Posts Tagged ‘Atena’

Pariori, pazea de oarece jocuri amanate

decembrie 18, 2009

A-nceput un fulg sa cada… Cand si cand, rareori, Albionul e binecuvantat de ninsoare. Iar mass-media, in stilu-i exagerat alarmist, patrunde seara in case cu termeni gen haos, blocaj si prognoze de 20 centimetri.

Dis de dimineata, multi constata ca stratul alb e insa cat de grosimea unui covor, nimic mai mult. Si totusi… Ninsoarea din februarie lasa autobuzele etajate in depouri iar cea din miez de decembrie a paralizat traficul, in cel mai bun caz doar a intarziat mersul trenurilor, a lasat la sol 17 curse aeriene de pe Luton ori Gatwick, inchis timp de 7 ore, si a creat in general panica atat de inexistenta de exemplu intr-o tara alpina gen Austria, care stie cum sa dispuna eficient de utilajele de deszapezire din dotare.

Anglia e si tara hilarelor reguli de Health&Safety – a se citi „protectie si sanatate” – duse la absurd, unde batosi birocrati cu simtul raspunderii mult prea dezvoltat isi aroga autoimportanta analizarii factorilor de risc din viata publica. De atatea penibile directive si ingradiri pe tone de hartogaraie, totul paralizeaza in fata unei biete zapezi, cazute tanc in contrast cu trambitata incalzire globala. Asta pentru a improsca si mai mult galbenus pe fetele de Pinocchio de la Copenhaga.

Dar aceea e alta poveste. Regatul nu se afunda in zapada ci sub datoriile de 844,5 miliarde lire sterline, echivaland cu 60,2% din produsul intern brut anual, deficit public ingrosat in urma celei mai negative luni inregistrate recent, noiembrie, cand cu 20,3 miliarde imprumutate, mai mult decat in intregul an 2002.

Ar fi pacat asadar ca economia sa sufere si lipsa unor venituri anticipate din derularea cu motoarele la maxim a programului fotbalistic competitional din preajma Craciunului, ce ofera sambata o intreaga runda de jocuri. Si totusi, cu atatea estimari pentru inlaturarea factorilor de risc, s-ar putea gasi si niste arbitri zelosi care sa amane niscaiva jocuri.

Banuiesc ca daca ar fi fost pe Goodison Park din Liverpool, recentul AEK Atena – Everton de pe Spirou Louis, atunci mai baltit decat mocirlos, cum il regasea recent Dinamo, ar fi fost in mare pericol. De doua ori a fost amanat in ultimele saptamani meciul de Cupa Angliei de pe Edgeley Park din Stockport, dintre County si Torquay, datorita terenului impracticabil, care n-a gazduit nici dispute din campionat, finalmente partida fiind stramutata, impotriva regulamentului competitiei, pe stadionul din Macclesfield, o urbe alaturata. 

Cascadorii rasului, stirea conform careia o prezentatoare TV insulara ramasa blocata in trafic in drum spre lucru mentioneaza faptul ca apelului ei i-a raspuns prezent un echipaj de politie, a carei tranta de succes cu natura a determinat-o pe soferita eliberata sa-i posteze chipul salvatorului pe mesageria twitter cu caracterizarea de Sfant. Asadar sfintii nu mai coboara din ceruri ci sunt angajati din datoriile crescande pe carca onorabililor contribuabili, pe care-i deblocheaza din ghearele unei mane ceresti.

Pariori, pazea, caci a dat zapada peste mamaligi.

Reclame

La un an de la Alexandros, lacrimogenele o intrerup pe Pana

decembrie 6, 2009

Jocul lui Panathinaikos de duminica a fost intrerupt datorita inclestarii Politie - protestatari inafara Stadionului Olimpic, la aniversarea unui an de la uciderea de care fortele de ordine a lui Alexandros Grigoropoulos, un suporter de 15 ani, a carui amintire e reliefata pe exteriorul peluzei Leoforos, in dreptul celebrei Porti 13 de la vechea arena Apostolos Nikolaidis

Parca nu-i fusesera de-ajuns esecurile in meciuri cheie din saptamana precedenta, 2-0 la Olympiacos, si 1-0 joi la Istanbul, cu Galata. Panathinaikos a fost deposedata de fotoliul de lidera in eternul derby din Pireu iar pe malul Bosforului i s-a confirmaj ca mai are de transpirat pentru a se califica in fata lui Dinamo.

Panathinaikos, aflata in urmarirea noii lidere Olympiacos, invingatoare 1-0 cu Xanthi, a fost insa intrerupta in cursul reprizei secunde a jocului de campionat cu Atromitos, din etapa a 13-a a Superligii Greciei, la scorul de 2-1, stabilit inaintea pauzei, dupa ce golurile mijlocasului Kostas Katsouranis ii desprinsesera pe „verzi” in minutele 6 si 33.

Meciul a fost intrerupt 25 minute, echipele retragandu-se la vestiare in baza deciziei oficialilor, odata ce gazele lacrimogene imprastiate de fortele de ordine in incercarea de a dispersa protestatarii dinafara Stadionului Olimpic au fost purtate de vant in incinta arenei. Tulburarile s-au produs in complexul Satului Olimpic gazduind terenul provizoriu al clubului atenian.

La reluarea jocului, vizitatorii au ramas in 10 oameni in ultima jumatate de ora, avantaj de care a profitat Djibril Cisse, in chiar ultimul minut, rotunjind scorul la 3-1 si mentinandu-i pe „verzi” la un punct in plasa campioanei.

Iuresul iscat in jurul Stadionului Olimpic la ora jocului a coincis cu implinirea unui an de la uciderea tanarului Alexandros Grigoropoulos in urma unui conflict intre protestatari si Politie, scanteie care a aprins si intretinut timp de cateva saptamani in cursul toamnei lui 2008 vehemente si violente proteste stradale de masa.

Duminica, numerosi manifestanti au marsaluit in zona centrala a capitalei Greciei cu ocazia comemorarii atenianului in varsta de 15 ani impuscat de Politie, iar emotiile au rabufnit din nou, fie si pe fondul insecuritatii sociale si a crizei economice cu care se confrunta tara, serioase inclestari intre protestatari si fortele de ordine inregistrandu-se atat in buricul urbei cat si in Satul Olimpic din Irini, in nordul orasului, unde „Pana” isi disputa mai nou meciurile.

Multi dintre tinerii capitalei simpatizeaza cu Panathinaikos, un simbol al zonei central-nord-estice cu adanci ramificatii in viata comunitatii, avandu-si „sufletul si inima” la vechiul stadion „Nikolaidis”, de pe artera Leoforos Alexandras. Tragicul incident ce a declansat revolta din toamna anului trecut s-a derulat in cartierul limitrof spre vest Exarchia, unul gazduind institutii de invatamant superior printre care Politehnica si Artele Frumoase.

Si mai multa incrancenare si durere, in care este tras din pacate si fotbalul, cu un joc intrerupt.

Esplanada Satului Olimpic din fata Olympic Stadium, construit pentru Jocurile Olimpice din 2004 si gazduind-o temporar pe Panathinaikos. Dinamo Bucuresti va juca in Irini la mijlocul saptamanii viitoare

Buruieni si mizerie in preajma intrarii in marele stadion, semn ca la nici 6 ani de la Olimpiada o infrastructura mult prea balonata e greu de intretinut. Noroc ca proiectul relocarii lui Panathinaikos in vestul Atenei, in Votanikos, e taraganat de birocratie

Un clasic: Marathonas – Atena

noiembrie 8, 2009

In fiecare an, la inceput de noiembrie, Maratonul Clasic atrage alergatori chititi sa parcurga traseul soldatului antic atenian, purtator al vestii bune. Se intampla in anul 490 inaintea erei noastre, cand armata cetatii, mult inferioara numeric atacatorilor persi, amana cucerirea Atenei. 192 de soldati atenieni au fost rapusi, in memoria carora a fost ridicat un impozant memorial, nu departe de campul de batalie.

