Posts Tagged ‘Bucuresti’

Euro U-19 al României va fi doar în Bucureşti şi Ilfov…

iulie 20, 2010

De azi într-un an, pe 20 iulie 2011, Federaţia Română de Fotbal se va bate cu cărămida în piept. Va începe turneul final al Campionatului European U-19, încredinţat României dar restrâns ca arie de organizare, pe raza Bucureştiului şi a judeţului Ilfov. Restrâns de F.R.F. sau de UEFA? Ori de amândouă?

Comitetul Executiv UEFA a creat un precedent prin acordarea găzduirii de către România a fazei finale a Campionatului European sub 21 ani, în mai 1998, când într-un turneu ceva mai restrâns calendaristic decât cele aproape două săptămâni de la anul, tinerii „tricolori” au încheiat ultimii în unica lor participare la acel nivel. Avea să fie ediţia a unsprezecea, cucerită pe-atunci de Guti, Salgado şi Valeron…

Nu-i aşadar nici minunea minunilor şi nici nu dă ca nuca-n perete pentru UEFA că o competiţie juvenilă continentală se întoarce în România. O fi un schimb de favoruri pe relaţia Michel – Mircea. Dar de ce spun România şi nu Bucureşti plus sectorul agricol Ilfov!? Şi întăresc această definire, agricol.

Chiar aşa!? De ce s-ar juca unele meciuri în umbra Carpaţilor ori în ambianţa ardelenească, de exemplu pe arena campioanei en-titre CFR Cluj? Mai bine într-un mediu fost rural, acum periurban. Ironizez.

Accesez pagina de internet federală şi aflu că stadioanele „mai adecvate” s-ar regăsi „situate în zone unde un turneu de juniori s-ar bucura de o mai mare audienţă”. Oare în baza căror cercetări comparative a descoperit F.R.F. unde s-ar strânge mai mulţi spectatori la jocuri? Oare n-ar veni mai mulţi constănţeni, cu mic, cu mare, acolo, în colţul de ţară unde Gheorghe Hagi plămădeşte noi generaţii, decât în Chiajna, Buftea, Brăneşti şi Berceni?

EURO U-19 la Chiajna, considerat de federali „mai adecvat”, dintr-o zonă „cu mai mare audienţă”!? Oare? Şi în baza cărui studiu de specialitate?

N-am enumerat fantezist aceste localităţi, ci conform aceleiaşi note de pe www.frf.ro , cu eticheta „ar putea găzdui” în dreptul ultimelor două. Primele ar fi certitudini. Cât despre Ghencea, Dinamo şi Rapid, sunt pomenite drept „mari” şi „bineînţeles” ca gazde. N-ar fi fost mai nimerit ca alte arene din ţară să fi fost propulsate şi implicit modernizate la standardele cerute, în vederea turneului, într-o mai democratică distribuire? Ba bine că nu!

Ar fi constituit însă un coşmar logistic de necontrolat pentru F.R.F. toată trambalarea între oraşe, ţinând cont de peticita infrastructură rutieră ori de „dopurile” în trafic în drum spre aeropoarte. Pe când aşa, într-o variantă simplistă, federalii au dezvăluit că descentralizarea e de fapt momentan doar o utopie, şi asta într-un fotbal românesc plimbându-şi în ultimii trei ani trofeele naţionale pe ruta Cluj – Urziceni. Şase la număr. Ah, dar am uitat! Unirea tot în Bucureşti a tras, pentru grupele Champions League. QED.

Din start, delegaţia UEFA a vizitat doar arene din Bucureşti şi împrejurimi

Mă întreb dacă delegaţii UEFA, la vremea inspecţiei stadioanelor şi hotelurilor din zona Bucureştiului, în septembrie 2009, au fost chiar atât de neavizaţi în privinţa extinderii geografice a ţării ca nord-americanii ce m-au întrebat dacă România e o provincie în Franţa. Oricum, arenele gazdă le vom afla până în decembrie…

Ignorarea României în favoarea zonei Bucureştiului e semn al dispreţului şi dezinteresului „păstorilor jocului” pentru încurajarea întregului nostru fotbal şi a stimulării tuturor schimburilor de mâine, putând chiar suspecta organizatorii de favoritisme la adresa micilor amatori de meciuri de prin capitală, potenţiali jucători ai generaţiilor viitoare, care – nu-i aşa? – s-ar prezenta la o adică la selecţii în Ghencea, „sub pod” sau „la şosea”. Nu contest, densitatea de populaţie e mare în Bucureşti, însă şi-aşa constituie doar o zecime din totalul naţional, predominant urban. Şi-atunci cum e posibil ca alte oraşe să fie trecute cu vederea, defavorizate în faţa exponentelor ruralului românesc mai puţin populat, ba chiar dezertat!? Şi încă din Ilfov.

România, scutită acum de nişte preliminarii de care n-a trecut niciodată…

Pe de altă parte nu-i însă exclus ca tocmai recomandările celor de la UEFA să restrângă geografic aria de organizare a competiţiei, fapt valabil şi în aceste zile în Hexagon, unde localităţile Bayeux, Mondeville, Flers, Caen şi Saint-Lo, grupate în Basse-Normandie, undeva în nord-vestul ţării lui Platini, găzduiesc începând de duminică, din 18 iulie, şi până pe 30, turneul final al actualei ediţii a europenelor sub 19 ani.

Conform obiceiului, junii „tricolori” nu sunt prezenţi, fiind spulberaţi într-una din seriile aşa zise de „elită” în luna mai, în Ungaria, cu 2-0 de greci, cu 3-0 de maghiari şi cu 3-1 de Portugalia, care s-a calificat pentru turneul din Franţa, unde a inaugurat ostilităţile cu un succes cu 2-0 contra Italiei, la aceeaşi oră derulându-se tot în Grupa B şi meciul Spania – Croaţia 2-1, pe când Grupa A a pornit cu Franţa – Olanda 4-1 şi Anglia – Austria 3-2. Nicăieri Ucraina, prima câştigătoare pe teren propriu, în 2009, şi nici precedenta triumfătoare, Germania, într-o competiţie dominată din 2002 încoace de Spania, cu 4 succese, care triumfa atunci cu un Fernando Torres goleador cu 4 reuşite în faţa unei asistenţe maxime la acest nivel, 16.400 spectatori, la Oslo.

Doar 12 rânduri despre găzduirea U-19 pe situl FRF

În principiu, nu-i deloc rău că România, mai bine zis – repet – Bucureştiul şi împrejurimile, găzduiesc turneul final al ediţiei 2010-2011, „tricolorii” fiind astfel siguri că bifează o primă participare la acest nivel sub 19 ani, fapt reuşit în trecut de toţi vecinii noştri, însă mai bine ar fi fost ca băieţii să treacă prin furcile caudine ale preliminariilor… De ce? Turneul final ar putea fi o pălărie prea mare pentru nivelul competitivităţii junilor „tricolori”, pe când cadrul preliminariilor s-ar preta probabil adevăratei capacităţi a lotului. Acolo, în prima fază, care va fi deschisă de Grupa 2, pe 28 septembrie, în Estonia, căreia i se vor alătura Scoţia, Norvegia şi Liechtenstein. Sau să ne amăgim că devenim mai buni măsurându-ne cu cei mai tari!?            

Şi un alt indiciu deconspiră desconsiderarea de către F.R.F. a „valului de mâine”. La asemenea onoare, de a găzdui un turneu final european, fie şi juvenil, o rara avis pentru România, evenimentul ar fi meritat o postură mai înaltă, dacă tot a fost preluat în gestiune. Din contră, căutând pe pagina de internet federală, am dat de cele 12 rânduri legate de U-19 în finalul capitolului de „Programe şi proiecte”, după cel de „dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spaţiul rural”, de „Grassroots – fotbal de bază” şi despre organizarea finalei UEFA Europa League – 2012. Ei bine, un unic meci programat peste doi ani, pe Stadionul Naţional, şi în care m-aş mira să ajungă un club autohton, e mai sus pe ordinea de zi decât turneul la care, de bine de rău, se va alinia naţionala U-19, cu vreun viitor senior al deceniului doi.

