Posts Tagged ‘BBC’

Puneti-va ochetii 3D!

Aprilie 12, 2010

Puburile in general se inchid cu zecile pe saptamana, invers proportional cu datoria publica, in crestere zi de zi cu 447.575.342 milioane lire. Iar puburile "de fotbal" vor fi indirect lovite de decizia audio-vizualului de reducere a preturilor percepute en-gros la redistribuirea de catre Sky a "pachetelor" sale Sports. Mereu cu un pas inainte insa, SKY tocmai a lansat in 1.000 puburi transmisiile tridimensionale. Din noutate, in curand obisnuinta...

Mingea e mai usoara si devianta, pornind din bocanci mai luciosi si uneori roz. Inovatii ce de-acum pot fi vizionate tridimensional. Inaugurarea s-a facut cu ocazia derbyului Manchester United – Chelsea, difuzat in “3D” in 1.000 de puburi dotate cu ecrane speciale pentru o asemenea transmisie.

Altadata, mai exact in 16 septembrie 1937, sub genericul “Football at the Arsenal”, anuntat in program la ora 15.40, cu o durata de un sfert de ora, BBC realiza prima transmisie televizata in direct a unui joc de fotbal ori, in fine, a unei experiente tematice in acest sens, pe Highbury, intre prima garnitura a “Tunarilor” si echipa de rezerve. N-a fost atunci vorba de favoritisme la adresa ros-albilor, in fond o usurare pentru daltonisti in conditiile transmisiei in alb-negru, ci de situarea studiourilor in acele vremuri in proximitatea arenei, la Alexandra Palace.

Ce diferenta. Acum au avut nevoie doar de-o pereche de ochelari pretati vizionarii in “3D” si ceva maruntis, perceput pare-se la intrare. Puburile pioniere, tinand cont de avalansa de cereri, n-au ratat ocazia sa faca un ban in plus, incepand astfel sa amortizeze investitia cu tridimensionalul. Iar poate pana si fanii lui United au inghitit mai usor cu ochelarii fumurii galusca esecului si ofsaidul la Drogba. Fotbalul este de-acum cinematografie si arta, mai mult decat un simplu joc, ci divertisment sorbit la un cocktail inclusiv de tinere din clasa de mijloc.

Ei bine, lansarea pe piata e opera aceluiasi BSkyB, difuzor prin satelit ale carui plati pentru drepturile de televizare au generat relansarea in 1992 a intaii divizii in formula Premier League. Platile au tot crescut si-au crescut, ajutand cluburile din elita fie sa-si atraga jucatori tot mai buni, inclusiv tot mai multi straini, si sa-i plateasca treptat tot mai bine, fie sa-si mareasca stadioanele. La inceputuri, in mai ’93, United contabiliza o medie anuala la Old Trafford de 35.132 spectatori. In 2009, mai mult decat dublu: 75.304. La fel Arsenal. De la 24.403, la 60.040 in editia trecuta…

Deci difuzarile au mers mana in mana cu cresterea asistentelor. Prosperitate. Insa premiera de la United – Chelsea a venit la finele unei saptamani in care BSkyB a primit ordin de la audio-vizual sa reduca preturile percepute celorlalti difuzori pentru vanzarea en-gros a pachetelor SkySports 1 si SkySports 2, fiind vorba de o micsorare a incasarilor celei care detine partea leului in privinta drepturilor cu peste 20%, daca nu chiar batand spre o treime.

Cu alte cuvinte, pare-se urmeaza a fi subtiata “mierea” turnata la Premier League, cu efecte secundare in achizitia de jucatori si plata regeasca a starurilor. Pusa vadit la colt, si argumentand ca a investit urias peste ani pentru a-si castiga si mentine piata, BSkyB a dovedit insa ca e cu un pas inaintea tuturora, scotand din joben iepurasul de Pasti cu tridimensionalul. Care, bineinteles, va lua amploare in noul sezon… 

Altii, in incercarea de a contracara monopolul lui BSkyB, au dat in primire. Irlandezii de la Setanta au licitat pentru o felie din drepturile Premier League, si nu numai, insa palaria a fost prea mare iar urmarile, falimentare pe piata britanica. Locul in campionat i l-a preluat ESPN, probabil de decenii tanjind sa intre pe piata fotbalistica, si mai ales cea insulara, iar in alte competitii inclusiv alde pagina virtuala a Federatiei Engleze. Cu alte cuvinte socul a fost dublu. Nu doar pentru Setanta, nerezistand concurentei inegale pe piata dominata de BSkyB, ci si pentru acele foruri – The Football League, FA Cup – ce-i incredintasera oarece drepturi de televizare.

Ba chiar triplu. Pentru ca Setanta a facut la vremea sa valuri, sesizand audio-vizualul in privinta monopolului BSkyB, investigatiile demarate pe-atunci avand finalitate in recenta impunere de cedare la prêt redus a transmisiilor sale.

Chit ca vestea a fost primita cu reticenta de Sky Sports, ba chiar cu o tacere de mormant de beneficiarele din Premier League, cluburile si-asa luand aminte la decizia unui superstar ca Xabi Alonso de a parasi insula odata ce-a fost anuntata cota de impozitare de 50% pentru anumite plafoane inalte de venit, totusi sunt destui bani, de bine de rau, in cuferele elitei.

Insa un caz recent petrecut pe vale in jos poate fi ca un semnal de alarma pentru fotbalul “mare”, fie el si tridimensional. Ani de zile au pacatuit gruparile din diviziile inferioare, dupa colapsul primei retele terestre digitale, ITV Digital, a carei lansare s-a bazat inclusiv pe un atractiv pachet fotbalistic, prin castigarea drepturilor de televizare a partidelor din Football League, esaloanele doi – patru ale jocului profesionist, pentru sezonul 2001-2002. Intentii minunate, dezastru total…

Lansarea n-a prins la public, nu multi s-au abonat si in disperare de cauza ITV Digital a mieunat sub fereastra Football League sa faca uitate 130 milioane din totalul de 315 al contractului. Forul fotbalistic nici n-a vrut s-auda, ITV Digital a intrat in incapacitate de plata iar cluburile, bazandu-se pe predictiile unor venituri substantial crescute din noul contract, au ramas cu buzele umflate. Iar unele au fost atat de vaduvite incat mai ca au pus lacatul. Degeaba s-a agitat Football League, pierzand procesul in care solicita compensatii.

In fine… Un club fondat in 1885 si care s-a regasit din 1931 in Football League a disparut momentan de pe harta fotbalului. Am mai scris in acest sezon de Chester City, cea cu arena Deva Stadium jumi-juma in Anglia si Tara Galilor. Pe-atunci, fosta castigatoare a Cupei Tarii Galilor in 1908, ’33 si ’47 inca lua apa in subsolul ligii a cincea, Nationwide Conference, unde pornise vara trecuta, dupa 5 ani petrecuti intre profesioniste, cu o penalizare de 25 puncte, dintre care 10 provenite din intrarea in mai 2009 pe mana administratorilor, dupa faliment, iar 15 sustrase pentru ulterioare nereguli financiare.

De-atunci insa, Chester City a ajuns in situatia de a nu se prezenta in 9 februarie la Forest Green, pentru jocul cu Rovers, fotbalistii solicitandu-si salariile, motiv pentru care forul Nationwide Conference a suspendat-o timp de 7 zile iar finalmente a exclus-o din competitie. Ceva nou in Albion dar care iata, s-a intamplat!

Meciul cu Ebsfleet, 1-2 pe “Deva”, avea sa fie ultimul din istoria lui Chester City, liga a cincea continuand in 23 de echipe, schioapa. Culmea ironiei e ca unicul triumf in liga din palmaresul clubului a fost tocmai Nationwide Conference, in 2004, cand se parea ca precedentul faliment, din octombrie ’98, fusese dat uitarii. Dar astfel a sfarsit clubul ce il dadea in 1980 pe Ian Rush pe 300.000 lui Liverpool si la care a jucat 176 meciuri Terry Owen, nimeni altul decat tatal lui Michael.

Curajosi de-ai locului spun ca in vara gruparea se va relansa din ligile “foarte mici”, de la baza, dar pana una alta si Chester a fost oarecum o victima a filtrarii cu taraita a banilor din televizari catre esaloanele inferioare. Ar fi fost tare greu de crezut pana in februarie ca in Conference sa se ajunga la etape in sir cu “echipa <X> sta”, din lipsa de adversar…

Anunțuri

Antrenorul anului cu Becks, despre Dame si Coe

Martie 25, 2010

Gary Lineker l-a introdus in scena iar Smithy si-a dat drumul, inclusiv in italiana, adresandu-i-se lui Don Fabio. Dar si lui Giggsy, intrebandu-l cati ani are. 46, 47? O mostra de umor englezesc, la Sports Personality of the Year. Iar actiunea BBC Sport Relief Night 2010 a avut si un scop caritabil, in cea mai buna traditie insulara. 

Regia a fost perfecta, totul a parut aievea iar mesajul impulsionant al lui Smithy a fost receptionat de sportivi. Portavocea unei natiuni care si-a indemnat favoritii sa traga cu dintii pentru onoruri, mai ales ca se apropie Jocurile Olimpice… Pentru anglofili, o buna portie de amuzament.

Altfel moderator la BBC Match of the Day, „procesul etapei”, Lineker i-a facut culoar lui Smithy, care li s-a adresat printre altii dublei medaliate cu aur pe 800 metri, Dame Kelly Holmes, si presedintelui comitetului organizatoric al London 2012, Sebastian Coe, fost campion olimpic pe 1.500 metri.

„Nebunia” portarului

Octombrie 18, 2009

Nu m-a surprins deloc in cele cateva zile placut petrecute in Romania, acasa in Timisoara, sa descopar ca nimeni nu auzise de Marian Bataiosu. Cine-o mai fi si asta? Aaaaaa, noul campion mondial la scrima? El sa fie oare? Ca stii, numele ne scapa… Atunci bravo lui! Nu, nu, nu, numa-ncet, ca nu-i deloc el!

