Posts Tagged ‘Cupa Mondiala’

Cercetările studenţilor nemţi, „cheia” umilirii Angliei

August 11, 2010

I-au studiat timp de un an, au compilat o bază de date, au tras concluzii legate de stoparea pieselor „cheie” Gerrard, Lampard ori Rooney şi de vulnerabilităţile adversarei, au înmânat dosarul lui Low iar restul a fost istorie: Germania 4 – Anglia 1. Ulterior, Bierhoff le-a mulţumit studenţilor cercetători din Koln. Cât de simplu poate fi totul!

http://uk.eurosport.yahoo.com/11082010/58/international-football-germany-beat-england.html

Anunțuri

În luna multinaţionalelor, fără acreditări de la F.R.F.

Iunie 21, 2010

Explic de ce nu relatez de la faţa locului despre piruetele lui Cristiano la fiecare cinci zile, între reclamele sale orare la Castrol Edge.

Suntem în plin Mondial şi aţi fi putut citi pe acest blog şi în Fotbal Vest corespondenţe de la faţa locului. Deşi în plan personal nu regret deloc că n-am călătorit în Africa de Sud, rămânând în faţa televizorului cu cei de-acasă, aş fi preferat totuşi să relatez ceea ce vedeam pe-acolo, nu acele “picanterii” şi amănunte de nimic cu care ne bombardează agenţiile de presă, ci inclusiv acea realitate ignorată ori cenzurată de obiectivul camerelor de filmat, focalizate pe alde Messi sau De Rossi.

 La începutul lunii decembrie, în 2009, un comunicat al FIFA Media Channel ce amintea de o “îngreunare” şi “întârziere” a procesului de aprobare a cererilor de înregistrare cu canalul mass-media al forului fotbalistic mondial, un pas necesar dar nu suficient pentru obţinerea acreditării, îmi confirma senzaţia că solicitarea mea era una dintre foarte numeroasele – mai multe decât de obicei – pe care le primise. Până aici, nimic anormal şi deloc de mirare.

 Aşa cum aveam să ne lămurim ulterior, în tardivele prime săptămâni din februarie, un mai mare rol al F.R.F. în privinţa distribuirii acreditărilor, comparativ cu Campionatul European, însă coroborat din păcate cu o slabă promovare în materie de relaţii publice a acţiunii, ne-a lăsat cu ochii-n soare pe peron.

 Un mesaj explicativ al FIFA Media Channel, din 11 februarie, clarifica faptul că “federaţia naţională a fost responsabilă pentru distribuirea numerelor şi a cheilor de control însă oricum data limită de înaintare a aplicaţiilor era 31 ianuarie”. Cu alte cuvinte, am aşteptat până spre sfârşitul lunii ianuarie procesarea solicitării de înregistrare cu canalul media FIFA, care avea pe-atunci să fie aprobată, un fapt pozitiv în întreaga încercare, în ideea că, odată acceptat, aş fi avut “verde” să şi înaintez direct la FIFA cererea de acreditare.

 Un coleg jurnalist din Bucureşti, director al unei publicaţii online şi implicat activ în asociaţia presei, cu care intenţionam să abordez luna sud-africană, a căzut în paralel şi în aceeaşi măsură în neaşteptata capcană. Pe-atunci, înştiinţat fiind de FIFA Media Channel în privinţa responsabilizării federaţiilor naţionale în cazul acreditărilor, ziaristul şi-a deşertat oful şi mi-a dezvăluit cum se rupsese firul: “Să ştii că am fost foarte supărat când am văzut ţeapa pe care o luasem. Ideea a fost că F.R.F. ne-a cam dat o păcăleală. În 2008 eram ţară calificată la EURO, am vorbit la F.R.F. şi răspunsul a fost <La noi nu se face nimic, trebuie mers direct la UEFA>. În 2010 nu am mai fost calificaţi, am intrat direct pe site-ul FIFA şi ne-am înscris în sistem, după cum bine ştii. Acolo nu scria nimic că ar fi trebuit să ne înscriem şi la federaţia naţională. Eu am căutat acum din urmă pe site-ul frf.ro şi am găsit ceva din decembrie. Însă cum la vremea respectivă ei nu au dat nici un comunicat, nici prin cap nu mi-a trecut că – ţară necalificată fiind – trebuia să caut de atunci”.

 Doi ingineri învăţaţi pe băncile facultăţii dacă nu altceva măcar în privinţa structurării logicii, făcuţi mat de un mod operaţional FIFA – F.R.F. diferit de controlul acreditărilor de către UEFA cu ocazia EURO. Calificată la Campionatul European, Federaţia Română n-avea de-a face cu “passurile” presei. Necalificată la Mondial, F.R.F. era distribuitoarea lor. Dacă mai înţelege cineva ceva, şi încă din timp…

 Dar, cum am mai scris, n-aş fi savurat la faţa locului un Mondial ca o falsă reflexie a acestui frumos sport. Şi asta pentru că, în ciuda spectacolului fotbalistic, jocul şi competiţia în sine sunt de fapt în plan secundar, umbrite de cifra de afaceri şi interesele colaterale ce sug seva acestui eveniment cu magnetism vizual global. E mai degrabă luna multinaţionalelor.

 M-a amuzat ştirea potrivit căreia majoritatea românilor ce au cutezat să călătorească la Mondial sunt de fapt conducători ai multinaţionalelor ce i-au răsplătit cu un asemenea bonus, mai degrabă nişte “turişti de fotbal” dintr-o tot mai substanţială categorie artificială de spectatori, fie că le place sau nu sportul rege. Coca Cola e pe-acolo pe panouri publicitare şi pe ecrane iar păstorii corporaţiei în tribune. E noua faţă a sportului în general, fotbalul – afacere, competiţia – profit, una îndepărtată de adevăratul spirit al jocului. Să fi fost într-adevăr deturnat? Ni-l mai putem lua oare înapoi?

 Pe această linie, un monstru sacru al jurnalismului mondial, John Pilger, ziarist echidistant şi combătând vehement de decenii prin investigaţii socio-politice, s-a oprit în editorialul său din New Statesman şi la subiectul Mondialului, descriind sub titlul “De ce n-ar trebui ca rechinii să deţină sportul” cum “cei bogaţi şi puternici au acaparat şi distorsionat această plăcere a oamenilor”.