Centre româneşti cu tradiţie în depistarea, creşterea şi lansarea jucătorilor, omise în grup de pe „harta” U-19

Şi pentru a fi cârcotaş până la capăt, în documentarea mea am accesat mai întâi pe www.frf.ro capitolul imediat următor celui despre „Programe şi proiecte”, şi anume „Fotbalul juvenil”. Indus în eroare de denumirea sa, acolo aşteptându-mă să dau de turneul U-19, am citit în schimb o unică polologhie despre Cupa Liceelor – Ediţia 2009/2010, pe teren redus. N-am nimic împotriva unei asemenea iniţiative, şi eu marcând cândva în cupa liceului meu, dar dacă „juventusul” naţional se rezumă la o unică acţiune de masă, şi aceea invitând inclusiv tineri născuţi în 1990, deci în vârstă de 19 ani la startul competiţiei, aşadar fără perspective pentru prinderea unui „ultim tren” spre Eldoradoul profesionist, atunci putem să ne canalizăm eforturile spre futsal sau cel pe plajă. Şi să nu mai fim cocoşi organizând U-19 pe teren „mare”.

Cred că totul ţine de organizare şi priorităţi, care par a fi alandala în prezentarea lor, de competenţă şi profesionalism, care sunt convins că lasă de dorit. Altfel, rezultatele ar fi mai bune iar noi mai puţin critici. Până atunci, deplând faptul că unele centre cu tradiţie peste ani în depistarea, creşterea şi lansarea juniorilor n-au fost răsplătite şi încurajate cu această rară ocazie de a primi în curtea proprie crema juvenilă europeană. Măcar şi pentru o seară.

Dar lui Mircea şi anturajului îi pasă infinit mai mult „să iasă bine” cu mai puţine bătăi de cap şi drumuri, decât să-i fie mai bine fotbalului românesc în întregul său. Vânătorii de recompense, înfipţii în scaun. Cu mulţumiri şi pupături, de la Michel.

Reclame

Unirea! „Live” a batut in februarie la Madrid, pe Inter si la Barca…

decembrie 19, 2009

Am auzit deja – si telefonic – despre „ghinionul” Unirii Urziceni de a nimeri in 16-imile UEFA Europa League contra „Cormoranilor”. Insa ghinionul ialomitenilor e mai degraba pauza competitionala datorata iernii, dupa cum remarca Lucescu si care i-ar fi gasit „la rece” si in fata uneia ca – sa zicem – FC Bruges, trupa lui Petrescu inregistrand patru 0-0, un 0-1 si 2-3 si doar un succes, 1-0, in jocurile din februarie de la promovarea in elita…

Jumatatea plina a paharului sugereaza insa ca, operand ca si pana acum, cu profesionalism, clubul campion al Romaniei ar putea scrie o reteta de succes in plan financiar si al imaginii la „dubla” cu Liverpool. Vicecampioana Angliei ar strange aproape sigur mai multi spectatori in Bucuresti decat orice alta formatie ramasa in competitie, crescand implicit incasarile Unirii, si cu cat prima mansa de pe Anfield Road va avea un deznodamant mai „strans”, cu atat mai mult amatorii de fotbal decisi sa-i vada cu orice pret pe „Rosii” nu vor renunta in ultima clipa, dezamagiti de o eventuala transare a calificarii inca din primul joc.

In al doilea rand, nu exista o mai larga expunere si un mai mare potential de promovare a propriei imagini decat o mansa tur pe Anfield Road, arena unuia dintre cele mai populare cluburi din Albion, unde fotbalul se mananca pe paine, si din Europa in general, unde „Cormoranii” au triumfat nu demult in finalele Cupei UEFA si Ligii Campionilor, in 2001 si 2005, jucand din nou finala in 2007. Liverpool este platforma ideala pentru Unirea, pentru jucatorii ei, care se pot autopromova in „vitrina magazinului de lux” a fotbalului european cu o evolutie buna, si nu in ultimul rand pentru Dan Petrescu, tanar antrenor care a lansat deja semnale ca ar fi disponibil, abordabil pentru negocieri de contract, odata ce si-a inaintat CV-ul federatiei scotiene. Asa cum scriam si-ntr-o cronica recenta, „Dan s-ar irosi intr-un post <putred>” (atentie, a se citi cu rabdare, referirea o faceam la slujba de la… Glasgow, nu de la Urziceni), nu e greu de imaginat ca ambitiosul tehnician si-ar dori o revenire din alta postura in fotbalul mare insular.

Si nu in ultimul rand, Unirea nu are nimic de pierdut ci totul de castigat inaintea celor 180 de minute cu Liverpool FC, „Cormoranii” trebuind sa absoarba presiunea psihica a necesitatii de a-si salva sezonul intrat la apa printr-o calificare in optimi.

Trecand la datele statistice, ni se infatiseaza si jumatatea goala a paharului. In primul rand, vorba lui Mircea Lucescu dupa tragerea la sorti care o trimite in prima mansa si pe Shakhtar Donetk tot in Albion, la Fulham, „vom fi nevoiti din cauza pauzei de iarna sa ne mentinem forma sportiva doar in jocuri amicale, pe cand gazda va avea o multime de meciuri competitionale, ceea ce ar putea constitui un factor important„, prima partida ar putea-o gasi pe Liverpool cu motoarele turate la maxim, in vreme ce Unirea abia va iesi din hibernare. Iar cum primul meci e in Anglia, „Rosii” i-ar putea lua foarte tare, stiind de handicapul meciurilor in picioare din tabara adversarei.

Discutand pe aceasta linie, Unirea Urziceni n-a invins de la promovarea sa in elita decat intr-un joc competitional disputat la inceputul sezonului de primavara, si anume in sferturile de finala ale Cupei Romaniei, in 27 februarie 2008, 1-0 cu Rapid, pe teren neutru, la Constanta.

In rest, in acelasi sezon 2007-2008, ialomitenii au facut 0-0 cu Otelul in 23 februarie, la reluarea campionatului, si apoi tot un 0-0 la Timisoara, in 3 martie. Copie la indigo in startul returului editiei 2008-2009, in care a cucerit titlul, clubul din Baragan demarand la fel de lent, cu un 0-0 cu FC Brasov, in 28 februarie, si un 0-0 la Pitesti, in 8 martie.

In sezonul promovarii, 2006-2007, Unirea a inceput chiar mai slab, pierzand cu 3-2 la Otelul, in 23 februarie, si cu 1-0 acasa cu Farul, in 3 martie.

In principiu, la data de 18 februarie, in ziua de joi din 2010 in care e programat meciul tur de la Anfield Road, Unirea n-are asadar antecedente in ultimele 3 sezoane sa fi disputat macar un joc oficial pana la acea ora. Avantaj Liverpool…

Mai mult, „Cormoranii” au castigat recent meciuri grele la revenirea in februarie in arena europeana: 1-0 la Madrid, cu Real, in 24 februarie, 2-0 cu Inter, pe Anfield, in 20 februarie 2008, si un 2-1 la Barcelona, in 20 februarie 2007. Scalpuri unul si unul pentru baietii lui Benitez, care clacau in 21 februarie 2006, in aceeasi faza a optimilor UEFA Champions League, cu care se obisnuisera atat de mult: 0-1 la Lisabona, cu Benfica, gol marcat de Luisao in minutul 84.

Notand si rezultatele inregistrate in Premier League in februarie 2009, drept un potential indiciu al formei echipei in acel moment delicat al sezonului, e evident ca Liverpool era in crestere de potential, cu bateriile incarcate, asteptand disputele europene. A fost un 2-0 cu Chelsea, in 1 februarie, conturat de Torres in minutele 89 si 94, apoi un 3-2 la Portsmouth pe 7, cu Fabio Aurelio egaland la unu in minutul 69 si apoi Kuyt si Torres intorcand soarta partidei in minutele 85 si 92, urmat de un 1-1 acasa cu Manchester City, in 22, Kuyt egaland din nou, in minutul 78, luna incheindu-se cu un esec la Middlesbrough, 0-2, in care Alonso inscria un autogol, a doua nereusita consecutiva de acest gen pentru un component al „Rosiilor”.

In februarie 2009, Liverpool era deja eliminata din Cupa Angliei si Cupa Ligii, ramanand de vazut daca in 2010 va avea in program si o optime de FA Cup, dupa ce in 2 ianuarie va debuta in turul III la Reading, in direct de la ora Romaniei 19.15, cu un potential meci din 16-imi in 23 ianuarie si unul din turul cinci sambata 13 februarie. Partidele oficiale ii vor tine sigur in priza insa exista si riscul accidentarilor, intr-un lot ce a suferit recent de absentele inclusiv ale unor Steven Gerrard ori Fernando Alonso, piese de baza ce privesc cu coada ochiului si spre Mondialul din vara, precedat pe respectivul front inclusiv de intalniri amicale inter-tari, cu un posibil Anglia – Egipt in 3 martie, pe Wembley. Iar 3 martie ar veni in zbor dupa returul din 25 februarie, de la Bucuresti.    

