Archive for Aprilie 2010

One more step: pasul ratat

Aprilie 29, 2010

Olympique a asteptat cu mari sperante dubla cu Bayern, asa cum aveam sa descopar in Lyon pentru <Fotbal vest>, insa acel One More Step a fost ratat fara gol marcat…

Steagurile sunt infasurate insa nu-i greu de ghicit pentru cine flutura. Suntem in fata garii Lyon Part Dieu, cu putine minute inaintea semifinalei Internazionale – Barcelona. Un penultim act sub spectrul drumului facut de catalani cu autocarul, flancat de limuzine ale fanilor.

« La cum au jucat cu Arsenal la Londra, catalanii ar putea castiga si cu 3-0 » imi spune unul dintre fanii lionezi, celalalt tanar, prietenul sau, stramband insa din nas a neincredere. Dupa care mai sorb din berea Desperados si se ridica de pe banca. « Vom vedea… Oricum, mergem sa vedem meciul iar apoi o apucam cumva spre Munchen, cam ca fanii Barcelonei… Cum putem…”

Cenusa vulcanului islandez intrerupsese lejera si de-a gata obisnuinta europeana de a zbura de ici colea iar parcursul suporterilor francezi din zona Rhone Alpes spre Bavaria nu face exceptie. La standul de ziare, L’Equipe iti sare in ochi sub aceeasi nota, « Pe un vulcan », titlu mare punandu-i fata in fata pe ex-marseillezul Ribery si Sidney Govou, de-o parte si de alta a unei eruptii. Atotputernica Mama Natura ne pune o vreme in bancile noastre…

Dar fotbalul continua si asa, pe limba sa universala. « One More Step » e inscriptia de pe tricourile expuse in magazinul de prezentare al lui Olympique din Part Dieu, referindu-se la aceasta penultima treapta semifinala. Inca un pas, intr-un mesaj in limba engleza, la Lyon, pe trusourile clubului francez. Si fularele agatate in preajma se refera la acelasi pas, urias dar nu imposibil, in fata bavarezilor. Dupa cum i-am mirosit pe fanii band Desperados, disperarea e mare ca ros-alb-albastrii sa reajunga la Madrid.

Pe ecranul din magazin, secvente din precedenta campanie a lionezilor, din alte calificari obtinute in fata lui Real, si un anume Benzema in trusoul gruparii franceze. Un semn foarte incurajator, as zice, sa cedezi un star al echipei si totusi sa te califici in dauna cumparatorilor. Daca s-a putut cu madrilenii, fara Benzema pentru Olympique, de ce nu s-ar putea la o adica si in fata Bayernului cu tot cu Ribery !? Raspunsul, zilele astea…

Vor deschide francezii vinul ? Citesc ca Beauchateau este una dintre cele 5-6 « le meilleur » marci de vin din regiunea Rhone Alpes, cotata la 3 stele, si imi imaginez ca Desperados ar fi inlocuit cu acest « cel mai bun » vin in cazul acontarii biletelor pentru finala.

In fata magazinului, ca un alt exemplu al bulversarii transportarii sportivilor la competitii, trupa de ciclism Cofidis, asteptand trenul, inconjurata de bagaje si echipamente. Ciclismul, la el acasa in Hexagon, poate chiar mai mult decat regele fotbal, vicecampion mondial la zi dar cu destui opinand ca Franta n-ar merita sa-si apere in Africa de Sud pozitia castigata in vecina Germanie. Asta mi-o spune Mahmoud, cu care intru in vorba intre fazele jocului de Champions League.

« Fara hentul acela, poate ca Franta nu s-ar fi gatit acum de Mondial ». Si il ascult cu atentie pentru ca tanarul de origine somaleza a figurat candva in grupele de juniori de la FC Zurich, pana ce mama sa l-a trimis, in pereche cu surioara, la studii in Albion. Burta pe carte, mingea deoparte. « Imi aduc aminte cum Kobi Kuhn chiar ne lua la dumnealui acasa, sa gustam ceva si sa vorbim despre fotbal si viata in general. Ne era ca un tata, noua, tinerilor jucatori. Iar tinerii din lotul Elvetiei ar putea face o figura frumoasa in Africa. Le tin pumnii stransi”. Asadar limbajul fotbalului e universal. Fapt de care ma convingeam zilele astea, intr-o altfel de transbordare modificata tot de eruptia vulcanului, cu un austriac pasionat de schi, Matthias, dar care a amintit ca Innsbruck inseamna chiar si… fotbal.

Finalmente, am ramas putin surprinsi la deznodamantul de la Milano, mai putin surprinsi la cel munchenez, iar retururile vor alunga ceata. Cert e ca finala nu va mai fi onorata de cluburi din Albion, formatii cu toti francezii ori spaniolii lor, asta pentru prima oara din 2004 incoace, fapt mult mai surprinzator pentru Mahmoud. « Nu stiu dar Premier League imi pare cea mai tare din Europa ». Asa o fi dar evidenta e acum alta…

Interesant e ca Franta in general si Lyon in particular nu sunt inundate vizual de acest One More Step. Nicaieri afise sau postere in schimb reclame publicitare la jocuri din liga nationala de baschet masculin sau la Internationalele de Gimnastica ale Frantei. Si ma gandesc la aceasta abordare sanatoasa a lucrurilor, mai democratica as zice. Mai ales comparand cu frenezia cu care se pedaleaza in Romania aproape numai pe fotbal, ca un inceput si sfarsit al mai tuturor lucrurilor.

La fel si la Paris. Cosmopolita capitala e un evantai pentru toate gusturile, cu tot ce-ti pofteste inima, si gasesc o explicatie contraperformantelor lui Saint Germain atat pe plan national cat si in eurocupe. E greu sa iesi in evidenta, sa fii buricul targului, intr-o capitala renumita pentru cultura sa, pentru multe alte fatete ale vietii. Trenurile de mare viteza leaga Lyon de Paris in doua ore si cateva minute dar distanta e intr-adevar mult mai mare, si in plan fotbalistic, unde Olympique parca a dat buzna la masa si a smuls, de-acolo, din inima Frantei, deci din mijlocul mesei, acea fata frumos brodata si aranjata dar inlocuita cu una a mileniului trei.

In ultimii ani, titlul a fost pastrat pe Rhone iar sperantele parizienilor s-au dus pe apa Senei . Fapt valabil si in aceasta editie, mai ales dupa deznodamantul de sambata seara, de pe Parc des Princes. PSG a facut doar 1-1 cu Rennes, deloc incurajator inaintea ultimelor patru etape ce vor decide calificatele in eurocupe. Unu – unu care ne duce cu gandul la un alt 1-1, mult mai celebru, discutat si contestat, inregistrat tot in Paris, in returul acelui baraj de pomina din noiembrie. S-a intamplat insa nu in sud-vest, pe vechiul Parc des Princes, ci in nordul capitalei, pe Stade de France.

Acolo si-a luat Franta biletele africane, meritat sau nu, si nu multe mai sunt saptamanile pana la descinderea « Cocosului galic », cu tot cu « englezii » sai, in Africa de Sud. Cat despre deznodamantul acestei ultime trepte in Champions League, Lyon mai are de asteptat doar cateva ore. E o senzatie de acum ori niciodata…

Sau sa fie oare vorba de un deja-vu ? Dupa expresia chipurilor fanilor din Part Dieu, inclin sa cred ca au vazut deja destule. Campioni in Hexagon dar descurcandu-se mai greu spre Mont Blancul fotbalului european.

Anunțuri

Din randul Z, la Mondial?

Aprilie 18, 2010

Intre deplasari in Germania, Fulham s-a axat pe remize albe in campionat, inclusiv la colega din „careul” Europa Cup, Liverpool FC, deci fara „recidive” ale golgeterului Bobby Zamora. Despre ascensiunea sa si alb-negri in general scriu in <Fotbal vest> un fel de avancronica a semifinalei de joi de la Hamburg, unde londonezii ar putea descinde pe calea ferata, „incarcandu-i” si mai mult intr-un sezon incluzand cel putin 18 dueluri europene si abordat de Hodgson cu un lot relativ restrans. In care, mare avantaj, s-a remarcat Zamora, facand uitata accidentarea lui Andy Johnson. 

“Daca esti in randul <Z> si te-a lovit o minge-n cap, trebuie ca e Bobby Zamora”, scandau fanii adversarelor lui Fulham in editia trecuta, pe cand varful acum in varsta de 29 ani nu reusea sa se acomodeze in trupa lui Hodgson, desi era utilizat cu regularitate, strangand 35 de jocuri in campionat din totalul de 41 stagionale pentru alb-negri.

<Z> venea de la Zamora dar si de la cele doar 4 reusite intr-un sezon… Lui Bobby nu i-au trebuit insa decat 20 de secunde pe arena campioanei Bundesligii, Wolfsburg, pentru a inscrie acum doua saptamani acel unic gol ce o readuce miercuri pe Fulham in Germania, nu altundeva decat la Hamburg, pe stadionul gazda al primei finale de Europa Cup. Jocul cu HSV este al 17-lea al vest-londonezei in actuala campanie europeana, cu scalpul detinatoarei la zi a Cupei UEFA, Shakhtar, smuls pe parcurs, asa incat atacantul cu numarul 25 si opt goluri in eurocupe, tot atatea cat in sezonul de Premier League, poate spera de-acum la o revenire in portul hanseatic.

Metamorfoza lui Fulham poate tine la urma urmei si de abilitatea manageriala a lui Roy Hodgson de a ghida traseele lui Bobby spre poarta. De la un varf fara busola anul trecut, la un puncher cu vreo 20 de reusite in 2009-2010. Pofta de gol care i-a indemnat recent pe analisti sa-l “bage in fata” pentru lotul de Mondial al lui Capello, mai ales in conditiile in care atat Defoe, recent mai mult accidentat, si Bent, dintre atacantii mai prolifici in liga, nu par a inspira presei prea multa incredere inaintea meciurilor sud-africane.