Atena1-9Sept09 297

Pista si tribunele stadionului Panathenaic, un finish pe masura calibrului Maratonului Clasic

De la Marathonas, in noiembrie, maratonistii „taie” peninsula Attica spre sud-vest, cu destinatia Atena. Am alergat Clasicul acum doi ani si imi amintesc cu placere acea duminica de noiembrie purtandu-ne pe sub nori, prin soare, pe ploaie si incheind mangaiati de razele placute ale climatului mediteranean, odata inconjurati de marmura vechiului stadion.

Celebra Rosa Motta la start, baloanele inaltate in neant, miile de alergatori apropiindu-se incet incet de capitala Greciei. Sosirea, pe pista stadionului Panathenaic, gazda a editiei inaugurale a Jocurilor Olimpice, in 1896. O arena istorica, o atmosfera de sarbatoare la final. Si atleti africani dovedindu-si superioritatea.

Atena1-9Sept09 295

Intrarea pe Panathenaic consemneaza conotatiile olimpice ale stadionului

Lucrurile n-au stat altfel nici duminica, doar timpii fiind mai modesti, datorita unui start pe vreme ploioasa. Intr-o zona devastata in vara de incendii norii s-au scuturat in 8 noiembrie, la debutul celei de-a 27-a editii a Maratonului Clasic.

La sosire, aceeasi poveste insa, cu etiopianul Belachew si japonezul Takamizawa strecurandu-se intr-un top ten dominat absolut de kenieni. A castigat Josephat Kipkurui, nascut in 1986, cu timpul de 2:13:44, fiind urmat de compatriotii Edwin Kipchom (n. 1984), la 34 secunde, si Pius Mutuku Muasa (n. 1985), la 55 secunde.

Japoneza Akemi Ozaki, in varsta de 32 ani, a castigat in intrecerea feminina, fiind urmata pe podium, in mai putin de 60 secunde, de o etiopianca si o maratonista din Belarus.

Atena1-9Sept09 294

O placa memoriala in onoarea lui Gregoris Lambrakis, campion balcanic si promotor al Maratonului Clasic, efigia fiind plasata pe zidul exterior al tribunei vestice a arenei

Atena1-9Sept09 300

Discobolul, postat in fata stadionului Panathenaic. Simboluri ale miscarii sportive olimpice inca de la inceputurile sale...

Daca e in Bucuresti, obligatoriu sa dea din coate in top

octombrie 10, 2009

Simpatica emisiunea televizata pe The Money Channel. Cu Gabriela Szabo una dintre cele doua invitate. S-a vorbit pe indelete despre Raiffeisen Bucharest City Marathon, mai pe inteles a doua editie a Maratonului Bucuresti, ce bate la usa. In 18 octombrie 2009…

Laudabila initiativa de a populariza in mass-media, cu suficient spatiu de emisie, un eveniment ce era inaugurat in toamna anului trecut. Laudabila aparitia Bucurestiului pe harta oraselor gazda de maratoane, sute si sute, de la mari capitale pana la mici asezari… Iar infantul n-are de-acum decat sa creasca.

In vara trecuta, la Beijing, Constantina Dita punea Romania in fruntea ierarhiei olimpice in proba feminina de maraton, cucerind spectaculos aurul. O mama originara din Gorj, pe sudoarea sa, a innobilat o intreaga natiune cu o performanta absolut remarcabila, iar imediat cateva constiinte incarcate s-au sesizat. Peste nici trei luni, capitala Bucuresti organiza primul ei maraton. O reactie fireasca.

Dar de ce am deschis subiectul prin a cataloga emisiunea drept simpatica? Pentru ca moderatorul s-a lasat nitel dus de val. In fond, Bucuresti se pregateste de a doua editie. Ei bine, Budapesta si-a consumat deja in septembrie a 24-a editie anuala, Beogradul a 22-a, in primavara, iar Sofia e la borna 27, pentru a da exemple capitalele tarilor limitrofe.

N-are rost sa batem moneda despre Kosice, gazda celui mai vechi maraton european, demarat in 1924, caci atunci Bucurestiul chiar ar inghiti in sec. Si exemplele ar putea continua aproape la nesfarsit. Orasul vestic european si maratonul. Foarte foarte putini ar fi abia inaintea celei de-a doua editii…

S-a amintit de orasele gazda drept capitale. Hop, hop! Doar prin preajma, la Timisoara, se desfasoara editia a zecea, una „rotunda”, iar peste granita, la Novi Sad, dunarenii sarbi sunt la a 17-a organizare. Nici o vorba despre acestea. Si-ar fi dat cei „de la centru” cu firma in cap daca ar fi amintit socantul amanunt ca din cele 366 zile ale anului 2008 au ales tocmai aceeasi duminica din octombrie drept punct de start al editiilor maratonului din Bucuresti, in conditiile in care de la aceeasi ora Timisoara gazduia si ea un maraton deja consacrat, aflat la borna cu numarul noua si afiliat la AIMS, Asociatia Internationala a Maratoanelor pe Sosea. Cu nimic mai prejos. A fost o alegere lipsita de consideratie si respect, „la concurenta”. Cui ii foloseste o asemenea situatie paguboasa? In mod cert nu amatorilor de maratoane ce poate ar-dori sa le bifeze pe ambele, intr-un calendar competitional anual…

Dar prin pretiozitatea denumirii, Bucharest City Marathon, de parca n-ar fi in Romania, ci intr-o tara vorbitoare de limba engleza, organizatorii isi dezvaluie din start intentiile de a-l populariza pe scara internationala. La urma urmei, nimic rau in asta, dar graba cu care Bucurestiul incearca sa recupereze terenul pierdut dupa decenii de ignoranta la acest capitol nu da tocmai bine. E de asteptat ca maratonistii-turisti sa inceapa sa se inghesuie in urmatorii ani la Maratonul Bucurestiului insa evenimentul e abia la al doilea pas, cu alte cuvinte abia invata sa paseasca. Mai e mult pana departe, asta apropo de mentionarea in cadrul talk-showului a World Majors Marathons si a unui imaginar top al maratoanelor mondiale.

Ei bine, intre cele 5 „majore”, Bostonul e la editia 114 si cam acesta ar fi unicul top. Cinci ceva mai insemnate decat celelalte. Dar multe alte sute au insemnatatea si specificul lor. Au personalitatea lor si nu exista niciunde clasificari ori catalogari gen top zece ori top 20. S-a discutat acolo, in platou, despre intrarea in timp a Bucurestiului in acest inexistent top 20 sau macar sa fie al 21-lea. Dar de ce atata nevoie sa dea din start din coate? E mai cu mot? Nu se poate oare alinia cu numeroasele maratoane din lungul si latul globului, de la Ciudad de Mexico si pana la Tokyo? De ce neaparat sa se vorbeasca despre patrunderea intr-un top care de fapt nu exista, deja inaintea celei de-a doua editii!?! Picioarele pe pamant, rabdare fara tutun.

E o dovada de ignoranta… Ce-ar zice organizatorii Maratonului Clasic al Atenei, de la Marathonas, buricul spiritual al acestei probe, pe Stadionul Panathenaic unde Louis Spirou castiga primul maraton al Jocurilor Olimpice moderne, in 1896, daca ar auzi toba batuta la Bucuresti, dupa doar o editie. I-ar incuraja, bineinteles, pe proaspetii organizatori de maratoane.

Ce-ar zice cei de la Maratona d’Italia, unul dintre numeroasele maratoane din Cizma, cu zeci de editii la activ si oferind specificul alergarii in locul de bastina al eroicului Dorando Pietri, invingator moral in maratonul J.O. din 1908? I-ar incuraja, bineinteles, pe organizatorii din capitala.

Sunt zeci si sute de maratoane ce au atatea de oferit, prin specificul si personalitatea lor, de la nord de Cercul Arctic si pana-n Santiago de Chile. Am alergat recent, luna trecuta, in cea de-a 27-a editie a Hasco Lek Wroclaw Marathon, una dintre cele 5 curse majore de 42,195 kilometri din Polonia. Organizare impecabila, gazde primitoare, atentii suficiente tuturor participantilor. Dar mai ales traseul pe sub copaci semeti, pe langa parcuri si peluze verzi, pe langa Gradina Zoologica, peste podurile Odrei… Comparativ, citeam undeva ca Bucuresti e cea mai poluata capitala europeana. Sper ca nu aceasta sa fie una din caracteristicile proaspatului maraton.

