Posts Tagged ‘alergari’

Pana mori ori iti rupi genunchii

Noiembrie 1, 2009
Dublin26Oct09 018

Standul World Harmony Run ne propune o stafeta pornind in februarie de la Dublin si trecand in iulie si prin Romania...

Ce-am mai vazut la Dublin, la maraton? Standuri luminate cu nenumarati organizatori promovandu-si competitiile. Dintre care una va trece in iulie 2010 si prin Romania.

Dar forfota si babilonia lingvistica din centrul expo organizatoric de la Dublin mi-a amintit de unul din siturile ce concentreaza sutele de curse din lume. Si care site iti recomanda 101 distante pe care sa le alergi before you die. (Or you break your knees). Inainte sa mori ori pana-ti rupi genunchii.

Una dintre alergarile in strainatate, din suta plus una, ar fi ultramaratonul gazduit de amfitrioana Cupei Mondiale, Africa de Sud, cu chiar o saptamana inaintea inceperii ostilitatilor la 2010 World Cup. Se numeste Comrades Marathon, e la editia a 85-a, este caracterizata drept The Ultimate Human Race si masoara 89 de kilometri, de la primaria din Pietermaritzburg pana pe Sahara Stadium din Durban. Ca un ultim amanunt, startul se da la 5 si jumatate dimineata, iar de-acolo cu Domnul. Cu alte cuvinte numele de maraton e bland, Comrades masurand mai bine de doua maratoane cap la cap. Pentru cine se incumeta.

In aceeasi zi, din cate-am aflat la Dublin, undeva in centrul Europei va „curge” cea mai lunga stafeta, purtand flacara World Harmony Run de-a lungul a 20.000 kilometri, timp de 7 luni. Startul se va da in 25 februarie la Dublin, capitala europeana a sportului in 2010, iar cursa armoniei mondiale va strabate intreaga primavara batranul continent, ajungand in luna iulie si pe teritoriul Romaniei. Mai apoi, destinatia Asia, si tot asa…

Fondator al World Harmony Run, Sri Chinmoy a pus pe picioare numeroase curse si cluburi amatoare de alergari. La una dintre aceste competitii, de 10 mile pe circumferinta parcului londonez Battersea, in organizarea clubului Run and Become, o alta inventie a pionierului Sri, decedat in 2001, am alergat in primavara acestui an. S-a dat startul devreme, la opt fara un sfert intr-o sambata, dar entuziasmul ne-a purtat pasii in cele sase ture.

Aceasta stafeta, care neindoios va reuni puhoi de participanti, va ridica alergarile la un rang de sport de masa intr-o mult mai mare masura decat o fac sutele de maratoane si miile de mai scurte curse de pe intinderea pamantului. Curand, mult mai multi vom alerga, asa cum candva biscuiam sau fandam, la Daciada.

Alergarile vor deveni populare, pentru mase, si ne vom calca in picioare ori accederea la competitii se va face in baza unor criterii si timpi calificatorii. Cum e de exemplu cazul Maratonului Boston, ajuns la a 114-a editie, si care s-ar balona in pas cu renumele si traditia sa, daca n-ar impune anumiti timpi pentru prezenta la start, in functie de categoria de varsta.

Intr-o tot mai evidenta stratificare sociala, sporturi mai putin accesibile maselor, pe criterii economice, vor fi practicate doar de cetatenii din salonul de lux. Un golf, navigatia oceanica, o maslina. Si-atunci de ce sa nu alergam mon cher cot la cot, in aceasta aiuritoare globalizare!?! Uite, programa partidului ce ne vrea binele si traseaza palierele de sarcina cincinale, plus cursele rasarite aidoma ciupercilor dupa ploaie, ne ofera sansa, si in plus nu mai e nici o rusine sa iesi in pantaloni scurti la sosea, daca si Marghioala din curtea invecinata a fost dusa cu zaharelul…

Si-ajung la Bucuresti. Dupa ce caravana armoniei va trece prin capitala, a treia editie a Bucharest City Marathon va spera la mai multi clienti in toamna urmatoare, decat cei peste 150 la maraton, din 18 octombrie. Ca nu-i usor sa atragi participanti, mai ales la inceput, e de la sine inteles. Ca alte curse consacrate isi desfasoara linia de start in aceeasi zi, e un dezavantaj in plus.

Bucurestiul a fost concurat la miez de octombrie, dintre maratoanele Europei, de Amsterdam, Istanbul si Mediterraneo, undeva in Spania, altele ca Amman, Toronto, Guadalajara ori in China respectiv Coreea neconstituind rivale pentru cel din capitala Romaniei, fiind pe alte continente.

Ideea e ca ai de unde alege. Restul tine de atractivitatea ofertei, de magnetismul locului. La modul in care Romania nu exceleaza deloc in privinta turismului si in ciuda potentialului evident, Bucurestiului s-ar putea sa-i vina greu sa-si croiasca un nume de rezonanta pe harta maratoanelor lumii. Numai accesati calendarul http://aimsworldrunning.org si veti intelege cat de multe sunt optiunile.

Cea mai buna sansa ar fi ca multi sa fie stimulati de trecerea caravanei World Harmony Run pe strada lor si a doua zi, la trezire, sa se inscrie intre participantii la cursa din orasul lor. Fie el Maratonul Timisoarei, al Bucurestiului, de la Sighisoara la Medias ori cel din Piatra Craiului. Si nu se lasa cu genunchi rupti. Pot sa confim c-am vazut intre participantii la Dublin maratonisti in tricouri verzi, dar nu ale Irlandei, ci din 100 Marathon Club, alergatori trecuti de suta in privinta curselor de 42,2 kilometri alergate. Pe unele era adaugat Manic. Dar nu trebuie sa fii maniac, nici sa alergi pana la moarte.

Vorba versurilor unei balade rock aleasa drept coloana sonora pe imaginile de arhiva ale Maratonului Stockholm. Poti alerga cat de mult vrei si dupa toate cele, fericire, glorie, dragoste si tot curcubeul existentelor noastre, dar finalmente nu poti fugi de tine insuti.

Anunțuri

Cantec de lebada dar Dracula rezista in Timisoara

Octombrie 12, 2009

Duminica 11 octombrie, la startul celei de-a zecea editii a Maratonului Timisoarei, directorul de organizare Constantin Dumitra ne-a adus trista veste ca s-ar putea sa fi fost si ultima. Desi dat afara pe usa si reintrat pe geam, dupa cum s-a glumit in privinta tentativelor sale peste ani de a atrage sponsori in jurul evenimentului, Dumitra s-a aratat sceptic relativ la viitorul deja consacratei competitii, subliniind ca doar alinierea a macar 300 maratonisti la start va genera un concurs pe arterele orasului si in 10 octombrie 2010. Altfel, doar semimaratonul „Dracula”, o „jumatate” de 21,1 kilometri mai usor de organizat in plan logistic, financiar, va supravietui acestor vremuri.

Intr-adevar, duminica am fost putini, nitel peste 100 de entuziasti, desi unii veniti chiar din Italia, Germania, Franta, Ungaria, Japonia ori SUA. Ba si de la Tulcea ori Bistrita. Un pumn de oameni, semn ca maratonul Timisoarei nu creste in putere peste ani.

Medalia cu Catedrala Metropolitana si numarul de participare la editia din 2009 sper sa nu fi fost amintiri de la cantecul de lebada al Maratonului orasului. Vrem sa ne intoarcem la start pentru multi ani de-acum incolo...

Medalia cu Catedrala Metropolitana si numarul de participare la editia din 2009 sper sa nu fi fost amintiri de la cantecul de lebada al Maratonului orasului. Vrem sa ne intoarcem la start pentru multi ani de-acum incolo...

L-am alergat in 3h29:14, un timp cu care sunt foarte multumit in conditiile in care cu doar patru saptamani inainte ma aliniam la startul unui alt maraton, la Wroclaw, unde scoteam 3h15:54, iar la fantana cu pesti dintre Opera si Catedrala am sosit al 14-lea, pe vant si mijgura. A fost de neuitat dar mai pretioasa ar fi o reintoarcere la start, in 2010.

Multe ar fi de spus dar, acum, la cald, ma chinui sa diger vestea ca inca un lucru bun poate muri in picioare.

Trans Europe 2009

Iulie 12, 2009

Poate ati apasat titulatura UltraMaratonist, dintre blogurile de pe coloana dreapta. Poate nu. Ati intra in lumea lui Russell Secker, un temerar indreptandu-se cu brio spre varsta a treia.

L-am vazut in carne si oase, am avut ocazia, norocul si onoarea sa-i fiu companion pe scaunul vecin, zburand inapoi de la Oslo la Londra, dupa noaptea solstitiului de vara. Atat de cu picioarele pe pamant, atat de natural si candid in a istorisi o poveste a inimaginabilelor limite ale spiritului uman. I-am vazut gleznele umflate ca borcanele, testament al cursei Trans Europe, ce tocmai o incheiase, dupa 64 de zile in sir pe soselele continentului, insumand 602 ore de alergare cap la cap, 2.800 de mile si 6 tari strabatute.

In spatele glasului rece al cifrelor, care l-a regasit pe locul 30 din totalul celor 68 de ultramaratonisti aliniati la start undeva aproape de Bari, Russell are unul dintre cele mai puternice mesaje intru imputernicirea spiritelor, sufletelor si mintilor noastre. O performanta ca a sa infricoseaza dar mai ales da curaj. Este o poveste de succes a triumfului spiritului uman. Iar Russell a mai avut timp si „nervi” sa si alimenteze scurtul sau jurnal, gratie tehnologiei, in timp real, de pe mobilul la purtator direct pe interfata blogului sau.

Va puteti imagina ce inseamna sa alergi in medie minim 60 de kilometri pe zi, prin soare ori ploaie, pe caldura Italiei sau prin ninsoarea viscolita din preajma noptilor albe ale Cercului Arctic, timp de peste doua luni, zi de zi, fara macar 24 de ore de pauza? Sosete sfartecate, varfuri ale incaltarilor tocite, basici si rani, toate intr-o lupta la prima vedere inumana cu propriile limite, pe care ni le imaginam atat de restranse.