Pe de alta parte, Benitez ar putea alinia oarece fete noi in jocurile din februarie, tinand cont de fereastra perioadei de transferari ce se deschide in 1 ianuarie, pentru cel putin o luna, perioada in care „Cormoranii” vor fi probabil foarte activi. Unul ca Babel ar putea pleca, altii ar putea fi cedati ori imprumutati… Liverpool cea pe care am vizionat-o recent la televiziune ar putea avea o alta componenta la ora turului din 18 februarie.

Si spun 18 pentru ca marti, in 16, va juca pe Goodison Park, tot din Liverpool, concitadina Everton, in mansa tur cu Benfica SL, tot din UEFA Europa League, urmand ca la finele respectivei saptamani, inaintea meciurilor retur, Liverpool sa evolueze duminica in 21, deci la trei zile dupa prima partida cu Unirea, „afara” la Manchester City, pe cand „caramelele” lui Moyes o vor primi sambata, pe 20, pe campioana Manchester United.

Interesant, daca va trece de Reading si se va califica din 16-imi, Liverpool va juca tot intr-o competitie K.O., Cupa Angliei, in weekendul de 13 februarie dinaintea vizitei Unirii la Anfield. In rest, „Rosii” vor avea o intermediara si la Wolves, in 26 ianuarie, vor juca pe Anfield cu Bolton, in 30, fiind apoi vizitati, in 6 februarie, de vecina Everton, in derbyul local incheiat recent cu 2-0 pentru Gerrard si trupa, pe Goodison.

Liverpool are intr-adevar prima sansa sa ajunga sa joace in 11 si 18 martie fie cu Lille ori Fenerbahce. Insa balonul e rotund iar Unirea a strans mai multe puncte in grupa sa de UEFA Champions League decat cele 7 adunate de „Cormorani” cu un dublu 1-0 contra lui Debrecen si o remiza la Lyon, asa incat meciul de peste opt saptamani nu va fi floare la ureche pentru vicecampioana Angliei.

Si inca o observatie interesanta. Hamburger SV v PSV Eindhoven si Ajax v Juventus sunt doua 16-imi de finala intre foste castigatoare ale Cupei Campionilor Europeni, semn al recalibrarii superioare a UEFA Europa League. Insasi prezenta intr-o asemenea companie selecta mareste potul, sa zicem asa. Si nu doar pentru Unirea, ci mai ales pentru Liverpool FC.

In ultimii ani, de cand cu cresterea in importanta si in plan financiar a competitiei Ligii Campionilor, fotbalul englez se complacuse in a privi de sus Cupa UEFA, intr-o combinatie de superioritate data de absenta unei recompense adecvate in estimarile cluburilor sale si de laissez faire. Astfel, formatiile insulare incercau sa se autoconvinga, mai ales la ora disputelor din 16-imi de la startul campaniei de primavara, ca nu merita „distractia” irosirii fortelor in Cupa UEFA, ca Premier League e mult mai importanta, ca nu ar avea motivatia continuarii pe acest front, ca „verisoara” Ligii Campionilor ar fi devenit incet-incet o competitie derizorie, fiind asadar demna de umorul britanic.

In consecinta, au fost cazuri in care managerii au aliniat, mai ales in deplasari la mare distanta, numerosi jucatori de rezerva, unele deznodaminte nefiind fericite. Urmarea? Toate „scuzele” enumerate mai sus, de fapt pentru a estompa propriile minusuri si a indulci gustul esecului. Martin O’Neill, dintr-un distant operator al traiectoriei lui Aston Villa intr-o editie recenta de Cupa UEFA, actionand in consecinta si titularizand rezerve, cu consecinte previzibile, a ajuns dintr-o data sa admita ca orice trofeu are importanta sa, mai ales la un club in reconstructie, vaduvit recent de asemenea triumfuri.

La fel, declarandu-se sictirit de Cupa UEFA dupa arbitrajul partinitor de la Roma, Roy Hodgson a gasit totusi resursele sa-si continue doritul drum cu Fulham, exploatand unica sansa de calificare, victorie la Basel, cu un 3-2 care certifica interesul nedeclarat sau de fapt manifestat intr-o „dubla gandire” de insulari, si anume ironizand si desconsiderand „ruda saraca” a Ligii Campionilor dar de fapt jinduind in adancul inimii dupa un trofeu cucerit de Albion o singura data in ultimii 25 ani, tocmai prin Liverpool, taman in Germania, in 2001, la Dortmund. Acum finala va fi la Hamburg, in 12 mai…

Culmea ironiei, nu o oarecare Fulham, Tottenham ori Villa, care s-au jucat uneori cu cuvintele la adresa Cupei UEFA, ci tocmai marea Liverpool FC si-a reconsiderat prioritatile sezoniere, punand in prim plan un excelent parcurs european. Pai cum asa!?! E pentru prima oara cand un club englez declara asa ceva. Odata eliminata din UEFA Champions League, Liverpool a dat importanta competitiei UEFA Europa League, in incercarea de a-si salva sezonul, in tentativa de a obtine un trofeu, dupa ce si parcursul in campionat a sfarsit in sant.

Daca Liverpool isi vede salvarea in desconsiderata in insula UEFA Europa League, atunci Unirea Urziceni poate fi convinsa de postura sa ideala si onoranta, ca unica reprezentanta a Romaniei, intre fortele continentale. E de asteptat ca Benitez si „Rosii” sa nu ia peste picior si sa desconsidere competitia si implicit restul adversarelor, atitudine insulara paguboasa in ultimii ani, de fapt tipic… insulara, ci sa ia in serios jocurile din 18 si 25. Benitez chiar a declarat, dupa tragerea la sorti, ca „stie bine de Unirea, urmarind indeaproape grupa Sevillei, unde are prieteni„. Presiunea e pe „Rosii”…

Rege puscarias, Gers plouati spre Bucuresti

noiembrie 2, 2009

Mass-media engleza a luat foc denuntand cearta cu legea a unui atacant din Premier League iar Marlon King a sfarsit la Stalpul Infamiei. Nu mai are ce cauta in fotbal, este verdictul la ordinea zilei, azvarlit cu bolovani colturosi din aproape toate directiile, mai putin doua.

Regele King a cazut de pe tron cu ultima nelegiuire dintr-un sir de fapte reprobabile comise intr-o cariera de plimbaret profesionist prin primele divizii din Albion. I-a crapat buza si i-a turtit nasul unei tinere, la o iesire hibernala intr-un bar de noapte londonez, pentru simplul motiv ca respectiva ii refuzase avansurile. Initial agresiv doar pe cale verbala, deja un fapt cotidian normal in Regatul Unit si nu numai, regele King s-a zdrobsit la tanara, intreband-o daca stie cumva cine este Maria Sa. „Stii cine sunt eu? Sunt un milionar. Oricum nu esti in liga mea!”

Intr-adevar, regele King era in Premier League, ultima oara la Wigan Athletic, care riscase sa-l achizitioneze, platindu-i 35.000 lire saptamanal. Tanara sigur nu era in Premier League. Marlon a fost insa demis de club, contractul anulat, iar soarta sa aduce cu cea a lui Mutu, imediat dupa extirparea la care era supus de Chelsea. Un paria nu doar fotbalistic, ci si social.

Evident, e jalnic ce-a facut tatal a trei copii, un individ bine platit, activand intr-o industrie ce se doreste a fi un exemplu de fair-play, dar de fapt pe zi ce trece tot mai slinoasa. Insa toti se inghesuie acum sa infiereze actiunea sa initiala, ce i-a adus trimiterea dupa gratii, pentru 18 luni. Nimeni n-a pus deloc sub semnul intrebarii cauzele, radacinile acestei triste stari de fapt.

King s-a deconspirat prin felul in care s-a autodefinit. Drept un – atentie! – milionar si nu un sportiv profesionist. Omul Marlon s-a identificat asadar cu banii pe care i-a castigat din fotbal si nu cu profesia pe care a ales s-o practice ori, mai simplu, cu eul sau ca fiinta umana. Eul sau a fost alterat si degradat la stadiul de suma cu sase zerouri iar exemplul sau e elocvent pentru societatea materialist-consumerista, obsedata de castig si parvenire, in care ne ducem zilele. Radacina raului, a atitudinii sale profund inumane, sfidatoare si lipsite de demnitate, sta tocmai in perceptia sa sifonata despre sine. King e un caz trist.  

