Posts Tagged ‘aeroport’

Vă place The Corrs? Ascultaţi cu atenţie…

iulie 30, 2010

Jim Corr, de la grupul irlandez The Corrs, invitat fiind în Saturday Night Show la RTE, Radio Televiziunea Irlandeză, a trecut în revistă temerile sale legate de geopolitica mondială şi avansarea spre Noua Ordine Mondială, cu un unic guvern mondial. Muzicianul a explicat că se arată interesat de acest subiect esenţial existenţelor noastre moderne în calitate de proaspăt tată, văzându-şi băiatul ca o extensie a sa în viitor şi fiind implicit circumspect relativ la lumea în care acesta ar urma să trăiască.

Corr s-a referit printre altele la subiecte ca „11 septembrie 2001”, „gripa aviară”, „încălzirea globală”, „cutremurul din Haiti”, „scannere corporale în aeropoarte”, subliniind că sunt evenimente ori iniţiative intenţionat prefabricate de mai puternicii din umbră ai lumii, şi care să constituie cauze ale implementării politicilor dorite, având drept scop restrângerea libertăţilor cetăţeneşti pe scară largă.

Corr a menţionat că publicaţia sa online abordează asemenea aspecte: http://www.jimcorr.com/

Dar urmăriţi mai bine interviul în direct cu Jim, în emisiunea televizată de sâmbătă seara…

http://www.davidicke.com/headlines/37004-jim-corr-on-the-saturday-night-show

Iar dacă vi se pare că asemenea evenimente sunt prea îndepărtate ori intangibile cu existenţele Dumneavoastră, mai reflectaţi… Tot ceea ce vă înconjoară, deja şi în cele mai mici amănunte ale vieţii, chiar dacă nu vă daţi seama sau nu vă puteţi închipui aşa ceva, se îndreaptă deloc încet dar foarte sigur spre ceea ce reliefează Corr. Ritmul a devenit fast and fourious, să zicem aşa…

Reclame

Sfarsit… Noaptea „alba” a solstitiului de vara, la nord de Cercul Arctic

iunie 28, 2009
Poze si povestea de la solstitiul de vara, in Tromso/Norvegia, mai jos…
Roald Amundsen, exploratorul norvegian, pornea in expeditii din Tromso, care-i poarta vesnica amintire. Statuia, in preajma Polarmuseet

Roald Amundsen, exploratorul norvegian, pornea in expeditii din Tromso, care-i poarta vesnica amintire. Statuia, in preajma

Tromso ne-a intampinat in cea mai lunga zi a anului cu un plafon de nori. Avea sa se sparga...

Tromso ne-a intampinat in cea mai lunga zi a anului cu un plafon de nori. Avea sa se sparga...

Localnicele obisnuiau sa faca naveta. In memoria lor, o statuie in preajma unui refugiu al statiei de autobuz...

Localnicele obisnuiau sa faca naveta. In memoria lor, o statuie in preajma unui refugiu al statiei de autobuz...

Spiritul matern si o biserica din lemn. E seara tarziu, inaintea solstitiului...

Spiritul matern si o biserica din lemn. E seara tarziu, inaintea solstitiului...

Memorialul eroilor cazuti in Rezistenta, intre '40 si '45. Tromso a platit tribut pozitiei sale strategice...

Memorialul eroilor cazuti in Rezistenta, intre '40 si '45. Tromso a platit tribut pozitiei sale strategice...

Pe principala strada pietonala, traseul de final isi asteapta alergatorii de 10 kilometri...

Pe principala strada pietonala, traseul de final isi asteapta alergatorii de 10 kilometri...

Linia de sosire. Mai aveam ceva timp pana la start, asa ca am asistat la finishul altora. In cursa de-o mila...

Linia de sosire. Mai aveam ceva timp pana la start, asa ca am asistat la finishul altora. In cursa de-o mila...

Crucea Rosie la datorie. Nu doar medalia ti-e agatata de gat, ci si o patura...

Crucea Rosie la datorie. Nu doar medalia ti-e agatata de gat, ci si o patura...

Iar acum e randul nostru...

Iar acum e randul nostru...

Pentru prima data am alergat cu aparatul la purtator. Scuzati va rog calitatea dar sesizati soarele spargand norii, inaintea miezului noptii!

Pentru prima data am alergat cu aparatul la purtator. Scuzati va rog calitatea dar sesizati soarele spargand norii, inaintea miezului noptii!

Cam asa arata casutele nici prea prea nici foarte foarte ale localnicilor

Cam asa arata casutele nici prea prea nici foarte foarte ale localnicilor

Orasul are cladiri administrative de toata frumusetea

Orasul are cladiri administrative de toata frumusetea

Regele Haakon vegheaza peste principala piata centrala din Tromso.

Regele Haakon vegheaza peste principala piata centrala din Tromso.

Lalele, brazi, biserici catolice. O ambianta placuta...

Lalele, brazi, biserici catolice. O ambianta placuta...

Jurnalul meu de o jumatate de an e la final. Inaintea solstitiului de iarna, de la amiaza unei insorite zile de decembrie, acolo, in preajma Observatorului Regal din Greenwich, la meridianul zero, alesesem déjà drept punct terminus Tromso, la ora solstitiului de vara din noaptea cea mai scurta. 20 pe 21 iunie, spre dimineata, ocazie cu care oraselul port din nordul Norvegiei gazduieste cea de-a 20-a editie a Midnight Sun Marathon. Alergarea soarelui de la miezul noptii…