Vroiam doar sa punctez ca, in goana dupa senzational, o promovare altfel laudabila pe un canal TV de stiri a Raiffesen Bucharest City Marathon a pacatuit uneori prin patinaje generate de ignorarea proportiilor. Un maraton are o linie de start si una de sosire si poate fi la fel de atractiv intr-un burg nemtesc ca in New York. Multi sunt maratonistii unsi cu toate alifiile ce prefera o cursa depopulata dintr-un oras oarecare, uneia „majore”, cu zeci de mii de participanti calcandu-se pe picioare si gafaind in multime. E chestie de preferinte, de optiuni, de abordare…

Si-atunci de ce sa te compari din start cu „majorele”, sa le iei drept unic exemplu si stacheta de atins? E drept, puterea sta in numarul mare dar un maraton „mic” are farmecul sau… Un maratonist rutinat imi marturisea candva ca intrecerea din Insulele Scilly, din arhipelagul britanic, a fost in felul ei cea mai memorabila la care a participat. Chit ca s-au aliniat doar 13 maratonisti la start. Calitate sau cantitate? Depinde din ce punct de vedere privesti lucrurile.

Si-o ultima idee. S-a intrebat si despre legatura dintre maratonul Bucuresti si Ministerul Sportului. Noroc cu organizatoarea, care i-a explicat moderatorului ca fiind vorba de un eveniment local, cooperarea se realizeaza cu Primaria Capitalei si nicidecum cu un minister. Ce sa aiba de-a face un Minister cu o intrecere atletica locala!?! E oare cel din Bucuresti unicul maraton din Romania, incat necesita atentia si grija MTS? Mai sunt curse in Timisoara, Muntii Piatra Craiului si cateva in Transilvania. Acestea n-ar trebui in acest caz luate in considerare de minister?

Deci pe aceste linii ar fi problemele de educatie si know-how in privinta perceperii ideii de maraton. Bucurestiul e la inceput, Bine ai Venit!, si isi va atrage simpatizanti, dupa felul cum a demarat. Dar numai incet, ca nu-i concurs nici cu Majors, nici cu top 10, nici cu top 20. La mai mare!

Pe Wembley, bilet in picioare de o lira

septembrie 22, 2009

Saptamana viitoare, Panathinaikos Atena va fi vizitatoarea lui Dinamo, in a doua etapa din grupele EuropaLeague, si chiar daca trifoiul alb-verzilor e acum cam ofilit, file de istorie din zilele de glorie ale clubului grec pot tine loc de istorisiri interesante.

Amanunte am aflat dand tarcoale stadionului „Apostolos Nikolaidis”, inghesuita arena din inima Atenei, de la poalele „tuguiului” Lycabettus, si unde fani cu alb-verde in vine tin flacara aprinsa, desi echipa joaca mai nou in alta parte, in Irini, in nordul capitalei, la noul Stadion Olimpic.

Panathinaikos, un nume de legenda in Grecia

Panathinaikos, un nume de legenda in Grecia

Trifoiul, un contur alb pe tricoul verde crud, si-a trait orele de varf intr-o zi de iunie, in 1971, pe Wembley, cu ocazia finalei Cupei Campionilor Europeni. Da, Panathinaikos a razbatut candva pana in ultimul act, o performanta neegalata in fotbalul de club grec, si desi trupa lui Ferenc Puskas, aflat in primul sau an la carma atenienilor, a plecat steagul, acea descindere in Templul Fotbalului e zenitul Zilelor de Glorie, „Glory Days”, ale gruparii elene, zile pomenite obsesiv la vechiul stadion si tinand loc de cald in prezentul indoielnic, cu „Pana” parasindu-si matca si parca pierzandu-si din incisivitatea ce i-o ofereau evolutiile in vechiul fief.

Verdele cu trifoi purtat in finala din 2 iunie '71, inramat la loc de cinste in sediul fanilor, din preajma "Leoforos"...

Verdele cu trifoi purtat in finala din 2 iunie '71, inramat la loc de cinste in sediul fanilor, din preajma "Leoforos"...

Avea sa fie o unica mare ocazie irosita. Sansa ce nu s-a mai intors vreodata, dand apa la moara nostalgicilor… GLORY DAYS, WEMBLEY 1971 – 2001, cum e inscriptionat pe zidul peluzei „Leoforos”, cea ticsita in trecut de tifosi, acum parasita si asteptand intr-o buna zi lama buldozerelor.

Panathinaikos a trecut pe langa gol pe Wembley, ba chiar in cateva randuri, dar Ajaxul lui Rinus Michels, deschizand scorul inca din minutul 5, prin Van Dijk, si profitand de autogolul lui Kapsis, din minutul 87, a acaparat trofeul: 2-0. Un rezultat sec, aplatisat de scurgerea anilor, dar care ascunde atatea pasiuni si amintiri. In sediul gruparii galeriei „Mad Boys 13”, „baietii nebuni de la poarta 13”, suveniruri tinand de finala londoneza iti atrag atentia de pe peretii incaperilor.

Ar fi mai ales un bilet de acces pe Wembley, cu pretul explicit al intrarii la peluza. One pound standing. O lira sterlina, in picioare. Atat costa pe-atunci, sa te inghesui in uriasul oval. De cateva zeci de ori mai piparat acum… S-au strans 83.000 fani, dintre care destui „trasi” la alb-verde, fie calatorind din indepartata Grecie, fie luandu-si inima in dinti, din larga comunitate elena din capitala britanica.

Iar unii au pastrat suvenirurile, ca pe niste adevarate tezaure. Pe pereti, colaj cu programul de meci al finalei, cu fotografii inedite, cu decupaje din editia de seara a cotidianului londonez „Evening Standard”. Remember. Aduceri aminte din zilele de glorie. Zile care au recapatat o si mai mare semnificatie anul trecut, cand Panathinaikos si-a aniversat centenarul.

Un alt colaj expus pe fatada tribunei intai a arenei "Nikolaidis", cu verzii aliniindu-se pe Wembley la finala din '71...

Un alt colaj expus pe fatada tribunei intai a arenei "Nikolaidis", cu verzii aliniindu-se intr-o reeditare peste ani a duelului de pe Wembley cu Ajax, din '71...

A ascultat finala la radio. Avea doar opt ani. Dar copilul de altadata, uriasul bland de-acum, suflet al „Mad Boys”, mi-a recitat echipa ca pe apa… Economopulos – Tomaras, Kapsis, Sourpis, Vlahos – Kamaras, Elefterakis – Gramos, Antoniadis, Domazos, Filakouris.  M-a purtat de la suvenir la suvenir, retraind parca anii de glorie. Glory Days. Au mai ramas amintirile si parca tristetea rezonand cu goliciunea arenei invechite, de peste drum.

Altadata, coreografia pe "Nikolaidis" era parte a atmosferei incandescente din "cutia de chibrituri". Acum, cu tot noul lui "Spirou Louis", stadion olimpic, ceva s-a diluat din tumultul tribunei alb-verzilor

Altadata, coreografia pe "Nikolaidis" era parte a atmosferei incandescente din "cutia de chibrituri". Acum, cu tot noul lui "Spirou Louis", stadion olimpic, ceva s-a diluat din tumultul tribunei alb-verzilor

S-au schimbat vremurile si dezradacinarea e parte a proiectului global. Buldozerele vor atrofia amintirile, vor amputa emotii dintre cele mai vii, deci vor darama mai mult decat ziduri si temelii cu ale lor graffitti, intr-o invalmaseala tipic elena, cu o simbolistica aparte. Gate 13, poarta 13, revine obsesiv, ca loc de pelerinaj al fanaticilor, in peluza „Leoforos”, denumita astfel pentru ca al ei colt nordic se revarsa peste marea artera „Leoforos Alexandras”. Acolo, noi cladiri impunatoare si o noua statie de metrou anticipeaza parca regenerarea  unei zone lasate pe alocuri intr-o ostentativa si dezolanta decrepitudine. Pacat ca regenerarea va viza si raderea autenticului „Nikolaidis”. Si cat nu vor deveni curand istorie, mesajele cu talcul lor merita parcurse…

Fanii si-au lasat amprenta pe peretii exteriori ai peluzei, altadata animata, acum o constructie parasita

Fanii si-au lasat amprenta pe peretii exteriori ai peluzei, altadata animata, acum o constructie parasita

N-am intrat in detalii, legat de chipul tanarului cu sapca, imaginandu-mi ca as rascoli rani adanci. Ci m-am plimbat, cu pasul mic.