 “Luaţi de exemplu FIFA, care efectiv a preluat frâiele Africii de Sud pentru Mondial. Aidoma Comitetului Internaţional Olimpic, FIFA e o combinaţie a Wall Street şi Pentagon în sport. Şi are această putere deoarece politicienii locali cred că prestigiul internaţional al vizitatorilor le vor aduce, mai ales lor, beneficii economice şi promoţionale. Mi s-a reamintit acest lucru vizionând documentarul Fahrenheit 2010, al directorului sud-african Craig Tanner. Filmul său nu se opune Mondialului dar înfăţişează cum sud-africanii de rând, al căror sport e fotbalul, au fost daţi de-o parte, dezproprietăriţi şi sărăciţi astfel ca un uriaş ecran TV să le acapareze ţara”.

 “Un nou stadion lângă Nelspruit va găzdui patru meciuri în 10 zile. Jimmy Mohlala, vorbitor al municipalităţii locale, a fost împuşcat acasă în ianuarie 2009 după ce dezvăluise iregularităţi de procedură. O întreagă şcoală, ce le stătea în cale, a fost mutată în nişte sufocante prefabricate de oţel, pe un teren dezolant despicat de o şosea.<Când Mondialul va fi gata>, a spus scriitorul Ashwin Desai,<va fi evident că stadioanele vor rămâne nişte cochilii goale, că banii ne-au fost mâncaţi în ceea ce e de fapt o schemă piramidală>”.

 “FIFA va încasa circa 2,25 miliarde lire sterline din drepturile de difuzare, depăşind veniturile adunate ale precedentelor două turnee finale. Incredibil, Africa de Sud nu va primi nimic. Şi aceasta e o ţară cu aproape 40% şomaj, cu speranţa de viaţă a populaţiei masculine la 49 ani şi mii de copii subnutriţi. Acest adevăr despre <naţiunea curcubeu> nu va fi văzut pe micile ecrane de fanii din lumea întreagă, care vor putea totuşi detecta faţeta nedivulgată a Africii de Sud moderne, cu o vibrantă rezistenţă făţişă, ce aşează Mondialul pe acelaşi calapod cu un apartheid economic rămas la fel de diviziv ca întotdeauna”.

 Mondialul ca paravan pentru politici şi inginerii sociale invizibile la prima vedere e doar un biet pudrat clovn trist iar actorii săi, şi agenţi de vânzări pentru ulei de motor.

„Cocosul galic” fara gol, ca in Coreea 2002?

Iunie 18, 2010

Justitia divina. Irlandezii, catolici devotati, n-ar fi trebuit sa se indoiasca de faptul ca mai devreme sau mai tarziu bumerangul ii va lovi pe francezi pentru nonsalanta lor mustacita din noiembrie, din Saint Dennis. „N-am vazut dezastrul venind” s-a referit capitanul Patrice Evra la bumerangul 0-2 cu Mexic, adaugand ca Franta e acum ca o mica natiune fotbalistica. Si-atunci Romania, a cincea in preliminarii, cum o fi, Mirciulica si Mitica!?

In urma cu opt ani, tot inafara Europei, in Coreea de Sud, campioana mondiala la zi Franta isi apara trofeul cu un prim 0-1 in deschiderea turneului final, in fata debutantei Senegal. Calau a fost Papa Diop iar dintre francezii prezenti si-aseara pe taram sud-african doar Henry, ca titular, si Cisse, introdus in minutul 81, au figurat in acel meci.

Gluma s-a ingrosat cu un 0-0 cu Uruguay, rezultat pe care „Cocosul galic” l-a repetat si in Africa de Sud in primul sau meci, Roger Lemerre titularizandu-l iar pe Henry si introducandu-l pe Djibril Cisse in acelasi minut 81. Finalmente, Franta a fost trimisa sec acasa de Danemarca, in dupa-amiaza de 11 iunie 2002, cu 2-0. Henry n-a mai aparut in cadru iar Cisse a intrat putin dupa pauza…

Joi 17 iunie 2010, la 2-0 pentru mexicani, cand mai erau vreo 5 minute, Henry mustacea iar pe margine, prefacandu-se ca se incalzeste, cu acel jerseu FIFA portocaliu pe spate, dar de fapt schimband bezele cu… Cisse. Domenech pe urmele lui Lemerre. Eliminat. Si Franta pe urmele generatiei campioane mondiale, fara gol marcat in grupa? Raspunsul, contra Africii de Sud. Cu Gignac sau cum l-o chema in atac, cota O creste, creste…

Orice-ar fi, capitanul nascut in Senegal si cuceritor al Champions League cu Manchester United a spus el ceva: „o mica natiune fotbalistica”. In toamna, in alte preliminarii, un duel latino-francofon al unor mici natiuni fotbalistice. Franta – Romania.

The Official England Squad Medal Collection: Capitanul

Iunie 6, 2010

Stema cu cei trei lei

Este cosmarul oricarui selectionabil. E clipa pe care nici un international nu si-o doreste vreodata. E secunda in care un vis de vara, inchipuit vreme de patru ani, se naruie in dureri si suferinta. Cupa Mondiala si-a pierdut deja cateva vedete, ce nu vor aparea pe scena sud-africana datorita accidentarilor, si parca nu trece zi in care un alt convocat sa sfarseasca pe mana medicilor. Printre jucatori, cativa ce figureaza in spoturi publicitare ale marilor corporatii.

Rio Ferdinand, capitanul ales de Fabio Capello, a incheiat si el un antrenament in carje, fiind inlocuit cu Dawson, fundasul lui Spurs, ce a zburat de pe-o zi pe alta de la Londra, intrand in paine in lotul Albionului. Implicit, banderola de capitan a fost pasata mijlocasului Steven Gerrard, metronom al lui Liverpool venit dupa un sezon asa si asa la nivel de club.

Capitania, centrul de forta al Angliei, s-a mutat in linia mediana, unde Gerrard e acompaniat de vice-capitanul Frank Lampard Jr., omul lui Chelsea. Desi sunt destule voci care contesta pana si selectionarea lui Gerrard, in baza prestatiilor in 2009/2010, Capello va miza mai mult ca sigur pe experienta la nivel international a baiatului crescut in cartierul de blocuri din suburbia Huyton.

De-acolo, Gerrard a sfarsit pe moneda francata cu ocazia participarii Angliei la EURO 2004, in Portugalia, cand insularii erau eliminati la lovituri de departajare de tara gazda, in sferturile de finala. STEVEN GERRARD MIDFIELD e gravat pe capul monedei, pajura reliefand emblema The Football Association, cu cei trei lei suprapusi si mentiunea The Official England Squad Medal Collection.