Nu rad ori infierez deloc necunoasterea, ci vreau sa evidentiez cat de dezinformata pana in panzele albe e societatea romaneasca, in acest caz prin omisiune. Puterea caracatitei sta si in evantaiul procedurilor de dus cu presul, iar dezinformarea prin ignorare e una din sutele de variante de manipulare a maselor existente in arsenalul tragatorilor de sfori.

Tot romanul a auzit de unul sa zicem ca Gigi Becali, impins pe scena acestui teatru de papusi cu figurine sinistre de cei ce bombardeaza publicul cu personaje dintre cele mai deranjante, sfidatoare si uzurpatoare pentru „viata cetatii”, dar tot mai putini compatrioti asezati in fata televizoarelor cu care se minte constant si de doua decenii poporul ar reactiona prompt intrebati fiind de numele unui cercetator, inventator, creator ori om de succes prin forte proprii de pe acele meleaguri.

Ca o paranteza, nu pot sa uit efectuarea unui scurt sondaj de opinie stradal, cu camera de filmat si microfonul, ca reactie imediata la un alt succes pe scena olimpica al admirabilei Elisabeta Lipa, aur in proba de canotaj 8+1 la Atlanta, si care a dezvaluit adevarata fata a dezinteresului uman. Dintre cei interpelati, o singura persoana s-a intrebat daca e vorba de… gimnastica. Restul, ca la dentist. Iar la vremea respectiva legendara sportiva isi desfasura activitatea la nivel de club tocmai in orasul celor intervievati…

Cartea pierzatoare a publicului este crezul ca daca o anumita persoana, un anumit nume, nu ii defileaza prin fata ochilor pe amintita scena, nu e asadar demna de a fi luata in seama, de recunoastere, apreciere, incredere. Ei bine, tocmai putinii reprezentanti care reusesc sau au curaj sa ridice capul din marea masa a oamenilor cumsecade, de buna credinta, nu vor fi proptiti si impinsi in fata de masina de propaganda tocmai pentru ca ar deveni o potentiala portavoce a maselor si ar deturna mesajul mincinos, prefabricat, al manipulatorilor de evenimente si stiri. Ce interes sa aiba mass-media, o a patra putere in stat si implicit o unealta de imputernicire a sistemului si de legare la ochi a publicului, sa scoata in evidenta un om dintre oameni? Nici unul! S-ar impusca in calcai. Denigrarea, gasirea unui nod in papura, dezinformarea, ar fi variantele uzitate in cazul aparitiei unui inconvenabil.

Ei bine, de aceea nu s-a auzit mai deloc de unul ca Marian Bataiosu. Omul „a facut Revolutia”, e unul ca milioanele de romani pacaliti in cei 20 de ani prognozati de Brucan, si are dragostea de neam si tara pentru a-si fi inaintat candidatura la presedintia Romaniei. E demn de admirat macar pentru acest demers si initiativa sa! Punctual, ici-colea, societatea civila mai are „vana”, mai tresalta… In saptamanile precedand alegerile, cei ce merg la vot habar n-au insa de existenta unuia ca Bataiosu, candidat independent, si se pierd in amanunte defetiste invartind in minte aceleasi nume compromise, le stim cu totii…

Bataiosu s-a refugiat, ca mai toata suflarea romaneasca, europeana ori mondiala de buna credinta si ce percepe gravitatea lucrurilor si potentialele urmari, in lumea virtuala de pe worldwideweb, o unica platforma de propagare cat de cat a realitatii veridice. In conglomeratul presei alternative, sugrumate ori bagandu-i-se pumnul in gura, denigrata fiind, tocmai pentru incercarea ei impotriva morilor de vant de a aduce la cunostinta maselor largi ceea ce se petrece cu adevarat pe suprafata pamantului.

Tot ceea ce v-ar trebui sa stiti, oameni buni, cat mai poate fi abordat, e sub buricul degetelor voastre, odata ce ati accesat internetul. Sunt sute si mii de surse de informare alternativa, altele decat blocul mass-media oficial ce duce in general de nas. Sunt sute si mii din gama informatiilor incercand a fi aduse la lumina de sa zicem jurnalisti de tipul celor sfarsind pe scut in Rusia moderna, cu interesele oamenilor la suflet si mai ales cu simtul raspunderii, al datoriei de a raspandi vestea.

Ideea acestor randuri mi-a venit sesizand dintr-un mijloc de transport, la oprire, cam ce survola pe internet o angajata in pana de clienti. Era o firma oarecare de servicii iar femeia isi avea biroul „in geam” cum ar veni, cu spatele la frontul stradal. Interfata virtuala era in vazul trecatorilor. A tranzitat de la un joc cu un omulet Hopa-Mitica incercand sa nu-si piarda inca o viata in salturile peste prapastii, la ce mai face o alta creatura a industriei de impachetat fum, creat iluzii si lansat false modele. Si am inteles pentru a cata oara oare cat de dusi cu presul si indoctrinati sunt oamenii dar si cat de naivi si indolenti in a accepta de bun, fara a face cel mai mic efort de cunoastere si descoperire, meniul ce li se serveste.  Semeni de-ai nostri imbranciti in bratele confuziei, ametiti aidoma unui titirez si legati la ochi, tragandu-li-se presul de sub picioare si fiind incet dar sigur purtati spre esafodurile de la nivelele piramidei fara portita de scapare: cu un nivel asa zis national, cu unul continental, cu unul global…   

Greutatea de a razbi a unuia ca Bataiosu, si sunt multi ca el, pe diverse meridiane, dar dezbinati si punctuali in efortul lor herculean, sta tocmai in paianjenisul gros al informatiilor de tot felul, raspandit cu buna stiinta. In aceasta avalansa continua de gunoi informational din toate domeniile si de toate nuantele, doar minti limpezi cu o reala capacitate de discernamant, concentrate si absorbite de arta dezlegarii „rebusului” si a iesirii din labirint, pot da la o parte neghina, pot face diferenta intre adevarat si fals, intre informare si dezinformare, intre realitati si piste false. 

Bataiosu e chiar lesne de gasit, pentru cine are nitica initiativa, la www.bataiosu.wordpress.com si, departe de mine, nu-i fac deloc campanie electorala. L-am descoperit „in labirint” si am facut imediat diferenta intre mesajul sau si demagogia sinistrelor papusi la capatul sforii.

Remarcabil, Marian Bataiosu atinge pe platforma sa subiecte de interes public nu doar national ci si european si transcontinental. Suntem in saptamanile imediat urmatoare votului favorabil al irlandezilor pentru Tratatul de la Lisabona, irlandezi care au fost suciti de la nu la da in mai putin de doi ani, si suntem in saptamanile premergatoare alteia dintre intrunirile la nivel inalt, de exemplu cea de la Copenhaga, unde sub masca ingrijorarii pentru schimbarile climaterice influentate de activitatea umana se imping spre desavarsire alte mult mai insidioase programe de ingradire, control si deturnare a vietii marii cetati globale.

Din nou, totul e la indemana buricului degetelor Dumneavoastra, atat cat mai e utilizabil fara constrangeri, plati si interziceri. Vor veni insa iute zilele cand vom accesa „posturile” devenite intre timp preferate asa cum ne chinuiam la calorifer la „Europa Libera”. Posturile alternative pe worldwideweb sunt cu nemiluita si de gasit in cascada, dintr-unul in altul, si chiar merita sa stii pe ce lume traiesti cu adevarat. Iar pentru poligloti, plaja e chiar nemarginita… Exista si o varietate a surselor, muzicieni de exemplu punandu-si la randul lor creativitatea la bataie intru constientizarea auditoriului. Iarasi, nu trebuie mers prea departe, la Muse de exemplu, cu al lor nou album „Resistance”, de vreme ce Parazitii sunt sub nasul oamenilor, cu „Slalom printre cretini”.  

Voi incheia prin a rememora un crampei din primul editorial ce-l semnam in acest an, in ianuarie, in Fotbal Vest, pentru ca tocmai un fost portar cu cariera franta in jocul profesionist insular, devenit ulterior inclusiv comentator la mari competitii sportive internationale pentru BBC, a devenit de ani buni emisar si propagator al stirilor si realitatilor atat de greu de crezut, atat de usor de diagnosticat drept incredibile si imposibile, dar de fapt atat de infricosator de adevarate.

E o imposibila confruntare actuala cu morile de vant dar in toata aparenta sa futilitate exista acel dram de puritate absoluta si speranta. But Hope Is Not Crushed Yet. Sub titlul „Nebunia portarului”, am amintit despre David Icke, si el un fel de Marian Bataiosu ori Vaclav Klaus si numele pot continua, oameni care, ca in orice generatie, se regasesc in grupul mai degraba fractionat al celor impotrivindu-se curentului, nealiniati si mai mereu neintelesi. Si Icke poate fi lesne gasit, in worldwideweb sau, ideal, prin publicatiile sale ori la discursurile de ore-n sir ce le tine in amfiteatre din lungul si latul globului…

Nebunia Portarului

Cate s-au mai petrecut din Ajun incoace!

[…]

Dar toata aceasta cacofonie de stiri si informatii din fotbal, sport ori din lume in general paleste in insemnatate daca am vrea sa sesizam adevarata semnificatie a noii file ce va fi intoarsa in istoria moderna in ziua aparitiei urmatorului numar, 20 ianuarie. Marioneta sau calul troian, cum vreti, al papusarilor ce trag sforile si tes paianjenisul viitoarei dictaturi totalitare globale, va fi instalata peste Atlantic intru amagirea maselor. Ura, Traiasca Regele! Evenimente dintre cele mai inimaginabile si nefericite pentru SUA si omenire in general urmeaza a fi regizate pana sa zicem la solstitiul de iarna din 2012, asa incat, zilele intrand in sac, haideti sa facem cunostinta cu un fost portar, David Icke. 

Se trage din Leicester. Ca si Peter Shilton, cel cu 125 de selectii pentru Albion. Sau ca si Gary Lineker, golgeterul Mondialului mexican. Care si-au inceput carierele, cu cate 7-8 sezoane, in urbea natala, la City.

