Posts Tagged ‘Scotia’

Bosii care ii aleg sunt de vina, si nu demisii nepotriviti

Martie 26, 2010

E plin fotbalul de cazuri in care antrenori ce nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor angajatorilor sai sunt trimisi la plimbare dupa unul sau mai multe rezultate slabe, insa contraperformantele lor sunt de fapt de cele mai multe ori doar un efect al neinspiratelor alegeri initiale facute de conducatorii care i-au numit, si care poarta evident parte din vina pentru cauzele unor nereusite previzibile.

Nu m-a mirat catusi de putin recenta demitere a lui Tony Mowbray de la carma lui Celtic Glasgow dar m-am intrebat din start, in vara trecuta, ce i-a determinat pe mai marii „verzilor” sa-l angajeze pe managerul tocmai retrogradat cu West Bromwich Albion din Premier League. Ceva nu „pusca”.

Esecul ce a determinat mazilirea sa, un rusinos 0-4 la St. Mirren Paisley, un club marunt din suburbiile Glasgowului, si care infrangere de asemenea proprtii Celtic n-a mai suferit de cateva decenii, a fost punctul culminant al unui descrescendo previzibil din ziua numirii sale la timona „verzilor”. Era chiar atat de greu de anticipat!?

Nu sugerez prin asta ca Mowbray ar fi un antrenor necompetitiv, desi nici contrariul n-a fost dovedit pe deplin, insa parea destul de limpede ca gruparea vicecampioana a Scotiei, in tentativa sa de a recuceri titlul, va sfarsi cu buzele umflate pe mainile unui manager abia regasindu-se dupa dezamagirea caderii din elita Angliei cu The Baggies. Celtic insa a fost decisa nevoie mare sa se asigure de sosirea alesului, achitand o compensatie de trei milioane lire sterline celor de la The Hawthorns pentru eliberarea sa de contract, iar conducatorii „verzilor” au ales probabil si putin cu inima, pe considerente sentimentale, care sigur erau aplicabile si in cazul unor suporteri ai clubului scotian.

Mai exact, Mowbray a fost un popular fundas central la Celtic Park, intre 1991 si ’95, cand desi n-a strans foarte multe aparitii pentru „verzi”, s-a remarcat totusi prin generozitatea efortului sau si abordarea fara „floricele” a jocului. In plus, la acea vreme, Mowbray si-a pierdut proaspata sotie, rapusa la numai 24 ani de cancer de san, tragedie care a cimentat si mai mult locul fundasului in sufletele jumatatii „verzi” din Glasgow.

Insa lasand la o parte aceste considerente, Mowbray tot venea de la un club pe care nu-l salvase de la retrogradare. Sa fi fost Tony antrenorul ideal pentru a o conduce pe Celtic la titlu? Greu de crezut. Poate insa ca bosii l-au angajat pe considerentul ca tot el o promovase pe West Brom in elita, in 2008, sau ca in precedentul sau rol, de fapt si primul „plin” din cariera, a clasat-o pe Hibernian Edinburgh in ambele sezoane in cvartetul fruntas, performanta cu care respectivii „verzi” nu mai dadusera ochii din vremea lui Eddie Turnbull, o legenda a locului.

In plus, mai era si delicata ecuatie a abordarii eurocupelor. Cu Hibs, Mowbray se impiedecase la primul obstacol, decimat de Dnepr si apoi eliminat de danezii de la BK Odense, semn ca experienta sa internationala nu era de bun augur pentru un club de calibrul lui Celtic. Deloc de mirare, drept urmare, „verzii” erau ca si „out” din a treia faza calificatorie a Champions League, inca din 19 august, dupa al doilea esec la rand acasa, tot la zero, in bogata competitie continentala, cu noul antrenor pe banca.  

Si poate tocmai aici e problema „verzilor”. Asteptarile conducatorilor si ale fanilor sunt la parametrii impusi de traditia si performantele din trecut ale clubului, si tocmai aceste asteptari pareau a indica faptul ca gruparea de la Celtic Park ar putea o palarie mult prea mare pentru totusi nerutinatul Mowbray. Si aici nu tine de varsta, 46 in cazul sau, ci mai degraba de traiectoria pe care unii conducatori de la clubul din Glasgow trebuie ca au admirat-o cu ochelari roz pe nas.

Rangers ramane cu un avans de 10 puncte in urma socantului 4-0 incasat de Celtic, care cu ex-mijlocasul ei, nord-irlandezul Neil Lennon, un interimar, spera sa-si salveze sezonul in Cupa Scotiei, din care campioana a fost eliminata in minutul 90 al sfertului de finala de la Dundee United. Un lucru e cert. Ca Mowbray a inregistrat la carma lui Celtic un procentaj mai slab decat al lui John Barnes, demis in trecut deja la mijlocul campaniei, de unde ca rabdarea conducatorilor a avut de-a face si cu dorinta lor de a iesi cu fata cat mai curata dupa o alegere evident neinspirata.

Ca o adnotare, socantul 4-0 de la Love Street venea la 3 zile dupa ce micuta St. Mirren era rapusa abia in minutul 84 de unicul gol al lui Kenny Miller, in finala Cupei Ligii, Co-Operative Insurance League Cup, cucerita de campioana Rangers, ce a inscris pe cand avea deja doi jucatori eliminati. Cu alte cuvinte, St. Mirren s-a razbunat cu varf si indesat dupa finala pierduta in fata liderei, tocmai in dauna lui Celtic. Rau au mai ajuns „verzii”…

Urmatorul la rand? Vorba aceea, ca Mark Hughes tot e pe lista, aceiasi conducatori ar putea fi pe firul scurt la Eastlands din Manchester, unde destui le-ar putea dezvalui ca galezul se facea extrem de putin placut staffului clubului, si asta de la cantina si pana la terenul de antrenament pe care rareori pasea. Pazea la un potential nou caz Mowbray.

Anunțuri

Petrescu s-ar irosi intr-un post „putred”

Decembrie 12, 2009

In septembrie ’85, la nici 44 ani, un Alex Ferguson in ascensiune prelua interimar conducerea unei nationale scotiene marsand spre Cupa Mondiala din Mexic ’86, iar acum un tanar antrenor roman si-a aratat disponibilitatea pentru a conduce aceeasi selectionata, insa necalificata in Africa de Sud, optiunea sa surprinzand si parand la prima vedere ca o nuca in perete dar putand deschide in timp alte usi prin locuri poate pe placul bucuresteanului…

Postul de selectioner al reprezentativei Scotiei a fost calificat drept „putred” de catre Mark McGhee, un fost elev al lui Sir Alex Ferguson in zilele bune ale lui Aberdeen si care acum, continuandu-si periplul pe la carma unor cluburi din Albion ori din tara natala, s-a distantat fara menajamente de o posibila preluare a nationalei ramasa fara antrenor prin demiterea lui George Burley la finele unei campanii irosite de calificare.

The Scottish Football Association are o lista cu 20 de nume pentru inlocuirea lui Burley iar printre optiunile forului de la Glasgow se numara mai nou si Dan Petrescu, care si-a inaintat oarecum surprinzator CV-ul pentru a fi contactat la un tete-a-tete. Antrenorul Unirii Urziceni a facut acest demers imediat dupa ce isi atinsese obiectivul calificarii cu campioana Romaniei in UEFA Europa League, asigurat de succesul in dauna Sevillei, lidera grupei din Liga Campionilor. Cu alte cuvinte, fostul international roman a luat in considerare aceasta optiune inaintea deznodamantului de la Stuttgart, asadar inaintea potentialei calificari in optimile UEFA Champions League.

Daca am privi jumatatea plina a paharului, ceea ce probabil a ales sa vada si Dan Petrescu, Scotia ar putea oferi tanarului si ambitiosului tehnician roman o platforma de lansare in fotbalul occidental si inca amplasata tocmai acolo, sub nasul celor mari si tari, din sa zicem Premier League. Indirect, Petrescu a lansat mai mult o ofensiva de sarm, un atac de imagine, vrand sa spuna ca e disponibil pentru a lua de coarne incercari dintre cele mai complicate. Initiativa sa a atras in mod cert atentia, in conditiile in care postul de selectioner al Scotiei este intens mediatizat si in general rezervat antrenorilor daca nu autohtoni sau britanici, atunci macar anglo-saxoni, trecerea lui Berti Vogts pe la carma echipei „Cimpoierilor” fiind de fapt exceptia care confirma regula ca slujba respectiva este pentru tehnicieni de-ai locului.

Un lucru e cert. Ca The Scottish F.A. va instala noul antrenor pana la ora tragerii la sorti a grupelor de calificare la EURO 2012, programata in 7 februarie la Varsovia, Scotia urmand sa figureze in cea de-a treia urna valorica. In aceste conditii, un contract convenabil romanului ar stipula posibilitatea ca antrenorul sa-si continue si in primavara cariera la campioana Romaniei, incluzand participarea in 16-imile UEFA Europa League. Ar fi greu de crezut ca Petrescu si-a inaintat CV-ul fara sa fi luat in calcul varianta unei remize calificatorii la Stuttgart, ceea ce i-ar fi oferit sansa de a debuta in cariera in fazele eliminatorii ale pretioasei UEFA Champions League. Apropo de platforme, una mai importanta decat competitia inter-cluburi de elita a Europei nu exista, asa incat Petrescu si-a facut probabil calculele ca, in cazul unei calificari in optimi, va solicita scotienilor libertatea de a-si continua in primavara drumul cu Unirea.