Gerrard, titular in trupa lui Eriksson, a devenit capitan de circumstanta al lui Capello

La vremea respectiva, cand mi-a fost cadorisita moneda din colectie, Stevie G nici nu intorsese rezultatul in finala Champions League de pomina contra „Diavolului” milanez. Anii au trecut iar Gerrard a condus-o pe Liverpool in doua ultime acte in fata Milanului, preluand acum banderola, la capatul poate celui mai sters sezon al sau de la sosirea lui Benitez pe Merseyside. Desigur, nici macar Gerrard nu poate fi bucuros de circumstantele in care s-a ales cu banderola pe mana iar un intreg Albion se teme ca mijlocasul din Liverpool nu e omul de forta, de coeziune, care sa imbarbateze la o adica si cu un strigat si sa stranga randurile echipei, mai ales la greu.

Dar cu Terry balacarit de presa pe motive extrafotbalistice, Capello nici nu mai avea prea multe optiuni, aspect dovedit de insasi numirea initiala a lui Rio Ferdinand, la urma urmei un alt ex- baiat de cartier, est-londonez, ce a luptat la randul sau cu demonii alcoolului, drogurilor si implicit a impulsivitatii fara astampar.

In Africa de Sud, ca un facut, noul capitan Gerrard il va avea aproape pe parca eternul coleg de club, un alt „Liverpudlian”, Mister Liverpool Football Club in carne si oase, Jamie Carragher, fundasul reaparut pe scena echipei nationale dupa cativa ani buni si o aruncare de prosop ce n-a fost uitata de carcotasi. Capello l-a reactivat, tot pe motive circumstantiale derivate din accidentarile altora, si Jamie s-a alaturat capitanului si colegului fundas dreapta de la Anfield, Glen Johnson.

Ca o remarca, ocupanta locului 4 in Premier League, Tottenham Hotspur, ofera cinci selectionabili in lotul lui Capello, campioana Chelsea laudandu-se cu 4 pentru Anglia iar vicecampioana Manchester United cu doar doi jucatori, Carrick si Rooney. Cat despre Arsenal, nici macar Walcott. Cu alte cuvinte, mai mult de jumatate dintre fotbalistii italianului in Africa de Sud provin dinafara noului „careu de asi”. Cu o vorba buna in special pentru West Ham United, care aprovizioneaza lotul cu doi selectionabili plus alti sase care si-au lansat carierele la Upton Park.

Iar in fruntea tuturor, Stevie G. Mijlocas.

Ronaldo la Londra!? Da, se poate…

Iunie 4, 2010

Veritabilul Ronaldo, marcator intr-o finala de Cupa Mondiala, apare pe coperta amatoarei londoneze Corinthian Casuals, grupare pioniera ce a raspandit spiritul fotbalului prin lume, insamantand chiar si o mai faimoasa Corinthians, in Brazilia. Unde mai joaca fosta mare stea...

Am scris o noua pagina, accesibila in coloana din dreapta: e-CARTE: „DRUMUL SPRE WEMBLEY” – FA CUP, de fapt o concentrare de reportaje de la fata locului, la jocuri de Cupa Angliei la care am asistat in ultimii ani, plus vechi povestioare din venerabila competitie, plus multa statistica si curiozitati, nelipsind si toate rezultatele, de la A la Z, ale editiei a 129-a, 2009/2010.

Am ales sa-i fac reclama e-cartii pomenind de „buturuga mica” Corinthian Casuals pentru ca amatoarea o zdrobea la vremea sa cu 11-3 pe Manchester United, cea mai aureolata grupare a Cupei Angliei, cu 11 triumfuri la activ, esec ce ramane si in ziua de azi drept cel mai drastic din istoria „Diavolilor rosii”.

In continuare, un fotoreportaj datand din august 2009, de la arena lui Corinthian, cu ocazia unui meci din tururile preliminare ale FA Cup, pierdut de roz-ciocolatii cu 1-3 in fata „Vicarilor” sud-est londonezi din Dartford.

O tablita roasa de vremi si invadata de balarii, CORINTHIAN CASUALS FC, pe o artera undeva in suburbiile sud-vestului Londrei...

Bine ati venit la un club "amalgamated" in 1939!

Un club din diviziile mici, sponsorizate de librariile Ryman, dar cu o istorie indelungata

Fumatul la o bere e interzis in sala de receptii tapitata in lemn si plina ochi de ispravile pionierilor prin lume: "samurai" in Japonia

Londonezi in jurul lumii... Din emisfera sudica si pana la Praga...

In Brazilia "s-au dat" cu autobuzul lui Corinthian Paulista

Tricoul cu autografe al lui Manchester United, o dovada ca "Rosii" au trecut pe la King George's Recreation Ground

Roz-ciocolatiii au aniversat 125 ani de istorie jucand pe Wembley contra vecinilor de la Wimbledon.

Pana si un mic club are vitrina sa cu trofee...

Jimmy Hill, fost de toate in fotbalul englez, de la arbitru la jucator si conducator, e printre figurile proeminente ale amatorilor. Cu titlu onorific...

Tribuna "Micutul" Liddle, inaugurata in mai '94, poarta numele unui ex-jucator implicat timp de 60 ani la Corinthian-Casuals. Arena a fost reconstruita cu bratele a doi frati inca ingrijind stadionul

Robodance

Mai 18, 2010

In editia din 18 mai a <Fotbal vest> mi-am anuntat intoarcerea in tara, abordand subiectul lotului largit de 30 jucatori al Angliei lui Capello…

M-am repatriat, dupa sase ani si 9 luni traiti in insula. Raman in suflet manunchi de amintiri de la Old Trafford si pana la terenul lui Carshalton Athletic, diverse arene de unde relatam la vremea respectiva. Reportajele de la fata locului, purtand pecetea autenticului, vor fi de-acum inlocuite – mai putin fericit – cu analize si comentarii alterate poate de handicapul distantei. Dar samburele va ramane acelasi. Niste randuri despre jocul inventat in tara leagan a sportului rege.

Care se pregateste zilele acestea pentru apropiatul debut, in 12 iunie, contra Statelor Unite, la Cupa Mondiala din Africa de Sud. Capello e in linie dreapta inaintea anuntarii lotului de 23 fotbalisti, sapte urmand sa fie lasati acasa din formula largita, adoptata saptamana trecuta de italian si in vederea acestui ultim joc amical inaintea definitivarii listei, cel cu Mexic, luni 24 mai, pe Wembley.

