Posts Tagged ‘traseu’

Camp Nou la kilometrul 4 si din nou

Martie 19, 2010

Camp Nou are un magnetism desavarsit. Pana si intr-o duminica fara fotbal, cand clubul campion al Europei e in deplasare, Estadi F.C. Barcelona poate atrage peste 10.000 de inimi alergand intr-un suflet spre pantele zonei central-nord-vestice a urbei catalane.

 Am spus alergand, si nu luand metroul din Placa Espanya cu destinatia statia Collblanc, pentru ca duminica Barcelona si-a deschis larg bratele intru organizarea unei noi editii a maratonului orasului, ce a strans entuziasti din toate colturile Europei si nu numai.

 Fondistii de culoare ai elitei, parca alergand pe apa, au trecut primii prin dreptul Camp Nou, dintr-o sus pusa zona rezidentiala, si la propriu si la figurat. Palmierii din preajma dadeau un aer exotic locului dominat de ovalul de beton gri si imediat dupa ce am lasat in urma “casa” Campeon, un mucalit ne-a ajutat sa vedem jumatatea plina a paharului.

 Intr-un limbaj international, omul iesise in preajma stadionului cu un banner mare si explicit, pentru noi toti, restul grosului plutonului. Ceva de genul « baieti, zambiti, ati parcurs exact 4,21km din traseul Maratonului, care va sa zica ati completat o zecime a distantei ». Cu totii am mustacit la ironia subtila a mesajului si ne-am vazut de fuga. Am intrat pe Diagonal, acest bulevard care spinteca perla Catalunyiei de la nord-vest spre port, in sud-est, dar cand colo organizatorii ne-au servit o revenire la Camp Nou, abordat din alt unghi, cu un ac de par pe Travessera de les Corts. Din nou la marea arena, cu un prim punct dintre numeroasele ”statii” muzícale de pe parcurs, care sa ne inspire si dea un sfung in plus. Acordurile razbatand din boxe l-au inspirat peste poate pe un coleg maratonist, care pur si simplu s-a desprins din pluton, l-a abordat pe gunoierul de pe trotuar si l-a rugat sa-i faca o poza. Alergatorul in galben, nu purtand « tricoul galben », de care trageau kenienii, a ridicat bratele si a pozat zambitor cu Camp Nou in fundal. Erau secundele lui de gratie, pierdute in batalia cursei dar cucerite intr-un cliseu pentru posteritate. Am trecut de doua ori in Maraton pe la Camp Nou.

 Si tot asa… Lume tot mai multa si mai entuziasta pe parcurs, tricouri tot mai desuchiate. Nu doar Superman ori Spiderman ci si in traducere « Decat sa te tot vaiti, mai bine porneste o Revolutie ». Dar nu s-a gandit ca poate fi ochit si de un roman ? Inca una ?

 La intoarcere, de la kilometrul 25 si pana la 30, am fost purtati din nou, in ambele sensuri, pe acelasi Diagonal, la celalalt capat al sau, dinspre port. Cu punct de intoarcere turnul « Castravete » semanand cu cel din City, in Londra, pe nume Gerkhin. Aici se numeste tocmai Diagonal si are un aer straniu, ca mai tot ultramodernismul Brave New World. E in Placa de les Glories dar nu numai, ci si pe afisele publicitare facand reclama Campionatului European de Atletism, de la finele lunii iulie, cand Barcelona, va strange toata crema. Cu turnul Diagonal in fundal, e infatisat maratonistul spaniol Martinez, un recordman european al probei, in doua ore, 6 minute si 36 secunde. Ma uit la muschii sai si mai iau o gura de oxigen. Inca putin pana dupa kilometrul 42…

Turnurile Torres Mapfre, de la kilometrul 34, din preajma portului Olimpic, ne-au tot crescut in ochi pe cei 4 kilometri alergati de-a lungul plajei, pe Avenida Litoral, de la Forum...

