Posts Tagged ‘Cupa UEFA’

Atleti El Mejor

Mai 14, 2010

Langa Vicente Calderon, in patria ros-alb-albastrilor...

Albionul iar s-a inchinat in fata Spaniei. In prelungiri. Prima finala de Europa Cup a fost a unui uruguayan candva purjat de Manchester United, Diego Forlan. A fost a unui club madrilen, Atletico, pornit la drum in Champions League si calificat in finala printr-un gol al aceluiasi sud-american, semnat in ultima clipa, pe Anfield Road…

Atletico a intrat in istorie drept primul club castigator al Europa Cup gratie unui uruguayan marcator contra lui Liverpool si Fulham si care acum cativa ani era luat in raspar de presa insulara pentru incercarea stearsa la Man United

S-a mai intamplat si acum cativa ani, in finala Cupei UEFA. Sevilla – Middlesbrough. In poarta, acelasi Mark Schwarzer. Asa incat Anglia ramane cu un unic succes in aceasta competitie de la mijlocul anilor ’80 incoace, prin Liverpool, in 2001, gratie acelui gol de aur in urma loviturii libere a lui McAllister, deviata cu capul in proprie poarta de Geli. Cormoranii 5 – Alavesul lui Contra 4.

Deloc de mirare, Atletico a cucerit Europa dupa "eliberarea" de Gil y Gil...

Si-atunci cum e cu pecetea „the best” autostampilata de aroganta Premier League!? Cate palme si dovezi mai sunt necesare pentru a se intelege odata pentru totdeauna ca de fapt Champions League a fost castigata in ultimii 20 de ani doar de trei ori de cluburi din insula, in ’99 prin United, in niste ultime secunde de pomina prin unicitatea lor, in 2005 prin ‘Pool, de la 0-3 la pauza si acum doi ani de aceeasi United, tot la penaltyuri!?

Colaj cu eroii, la barul 73 Offside de pe Los Melancolicos, vizavi de tribuna a II-a

Nu stiu dar imi pregatesc cafeaua, sa sorb ceva fotbal nu pe datorie, nu cu trofee cumparate din creditari „moca”. Bayern e solvabil, o afacere tipic nemteasca, atat cat ii permite plapuma, iar Inter e rivala „Diavolului” stim noi cui. Suficient pentru o finala clasica, nu cu monstri rusi si nord-americani.

Dar pana atunci onorurile sunt pentru Atletico El Mejor.

File de istorie in muzeul de la "Calderon". Inca una, aurita, a fost inramata miercuri la Hamburg

Anunțuri

Vopsea Johnstone pentru „Sfintii” lui Cortese

Martie 28, 2010

Wembley Stadium a gazduit duminica a doua finala stagionala, dupa cea dintre United si Villa, in care „Diavolii rosii” au cucerit Cupa Ligii. Pai cum, s-a jucat deja finala Cupei Angliei!? Nicidecum.

Dar Johnstone’s Paint Trophy, Cupa Ligii rezervata exclusiv cluburilor din ligile a treia si a patra, si-a derulat ultimul act, intre vecinele de clasament Southampton FC si Carlisle United, plasate pe locurile zece respectiv 11, despartite de 5 puncte, in Coca Cola League One.

Paradoxal, micuta Carlisle, sosita din nordul Angliei, din comitatul Cumbria, in calitate de castigatoare a zonei nordice a competitiei, 6-5 la penaltyuri in returul cu Leeds United, a adunat astfel cele mai multe prezente peste ani in finala „Cupei vopsite”, cum este alintata (sau luata usor peste picior) competitia sponsorizata in ultimele trei editii de firma de vopsele Johnstone. Insotiti de 20.000 suporteri, „The Blues”, aliniind inclusiv un semifinalist de Champions League, si anume irlandezul Ian Harte, fost candva la Leeds, au descins pentru a cincea oara pe Wembley in ultimul act al competitiei Football League Trophy, pornite la drum in 1983.

In contrast izbitor, Southampton este la prima sa finala in aceasta competitie, pentru simplul motiv ca abia anul trecut, dupa o jumatate de secol, a retrogradat pentru prima oara in liga a treia. Deci n-a avut pana acum ocazia sa se alinieze la start. Insa „Sfintii„, calificati din oficiu in primul tur iar apoi profitand de avantajul terenului propriu, contra lui Torquay, Charlton Athletic si Norwich, au dispus in finala in dubla mansa a zonei sudice de MK Dons, 1-0 in deplasare si 3-1 pe St. Mary’s, retur urmarit de aproape 30.000 fani, ajungand astfel pe Wembley.

Unde duminica si-au onorat cartea de vizita, de fosti castigatori in vechiul Templu, in finala Cupei Angliei din 1976, contra lui Manchester United, impunandu-se acum cu un scor ce copiaza cele mai categorice victorii in finala Johnstone’s Paint Trophy, obtinute de Bolton in 1989 si Blackpool in 2002.

A fost 4-1 pentru „Sfinti”, care au condus cu 2-0 la pauza, prin golurile golgeterului Rickie Lambert si Adam Lallana, la reluare punctand Papa Waigo si Michail Antonio iar in final si Gary Madine, pentru Carlisle. Nu mai putin decat circa 44.000 fani ai lui Southampton au fost prezenti pe Wembley si au avut motive de mare bucurie, poate prima dupa ani in care ros-alb-negrii au tot decazut, de la retrogradarea in 2005 din Premier League, dupa 27 ani in elita.

In 2003, Southampton pierdea finala Cupei Angliei, 0-1 cu Arsenal la Cardiff, intr-o aceeasi primavara in care incheia a opta in Premier League, anul continuand pentru baietii lui Strachan cu un parcurs in Cupa UEFA, ce s-a izbit de Steaua. Dar de-atunci tot pe panta in jos, dezastrul financiar de la club fiind pedepsit de Football League, care a penalizat-o cu 10 puncte spre finele editiei trecute, suficiente pentru retrogradarea si din liga a doua, si cu alte 10 la startul actualei campanii, handicap ce a impiedicat-o sa se mai afle la ora actuala in cursa pentru barajul play-off de promovare al locurilor 3-6. Cu cele 10 puncte in cont, „Sfintii” ar fi fost intr-adevar la un singur punct in urma ocupantei locului sase. Dar asa, se afla doar deasupra lui… Carlisle United.

Oricum, semne bune pentru Southampton, care vara trecuta a fost preluata de industriasul Markus Liebherr, fiul intemeietorului renumitei companii cu acelasi nume, si care pe langa fonduri de investitii in achizitii de jucatori, cum ar fi mai ales prolificul golgeter Rickie Lambert, adus de la colega de esalon din Bristol pe suma de 1 milion lire, mare pentru liga a treia, a numit in presedintele executiv Cortese, un finantist elvetian, si managerul Pardew, fost in Premier League si cu West Ham, doi profesionisti capabili sa ii readuca pe „Sfinti” macar in liga a doua.

Pana atunci insa, insotiti de 44.000 suporteri, „Sfintii” si-au trecut in palmares aceasta „Cupa vopsita”. Par departe zilele cand Southampton devenea vicecampioana a Angliei, in 1984, insa fanii pot privi cu optimism spre noul sezon. Clubul nu mai pare a ceda jucatori pentru a-si acoperi datoriile, cum s-a intamplat pe banda rulanta in ultimul deceniu, ultimul nume sonor plecat de la St. Mary’s fiind Walcott, ci a aratat prin aducerea lui Lambert, care a confirmat deja cu peste 30 de goluri in stagiune, ca revine la zilele cand un june Alan Shearer isi facea debutul furtunos in elita tocmai la vechiul The Dell.

* Uneori un 6-1 in deplasare urmat de un 8-0 par a fi insuficiente! Este cazul lui Luton Town, dezlantuita in ultimele doua etape ale ligii a cincea, Blue Square Premier, pe terenul lui Ebsfleet si apoi acasa, cu Hayes & Yeading. Insa „Palarierii” sunt la cinci puncte in urma liderei Stevenage Borough, o vecina din zona care are si un joc mai putin disputat plus avantajul terenului propriu in derbyul din sambata de Pasti. E asadar de asteptat ca ex-prim-divizionara Luton sa se multumeasca la finele editiei de campionat, pe 24 aprilie, cu un loc in barajul play-off de promovare, rezervat clasatelor pe pozitiile 2-5. Intre care s-ar putea regasi Oxford United, acum la egalitate de puncte cu Luton, si Rushden & Diamonds, pe al carei teren „Palarierii” urmeaza sa ajunga cat de curand…

Acolo se anunta un duel intre recente invingatoare cu 8-0, Rushden si „Diamantele” in dauna lui Gateshead iar Luton sambata, impotriva lui Hayes & Yeading. Cand a fost 7-0 deja in minutul 35, inclusiv cu o „dubla” a veteranului Kevin Gallen, un nume candva cu rezonanta in Premier League.