Desigur, selectionerul e interesat mai ales sa-si mentina recrutii apti de joc si dupa acest test pe gazonul surprinzator de necalitativ al arenei nationale insa sa-si si creasca potentialul de succes pe teren african cu cele mai chibzuite numiri. Rooney & Co. vor incerca sa zburde pe suprafata de joc altfel decat se impotmoleau semifinalistii Cupei Angliei, in meciul Tottenham – Portsmouth, disputat la 24 ore dupa celalalt penultim act, Chelsea – Aston Villa. De aceasta data vor fi trecut circa 50 ore de la finala barajului de promovare in elita, Blackpool – Cardiff, iar Capello si elevii sai trag nadejde ca gazonul sa nu fie destelenit ori desfundat.

Altfel, doua aspecte par certe. In primul rand, optand in pregatiri pentru 3 portari, si anume James, retrogradat cu Portsmouth, Green, salvat cu West Ham, si tanarul Hart, intors la Manchester City dupa fructuosul an de imprumut la Birmingham City, italianul a dezvaluit deja cu cine va merge intre buturi la Mondial. Nici nu era chiar greu de ales, in lipsa unei palete largi a optiunilor…

Si totusi, mereu cu o opinie si un colt la adresa antrenorilor straini, Sam Allardyce a sarit nevoie mare ca Paul Robinson, elevul sau la Blackburn Rovers, ar fi meritat un alt tratament in baza celor 41 selectii pentru Albion, dintre care patru fara gol primit la Mondialul din 2006, si a celor 35 aparitii in editia trecuta de Premier League, cu 13 “plase intacte”. E un punct de vedere pertinent, daca e doar sa-l compari cu Green, cel cu numai 9 selectii dar si 38 aparitii in liga pentru West Ham, maximum, ori cu veteranul James, ce-i drept cu 49 selectii dar doar 25 jocuri de campionat in 2009-2010, sau mai ales cu Joe Hart, baiatul de 20 ani cu o aparitie contra lui Trinidad & Tobago si 4 cartonase galbene stranse in sezonul abia incheiat.

Dar iesirea lui Allardyce as cataloga-o mai degraba drept tipic insulara… Nu-i de-al nostru, so pe el! Ce stie un strain!? Problema e ca doar 4 mari si lati sunt managerii englezi din Premier League, si anume Redknapp si Hodgson, trecuti de 60 ani, plus Bruce si Allardyce, carora li se va alatura in urma barajului fie Ian Holloway, fie Dave Jones, asa incat antrenorii autohtoni mai bine-ar inghiti in sec si lua de bune alegerile italianului, care a confirmat deja, calificand la pas Albionul in Africa de Sud…

Unuia ca Allardyce s-ar putea sa-i fi dat apa la moara coincidenta lansarii unui website, Capello Index, tocmai la momentul anuntarii lotului largit, pagina virtuala monitorizand procentual, pe baza evolutiilor la cluburi, principalii selectionabili din arena internationala, printre care si cei englezi. Pentru a aplana potentialul conflict de interese, Capello s-a delimitat de website sau macar de faptul ca ar fi implicat in acordarea notelor. La banii ce-i incaseaza de la o federatie engleza de-acum intr-a treia luna fara un presedinte executiv la carma, orice cat de mic derapaj de imagine e asteptat cu un marait adulmecand sange.

Oricum, e tare greu de crezut ca Don Fabio ii va face in ultima clipa pe plac lui Allardyce, renuntand la junele Hart, dupa modelul lui Sir Alf Ramsey, care intre cei 6 disponibilizati din lotul largit pentru Mexico ’70 il includea pe un anume Peter Shilton, baiat de 20 ani ce avea sa debuteze dupa turneul final…

In al doilea rand, readucandu-l la lot pe unul ca Jamie Carragher, fundas central cu veleitati si pe dreapta, Fabio Capello a dezvaluit si nevoia de a apela la solutii aparte pentru a suplimenta lipsa de personal experimentat ori cu un bun randament. La 32 ani, “loialistul” lui Liverpool ar putea prinde un ultim tren mai degraba in baza absentelor unor jucatori accidentati, ca Wes Brown de exemplu, ori a unora care s-au stins din fasa, in ciuda marilor asteptari puse in ei, gen Micah Richards.

De ce a fost nevoit selectionerul sa-i lamureasca pe alde Carragher ori Paul Scholes sa-si scuture mantia retragerii sau sa insiste totusi pe langa Owen Hargreaves, in ciuda celor 18 luni fara fotbal, cauzate de recidiva unor accidentari? Ei bine, in ciuda parcursului ireprosabil in preliminarii, tocmai datorita lipsei unui mai larg fond de jucatori experimentati si competitivi la cel mai inalt nivel. Shaun Wright-Phillips o fi el debordant pe extrema in ritmul alert din Premier League dar ar putea lasa impresia unei gaini fara cap odata incorsetat de jocul mai laborios cu tenta latina sau continentala.

De aici si apelul lansat veteranilor altor campanii, neimplicati pana acum sub stindardul italianului, dintre care insa doar Carragher a spus da. Probabil si datorita acestui sezon si jumatate de recul, fara artificiile Champions League pe Anfield Road.

A surprins oarecum si usa deschisa lasata la doi locotenenti ai lui Ashley Cole pe stanga, dar nu tu Wayne Bridge, de fapt mai mult rezistand cu numele in ultima vreme, ci mai putin amintitilor Baines si Warnock.

Capello nu s-a dezmintit insa “in fata”, unde l-a inclus la prima vedere in pofida oricarei logici pe Emile Heskey. Pe undeva, urmarind finala Europa Cup, din care Zamora a fost retras dupa nici o ora de joc, a fost evidenta oboseala taraind si o vaga accidentare a “calului negru” de pe turnanta. Mondialul ar fi fost un pod prea indepartat pentru “Cabanier”, prin aceasta prisma alegerea lui Heskey avand acoperire.

Insa ce-o zice oare Agbonlahor, mai tanaru-i coleg de la Villa, si cu 13 goluri la activ in liga!? Excluzandu-l pe talismanicul Rooney, al doilea in ierarhia finala a golgeterilor, cu 26 reusite, dintre atacanti doar Darren Bent, cu 24, al treilea, si Defoe, cu 18, l-au devansat pe Agbonlahor. Si totusi, pe langa Rooney, Bent si Defoe au fost preferati Peter Crouch si Heskey.

Ambii, probabil, pentru acea pecete aparte pe care ar putea-o conferi fazei de atac, indiferent de postura. Poate fi usor trecut cu vederea dar “Robodance” Crouch a marcat primul si al treilea gol in ambele ultime aparitii ale insularilor, oficiala si amicala, si anume un 3-0 cu Belarus si 3-1 cu Egipt, fie ca titular, fie “de pe banca”, incalzind usor atmosfera si la introducerea sa pe final, in parteneriat cu colegul sau de la Spurs, Defoe, in amicalul de 0-1 cu Brazilia.

