Archive for the ‘Noaptea cea mai scurta’ Category

Post-solstitiu… Adnotari nordice

Iulie 4, 2009

Va mai „plictisesc” nitel cu descinderea la nord de Cercul Arctic, in pitorescul Tromso. Adnotarile sunt de fapt scurte insemnari pe dosul altor clisee surprinse in nordul Scandinaviei… Si voi incepe cu dara de vopsea albastra!

Pe artera spre aeroport, traseul Midnight Sun Marathon e indicat pe carosabil. Ochii pe albastru!

Pe artera spre aeroport, traseul Midnight Sun Marathon e indicat pe carosabil. Ochii pe albastru!

Mai sunt si cladiri administrative moderne in Tromsoul parca de turta dulce. Iar insemnele de pe un asemenea bloc ne duc cu gandul la Rudyard Kipling. Daca n-ati parcurs inca versurile lui If, celebrul "Daca" al lui Kipling, opriti-va din ce faceti si lecturati...

Mai sunt si cladiri administrative moderne in Tromsoul parca de turta dulce. Iar insemnele de pe un asemenea bloc ne duc cu gandul la Rudyard Kipling. Daca n-ati parcurs inca versurile lui If, celebrul "Daca" al lui Kipling, opriti-va din ce faceti si lecturati...

In piateta centrala, flori si peste oceanic, tarabe langa tarabe. Plus obisnuitele suveniruri. Iar pestii sunt adusi pana si din indepartata Islanda!

In piateta centrala, flori si peste oceanic, tarabe langa tarabe. Plus obisnuitele suveniruri. Iar pestii sunt adusi pana si din indepartata Islanda!

Catedrala Polara, plasata pe insula Kvaloy, spre ocean, undeva la baza telecabinei, este o cladire futurista, ridicata in 1960

Catedrala Polara, plasata pe insula Kvaloy, spre ocean, undeva la baza telecabinei, este o cladire futurista, ridicata in 1960

Aduce cu Europa Centrala, nu-i asa? E soarele celei mai lungi zile din an...

Aduce cu Europa Centrala, nu-i asa? E soarele celei mai lungi zile din an...

Maratonul a trecut, podiumul verzui, "ecologic", se pastreaza pentru la anul, iar in piata au sosit motociclistii...

Maratonul a trecut, podiumul verzui, "ecologic", se pastreaza pentru la anul, iar in piata au sosit motociclistii...

In beraria din incinta fabricii de bere Mack, tot dichisul taramului de la nord de Cercul Arctic. E cea mai veche berarie din oras iar un istoric al locului mi-a fost oferit drept supliment la bere. Cu un prosopel pe care sa asez paharul...

In beraria din incinta fabricii de bere Mack, tot dichisul taramului de la nord de Cercul Arctic. E cea mai veche berarie din oras iar un istoric al locului mi-a fost oferit drept supliment la bere. Cu un prosopel pe care sa asez paharul...

La Muzeul Polaria, una dintre ambarcatiunile supravietuind expeditiilor spre Cercul Polar. Acum se odihneste, sub o cupola de sticla

La Muzeul Polaria, una dintre ambarcatiunile supravietuind expeditiilor spre Cercul Polar. Acum se odihneste, sub o cupola de sticla

Vikingii se descurca bine si pe mai multe roti, nu doar pe ape. Un tur al orasului, in titicar, sa-i zic asa. Dragut!

Vikingii se descurca bine si pe mai multe roti, nu doar pe ape. Un tur al orasului, in titicar, sa-i zic asa. Dragut!

Lupta cu valurile, simbolizata in centrul pietei centrale...

Lupta cu valurile, simbolizata in centrul pietei centrale...

Listele cu rezultate, intr-un respiro. Turul orasului e pe terminate.

Listele cu rezultate, intr-un respiro. Turul orasului e pe terminate.

Vedere din Tromso. Orasul pe pante, apele Bjalsfjorden...

Vedere din Tromso. Orasul pe pante, apele Bjalsfjorden...

"Unelte" din dotarea vikingilor, a exploratorilor. Ursi polari, foci, vulpi polare, vanat pretios...

"Unelte" din dotarea vikingilor, a exploratorilor. Ursi polari, foci, vulpi polare, vanat pretios...

Si o strada centrala tipica. Si aici traiesc oameni, fie si in lungile nopti polare, cu doua ore de lumina pe zi...

Si o strada centrala tipica. Si aici traiesc oameni, fie si in lungile nopti polare, cu doua ore de lumina pe zi...

Podul de peste un kilometru lungime si un cliseu din santierul naval...

Podul de peste un kilometru lungime si un cliseu din santierul naval...

Si inchei cu inca un peisaj nocturn, soarele de la miezul noptii, surprins din preajma demipensiunii "mele"...

Si inchei cu inca un peisaj nocturn, soarele de la miezul noptii, surprins din preajma demipensiunii "mele"...

Anunțuri

Sfarsit… Noaptea „alba” a solstitiului de vara, la nord de Cercul Arctic

Iunie 28, 2009
Poze si povestea de la solstitiul de vara, in Tromso/Norvegia, mai jos…
Roald Amundsen, exploratorul norvegian, pornea in expeditii din Tromso, care-i poarta vesnica amintire. Statuia, in preajma Polarmuseet

Roald Amundsen, exploratorul norvegian, pornea in expeditii din Tromso, care-i poarta vesnica amintire. Statuia, in preajma

Tromso ne-a intampinat in cea mai lunga zi a anului cu un plafon de nori. Avea sa se sparga...

Tromso ne-a intampinat in cea mai lunga zi a anului cu un plafon de nori. Avea sa se sparga...