As extinde problema, opinand ca la baza destulor actiuni reprobabile de pe teren si dinafara lui sta si aruncarea cu geamantanul cu bani in directia unor oameni cu un anumit nivel, nu prea inalt, de educatie si civilizatie. Sportivii profesionisti nu trebuie neaparat catalogati drept inculti ori needucati dar cu certitudine veniturile lor, comparativ cu ale cadrelor universitare sa zicem ori ale altor categorii socio-profesionale, sunt invers proportionale cu gradul de educatie si anii petrecuti cu „burta pe carte”. Fotbalistii sunt recipientii unor sume fabuloase pentru omul de rand, care sume insa nu le folosesc intru slefuirea lor educational-culturala, ci le abuzeaza aidoma oricarui „consumator fericit” din zilele noastre, pe nimicuri care sa le certifice in proprii ochi si ai „cetatii” un anumit statut social. 

Doldora de bani peste noapte, pentru abilitatea de a lovi mingea si a alerga, deci cu egoul umflat la maxim, unii isi pierd capul. Banul e afrodisiac puternic. Iar pe un fond educational subred, asemenea descindere in paradisul bancnotelor ii face sa creada ca totul li se cuvine. Inclusiv sufletul unor semeni de-ai lor. Unii sunt mai egali decat altii, in opinia unor fotbalisti profesionisti. Sunt de fapt doar rezultatul lacomiei, avaritiei din societatea moderna, ce extirpeaza sinele, dezumanizeaza, si ii transforma pe multi in simpli automatoni confundandu-se cu sumele pe care le incaseaza ori bunurile ce le detin. De acolo si pana la a crede ca li se cuvine si servitudinea neconditionata a unei alte fiinte umane, iata, a mai fost doar o fraza. Si niste lovituri.

Totusi, in aceasta cascada de oprobiu gazetaresc, doua capete limpezi au catat mai departe. Dupa cele 18 luni, spune mereu sfatosul Arsene Wenger, un intelept dandu-si cu parerea in mai toate cazurile, King ar trebui curtat de cluburile ce-i considera drept utile serviciile. Gordon Taylor l-a dublat, spunand ca breasla jucatorilor, Professional Footballers’ Association, il va asista si indruma in reabilitarea dupa serviciul de penitenta. Doua luari de pozitie de bun simt, care sugereaza ca unii ar fi trebuit sa gandeasca de doua ori inainte de a arunca piatra in directia regelui puscarias.

Exista oare agresori provenind din alte categorii sociale carora li s-a interzis dupa ispasirea pedepsei sa revina in breasla? De ce ar fi fotbalul mai alb ca albul, sa nu mai reprimeasca in teren un jucator ce sfarsise in spatele gratiilor pentru un atac fizic savarsit noaptea intr-un stabiliment din oras? De ce sa i se ia borcanul cu miere, fotbalul in cazul lui King, cand altora, in pozitii de forta si putere, nu li se interzice deloc continuarea carierelor, ba din contra, ajung sa „zboare si mai sus”, chiar si dupa decizii ori initiative soldate chiar cu pierderi de vieti omenesti? Cate asemenea cazuri nu sunt printre noi. Sau mai bine zis undeva mult deasupra noastra, sus, intr-o… alta liga.

Lacrimi dupa gratii, stropi mari si grei in iarba. Glasgow Rangers va descinde plouata la Bucuresti, si la propriu si la figurat. Desi in avantaj la pauza, gratie golului lui Davis pe Tannadice Park din Dundee, Gers s-a vazut nevoita sa inghita in sec in deplasarea la United, cand arbitrul a anuntat abandonarea jocului datorita inundarii suprafetei de joc. A plouat cu caini si pisici in Scotia si avantajul de 1-0 a fost scufundat. Rejucare, la o data ulterioara.

Faza s-a petrecut duminica, inaintea meciului din UEFA Champions League cu Unirea Urziceni, de la Bucuresti. Neplacere deloc convenabila in incercarea albastrilor de a surmonta starea de spirit zdruncinata de ultimele rezultate. Unirea i-a umilit, 4-1 pe Ibrox, dupa care Hibernian a descins in Glasgow si a egalat in ultimele clipe: 1-1. Ca tacamul sa fie complet, aceeasi Hibernian a marcat golurile succesului din weekend contra lui Aberdeen in minutele 88 si 90, cu care a depasit-o pe Rangers in clasament.

In plus, situatia financiara a Gersilor s-a subrezit atat de mult, incat se vorbeste inclusiv de intrarea clubului in administratie. Dar incurcate sunt caile vietii si tocmai asemenea circumstante pot starni leul ranit sa se zbarleasca fioros, intr-o tresarire de orgoliu. Unu ix doi.

La apa sunt si finantele Wembleyului, si apoi va las. Un stadion national dat in functiune mult mai tarziu decat limita de livrare si cu bugetul lucrarilor mult depasit, se relansase practic cu stangul, estimarile amintind de anul 2014 drept punct de cotitura, de trecere de la deficit la profit. Ei bine, pentru al doilea an la rand suma deficitului operational inaintea platii taxelor trece de 20 milioane lire si administratorii se tem de intrarea la apa si imposibilitatea de a plati dobanzile pe imprumuturile facute la banca, daca abonamentele pe unul sau mai multi ani la lojele stadionului nu vor fi reinnoite de clienti.

Ca mai toate din poleita lume moderna, Wembleyul „da” minunat la televizor dar aparentele inseala.

Pana mori ori iti rupi genunchii

noiembrie 1, 2009
Dublin26Oct09 018

Standul World Harmony Run ne propune o stafeta pornind in februarie de la Dublin si trecand in iulie si prin Romania...

Ce-am mai vazut la Dublin, la maraton? Standuri luminate cu nenumarati organizatori promovandu-si competitiile. Dintre care una va trece in iulie 2010 si prin Romania.

Dar forfota si babilonia lingvistica din centrul expo organizatoric de la Dublin mi-a amintit de unul din siturile ce concentreaza sutele de curse din lume. Si care site iti recomanda 101 distante pe care sa le alergi before you die. (Or you break your knees). Inainte sa mori ori pana-ti rupi genunchii.

Una dintre alergarile in strainatate, din suta plus una, ar fi ultramaratonul gazduit de amfitrioana Cupei Mondiale, Africa de Sud, cu chiar o saptamana inaintea inceperii ostilitatilor la 2010 World Cup. Se numeste Comrades Marathon, e la editia a 85-a, este caracterizata drept The Ultimate Human Race si masoara 89 de kilometri, de la primaria din Pietermaritzburg pana pe Sahara Stadium din Durban. Ca un ultim amanunt, startul se da la 5 si jumatate dimineata, iar de-acolo cu Domnul. Cu alte cuvinte numele de maraton e bland, Comrades masurand mai bine de doua maratoane cap la cap. Pentru cine se incumeta.

In aceeasi zi, din cate-am aflat la Dublin, undeva in centrul Europei va „curge” cea mai lunga stafeta, purtand flacara World Harmony Run de-a lungul a 20.000 kilometri, timp de 7 luni. Startul se va da in 25 februarie la Dublin, capitala europeana a sportului in 2010, iar cursa armoniei mondiale va strabate intreaga primavara batranul continent, ajungand in luna iulie si pe teritoriul Romaniei. Mai apoi, destinatia Asia, si tot asa…

Fondator al World Harmony Run, Sri Chinmoy a pus pe picioare numeroase curse si cluburi amatoare de alergari. La una dintre aceste competitii, de 10 mile pe circumferinta parcului londonez Battersea, in organizarea clubului Run and Become, o alta inventie a pionierului Sri, decedat in 2001, am alergat in primavara acestui an. S-a dat startul devreme, la opt fara un sfert intr-o sambata, dar entuziasmul ne-a purtat pasii in cele sase ture.

Aceasta stafeta, care neindoios va reuni puhoi de participanti, va ridica alergarile la un rang de sport de masa intr-o mult mai mare masura decat o fac sutele de maratoane si miile de mai scurte curse de pe intinderea pamantului. Curand, mult mai multi vom alerga, asa cum candva biscuiam sau fandam, la Daciada.

Alergarile vor deveni populare, pentru mase, si ne vom calca in picioare ori accederea la competitii se va face in baza unor criterii si timpi calificatorii. Cum e de exemplu cazul Maratonului Boston, ajuns la a 114-a editie, si care s-ar balona in pas cu renumele si traditia sa, daca n-ar impune anumiti timpi pentru prezenta la start, in functie de categoria de varsta.

