Încă unul – câştigător – la MARATOANELE MELE

După, nimerit îmboldit de Mona, am sorbit două Stejarul. 7% alcool. Deci mi-am scuturat niţel pletele. Şi mă răsfăţ scriind la persoana I şi despre ceea ce a fost a 11-a ediţie a Maratonului Timişoarei, de duminică 10.10.2010, cu startul la ora 10 şi 10. Pentru ca n-a fost una oarecare, ci foarte altfel. Tot pe 42 kilometri şi vreo 200 metri, dar într-adevăr altfel. Din două puncte de vedere.

Primul… Mi s-a întâmplat pentru prima oară să mă accidentez alergând, după 16 ani şi ceva de noroc şi fericire, scutit de coşmarul atletului. Cu aproape 3 săptămâni înaintea cursei, mai exact cu 19 zile, într-o seară de marţi, gamba stângă, cea forte şi de mare sprijin în condiţiile în care piciorul drept, operat, mi-e încă atrofiat şi slăbit şi după aproape 20 ani, a pocnit cum auzi artificiile. Un poc sec, parcă un cuţit în muşchi şi teama imediată că asta a fost… Muşchiul cedase la o întindere bruscă. La un blestemat de semafor. Mi-am zis că s-a dus alinierea la start şi cele 13 săptămâni de antrenamente, uneori în draci, pe pante de 10% sau ignorând torenţiale. M-am întors acasă cu „piciorul în mână” şi nici în pat nu puteam sta. 6 săptămâni, dixit pe Google. 

Al doilea… Cu chiu cu vai şi doar două antrenamente uşoare, la două săptămâni după accidentare sau cu 4-5 zile înaintea Maratonului, cum vreţi, m-am prezentat la start. Pentru prima oară după sute de curse neştiind dacă voi ajunge acolo, la finish. Ce va fi? Cum va reacţiona gamba? Mă va ţine? Sau abandon? Dar mi-am zis că e ultimul, da, ultimul concurs alergat în roş-galbenul lui Serpentine Running Club din Londra, asociaţie la care debutam în 1 ianuarie 2005, într-o întrecere de 10 kilometri. Şi mi-am spus că e musai să onorez momentul. Era ultima cursă în acel tricou cu mâneci lungi care nu ştiu din ce fibră a fost fabricat să reziste încă, în ceea ce pare a fi fost chiar ultimul maraton al Timişoarei organizat de www.maraton.ro , de Atletic Club Maraton Timişoara. N-aveam cum să nu mă prezint la start. Şi într-un picior sau în mâini, şi tot trebuia cumva să-l alerg. Abonamentul de membru „Serpie” îmi expiră luna viitoare…

Acum, după, meditând la o minunată şi însorită duminică cu 6 Celsius, una plină de emoţii dintre cele mai intense şi polarizate, în care am izbutit să trec de toate cele 8 ori în traseul şerpuind peste Bega, îmi zic că nu ştiu cum am scos-o la capăt. Şi nu oricum. Ci chiar câştigând Maratonul la categoria mea de vârstă, 30-39 ani, în timpul de 3h16:52, conform tehnologiei ChampionChip, firmă globală care discută la sânge în metri şi secunde, prin trimişii ei de la Budapesta, Attila şi Milan. Am încheiat pe locul 6 în clasamentul general şi am înregistrat al doilea meu timp în cursele de Maraton, Personal Best rămânând cel din septembrie 2009, la Wroclaw, în Polonia. Am alergat deci mai repede decât în precedentul Maraton, din martie, de la Barcelona…

Că lumea e mică o sugerează şi prezenţa aici a unui polonez, Tadeusz Dziekonski, şi nu unul oarecare, ci cu vreo 265 Maratoane în picioare. Leş de 60 ani care a alergat şi Dumnealui anul trecut Wroclawul, unde mă aliniam într-o pitorească tentativă…

Nu mă întrebaţi cum de-a ieşit aşa. Parcă a fost de basm. Miracol? Gamba se regenerase doar din plimbări uşoare, fără nici cel mai mic leac, muşchiul a rezistat, cei 42 şi ceva au fost rulaţi iar această amintire îmi va alina toate zilele ce-au fost, sunt şi vor fi în care n-am un cuvânt de zis, bolborosind în gol pe un nenorocit de blog. O amintire pe loc de frunte între foarte multele experienţe de concurs, de la nord de Cercul Polar la Atena şi de la Dublin în Catalunya…

<What next?> Nu ştiu exact ce va urma, post-Serpentine. Alte curse, pe cont propriu, fără vreo apartenenţă? Posibil. Dar cert voi merge înainte, la capitolul antrenamente. Nici nu e indicat să te laşi brusc, ci doar treptat. Dar cred că singura şansă e să dau înainte, nu neapărat la fel de înverşunat ca pe alocuri, în alte foste sesiuni pregătitoare. Altele sunt acum priorităţile de suflet însă nu voi stinge flacăra.