Aidoma unei panze umflate de vant, luxosul World Trade Center ne-a rasarit de pe mal la kilometrul 39, cand am parasit tarmul spre finish, pe stradutele de la poalele Montjuic

 Fugisem cu totii intr-un suflet spre Camp Nou, cand picioarele erau fresh si inimile usoare, acum ne taram pasii spre final, pe Paral.lel si nu Diagonal, pe sub funiculare, pe la poalele Montjuic, cu al sau Stadion Olimpic. Imi zic ca aici juca odata si Espanyol, cealalta zana a urbei, de doua ori rapusa la penaltyuri in finala Cupei UEFA, si care acum si-a luat jucariile si a plecat in sud-vestul orasului, spre plaje, pe noua arena abia inaugurata. Cea cu o poarta apartinand unui consiliu local, si cu cealalta altuia. Nu ne-ar tine picioarele sa dam o raita pana acolo. Chiar cade de pe harta metropolei.

 Asa incat ne-am rezumat sa ramanem pe calea de intoarcere spre Placa Espanya, tot mai rasfirati si desfigurati, aruncandu-ne ochii pe comercialismul straveziu. Daca adidas se lauda ca va imbraca 12 selectionate la World Cup, ei bine, si nike e pe aceeasi linie globala, dintr-o vitrina surazandu-ne stransi ca pentru fotografia de grup a unei echipe alde Van Bronkhorst, Rooney, Evra, Materazzi. Nu stiam ca muschetarii joaca sub acelasi steag, asa ca banuiesc ca poarta acelasi semn. Bifat.

 La coltul urmator, magazinul oficial FC Botiga. Cu FC B scos in evidenta. Dedesubt, mazgalit cu grafitti si inca nesters de ochiul vigilent al marketingului, un adaos peste picior. If you think so. Daca asa crezi tu. Intr-adevar, cineva vroia sa sugereze ca Barcelona ca suflet, simbol si traditie e mult mai mult decat un tricou costand zeci de euro si impaturit frumos pe rafturi imaculate. E de fapt o suta de mii de inimi de aficionados, batand nebuneste pe acel Camp Nou, cand campioana nationala a tarii Campeon Europeo ii desfata cu inca un recital. E drept, pe-aici a trecut in toamna si Rubin, insa cat trofeul e inca in vitrina catalana, ceilalti trebuie sa stea drepti.

 Mai ales invinsii lor din finala, Manchester United, care se confrunta cu o criza la varf poate fara precedent. Barcelona, cea cu UNICEF in piept sau nimic, si cu fanii avand un cuvant de zis in bunul mers al clubului, ar fi un exemplu perfect. Poate de-aceea s-au reunit de pe-o saptamana pe alta si peste 100.000 fani “Red Devils”, cat ar intra in Camp Nou, in acest MUST, in traducere… trebuie, si care e Man United Supporters Trust. E trustul ce si-a ingrosat randurile de cand cu lupta pentru putere intre detestatii Glazer si noii doritori, finantisti din City pompos autodenumiti, Red Knights, ca mai toate numele insulare ce-ti iau auzul si mintile cu nume impresionante. Te poarta in lumea viselor.

 Numai ca, oricat de indatorata ar fi devenit United in gestiunea Glazer, nu trebuie uitata strigatura “Regele a murit! Traiasca Regele!” Cine sunt acesti Knights, la urma urmei? O intrebare de bun simt… Sau nu? Care va sa zica, la putini ani dupa ce fani dizidenti au creat o “veritabila” FC United of Manchester, delimitata de comercialismul corporatist importat de peste Ocean de Glazers, grosul plutonului fanilor au ajuns la aceleasi valori si la a arbora culorile initiale, de la “samburele” lui United. Verde si auriu, din secolul XIX.

