposibilitatea multor suporteri sa vizioneze meciurile nationalei tarii lor, asta pe cand acelasi joc era difuzat bine mersi peste mari si tari. Poate ca federatia va fi mai chibzuita, cui sa ofere contractul…

Setanta nici n-a patruns in multe case, nici in prea multe puburi de pe colt, care au fost „sugrumate” de Sky in a-si obtine licenta de redifuzare, si nici transmisiile in sine ori comentariile din platou n-au avut calitatea rafinata peste ani de Sky. Sunt multi care spun ca a viziona o transmisie fotbalistica asigurata de Sky e o alternativa mai buna decat a te deplasa la respectivul meci. Si asta spune multe. Dar Setanta poate fi deplansa ca orice competitoare care s-a vrut acolo, in bucate, sa ofere un serviciu publicului.

Dar dupa o saptamana de a fi sau a nu fi, postul a fost „injectat” cu zecile de milioane necesare pentru aducerea la zi a platilor drepturilor de televizare si cu promisiunea ca va subzista cum necum pe piata. In schimbul a 20 milioane lire, un investitor nord-american de origine europeana a preluat 51% din Setanta. Cum va naviga in continuare, demn de urmarit… 

Due…

Anglia – Andorra, fie ea si o confruntare de mana a doua, datorita inferioritatii oaspetei, ramanea totusi un joc oficial de calificare la Mondial, si inca pe Wembley. O umbra a deznadejdii s-a intins insa peste ultima aparitie inaintea pauzei de vara a starurilor Angliei in fata fanilor sai. Si anume dilema descinderii conform obiceiului la marea arena din nord-vestul Londrei. Si asta pentru ca, din preziua jocului, de la ora 7 post meridian, timp de 48 ore, sindicatul transporturilor are anuntata o greva inclusiv a metroului londonez. Si cu ce sa ajungi mai lesne la Wembley decat cu metroul, pe ultimul tronson dat in folosinta, „argintiul” Jubilee Line?

Anticipand actiunea revendicativa, The F.A. a stopat la 70.000, inca de saptamana trecuta, numarul biletelor puse in vanzare la jocul Angliei, preferand niste venituri mai mici unei potentiale seri cu cantec, de atata ingramadeala. Cuvantul haos a fost amintit in stirile pe marginea complicatei situatii a deplasarii fanilor la si de la stadion pentru un joc in nocturna, de la mijlocul saptamanii, si acesta e colacul peste pupaza la niste saptamani foarte agitate in general in peisajul social din Albion. Taman o greva a transporturilor, la ora pelerinajului spre Mecca fotbalistica, pentru a vedea o Anglie renascuta, mai trebuia unei societati care afla de la o zi la alta ca parlamentari percepeau din banii contribuabililor cheltuieli pentru sa zicem dopuri de chiuveta ori ca alte nu stiu cate posturi de munca sunt agatate in cui in lungul si latul insulei. Greva generand poate chiar anularea unui drum cu baiatul la Wembley, un alt motiv de fiert in suc propriu pentru o natiune neobisnuita in ultimul deceniu cu asemenea nemultumiri si o alta adaugire la ceea ce ar putea sfarsi intr-o provocare fatisa a unui an de fierbere.

Mai intai multor case li s-a luat sansa de a viziona meciurile Angliei, pe canalele terestre traditionale, BBC ori macar ITV. Doar 1,25 milioane abonati pe Setanta plus ingramaditii prin baruri asistau la ceea ce devenea un privilegiu. Iar acum multor fani li se complica existenta cu niste garnituri de tren sistate, spre stadion.  Batai de cap pentru FA, pentru autoritati, forte de ordine. Dar i-as plange de mila doar fanului care sigur a platit un pret piparat si acum se scarpina-n cap: cum sa ajung fain frumos acolo? Nu „ingramaditi ca vitele”, cum sesiza un localnic aventura de a te strivi si sufoca intre usi inchizandu-se si alte corpuri la urcarea la ora de varf in metroul londonez…