Italia, Elvetia, Germania, transbordarea peste Baltica, si apoi Scandinavia, cu Suedia si „colturi” din Finlanda plus Norvegia. Finish la Nordkapp, punctul nordic extrem al Europei, odata cu solstitiul, la 71 grade 21’10”N. Al 30-lea din 68, dintre care unii au spus intr-adevar pas.

Rainer Koch, un german, a triumfat, urmat la un interval de 6 minute de japonezul Senoo si neamtul Strosny. La femei a invins o japoneza, Funyama, sosita a 20-a in ierarhia generala si urmata la aproape 7 ore de germanca Streicher. Dar in spatele numelor si timpilor, aceleasi povesti inaltatoare ale cutezantei umane. Pe pagina sa, atat de frumos bifate, Trans Gaule in 2005, Deutschlandlauf in 2007 iar acum Trans Europe. Si frumoase amintiri. Plus recordul de a fi pierdut cea mai mare masa corporala dintre ultramaratonistii transcontinentali.

Dar nici cea mai mica urma de superioritate, de aroganta ori de infatuare. De fapt, e prea mare in pielea sa, un monstru sacru al soselelor, pentru a-si irosi energia cu „masti” in ochii altora. Mai mult, m-a facut sa ma simt special, si nu deloc umilit de mult mai redusa mea incercare tocmai bifata, spunandu-mi ca un unic maraton si nu 64 la rand poate fi cel putin la fel de dificil daca nu chiar mai complicat, prin pregatirea psihologica si conotatiile unei abordari diferite, decat ultra-incercarea lor. Inclin sa cred ca a exagerat dar nu-l contrazic pentru ca, in orice caz, dupa peste 100 de maratoane la bord, sigur stie una-doua „boabe” mai multe decat subsemnatul.

Cine are rabdarea, va castiga din a-i citi pasii jurnalului. De la niste glezne normale, la unele tumefiate, de la ninsoarea cu vant de ii lua pe sus, undeva in Suedia, incotosmanat in 6-7 randuri de haine fara a transpira, unde atinsesera deja noptile complet albe, cu lumina 24 de ore in rotirea aratatoarelor, la poza in tricou, ireala, aproape de Capul Nord. Au fost printre cele mai pline de semnificatii ore petrecute recent, undeva in zbor, deasupra nordului Europei. Ascultand experienta unui extraordinar temerar dar atat de in… blugi si tricou, daca ma intelegeti ce vreau sa spun…

In antiteza, sesizand cate suflete ratacite nu mai stiu cum sa copieze mai bine falsele modele ale zilelor noastre, salivand ca daca topismul afiseaza Maybachul si el trebuie sa etapeze macar cu un miniMaybach (chiar, exista asa ceva?), nu am nimic altceva de declarat decat ca inima imi canta de fericire ca o vioara bine acordata. Mi-am ales bine eroii nestiuti, marunti in ochii lumii orbite de uraganul consumerist si de falsele modele impinse in fata de o abila orchestrare, si imi spun ca am norocul sa pasez informatia. Am vazut si trimit mai departe. Nu voi face ca Russell si nu faceti ca Russell, doar daca un imbold special va cheama, dar de ce n-am pretui si purta la suflet samburele unei inaltatoare lectii de viata. Si anume ca oameni din randul oamenilor, atat de naturali si sa zicem „simpli” dupa vorba ori port, nu tu politicieni sau asa zise „vedete”, pot atinge cele mai impresionante si remarcabile tinte…

Sfarsit… Noaptea „alba” a solstitiului de vara, la nord de Cercul Arctic

Iunie 28, 2009
Poze si povestea de la solstitiul de vara, in Tromso/Norvegia, mai jos…
Roald Amundsen, exploratorul norvegian, pornea in expeditii din Tromso, care-i poarta vesnica amintire. Statuia, in preajma Polarmuseet

Roald Amundsen, exploratorul norvegian, pornea in expeditii din Tromso, care-i poarta vesnica amintire. Statuia, in preajma

Tromso ne-a intampinat in cea mai lunga zi a anului cu un plafon de nori. Avea sa se sparga...

Tromso ne-a intampinat in cea mai lunga zi a anului cu un plafon de nori. Avea sa se sparga...

Localnicele obisnuiau sa faca naveta. In memoria lor, o statuie in preajma unui refugiu al statiei de autobuz...

Localnicele obisnuiau sa faca naveta. In memoria lor, o statuie in preajma unui refugiu al statiei de autobuz...

Spiritul matern si o biserica din lemn. E seara tarziu, inaintea solstitiului...

Spiritul matern si o biserica din lemn. E seara tarziu, inaintea solstitiului...

Memorialul eroilor cazuti in Rezistenta, intre '40 si '45. Tromso a platit tribut pozitiei sale strategice...

Memorialul eroilor cazuti in Rezistenta, intre '40 si '45. Tromso a platit tribut pozitiei sale strategice...

Pe principala strada pietonala, traseul de final isi asteapta alergatorii de 10 kilometri...

Pe principala strada pietonala, traseul de final isi asteapta alergatorii de 10 kilometri...

Linia de sosire. Mai aveam ceva timp pana la start, asa ca am asistat la finishul altora. In cursa de-o mila...

Linia de sosire. Mai aveam ceva timp pana la start, asa ca am asistat la finishul altora. In cursa de-o mila...

Crucea Rosie la datorie. Nu doar medalia ti-e agatata de gat, ci si o patura...

Crucea Rosie la datorie. Nu doar medalia ti-e agatata de gat, ci si o patura...

Iar acum e randul nostru...

Iar acum e randul nostru...

Pentru prima data am alergat cu aparatul la purtator. Scuzati va rog calitatea dar sesizati soarele spargand norii, inaintea miezului noptii!

Pentru prima data am alergat cu aparatul la purtator. Scuzati va rog calitatea dar sesizati soarele spargand norii, inaintea miezului noptii!

Cam asa arata casutele nici prea prea nici foarte foarte ale localnicilor

Cam asa arata casutele nici prea prea nici foarte foarte ale localnicilor

Orasul are cladiri administrative de toata frumusetea

Orasul are cladiri administrative de toata frumusetea

Regele Haakon vegheaza peste principala piata centrala din Tromso.

Regele Haakon vegheaza peste principala piata centrala din Tromso.

Lalele, brazi, biserici catolice. O ambianta placuta...

Lalele, brazi, biserici catolice. O ambianta placuta...

Jurnalul meu de o jumatate de an e la final. Inaintea solstitiului de iarna, de la amiaza unei insorite zile de decembrie, acolo, in preajma Observatorului Regal din Greenwich, la meridianul zero, alesesem déjà drept punct terminus Tromso, la ora solstitiului de vara din noaptea cea mai scurta. 20 pe 21 iunie, spre dimineata, ocazie cu care oraselul port din nordul Norvegiei gazduieste cea de-a 20-a editie a Midnight Sun Marathon. Alergarea soarelui de la miezul noptii…

Las Londra sub o mijgura moale si ma intreb ce vreme ne va intampina in Tromso. Prognoza pentru aceasta perioada a anului e de aproape 20 grade Celsius respectiv de 8 grade la miezul noptii, la ora cursei. Cert e ca va fi lumina. Oare si soare? Daca plafonul de nori va fi ingaduitor…In avion, destui alti inscrisi pentru Midnight Sun Marathon. Ii recunosti usor, dupa echipamentul din dotare. Doar unul a scapat echipajului radar, si anume un ins imbracat elegant, cu o sotie absorbita de sine si de propria-i imagine, care parca nu cadrau cu o descindere la nord de Cercul Arctic. Aveam insa sa raman gura casca, peste nici 24 de ore, cand il vedeam trecand linia de sosire a maratonului, la peste cinci ore de la start.Desi pliantul turistic sugera ca vom zbura deasupra Atlanticului, nu mult ne-a trebuit pentru a vedea pamant si linia tarmului. Atat de puternic contrastul intre verdele intens din preajma malului si albastrul inchis al oceanului… Iar pe uscat, inca destula zapada. Si numeroase ape, unele inaintand si ducandu-ma cu gandul la faimoasele fiorduri.“Ce priveliste! Rareori ti-e dat sa vezi un aeroport in asemenea imprejurimi, cu pista pe malul apelor si un lant muntos in zare” a remarcat unul dintre pasagerii de ocazie cu care am nimerit sa impartim taxiul, spre oras. Celalalt, un japonez, se gandea déjà la maratonul de la miezul noptii si timpul sau de 3 ore si jumatate. Tromso ne intampina cu o vreme buna dar nu si insorita.Prima mare surpriza a fost oferita de calatoria spre oras, pe “scurtatura” prin paianjenisul de tuneluri de sub colina din centrul insulitei pe care e situat Tromso. Intersectii semaforizate, giratorii, toate sapate in munte. Iar la un moment dat iesirea la suprafata, pe una din cele sapte “guri” de iesire la suprafata in estul insulei, cu toate deservind Downtown Tromso. Zona centrala.Totul foarte pitoresc, de la casutele de lemn cu ghirlande de flori la stradutele pietonale si catargele ambarcatiunilor din port. Si totul in culori deschise, calde, placute, “refugiu” in lunile iernii polare cu zilele cu doar doua ore de lumina.

Domnul Karlsen, taximetristul, ne spune ca mult mai multi turisti aleg Tromso pe perioada de iarna, gratie numeroaselor facilitati pentru sporturile sezonului alb. Colina din centrul insulei are traseele sale de schi fond, pistele ei de schi si chiar cele trei trambuline, amplasate in nord-estul orasului, langa campusul universitar, Universitetet I Tromso. Pe colina sunt ele si alte atractii… Un lac natural, Prestvannet, cu pontoane si loc de patina iarna. Gradinile Botanisk Hage si nu doar stadionul de fotbal ci si unul atletic, denumit Valhalla, ca doar suntem in Scandinavia… Japonezul cu gandul la cele 3 ore si jumatate, englezul la reunirea cu sotia sosita déjà in oras dar nu si la cursa, in care o va incuraja de pe margine, iar eu spre Fjellheim, o pensiune amplasata spre sudul insulei, nu departe de centru.