Au mai fost ele rolurile duble, de antrenor de club in paralel cu postul de selectioner, iar pentru o primavara in care Scotia nu are din pacate un program bazat pe pregatirea turneului final al Mondialului sud-african, mai mult decat o reunire de recunoastere si unul ori doua meciuri amicale n-ar fi figurat in calendarul tehnicianului.

Daca ar fi sa vedem jumatatea goala a paharului, ei bine, e greu de intrevazut ce beneficii ar putea aduce un asemenea post unui antrenor in ascensiune, in varsta de 42 ani. Suficiente reprezentative nationale europene de calibru sunt antrenate de tehnicieni batand spre retragere, trecuti binisor de 60 de ani, cu experienta fotbalului de club desavarsita, si care vad intr-o asemenea provocare o chibzuita iesire din scena.

Mai mult, Scotia nu e o reprezentativa de prim-plan, incheind pe locul 3 in grupa preliminara a Mondialului, dupa Olanda si Norvegia, pozitie pe care o obtinuse meritoriu si in precedentele calificari, pentru EURO 2008, in urma finalistelor din 2006, Italia si Franta. „Cimpoierii” dovedisera in respectivele calificari oarece nebanuite resurse si se parea ca isi regasisera cadenta ce ii ducea candva, cu ocazia Coupe du Monde ’98, la un ultim turneu final.

Insa modul lamentabil in care au capotat in grupa de calificare pentru Africa de Sud, fiind invinsi clar de Olanda, i-au pus intr-o lumina defavorabila, scotand in evidenta serioase slabiciuni. Tot fara perdea a vorbit si Graeme Souness, un fiu de vaza al fotbalului scotian, care a pus lupa pe fondul restrans si de o calitate indoielnica a potentialilor selectionabili, motiv care l-a determinat sa refuze categoric orice speculatie in privinta preluarii echipei.

In mod cert, federatia de la Glasgow si-ar dori in fruntea selectionatei un antrenor autohton, mai ales dupa ce si-a atras critici vehemente in urma incercarii esuate in lacrimi cu Berti Vogts la timona. A fost un experiment ratat, multi aratand cu degetul la faptul ca Scotia si fotbalul de-acolo nu poate fi „inteles”, perceput in particularitatile sale definitorii, de un antrenor de pe alte meleaguri. De aici si sansele foarte mari ca mass-media sa vada cu mare reticenta, indoiala si chiar suspiciune optiunea federalilor de a-l include pe o lista finala de candidati pe unul ca Dan Petrescu. Presarii n-ar avea nimic personal cu tanarul antrenor si in mod cert au luat aminte de capacitatile romanului dupa Rangers – Unirea 1-4 si 1-1, insa ei sufla probabil si in iaurt dupa ce s-au fript cu „strainul” Vogts.

La o adica, desi nu rupe in acest sezon inima targului cu Heart of Midlothian, Csaba Laszlo ar fi pe undeva mai bine vazut ca un potential candidat, tocmai pe considerentul ca a testat apele din postura de antrenor in fotbalul scotian de club, un alt avantaj constituindu-l trecerea sa in trecut pe la conducerea unei selectionate nationale, fie si doar a Ugandei.

Revenind insa la punctul de vedere al romanului, preluarea Scotiei ar fi benefica mai ales in aruncarea ancorei in fotbalul insular, unde Dan ar fi probabil tentat sa revina intr-o buna zi, dintr-o alta postura, dupa ce si-a gasit adularea la Wednesday si mai ales Chelsea. Petrescu inca detine un apartament in Londra, fapt care indica interesul lui pentru o potentiala intoarcere, candva in decursul carierei sale in fotbal, in jocul „la el acasa”.

Altfel insa, Scotia nu i-ar oferi ocazia de a lucra zi de zi, acolo, in iarba, in fotbalul de club. Ci doar cand si cand, la convocari pentru cateva meciuri amicale, asta pana in vara, iar apoi la partidele oficiale din preliminariile EURO 2012, in care Scotia va porni cu sansa a treia. Iar cum doar ocupantele primului loc in grupe plus cea mai buna dintre secondante vor obtine biletele pentru Polonia si Ucraina, celelalte 8 de pe locurile doi trebuind sa treaca prin furcile caudine ale barajului, „Cimpoierii” pornesc din start cu un handicap. Cu alte cuvinte, Petrescu n-ar avea nimic de pierdut ci doar ocazia de a-si croi o faima de erou si la nord de Zidul lui Adrian, insa sansele calificarii sunt relativ reduse.

Traditia recenta spune ca Scotia a pierdut contactul cu lumea turneelor finale, trecand deja 12 ani de la aventura franceza, cand „Cimpoierii” erau batuti greu de campioana en-titre Brazilia, 2-1 in meciul de deschidere al Mondialului. De-atunci, numai calificari irosite, desi trupa bleumarin aparuse neintrerupt in grupele turneelor finale din 1974, la Weltmeisterschaft, si pana la Italia Novanta. Brusc, insularii au schimbat macazul, debutand la un turneu final european in 1992 si fiind prezenti si in ’96, in batatura „verisorilor” englezi. Nimic insa din 1998 incoace.

Iar contraperformantele au faramitat continuitatea la carma a selectionerilor. In vremurile bune, Jock Stein a carmit din 1978 in ’85, cand tragicu-i sfarsit la regasit continuator de circumstanta, doar pentru Mondialul din ’86, pe un proaspat Ferguson consolidandu-si reputatia cladita deja la Aberdeen. „Norma” lui Stein a fost mentinuta de Andy Roxburgh, in post din ’86 pana in 1993, urmasul sau, un bonom Craig Brown, fiind chiar mai longeviv, pana in 2002.

Insa numirea primului si ultimului non-scotian la carma, Vogts, a rupt in urmatorii 2 ani farmecul succesului, regasit oarecum de inteleptul Walter Smith intre 2004 si 2007, dupa care managerul lui Rangers, intorcandu-se la Ibrox, a facut rocada cu Alex McLeish, autor al mult laudatului succes din toamna aceluaiasi an, la Paris, cu Franta, ce a saltat Scotia pe un neverosimil loc 13 in ierarhia Coca-Cola FIFA. Acel unic triumf n-a adus insa primavara iar campania cu Burley la timona a fost nereusita. Astazi, „Cimpoierii” se regasesc pe locul 46 in acelasi clasament…

[Intr-o insertie video, mai jos, golul nouarului McFadden, 1-0 pentru Scotia la Paris, in toamna lui 2007, a fost sclipirea „Cimpoierilor” intr-un deceniu de recul evident:] 

Iar la Hampden Park ar fi si probleme de personal. Capitan a devenit Darren Fletcher, mijlocasul lui Manchester United, dupa suspendarea pe motive disciplinare de la echipa nationala a fostului metronom Barry Ferguson, ex-capitan la Glasgow Rangers, laolalta cu portarul McGregor, insa nu multi sunt fotbalistii de prin-plan pe care se poate baza Scotia de azi.

Kenny Miller s-a cam dezumflat, acum, la implinirea a 30 de ani, James McFadden, marcatorul de la Paris, a facut un pas inapoi reunindu-se cu McLeish la Birmingham City, iar alde Berra ori Steven Caldwell si Steven Fletcher joaca la alte noi-promovate in Albion ca Wolves si Burnley, destui alti recruti venind din Championship.

Scotia e intr-o evidenta noua pierdere de turatie iar ultimul rezultat, un rusinos 0-3 in Tara Galilor, reliefeaza cat de departe sunt „Cimpoierii” de zilele bune din vremea recordmanului lor de goluri (30) si aparitii la nationala (102), Kenny Dalglish. Asadar, din destule puncte de vedere, dar mai ales a varstei premature de a prelua o echipa nationala, oricare ar fi ea, auto-propunerea lui Petrescu e oarecum neasteptata, benefica in schimb pentru expunerea pe piata a unui antrenor cu cota in crestere. Altfel, si-ar intrerupe antrenorul cariera de club pentru o campanie cu circa 10 meciuri oficiale pana la finele lui 2011?

Contracandidati ar fi unul ca John Collins, fost mijlocas de renume al Scotiei, trecut inclusiv pe banca lui Hibs, ori nume mai putin cunoscute inafara insulei, din „moara” antrenorilor din Scottish Premier League, unii chiar fara contract in fotbalul de club, pe cand „cimpoieri” ce si-au facut un nume in Albion, gen Strachan, preluand-o recent pe Boro, ori Coyle sau Billy Davies, s-au deliminat vehement de „sansa” de a prelua nationala.

„Taietorul” lui Kennedy a fost Ganea

Noiembrie 14, 2009

Romania joaca in Polonia iar randurile de mai jos se refera la o alta partida amicala a „tricolorilor” dupa o campanie esuata de calificare la un turneu final.  

John Kennedy a marit vineri sirul jucatorilor retrasi prematur din cariera fotbalistica din cauza accidentarilor. John Cine? Kennedy a cam ramas un „John Cine” in lumea fotbalului mare tocmai pentru ca inceputul sfarsitului traiectoriei sale l-a scurtcircuitat la varsta de 20 ani.

Despre destui tineri jucatori se bate toba in privinta talentului si potentialului lor, prevazandu-li-se „viitor de aur”. Ce mai fotbalist va fi! In suficiente cazuri, timpul avea insa sa infirme asteptarile, mult laudatul jucator nedand randamentul scontat. Dar John Kennedy chiar avea acel „ceva” special care-l propulsa drept un promitator fundas central, „ancora” pentru ani buni in defensiva reprezentativei Scotiei.