Las Londra sub o mijgura moale si ma intreb ce vreme ne va intampina in Tromso. Prognoza pentru aceasta perioada a anului e de aproape 20 grade Celsius respectiv de 8 grade la miezul noptii, la ora cursei. Cert e ca va fi lumina. Oare si soare? Daca plafonul de nori va fi ingaduitor…In avion, destui alti inscrisi pentru Midnight Sun Marathon. Ii recunosti usor, dupa echipamentul din dotare. Doar unul a scapat echipajului radar, si anume un ins imbracat elegant, cu o sotie absorbita de sine si de propria-i imagine, care parca nu cadrau cu o descindere la nord de Cercul Arctic. Aveam insa sa raman gura casca, peste nici 24 de ore, cand il vedeam trecand linia de sosire a maratonului, la peste cinci ore de la start.Desi pliantul turistic sugera ca vom zbura deasupra Atlanticului, nu mult ne-a trebuit pentru a vedea pamant si linia tarmului. Atat de puternic contrastul intre verdele intens din preajma malului si albastrul inchis al oceanului… Iar pe uscat, inca destula zapada. Si numeroase ape, unele inaintand si ducandu-ma cu gandul la faimoasele fiorduri.“Ce priveliste! Rareori ti-e dat sa vezi un aeroport in asemenea imprejurimi, cu pista pe malul apelor si un lant muntos in zare” a remarcat unul dintre pasagerii de ocazie cu care am nimerit sa impartim taxiul, spre oras. Celalalt, un japonez, se gandea déjà la maratonul de la miezul noptii si timpul sau de 3 ore si jumatate. Tromso ne intampina cu o vreme buna dar nu si insorita.Prima mare surpriza a fost oferita de calatoria spre oras, pe “scurtatura” prin paianjenisul de tuneluri de sub colina din centrul insulitei pe care e situat Tromso. Intersectii semaforizate, giratorii, toate sapate in munte. Iar la un moment dat iesirea la suprafata, pe una din cele sapte “guri” de iesire la suprafata in estul insulei, cu toate deservind Downtown Tromso. Zona centrala.Totul foarte pitoresc, de la casutele de lemn cu ghirlande de flori la stradutele pietonale si catargele ambarcatiunilor din port. Si totul in culori deschise, calde, placute, “refugiu” in lunile iernii polare cu zilele cu doar doua ore de lumina.

Domnul Karlsen, taximetristul, ne spune ca mult mai multi turisti aleg Tromso pe perioada de iarna, gratie numeroaselor facilitati pentru sporturile sezonului alb. Colina din centrul insulei are traseele sale de schi fond, pistele ei de schi si chiar cele trei trambuline, amplasate in nord-estul orasului, langa campusul universitar, Universitetet I Tromso. Pe colina sunt ele si alte atractii… Un lac natural, Prestvannet, cu pontoane si loc de patina iarna. Gradinile Botanisk Hage si nu doar stadionul de fotbal ci si unul atletic, denumit Valhalla, ca doar suntem in Scandinavia… Japonezul cu gandul la cele 3 ore si jumatate, englezul la reunirea cu sotia sosita déjà in oras dar nu si la cursa, in care o va incuraja de pe margine, iar eu spre Fjellheim, o pensiune amplasata spre sudul insulei, nu departe de centru.

O pensiune tinuta de misionari, calatori in scopuri caritabile sau in actiuni voluntare in emisfera sudica, si autoproclamata Scoala Biblica.La receptie, un cuplu de pensionari elvetieni trimisi ca ultima solutie de cazare la Fjellheim. Nu stiau ca Tromso avea sa fie invadat la momentul solstitiului de vara de “lacustele” alergatoare. “Am calatorit noaptea pe teritoriul Germaniei, cu un tren special, care ne-a imbarcat si masina. Am parcurs intreaga Norvegie, pana la Nordkapp, de unde ne-am intors in aceasta dimineata, in nici doua ore”. Asadar suntem la mica distanta de extremitatea nordica a Scandinaviei si Europei iar helveticii au dat raita alte cateva ore prin Tromso, pentru cazare. Fjellheim, plin si el ochi. Iau cheia, am camera 209, si constat imediat ca mai sunt maratonisti in hotel. Aceiasi asiatici carora le place sa calatoreasca, sa vada. Sa fotografieze. Iar pe una din mesele camerei, constat ca am de-a face cu Noul Testament. Invelit in piele albastra.

Restaurantul Milano, cu literele sale galbene pe fond verde, e sansa mea. Am nevoie de paste, macaroane, “religie” a alergatorilor inaintea curselor. Si unde mai sigur asemenea meniu decat intr-un stabiliment cu denumire peninsulara? E aproape gol dar lumanari palpaie pe toate mesele. Si e doar 4 dupa-amiaza. Am avut mare noroc cu calabrezul Silvio, care si-a “desertat” sufletul in pranzul preparat. Tagliatelle gustoase, o salata consistenta, cu de toate, si o paine la cuptor, cu aroma de usturoi. Apa e de baza…Cu greu m-am despartit de Silvio si colegii sai din bucatarie. Ne-am pozat, am frunzarit Gazetta dello Sport, plansa dupa esecul Italiei cu Egipt, la Cupa Confederatiilor, am sters granite si am dat mana. Sunt invitat a doua zi.In preajma, doi voluntari in tipicele tunici galbene ale organizatorilor strajuiesc o intersectie si un semn indicator dezvaluie enigma. Mai sunt cateva ore pana la Midnight Sun Marathon. Editia a 20-a, din noaptea solstitiului de iarna. O dara albastra, pe carosabil, imi aduce aminte de Maratonul Timisoarei, de cursele de-acasa, unde un indiciu identic iti poarta pasii de la start pana la sosire. Si sper sa nu impartasesc soarta unor alergatori straini, vizitand Timisoara si fara a cunoaste locul, care au “pierdut” o curba si s-au trezit inafara traseului.Imi spun si ca e posibil ca traseul sa treaca prin preajma pensiunii mele si sa ajunga la aeroport, nu de alta dar, in calatoria noastra cu taximetrul de la poarta aeriana spre oras, remarcasem o anumita dara albastra… Sper ca localnicii nu ne vor expedia direct pe avion, de pe parcursul cursei… Nu, nu. Mai sunt ceva krone de cheltuit. Coroane norvegiene. Am primit aproape 10 pe o lira sterlina.Se insereaza, daca se poate spune asa…

E sambata seara si la noapte e solstitiul de vara. Suntem la nord de Cercul Arctic, la paralela 70, si peisajul iti taie rasuflarea. Colinele golase din preajma, de pe insula Kvaloy, “paravan” al orasului in fata Atlanticului, cu casutele si blocurile cu cel mult patru nivele la poale, si cu funicularul ce te cocoata pe creasta, pe “acoperisul” orasului, la 1.257 metri, impopotonat cu tot cu un restaurant. Varful Tromsdalstinden. Pana acolo sunt 420 metri cablu ai cabinei galbene Fjellheisen, instalatia fiind construita in acelasi 1960 de Brodsrene Jakobsens, o companie navala. Muntii golasi si inzapeziti din imprejurimi si soarele jucandu-se printre nori. Cand un versant e incalzit, cand o alta colina e mangaiata de razele sale.Ziua cea mai lunga. Ca in filme. Dar aceasta sambata se va ingemana la Tromso cu noaptea cea mai scurta. E perioada in care lumina nu merge la culcare, asta daca esti suficient de inspirat sa te nimeresti la nord de Cercul Arctic candva in iunie ori iulie.