O pensiune tinuta de misionari, calatori in scopuri caritabile sau in actiuni voluntare in emisfera sudica, si autoproclamata Scoala Biblica.La receptie, un cuplu de pensionari elvetieni trimisi ca ultima solutie de cazare la Fjellheim. Nu stiau ca Tromso avea sa fie invadat la momentul solstitiului de vara de “lacustele” alergatoare. “Am calatorit noaptea pe teritoriul Germaniei, cu un tren special, care ne-a imbarcat si masina. Am parcurs intreaga Norvegie, pana la Nordkapp, de unde ne-am intors in aceasta dimineata, in nici doua ore”. Asadar suntem la mica distanta de extremitatea nordica a Scandinaviei si Europei iar helveticii au dat raita alte cateva ore prin Tromso, pentru cazare. Fjellheim, plin si el ochi. Iau cheia, am camera 209, si constat imediat ca mai sunt maratonisti in hotel. Aceiasi asiatici carora le place sa calatoreasca, sa vada. Sa fotografieze. Iar pe una din mesele camerei, constat ca am de-a face cu Noul Testament. Invelit in piele albastra.

Restaurantul Milano, cu literele sale galbene pe fond verde, e sansa mea. Am nevoie de paste, macaroane, “religie” a alergatorilor inaintea curselor. Si unde mai sigur asemenea meniu decat intr-un stabiliment cu denumire peninsulara? E aproape gol dar lumanari palpaie pe toate mesele. Si e doar 4 dupa-amiaza. Am avut mare noroc cu calabrezul Silvio, care si-a “desertat” sufletul in pranzul preparat. Tagliatelle gustoase, o salata consistenta, cu de toate, si o paine la cuptor, cu aroma de usturoi. Apa e de baza…Cu greu m-am despartit de Silvio si colegii sai din bucatarie. Ne-am pozat, am frunzarit Gazetta dello Sport, plansa dupa esecul Italiei cu Egipt, la Cupa Confederatiilor, am sters granite si am dat mana. Sunt invitat a doua zi.In preajma, doi voluntari in tipicele tunici galbene ale organizatorilor strajuiesc o intersectie si un semn indicator dezvaluie enigma. Mai sunt cateva ore pana la Midnight Sun Marathon. Editia a 20-a, din noaptea solstitiului de iarna. O dara albastra, pe carosabil, imi aduce aminte de Maratonul Timisoarei, de cursele de-acasa, unde un indiciu identic iti poarta pasii de la start pana la sosire. Si sper sa nu impartasesc soarta unor alergatori straini, vizitand Timisoara si fara a cunoaste locul, care au “pierdut” o curba si s-au trezit inafara traseului.Imi spun si ca e posibil ca traseul sa treaca prin preajma pensiunii mele si sa ajunga la aeroport, nu de alta dar, in calatoria noastra cu taximetrul de la poarta aeriana spre oras, remarcasem o anumita dara albastra… Sper ca localnicii nu ne vor expedia direct pe avion, de pe parcursul cursei… Nu, nu. Mai sunt ceva krone de cheltuit. Coroane norvegiene. Am primit aproape 10 pe o lira sterlina.Se insereaza, daca se poate spune asa…

E sambata seara si la noapte e solstitiul de vara. Suntem la nord de Cercul Arctic, la paralela 70, si peisajul iti taie rasuflarea. Colinele golase din preajma, de pe insula Kvaloy, “paravan” al orasului in fata Atlanticului, cu casutele si blocurile cu cel mult patru nivele la poale, si cu funicularul ce te cocoata pe creasta, pe “acoperisul” orasului, la 1.257 metri, impopotonat cu tot cu un restaurant. Varful Tromsdalstinden. Pana acolo sunt 420 metri cablu ai cabinei galbene Fjellheisen, instalatia fiind construita in acelasi 1960 de Brodsrene Jakobsens, o companie navala. Muntii golasi si inzapeziti din imprejurimi si soarele jucandu-se printre nori. Cand un versant e incalzit, cand o alta colina e mangaiata de razele sale.Ziua cea mai lunga. Ca in filme. Dar aceasta sambata se va ingemana la Tromso cu noaptea cea mai scurta. E perioada in care lumina nu merge la culcare, asta daca esti suficient de inspirat sa te nimeresti la nord de Cercul Arctic candva in iunie ori iulie.

Cat despre cursa, imi spun ca suntem ca jucatorii din Primera spaniola, asteptand sambata seara, “omorand” timpul, inaintea startului. Mai toate cursele la care am participat sunt fie duminica ori sambata dimineata. Dar de aceea Midnight Sun Marathon e cu atat mai special, cu atat mai ravnit in jurnalul cu amintiri al maratonistilor.Sunt veniti si cinci din comitatul Yorkshire, dupa ce saptamana trecuta alergasera semimaratonul estuarului lui Humber la Marea Nordului. De pe coasta nord-estica a Angliei, la Hull, pe cea nord-vestica a Norvegiei, la Tromso. Roger e fan Arsenal si imi marturiseste ca n-a fost prea intelept din partea sa sa alerge trei curse in patru saptamani, culminand cu maratonul din Tromso. Spera doar sa-l incheie, fie si in circa cinci ore. Simon, companionul sau, isi aminteste de momentul din timpul Maratonului New York, cel cu trecerea lungului pod, cand s-a oprit sa-si faca o poza, langa indicatorul catre Bronx. Amintiri. Nu se iau prea in serios iar numele clubului ad-hoc ii tradeaza. Ceva despre Fat Guys.Un alt grup e si mai pitoresc. “Sunt angajati pentru a alerga. Bossul e mare fan al alergarilor si isi plimba angajatii prin lume, pe la curse”, imi explica antrenorul clubului, un profesionist cu licenta, inaintand gratios spre varsta a treia. Imi spun ca nu-si bat capul cu maratoanele si nici n-au alergat vreunul. Pentru grupul din nordul Londrei e Toro Midnight Sun Half-Marathon iar Toro e numele sponsorului semimaratonului, gasit si pe ambalajele unor produse alimentare din Tromso. La care m-am repezit la sfatul lui Silvio, care mi-a explicat ca duminica toate supermarketurile sunt inchise in oras, fie ele ICA ori Coop.In Tromso déjà se-alearga. E cursa de o mila, unde, cu mic cu mare, orasenii au iesit la o portie de sanatate. E si un concurs de patine cu rotile. Nici o problema cu carosabilul, aproape ca-n palma, dar ar fi cu strazile in panta, coborand spre port. Totusi, daca se urmeaza linia tarmului, spre sud, cea a traseului de maraton, patinatorii nu vor transpira in plina noapte. E si un concurs de 10 kilometri. Plus regele si regina, maratonul si jumatatea sa.

Si apropos de rege, startul e dat din preajma pietei centrale a orasului, ce se prelungeste spre debarcader, piata ce e dominata de statuia Regelui Haakon al V-lea al Norvegiei, cu atat mai sever in “ascutimea” sa in straiele militare. Monumentul dezvaluie ca Haakon n-a prins 60 de primaveri.Lumea e stransa ciorchine in preajma sosirii de pe strada pietonala, paralela cu artera de pe care se da startul, iar comentariul organizatorilor norvegieni e plin de exclamatii, foarte viu, probabil nu si… “colorat”. Se vine in timpi foarte respectabili, sub 33 minute, in cursa de 10 kilometri. Imi spun ca are de-a face si cu frigul. Se anunta doar 6 grade Celsius. Iar un voluntar pregateste paturi groase de campanie, cu care imi imaginez ca se acopereau vikingii sau rezistenta norvegiana la ora luptelor cu ocupantii nazisti. Si cortul verzui cu crucea rosie imi da aceeasi impresie, a vremurilor rezistentei.

Exista de fapt si un memorial cu numele eroilor locali rapusi in cei 6 ani ai celei de-a doua conflagratii mondiale. S-a murit peste tot, chiar si in “crestetul” Europei. De ce atata sange varsat, cand se poate si doar cu zambete la miez de noapte dar in plina zi?

Piata se numeste Stortorget, conform unei placute,  iar intr-un colt al ei, din lemn galbui, strajuieste Katolske Kirke. O biserica catolica. In apropiere, palatul Episcopal. Ca o paranteza semnificativa, aici tinea o comuniune in 1989 Papa Ioan Paul al II-lea. Ah, acest an ’89, mereu si mereu…De cealalta parte a pietei, la parterul cladirii administrative locale, Radhuset, adica Primaria, centrul de organizare al Maratonului.  Sponsorizat de Discovery Petroleum, o companie care exploreaza si spera a for a titei in nordul Norvegiei. Inauntru, lume luminata, peste tot sigla cursei, sugerandu-ti un soare aprins pe post de bust al alergatorului si razele sale, ducandu-te cu gandul la fuleul concurentului.Cat de iuti vom fi oare? Mai am vreme de un suc de mere si un altul de portocale, de cateva poze, inclusiv spre Tromsobrua-Bridge, zveltul pod lung de 1.016 metri, finalizat in 1960, peste stramtoarea Treomsoysundet, ce desparte orasul insula de “ruda” sa dinspre interiorul tarii, unde, pe tarm, se alungeste cartierul Tromsdalen.Dar nu mai e vreme… Ne pozam si… spre start, pe Gronnegata, de la picioarele Regelui Haakon.

E 10 si jumatate seara. Daca mi-as egala ultimii patru timpi de la semimaratoane, atunci as incheia chiar inainte de miezul noptii, aici, inapoi in centru, pe pietonala paralela Storgata, urmatoarea cum cobori spre port.Pregatirea psihologica e insa cu lacune. Am degustat prea mult din ideea descinderii la nord de Cercul Arctic, am fost absorbit de aventura in intregul ei si am pierdut focalizarea pe cursa in sine. Cu consecintele care doar pot sa le anticipez dar care nu ma dezamagesc. Si pentru a ma autoconvinge ca am venit in excursie si nu doar la Midnight Sun Marathon, iau camera cu mine, in cursa. O premiera, dupa atatia ani de tropait pe soselele si arterele Europei…“Coboram” spre sudul insulitei, tot mai aproape de tarm, tot mai aproape de aeroport.