Dar Icke nici macar nu si-a continuat-o la Leicester City, aidoma unui alt mare portar, Gordon Banks, care a strans acolo mai multe jocuri chiar si decat Shilton. Ci a agatat manusile in cui si a parasit linia portii la doar 21 de ani, cu numai 37 de aparitii pentru Hereford United, o accidentare la genunchi dovedindu-se ulterior a fi o binecuvantare deghizata. Pentru ca l-a eliberat dintr-un cadru fix, cel al portii, pentru a purcede spre lucruri mai marete, in ciuda tuturor riscurilor pe care le implica o poteca nebatatorita. Azi numara 17 carti si noua prezentari video.

Comparativ cu jucatorii de camp, care nu vad… padurea din cauza copacilor, portarul in schimb are avantajul punctului de observatie si al perspectivei totale. Are timpi morti, intru urmarirea ostilitatilor. Exersand vizionarea, deprinde o intelegere limpede, lucida, a intregii actiuni. Iar cand isi intra in rol, plonjand la picioarele varfului, isi atrage eticheta de “nebun”. De fapt, e probabil mai cu capul pe umeri decat restul. Iar in cazul nostru, de la a deveni din “nebunul” dintre buturi un “bolnav mintal”, n-a fost decat un pas.

Ne pierdem in infinitul vartej cotidian, asfixiati de fluxul stirilor si grabiti sa dam menire existentei noastre. Si, ne-a avertizat “nebunul”, nu mai avem timpul si clarviziunea sa distingem adevarata realitate derulata in umbra perdelei de fum. David Icke, si altii ca el, ne-o expun permanent. Asta pana intr-o buna zi, cand vom ramane doar cu o mass-media gen Scanteia dar sub alte nume si controlata de aceiasi papusari, care, in majoritatea sa, raspandind “surse oficiale”, ne spala de ani buni creierele.

David Icke, dupa retragerea din fotbal, a activat nu doar in redactia sportiva a BBC, iar cand a dobandit darul viziunii a inceput sa il impartaseasca, fiind ridiculizat la nivel national pentru revelatiile dezvaluite. Anii au trecut, clarviziunea lui Icke s-a adeverit in cele mai mici detalii iar acum, la 56 ani, nu doar ca are simpatizanti in toate colturile lumii dar, surpriza, pana si un mare cotidian de-aici impartasind linia “oficiala”, intr-un editorial, a ajuns sa aminteasca de repudiatul ex-portar Icke, care, infuriind din nou cu observatiile sale, a avertizat ca inscaunatul e mai periculos decat inlocuitul, fiind un potential Hitler, si ca numirea sa este inca o mutare dintre cele tot mai numeroase si “la vedere” spre o crunta dictatura mondiala, cu un unic guvern, o unica moneda si armata si cu o preponderenta masa de manevra initial manipulabila prin microcipuri inserate sub piele si o acolada de alte procedee iar finalmente exterminabila.

Nici o noutate, Icke a reiterat ca majoritatea conducatorilor si guvernelor sunt doar pioni ai papusarilor iar natiunile o mare tabla de sah pe care mutarile, a se citi razboaie, foamete sau alte calamitati ori crize gen financiare, a “incalzirii globale”, sunt facute de aceiasi tragatori de sfori. Ritmul si gravitatea miscarilor vor creste cat de curand si vor afecta inclusiv societatile dezvoltate. Dar norodul – manipulat si inlantuit cu indulcitoare gen plasma TV, 4×4, “vedete”, vacante “exotice” si tot tacamul commercial-materialistei existente moderne, zaharel pentru care a fost dresat sa jinduie si pentru care e stimulat sa alerge pe infinita… banda de productie – n-are timp, ochi si probabil stomac pentru a intelege. Serialul de la 6 sau posetuta conteaza… Ba mai mult, sa ignoram si ridiculizam mesagerul, sa schimbam canalul si sa preluam, mereu si din nou, pozitia strutului! E mai comod.

Mesageri ca Icke au avut insa prea multa ravna si dreptate de doua decenii incoace pentru a mai fi marginalizati. E totusi alegerea fiecaruia, ca doar traim intr-o lume libera. Libera? Va lamureste David…     

 

 

Anglia la cinematograf

Octombrie 8, 2009

Toate au un inceput. Trist dar adevarat, precedentul tocmai a fost creat.

Sambata, cu ocazia jocului Ucraina – Anglia, din preliminariile C.M. 2010, suporterii Albionului nu vor avea posibilitatea sa vizioneze evolutia favoritilor, nici pe un canal de televiziune terestru, nici pe unul prin satelit. Pana acum cativa ani, difuzarea meciurilor Angliei pe BBC era litera de lege. Mai recent, de cand Setanta a castigat si ea drepturi de televizare prin satelit, canalul irlandez a transmis meciurile nationalei engleze din deplasare, disputate in actualele preliminarii. Dar falimentul Setantei, petrecut in vara, a lasat un gol si nimeni n-a cules cioburile, in conditiile in care Anglia obtinuse deja calificarea.

Fara alt difuzor licitand pentru jocul din Ucraina, federatia de la Kiew a optat pentru distribuirea drepturilor unei companii online, ce va transmite meciul pe internet. Anglia, in drumul spre Africa de Sud, a ajuns doar pe internet. Nu la televizor, ci pe PCuri. Pentru o buna calitate a imaginii, difuzarea este restransa la un numar de un milion de abonati, cu totii platitori. Cinci lire achitate pana miercuri, 10 in cazul platii facute joi si vineri respectiv 12 in ziua meciului. Cati englezi se vor inghesui in jurul monitoarelor? 2,5 milioane, conform estimarilor difuzorului. Cu alte cuvinte, fiecare proprietar de PC isi va chema unul – doi amici… Cert e ca zeci de milioane de insulari vor ramane cu buzele umflate.

Fericiti cu adevarat vor fi doar fanii plecati in Ucraina. Vor vedea la treaba o garnitura aproape completa. Capello nu se joaca. Dar difuzorii o fac, pe pielea sustinatorilor nationalei…

Si mai rau, Puburile, gazde traditionale in asemenea ocazii, nu vor avea ocazia sa trasmita, ceea ce se va rasfrange negativ asupra incasarilor lor. O alta lovitura pentru aceasta adevarata institutie a coltului de strada din comunitatea Albionului, Public House si asa vaduvit de profituri intr-o perioada de criza. Cinematografele Odeon au preluat in schimb jocul din Ucraina, asa incat urmasii inventatorilor jocului se vor duce „la film” pentru a-si vedea la lucru nationala. Hilar, nu-i asa? Iar pentru nevricosi, vestea ca in platoul comentatorilor jocului se va afla Sven Goran Eriksson, e prilej de pastile antidepresive. Macar dupa calificare, cand vor veni niscaiva meciuri amicale, deplasarile trupei lui Capello vor fi acoperite de ITV, post terestru privat.

Ziua 171. Ani lumina de la „Huo!” la 0-0 la pauza cu Andorra

Iunie 14, 2009

A trecut si miercurea cand si ultimii au luat vacanta, fie ei chiar multimilionari campioni si vicecampioni. 10 iunie, cu ocazia jocului de calificare din preliminariile C.M. 2010, Anglia – Andorra. Si cat de diferite sunt datele problemei. Dar chiar, cat a trecut, macar pentru unii? Ei bine, campioana ramasa „in functie”, Man United, pornea pe 10 august 2008, pe Wembley, cu ocazia FA Community Shield, 0-0 cu „Pompey”, iar una ca Arsenal, peste alte 3 zile, intr-un 2-0 la Enschede, cu Twente, in a treia faza preliminara a Champions League… Le-o fi si lor de-ajuns, nu-i asa, Mister Rooney ori Walcott? Dar ma contrazic, asta vizavi de „ziua” de alaltaieri si conflictul Wenger – Pearce, pentru Walcott.

Capello si selectionata sa au adunat 7 victorii din tot atatea posibile pentru accederea la turneul final din Africa de Sud, o schimbare la fata comparativ cu descinderea Albionului la Barcelona, cu McClaren la timona, cand un 0-0 la pauza impotriva micutului stat din Pirinei a generat furia oarba a sustinatorilor englezi deplasati in Catalonia si a anticipat o campanie esuata de calificare la Euro 2008. Dar nu la paralelele inegale Capello – McClaren ma voi referi, nici la revenirea Angliei pe linia de plutire alimentand marile asteptari ale unei mandre natiuni fotbalistice, ci la doua considerente afectand tangential sportul nu doar in Albion rege si mai ales activitatea federatiei din Soho Square.

Acel 0-0 cu huiduieli la pauza s-a consumat in 28 martie 2007, la patru zile dupa ce Albionul remiza alb in Israel, iar rateurile par acum la ani lumina, mai ales in lumina ultimului 4-0 cu care s-a intors Capello din Asia. Dar altele-s subiectele…

Uno… 

Luni seara, cu prilejul amicalului de tineret Anglia – Azerbaidjan, difuzorul irlandez prin satelit Setanta Sports parea a-si fi facut retragerea cu coada intre picioare in ceea ce priveste transmisiile fotbalistice in direct ce tin macar de reprezentativa celor Trei Lei. Un vis conturat in joaca, intr-un bar din vestul Londrei, cand cu meciul Irlanda – Olanda de la Coppa del Mondo 1990, pentru care doi „verzi” au licitat drepturile de difuzare pe propria lor retea si au perceput 5 lire sterline de la fiecare client ce a calcat pragul stabilimentului pentru a viziona acea remiza, tocmai era pe cale sa se destrame intr-un bluf de mari proportii, si inca pe marea scena.