Insa Kennedy a fost faultat, inlocuit si niciodata revenit in bleumarinul Cimpoierilor, datorita urmarilor pe termen lung ale accidentarii suferite, la doar 18 minute dupa debutul sau la echipa nationala, intr-un joc amical cu Romania, pe Hampden Park din Glasgow, in 31 martie 2004. Atat i-a fost. La vremea respectiva, desi faultul si accidentarea au fost „urate”, frangerea unei cariere promitatoare nu parea deloc iminenta.

Pe-atunci, Kennedy era deja in vizorul lui AC Milan, si cand ne amintim ce fundasi centrali de soi au avut rosso-neri peste ani, interesul pentru tanarul scotian spunea multe. Inalt, cu inteligenta tactica si un bagaj tehnic remarcabil pentru un fundas central britanic, al carui stereotip poate include o oarecare insuficienta in privinta motricitatii si a lovirii competente a balonului, Kennedy daduse deja semne ca poate deveni un jucator de clasa. AC Milan i-a contactat pe alb-verzii din Glasgow in privinta tanarului fundas chiar in acel sezon 2003-2004 ce avea sa-i rezerve o neplacuta surpriza.

S-a intamplat in jumatatea de teren a Scotiei, dupa nici 20 de minute ale unui meci amical. Ioan Viorel Ganea, cu un fault „intarziat” intr-un duel pentru balon, de genul celor in care jucatorii din atac se azvarlesc la picioarele fundasilor in tentativa de a bloca o degajare a balonului, l-a „curentat” pe Kennedy, care avea sa fie inlocuit de Berti Vogts cu Crainey. Kennedy, titular in acel sezon la Celtic Glasgow si promovat in selectionata dupa 15 jocuri si un gol marcat in reprezentativa de tineret a tarii sale, avea sa fie ulterior supus unui sir de interventii chirurgicale la genunchi, dar paguba fusese produsa. Fault pentru care Ganea n-a fost sanctionat cu cartonas galben.

Din martie 2004, Kennedy a trebuit sa astepte pana in februarie 2007, la un meci de Champions League cu… AC Milan, pentru a savura din nou atmosfera jocurilor internationale. Avea sa o faca de pe banca de rezerve, nefiind utilizat. Iar cand avea sa fie aruncat in lupta, in aceeasi competitie, in noiembrie 2007, contra Shaktharului lui Mircea Lucescu, Kennedy se reaccidenta la genunchiul cu pricina, in ceea ce avea sa fie ultima aparitie pentru alb-verzi.

Iar vineri, la sfatul medicului, Kennedy si-a anuntat retragerea. Si-a agatat ghetele in cui, la 26 de ani. La vremea respectiva, Celtic a fost recompensata de federatie, Scottish Football Association, cu valoarea salariilor achitate jucatorului pe perioada de peste doi ani a convalescentei, deoarece accidentarea se produsese intr-o aparitie la echipa reprezentativa, dar mai presus de pierderea suferita de scotieni si clubul ce-l slefuise in propria academie, elocventa in aceasta poveste e voia sortii, natura imprevizibila a destinului uman. Alti fundasi, poate mult mai putin talentati, ajung sa joace pana la 35 de ani… Cum ti-e dat. 

Pentru conformitate, Romania castiga acel joc cu 2-1, gratie lui Chivu, ce a deschis scorul din lovitura libera, in minutul 37, si lui Pancu, marcator dupa un un-doi cu Mutu, in minutul 51, mai apoi McFadden, intrat dupa pauza, reusind primul gol al Scotiei pe Hampden Park intr-un meci amical dupa 8 ani de zile. Tricolorii i-au aliniat pe Stelea (Lobont, 45) – Stoican, Chivu, Iencsi, Rat – F. Petre, Cernat (Soava, 64), O. Petre (Mitea, 45), Mutu – Pancu (Danciulescu, 90), Ganea (Cristea, 82).

EdinburghMay2009 152

James McFadden, ce a irosit recent un penalty pentru Birmingham City in fata "miliardarei" Man'City, avandu-l pe irlandezul Given in poarta, a marcat in schimb un eurogol pe Stade de France, intr-un 1-0 cu Franta in preliminariile CE 2008, reusita ce i-a atras faima in Scotia natala, unde "bomba" pariziana a fost creionata intr-un reprezentare grafica de serie mica. Una dintre copii am remarcat-o intr-un pub de langa gara centrala din Edinburgh

Analizand retrospectiv, intrebarea e daca merita excesul de zel, constatand acum repercusiunile acelui fault. Ori sa fi fost vorba de o oarecare rautate alunecand spre cinism, data de abordari de genul „sa-i luam tare”, uzitate impotriva unor adversari cu patalama de „duri”, pentru a-i imblanzi din fasa?

Contra lui Dan, Rangers nici macar cu… armata

Octombrie 21, 2009

La sud de Zidul lui Adrian, jocul de pe Ibrox a fost sub radarul chibitilor de fotbal din Albion. Barurile anuntau in geam difuzarea duelurilor AZ Alkmaar – Arsenal si Liverpool – Lyon dar nu si a meciului de la Glasgow.

Intorcand insa rezultatul, Unirea lui Dan Petrescu a atras priviri si si-a facut simpatii. Nu doar intre fanii rivalei lui Rangers, alb-verzii lui Celtic, ci si intre englezi, care nu uita un jucator bun si in general zambesc cu subinteles la pasi gresiti ai fotbalului scotian.

Petrescu a facut cariera in Anglia dupa US World Cup, exceland la Sheffield Wednesday si Chelsea, unde e inca amintit cu afectiune. Fanii lui Southampton si Bradford, desi cu un nod in gat, vor recunoaste si ei ca pe la clubul lor a trecut un international la final de cariera.

Iar Petrescu s-a intors pe insula, acum la carma echipei sale, si a excelat si in postura de antrenor. Un 4-1 in deplasare spune totul, indiferent de circumstantele marcarii golurilor ori a declinului gazdei Rangers, de la rangul de finalista a Cupei UEFA in mai 2008 la cel de recenta invinsa acasa cu 4-1 de spaniola Sevilla.

Succesul Unirii merita salutat ca atare, mai ales in conditiile in care tribunele partizane cu Rangers si vremea ploioasa s-au constituit in alte handicapuri pentru „buturuga mica”, trupa cu mult mai mica experienta competitionala internationala decat gruparea lui Walter Smith, un gentleman al jocului beneficiind printre altii de unul ca Weir, veteran cu zeci de meciuri la nationala.

Sa nu uitam ca Unirea nici n-a beneficiat de suportul altfel normal in aceasta faza a competitiei al unui numar insemnat de sustinatori, majoritatea alocatiei de bilete a clubului oaspete fiind cedata organizatorilor, care le-au redistribuit fortelor armate britanice, ce au gasit peste 1.200 amatori intre purtatorii de uniforma. Chiar si cu acestia in tribuna, Unirea a amutit Ibroxul, care s-a golit incet si sigur, cu fiecare alta lovitura libera exploatata favorabil de baietii lui Petrescu. „Albii” au jucat cu „spatele la zid”, de fapt cu… negrele, si au iesit spectaculos din corzile inclusiv ale unui penalty, salvat de Tudor la 1-1.

Bonus la succes, mijlocasul Pedro Mendes a iesit accidentat si prezenta sa in albastrul lui Rangers este sub semnul intrebarii in urmatoarele saptamani, un amanunt deloc de neglijat in conditiile in care, vorba unui suporter scotian intervievat la Ibrox, echipa ar fi una mai mult decat oarecare fara lusitanul si Bougherra in alcatuire.

Formatul grupelor, cu 6 meciuri ce decid calificatele si redirectionata spre Europa League, este insa aidoma lamei cu doua taisuri pentru outsidere gen Unirea Urziceni. Un succes, fie si in deplasare, nu asigura neaparat calificarea, ceea ce a constatat si CFR Cluj toamna trecuta. Vorba lui Sir Alex Ferguson, 10 puncte asigura 100% calificarea. Asa incat Unirea a castigat spectaculos o batalie dar nu inca si razboiul. Mandria cluburilor cu o mai mare reputatie, si scuturate in primele confruntari, ar putea sa-si intre in rol si in general s-a dovedit ca favoritele finalmente s-au calificat iar ierarhiile, cu mici exceptii, au fost respectate.

Daca Unirea isi va depasi conditia si o va lasa intr-adevar in urma pe Rangers, vicecampioana a Scotiei, atunci si fotbalul romanesc, prin campioana sa, poate spera incet – incet la mai bine. Un lucru e cert… Ca insularii au invatat sa mai pronunte un nume necunoscut lor pana mai ieri si ca l-au regasit pe Dan Petrescu, un jucator admirat in Albion in deceniul trecut, acum un antrenor promitand o ascensiune chiar si in conditii de adversitate, la carma unui club cu putini fani si fara luxul de a avea voci puternice si unite sustinandu-l din peluzele Europei.

Dan chiar a reusit un mic miracol pe o insula unde se consacra candva absolut in albastrul lui Chelsea. Acum antrenorul Petrescu a decolorat albastrul lui Rangers, care Rangers, desi i s-a parut tehnicianului roman mai periculoasa pe Ibrox decat in iesirile europene, conform unei declaratii data de Dan inaintea jocului, are insa totusi la activ niste succese surprinzatoare in ultimii ani in niscaiva deplasari pe continent. Returul se anunta de foc si Petrescu simte probabil ca atunci e de mancat o paine, mai mult decat la Stuttgart ori la vizita Sevillei…

Pios omagiu unui veritabil gentleman al jocului

Septembrie 23, 2009

Sir Bobby Robson a fost comemorat zilele trecute intr-un impresionant serviciu religios in Catedrala din Durham, urbea sa natala din nord-estul Angliei. In luna iulie, in varsta de 76 ani, remarcabilul om de fotbal, fost excelent jucator si antrenor, ceda dupa cativa ani de suferinta in lupta contra cancerului.