Mai ales că Mona m-a înţeles, a fost acolo, la finish. Şi poate şi pentru că, mai des ca niciodată în Timişoara, am auzit încurajări de pe margini, de la trecători întâmplători sau privitori avizaţi, semn că falia se conturează mai clar. Am impresia că într-o ţară căzută în plasa şofatului nevricos bară la bară şi a consumerismului materialist fără cap, doar de dragul unui fals nivel de trai şi a unui parşiv aşa zis statut social, se regăsesc însă tot mai mulţi care-şi revin în simţiri şi care fac pasul de cealaltă parte a faliei, percepând, înţelegând, susţinând, aplaudând şi fiind pe faţă în celălalt trib, cu vederea spre normalitate. Lucrurile se mai schimbă. Dacă până acum eram doar o mână de „nebuni”, astăzi am simţit acel altceva, extrăgând ce-i drept partea bună din lucruri.

Victoria mea a fost că am ajuns la final, lupta cu sine fiind cea mai grea în Maraton. Triumful la 30-39 ani, în competiţie cu alţii, a fost doar un bonus. În ziua în care tricoul roşu a devenit amintire. Spânzurat pe-un umeraş. Aşa a fost să fie, simbolic, în oraşul meu natal…

Ca un P.S., s-a repetat ca Maratonul, atât cât a fost mediatizat, adică puţin, să fie zugrăvit anapoda, denaturat, trunchiat, cu erori informaţionale jalnice şi străvezii pentru cei „in the know”, de către o presă neînţelegând mai nimic din spiritul şi cam tot ceea ce implică un asemenea eveniment. Sunt colegi de breaslă dar zău, vai de lume pentru ignoranţa şi incompetenţa lor leneşă, scrijelind din fotoliu, după ureche. Şi-atunci cum să fie puşi în temă şi magnetizaţi spre o asemenea probă consumatorii de ştiri!? Şi asta într-o ţară campioană olimpică la zi în proba feminină de maraton, prin Tina Diţă la Beijing… Apropo, jos pălăria Stimată Silvia Banda, unică participantă la Timişoara, o localnică păstrându-şi coroniţa peste ani!

Diapozitive cu Serge

Barcelona s-a dus. Ce s-aleg? Timisoara in octombrie sau Florenta in noiembrie? Navigand pe www. si dupa alte maratoane, am dat de turul mondial al francezului Serge Giraud, care a trecut si prin Oradea amicului meu maratonist, medicul Dan Balaci. Mi-au placut diapozitivele cu Serge si aplaud initiativa sa. Pe jos, in alergare, turul lumii de la Paris si-napoi…

http://www.adevarul.ro/locale/oradea/Serge-Girard-Oradea-recordul-mondial_5_232826719.html#

Si m-am gandit imediat la ultramaratonistul Russell Secker. Texanul imi spunea imediat dupa TransEurope 2009, acea alergare zi de zi din sudul extrem al Italiei in extremitatea nordica a Norvegiei, ca a „promis solemn ca nu va mai repeta vreodata o asemenea nebunie„. Ceea ce a si scris la vremea respectiva pe blogul sau, ce are o legatura de pe aceasta pagina a mea: http://secker.blogspot.com/

Insa „virusul” alergarii l-a recapturat pe nord-americanul stabilit in Regatul Unit, acum pregatindu-se de Baltic Run, cinci zile din nordul Berlinului pana la tarmul Balticii, un soi de antrenament inaintea Trans Europe Footrace 2012, cand va porni din extremitatea nordica a Marii Britanii, intr-o cursa zi de zi, 64 la rand, pana in Gibraltar. „Doar” 4.000 kilometri, cum glumea pe pagina sa. Desigur, Russell, banuiam ca nu vei mai repeta vreodata nebunia din 2009… Care nebunie era deja al treilea sau ultramaraton, dupa Trans Gaule (2005) si Deutschlandlauf (2007). 

Numai aventurandu-te intr-o asemenea competitie, de fapt mai mult o confruntare cu propriile-ti limite, poti realiza la adevarata dimensiune si valoare aproape nelimitatele si nebanuitele resurse ale omului. Fizice, psihice, mentale, emotionale, de anduranta, de capacitate de efort si spirit de sacrificiu. Bariere de tot felul ne ingradesc existenta, bariere pe care noi le coboram, si pe buna dreptate se zice ca utilizam doar 3% din propriile capacitati. Serge si Russell stau marturie a apropierii de infinit. Paseste inainte si vei afla…

Si apropo de mentiunea din ziarul Adevarul, apropo de trecerea francezului prin Oradea, si Romania libera a dedicat un articol maratonistilor amatori bucuresteni, membri ai Ro Club Maraton, ce se aduna regulat la antrenamente. Laudabil subiectul ales, cu una dintre mentiuni ca maratonul ca proba anuala are mult mai vechi state de servicii decat cele amintite in reportaj. Si anume s-a inceput inca din 1897, la Boston, iar in Europa cel mai vechi maraton anual dateaza din 1924, gazduit fiind de Kosice.

In loc sa critic evidentele lacune din material, prefer sa aplaud spatiul publicistic rezervat acestei admirabile probe olimpice care este maratonul. Nu exista o cultura a acestei probe in spatiul sportiv si social romanesc, de aici si inconsistenta si erorile din randurile autorului. In aceasta ramura in care Romania detine totusi aurul olimpic intr-o proba feminina introdusa la Los Angeles, in ’84, se fac abia primii pasi de bebelus, supervizati de grupulete de entuziasti intr-un ocean de indiferenta si ignoranta… La mai mare.

Camp Nou la kilometrul 4 si din nou

Camp Nou are un magnetism desavarsit. Pana si intr-o duminica fara fotbal, cand clubul campion al Europei e in deplasare, Estadi F.C. Barcelona poate atrage peste 10.000 de inimi alergand intr-un suflet spre pantele zonei central-nord-vestice a urbei catalane.