Cat despre cursa, imi spun ca suntem ca jucatorii din Primera spaniola, asteptand sambata seara, “omorand” timpul, inaintea startului. Mai toate cursele la care am participat sunt fie duminica ori sambata dimineata. Dar de aceea Midnight Sun Marathon e cu atat mai special, cu atat mai ravnit in jurnalul cu amintiri al maratonistilor.Sunt veniti si cinci din comitatul Yorkshire, dupa ce saptamana trecuta alergasera semimaratonul estuarului lui Humber la Marea Nordului. De pe coasta nord-estica a Angliei, la Hull, pe cea nord-vestica a Norvegiei, la Tromso. Roger e fan Arsenal si imi marturiseste ca n-a fost prea intelept din partea sa sa alerge trei curse in patru saptamani, culminand cu maratonul din Tromso. Spera doar sa-l incheie, fie si in circa cinci ore. Simon, companionul sau, isi aminteste de momentul din timpul Maratonului New York, cel cu trecerea lungului pod, cand s-a oprit sa-si faca o poza, langa indicatorul catre Bronx. Amintiri. Nu se iau prea in serios iar numele clubului ad-hoc ii tradeaza. Ceva despre Fat Guys.Un alt grup e si mai pitoresc. “Sunt angajati pentru a alerga. Bossul e mare fan al alergarilor si isi plimba angajatii prin lume, pe la curse”, imi explica antrenorul clubului, un profesionist cu licenta, inaintand gratios spre varsta a treia. Imi spun ca nu-si bat capul cu maratoanele si nici n-au alergat vreunul. Pentru grupul din nordul Londrei e Toro Midnight Sun Half-Marathon iar Toro e numele sponsorului semimaratonului, gasit si pe ambalajele unor produse alimentare din Tromso. La care m-am repezit la sfatul lui Silvio, care mi-a explicat ca duminica toate supermarketurile sunt inchise in oras, fie ele ICA ori Coop.In Tromso déjà se-alearga. E cursa de o mila, unde, cu mic cu mare, orasenii au iesit la o portie de sanatate. E si un concurs de patine cu rotile. Nici o problema cu carosabilul, aproape ca-n palma, dar ar fi cu strazile in panta, coborand spre port. Totusi, daca se urmeaza linia tarmului, spre sud, cea a traseului de maraton, patinatorii nu vor transpira in plina noapte. E si un concurs de 10 kilometri. Plus regele si regina, maratonul si jumatatea sa.

Si apropos de rege, startul e dat din preajma pietei centrale a orasului, ce se prelungeste spre debarcader, piata ce e dominata de statuia Regelui Haakon al V-lea al Norvegiei, cu atat mai sever in “ascutimea” sa in straiele militare. Monumentul dezvaluie ca Haakon n-a prins 60 de primaveri.Lumea e stransa ciorchine in preajma sosirii de pe strada pietonala, paralela cu artera de pe care se da startul, iar comentariul organizatorilor norvegieni e plin de exclamatii, foarte viu, probabil nu si… “colorat”. Se vine in timpi foarte respectabili, sub 33 minute, in cursa de 10 kilometri. Imi spun ca are de-a face si cu frigul. Se anunta doar 6 grade Celsius. Iar un voluntar pregateste paturi groase de campanie, cu care imi imaginez ca se acopereau vikingii sau rezistenta norvegiana la ora luptelor cu ocupantii nazisti. Si cortul verzui cu crucea rosie imi da aceeasi impresie, a vremurilor rezistentei.

Exista de fapt si un memorial cu numele eroilor locali rapusi in cei 6 ani ai celei de-a doua conflagratii mondiale. S-a murit peste tot, chiar si in “crestetul” Europei. De ce atata sange varsat, cand se poate si doar cu zambete la miez de noapte dar in plina zi?

Piata se numeste Stortorget, conform unei placute,  iar intr-un colt al ei, din lemn galbui, strajuieste Katolske Kirke. O biserica catolica. In apropiere, palatul Episcopal. Ca o paranteza semnificativa, aici tinea o comuniune in 1989 Papa Ioan Paul al II-lea. Ah, acest an ’89, mereu si mereu…De cealalta parte a pietei, la parterul cladirii administrative locale, Radhuset, adica Primaria, centrul de organizare al Maratonului.  Sponsorizat de Discovery Petroleum, o companie care exploreaza si spera a for a titei in nordul Norvegiei. Inauntru, lume luminata, peste tot sigla cursei, sugerandu-ti un soare aprins pe post de bust al alergatorului si razele sale, ducandu-te cu gandul la fuleul concurentului.Cat de iuti vom fi oare? Mai am vreme de un suc de mere si un altul de portocale, de cateva poze, inclusiv spre Tromsobrua-Bridge, zveltul pod lung de 1.016 metri, finalizat in 1960, peste stramtoarea Treomsoysundet, ce desparte orasul insula de “ruda” sa dinspre interiorul tarii, unde, pe tarm, se alungeste cartierul Tromsdalen.Dar nu mai e vreme… Ne pozam si… spre start, pe Gronnegata, de la picioarele Regelui Haakon.

E 10 si jumatate seara. Daca mi-as egala ultimii patru timpi de la semimaratoane, atunci as incheia chiar inainte de miezul noptii, aici, inapoi in centru, pe pietonala paralela Storgata, urmatoarea cum cobori spre port.Pregatirea psihologica e insa cu lacune. Am degustat prea mult din ideea descinderii la nord de Cercul Arctic, am fost absorbit de aventura in intregul ei si am pierdut focalizarea pe cursa in sine. Cu consecintele care doar pot sa le anticipez dar care nu ma dezamagesc. Si pentru a ma autoconvinge ca am venit in excursie si nu doar la Midnight Sun Marathon, iau camera cu mine, in cursa. O premiera, dupa atatia ani de tropait pe soselele si arterele Europei…“Coboram” spre sudul insulitei, tot mai aproape de tarm, tot mai aproape de aeroport.

“Heya!” e parola serii. Suntem incurajati la nesfarsit cu “Heya” si nu pot decat sa zambesc ori sa salut din mana, cand scandarile sunt insotite de “Valuri mexicane”. Cine crede ca norvegienii sunt reci si inchisi, sa-si reconsidere prejudecatile. Sunt calzi si deschisi. Optimisti si candizi. Calitati umane care-i tine in lungile reci luni de iarna. Care iarna nu e de trei-patru luni, ca pe continent. Aici suntem pe “dorsalul” panterei scandinave care pare a se arunca pe Europa.Toate natiile, toate culorile, doar un tricou Serpentine. Cu numarul meu. In premiera, n-avem parte de cipuri la siret, care se inregistreze timpii intermediari si final, ci de un cod de bare pe numarul din piept. Cod care ne va fi scanat la sosire, aidoma scanarii unei conserve de fasole boabe in supermarket. Scanare manuala cu ustensila din dotare, una cu infrarosii.