Intr-o tot mai evidenta stratificare sociala, sporturi mai putin accesibile maselor, pe criterii economice, vor fi practicate doar de cetatenii din salonul de lux. Un golf, navigatia oceanica, o maslina. Si-atunci de ce sa nu alergam mon cher cot la cot, in aceasta aiuritoare globalizare!?! Uite, programa partidului ce ne vrea binele si traseaza palierele de sarcina cincinale, plus cursele rasarite aidoma ciupercilor dupa ploaie, ne ofera sansa, si in plus nu mai e nici o rusine sa iesi in pantaloni scurti la sosea, daca si Marghioala din curtea invecinata a fost dusa cu zaharelul…

Si-ajung la Bucuresti. Dupa ce caravana armoniei va trece prin capitala, a treia editie a Bucharest City Marathon va spera la mai multi clienti in toamna urmatoare, decat cei peste 150 la maraton, din 18 octombrie. Ca nu-i usor sa atragi participanti, mai ales la inceput, e de la sine inteles. Ca alte curse consacrate isi desfasoara linia de start in aceeasi zi, e un dezavantaj in plus.

Bucurestiul a fost concurat la miez de octombrie, dintre maratoanele Europei, de Amsterdam, Istanbul si Mediterraneo, undeva in Spania, altele ca Amman, Toronto, Guadalajara ori in China respectiv Coreea neconstituind rivale pentru cel din capitala Romaniei, fiind pe alte continente.

Ideea e ca ai de unde alege. Restul tine de atractivitatea ofertei, de magnetismul locului. La modul in care Romania nu exceleaza deloc in privinta turismului si in ciuda potentialului evident, Bucurestiului s-ar putea sa-i vina greu sa-si croiasca un nume de rezonanta pe harta maratoanelor lumii. Numai accesati calendarul http://aimsworldrunning.org si veti intelege cat de multe sunt optiunile.

Cea mai buna sansa ar fi ca multi sa fie stimulati de trecerea caravanei World Harmony Run pe strada lor si a doua zi, la trezire, sa se inscrie intre participantii la cursa din orasul lor. Fie el Maratonul Timisoarei, al Bucurestiului, de la Sighisoara la Medias ori cel din Piatra Craiului. Si nu se lasa cu genunchi rupti. Pot sa confim c-am vazut intre participantii la Dublin maratonisti in tricouri verzi, dar nu ale Irlandei, ci din 100 Marathon Club, alergatori trecuti de suta in privinta curselor de 42,2 kilometri alergate. Pe unele era adaugat Manic. Dar nu trebuie sa fii maniac, nici sa alergi pana la moarte.

Vorba versurilor unei balade rock aleasa drept coloana sonora pe imaginile de arhiva ale Maratonului Stockholm. Poti alerga cat de mult vrei si dupa toate cele, fericire, glorie, dragoste si tot curcubeul existentelor noastre, dar finalmente nu poti fugi de tine insuti.

Japoneza la Timisoara, kenieni la Bucuresti

octombrie 19, 2009

In tabelele din trimiterea de mai jos, ierarhiile oficiale ale celei de-a zecea editii a Maratonului Timisoarei, din 11 octombrie, cu covasneanul Zsombor Deal, de 20 ani, castigand in 2h43:26, iar la femei Silvia Banda neavand rivala, pentru simplul motiv ca a fost unica inscrisa la start! Banda a mai castigat maratonul si in anii precedenti.

Japoneza de 48 ani Hiroko Ogawa, din Osaka, a castigat semimaratonul feminin, in 1h24:54, dar iata rezultatele complete…

http://www.maraton.ro/maraton_2009.php 

Sapte zile mai apoi, in 18 octombrie, timpi buni in cea de-a doua editie a Raiffeisen Bucharest City Marathon, cu Erik Chemboi Yator castigator in doua ore, 20 de minute si 35 de secunde. L-au urmat pe podium compatriotii Kioko si Mibei, sositi in 2:21:04 respectiv 2:21:28, si urmatoarele doua pozitii fiind ocupate tot de maratonisti kenieni, si anume Kellum si Macharia, in 2:25:03 si 2:25:19.

Urmatoarele cinci locuri, in corpore, autohtonilor, cu Petre Hristea (CSM Onesti) sosit in 2:27:55, urmat indeaproape de stelistii Sabou si Rasadea, in 2:28:14 respectiv 2:28:20. Au fost inregistrati 165 maratonisti, un numar foarte mic comparativ cu cursele de profil din strainatate, dar Bucurestiul va castiga cu siguranta in consistenta odata cu editiile viitoare.

Lupta stransa si la semimaraton, tot intre kenyeni, Maina castigand in 1:02:17, urmat la 7 secunde de compatriotul Kiprop si de Errebbah (Italia), in 1:03:36.

O stire tragica parvine insa de la Maratonul Detroit, unde 3 concurenti au decedat duminica intr-un interval de 16 minute, doi dintre ei pe cand se apropiau de mijlocul cursei iar un al treilea dupa trecerea liniei de sosire in semimaratonul competitiei. Rata fatalitatilor la asemenea intreceri e de unu la 100.000, ceea ce transforma tragedia de la Detroit intr-una absolut cutremuratoare ba chiar ridicand oarecare semne de intrebare, in conditiile in care vremea la ora cursei a fost ideala pentru acest tip de competitie.

O veste hilara insa de la un alt maraton nord-american, cel din Des Moines, unde liderul cursei, un kenian, a avut de-a face tocmai pe ultimul kilometru cu oprirea la… bariera, pentru trecerea unui parca nesfarsit tren de marfuri. Maratonistul a fost ajuns din urma de un compatriot dar, odata calea libera, pe restul distantei, a reusit sa sprinteze mai iute, desprinzandu-se din nou si facandu-si dreptate…

Pe Wembley, bilet in picioare de o lira

septembrie 22, 2009

Saptamana viitoare, Panathinaikos Atena va fi vizitatoarea lui Dinamo, in a doua etapa din grupele EuropaLeague, si chiar daca trifoiul alb-verzilor e acum cam ofilit, file de istorie din zilele de glorie ale clubului grec pot tine loc de istorisiri interesante.

Amanunte am aflat dand tarcoale stadionului „Apostolos Nikolaidis”, inghesuita arena din inima Atenei, de la poalele „tuguiului” Lycabettus, si unde fani cu alb-verde in vine tin flacara aprinsa, desi echipa joaca mai nou in alta parte, in Irini, in nordul capitalei, la noul Stadion Olimpic.

Panathinaikos, un nume de legenda in Grecia

Panathinaikos, un nume de legenda in Grecia

Trifoiul, un contur alb pe tricoul verde crud, si-a trait orele de varf intr-o zi de iunie, in 1971, pe Wembley, cu ocazia finalei Cupei Campionilor Europeni. Da, Panathinaikos a razbatut candva pana in ultimul act, o performanta neegalata in fotbalul de club grec, si desi trupa lui Ferenc Puskas, aflat in primul sau an la carma atenienilor, a plecat steagul, acea descindere in Templul Fotbalului e zenitul Zilelor de Glorie, „Glory Days”, ale gruparii elene, zile pomenite obsesiv la vechiul stadion si tinand loc de cald in prezentul indoielnic, cu „Pana” parasindu-si matca si parca pierzandu-si din incisivitatea ce i-o ofereau evolutiile in vechiul fief.

Verdele cu trifoi purtat in finala din 2 iunie '71, inramat la loc de cinste in sediul fanilor, din preajma "Leoforos"...

Verdele cu trifoi purtat in finala din 2 iunie '71, inramat la loc de cinste in sediul fanilor, din preajma "Leoforos"...

Avea sa fie o unica mare ocazie irosita. Sansa ce nu s-a mai intors vreodata, dand apa la moara nostalgicilor… GLORY DAYS, WEMBLEY 1971 – 2001, cum e inscriptionat pe zidul peluzei „Leoforos”, cea ticsita in trecut de tifosi, acum parasita si asteptand intr-o buna zi lama buldozerelor.

Panathinaikos a trecut pe langa gol pe Wembley, ba chiar in cateva randuri, dar Ajaxul lui Rinus Michels, deschizand scorul inca din minutul 5, prin Van Dijk, si profitand de autogolul lui Kapsis, din minutul 87, a acaparat trofeul: 2-0. Un rezultat sec, aplatisat de scurgerea anilor, dar care ascunde atatea pasiuni si amintiri. In sediul gruparii galeriei „Mad Boys 13”, „baietii nebuni de la poarta 13”, suveniruri tinand de finala londoneza iti atrag atentia de pe peretii incaperilor.