Handicapul lui Zamora ar fi ca n-a mirosit vreodata o convocare la lotul Albionului. Iar cand a fost chemat vara trecuta de Trinidad & Tobago, imediat dupa ce primise pasaportul insulitei din Caraibe, de unde se trage tatal sau, pentru meciul din preliminarii cu El Salvador, a suferit o accidentare reamintind parca de refuzul sau in 2006 la chemarea lansata de Beenhakker pentru campania de Mondial cu Soca Warriors, in Germania.

Destin? Acolo, Zamora ar fi fost adversar in grupa cu Albionul. Cu Anglia in care se nascuse, in estul Londrei, cu un anume John Terry cu care pasea in juniorat la clubul local Senrab. Atat de mare fan West Ham era, incat Bobby s-a scuzat olandezului ca se dedica mentinerii “Ciocanarilor” in elita, unde tocmai ii promovase in mai 2005, cu 3 goluri in semifinala barajului play-off, contra lui Ipswich, si cu unicul gol al finalei de la Cardiff, in dauna lui Preston.

Da, Zamora era pe-atunci inapoi in Premier League, cu West Ham, unde dorea sa confirme, dupa un an esuat candva in elita cu Tottenham. Soarta a facut deci ca Bobby sa ramana la activ doar cu cele 6 selectii in reprezentativa de tineret a Angliei, antrenata la acea vreme de Platt, si sa isi lase o eventuala portita intredeschisa la seniori. I-o va deschide larg Capello?

In mai 2006, pregatindu-se déjà de Mondial, Stevie <G> egala in extremis la trei in acea de pomina finala a Cupei Angliei tot de la Cardiff, ramasa in memoria lui Zamora pentru penaltyul aparat de Reina la loviturile de departajare. Liverpool avea sa triumfe iar Bobby poate isi amintea mai degraba ca trecuse sub forma de imprumut prin liga Dr. Martens, la Bath City, in 2000, decat de <Gheata de Aur> cu care fusese rasplatit mai apoi in reusitele campanii consecutive de promovare cu Brighton & Hove Albion, din liga a patra intr-a doua.

Daca stafia penaltyului irosit unde ii promovase cu 12 luni inainte pe “Ciocanari” l-a urmarit si la Craven Cottage, n-avem de unde sa stim. Cert e ca Hodgson a platit 6,3 milioane lire lui West Ham in vara lui 2008 pe perechea Zamora – Paintsil, iar suma pare-acum un mizilic. Vorba lui Hodgson… Daca Dzeko, varful lui Wolfsburg, e cotat la vreo 30 milioane, cat o valora Bobby al nostru de la “Cabana”?

De fapt, totalul sumelor de transfer la Fulham ale invingatorilor din Germania roieste in jurul maximului incasat in istoria alb-negrilor, acele 13 milioane de la United, pentru Saha, de exemplu portarul Schwarzer si Zoltan Gera sosind la “cabana” Craven Cottage pe gratis. Iar fundasul Konchesky, “pasat” din Academia lui West Ham in aceeasi zi cu Bobby, pe un “luxos” 3,25 milioane, traversand si el capitala, cu colegul sau, de la Upton Park.

Patronul Fayed n-are degeaba magazinul “Harrods” in inima Londrei, de unde si flerul de a racola la Fulham baieti de nadejde si mai ales un abil Roy Hodgson. Cand englezul s-a intors in insula din pelerinajul sau european, Fulham incepea anul 2008 sub spectrul precedentei retrogradari din elita, consemnata in 1968. Parca se potrivea, dupa 40 de ani…

Publicam pe-atunci, pe blogul in limba engleza, un interviu cu autorul unui istoric al alb-negrilor, si chiar si acest suporter de sase decenii al clubului de la “Cabana” incheia prin a-mi spune “dar stii, intotdeauna in fotbal urmeaza si un alt sezon”. Mai bun, vroia sa sugereze Morgan Phillips. Si i-am insiruit vorbele intr-un fel de avancronica a jocului din duminica de 3 februarie 2008, transmis in direct de Sky Sports de la Craven Cottage, cu Aston Villa.

Avea sa fie 2-1, mai exact prima victorie a lui Hodgson la carma penultimei clasate. Incercatii fani au asteptat apoi pana in 16 martie pentru urmatorul succes, un 1-0 cu Everton, iar retrogradarea parea iminenta. Ulterior, incepand din 12 aprilie, cu un 2-0 la Reading, Roy Hodgson si Fulham au pus la punct marea evadare, castigand si urmatoarele doua deplasari, la Manchester City si Portsmouth, cu 3-2 de la 0-2 la pauza respectiv 1-0, jocuri pe parcursul carora au fost uneori aritmetic retrogradati. De fapt, in ultima runda, la “Pompey”, golul salvator al unui Danny Murphy candva cu peste 150 meciuri pentru Liverpool avea sa vina abia in minutul 76…

La liman, deasupra liniei, cu golaveraj -22, fata de -25 pentru Reading. In aprilie fusese Reading – Fulham 0-2… Restul e istorie. Eroicul Hodgson l-a achizitionat apoi in vara pe Bobby Zamora iar varful si-a dat acum drumul, speriind Europa. Sezon de aur pentru comfortabilii “Cabanieri” si in Premier League, pe care autorul Morgan Phillips il poate adauga cartii “De la St. Andrew’s la Craven Cottage”.

Istoricul intocmit de Phillips a fost publicat la startul chinuitorului sezon bantuit de picaj, cu ajutorul vicarului bisericii St. Andrew’s, plasata in spatele clubului de tenis Queen’s, locas de cult pe langa care a fost fondata Fulham FC, in secolul XIX. Langa biserica, pe malul Tamisei, la fosta cabana de vanatoare a lui Anne Boleyn, Craven Cottage, alb-negrii isi gaseau inca de-atunci locul iar refrenul de azi al fanilor adevar graieste: “Nu vom parasi niciodata <Cabana>”.

Acolo, baiatul de 9 ani Morgan Phillips era dus la meci in ’48 de tatal sau, Morgan Phillips Sr., intaiul secretar al Asociatiei Suporterilor clubului, iar peste ani, in 1975, cand Fulham atingea unica sa finala din istorie, Cupa Angliei, avea sa semneze nu doar in revista “Placinta <Cabanei>”, ci si prima sa carte: <Fulham We Love You!>.

Da, au iubit-o chiar si in 1996, cand Fulham o batea pe Torquay in jocul ultimelor doua clasate, locurile 23 si 24 in liga a patra. N-a trecut mult si azi alb-negrii lui Fayed si Hodgson il propun pe Zamora atat Angliei cat si unor eurocupe fara granzii insulei in Champions League, iar fanii striga “Daca mingea loveste plasa, nu e Shearer ori Cole ci trebe ca e Zamora”…

Puneti-va ochetii 3D!

Aprilie 12, 2010

Puburile in general se inchid cu zecile pe saptamana, invers proportional cu datoria publica, in crestere zi de zi cu 447.575.342 milioane lire. Iar puburile "de fotbal" vor fi indirect lovite de decizia audio-vizualului de reducere a preturilor percepute en-gros la redistribuirea de catre Sky a "pachetelor" sale Sports. Mereu cu un pas inainte insa, SKY tocmai a lansat in 1.000 puburi transmisiile tridimensionale. Din noutate, in curand obisnuinta...

Mingea e mai usoara si devianta, pornind din bocanci mai luciosi si uneori roz. Inovatii ce de-acum pot fi vizionate tridimensional. Inaugurarea s-a facut cu ocazia derbyului Manchester United – Chelsea, difuzat in “3D” in 1.000 de puburi dotate cu ecrane speciale pentru o asemenea transmisie.

Altadata, mai exact in 16 septembrie 1937, sub genericul “Football at the Arsenal”, anuntat in program la ora 15.40, cu o durata de un sfert de ora, BBC realiza prima transmisie televizata in direct a unui joc de fotbal ori, in fine, a unei experiente tematice in acest sens, pe Highbury, intre prima garnitura a “Tunarilor” si echipa de rezerve. N-a fost atunci vorba de favoritisme la adresa ros-albilor, in fond o usurare pentru daltonisti in conditiile transmisiei in alb-negru, ci de situarea studiourilor in acele vremuri in proximitatea arenei, la Alexandra Palace.

Ce diferenta. Acum au avut nevoie doar de-o pereche de ochelari pretati vizionarii in “3D” si ceva maruntis, perceput pare-se la intrare. Puburile pioniere, tinand cont de avalansa de cereri, n-au ratat ocazia sa faca un ban in plus, incepand astfel sa amortizeze investitia cu tridimensionalul. Iar poate pana si fanii lui United au inghitit mai usor cu ochelarii fumurii galusca esecului si ofsaidul la Drogba. Fotbalul este de-acum cinematografie si arta, mai mult decat un simplu joc, ci divertisment sorbit la un cocktail inclusiv de tinere din clasa de mijloc.

Ei bine, lansarea pe piata e opera aceluiasi BSkyB, difuzor prin satelit ale carui plati pentru drepturile de televizare au generat relansarea in 1992 a intaii divizii in formula Premier League. Platile au tot crescut si-au crescut, ajutand cluburile din elita fie sa-si atraga jucatori tot mai buni, inclusiv tot mai multi straini, si sa-i plateasca treptat tot mai bine, fie sa-si mareasca stadioanele. La inceputuri, in mai ’93, United contabiliza o medie anuala la Old Trafford de 35.132 spectatori. In 2009, mai mult decat dublu: 75.304. La fel Arsenal. De la 24.403, la 60.040 in editia trecuta…

Deci difuzarile au mers mana in mana cu cresterea asistentelor. Prosperitate. Insa premiera de la United – Chelsea a venit la finele unei saptamani in care BSkyB a primit ordin de la audio-vizual sa reduca preturile percepute celorlalti difuzori pentru vanzarea en-gros a pachetelor SkySports 1 si SkySports 2, fiind vorba de o micsorare a incasarilor celei care detine partea leului in privinta drepturilor cu peste 20%, daca nu chiar batand spre o treime.