“Heya!” e parola serii. Suntem incurajati la nesfarsit cu “Heya” si nu pot decat sa zambesc ori sa salut din mana, cand scandarile sunt insotite de “Valuri mexicane”. Cine crede ca norvegienii sunt reci si inchisi, sa-si reconsidere prejudecatile. Sunt calzi si deschisi. Optimisti si candizi. Calitati umane care-i tine in lungile reci luni de iarna. Care iarna nu e de trei-patru luni, ca pe continent. Aici suntem pe “dorsalul” panterei scandinave care pare a se arunca pe Europa.Toate natiile, toate culorile, doar un tricou Serpentine. Cu numarul meu. In premiera, n-avem parte de cipuri la siret, care se inregistreze timpii intermediari si final, ci de un cod de bare pe numarul din piept. Cod care ne va fi scanat la sosire, aidoma scanarii unei conserve de fasole boabe in supermarket. Scanare manuala cu ustensila din dotare, una cu infrarosii.

Imi aud numele, dintr-un balcon. Surpriza serii. “Heya Mihai!” Pai bine mai copii, de unde pana unde? Citind listele cu concurenti, spectatorii din cabana puneau cap la cap numerele din piept cu numele noastre. Mihai, pronuntat corect. Oricum, cu o mai mare acuratete decat in cativa ani buni de Londra. Tine de complexul de superioritate al englezilor, sa nu poata pronunta ca lumea numele straine. Nu “pot” sau nu… vor? Alegeti Dumneavoastra.

Multi englezi in cursa, intre multe alte natii. Un prim roman, la a douazecea editie, aici, la nord de Cercul Polar.Pe Scott l-am ajuns din urma spre final. Am incetinit si am schimbat doua vorbe. Un canadian din Edmonton, jucator in liga secunda canadiana de hochei pe gheata, stiind de Timisoara. E invitat la Maratonul nostru. Va veni cu siguranta. Ulterior aveam sa ciocnim berea locului, Mack, in barul Kinematograf. Puneam la cale alte si alte curse. Schitam vise si trasam trasee.Spre final, roluri inversate, cu un localnic care mi-a suflat in ceafa cativa kilometric buni. Si prin ploaia care ne-a udat nitel, o ploaie nocturna, si sub soarele care a spart norii. Soarele miezului noptii solstitiului de vara. Intram in 21 iunie si nu “cobor” sub o ora si 30 minute. Asta sa fie tot pacatul!Ajung pe pietonala, lume ochi la “intrare”, iar scannerul spune 1:33:58. Nu pot sa ma pun cu el ci doar ma incalzeste ideea ca am venit binisor “sub” o ora si 35 minute. Sandwich, o premiera, plus tipicele banana, apa, bauturi energizante. Si patura pe spate. Plus o bere Mack la pahar. Sa ne bucuram de ea, ca in pub costa aproape 7 lire sterline…

Aveam sa aflu in dimineata urmatoare, atat la centrul de organizare, pe listele expuse, cat si din ziarele local respectiv regional Tromso si Nordlys ca am sosit al 10-lea intre semimaratonistii categoriei mele de varsta, 30-39 ani. A castigat un alt Mihai, Michael Gottschalk, de la Long Distance Berlin, in o ora, 15 minute, 54 secunde. L-a urmat la 37 secunde un localnic, Ronny Jakobsen, iar pe 3 a urcat Jensen Rune, de la Run SAS, cu un timp, 1:27:18, abordabil pe propria piele. Cu alte cuvinte, as fi putut “intra in puncte” dar asta doar cu pregatirea psihologica de rigoare. Oricum, medalia cu soarele de la miezul noptii imi atarna la gat iar pe unii ii vad cum o si saruta. La cinci asemenea medalii, adica intoarceri la Tromso, promisiunea gazdelor e ca vine si una de aur. Sunt produse in Africa de Sud. Un italian din Roma, un brazilian, un olandez reprezentand Regatul Unit si un olandez “pur” intre ceilalti clasati in primii 10.Iar neamtul a castigat semimaratonul si la general, pe cand al fetelor l-a cucerit Margaretha Baumann, de la SK Vidar, in 01:21:02.

La maraton, nu doar medalia dar si cununa inverzita cu lauri a fost cucerita de Samuel Chepno Kiprotich, kenyanul de la Sjundio EF, in doua ore, 31 minute, 20 secunde, la fete invingand Anne Jorunn Hodne, de la GTI Stavanger, in 2:47:15. Reintalnirea, la anul.

Si-acum, sa dam tarcoale prin port. Multe sunt de vazut, de admirat, de notat. Schitez. Ar fi mai intai muzeul Tirpitz, amplasat undeva la baza colinei din Tromdalen, sub telecabina. Cuirasatul era scufundat in noiembrie 1944 intre Grindoya si Hakoya, de Lancaster britanice. Razboiul bubuia spre sfarsit si nemtii au pierdut batalii insemnate si intre fiorduri.Mai pacifist, cu rol explorator, Roald Amundsen. O casa memoriala, cu statuia sa in fata si numeroase ancore plus arbalete. Chipul sau, incadrat de gluga. Ma trec fiorii, si nu doar pentru ca ploua in dimineata de dupa solstitiu.

Cald e in interiorul Polarmuseet, muzeul polar, care te intampina cu Legile Vikingilor, inramate. Fii brav si agresiv. Fii pregatit. Fii un bun comerciant. Tineti lucrurile in ordine. Pe subcapitole, la unu ar fi cam asa… Fii direct. Abordeaza toate oportunitatile. Uziteaza de diverse metode de atac. Fi versatil si agil. Ataca fiecare tinta la timpul ei. Nu planui totul in detaliu. Foloseste doar arme de calitate. Ma intreb care legi se preteaza alergarilor si cate le urmez cand e sa atac cursele. Citesc si celelalte capitole. Instructiv.   

Muzeul, intr-o cabana din lemn rosiatic datand din 1830, a fost inaugurat in 18 iunie 1978, la aniversarea a 50 ani de la zborul exploratorului la bordul Latham.Muzeul porneste de la originile expeditiilor, cantonate in timp prin 1795 – 1893, cu cel putin 14 asemenea temerare plecari spre nord, pentru un intreg an. Unii dintre cutezatorii circa 20 membri ai echipajelor mureau la datorie, pe cand vanau de la foci si pana la vulpi… Deficienta de vitamina C. Daca in secolul XIX s-au axat pe Arhipelagul Svalbard, in secolul trecut s-au avantat spre Jan Mayen, norvegienii pornind sis pre Groenlanda, inca inaintea primului razboi mondial. Tintele includeau acum ursii si vulpile polare…Muzeul reuneste toate expeditiile efectuate peste ani, iar in camera 6 chiar si hidroavionul francez Latham 47, cu care Amundsen pleca in vara lui ’28 in cautarea navei disparute “Italia”. Un zbor care avea sa-i fie fatal, undeva intre Tromso si Svalbard, din apele Marii Barents fiind recuperate doar tancul de combustibil si o aripa. Roald, conationalul sau Dietrichson, si 4 francezi, aveau sa-si gaseasca sfarsitul.

Roald Amundsen, exploratory, 1872-1928, sta inscris pe statuia vikingului ajuns la ambii poli. O legenda a expeditiilor mondiale… Avea sa-i urmeze Nansen, cu a sa Fram…

Inapoi intre cei vii, la o bere in cea mai veche berarie din oras. Cea a fabricii inaugurate de Wilhelm Mack in 1845. E vorba de Ollhalen, sau Hala Berariei, inaugurate in 30 septembrie ’27. La o vorba cu alergatori din Canada, Anglia, Olanda. Despre curse, sport, calatorii, intamplari, vomitat in nisipul sau gaurile terenurilor de golf. Chiar…

Tromso se lauda nu doar cu cea mai nordica prim-divizionara de fotbal din lume dar si cu cel mai nordic teren de golf cu 18 tinte din lume. Toate aici, la poalele muntilor din preajma, urcand pana la 1.833 metri. Nu foarte inalti, dar aducand tare ascutiti, la tasnirea lor din ape…Mai multe despre Discovery Petroleum am aflat de la un inginer geolog localnic. Acum nu multi ani erau doar opt mari companii care explorau dupa resurse petroliere in Norvegia. Industria a luat avant si cu sprijin guvernamental, iar acum ar fi 48 pe piata. Unele cu probleme, mai ales in actualul climat. Statul subventioneaza cu 78% din valoarea investitiei, pana ce sunt descoperite zacamintele, moment in care balanta sa schimba, cu firmele achitand la stat, sub forma de taxe si impozite, treisferturi din profit. Dar chiar si asa, angajatii sunt bine remunerati si multumiti. Isi pot permite Berea de 7 lire in Kinematograf, vacantele aproape lunare la schi. Poti schia in care zi a iernii vrei. Avantajul oferit de traiul in Tromso. Dar, dupa cum imi spune un fost cadru militar, a alerga semimaratonul Noptii Polare, programat in seara de 9 ianuarie 2010, e chiar o aventura. Iarna aduce si minus 40 grade, in padurile din preajma. E pe viata si pe moarte, de acolo si legile vikingilor.

Ziua 167. Salvati de clo…, pardon… elicopter

Iunie 7, 2009

Nu ne pune nimeni. Intr-adevar, nimeni nu ne pune sa ne aliniem la start in dure alergari de anduranta. Nu ne obliga sa incepem si sa sfarsim o cursa pe asfalt, de maraton sau mai mult. Nu ii forteaza nimeni nici pe cei care aleg intreceri pe teren variat, avand de trecut pana si ape pana la brau, si pe distante chiar si mai lungi. Sunt optiuni personale.