Imi aud numele, dintr-un balcon. Surpriza serii. “Heya Mihai!” Pai bine mai copii, de unde pana unde? Citind listele cu concurenti, spectatorii din cabana puneau cap la cap numerele din piept cu numele noastre. Mihai, pronuntat corect. Oricum, cu o mai mare acuratete decat in cativa ani buni de Londra. Tine de complexul de superioritate al englezilor, sa nu poata pronunta ca lumea numele straine. Nu “pot” sau nu… vor? Alegeti Dumneavoastra.

Multi englezi in cursa, intre multe alte natii. Un prim roman, la a douazecea editie, aici, la nord de Cercul Polar.Pe Scott l-am ajuns din urma spre final. Am incetinit si am schimbat doua vorbe. Un canadian din Edmonton, jucator in liga secunda canadiana de hochei pe gheata, stiind de Timisoara. E invitat la Maratonul nostru. Va veni cu siguranta. Ulterior aveam sa ciocnim berea locului, Mack, in barul Kinematograf. Puneam la cale alte si alte curse. Schitam vise si trasam trasee.Spre final, roluri inversate, cu un localnic care mi-a suflat in ceafa cativa kilometric buni. Si prin ploaia care ne-a udat nitel, o ploaie nocturna, si sub soarele care a spart norii. Soarele miezului noptii solstitiului de vara. Intram in 21 iunie si nu “cobor” sub o ora si 30 minute. Asta sa fie tot pacatul!Ajung pe pietonala, lume ochi la “intrare”, iar scannerul spune 1:33:58. Nu pot sa ma pun cu el ci doar ma incalzeste ideea ca am venit binisor “sub” o ora si 35 minute. Sandwich, o premiera, plus tipicele banana, apa, bauturi energizante. Si patura pe spate. Plus o bere Mack la pahar. Sa ne bucuram de ea, ca in pub costa aproape 7 lire sterline…

Aveam sa aflu in dimineata urmatoare, atat la centrul de organizare, pe listele expuse, cat si din ziarele local respectiv regional Tromso si Nordlys ca am sosit al 10-lea intre semimaratonistii categoriei mele de varsta, 30-39 ani. A castigat un alt Mihai, Michael Gottschalk, de la Long Distance Berlin, in o ora, 15 minute, 54 secunde. L-a urmat la 37 secunde un localnic, Ronny Jakobsen, iar pe 3 a urcat Jensen Rune, de la Run SAS, cu un timp, 1:27:18, abordabil pe propria piele. Cu alte cuvinte, as fi putut “intra in puncte” dar asta doar cu pregatirea psihologica de rigoare. Oricum, medalia cu soarele de la miezul noptii imi atarna la gat iar pe unii ii vad cum o si saruta. La cinci asemenea medalii, adica intoarceri la Tromso, promisiunea gazdelor e ca vine si una de aur. Sunt produse in Africa de Sud. Un italian din Roma, un brazilian, un olandez reprezentand Regatul Unit si un olandez “pur” intre ceilalti clasati in primii 10.Iar neamtul a castigat semimaratonul si la general, pe cand al fetelor l-a cucerit Margaretha Baumann, de la SK Vidar, in 01:21:02.

La maraton, nu doar medalia dar si cununa inverzita cu lauri a fost cucerita de Samuel Chepno Kiprotich, kenyanul de la Sjundio EF, in doua ore, 31 minute, 20 secunde, la fete invingand Anne Jorunn Hodne, de la GTI Stavanger, in 2:47:15. Reintalnirea, la anul.

Si-acum, sa dam tarcoale prin port. Multe sunt de vazut, de admirat, de notat. Schitez. Ar fi mai intai muzeul Tirpitz, amplasat undeva la baza colinei din Tromdalen, sub telecabina. Cuirasatul era scufundat in noiembrie 1944 intre Grindoya si Hakoya, de Lancaster britanice. Razboiul bubuia spre sfarsit si nemtii au pierdut batalii insemnate si intre fiorduri.Mai pacifist, cu rol explorator, Roald Amundsen. O casa memoriala, cu statuia sa in fata si numeroase ancore plus arbalete. Chipul sau, incadrat de gluga. Ma trec fiorii, si nu doar pentru ca ploua in dimineata de dupa solstitiu.

Cald e in interiorul Polarmuseet, muzeul polar, care te intampina cu Legile Vikingilor, inramate. Fii brav si agresiv. Fii pregatit. Fii un bun comerciant. Tineti lucrurile in ordine. Pe subcapitole, la unu ar fi cam asa… Fii direct. Abordeaza toate oportunitatile. Uziteaza de diverse metode de atac. Fi versatil si agil. Ataca fiecare tinta la timpul ei. Nu planui totul in detaliu. Foloseste doar arme de calitate. Ma intreb care legi se preteaza alergarilor si cate le urmez cand e sa atac cursele. Citesc si celelalte capitole. Instructiv.   

Muzeul, intr-o cabana din lemn rosiatic datand din 1830, a fost inaugurat in 18 iunie 1978, la aniversarea a 50 ani de la zborul exploratorului la bordul Latham.Muzeul porneste de la originile expeditiilor, cantonate in timp prin 1795 – 1893, cu cel putin 14 asemenea temerare plecari spre nord, pentru un intreg an. Unii dintre cutezatorii circa 20 membri ai echipajelor mureau la datorie, pe cand vanau de la foci si pana la vulpi… Deficienta de vitamina C. Daca in secolul XIX s-au axat pe Arhipelagul Svalbard, in secolul trecut s-au avantat spre Jan Mayen, norvegienii pornind sis pre Groenlanda, inca inaintea primului razboi mondial. Tintele includeau acum ursii si vulpile polare…Muzeul reuneste toate expeditiile efectuate peste ani, iar in camera 6 chiar si hidroavionul francez Latham 47, cu care Amundsen pleca in vara lui ’28 in cautarea navei disparute “Italia”. Un zbor care avea sa-i fie fatal, undeva intre Tromso si Svalbard, din apele Marii Barents fiind recuperate doar tancul de combustibil si o aripa. Roald, conationalul sau Dietrichson, si 4 francezi, aveau sa-si gaseasca sfarsitul.