Fotbalul n-a pierdut in acest an doar un mare antrenor, de fapt ultimul cu care Albionul a ajuns la un pas de finala Campionatului Mondial, cand cu penultimul act pierdut la penaltyuri la Torino, in fata Germaniei, in ’90, ci mai ales un om minunat, un gentleman desavarsit, de moda veche, ce a impartit binete si intelepciune tuturor celor care au avut sansa sa-l cunoasca, fie ei din lumea fotbalului ori ilustri necunsocuti.

Asa cum remarcau in cursul serviciului religios atat Gary Lineker, devenit golgeter al turneului final din 1986 tocmai sub bagheta lui Robson, cat si Sir Alex Ferguson, antrenor al Scotiei la vremea respectivului Campionat Mondial mexican, Sir Bobby a fost extrem de popular si mult iubit datorita farmecului sau cu care i-a inaltat si i-a facut mereu sa se simta bine pe cei din jurul sau. Robson a avut timp, un zambet si-o vorba buna pentru fiecare…

Asa cum mi-a confirmat si destainuit, intr-un interviu pe care-l realizam la inceputul anului trecut, pe cand starea sanatatii lui Sir Bobby se subrezise simtitor, si Morgan Phillips, autor a doua carti despre Fulham Football Club si tot ce tine de alb-negrii londonezi, si anume <Fulham We Love>, publicata in 1976, la un an dupa prezenta in finala Cupei Angliei, respectiv <From St. Andrew’s to Craven Cottage>, aparuta in 2007 si mergand pe firul istoriei initiale a vest-londonezilor, de la o grupare fondata pe langa biserica din zona, la sosirea pe Craven Cottage, in folosinta pana si astazi.

Reproduc in continuare pasajul despre Sir Bobby Robson, prin vorbele autorului Morgan Phillips, referindu-se la sosirea unui tanar jucator, Robson, sosit de la alb-negrul lui Newcastle United, din nord-estul natal, la alb-negrul lui Fulham…

When did you first see Bobby Robson?

– In the 1940s and 1950s most players lived locally and our neighbours Mr and Mrs Ray, devoted supporters, looked after some of the single men including a homesick Bobby. If the Rays had not welcomed him so warmly, he might well have gone back to the north east of England at the first chance. He became a really exciting forward, almost as skilled as his partner Johnny Haynes. Unfortunately, the club sold Bobby in 1956 but he returned six years later when Fulham was in danger of relegation. He came to our rescue again in 1990 by which time he was manager of the England team. Fulham was in serious financial trouble and Bobby gave a fund raising talk. When he finished he heard someone mention my name. He called me over and spoke appreciatively about my family and our neighbours the Rays, because he still remembered the welcome that he had received 40 years before. Sir Bobby Robson is one of the finest men in British football.

Morgan a subliniat ca Sir Bobby Robson, tanarul sosit la club in anii ’50, a sarit in ajutorul lui Fulham in 1990, pe cand londoneza avea mari probleme financiare, in cadrul respectivului dineu in scopuri caritabile minunatul antrenor mentionandu-i si pe Morgan si familia Ray, de care nu uitase peste decenii, rasplatindu-i cu vorbe bune pentru ospitalitatea cu care-l ajutasera initial sa se acomodeze in capitala. Si dupa cum mai spune Morgan, Sir Bobby devenea iute aproape la fel de iscusit in avanposturile lui Fulham ca eroul legendar al locului, Johnny Haynes. Ulterior, in ’56, Robson a fost cedat, revenind la club in ’62, pe cand alb-negrii erau in pericol de retrogradare.

Sir Bobby a fost apreciat in lungul si latul continentului dar pentru a intari remarcabilele-i virtuti, demn de mentionat este ca antrenorul perindat pe diverse meleaguri a ramas cu sufletul, atasat din inima, nord-estului sau iubit. Iar cand Newcastle United l-a solicitat, intr-un moment de descrescendo pentru club, in 1999, Sir Bobby a sarit din nou in ajutor. Pentru ai sai, din nord-estul industrial, ar fi facut orice. Si a pornit atunci la drum cu un 8-0, record al clubului pe St. James’ Park, contra lui Sheffield Wednesday, finalmente salvand corabia de la retrogradare, dupa o perioada nefericita cu Gullit la timona. Sir Bobby chiar a calificat-o pe Newcastle in Champions League si pana in semifinalele Cupei UEFA, dar a fost pe nedrept si nepoliticos demis, in 2004, de bossul Freddy Shepherd, lovitura care poate a declansat boala gentlemanului, parasind clubul in stilu-i caracteristic, fara ranchiuna ori controverse, ci doar retragandu-se demn, si in plus lovitura ce in mod cert a destabilizat pe termen lung „Cotofenele”. Sfarsite in aceasta vara in liga secunda…

Deloc de mirare, la Durham l-au comemorat si antrenori ca Pep Guardiola, elevul sau la CF Barcelona, ori alti fosti sau actuali selectioneri ai Albionului, de unde, la fel, eronat a fost pus pe faras, si cu smotruieli nemeritate din partea presei, ca Sven Goran Erikkson si Fabio Capello. Fotbalul a fost intr-adevar in doliu dupa Sir Bobby Robson iar lacrimile lui Paul Gascoigne, junele titularizat in acea semifinala de pomina pe Delle Alpi si plangand stins la Torino, s

SirBobby Robson, 1933 – 2009. Odihneasca-se in pace.

Luntrea vikinga s-a intors pe insula

Iulie 5, 2009

De la ambarcatiunile de lemn ale vikingilor, la hotelurile plutitoare ale mileniului III. Tromso, un "nod" al expeditiilor de tot felul

De la ambarcatiunile de lemn ale vikingilor, la hotelurile plutitoare ale mileniului III. Tromso, un "nod" al expeditiilor de tot felul

In episodul trei de la gura fiordului Balsfjorden, ultimul de pe taram viking pentru Fotbal Vest, intitulat A fost odata Szekeres contra Galatei, am pomenit de retrogradate din Norvegia si Scotia, care fie aveau dupa 4 ani de la picaj puterea de a elimina din Cupa UEFA o detinatoare a trofeului ori inca au in mana fraiele proprietatii arenei nationale Hampden Park, concesionata de Queen’s Park federatiei din Glasgow pentru alti 20 de ani. Si apropo de cele doua natiuni fotbalistice, ele se infruntau pe scena turneului final al Coupe du Monde ’98, in grupe, scor 1-1, si dau piept si in actuala campanie de calificare pentru Africa de Sud…

Intr-o croaziera de-a lungul coastei Norvegiei, scotieni au ancorat si la Tromso. Intre ei, un membru cotizant al unui club stravechi al "Cimpoierilor", Queen's Park Glasgow

Intr-o croaziera de-a lungul coastei Norvegiei, scotieni au ancorat si la Tromso. Intre ei, un membru cotizant al unui club stravechi al "Cimpoierilor", Queen's Park Glasgow

In aceasta vara, dupa patru ani, alb-rosii de la Tromso IL se realiniaza in eurocupe, multumita locului 3 prins anul trecut in Norvegia. Iar precedenta campanie in Cupa UEFA mentine vii amintirile exuberantei din 2005 de pe arena Alfheim.

Atunci, TIL revenea pe insulita dupa un surprinzator 1-0 la vecinii de la Esjberg, returul fiind insa o reflectie in oglinda iar baietii dintre fiorduri calificandu-se la moartea subita de dupa penaltyuri. Chin ce n-avea sa anticipeze succesul istoric din turul intai, imediat urmator, in dauna Galatei, cu Tamas Szekeres “aruncand in aer” arena Alfheim: 1-0. Surpriza a fost rotunjita in retur, la Bosfor, intr-un oras cu o populatie mai mare decat a intregii Norvegii (4,8 milioane), cu un 1-1 ce a trimis-o pe Tromso in grupe, soc cu atat mai mare cu cat in sezonul imediat urmator parafarii de catre Gica Popescu a cuceririi Cupei UEFA pentru Galatasaray, contra Arsenalului, biata Tromso retrograda in 2001 din elita, la capatul celor mai buni 16 ani din istoria clubului. Cine-ar fi pariat pe o asemenea rasturnare de situatie!?

E drept, viata in grupa n-a fost usoara, romanii cucerind “fortareata” Alfheim dar TIL reusind totusi un succes, chiar clar, cu 3-1, in dauna unor belgradeni de la Crvena Zvezda derutati poate de trusourile alb-rosii in dungi verticale ale vikingilor. Un alt Ole, Martin Alst, isi facea cu prisosinta datoria si cu acea ocazie. Asadar, tragand linia si adunand, 8 jocuri in precedentul raid European pentru TIL si fanii ei, autoporecliti Isberget. Iceberg.

Greu de imaginat ca fanii lui TIL se autonumesc "Iceberg", daca ne luam dupa cliseul pe care l-am surprins in "susul" zonei centrale, cu soarele mangaind pante inverzite...

Greu de imaginat ca fanii lui TIL se autonumesc "Iceberg", daca ne luam dupa cliseul pe care l-am surprins in "susul" zonei centrale, cu soarele mangaind pante inverzite...

O performanta nevisata in 1985, la abia prima promovare in liga intai norvegiana, cand TIL devenea a treia si ultima grupare din nordul tarii, dupa Mjolner si Bodo Glimt, care sa vada soarele elitei. De fapt si visul de a juca laolalta cu restul Norvegiei s-a infiripat tarziu, abia in ’72, cand federatia a acceptat si trupele din tinutul Soarelui de la Miezul Noptii sa intre in competitia “mama”, emancipandu-se de la nivelul regional. Iar in ’79 Tromso chiar ajungea in premiera in campionatul national al ligii secunde.