Localnicele obisnuiau sa faca naveta. In memoria lor, o statuie in preajma unui refugiu al statiei de autobuz...

Localnicele obisnuiau sa faca naveta. In memoria lor, o statuie in preajma unui refugiu al statiei de autobuz...

Spiritul matern si o biserica din lemn. E seara tarziu, inaintea solstitiului...

Spiritul matern si o biserica din lemn. E seara tarziu, inaintea solstitiului...

Memorialul eroilor cazuti in Rezistenta, intre '40 si '45. Tromso a platit tribut pozitiei sale strategice...

Memorialul eroilor cazuti in Rezistenta, intre '40 si '45. Tromso a platit tribut pozitiei sale strategice...

Pe principala strada pietonala, traseul de final isi asteapta alergatorii de 10 kilometri...

Pe principala strada pietonala, traseul de final isi asteapta alergatorii de 10 kilometri...

Linia de sosire. Mai aveam ceva timp pana la start, asa ca am asistat la finishul altora. In cursa de-o mila...

Linia de sosire. Mai aveam ceva timp pana la start, asa ca am asistat la finishul altora. In cursa de-o mila...

Crucea Rosie la datorie. Nu doar medalia ti-e agatata de gat, ci si o patura...

Crucea Rosie la datorie. Nu doar medalia ti-e agatata de gat, ci si o patura...

Iar acum e randul nostru...

Iar acum e randul nostru...

Pentru prima data am alergat cu aparatul la purtator. Scuzati va rog calitatea dar sesizati soarele spargand norii, inaintea miezului noptii!

Pentru prima data am alergat cu aparatul la purtator. Scuzati va rog calitatea dar sesizati soarele spargand norii, inaintea miezului noptii!

Cam asa arata casutele nici prea prea nici foarte foarte ale localnicilor

Cam asa arata casutele nici prea prea nici foarte foarte ale localnicilor

Orasul are cladiri administrative de toata frumusetea

Orasul are cladiri administrative de toata frumusetea

Regele Haakon vegheaza peste principala piata centrala din Tromso.

Regele Haakon vegheaza peste principala piata centrala din Tromso.

Lalele, brazi, biserici catolice. O ambianta placuta...

Lalele, brazi, biserici catolice. O ambianta placuta...

Jurnalul meu de o jumatate de an e la final. Inaintea solstitiului de iarna, de la amiaza unei insorite zile de decembrie, acolo, in preajma Observatorului Regal din Greenwich, la meridianul zero, alesesem déjà drept punct terminus Tromso, la ora solstitiului de vara din noaptea cea mai scurta. 20 pe 21 iunie, spre dimineata, ocazie cu care oraselul port din nordul Norvegiei gazduieste cea de-a 20-a editie a Midnight Sun Marathon. Alergarea soarelui de la miezul noptii…

Las Londra sub o mijgura moale si ma intreb ce vreme ne va intampina in Tromso. Prognoza pentru aceasta perioada a anului e de aproape 20 grade Celsius respectiv de 8 grade la miezul noptii, la ora cursei. Cert e ca va fi lumina. Oare si soare? Daca plafonul de nori va fi ingaduitor…In avion, destui alti inscrisi pentru Midnight Sun Marathon. Ii recunosti usor, dupa echipamentul din dotare. Doar unul a scapat echipajului radar, si anume un ins imbracat elegant, cu o sotie absorbita de sine si de propria-i imagine, care parca nu cadrau cu o descindere la nord de Cercul Arctic. Aveam insa sa raman gura casca, peste nici 24 de ore, cand il vedeam trecand linia de sosire a maratonului, la peste cinci ore de la start.Desi pliantul turistic sugera ca vom zbura deasupra Atlanticului, nu mult ne-a trebuit pentru a vedea pamant si linia tarmului. Atat de puternic contrastul intre verdele intens din preajma malului si albastrul inchis al oceanului… Iar pe uscat, inca destula zapada. Si numeroase ape, unele inaintand si ducandu-ma cu gandul la faimoasele fiorduri.“Ce priveliste! Rareori ti-e dat sa vezi un aeroport in asemenea imprejurimi, cu pista pe malul apelor si un lant muntos in zare” a remarcat unul dintre pasagerii de ocazie cu care am nimerit sa impartim taxiul, spre oras. Celalalt, un japonez, se gandea déjà la maratonul de la miezul noptii si timpul sau de 3 ore si jumatate. Tromso ne intampina cu o vreme buna dar nu si insorita.Prima mare surpriza a fost oferita de calatoria spre oras, pe “scurtatura” prin paianjenisul de tuneluri de sub colina din centrul insulitei pe care e situat Tromso. Intersectii semaforizate, giratorii, toate sapate in munte. Iar la un moment dat iesirea la suprafata, pe una din cele sapte “guri” de iesire la suprafata in estul insulei, cu toate deservind Downtown Tromso. Zona centrala.Totul foarte pitoresc, de la casutele de lemn cu ghirlande de flori la stradutele pietonale si catargele ambarcatiunilor din port. Si totul in culori deschise, calde, placute, “refugiu” in lunile iernii polare cu zilele cu doar doua ore de lumina.