Trifoiul la o suta de ani

Trifoiul la o suta de ani

Poarta 13, un simbol puternic pentru tifosii lui "Pana"

Poarta 13, un simbol puternic pentru tifosii lui "Pana"

Galeria "Mad Boys 13" n-a lasat nevopsit nici macar sediul de peste drum de peluza. Iar in sediu, adevarata comoara pentru microbisti... Muzeu in toata regula

Galeria "Mad Boys 13" n-a lasat nevopsit nici macar sediul de peste drum de peluza. Iar in sediu, adevarata comoara pentru microbisti... Muzeu in toata regula

Fanii au expus si un cliseu cu faza golului de pe Goodison Park, din sferturile de finala, suficient pentru a o apropia pe Panathinaikos de Wembley. Dupa ce baietii lui Puskas defilasera in fata lui Jeunesse D’Esch, cu 5-0 si 2-1, si a pe-atunci cehoslovacei Slovan Bratislava, cu 3-0 si 1-2, mai greu a fost contra lui Everton, cu 1-1 la Liverpool si 0-0 pe „Nikolaidis”, si in semifinala cu Crvena Zvezda. Esec clar la Beograd, 1-4, dar rasturnare spectaculoasa pe „Nikolaidis”: 3-0. Si bilete de Wembley!

Parcursul n-avea sa se mai repete iar actualul sezon e chiar mai trist, cu rivala din port, Olympiakos Pireu, depasind sistematic „Trifoiul”.

"Nikolaidis" a fost lasat in urma...

"Nikolaidis" a fost lasat in urma...

... iar noul Stadion Olimpic a luat rolul casei provizorii a "verzilor". Care, se zice, ar urma sa fie stramutati, pe viitoarea proprie arena, chiar si mai spre periferia capitalei. Cine inghite galusca?

... iar noul Stadion Olimpic a luat rolul casei provizorii a "verzilor". Care, se zice, ar urma sa fie stramutati, pe viitoarea proprie arena, chiar si mai spre periferia capitalei. Cine inghite galusca?

Panathinaikos pare a fi la raspantie iar vantul schimbarii n-o menajeaza. Trifoiul pare a fi fost dezradacinat iar revenirea la albie e mai anevoioasa decat si-ar fi inchipuit unii. Iar in tot acest deranj, nici noi staruri ca Djibril Cisse nu deprind la adevarata lor valoare emotia pornirilor unor fani ai alb-verzilor incercati peste ani de stramutari si reveniri, si care tin cu dintii, amintindu-si de zilele de glorie, de o identitate pe cale sa fie voalata.

Jonglerul Maradona

septembrie 18, 2009

Ce n-ar da sa retraiasca zilele de aur de altadata. Cand era incoronat campion al lumii, cand se distra cu mingea. Talentul sau ramane marturie pe toate meridianele, pana si in cele mai neasteptate locuri…

Butoiasul cosmic saluta publicul de pe Karaiskakis, imbracat fiind in alb-rosul lui Olympiakos

Butoiasul cosmic saluta publicul de pe Karaiskakis, imbracat fiind in alb-rosul lui Olympiakos

Chiar si in istorica zona Plaka, de la baza stancariei Acropolis, fotbalul are coltisorul sau. In magazinul de prezentare al campioanei Greciei, Olympiakos Pireu, strategic amplasat pe una dintre stradutele comerciale asaltate de turisti, Diego Armando Maradona iti ia ochii cu surasul sau de superstar. Administratorul shopului imi zambeste si el, declarand ca sud-americanul e unul de-al lor, de-al lui „Oli”…

Se poate si in blugi... Maradona vrajind balonul, in portul Pireu

Se poate si in blugi... Maradona vrajind balonul, in portul Pireu

Asadar ce n-ar da vedeta de altadata sa fie in pielea fotbalistului cu rol de jolly-joker. Dar acum responsabilitatile sunt inzecite si toate oalele se sparg in capul selectionerului. Mai ales cand vine Brazilia si te scurtcircuiteaza acasa. Maradona a invatat insa lectia acceptarii sortii invinsului, de cand asista neputincios, in California, in ’94, la un surprinzator 2-3 ce bara pe-atunci finalistei la zi a Cupei Mondiale patrunderea in sferturile U.S. World Cup. O tempora.

Frecusuri cu Djibril

septembrie 18, 2009
Spirou Louis, maratonistul invingator la prima editie a Jocurilor Olimpice, din 1896, strajuieste noua arena olimpica purtandu-i numele, din Nordul Atenei (Irini), dar de cand Panathinaikos evolueaza pe "elefantul alb", au aparut si mazgaliturile pe monument...

Spirou Louis, maratonistul invingator la prima editie a Jocurilor Olimpice, din 1896, strajuieste noua arena olimpica purtandu-i numele, din Nordul Atenei (Irini), dar de cand Panathinaikos evolueaza pe "elefantul alb", au aparut si mazgaliturile pe monument...

In al doilea reportaj atenian pentru Fotbal Vest, sub genericul DRUM EUROPEAN: „PANA” IN EXIL PE „SPIROU LOUIS”, am continuat pe urma lui Panathinaikos, la noul Stadion Olimpic, unde “verzii” sunt in provizorat pana la ridicarea arenei proprii, in afara capitalei, si am descusut indiscretii nu doar despre Cisse.

Vantul puternic, ce a raspandit si intretinut in august incendiile din Attica, suiera sinistru printre largile structuri metalice ale vastului Sat Olimpic atenian si face vartej gramezile de gunoaie ramase dupa 80.000 spectatori ai concertului dat de populari cantareti greci in seara precedenta.

Satul e acum neinsufletit, hartiile se agata de tot mai numeroasele balarii in crestere, uriase acoperisuri si inflorituri metalice ciupite de rugina scartaie in bataia vantului, si ai senzatia ca esti la unghia unui elefant alb, indopat cu miliarde pentru 2004.

Intr-o impietrire stoica, aidoma indarjirii cu care triumfa in maratonul Jocurilor Olimpice inaugurale, din 1896, Spirou Louis, al carui nume e purtat de Stadionul Olimpic din incinta, parca implora divinitatea, cu mainile spre cer, sa nu-i mai fie mazgalita statuia verzuie, pierduta intre noile constructii. Unii au dovedit déjà cunostinte de anatomie a zonelor nu doar erogene.

Ca Satul Olimpic mai e totusi folosit nu numai de muzicieni, stau marturie stolurile de graffiti cu subiect comun. Panathinaikos. Poarta 13. Trifoiul lui “Pana” a fost dezradacinat din casa sa de suflet din inima Atenei, stadionul Apostolos Nikolaidis, unde au ramas intr-un colt sub peluza baschetul, voleiul si tenisul de masa, insa fanii au luat cu ei in exil la “Spirou Louis”, aproape la capatul nordic al tronsonului de metrou pornit de “jos”, din port, de la Olympiakos Pireu, simbolurile intimei si asfixiantei arene ce-i gazduia inca din 1924.