Roald Amundsen, exploratory, 1872-1928, sta inscris pe statuia vikingului ajuns la ambii poli. O legenda a expeditiilor mondiale… Avea sa-i urmeze Nansen, cu a sa Fram…

Inapoi intre cei vii, la o bere in cea mai veche berarie din oras. Cea a fabricii inaugurate de Wilhelm Mack in 1845. E vorba de Ollhalen, sau Hala Berariei, inaugurate in 30 septembrie ’27. La o vorba cu alergatori din Canada, Anglia, Olanda. Despre curse, sport, calatorii, intamplari, vomitat in nisipul sau gaurile terenurilor de golf. Chiar…

Tromso se lauda nu doar cu cea mai nordica prim-divizionara de fotbal din lume dar si cu cel mai nordic teren de golf cu 18 tinte din lume. Toate aici, la poalele muntilor din preajma, urcand pana la 1.833 metri. Nu foarte inalti, dar aducand tare ascutiti, la tasnirea lor din ape…Mai multe despre Discovery Petroleum am aflat de la un inginer geolog localnic. Acum nu multi ani erau doar opt mari companii care explorau dupa resurse petroliere in Norvegia. Industria a luat avant si cu sprijin guvernamental, iar acum ar fi 48 pe piata. Unele cu probleme, mai ales in actualul climat. Statul subventioneaza cu 78% din valoarea investitiei, pana ce sunt descoperite zacamintele, moment in care balanta sa schimba, cu firmele achitand la stat, sub forma de taxe si impozite, treisferturi din profit. Dar chiar si asa, angajatii sunt bine remunerati si multumiti. Isi pot permite Berea de 7 lire in Kinematograf, vacantele aproape lunare la schi. Poti schia in care zi a iernii vrei. Avantajul oferit de traiul in Tromso. Dar, dupa cum imi spune un fost cadru militar, a alerga semimaratonul Noptii Polare, programat in seara de 9 ianuarie 2010, e chiar o aventura. Iarna aduce si minus 40 grade, in padurile din preajma. E pe viata si pe moarte, de acolo si legile vikingilor.

Ziua 159. Din Edinburgh, Atena nordului

iunie 1, 2009

„Am lasat Glasgowul in ceata, cu vreme mohorata, chiar rece. Dar prognoza pentru weekend e mai buna” imi spune o calatoare dinspre Scotia in Londra. Si ma linisteste ca nimeni nu va zambi ironic daca voi cere suc intr-un Public House. Mai stiu si de vremea cu ploaie in rafale, la precedenta editie a Maratonului din Edinburgh, capitala Scotiei. Cum va fi oare in ultimul weekend din mai 2009?

Marea pare linistita. Sub un soare caldut, inaintam spre nord, nord-vest, pe coasta Marii Nordului. Si calea ferata serpuieste in paralel, pe malul marii. Cand mai abrupt, un povarnis spre ape, cand o panta lina, sfarsindu-se intr-o ingusta plaja. La intrarea intr-un pub, mentiunea clara… Ultimul Public House de pe teritoriul englez. Nitel mai departe, hotarul. Si un prim Public House scotian. Asadar acasa la Cimpoieri. Cu vreme buna!

Edinburghul e scaldat in soare, lumea e afara, pe terase. Localnici si turisti. Trecem pe langa Meadowbank, stadionul atletic cu pilonii instalatiei de nocturna aidoma unor cocostarci. Coline golase domina orasul. Parca iti pierzi busola, daca te uiti in dreapta sau stanga, la „cocoloasele” rasarind ca din senin. Dealuri sfarsind in povarnisuri abrupte. Aha, de aceea o fi Atena nordului. Dunedin, conform vechii denumiri, sau citadela pantelor. Suntem in orasul inventatorului telefonului. Graham Alexander Bell isi patenta inventia in 1876. Cum o fi fost atunci citadela?

Acum aduce cu o minunata ilustrata de peste mari si tari, cu castele fascinante scaldate in soare. „Everywhere you go / Always take the weather with you”. Oriunde mergi, du vremea cu tine, canta neo-zeelandezii de la The Crowded House, si se pare refrenul e murmurat de localnici. „Trebuie ca ai adus vremea buna”, sparge un localnic gheata, spunandu-mi ca soarele acestui sfarsit de saptamana e exceptia ce confirma regula. Edinburgh inseamna nori, vant, ploaie, timp inchis si rece… Bine ai venit!

Centrul e un magnet irezistibil dar structura metalica a acoperisului de la Easter Road, vizibila din mersul autocarului, ma imbie sa iutesc pasul. Ce voi gasi acolo? In drumul meu, brusc se iveste o priveliste autentica. Atena nordului. Pe colina Calton Hill, dominand centrul, cu ale sale puncte de panorama, coloane aidoma capitalei Greciei…

Priveliste spre Calton Hill, cu colonadele si monumentul lui Nelson, in reconstructie...

Priveliste spre Calton Hill, cu colonadele si monumentul lui Nelson, in reconstructie...

Continui, spre sud, spre port, pe Easter Road. Artera Pastelui. La un moment dat, conform hartii, trebuie sa cotesc la dreapta, pe o straduta. Intr-adevar, un stadion, aidoma unui gigant, rasare dintre case. Sunt pe teritoriul lui Hibernian Edinburgh, sau pe scurt Hibs, verzii fondati de comunitatea catolica pripasita in Edinburgh, in 1875. Peste un an, Bell ne dadea si telefonul.

In coltul unui cimitir, un prim indicator cu directiile de intrare in tribunele arenei lui Hibs, Easter Road

In coltul unui cimitir, un prim indicator cu directiile de intrare in tribunele arenei lui Hibs, Easter Road

Dupa cimitir, biserica locului, iar parca in carca ei, paianjenisul constructiei metalice a acoperisului. Cum o arata oare arena primului club britanic participant in cupele europene? Da, Hibs a fost pioniera, a deschis partia, intr-un sezon in care secretarul federatiei engleze, Alan Hardaker, insista cu succes pe langa Chelsea sa nu se inscrie in nou infiintata Cupa Europeana. Mai cativa pasi, cu doi pustani care sunt „verzi” dar cu Celtic in sange si care imi amintesc ca am vizionat un film turnat in Edinburgh, Trainspotting, incluzand cand si cand referiri vizuale ori fonice la echipa locului, Hibs. Trainspotting, din anii ’90, despre devastatorul consum de narcotice in comunitati urbane dezafectate din Regatul Unit. Baietii sunt stravezii in privinta apartenentei lor la substantele cu pricina. In fine, scap, ma lasa sa savurez in liniste The Famous 5 Stand. Voi reveni intr-o alta zi, promis, la povestea celor cinci, de unde si numele tribunei principale, reconstruite.