Domnul Karlsen, taximetristul, ne spune ca mult mai multi turisti aleg Tromso pe perioada de iarna, gratie numeroaselor facilitati pentru sporturile sezonului alb. Colina din centrul insulei are traseele sale de schi fond, pistele ei de schi si chiar cele trei trambuline, amplasate in nord-estul orasului, langa campusul universitar, Universitetet I Tromso. Pe colina sunt ele si alte atractii… Un lac natural, Prestvannet, cu pontoane si loc de patina iarna. Gradinile Botanisk Hage si nu doar stadionul de fotbal ci si unul atletic, denumit Valhalla, ca doar suntem in Scandinavia… Japonezul cu gandul la cele 3 ore si jumatate, englezul la reunirea cu sotia sosita déjà in oras dar nu si la cursa, in care o va incuraja de pe margine, iar eu spre Fjellheim, o pensiune amplasata spre sudul insulei, nu departe de centru.

O pensiune tinuta de misionari, calatori in scopuri caritabile sau in actiuni voluntare in emisfera sudica, si autoproclamata Scoala Biblica.La receptie, un cuplu de pensionari elvetieni trimisi ca ultima solutie de cazare la Fjellheim. Nu stiau ca Tromso avea sa fie invadat la momentul solstitiului de vara de “lacustele” alergatoare. “Am calatorit noaptea pe teritoriul Germaniei, cu un tren special, care ne-a imbarcat si masina. Am parcurs intreaga Norvegie, pana la Nordkapp, de unde ne-am intors in aceasta dimineata, in nici doua ore”. Asadar suntem la mica distanta de extremitatea nordica a Scandinaviei si Europei iar helveticii au dat raita alte cateva ore prin Tromso, pentru cazare. Fjellheim, plin si el ochi. Iau cheia, am camera 209, si constat imediat ca mai sunt maratonisti in hotel. Aceiasi asiatici carora le place sa calatoreasca, sa vada. Sa fotografieze. Iar pe una din mesele camerei, constat ca am de-a face cu Noul Testament. Invelit in piele albastra.

Restaurantul Milano, cu literele sale galbene pe fond verde, e sansa mea. Am nevoie de paste, macaroane, “religie” a alergatorilor inaintea curselor. Si unde mai sigur asemenea meniu decat intr-un stabiliment cu denumire peninsulara? E aproape gol dar lumanari palpaie pe toate mesele. Si e doar 4 dupa-amiaza. Am avut mare noroc cu calabrezul Silvio, care si-a “desertat” sufletul in pranzul preparat. Tagliatelle gustoase, o salata consistenta, cu de toate, si o paine la cuptor, cu aroma de usturoi. Apa e de baza…Cu greu m-am despartit de Silvio si colegii sai din bucatarie. Ne-am pozat, am frunzarit Gazetta dello Sport, plansa dupa esecul Italiei cu Egipt, la Cupa Confederatiilor, am sters granite si am dat mana. Sunt invitat a doua zi.In preajma, doi voluntari in tipicele tunici galbene ale organizatorilor strajuiesc o intersectie si un semn indicator dezvaluie enigma. Mai sunt cateva ore pana la Midnight Sun Marathon. Editia a 20-a, din noaptea solstitiului de iarna. O dara albastra, pe carosabil, imi aduce aminte de Maratonul Timisoarei, de cursele de-acasa, unde un indiciu identic iti poarta pasii de la start pana la sosire. Si sper sa nu impartasesc soarta unor alergatori straini, vizitand Timisoara si fara a cunoaste locul, care au “pierdut” o curba si s-au trezit inafara traseului.Imi spun si ca e posibil ca traseul sa treaca prin preajma pensiunii mele si sa ajunga la aeroport, nu de alta dar, in calatoria noastra cu taximetrul de la poarta aeriana spre oras, remarcasem o anumita dara albastra… Sper ca localnicii nu ne vor expedia direct pe avion, de pe parcursul cursei… Nu, nu. Mai sunt ceva krone de cheltuit. Coroane norvegiene. Am primit aproape 10 pe o lira sterlina.Se insereaza, daca se poate spune asa…

E sambata seara si la noapte e solstitiul de vara. Suntem la nord de Cercul Arctic, la paralela 70, si peisajul iti taie rasuflarea. Colinele golase din preajma, de pe insula Kvaloy, “paravan” al orasului in fata Atlanticului, cu casutele si blocurile cu cel mult patru nivele la poale, si cu funicularul ce te cocoata pe creasta, pe “acoperisul” orasului, la 1.257 metri, impopotonat cu tot cu un restaurant. Varful Tromsdalstinden. Pana acolo sunt 420 metri cablu ai cabinei galbene Fjellheisen, instalatia fiind construita in acelasi 1960 de Brodsrene Jakobsens, o companie navala. Muntii golasi si inzapeziti din imprejurimi si soarele jucandu-se printre nori. Cand un versant e incalzit, cand o alta colina e mangaiata de razele sale.Ziua cea mai lunga. Ca in filme. Dar aceasta sambata se va ingemana la Tromso cu noaptea cea mai scurta. E perioada in care lumina nu merge la culcare, asta daca esti suficient de inspirat sa te nimeresti la nord de Cercul Arctic candva in iunie ori iulie.