Hilar in longilinitatea sa si cu doar 8 boabe in campionat, “Robodance” demasca implicit rezervorul restrans de valori get-beget al Angliei. Alegand un “dulap” trecut bine de 30 ani, si inca rezerva la club, plus o “prajina”, Capello lasa de inteles ca flerul Albionului e pe undeva prin linia mediana si in sclipirile lui Wayne. In rest, unica sansa ar fi o disciplina… robotica.

One more step: pasul ratat

Aprilie 29, 2010

Olympique a asteptat cu mari sperante dubla cu Bayern, asa cum aveam sa descopar in Lyon pentru <Fotbal vest>, insa acel One More Step a fost ratat fara gol marcat…

Steagurile sunt infasurate insa nu-i greu de ghicit pentru cine flutura. Suntem in fata garii Lyon Part Dieu, cu putine minute inaintea semifinalei Internazionale – Barcelona. Un penultim act sub spectrul drumului facut de catalani cu autocarul, flancat de limuzine ale fanilor.

« La cum au jucat cu Arsenal la Londra, catalanii ar putea castiga si cu 3-0 » imi spune unul dintre fanii lionezi, celalalt tanar, prietenul sau, stramband insa din nas a neincredere. Dupa care mai sorb din berea Desperados si se ridica de pe banca. « Vom vedea… Oricum, mergem sa vedem meciul iar apoi o apucam cumva spre Munchen, cam ca fanii Barcelonei… Cum putem…”

Cenusa vulcanului islandez intrerupsese lejera si de-a gata obisnuinta europeana de a zbura de ici colea iar parcursul suporterilor francezi din zona Rhone Alpes spre Bavaria nu face exceptie. La standul de ziare, L’Equipe iti sare in ochi sub aceeasi nota, « Pe un vulcan », titlu mare punandu-i fata in fata pe ex-marseillezul Ribery si Sidney Govou, de-o parte si de alta a unei eruptii. Atotputernica Mama Natura ne pune o vreme in bancile noastre…

Dar fotbalul continua si asa, pe limba sa universala. « One More Step » e inscriptia de pe tricourile expuse in magazinul de prezentare al lui Olympique din Part Dieu, referindu-se la aceasta penultima treapta semifinala. Inca un pas, intr-un mesaj in limba engleza, la Lyon, pe trusourile clubului francez. Si fularele agatate in preajma se refera la acelasi pas, urias dar nu imposibil, in fata bavarezilor. Dupa cum i-am mirosit pe fanii band Desperados, disperarea e mare ca ros-alb-albastrii sa reajunga la Madrid.

Pe ecranul din magazin, secvente din precedenta campanie a lionezilor, din alte calificari obtinute in fata lui Real, si un anume Benzema in trusoul gruparii franceze. Un semn foarte incurajator, as zice, sa cedezi un star al echipei si totusi sa te califici in dauna cumparatorilor. Daca s-a putut cu madrilenii, fara Benzema pentru Olympique, de ce nu s-ar putea la o adica si in fata Bayernului cu tot cu Ribery !? Raspunsul, zilele astea…

Vor deschide francezii vinul ? Citesc ca Beauchateau este una dintre cele 5-6 « le meilleur » marci de vin din regiunea Rhone Alpes, cotata la 3 stele, si imi imaginez ca Desperados ar fi inlocuit cu acest « cel mai bun » vin in cazul acontarii biletelor pentru finala.

In fata magazinului, ca un alt exemplu al bulversarii transportarii sportivilor la competitii, trupa de ciclism Cofidis, asteptand trenul, inconjurata de bagaje si echipamente. Ciclismul, la el acasa in Hexagon, poate chiar mai mult decat regele fotbal, vicecampion mondial la zi dar cu destui opinand ca Franta n-ar merita sa-si apere in Africa de Sud pozitia castigata in vecina Germanie. Asta mi-o spune Mahmoud, cu care intru in vorba intre fazele jocului de Champions League.

« Fara hentul acela, poate ca Franta nu s-ar fi gatit acum de Mondial ». Si il ascult cu atentie pentru ca tanarul de origine somaleza a figurat candva in grupele de juniori de la FC Zurich, pana ce mama sa l-a trimis, in pereche cu surioara, la studii in Albion. Burta pe carte, mingea deoparte. « Imi aduc aminte cum Kobi Kuhn chiar ne lua la dumnealui acasa, sa gustam ceva si sa vorbim despre fotbal si viata in general. Ne era ca un tata, noua, tinerilor jucatori. Iar tinerii din lotul Elvetiei ar putea face o figura frumoasa in Africa. Le tin pumnii stransi”. Asadar limbajul fotbalului e universal. Fapt de care ma convingeam zilele astea, intr-o altfel de transbordare modificata tot de eruptia vulcanului, cu un austriac pasionat de schi, Matthias, dar care a amintit ca Innsbruck inseamna chiar si… fotbal.

Finalmente, am ramas putin surprinsi la deznodamantul de la Milano, mai putin surprinsi la cel munchenez, iar retururile vor alunga ceata. Cert e ca finala nu va mai fi onorata de cluburi din Albion, formatii cu toti francezii ori spaniolii lor, asta pentru prima oara din 2004 incoace, fapt mult mai surprinzator pentru Mahmoud. « Nu stiu dar Premier League imi pare cea mai tare din Europa ». Asa o fi dar evidenta e acum alta…

Interesant e ca Franta in general si Lyon in particular nu sunt inundate vizual de acest One More Step. Nicaieri afise sau postere in schimb reclame publicitare la jocuri din liga nationala de baschet masculin sau la Internationalele de Gimnastica ale Frantei. Si ma gandesc la aceasta abordare sanatoasa a lucrurilor, mai democratica as zice. Mai ales comparand cu frenezia cu care se pedaleaza in Romania aproape numai pe fotbal, ca un inceput si sfarsit al mai tuturor lucrurilor.

La fel si la Paris. Cosmopolita capitala e un evantai pentru toate gusturile, cu tot ce-ti pofteste inima, si gasesc o explicatie contraperformantelor lui Saint Germain atat pe plan national cat si in eurocupe. E greu sa iesi in evidenta, sa fii buricul targului, intr-o capitala renumita pentru cultura sa, pentru multe alte fatete ale vietii. Trenurile de mare viteza leaga Lyon de Paris in doua ore si cateva minute dar distanta e intr-adevar mult mai mare, si in plan fotbalistic, unde Olympique parca a dat buzna la masa si a smuls, de-acolo, din inima Frantei, deci din mijlocul mesei, acea fata frumos brodata si aranjata dar inlocuita cu una a mileniului trei.