Remember Gallen? Semna la implinirea varstei de 17 ani cu QPR, club vest-londonez din aria in care vazuse lumina zilei, si debuta pentru alb-albastri, la nici 19 ani, in prima etapa a editiei 1994-1995, tocmai pe Old Trafford. Au fost insa doar doua sezoane in elita pentru abilul marcator, odata parteneriatul ofensiv cu Les Ferdinand destramat, prin plecarea ciocolatiului la St. James’ Park, si sansele lui Rangers de salvare naruindu-se. In filmulet, crampeie din remarcabila cariera a celui devenit al saselea marcator all-time pentru clubul de la Loftus Road…

Si imediat retrogradat in liga a doua, Gallen s-a accidentat grav la genunchi, in etapa a treia, dupa un start cu 3 goluri marcate, ghinion ce i-a intunecat oarecum cei 15 ani, cu un singur sezon si ceva de ratacire prin nord, petrecuti la QPR, pana in 2007. Gallen se regaseste de un an si jumatate in trupa „Palarierilor” de la Luton, cu care a retrogradat din Football League in Conference si datorita unei irecuperabile penalizari de 30 puncte, sperand intr-o revenire in ligile profesioniste inca din aceasta primavara. Ca la Kenilworth Road se mananca fotbal pe paine sta marturie si asistenta de sambata, 6.761 spectatori venind sa-i incurajeze pe „portocaliii” cu Kevin reactivat de Richard Money in atac, la cei 34 ani ai sai, dupa aparitii si ca mijlocas…

Camp Nou la kilometrul 4 si din nou

Martie 19, 2010

Camp Nou are un magnetism desavarsit. Pana si intr-o duminica fara fotbal, cand clubul campion al Europei e in deplasare, Estadi F.C. Barcelona poate atrage peste 10.000 de inimi alergand intr-un suflet spre pantele zonei central-nord-vestice a urbei catalane.

 Am spus alergand, si nu luand metroul din Placa Espanya cu destinatia statia Collblanc, pentru ca duminica Barcelona si-a deschis larg bratele intru organizarea unei noi editii a maratonului orasului, ce a strans entuziasti din toate colturile Europei si nu numai.

 Fondistii de culoare ai elitei, parca alergand pe apa, au trecut primii prin dreptul Camp Nou, dintr-o sus pusa zona rezidentiala, si la propriu si la figurat. Palmierii din preajma dadeau un aer exotic locului dominat de ovalul de beton gri si imediat dupa ce am lasat in urma “casa” Campeon, un mucalit ne-a ajutat sa vedem jumatatea plina a paharului.

 Intr-un limbaj international, omul iesise in preajma stadionului cu un banner mare si explicit, pentru noi toti, restul grosului plutonului. Ceva de genul « baieti, zambiti, ati parcurs exact 4,21km din traseul Maratonului, care va sa zica ati completat o zecime a distantei ». Cu totii am mustacit la ironia subtila a mesajului si ne-am vazut de fuga. Am intrat pe Diagonal, acest bulevard care spinteca perla Catalunyiei de la nord-vest spre port, in sud-est, dar cand colo organizatorii ne-au servit o revenire la Camp Nou, abordat din alt unghi, cu un ac de par pe Travessera de les Corts. Din nou la marea arena, cu un prim punct dintre numeroasele ”statii” muzícale de pe parcurs, care sa ne inspire si dea un sfung in plus. Acordurile razbatand din boxe l-au inspirat peste poate pe un coleg maratonist, care pur si simplu s-a desprins din pluton, l-a abordat pe gunoierul de pe trotuar si l-a rugat sa-i faca o poza. Alergatorul in galben, nu purtand « tricoul galben », de care trageau kenienii, a ridicat bratele si a pozat zambitor cu Camp Nou in fundal. Erau secundele lui de gratie, pierdute in batalia cursei dar cucerite intr-un cliseu pentru posteritate. Am trecut de doua ori in Maraton pe la Camp Nou.

 Si tot asa… Lume tot mai multa si mai entuziasta pe parcurs, tricouri tot mai desuchiate. Nu doar Superman ori Spiderman ci si in traducere « Decat sa te tot vaiti, mai bine porneste o Revolutie ». Dar nu s-a gandit ca poate fi ochit si de un roman ? Inca una ?

 La intoarcere, de la kilometrul 25 si pana la 30, am fost purtati din nou, in ambele sensuri, pe acelasi Diagonal, la celalalt capat al sau, dinspre port. Cu punct de intoarcere turnul « Castravete » semanand cu cel din City, in Londra, pe nume Gerkhin. Aici se numeste tocmai Diagonal si are un aer straniu, ca mai tot ultramodernismul Brave New World. E in Placa de les Glories dar nu numai, ci si pe afisele publicitare facand reclama Campionatului European de Atletism, de la finele lunii iulie, cand Barcelona, va strange toata crema. Cu turnul Diagonal in fundal, e infatisat maratonistul spaniol Martinez, un recordman european al probei, in doua ore, 6 minute si 36 secunde. Ma uit la muschii sai si mai iau o gura de oxigen. Inca putin pana dupa kilometrul 42…

Turnurile Torres Mapfre, de la kilometrul 34, din preajma portului Olimpic, ne-au tot crescut in ochi pe cei 4 kilometri alergati de-a lungul plajei, pe Avenida Litoral, de la Forum...

Aidoma unei panze umflate de vant, luxosul World Trade Center ne-a rasarit de pe mal la kilometrul 39, cand am parasit tarmul spre finish, pe stradutele de la poalele Montjuic

 Fugisem cu totii intr-un suflet spre Camp Nou, cand picioarele erau fresh si inimile usoare, acum ne taram pasii spre final, pe Paral.lel si nu Diagonal, pe sub funiculare, pe la poalele Montjuic, cu al sau Stadion Olimpic. Imi zic ca aici juca odata si Espanyol, cealalta zana a urbei, de doua ori rapusa la penaltyuri in finala Cupei UEFA, si care acum si-a luat jucariile si a plecat in sud-vestul orasului, spre plaje, pe noua arena abia inaugurata. Cea cu o poarta apartinand unui consiliu local, si cu cealalta altuia. Nu ne-ar tine picioarele sa dam o raita pana acolo. Chiar cade de pe harta metropolei.

 Asa incat ne-am rezumat sa ramanem pe calea de intoarcere spre Placa Espanya, tot mai rasfirati si desfigurati, aruncandu-ne ochii pe comercialismul straveziu. Daca adidas se lauda ca va imbraca 12 selectionate la World Cup, ei bine, si nike e pe aceeasi linie globala, dintr-o vitrina surazandu-ne stransi ca pentru fotografia de grup a unei echipe alde Van Bronkhorst, Rooney, Evra, Materazzi. Nu stiam ca muschetarii joaca sub acelasi steag, asa ca banuiesc ca poarta acelasi semn. Bifat.

 La coltul urmator, magazinul oficial FC Botiga. Cu FC B scos in evidenta. Dedesubt, mazgalit cu grafitti si inca nesters de ochiul vigilent al marketingului, un adaos peste picior. If you think so. Daca asa crezi tu. Intr-adevar, cineva vroia sa sugereze ca Barcelona ca suflet, simbol si traditie e mult mai mult decat un tricou costand zeci de euro si impaturit frumos pe rafturi imaculate. E de fapt o suta de mii de inimi de aficionados, batand nebuneste pe acel Camp Nou, cand campioana nationala a tarii Campeon Europeo ii desfata cu inca un recital. E drept, pe-aici a trecut in toamna si Rubin, insa cat trofeul e inca in vitrina catalana, ceilalti trebuie sa stea drepti.

 Mai ales invinsii lor din finala, Manchester United, care se confrunta cu o criza la varf poate fara precedent. Barcelona, cea cu UNICEF in piept sau nimic, si cu fanii avand un cuvant de zis in bunul mers al clubului, ar fi un exemplu perfect. Poate de-aceea s-au reunit de pe-o saptamana pe alta si peste 100.000 fani “Red Devils”, cat ar intra in Camp Nou, in acest MUST, in traducere… trebuie, si care e Man United Supporters Trust. E trustul ce si-a ingrosat randurile de cand cu lupta pentru putere intre detestatii Glazer si noii doritori, finantisti din City pompos autodenumiti, Red Knights, ca mai toate numele insulare ce-ti iau auzul si mintile cu nume impresionante. Te poarta in lumea viselor.

 Numai ca, oricat de indatorata ar fi devenit United in gestiunea Glazer, nu trebuie uitata strigatura “Regele a murit! Traiasca Regele!” Cine sunt acesti Knights, la urma urmei? O intrebare de bun simt… Sau nu? Care va sa zica, la putini ani dupa ce fani dizidenti au creat o “veritabila” FC United of Manchester, delimitata de comercialismul corporatist importat de peste Ocean de Glazers, grosul plutonului fanilor au ajuns la aceleasi valori si la a arbora culorile initiale, de la “samburele” lui United. Verde si auriu, din secolul XIX.