Setanta Sports si-a consolidat proeminenta cand a reusit sa dobandeasca un „pachet” din drepturile de difuzare impartite de Premier League si detinute in prealabil sub forma de monopol de BSkyB, control care fusese zdruncinat prin decizii europene stipuland legea concurentei. Odata infipti macar si cu un stegulet modest, cei de la Setanta se puteau declara multumiti… The New Kids on The Block. Au transmis in direct din Premier League si, undeva peste mana, tinand cont de statutul lor de post privat prin satelit dinafara Regatului Unit, au greblat pana si dispute din competitia K.O. patronata de Football Association, si anume Cupa Angliei, ba chiar si meciuri oficiale de calificare ale Albionului si al altora dintre tarile Home Nations. Asta insa pana luni, cand The New Kids n-au mai avut forta in buricul degetelor sa se mentina pe bloc. Li se va deschide parasuta? Analistii au estimat ca nu… Serviciul de abonamente pentru clienti, atat telefonic cat si pe internet, a fost brusc sistat, semn al lacatului iminent la usa.

Setanta s-a vrut a fi o alternativa sau mai bine zis o contrabalanta la monopolul Sky in Premier League, si in acest sens a fost asadar binevenita desi, licitand exact pentru meciurile Angliei, si-a intins plapuma cu o impunitate de ordin mai degraba moral. Jocurile Angliei, in orice oranduire normala, ar fi trebuit sa ramana apanajul BBC, tot asa cum ale Romaniei ar fi ramas in mod ideal in curtea TVR. Dar vremurile s-au schimbat subit si canale comerciale, ba chiar prin satelit si straine, au obtinut drepturile de difuzare de la cel mai vechi for fotbalistic federal din lume. Bastioanele traditionalismului erau daramate. Nu supararea celor care ar fi dorit sa vizioneze Anglia tot pe BBC au facut insa ca Setanta sa nu-si perpetueze consolidarea pe piata, ci slabele sale vanzari. 1,25 milioane abonamente nu suna mult, intr-o tara avida de fotbal si dresata recent in a fi ahtiata de fotbalul transmis pe micul ecran, numarul de abonati necesar macar pentru a supravietui fiind estimat la 1,9 milioane.

Sesizand esafodul destramat al conlucrarii cu Setanta, Football Association e pregatita pentru redistribuirea imediata a drepturilor de difuzare, asta daca se incumeta cineva sa liciteze la nivelul stachetei ridicate de postul prin satelit, in disperarea sa de a-si asigura un contract ce parea cu mare priza la public. Ei bine, cert e ca jocul cu Andorra e pe mainile ITV, unul dintre canalele terestre nationale ce lua initial transmisii ale nationalei de la pana recent monopolista pe aceasta felie, BBC.

Daca nu multi ar fi simtit lipsa Setanta cand e vorba de meciurile cu implicarea Football Association, deci ale Albionului ori din Cupa Angliei, in schimb atat Premier League cat si Scottish Premier League isi refac socotelile zdruncinate de incapacitatea de plata a Setanta. Care a ratat deja termenul de plata, de saptamana trecuta, a celor 3 milioane lire sterline, in cuferele forului primei ligi a „cimpoierilor”, si pare si mai subreda in privinta mult mai consistentei sume ce o are curand de livrat pusculitei lui Richard Scudamore, la Premier League. Problema e ca Setanta mai avea un an din contractul in derulare plus castigase din nou o particica din viitoarea intelegere, si mai banoasa, pe 3 ani. Cine va prelua potul, in conditiile in care Sky nu are dreptul, conform avertismentului primit de la „centru”? S-a auzit in iarna, cand cu licitatia viitorului contract, numele ESPN, de peste Atlantic, ba chiar n-ar fi exclusa lansarea propriu-zisa a „Premier League TV”, o proprie afacere, in familie. Si apropo de posturile proprii, Setanta avea intelegeri financiare pana si cu cateva din canalele private ale unora dintre cluburi, printre care Liverpool, asa incat ramificatiile incapacitatii de plata a Setantei sunt mai adanci si mai raspandite decat pare la prima vedere. Mica – mica in comparatie cu gigantul Sky, si totusi semnificativa, cand e vorba de achitarea platilor. Minusul in vistieria fotbalului, per total, din picajul Setanta, s-ar ridica la 150 milioane lire, deloc de neglijat in conditiile creditarii actuale restranse, a devalorizarii lirei si a conditiilor mai neprielnice de piata.

Un crah similar se lasa cu consecinte mult mai drastice la inceputul anilor 2000. Atunci, intr-o tentativa gen pionierat, ITV a incercat lansarea transmisiilor digitale a unor jocuri din Football League, obtinand drepturile de difuzare pentru „pachetul” respectivelor dispute din ligile 2-4. Proiectul nu s-a materializat, ba chiar a capotat din fasa, crah care a lasat The Football League si implicit cele 72 cluburi profesioniste de sub umbrela sa fara veniturile anticipate. Neavand de unde sa le imparta sumele asteptate, Liga a asistat la automutilarea sau chiar alunecarea in faliment a unor cluburi membre. Acum, cu bani de rezerva, mai puternicele foruri ale primei ligi engleze respectiv scotiene, vor face probabil platile necesare membrelor ei, chiar daca banii asteptati de la Setanta nu vor mai veni sau vor rasari de undeva, cu intarziere.

Esecul Setantei e implicit masura puterii BSkyB. Care domina si controleaza piata, chiar marind potul la licitarea viitorului contract de difuzare al jocurilor din Premier League. Setanta n-a tinut pasul si puritanii nu pot decat sa se bucure, obiectand ca jocurile Angliei n-aveau ce cauta in difuzarea unui post nu terestru si inca strain. Iar la fel cu Cupa Angliei, intr-un fel patrimoniu national. Devenise ridicola in actuala campanie de calificare imposibilitatea multor suporteri sa vizioneze meciurile nationalei tarii lor, asta pe cand acelasi joc era difuzat bine mersi peste mari si tari. Poate ca federatia va fi mai chibzuita, cui sa ofere contractul…

Setanta nici n-a patruns in multe case, nici in prea multe puburi de pe colt, care au fost „sugrumate” de Sky in a-si obtine licenta de redifuzare, si nici transmisiile in sine ori comentariile din platou n-au avut calitatea rafinata peste ani de Sky. Sunt multi care spun ca a viziona o transmisie fotbalistica asigurata de Sky e o alternativa mai buna decat a te deplasa la respectivul meci. Si asta spune multe. Dar Setanta poate fi deplansa ca orice competitoare care s-a vrut acolo, in bucate, sa ofere un serviciu publicului.

Dar dupa o saptamana de a fi sau a nu fi, postul a fost „injectat” cu zecile de milioane necesare pentru aducerea la zi a platilor drepturilor de televizare si cu promisiunea ca va subzista cum necum pe piata. In schimbul a 20 milioane lire, un investitor nord-american de origine europeana a preluat 51% din Setanta. Cum va naviga in continuare, demn de urmarit… 

Due…

Anglia – Andorra, fie ea si o confruntare de mana a doua, datorita inferioritatii oaspetei, ramanea totusi un joc oficial de calificare la Mondial, si inca pe Wembley. O umbra a deznadejdii s-a intins insa peste ultima aparitie inaintea pauzei de vara a starurilor Angliei in fata fanilor sai. Si anume dilema descinderii conform obiceiului la marea arena din nord-vestul Londrei. Si asta pentru ca, din preziua jocului, de la ora 7 post meridian, timp de 48 ore, sindicatul transporturilor are anuntata o greva inclusiv a metroului londonez. Si cu ce sa ajungi mai lesne la Wembley decat cu metroul, pe ultimul tronson dat in folosinta, „argintiul” Jubilee Line?

Anticipand actiunea revendicativa, The F.A. a stopat la 70.000, inca de saptamana trecuta, numarul biletelor puse in vanzare la jocul Angliei, preferand niste venituri mai mici unei potentiale seri cu cantec, de atata ingramadeala. Cuvantul haos a fost amintit in stirile pe marginea complicatei situatii a deplasarii fanilor la si de la stadion pentru un joc in nocturna, de la mijlocul saptamanii, si acesta e colacul peste pupaza la niste saptamani foarte agitate in general in peisajul social din Albion. Taman o greva a transporturilor, la ora pelerinajului spre Mecca fotbalistica, pentru a vedea o Anglie renascuta, mai trebuia unei societati care afla de la o zi la alta ca parlamentari percepeau din banii contribuabililor cheltuieli pentru sa zicem dopuri de chiuveta ori ca alte nu stiu cate posturi de munca sunt agatate in cui in lungul si latul insulei. Greva generand poate chiar anularea unui drum cu baiatul la Wembley, un alt motiv de fiert in suc propriu pentru o natiune neobisnuita in ultimul deceniu cu asemenea nemultumiri si o alta adaugire la ceea ce ar putea sfarsi intr-o provocare fatisa a unui an de fierbere.

Mai intai multor case li s-a luat sansa de a viziona meciurile Angliei, pe canalele terestre traditionale, BBC ori macar ITV. Doar 1,25 milioane abonati pe Setanta plus ingramaditii prin baruri asistau la ceea ce devenea un privilegiu. Iar acum multor fani li se complica existenta cu niste garnituri de tren sistate, spre stadion.  Batai de cap pentru FA, pentru autoritati, forte de ordine. Dar i-as plange de mila doar fanului care sigur a platit un pret piparat si acum se scarpina-n cap: cum sa ajung fain frumos acolo? Nu „ingramaditi ca vitele”, cum sesiza un localnic aventura de a te strivi si sufoca intre usi inchizandu-se si alte corpuri la urcarea la ora de varf in metroul londonez…

Pana la urma au fost putin sub 60.000 de spectatori, iar scorul cu Andorra a fost pe masura, 6-0, Rooney si Defoe facandu-si datoria cu „duble” iar Beckham reconfirmand ca e mai mult decat folositor fie si ca inchizator… Capello i-a folosit pe Green – G Johnson, Terry, Lescott, A Cole – Walcott, Lampard, Beckham, Gerrard – Rooney, Crouch. Asadar Walcott a fost titularizat, cu 5 zile inaintea startului C.E. Under-21, contra Finlandei. Si se pare ca nu doar Capello plus Pearce sunt incantati in a-l fi pus la punct pe Wenger in privinta folosirii lui Theo la aceste „oficiale” din vara, ci insasi tanarul jucator. Care pune selectionatele nationale mai presus de odihna inaintea unei noi campanii. Asta spre deosebire de Bentley, acum 2 ani, si care, iata unde a ajuns… Nici macar rezerva la Spurs si pe farasul lui Harry Redknapp.