Initial timida la debut si-n Europa, in ’87 in Cupa Cupelor, contra scotienei St. Mirren, iar apoi in ’91 in UEFA, cu Tirolul, trupe cu care cel mult a remizat, Tromso insa s-a dezghetat in Cupa Intertoto, in 1995, cu un 2-2 la Aarau si un 1-0 de succes la Cluj, cu Universitatea, demolarea lui Havnar cu 10-0 fiind din pacate anulata de esecul acasa, 0-2 cu Germinal Ekeren. Eliminare.

Viking Laws... Legile vikinge. O insumare de capatai, la intrarea in Polarmuseet. Spiritul de luptatori le-a servit si in fotbal, de exemplu la Cluj, contra Universitatii: 1-0 pentru Tromso, in Intertoto

Viking Laws... Legile vikinge. O insumare de capatai, la intrarea in Polarmuseet. Spiritul de luptatori le-a servit si in fotbal, de exemplu la Cluj, contra Universitatii: 1-0 pentru Tromso, in Intertoto

Avea insa sa vina ea si prima calificare, in ’97, in Cupa Cupelor, cand TIL a rasturnat in prelungiri, 4-2, esecul cu 3-2 de la NK Zagreb, triumf care a adus-o apoi pe Alfheim pe cosmopolita Chelsea si le-a oferit alb-rosilor ocazia de a se remarca cu adevarat in Europa fotbalistica. Tromso nu mai era doar portul “baza” a expeditiilor polare ale lui Amundsen ori Nansen sau in preajma caruia fusese scufundat cuirasatul Tirpitz, eveniment din razboi caruia ii este dedicat un muzeu in apropierea orasului, ci si nordica asezare scandinava in care vedetele londoneze nu faceau fata rigorilor ninsorii viscolite: 3-2 pentru TIL!

Si va puteti imagina ca marea Chelsea a fost invinsa pe un stadion in a carui cabana de lemn de la peluza nord trofee sunt expuse in pervaz? 3-2!

Si va puteti imagina ca marea Chelsea a fost invinsa pe un stadion in a carui cabana de lemn de la peluza nord trofee sunt expuse in pervaz? 3-2!

Si mica e lumea… Invartindu-ma prin preajma Alfheim Stadium, de unde unul ca Rushfeldt sfarsea pe scena Cupei Mondiale cu “vikingii”, am intalnit un alt cutreierator delectandu-se cu fotografiatul. David Tate, in varsta de 49 ani, a inghitit in sec la retrogradarea in luna mai a clubului favorit, unul dintre cele mai vechi din Scotia si care in 9 iulie va aniversa 142 de ani de la infiintare.

Este vorba despre Queen’s Park, o mica grupare din Glasgow, supravietuind in umbra marilor Celtic si Rangers, si nu oricum, ci cu brio, in conditiile in care “Parcul Reginei” are in continuare la mana federatia scotiana de fotbal, careia i-a reconcesionat pe alti 20 de ani stadionul national Hampden Park. Pare greu de crezut dar Queen’s Park e proprietara arenei reconditionate, chit ca strange doar cateva sute de spectatori la jocurile “de-acasa” din ligile mici ale fotbalului profesionist scotian.

Tate, unul dintre cei 180 membri “plini” ai clubului si care achita un abonament anual de 210 lire sterline pentru acest privilegiu, mi-a sugerat sa vizitez portalul oficial www.queensparkfc.co.uk , pentru a ma convinge ca The Scottish F.A. plateste micului club chirie intru gazduirea pe Hampden a jocurilor oficiale inter-tari. Una dintre ciudateniile fotbalului. Poposit pe tarm la Tromso, in cursul unei croaziere, David si-a vazut apoi de drum…

Si apropo de Glasgow, unde in docurile din Gowan se nastea Sir Alex Ferguson, un macabru joc de cuvinte imediat cusut de englezi, reactie la decesul lui Michael Jackson. Cica Ferguson, spre deosebire de Jackson, va fi inca in masura “to play Giggs in October”, aluzie la turneul londonez din toamna al starului pop dar si la longevitatea aripii galeze. “To play gigs” se traduce cu a concerta dar, ca pronuntie, si cu „a-l folosi pe Ryan Giggs” … Diabolic, nu-i asa?

Un lucru e insa cert... Cine a trecut prin Tromso, fie invins pe zapada, fie vizitand gura fiordului, a plecat impacat sufleteste si innodat in noi prietenii cu pana mai ieri straini. Asa cum scrie pe paharele berii Mack. A se degusta la o vorba cu amicii...

Un lucru e insa cert... Cine a trecut prin Tromso, fie invins pe zapada, fie vizitand gura fiordului, a plecat impacat sufleteste si innodat in noi prietenii cu pana mai ieri straini. Asa cum scrie pe paharele berii Mack. A se degusta la o vorba cu amicii...

Ziua 178. Csaba si-a urmat inima

Iunie 23, 2009

 

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Dupa precedenta descindere in jumatatea “verde” a Edinburghului, la Hibs, am dat o raita pe la rivala locala Heart of Midlothian, mai batrana cu un an, cu o arena Tynecastle inzecit mai invechita si cu 80 de locuri mai mica decat Easter Road, dar cu mai multe trofee la activ si impulsionata de ambitiile lituanianului Romanov si talentul ultimului sau recrut intre antrenori, secuiul Csaba Laszlo din Odorhei.

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

La izvor a fost Sir Walter Scott, un fiu al Edinburghului, poet si nuvelist istoric, cu ale sale Ivanhoe ori Rob Roy dar si Heart of Midlothian, scrisa in 1818 drept a doua serie din povestirile “Tales of my landlord”. Creativul Scott ramane pe bancnotele lirei scotiene iar Heart of Midlothian, devenita initial o sala de ceremonii, receptii si baluri din capitala Scotiei, e numele purtat din 1874 de clubul de fotbal al “maroniilor” de pe Gorgie Road, din sud-vestul Castelului orasului.

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Midlothian e zona centrala a regiunii Lothian iar Heart of Midlothian e inima locului. Conturul visiniu-maroniu al inimii e pe caldaramul cu piatra cubica al celebrei Mile Regale ce leaga in inima Edinburghului Resedinta Majestatii Sale in Scotia de castelul cetatii, traditia istorica fiind ca locuitorii urbei sa scuipe in acel loc, la intrarea in Catedrala St. Giles, in semn de dispret pentru raufacatorii urbei. In zilele noastre, e un gest purtator de noroc iar, in cazul fanilor lui Hibs, un motiv de luat peste picior rivalii din celalalt capat al urbei, care, initial, pe cand Hibernian era fondata un an mai tarziu, se opuneau aparitiei acesteia in peisajul fotbalistic: “Noi mai trecem pe-acolo sa scuipam pe Hearts”. Hearts, cum e alintata pe scurt Heart of Midlothian. Inimile.

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

De fapt, continuand mistoul, suporteri ai lui Hibernian mi-au spus sa ma grabesc sa vizitez Tynecastle, arena lui Hearts, nu de alta dar “va deveni curand supermarket Tesco”. Adevarul e ca dupa locurile 3 obtinute in 2003 si 2004 in Scottish Premier League, stramtorata financiar, Hearts a fost la un pas de a vinde stadionul pe care joaca din 1886, doar sosirea omului de afaceri lituanian Vladimir Romanov in februarie 2005 schimband datele problemei.

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Fostul militar sovietic achizitiona initial 29,9% din club, acaparand 80% pana la finele respectivului an, pe cand, cu fraiele preluate, ii demitea pe rand pe George Burley, ex-international scotian, actualmente selectioner al “cimpoierilor”, si pe englezul Graham Rix. Chiar si in aceste convulsii, cu compatriotul Ivanauskas la carma, care n-avea nici el sa reziste prea mult, Hearts devenea vicecampioana in 2006, castigand la lovituri de departajare si finala Cupei Scotiei, dupa 1-1 cu Gretna, a saptea din palmares. Heart of Midlothian era primul club dupa Motherwell, din 1995 incoace, care sa sparga monopolul Rangers – Celtic al primelor doua locuri.

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Asadar, din start, Romanov a fortat sa readuca “Inimile” in prim-plan, la gloria altor doua perioade fructuoase din istoria clubului pitit pe stradutele din preajma arterei Gorgie Road. La inceputuri, Hearts cucerea doua titluri nationale, in 1895 si ’96, plus de patru ori Cupa Scotiei, celelalte doua campionate castigandu-le in 1958 si ’60, in perioada lui Alfie Conn, Willie Bauld, Dave Mackay ori Alex Young.

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Despre ultimul, asemuit cu Nureyev de englezul Jimmy Greaves, am citit in suplimentul sportiv al cotidianului The Scotsman, fostul star al lui Hearts fiind recreionat in ajunul finale Cupei Angliei, Chelsea – Everton, ca ex-jucator al “albastrilor” din Liverpool. In acele pagini era inserat si cliseul de arhiva cu managerul Alex Totten prezentandu-se in “fusta“ kilt pe banca lui Falkirk la ora finalei Cupei Scotiei din 1997, intr-o avancronica a ultimului act de pe Hampden Park, Rangers – Falkirk 1-0, saptamanile trecute.