In fond, nici statiile cu apa si alte produse nu sunt obligatorii, desi la ordinea zilei in concursurile de alergari. De ce atata vaiet pentru apa disparuta si lipsa de pe traseu, la Maratonul Edinburgh? I s-au oferit soldatului Phippides, pe cand alerga intr-un suflet spre Atena distanta ulterior adoptata drept maraton, tot soiul de ape, geluri energizante, banane, Lucozade, bureti imbibati si alte asemenea avantaje? Nici chip… Era pe vremea spartanilor. Maratonul e o proba de anduranta, de capacitate de efort in anumite conditii date. In cel mai bun caz, fiecare ar trebui sa-si posteze in prealabil sticlute cu apa, la anumite distante pe care le considera de cuviinta, ori pur si simplu sa le aibe la purtator. Sau nu?

De la caldura din Scotia, la polul opus, la frigul de-ti patrunde in oase, cu ploaie si vant, in cursul concursului Welsh 1000m Peaks disputat la o saptamana dupa Maratonul din Edinburgh, in natura salbatica din Tara Galilor. Nu tu sosea si asfalt, ci poteca pe teren variat, prin paduri montane. Vremea n-a tinut cu organizatorii si cei doar 250 alergatori, in general cercuri restranse incumetandu-se la acest gen de intreceri, si a devenit extrema, cum se intampla la un concurs din nordul Albionului si anul trecut.

Disparuti sub norii grosi, descoperiti doar gratie tehnologiei. Telefonul mobil. Unii au fost salvati din conditii meteorologice si climaterice potrivnice doar gratie interventiilor cu elicoptere.  Din alergatori, in vulnerabile fiinte umane luate pe sus. In aer. Puterile si capacitatea umana de supravietuire nu sunt asadar infinite, ci mai degraba limitate, si chiar daca vremurile actuale imping nastrusniciile Health&Safety, mai exact a sanatatii si sigurantei, la cote mai mult decat ridicole si de fapt perdea de fum pentru a propaga insidios si subversiv alte manevre, adevarul e ca nici cel mai bine pregatit si la prima vedere imbatabil dintre atleti nu e absolut ferit de natura conditiei umane. Si aceasta este recunoasterea propriilor limite ori fateta esecului. Radcliffe, detinatoarea recordului mondial, sau Dita, campioana olimpica la zi, nealiniindu-se la start respectiv abandonand pe parcurs, la Flora London Marathon, in cursa pierduta cu limitele si capacitatile propriului organism.

Cateodata, prea multa bravada si exagerare te lasa in aer, neputincios, salvat doar de elicopter. O lectie buna pentru deprinderea unui dram de umilinta. Dar mult prea multor capete infumurate nu li se pot preda si lectura nici cele mai de baza dintre lectii…

Ziua 160. Spitalizati, „cazuti ca mustele”

Iunie 3, 2009

E cinci si jumatate, in dimineata maratonului din Edinburgh. Ma trezeste lumina puternica, soarele strapungand pe langa perdelele groase. Le dau la o parte si vad o doamna cu codita trecandu-si cainele in parc, la plimbare. Vom alerga cu soarele in fata, spre rasarit, la un moment dat chiar pe aceasta strada, prin fata demipensiunii, si apoi pe malul marii…

La micul dejun, multimaratonistul cu tricoul galben al intrecerii din Honolulu e deja cu cafeaua in fata. Trezirea, dupa o alta seara „traditionala”, in care iesisera in grup la un pahar de vorba. Bat spre 60 de ani dar nu-si schimba obiceiurile. Chiar acum? Dupa vreo 50 de concursuri? Ce rost ar mai avea?

Si o alta fata, in trusoul britanic, care se grabeste, alegand sa parcurga cu autobuzul traseul spre start. „Merg sa-l prind pe cel de 7”. Si alti trei, mai retrasi. Cu gandul deja la urmatorii 42 de kilometri. Decid sa merg in plimbare, cu „petrecaretii”. Au ce-mi impartasi. Si cu cat ne-apropiem de centru, cu-atat mai multi participanti, in felurite echipamente. Politie, ambulante, autobuze ale organizatorilor, indicatoare speciale galbene, restrictii de circulatie, indicatoare, forfota, curcubeu coloristic. Suntem la baza Calton Hill, mai trebuie doar sa inconjuram colina…

St. Andrew's House si steagul Scotiei, din fata carora s-a dat startul. La vale...

St. Andrew's House si steagul Scotiei, din fata carora s-a dat startul. La vale...

Cand am intrat pe Princess Street, deja lume luminata. Si caldura, in contrast cu ploaia in rafale de la editia trecuta. Daca ar fi sa aleg, as prefera totusi soarele, mai ales ca vom cobori la tarm. Multi se inghesuie la autotrenurile incarcand echipamentele participantilor, ordinea fiind data tot de numarul de concurs. Organizare in cele mai mici detalii. Altfel, ar fi haos. Mai ales ca ne vom alinia peste 13.000, plus alti 4.000 la stafeta. Echipe de cate patru. Mai lesne. Respectivilor le revin cate 10,55 kilometri de caciula.

Ora 8 si 10, conform ceasornicului de pe turnul hotelului Balmoral. Ultimele pregatiri inaintea startului. Masaje, lotiuni de ten, drumul la toalete, inca o inghititura de apa...

Ora 8 si 10, conform ceasornicului de pe turnul hotelului Balmoral. Ultimele pregatiri inaintea startului. Masaje, lotiuni de ten, drumul la toalete, inca o inghititura de apa...

Exista pana si fluturasi atasabili la incheietura, galbeni, cu timpii intermediari estimativi pe fiecare mila, in functie de ritmul ales si timpul final „tinta”. Imi aleg bentita de 3 ore si 20 de minute. Avea sa-mi poarte noroc… In megafoane, suntem invitati in tarcurile speciale. Cu un coleg de club, spre zona roz. Imi luasem deja ramas bun de la „petrecareti”, cu urarea „Good luck” si raspunsul plin de umor „La noi nu intra deloc in calcul norocul”. Intalnim si alti colegi de club. Ultimele impresii… Aud italiana. Spaniola. Suvoi uman pe margini, in asteptarea startului.

O scotianca in combinezon albastru aprins, vopsita pe fata si cu parul in vant, cocotata pe un podium, parca in mijlocul nostru, flutura un urias steag al Scotiei. Imn cu sunet de cimpoaie si numaratoarea inversa. Foc de pistol. Start! La vale, de la baza Calton Hill, din preajma cladirii administrative St. Andrew’s, purtand numele mai celebrului teren de golf de pe malul nordic al estuarului, unde se strange crema mondiala a sportului… Cu Dumnezeu inainte. E o zi calduroasa, cu soare fara pic de nori. De-ar fi tot asa, la vale si pe sub pomi fosnind usor…

Aveam sa aflu ulterior ca traseul de-acum doi ani serpuise spre vestul orasului, mai intai strabatand zona centrala cu o arhitectura aparte si apoi cartiere mai rasarite, sfarsind insa din nou intr-un peisaj auster. Ce n-as fi dat sa fim purtati pe la poalele pantei Edinburgh Castle, pe langa statuile oamenilor de seama ai orasului si ai Scotiei, de pe Regent Street. Si totusi, la un moment dat, „am prins” capatul estic al Milei Regale, sfarsind in cladirea noua a Parlamentului Scotiei si palatul Holyroodhouse, resedinta regala la vizitele Elisabetei a II-a in Edinburgh…

Am lasat in urma Balmoralul de pe strada Printesei

Am lasat in urma Balmoralul de pe strada Printesei

Edinburghul scaldat in soare, la ora maratonului

Edinburghul scaldat in soare, la ora maratonului

La portile Parlamentului, mesaj in celta...

La portile Parlamentului, mesaj in celta...

Parlamentul, modern dar abstract, a fost ridicat vizavi de resedinta regala, Palace of Queen's Gallery la intrare

Parlamentul, modern dar abstract, a fost ridicat vizavi de resedinta regala, Palace of Queen's Gallery la intrare

Traseul, pe la portile resedintei

Traseul, pe la portile resedintei

Resedinta, inchisa temporar pentru reamenajari

Resedinta, inchisa temporar pentru reamenajari

Singuratatea alergatorului de cursa lunga. De-aici, pe cont propriu. Mai sunt unii, perechi. Si schimba o vorba. Aud germana. Ajung din urma un coleg de club, care ma intreaba unde suntem. La a cata mila? Unde sunt marcajele? La randul nostru, suntem auziti si raspunsul vine rapid: „Chiar in fata, pe catargul maroniu”. 8. E inca „devreme”. Dar incet incet ne rasfiram, se creaza spatiu de manevra. Ceva mai mult aer. Plus briza. Salinitate. Trecem pe langa un pub pe nume The Gothenburg. Scandinavii descindeau si ei pe aceste tarmuri, nu doar romanii, venind dinspre sud.

Multa lume, statii de alimentare cu apa, un DJ entuziast, probabil in curtea propriei case, si deodata peisaj… industrial. Si te-ai dus, dulce minune. Lasam tarmul la stanga noastra. Doar soare si o sosea spre est. Trecem si peste covoarele inregistrand timpii intermediari, la mijlocul cursei, la kilometrul 30. Aici deja facem cale-ntoarsa si rulam pe ambele sensuri. Mai iuti, mai lenti. Parca s-au inmultit pe margini. Incurajari. Steagul Greciei in multime. Unii schioapata. Altii se cabreaza. Altii au luat-o in plimbare. E cald. Se apropie pranzul. Dar nu si sosirea…

Si totusi… Dupa 42 de kilometri, la mila 26, intram pe o suprafata plasticata, acoperind si protejand pista inverzita a Hipodromului Musselburgh. Locul nostru de sosire. Intalnirea cu eternitatea. Cand microcipul de pe glezna va inregistra, la trecerea ultimului covor maroniu, timpul nominal al cursei. Cel brut, incluzand si secundele scurse pana la trecerea liniei de… start, in suvoiul initial de peste 13.0000 oameni, e afisat pe ecranul electronic dispus pe poarta intrarii. Tribune pline. Larma. Urale. Incurajari. Topaim pe suprafata plasticata. Parca avem arcuri. Finish…

3 ore, 20 minute, 56 secunde. Nou record personal. Imi primesc medalia, punga oficiala cu „atentii”, bananele, apele, mi se da jos microcipul si suntem invitati la un paharel de bere. Totul e ca-n rai. Parca plutesc. Iar timpul inregistrat chiar ca-mi da aripi. Bere imediat dupa efort? E cat un degetar de whisky, atat de populare in magazinele de pe Royal Mile… Pareri, impresii, ne cautam din ochi. Multi au sosit, mult mai multi urmau sa vina.