 Intotdeauna vor fi deschizatori de drumuri. Cutezatori, ca suporterii plecati de pe Old Trafford, clarvazatori la ce avea sa urmeze si se desfasoara in aceste zile in toata impudoarea unei lupte oarbe, ori iuti, ca maratonistii elitei, nu doar in cursa Barcelonei, veniti de peste Mediterana. Multi ce-au trecut marea sunt si in port, mai putin norocosi, vanzand acareturi de pe tarabe improvizate si cu sacul pregatit, poate daca sunt intrebati de acte si avize. La fel de zvelti si cu musculatura daltuita.

 Dar Placa Espanya ne redeschide bratele, cu linia de sosire. Gandurile se risipesc, elatia navaleste si cronometrul meu se opreste la 3 ore, 18 minute si 56 secunde. Pe 42 kilometri si aproape 200 metri. Nu ne-a fost usor dar caldura sufleteasca a Barcelonei ne-a adus la finish. Catalanii sunt calzi si mandri, foarte norocosi sa ramana nedeterminati intr-o lume a fotbalului sufocata de caramizi in piept si suflete grele. Acasa la campioana europeana parca si pasii ne-au dus mai repede. Parca s-a fugit pe apa…

Prima ninsoare cazuta in Barcelona dupa 33 ani, la nici 24 ore in urma incheierii maratonului, a iscat a doua zi niste valuri ce au strans ciorchine de privitori in zona plajelor. De la viscol si zloata, peste noapte, la trotuare uscate si soare dar cu Mediterana ore in sir agitata nevoie mare

In 2011, maratonul Barcelonei va avea loc in 6 martie, dupa cum informeaza www.maratobarcelona.es . Ca o surpriza din partea organizatorilor, fiecare competitor se poate regasi pe pagina virtuala in peste zece ipostaze, surprinse de camerele de filmare amplasate pe parcurs, in special pe ultimii kilometri ai parcursului. Este remarcabila diferenta de ritm intre profesionistii elitei si grosul plutonului…

Despre Dinamo (Kiew) si Poli cu un fan Real in serile Xurilor madrilene

Martie 15, 2010

Barcelona am lasat-o pe ninsoare viscolita si scaldata de valuri cat zidul, Madridul l-am gasit inghitind in sec la remize frustrante. La asemenea eliminare, cel mai bine e sa eviti subiectul, ceea ce am si facut, pomenind in schimb momente mai hilare.

De-atata bucurie ca Dinamo a batut-o pe Atletico, fanul lui Real si-a facut propria echipa Dinamo, din zona, ale carei poze si trofee troneaza in bar...

De unde pana unde postere cu Dinamo Kiew si fanioane ale clubului ucrainean intr-o cafenea de pe artera centrala Calle Ortega y Gasset!? Ochind unul in memoria finalei lioneze a Cupei Cupelor, din 2 mai ’86, cam pe cand Steaua ticluia ultimele finisari cu Duckadam exersand apararea loviturilor de la 11 metri, am dedus ca barmanul e mare fan Real Madrid.

Suvenir Dinamo Kiew - Atletico, de la finala C2 din mai '86, la Lyon. Cinci zile mai apoi, la Sevilla, era randul Stelei impotriva unor spanioli...

Un fanion ingalbenit si doua nume. Dinamo Kiew si Atletico Madrid. Avea sa fie 3-0, Zavarov, Blokhin si Yevtushenko invingandu-l pe Fillol. Imensa bucurie pentru suporterii “regalisti”, barmanul nostru incropind chiar o echipa locala, trasa la alb-albastru-galben si ajunsa in rama. Dinamo Kiew 1996-’97. Dupa zece ani. Un Kiew madrilèn pare-se de succes, judecand dupa etajerele cu cupe si trofee.

Cabinetul de trofee al Dinamoului madrilen...

La care l-am intrebat si de Poli. A pronuntat perfect numele Timisoara, deloc de mirare, dupa atatea scandari. “Da, ne-am bucurat ca a dat-o afara pe Atletico si am strigat pentru Poli!” mi-a explicat madrilenul intr-o inedita hispano-engleza. Au trecut aproape doua decenii si Timisoara n-a fost uitata in jumatatea “alba” a capitalei Spaniei…

Nostalgicul fan regalist a inramat clisee de pe vremea cand Raul amutea oponentii iar primul Ronaldo jubila jucand finale de Mondial si marcand

L-am lasat pe fanul Realista al banatenilor si ucrainienilor sa dezbata cu un amic peste Marca despaturita la declaratia spasita a lui Casillas si nu i-am sugerat sa dea jos decupajele cu David Beckham, unul in tricoul alb, celalalt la piele, pozand pentru casele de moda. Semn ca nouarul cel mai scump, Ronaldo, afisandu-se si el la bustul gol pe panouri publicitare la Armani, nu i-a intrat inca pe deplin la inima.

Gabi Balint a continuat spre Burgos. Eu m-am oprit pe Castellana la Bernabeu, acolo unde marca in alb si Hagi

Ar fi si greu, dupa aceasta eliminare in optimi, la care am asistat intr-un bistro conectat la postul tv Madrid. Poliglotul angajat asiatic ne-a urat “Pofta buna” si si-a etalat cunostintele de spaniola unei doamne de varsta a treia. “Ronaldo a marcat in minutul 6”. Fara asemenea bagaj, m-am scuzat politicos a doua zi, luat in cadru la Estadio Santiago Bernabeu de un echipaj de televiziune misunand dupa opinii pe marginea unei eliminari neanuntate. Semn ca degeaba am vizitat Biblioteca Nationala a Spaniei, unde doar m-am pozat la soclul statuii lui Velasquez dar n-am si sorbit din intelepciunea sa.

Tribuna I, de la bulevard, cu steagul lui Real primul din stanga si apoi al celorlalte 19 cluburi din prima liga...

La Bernabeu, senzatia era de “business as usual”. Aceasta adevarata industrie nu intrase in avarie de la un 1-1. Puhoi de fani in magazinul oficial de sub tribuna de pe Paseo de Habana, care te intampina cu glorioasa insiruire a cuceririlor clubului, insa sub o eticheta ce te pune pe ganduri. El Mejor Club del Siglo XX. Care va sa zica Real se raporteaza la… mileniul trecut. Sa traiasca oare din amintiri, asta la capitolul trofee mult ravnite? Barcelona si alde Manchester United par a o atata si figura lui Raul, flancand din vitrina intrarea, sugereaza ca “regalistii” sunt intr-adevar setati la niste ani apusi.

Cel mai mare club al secolului XX

Totusi, prestigioasa adresa a clubului, pe axul nord-sud Paseo de la Castellana, unul presarat cu sedii de ministere, corporatii si institutii financiare, dovedeste atat covarsitoarea insemnatate a Realului in viata madrilèna cat mai ales influenta sa in a-si asigura proptele cu care sa racoleze alde noi optari si nouari. Iar unde e Kaka si Ronaldo se lipeste si adidas. De fapt, magazinul clubului are pe unul dintre cele 3 etaje ale sale produse pentru diverse ramuri sportive ale furnizorului de echipament. Realul la trei dungi e la demisol…

O foarte lunga lista de succese

Magazinul oficial cu produse exclusiv adidas are la etaj articole pentru alte sporturi, fara vreo legatura cu Real, iar la demisol numai despre vicecampioana. Parterul e neutru, rezervat fotbalului...

Septarul, o legenda a clubului

Optarul, o prima extravaganta recenta

Nouarul, o alt... as mult ravnit

Asa arata peluza unui stadion mare. Chiar si de aici se poate iesi insa cu capul plecat. 1-1

Santiago Bernabeu e la cateva statii spre nord, pe Castellana, din inima capitalei

Si de la Bernabeu, din nord, exclus de pe harta Champions League de egalarea reusita de lionezi, la Estadio Vicente Calderon, cu a sa poarta 1 in tunelul sapat in maruntaiele tribunei principale, pasaj din splaiul nordic al raului Manzanares. Acolo, gravate pe zidurile tunelului, stema lui Atletico si referirea la “casa” Calderon sunt innegrite de carburantii tirurilor si limuzinelor, insa alb-rosii beneficiaza de pe urma industriei pe patru roti, pe de-o parte prin cele cateva garaje auto in chirie in burta stadionului, pe de alta parte prin Kia, ce ocupa zidul unui bloc din preajma cu sloganul mare pe tricoul dungat cu o inima in relief “Patrocinador Oficial de un Sentimiento”. Asa o fi.    