Cat despre cursa, imi spun ca suntem ca jucatorii din Primera spaniola, asteptand sambata seara, “omorand” timpul, inaintea startului. Mai toate cursele la care am participat sunt fie duminica ori sambata dimineata. Dar de aceea Midnight Sun Marathon e cu atat mai special, cu atat mai ravnit in jurnalul cu amintiri al maratonistilor.Sunt veniti si cinci din comitatul Yorkshire, dupa ce saptamana trecuta alergasera semimaratonul estuarului lui Humber la Marea Nordului. De pe coasta nord-estica a Angliei, la Hull, pe cea nord-vestica a Norvegiei, la Tromso. Roger e fan Arsenal si imi marturiseste ca n-a fost prea intelept din partea sa sa alerge trei curse in patru saptamani, culminand cu maratonul din Tromso. Spera doar sa-l incheie, fie si in circa cinci ore. Simon, companionul sau, isi aminteste de momentul din timpul Maratonului New York, cel cu trecerea lungului pod, cand s-a oprit sa-si faca o poza, langa indicatorul catre Bronx. Amintiri. Nu se iau prea in serios iar numele clubului ad-hoc ii tradeaza. Ceva despre Fat Guys.Un alt grup e si mai pitoresc. “Sunt angajati pentru a alerga. Bossul e mare fan al alergarilor si isi plimba angajatii prin lume, pe la curse”, imi explica antrenorul clubului, un profesionist cu licenta, inaintand gratios spre varsta a treia. Imi spun ca nu-si bat capul cu maratoanele si nici n-au alergat vreunul. Pentru grupul din nordul Londrei e Toro Midnight Sun Half-Marathon iar Toro e numele sponsorului semimaratonului, gasit si pe ambalajele unor produse alimentare din Tromso. La care m-am repezit la sfatul lui Silvio, care mi-a explicat ca duminica toate supermarketurile sunt inchise in oras, fie ele ICA ori Coop.In Tromso déjà se-alearga. E cursa de o mila, unde, cu mic cu mare, orasenii au iesit la o portie de sanatate. E si un concurs de patine cu rotile. Nici o problema cu carosabilul, aproape ca-n palma, dar ar fi cu strazile in panta, coborand spre port. Totusi, daca se urmeaza linia tarmului, spre sud, cea a traseului de maraton, patinatorii nu vor transpira in plina noapte. E si un concurs de 10 kilometri. Plus regele si regina, maratonul si jumatatea sa.

Si apropos de rege, startul e dat din preajma pietei centrale a orasului, ce se prelungeste spre debarcader, piata ce e dominata de statuia Regelui Haakon al V-lea al Norvegiei, cu atat mai sever in “ascutimea” sa in straiele militare. Monumentul dezvaluie ca Haakon n-a prins 60 de primaveri.Lumea e stransa ciorchine in preajma sosirii de pe strada pietonala, paralela cu artera de pe care se da startul, iar comentariul organizatorilor norvegieni e plin de exclamatii, foarte viu, probabil nu si… “colorat”. Se vine in timpi foarte respectabili, sub 33 minute, in cursa de 10 kilometri. Imi spun ca are de-a face si cu frigul. Se anunta doar 6 grade Celsius. Iar un voluntar pregateste paturi groase de campanie, cu care imi imaginez ca se acopereau vikingii sau rezistenta norvegiana la ora luptelor cu ocupantii nazisti. Si cortul verzui cu crucea rosie imi da aceeasi impresie, a vremurilor rezistentei.

Exista de fapt si un memorial cu numele eroilor locali rapusi in cei 6 ani ai celei de-a doua conflagratii mondiale. S-a murit peste tot, chiar si in “crestetul” Europei. De ce atata sange varsat, cand se poate si doar cu zambete la miez de noapte dar in plina zi?

Piata se numeste Stortorget, conform unei placute,  iar intr-un colt al ei, din lemn galbui, strajuieste Katolske Kirke. O biserica catolica. In apropiere, palatul Episcopal. Ca o paranteza semnificativa, aici tinea o comuniune in 1989 Papa Ioan Paul al II-lea. Ah, acest an ’89, mereu si mereu…De cealalta parte a pietei, la parterul cladirii administrative locale, Radhuset, adica Primaria, centrul de organizare al Maratonului.  Sponsorizat de Discovery Petroleum, o companie care exploreaza si spera a for a titei in nordul Norvegiei. Inauntru, lume luminata, peste tot sigla cursei, sugerandu-ti un soare aprins pe post de bust al alergatorului si razele sale, ducandu-te cu gandul la fuleul concurentului.Cat de iuti vom fi oare? Mai am vreme de un suc de mere si un altul de portocale, de cateva poze, inclusiv spre Tromsobrua-Bridge, zveltul pod lung de 1.016 metri, finalizat in 1960, peste stramtoarea Treomsoysundet, ce desparte orasul insula de “ruda” sa dinspre interiorul tarii, unde, pe tarm, se alungeste cartierul Tromsdalen.Dar nu mai e vreme… Ne pozam si… spre start, pe Gronnegata, de la picioarele Regelui Haakon.

E 10 si jumatate seara. Daca mi-as egala ultimii patru timpi de la semimaratoane, atunci as incheia chiar inainte de miezul noptii, aici, inapoi in centru, pe pietonala paralela Storgata, urmatoarea cum cobori spre port.Pregatirea psihologica e insa cu lacune. Am degustat prea mult din ideea descinderii la nord de Cercul Arctic, am fost absorbit de aventura in intregul ei si am pierdut focalizarea pe cursa in sine. Cu consecintele care doar pot sa le anticipez dar care nu ma dezamagesc. Si pentru a ma autoconvinge ca am venit in excursie si nu doar la Midnight Sun Marathon, iau camera cu mine, in cursa. O premiera, dupa atatia ani de tropait pe soselele si arterele Europei…“Coboram” spre sudul insulitei, tot mai aproape de tarm, tot mai aproape de aeroport.