 Am spus alergand, si nu luand metroul din Placa Espanya cu destinatia statia Collblanc, pentru ca duminica Barcelona si-a deschis larg bratele intru organizarea unei noi editii a maratonului orasului, ce a strans entuziasti din toate colturile Europei si nu numai.

 Fondistii de culoare ai elitei, parca alergand pe apa, au trecut primii prin dreptul Camp Nou, dintr-o sus pusa zona rezidentiala, si la propriu si la figurat. Palmierii din preajma dadeau un aer exotic locului dominat de ovalul de beton gri si imediat dupa ce am lasat in urma “casa” Campeon, un mucalit ne-a ajutat sa vedem jumatatea plina a paharului.

 Intr-un limbaj international, omul iesise in preajma stadionului cu un banner mare si explicit, pentru noi toti, restul grosului plutonului. Ceva de genul « baieti, zambiti, ati parcurs exact 4,21km din traseul Maratonului, care va sa zica ati completat o zecime a distantei ». Cu totii am mustacit la ironia subtila a mesajului si ne-am vazut de fuga. Am intrat pe Diagonal, acest bulevard care spinteca perla Catalunyiei de la nord-vest spre port, in sud-est, dar cand colo organizatorii ne-au servit o revenire la Camp Nou, abordat din alt unghi, cu un ac de par pe Travessera de les Corts. Din nou la marea arena, cu un prim punct dintre numeroasele ”statii” muzícale de pe parcurs, care sa ne inspire si dea un sfung in plus. Acordurile razbatand din boxe l-au inspirat peste poate pe un coleg maratonist, care pur si simplu s-a desprins din pluton, l-a abordat pe gunoierul de pe trotuar si l-a rugat sa-i faca o poza. Alergatorul in galben, nu purtand « tricoul galben », de care trageau kenienii, a ridicat bratele si a pozat zambitor cu Camp Nou in fundal. Erau secundele lui de gratie, pierdute in batalia cursei dar cucerite intr-un cliseu pentru posteritate. Am trecut de doua ori in Maraton pe la Camp Nou.

 Si tot asa… Lume tot mai multa si mai entuziasta pe parcurs, tricouri tot mai desuchiate. Nu doar Superman ori Spiderman ci si in traducere « Decat sa te tot vaiti, mai bine porneste o Revolutie ». Dar nu s-a gandit ca poate fi ochit si de un roman ? Inca una ?

 La intoarcere, de la kilometrul 25 si pana la 30, am fost purtati din nou, in ambele sensuri, pe acelasi Diagonal, la celalalt capat al sau, dinspre port. Cu punct de intoarcere turnul « Castravete » semanand cu cel din City, in Londra, pe nume Gerkhin. Aici se numeste tocmai Diagonal si are un aer straniu, ca mai tot ultramodernismul Brave New World. E in Placa de les Glories dar nu numai, ci si pe afisele publicitare facand reclama Campionatului European de Atletism, de la finele lunii iulie, cand Barcelona, va strange toata crema. Cu turnul Diagonal in fundal, e infatisat maratonistul spaniol Martinez, un recordman european al probei, in doua ore, 6 minute si 36 secunde. Ma uit la muschii sai si mai iau o gura de oxigen. Inca putin pana dupa kilometrul 42…

Turnurile Torres Mapfre, de la kilometrul 34, din preajma portului Olimpic, ne-au tot crescut in ochi pe cei 4 kilometri alergati de-a lungul plajei, pe Avenida Litoral, de la Forum...

Aidoma unei panze umflate de vant, luxosul World Trade Center ne-a rasarit de pe mal la kilometrul 39, cand am parasit tarmul spre finish, pe stradutele de la poalele Montjuic

 Fugisem cu totii intr-un suflet spre Camp Nou, cand picioarele erau fresh si inimile usoare, acum ne taram pasii spre final, pe Paral.lel si nu Diagonal, pe sub funiculare, pe la poalele Montjuic, cu al sau Stadion Olimpic. Imi zic ca aici juca odata si Espanyol, cealalta zana a urbei, de doua ori rapusa la penaltyuri in finala Cupei UEFA, si care acum si-a luat jucariile si a plecat in sud-vestul orasului, spre plaje, pe noua arena abia inaugurata. Cea cu o poarta apartinand unui consiliu local, si cu cealalta altuia. Nu ne-ar tine picioarele sa dam o raita pana acolo. Chiar cade de pe harta metropolei.

 Asa incat ne-am rezumat sa ramanem pe calea de intoarcere spre Placa Espanya, tot mai rasfirati si desfigurati, aruncandu-ne ochii pe comercialismul straveziu. Daca adidas se lauda ca va imbraca 12 selectionate la World Cup, ei bine, si nike e pe aceeasi linie globala, dintr-o vitrina surazandu-ne stransi ca pentru fotografia de grup a unei echipe alde Van Bronkhorst, Rooney, Evra, Materazzi. Nu stiam ca muschetarii joaca sub acelasi steag, asa ca banuiesc ca poarta acelasi semn. Bifat.