Nu stiu zau ce sentimente o avea KIA fata de fanii Atletico dar sigur buticarul din centru tinea cu Spania lui... Ce mai noapte de vara cand cu acel 1-0 la Viena. Torres versus Germania

Dincolo, sub tribuna a doua, descoperita, de pe Paseo de Los Melancolicos, restaurantul din incinta nu l-a uitat pe Torres, un Fernando nouar dar pentru Spania, iar muzeul clubului te intampina cu un cliseu de epoca de la Campo de O’Donnell, arena inaugurata in 9 februarie 1913 si care gazduia intaiul joc al selectionatei iberice in Madrid. De la Calle de O’Donnell, din estul centralului parc Del Buen Retiro, Atletico e acum mai la sud-vest, asteptand centenarul legat de vechea vatra dar expunand manuscrise punctand cei o suta de ani de istorie inceputi pentru Atletico in 1903.

Peste drum, destrabalare de graffiti Forza si “Cervezerii” gen 73 Offside, cu postere mai vechi ori mai noi. Si sperante. 40.000 s-au strans la Calderon pentru sosirea lui Sporting in optimile Europa Cup, cu fanii verzilor canalizati doar spre portile 7 si 9 ale peluzei nordice. Lume luminata, celebritati gen Maradona, Figo ori Futre dar doar un amarat de 0-0 cu doi lusitani eliminati si o concluzie. N-a fost un mijloc de saptamana propice in capitala Spaniei.

Totusi, speranta moare ultima, asa ca El Corte Ingles, acest fac-totum al comercialismului spaniol, a pus déjà in vitrina pachetul pentru retur. Avion, hotel de 5*, translator si biletul de meci, 650 euro pentru jocul de la Lisabona. Va fi interesant de urmarit pana la final acest duel intre oaspetele succesive ale Timisoarei in toamna lui ’90. Cert e ca de unde Poli a plecat calificata intr-o noapte a redutei banatene, Sporting a plecat neinvinsa. Frustrare pentru un club totusi cu vino-incoa la publicul local, daca e sa judec doar dupa pasiunea cu care si-a expus fanul lui Real satisfactia de a-i fi vazut pe alb-rosii ingenuncheati de alde Dinamo ori Poli. Daca n-ar conta, Atletico n-ar starni asemenea reactii contrarii.

Dar e acolo, parca tragandu-i de mana pe comerciantii sadea de pe arterele cu magnet turistic ale capitalei, unde magazine de sport trag cu ochiul impopotonate cu numele lui Real si Barcelona. Catalani fie si in inima tarii!? Un brand mai mare intr-o lume cu busola ratacita si bani fara miros. Un vanzator macar s-a delimitat total de tribalism, marsand patriotic in stabilimentul sau pe triumful Spaniei la Viena, intr-o splendida decartare de fulare legate de un anumit 1-0 conturat de Torres.

Spania, Barcelona, Atleti, straine, tot ce vrei...

Incerc sa-mi imaginez un derby Real – Atletico, ale caror stadioane sunt despartite cat de exemplu de-o frantura de maraton, vazandu-i pe numerosii fani infasurati in pomenitele fulare. Alb-violete ori alb-rosii. E sange latin si mandrie El Mejor. Madrid nu s-a impus in Europa miercuri si joi si am senzatia ca fanul de circumstanta al polistilor e svab de nevoie zilele astea. Viata de suporter. Trairi la maxim.

Mai sunt grupari ce renunta la sponsori in favoarea tiparirii pe tricouri a numelor fanilor

Capitala nu s-a scuturat de iarna, doamnele sunt inca imblanite iar unii fani se incalzesc cu o bere locala Mahou la ideea unor 3-0 si 2-0 in alte decenii. Cand o sala de trofee devine prea impovarata, si mentinerea pe aceeasi linie de succes e aproape imposibila. Cand asteptarile sunt galactice, altele devin micile delicii…

Hodgson serbeaza 2 ani la Fulham decapitand „Diavolii”

Decembrie 28, 2009

Exact in urma cu doi ani, in 28 decembrie, Fulham F.C. ii incredinta lui Roy Hodgson dificila misiune de a ii ridica pe alb-negri de pe locul 18 in Premier League. Iscusitul repatriat i-a salvat, a generat apoi o adevarata metamorfoza iar recent a oferit fanilor un minunat cadou de Sarbatori, 3-0 cu Manchester United, conducand la aniversare si timp de 70 minute pe terenul liderei Chelsea…

Nu doar debusolati, cu numai doua succese la activ, ci chiar umiliti cu 5-1 de Tottenham in a doua zi de Craciun din 2007, „Cabanierii” de pe malul Tamisei jucau deja cu inscrisul retrogradare pe frunte. Iar numirea lui Hodgson n-a parut la prima vedere drept cea mai inspirata alegere, impotriva investitului in post atarnand argumentul ca nu mai activase in Albion de aproape un deceniu, de pe vremea cand trecea pe la Blackburn Rovers, in 1997-’98. Experimentatul tehnician, sosit de la carma selectionatei Finlandei, dupa ce mai condusese peste ani si alte reprezentative, ca de exemplu ale Elvetiei si Emiratelor Arabe Unite, trebuia asadar sa reduca la tacere destui sceptici.

Iar ceea ce a izbutit Roy Hodgson intre timp aduce cu un mic miracol. Mai intai, a asigurat in extremis supravietuirea in elita. Putini i-au dat sanse insa englezul intors acasa a reusit ceea ce ramane sub numele „The Great Escape” in istoria clubului fondat in 1879. Mai exact, dupa o serie de 33 deplasari fara vreo victorie, Fulham F.C. a castigat de trei ori la rand „afara”, cand o ardea buza mai tare. La Reading, apoi la Manchester, cu City, cand era matematic retrogradata in pauza meciului, la 2-0 pentru gazde, handicap care a fost surmontat inclusiv cu dubla contestatului Diomansy Kamara, si finalmente la Portsmouth, in ultima runda.

Acel ultim joc, pe terenul lui Pompey, le-a adus aminte fanilor alb-negrilor de alte recente finaluri de sezon cu nervii intinsi la maxim. Un unic gol, marcat cu capul de mijlocasul Danny Murphy, a facut marea diferenta. Retrogradata pana in minutul 76 al rundei a 38-a, londoneza a saltat peste linia de deasupra locului 18, cu cele 12 puncte stranse in ultimele cinci etape.

Am amintit de recolta lui Hodgson spre final pentru ca Fulham s-a salvat de doua ori in acest deceniu apeland la un nou antrenor cu doar cinci runde inaintea incheierii campionatului. S-a intamplat mai intai in editia 2002-2003, cand galezul Chris Coleman, fost fundas al „Cabanierilor”, a preluat din mers timona de la Jean Tigana, adunand 10 puncte suficiente.

Istoria a repetat-o si Lawrie Sanchez, la finalul sezonului 2006-2007, insa cu forcepsul. Coleman a fost trimis si el la plimbare iar fostul varf al Irlandei de Nord, in paralel cu postura de selectioner al acelorasi „verzi”, a preluat carma la Craven Cottage intr-o situatie la fel de stramtorata, supravietuind cu un unic succes in respectivele ultime 5 etape, 1-0 in dauna unei Liverpool ce se pregatea de o a doua finala de UEFA Champions League cu AC Milan. Salvator, dupa pauza, avea sa fie americanul Clint Dempsey, adus in iarna de Coleman.

Riscanta terapie de soc aplicata in doua randuri de Fayed, proprietarul egiptean al „Cabanierilor”, a fost repetata si in cazul inlocuirii lui Sanchez cu Roy Hodgson, cu mentiunea ca nu s-a mai asteptat pana in aprilie. Dupa ce nord-irlandezul a fost demis in 21 decembrie, englezul si-a intrat in rol intre Craciun si Anul Nou, pe 30 decembrie ’07.

O lua pe Fulham F.C. dupa acel 1-5 cu Spurs si debuta mai „strans”, 1-2 acasa cu Chelsea, in 1 ianuarie 2008. Mai apoi, incet – incet, tot mai bine. Iar in vara, odata salvat, Hodgson plomba unsprezecele.

Putini au prevazut „Marea evadare” dar mai nimeni n-a anticipat frunctuoasa campanie 2008-2009, ce i-a readus pe alb-negri in Europa. Sugestiv, la un an de la instalare, Hodgson remiza alb cu aceeasi Tottenham Hotspur, de Boxing Day, iar doua zile mai apoi, in 28 decembrie 2008, aripa Dempsey egala in minutul 89 al derbyului local cu Chelsea, 2-2, indepartandu-i pe „albastri” la 3 puncte in urma liderei Liverpool. Hodgson castigase deja teren!

In primavara, de la remize la victorii. Craven Cottage a fost in 21 martie ’09 martora a unui succes remarcabil, 2-0 cu Manchester United, capitanul Murphy si maghiarul Gera rapunand campioana en-titre ce avea sa-si pastreze coroana, fara a uita insa orele de cosmar de pe malul Tamisei, unde Scholes si Rooney vedeau rosu la propriu si la figurat… Cu asemenea victorii, locul sapte la final a venit parca firesc.