Colajul cu Panathinaikos condusa de Domazos iesind pe Wembley pentru finala CCE din '71 este afisat pe fatada la artera Leoforos Alexandras a vechii arene "Apostolos Nikolaidis", taram de suflet al fanilor "trifoiului"

Colajul cu Panathinaikos condusa de Domazos iesind pe Wembley pentru finala CCE din '71 este afisat pe fatada la artera Leoforos Alexandras a vechii arene "Apostolos Nikolaidis", taram de suflet al fanilor "trifoiului"

Unii simpatizanti iti vor sopti pe sub mustata parerile despre legatura dintre acordarea organizarii J.O. 2004 orasului Atena si concesiile in contrapartida facute de greci organismelor internationale influente in privinta curatirii societatii de elemente anarhiste, reactionare. Mai multi fani sunt insa actualmente fatis in antagonism cu Djibril Cisse, desi vara anunta un mariaj roz intre vulcanicul varf si “Pana”.

Din taxiul condus expert prin haoticul trafic atenian de un indian din Punjab, remarc pe autobuzul din fata reclama postului TV privat NOVA la difuzarea jocurilor din prima liga, cu cate un star de la Panathinaikos, Olympiakos, AEK, PAOK si Aris in colaj, cel mai mare, in prim plan, fiind tocmai Cisse, in verde. Si in magazinul de prezentare de la “Nikolaidis”, in prim-plan in vitrina e tot nouale lui Djibril.

Insa francezul si-a pus fanii in cap cu eliminarea pentru faultul inutil comis la centrul terenului in play-offul Champions League, pierdut cu Atletico Madrid. La urmatorul joc, fanii nu i-au aruncat doar vorbe, ci si o sticla de apa, pe care starul le-a azvarlit-o inapoi, alunecandu-se spre speculatii legate de rasism si potentiale chemari in judecata.

Iar oful suporterilor a fost amplificat de esecul verzilor in amicalul de la Volos, 1-2, fara recrutii de lot national, dintre care Vintra vedea si el cartonasul rosu in aceeasi seara, déjà in minutul 42, in Tara Cantoanelor, in jocul din preliminarii difuzat in Grecia – ca mai nou si prin alte parti – de un post privat, MEGA. Acolo, baricada lui Rehhagel, explicandu-se apoi  intr-o… germana impecabila, a rezistat doar pana ce “elvetienii” Derdiyok si Yakin le-au luat locul altor “elvetieni”, Fernandes si N’Kufo. 2-0 pentru Elvetia, in ultimele 7 minute. Fanii lui Panathinaikos s-au consolat doar cu ideea ca amicalul rivalei Olympiakos a fost si mai jenant, 0-5 in Creta, insa macar ros-albii din Pireu se aliniaza in grupele Champions League, pe cand alb-verzii se pregatesc nu doar de “caini rosii”, ci si de Galata din Constantinopolele candva grec bizantin, in niste vremuri cand turcii “gresesc” in a survola insule ale Eladei din Egee, pe care poate si le-ar dori candva ale lor.  

Apoi, chinurile fotbalului au continuat miercuri. Pe cand Grecia era egalata pe MEGA in minutul 90, la Chisinau, iar pana si locul zwei invocat de antrenorul neamt ajungea in pericol, in paralel, pe postul national ET1, campioana la zi e Europei in baschetul masculin castiga la pas grupa turneului final al C.E. din Polonia: 106-80 cu Israel. Asta dupa ce Grecia pornise campania zdrobind-o cu o diferenta de 32 puncte pe Macedonia, vecina al carei nume nu e folosit de ET1, comentatorii eleni numind-o… Skopje, iar prescurtarea de tara, pe ecran, fiind acoperita cu un… dreptunghi alb.

Iar Rehhagel nici nu se poate plange de indisponibilitati majore, avute in schimb de omologul sau lituanian de la carma baschetbalistilor. Fara 4 piese de baza in Polonia dar cu “grecul” lor, Sofoklis Schortsanidis, un gigant ca taciunele, transpirand sub panou pe post de dieta, promisa publicului elen, ori cu tanarul de 20 ani Calathes, tocmai de la Panathinaikos, de unde ca daca n-ai inca buzunarele grele, te poti feri de “accidentari” din varii motive.

Dar starurile lui “Pana” au mize mai mari, acolo, in sala de baschet de sub tribuna vechiului “Nikopolidis”. Nu de alta dar Panathinaikos tocmai a cucerit pentru a cincea oara Europa, dupa ce redresase in penultimul act continental balanta intalnirilor ei cu rivala locala Olympiakos in semifinalele EuroLigii, 1-2, intr-un duel ce ar fi suficient de valoros pentru insasi finala competitiei, asta daca regulamentul le-ar permite-o. Dar imperecherea lor e in anticamera.

Judecand si dupa recentul 1-3 acasa cu Galatasaray, alb-verzii traiesc doar din amintirile "Glory Days", memorii ale zilelor de glorie cu finala de pe Wembley, aniversate la 30 de ani, in 2001, cu un graffitti in preajma G13, celebra poarta de acces in peluza "Leoforos" a arenei Nikolaidis

Judecand si dupa recentul 1-3 acasa cu Galatasaray, alb-verzii traiesc doar din amintirile "Glory Days", memorii ale zilelor de glorie cu finala de pe Wembley, aniversate la 30 de ani, in 2001, cu un graffitti in preajma G13, celebra poarta de acces in peluza "Leoforos" a arenei Nikolaidis

In Attica urmeaza o toamna fierbinte. Se va regasi Cisse, de exemplu contra lui Dinamo? Cine va castiga alegerile parlamentare din 4 octombrie? Si isi va gasi Rehhagel cuvintele in… germana, daca nici locul zwei nu va fi al surprinzatoarei campioane europene din anul gazduirii J.O.?

Poarta 13 sau despre Ajax – „Pana” din ’71, pe Wembley

septembrie 10, 2009

 Exclusiv din Atena, am scris pentru <Fotbal Vest> sub genericul DRUM EUROPEAN: despre AJAX – PANATHINAIKOS din ’71, pe Wembley, si cu titlul <Poarta 13>, despre alb-verde, o faimoasa poarta de acces in arena “Nikolaidis” si spiritul fanilor Mad Boys, intr-un cuvant Panathinaikos, cu ale sale zile de glorie, cand juca in finala cu adversara Timisoarei, Ajax.

In adnotari, curand, voi reveni cu alte amanunte si suport fotografic de la „Nikolaidis” si „Spirou Louis”.

 

De pe tuguiul Lykavittos, din inima Atenei, parca nesfarsitul alb arhitectonic al capitalei Greciei ti se desfasoara in toata splendoarea sa. De-acolo, de la Capela Sfantului Gheorghe, totul pare imaculat iar templul Parthenon de  pe stancosul Acropolis, mai scund, din apropiere, aduce aminte de gloria vremurilor dinaintea erei noastre.

Pe deal in jos, lantul de graffitti in alb-negru si verde , cu litere uriase pe stancarie, pomeneste si de gloria altor zile si sugereaza ca esti in zona unui mare si iubit club. Niciunde simbolul portii 7, in alb-rosu, a lui Olympiakos, din “patria” sudica, dinspre portul Pireu, ci peste tot trifoiul si despre poarta 13, pecetea fanilor patimasi ai lui Panathinaikos.

Iar la al treilea colt, de intrare pe straduta Panathinaikou, explozie de culori. “Glory Days Wembley 1971 – 2001 “ iti face cu ochiul de pe zidul exterior al arenei “Apostolos Nikolaidis”, intesat de diverse inscriptii pe intreaga lungime a peluzei cu afectiune alintata “Leoforos”  si care parca se pravaleste peste straduta. Vazute de dedesubt, treptele iti pot lesne sugera iuresul nu doar cu fumigene iscat de chibitii care tropaiau in zile de meci.

Poarta 13, de fapt doua structuri metalice rotative, de acces, dispuse fata in fata, parte al unui intreg tarc, e chiar aici si plina de simboluri. Peste straduta, dintr-o casa in alb-verde-negru si cu Mad Boys 13 urias pe frontispiciu, razbat voci si muzica rock. Cei cativa fani imi spun din start ca e sediul de la stadion al galeriei din peluza “Leoforos” si ca “Apostolos Nikolaidis” e “casa de suflet”.