“Heya!” e parola serii. Suntem incurajati la nesfarsit cu “Heya” si nu pot decat sa zambesc ori sa salut din mana, cand scandarile sunt insotite de “Valuri mexicane”. Cine crede ca norvegienii sunt reci si inchisi, sa-si reconsidere prejudecatile. Sunt calzi si deschisi. Optimisti si candizi. Calitati umane care-i tine in lungile reci luni de iarna. Care iarna nu e de trei-patru luni, ca pe continent. Aici suntem pe “dorsalul” panterei scandinave care pare a se arunca pe Europa.Toate natiile, toate culorile, doar un tricou Serpentine. Cu numarul meu. In premiera, n-avem parte de cipuri la siret, care se inregistreze timpii intermediari si final, ci de un cod de bare pe numarul din piept. Cod care ne va fi scanat la sosire, aidoma scanarii unei conserve de fasole boabe in supermarket. Scanare manuala cu ustensila din dotare, una cu infrarosii.

Imi aud numele, dintr-un balcon. Surpriza serii. “Heya Mihai!” Pai bine mai copii, de unde pana unde? Citind listele cu concurenti, spectatorii din cabana puneau cap la cap numerele din piept cu numele noastre. Mihai, pronuntat corect. Oricum, cu o mai mare acuratete decat in cativa ani buni de Londra. Tine de complexul de superioritate al englezilor, sa nu poata pronunta ca lumea numele straine. Nu “pot” sau nu… vor? Alegeti Dumneavoastra.

Multi englezi in cursa, intre multe alte natii. Un prim roman, la a douazecea editie, aici, la nord de Cercul Polar.Pe Scott l-am ajuns din urma spre final. Am incetinit si am schimbat doua vorbe. Un canadian din Edmonton, jucator in liga secunda canadiana de hochei pe gheata, stiind de Timisoara. E invitat la Maratonul nostru. Va veni cu siguranta. Ulterior aveam sa ciocnim berea locului, Mack, in barul Kinematograf. Puneam la cale alte si alte curse. Schitam vise si trasam trasee.Spre final, roluri inversate, cu un localnic care mi-a suflat in ceafa cativa kilometric buni. Si prin ploaia care ne-a udat nitel, o ploaie nocturna, si sub soarele care a spart norii. Soarele miezului noptii solstitiului de vara. Intram in 21 iunie si nu “cobor” sub o ora si 30 minute. Asta sa fie tot pacatul!Ajung pe pietonala, lume ochi la “intrare”, iar scannerul spune 1:33:58. Nu pot sa ma pun cu el ci doar ma incalzeste ideea ca am venit binisor “sub” o ora si 35 minute. Sandwich, o premiera, plus tipicele banana, apa, bauturi energizante. Si patura pe spate. Plus o bere Mack la pahar. Sa ne bucuram de ea, ca in pub costa aproape 7 lire sterline…

Aveam sa aflu in dimineata urmatoare, atat la centrul de organizare, pe listele expuse, cat si din ziarele local respectiv regional Tromso si Nordlys ca am sosit al 10-lea intre semimaratonistii categoriei mele de varsta, 30-39 ani. A castigat un alt Mihai, Michael Gottschalk, de la Long Distance Berlin, in o ora, 15 minute, 54 secunde. L-a urmat la 37 secunde un localnic, Ronny Jakobsen, iar pe 3 a urcat Jensen Rune, de la Run SAS, cu un timp, 1:27:18, abordabil pe propria piele. Cu alte cuvinte, as fi putut “intra in puncte” dar asta doar cu pregatirea psihologica de rigoare. Oricum, medalia cu soarele de la miezul noptii imi atarna la gat iar pe unii ii vad cum o si saruta. La cinci asemenea medalii, adica intoarceri la Tromso, promisiunea gazdelor e ca vine si una de aur. Sunt produse in Africa de Sud. Un italian din Roma, un brazilian, un olandez reprezentand Regatul Unit si un olandez “pur” intre ceilalti clasati in primii 10.Iar neamtul a castigat semimaratonul si la general, pe cand al fetelor l-a cucerit Margaretha Baumann, de la SK Vidar, in 01:21:02.

La maraton, nu doar medalia dar si cununa inverzita cu lauri a fost cucerita de Samuel Chepno Kiprotich, kenyanul de la Sjundio EF, in doua ore, 31 minute, 20 secunde, la fete invingand Anne Jorunn Hodne, de la GTI Stavanger, in 2:47:15. Reintalnirea, la anul.

Si-acum, sa dam tarcoale prin port. Multe sunt de vazut, de admirat, de notat. Schitez. Ar fi mai intai muzeul Tirpitz, amplasat undeva la baza colinei din Tromdalen, sub telecabina. Cuirasatul era scufundat in noiembrie 1944 intre Grindoya si Hakoya, de Lancaster britanice. Razboiul bubuia spre sfarsit si nemtii au pierdut batalii insemnate si intre fiorduri.Mai pacifist, cu rol explorator, Roald Amundsen. O casa memoriala, cu statuia sa in fata si numeroase ancore plus arbalete. Chipul sau, incadrat de gluga. Ma trec fiorii, si nu doar pentru ca ploua in dimineata de dupa solstitiu.

Cald e in interiorul Polarmuseet, muzeul polar, care te intampina cu Legile Vikingilor, inramate. Fii brav si agresiv. Fii pregatit. Fii un bun comerciant. Tineti lucrurile in ordine. Pe subcapitole, la unu ar fi cam asa… Fii direct. Abordeaza toate oportunitatile. Uziteaza de diverse metode de atac. Fi versatil si agil. Ataca fiecare tinta la timpul ei. Nu planui totul in detaliu. Foloseste doar arme de calitate. Ma intreb care legi se preteaza alergarilor si cate le urmez cand e sa atac cursele. Citesc si celelalte capitole. Instructiv.   