 La coltul urmator, magazinul oficial FC Botiga. Cu FC B scos in evidenta. Dedesubt, mazgalit cu grafitti si inca nesters de ochiul vigilent al marketingului, un adaos peste picior. If you think so. Daca asa crezi tu. Intr-adevar, cineva vroia sa sugereze ca Barcelona ca suflet, simbol si traditie e mult mai mult decat un tricou costand zeci de euro si impaturit frumos pe rafturi imaculate. E de fapt o suta de mii de inimi de aficionados, batand nebuneste pe acel Camp Nou, cand campioana nationala a tarii Campeon Europeo ii desfata cu inca un recital. E drept, pe-aici a trecut in toamna si Rubin, insa cat trofeul e inca in vitrina catalana, ceilalti trebuie sa stea drepti.

 Mai ales invinsii lor din finala, Manchester United, care se confrunta cu o criza la varf poate fara precedent. Barcelona, cea cu UNICEF in piept sau nimic, si cu fanii avand un cuvant de zis in bunul mers al clubului, ar fi un exemplu perfect. Poate de-aceea s-au reunit de pe-o saptamana pe alta si peste 100.000 fani “Red Devils”, cat ar intra in Camp Nou, in acest MUST, in traducere… trebuie, si care e Man United Supporters Trust. E trustul ce si-a ingrosat randurile de cand cu lupta pentru putere intre detestatii Glazer si noii doritori, finantisti din City pompos autodenumiti, Red Knights, ca mai toate numele insulare ce-ti iau auzul si mintile cu nume impresionante. Te poarta in lumea viselor.

 Numai ca, oricat de indatorata ar fi devenit United in gestiunea Glazer, nu trebuie uitata strigatura “Regele a murit! Traiasca Regele!” Cine sunt acesti Knights, la urma urmei? O intrebare de bun simt… Sau nu? Care va sa zica, la putini ani dupa ce fani dizidenti au creat o “veritabila” FC United of Manchester, delimitata de comercialismul corporatist importat de peste Ocean de Glazers, grosul plutonului fanilor au ajuns la aceleasi valori si la a arbora culorile initiale, de la “samburele” lui United. Verde si auriu, din secolul XIX.

 Intotdeauna vor fi deschizatori de drumuri. Cutezatori, ca suporterii plecati de pe Old Trafford, clarvazatori la ce avea sa urmeze si se desfasoara in aceste zile in toata impudoarea unei lupte oarbe, ori iuti, ca maratonistii elitei, nu doar in cursa Barcelonei, veniti de peste Mediterana. Multi ce-au trecut marea sunt si in port, mai putin norocosi, vanzand acareturi de pe tarabe improvizate si cu sacul pregatit, poate daca sunt intrebati de acte si avize. La fel de zvelti si cu musculatura daltuita.

 Dar Placa Espanya ne redeschide bratele, cu linia de sosire. Gandurile se risipesc, elatia navaleste si cronometrul meu se opreste la 3 ore, 18 minute si 56 secunde. Pe 42 kilometri si aproape 200 metri. Nu ne-a fost usor dar caldura sufleteasca a Barcelonei ne-a adus la finish. Catalanii sunt calzi si mandri, foarte norocosi sa ramana nedeterminati intr-o lume a fotbalului sufocata de caramizi in piept si suflete grele. Acasa la campioana europeana parca si pasii ne-au dus mai repede. Parca s-a fugit pe apa…

Prima ninsoare cazuta in Barcelona dupa 33 ani, la nici 24 ore in urma incheierii maratonului, a iscat a doua zi niste valuri ce au strans ciorchine de privitori in zona plajelor. De la viscol si zloata, peste noapte, la trotuare uscate si soare dar cu Mediterana ore in sir agitata nevoie mare

In 2011, maratonul Barcelonei va avea loc in 6 martie, dupa cum informeaza www.maratobarcelona.es . Ca o surpriza din partea organizatorilor, fiecare competitor se poate regasi pe pagina virtuala in peste zece ipostaze, surprinse de camerele de filmare amplasate pe parcurs, in special pe ultimii kilometri ai parcursului. Este remarcabila diferenta de ritm intre profesionistii elitei si grosul plutonului…

Un clasic: Marathonas – Atena

In fiecare an, la inceput de noiembrie, Maratonul Clasic atrage alergatori chititi sa parcurga traseul soldatului antic atenian, purtator al vestii bune. Se intampla in anul 490 inaintea erei noastre, cand armata cetatii, mult inferioara numeric atacatorilor persi, amana cucerirea Atenei. 192 de soldati atenieni au fost rapusi, in memoria carora a fost ridicat un impozant memorial, nu departe de campul de batalie.

Pista si tribunele stadionului Panathenaic, un finish pe masura calibrului Maratonului Clasic

De la Marathonas, in noiembrie, maratonistii „taie” peninsula Attica spre sud-vest, cu destinatia Atena. Am alergat Clasicul acum doi ani si imi amintesc cu placere acea duminica de noiembrie purtandu-ne pe sub nori, prin soare, pe ploaie si incheind mangaiati de razele placute ale climatului mediteranean, odata inconjurati de marmura vechiului stadion.

Celebra Rosa Motta la start, baloanele inaltate in neant, miile de alergatori apropiindu-se incet incet de capitala Greciei. Sosirea, pe pista stadionului Panathenaic, gazda a editiei inaugurale a Jocurilor Olimpice, in 1896. O arena istorica, o atmosfera de sarbatoare la final. Si atleti africani dovedindu-si superioritatea.