Dintr-o trupa cu un picior in groapa, Fulham se schimbase la fata, in doar 17 luni, urmand sa reprezinte Albionul in cupele europene. Artizan al ascensiunii? Roy Hodgson. Locul 7, cea mai inalta clasare a „Cabanierilor” in istoria primului esalon englez, depasind reusita lui Coleman din 2004, pozitia a noua, meritorie de altfel in conditiile cedarii lui Saha la Manchester United, in cursul respectivului sezon, pentru 13 milioane lire sterline.

Fulham si Hodgson n-au dezamagit deloc nici in prima parte a actualei editii, ba din contra. Cu patru victorii pe Craven Cottage si un unic rezultat de egalitate, 1-1 cu AS Roma, Andreolli egaland in prelungiri si intrerupand seria „H” a gruparilor ce au remizat „la cabana” de la debutul londonezei in eurocupe, in 2002, si anume Haka, Hajduk si Hertha, din totalul de 12 oaspete ce n-au plecat invingatoare din sud-vestul capitalei, trupa lui Hodgson s-a calificat in premiera in istoria clubului in primavara europeana.

Rasplata? In februarie, la Craven Cottage, va descinde detinatoarea Cupei UEFA, Shakhtar Donetk. Iar la trei zile dupa ce isi asigura calificarea, cu un succes la Basel, Fulham reusea un fulminant 3-0 cu multipla campioana Manchester United. Se intampla pe 19 decembrie, la noua luni fara doua zile de la acel memorabil 2-0. Si acum a deschis scorul Murphy, candva „Cormoran” contra „Diavolilor rosii”, si acum a vazut un cartonas, cel galben, depasitul Paul Scholes, iar renascutul Bobby Zamora si Damien Duff au rotunjit neverosimilul succes. „Scalpul” Diavolilor rosii, cadou de Craciun pentru fanii trupei de prima jumatate a clasamentului.

Dupa Craciun, conform traditiei de a evolua de Boxing Day contra lui Spurs, Hodgson a repetat remiza alba din 2008, iar pe 28 a descins pe Stamford Bridge, arena vicecampioanei rivale. Si Fulham a fost vreme de 70 minute in avantaj in fata liderei lui Ancelotti…

Hodgson s-a prezentat „la pod” fara vicecapitanul Brede Hangeland, unul dintre recrutii sai si o ancora a defensivei, dar pe cand anonimul Charles Ademeno reusea un hat-trick in primele 5 minute si 47 secunde ale deplasarii lui Crawley la Grays, intr-un esalon semiprofesionist, si Zoltan Gera repeta figura in fata campioanei, inscriind acum si in dauna liderei, in minutul 4.

Sa-i amintim pe titularii de la Stamford Bridge… Schwarzer – Pantsil, Aaron Hughes, Smalling, Konchesky – Duff, Murphy, Baird, Dempsey – Gera, Zamora. Cu acest unsprezece a tinut-o Hodgson in sah pe Chelsea! Schwarzer, Pantsil si Zamora, ultimii doi „la pachet” de la West Ham, Duff si Gera, plus Chris Smalling, sunt achizitiile de data recenta, din „gestiunea Hodgson”. Cu mentiunea ca londonezul Smalling, care abia a implinit 20 ani, a fost aruncat in focuri in absenta vikingului Hangeland. Ceilalti, cu exceptia lui Dempsey, fusesera recrutati de Sanchez in 2007.

E drept, in ultimul sfert de ora Drogba a egalat iar tocmai Smalling a deviat in propria poarta sutul lui Daniel Sturridge, 2-1 pentru lidera Chelsea, insa Fulham a pasit cu capul sus din derbyul local, facandu-i cinste antrenorului sau, la aniversarea a doi ani in post.

Demn de mentionat faptul ca Roy Hodgson se afla intr-o minoritate alcatuita din tehnicienii inca in aceleasi functii, alaturi de Megson si McLeish, dintre cei 12 antrenori investiti la cluburi din Premier League in cursul sezonului 2007-2008. Asadar unul din patru n-au prins cei doi ani… La fel, Hodgson, nascut in 9 august ’47 in Croydon, un cartier din sudul Londrei, se numara intre cei doar 7 manageri englezi din esalonul intai dar cel mai aureolat si experimentat dintre ei, chiar daca omologul sau de la Spurs, Harry Redknapp, e mai mare cu exact 5 luni si o saptamana.

La cum ruleaza, Fulham pare a-si asigura si un al zecelea sezon la rand in Premier League, din vara incolo, dupa ce suferise inafara elitei din 1968 incoace, pana cand Tigana i-a promovat pe alb-negri si a reusit o clasare pe locul 13 la revenirea in esalonul fruntas. Iar la cum joaca baietii lui Roy, fie si vaduviti de colegi de 14 karate, pozitii ca 13 ori 12, acontate in 2005 si ’06, pot fi depasite la fluierul final din 9 mai. Data la care Fabio Capello ar putea sa-l ia in considerare pe lista largita si pe un anume Bobby. Si mai cum? Zamora.

Hodgson a facut de toate… A evitat retrogradarea. A batut de doua ori campioana. A dus clubul in eurocupe. A ajuns in primavara europeana. A recrutat tineri si a resuscitat atacanti cu busola dereglata, pe care acum ii propune Albionului. Dar mai ales a redat increderea trupei de cartier, ca intr-o buna zi – printre altele – va reedita si acel 1-0 cu vecina de peste cateva strazi. Se intampla in 19 martie 2006, in „gestiunea Coleman”, cand Boa Morte semna un 1-0 contra lui Chelsea.

Fulham ramane oarecum o enigma, poate datorita prezentei lui Fayed la sefie, un prim patron strain in elita, excentric ce opta candva pentru unul ca si Karl Heinz Riedle pe post de interimar, insa ramane in mod primordial o grupare careia-i sta bine cu autohtoni pe banca, fie ei Sir Bobby Robson ori Kevin Keegan, cum a fost cazul in trecut, fie Hodgson acum.

Un mariaj ce parea sortit esecului inca din fasa merge insa ca pe roate. Hodgson n-a fost profet in tara lui, sucomband cu Bristol City inainte de a se lansa intr-un parca nesfarsit pelerinaj prin intreaga Scandinavie ori in Elvetia si Italia, dar finalmente isi arata si acasa valoarea atat de contestata peste ani de compatriotii sai. Iar cei care au vizionat memorabilul Elvetia – Romania 4-1 din ’94, ar putea pune la indoiala maxima conform careia Clough ar fi cel mai bun antrenor englez care sa nu fi condus vreodata Albionul.

Jose inapoi la pod… Spania sapte si Anglia sase; Romania cat Red Bull Salzburg

Decembrie 18, 2009

E ora unui prim bilant in cupele europene, unde ierarhiile au fost in mare masura respectate, Anglia si Spania tragandu-si partea leului si doar Liverpool si Juventus dintre numele sonore cazand prada furcilor caudine ale grupelor UEFA Champions League. (tabelul tragerii la sorti a optimilor si 16-imilor, la finalul postarii…)

Cu exceptia celor doua bombe, petarda a detonat-o Unirea Urziceni, redirectionata de pe locul 3 spre UEFA Europa League cu o linie de clasament simetrica si golaveraj 8-8. In rest, status-quo, chiar si calificarea lui CSKA Moscova in fata lui Wolfsburg fiind de domeniul normalului daca ne reamintim de triumful din 2005 al clubului rusesc in Cupa UEFA, pe cand „Lupii” doar visau sa ajunga sa reprezinte Bundesliga in eurocupe, in vreme ce reculul lui AZ Alkmaar dovedeste ca a fost doar o invingatoare de circumstanta in sezonul trecut din Olanda. 

In noua UEFA Europa League, jos palaria pentru Red Bull Salzburg care, castigand si la Villarreal, a inregistrat un procentaj 100% intr-o grupa in care lazialii au cazut victime. Strangand 18 puncte, campionii din 2007 si 2009 ai Austriei au adunat tot atatea cat cele 4 reprezentante ale Romaniei la un loc, un alt fapt care ar putea explica si clasarea „tricolorilor” in urma fostei gazde a Campionatului European din 2008.

Paisprezece natiuni si-au vazut emisarele calificate in primavara celei de-a doua competitii europene, cu Shakhtar Donetk drept unic sol al fotbalului din fostul bloc sovietic, pastrandu-si blazonul de castigatoare la zi a defunctei Cupa UEFA. In rest, a surprins oarecum Hapoel Tel-Aviv, drept castigatoare a grupei C, in dauna lui Hamburg, si pe undeva chiar Fulham Londra, o inedita reprezentanta a Albionului in Europa, dar misterul se dezleaga daca ne gandim la Roy Hodgson.