Stirile aveam sa le aflu ulterior. 5000 au abandonat. 10 au sfarsit la spital. Iar 160 au fost tratati la fata locului. Cativa, lesinati, i-am vazut cu ochii mei. Medicii, aplecati deasupra lor, acordandu-le primul ajutor. Primul reflex, sa-i fereasca de soare. Multi s-au plans ca se sfarsise apa, la unele puncte de pe traseu. Deshidratare. N-am avut ghinionul dar, ce-i drept, trecusem repede. Dintr-un regretabil reflex uman, de a se fi sustras baxuri intregi cu fluide, ori dintr-o nota explicativa a organizatorilor, care, poate incercand sa-si scoata camasa in fata avalansei de reclamatii, au aruncat pisica in curtea celor care le-au sterpelit sticlele, multi concurenti au ramas insetati, „cazand ca mustele”, dupa cum s-a exprimat un martor ocular. Investigatiile continua.

Iar de la Musselburgh, o suburbie estica, inapoi in centru. In jur, oameni schiopatand, oameni zambitori, tot amalgamul. Greul trecuse. Incepea recuperarea. Pe cand urmatoarea? Si soarele e tot sus pe cer. Ultima duminica din mai, a Maratonului Edinburgh, a fost nefireasca pentru clima altfel racoroasa de la estuar.

Ziua 156. Farah, nou record britanic la BUPA, iar Dita pe 3

Mai 27, 2009

Lunea de Bank Holiday a adus caravana altetica a alergarilor pe macadam chiar in buricul Londrei, serpuind pe langa puncte cheie ale capitalei, ca palatul Buckingham, Big Ben, catedrala St. Paul’s ori columna lui Nelson din Trafalgar Square. Cum s-a mai intamplat recent in concursuri pe 10 kilometri organizate in centrul metropolei, vremea n-a fost cea mai prielnica, dar asta n-a oprit nici participantii, din elita ori amatori, nici spectatorii, sa savureze London 10.000, sub egida asociatiei caritabile BUPA.

In pluton s-a luptat aproape umar la umar la intrarea pe portiunea finala a cursei de 10 kilometri, pe The Mall...

In pluton s-a luptat aproape umar la umar la intrarea pe portiunea finala a cursei de 10 kilometri, pe The Mall...

Si nici vest-londonezul Mo Farah n-a ratat prilejul de a stabili un nou record britanic pe distanta de 10 kilometri, record ce a rezistat vreme de 25 de ani, de pe vremea cand invingatorul era inca… bebelus. Asta pana luni 25 mai 2009. Cand, impotriva vantului in rafale, si chiar cu ploaie, intensificat mai ales pe cand alergatorul de culoare in varsta de 26 ani ataca ultimii kilometri pe esplanada Tamisei, Embankment, spre Palatul Parlamentului, Farah a trecut linia de sosire dupa 27 minute si 50 secunde, invingandu-l pe kenianul Samuel Kosgei, sosit in 28’03”. Farah a reusit o cursa mare si a inaltat stacheta performantei. Cel mai iute pe 10.000 metri intre europeni, luptand de-acum aproape de la egal la egal cu africanii… De urmarit.

London BUPA 10.000, o cursa care a starnit un mare interes

London BUPA 10.000, o cursa care a starnit un mare interes

Intre participanti, campioana olimpica de la Beijing in proba de maraton feminin, Constantina Dita, prezenta invingatoarei din China sporind implicit prestigiul cursei de luni si interesul in jurul luptei pentru primele locuri. Dita s-a intors dupa o luna in Londra, unde in 26 aprilie abandona in Flora London Marathon. Dar, aidoma unei campioane adevarate, s-a aliniat din nou la start, intr-o alta proba… Iar Dita a incheiat pe podium, in 34’25”, la 33 secunde in urma mai tinerei britanice Hatti Dean, 27 ani, care a depasit-o la mijlocul traseului, in vreme ce cursa feminina a fost castigata de Kim Smith, din Noua Zeelanda, si ea o finalista a acestei probe la olimpiada, in 31’38”.

Semnificativ in privinta ritmului sustinut al cursei e faptul ca recordul lui Mark Scrutton, 27’55”, stabilit in martie ’84, a fost doborat, secondantul Kosgei sosind si el intr-un timp excelent, cu 14 secunde mai slab decat propriul sau record, atins la inceputul acestui an. Iar cat de tare a fost intrecerea o spune si faptul ca nu doar o campioana olimpica la maraton, Dita, acum la 39 ani, a fost invinsa, ci si campionul olimpic al probei de 10 kilometri de la Atena, italianul Stefano Baldini, care, sosit al 8-lea, a avut macar satisfactia de a alerga in mai putin de 30 minute la aniversarea zilei sale de nastere: 38 ani. Unii campioni cedeaza stafeta noului val…

Ziua 146. In umbra arcului Wembleyului

Mai 17, 2009

Fiecare cu culorile sale.

In metrou, pe linia Bakerloo, „maro” si data in folosinta acum aproape 150 de ani, baieti si fete impopotonati, cu brizbrizuri si par vopsit, cu folii protectoare termic. Ce sa fie, ce sa fie? Intr-o duminica dimineata… Aaaa, da, a fost Moonlight Walk Marathon, o plimbare pe distanta unui maraton, la lumina lunii. Intr-o seara de iesit in oras, la bar, unii au marsaluit pe strazi. Iar dupa cum au coborat baietii din vagon, sontac-sontac, schiopatand, mi-e ca nu le-a priit. Obisnuiti poate cu sezutul pe scaun si cheia-n contact…

Raman in vagon trei galagiosi si a lor carte aproape ferfenita, cu caractere arabe si probabil de profil religios. Nu inteleg o iota ci doar cateva denumiri. Se vorbeste de Afghanistan, talibani, americani, rusi si alte asemenea complicatii. Din cand in cand galagiosii asiatici bat zgomotos palma iar eu cuget ca si romani mor degeaba, si in numele cui oare, intr-un razboi cel putin inutil, ca sa nu spunem mai multe, departe de casa, unde n-ar avea ce cauta cu pusca in mana. O natiune trasa alaturi de multe altele intr-un conflict care nu e deloc al nostru, doar asa, ca sa ne bagam in seama si sa fim facuti partasi. Fiecare cu steguletul lui… Pe unele sunt din pacate cranii si alte dandanale. Osemintele inocentilor.

Si-am ajuns la destinatie… Wembley Central, statie la care arcul boltit al acoperisului stadionului Wembley pare uriasa. Zgarie cerul unei zone preponderent de case. Iar cerul e plumburiu, aproape negru, si toarna cu galeata. De n-ar fi momentul aniversar al clubului local, Sudbury Court, ce ne-a invitat la cursa de 10 kilometri, parte a unui festival al alergarii la implinirea a 10 ani de la fondarea clubului, mai ca as lua trenul inapoi spre oras, din nord-vesticul Wembley.

In contrast cu stadionul ca o nava cosmica, zona din preajma statiei e sumbra, parca si mai ridata in ploaia nu de mai, ci de toamna tarzie. Pe stradute, pana la sediul clubului atletic, situat in preajma unor terenuri de tenis si a clubului local de fotbal, Wembley Football Club. Da, exista si asa ceva. Mic-micut…

Cursa e dedicata memoriei lui Jenny-Rose Lotter iar fondurile stranse sunt donate fundatiei caritabile Children With Leukaemia. Asadar pentru o cauza buna. Ploaia s-a mai domolit, noi ne schimbam in sediul clubului si o zbughim spre linia de start, amplasata in coltul parcului din preajma. Ambulanta, Police, organizatori, tot tacamul.

Iar cand ne-aliniem la start, asta da surpriza, chiar mijeste soarele. Ni se vorbeste in megafon dar vorbele sunt duse de vantul tot mai intetit. Ploaia a lasat locul vantului. Va fi oare cu noi? Alte vorbe, mergand de la statie spre sediu, nu mi-au scapat insa. Doi baieti, distrandu-se… „Sa-mi sugi ba p***!” Lumea e mai mica decat ni se pare si cateodata intelegem mesajul. N-am priceput nimic in metrou dar asta am prins-o.

Sunetul trompetei. E 11. Pornim pe iarba. Continuam pe strazile din zona. Mai trecem o data pe iarba, la kilometrul cinci. Si-napoi pe strazi. Finish pe iarba. Putin sub 41 de minute! 40.58 si locul 14 din 117. O medalie aniversara, primita de la un baietel, un tricou aniversar, 1999-2009, hidratare si-mi zic ca pentru cateva lire sterline, pretul de participare, organizarea a fost la inaltime, si cu surprize.

La Sudbury Court am alergat cu numarul 7 de participare, septarul dezbracandu-l la final pentru un tricou aniversar al clubului gazda, in albastru-negru. A prins bine unul de bumbac in locul celui plasticat. Eram transpirat, batea vantul...

La Sudbury Court am alergat cu numarul 7 de participare, septarul dezbracandu-l la final pentru un tricou aniversar al clubului gazda, in albastru-negru. A prins bine unul de bumbac in locul celui plasticat. Eram transpirat, batea vantul...