Muzeul, intr-o cabana din lemn rosiatic datand din 1830, a fost inaugurat in 18 iunie 1978, la aniversarea a 50 ani de la zborul exploratorului la bordul Latham.Muzeul porneste de la originile expeditiilor, cantonate in timp prin 1795 – 1893, cu cel putin 14 asemenea temerare plecari spre nord, pentru un intreg an. Unii dintre cutezatorii circa 20 membri ai echipajelor mureau la datorie, pe cand vanau de la foci si pana la vulpi… Deficienta de vitamina C. Daca in secolul XIX s-au axat pe Arhipelagul Svalbard, in secolul trecut s-au avantat spre Jan Mayen, norvegienii pornind sis pre Groenlanda, inca inaintea primului razboi mondial. Tintele includeau acum ursii si vulpile polare…Muzeul reuneste toate expeditiile efectuate peste ani, iar in camera 6 chiar si hidroavionul francez Latham 47, cu care Amundsen pleca in vara lui ’28 in cautarea navei disparute “Italia”. Un zbor care avea sa-i fie fatal, undeva intre Tromso si Svalbard, din apele Marii Barents fiind recuperate doar tancul de combustibil si o aripa. Roald, conationalul sau Dietrichson, si 4 francezi, aveau sa-si gaseasca sfarsitul.

Roald Amundsen, exploratory, 1872-1928, sta inscris pe statuia vikingului ajuns la ambii poli. O legenda a expeditiilor mondiale… Avea sa-i urmeze Nansen, cu a sa Fram…

Inapoi intre cei vii, la o bere in cea mai veche berarie din oras. Cea a fabricii inaugurate de Wilhelm Mack in 1845. E vorba de Ollhalen, sau Hala Berariei, inaugurate in 30 septembrie ’27. La o vorba cu alergatori din Canada, Anglia, Olanda. Despre curse, sport, calatorii, intamplari, vomitat in nisipul sau gaurile terenurilor de golf. Chiar…

Tromso se lauda nu doar cu cea mai nordica prim-divizionara de fotbal din lume dar si cu cel mai nordic teren de golf cu 18 tinte din lume. Toate aici, la poalele muntilor din preajma, urcand pana la 1.833 metri. Nu foarte inalti, dar aducand tare ascutiti, la tasnirea lor din ape…Mai multe despre Discovery Petroleum am aflat de la un inginer geolog localnic. Acum nu multi ani erau doar opt mari companii care explorau dupa resurse petroliere in Norvegia. Industria a luat avant si cu sprijin guvernamental, iar acum ar fi 48 pe piata. Unele cu probleme, mai ales in actualul climat. Statul subventioneaza cu 78% din valoarea investitiei, pana ce sunt descoperite zacamintele, moment in care balanta sa schimba, cu firmele achitand la stat, sub forma de taxe si impozite, treisferturi din profit. Dar chiar si asa, angajatii sunt bine remunerati si multumiti. Isi pot permite Berea de 7 lire in Kinematograf, vacantele aproape lunare la schi. Poti schia in care zi a iernii vrei. Avantajul oferit de traiul in Tromso. Dar, dupa cum imi spune un fost cadru militar, a alerga semimaratonul Noptii Polare, programat in seara de 9 ianuarie 2010, e chiar o aventura. Iarna aduce si minus 40 grade, in padurile din preajma. E pe viata si pe moarte, de acolo si legile vikingilor.

Ziua 180. Din fiord, despre invingatorul „tricolorilor” si „mumiile suntem noi”

Iunie 26, 2009

 

Podul ce leaga orasul-insulita Tromso de Kvaloy, insula ce-i tine paravan la Atlanticul de Nord

Podul ce leaga orasul-insulita Tromso de Kvaloy, insula ce-i tine paravan la Atlanticul de Nord

 

In al doilea episod al fotoreportajului din Tromso, oras “mai sus” de Cercul Arctic avand cea mai nordica prim-divizionara din lume, creionez pitoreasca ex-“fortareata” Alfheim Stadium si-l ascult pe calabrezul Silvio, bucatarul restaurantului Milano, din preajma arenei, de neam cu Gatusso dar fan Inter, care explica de ce Republica se prabuseste iar “mumiile suntem noi” e valabil pentru squadra azzurra.

Intrarea la tribuna I de pe Alfheim, gazduind si magazinul de prezentare al clubului

Intrarea la tribuna I de pe Alfheim, gazduind si magazinul de prezentare al clubului

 21 iunie, Tromso. E duminica dimineata, dupa o noapte memorabila. Cea cu maratonul de noapte, vegheat de soarele mereu pe cer pana in miez de iulie, si cu solstitiul de vara, de la 5.45 a.m.

 

In port, lumina si soare la solstitiu. Iar campionatul norvegian profita, fiind in plin fuleu dupa sistemul primavara-toamna

In port, lumina si soare la solstitiu. Iar campionatul norvegian profita, fiind in plin fuleu dupa sistemul primavara-toamna

Alfheim Stadium, arena cu 7.500 locuri a lui Tromso IL, e cufundata in tacere intre casutele si brazii de pe cocoasa dealului din mijlocul orasului-insula, dupa ce aseara gazduise jocul de prima liga al fetelor iar acum e doar loc de plecare al autocarelor cu grupele de copii si juniori, spre un festival local, si cu fanii, spre Stromsgodset, la meciul lui TIL din Tippeligaen. Campionatul, cu 16 cluburi, clasat sub Bulgaria si Cehia dar peste Austria si Serbia, a fost acaparat din nou de Rosenborg Trondheim, cea cu 13 titluri la rand pana in 2004 si un altul in 2006, in timp ce ultimele castigatoare, Brann si Stabaek, plus Fredrikstad si Tromso, pe podium in 2008, sunt acum pe nicaieri.