Fotbalul scotian, inedit, cu o puternica pecete a locului si obiceiurilor, dar cedand nevoilor si intereselor economice, comerciale, financiare. Arena Tynecastle o fi ea veche, poate cea mai demodata dintre cele vizitate in Regat, cu 17.420 locuri inghesuite numai Domnul stie cum sub structurile metalice visinii contrastand cu biserica de pe colt si casele vechi din zona, insa magazinul de prezentare al clubului, din centrul comercial al “buricului” orasului, e ultramodern si cu de toate. Cu colajul vicecampionilor din 2006, cu elenul Fyssas ridicand Cupa, cu DVDul cu John Robertson si ale sale 9 goluri impotriva rivalei Hibs din totalul sau de 214, recordman all-time al lui Hearts, cu difuzarea la nesfarsit pe ecrane a unui succes cu 1-0 la “dusmana” Hibernian si mai ales cu tricourile de prezentare pentru noua editie de Europa Cup.

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

Caci clasandu-se din nou pe locul 3, pe podium, chiar cu sase puncte din cele 6 jocuri disputate cu marile Rangers si Celtic, Hearts se va alinia in competitia inlocuitoare a Cupei UEFA, si asta la carma cu un secui din Odorhei, Csaba Laszlo, nascut la 13 februarie 1964 si lansat la mijloc cu Progresul local.  Din Uganda, Csaba si-a ascultat inima si a raspuns apelului lui Romanov, preluand-o pe Hearts in 11 iulie 2008 si eliminand-o cu 2-0 pe Hibs din Cupa Scotiei chiar la Easter Road, exact dupa o jumatate de an, in 11 ianuarie ’09. Csaba isi urmeaza sufletul, cum frumos e sugerat fanilor intr-un poster de la stadion, “Follow Your Hearts”, si rasplata a venit sub forma titlului de Antrenorul Sezonului in prima liga.

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

Iar Romanov incearca sa prinda pasul cu reusitele echipei. Pe masa consilierilor locali e planul sau de a “roti” amplasamentul terenului de la Tynecastle cu 90 de grade, stramutarea tribunelor generand déjà reconstructia scolii locale pe cealalta parte a stradutei si convingerea locatarilor din sirul de cladiri de pe Gorgie Road, ce mascheaza arena ca o cutie de sardine, sa-si gaseasca loc, cu banii primiti, in alta parte, aproape de “Inimi”. Acolo, pe colt, e si visiniul pub “Tynecastle Arms”, iar peste drum, tot visiniu, “Robertson’s”. Al golgeterului. Cu vitrina anticariatului din preajma expunand cartea “Viata secreta a lui Laszlo, contele Dracula”.

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Stand in fata vechii tribune principale a arenei Tynecastle, reconstruita in 1914 si cu acoperis inca de lemn, si incluzand sectiuni in onoarea lui Bauld si Robertson, imi spun ca Romanov va avea nevoie de mai mult decat cele 9 milioane, record, primite in 2007 de la Sunderland pe portarul Gordon, pentru a contura indraznetul proiect.

Iar Csaba va avea nevoie de mai mult decat un secret si de o mie de “Inimi”-Hearts pentru a rezista capriciilor balticului si a-i aduce pe “Maronii” macar in postura din 1965, cand, pierzand cu 2-0 si implicit si titlul, la media de golaveraj, in fata invingatoarei Kilmarnock, au fortat trecerea la departajarea prin diferenta de golaveraj. Hearts n-a mai fost de-atunci atat de aproape…

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Ziua 171. Ani lumina de la „Huo!” la 0-0 la pauza cu Andorra

Iunie 14, 2009

A trecut si miercurea cand si ultimii au luat vacanta, fie ei chiar multimilionari campioni si vicecampioni. 10 iunie, cu ocazia jocului de calificare din preliminariile C.M. 2010, Anglia – Andorra. Si cat de diferite sunt datele problemei. Dar chiar, cat a trecut, macar pentru unii? Ei bine, campioana ramasa „in functie”, Man United, pornea pe 10 august 2008, pe Wembley, cu ocazia FA Community Shield, 0-0 cu „Pompey”, iar una ca Arsenal, peste alte 3 zile, intr-un 2-0 la Enschede, cu Twente, in a treia faza preliminara a Champions League… Le-o fi si lor de-ajuns, nu-i asa, Mister Rooney ori Walcott? Dar ma contrazic, asta vizavi de „ziua” de alaltaieri si conflictul Wenger – Pearce, pentru Walcott.

Capello si selectionata sa au adunat 7 victorii din tot atatea posibile pentru accederea la turneul final din Africa de Sud, o schimbare la fata comparativ cu descinderea Albionului la Barcelona, cu McClaren la timona, cand un 0-0 la pauza impotriva micutului stat din Pirinei a generat furia oarba a sustinatorilor englezi deplasati in Catalonia si a anticipat o campanie esuata de calificare la Euro 2008. Dar nu la paralelele inegale Capello – McClaren ma voi referi, nici la revenirea Angliei pe linia de plutire alimentand marile asteptari ale unei mandre natiuni fotbalistice, ci la doua considerente afectand tangential sportul nu doar in Albion rege si mai ales activitatea federatiei din Soho Square.

Acel 0-0 cu huiduieli la pauza s-a consumat in 28 martie 2007, la patru zile dupa ce Albionul remiza alb in Israel, iar rateurile par acum la ani lumina, mai ales in lumina ultimului 4-0 cu care s-a intors Capello din Asia. Dar altele-s subiectele…

Uno… 

Luni seara, cu prilejul amicalului de tineret Anglia – Azerbaidjan, difuzorul irlandez prin satelit Setanta Sports parea a-si fi facut retragerea cu coada intre picioare in ceea ce priveste transmisiile fotbalistice in direct ce tin macar de reprezentativa celor Trei Lei. Un vis conturat in joaca, intr-un bar din vestul Londrei, cand cu meciul Irlanda – Olanda de la Coppa del Mondo 1990, pentru care doi „verzi” au licitat drepturile de difuzare pe propria lor retea si au perceput 5 lire sterline de la fiecare client ce a calcat pragul stabilimentului pentru a viziona acea remiza, tocmai era pe cale sa se destrame intr-un bluf de mari proportii, si inca pe marea scena.

Setanta Sports si-a consolidat proeminenta cand a reusit sa dobandeasca un „pachet” din drepturile de difuzare impartite de Premier League si detinute in prealabil sub forma de monopol de BSkyB, control care fusese zdruncinat prin decizii europene stipuland legea concurentei. Odata infipti macar si cu un stegulet modest, cei de la Setanta se puteau declara multumiti… The New Kids on The Block. Au transmis in direct din Premier League si, undeva peste mana, tinand cont de statutul lor de post privat prin satelit dinafara Regatului Unit, au greblat pana si dispute din competitia K.O. patronata de Football Association, si anume Cupa Angliei, ba chiar si meciuri oficiale de calificare ale Albionului si al altora dintre tarile Home Nations. Asta insa pana luni, cand The New Kids n-au mai avut forta in buricul degetelor sa se mentina pe bloc. Li se va deschide parasuta? Analistii au estimat ca nu… Serviciul de abonamente pentru clienti, atat telefonic cat si pe internet, a fost brusc sistat, semn al lacatului iminent la usa.

Setanta s-a vrut a fi o alternativa sau mai bine zis o contrabalanta la monopolul Sky in Premier League, si in acest sens a fost asadar binevenita desi, licitand exact pentru meciurile Angliei, si-a intins plapuma cu o impunitate de ordin mai degraba moral. Jocurile Angliei, in orice oranduire normala, ar fi trebuit sa ramana apanajul BBC, tot asa cum ale Romaniei ar fi ramas in mod ideal in curtea TVR. Dar vremurile s-au schimbat subit si canale comerciale, ba chiar prin satelit si straine, au obtinut drepturile de difuzare de la cel mai vechi for fotbalistic federal din lume. Bastioanele traditionalismului erau daramate. Nu supararea celor care ar fi dorit sa vizioneze Anglia tot pe BBC au facut insa ca Setanta sa nu-si perpetueze consolidarea pe piata, ci slabele sale vanzari. 1,25 milioane abonamente nu suna mult, intr-o tara avida de fotbal si dresata recent in a fi ahtiata de fotbalul transmis pe micul ecran, numarul de abonati necesar macar pentru a supravietui fiind estimat la 1,9 milioane.

Sesizand esafodul destramat al conlucrarii cu Setanta, Football Association e pregatita pentru redistribuirea imediata a drepturilor de difuzare, asta daca se incumeta cineva sa liciteze la nivelul stachetei ridicate de postul prin satelit, in disperarea sa de a-si asigura un contract ce parea cu mare priza la public. Ei bine, cert e ca jocul cu Andorra e pe mainile ITV, unul dintre canalele terestre nationale ce lua initial transmisii ale nationalei de la pana recent monopolista pe aceasta felie, BBC.

Daca nu multi ar fi simtit lipsa Setanta cand e vorba de meciurile cu implicarea Football Association, deci ale Albionului ori din Cupa Angliei, in schimb atat Premier League cat si Scottish Premier League isi refac socotelile zdruncinate de incapacitatea de plata a Setanta. Care a ratat deja termenul de plata, de saptamana trecuta, a celor 3 milioane lire sterline, in cuferele forului primei ligi a „cimpoierilor”, si pare si mai subreda in privinta mult mai consistentei sume ce o are curand de livrat pusculitei lui Richard Scudamore, la Premier League. Problema e ca Setanta mai avea un an din contractul in derulare plus castigase din nou o particica din viitoarea intelegere, si mai banoasa, pe 3 ani. Cine va prelua potul, in conditiile in care Sky nu are dreptul, conform avertismentului primit de la „centru”? S-a auzit in iarna, cand cu licitatia viitorului contract, numele ESPN, de peste Atlantic, ba chiar n-ar fi exclusa lansarea propriu-zisa a „Premier League TV”, o proprie afacere, in familie. Si apropo de posturile proprii, Setanta avea intelegeri financiare pana si cu cateva din canalele private ale unora dintre cluburi, printre care Liverpool, asa incat ramificatiile incapacitatii de plata a Setantei sunt mai adanci si mai raspandite decat pare la prima vedere. Mica – mica in comparatie cu gigantul Sky, si totusi semnificativa, cand e vorba de achitarea platilor. Minusul in vistieria fotbalului, per total, din picajul Setanta, s-ar ridica la 150 milioane lire, deloc de neglijat in conditiile creditarii actuale restranse, a devalorizarii lirei si a conditiilor mai neprielnice de piata.