Desigur, redirectionarea unor Liverpool ori Juve in UEFA Europa League vor da o mai mare greutate competitiei si un stimulent in plus de a se reafirma unora ca Shakhtar sau Red Bull. Austriecii, din acest sezon cu Huub Stevens la carma, au incasat doar doua goluri, amintindu-si de forma din 1994, cand, trecand printre altele de Sporting CP, dupa prelungiri, si mai apoi Eintracht, in sferturile de finala ale Cupei UEFA, la penaltyuri, au ajuns sa joace finala competitiei, 0-1 si 0-1 cu Internazionale.

Austria de atunci, si nu Red Bull din aceste ultime editii, avea sa fie razbunata tocmai de Stevens, un fost international olandez, fundas castigator ca jucator al Cupei UEFA, cu PSV Eindhoven, care avea sa o conduca pe Schalke in 1997 la cucerirea aceleiasi Cupe UEFA tocmai in dauna Interului, la lovituri de departajare. Asadar Lucescu sau Benitez n-au drumul tocmai lin spre finala de la Hamburg, antecedentele sugerandu-ne insa ca tot pe taram german, in 2001, avea sa fie obtinut si ultimul succes insular in aceasta competitie, tocmai gratie „Cormoranilor”, 5-4 cu golul de aur, la Dortmund, contra Alavesului lui Contra. Greu de crezut insa ca alti romani vor onora ultimul act al UEFA Europa League. 

Wolfsburg, „cazand” din Liga Campionilor in poala verisoarei mai modeste, a marit la patru numarul reprezentantelor Bundesligii, superior Spaniei si Olandei, cu cate trei, plus Angliei si Belgiei, cu cate doua plus una, adica o a treia venita si ea din competitia numarul unu. 

Despre cluburile romanesti, doar atat… O reconfirmare a nivelului valoric scazut al primei ligi carpatine. Steaua, altfel obisnuita cu intrecerile europene, se regaseste printre cele doar 5 cluburi fara macar o victorie in grupe, inscriind numai 3 goluri. Dinamo, CFR Cluj si Timisoara au marcat cate patru, doar ultima scuturand plasa si invingand in ultima runda de jocuri, si inca in deplasare. Linia la comun a careului, patru succese, sase remize, 14 esecuri, 15-37, spune totul.

Defalcat, Timisoara, „cazuta” din play-offul Ligii Campionilor, a salvat aparentele cu o ultima buna impresie la Zagreb, la chiar 20 de ani dupa un 17 decembrie insangerat pe Bega, castigand un prim joc dintr-o aventura europeana de 10 dispute, inceputa la Donetk, si tocmai eliminarea castigatoarei Cupei UEFA ii ofera per total un ascendent in fata Clujului de exemplu, al carei regres fata de cele patru puncte smulse anul trecut in grupele UEFA Champions League e mai mult decat evident. Cat despre Dinamo, in caracteristicile-i tipare, o subtire sansa de a rasturna calculele calificarii scufundandu-se in mocirla de pe Spirou Louis.

De fapt, Timisoara a adunat in grupe mai multe puncte decat alte 9 cluburi plus cele doua conationale Steaua si CFR, cu toate in general mai unse cu alifii pe cai europene, asa incat Ioan Ovidiu Sabau poate fi trecut, alaturi de Dan Petrescu, care si-a atins obiectivul calificarii, intre antrenorii de prespectiva ai noului val. Dintre cei consacrati, Mircea Lucescu asteapta cu trepidatii tragerea la sorti si un drum cat mai lung, pe care inca se afla si invinsa sa din ultima finala, Werder. 

Intre cele 16 primavaratece din UEFA Champions League, cate 3 din Anglia, Spania si Italia, cate doua din Germania si Franta, plus CSKA, Olympiacos si Porto.

In optimile din februarie, cu cluburile de pe locul secund in grupe jucand prima mansa pe teren propriu: VfB Stuttgart v Barcelona; Olympiacos v Bordeaux; Inter Milano v Chelsea; Bayern Munchen v Fiorentina; CSKA Moscova v Sevilla; Lyon v Real Madrid; Porto v Arsenal; AC Milan v Manchester United.

Intre cele 32 din UEFA Europa League, 4 din Bundesliga, cate 3 din Olanda, Spania, Belgia si Anglia, cate doua din Franta, Italia, Portugalia si Turcia, plus o unica echipa din Israel, Grecia, Austria, Ucraina, Danemarca, Cipru, Rusia si, da, da, Romania. Unirea a ramas pe metereze. Bravo ei, la debut…

In 16-imile UEFA (18, 25 februarie): Rubin Kazan v Hapoel Tel Aviv; Athletic Bilbao v Anderlecht; FC Copenhagen v Marseille; Panathinaikos v AS Roma; Atletico Madrid v Galatasaray; Ajax v Juventus; FC Bruges v Valencia CF; Fulham v Shakhtar Donetk; Liverpool FC v Unirea Urziceni; Hamburger SV v PSV Eindhoven; Villarreal v VfL Wolfsburg; Standard Liege v Red Bull Salzburg; Twente Enschede v Werder Bremen; Lille v Fenerbahce; Sporting CP v Everton; Hertha Berlin v Benfica SL. In optimile din martie, invingatoarea dintre LOSC Lille si Fenerbahce va da de Liverpool ori Unirea…

Tricolorul romanesc in generic

Noiembrie 6, 2009

Magnatul ucrainean cu trofeul mult ravnit, antrenorul echipei fluturand fericit steagul tarii sale. O revarsare de bucurie aleasa drept generic al transmisiilor in direct din serile de UEFA Europa League.

Lucescu, prin talentul si profesionalismul sau, magnetizase trofeul pentru cei din Donetk, preferand insa sa celebreze reusita, acolo, in tumultul tribunei din Istanbul, prin a ridica deasupra capului si a agita tricolorul romanesc intr-o exuberanta bucurie adolescentina. Spune multe.

Joi, sub acelasi generic, pe itv4, Roma – Fulham 2-1 si Everton – Benfica 0-2. Nu multi telespectatori britanici stiu cine este fericitul dar nici putini cei care, sesizand trofeul, intuiesc ca trebuie sa fie vorba de ultimii castigatori ai defunctei Cupa UEFA. Mircea Lucescu a facut mai mult bine Romaniei, dinafara granitelor tarii, ridicand tricolorul pe cel mai inalt catarg in a doua competitie intercluburi a continentului, decat fac toate reprezentantele fotbalului romanesc luate la un loc.

Patru cluburi din liga lui Dumitru Dragomir, patru esecuri. O castigatoare la zi, Shakhtar, patru victorii din tot atatea jocuri. De fapt, unica grupare cu procentaj maxim in UEFA Europa League, calificata deja, la pas, si insotita mai departe conform calculului matematic de Werder Bremen, invinsa sa in finala din mai, si Galatasaray, demolatoarea lui Dinamo Bucuresti.  

Dinamo plus Steaua plus CFR plus vicecampioana Timisoara, zero puncte joi seara. Dinamovistii si clujenii, invinsi chiar acasa. Per total, 4-12. Praf si pulbere. Remiza Unirii, 1-1 cu Glasgow Rangers, poate fi cu atat mai mult vazuta cu ochi buni, clubul din Urziceni strangand 5 puncte in grupa de UEFA Champions League si pastrandu-si locul secund. Iar la cum merg lucrurile, cele mai mari sanse de calificare, dintre gruparile romanesti, pare a le avea tocmai Unirea lui Dan Petrescu, ce isi fixase initial ca obiectiv pozitia a treia si implicit prinderea unui loc in UEFA Europa League, acolo, in competitia in care Lucescu a inaltat tricolorul.

Unirea lui Petrescu n-are nici macar privilegiul sa evolueze pe teren propriu, ci in orezaria din Ghencea, si cu asta am spus totul despre circumstantele cu totul aparte ale clubului picat ca de pe alta planeta in casa de nebuni a inertei ligi a lui Mitica, aducand cu sine un aer fresh, o alta abordare, altceva… Dar, din nou, unde e talent, pasiune si profesionalism, orice handicap poate fi surmontat. In contrast izbitor, alde matusalemicele Dinamo ori Steaua, atat de roase de conflictele interne aidoma unui cancer din fotbalul nostru, sunt deconspirate in fotbalul „mare”.

De vazut cine-si va oferi un frumos cadou de Craciun.

Farsa cu arbitrii de careu de la Cabana

Octombrie 23, 2009

Luarea in deradere ori chiar abrupta contestare a introducerii altor doi arbitri asistenti, patruland liniile de fund ale terenului, a capatat si mai mare consistenta dupa farsa de joi seara, de la un joc de UEFA Europa League, dand o lovitura argumentelor in favoarea acestor patru ochi in plus oferite de Michel Platini si diriguitorii fotbalului continental.