 Intotdeauna vor fi deschizatori de drumuri. Cutezatori, ca suporterii plecati de pe Old Trafford, clarvazatori la ce avea sa urmeze si se desfasoara in aceste zile in toata impudoarea unei lupte oarbe, ori iuti, ca maratonistii elitei, nu doar in cursa Barcelonei, veniti de peste Mediterana. Multi ce-au trecut marea sunt si in port, mai putin norocosi, vanzand acareturi de pe tarabe improvizate si cu sacul pregatit, poate daca sunt intrebati de acte si avize. La fel de zvelti si cu musculatura daltuita.

 Dar Placa Espanya ne redeschide bratele, cu linia de sosire. Gandurile se risipesc, elatia navaleste si cronometrul meu se opreste la 3 ore, 18 minute si 56 secunde. Pe 42 kilometri si aproape 200 metri. Nu ne-a fost usor dar caldura sufleteasca a Barcelonei ne-a adus la finish. Catalanii sunt calzi si mandri, foarte norocosi sa ramana nedeterminati intr-o lume a fotbalului sufocata de caramizi in piept si suflete grele. Acasa la campioana europeana parca si pasii ne-au dus mai repede. Parca s-a fugit pe apa…

Prima ninsoare cazuta in Barcelona dupa 33 ani, la nici 24 ore in urma incheierii maratonului, a iscat a doua zi niste valuri ce au strans ciorchine de privitori in zona plajelor. De la viscol si zloata, peste noapte, la trotuare uscate si soare dar cu Mediterana ore in sir agitata nevoie mare

In 2011, maratonul Barcelonei va avea loc in 6 martie, dupa cum informeaza www.maratobarcelona.es . Ca o surpriza din partea organizatorilor, fiecare competitor se poate regasi pe pagina virtuala in peste zece ipostaze, surprinse de camerele de filmare amplasate pe parcurs, in special pe ultimii kilometri ai parcursului. Este remarcabila diferenta de ritm intre profesionistii elitei si grosul plutonului…

Anunțuri

Daca e in Bucuresti, obligatoriu sa dea din coate in top

Octombrie 10, 2009

Simpatica emisiunea televizata pe The Money Channel. Cu Gabriela Szabo una dintre cele doua invitate. S-a vorbit pe indelete despre Raiffeisen Bucharest City Marathon, mai pe inteles a doua editie a Maratonului Bucuresti, ce bate la usa. In 18 octombrie 2009…

Laudabila initiativa de a populariza in mass-media, cu suficient spatiu de emisie, un eveniment ce era inaugurat in toamna anului trecut. Laudabila aparitia Bucurestiului pe harta oraselor gazda de maratoane, sute si sute, de la mari capitale pana la mici asezari… Iar infantul n-are de-acum decat sa creasca.

In vara trecuta, la Beijing, Constantina Dita punea Romania in fruntea ierarhiei olimpice in proba feminina de maraton, cucerind spectaculos aurul. O mama originara din Gorj, pe sudoarea sa, a innobilat o intreaga natiune cu o performanta absolut remarcabila, iar imediat cateva constiinte incarcate s-au sesizat. Peste nici trei luni, capitala Bucuresti organiza primul ei maraton. O reactie fireasca.

Dar de ce am deschis subiectul prin a cataloga emisiunea drept simpatica? Pentru ca moderatorul s-a lasat nitel dus de val. In fond, Bucuresti se pregateste de a doua editie. Ei bine, Budapesta si-a consumat deja in septembrie a 24-a editie anuala, Beogradul a 22-a, in primavara, iar Sofia e la borna 27, pentru a da exemple capitalele tarilor limitrofe.