Un crah similar se lasa cu consecinte mult mai drastice la inceputul anilor 2000. Atunci, intr-o tentativa gen pionierat, ITV a incercat lansarea transmisiilor digitale a unor jocuri din Football League, obtinand drepturile de difuzare pentru „pachetul” respectivelor dispute din ligile 2-4. Proiectul nu s-a materializat, ba chiar a capotat din fasa, crah care a lasat The Football League si implicit cele 72 cluburi profesioniste de sub umbrela sa fara veniturile anticipate. Neavand de unde sa le imparta sumele asteptate, Liga a asistat la automutilarea sau chiar alunecarea in faliment a unor cluburi membre. Acum, cu bani de rezerva, mai puternicele foruri ale primei ligi engleze respectiv scotiene, vor face probabil platile necesare membrelor ei, chiar daca banii asteptati de la Setanta nu vor mai veni sau vor rasari de undeva, cu intarziere.

Esecul Setantei e implicit masura puterii BSkyB. Care domina si controleaza piata, chiar marind potul la licitarea viitorului contract de difuzare al jocurilor din Premier League. Setanta n-a tinut pasul si puritanii nu pot decat sa se bucure, obiectand ca jocurile Angliei n-aveau ce cauta in difuzarea unui post nu terestru si inca strain. Iar la fel cu Cupa Angliei, intr-un fel patrimoniu national. Devenise ridicola in actuala campanie de calificare imposibilitatea multor suporteri sa vizioneze meciurile nationalei tarii lor, asta pe cand acelasi joc era difuzat bine mersi peste mari si tari. Poate ca federatia va fi mai chibzuita, cui sa ofere contractul…

Setanta nici n-a patruns in multe case, nici in prea multe puburi de pe colt, care au fost „sugrumate” de Sky in a-si obtine licenta de redifuzare, si nici transmisiile in sine ori comentariile din platou n-au avut calitatea rafinata peste ani de Sky. Sunt multi care spun ca a viziona o transmisie fotbalistica asigurata de Sky e o alternativa mai buna decat a te deplasa la respectivul meci. Si asta spune multe. Dar Setanta poate fi deplansa ca orice competitoare care s-a vrut acolo, in bucate, sa ofere un serviciu publicului.

Dar dupa o saptamana de a fi sau a nu fi, postul a fost „injectat” cu zecile de milioane necesare pentru aducerea la zi a platilor drepturilor de televizare si cu promisiunea ca va subzista cum necum pe piata. In schimbul a 20 milioane lire, un investitor nord-american de origine europeana a preluat 51% din Setanta. Cum va naviga in continuare, demn de urmarit… 

Due…

Anglia – Andorra, fie ea si o confruntare de mana a doua, datorita inferioritatii oaspetei, ramanea totusi un joc oficial de calificare la Mondial, si inca pe Wembley. O umbra a deznadejdii s-a intins insa peste ultima aparitie inaintea pauzei de vara a starurilor Angliei in fata fanilor sai. Si anume dilema descinderii conform obiceiului la marea arena din nord-vestul Londrei. Si asta pentru ca, din preziua jocului, de la ora 7 post meridian, timp de 48 ore, sindicatul transporturilor are anuntata o greva inclusiv a metroului londonez. Si cu ce sa ajungi mai lesne la Wembley decat cu metroul, pe ultimul tronson dat in folosinta, „argintiul” Jubilee Line?

Anticipand actiunea revendicativa, The F.A. a stopat la 70.000, inca de saptamana trecuta, numarul biletelor puse in vanzare la jocul Angliei, preferand niste venituri mai mici unei potentiale seri cu cantec, de atata ingramadeala. Cuvantul haos a fost amintit in stirile pe marginea complicatei situatii a deplasarii fanilor la si de la stadion pentru un joc in nocturna, de la mijlocul saptamanii, si acesta e colacul peste pupaza la niste saptamani foarte agitate in general in peisajul social din Albion. Taman o greva a transporturilor, la ora pelerinajului spre Mecca fotbalistica, pentru a vedea o Anglie renascuta, mai trebuia unei societati care afla de la o zi la alta ca parlamentari percepeau din banii contribuabililor cheltuieli pentru sa zicem dopuri de chiuveta ori ca alte nu stiu cate posturi de munca sunt agatate in cui in lungul si latul insulei. Greva generand poate chiar anularea unui drum cu baiatul la Wembley, un alt motiv de fiert in suc propriu pentru o natiune neobisnuita in ultimul deceniu cu asemenea nemultumiri si o alta adaugire la ceea ce ar putea sfarsi intr-o provocare fatisa a unui an de fierbere.

Mai intai multor case li s-a luat sansa de a viziona meciurile Angliei, pe canalele terestre traditionale, BBC ori macar ITV. Doar 1,25 milioane abonati pe Setanta plus ingramaditii prin baruri asistau la ceea ce devenea un privilegiu. Iar acum multor fani li se complica existenta cu niste garnituri de tren sistate, spre stadion.  Batai de cap pentru FA, pentru autoritati, forte de ordine. Dar i-as plange de mila doar fanului care sigur a platit un pret piparat si acum se scarpina-n cap: cum sa ajung fain frumos acolo? Nu „ingramaditi ca vitele”, cum sesiza un localnic aventura de a te strivi si sufoca intre usi inchizandu-se si alte corpuri la urcarea la ora de varf in metroul londonez…

Pana la urma au fost putin sub 60.000 de spectatori, iar scorul cu Andorra a fost pe masura, 6-0, Rooney si Defoe facandu-si datoria cu „duble” iar Beckham reconfirmand ca e mai mult decat folositor fie si ca inchizator… Capello i-a folosit pe Green – G Johnson, Terry, Lescott, A Cole – Walcott, Lampard, Beckham, Gerrard – Rooney, Crouch. Asadar Walcott a fost titularizat, cu 5 zile inaintea startului C.E. Under-21, contra Finlandei. Si se pare ca nu doar Capello plus Pearce sunt incantati in a-l fi pus la punct pe Wenger in privinta folosirii lui Theo la aceste „oficiale” din vara, ci insasi tanarul jucator. Care pune selectionatele nationale mai presus de odihna inaintea unei noi campanii. Asta spre deosebire de Bentley, acum 2 ani, si care, iata unde a ajuns… Nici macar rezerva la Spurs si pe farasul lui Harry Redknapp.

Ziua 169. Irlanda in limba latina

Iunie 9, 2009

Inaintea lui Man United a fost Hibernian, pe scurt Hibs. Despre primii reprezentanti ai insulelor britanice in cupele europene, ‚verzi’ stabiliti in zona portuara Leith, in preajma terminalului oceanic la estuarul Firth of Forth, intr-un reportaj din capitala Scotiei, Edinburgh.

Hibs, de la Hibernia, e verde, si e inramat intr-un Public House de-al locului, in zona portuara Leith. Hibernian e parte marcanta a comunitatii locale...

Hibs, de la Hibernia, e verde, si e inramat intr-un Public House de-al locului, in zona portuara Leith. Hibernian e parte marcanta a comunitatii locale...

Edinburgh, zisa si Atena nordului. Intr-adevar, la capetele arterei Mila Regala strajuiesc semete faimoasele coline, una cu Edinburgh Castle, cealalta cu palatul Holyrood si un templu cu zvelte coloane. Doar ca aici predomina piatra gri-negricioasa. Iar de la picioarele templului coboara spre port strada comerciala Easter Road, atat de des pomenita in transmisiile fotbalistice.

E ‚patria’ lui Hibs, club fondat in 1875 de imigranti irlandezi, Hibernia fiind denumirea in limba latina a Irlandei. Sa nu uitam, legiunile ajungeau si pana aici… In Atena nordului, confluenta de simboluri.

Andy Goram, niste maini sigure intre buturi, a strans peste 100 jocuri pentru Hibs, inainte de a deveni celebru la Gers si la nationala Scotiei, si s-a regasit pe drept intr-un calendar pe 2009 cu starurile lui Hibs. Iar pubul local l-a inramat si expus intr-o loja

Andy Goram, niste maini sigure intre buturi, a strans peste 100 jocuri pentru Hibs, inainte de a deveni celebru la Gers si la nationala Scotiei, si s-a regasit pe drept intr-un calendar pe 2009 cu starurile lui Hibs. Iar pubul local l-a inramat si expus intr-o loja

Stadionul Easter Road nu e insa pe respectiva artera, ci pe o adiacenta straduta serpuita, structura metalica dominand casele din jur. Ivindu-mi-se aidoma unui urias si strapungand linia orizontului, ma intreb cum de aduna doar 17.500 spectatori. Totul e verde-alb, inclusiv un urias inscris pe exteriorul tribunei, THE HIBERNIAN FAMILY, cu explicatia ca ‚familia’ locului joaca pe Easter Road din 1893. Intru in vorba cu doi tineri care-mi spun ca ei tin de fapt cu Celtic, ‚verzii’ din Glasgow, si fotografiez tribuna metalica, The Famous 5 Stand, standul celor cinci faimosi, aducand un omagiu cvintetului ofensiv Smith – Johnstone – Reilly – Turnbull – Ormond, doar cu ultimul nu de-al locului, si care atacanti inca se afla in topul celor mai prolifici 6 marcatori ai lui Hibs, la a carei pagina de aur, cu titlurile cucerite in 1948, `51 si `52, din totalul celor patru din palmares, au contribuit cu varf si indesat.