S-a intamplat in minutul 79 al meciului de la Craven Cottage din Londra, la 1-0 pentru Fulham contra lui AS Roma, cand ex-„Cormoranul” Riise a fost faultat in careul gazdelor de Kelly iar arbitrul de centru belgian, la recomandarea compatriotului sau asistand de la cativa metri distanta, pe linia de fund a careului, l-a eliminat insa din joc pe Hagerland, un coleg din linia defensiva al autorului infractiunii.

Confundadu-i si luand o decizie eronata, care a influentat alegerea facuta de central, asistentul „de careu” a dat apa la moara contestatarilor apelarii la utilizarea a inca doi asistenti, ce a intrat oficial in vigoare odata cu partidele din grupele UEFA Europa League. S-a dovedit asadar ca eroarea umana, si normal, nu poate fi complet eradicata, chiar si cand inca un arbitru e „pe faza” in momentele incinse din suprafata de pedeapsa. „O pierdere de vreme”, parerea lui Petr Cech, portarul lui Chelsea, pare a fi parafa ideala pentru acest experiment, mai ales in lumina intamplarii de la Craven Cottage.

Jucatorii lui Fulham, si mai ales cei doi in cauza, formand un meleu in jurul centralului, au fost cei care au lamurit lucrurile, belgianul revenind asupra deciziei si aratandu-i finalmente cartonasul rosu lui Kelly, dupa ce il ridicase in prealabil in fata lui Hagerland. Fundasul norvegian, autor cu capul al unicului gol de pana atunci, a ramas in teren, dar doar dupa ce facuse fete, fete, complet uluit de decizia arbitrului. Kelly a insistat pe langa arbitru si asistentul sau ca el fusese autorul faultului…

De fapt, belgianul ar fi fost scutit de toata rusinea daca n-ar fi facut exces de zel in a decide eliminarea fundasului lui Fulham, care desi il impiedicase din spate pe Riise, intrat in fuleu in careu de pe flancul stang, nu se regasea in momentul comiterii infractiunii in postura de ultim aparator iar faultul n-a fost nici… „o coasa”, nici o imbranceala. Ci o simpla atingere ce l-a dezechilibrat pe roscovanul scandinav.

Vorba lui Hugh Dallas, din comitetul de arbitraj al UEFA, care s-a referit la acesti doi noi asistenti ca fiind drept „camere umane”, totul este supus erorii cata vreme este implicat elementul uman. Si – s-a dovedit la Craven Cottage – oricati arbitri ar fi in preajma, o greseala cat se poate de rusinoasa poate fi comisa. Ceea ce au vazut jucatorii, spectatorii si telespectatorii n-au vazut tocmai arbitrii! Si asta spune multe.

Faultul s-a petrecut tocmai in careul de la „Cabana”, vechea cabana Craven, din coltul nord-estic al stadionului cu zidul exterior al tribunei sale sudice „coborand” in malul nordic al Tamisei. Ca un semn divin, Schwarzer a aparat penaltyul executat de Mexes dar, finalmente, in ultimele secunde ale jocului, tot aidoma unui semn ceresc, dominatia totala a romanilor, in superioritate numerica, a fost rasplatita cu un gol al fundasului Andreolli, voleu in urma unui corner: 1-1.

Un meci cu de toate, ce va ramane insa in memorie mai ales pentru farsa implicandu-l pe arbitrul „de careu”. Omul a fost atat de fastacit in urma haosului ce l-a creat, cu alb-negrii lui Fulham protestand indelung in careu, incat mai ca ajunsese sa lacrimeze, pasind timid, cu niste ochi mari, tulburati, pe stramta fasie intre linia de fund si peluza foarte apropiata din spatele portii, „presat” fiind si de privirile, gesturile si declamatiile a doi jucatori ai gazdelor.

Cei doi asistenti in plus fusesera testati si la jocurile din preliminariile C.E. sub 19 ani, primind verde in aceasta toamna, la meciurile de grupe in care evolueaza si 4 cluburi romanesti.

Dar, vorba aceea, daca pana si inregistrarea video ce a dus la suspendarea recenta pe doua meciuri a lui Eduardo, in urma unui „plonjon” in careu in jocul de Champions League al „Tunarilor” cu Celtic, s-a dovedit pana la urma a fi neconcludenta, ducand in eroare comitetul de judecata al comisiei de apel a UEFA, ce s-a te mai miri ca doi oameni, intr-o fractiune de secunda, cu o peluza mai aproape ca nicaieri poate in fotbalul „mare”, au confundat autorul unei infractiuni cu colegul sau de linie. Chiar si daca Hagerland e inalt si blond iar Kelly un brunet scund.  

Pana la urma, un simplu joc, fotbalul, probabil nu va scapa din pacate de tehnologia moderna implicand reluari cu camere video. Uitati-va la tenis ori la Rugby League, cel profesionist, in 13 jucatori. Evidenta video cantareste decizii discutabile din timpul jocului, dand verdictul dupa secunde de studiu.

Alba-neagra cu sufletele polistilor?

Octombrie 14, 2009

FC Timisoara nu s-a ridicat in plan logistic la inaltimea momentului oferit de calificarea in Europa League, o optiune paguboasa transformand o potentiala sarbatoare fotbalistica a intregii urbe intr-un fiasco in urma caruia ma tem de eventuale repercusiuni si la vizitele unor multiple cuceritoare ale continentului, Anderlecht si Ajax, si ma intreb daca nu cumva inimile de polisti cu sange alb-violet sunt confundate de unii cu niste banale portofele.

Cu totii avem dreptul sa ne refugiem in vise si iluzii, fie ele si desarte. E un deliciu in jocul vietii de a ne desfata cand si cand cu luxul fantasmelor, ceea ce imi imaginam si de un dram speranta si in “Amintiri despre viitor”, o inchipuire publicata in ultima editie dinaintea Craciunului din anul 2000, in pagina a noua, de “puzzle”, a Fotbal Vest din acel 19 decembrie, si care este rememorata la finele acestor randuri…

Pe-atunci, cu Poli in Divizia B, am visat nebuneste cu ochii deschisi la viitorul de peste un deceniu al fotbalului de-aici. A fost un joc al imaginatiei.

Visul s-a intrupat si, dupa ce anul trecut, in 2 octombrie, Poli pierdea fara macar un punct smuls lui Partizan Beograd trenul grupelor Cupei UEFA, iata ca anul 2009 i-a adus in cale Timisoarei detinatoarea la zi a acelui trofeu cazut prada istoriei.

Si absolut remarcabil, FC Timisoara i-a eliminat pe ucrainieni, facandu-si cadou aducerea pe malurile Begai a cremei Beneluxului, Anderlecht cea cu Cupa Cupelor si Cupa UEFA in palmares, plus Ajax cu C1 + C2 + C3 in cabinet. Se anunta a fi un festin al Banatului, un punct culminant rar si pretios dintr-un periplu european mai lung ca niciodata. Un moment demn de savurat cu sampanie…

Dar sansa a fost spulberata, visul a fost destramat cu o nonsalanta nechibzuinta. Cu un “pachet”. Suporterii patimasi pentru alb-violet au fost buni cand au ragusit scandand in diferitele lor luari de pozitie prin oras pentru numele, culorile, palmaresul si spre binele lui Poli, dar n-au mai fost la fel de buni, fiind nu rasplatiti pentru loialitatea lor ci tradati, cand a venit vremea jocurilor de pe “Dan Paltinisanu” din Europa League. Cum adica “pachet” si nu bilete de meci!?! Goliciunea arenei a spus totul intr-un moment, cel al meciului contra acestui obsesiv nume Dinamo, ce se anunta unul de slefuire a onoarei si mandriei incercatului club.

Dar “pachetul”, si normal, n-a fost inghitit iar rezultatul s-a vazut atat in teren cat si in navala prin tribunele goale a fanaticilor oaspetei. Oare isi vor calca pe mandrie, dupa un 0-3 acasa si imediat apoi introduse mai scumpe bilete pentru un singur meci, cei insultati si franati cu acel “pachet”? Lasati-ne sa visam si sa ne vedem visul cu ochii!

Nu fortificati “Dan Paltinisanu” cu “pachete” ci deschideti-i sufletul, sa se umple cu zeci de mii intr-un glas ce-l inaltau pe Tata Mare impotriva Celticului! Plang, sangerand lovit de un “pachet”…

Si-acum, “Amintiri despre viitor”, asa cum era publicat in 19 decembrie 2000, in Fotbal Vest…

AMINTIRI DESPRE VIITOR

O, ce zi mare pentru fotbalul din vestul tarii! Wilhelm, fanul alb-violetilor nascut in zilele Revolutiei, si-a lasat masina electrica “Mercedes” la etajul trei al parcarii stadionului “Dan Paltinisanu”. Forfota se face déjà resimtita… nu mai sunt nici 30 minute pana la meciul echipei sale de-o viata, Poli, cu AS Roma, in faza a doua a grupelor Cupei UEFA.