Intrarea pe Panathenaic consemneaza conotatiile olimpice ale stadionului

Lucrurile n-au stat altfel nici duminica, doar timpii fiind mai modesti, datorita unui start pe vreme ploioasa. Intr-o zona devastata in vara de incendii norii s-au scuturat in 8 noiembrie, la debutul celei de-a 27-a editii a Maratonului Clasic.

La sosire, aceeasi poveste insa, cu etiopianul Belachew si japonezul Takamizawa strecurandu-se intr-un top ten dominat absolut de kenieni. A castigat Josephat Kipkurui, nascut in 1986, cu timpul de 2:13:44, fiind urmat de compatriotii Edwin Kipchom (n. 1984), la 34 secunde, si Pius Mutuku Muasa (n. 1985), la 55 secunde.

Japoneza Akemi Ozaki, in varsta de 32 ani, a castigat in intrecerea feminina, fiind urmata pe podium, in mai putin de 60 secunde, de o etiopianca si o maratonista din Belarus.

O placa memoriala in onoarea lui Gregoris Lambrakis, campion balcanic si promotor al Maratonului Clasic, efigia fiind plasata pe zidul exterior al tribunei vestice a arenei

Discobolul, postat in fata stadionului Panathenaic. Simboluri ale miscarii sportive olimpice inca de la inceputurile sale...

New York, New York…

A 40-a editie a ING New York City Marathon a fost adjudecata de un alergator din Statele Unite, primul din 1982 incoace. Surpriza a furnizat-o Meb Kefhlezighi, 34 ani, originar din Eritrea, medaliat cu argint in maratonul olimpic din 2004. Succesul i-a adus 200.000 dolari din trei premii cumulate, incluzand performanta de a fi „coborat” sub doua ore si 10 minute in cursa in care a stabilit un nou record personal, 2:09:15, intrecandu-l cu 41 secunde pe favoritul kenian Kheruyiot, urmat pe podium de veteranul marocan Gharib.

O alta surpriza a fost sosirea pe locul patru a unui alt maratonist din Statele Unite, si inca alb, Ryan Hall, in vreme ce brazilianul dos Santos, invingator la New York anul trecut, a abandonat cu 5 kilometri inainte de sosire.

Cursa feminina a castigat-o etiopianca de 37 ani Derartu Tulu, o medaliata cu aur la Olimpiada, in 2:28:52, lasandu-le in urma pe rusoaica Petrova si invingatoarea de anul trecut, Paula Radcliffe, ce n-a sfarsit nici macar pe podium. Locul 4 pentru englezoaica de trei ori castigatoare in Central Park, ce-i drept la doar 35 secunde in urma invingatoarei, semn al darzei lupte pentru primul loc. Paula ramane cu recordul mondial al probei dar in ritmul actual pare a se indeparta de obiectivul castigarii aurului olimpic, in 2012, tocmai la Londra.

New York, New York… Frunzele ruginite, duse de vantul puternic, ce a retezat orice sansa de noi recorduri, au anuntat si incheierea unui alt sezon de Major Five. Dupa Paris, Londra, Boston si Berlin, NY a pus punct maratoanelor majore ale anului 2009. Recordurile mondiale raman 2:03:59 la barbati, stabilit la Berlin in 2008 de Gebrselassie, respectiv 2:15:25 la femei, rezistand din 2003, cand Radcliffe „zbura” la Londra.

Pana mori ori iti rupi genunchii

Standul World Harmony Run ne propune o stafeta pornind in februarie de la Dublin si trecand in iulie si prin Romania...

Ce-am mai vazut la Dublin, la maraton? Standuri luminate cu nenumarati organizatori promovandu-si competitiile. Dintre care una va trece in iulie 2010 si prin Romania.

Dar forfota si babilonia lingvistica din centrul expo organizatoric de la Dublin mi-a amintit de unul din siturile ce concentreaza sutele de curse din lume. Si care site iti recomanda 101 distante pe care sa le alergi before you die. (Or you break your knees). Inainte sa mori ori pana-ti rupi genunchii.

Una dintre alergarile in strainatate, din suta plus una, ar fi ultramaratonul gazduit de amfitrioana Cupei Mondiale, Africa de Sud, cu chiar o saptamana inaintea inceperii ostilitatilor la 2010 World Cup. Se numeste Comrades Marathon, e la editia a 85-a, este caracterizata drept The Ultimate Human Race si masoara 89 de kilometri, de la primaria din Pietermaritzburg pana pe Sahara Stadium din Durban. Ca un ultim amanunt, startul se da la 5 si jumatate dimineata, iar de-acolo cu Domnul. Cu alte cuvinte numele de maraton e bland, Comrades masurand mai bine de doua maratoane cap la cap. Pentru cine se incumeta.

In aceeasi zi, din cate-am aflat la Dublin, undeva in centrul Europei va „curge” cea mai lunga stafeta, purtand flacara World Harmony Run de-a lungul a 20.000 kilometri, timp de 7 luni. Startul se va da in 25 februarie la Dublin, capitala europeana a sportului in 2010, iar cursa armoniei mondiale va strabate intreaga primavara batranul continent, ajungand in luna iulie si pe teritoriul Romaniei. Mai apoi, destinatia Asia, si tot asa…

Fondator al World Harmony Run, Sri Chinmoy a pus pe picioare numeroase curse si cluburi amatoare de alergari. La una dintre aceste competitii, de 10 mile pe circumferinta parcului londonez Battersea, in organizarea clubului Run and Become, o alta inventie a pionierului Sri, decedat in 2001, am alergat in primavara acestui an. S-a dat startul devreme, la opt fara un sfert intr-o sambata, dar entuziasmul ne-a purtat pasii in cele sase ture.