Ar fi mai ales un bilet de acces pe Wembley, cu pretul explicit al intrarii la peluza. One pound standing. O lira sterlina, in picioare. Atat costa pe-atunci, sa te inghesui in uriasul oval. De cateva zeci de ori mai piparat acum… S-au strans 83.000 fani, dintre care destui „trasi” la alb-verde, fie calatorind din indepartata Grecie, fie luandu-si inima in dinti, din larga comunitate elena din capitala britanica.

Iar unii au pastrat suvenirurile, ca pe niste adevarate tezaure. Pe pereti, colaj cu programul de meci al finalei, cu fotografii inedite, cu decupaje din editia de seara a cotidianului londonez „Evening Standard”. Remember. Aduceri aminte din zilele de glorie. Zile care au recapatat o si mai mare semnificatie anul trecut, cand Panathinaikos si-a aniversat centenarul.

Un alt colaj expus pe fatada tribunei intai a arenei "Nikolaidis", cu verzii aliniindu-se pe Wembley la finala din '71...

Un alt colaj expus pe fatada tribunei intai a arenei "Nikolaidis", cu verzii aliniindu-se intr-o reeditare peste ani a duelului de pe Wembley cu Ajax, din '71...

A ascultat finala la radio. Avea doar opt ani. Dar copilul de altadata, uriasul bland de-acum, suflet al „Mad Boys”, mi-a recitat echipa ca pe apa… Economopulos – Tomaras, Kapsis, Sourpis, Vlahos – Kamaras, Elefterakis – Gramos, Antoniadis, Domazos, Filakouris.  M-a purtat de la suvenir la suvenir, retraind parca anii de glorie. Glory Days. Au mai ramas amintirile si parca tristetea rezonand cu goliciunea arenei invechite, de peste drum.

Altadata, coreografia pe "Nikolaidis" era parte a atmosferei incandescente din "cutia de chibrituri". Acum, cu tot noul lui "Spirou Louis", stadion olimpic, ceva s-a diluat din tumultul tribunei alb-verzilor

Altadata, coreografia pe "Nikolaidis" era parte a atmosferei incandescente din "cutia de chibrituri". Acum, cu tot noul lui "Spirou Louis", stadion olimpic, ceva s-a diluat din tumultul tribunei alb-verzilor

S-au schimbat vremurile si dezradacinarea e parte a proiectului global. Buldozerele vor atrofia amintirile, vor amputa emotii dintre cele mai vii, deci vor darama mai mult decat ziduri si temelii cu ale lor graffitti, intr-o invalmaseala tipic elena, cu o simbolistica aparte. Gate 13, poarta 13, revine obsesiv, ca loc de pelerinaj al fanaticilor, in peluza „Leoforos”, denumita astfel pentru ca al ei colt nordic se revarsa peste marea artera „Leoforos Alexandras”. Acolo, noi cladiri impunatoare si o noua statie de metrou anticipeaza parca regenerarea  unei zone lasate pe alocuri intr-o ostentativa si dezolanta decrepitudine. Pacat ca regenerarea va viza si raderea autenticului „Nikolaidis”. Si cat nu vor deveni curand istorie, mesajele cu talcul lor merita parcurse…

Fanii si-au lasat amprenta pe peretii exteriori ai peluzei, altadata animata, acum o constructie parasita

Fanii si-au lasat amprenta pe peretii exteriori ai peluzei, altadata animata, acum o constructie parasita

N-am intrat in detalii, legat de chipul tanarului cu sapca, imaginandu-mi ca as rascoli rani adanci. Ci m-am plimbat, cu pasul mic.

Trifoiul la o suta de ani

Trifoiul la o suta de ani

Poarta 13, un simbol puternic pentru tifosii lui "Pana"

Poarta 13, un simbol puternic pentru tifosii lui "Pana"

Galeria "Mad Boys 13" n-a lasat nevopsit nici macar sediul de peste drum de peluza. Iar in sediu, adevarata comoara pentru microbisti... Muzeu in toata regula

Galeria "Mad Boys 13" n-a lasat nevopsit nici macar sediul de peste drum de peluza. Iar in sediu, adevarata comoara pentru microbisti... Muzeu in toata regula

Fanii au expus si un cliseu cu faza golului de pe Goodison Park, din sferturile de finala, suficient pentru a o apropia pe Panathinaikos de Wembley. Dupa ce baietii lui Puskas defilasera in fata lui Jeunesse D’Esch, cu 5-0 si 2-1, si a pe-atunci cehoslovacei Slovan Bratislava, cu 3-0 si 1-2, mai greu a fost contra lui Everton, cu 1-1 la Liverpool si 0-0 pe „Nikolaidis”, si in semifinala cu Crvena Zvezda. Esec clar la Beograd, 1-4, dar rasturnare spectaculoasa pe „Nikolaidis”: 3-0. Si bilete de Wembley!

Parcursul n-avea sa se mai repete iar actualul sezon e chiar mai trist, cu rivala din port, Olympiakos Pireu, depasind sistematic „Trifoiul”.

"Nikolaidis" a fost lasat in urma...

"Nikolaidis" a fost lasat in urma...

... iar noul Stadion Olimpic a luat rolul casei provizorii a "verzilor". Care, se zice, ar urma sa fie stramutati, pe viitoarea proprie arena, chiar si mai spre periferia capitalei. Cine inghite galusca?

... iar noul Stadion Olimpic a luat rolul casei provizorii a "verzilor". Care, se zice, ar urma sa fie stramutati, pe viitoarea proprie arena, chiar si mai spre periferia capitalei. Cine inghite galusca?

Panathinaikos pare a fi la raspantie iar vantul schimbarii n-o menajeaza. Trifoiul pare a fi fost dezradacinat iar revenirea la albie e mai anevoioasa decat si-ar fi inchipuit unii. Iar in tot acest deranj, nici noi staruri ca Djibril Cisse nu deprind la adevarata lor valoare emotia pornirilor unor fani ai alb-verzilor incercati peste ani de stramutari si reveniri, si care tin cu dintii, amintindu-si de zilele de glorie, de o identitate pe cale sa fie voalata.

Cununie la 12:34 si 56 secunde, in 7 a 8-a din ’09

august 7, 2009

Un cuplu de indragostiti a spus da la ora lor exacta. 12:34’56”, pe ziua de 7 din luna a opta, in 2009. O vineri speciala. Cu cateva minute inainte, in Elvetia, si clubul fanion al Timisoarei, mandria Banatului, traia momentul sau special, de glorie, o premiera in istoria sa de aproape noua decenii, numele sau fiind extras din urna tragerii la sorti si afisat pe panoul fazei play-off a UEFA Champions League. Cununii si imperecheri.

Politehnica Timisoara, cum este denumita de BBC Sport in editia sa virtuala, in prezentarea tabloului competitional al jocurilor imediat urmatoare din UEFA Champions League, a fost asadar imperecheata cu „svabii” de pe Neckar. Faini copii, cei de la BBC, cu ceva staif de moda veche. In rest, in mass-media, iti tot sare in ochi FC Timisoara. E bine ca unii, din greseala ori omisiune, n-au inlocuit denumirea adevarata a clubului timisorean cu surogatul atribuit noilor galben-negri. Dar asta e alta poveste.

Esential e ca „Poli” s-a aflat in urna, multumita calificarii in dauna detinatoarei la zi a editiei cantec de lebada a Cupei UEFA. Saltul facut de gruparea timisoreana e urias, de la o eliminare lipsita de glorie anul trecut, din Cupa UEFA, in fata belgradenei Partizan, la o calificare in UEFA Champions League. Ascensiunea e evidenta! De la acea dezamagire cu alb-negrii din capitala Serbiei, la un loc 2 in competitia interna, ce a aruncat-o in valtoarea Ligii Campionilor. Si pentru prima data, indiferent de restul convulsiilor de la club din ultimii ani, noua conducere trebuie judecata prin prisma acestui spectaculos progres. Sa-i dam Cezarului ce i se cuvine, sa aplaudam reusita!

Marian Iancu si intregul staff de la gruparea timisoreana merita calde felicitari pentru reusita de a se fi aflat la un pas de a da piept cu alde Arsenal London sau Olympique Lyonnais. Nu e de ici, de colo. A iesit din urna VfB Stuttgart, la randul ei o finalista de Cupa UEFA. „Poli” e la 180 de minute distanta de grupele UEFA Champions League, care, cu toata gretoasa ei poleiala comercialist-publicitara, e totusi marea scena a fotbalului de club european, e taramul ravnit pentru incasarile ce pot propulsa cluburi oarecare pe orbita performantei si a succesului financiar, apanaj doar al marilor forte continentale.