THE HIBERNIAN FAMILY e inscrisul de pe placheta rotunda. O biserica, un stadion din secolul XIX, o tribuna noua

THE HIBERNIAN FAMILY e inscrisul de pe placheta rotunda. O biserica, un stadion din secolul XIX, o tribuna noua

Cei 5 faimosi, cvintetul de dupa razboi, la un stadion cuprins de linistea incheierii sezonului.

Cei 5 faimosi, cvintetul de dupa razboi, la un stadion cuprins de linistea incheierii sezonului.

Vechea peluza, estica, in care, aveam sa aflu mai apoi, se strang fanaticii lui Hibs, a ramas pitica, in comparatie cu noua tribuna principala...

Vechea peluza, estica, in care, aveam sa aflu mai apoi, se strang fanaticii lui Hibs, a ramas pitica, in comparatie cu noua tribuna principala...

Nici tipenie de om, tacere, ca doar sezonul a luat sfarsit. Cu Hibernian pe sase. Si totusi, tocmai in acea seara, un eveniment semnificativ avea sa se petreaca in „familia lui Hibs”. Aveam sa aflu a doua zi, in orice colt de strada…

Tribuna mare, sudica, vazuta dinspre pubul fotbalistic

Tribuna mare, sudica, vazuta dinspre pubul fotbalistic

Las stadionul in urma si revin pe Easter Road, artera principala a zonei. Unde, pe colt, dau de un Public House in verdele lui Hibs. Si un nume care nu mai necesita explicatii. The Old Footballers Arms. Un pub cu tematica fotbalistica. Probabil aici fanaticii din peluza ling inainte si dupa meciuri cate o bere, doua. Trei. Dar localnicii care se bucura de soare imi spun ca asteapta finala de a doua zi a Cupei Scotiei, Rangers – Falkirk. Ca si in fotbalul romanesc, cu pasiunile neintelese pentru Steaua si Dinamo, in diverse locuri din tara, si in capitala Scotiei se gasesc destui sa tina fie cu ceilalti „verzi”, verisorii mai mari de la Celtic, fie cu Rangers. 

In Londra nu prea gasesti puburi explicit fotbalistice. Ba chiar unele retezand clar ca nu "servesc" fotbal si nu accepta tricouri in culorile cluburilor. La un pas de Hibs insa, in capitala Scotiei, "verzii" au barlogul lor. Old...

In Londra nu prea gasesti puburi explicit fotbalistice. Ba chiar unele retezand clar ca nu "servesc" fotbal si nu accepta tricouri in culorile cluburilor. La un pas de Hibs insa, in capitala Scotiei, "verzii" au barlogul lor. Old...

„Suntem aici” mi-au sugerat localnicii ca pot indrazni, la ora finalei. Sambata la trei. Pe unde ma vor purta oare pasii?

Momentan vad intr-o vitrina ca un 3-0 pentru Rangers e cotat cu 7/1

Momentan vad intr-o vitrina ca un 3-0 pentru Rangers e cotat cu 7/1

Coborand spre port, un alt semn al weekendului cu soare ce bate la usa. Traseul maratonului orasului, Albert Bartlett Edinburgh Marathon, va trece pe Leith Links, „curgand” dinspre centru spre zona portuara, litorala, a capitalei Scotiei.

Masinile, altundeva. Pe aici se alearga...

Masinile, altundeva. Pe aici se alearga...

De fapt, studiind harta, descopar ca traseul maratonului va trece nu departe de vechea tribuna estica… Leith nu e zona cea mai ravnita a orasului, ci doar coborarea spre port. Si totusi, parcul din Leith Links ar prinde bine ca zona verde in orice oras din Romania. Sau gresesc?

Cladiri cochete, unele gazduind traditionalele Bed&Breakfast, demipensiuni, inconjoara micutul parc din zona. Din pacate, si acolo, rasaritul scoate la iveala deseurile lasate de trecatori. Cele non-metalice sunt rasfirate de pescarusii in cautare de hrana...

Cladiri cochete, unele gazduind traditionalele Bed&Breakfast, demipensiuni, inconjoara micutul parc din zona. Din pacate, si acolo, rasaritul scoate la iveala deseurile lasate de trecatori. Cele non-metalice sunt rasfirate de pescarusii in cautare de hrana...

Intr-o scurta explorare a zonei, descopar ca statuia Reginei Victoria nu lipseste de la o raspantie in preajma careia a rasarit un alt magazin al lantului de supermarketuri LIDL. Fratii nemti, Lidl si Aldi. Cucerind incet piata britanica. In scuar, imparateasa cu sceptrul, dupa colt, invazia noului. Iar in preajma statuii, tramvaiul prototip ce va fi introdus pe o linie unica, legand portul de… aeroport, motiv pentru care bulevarde largi, chiar si din centrul Edinburghului, sunt excavate pentru demararea constructiei infrastructurii. Asta pana in 2011… Din ce-mi dezvaluie insa unii localnici, proiectul nu e neaparat imbratisat de oamenii locului. „E o risipa financiara fara rost. Cui ii trebuie asa ceva!? Mai ales ca va fi un unic tronson. Aberatie. Avem una dintre cele mai bune retele de autobuze din Europa”, imi spune un domn in etate, si tind sa-l cred.

Tot in spatele statuii, Leithul in fotografii de epoca, surprinzand clisee semnificative pentru istoria locului. Printre care si cei cinci faimosi, varfurile lui Hibs. Dar las pozele sa spuna povestea…

O regina din alta epoca si un fotocolaj-reclama sub egida I LOVE LEITH, cu o inima...

O regina din alta epoca si un fotocolaj-reclama sub egida I LOVE LEITH, cu o inima...

Gemenii de la The Proclaimers, cu hitul "I'm gonna walk 500 hundred miles and I'm gonna walk 500 more", voi pasi 500 de mile, si inca 500, pentru a ajunge la tine, sunt nu doar impatimiti de Hibernian ci si cu refrene din cantecele lor adoptate de imnul clubului...

Gemenii de la The Proclaimers, cu hitul "I'm gonna walk 500 hundred miles and I'm gonna walk 500 more", voi pasi 500 de mile, si inca 500, pentru a ajunge la tine, sunt nu doar impatimiti de Hibernian ci si cu refrene din cantecele lor adoptate de imnul clubului...