Aceasta stafeta, care neindoios va reuni puhoi de participanti, va ridica alergarile la un rang de sport de masa intr-o mult mai mare masura decat o fac sutele de maratoane si miile de mai scurte curse de pe intinderea pamantului. Curand, mult mai multi vom alerga, asa cum candva biscuiam sau fandam, la Daciada.

Alergarile vor deveni populare, pentru mase, si ne vom calca in picioare ori accederea la competitii se va face in baza unor criterii si timpi calificatorii. Cum e de exemplu cazul Maratonului Boston, ajuns la a 114-a editie, si care s-ar balona in pas cu renumele si traditia sa, daca n-ar impune anumiti timpi pentru prezenta la start, in functie de categoria de varsta.

Intr-o tot mai evidenta stratificare sociala, sporturi mai putin accesibile maselor, pe criterii economice, vor fi practicate doar de cetatenii din salonul de lux. Un golf, navigatia oceanica, o maslina. Si-atunci de ce sa nu alergam mon cher cot la cot, in aceasta aiuritoare globalizare!?! Uite, programa partidului ce ne vrea binele si traseaza palierele de sarcina cincinale, plus cursele rasarite aidoma ciupercilor dupa ploaie, ne ofera sansa, si in plus nu mai e nici o rusine sa iesi in pantaloni scurti la sosea, daca si Marghioala din curtea invecinata a fost dusa cu zaharelul…

Si-ajung la Bucuresti. Dupa ce caravana armoniei va trece prin capitala, a treia editie a Bucharest City Marathon va spera la mai multi clienti in toamna urmatoare, decat cei peste 150 la maraton, din 18 octombrie. Ca nu-i usor sa atragi participanti, mai ales la inceput, e de la sine inteles. Ca alte curse consacrate isi desfasoara linia de start in aceeasi zi, e un dezavantaj in plus.

Bucurestiul a fost concurat la miez de octombrie, dintre maratoanele Europei, de Amsterdam, Istanbul si Mediterraneo, undeva in Spania, altele ca Amman, Toronto, Guadalajara ori in China respectiv Coreea neconstituind rivale pentru cel din capitala Romaniei, fiind pe alte continente.

Ideea e ca ai de unde alege. Restul tine de atractivitatea ofertei, de magnetismul locului. La modul in care Romania nu exceleaza deloc in privinta turismului si in ciuda potentialului evident, Bucurestiului s-ar putea sa-i vina greu sa-si croiasca un nume de rezonanta pe harta maratoanelor lumii. Numai accesati calendarul http://aimsworldrunning.org si veti intelege cat de multe sunt optiunile.

Cea mai buna sansa ar fi ca multi sa fie stimulati de trecerea caravanei World Harmony Run pe strada lor si a doua zi, la trezire, sa se inscrie intre participantii la cursa din orasul lor. Fie el Maratonul Timisoarei, al Bucurestiului, de la Sighisoara la Medias ori cel din Piatra Craiului. Si nu se lasa cu genunchi rupti. Pot sa confim c-am vazut intre participantii la Dublin maratonisti in tricouri verzi, dar nu ale Irlandei, ci din 100 Marathon Club, alergatori trecuti de suta in privinta curselor de 42,2 kilometri alergate. Pe unele era adaugat Manic. Dar nu trebuie sa fii maniac, nici sa alergi pana la moarte.

Vorba versurilor unei balade rock aleasa drept coloana sonora pe imaginile de arhiva ale Maratonului Stockholm. Poti alerga cat de mult vrei si dupa toate cele, fericire, glorie, dragoste si tot curcubeul existentelor noastre, dar finalmente nu poti fugi de tine insuti.

Un moldovean, cel mai iute… irlandez

Sergiu Ciobanu, originar din Moldova, a castigat trofeul si premiul pentru cel mai bun alergator reprezentand Republica Irlanda la cea de-a 30-a editie a Maratonului Dublin, disputata luni in capitala „Insulei de Smarald”. Ciobanu a inregistrat timpul de doua ore, 22 minute si 6 secunde pe cei 42,2 kilometri ai popularei competitii ce a reunit la start peste 12.000 participanti, dintre care 10.446 au trecut linia de sosire, printre care un orb, un barbat paralizat de la gat in jos ori un participant ce a optat pentru a alerga distanta cu spatele la traseu.

Ciobanu a sosit pe locul 15 in clasamentul general al cursei castigate de un etiopian de 19 ani, Feyisa Lilesa, care, inregistrand timpul de 2:09:12, a ratat cu doar 5 secunde egalarea recordului acestui maraton, detinut din 2007 de alergatorul rus Alexei Sokolov, sosit acum al doilea, in 2:10:38, urmat pe podium de kenianul Serem.

Lilesa este primul etiopian invingator la Dublin, dupa ce kenienii se impusesera intre 1995 si ’99 respectiv 2002 si 2004, in ultimii ani triumfand doar ucrainieni, si anume Osadchy in 2005 si Naumov anul trecut, respectiv rusul Sokolov, ce si-a pastrat titlul in 2007, cand stabilea si recordul cursei.