Ce-a fost a fost iar acum Timisoara traieste istorie. E drept, sublim ar fi fost ca niste jucatori in alb-violet, evoluand sub numele Politehnica Timisoara, sa fi reusit eliminarea lui Shaktar Donetk. Incurcate sunt caile istoriei si asa i-a fost dat Timisoarei, ca sub alt nume si culori, cu jucatori stansi care de pe unde, sa reuseasca o performanta neatinsa in istoria precedenta a Politehnicii. Dar, cum am spus, ce-a fost e la timpul trecut. Remarcabila e metamorfoza rapida si intrarea intr-un cerc select.

Iar calificarea in dauna lui Shaktar e cu atat mai remarcabila cu cat pe cand Lucescu jubila in luna mai, la cucerirea Cupei UEFA, Timisoara nu stia cu ce antrenor va pleca in pregatiri.  Lucescu a avut cativa ani la dispozitie sa cladeasca, pe cand Ioan Ovidiu Sabau a trebuit sa struneasca de pe o zi pe alta o echipa inchegata de Uhrin Jr. si tinuta apoi in priza de Balint si inlocuitorii sai. Prin prisma acestor circumstante, reusita e aproape incredibila si tocmai de aceea toti cei de la club sunt de carat pe umeri, pe brate. Felicitari!

In alta ordine de idei, merita subliniat ca Timisoara n-ar fi avut aceasta oportunitate pe care altfel ar fi meritat-o cu prisosinta, daca nu s-ar fi intors pe Bega cele 6 puncte. Cu alte cuvinte, noroc cu decizia TAS, ce a oferit inapoi niste puncte trudite in teren dar furate cu nonsalanta de corupti de la centru. S-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca pastorii fotbalului mioritic sunt impotriva intereselor fotbalului nostru, actionand pe criterii cooperatist-clientelare. Ma intreb ce-ar fi reusit Dinamo impotriva lui Shaktar si raspunsul e lesne. Trebuie doar studiat palmaresul european asa-zis post-revolutionar al clubului din Bucuresti, pentru a ne imagina un scenariu ce, spre binele tuturora, a fost evitat. Cred c-au fost destule fete lungi la surpriza furnizata zilele trecute de Timisoara si imi vine in minte chipul lui Ionut Lupescu.   

Comparativ cu startul editiei trecute, Timisoara si-a depasit deja conditia. E ca si cum si-ar fi asezat stacheta la 5 metri si jumatate si ar fi sarit peste sase. Totul tine acum de consolidarea pozitiei atinse. Un memorabil traseu european, cu drumuri in grupele fie din Champions League, fie din Europa Cup, este bomboana de pe tort, insa cuvantul de ordine e mentinerea pozitiei arvunite in competitia interna, cu drept de calificare in UEFA Champions League, atat de ravnita de rivale de la centru si ale lor sustinatori printre conducatorii federali partizani. Caci din prinderea Champions League vine malaiul, care implicit poate fi turnat la fundatia unui lot tot mai competitiv.

Jocurile cu VfB Stuttgart sunt de tipul acum ori niciodata, cu sansa de a accede in grupele Champions League, ascensiune jack-pot ce ar face sa curga banetul, cu un an in avans. Dar pe termen mediu, poate mai importanta e campania interna, care de s-ar sfarsi cu o noua pozitie de Champions League, ar oferi o baza solida, o declaratie de intentie a unui oras lovit crunt in plan fotbalistic, dar care s-a regasit la momentul potrivit, in plina deruta a tartorelor Steaua si Dinamo. Roata s-a intors si Timisoara trebuie sa profite de moment. Minunat ar fi sa aibe parte de experienta visiniilor clujeni, cu un succes in grupa la Roma si o remiza contra lui Chelsea, dar parca mai grozav ar fi sa nu copieze reculul pe plan intern al CFR-ului, care, din club campion in 2008, se regaseste acum doar in Europa Cup.

Despre Olimpiade si nu doar, cu maratonistul-ziarist de limba chineza Hiu-yeung Chong

iulie 18, 2009

Vara trecuta, la Beijing, Constantina Dita cucerea aurul olimpic pentru Romania in proba feminina de maraton. Recent, in 12 iulie 2009, atleta romanca a onorat cu prezenta postura sa de cap de serie in principala intrecere gazduita de Londra pe distanta de 10 kilometri, si anume British 10K, concurs ce ne duce cu gandul atat la Virgin London Marathon, din 25 aprilie 2010, o competitie Fata Morgana pentru Dita, cat si la Jocurile Olimpice din 2012, gazduite de capitala britanica, unde aurul olimpic va fi tintit de invinsele romancei pe taram asiatic, recordmana mondiala Paula Radcliffe si tanara chinezoaica Zhu Xiaolin. 

E drept, multe se mai pot intampla pana atunci, de la accidentari pana la recuperari, intregi cicluri de pregatire, chiar viitorul apropiat oferindu-ne doua evenimente majore, cu Campionatul Mondial IAAF de atletism, in a treia saptamana din august, la Berlin, iar de interes in special pentru Romania, Maratonul Bucuresti, din 18 octombrie, aflat la a doua sa editie si la o saptamana dupa editia cu numarul zece a Maratonului Timisoarei, organizat de Atletic Club Maraton din localitate, www.maraton.ro

Ca si la finele lunii mai, in ultima zi de luni, libera de Bank Holiday in Regatul Unit, cand centrul Londrei a facut loc intrecerii pe 10 kilometri in colaborare cu asociatia caritabila BUPA, si la care am surprins acest cliseu cu fruntasi ai cursei, campioana olimpica Dita s-a aliniat la start in calitate de principala invitata a intrecerii si cu ocazia mai importantului eveniment British 10K, tot pe 10.000 metri, din 12 iulie

Ca si la finele lunii mai, in ultima zi de luni, libera de Bank Holiday in Regatul Unit, cand centrul Londrei a facut loc intrecerii pe 10 kilometri in colaborare cu asociatia caritabila BUPA, si la care am surprins acest cliseu cu fruntasi ai cursei, campioana olimpica Dita s-a aliniat la start in calitate de principala invitata a intrecerii si cu ocazia mai importantului eveniment British 10K, tot pe 10.000 metri, din 12 iulie

Dita a incheiat pe locul 11 in British 10K, in care a alergat cu numarul de concurs F1, inregistrand 34:30, la 11 secunde in urma britanicei Kat Grimmitt si la 36 secunde dupa Catherine N’dereba, din Kenya, invingatoare intre femei respectiv a saptea in ierarhia generala, cursa fiind castigata de sotul ei, Cyrus N’dereba, M1, in 30:19.

In acest context, am dialogat cu Hiu-yeung Chong, ziarist din Hong-Kong de limba chineza ce corespondeaza din Marea Britanie pentru publicatiile South China Morning Post, Hong Kong Economics Journal, CUP Magazine si Mingpao, semnand lunar o rubrica dedicata concursurilor de maraton, la care participa cu regularitate.

L-am intrebat pe Chong despre sansele lui Zhu Xiaolin de a-i urma Constantinei Dita la medalia de aur, cu ocazia maratonului olimpic londonez din 2012, iar jurnalistul a subliniat ca multe depind de felul cum vor progresa atletele, avand drept punct culminant Jocurile Olimpice din 2012. “Sper ca Zhu sa nu sufere accidentari dar cred totusi ca si la 28 de ani tot foarte tanara va fi pentru o asemenea proba, in timp ce principala sa contracandidata va fi tocmai veterana Paula Radcliffe, in conditiile in care aceasta isi va reveni complet. Ar fi ultima sansa pentru Paula, care va da totul in lupta pentru aur, in fata propriilor suporteri.”

La Beijing, tanara Zhu Xiaolin a incheiat pe locul 4, la 32 secunde in urma invingatoarei Dita si dupa o alta alergatoare din China, care a cucerit medalia de bronz, performantele lor neprovocand insa dezamagirea in randul sustinatorilor chinezi, dupa cum a explicat Chong. “Ei sunt mai interesati de tenis de masa si sarituri in apa decat de maraton, care n-are aceeasi priza la public. De aceea chinezii n-au avut mari asteptari de la proba de maraton si n-au luat rezultatele ca pe un esec.”