Inapoi la sediul clubului. Transpiratie. Ceai. Cafea. Biscuiti. Asteptarea febrila a rezultatelor. Cate-o gluma. Impresii. Fotografii. Se pregatesc carnaciori, un barbeque in varianta atletica. Fum de gratar. Doar sunt 10 ani! Inauntru, la bar, si bere. Fuller’s Pride of London. Ah, da, surpriza e ca ni s-a oferit si-un voucher, o raritate altundeva. O lira. Barmanul e fan Arsenal, conform fularului dispus la vedere. Alb-rosu sunt culorile sale… Aud vorbindu-se de Maratonul Vienei, de asta si cealalta. Chiar si tombola! O colega de club castiga o fata de masa. Ura! Alta chiar a castigat ceva… Proba feminina! Am sorbit din pahare, asteptand confirmarea…

Am sosit pe-o ploaie caineasca, ne relaxam sub un soare caldut. O ambianta foarte amicala la finele aniversarii. Parca n-am fi fost la o cursa de 10 kilometri, ci la o iesire la picnic...

Am sosit pe-o ploaie caineasca, ne relaxam sub un soare caldut. O ambianta foarte amicala la finele aniversarii. Parca n-am fi fost la o cursa de 10 kilometri, ci la o iesire la picnic...

Si intr-adevar, s-a castigat la general in sub 36 de minute (35.11) iar colega noastra, la feminin, in sub 44 de minute. Nume de cluburi din Londra si imprejurimi.

Position Time Name Club

1 35.11 RACKHAM Nigel Metros

2 35.44 NORRIS Peter Harrow

3 36.55 McNULTY David London Front Runners

4 37.13 BIRCHLEY Robert Victoria Park Harriers

5 38.01 DMITRZAK Miachael Queens Park Harriers

6 38.21 TAYLOR Andrew Unattached

7 38.25 GREENE Brendan QPH

8 38.42 BAILEY Chris Highgate

9 38.47 WICKS Steven Hillingdon

10 39.15 BOLLMANN Michael Unattached

11 39.49 DELAHUISTY Mark Ealing Southall & Middlesex

12 40.02 GRITTON Danielle Unattached

13 40.51 YATES Tom Unattached

14 40.58 COMSULEA Mihai Serpentine

15 41.34 DODD Andy Ealing Southall & Middlesex

16 41.42 MERCEY Charles Unattached

17 41.56 AINSWORTH Jonathan Queens Park Harriers

18 42.27 PAULL Stephen Metros

19 42.4 MORRIS Michael Serpentine

20 42.41 HADDAD Senan Unattached

21 43.06 HYMES Gary Serpentine

22 43.33 SHARPE Steven Harrow

23 43.4 NOLAN Frank Queens Park Harriers

24 43.44 WATSON Tony Unattached

25 43.46 BRADLEY Jennifer Serpentine

26 43.51 BUTCHER Steven Unattached

27 43.53 SCOFFHAM Alastair Metros

28 44.18 MORRIS Thomas Hercules Wimbledon AC

29 44.22 MANERA Claudia Ealing Southall & Middlesex

30 44.23 MORRIS Christian Serpentine

31 44.46 HILL Matin Unattached

32 44.49 VITORINO Jose Unattached

33 44.54 PETERS Tony Unattached

34 45.17 REYNOLDS Peter Metros

35 45.46 GILBERT Matt Unattached

36 45.51 MOSEDALE Emily Victoria Park Harriers

37 46.01 SAUNDERS Rowan Thames Valley Harriers

38 46.04 HANN Ernie Unattached

39 46.24 WALTER Christian Unattached

40 46.36 LEE Jane David Lloyd Pacers

41 46.46 RATCLIFFE Paul Unattached

42 47.14 REID Jacqui Met Police

43 47.22 WOOD Darren Unattached

44 47.28 GREENE John Serpentine

45 47.37 PATEL Pritesh Metros

46 48.16 WALERYCH James QPH

47 48.24 HADDAD Basem Butterfly

48 48.37 WOOD David Unattached

49 48.49 JOSE Peter Metros

50 48.58 BURN Michael Unattached

51 49.02 NEWTON Sarah Serpentine

SUDBURY COURT 10K – 17 May 2009

FULL RESULTS

52 49.11 SMITH Richard Serpentine

53 49.48 RIDDLE Martin Unattached

54 50.02 HANN Kevin Redhill District Royal Mail RC

55 50.03 GARDINER Katharine Unattached

56 50.1 HALL Ian Serpentine

57 50.13 MACDOWALL Peter Unattached

58 50.21 GORTON John Metros

59 50.21 PORTER Gertrud Metros

60 50.53 ANSELL Mel Unattached

61 50.54 GORDON-WILKIN Gereth Unattached

62 50.56 OVINK Caroline Unattached

63 51.04 WHEELER Dean Serpentine

64 51.49 NATHAN Peter Unattached

65 52.03 KEYS Michael Unattached

66 52.13 VENDETTE Nathalie Serpentine

67 52.17 BAMFORTH Derek Metros

68 52.18 NITAYAWU Kim Unattached

69 52.23 VAATZ Stephanie Serpentine

70 52.42 RICE Caity Unattached

71 52.51 ISHERWOOD Ian Hercules Wimbledon AC

72 52.58 SMITH Dave Unattached

73 53.04 MATHARU Sanj Unattached

74 53.06 WILENCZYC Stefan Unattached

75 53.06 BROWNLEE David Unattached

76 53.28 MORRIS Marianne Serpentine

77 53.56 WATTS Geoffery Unattached

78 54.46 HUDSON Jane Metros

79 54.51 MISTRY Ketan Unattached

80 54.52 LOPEZ Tamara Serpentine

81 55.32 PAMIDIGHAMTAY Sreeram Unattached

82 56.16 AMPAH Mary Unattached

83 56.28 ALLIEU Mary Unattached

84 56.40 WELLS Carole Unattached

85 56.53 MERCEY Danielle Unattached

86 57.17 DAVIS Dawn Fittleworth Flyer

87 57.44 O’CONNOR Bill Queens Park Harriers

88 58.21 ARMSTRONG Jacqueline Watford Joggers

89 58.31 RUTT Dave Realbuzz

90 58.40 GRAHAM Anne-Marie Unattached

91 61.23 MANGAT Rashminder Unattached

92 61.30 WALERYCH John QPH

93 62.49 COOPER John Unattached

94 62.58 ATTWOOD Elspeth Unattached

95 63.08 LIMANI Bhavesh Unattached

96 63.23 No Number –

97 63.25 PAULL Irene Metros

98 63.28 HARROD Susan Unattached

99 63.44 PERKINS Chris Unattached

100 64.42 OCHIA Andrew Unattached

101 65.26 WESTWOOD Sarah Metros

102 66.03 EVANS Keith Serpentine

103 66.44 LEWIS Mary Unattached

104 66.59 CORCORAN Catherine Metros

105 67.21 ASQHER Shakeel Unattached

106 68.30 MORRIS Keith Serpentine

107 68.35 ECKERSLEY Kevin Unattached

108 70.04 ALI-DADA Mohammad Unattached

109 70.41 DODDRIDGE Ben Queens Park Harriers

110 71.19 SHIGAN Soni Queens Park Harriers

111 72.12 ALLCARD Cathy Sudbury Court RC

112 73.39 HUDSON Penny Metros

113 75.30 HOWSON Julia Unattached

114 75.30 HARROD Ann Maindy Cardiff

115 76.27 LISK Harlod QPH

116 76.55 GAITSKELL Linda Metros

117 76.55 MURPHY Angela Metro

Si pe-aici ni-i calea! Inapoi in Wembley Central. Iar cand dam sa intram in statie, alte culori ies in grup. Galben-negrul la putere. Cambridge nu e departe, la nord de Londra, iar peste putine ore, acolo, sub arcul Wembleyului, i se decide soarta in privinta revenirii in Football League.

Am alergat nu departe de „arc” iar acum parca suntem sub el. Iar suporterii chiar vor fi acolo, pentru jocul lui Cambridge, si ea o United, cu Torquay United, miza fiind promovarea din liga a cincea, Blue Square Premier, in esalonul patru, Coca Cola League Two. Trecem unii pe langa altii si-mi zic ca fiecare cu ale lui, cu culorile sale. Diversitate. Pentru fiecare grup, „misiunea” sa e tot ce conteaza. Chestie de alegere, de optiune. Plimbaretii cat de-un maraton, noaptea. Cititorii de Coran, dezbatand incrancenari. Alergatori de la diverse cluburi, laolalta. Fani de fotbal in galben-negru, in drum spre stadion, cu emotii si speranta care moare ultima. Si toate intr-o suburbie a Londrei, spalata de ploaie, scaldata in soare dar mereu dominata de un urias arc. Simbolul zonei, simbolul inlocuitor ar celebrelor doua turnuri. Candva a fost inventata roata, noi o tot innoim. Numai sa n-o facem patrata, ca nu mai urnim caruta…

Iar sub arc va fi organizata in premiera si o cupa a arenei. Wembley Cup, in ultimul weekend din iulie. Stadionul are nevoie de fonduri pentru uriasele sume de inretinere. Cat mai multe evenimente. Sa vina Celtic, Barcelona, Tottenham si Al Ahly, pentru un total de patru jocuri. Si astfel organizatorii vor inchide gura criticilor, care au folosit aratatorul: pai voi reconstruiti stadionul national de fotbal pentru concerte, curse pe patru roti, American Football si altele!? Ei bine, au aruncat in oala si un patrulater fotbalistic.

Ziua 139. In sprint pe langa profesionist

Mai 11, 2009

M-am intors la Leeds. Am alergat semimaratonul celui mai mare oras din comitatul Yorkshire si in 2007, iar acum am ales din nou sa atac pantele de pe prima jumatate a cursei, spre Headingley, una dintre arenele preferate ale selectionatei de cricket a Angliei.

O pereche de "alergatori", un numar de concurs si... peste 21 kilometri

O pereche de "alergatori", un numar de concurs si... peste 21 kilometri

Doar in orasul natal, Timisoara, ma reintorceam sa alerg maratonul. Am adaugat pe lista Leedsul lui Billy Bremner, epicentru al proaspetei lansari cinematografice Damned United, despre cele 44 de zile, in anii ’70, cand pe-atunci campioana la zi a Angliei a fost antrenata nici… o vara de regretatul Brian Clough.