N-are rost sa batem moneda despre Kosice, gazda celui mai vechi maraton european, demarat in 1924, caci atunci Bucurestiul chiar ar inghiti in sec. Si exemplele ar putea continua aproape la nesfarsit. Orasul vestic european si maratonul. Foarte foarte putini ar fi abia inaintea celei de-a doua editii…

S-a amintit de orasele gazda drept capitale. Hop, hop! Doar prin preajma, la Timisoara, se desfasoara editia a zecea, una „rotunda”, iar peste granita, la Novi Sad, dunarenii sarbi sunt la a 17-a organizare. Nici o vorba despre acestea. Si-ar fi dat cei „de la centru” cu firma in cap daca ar fi amintit socantul amanunt ca din cele 366 zile ale anului 2008 au ales tocmai aceeasi duminica din octombrie drept punct de start al editiilor maratonului din Bucuresti, in conditiile in care de la aceeasi ora Timisoara gazduia si ea un maraton deja consacrat, aflat la borna cu numarul noua si afiliat la AIMS, Asociatia Internationala a Maratoanelor pe Sosea. Cu nimic mai prejos. A fost o alegere lipsita de consideratie si respect, „la concurenta”. Cui ii foloseste o asemenea situatie paguboasa? In mod cert nu amatorilor de maratoane ce poate ar-dori sa le bifeze pe ambele, intr-un calendar competitional anual…

Dar prin pretiozitatea denumirii, Bucharest City Marathon, de parca n-ar fi in Romania, ci intr-o tara vorbitoare de limba engleza, organizatorii isi dezvaluie din start intentiile de a-l populariza pe scara internationala. La urma urmei, nimic rau in asta, dar graba cu care Bucurestiul incearca sa recupereze terenul pierdut dupa decenii de ignoranta la acest capitol nu da tocmai bine. E de asteptat ca maratonistii-turisti sa inceapa sa se inghesuie in urmatorii ani la Maratonul Bucurestiului insa evenimentul e abia la al doilea pas, cu alte cuvinte abia invata sa paseasca. Mai e mult pana departe, asta apropo de mentionarea in cadrul talk-showului a World Majors Marathons si a unui imaginar top al maratoanelor mondiale.

Ei bine, intre cele 5 „majore”, Bostonul e la editia 114 si cam acesta ar fi unicul top. Cinci ceva mai insemnate decat celelalte. Dar multe alte sute au insemnatatea si specificul lor. Au personalitatea lor si nu exista niciunde clasificari ori catalogari gen top zece ori top 20. S-a discutat acolo, in platou, despre intrarea in timp a Bucurestiului in acest inexistent top 20 sau macar sa fie al 21-lea. Dar de ce atata nevoie sa dea din start din coate? E mai cu mot? Nu se poate oare alinia cu numeroasele maratoane din lungul si latul globului, de la Ciudad de Mexico si pana la Tokyo? De ce neaparat sa se vorbeasca despre patrunderea intr-un top care de fapt nu exista, deja inaintea celei de-a doua editii!?! Picioarele pe pamant, rabdare fara tutun.

E o dovada de ignoranta… Ce-ar zice organizatorii Maratonului Clasic al Atenei, de la Marathonas, buricul spiritual al acestei probe, pe Stadionul Panathenaic unde Louis Spirou castiga primul maraton al Jocurilor Olimpice moderne, in 1896, daca ar auzi toba batuta la Bucuresti, dupa doar o editie. I-ar incuraja, bineinteles, pe proaspetii organizatori de maratoane.

Ce-ar zice cei de la Maratona d’Italia, unul dintre numeroasele maratoane din Cizma, cu zeci de editii la activ si oferind specificul alergarii in locul de bastina al eroicului Dorando Pietri, invingator moral in maratonul J.O. din 1908? I-ar incuraja, bineinteles, pe organizatorii din capitala.

Sunt zeci si sute de maratoane ce au atatea de oferit, prin specificul si personalitatea lor, de la nord de Cercul Arctic si pana-n Santiago de Chile. Am alergat recent, luna trecuta, in cea de-a 27-a editie a Hasco Lek Wroclaw Marathon, una dintre cele 5 curse majore de 42,195 kilometri din Polonia. Organizare impecabila, gazde primitoare, atentii suficiente tuturor participantilor. Dar mai ales traseul pe sub copaci semeti, pe langa parcuri si peluze verzi, pe langa Gradina Zoologica, peste podurile Odrei… Comparativ, citeam undeva ca Bucuresti e cea mai poluata capitala europeana. Sper ca nu aceasta sa fie una din caracteristicile proaspatului maraton.