Ziua 139. In sprint pe langa profesionist

Mai 11, 2009

M-am intors la Leeds. Am alergat semimaratonul celui mai mare oras din comitatul Yorkshire si in 2007, iar acum am ales din nou sa atac pantele de pe prima jumatate a cursei, spre Headingley, una dintre arenele preferate ale selectionatei de cricket a Angliei.

O pereche de "alergatori", un numar de concurs si... peste 21 kilometri

O pereche de "alergatori", un numar de concurs si... peste 21 kilometri

Doar in orasul natal, Timisoara, ma reintorceam sa alerg maratonul. Am adaugat pe lista Leedsul lui Billy Bremner, epicentru al proaspetei lansari cinematografice Damned United, despre cele 44 de zile, in anii ’70, cand pe-atunci campioana la zi a Angliei a fost antrenata nici… o vara de regretatul Brian Clough.

N-a fost nici fotbal, nici cricket, ci semimaraton. N-a fost nici vant, nici ploaie, ca in ziua precedenta, ci inchis si racoros, potrivit pentru o alergare de cursa lunga. N-am fost multi ca la maratonul Londrei, unde se aliniau aproape 36.000 alergatori, dintre care nici 500 au avut nesansa de a nu trece linia de sosire, printre care si campioana olimpica en-titre Constantina Dita, ci doar vreo 4.000, cu tot cu concursul paralel de stafeta. In cursa individuala ne-am adunat 2.909.

Startul, din Millennium Square, modernizata piata centrala din Leeds, unul dintre orasele de seama ale Albionului, cu tot tacamul. De la BBC Yorkshire si pana la un fascinant muzeu al revolutiei industriale, cu toate ramurile sale, undeva in Armley…

Startul asadar, in sunet de fanfara militara a copiilor. Regimentul de parasutisti. Ne-au cantat, pe cand asteptam focul pistolului, in tarcurile noastre. Cei pentru timpi sub 75 de minute, cei pentru sub 85, cei pentru sub o ora si jumatate, unde m-am inghesuit si eu, cei pentru sub 105 minute, cei pentru sub doua ore, si restul concurentilor.

Unul din turnurile cladirii Primariei, din preajma careia s-a dat startul

Unul din turnurile cladirii Primariei, din preajma careia s-a dat startul

Fanfara militara a copiilor a fost una, prezenta la start a catorva reprezentanti ai fortelor militare a fost alta, ceva nou si inedit. N-am mai vazut pe la alte curse si mi-am amintit ca, in seara precedenta, pe un panou informativ cu activitatile urbei, era amintit si un bal ca pe vremuri, retro, din perioada celui de-al doilea razboi mondial, mai exact din anul 1940, copiind respectiva festivitate organizata de The Food Ministry. Ministerul papicii. Nu se rememoreaza doar crampeie din razboi, ci si verdele armatei reapare in peisajul cotidian. Nu l-am mai prea vazut pe strazi, vorba aia, de-aproape 20 de ani. Sau gresesc?

Dar i-am lasat pe militari, sunetul fanfarei s-a stins, iar pasii nostri au luat-o la sanatoasa. 13,1 mile. 26,2 kilometri. Gandul ma ducea la colegii de calatorie spre Leeds, care sosisera insa pentru alta cursa, una mult mai dificila, pe 35 de mile, adica vreo 50 de kilometri, si nu tu pe sosea, ci peste pasuni si prin vai. Pe nume cross-country. Chiar si cu busola. Si cu riscul de a intra pana la piept in apa. 26 de kilometri or fi ei suficient de dificili dar, pastrand proportiile, nimica toata comparativ cu cursa celor doi. I-am intrebat cum se antreneaza si mi-au spus ca pe cont propriu, nefolosind deloc mijloacele de transport in comun ci doar alergand de la A la B la C, respectiv cu doua cluburi in paralel. Rezultatul, acelasi. Suficienta rezistenta pentru 50 de kilometri. S-or fi prezentat oare si la „semi”, ca dezmortire? N-ar fi prea de tot…

Ma concentrez acum la ale mele. Nu stiu ce-l apuca pe un alergator, sa iasa in decor, de pe carosabil pe trotuar, viraj in care aluneca. Buf! Trec pe langa un masiv tatuat de sus pana jos in… paianjen. Spider Man? Cam vanjos pentru asa ceva. Parca l-am mai vazut la alte curse. Fratia noastra e in crestere dar totusi, unele fete, intre zecile de mii de amatori in Regat, sunt mai familiare decat altele.

Lume luminata pe margini, organizatori cu insemnele Mizuno. Sponsorizeaza si Gaz de France si Suez. Treaba serioasa. Urcam, urcam. Pana dupa mila 5. Undeva scrie ceva de Headingley. Cricket? Nu. Alergari pe sosea. Folosim prima banda iar a doua e a masinilor, in ritm de melc. Banuiesc ca elita cursei le bate la viteza. Impadurit. E placut.

La mila 7, un vehicul afisand timpul intermediar. 48 de minute. Stau bine. Sub 7 minute pe mila, dupa ce-am scapat de catarari. Sunt in grafic. Ii aud pe altii in preajma vorbind ca de-aici e „bulevard”. Mai si coboram. Cotitura. Inapoi spre oras. Trecem pe langa o casuta telefonica pe care o pozasem datorita porumbeilor ei. Doi indragostiti, aripa la aripa, pe acoperis. Tandrete inaripata citadina. Cum puteau fi atat de sereni si impacati, impietriti, in tumultul urban?

Doi porumbei dragastosi, unu-n altu', pe cabina telefonica

Doi porumbei dragastosi, unu-n altu', pe cabina telefonica

Reintram in zona centrala. Cineva recunoaste tricoul de prezentare al clubului si imi striga. Com’on! Haide, nu te cabra. Vad turnul cu ceas al primariei. City Hall. Sunt aproape „acasa”. Si ti se pare ca a trecut repede. Semn bun. O fi un timp chiar respectabil. Ma arunc pe ultimele pante cu viraje si trec zglobiu pe langa un profesionist. Au fost anuntati ei si din Sudan. Cu tricoul maratonului Helsinki. Ma frec la ochi. Am trait-o si pe asta.

Am traversat si poduri. Si Leeds are canalele sale, candva comerciale, in perioada revolutiei industriale, legandu-l de Liverpool, la Marea Irlandei

Am traversat si poduri. Si Leeds are canalele sale, candva comerciale, in perioada revolutiei industriale, legandu-l de Liverpool, la Marea Irlandei

E riscul celor care isi aseaza si propun stachete ridicate. Timpi de performanta. In atacarea lor, pot eventual si claca. Atatia factori concura la succesul unei curse si un cat de minor minus poate da planul peste cap. A fost probabil ghinionul indraznetului. Eu, catinel, cu tinte mult mai „umane”, am ajuns la liman mai bine… Asa i s-a intamplat si Constantinei la Londra, sa tinteasca primul ei triumf acolo, cu atat mai apasatoare misiune cu cat campioana olimpica era sub ochii unei lumi intregi.

Pentru un amator de pluton, presiunea e alta. E incomparabil mai mica. Si cateodata, ajungi sa te freci la ochi a mirare. Trec. Asaltul final. Ultima portiune. Public incovoiat peste garduri. Ecranul panoramic. Timpii. Intru. 1:28:30. Un nou record personal pe semimaraton, batandu-mi timpul de la Timisoara, din toamna lui 2007, cu 21 de secunde. Nici o jumatate de minut e diferenta intre gustul delicios al alergarii avand drept rezultat stacheta inaltata si mai sus, si o alta incercare de a te lupta cu tine insuti.

E mai mult o batalie personala decat un loc in ierarhia finala. Si acolo a fost bine. Pe locul 164 la general, din 2909, respectiv al 28-lea la categoria mea de varsta, Men 35-39. Am vazut, in alte clasificari, pentru aceasta categorie de varsta, si versiunea V. Adica veterani. Tot ce-i peste 35. Adica de partea intunecata a perioadei „30”. Ale tineretii valuri.

S-a mai dus o cursa. Porumbeii or fi tot acolo? Ce-o fi fost cu africanul? Dar cu cei doi ultramaratonisti? Linistea de dupa batalie ma cuprinde incet si nu mai functionez. Cufundarea in nemiscare si cugetare.

Ulterior aflu ca s-a castigat cu sub o ora si opt minute, invingatorul, incadrandu-se in categoria mea de varsta, devansandu-l pe al doilea clasat cu peste doua minute. Imi zic in sinea mea ca diferenta de 20 de minute n-o voi „manca” niciodata. Mai bine realist, decat cu iluzii. Un lucru e insa cert. Ca de cand Iepurasul a venit de Pasti cu un cronometru, m-am miscat mai iute. Mi-a purtat noroc. Ma obisnuisem, ani de zile, sa alerg cu o idee vaga in privinta timpului scurs. Obiectul alergarii il consta delectarea, savurarea momentului. Mai aruncam cate o ocheada pe ecranul ceasului de mana dar nu teseam calcule mentale, cu timpi intermediari si tinte. Ajunsesem chiar sa alerg cateva curse fara vreun ceas la mana. Lucrurile s-au schimbat dupa Inviere si iata-ma, cu locul 3 la Handicap, de care-am pomenit, si peste numai opt zile cu un PB, personal best, cel mai bun timp personal la semimaraton…

O statuie ecvestra din zona centrala a Leedsului. Vremea mohorata a tinut cu noi. Intrebati orice alergator. Decat dogoritor, mai bine si cate-un strop...

O statuie ecvestra din zona centrala a Leedsului. Vremea mohorata a tinut cu noi. Intrebati orice alergator. Decat dogoritor, mai bine si cate-un strop...