Sediul functioneaza ca bar dar e de fapt o minunata colectie a tot ce tine de Panathinaikos si alb-verde. In hol, steagul Mad Boys si anul 1988, cel al asocierii galeriei. “Primii am lansat coreografia si cantecele de pe arenele grecesti”, mi-a spus Hristo, un urias bland, adaugand ca ambianta era magnifica pe “Nikolaidis” pe cand oamenii inca asistau la jocuri din picioare, vreo 24.000.

“O lira sterlina in picioare” traduc de pe biletul la finala Cupei Campionilor Europeni din 2 iunie 1971, de pe Wembley din Londra, si pufnim in ras. “Aveam doar 8 ani, am vazut-o la teve”, a spus Hristo despre acea Ajax –  Panathinaikos 2-0, aratand spre un tricou verde crud, fara sponsor, doar cu trifoiul, inramat la loc de cinste. “In acesta am jucat finala!”

Inramate, alaturat, sub forma de insigne, toate versiunile de tricouri purtate peste ani de alb-verzi, incepand cu – surpriza – cel rosu sangeriu, din 1908. Da, “Pana” a avut anul trecut centenarul iar asta e mentionat peste tot, la fel si “Zilele de glorie”, despre ’71 pe Wembley ori in Intercontinentala de la Montevideo.

Au ramas doar amintirile si parca un soi de furie inabusita, fatalista, in ton cu durerea inlacrimata la focul de pe cel de-al doilea deal din triunghiul inaltimilor verzi, “plamani” strajuind Atena, dupa ce in 2007 arsesera pantele lui Pendeli. Incotro?

Mai nou spre “Spirou Louis”, noul stadion olimpic din nordul Atenei, unde “Pana” joaca intr-un cadru modern dar neutru, nu ca in barlogul intim “de-acasa”, pe “Nikolaidis”, unde se intorcea provizoriu in 2000. “De cand cu scaunele, mai intram doar 18.000. Dar mai nou a trebuit sa plecam <de-acasa>. Sufletul nostru e totusi aici…”, mi se mai spune. Si se vede…

Se vede in minunata colectie de fotografii si decupaje de arhiva, fie cu intrarea pe Wembley cot la cot cu Cruyff ori in programul de meci al acelei finale, fie in instantaneul golului de pe Goodison, in drumul victorios spre Londra, sau in coreografia sub forma de trifoi si luminata de torte.

“Para Uber Alles” pe fond alb si continuarea “Mad Boys Fan Club”, pe verde, e bannerul cel mai mare si politicos al tifosilor de la poarta 13, surprins in multe clisee. Pe un alt steag urias, al Regatului Unit, despre turul european al fanilor Ampelokipou, purtand numele zonei din estul arenei, identic cu cel al modernei statii de metrou din preajma, cu destinatia aeroport, si ce te duce cu gandul la regenerarea anuntata a cartierului, vizata de “dezvoltatori”, in care vechiul “Nikolaidis” cu ale sale graffitti despre 13, 1908 si ’71 ramane focar al pasiunilor unora.

Admirabila si colectia de fulare din sediu, cu tot ce tine de alb-verde, de la alte finaliste ca Borussia, Rapid Viena, Sporting, Ferencvaros ori Celtic si pana la alde Linfield, Hammarby, Plymouth Argyle sau… Irlanda. Dar Hibernian, pe care o vizitam recent? In bogatia din sediu, probabil am pierdut-o din ochi.

Ies cu numarul 54 al revistei in 42 pagini “Mad Boys 13” si cu calendarul lor, in care fiecare zi de 13 e inverzita, si intru in buticul de sub tribuna a doua, vanzand la reduceri tricoul eventului din 2004, cand “Pana” se razbuna pe “Oli” pentru acel de pomina 0-3 din 2003, in pribegie pe Rizoupoli, unde se lasa inclusiv cu caft, iar de-acolo sfarsesc in coltul opus intrarii 13, la sala cu panouri si locuri alb-verzi de sub treptele peluzei vecine, unde chiar se antrena baschetul clubului, candva de 5 ori cuceritor al Europei.

Ma despart de stadion, “vechea casa”, din fata tribunei principale, pavoazata la marea artera Leoforos Alexandras probabil de sponsorii adidas si cosmote, ce au desfasurat uriase colaje cu clisee de arhiva cu legende ca Domazos si Saravakos, si in care depistezi rivali ca Vialli ori Phil Neal, si imi spun ca desi buldozerul va darama candva poarta 13, pasiunea alb-verde din sufletele Mad Boys se va perpetua si-n pribegie, pe “Spirou Louis”, maratonist invingator la primele Jocuri Olimpice, din 1896, iar in viitor pe noua arena a echipei, acum in constructie.

Ziua 159. Din Edinburgh, Atena nordului

iunie 1, 2009

„Am lasat Glasgowul in ceata, cu vreme mohorata, chiar rece. Dar prognoza pentru weekend e mai buna” imi spune o calatoare dinspre Scotia in Londra. Si ma linisteste ca nimeni nu va zambi ironic daca voi cere suc intr-un Public House. Mai stiu si de vremea cu ploaie in rafale, la precedenta editie a Maratonului din Edinburgh, capitala Scotiei. Cum va fi oare in ultimul weekend din mai 2009?

Marea pare linistita. Sub un soare caldut, inaintam spre nord, nord-vest, pe coasta Marii Nordului. Si calea ferata serpuieste in paralel, pe malul marii. Cand mai abrupt, un povarnis spre ape, cand o panta lina, sfarsindu-se intr-o ingusta plaja. La intrarea intr-un pub, mentiunea clara… Ultimul Public House de pe teritoriul englez. Nitel mai departe, hotarul. Si un prim Public House scotian. Asadar acasa la Cimpoieri. Cu vreme buna!

Edinburghul e scaldat in soare, lumea e afara, pe terase. Localnici si turisti. Trecem pe langa Meadowbank, stadionul atletic cu pilonii instalatiei de nocturna aidoma unor cocostarci. Coline golase domina orasul. Parca iti pierzi busola, daca te uiti in dreapta sau stanga, la „cocoloasele” rasarind ca din senin. Dealuri sfarsind in povarnisuri abrupte. Aha, de aceea o fi Atena nordului. Dunedin, conform vechii denumiri, sau citadela pantelor. Suntem in orasul inventatorului telefonului. Graham Alexander Bell isi patenta inventia in 1876. Cum o fi fost atunci citadela?

Acum aduce cu o minunata ilustrata de peste mari si tari, cu castele fascinante scaldate in soare. „Everywhere you go / Always take the weather with you”. Oriunde mergi, du vremea cu tine, canta neo-zeelandezii de la The Crowded House, si se pare refrenul e murmurat de localnici. „Trebuie ca ai adus vremea buna”, sparge un localnic gheata, spunandu-mi ca soarele acestui sfarsit de saptamana e exceptia ce confirma regula. Edinburgh inseamna nori, vant, ploaie, timp inchis si rece… Bine ai venit!

Centrul e un magnet irezistibil dar structura metalica a acoperisului de la Easter Road, vizibila din mersul autocarului, ma imbie sa iutesc pasul. Ce voi gasi acolo? In drumul meu, brusc se iveste o priveliste autentica. Atena nordului. Pe colina Calton Hill, dominand centrul, cu ale sale puncte de panorama, coloane aidoma capitalei Greciei…

Priveliste spre Calton Hill, cu colonadele si monumentul lui Nelson, in reconstructie...

Priveliste spre Calton Hill, cu colonadele si monumentul lui Nelson, in reconstructie...

Continui, spre sud, spre port, pe Easter Road. Artera Pastelui. La un moment dat, conform hartii, trebuie sa cotesc la dreapta, pe o straduta. Intr-adevar, un stadion, aidoma unui gigant, rasare dintre case. Sunt pe teritoriul lui Hibernian Edinburgh, sau pe scurt Hibs, verzii fondati de comunitatea catolica pripasita in Edinburgh, in 1875. Peste un an, Bell ne dadea si telefonul.