 Asadar Alfheim nu mai e fortareata de altadata, ci gazda unui unic succes al lui TIL in acest campionat aflat la finele turului, si asteptand calificarea in sferturile Cupei Norvegiei, in 7 iulie, faza a competitiei care aducea recordul absolut de asistenta al clubului, 10.225 spectatori, in august ’90, la un joc cu Rosenborg.

 

Iar Alfheim s-a si schimbat mult la fata. In primul rand semi-tribuna de nord e amintire, lasand la peluza doar tabela si turnul cu ceas, plus vechea cabana TIL-Huset, reunind fostele vestiare si o sala a trofeelor. Iar in tribuna principala, cea estica, cu fatada visinie si prima intre sectoarele reconstruite, in anii ’80, a disparut numele sponsorului Mack, beraria locala, fondata in 1845, in urma deciziei federale de a interzice reclama la alcool, fiind inlocuit cu Tack, de fapt un joc de cuvinte de la Takk, “multumesc” in limba norvegiana…

 Am lasat insa Alfheim pe deal, coborand spre port si oprind la restaurantul Milano. Intr-un colt, tragandu-si sufletul, un domn inalt cu sort la brau era aplecat peste gazeta roz cu titlul cu litere de-o schioapa “Mumiile suntem noi” si cu Zambrotta in picioare dar dezolat, in planul doi, rapus de “faraoni” in Italia – Egipt 0-1, in focarul teleobiectivului aparand in schimb jucatorii arabi, ingenuncheati dar triumfatori.

 

Calabrezul Silvio in fata la Milano

Calabrezul Silvio in fata la Milano

Un italian cu sufletul sangerand pentru esecul cu Egipt. "Nu pun suflet, is doar dupa bani"

Un italian cu sufletul sangerand pentru esecul cu Egipt. "Nu pun suflet, is doar dupa bani"

“Ne-au batut pentru ca au pus suflet, pe cand ai nostril sunt doar dupa bani. Atat ii intereseaza. Cat incaseaza de la club. La fel cu politicienii, care doar dau din gura, fara eficienta. Uite… Citesc ca peste doua milioane si jumatate de italieni au imigrat nu demult, ca in anii ’60, lasandu-si tara in urma, de nevoi. Republica se duce de rapa” a oftat Silvio intr-o engleza acceptabila, subliniind ca oameni ca el se sacrifice, departe de casa, pentru binele familiei. “Acestea sunt povestile reale, adevarate, vii, ale lumii in care traim. Sacrificiul omului de rand, in contrast cu felul cum se complac altii…”

 Silvio, cladit ca un fundas central si de neam cu Gatusso, isi sufleca manseta pantalonului si penduleaza din piciorul drept, in semn de pasa lunga. “Am crescut admirandu-l pe Krol, cu deschiderile sale precise, si am tot tras nadejde sa prind un tren bun, cat am jucat.” Silvio a dat finalmente fotbalul pe a doua sa pasiune, prepararea bucatelor, pentru a-si intretine familia. Doi baieti, unul de 15 ani, celalalt de 11. Dar gatitul il ajuta pe Silvio mai ales sa risipeasca frustrarea departarii de casa. “Sufletul meu canta cand prepar mancarea si picaturile spiritului meu sunt condimentele felurilor preparate”. Nu, nu, nu l-am facut sa “sune destept”… Nu stiu cat de mare e neamul din care provine Gennaro dar cert e ca Silvio pune suflet in spusele sale. Silvio e marele bland, nu ca Materazzi, “omul sau” de la Inter, care ii seamana ca statura dar se ia urat de alde Zizou.

 La fel ca Silvio, tot in Tromso si in pribegie, treaba pe insulita a facut si suedezul Tommy Svensson, pe tre cu TIL in ’89, adica trei in limba norvegiana, si chiar pe to in ’90, cea mai buna clasare din istoria de 89 ani a ros-albilor, drept vicecampioni. To e doi. De-acolo, Svensson ajungea sa elimine Romania de la U.S. World Cup ’94, la penaltyuri, cu Suedia natala. Poate ca si Silvio va reveni in Calabria natala, la lucruri mai marete…

Panorama spre sud estul insulitei, unde, pe colina, troneaza Alfheim

Panorama spre sud estul insulitei, unde, pe colina, troneaza Alfheim

 

In Tromso, intre casele de pe deal, va ramane Alfheim Stadium, in asteptarea Europa Cup si a mai multor victorii in campionat. Mai ales ca si langa Oslo, la Stromsgodset, TIL a pierdut cu 2-1. Nu se mai repeta sezonul bun de anul trecut, cu locul trei.

Stadionul Alfheim, unde printre altele Chelsea a fost invinsa

Stadionul Alfheim, unde printre altele Chelsea a fost invinsa

Ziua 179. Man United e mare si in Tromso

Iunie 23, 2009

Acasa la Tromso IL!

Acasa la Tromso IL!

De la arena celui mai nordic club prim-divizionar din lume, Alfheim din Tromso, unde castigatoarele de cupe europene Chelsea, Steaua Rosie Beograd si Galatasaray au fost invinse sau, in cazul ultimeia, chiar eliminate din eurocupe, creionez ambianta produsa la nord de Cercul Arctic, la latitudinea 70, de solstitiul de vara din noaptea cu lumina ca-n amiaza mare si soarele pe cer, precum si pasiunea unor localnici nu doar pentru Tromso IL.

Tribuna a doua si gazonul artificial...

Tribuna a doua si gazonul artificial...