N-a fost nici fotbal, nici cricket, ci semimaraton. N-a fost nici vant, nici ploaie, ca in ziua precedenta, ci inchis si racoros, potrivit pentru o alergare de cursa lunga. N-am fost multi ca la maratonul Londrei, unde se aliniau aproape 36.000 alergatori, dintre care nici 500 au avut nesansa de a nu trece linia de sosire, printre care si campioana olimpica en-titre Constantina Dita, ci doar vreo 4.000, cu tot cu concursul paralel de stafeta. In cursa individuala ne-am adunat 2.909.

Startul, din Millennium Square, modernizata piata centrala din Leeds, unul dintre orasele de seama ale Albionului, cu tot tacamul. De la BBC Yorkshire si pana la un fascinant muzeu al revolutiei industriale, cu toate ramurile sale, undeva in Armley…

Startul asadar, in sunet de fanfara militara a copiilor. Regimentul de parasutisti. Ne-au cantat, pe cand asteptam focul pistolului, in tarcurile noastre. Cei pentru timpi sub 75 de minute, cei pentru sub 85, cei pentru sub o ora si jumatate, unde m-am inghesuit si eu, cei pentru sub 105 minute, cei pentru sub doua ore, si restul concurentilor.

Unul din turnurile cladirii Primariei, din preajma careia s-a dat startul

Unul din turnurile cladirii Primariei, din preajma careia s-a dat startul

Fanfara militara a copiilor a fost una, prezenta la start a catorva reprezentanti ai fortelor militare a fost alta, ceva nou si inedit. N-am mai vazut pe la alte curse si mi-am amintit ca, in seara precedenta, pe un panou informativ cu activitatile urbei, era amintit si un bal ca pe vremuri, retro, din perioada celui de-al doilea razboi mondial, mai exact din anul 1940, copiind respectiva festivitate organizata de The Food Ministry. Ministerul papicii. Nu se rememoreaza doar crampeie din razboi, ci si verdele armatei reapare in peisajul cotidian. Nu l-am mai prea vazut pe strazi, vorba aia, de-aproape 20 de ani. Sau gresesc?

Dar i-am lasat pe militari, sunetul fanfarei s-a stins, iar pasii nostri au luat-o la sanatoasa. 13,1 mile. 26,2 kilometri. Gandul ma ducea la colegii de calatorie spre Leeds, care sosisera insa pentru alta cursa, una mult mai dificila, pe 35 de mile, adica vreo 50 de kilometri, si nu tu pe sosea, ci peste pasuni si prin vai. Pe nume cross-country. Chiar si cu busola. Si cu riscul de a intra pana la piept in apa. 26 de kilometri or fi ei suficient de dificili dar, pastrand proportiile, nimica toata comparativ cu cursa celor doi. I-am intrebat cum se antreneaza si mi-au spus ca pe cont propriu, nefolosind deloc mijloacele de transport in comun ci doar alergand de la A la B la C, respectiv cu doua cluburi in paralel. Rezultatul, acelasi. Suficienta rezistenta pentru 50 de kilometri. S-or fi prezentat oare si la „semi”, ca dezmortire? N-ar fi prea de tot…

Ma concentrez acum la ale mele. Nu stiu ce-l apuca pe un alergator, sa iasa in decor, de pe carosabil pe trotuar, viraj in care aluneca. Buf! Trec pe langa un masiv tatuat de sus pana jos in… paianjen. Spider Man? Cam vanjos pentru asa ceva. Parca l-am mai vazut la alte curse. Fratia noastra e in crestere dar totusi, unele fete, intre zecile de mii de amatori in Regat, sunt mai familiare decat altele.

Lume luminata pe margini, organizatori cu insemnele Mizuno. Sponsorizeaza si Gaz de France si Suez. Treaba serioasa. Urcam, urcam. Pana dupa mila 5. Undeva scrie ceva de Headingley. Cricket? Nu. Alergari pe sosea. Folosim prima banda iar a doua e a masinilor, in ritm de melc. Banuiesc ca elita cursei le bate la viteza. Impadurit. E placut.

La mila 7, un vehicul afisand timpul intermediar. 48 de minute. Stau bine. Sub 7 minute pe mila, dupa ce-am scapat de catarari. Sunt in grafic. Ii aud pe altii in preajma vorbind ca de-aici e „bulevard”. Mai si coboram. Cotitura. Inapoi spre oras. Trecem pe langa o casuta telefonica pe care o pozasem datorita porumbeilor ei. Doi indragostiti, aripa la aripa, pe acoperis. Tandrete inaripata citadina. Cum puteau fi atat de sereni si impacati, impietriti, in tumultul urban?

Doi porumbei dragastosi, unu-n altu', pe cabina telefonica

Doi porumbei dragastosi, unu-n altu', pe cabina telefonica

Reintram in zona centrala. Cineva recunoaste tricoul de prezentare al clubului si imi striga. Com’on! Haide, nu te cabra. Vad turnul cu ceas al primariei. City Hall. Sunt aproape „acasa”. Si ti se pare ca a trecut repede. Semn bun. O fi un timp chiar respectabil. Ma arunc pe ultimele pante cu viraje si trec zglobiu pe langa un profesionist. Au fost anuntati ei si din Sudan. Cu tricoul maratonului Helsinki. Ma frec la ochi. Am trait-o si pe asta.

Am traversat si poduri. Si Leeds are canalele sale, candva comerciale, in perioada revolutiei industriale, legandu-l de Liverpool, la Marea Irlandei

Am traversat si poduri. Si Leeds are canalele sale, candva comerciale, in perioada revolutiei industriale, legandu-l de Liverpool, la Marea Irlandei

E riscul celor care isi aseaza si propun stachete ridicate. Timpi de performanta. In atacarea lor, pot eventual si claca. Atatia factori concura la succesul unei curse si un cat de minor minus poate da planul peste cap. A fost probabil ghinionul indraznetului. Eu, catinel, cu tinte mult mai „umane”, am ajuns la liman mai bine… Asa i s-a intamplat si Constantinei la Londra, sa tinteasca primul ei triumf acolo, cu atat mai apasatoare misiune cu cat campioana olimpica era sub ochii unei lumi intregi.

Pentru un amator de pluton, presiunea e alta. E incomparabil mai mica. Si cateodata, ajungi sa te freci la ochi a mirare. Trec. Asaltul final. Ultima portiune. Public incovoiat peste garduri. Ecranul panoramic. Timpii. Intru. 1:28:30. Un nou record personal pe semimaraton, batandu-mi timpul de la Timisoara, din toamna lui 2007, cu 21 de secunde. Nici o jumatate de minut e diferenta intre gustul delicios al alergarii avand drept rezultat stacheta inaltata si mai sus, si o alta incercare de a te lupta cu tine insuti.

E mai mult o batalie personala decat un loc in ierarhia finala. Si acolo a fost bine. Pe locul 164 la general, din 2909, respectiv al 28-lea la categoria mea de varsta, Men 35-39. Am vazut, in alte clasificari, pentru aceasta categorie de varsta, si versiunea V. Adica veterani. Tot ce-i peste 35. Adica de partea intunecata a perioadei „30”. Ale tineretii valuri.

S-a mai dus o cursa. Porumbeii or fi tot acolo? Ce-o fi fost cu africanul? Dar cu cei doi ultramaratonisti? Linistea de dupa batalie ma cuprinde incet si nu mai functionez. Cufundarea in nemiscare si cugetare.

Ulterior aflu ca s-a castigat cu sub o ora si opt minute, invingatorul, incadrandu-se in categoria mea de varsta, devansandu-l pe al doilea clasat cu peste doua minute. Imi zic in sinea mea ca diferenta de 20 de minute n-o voi „manca” niciodata. Mai bine realist, decat cu iluzii. Un lucru e insa cert. Ca de cand Iepurasul a venit de Pasti cu un cronometru, m-am miscat mai iute. Mi-a purtat noroc. Ma obisnuisem, ani de zile, sa alerg cu o idee vaga in privinta timpului scurs. Obiectul alergarii il consta delectarea, savurarea momentului. Mai aruncam cate o ocheada pe ecranul ceasului de mana dar nu teseam calcule mentale, cu timpi intermediari si tinte. Ajunsesem chiar sa alerg cateva curse fara vreun ceas la mana. Lucrurile s-au schimbat dupa Inviere si iata-ma, cu locul 3 la Handicap, de care-am pomenit, si peste numai opt zile cu un PB, personal best, cel mai bun timp personal la semimaraton…

O statuie ecvestra din zona centrala a Leedsului. Vremea mohorata a tinut cu noi. Intrebati orice alergator. Decat dogoritor, mai bine si cate-un strop...

O statuie ecvestra din zona centrala a Leedsului. Vremea mohorata a tinut cu noi. Intrebati orice alergator. Decat dogoritor, mai bine si cate-un strop...

Iar ajuns acasa, gasesc in cutia postala numarul de concurs si plicul organizatorilor, pentru urmatoarea intrecere. Viata merge mai departe. iar numarul meu de alergare va fi 7. Pentru o zi, de fapt pentru nici o ora, voi purta septarul lui David Beckham. Dar nu suntem la fotbal. Ci la alergari pe sosea. Pas cu pas, dupa pas cu pas.

Ziua 131. Locul trei in Hyde Park

Mai 2, 2009

Ne-amintim de ticaitul ireversibil al secundarului si constatam caderea unei alte „frunze” din calendar in fiecare prima sambata dintr-o noua luna. Traditia s-a respectat si in 2 mai ne-am aliniat la startul cursei de Handicap, din preajma lacului din Hyde Park. Ora noua. Cer senin, soare primavaratec, turisti deja la plimbare. O placere.

Dupa cele doua ture ale lacului Serpentine, „am intrat” la un pas in urma lui Simon, lider in clasamentul general, respectiv dupa Sid, invingator al cursei. Colegii mei de club au aniversat prezente „rotunde”… Sid, 70 de starturi la Handicap. Simon, 40. Locul trei, cu un timp record personal pe cei 6,97 kilometri, 28:18, o medalie avand gravate raze de soare, aplauze si caldura sufleteasca. Un handicap marit, la 19 minute si 45 secunde, pentru data viitoare, pe 6 iunie…