Iar ajuns acasa, gasesc in cutia postala numarul de concurs si plicul organizatorilor, pentru urmatoarea intrecere. Viata merge mai departe. iar numarul meu de alergare va fi 7. Pentru o zi, de fapt pentru nici o ora, voi purta septarul lui David Beckham. Dar nu suntem la fotbal. Ci la alergari pe sosea. Pas cu pas, dupa pas cu pas.

Ziua 134. Anglia inaintea caderii cortinei

Mai 4, 2009

A trecut si Bank Holiday, sarbatoarea de luni, la inceput de Mai, o noutate intre datele inrosite din calendarul Albionului, si s-a mai scurs cu ea inca o etapa. Inca un sezon aproape ca s-a dus, cortina sta sa cada, si spicuiesc din ultimele evenimente notabile, promitand sa revin in extenso cu ultimele 90 de minute de Championship, ce-au separat nou-promovatele in elita de cluburile purjate in storcatorul barajului play-off, cu mansele sale tur chiar la finele acestei saptamani…

Asadar, daca esti antrenor novice, nu-ti strica firma de baiat bun si valabil riscand pe calul negru. Nu merita riscul…  S-a intamplat duminica pe Anfield Road, unde fanii lui Liverpool i-au compus lui Alan Shearer un cantecel, recunoscandu-i meritele de fost jucator dar sugerandu-i ca-i statea mai bine in fotoliul de invitat la radiografia etapei, BBC Match of the Day. Fostul atacant n-a simtit inca gustul victoriei la carma echipei pentru care a marcat puzderie de goluri, esecul de forfait de pe Mersey confirmand ca ex-capitanul Angliei a fost tarat la momentul inoportun pe puntea unor alb-negri cu apa pana la barbie si doar 270 de minute ramase pentru a se salva.

Shearer nu merita aceasta postura, dupa ce refuzase in repetate randuri, cand situatia la Newcastle United era mai roza, sa preia echipa. S-a lansat in cariera la greu si n-are multe variante. Si nici prea multa inspiratie. In primul rand, cand l-a ales asistent pe Iain Dowie. Doar retrogradarea acestuia din Premier League, la carma lui Crystal Palace, ar fi fost suficienta pentru Shearer sa se gandeasca in repetate randuri pana la a alege o data si bine.

In weekend, la Liverpool, Shearer a riscat din nou, titularizandu-l pe Joey Barton, baiatul problema. Telepatic, managerul tocmai uns l-o fi auzit pe comentatorul roman al jocului Newcastle – Portsmouth, din lunea precedenta, difuzat in Romania, care tot repeta ca introducerea lui Warren Barton ar oferi o infuzie de entuziasm in linia mediana a „Cotofenelor”. Ei bine, Warren Barton a jucat candva pentru Newcastle, in zile mult mai bune, in deceniul trecut, ca fundas lateral. Warren, dupa cum a tot repetat comentatorul.

Joey insa e alta mancare de peste, poate cel mai problematic fotbalist din Premier League. Nu doar un jucator problema, ci un om manat de demoni. Cu certuri repetate cu regulamentul din teren ori fotbalistic, cu probleme grave in viata sa privata. Newcastle l-a aparat la greu, reabilitandu-l si acceptandu-l in lot, pe cand ajunsese la inchisoare, sansa pe care multe alte cluburi poate nu i-ar fi oferit-o. „Cotofenele” l-au aparat in speranta ca intr-o buna zi, la greu, clubul va fi rasplatit. Revansa unui nou Joey.

Dar Joey a ramas acelasi si Barton a incasat al patrulea cartonas rosu din cariera, in minutul 77, la Liverpool, taind craca oricarei sanse de a reveni oaspetilor condusi de Shearer. Cand il ai pe Barton la mijloc, iti asumi un risc. Faulturile se platesc in galben si rosu. Joey Barton are scuza ca victima sa, Xabi Alonso, a provocat al saselea cartonas rosu pentru adversari care l-au „curentat” in acest sezon. Dar la cartea sa de vizita si situatia ingrata a lui Newcastle, Barton ar fi trebuit sa fie grijului. Si nu cu mainile ridicate a nevinovatie, deasupra lui Alonso, chircit pe pamant, dupa ce-l „cosise” cu ambele crampoane ridicate.

Shearer, pe buna dreptate, s-a declarat dezamagit de abordarea lui Barton dar, pentru prima oara poate ca Shearer si-a pierdut si el nitel din simpatia numerosilor sai sustinatori. Si asta pentru ca n-ar fi trebuit sa riste in a-l titulariza. A optat pentru calul negru si si-a incurcat existenta, Barton urmand sa fie suspendat in ultimele 3 etape. Cand ii ardea clubului buza mai tare. Asta a fost rasplata protejarii mijlocasului, pe cand era dupa zabrele…

In mod identic, alegerea lui Shearer de catre proprietarul Mike Ashley a fost un risc, chiar mult mai mare, si deznodamantul se contureaza. Supravietuiri minune s-au mai produs dar oricum, Shearer a fost asezat din start la colt, fara manusi si cu cativa boxeri versati si echipati pana-n dinti in fata lui, dornici de sange…

Si ar fi putut fi chiar mai rau. Cu doua bare, Alonso l-a egalat pe colegul de echipa Gerrard in fruntea tintasilor „metalului” portilor in acest sezon. Si Stevie G a urcat duminica, de la 5 ghinioane, la sase… Daca barele lor ar fi fost goluri, suna 6-0 pentru Liverpool. „Cotofenele” spulberate ca la tenis. Ghinionul lor, c-au prins-o pe Liverpool intr-un iures ofensiv concretizat in 33 goluri marcate in ultimele 10 aparitii, asta pentru contracararea criticilor lui Benitez, care vedeau in Liverpool o trupa precauta, defensiva, inchisa. Rafa le-a tot repetat ca, per totalul competitiilor, anul trecut „Cormoranii” inscrisesera cele mai multe goluri dintre gruparile din Albion.

Daca mai marii lui Newcastle vor sa doarma bine pana la finele sezonului, atunci sa faca uitat ca si Norwich City, retrogradata duminica din liga secunda, a apelat in cursul acestei editii, in disperare de cauza, la un fost erou al locului, portarul international scotian Brian Gunn. Pe cat de aplaudat a fost intre buturile „Canarilor”, pe atat de stanjenit a fost in postura ingrata, la startul in antrenorat, de a-i salva pe galben-verzi. Acum 4 ani, Norwich, Southampton si Charlton erau colege in Premier League. Ieri, au retrogradat in bloc in liga a treia. Marire si decadenta.

Contraexemplul ar veni din Londra, si inca din elita, unde un alt novice, Gianfranco Zola, investit in miezul actualei campanii la carma lui West Ham United, a facut „Ciocanarii” sa bata cu putere, ultima isprava fiind infrangerea in premiera in 2009 a „nucii tari” Stoke City in fieful acesteia, Britannia Stadium, reduta imbatabila de la 1 ianuarie incoace. Si asta din nou cu junii Tomkins, fundas central, Stanislas si Noble, mijlocasi, si varful Sears, intrat tarziu. La Upton Park sefii si fanii se freaca la ochi… West Ham pe sapte. Micutul sard, revelatia anului si exceptia care confirma regula ca startul in antrenorat se poate lasa cu un inec?

Inchei prin a anticipa punctarea povestii de succes a lui Birmingham City, la care ma refer in editorialul „Football Made In UK” din Fotbal Vest. „Albastrii” la a cincea plimbare intre primele doua ligi in ultimii ani, rastimp in care concitadina West Bromwich Albion ar putea marca a sasea schimbare de esalon, acum fiind „lanterna” in elita, cu sanse mici de salvare. Orasul Birmingham cu liftul intre divizii.

Ziua 113. Demodata dar nu-i pasa

Aprilie 14, 2009

Din mai anul trecut, cand reusea o miraculoasa promovare impotriva tuturor calculelor hartiei, Stoke City a fost intr-una tachinata ca se va face de ras in elita. De-ar fi stiut englezii de un nenorocit si de pomina sezon retrogradant al lui ASA Targu Mures, ar fi zis ca Stoke va face „un ASA”.

3  8  31  24-91  17 puncte. Aceasta a fost linia de clasament cu care Stoke City retrograda in 1985 din prima liga, intr-un sezon in care nimerise din greseala pe-acolo, naufragiata la 23 de puncte in urma penultimei clasate, Sunderland, pe locul 21. Stoke facuse asadar „un ASA” si unele ziare si destui carcotasi s-au grabit in vara sa reaminteasca inegalabila performanta, ironizandu-i pe „Olari” si aruncandu-se sa afirme ca si-ar putea… bate recordul. Citindu-le lotul, nu multi i-ar fi dat sanse sa scape. Ba unii chiar ar fi pregatit niscaiva rime la 1985. Dar Tony Pullis, demodatul manager cu „baseball cap”, pentru a-si acoperi calvitia ori pentru a afisa spiritul celor din Stoke, a declarat cu incredere in fata intregii natiuni, intr-un talk-show „incalzire” la BBC Match of The Day, ca alb-rosii vor pregati cateva surprize nu doar colegelor de suferinta din subsol si ca, de va fi sa lupte pentru supravietuire, o vor face pana in ultima clipa sau pana sansele li se vor fi risipit. Zis si facut.

Putini l-au luat in seama pe Pullis, multi au desconsiderat-o pe Stoke si si mai multi au sfarsit prin a le parea rau ca au abordat-o de sus pe nou-promovata. Adevarul e ca dupa 22 noiembrie, cand Stoke o invingea pe colega nou-promovata West Brom, mai mereu o „lanterna rosie”, „Olarii” au ajuns sa schioapate vizibil, atragand remarcile malitioase ale atotstiutorilor… „V-am zis eu, Stoke va fi praf”.