Naumov, sosit acum al optulea, a fost „salvat” de compatrioata Stetsenko, invingatoare la feminin in 2;32:45, inaintea unei namibience si a unei etiopience.

Ciobanu, concurand la categoria barbati 30-35 ani, pentru clubul local Clonliffe Harriers, intra astfel in posesia trofeului special acordat maratonistilor localnici, din Irlanda, plus a premiilor de 1.500 euro, pentru primul intre barbatii de la cluburi irlandeze, respectiv de 1.000 euro, bonus pentru sosirea intr-un timp mai bun de doua ore si 23 minute. Ciobanu a sosit al 12-lea la categoria sa de varsta, SM, senior men (30-35 ani).

De fapt, doar maratonisti africani respectiv din fostul bloc sovietic au sosit intre primii 15, etiopianul aflat la primul sau maraton din cariera fiind urmat de  alergatori din Kenya, Namibia, Rusia si Ucraina, plus merituosul moldovean irlandez. Ponderea celor aliniati la start a fost data in mare majoritate de alergatorii autohtoni, din insula verde, ceea ce face performanta lui Ciobanu, membru al unui club atletic local, cu atat mai meritorie.

La start s-au aflat si 29 irlandezi prezenti la toate cele 30 de editii ale Maratonului Dublin, niste adevarati veterani ai probei. Maratonul a fost ireprosabil organizat iar aportul voluntarilor si suportul entuziast al localnicilor, insiruiti in numar mare de-a lungul traseului ce ne-a purtat la nord si sud de raul Liffey ori de Grand Canal, trecute de cate doua ori, plus prin maiestuosul Phoenix Park, cea mai mare intindere verde publica din spatiul citadin in intreaga Europa, a transformat concursul intr-o adevarata sarbatoare de neuitat.

Traseul, pe ultima sa portiune, ne-a purtat prin preajma University College Dublin si terenul de golf Elm Park, trecand de doua ori si raul Dodder, ce spinteca sud-estul capitalei, inconjurand apoi spre final faimosul Trinity College, de unde ultima portiune a condus spre piata Merrion Square.

Am incheiat putin sub patru ore, in 3:56:49, la capatul unui sezon cu numeroase maratoane si dupa Wroclaw Marathon si Maratonul Dracula, din 13 septembrie si 11 octombrie, incercari intr-un interval comprimat de timp care m-au facut sa parcurg Dublinul intr-un ritm de 9 minute pe mila, circa 15 minute si jumatate pe kilometru. Picioarele la orizontala, in repaus. Hibernare.

Succesul competitiei a fost dat de aportul substantial al unor sponsori puternici, dintre care doi, Lifestyle Sports si Adidas, isi regasesc numele in titulatura oficiala a Maratonului din Dublin.

Traseul a trecut pe la baza statuii lui O'Connell, in inima Dublinului

... si pe langa cea a lui James Joyce... Suntem in patria dramaturgilor, satiristilor... Beckett, Yeats, Shaw, Wilde.

Japoneza la Timisoara, kenieni la Bucuresti

In tabelele din trimiterea de mai jos, ierarhiile oficiale ale celei de-a zecea editii a Maratonului Timisoarei, din 11 octombrie, cu covasneanul Zsombor Deal, de 20 ani, castigand in 2h43:26, iar la femei Silvia Banda neavand rivala, pentru simplul motiv ca a fost unica inscrisa la start! Banda a mai castigat maratonul si in anii precedenti.

Japoneza de 48 ani Hiroko Ogawa, din Osaka, a castigat semimaratonul feminin, in 1h24:54, dar iata rezultatele complete…

http://www.maraton.ro/maraton_2009.php 

Sapte zile mai apoi, in 18 octombrie, timpi buni in cea de-a doua editie a Raiffeisen Bucharest City Marathon, cu Erik Chemboi Yator castigator in doua ore, 20 de minute si 35 de secunde. L-au urmat pe podium compatriotii Kioko si Mibei, sositi in 2:21:04 respectiv 2:21:28, si urmatoarele doua pozitii fiind ocupate tot de maratonisti kenieni, si anume Kellum si Macharia, in 2:25:03 si 2:25:19.

Urmatoarele cinci locuri, in corpore, autohtonilor, cu Petre Hristea (CSM Onesti) sosit in 2:27:55, urmat indeaproape de stelistii Sabou si Rasadea, in 2:28:14 respectiv 2:28:20. Au fost inregistrati 165 maratonisti, un numar foarte mic comparativ cu cursele de profil din strainatate, dar Bucurestiul va castiga cu siguranta in consistenta odata cu editiile viitoare.

Lupta stransa si la semimaraton, tot intre kenyeni, Maina castigand in 1:02:17, urmat la 7 secunde de compatriotul Kiprop si de Errebbah (Italia), in 1:03:36.

O stire tragica parvine insa de la Maratonul Detroit, unde 3 concurenti au decedat duminica intr-un interval de 16 minute, doi dintre ei pe cand se apropiau de mijlocul cursei iar un al treilea dupa trecerea liniei de sosire in semimaratonul competitiei. Rata fatalitatilor la asemenea intreceri e de unu la 100.000, ceea ce transforma tragedia de la Detroit intr-una absolut cutremuratoare ba chiar ridicand oarecare semne de intrebare, in conditiile in care vremea la ora cursei a fost ideala pentru acest tip de competitie.