Pana la urma au fost putin sub 60.000 de spectatori, iar scorul cu Andorra a fost pe masura, 6-0, Rooney si Defoe facandu-si datoria cu „duble” iar Beckham reconfirmand ca e mai mult decat folositor fie si ca inchizator… Capello i-a folosit pe Green – G Johnson, Terry, Lescott, A Cole – Walcott, Lampard, Beckham, Gerrard – Rooney, Crouch. Asadar Walcott a fost titularizat, cu 5 zile inaintea startului C.E. Under-21, contra Finlandei. Si se pare ca nu doar Capello plus Pearce sunt incantati in a-l fi pus la punct pe Wenger in privinta folosirii lui Theo la aceste „oficiale” din vara, ci insasi tanarul jucator. Care pune selectionatele nationale mai presus de odihna inaintea unei noi campanii. Asta spre deosebire de Bentley, acum 2 ani, si care, iata unde a ajuns… Nici macar rezerva la Spurs si pe farasul lui Harry Redknapp.

Ziua 170. 2:45

Iunie 10, 2009

Nu e trei fara un sfert, nici dupa-amiaza, nici noaptea, ci a batut deja ceasul al unsprezecelea. E raportul dintre orele petrecute practicand activitati fizice sau sport si cele covarsitor mai multe consumate in fata monitoarelor TV ori PC, si ii priveste pe adolescentii englezi de gimnaziu. Statistica mai sugereaza o bomba cu efect intarziat, prezicand ca 90% din actualii scolari vor fi supraponderali la mijlocul acestui secol.

Veti spune poate ca nu ne priveste viitorul odraslelor insulare insa, in primul rand, Romania si alte tari central europene trase de maneca si aliniate in Uniunea Europeana copiaza cu sarg, mai de voie, mai de nevoie, moduri existentiale din Occident, imbratisand la gramada inclusiv metehne deloc demne de urmat ca sezutul in fata monitoarelor ori alimentatia necorespunzatoare, iar in al doilea rand nici in curtile scolilor noastre sau pe tot mai restransele spatii verzi nu vezi grupuri de scolari zbenguindu-se si bucurandu-se de miscarea in aer liber, adolescentii fiind insa probabil de gasit in fata acelorasi monitoare. Ca nu s-a publicat o statistica asemanatoare, care ar putea surprinde prin disproportia raportului, nu inseamna ca starea de fapt e mai roza in batatura carpatina. Dar destul cu retorica si sa citim ce spune o atleta campioana olimpica la zi. Nu maratonista Dita ci fondista Ohuruogu… 

La asemenea semnale de alarma, sectiunea de sport a cotidianului The Daily Telegraph a pus in lumina initiativa forului UK Athletics, in parteneriat cu sponsorul Aviva, de a angrena sub „umbrela” unei noi fondate Academii pentru tineret adolescentii cu inclinatie spre atletism, proiectul nefiind unul elitist, pentru marea performanta, ci incurajand scolarii spre terenurile sportive. Iar campania e sustinuta de nimeni alta decat Christine Ohuruogu, campioana olimpica en-titre in proba de 400 metri si care isi va apara titlul in 2012, in Londra natala, la un kilometru distanta de locul ei de nastere, dupa cum a subliniat Gareth A. Davies, ziarist la prestigioasa publicatie din capitala, intr-un dialog cu atleta de culoare.

Voi puncta cateva din remarcile si punctele de vedere ale Christinei, atat de binevenite intr-o societate in care adultii de maine ii vom avea asa cum ii crestem pe copiii de azi… Ohuruogu e de parere ca „avem o situatie de rezolvat in faptul ca tinerii nu se bucura de practicarea sportului si poate ca tine de felul cum le punem problema. Sportul te invata importante lectii de viata, ca spiritul de echipa, responsabilitatea pentru actiunile urmate, toate calitatile de care avem nevoie in viata. O existenta in lumea sportului n-are cum sa fie usoara, a practica un sport nu tine doar de miza pe propria-ti putere fizica, fiind nevoie sa i te dedici intrutotul, cu ardoare. Si ai nevoie de o baza de plecare, ce tine de pasiunea si indragirea sportului, a miscarii. Mai mult, indiferent de cat de dotat si abil esti pentru practicarea lui, esential este sa fii in stare sa iesi la antrenament fie ca e frig si ploios, fie ca resimti dureri”.

Ar mai fi nevoie de alte comentarii? Christine a atins miezul problemei si restul tine de abordarea fiecaruia.