Cu alte cuvinte, pare-se urmeaza a fi subtiata “mierea” turnata la Premier League, cu efecte secundare in achizitia de jucatori si plata regeasca a starurilor. Pusa vadit la colt, si argumentand ca a investit urias peste ani pentru a-si castiga si mentine piata, BSkyB a dovedit insa ca e cu un pas inaintea tuturora, scotand din joben iepurasul de Pasti cu tridimensionalul. Care, bineinteles, va lua amploare in noul sezon… 

Altii, in incercarea de a contracara monopolul lui BSkyB, au dat in primire. Irlandezii de la Setanta au licitat pentru o felie din drepturile Premier League, si nu numai, insa palaria a fost prea mare iar urmarile, falimentare pe piata britanica. Locul in campionat i l-a preluat ESPN, probabil de decenii tanjind sa intre pe piata fotbalistica, si mai ales cea insulara, iar in alte competitii inclusiv alde pagina virtuala a Federatiei Engleze. Cu alte cuvinte socul a fost dublu. Nu doar pentru Setanta, nerezistand concurentei inegale pe piata dominata de BSkyB, ci si pentru acele foruri – The Football League, FA Cup – ce-i incredintasera oarece drepturi de televizare.

Ba chiar triplu. Pentru ca Setanta a facut la vremea sa valuri, sesizand audio-vizualul in privinta monopolului BSkyB, investigatiile demarate pe-atunci avand finalitate in recenta impunere de cedare la prêt redus a transmisiilor sale.

Chit ca vestea a fost primita cu reticenta de Sky Sports, ba chiar cu o tacere de mormant de beneficiarele din Premier League, cluburile si-asa luand aminte la decizia unui superstar ca Xabi Alonso de a parasi insula odata ce-a fost anuntata cota de impozitare de 50% pentru anumite plafoane inalte de venit, totusi sunt destui bani, de bine de rau, in cuferele elitei.

Insa un caz recent petrecut pe vale in jos poate fi ca un semnal de alarma pentru fotbalul “mare”, fie el si tridimensional. Ani de zile au pacatuit gruparile din diviziile inferioare, dupa colapsul primei retele terestre digitale, ITV Digital, a carei lansare s-a bazat inclusiv pe un atractiv pachet fotbalistic, prin castigarea drepturilor de televizare a partidelor din Football League, esaloanele doi – patru ale jocului profesionist, pentru sezonul 2001-2002. Intentii minunate, dezastru total…

Lansarea n-a prins la public, nu multi s-au abonat si in disperare de cauza ITV Digital a mieunat sub fereastra Football League sa faca uitate 130 milioane din totalul de 315 al contractului. Forul fotbalistic nici n-a vrut s-auda, ITV Digital a intrat in incapacitate de plata iar cluburile, bazandu-se pe predictiile unor venituri substantial crescute din noul contract, au ramas cu buzele umflate. Iar unele au fost atat de vaduvite incat mai ca au pus lacatul. Degeaba s-a agitat Football League, pierzand procesul in care solicita compensatii.

In fine… Un club fondat in 1885 si care s-a regasit din 1931 in Football League a disparut momentan de pe harta fotbalului. Am mai scris in acest sezon de Chester City, cea cu arena Deva Stadium jumi-juma in Anglia si Tara Galilor. Pe-atunci, fosta castigatoare a Cupei Tarii Galilor in 1908, ’33 si ’47 inca lua apa in subsolul ligii a cincea, Nationwide Conference, unde pornise vara trecuta, dupa 5 ani petrecuti intre profesioniste, cu o penalizare de 25 puncte, dintre care 10 provenite din intrarea in mai 2009 pe mana administratorilor, dupa faliment, iar 15 sustrase pentru ulterioare nereguli financiare.

De-atunci insa, Chester City a ajuns in situatia de a nu se prezenta in 9 februarie la Forest Green, pentru jocul cu Rovers, fotbalistii solicitandu-si salariile, motiv pentru care forul Nationwide Conference a suspendat-o timp de 7 zile iar finalmente a exclus-o din competitie. Ceva nou in Albion dar care iata, s-a intamplat!

Meciul cu Ebsfleet, 1-2 pe “Deva”, avea sa fie ultimul din istoria lui Chester City, liga a cincea continuand in 23 de echipe, schioapa. Culmea ironiei e ca unicul triumf in liga din palmaresul clubului a fost tocmai Nationwide Conference, in 2004, cand se parea ca precedentul faliment, din octombrie ’98, fusese dat uitarii. Dar astfel a sfarsit clubul ce il dadea in 1980 pe Ian Rush pe 300.000 lui Liverpool si la care a jucat 176 meciuri Terry Owen, nimeni altul decat tatal lui Michael.

Curajosi de-ai locului spun ca in vara gruparea se va relansa din ligile “foarte mici”, de la baza, dar pana una alta si Chester a fost oarecum o victima a filtrarii cu taraita a banilor din televizari catre esaloanele inferioare. Ar fi fost tare greu de crezut pana in februarie ca in Conference sa se ajunga la etape in sir cu “echipa <X> sta”, din lipsa de adversar…

Mai greu pentru „Tunari” pe Lane decat la Camp Nou!?

Aprilie 12, 2010

Miercuri seara e Tottenham – Arsenal, „The Classic” in nordul Londrei, iar Manuel Almunia a lansat razboiul psihologic spunand ca ar fi mai dificil pentru „Tunari” pe White Hart Lane decat in arena barceloneza unde tocmai a incasat patru. Diplomatie.

"Captain" Fabregas e out...

... asa incat sperantele cad pe umerii lui Walcott. Va fi el la Lane in postura de marcator de pe afisul magazinul oficial al "Tunarilor din statia Finsbury Park?

Cert e ca Arsenal nu-si va permite sa cedeze piesele grele, gen Fabregas, mai ales in fata asaltului tot mai evident al lui City, daca vrea sa-si pastreze locul in "careu". Tricourile pot fi insa intr-adevar vandute la solduri... Alte modele apar in iunie...

Vizitele ros-albilor la Lane spun insa cu totul altceva… 0-0 in sezonul trecut. O victorie cu 3-1 cu inca o editie in urma. Si tot asa… 2-2. 1-1. 5-4. 2-2. 1-1. 1-1. 1-1. Ultimul succes al lui Spurs acasa in dauna Arsenalului, in Premier League, dateaza din 7 noiembrie 1999, cand Iversen si Sherwood marcau intr-un 2-1, cum puteti vedea aici…

http://www.mehstg.com/arsestat.htm

In contrast, la finele lui octombrie, pe cand Spurs se pregatea sa descinda pe Emirates pentru o deplasare de campionat in care n-a mai triumfat din 1993, Robbie Keane trambita ca bleumarinii au un lot cel putin la fel de bun ca Arsenal. Pe-atunci, rivalele locale erau vecine si in clasament dar si surclasarea semnata de „dubla” lui van Persie si golul lui Fabregas i-au distantat intre timp pe „Tunari”. Care miercuri, in direct pe Sky Sports, pot sari cu o victorie peste campioana United, pe locul 2, in vreme ce cele trei puncte nu i-ar fi suficiente lui Spurs s-o ajunga pe locul 4 pe Manchester City.

Totusi, cum la bataie sunt locuri in Champions League, derbyul de pe Lane e ascutit ca taisul lamei. Iar vorbele lui Keane, paradoxal revigorat la debusolata Celtic dupa eliminarea cu irlandezii sai, s-ar apropia acum de liman, cand principalul marcator al „Tunarilor”, capitanul Fabregas, pare a nu mai adauga celor 15 reusite in liga, alaturandu-i-se lui Gallas in infirmerie, de unde tocmai a iesit la antrenamente normale van Persie.

Fara piese cheie, Arsenal poate spera doar ca lidera Chelsea sa alunece pe o coaja de banana, nepermitandu-si in schimb la randul ei sa paseasca gresit. Mai ales la Lane. Unde gazdele, socate de eliminarea in prelungiri pe Wembley, vizeaza o rabufnire imediata, poate prin principalul lor puncher, Defoe, cel cu 17 goluri in campionat dar si inlocuit in semifinala F.A. Cup.

Traditia e net defavorabila lui Spurs, impotriva-i fiind si oboseala acumulata pe „islazul” alunecos de pe Wembley, intr-un weekend pe cand Walcott s-a tolanit la un Play Station din fotoliu, cu Messi golgeter. Dar vor conta pana la urma absentii fara de care Wenger n-ar concepe sa-si inchege unsprezecele?

Cert e ca Berbatov, desi strangand totusi 12 goluri in Premier League pentru United, s-a indepartat de statutul de titular de drept pe Old Trafford pe cand i-ar fi putut servi si pe mai departe cu folos lui Spurs, de unde ca tocmai jucatorii cheie cedati recent de cluburile fortand usa primelor patru au mentinut decalajul si nu neaparat prin contributia adusa la noile grupari ci prin lasarea unui gol in urma lor.

Se prea poate ca Manchester City, care o asteapta spre final pe Spurs la Eastlands, sa reuseasca intr-adevar marea ascensiune, facand rocada in careu cu Liverpool, alte eventuale clarificari fiind asteptate in „dubla” de sambata, City – United in Manchester si Spurs – Chelsea in nordul Londrei. E posibila o dupa-amiaza mai tensionata ca asta!? Ma indoiesc… Iar jocul rezultatelor ar putea-o gasi duminica in varf tocmai pe Arsenal, ce va descinde si la Wigan.

Dar pozitia lui City, intarita vara trecuta si cu Barry, capitanul lui Villa, si Lescott, fundasul lui Everton, cu care-si permite luxul sa-l tina chiar si in tribuna, isi gaseste pe undeva explicatia exact in slabirea prin punctele esentiale ale contracandidatelor sale la amenintarea respectivului careu. Villa, eliminata neceremonios din Cupa Angliei, cu talpa lui Terry pe tibia lui Milner, si Everton, ce gasea un inlocuitor imediat in defensiva in persoana lui Distin, mai au doar sanse limitate la pozitia inhatata de City, si asta poate tocmai datorita constrangerilor bugetare suferite in mod evident de O’Neill si Moyes.