O veste hilara insa de la un alt maraton nord-american, cel din Des Moines, unde liderul cursei, un kenian, a avut de-a face tocmai pe ultimul kilometru cu oprirea la… bariera, pentru trecerea unui parca nesfarsit tren de marfuri. Maratonistul a fost ajuns din urma de un compatriot dar, odata calea libera, pe restul distantei, a reusit sa sprinteze mai iute, desprinzandu-se din nou si facandu-si dreptate…

Cantec de lebada dar Dracula rezista in Timisoara

Duminica 11 octombrie, la startul celei de-a zecea editii a Maratonului Timisoarei, directorul de organizare Constantin Dumitra ne-a adus trista veste ca s-ar putea sa fi fost si ultima. Desi dat afara pe usa si reintrat pe geam, dupa cum s-a glumit in privinta tentativelor sale peste ani de a atrage sponsori in jurul evenimentului, Dumitra s-a aratat sceptic relativ la viitorul deja consacratei competitii, subliniind ca doar alinierea a macar 300 maratonisti la start va genera un concurs pe arterele orasului si in 10 octombrie 2010. Altfel, doar semimaratonul „Dracula”, o „jumatate” de 21,1 kilometri mai usor de organizat in plan logistic, financiar, va supravietui acestor vremuri.

Intr-adevar, duminica am fost putini, nitel peste 100 de entuziasti, desi unii veniti chiar din Italia, Germania, Franta, Ungaria, Japonia ori SUA. Ba si de la Tulcea ori Bistrita. Un pumn de oameni, semn ca maratonul Timisoarei nu creste in putere peste ani.

Medalia cu Catedrala Metropolitana si numarul de participare la editia din 2009 sper sa nu fi fost amintiri de la cantecul de lebada al Maratonului orasului. Vrem sa ne intoarcem la start pentru multi ani de-acum incolo...

L-am alergat in 3h29:14, un timp cu care sunt foarte multumit in conditiile in care cu doar patru saptamani inainte ma aliniam la startul unui alt maraton, la Wroclaw, unde scoteam 3h15:54, iar la fantana cu pesti dintre Opera si Catedrala am sosit al 14-lea, pe vant si mijgura. A fost de neuitat dar mai pretioasa ar fi o reintoarcere la start, in 2010.

Multe ar fi de spus dar, acum, la cald, ma chinui sa diger vestea ca inca un lucru bun poate muri in picioare.

Nicoleta Grasu spala rusinea Romaniei

Ce-am fost si ce-am ajuns. Romania n-a facut o figura buna la cea de-a 12-a editie a Campionatului Mondial de atletism de la Berlin si daca n-ar fi fost performanta Nicoletei Grasu, delegatia s-ar fi intors cu traista goala.

Nicoleta si-a reconfirmat valoarea in proba de aruncarea discului, clasandu-se a treia in finala competitiei si obtinand medalia de bronz, cu o performanta de 65m20cm, inregistrata in antepenultima zi a intrecerilor. Longeviva atleta, care in 11 septembrie va implini 38 ani, si-a pastrat astfel locul pe podium obtinut la precedenta editie a C.M., in august 2007, la Osaka, in Japonia, unde o aruncare de 63m40cm ii asigura bronzul.

Reusita Nicoletei e cu atat mai admirabila cu cat aruncatoarea discului a reprezentat Romania la Campionatele Mondiale inca de la a patra editie, in ’93, la Stuttgart, fiind o veritabila veterana a probei. Ca o aducere aminte, Grasu obtinea bronzul si exact acum 10 ani, la Sevilla, pe 23 august ’99, cu o aruncare de 65m35cm, depasita doar de performanta de peste alti doi ani, la Edmonton, unde devenea vicecampioana mondiala, cu o performanta de 66m24cm.

In ansamblu insa, o intrebare dureroasa… Unde sunt zapezile de altadata?

Ca si in alte discipline sportive, si imediat imi vine in minte handbalul, reculul Romaniei pe scena mondiala e evident. De prea multa democratie prost inteleasa, s-a aruncat prosopul. Unde ne este dramul de mandrie, de ambitie? Ce carari intunecate ale mintii ne-au scufundat la nivelul de bieti consumatori pofticiosi de produse si servicii, incat nu mai rasar flori rare in arena sportiva? Sa ne fi atrofiat oare in asa hal cele doua decenii postdecembriste agilitatea de a inhata primii medaliile?

In sport, unde totul se cuantifica pe puncte si rezultate, fara daca si cu parca, si mai ales in atletism, regina sporturilor, unde distantele si timpii nu mint, Romania nu are pe unde scoate camasa. In rest, unde totul poate fi interpretat, Romania se taraie cum necum la liman. Dar de fapt doar isi fura singura caciula…

Na, ca dupa aceste aprecieri probabil iar mi se „va ura” sa sfarsesc tras pe roata in chinuri cumplite, cum am mai fost atacat verbal obscen, absolut fara cel mai mic motiv, pe acest blog. Adevarul supara, nu-i asa?

Samburele acestor randuri ramane totusi un din inima „Felicitari, Nicoleta Grasu!”  Si cum speranta moare ultima, daca n-a fost sa fie pe Olympiastadion, sa nadajduim ca rezultate mai bune vor fi obtinute in 2011, la C.M. din Coreea de Sud.