Turnbull, prolificul atacant, inclus in albumul pe 2009 al vedetelor clubului, zambind in acelasi pub cu conotatii fotbalistice, The Harp and Castle. Harpa e si pe stema lui Hibs, din 1875, iar Turnbull juca in anii '50, pe cand verzii cucereau Scotia...

Turnbull, prolificul atacant, inclus in albumul pe 2009 al vedetelor clubului, zambind in acelasi pub cu conotatii fotbalistice, The Harp and Castle. Harpa e si pe stema lui Hibs, din 1875, iar Turnbull juca in anii '50, pe cand verzii cucereau Scotia...

Dar pe cat de mare pare tribuna nordica, pe atat de arhaica, scunda si inghesuita e cea estica, pitita dupa colt, si in care, aveam sa aflu, se strang fanii de moda veche. De-aici explicatia celor doar 17.500 locuri. O arena veche, partial reconstruita, inghesuita intr-un Leith portuar vechi, incercand sa se reinventeze prin introducerea unei linii de tramvai legandu-l de aeroport.

Ceva mai jos, in colt, in fata pubului The Old Footballers Arms, cu nuante verzi, localnicii imi spun ca desi Hibs isi trage seva doar din aceasta arie nord-estica a Edinburghului, nu toti tin insa cu ‚verzii’. Mai asteptata era finala Cupei Scotiei, Rangers – Falkirk, mai ales pentru prezenta ‚albastrilor’ din Glasgow. Cu alte cuvinte Celtic si Rangers magnetizeaza si-n Edinburgh, capitala tarii, si-mi zic ca asta e soarta lui Hibs, care-n primele ei decenii de existenta a tras din greu impotriva discriminarii si neacceptarii la care a fost supusa de Hearts, rivala locala din Edinburgh, de extractie protestanta.

Alte fotografii-document de la Easter Road, un tricou verde cu semnatura al lui Murphy, si fotbal in direct pe un ecran de la Harpa si Castelul

Alte fotografii-document de la Easter Road, un tricou verde cu semnatura al lui Murphy, si fotbal in direct pe un ecran de la Harpa si Castelul

Si totusi, de la debutul lui Hibs, un 0-1 la Hearts in ziua de Craciun din 1875, cele doua au strans 604 derbyuri, dintre care multe ‚amicale’, cu bilantul 269-195 pentru Hearts. Dar si cu Hibs invingand in ultimul, 1-0 la Tynecastle, insuficient insa. Doar pe 6 in 2009, fata de Hearts, pe 3. Pe podium incheia Hibs in 2001, cu Alex McLeish la timona, si in 2005, cu Tony Mowbray, naufragiatul cu West Brom, dupa niste ani `80-`90 de restriste, cu `noul val` Dundee United + Aberdeen mai puternic si cu ‚verzii’ salvati de la faliment doar de intreprinzatorul Sir Tom Farmer, ai carui inaintasi impiedicau la randul lor scufundarea vremelnica a lui Hibernian. Asta cam pe cand Hibs cucerea a doua si ultima ei Cupa a Scotiei, in 1902.

Acum, Edinburghul s-a uitat la TV la o alta finala cu implicarea ‚marilor’ din Glasgow, Hibernian figurand ultima data in 2001, intr-un 0-3 cu Celtic, si asta dupa 22 ani de asteptare.

De-atunci insa, soarele a rasarit in Leith, in 2007, cand cu cucerirea Cupei Ligii, un 5-1 cu Kilmarnock, iar 10 ianuarie 2008 a consemnat intoarcerea la vatra, ca antrenor, a lui Mixu Paatelainen, finlandez ce reusea un hat-trick impotriva rivalei Hearts, intr-un 6-2 in 22 octombrie 2000, succesul cel mai apropiat de orgasmul cosmic de 7-0 din 1 ianuarie `73, tocmai pe Tynecastleul lui Hearts of Midlothian.

Russell Latapy, caribeanul ajuns si la Cupa Mondiala ce a incantat tribunele de la Easter Road...

Russell Latapy, caribeanul ajuns si la Cupa Mondiala ce a incantat tribunele de la Easter Road...

Dar desi privita de sus de ‚maronii’, Hearts, si in umbra ‚marilor’ din Glasgow, chiar si in estimarile si simpatiile unor localnici, Hibs din Leith, THE HIBERNIAN FAMILY, ramane cu satisfactia de-a fi fost prima reprezentanta a fotbalului britanic in cupele europene, cu ocazia editiei inaugurale a C.C.E., cand, ca si acum, netinandu-se cont de statutul de campioana nationala a participantelor, ‚verzii’ au figurat intre cele 18 competitoare, desi venisera de pe locul 5 in Scotia, si au trecut de Rot-Weiss si Djurgardens, lovindu-se insa in semifinala de Stade Reims. Altadata, alde Barca era eliminata din eurocupe de Hibs!

A vrut Hearts sau nu, Hibs rezista si azi, de 134 ani, si tot la Easter Road, cu o stema verde reunind harpa, simbol al Irlandei, castelul de pe colina, simbol al orasului, si un vapor, simbolul zonei portuare Leith. Hibernian, ancorata in ‚familia’ locala, chiar daca nu toti membri ei o au la suflet. Hibs, stingandu-se totusi incet, sufocata de foamea de trofee a tartorelor Celtic si Gers, dar fara sa se predea…

O confirmare a convulsiilor de la un club pionier dar mereu impovarat, decizia anuntata de finlandez, exact in seara in care fotografiam la Easter Road, de a demisiona de la carma ‚verzilor’. Un anunt soc pentru trupa din Leith, lasata de Paatelainen, din lipsa de fonduri pentru transferuri…

Surpriza, bossul Mixu renunta, anuntau panourile publicitare ale The Scotsman pe Mila Regala, strada paralela din cetatea veche unde, pe Cowgate, era fondat clubul Hibernian

Surpriza, bossul Mixu renunta, anuntau panourile publicitare ale The Scotsman pe Mila Regala, strada paralela din cetatea veche unde, pe Cowgate, era fondat clubul Hibernian

Ziua 167. Salvati de clo…, pardon… elicopter

Iunie 7, 2009

Nu ne pune nimeni. Intr-adevar, nimeni nu ne pune sa ne aliniem la start in dure alergari de anduranta. Nu ne obliga sa incepem si sa sfarsim o cursa pe asfalt, de maraton sau mai mult. Nu ii forteaza nimeni nici pe cei care aleg intreceri pe teren variat, avand de trecut pana si ape pana la brau, si pe distante chiar si mai lungi. Sunt optiuni personale.

In fond, nici statiile cu apa si alte produse nu sunt obligatorii, desi la ordinea zilei in concursurile de alergari. De ce atata vaiet pentru apa disparuta si lipsa de pe traseu, la Maratonul Edinburgh? I s-au oferit soldatului Phippides, pe cand alerga intr-un suflet spre Atena distanta ulterior adoptata drept maraton, tot soiul de ape, geluri energizante, banane, Lucozade, bureti imbibati si alte asemenea avantaje? Nici chip… Era pe vremea spartanilor. Maratonul e o proba de anduranta, de capacitate de efort in anumite conditii date. In cel mai bun caz, fiecare ar trebui sa-si posteze in prealabil sticlute cu apa, la anumite distante pe care le considera de cuviinta, ori pur si simplu sa le aibe la purtator. Sau nu?

De la caldura din Scotia, la polul opus, la frigul de-ti patrunde in oase, cu ploaie si vant, in cursul concursului Welsh 1000m Peaks disputat la o saptamana dupa Maratonul din Edinburgh, in natura salbatica din Tara Galilor. Nu tu sosea si asfalt, ci poteca pe teren variat, prin paduri montane. Vremea n-a tinut cu organizatorii si cei doar 250 alergatori, in general cercuri restranse incumetandu-se la acest gen de intreceri, si a devenit extrema, cum se intampla la un concurs din nordul Albionului si anul trecut.

Disparuti sub norii grosi, descoperiti doar gratie tehnologiei. Telefonul mobil. Unii au fost salvati din conditii meteorologice si climaterice potrivnice doar gratie interventiilor cu elicoptere.  Din alergatori, in vulnerabile fiinte umane luate pe sus. In aer. Puterile si capacitatea umana de supravietuire nu sunt asadar infinite, ci mai degraba limitate, si chiar daca vremurile actuale imping nastrusniciile Health&Safety, mai exact a sanatatii si sigurantei, la cote mai mult decat ridicole si de fapt perdea de fum pentru a propaga insidios si subversiv alte manevre, adevarul e ca nici cel mai bine pregatit si la prima vedere imbatabil dintre atleti nu e absolut ferit de natura conditiei umane. Si aceasta este recunoasterea propriilor limite ori fateta esecului. Radcliffe, detinatoarea recordului mondial, sau Dita, campioana olimpica la zi, nealiniindu-se la start respectiv abandonand pe parcurs, la Flora London Marathon, in cursa pierduta cu limitele si capacitatile propriului organism.

Cateodata, prea multa bravada si exagerare te lasa in aer, neputincios, salvat doar de elicopter. O lectie buna pentru deprinderea unui dram de umilinta. Dar mult prea multor capete infumurate nu li se pot preda si lectura nici cele mai de baza dintre lectii…