In ultimii ani, titlul a fost pastrat pe Rhone iar sperantele parizienilor s-au dus pe apa Senei . Fapt valabil si in aceasta editie, mai ales dupa deznodamantul de sambata seara, de pe Parc des Princes. PSG a facut doar 1-1 cu Rennes, deloc incurajator inaintea ultimelor patru etape ce vor decide calificatele in eurocupe. Unu – unu care ne duce cu gandul la un alt 1-1, mult mai celebru, discutat si contestat, inregistrat tot in Paris, in returul acelui baraj de pomina din noiembrie. S-a intamplat insa nu in sud-vest, pe vechiul Parc des Princes, ci in nordul capitalei, pe Stade de France.

Acolo si-a luat Franta biletele africane, meritat sau nu, si nu multe mai sunt saptamanile pana la descinderea « Cocosului galic », cu tot cu « englezii » sai, in Africa de Sud. Cat despre deznodamantul acestei ultime trepte in Champions League, Lyon mai are de asteptat doar cateva ore. E o senzatie de acum ori niciodata…

Sau sa fie oare vorba de un deja-vu ? Dupa expresia chipurilor fanilor din Part Dieu, inclin sa cred ca au vazut deja destule. Campioni in Hexagon dar descurcandu-se mai greu spre Mont Blancul fotbalului european.

Din randul Z, la Mondial?

Aprilie 18, 2010

Intre deplasari in Germania, Fulham s-a axat pe remize albe in campionat, inclusiv la colega din „careul” Europa Cup, Liverpool FC, deci fara „recidive” ale golgeterului Bobby Zamora. Despre ascensiunea sa si alb-negri in general scriu in <Fotbal vest> un fel de avancronica a semifinalei de joi de la Hamburg, unde londonezii ar putea descinde pe calea ferata, „incarcandu-i” si mai mult intr-un sezon incluzand cel putin 18 dueluri europene si abordat de Hodgson cu un lot relativ restrans. In care, mare avantaj, s-a remarcat Zamora, facand uitata accidentarea lui Andy Johnson. 

“Daca esti in randul <Z> si te-a lovit o minge-n cap, trebuie ca e Bobby Zamora”, scandau fanii adversarelor lui Fulham in editia trecuta, pe cand varful acum in varsta de 29 ani nu reusea sa se acomodeze in trupa lui Hodgson, desi era utilizat cu regularitate, strangand 35 de jocuri in campionat din totalul de 41 stagionale pentru alb-negri.

<Z> venea de la Zamora dar si de la cele doar 4 reusite intr-un sezon… Lui Bobby nu i-au trebuit insa decat 20 de secunde pe arena campioanei Bundesligii, Wolfsburg, pentru a inscrie acum doua saptamani acel unic gol ce o readuce miercuri pe Fulham in Germania, nu altundeva decat la Hamburg, pe stadionul gazda al primei finale de Europa Cup. Jocul cu HSV este al 17-lea al vest-londonezei in actuala campanie europeana, cu scalpul detinatoarei la zi a Cupei UEFA, Shakhtar, smuls pe parcurs, asa incat atacantul cu numarul 25 si opt goluri in eurocupe, tot atatea cat in sezonul de Premier League, poate spera de-acum la o revenire in portul hanseatic.

Metamorfoza lui Fulham poate tine la urma urmei si de abilitatea manageriala a lui Roy Hodgson de a ghida traseele lui Bobby spre poarta. De la un varf fara busola anul trecut, la un puncher cu vreo 20 de reusite in 2009-2010. Pofta de gol care i-a indemnat recent pe analisti sa-l “bage in fata” pentru lotul de Mondial al lui Capello, mai ales in conditiile in care atat Defoe, recent mai mult accidentat, si Bent, dintre atacantii mai prolifici in liga, nu par a inspira presei prea multa incredere inaintea meciurilor sud-africane.

Handicapul lui Zamora ar fi ca n-a mirosit vreodata o convocare la lotul Albionului. Iar cand a fost chemat vara trecuta de Trinidad & Tobago, imediat dupa ce primise pasaportul insulitei din Caraibe, de unde se trage tatal sau, pentru meciul din preliminarii cu El Salvador, a suferit o accidentare reamintind parca de refuzul sau in 2006 la chemarea lansata de Beenhakker pentru campania de Mondial cu Soca Warriors, in Germania.

Destin? Acolo, Zamora ar fi fost adversar in grupa cu Albionul. Cu Anglia in care se nascuse, in estul Londrei, cu un anume John Terry cu care pasea in juniorat la clubul local Senrab. Atat de mare fan West Ham era, incat Bobby s-a scuzat olandezului ca se dedica mentinerii “Ciocanarilor” in elita, unde tocmai ii promovase in mai 2005, cu 3 goluri in semifinala barajului play-off, contra lui Ipswich, si cu unicul gol al finalei de la Cardiff, in dauna lui Preston.

Da, Zamora era pe-atunci inapoi in Premier League, cu West Ham, unde dorea sa confirme, dupa un an esuat candva in elita cu Tottenham. Soarta a facut deci ca Bobby sa ramana la activ doar cu cele 6 selectii in reprezentativa de tineret a Angliei, antrenata la acea vreme de Platt, si sa isi lase o eventuala portita intredeschisa la seniori. I-o va deschide larg Capello?

In mai 2006, pregatindu-se déjà de Mondial, Stevie <G> egala in extremis la trei in acea de pomina finala a Cupei Angliei tot de la Cardiff, ramasa in memoria lui Zamora pentru penaltyul aparat de Reina la loviturile de departajare. Liverpool avea sa triumfe iar Bobby poate isi amintea mai degraba ca trecuse sub forma de imprumut prin liga Dr. Martens, la Bath City, in 2000, decat de <Gheata de Aur> cu care fusese rasplatit mai apoi in reusitele campanii consecutive de promovare cu Brighton & Hove Albion, din liga a patra intr-a doua.

Daca stafia penaltyului irosit unde ii promovase cu 12 luni inainte pe “Ciocanari” l-a urmarit si la Craven Cottage, n-avem de unde sa stim. Cert e ca Hodgson a platit 6,3 milioane lire lui West Ham in vara lui 2008 pe perechea Zamora – Paintsil, iar suma pare-acum un mizilic. Vorba lui Hodgson… Daca Dzeko, varful lui Wolfsburg, e cotat la vreo 30 milioane, cat o valora Bobby al nostru de la “Cabana”?