Pe cand Spurs s-a descurcat cu cateva puncte mai bine gratie aducerii lui Redknapp cu sine a varfurilor inegale de la <Pompey>, Defoe si Crouch, care ar da uitarii trecerea pasagera a lui Berbatov pe la Lane daca vor izbuti ceea ce Keane si compania ratau la potou tocmai in fata lui Arsenal, in „afacerea lasagna”, in urma cu patru ani… Calificarea in Champions League.

Si acum, ca si atunci, Spurs e foarte aproape de locul patru. In 2006 l-a pierdut in ultima etapa. In 2010 pare a avea nevoie de salturi de cangur pentru a prinde urma „miliardarei”. Pe cand City si-a creat avantajul de a cheltui masiv, progresand insa poate mai mult gratie reculului lui Liverpool, celelalte trei au batut mai degraba pasul pe loc in raport cu fruntasele iar rezultate recente din alte competitii, un United – Villa 2-1 in finala Cupei Ligii si Chelsea – Villa 3-0 sambata, sunt sugestive in acest sens.

De aceea, cu toata precautia si temerile de fatada ale lui Almunia, o Arsenal tragand la titlu ramane mai potenta chiar si fara „Tunari” cheie in linia intai decat urmaritoarele lipsindu-le acel ceva. De fapt, marea victorie a lui Wenger in acest sezon a fost sa se regaseasca inca si-acum, in aprilie, pe podium, in lupta pentru titlu, dupa ce in vara ii era prezisa o soarta impartasita azi de Benitez cu „Cormoranii” lui…

Justitie divina pentru Avram dar si… Harry

Aprilie 11, 2010

Sambata a retrogradat matematic la cheremul jocului rezultatelor altora iar a doua zi s-a calificat de o maniera dramatica, dupa prelungiri, in finala din 15 mai a Cupei Angliei. Portsmouth o copiaza astfel pe Middlesbrough, care ajungea la randul ei in ultimul act al F.A. Cup, in 1997, si tot fata in fata cu Chelsea, intr-o primavara in care pica din prima liga.

In ’97, Boro ceda in finala la putine zile dupa una dintre cele mai stranse dispute pentru retrogradare din istoria Premier League, in care n-a putut surmonta handicapul unei penalizari de 3 puncte, ce ar fi clasat-o altfel pe locul 14 si nu… 19. Atunci, Middlesbrough a invins-o cu 3-2 pe Villa, in 3 mai, remizand apoi in deplasare la Manchester United, 3-3 pe 5 mai, la Blackburn, 0-0 cu Rovers pe 8 mai, si la Leeds, 1-1 cu United, in 11 mai. Juninho si trupa au cazut ca niste eroi, aglomerandu-si programul ultimei saptamani de campionat in urma rejucarii semifinalei cu Chesterfield, 3-0 dupa un surprinzator 3-3 pe Old Trafford in partida initiala.

Ei bine, de-atunci regulamentul F.A. Cup a scos din carti rejucarea semifinalelor, asa incat jalnica suprafata de joc de pe Wembley a gazduit duminica si 30 minute prelungire, dupa o remiza alba intre favorita Tottenham Hotspur si retrogradata <Pompey>. Cine urma s-o intalneasca pe Chelsea in finala din 15 mai?

Cine nu te astepti. Cei ramasi la naufragiata, de la admirabilul Grant si pana la ultimul fan prezent pe Wembley, au oferit o lectie de viata, despre onoare si demnitate, despre incapatanarea de a nu arunca prosopul in pofida unor obstacole de tot felul, despre camaraderie, spirit de sacrificiu si frumusetea pura a sportivitatii. Cu mijloace rudimentare dar cu fair-play, <Pompey> a detonat bomba. Si bine-a facut. Bravo ei… Ar fi o lectie pentru multi, multi…

Piquionne, profitand de „derapajul” lui Dawson pe ceea ce s-a dovedit a fi o farsa de gazon, in minutul 99, si Kevin Prince Boateng, din penalty, au dat raspunsul: 2-0 pentru Portsmouth. O finala asadar intre detinatoarea la zi a trofeului, Chelsea, invingatoare si in 2007, si alti „albastri”, castigatori in 2008.

Deznodamantul semifinalei poarta pecetea dreptatii divine. Spurs a atacat, a ratat cu carul, a si egalat legitim prin Crouch, reusita sa fiind invalidata pentru un presupus fault in atac, Kranjcar la David James, dar soarele a zambit si incalzit doar sufletele retrogradatilor.

Mingea parca n-a vrut sa intre in plasa in ciuda lui Harry si intru ocrotirea bravului Avram. E cu talc. Harry a plecat de doua ori in sezon de la Portsmouth, pe cand Avram a fost pus pe liber dupa o finala pierduta la penaltyuri de Champions League, si acum ca si atunci insa acceptand sa preia niste grupari ce tocmai isi destituisera antrenorul: Chelsea respectiv Portsmouth. Ironia sortii face ca Grant sa-si fi castigat privilegiul de a ajunge pe banca in finala Cupei Angliei disputata tocmai de aceste grupari… 

Cum bine zicea portarul James, lui <Pompey> i s-a tras dezastrul financiar si retrogradarea iutita de o mare penalizare tocmai de la precedenta campanie triumfatoare, in F.A. Cup, in 2008, cand Kanu aducea trofeul la Fratton Park cu un 1-0 contra divizionarei secunde Cardiff. Pe-atunci, Harry Redknapp, acum oftand pe banca lui Spurs, a achizitionat in stilu-i caracteristic din toate zarile, in general mercenari ademeniti cu contracte grase, si si-a facut damblaua de a castiga primul trofeu din cariera. Dupa insa, a urmat potopul.

Portsmouth cheltuise peste cat ii permitea plapuma iar managerul Redknapp cat si seful executiv Peter Storrie, fost si el la West Ham, au sarit la timp de pe Titanicul naufragiind in port. A urmat scufundarea rapida, Portsmouth cedand jucatori inclusiv lui Tottenham, cea preluata de… Harry. Pana n-a mai ramas mai nimic.

La greu nu s-a infipt nimeni, inlocuitorii au plecat si-au venit iar Avram Grant a avut taria, curajul si demnitatea sa scoata castanele din foc. S-a ajuns la o asemenea situatie incat, tot intarziind plata salariilor jucatorilor, administratorii falimentului clubului au decis sa puna pe liber angajati cu multi ani vechime la Fratton Park, pentru reducerea costurilor, moment in care tocmai Grant, colegii sai de pe banca si lotul de fotbalisti au pus piciorul in prag, adunand mana de la mana si achitand micile remunerari ale ingrijitorului terenului ori ale altor trimisi la plimbare.

La greu, <Pompey> a strans admirabil randurile si a ales sa cada cu fruntea sus. Iar poveste mai frumoasa, mai ales in aceste circumstante, nici c-ar fi putut fi scrisa . 2-0 contra Tottenhamului tragand la Champions League, antrenat de Harry Redknapp. Care o fi castigat Cupa in 2008 dar a si antagonizat la culme intreaga coasta sudica, atunci cand decidea in plin sezon sa o paraseasca pe Portsmouth in favoarea rivalei locale de moarte Southampton, cu care nu reusea insa in retur „Marea Evadare”, in 2005, retrogradand la carma „Sfintilor”.

Culmea ironiei, Redknapp a fost acceptat intr-un al doilea mandat, peste ani, la Portsmouth, revansandu-se intru catva prin acel 1-0 in finala cu Cardiff. Duminica, pe Wembley, soarta i-a jucat din nou festa, ca si la picajul cu Southampton, de aceasta data tocmai cei ramasi in urma pe Titanicul de la Fratton Park dandu-i peste nas.

O poveste tipica inegalabilei F.A. Cup. Chiar si un succes al favoritei Chelsea in finala, conteaza acum mai putin. Istoria acestui sezon s-a scris practic prin calificarea in ultimul act al unei retrogradate platind pentru oalele sparte de fostii ei conducatori. Mai mult, si daca va cuceri campionatul, Chelsea nu o va „trimite” pe Portsmouth in Europa League, si asta pentru ca retrogradata nu a inaintat o cerere la UEFA pentru o licenta de participare in eurocupe, statutul de club falimentar, aflat in administratie si cu registrul contabil neintocmit, nepermitandu-i acest lucru…

Comparativ, iata garniturile aliniate de Portsmouth, in finala din 2008 cu Redknapp la carma, respectiv in semifinala cu Grant la timona. Mai 2008… James – G Johnson, Campbell, Distin, Hreidarsson – Utaka (Nugent), Pedro Mendes (Diop), Diarra, Muntari – Krancjar, Kanu (Baros). Aprilie 2010… James – Finnan, Mokoena, Rocha, Mullins (Hughes) – Brown, Boateng, Yebda (Utaka), Wilson – Piquionne (Diop), Dindane.

Cu alte cuvinte, cu destui jucatori remarcabili, ajunsi intre timp „bine”, Harry abia batea o divizionara secunda. Pentru a fi acum batut de cateva foste rezerve ori rebuturi..

In ’97, avea sa fie Chelsea – Boro 2-0, Di Matteo marcand cel mai rapid gol din istoria finalelor Cupei Angliei pe Wembley iar Eddie Newton inscriind in minutul 83. Va profita Chelsea si-acum de retrogradarea adversarilor?

Katyn

Aprilie 11, 2010

Din nou Katyn… ca o gluma proasta a destinului. Este amarul din vorbele unei prietene poloneze, la ora unei imense tragedii pentru o mandra natiune. Polonia si oamenii ei te primesc cu bratele deschise si m-au impresionat, atat pe vremea Cortinei de Fier, cat si anul trecut, la reintoarcere.

Cand am poposit in centrul orasului Wroclaw si la monumentul in memoria masacrului de la Katyn, din aprilie 1940, si la exceptionala Panorama Raclawicka, din preajma, cu adanci semnificatii in istoria Poloniei. Pozelor mele de la mausoleu si Panorama le alatur trimiteri la explicatii istorice, pe alte pagini.