Cei 5 faimosi. Hibernianul postbelic, prolific, triplu campion al Scotiei intre 1948 si '52. O tempora

Cei 5 faimosi. Hibernianul postbelic, prolific, triplu campion al Scotiei intre 1948 si '52. O tempora

Fotbalul si religia sunt ingemanate pe strazile din Leith, asa cum reconstruita tribuna principala de la Easter Road umbreste vechea biserica catolica. „Verzii” fondau clubul in 1875 iar alte consideratii, asa cum am promis, intr-o alta zi…

Un alt locas de cult. Dimineata, o fetita descarca baxuri de sticle de lapte la intrarea laterala

Un alt locas de cult. Dimineata, o fetita descarca baxuri de sticle de lapte la intrarea laterala

Istoria din vitrina. Un anticariat adaposteste si numele unor jucatori ai locului. Fotografii de fotbalisti, la tot pasul. Iar faptul ca suntem in capitala Scotiei ne urmareste prin reflexie si in vitrina...

Istoria din vitrina. Un anticariat adaposteste si numele unor jucatori ai locului. Fotografii de fotbalisti, la tot pasul. Iar faptul ca suntem in capitala Scotiei ne urmareste prin reflexie si in vitrina...

Biserica Scotiei. Turnuletul, minion

Biserica Scotiei. Turnuletul, minion

Edinburghul inseamna istorie, multa traditie, insa ne-a reunit pentru un eveniment sportiv de marca. Albert Bartlett Edinburgh Marathon. In 31 mai, start la ora 9. Si am purces spre centrul informational, cartierul general al organizatorilor, campat intr-un hotel de pe celebra Princess Street, la baza colinei cu colonadele. Maratonul din Edinburgh, al doilea ca marime si importanta din Regatul Unit, dupa Virgin London Marathon, este si o supapa pentru amatorii de maratoane care n-au „prins” un loc la startul celui major, din Londra. Desi nu este notoriu pentru rafalele de vant de pe traseu, aidoma celui din „Windy City”, Chicago, Maratonul din Edinburgh te poarta totusi din jungla urbana a centrului capitalei, prin suburbii, pe malul cu plaja la estuarul Firth of Forth si apoi chiar prin zonele impadurite din estul orasului. Un traseu ce poate oferi surprize, mai ales daca marea nu e linistita…

Concurentii asteapta incolonati sa-si ridice numerele...

Concurentii asteapta incolonati sa-si ridice numerele...

Un maratonist neamt n-a ratat prilejul sa se imortalizeze in fata colajului desfasurat de organizatori, surprinzand caracteristicile cheie ale intrecerii si orasului-gazda

Un maratonist neamt n-a ratat prilejul sa se imortalizeze in fata colajului desfasurat de organizatori, surprinzand caracteristicile cheie ale intrecerii si orasului-gazda

"We are from Holland!" au strigat intr-un glas, vazandu-se pozati din diverse unghiuri. Celebritati pentr-o zi...

"We are from Holland!" au strigat intr-un glas, vazandu-se pozati din diverse unghiuri. Celebritati pentr-o zi...

Fiecare cu numarul sau, pe culori diferite, in functie de timpul estimativ de sosire, luat in considerare in functie de performante precedente ori, in cazul debutantilor, pe baza timpilor inregistrati in concursuri pe distante mai scurte. Doar cei din elita sunt scutiti de culori si numere. Ei au un nume… Apoi urmeaza portocaliii, rozaliii, s.a.m.d., cel putin in versiunea Edinburgh. Dar am lasat grijile concursului cu sau fara vant si am mai umblat prin oras…

Leith la estuarul la Marea Nordului, cu arena Easter Road, vazute de la Observator

Leith la estuarul la Marea Nordului, cu arena Easter Road, vazute de la Observator

De pe Calton Hill, orasul ti se desfasoara la picioare in toata splendoarea sa. Cu numeroase biserici cu un turn ascutit, cu mladioase cladiri gri-maronii, cu stradute cuprinse de forfota, pe care autobuze etajate „curg” uneori in sir indian, cu castelul si palatul si cu un deal mai semet si foarte abrupt, pe care troneaza Arthur’s Seat. Locul lui Arthur. O expeditie contraindicata inaintea unui concurs. Privind spre nord, cu estuarul si malul sau dinspre Highlands, iar in departare cu celebrul pod peste Firth of Forth, o minune inginereasca la vremea respectiva. In secolul XIX…

Atena? Nu, Edinburgh

Atena? Nu, Edinburgh

Cladirea Observatorului, pe colina

Cladirea Observatorului, pe colina

Limba latina, la ea acasa in Edinburgh

Limba latina, la ea acasa in Edinburgh

Princess Street, aglomerata artera comerciala. Ce avea sa absoarba peste 13.000 alergatori...

Princess Street, aglomerata artera comerciala. Ce avea sa absoarba peste 13.000 alergatori...

Panorama spre orasul vechi

Panorama spre orasul vechi

De la Arthur's Seat, panorama completa

De la Arthur's Seat, panorama completa

"Tunul portughez" de pe colina

"Tunul portughez" de pe colina

Alta vedere spre orasul vechi...

Alta vedere spre orasul vechi...

Ziua 100. Vopsea Johnstone pentru ouale… negre ale ‘Palarierilor’?

martie 31, 2009

O avanpremiera la finala unei competitii knock-out mai putin cunoscute dar care, in ciuda hazliilor nume mereu schimbandu-se in functie de sponsorii ei pe… duca, atrage din cand in cand pe Wembley si peste 80.000 de spectatori. Iar protagonistele nu se numesc Man United ori Liverpool, ci Scunthorpe United sau Luton Town.

In Anglia exista o Cupa a Ligii doar pentru cluburile din ligile a treia si a patra, diviziile “mici” ale fotbalului profesionist, in ideea de a le da o mai mare sansa sa ajunga pe Wembley, in ultimul act, ascensiune altfel improbabila via – Cupa Angliei ori League Cup, insa uneia dintre finalistele actualei editii a Johnstone’s Paint Trophy, Luton Town, lanterna rosie a esalonului patru, i-a fost atasata onoarei aparitiei pe noua arena cea mai mare repartitie de bilete pentru fanii ei din intreaga istorie a jocului insular, in acolada comparativa fiind introduse si finaliste ca Man United sau Arsenal.

Man United a cucerit Cupa Ligii pe Wembley in februarie  iar marele stadion va gazdui in 18 si 19 aprilie semifinalele Cupei Angliei, Chelsea – Arsenal si Man United – Everton, insa pana atunci “la aparat” pe iarba arenei nord-vest londoneze vor fi in 5 aprilie, in ultima duminica dinaintea Pastelui protestant, micutele Scunthorpe United si Luton Town, finaliste ale actualei editii a competitiei K.O. Football League Trophy.