De fapt, totalul sumelor de transfer la Fulham ale invingatorilor din Germania roieste in jurul maximului incasat in istoria alb-negrilor, acele 13 milioane de la United, pentru Saha, de exemplu portarul Schwarzer si Zoltan Gera sosind la “cabana” Craven Cottage pe gratis. Iar fundasul Konchesky, “pasat” din Academia lui West Ham in aceeasi zi cu Bobby, pe un “luxos” 3,25 milioane, traversand si el capitala, cu colegul sau, de la Upton Park.

Patronul Fayed n-are degeaba magazinul “Harrods” in inima Londrei, de unde si flerul de a racola la Fulham baieti de nadejde si mai ales un abil Roy Hodgson. Cand englezul s-a intors in insula din pelerinajul sau european, Fulham incepea anul 2008 sub spectrul precedentei retrogradari din elita, consemnata in 1968. Parca se potrivea, dupa 40 de ani…

Publicam pe-atunci, pe blogul in limba engleza, un interviu cu autorul unui istoric al alb-negrilor, si chiar si acest suporter de sase decenii al clubului de la “Cabana” incheia prin a-mi spune “dar stii, intotdeauna in fotbal urmeaza si un alt sezon”. Mai bun, vroia sa sugereze Morgan Phillips. Si i-am insiruit vorbele intr-un fel de avancronica a jocului din duminica de 3 februarie 2008, transmis in direct de Sky Sports de la Craven Cottage, cu Aston Villa.

Avea sa fie 2-1, mai exact prima victorie a lui Hodgson la carma penultimei clasate. Incercatii fani au asteptat apoi pana in 16 martie pentru urmatorul succes, un 1-0 cu Everton, iar retrogradarea parea iminenta. Ulterior, incepand din 12 aprilie, cu un 2-0 la Reading, Roy Hodgson si Fulham au pus la punct marea evadare, castigand si urmatoarele doua deplasari, la Manchester City si Portsmouth, cu 3-2 de la 0-2 la pauza respectiv 1-0, jocuri pe parcursul carora au fost uneori aritmetic retrogradati. De fapt, in ultima runda, la “Pompey”, golul salvator al unui Danny Murphy candva cu peste 150 meciuri pentru Liverpool avea sa vina abia in minutul 76…

La liman, deasupra liniei, cu golaveraj -22, fata de -25 pentru Reading. In aprilie fusese Reading – Fulham 0-2… Restul e istorie. Eroicul Hodgson l-a achizitionat apoi in vara pe Bobby Zamora iar varful si-a dat acum drumul, speriind Europa. Sezon de aur pentru comfortabilii “Cabanieri” si in Premier League, pe care autorul Morgan Phillips il poate adauga cartii “De la St. Andrew’s la Craven Cottage”.

Istoricul intocmit de Phillips a fost publicat la startul chinuitorului sezon bantuit de picaj, cu ajutorul vicarului bisericii St. Andrew’s, plasata in spatele clubului de tenis Queen’s, locas de cult pe langa care a fost fondata Fulham FC, in secolul XIX. Langa biserica, pe malul Tamisei, la fosta cabana de vanatoare a lui Anne Boleyn, Craven Cottage, alb-negrii isi gaseau inca de-atunci locul iar refrenul de azi al fanilor adevar graieste: “Nu vom parasi niciodata <Cabana>”.

Acolo, baiatul de 9 ani Morgan Phillips era dus la meci in ’48 de tatal sau, Morgan Phillips Sr., intaiul secretar al Asociatiei Suporterilor clubului, iar peste ani, in 1975, cand Fulham atingea unica sa finala din istorie, Cupa Angliei, avea sa semneze nu doar in revista “Placinta <Cabanei>”, ci si prima sa carte: <Fulham We Love You!>.

Da, au iubit-o chiar si in 1996, cand Fulham o batea pe Torquay in jocul ultimelor doua clasate, locurile 23 si 24 in liga a patra. N-a trecut mult si azi alb-negrii lui Fayed si Hodgson il propun pe Zamora atat Angliei cat si unor eurocupe fara granzii insulei in Champions League, iar fanii striga “Daca mingea loveste plasa, nu e Shearer ori Cole ci trebe ca e Zamora”…

Capello scapa de finala madrilena

Aprilie 10, 2010

In tot raul e si-un bine. Eliminari cu beneficii. Titulari de baza ai Angliei nu vor juca finala Champions League si doar Steven Gerrard si Glen Johnson ar putea figura dintre selectionabili in ultimul act al Europa League, din 12 mai, asa incat Fabio Capello a vazut jumatatea plina a paharului pe Old Trafford, cand cu fortarea si reaccidentarea lui Wayne Rooney.

Mai sunt exact noua saptamani pana intr-o sambata de iunie cand Albionul va debuta la Cupa Mondiala in fata S.U.A. iar selectionerul italian stie de pe-acum ca finala Cupei Angliei, de la mijlocul lunii mai, este data calendaristica in care si ultimii sai potentiali convocati vor pune punct sezonului de club.

Capello mai are un singur amical, luni 24 mai, pe Wembley, cu Mexic, inaintea definitivarii si anuntarii lotului pentru FIFA World Cup 2010, dar in notitele sale probabil si-a conturat deja recrutii…

Portari. E ca si cu garderoba. Lucrurile se simplifica, daca n-ai de unde alege. Green, utilizat in preliminarii, intuitiv la penaltyuri, e ca si convocat. Hart s-a arcuit bine sub forma de imprumut, la Birmingham City, iar Kirkland si James, cat timp au fost apti, s-au dovedit in general „maini sigure”. Balanta ar putea inclina in favoarea experientei internationale a veteranului.

Fundasi. Pe dreapta, Glen Johnson a scapat de accidentare si trage cu Liverpool la o finala europeana iar Wes Brown ar putea prinde un loc in baza versatilitatii sale ca fundas central. In care compartiment Rio Ferdinand si Terry sunt cu un picior in avion. Ii va seconda probabil Upson, titularizat uneori de Capello. Pe stanga, si Ashley Cole si-a revenit iar Baines poate trage foloasele dupa aparitiile acumulate la tineretul Albionului.