Stoke nu doar ca a inceput sa piarda sistematic dar si jocul ei, destul de demodat, arhaic, cu mingi lungi, la bataie, dueluri aeriene si „osul” pana la capat, a starnit huiduielile multor fani obisnuiti cu ani de macrameuri cusute de importuri straine. La un dribling fin, Stoke raspundea cu o aruncare lunga de la margine, marca Delap. La un un-doi, Stoke reactiona cu un tackling feroce. Spre meritul ei, promovata nu s-a descurajat si nu a incetat sa incerce sa practice ce stie mai bine. Jocul de lupta.

La urma urmei, si-or fi zis cei de la Stoke, Chelsea o fi ea plina de staruri si bani, mangaiata de luminile metropolei, insa noi reprezentam al doilea club profesionist ca vechime din fotbalul englez. Stoke City, membra fondatoare a Football League, participanta in consecinta la primele doua editii de campionat din istoria fotbalului. Ca incheia pe acelasi ultim loc 12, e o alta poveste. Ca reusea contraperformanta de a astepta 109 ani pentru a evolua cu trofeul pe masa pe Wembley, mai mult decat toate cluburile profesioniste engleze mai putin unul, e la fel de adevarat. Dar Stoke, mereu invinsa, mereu luata in deradere si de sus, avea farama ei de mandrie.

Iar mamaliga a explodat in 31 ianuarie. Poate ca tocmai descalecarea miliardarilor la Britannia Stadium, intr-un Stoke la fel de demodat ca echipa, i-a descotorosit pe elevii lui Pullis de inhibitia celui pus la colt. N-aveau nimic de pierdut. Si James Beattie, noua achizitie, i-a „bagat mortul in casa” lui Manchester City: 1-0. Era prima din cele 4 victorii in campionat reusite de-atunci de Stoke, care, adunate la 3 remize, i-au ridicat pe alb-rosii de pe locurile retrogradante, pe o pozitie la fel de vulnerabila, dar in care macar e timp de-o gura de aer.

De fapt, anul nu pornise prost, cu un 0-0 cu Liverpool si un esec la limita, pe final, la Chelsea, dupa ce Delap deschidea scorul dupa pauza, semn ca Pullis avusese dreptate in privinta surprizelor rezervate nu doar codaselor. Stoke se dovedea o nuca mai tare decat si-ar fi imaginat oricine. Doar Shawcross si trupa crezusera in steaua lor. Iar acum, la doar doua puncte in urma lui… Manchester City, Stoke chiar ca ar merita sa-si apere cu succes pana la capat statutul nou castigat.

Poate ca, pe ansamblu, City urateste fata cosmopolita a Premier League, prin jocul etalat, prea direct si in forta. Dar Stoke e pe de alta parte tocmai gruparea care ofera o alta dimensiune a jocului intr-un fotbal tot mai chiuretat de intrarile „barbatesti”. Deloc pe placul lui Wenger, care se dadea la abordarea lui Pullis dupa ce pierdea pe Britannia, dar cu cativa fani castigati intre nostalgici ai jocului satui de piruetele, plonjoanele si ifosele unor primadone in bocanci chiar roz.

Daca Stoke va supravietui, nu e atat masura inabilitatii adversarelor sale de a-i contracara jocul lung, de angajament, uneori prea distructiv, ci meritul lui Pullis de a exploata eficient potentialul redus al nou-promovatei. Vorbim aici de-un club caruia vantul ii sufla acoperisul de pe tribuna de la vechiul Victoria Ground, prin anii ’70. Cu resurse limitate, Stoke nu doar ca s-a tinut pe picioare dar a mai tintit si cateva crosee care au deviat lupta pentru titlu. „Miracolul” Macheda o fi adaugat 4 puncte improbabile la un moment dat in tolba lui Sir Alex Ferguson la Man United, dar tot atatea puncte a pierdut si contracandidata „Diavolilor” campioni, Liverpool, cand s-a impoticnit de doua ori cu 0-0 de Stoke.

De la doar 3 succese in 1984-1985, la numai doua esecuri in doua luni si jumatate, cand ii ardea buza mai tare, iata masura indarjirii unei demodate atat de persiflate. Supravietuirea ar fi cu atat mai dulce, in dauna tuturor comentariilor malitioase. Va reusi intr-adevar Pullis sa-i duca pe „Olari” la mal? Sau ulciorul se va sparge taman cand se vor fi crezut cu sacii in caruta?

Ziua 109. Uratenie pe teren si inafara lui

Aprilie 9, 2009

Djibril Cisse s-a adaugat sirului tot mai lung de fotbalisti profesionisti, vedete ale jocului, binecunoscuti si excelent remunerati, care insa „o comit”, pare-se tot mai des.

S-au dus zilele cand Gary Lineker isi agata ghetele in cui cu onoarea nealterata si cu un zero urias la capitolul cartonase galbene. Nu-i de mirare ca golgeterul Mondialului mexican are pe mana emisiunea radiografie a etapei din Premier League, BBC Match of the Day, in calitate de moderator. Un jucator remarcabil prin spiritul sau de fair-play are asadar caderea sa urecheze nitelus sau sa arunce o „pastila” cand si cand la adresa mai bine platitilor profesionisti ai actualei generatii.

Cisse s-a remarcat prin „iesirea” avuta la 3 dimineata intr-un bar din Newcastle, la adresa unei reprezentante a sexului frumos. La coafura sa extravaganta, schimbatoare la culoare mai repede decat succesiunea anotimpurilor, e de mirare ca atacantul francez a aparut abia acum din cele mai nefericite motive pe paginile „de scandal” ale ziarelor, si nu la capitolul marcatori de goluri.

Insa comparativ cu altii, Cisse nici macar nu intra la capitolul fapte grave. Sunt jucatori in Premier League care uita ca salariile le sunt platite de fani, carora ar trebui sa li se inchine, cu performante cat mai bune si o atitudine profesionista inafara terenului. Din pacate, tinerii inundati cu bani, onoruri, privilegii si adulatie oarba culeg roadele celebritatii cu aerul unui drept divin, si nu castigat. Obrazul subtire altfel se tine…

Cisse mi-a dat apa la moara sa amintesc cateva nume… Putine luni au trecut de la sosirea in Albion a vedetei Robinho, si ciocolatiul a fost pe punctul de a se vedea acuzat de hartuire sexuala in urma unei iesiri la un bar obscur din Leeds. In nord, pe timp de iarna, vremea e rea, se intuneca repede si, daca nu ai multa carte sau orizonturi largi, combinatia de bani si timpi morti poate duce la calcatul in strachini. Pasii brazilianului au fost imprudenti si a creat zgomot. A scapat cu fata curata…

S-au scris si carti despre escapadele nocturne ale starurilor, ca a fost vorba de Duberry ori Rooney in alte vremuri, ori de noul fundas al casei, Johnny Evans, care a ales drept moment prielnic „partyul” de Craciun…

Cativa altii, gen Barton, sunt atat de „renumiti” incat faima lor e mai mare pentru iesirile in oras decat pentru numarul de pe tricou. Ala e o data pe saptamana, daca prinde echipa. Sau sa ni-l amintim pe Bradley, fratele mai putin faimos al lui Shaun Wright Phillips. Baiatul de la Southampton n-a avut destui bani in buzunar la o iesire in oras, asa incat a cotrobait prin poseta chelneritei de la localul unde delecta. Fotbalist profesionist sau altceva?

Lista e atat de stufoasa incat nu mai e vorba de cazuri izolate, acele exceptii care confirma regula ca fotbalistii de elita sunt oameni cu scaun la cap, ireprosabili. Din contra. Senzatia e ca tot mai multi abuzeaza de statutul privilegiat in societate, unde au devenit zei ai lumii moderne, cu salarii saptamanale mai mari decat ale doctorului pe an. Lumea le e la picioare. De fapt, le vine si greu sa-si tina capul pe umeri, la cati bani li se vara in buzunare. De parca n-ar avea destula bogatie in vigoarea tinereasca, rolul de jucator pe scena celei mai bogate ligi si uneori aspectul facial, nu doar fizic, ravnit de multi oameni „de rand”. Imi spunea un amic englez odata ca ar da totul sa arate ca Olof Mellberg. Ei bine, tine de gusturi dar adevarul e ca rolul mass-media si al publicitatii, covarsitor, a starnit pasiuni dintre cele mai umane intre telespectatori vizavi de acest statut al celebritatii ridicat nici mai mult nici mai putin decat la rang absolut. Noii Zei Mondiali. Cu gel in par. Dar cateodata gelul nu te poate duce in Africa de Sud, nu-i asa, Cristiano? Chiar daca ai avea bani pentru zeci de mii de bilete de avion, tur-retur, Lisboa – Johannesburg.

Si restul e maruntis, pentru a plati pagubele cauzate Aeroportului din Manchester cand cu bolidul, al doilea, proptit de parapeti in drum spre Carrington, la antrenament. Dar poate de-acolo i se trage ghinionul lui Ferrari, de s-a cabrat in F1 si New Kids on The Block culeg victorii.

Exista un intreg evantai infractional. As zice ca imaginea tip devine tot mai mult cea afisata de Cesc Fabregas, drept rezerva la acel de pomina Arsenal – Hull cu scuipaturi. Gluga in cap, blugii in vine si fata contorsionata de ranjete viclene. Atunci ce sa te mai astepti la tanarul din strada, daca parvenitul cu minge ofera un asemenea exemplu!?

Gerrard, implicat intr-un incident dupa categoricul 5-1 la Newcastle, sfarsea arestat intre Craciun si Anul Nou iar ulterior prin tribunale dar, mai important, evenimentul coincidea cu startul risipirii de puncte in campionat a pe-atunci liderei comfortabile Liverpool. Vorba aceea, nu exista dovezi… Doar globul de cristal ne-ar dezvalui daca problemele lui Gerrard, iscate de la o nimica toata intr-o noapte in bar, au influentat intr-un fel nu doar randamentul „motorului” echipei ci si deraierea locomotivei „rosiilor”, cand le era lumea mai draga…

Sau sa ne reamintim de Rio, si cred ca incidentul de la acel joc cu Blackburn spune totul despre norma zilei. Nervos nevoie mare, Ferdinand a sutat cu sete in minge, desi nu era in joc, nimerind in cap un nefericit spectator din primele randuri ale arenei Old Trafford. Asa s-a razbunat Rio pe stiu eu ce nedreptate monumentala a arbitrului.