Vroiam doar sa punctez ca, in goana dupa senzational, o promovare altfel laudabila pe un canal TV de stiri a Raiffesen Bucharest City Marathon a pacatuit uneori prin patinaje generate de ignorarea proportiilor. Un maraton are o linie de start si una de sosire si poate fi la fel de atractiv intr-un burg nemtesc ca in New York. Multi sunt maratonistii unsi cu toate alifiile ce prefera o cursa depopulata dintr-un oras oarecare, uneia „majore”, cu zeci de mii de participanti calcandu-se pe picioare si gafaind in multime. E chestie de preferinte, de optiuni, de abordare…

Si-atunci de ce sa te compari din start cu „majorele”, sa le iei drept unic exemplu si stacheta de atins? E drept, puterea sta in numarul mare dar un maraton „mic” are farmecul sau… Un maratonist rutinat imi marturisea candva ca intrecerea din Insulele Scilly, din arhipelagul britanic, a fost in felul ei cea mai memorabila la care a participat. Chit ca s-au aliniat doar 13 maratonisti la start. Calitate sau cantitate? Depinde din ce punct de vedere privesti lucrurile.

Si-o ultima idee. S-a intrebat si despre legatura dintre maratonul Bucuresti si Ministerul Sportului. Noroc cu organizatoarea, care i-a explicat moderatorului ca fiind vorba de un eveniment local, cooperarea se realizeaza cu Primaria Capitalei si nicidecum cu un minister. Ce sa aiba de-a face un Minister cu o intrecere atletica locala!?! E oare cel din Bucuresti unicul maraton din Romania, incat necesita atentia si grija MTS? Mai sunt curse in Timisoara, Muntii Piatra Craiului si cateva in Transilvania. Acestea n-ar trebui in acest caz luate in considerare de minister?

Deci pe aceste linii ar fi problemele de educatie si know-how in privinta perceperii ideii de maraton. Bucurestiul e la inceput, Bine ai Venit!, si isi va atrage simpatizanti, dupa felul cum a demarat. Dar numai incet, ca nu-i concurs nici cu Majors, nici cu top 10, nici cu top 20. La mai mare!

Ziua 160. Spitalizati, „cazuti ca mustele”

Iunie 3, 2009

E cinci si jumatate, in dimineata maratonului din Edinburgh. Ma trezeste lumina puternica, soarele strapungand pe langa perdelele groase. Le dau la o parte si vad o doamna cu codita trecandu-si cainele in parc, la plimbare. Vom alerga cu soarele in fata, spre rasarit, la un moment dat chiar pe aceasta strada, prin fata demipensiunii, si apoi pe malul marii…

La micul dejun, multimaratonistul cu tricoul galben al intrecerii din Honolulu e deja cu cafeaua in fata. Trezirea, dupa o alta seara „traditionala”, in care iesisera in grup la un pahar de vorba. Bat spre 60 de ani dar nu-si schimba obiceiurile. Chiar acum? Dupa vreo 50 de concursuri? Ce rost ar mai avea?

Si o alta fata, in trusoul britanic, care se grabeste, alegand sa parcurga cu autobuzul traseul spre start. „Merg sa-l prind pe cel de 7”. Si alti trei, mai retrasi. Cu gandul deja la urmatorii 42 de kilometri. Decid sa merg in plimbare, cu „petrecaretii”. Au ce-mi impartasi. Si cu cat ne-apropiem de centru, cu-atat mai multi participanti, in felurite echipamente. Politie, ambulante, autobuze ale organizatorilor, indicatoare speciale galbene, restrictii de circulatie, indicatoare, forfota, curcubeu coloristic. Suntem la baza Calton Hill, mai trebuie doar sa inconjuram colina…

St. Andrew's House si steagul Scotiei, din fata carora s-a dat startul. La vale...