Ambitia avuta de italianul Claudio Zambon la sosirea sa la Timisoara, in anul 2000, ca polistii sa joace in cupele europene cu giallo-rossi romani, devenise realitate. Cum timp mai avea, a intrat in restaurantul cu specific mexican din luxosul lant de magazine din jurul arenei, visat de Mircea Pascu inca din anii ’90.

Telefonul mobil chiar a zbarnait. Noutati primite prin serviciul de e-mail. In derbyurile Diviziei D Ilfov, Vascoza Bucuresti – Steaua Bucuresti 3-2 si Dinamo Bucuresti – Avantul Chirnogi 1-1. Nu mai sunt bilete la partida din aceeasi seara, din Cupa Europei de sud-est, programata in nocturna pe stadionul UMT, intre alb-negri si Aris Salonic. Ar fi fost ceva sa vada la lucru in aceeasi zi doua dintre echipele timisorene de Liga Nationala. Dar important e ca Poli sa invinga…

A iesit din supermarket, s-a strecurat printre autocarele double-decker aduse de domnul Diminescu de la Karlsruhe, l-a vazut prin placa de plexiglas ce inconjoara zona vestiarelor pe Puiu Preda cautand cu infrigurare ceva pe palierul de la etajul II al minihotelului polist si si-a facut loc printre fani, introducand cartela de abonat in casa de marcat de la intrare.

Pe stadion, cu greu a ajuns la locul sau traditional, 35, randul J, sectorul H. Toata suflarea asteapta cu sufletul la gura fluierul de start. La statia de amplificare, la finele prezentarii echipelor, s-a anuntat rezultatul meciului restanta din Liga Nationala, Politehnica Iasi – CFR Timisoara, feroviarii urmand sa revina seara in oras, cu cursa charter.

Peste 90 de minute, bucuria era desavarsita. Paul Codrea, revenit in tara dupa cei 4 ani petrecuti la Real Madrid, a dejucat pasul la offside al italienilor si a marcat unicul gol, in minutul 77. Suspansul a fost maxim, pentru ca protestele oaspetilor l-au determinat pe centralul olandez sa apeleze la verdictul reluarilor video. Ca o usurare, pe uriasa tabela electronica din Curva Sud, literele galbene mari de-o schioapa pulsau vestea cea buna: GOL VALABIL. Imediat, e inscris si numarul de spectatori prezenti: 59.721.

Ferice de ei dar si detinatorii de telefoane mobile si cei conectati la internet avusesera ocazia sa vizioneze jocul. Che sera, sera! Dupa meci, in uriasul pub rezervat exclusiv suporterilor alb-violeti, se vorbeste intr-una despre marea victorie… Frumos 17 martie 2011 pentru fotbalul din vestul tarii!

  • Desi unele personaje sunt reale, evenimentele poarta amprenta fictiunii. La ultima aparitie din acest an, mi-am permis un artificiu despre fotbalul mileniului III.

Pios omagiu unui veritabil gentleman al jocului

Septembrie 23, 2009

Sir Bobby Robson a fost comemorat zilele trecute intr-un impresionant serviciu religios in Catedrala din Durham, urbea sa natala din nord-estul Angliei. In luna iulie, in varsta de 76 ani, remarcabilul om de fotbal, fost excelent jucator si antrenor, ceda dupa cativa ani de suferinta in lupta contra cancerului.

Fotbalul n-a pierdut in acest an doar un mare antrenor, de fapt ultimul cu care Albionul a ajuns la un pas de finala Campionatului Mondial, cand cu penultimul act pierdut la penaltyuri la Torino, in fata Germaniei, in ’90, ci mai ales un om minunat, un gentleman desavarsit, de moda veche, ce a impartit binete si intelepciune tuturor celor care au avut sansa sa-l cunoasca, fie ei din lumea fotbalului ori ilustri necunsocuti.

Asa cum remarcau in cursul serviciului religios atat Gary Lineker, devenit golgeter al turneului final din 1986 tocmai sub bagheta lui Robson, cat si Sir Alex Ferguson, antrenor al Scotiei la vremea respectivului Campionat Mondial mexican, Sir Bobby a fost extrem de popular si mult iubit datorita farmecului sau cu care i-a inaltat si i-a facut mereu sa se simta bine pe cei din jurul sau. Robson a avut timp, un zambet si-o vorba buna pentru fiecare…

Asa cum mi-a confirmat si destainuit, intr-un interviu pe care-l realizam la inceputul anului trecut, pe cand starea sanatatii lui Sir Bobby se subrezise simtitor, si Morgan Phillips, autor a doua carti despre Fulham Football Club si tot ce tine de alb-negrii londonezi, si anume <Fulham We Love>, publicata in 1976, la un an dupa prezenta in finala Cupei Angliei, respectiv <From St. Andrew’s to Craven Cottage>, aparuta in 2007 si mergand pe firul istoriei initiale a vest-londonezilor, de la o grupare fondata pe langa biserica din zona, la sosirea pe Craven Cottage, in folosinta pana si astazi.

Reproduc in continuare pasajul despre Sir Bobby Robson, prin vorbele autorului Morgan Phillips, referindu-se la sosirea unui tanar jucator, Robson, sosit de la alb-negrul lui Newcastle United, din nord-estul natal, la alb-negrul lui Fulham…

When did you first see Bobby Robson?

– In the 1940s and 1950s most players lived locally and our neighbours Mr and Mrs Ray, devoted supporters, looked after some of the single men including a homesick Bobby. If the Rays had not welcomed him so warmly, he might well have gone back to the north east of England at the first chance. He became a really exciting forward, almost as skilled as his partner Johnny Haynes. Unfortunately, the club sold Bobby in 1956 but he returned six years later when Fulham was in danger of relegation. He came to our rescue again in 1990 by which time he was manager of the England team. Fulham was in serious financial trouble and Bobby gave a fund raising talk. When he finished he heard someone mention my name. He called me over and spoke appreciatively about my family and our neighbours the Rays, because he still remembered the welcome that he had received 40 years before. Sir Bobby Robson is one of the finest men in British football.

Morgan a subliniat ca Sir Bobby Robson, tanarul sosit la club in anii ’50, a sarit in ajutorul lui Fulham in 1990, pe cand londoneza avea mari probleme financiare, in cadrul respectivului dineu in scopuri caritabile minunatul antrenor mentionandu-i si pe Morgan si familia Ray, de care nu uitase peste decenii, rasplatindu-i cu vorbe bune pentru ospitalitatea cu care-l ajutasera initial sa se acomodeze in capitala. Si dupa cum mai spune Morgan, Sir Bobby devenea iute aproape la fel de iscusit in avanposturile lui Fulham ca eroul legendar al locului, Johnny Haynes. Ulterior, in ’56, Robson a fost cedat, revenind la club in ’62, pe cand alb-negrii erau in pericol de retrogradare.

Sir Bobby a fost apreciat in lungul si latul continentului dar pentru a intari remarcabilele-i virtuti, demn de mentionat este ca antrenorul perindat pe diverse meleaguri a ramas cu sufletul, atasat din inima, nord-estului sau iubit. Iar cand Newcastle United l-a solicitat, intr-un moment de descrescendo pentru club, in 1999, Sir Bobby a sarit din nou in ajutor. Pentru ai sai, din nord-estul industrial, ar fi facut orice. Si a pornit atunci la drum cu un 8-0, record al clubului pe St. James’ Park, contra lui Sheffield Wednesday, finalmente salvand corabia de la retrogradare, dupa o perioada nefericita cu Gullit la timona. Sir Bobby chiar a calificat-o pe Newcastle in Champions League si pana in semifinalele Cupei UEFA, dar a fost pe nedrept si nepoliticos demis, in 2004, de bossul Freddy Shepherd, lovitura care poate a declansat boala gentlemanului, parasind clubul in stilu-i caracteristic, fara ranchiuna ori controverse, ci doar retragandu-se demn, si in plus lovitura ce in mod cert a destabilizat pe termen lung „Cotofenele”. Sfarsite in aceasta vara in liga secunda…

Deloc de mirare, la Durham l-au comemorat si antrenori ca Pep Guardiola, elevul sau la CF Barcelona, ori alti fosti sau actuali selectioneri ai Albionului, de unde, la fel, eronat a fost pus pe faras, si cu smotruieli nemeritate din partea presei, ca Sven Goran Erikkson si Fabio Capello. Fotbalul a fost intr-adevar in doliu dupa Sir Bobby Robson iar lacrimile lui Paul Gascoigne, junele titularizat in acea semifinala de pomina pe Delle Alpi si plangand stins la Torino, s

SirBobby Robson, 1933 – 2009. Odihneasca-se in pace.