Monumentul "Crimei de la Katyn", cum o denumesc polonezii in traducere exacta

La Katyn a fost masacrata floarea Poloniei. Elite militare dar si industriasi si inclusiv circa 100 de scriitori si ziaristi...

O placa multilingva, pe mormantul monumentului, ofera date explicative

In imediata apropiere, la marginea parcului, emotionanta Panorama Raclawicka incluzand pictura cu o lungime de peste 100 metri si o inaltime de cam 15 metri, dispusa circular, reliefand batalia din 1794 de la Raclawica, castigata de ostirile fragmentate ale polonezilor in fata rusilor. Atat prin dimensiunile si dispunerea sa, cat si prin efectele sale artistice, pictura iti taie rasuflarea si iti induce totodata o senzatie de realitate.

Un monument de la intrarea in Panorama Raclawicka, in memoria independentei castigate de polonezi in 3 mai 1791

Panorama, parte a complexului incluzand muzeele de Istorie Nationala si Etnografiei, este o lectie in 30 minute a istoriei poloneze

Despre masacrul de la Katyn, la a carui comemorare urma sa descinda actuala elita a poporului polonez, pierita sambata 10 aprilie inaintea aterizarii la Smolensk, pe Wikipedia… http://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Katy%C5%84 

Mai pe larg despre opera de arta in memoria bataliei de la Raclawice, de referinta in insurectia lui Tadeusz Kosciusczko, in explicatiile in limba engleza de pe Wikipedia… http://en.wikipedia.org/wiki/Raclawice_Panorama

Capello scapa de finala madrilena

Aprilie 10, 2010

In tot raul e si-un bine. Eliminari cu beneficii. Titulari de baza ai Angliei nu vor juca finala Champions League si doar Steven Gerrard si Glen Johnson ar putea figura dintre selectionabili in ultimul act al Europa League, din 12 mai, asa incat Fabio Capello a vazut jumatatea plina a paharului pe Old Trafford, cand cu fortarea si reaccidentarea lui Wayne Rooney.

Mai sunt exact noua saptamani pana intr-o sambata de iunie cand Albionul va debuta la Cupa Mondiala in fata S.U.A. iar selectionerul italian stie de pe-acum ca finala Cupei Angliei, de la mijlocul lunii mai, este data calendaristica in care si ultimii sai potentiali convocati vor pune punct sezonului de club.

Capello mai are un singur amical, luni 24 mai, pe Wembley, cu Mexic, inaintea definitivarii si anuntarii lotului pentru FIFA World Cup 2010, dar in notitele sale probabil si-a conturat deja recrutii…

Portari. E ca si cu garderoba. Lucrurile se simplifica, daca n-ai de unde alege. Green, utilizat in preliminarii, intuitiv la penaltyuri, e ca si convocat. Hart s-a arcuit bine sub forma de imprumut, la Birmingham City, iar Kirkland si James, cat timp au fost apti, s-au dovedit in general „maini sigure”. Balanta ar putea inclina in favoarea experientei internationale a veteranului.

Fundasi. Pe dreapta, Glen Johnson a scapat de accidentare si trage cu Liverpool la o finala europeana iar Wes Brown ar putea prinde un loc in baza versatilitatii sale ca fundas central. In care compartiment Rio Ferdinand si Terry sunt cu un picior in avion. Ii va seconda probabil Upson, titularizat uneori de Capello. Pe stanga, si Ashley Cole si-a revenit iar Baines poate trage foloasele dupa aparitiile acumulate la tineretul Albionului.

Mijlocasi. Pe dreapta, si Lennon e improspatat dupa o perioada cu accidentari, punandu-se insa problema meciurilor in picioare. Iar Walcott va prinde lotul in inertia convocarii sale acum patru ani si a hat-trickului de la Zagreb. La centrul terenului, alti doi „certi”, Gerrard si Lampard, „acoperiti” la inchidere de Barry si sustinuti de suflul metronomului Milner, baiatul cu cele mai multe selectii din istoria tineretului Angliei, bun nu demult si pe flancuri. Pe stanga, a reaparut pe turnanta imprevizibilul Joe Cole, fotbalistul de fler si cu scanteie, care poate in plus schimba lejer flancurile. Capello a vazut probabil in Downing ceea ce a vazut si O’Neill cand l-a luat accidentat de la Boro, fapt pentru care Stewart, post pe post, i-ar putea lua fata colegului de club Ashley Young. La ora la care scriu nu s-au jucat inca semifinalele Cupei Angliei, care pot oferi indicii in plus.

Atacanti. Wayne Rooney, obligatoriu. In rest? Toata suflarea isi da cu parerea. Nici aici insa nu-s foarte multe optiuni. Bent, Defoe si Crouch, in aceasta ordine, au marcat regulat in campionat, pentru echipele lor, o conditie insuficienta insa, mai ales in privinta primului mentionat, pentru un bilet african. Si-atunci? A rasarit de nicaieri Zamora iar Hodgson stie ce zice cand il recomanda lui Capello. A secat in schimb la capitolul goluri Heskey, cu doar 5 pentru Villa, minus ce-ar putea cantari, in pofida evidentei sale experiente la nivel inalt. Daca ar merge la „jugulara”, Don Fabio ar lua cu el cinci varfuri, adica Rooney plus alti patru. Cin-sa fie, cin-sa fie? Colegii Crouch si Defoe, plus Heskey si Zamora? Bietul Carlton Cole poate totusi spera…

* <Ingrosatii> pe care i-as lua. Pentru Play Station, sper c-ati inteles.

Dialog si poze cu Fulham: Fayed, Sir Bobby, jocul in 1894 si puterea fanilor

Aprilie 10, 2010
 Am pozat si-am dialogat la Craven Cottage despre istoria „minunii” acum renascute de Hodgson. Fulham… 
 
 
 
 
 
 

Cabana Craven a vazut multe insa nu si o semifinala europeana. HSV vine la finele lui aprilie!

Ce n-au reusit londonezele Arsenal si Chelsea, ajunse in finala Champions League dar invinse in 2006 respectiv 2008, a izbutit zilele trecute mai micuta Fulham. Sa tina steagul sus pentru capitala Regatului in eurocupe! Luni se vor implini doar doi ani de la startul „Marii Evadari” reusite de Roy Hodgson cu „Cabanierii” alb-negri, penultimii clasati in Premier League castigand 3 meciuri la rand in deplasare, cu care vest-londonezii lui Fayed s-au salvat la golaveraj de la retrogradare, tocmai in dauna invinsei lor cu 2-0 din acel 12 aprilie, Reading…

Mai jos reamintesc postarea pe care o redactam in avancronica duminicii primei victorii a lui Roy Hodgson la carma lui Fulham, pe 3 februarie 2008, un 2-1 contra lui Villa in vazul camerelor Sky Sports, pe baza dialogului cu Morgan Phillips, autor al cartilor cu istoria clubului de la Craven Cottage… 

Autorul Morgan Phillips a scris in istoricele lui Fulham despre bomberul ce n-a plecat de la "Cabana", Johnny Haynes

E o iarnă tristă pe malul nordic al Tamisei, în sud-vestul Londrei. Din anul 2001, când revenea în elită după câteva decenii, Fulham FC n-a mai cochetat atât de primejdios cu retrogradarea. Lawrie Sanchez a fost demis înaintea Crăciunului dar nici Roy Hodgson n-a stopat momentan declinul, alb-negrii fiind recent eliminaţi şi din Cupa Angliei, chiar de o echipă de liga a treia.

Mai presus de amarul acestui sezon, cosmopolitul club de cartier, deţinut de un magnat egiptean, Fayed, şi mereu magnetizând nume proeminente, nu doar din insulă, are o istorie datând din 1879 şi mândria de a fi întâia grupare profesionistă londoneză. Am mers pe firul istoriei grupării înfiinţate în zonă pe lângă o şcoală religioasă de duminică, St. Andrew’s, într-un dialog cu Morgan Phillips, autor de cărţi de fotbal şi suporter de-o viaţă al trupei „de la cabană”, conform denumirii arenei, Craven Cottage.

În zi de meci, am lăsat în urmă tribuna principală, de cărămidă, aducând mai degrabă cu băi termale şi purtând numele legendei locului, Johnny Haynes, şi am vizitat biserica St. Andrew’s, amplasată în spatele clubului de tenis Queen’s, organizator în vară al turneului internaţional pe iarbă. Veronica, soţia lui Morgan Phillips, mi-a arătat ultima broşură editată despre club, apărută în toamnă cu sprijinul lăcaşului sfânt, şi mi-a deschis porţile unei fascinante discuţii cu Morgan.

Johnny Haynes Stand Nu-i asa ca vechea tribuna principala, purtand numele lui Haynes, pe care am pozat-o dinspre capatul peluzei Hammersmith, n-aduce cu a unui stadion de semifinalista a noii Europa Cup? Dar tocmai aici e farmecul… Fayed si fanii au fost suficient de inspirati sa conserve patina locului intr-un fotbal modern cu tot mai multe arene sablon, de beton si sticla. Handicapul ar fi locurile limitate, sub acoperisul de… lemn

Fulham, penultima în Premier League şi apelând în disperare la veterani gen Jari Litmanen, are de apărat un blazon vechi de 129 de ani… Dar mai multe prin vorbele lui Morgan Phillips.

Ce v-a determinat să scrieţi două istorice ale clubului?