Cata vreme fanii vor inghiti in adulatia prosteasca la adresa „starurilor”, golindu-si buzunarele pe bilete si nu numai, atata vreme sistemul se va perpetua, pentru ca are o… buna piata de desfacere. Oamenii ar lua si mingi in cap, numai stema lor sa fie pe locul 1. Regula vietii… mereu sunt unii care numai dau, iar altii care numai iau. Ce te faci insa cand si dai, bani, si iei… mingi in cap?

Nici generatia lui Lineker n-a fost usa de biserica. Dar era ceva boem in spritul si tigara de care se bucurau. Micile delicii existentiale. In noile atitudini e ceva rautacios, aducand cu urateniea cainoasa a spiritului uman. Parca ar da mereu sa muste, sarind ca un arc la decizii ale arbitrilor, asta in teren, ori luand-o razna cand la distractii, inafara lui.

Cate zile vor mai trece pana vom auzi de un alt „star” calcand in strachini? Daca e de la nationala, cum a fost recent cazul lui Ashley Cole, macar ar fi cineva, Capello, care sa-l inghete cu privirea si sa-i azvarle in fata codul de conduita. Umana si profesionista. In care ordine vreti.

Ziua 101. De Pacalici, „Cotofenele” isi rad singure ciuful

Aprilie 2, 2009

La inceput am zis ca e pacaleala. De 1 aprilie. Pana cand toate posturile ne-au inundat cu prezenta numitului la conferinta de presa de instalare. Vestea a zburat ca gandul…

… Reactia suporterilor unor cluburi londoneze, dintre care unul fan Chelsea. „Shearer antrenor?!?” „Trebuie ca-i vorba de disperare, nu-i asa?” Cam asa e…

Nici macar in prima liga din Romania, asa cum e ea, un club cu titluri si cupe nationale la activ dar amenintat cu retrogradarea n-ar fi afisat o crasa lipsa de profesionalism, de a angaja cu opt etape inainte de final un antrenor absolut novice, in varsta de 38 ani. Darmite in Premier League.

Mike Ashley, parasutatul in fotbal peste noapte, cu miliardele facute in lumea afacerilor, l-a investit la carma lui Newcastle United, de ziua pacalelii, pe Alan Shearer, o legenda a locului, fost capitan al „Cotofenelor” si al Angliei si care in repetate randuri a spus ca i-ar place si ar vrea sa antreneze intr-o buna zi la St. James’ Park. Ei bine, fostul nouar marcand deseori cu puternice lovituri de cap si-a indeplinit dorinta dar, as zice, visul n-a inceput la momentul oportun, nici la debut de sezon, cum ar fi normal, si nici macar cu „Cotofenele” zburand intr-o zi senina.

Investirea lui Shearer a fost o lovitura calculata data de proprietarul Ashley, o mutare de „Public Relations” in politica fotbalului a investitorului. Afaceristul, desi s-a vrut a fi popular pe Tyneside, dandu-se „de-al oamenilor” locului, porecliti Geordies, pentru a-i atrage de partea sa, le-a starnit finalmente o furie viscerala, mai ales dupa tratamentul la care l-a supus pe un alt legendar fotbalist intors la vatra, Kevin Keegan. Tribuna l-a vrut „out” pe „mafiotul Cockney”, o porecla data unor anumiti londonezi, din est, si datele problemei s-au agravat odata cu picajul in clasament.

Ashley si-a facut calculele si a jucat ultima carte, numindu-l pe Shearer pe cand United, pe o pozitie retrogradanta, locul 18, risca despartirea de Premier League. Ar fi o adevarata drama in oras, care ar putea starni o… revolutie impotriva lui Ashley. Omul si-a spus ca Shearer e atat de iubit pe Tyneside, cel putin la fel de mult ca si Keegan, incat fostul atacant ar absorbi amarul publicului, in cazul retrogradarii, deviind albia furiei fanilor, indreptata inca spre proprietar.

Lui  Shearer i s-a promis suma de 1,8 milioane lire in cazul mentinerii in elita, maruntis comparativ cu costul eventualei retrogradari, si asta tocmai pentru ca banii sunt irelevanti in acest context. Rob Stewart, facand calculele intr-o analiza in The Daily Telegraph, a tras concluzia ca United s-ar putea salva la mustata, chiar si cu 3 pronosticate infrangeri, si anume la debutul novicelui, acasa cu Chelsea, si apoi in deplasarile la Spurs si Liverpool. Dar poate ca ziaristul a fost indulgent, creditand „Cotofenele” cu o remiza in deplasareadin ultima etapa, la Villa, plus cu un succes la contracandidata Stoke, in prima deplasare a lui Shearer. Ei bine, Arsenal ori Man’City clacau pe „Britannia” iar Liverpool doar remiza…

Din scaunul comod al analistului invitat la „Procesul etapei” in varianta engleza, BBC Match of The Day, Shearer s-a aruncat subit de cealalta parte a baricadei, poate, ca si Ashley, asumandu-si la randul sau un risc oarecum calculat. Si-o fi spus novicele ca nimeni nu-l va pune la zid daca nu va salta acel unic loc decisiv in ultimele 8 jocuri, cu o echipa debusolata. Lui Roy Keane i-a priit lansarea in antrenorat din liga a doua, la carma vecinei si rivalei Sunderland, promovarea reusita ridicandu-l la rang de salvator la The Stadium of Light. Shearer s-o fi gandit la o portita similara de scapare, cu care ar deveni nu doar un Mesia fotbalistic pe Tyneside, ci si un Mesia de pe banca tehnica.

Newcastle e fotbal pe paine si United e Shearer. In primul rand, Alan e nascut in oras, unde s-a intors in 1996 pentru a-si incheia cariera, marcand vreme de 10 ani 206 goluri in 404 aparitii pentru alb-negri si devenind golgeterul all-time al clubului. Cat de mult a fost si este pretuit de Geordies o spune si suma record mondial la vremea aceea, 15 milioane lire, platite de Kevin Keegan pentru a-l aduce de la Blackburn Rovers, unde in anul precedent cucerise unicul trofeu din cariera sa, titlul national in Premier League, dar mai ales pentru a-l rapi de sub nasul lui Man United.

In al doilea rand, Shearer e prea indragostit de United pentru a o lasa sa cada, dupa ce traia tristetea de a nu cuceri vreun trofeu din linia de atac a clubului din orasul sau natal. I-a fost de-ajuns ca a pierdut finale de Cupa Angliei cu alb-negrii, n-ar mai vrea sa vada si ziua deziluziei unei retrogradari…

Cat de influent e Shearer in oras o spune si demiterea celebrului Gullit de la carma „Cotofenelor”, la putine zile dupa ce olandezul facea greseala de a nu-l titulariza pe capitan tocmai in derbyul cu rivala Sunderland. „Nimeni nu e mai important decat clubul in sine” nu tine in cazul relatiei speciale Newcastle – Shearer. Chiar daca baiatul modelat la un club de copii si juniori din zona, Wallsend, alegea sa debuteze in fotbal tocmai in celalalt capat de tara, la Southampton, cu care devenea cel mai tanar realizator al unui hat-trick din istoria fotbalului englez de prima liga. La 17 ani si 240 zile, intr-un 4-2 cu Arsenal…

Daca Alan debuta in fotbalul profesionist la 26 martie 1988, la nici 18 ani, iata ca fostul atacant se lanseaza acum in antrenorat, chiar si fara licenta UEFA Pro, tot la inceput de primavara, in 1 aprilie. Pe usa rotativa a intrat Alan, un erou al fanilor, si a iesit totodata Dennis Wise, directorul sportiv numit in dezaprobarea publicului, Shearer nefiind strain de aceasta debarcare, intr-o antipatie reciproca. Ramane de vazut daca alegerea sa, pentru secundul Iain Dowie, care retrograda nu demult din elita cu londoneza Palace, si care de-atunci esua la alte trupe din capitala, Charlton si QPR, va fi un port-bonheur pe Tyneside.

Cert e insa un lucru. Ca Newcastle United si-a cam batut joc deja de doi localnici de seama, Sir Bobby Robson si Kevin Keegan. Abia acum, cand „Cotofenele” sunt pe 18 spre final de sezon, se poate aprecia la adevarata valoare performanta lui Robson de a o fi clasat 4 sezoane din 5 pe United intre primele sase in Premier League. Champions League si semifinalele Cupei UEFA n-au fost multumitoare… ei bine, atunci gustati din supa asta acra!

La fel cu Keegan. La a doua sa revenire ca antrenor la St. James Park, fostul Mesia a fost incorsetat de Ashley si numitii sai, finalmente demisionand scarbit, la doar 8 luni de la startul lunii de miere. Ianuarie 2008 – septembrie 2008… Atat i-a fost dat. Si a urmat potopul, irlandezul Joe Kinnear sfarsind sub cutit, cu probleme cardiace, in plin interimat pe Tyneside. Nici n-a fost de mirare… S-a achizitionat dupa ureche, s-a sarit coarda cum poftea Ashley. Iar cand jucaria s-a dezmembrat, finantatorul a incercat sa-si salveze pielea cu asul din maneca, Shearer. O lovitura de imagine. Una substantiala ar fi fost investirea unui antrenor rutinat dar cine s-ar mai fi incumetat sa preia o casa de nebuni!?!

Lotul nu e deloc rau, in nici un caz de locul 18. Dar vor da Nicky Butt si compania totul pentru noul antrenor? E si o numire… psihologica, de motivatie. Daca jucatorii nu vor raspunde nici la socul investirii unui Mesia local, atunci soarta lui United chiar ca e pecetluita. Sugestiv sau nu, alb-negrii inca joaca in piept cu Northern Rock, o banca falimentara si implicit nationalizata. United se va scufunda aidoma sponsorului sau se va salva cum englezul de rand a „sponsorizat” cu banii virati la buget banca „stanca nordului”?