In coltul unui cimitir, un prim indicator cu directiile de intrare in tribunele arenei lui Hibs, Easter Road

In coltul unui cimitir, un prim indicator cu directiile de intrare in tribunele arenei lui Hibs, Easter Road

Dupa cimitir, biserica locului, iar parca in carca ei, paianjenisul constructiei metalice a acoperisului. Cum o arata oare arena primului club britanic participant in cupele europene? Da, Hibs a fost pioniera, a deschis partia, intr-un sezon in care secretarul federatiei engleze, Alan Hardaker, insista cu succes pe langa Chelsea sa nu se inscrie in nou infiintata Cupa Europeana. Mai cativa pasi, cu doi pustani care sunt „verzi” dar cu Celtic in sange si care imi amintesc ca am vizionat un film turnat in Edinburgh, Trainspotting, incluzand cand si cand referiri vizuale ori fonice la echipa locului, Hibs. Trainspotting, din anii ’90, despre devastatorul consum de narcotice in comunitati urbane dezafectate din Regatul Unit. Baietii sunt stravezii in privinta apartenentei lor la substantele cu pricina. In fine, scap, ma lasa sa savurez in liniste The Famous 5 Stand. Voi reveni intr-o alta zi, promis, la povestea celor cinci, de unde si numele tribunei principale, reconstruite.

THE HIBERNIAN FAMILY e inscrisul de pe placheta rotunda. O biserica, un stadion din secolul XIX, o tribuna noua

THE HIBERNIAN FAMILY e inscrisul de pe placheta rotunda. O biserica, un stadion din secolul XIX, o tribuna noua

Cei 5 faimosi, cvintetul de dupa razboi, la un stadion cuprins de linistea incheierii sezonului.

Cei 5 faimosi, cvintetul de dupa razboi, la un stadion cuprins de linistea incheierii sezonului.

Vechea peluza, estica, in care, aveam sa aflu mai apoi, se strang fanaticii lui Hibs, a ramas pitica, in comparatie cu noua tribuna principala...

Vechea peluza, estica, in care, aveam sa aflu mai apoi, se strang fanaticii lui Hibs, a ramas pitica, in comparatie cu noua tribuna principala...

Nici tipenie de om, tacere, ca doar sezonul a luat sfarsit. Cu Hibernian pe sase. Si totusi, tocmai in acea seara, un eveniment semnificativ avea sa se petreaca in „familia lui Hibs”. Aveam sa aflu a doua zi, in orice colt de strada…

Tribuna mare, sudica, vazuta dinspre pubul fotbalistic

Tribuna mare, sudica, vazuta dinspre pubul fotbalistic

Las stadionul in urma si revin pe Easter Road, artera principala a zonei. Unde, pe colt, dau de un Public House in verdele lui Hibs. Si un nume care nu mai necesita explicatii. The Old Footballers Arms. Un pub cu tematica fotbalistica. Probabil aici fanaticii din peluza ling inainte si dupa meciuri cate o bere, doua. Trei. Dar localnicii care se bucura de soare imi spun ca asteapta finala de a doua zi a Cupei Scotiei, Rangers – Falkirk. Ca si in fotbalul romanesc, cu pasiunile neintelese pentru Steaua si Dinamo, in diverse locuri din tara, si in capitala Scotiei se gasesc destui sa tina fie cu ceilalti „verzi”, verisorii mai mari de la Celtic, fie cu Rangers. 

In Londra nu prea gasesti puburi explicit fotbalistice. Ba chiar unele retezand clar ca nu "servesc" fotbal si nu accepta tricouri in culorile cluburilor. La un pas de Hibs insa, in capitala Scotiei, "verzii" au barlogul lor. Old...

In Londra nu prea gasesti puburi explicit fotbalistice. Ba chiar unele retezand clar ca nu "servesc" fotbal si nu accepta tricouri in culorile cluburilor. La un pas de Hibs insa, in capitala Scotiei, "verzii" au barlogul lor. Old...

„Suntem aici” mi-au sugerat localnicii ca pot indrazni, la ora finalei. Sambata la trei. Pe unde ma vor purta oare pasii?

Momentan vad intr-o vitrina ca un 3-0 pentru Rangers e cotat cu 7/1

Momentan vad intr-o vitrina ca un 3-0 pentru Rangers e cotat cu 7/1

Coborand spre port, un alt semn al weekendului cu soare ce bate la usa. Traseul maratonului orasului, Albert Bartlett Edinburgh Marathon, va trece pe Leith Links, „curgand” dinspre centru spre zona portuara, litorala, a capitalei Scotiei.

Masinile, altundeva. Pe aici se alearga...

Masinile, altundeva. Pe aici se alearga...

De fapt, studiind harta, descopar ca traseul maratonului va trece nu departe de vechea tribuna estica… Leith nu e zona cea mai ravnita a orasului, ci doar coborarea spre port. Si totusi, parcul din Leith Links ar prinde bine ca zona verde in orice oras din Romania. Sau gresesc?

Cladiri cochete, unele gazduind traditionalele Bed&Breakfast, demipensiuni, inconjoara micutul parc din zona. Din pacate, si acolo, rasaritul scoate la iveala deseurile lasate de trecatori. Cele non-metalice sunt rasfirate de pescarusii in cautare de hrana...

Cladiri cochete, unele gazduind traditionalele Bed&Breakfast, demipensiuni, inconjoara micutul parc din zona. Din pacate, si acolo, rasaritul scoate la iveala deseurile lasate de trecatori. Cele non-metalice sunt rasfirate de pescarusii in cautare de hrana...

Intr-o scurta explorare a zonei, descopar ca statuia Reginei Victoria nu lipseste de la o raspantie in preajma careia a rasarit un alt magazin al lantului de supermarketuri LIDL. Fratii nemti, Lidl si Aldi. Cucerind incet piata britanica. In scuar, imparateasa cu sceptrul, dupa colt, invazia noului. Iar in preajma statuii, tramvaiul prototip ce va fi introdus pe o linie unica, legand portul de… aeroport, motiv pentru care bulevarde largi, chiar si din centrul Edinburghului, sunt excavate pentru demararea constructiei infrastructurii. Asta pana in 2011… Din ce-mi dezvaluie insa unii localnici, proiectul nu e neaparat imbratisat de oamenii locului. „E o risipa financiara fara rost. Cui ii trebuie asa ceva!? Mai ales ca va fi un unic tronson. Aberatie. Avem una dintre cele mai bune retele de autobuze din Europa”, imi spune un domn in etate, si tind sa-l cred.

Tot in spatele statuii, Leithul in fotografii de epoca, surprinzand clisee semnificative pentru istoria locului. Printre care si cei cinci faimosi, varfurile lui Hibs. Dar las pozele sa spuna povestea…

O regina din alta epoca si un fotocolaj-reclama sub egida I LOVE LEITH, cu o inima...

O regina din alta epoca si un fotocolaj-reclama sub egida I LOVE LEITH, cu o inima...

Gemenii de la The Proclaimers, cu hitul "I'm gonna walk 500 hundred miles and I'm gonna walk 500 more", voi pasi 500 de mile, si inca 500, pentru a ajunge la tine, sunt nu doar impatimiti de Hibernian ci si cu refrene din cantecele lor adoptate de imnul clubului...

Gemenii de la The Proclaimers, cu hitul "I'm gonna walk 500 hundred miles and I'm gonna walk 500 more", voi pasi 500 de mile, si inca 500, pentru a ajunge la tine, sunt nu doar impatimiti de Hibernian ci si cu refrene din cantecele lor adoptate de imnul clubului...

Cei 5 faimosi. Hibernianul postbelic, prolific, triplu campion al Scotiei intre 1948 si '52. O tempora

Cei 5 faimosi. Hibernianul postbelic, prolific, triplu campion al Scotiei intre 1948 si '52. O tempora

Fotbalul si religia sunt ingemanate pe strazile din Leith, asa cum reconstruita tribuna principala de la Easter Road umbreste vechea biserica catolica. „Verzii” fondau clubul in 1875 iar alte consideratii, asa cum am promis, intr-o alta zi…

Un alt locas de cult. Dimineata, o fetita descarca baxuri de sticle de lapte la intrarea laterala

Un alt locas de cult. Dimineata, o fetita descarca baxuri de sticle de lapte la intrarea laterala

Istoria din vitrina. Un anticariat adaposteste si numele unor jucatori ai locului. Fotografii de fotbalisti, la tot pasul. Iar faptul ca suntem in capitala Scotiei ne urmareste prin reflexie si in vitrina...