– „Am descoperit că bibliotecile locale aveau ziare încă de pe vremea anilor de pionierat ai formaţiei, aşa încât am decis să citesc despre fiecare joc disputat, pe cât posibil. Am găsit atâtea materiale fascinante încât am scris o serie de articole pentru revista suporterilor clubului, Cottage Pie (Plăcinta cabanei). Când s-a calificat în finala Cupei Angliei, în 1975, am fost foarte dezamăgit că Fulham n-a editat o carte comemorativă, aşa încât am decis să scriu o istorie neoficială a clubului, din punctul de vedere al fanilor. FULHAM WE LOVE YOU (Fulham, te iubim) a fost publicată în 1976 şi încă sunt întrebat de ea dar mi-a rămas o singură copie, pe care o păstrez. Acum trei ani, m-a sunat un domn pe nume Peter Lupson, care scria o carte despre cluburile din Premier League înfiinţate de către biserici şi care mi-a solicitat ajutorul la capitolul despre Fulham. I-am spus ce ştiam despre legăturile iniţiale dintre club şi biserica St. Andrew’s şi am sfârşit prin a cerceta împreună, în lunile următoare. Chiar şi după publicarea cărţii sale, THANK GOD FOR FOOTBALL (Mulţumesc Domnului pentru fotbal), la editura Azure, în 2006, mi-am continuat investigaţiile. Finalmente, i-am oferit vicarului, Fr. Martin Eastwood, o serie de articole pentru revista locaşului sfânt. Spre bucuria mea, a vrut să le publice sub forma cărţii FROM ST ANDREW’S TO CRAVEN COTTAGE, apărută la începutul acestui sezon şi care e în vânzare pentru 5 lire la St. Andrew’s Church, 10 St. Andrew’s Road, London W14 9SX ori la adresa www.standrewsfulham.com

Home Supporters Only Zi de meci la Fulham. Intrare doar pentru fanii gazdelor, in Hammersmith End Stand.

Ce descoperiri interesante aţi făcut?

– „Deşi clubul a fost fondat de enoriaşi în legătură cu biserica religioasă de duminică, primii jucători n-au fost însă slujbaşii ei ori implicaţi în cor, ci tineri muncind 6 zile pe săptămână în construcţii sau la căile ferate. Mulţi trăiau în case mici, suprapopulate, pe străzi înghesuite, care demult au fost demolate. Fotbalul a fost ca o evadare pentru ei. Le-a fost foarte greu să se impună în primii 12 ani, fără un stadion propriu. Când găseau un teren pentru jocurile de-acasă, nu trecea un an, doi, şi trebuiau să-şi caute o altă suprafaţă de joc, nevoia de locuinţe având prioritate. De aceea, decizia luată în 1894, de a construi propria arenă, a fost foarte importantă pentru club. Dacă n-ar fi făcut acest pas curajos, se prea poate ca Fulham să se fi dus de râpă încă de la începuturile sale”.

De ce au ales tocmai Craven Cottage?

– „Iniţial, a fost o casă de vacanţă cu propriul ei teren însă după ce a ars din temelii, în 1888, nimeni n-a vrut să o reclădească. Era mult prea lăturalnică, ascunsă în spatele unor pieţe de zarzavat şi prea departe de liniile ferate, pentru a-i interesa pe investitorii imobiliari. Cine a avut viziunea casei drept un potenţial stadion de fotbal, fie a fost luat drept nebun sau geniu, însă construirea arenei s-a încadrat în timp pentru a fi inaugurată în sezonul 1896-1897. Facilităţile au fost foarte modeste iar stadionul a trebuit reconstruit, în 1905, odată cu cabana Craven, de pe colţ, din stânga tribunei principale, Suporterii lui Fulham iubesc acest stadion şi sunt mereu gata să cânte „Nu vom părăsi Cottage niciodată”.

stall Fani din generatia lui Morgan au tarabele lor la zidul exterior al peluzei Hammersmith, oferind insigne, programe de meci, reviste, fanioane, din niste vremuri cand divizionara secunda descindea pe Wembley, in’75, la finala Cupei Angliei. Taraba e insa „internationala”, cu surprize din diverse colturi ale lumii fotbalistice, in ton cu spectatorii de la Craven Cottage, singura arena oferind un sector „neutrilor”. Excursionistilor de fotbal…

Soţia Dvs. mi-a spus că mergeţi de 6 decenii la Craven Cottage. A fost în tradiţia familiei să simpatizeze cu Fulham?

– „Catherine, bunica mea, asistase la multe jocuri ale lui Newcastle înainte de a se muta în vestul Londrei, acum o sută de ani. Ea s-a măritat cu William, un soldat susţinător al lui Fulham, iar mama mea, Norah, şi fratele ei, Ted, au devenit fani ai formaţiei locale, casa lor, de pe Kenyon Street, fiind foarte aproape de Craven Cottage. În 1930, Norah s-a luat cu un galez, care a devenit secretarul clubului iniţial al suporterilor lui Fulham. Port întru totul numele tatălui meu, Morgan Phillips. Am început să merg la Fulham din 1948, împreună cu sora mea, iar acum sunt însoţit de Catherine, fiica mea, a patra generaţie de suporteri ai familiei Phillips.”

Ce vă amintiţi din acele zile, după război?

– „Aveam 9 ani în 1948. Craven Cottage nu s-a schimbat mai deloc de la construirea sa în 1905! Avea doar o tribună principală, aşa încât majoritatea fanilor asistau la jocuri de sub cerul liber. Bălăriile au apărut dintre rânduri iar vopseaua fusese ştearsă de vremi dar şi aşa, era un loc magic, pe când 30.000 de suflete strigau într-un singur glas pentru Fulham. Chiar atunci, în ’48, clubul a găzduit două meciuri din cadrul turneului de fotbal al Jocurilor Olimpice, prilej cu care spectatorii au văzut poate pentru prima dată jucători străini, altfel aproape toţi jucătorii noştri fiind englezi. Am fost foarte curioşi de exemplu să-l vedem în carne şi oase, la nici 5 ani după război, pe un fost soldat în trupele de desant naziste, blondul Bert Trautmann, care a venit la Craven Cottage în echipa lui Manchester City. Iar el a jucat într-atât de bine încât mulţimea l-a ovaţionat la ieşirea din teren. Tot stadionul! Spectatorii nu erau despărţiţi şi era o atitudine absolut normală să aplauzi o performanţă notabilă a adversarilor. Aşa ceva cu greu s-ar întâmpla în zilele noastre, de exemplu câţiva bravi fani ai lui Fulham salutând totuşi ultima apariţie a lui Thierry Henry, pentru Arsenal.”

St Andrew’sDe-aici a plecat totul… St. Andrew’s Sunday School Church este samburele lui Fulham F.C. Un club fondat pe langa o biserica, aidoma altora din elita in Albion: Man City, Everton… Vorba din titlul cartii lui Peter Lupson, Thank God for Football

Ce vă amintiţi despre Sir Bobby Robson?

–  „În anii ’40 şi ’50 majoritatea jucătorilor erau localnici iar vecinii noştri, familia Ray, suporteri devotaţi, soţi şi soţie, aveau grijă de câţiva tineri de prin alte locuri şi niţel pierduţi în Londra, printre care şi Bobby. Dacă Ray nu l-ar fi înconjurat cu atâta căldură, el s-ar fi întors probabil cu prima ocazie în nord-estul natal, la Newcastle. Îi era dor de casă. Însă el a devenit un atacant redutabil, aproape la fel de tehnic şi plăcut ochiului ca Johnny Haynes, partenerul său de linie. Din păcate, Fulham l-a cedat în 1956, Robson întorcându-se însă peste şase ani, când eram în pericol de retrogradare. El ne-a venit din nou în ajutor în 1990, atunci din postura de manager al Angliei. Fulham era într-o gaură financiară iar Bobby a oferit o alocuţiune pentru strângere de fonduri. Când a încheiat discursul, a auzit o voce menţionânu-mi numele. M-a invitat la microfon şi a vorbit în termeni elogioşi despre familia mea şi a vecinilor, Ray, amintindu-şi cu plăcere de căldura cu care fusese înconjurat cu decenii în urmă. Sir Bobby Robson este printre cei mai minunaţi gentlemen din fotbalul britanic.”

Ce-ar fi de menţionat despre proprietarul lui Fulham? 

– „Înaintea sosirii D-lui Fayed, clubul încerca să se redreseze dintr-o perioadă foarte rea. Nu aveam bani pentru achiziţii şi nu era sigură nici rămânerea la Craven Cottage. Peste noapte, Fayed ne-a oferit siguranţa financiară iar în 4 ani ne-a ridicat în Premier League, din liga a treia. Dumnealui pare a avea o relaţie sinceră cu suporterii şi puţini pot uita simpatia comună a grupului suporterilor la moartea fiului său, în accidentul de maşină. Poate doar la momentul trecerii la Loftus Road, n-a fost chiar pe placul fanilor.”

Chiar… cum au reacţionat fanii la trecerea pe terenul poate celei mai mari rivale locale, QPR?

– „A fost un interludiu extrem de straniu. Fulham s-a mutat la Loftus Road în 2002 pentru a da posibilitatea demolării şi reconstruirii din temelii a Craven Cottage. Dar nici urmă de buldozere. Poate că a fost o tentativă, un experiment, să se perceapă dacă suporterii ar fi de acord cu o împărţire permanentă a terenului cu QPR sau chiar Chelsea, cealaltă localnică. S-a alcătuit un grup, sub titlul fără compromis Back to the Cottage (Înapoi la cabană), considerând-o drept unică opţiune viabilă. Din varii motive, campania a avut succes iar Craven Cottage a fost adus la standardele Premier League. Cei doi ani petrecuţi la Loftus Road i-a lăsat pe suporteri confuzi, încurcaţi, şi n-a ajutat deloc nici deteriorarea relaţiei lui Fayed cu managerul de-atunci, Jean Tigana. Una peste alta, cu toţii am fost fericiţi să ne vedem înapoi la Craven Cottage.”

Iar înafară de Tigana?