Per total, China a obtinut o salba de succese la Olimpiada de anul trecut, Chong fiind de parere ca stacheta performantei va fi extrem de greu de mentinut in 2012, pe taram britanic. “China a intercut asteptarile in 2008, a fost exceptionala in numeroase discipline, asa incat exista mai mari sanse pentru un regres, decat pentru progres. Iar echipei chineze ii va fi mult mai dificil sa apere pozitia intai cucerita la Beijing, unde a evoluat pe teren propriu. E o alta situatie dar oricum se va prezenta din nou bine. Iar ca organizare, Londra ar putea plusa doar la capitolul creativitate, in conditiile in care Beijingul e superior in plan financiar.”

In privinta probei de maraton, China abia recupereaza handicapul dat de traditie. “Majoritatea chinezilor sunt prea preocupati sa munceasca si sa castige bani, pentru a fi interesati de maraton, ale carui virtuti nu le inteleg si nu le apreciaza, intrebandu-se de ce se alearga pe o asemenea distanta uriasa. Pot spune ca proba de maraton e inca subdezvoltata in China, de exemplu comparativ cu Europa, avand doar cateva competitii internationale anuale gazduite acolo, insa pare a prinde iute teren. Tot mai multe concursuri sunt lansate si in China!”

La randul sau un maratonist, Chong mi-a destainuit din estimarile colegilor sai de concurs ca maratonul din Tokyo este pe acelasi calapod al organizarii si popularitatii cu cele din Londra sau Berlin, cotate intre primele cinci ale lumii. “Am alergat maratonul din Singapore, al doilea ca importanta din Asia, care are dezavantajul climatului umed si al temperaturilor ridicate la ora concursului. Am concurat si in Hong Kong si Tailanda.”

Iar dupa ce s-a tot antrenat pe cont propriu, nu multe fiind cluburile atletice amatoare in China, si a concurat pe taram asiatic, Chong a reusit un adevarat tur de forta anul trecut, cu sase participari la maratoane europene, si anume Barcelona, in martie, Paris, in aprilie, Tromso, in nordul Norvegiei, cu ocazia solstitiului de vara si al “noptilor albe”, la lacul Loch Ness in octombrie, si Nisa – Cannes pe Riviera plus Florenta, in noiembrie. Anul acesta, in calitate de corespondent, va informa de la pitorescul Marathon de Medoc, gazduit in fiecare luna septembrie de Bordeaux, si unde participantii si publicul pot degusta vinurile locului.

“Maratoanele europene sunt mai frumoase si mai bine organizate, in stil profesionist, decat cele asiatice, dandu-li-se importanta cuvenita, de exemplu in privinta marjei de timp, mai larga in Europa, pentru a li se da cat mai multor concurenti sansa de a incheia cursa, de a avea satisfactia si bucuria trecerii liniei de sosire. In contrast, in Hong Kong limita de timp e de 5 ore si 30 minute, autoritatile considerand ca fluenta traficului este mai presus de incercarile participantilor, dintre care multi nu s-au incadrat in timpul admis. Iar in Taipei, Taiwan, este chiar mai drastic, maratonistii trebuind sa alerge in paralel cu traficul ba chiar si sa stea la culoarea rosie a semaforului, daca era cazul. Acolo blocarea arterelor alese pentru desfasurarea alergarii este foarte limitata”, a spus Chong.

Ca o concluzie, Chong a opinat ca asiaticii n-au inteles inca spiritul intrecerii de maraton. “Ei nici nu aplauda, nici nu incurajeaza participantii, de pe margine, considerand concursul drept disruptiv, galagios, incurcand transportul urban si cursul normal al zilei. Eficienta fiind primordial, majoritatea spera ca maratonul sa ia sfarsit cat mai repede”.

Un aur olimpic pentru Zhu Xiaolin la Londra ar putea schimba optica pe taram chinez insa umar la umar cu tanara atleta, déjà remarcata la maratonul din 2008 din capitala britanica, va sta Paula Radcliffe, care, imediat dupa esecul din maratonul olimpic de la Beijing, exclama ca “daca Dita a triumfat aici, de ce n-as spera si eu la Londra, pe cand voi avea varsta ei!? Nu va fi prea tarziu.” Exact cum a spus Chong… S-ar putea ca tineretea sa fie in defavoarea lui Zhu, la J.O. London 2012. Te incumeti, Constantina?      

(more…)

Ziua 91. Neurologul sub 4 minute pe mila, la 80 de ani

martie 21, 2009

Competitiile atletice internationale n-au in program concursuri pe distanta de o mila si totusi, dat fiind ca in Marea Britanie alergarile sunt practicate inca din secolul al XVII-lea, IAAF inca omologheaza rezultatele inregistrate pe o unica distanta non-metrica, si anume mila, doar in scopul contabilizarii recordurilor.

O mila echivaleaza cu ceva mai mult decat un kilometru si jumatate, mai exact 1,609344 km, iar londonezul care acum mai bine de o jumatate de veac reusea sa o alerge in premiera in mai putin de 4 minute tocmai a aniversat implinirea a 80 de ani. Trebuie insa mentionat ca unitatea imperiala de masura n-a fost o gaselnita uzitata exclusiv de forurile atletice insulare, din contra, atleti de pe toate meridianele punandu-se la incercare pe cea aproape 1.610 metri, un record mondial in proba feminina, insa pe vremea cand inca nu erau omologate de IAAF, fiind stabilit chiar la Timisoara iar actualul record mondial al probei apartinand unui marocan. 

Dar unui englez nascut in Harrow, in nord-vestul Londrei, i-a revenit onoarea de a cobori in premiera sub stacheta celor 4 minute pe mila, in cadrul unui concurs atletic intre British AAA, Asociatia Atletilor Amatori din Marea Britanie, si Universitatea Oxford, pe pista Iffley Road din orasul universitar. In 6 mai 1954, in fata a 3.000 spectatori, Roger Bannister intra in istorie, cu timpul de 3 minute, 59 secunde si 4 sutimi.

Un an mai tarziu, Bannister isi publica memoriile in cartea „The Four Minute Mile”, in care isi justifica optiunea de a nu se mai alinia in curse atletice dupa doborarea recordului. Ceea ce nu l-a impiedicat sa alerge, chiar si pana acum, la implinirea a 80 de ani, cum se destainuia suplimentului sportiv al cotidianului The Daily Telegraph in 23 martie, la aniversarea zilei sale de nastere. „Martea si joia”…

Bannister a studiat medicina la Oxford, profesand si devenind cadru universitar in disciplina neurologiei, in fruntea colegiului Pembroke.

Dupa performanta sa, in luna imediat urmatoare, australianul John Landy corecta recordul milei, la Londra, de atunci acesta fiind tot ajustat in jos, de 3 ori de Sebastian Coe, de doua ori de Steve Ovett si o data de Steve Cram, mai apoi doi sprinteri nord-africani, si anume algerianul Noureddine Morceli si marocanul Hicham El Guerrouj, doborandu-l pana la „cota” actuala. La Rieti, in septembrie ’93, ajungea la 3:44.39 iar la Roma, pe 7 iulie 1999, cronometrul se oprea la 3 minute 43 secunde si 13 sutimi. Record in viata…

Dintre atlete, pana la recunoasterea rezultatelor de catre IAAF, in 1967, monopolul britanic a fost spart abia la Timisoara, in 1 noiembrie 1953, de Edith Treybal, cu 5 minute si 3 sutimi, care avea sa reziste pana in acelasi mai ’54.

Dupa ’67, Natalia Marasescu, la Bucuresti si Auckland, mai apoi Maricica Puica, la Rieti, si Paula Ivan, la Nisa, in 10 iulie 1989, au reusit doborarea recordului feminin in proba de o mila. Performanta Paulei a fost depasita in ultimele doua decenii doar de rusoaica Masterkova, in august 1996, la Zurich, cu 4 minute, 12 secunde, 56 sutimi.

Sir Roger Bannister n-a triumfat la Jocurile Olimpice dar, initial fara a se antrena intens, marsand pe studiile universitare, a trecut primul un prag ce se cuvenea a fi trecut in premiera de un insular, intr-o proba tinand de unitatile de masura imperiale.

Desi mila si omoloagele ei au cedat evident teren in fata masuratorilor si directivelor continentale, cursele de alergari tin cont de traditia sportiva si nu putine sunt intrecerile din insula inca desfasurandu-se pe o mila, 3 mile, 5 mile, 10 mile, 20 sau mai stiu eu cate mile…   Concursurile internationale prefera distanta „mai rotunda” de o mie cincisute de metri.