Mijlocasi. Pe dreapta, si Lennon e improspatat dupa o perioada cu accidentari, punandu-se insa problema meciurilor in picioare. Iar Walcott va prinde lotul in inertia convocarii sale acum patru ani si a hat-trickului de la Zagreb. La centrul terenului, alti doi „certi”, Gerrard si Lampard, „acoperiti” la inchidere de Barry si sustinuti de suflul metronomului Milner, baiatul cu cele mai multe selectii din istoria tineretului Angliei, bun nu demult si pe flancuri. Pe stanga, a reaparut pe turnanta imprevizibilul Joe Cole, fotbalistul de fler si cu scanteie, care poate in plus schimba lejer flancurile. Capello a vazut probabil in Downing ceea ce a vazut si O’Neill cand l-a luat accidentat de la Boro, fapt pentru care Stewart, post pe post, i-ar putea lua fata colegului de club Ashley Young. La ora la care scriu nu s-au jucat inca semifinalele Cupei Angliei, care pot oferi indicii in plus.

Atacanti. Wayne Rooney, obligatoriu. In rest? Toata suflarea isi da cu parerea. Nici aici insa nu-s foarte multe optiuni. Bent, Defoe si Crouch, in aceasta ordine, au marcat regulat in campionat, pentru echipele lor, o conditie insuficienta insa, mai ales in privinta primului mentionat, pentru un bilet african. Si-atunci? A rasarit de nicaieri Zamora iar Hodgson stie ce zice cand il recomanda lui Capello. A secat in schimb la capitolul goluri Heskey, cu doar 5 pentru Villa, minus ce-ar putea cantari, in pofida evidentei sale experiente la nivel inalt. Daca ar merge la „jugulara”, Don Fabio ar lua cu el cinci varfuri, adica Rooney plus alti patru. Cin-sa fie, cin-sa fie? Colegii Crouch si Defoe, plus Heskey si Zamora? Bietul Carlton Cole poate totusi spera…

* <Ingrosatii> pe care i-as lua. Pentru Play Station, sper c-ati inteles.

0-2… Deseori in fata dar mai mereu pierzator

Martie 23, 2010

De la un avans de 21 puncte in ianuarie, la doar trei acum. O istorie familiara. Parca o pecete a „albilor” ce in toamna au aniversat 90 de ani de existenta. Intrebarea e daca Leeds United isi va pastra pozitia secunda si va promova automat in esalonul doi sau, respectand traditia, se va alege din nou cu buza umflata, ratand de putin obiectivul.

Old Trafford a amutit in primul meci pe 2010 la acel 0-1 cu Leeds. De-atunci insa "albilor" nu le-a mers deloc...

Luni seara, pe Elland Road, „albii” au clacat cu 2-0 in fata principalei urmaritoare, Millwall Londra, ce a punctat prin Morison in minutul 11 si rezerva Batt spre final, deznodamant ce ascute lupta pentru ravnitul loc 2. Leeds are acum 71 puncte iar Millwall 68 si un golaveraj usor inferior, cu noua etape inaintea incheierii ligii a treia.

Ce s-a intamplat cu Leeds de la acel uluitor succes pe Old Trafford, in 3 ianuarie, 1-0 in fata campioanei Manchester United, ce se vedea eliminata din Cupa Angliei? Greu de zis dar trupa lui Simon Grayson a mai adunat doar 4 victorii in 13 jocuri de campionat, in contrast „Leii” de la Millwall recuperand teren cu 10 succese in ultimele 12 aparitii.

Ca un facut, Leeds n-a contat tocmai acum pe golgeterul Jermaine Beckford, cu 21 reusite in liga la activ si marcator al golului calificant pe Old Trafford, lui alaturandu-i-se in sala de tratament, deja dupa 8 minute scurse in jocul de luni, fundasul mereu bandajat la cap Patrick Kisnorbo, australian care s-ar putea sa rateze inclusiv Cupa Mondiala. In disperare de cauza, s-a apelat la septarul scotian Dickov, care in aceasta toamna va implini 38 ani, o alternativa ce sugereaza ca Leeds intra stramtorata pe linia dreapta a finalului de sezon.

Desigur, promovarea se joaca, doar Norwich City parand a se fi desprins in castigatoare a Coca Cola League One, insa echipele ce vin din spate, cu aplomb, pot „lua fata” la impartirea premiilor. Plasate cu un punct in urma lui Millwall, londoneza Charlton si Swindon Town inca trag si ele nadejde la de-acum accesibilul loc doi. Leeds a lasat usa larg deschisa…

Iar traditia spune ca „albii” sunt mai mereu in fata dar atat de des irosind oportunitati. Mai exact, de la retrogradarea din elita, in 2004, Leeds a pierdut baraje de promovare in ultimele trei campanii la rand in care s-a regasit implicata in lupta pentru ascensiune. In 2006, in finala play-off de accedere in Premier League, favorita Leeds a fost spulberata de Watford Londra cu 3-0. Retrogradata intre timp, in 2007, in esalonul trei, Leeds a cedat de-atunci in play-off, atat in 2008, 0-1 cu Doncaster United in finala de pe noul Wembley, cat si anul trecut, tocmai in fata lui Millwall, in semifinala tur retur. 1-0 pentru „Leii” galezului Kenny Jackett in Londra si 1-1 pe Elland Road.

Mai mult, esecurile la baraj sunt simptomatice pentru Leeds, obisnuita parca de-a lungul istoriei sa se impiedice la ultimul obstacol. Astfel, trupa din Yorkshire are in palmares finalele pierdute in Cupa Oraselor Targuri, in 1967, in Cupa Cupelor, in ’73, si Cupa Campionilor Europeni, in ’75, sezon in care pierdea la potou si campionatul si Cupa Angliei. Si asta nu-i totul… Leeds pierdea si in semifinale cruciale, atat in 1966, in Cupa Oraselor Targuri, si in ’70, in C.C.E., cat si mai recent, in 2000 in Cupa UEFA si un an mai tarziu in Liga Campionilor, contra Valenciei.

La cat de mult a fost „in fata”, Leeds a acumulat la urma urmei o zestre relativ subtire, cu trei titluri nationale, in 1969, ’74 si ’92, unice triumfuri in Cupa Angliei si Cupa Ligii, in 1972 respectiv ’68, si doua trofee ale Cupei Oraselor Targuri, in ’68 si ’71.

Dupa 14 ani in elita, intre 1990 si 2004, veniti in urma a opt sezoane petrecute neasteptat in Division 2, Leeds United cauta cu disperare ruta directa spre inaltimile vremurilor de altadata. Insa cu esecuri acasa aidoma celui de luni, in fata contracandidatei Millwall, favorita cu un pedigree mult peste nivelul ligii a treia nu-si face insa deloc favoruri. Se anunta un finis demn de urmarit…