– „Mă întreb cine s-ar înhăma să ia tocmai acest post? Am văzut peste ani 26 de manageri şi majoritatea au sfârşit dezamăgiţi, în eşec. În cazul unora, a fost nedrept să li se acorde prea puţin timp sau resurse. În anii ’50 şi la începutul anilor ’60, Frank Osborne, Dug Livingstone şi Beddy Jezzard au condus unele dintre cele mai bune garnituri din istoria clubului, cu Robson, Haynes, George Cohen, Alan Mullery, Roy Bentley ori Graham Leggat. Anii următori ar fi mai bine şterşi cu buretele, poate cu excepţia trupei conduse de veteranul Alec Stock până în finala Cupei Angliei, unica pentru noi, din 1975. Malcolm Macdonald aproape că ne-a promovat înapoi în elită, în 1983, însă o criză majoră a ţinut cam până în 1997, când Micky Adams ne-a readus oarecum zâmbetul pe buze. Cu ajutorul lui Fayed, Kevin Keegan şi Tigana au creat trupe de succes, aproape comparabile cu zilele de glorie ale lui Haynes şi Robson. Aceşti opt manageri ar fi cei mai buni din istoria noastră posteblică…”

Am văzut numeroşi străini în zi de meci, la Craven Cottage. Acum aveţi şi un coreean, şi mulţi asiatici vin la stadion…

– „Fulham e clubul meu local dar sunt încântat să ştiu că i s-a dus vestea şi e iubit pe alte meridiane. Japonezi, nord-americani, europeni, se pare că nu sunt limite ale atractivităţii noastre. Copii ale cărţii mele au fost solicitate până şi în SUA sau Cehia. Pe plan local însă, de la aderarea la Football League Division 2, în 1907, prea puţinele noastre succese au dat o notă de pesimism suportului oferit de fani. De exemplu la recenta rejucare la Bristol Rovers, în Cupa Angliei, instinctual am simţit că vom pierde, când am ajuns la penaltyuri. Această atitudine poate aluneca foarte uşor în critici deschise la adresa jucătorilor şi antrenorilor sau în împunsături ori confruntări cu oamenii de ordine, la stadion. Şi cu toate eforturile clubului în campania împotriva rasismului, încă auzim voci care îşi exprimă făţiş prejudiciile, chiar prin insulte la adresa propriilor jucători, în ciuda faptului că ei se proclamă a fi susţinători fideli. Adevăraţii fani, şi majoritari, se dovedesc însă a fi entuziaşti, toleranţi şi generoşi cu banii, timpul şi corzile lor vocale, dedicate alb-negrilor. A fost puterea fanilor, care l-au încurajat pe Jimmy Hill şi asociaţii săi să salveze clubul de la ruină şi să-l convingă pe Mohammed Fayed s-o readucă pe Fulham la Craven Cottage. Şi deşi lucrurile nu merg deloc bine la ora actuală, aşa cum ţi-ar zice orice fan, întotdeauna există un sezon viitor!”

Mascot Mascota de la Craven Cottage atrage suporteri in fata Johnny Haynes Stand. Zi de meci…

Tehnologie Liebherr pentru So’ton

Aprilie 10, 2010

Aminteam recent ca „Sfintii” au triumfat pe Wembley, dand incet uitarii anii cu doua retrogradari, de restriste financiara, si in care au cedat jucatori confirmand la alte curti. Joi seara, intre invingatorii lui Roy Hodgson la Wolfsburg s-a aflat si un anume sesar Chris Baird, nord-irlandez care in urma cu 3 ani o parasea pe Southampton, cu care jucase finala Cupei Angliei in 2003, pentru Fulham, pe 3,025 milioane lire. Si iata-l in semifinalele Europa League. Fanii „Sfintilor” ar putea lesne alcatui un <11> de jucatori „ajunsi” prin alte parti. Cam pe aceste linii am scris ultimul <Football Made in UK> pentru Fotbal Vest…  

Wembley isi asteapta zilele acestea semifinalistele Cupei Angliei, cu torpilata de pe coasta de sud cu tot, Portsmouth, insa o alta echipa de pe acelasi tarm afundandu-se recent in nisipurile fotbalului englez a savurat Pastele cu gandul la recentul triumf in noul Templu, spre deliciul celor 44.000 fani care au insotit-o duminica precedenta la Londra, cu ocazia finalei Johnstone’s Paint Trophy.

A fost 4-1 (2-0), Lambert, din penalty, Lallana, Papa Waigo si Antonio punctand pentru Southampton in fata a 73.476 spectatori, atentie!, la un joc in fond de liga a treia, finalistele fiind rasplatite in mod egal din incasari, cu 350.000 lire. 

Desigur, “Sfintii” n-ar fi ajuns sa participe in aceasta competitie knock-out, de fapt o Cupa a Ligii rezervata doar gruparilor din esaloanele trei si patru, daca nu s-ar fi vazut retrogradati anul trecut din liga a II-a, dupa o jumatate de secol.

Insa Southampton a luat-o in serios, ca un refugiu la problemele din campionat, trecand pe rand in sectiunea sudica de Torquay, la lovituri de departajare, apoi de Charlton si Norwich, din nou la penaltyuri, in toate cazurile beneficiind de avantajul arenei proprii, iar in finala zonala de MK Dons, cu 1-0 si 3-1. In contrast, Carlisle United, castigatoarea sectiunii nordice, a avut de trecut la penaltyuri de Morecambe, in deplasare, in turul I, de care “Sfintii” au fost scutiti, iar in finala zonala de favorita Leeds United, cu 6-5 la lovituri de departajare, dupa 3-2 pe Elland Road si 1-2 acasa.

Altfel spus, micuta Carlisle, a se pronunta “carlail”, a meritat cu prisosinta sa atinga recordul de 5 aparitii in finala acestei competitii a Football League, lansata la apa in 1983 iar acum sponsorizata pentru al treilea sezon la rand de firma de vopsele Johnstone’s.

Iar suporterii “Sfintilor” si-au rasplatit favoritii pentru abnegatia cu care au tratat “Cupa vopsita”, cum e usor luata in deradere competitia, o asistenta de 29.901 spectatori aplaudand pe St. Mary’s la acel retur academic al finalei sudice cu Milton Keynes Dons. Dar reingrosarea randurilor are si o alta semnificatie.

Anul trecut, penalizata fiind cu 10 puncte pentru dezastrul financiar de la club, Southampton s-a vazut pur si simplu torpilata din liga a doua. Era un cosmar, dupa ce in vara lui 2003, ca finalisti invinsi ai Cupei Angliei si incheind pe 8 in Premier League, “Sfintii” se pregateau de drumuri europene ce aveau sa-i duca si in Ghencea. Comparatia nu-si are poate rostul, dar adversara lor in finala de duminica trecuta de pe Wembley, Carlisle, retrograda in acelasi 2003-2004 din fotbalul profesionist, in esalonul cinci…

Southampton a avut insa norocul sa fie ochita in cel mai disperat moment al istoriei sale recente de Markus Liebherr, nimeni altul decat urmasul intemeietorului reputatei firme de masinarii, si care a descins in port cu rigurozitatea tipic teutonica, un plan pe termen lung si cu un cumpatat finantist actionand principial, Nicola Cortese. Markus, candva actionar in renumita companie a tatalui sau, si-a construit apoi propriul imperiu, MALI Group, disciplina germana mulata pe precizia elvetiana insufland un aer tare si la St. Mary’s. Un caz fericit, o poveste ce te duce cu gandul la Pasarea Phoenix si sperante realimentate pentru loialii fani incercati ai “Sfintilor”.

De fapt, daca gruparea fondata in 1888 n-ar fi fost penalizata doar la finele editiei trecute, ci si la debutul sezonului 2009-2010, cu alte 10 puncte, atunci s-ar fi aflat in coasta trupelor de pe pozitiile 3-6, tragand la barajul de promovare, si nu cu 12 puncte in urma, pe locul zece, deasupra lui… Carlisle. Insa “Sfintii” si-au gasit greu cadenta in toamna, dupa socul retrogradarii cu o dubla depunctare, noului antrenor Alan Pardew, candva in elita cu West Ham, luandu-I timp sa coaguleze echipa in jurul redutabilului puncher Rickie Lambert, adus de la Bristol Rovers pe un million rasplatit déjà cu peste 30 goluri, o dovada a statutului recastigat de club.

Dintr-o grupare cedand nonsalant jucatori, pentru a-si acoperi pierderile, si care transferati sfarseau invariabil prin a marca la reintalnirea cu “Sfintii”, Southampton a redevenit clubul cu prestanta si planuri concrete de viitor. A se citi Premier League. Daca Theo Walcott, un produs al academiei locale, o va intepa la randul sau, depinde mai intai de ascensiunea ros-alb-negrilor.

Bani si chibzuinta ar fi, dupa cum reiese din vorbele presedintelui executiv, elvetianul Cortese: “Daca ajungem in Premier League, as vrea sa fim in postura in care sa n-avem nevoie de fondurile ulterioare tv, de <parasutare>. Nu este un model sustenabil. Cluburile cheltuie bani pe care nu-i au, risipind veniturile pe sezonul urmator ori sume ce-ar urma sa le fie virate in 2 ani, spunandu-si <aaa, dar vom avea rezultate si implicit mai multe resurse cu care sa acoperim platile>”. Evident, daca toate gruparile si-ar baza activitatea pe calapodul fair-play expus de Cortese in interviul acordat celor de la suplimentul <The Game> al cotidianului de luni <The Times>, altele ar fi si datele fotbalului in general.

Dar cum realitatea e subjugata de succesul cu orice pret peste noapte, toate sperantele neutrilor sunt puse in izbanda unor cluburi gen Southampton. Pentru inceput, greu va fi de promovat din liga a treia. Nottingham Forest si Leeds United au constatat recent ca nu-i floare la ureche, mai descurcareata in aceasta privinta fiind Manchester City, care in 1998-’99, ca o prima ex-castigatoare de cupa europeana retrogradata in esalonul trei intern, a revenit la prima strigare.

Oricum, senzatia e ca Southampton a intrat pe maini bune, o noutate in port, schimbare de macaz remarcata de fanii umpland St. Mary’s ori jumatatea alocata pe Wembley. Acolo unde “Sfintii” cucereau unicul trofeu major, Cupa Angliei, in 1976, la un sezon dupa ce micuta adversara Carlisle trecuse meteoric atat prin elita cat si prin sferturile F.A. Cup.