Aceasta Cupa a Ligii rezervata exclusiv echipelor profesioniste din ligile a treia si a patra, are dublul rol de a adauga veniturilor gruparilor “mici”, prin cateva jocuri in plus si bani in premii de la sponsorii competitiei, si de a oferi ocazia unei rare aparitii pe Wembley unor formatii care altfel se vad eliminate relativ repede din F.A. Cup si League Cup.

Pornita la drum in 1983 sub denumirea Associate Members’ Cup, Football League Trophy a purtat la fiecare cativa ani alte nume, in functie de sponsor, din 2006 fiind cunoscuta drept Johnstone’s Paint Trophy. O firma de vopsele, Johnstone’s…

Vi s-ar putea parea o competitie patetica, o “umplutura”, dar de la triumful inaugural al lui Bournemouth, si-acum in liga a patra, 2-1 in finala cu actuala prim-divizionara Hull City, intre castigatoare s-au numarat si alte grupari din actuala elita, cum ar fi Wigan, 3-1 in finala din ’85 cu Brentford si 1-0 in cea din ’99 cu Millwall, ori Stoke City, si ea tot cu doua trofee la activ, ultimul acontat in 2000 in dauna alteia din cele 7 cluburi cu maximul de doua succese, Bristol City, dar care detine recordul aparitiilor in finala. Patru… Bolton, si ea din Premier League, cucerea Football League Trophy pe Wembley acum exact 20 de ani…

Varietatea finalistelor e data mai ales de du-te vino-ul intre divizii dar si de dezinteresul ori, de la caz la caz, dificultatea ascensiunii spre finala, cu un tur initial conceput pe criteriul geografic a 4 regiuni iar cu urmatoarele tinand cont nu de ligi ci de “sectiunile” nord si sud, meciurile eliminatorii in unica mansa fiind “dublate” doar in semifinalele tur-retur.

E drept, interesul fanilor nu e mare, mai ales in cazul “granzilor” rataciti, gen Nottingham Forest, care si-a batut recordul minim de asistenta din istoria clubului tocmai in aceasta competitie, la un joc cu Brentford, “magnet” pentru doar 2.013 spectatori, insa un derby local altfel inaccesibil datorita diviziilor de apartenenta ale echipelor poate schimba datele problemei. In 3 martie 1993, la Stoke, fanii rivalelor din oras City si Port Vale au uitat ca e vorba “doar” de Football League Trophy si s-au adunat in numar de 22.267.

Iar cand vine vorba de finala, atractia Wembleyului e uriasa. 80.841 fani au asistat la ultimul act din 29 mai ’88, a pe-atunci hazliu denumitei Sherpa Van Trophy, adjudecata de unica grupare campioana nationala din istoria fotbalului englez care si-a batut capul sa triumfe in aceasta “umplutura”. Wolves, acum lidera in liga a doua, o batea atunci pe Burnley.

Si iata ca istoria se repeta in 2009. Suporterii lui Luton Town au facut uitata drama ultimilor ani si au generat o cerere de bilete pentru finala care a impins federatia sa pluseze repartitiei de 30.000 tichete pentru sustinatorii “Palarierilor” pana la o “cota” de 37.800, nemaiauzita nici macar cand alde Man United ori Liverpool descindeau pe Wembley. In antiteza, Scunthorpe nu-si poate vinde fanilor alocatia de bilete, aceeasi ca pentru Luton, si asta pentru ca saracaciosul orasel din nord-estul Angliei e departe de Londra si lovit in plin de recesiune.  

De fapt, judecand dupa felul cum precedentul sponsor, LDV Vans, o firma de autoutilitare, nu gasea banii sa remunereze castigatoarele la finele contractului din 2006, e de vazut sub ce forma va rezista pe mai departe neatractiva Football League Trophy.

Pe moment insa, finala e foarte interesanta. Scunthorpe United, fondat in 1899, il lansa candva pe Kevin Keegan, un om al locului, care dupa 4 ani, 124 jocuri si 18 goluri la activ pentru “Fierul”, era vandut lui Liverpool, in ’71, pe 35.000 lire. Anul trecut, “Iron” sosea in liga a doua dupa o asteptare de 45 de ani, dansand insa doar… o vara, ceea ce nu o impiedica acum, desi cu 4 esecuri la rand in februarie, sa atace locurile 3-6 ale barajului de promovare din liga a treia, care ar putea implica o revenire pe Wembley, in finala play-off.

In contrast, Luton Town e detasat ultima in liga a patra, datorita unei penalizari de 30 de puncte fara de care s-ar fi gasit la mijlocul ierarhiei. Loviti a treia oara de faliment in acest deceniu, “Palarierii” au fost arsi brutal la puncte, dupa cele “doar” 10 ce le inlesneau anul trecut retrogradarea din liga a treia. Acum insa, cu tot cu un consortiu “2020”, ce pare a echilibra corabia, trupa din orasul-aeroport de la nord de Londra isi cam ia adio de la fotbalul profesionist, cu un plonjon in liga a cincea.    

Si cand te gandesti ca Luton incheia a saptea in prima liga, in 1987, intr-o perioada 1981-’92 in elita in care marca si actualul manager, Mick Harford. Pe-atunci, “Palarierii” ajungeau pe Wembley si in ’88, in finala Cupei Ligii, unicul lor trofeu din palmares, gratie unui 3-2 cu Arsenal, si in cea imediat urmatoare, 1-3 cu Forest, in dauna careia pierdeau cu 2-1, in ’59, unicul act final al Cupei Angliei in care patrunsesera pe marele stadion de la fondarea clubului in 1885.

 Cortegiul lui Luton, recent navigand diabolic intre divizii, din ’92 in elita in 2001 in liga a patra si inapoi in a doua in 2005, de unde a ajuns doar pentru a treia oara in istoria sa in divizia a patra, se indreapta parca fara scapare spre fotbalul semi-profesionist, dar fanii au decis sa intampine inmormantarea cu un… bal pe Wembley. Doar federatia s-a opus sa le ofere si din alocatia lui Scunthorpe, altfel ar fi navalit vreo 50.000. Pacat, caci zeci de mii de locuri vor ramane probabil goale la finala de duminica. Un sacrilegiu, tinand cont ca vechea arena a lui Luton nu poate inghesui nici 15.000 de suflete si va fi probabil vizitata din toamna de grupari si mai “mici”, din Blue Square Conference.

Sau poate ca sponsorul, “vopsitorul” Johnstone, le va pregati niste… oua negre, cu care Luton va sparge ghinionul pe ultima turnanta.