St. Andrew's House si steagul Scotiei, din fata carora s-a dat startul. La vale...

Cand am intrat pe Princess Street, deja lume luminata. Si caldura, in contrast cu ploaia in rafale de la editia trecuta. Daca ar fi sa aleg, as prefera totusi soarele, mai ales ca vom cobori la tarm. Multi se inghesuie la autotrenurile incarcand echipamentele participantilor, ordinea fiind data tot de numarul de concurs. Organizare in cele mai mici detalii. Altfel, ar fi haos. Mai ales ca ne vom alinia peste 13.000, plus alti 4.000 la stafeta. Echipe de cate patru. Mai lesne. Respectivilor le revin cate 10,55 kilometri de caciula.

Ora 8 si 10, conform ceasornicului de pe turnul hotelului Balmoral. Ultimele pregatiri inaintea startului. Masaje, lotiuni de ten, drumul la toalete, inca o inghititura de apa...

Ora 8 si 10, conform ceasornicului de pe turnul hotelului Balmoral. Ultimele pregatiri inaintea startului. Masaje, lotiuni de ten, drumul la toalete, inca o inghititura de apa...

Exista pana si fluturasi atasabili la incheietura, galbeni, cu timpii intermediari estimativi pe fiecare mila, in functie de ritmul ales si timpul final „tinta”. Imi aleg bentita de 3 ore si 20 de minute. Avea sa-mi poarte noroc… In megafoane, suntem invitati in tarcurile speciale. Cu un coleg de club, spre zona roz. Imi luasem deja ramas bun de la „petrecareti”, cu urarea „Good luck” si raspunsul plin de umor „La noi nu intra deloc in calcul norocul”. Intalnim si alti colegi de club. Ultimele impresii… Aud italiana. Spaniola. Suvoi uman pe margini, in asteptarea startului.

O scotianca in combinezon albastru aprins, vopsita pe fata si cu parul in vant, cocotata pe un podium, parca in mijlocul nostru, flutura un urias steag al Scotiei. Imn cu sunet de cimpoaie si numaratoarea inversa. Foc de pistol. Start! La vale, de la baza Calton Hill, din preajma cladirii administrative St. Andrew’s, purtand numele mai celebrului teren de golf de pe malul nordic al estuarului, unde se strange crema mondiala a sportului… Cu Dumnezeu inainte. E o zi calduroasa, cu soare fara pic de nori. De-ar fi tot asa, la vale si pe sub pomi fosnind usor…

Aveam sa aflu ulterior ca traseul de-acum doi ani serpuise spre vestul orasului, mai intai strabatand zona centrala cu o arhitectura aparte si apoi cartiere mai rasarite, sfarsind insa din nou intr-un peisaj auster. Ce n-as fi dat sa fim purtati pe la poalele pantei Edinburgh Castle, pe langa statuile oamenilor de seama ai orasului si ai Scotiei, de pe Regent Street. Si totusi, la un moment dat, „am prins” capatul estic al Milei Regale, sfarsind in cladirea noua a Parlamentului Scotiei si palatul Holyroodhouse, resedinta regala la vizitele Elisabetei a II-a in Edinburgh…

Am lasat in urma Balmoralul de pe strada Printesei

Am lasat in urma Balmoralul de pe strada Printesei

Edinburghul scaldat in soare, la ora maratonului

Edinburghul scaldat in soare, la ora maratonului

La portile Parlamentului, mesaj in celta...

La portile Parlamentului, mesaj in celta...