De fapt, cea mai buna masura a decaderii lui Southampton il ofera tocmai Carlisle United, vecina sa de clasament la ora finalei. “Buturuga mica” se scalda in a patra editie la rand in liga a treia, dar dupa 9 petrecute cel mult in esalonul patru. Mai mult, pe cand vicecampioana din 1984 a Albionului isi asigura in ultima etapa mentinerea in Premier League, in ’99, gratie letonului Pahars si a vesnicului Matt “Marea Evadare” Le Tissier, Carlisle se afla in mult mai disperata postura de a supravietui in fotbalul profesionist al ligii a patra cu un gol cu capul al unui portar imprumutat de urgenta dupa perioada de transferari, Jimmy Glass, in al patrulea minut de prelungire al rundei finale…

Ambele n-aveau insa sa mai evite deznodamantul, in cazul “Sfintilor” in 2005, dupa 27 de ani in elita, cu Redknapp la timona. Dar poate Southampton a trebuit sa ajunga sa dispute finala acestei “Cupei vopsite” cu cel mai implicat club in ultimul act al competitiei – si care Carlisle avea sa-l castige la penaltyuri in ’97, la doi ani dupa ce devenea prima grupare rapusa prin “golul de aur”, de catre Birmingham – pentru a-si incepe cu adevarat resurectia.

In “era” Liebherr, Southampton pare a redeveni clubul cumparand chibzuit, gen un Rory Delap adus candva tocmai de la Carlisle,si  inca aruncand pana in careurile elitei de la margine, un Kevin Phillips egaland-o recent pe Arsenal in ultimele clipe si fiind un adevarat tartore pentru Sfinti” la reintalniri ori chiar un nordic june Alan Shearer ce lua piuitul Premier League de pe vechiul The Dell.

Man United, au venit si cele 9 zile ale tale…

Aprilie 8, 2010

A ridicat-o pe cele mai inalte culmi ale performantei si a scris alte si mai glorioase pagini de istorie ale clubului, atragandu-si pe parcurs titlul Sir. A dublat ceea ce cucerisera predecesorii sai pentru „Diavolii rosii”. Dar Sir Alex Ferguson tocmai si-a gasit nasii, intr-un interval de doar 9 zile. Cateodata, si la case mai mari se inghite cu noduri…

Totul parea in grafic. Rooooooooo-neeeeeeeeeey deschisese rapid scorul pe Allianz Arena si un 1-1 la Munchen era linistitor in ecuatia calificarii. Insa Bayern a avut o ultima zvacnire de la mijlocul terenului, faza in care mai intai Rooney s-a accidentat iar apoi Olic, unul dintre calaii Angliei pe Wembley, a marcat un gol ce o obliga pe United sa invinga pe Old Trafford.

Unde, umilita in prima repriza si regasindu-se oarecum doar prin golul aceluiasi Olic, Bayern a mai avut o zvacnire tot de la mijlocul terenului, de aceasta data prin Ribery, a carui actiune a fost franata de un june brazilian deja cu „galben”. Cartonas rosu si campioana Angliei ramanea in zece. De fapt in 9 si 1/2, fortatul Rooney aruncand si el curand prosopul, o dovada ca nu se refacuse de la o marti la miercurea urmatoare. 

Ferguson a riscat si a pierdut prin titularizarea lui Rooney. In primul rand, a riscat o recidiva a accidentarii la glezna, cu efect imediat in pierderea talismanicului marcator cand il frigea buza mai tare, la 3-1, si implicit in decompensarea psihica a jucatorilor ramasi in lupta dar fara cea mai simbolica piesa a angrenajului, iar cu efect ulterior in eventualele repercusiuni ale potentialei sale absente si din urmatoarele partide de campionat ale „Diavolilor rosii”.

In al doilea rand, a dat senzatia stransei dependente a „Diavolilor rosii” de prezenta lui Rooney in teren. Is Football a One-Man Show? „Careul” lui Messi contra „Tunarilor” ar putea sugera cat de vital e starul echipei dar, prin riscarea unui nerefacut Rooney, Ferguson nu doar ca n-avea cum sa extraga ce e mai bun din vedeta sa dar a si subminat posturile in lot ale unor sa zicem Park ori Berbatov.

La urma urmei, coreeanul adusese recenta victorie cu Liverpool, rasarind de nicaieri, iar Berbatov, cat de languros ar fi in miscari ori „iesit din priza”, cum vreti, tot isi atrasese o cota de transfer achitata de United si prin abilitatea cu care se califica odata in finala Champions League, tocmai in dauna celor din Manchester. Sa titularizezi un star cu glezna subreda in dauna altor fotbalisti apti de joc, iata o alegere cu efect de bumerang.

Cum spuneam, Ferguson a dublat tot ce castigase United. Triumfului european din ’68 i-a adaugat cele contra lui Bayern, in 1999, si Chelsea, la Moscova. A adus si Cupa Cupelor in insula, drept primul trofeu continental post-suspendare al fotbalului englez si totodata o premiera in istoria clubului aureolat doar in „C1”. Iar pe plan intern, ei bine, celor doua titluri nationale dinaintea primul razboi mondial, plus alte 3 in anii ’50 si alte doua in deceniul urmator, le-a adaugat un sirag impresionant odata cu lansarea Premier League. Patru campionate in primele 5 editii de la relansare iar apoi nu doar de doua ori cate trei titluri la rand.

„Fergie” a abordat intr-adevar saptamana cu Bayern si Chelsea de pe postura unui triplu campion national in ultimele 3 editii. In care, cireasa pe tort, cucerise si Champions League, aparandu-si anul trecut ce-i drept fara succes trofeul, in finala cu Barcelona. United si Sir Alex Ferguson aveau totul de pierdut, Bayern si Van Gaal sperand doar sa recladeasca sperantele de marire ale bavarezilor.

Iar United a pierdut pe ambele fronturi si e oarecum putin schioapa fizic si psihic prin accidentarea si fortarea lui Rooney. Se prea poate ca Ferguson, uitandu-se pe programul competitional al ultimelor 5 etape, cu doar doua jocuri acasa fata de cele 3 ale liderei cu doua puncte avans si un golaveraj superior Chelsea, sa-si fi zis in gandul sau ca ofsaidul la Drogba l-a indepartat serios de titlu. Si ca bataia pestelui ramasese in Champions League. De unde aruncarea in lupta inclusiv a lui Rooney…

Dar nu doar Ancelotti i-a luat fata in campionat prin accidentarea lui Rooney pe Allianz, ci si Van Gaal l-a incoltit dupa pauza pe Old Trafford, cand United era de fapt in … 10 si 1/2. O jumatate de Rooooooooo-neeeeeeeeeeeeeey. Moment in care sangele rece l-a dezertat. O’Shea in locul starului, drept acoperire pentru brazilianul eliminat, a fost o neinspirata invitatie la atac. Hai Bayern, vino peste noi.

Daca ii iei lui United mingea, e ca si cum ii iei viata. Fotbalul insular fara balonul la picior nu e in apele sale. Iar dictonul cea mai buna aparare e atacul, aplicat abia dupa giuvaerul lui Robben, la 3-2, prin trimiterea in foc a lui Berbatov si Giggs, si nu inainte, a fost intrebuintat pe dos de scotian. Care a pulverizat vechii garzi Gary Neville – Scholes – Giggs sansa unui cantec de lebada pe scena Champions League. Vor fi „cei trei muschetari” mai apti la anul, cu inca un sezon in picioare, sa mai puna o data mana pe trofeu?

Dupa eliminare, Ferguson a trimis la inaintare corpul medical al clubului, ce ar fi avizat calificativul „bun de joc” pentru Rooney, insa orice telespectator cu o bruma de cunostinte fotbalistice ar fi spus ca atacantul nu prea avea cum sa refaca intr-o saptamana terenul pierdut pe Allianz. Si a mai rabufnit cu remarca „tipic german”, legat de modul cum echipieri ai lui Bayern l-ar fi incoltit pe centralul italian sa acorde al doilea cartonas galben junelui brazilian.

Ei bine, echipa lui Bayern e la fel de… germana pe cat e trupa lui Ferguson de… engleza. Putini nemti intre titulari, si mai putini englezi, mai exact Rio Ferdinand, Carrick si Rooney aruncand dupa nici o ora prosopul. Si-atunci de unde pana unde „tipic german”, cand United e poama rea mai ales in Premier League, de pe margine sau din teren, cand e vorba sa presurizeze brigada de arbitri!?!

Iar in ansamblu, eliminarea campioanei Angliei, adaugata purjarii lui Liverpool in grupe, a lui Chelsea in optimi si a „Tunarilor” in sferturi, dovedeste nu doar ca respectivul „careu de asi” nu e inexpugnabil, ci mai ales ca fotbalul englez la nivel de club, cu antrenorii si jucatorii sai straini, nu e nici pe departe forta numarul unu a Europei. Traseele de succes ale celor patru in ultimii ani au fost o falsa reflectie a unei Premier League care n-a avut mai nimic altceva sa ofere eurocupelor in cei 18 ani de la relansare. Sau sa punem finala Sevilla – Boro 4-0 la capitolul izbanzi!? Raman revenirea lui Liverpool la Bosfor, de la 0-3, si finala „engleza” de la Moscova… 

De fapt, saptamana de cosmar a lui United a aratat ca fotbalul englez de club, si asta prin ce are mai bun la dispozitie, e aproape la fel de vulnerabil „in iarba” pe cat de expus e indatoririi financiare, postura pentru care a fost tras de maneca de UEFA. Notand ca Liverpool nu le-a invins pe Lyon si Fiorentina, ca Arsenal abia a salvat o remiza cu Barca si ca londoneza Chelsea a fost de doua ori rapusa de Mourinho, culmea ironiei e ca prima victorie a lui Fergie impotriva „tipicilor germani” pe Old Trafford n-a fost de-ajuns. Regula golului in deplasare. Vorba managerului scotian, inaintea returului: „Foarte important, vital”. Chiar asa s-a dovedit a fi, valorificata de Ribery si Robben. Celalalt „R”, pe banca, se intreba poate daca meritase riscul…