Istoria din vitrina. Un anticariat adaposteste si numele unor jucatori ai locului. Fotografii de fotbalisti, la tot pasul. Iar faptul ca suntem in capitala Scotiei ne urmareste prin reflexie si in vitrina...

Biserica Scotiei. Turnuletul, minion

Biserica Scotiei. Turnuletul, minion

Edinburghul inseamna istorie, multa traditie, insa ne-a reunit pentru un eveniment sportiv de marca. Albert Bartlett Edinburgh Marathon. In 31 mai, start la ora 9. Si am purces spre centrul informational, cartierul general al organizatorilor, campat intr-un hotel de pe celebra Princess Street, la baza colinei cu colonadele. Maratonul din Edinburgh, al doilea ca marime si importanta din Regatul Unit, dupa Virgin London Marathon, este si o supapa pentru amatorii de maratoane care n-au „prins” un loc la startul celui major, din Londra. Desi nu este notoriu pentru rafalele de vant de pe traseu, aidoma celui din „Windy City”, Chicago, Maratonul din Edinburgh te poarta totusi din jungla urbana a centrului capitalei, prin suburbii, pe malul cu plaja la estuarul Firth of Forth si apoi chiar prin zonele impadurite din estul orasului. Un traseu ce poate oferi surprize, mai ales daca marea nu e linistita…

Concurentii asteapta incolonati sa-si ridice numerele...

Concurentii asteapta incolonati sa-si ridice numerele...

Un maratonist neamt n-a ratat prilejul sa se imortalizeze in fata colajului desfasurat de organizatori, surprinzand caracteristicile cheie ale intrecerii si orasului-gazda

Un maratonist neamt n-a ratat prilejul sa se imortalizeze in fata colajului desfasurat de organizatori, surprinzand caracteristicile cheie ale intrecerii si orasului-gazda

"We are from Holland!" au strigat intr-un glas, vazandu-se pozati din diverse unghiuri. Celebritati pentr-o zi...

"We are from Holland!" au strigat intr-un glas, vazandu-se pozati din diverse unghiuri. Celebritati pentr-o zi...

Fiecare cu numarul sau, pe culori diferite, in functie de timpul estimativ de sosire, luat in considerare in functie de performante precedente ori, in cazul debutantilor, pe baza timpilor inregistrati in concursuri pe distante mai scurte. Doar cei din elita sunt scutiti de culori si numere. Ei au un nume… Apoi urmeaza portocaliii, rozaliii, s.a.m.d., cel putin in versiunea Edinburgh. Dar am lasat grijile concursului cu sau fara vant si am mai umblat prin oras…

Leith la estuarul la Marea Nordului, cu arena Easter Road, vazute de la Observator

Leith la estuarul la Marea Nordului, cu arena Easter Road, vazute de la Observator

De pe Calton Hill, orasul ti se desfasoara la picioare in toata splendoarea sa. Cu numeroase biserici cu un turn ascutit, cu mladioase cladiri gri-maronii, cu stradute cuprinse de forfota, pe care autobuze etajate „curg” uneori in sir indian, cu castelul si palatul si cu un deal mai semet si foarte abrupt, pe care troneaza Arthur’s Seat. Locul lui Arthur. O expeditie contraindicata inaintea unui concurs. Privind spre nord, cu estuarul si malul sau dinspre Highlands, iar in departare cu celebrul pod peste Firth of Forth, o minune inginereasca la vremea respectiva. In secolul XIX…

Atena? Nu, Edinburgh

Atena? Nu, Edinburgh

Cladirea Observatorului, pe colina

Cladirea Observatorului, pe colina

Limba latina, la ea acasa in Edinburgh

Limba latina, la ea acasa in Edinburgh

Princess Street, aglomerata artera comerciala. Ce avea sa absoarba peste 13.000 alergatori...

Princess Street, aglomerata artera comerciala. Ce avea sa absoarba peste 13.000 alergatori...

Panorama spre orasul vechi

Panorama spre orasul vechi

De la Arthur's Seat, panorama completa

De la Arthur's Seat, panorama completa

"Tunul portughez" de pe colina

"Tunul portughez" de pe colina

Alta vedere spre orasul vechi...

Alta vedere spre orasul vechi...

Ziua 156. Farah, nou record britanic la BUPA, iar Dita pe 3

mai 27, 2009

Lunea de Bank Holiday a adus caravana altetica a alergarilor pe macadam chiar in buricul Londrei, serpuind pe langa puncte cheie ale capitalei, ca palatul Buckingham, Big Ben, catedrala St. Paul’s ori columna lui Nelson din Trafalgar Square. Cum s-a mai intamplat recent in concursuri pe 10 kilometri organizate in centrul metropolei, vremea n-a fost cea mai prielnica, dar asta n-a oprit nici participantii, din elita ori amatori, nici spectatorii, sa savureze London 10.000, sub egida asociatiei caritabile BUPA.

In pluton s-a luptat aproape umar la umar la intrarea pe portiunea finala a cursei de 10 kilometri, pe The Mall...

In pluton s-a luptat aproape umar la umar la intrarea pe portiunea finala a cursei de 10 kilometri, pe The Mall...

Si nici vest-londonezul Mo Farah n-a ratat prilejul de a stabili un nou record britanic pe distanta de 10 kilometri, record ce a rezistat vreme de 25 de ani, de pe vremea cand invingatorul era inca… bebelus. Asta pana luni 25 mai 2009. Cand, impotriva vantului in rafale, si chiar cu ploaie, intensificat mai ales pe cand alergatorul de culoare in varsta de 26 ani ataca ultimii kilometri pe esplanada Tamisei, Embankment, spre Palatul Parlamentului, Farah a trecut linia de sosire dupa 27 minute si 50 secunde, invingandu-l pe kenianul Samuel Kosgei, sosit in 28’03”. Farah a reusit o cursa mare si a inaltat stacheta performantei. Cel mai iute pe 10.000 metri intre europeni, luptand de-acum aproape de la egal la egal cu africanii… De urmarit.

London BUPA 10.000, o cursa care a starnit un mare interes

London BUPA 10.000, o cursa care a starnit un mare interes

Intre participanti, campioana olimpica de la Beijing in proba de maraton feminin, Constantina Dita, prezenta invingatoarei din China sporind implicit prestigiul cursei de luni si interesul in jurul luptei pentru primele locuri. Dita s-a intors dupa o luna in Londra, unde in 26 aprilie abandona in Flora London Marathon. Dar, aidoma unei campioane adevarate, s-a aliniat din nou la start, intr-o alta proba… Iar Dita a incheiat pe podium, in 34’25”, la 33 secunde in urma mai tinerei britanice Hatti Dean, 27 ani, care a depasit-o la mijlocul traseului, in vreme ce cursa feminina a fost castigata de Kim Smith, din Noua Zeelanda, si ea o finalista a acestei probe la olimpiada, in 31’38”.

Semnificativ in privinta ritmului sustinut al cursei e faptul ca recordul lui Mark Scrutton, 27’55”, stabilit in martie ’84, a fost doborat, secondantul Kosgei sosind si el intr-un timp excelent, cu 14 secunde mai slab decat propriul sau record, atins la inceputul acestui an. Iar cat de tare a fost intrecerea o spune si faptul ca nu doar o campioana olimpica la maraton, Dita, acum la 39 ani, a fost invinsa, ci si campionul olimpic al probei de 10 kilometri de la Atena, italianul Stefano Baldini, care, sosit al 8-lea, a avut macar satisfactia de a alerga in mai putin de 30 minute la aniversarea zilei sale de nastere: 38 ani. Unii campioni cedeaza stafeta noului val…