Parlamentul, modern dar abstract, a fost ridicat vizavi de resedinta regala, Palace of Queen's Gallery la intrare

Parlamentul, modern dar abstract, a fost ridicat vizavi de resedinta regala, Palace of Queen's Gallery la intrare

Traseul, pe la portile resedintei

Traseul, pe la portile resedintei

Resedinta, inchisa temporar pentru reamenajari

Resedinta, inchisa temporar pentru reamenajari

Singuratatea alergatorului de cursa lunga. De-aici, pe cont propriu. Mai sunt unii, perechi. Si schimba o vorba. Aud germana. Ajung din urma un coleg de club, care ma intreaba unde suntem. La a cata mila? Unde sunt marcajele? La randul nostru, suntem auziti si raspunsul vine rapid: „Chiar in fata, pe catargul maroniu”. 8. E inca „devreme”. Dar incet incet ne rasfiram, se creaza spatiu de manevra. Ceva mai mult aer. Plus briza. Salinitate. Trecem pe langa un pub pe nume The Gothenburg. Scandinavii descindeau si ei pe aceste tarmuri, nu doar romanii, venind dinspre sud.

Multa lume, statii de alimentare cu apa, un DJ entuziast, probabil in curtea propriei case, si deodata peisaj… industrial. Si te-ai dus, dulce minune. Lasam tarmul la stanga noastra. Doar soare si o sosea spre est. Trecem si peste covoarele inregistrand timpii intermediari, la mijlocul cursei, la kilometrul 30. Aici deja facem cale-ntoarsa si rulam pe ambele sensuri. Mai iuti, mai lenti. Parca s-au inmultit pe margini. Incurajari. Steagul Greciei in multime. Unii schioapata. Altii se cabreaza. Altii au luat-o in plimbare. E cald. Se apropie pranzul. Dar nu si sosirea…

Si totusi… Dupa 42 de kilometri, la mila 26, intram pe o suprafata plasticata, acoperind si protejand pista inverzita a Hipodromului Musselburgh. Locul nostru de sosire. Intalnirea cu eternitatea. Cand microcipul de pe glezna va inregistra, la trecerea ultimului covor maroniu, timpul nominal al cursei. Cel brut, incluzand si secundele scurse pana la trecerea liniei de… start, in suvoiul initial de peste 13.0000 oameni, e afisat pe ecranul electronic dispus pe poarta intrarii. Tribune pline. Larma. Urale. Incurajari. Topaim pe suprafata plasticata. Parca avem arcuri. Finish…

3 ore, 20 minute, 56 secunde. Nou record personal. Imi primesc medalia, punga oficiala cu „atentii”, bananele, apele, mi se da jos microcipul si suntem invitati la un paharel de bere. Totul e ca-n rai. Parca plutesc. Iar timpul inregistrat chiar ca-mi da aripi. Bere imediat dupa efort? E cat un degetar de whisky, atat de populare in magazinele de pe Royal Mile… Pareri, impresii, ne cautam din ochi. Multi au sosit, mult mai multi urmau sa vina.

Stirile aveam sa le aflu ulterior. 5000 au abandonat. 10 au sfarsit la spital. Iar 160 au fost tratati la fata locului. Cativa, lesinati, i-am vazut cu ochii mei. Medicii, aplecati deasupra lor, acordandu-le primul ajutor. Primul reflex, sa-i fereasca de soare. Multi s-au plans ca se sfarsise apa, la unele puncte de pe traseu. Deshidratare. N-am avut ghinionul dar, ce-i drept, trecusem repede. Dintr-un regretabil reflex uman, de a se fi sustras baxuri intregi cu fluide, ori dintr-o nota explicativa a organizatorilor, care, poate incercand sa-si scoata camasa in fata avalansei de reclamatii, au aruncat pisica in curtea celor care le-au sterpelit sticlele, multi concurenti au ramas insetati, „cazand ca mustele”, dupa cum s-a exprimat un martor ocular. Investigatiile continua.

Iar de la Musselburgh, o suburbie estica, inapoi in centru. In jur, oameni schiopatand, oameni zambitori, tot amalgamul. Greul trecuse. Incepea recuperarea. Pe cand urmatoarea? Si soarele e tot sus pe cer. Ultima duminica din mai, a Maratonului Edinburgh, a fost nefireasca pentru clima altfel racoroasa de la estuar.