 

E aproape trei dimineata si soarele mangaie povarnisurile inzapezite ale insulei Kvaloy, ce adaposteste orasul Tromso, situat pe o insulita legata de Norvegia „mama” printr-un arcuit pod si un tunel subacvatic, de curentul Maelstrom ce sufla de pe marea Barents. Calculez ca mai sunt nici trei ore pana la solstitiul de vara. Suntem la doua ore de rulat cu masina, cum mi-a dezvaluit un cuplu de elvetieni, de Cape North, punctul nordic extrem nu doar al Norvegiei ci si al continentului, unde soarele „de la miezul noptii” se revarsa peste ape in intreaga sa splendoare, dar suntem si la nord de amintitul Cerc Arctic, o neoficiala granita sudica a taramului „The Midnight Sun”, marcat de un memorial ridicat in amintirea prizonierilor de razboi sovietici si sarbi capturati de nazisti si care, cazand pe capete, au construit calea ferata ce leaga sudul Norvegiei de zona Tromso.

Tribuna I, 'oficiala'

Tribuna I, 'oficiala'

Peluza nordica a lasat loc doar vechii cabane TIL-Huset, cu vestiarele de pe vremuri si trofee expuse in geam

Peluza nordica a lasat loc doar vechii cabane TIL-Huset, cu vestiarele de pe vremuri si trofee expuse in geam

Tromso, „Parisul Nordului” acum un secol si jumatate, punct de plecare al expeditiilor nu doar ale lui Roald Amundsen peste Cercul Polar dar si o atractie turistica in zilele noastre. Iar de la 15 septembrie 1920 si mandrindu-se cu Tromso Idrettslag, sau prescurtat TIL, clubul de fotbal cocotat pe locul 3 in Tippeligaen anul trecut si care va reprezenta tara vikingilor in Europa Cup. Da, la Alfheim Stadium, candva poreclit Fort Altheim, „fortareata”, cele 7.500 locuri vor fi luate cu asalt intr-un nou sejur european. Momentan, TIL joaca in duminica imediat urmatoare noptii solstitiului de vara in deplasare, la Stromsgodset, langa Oslo, asa incat arena e pustie, dupa ce sambata a gazduit jocul de prima liga al fetelor.

Din august incolo, cand ziua se va subtia, lucsii nocturnei vor fi mai mult decat necesari.

Din august incolo, cand ziua se va subtia, lucsii nocturnei vor fi mai mult decat necesari.

Dar, dupa cum ne-a explicat Asmund Karlsen, in timp ce ne trecea prin impresionantul labirint de tuneluri subterane, cu intersectii semaforizate si giratorii in toata regula, sapate in munte, „sub oras”, strabatand insulita de la vest la est, localnicii n-au simpatii doar pentru TIL. Pe bord, o insigna… We must agree that Manchester United is great… Trebuie sa cadem de acord ca Man United e mareata. N-are de-a face doar cu faptul ca Ole Gunnar Solskjaer a jucat pentru Red Devils. E o stafeta din generatie in generatie…

Steaua Rosie a fost invinsa cu 3-1 la Tromso, care-si expune echipamentul similar pe strada pietonala din centru

Steaua Rosie a fost invinsa cu 3-1 la Tromso, care-si expune echipamentul similar pe strada pietonala din centru

Tatal sau a fost impresionat de tragedia lui United, din februarie ’58. Si i-a impartasit microbul lui Asmund. Care a devenit unul dintre cel 27.000 membri ai clubului suporterilor trupei din Manchester in Norvegia, calatorind pana acum de 28 de ori la Old Trafford, iar intr-o buna zi laolalta cu tatal si copiii sai. „Am fost trei generatii, acolo, in Manchester, si vom tine cu United orice-ar fi. Odata chiar i-am intalnit pe Ryan Giggs si Paul Scholes, la stadion respectiv la Carrington, si mi-am spus ca mai bine sa nu ma mai spal vreodata pe mana. N-am avut ocazia sa-l intalnim si pe Ole Gunnar dar avem marea bucurie ca el sa fi egalat pentru United in finala Champions League.” Asmund mi-a mai marturisit ca, desi nu-i usor, aidoma drumurilor facute cu inima larg deschisa in fotbalul din Albion, tot asa isi „pune lanturile” in fiecare iarna din Tromso, pentru a ataca strazile in panta ale orasului, in ciuda stratului de zapada, in general cu o medie de 80 centimetri. Localnicii isi iubesc minunatia din nordul Scandinaviei, un oras cu partii de schi ori trasee de schi fond pe dealul din centrul insulitei si care ascunde in adancurile sale labirintul stradal, iar clubul care va vizita Alfheim poate fi sigur ca va fi intampinat cu cele 5 legi nescrise ale supravietuirii vikingilor, expuse in Polarmuseet, din preajma „barlogului” lui Amundsen inaintea expeditiilor.

In oras sunt cateva baruri cu tematica fotbalistica. Succesele trupei suedezului Svensson au fost stropite cu multa bere Mack. Takk, TIL! Iti multumim pentru reusite...

In oras sunt cateva baruri cu tematica fotbalistica. Succesele trupei suedezului Svensson au fost stropite cu multa bere Mack. Takk, TIL! Iti multumim pentru reusite...

Sub crusta de pitoresc port din „turta dulce”, inimi otelite dar totodata calduroase si un club care o invingea cu 3-2, pe zapada viscolita, pe o Chelsea ce avea sa castige la finele respectivei campanii Cupa Cupelor. Dar mai multe despre TIL si istorisirile altor inediti interlocuitori din Tromso, in ultimele zile ale jurnalului meu „intre solstitii”…

Ziua 178. Csaba si-a urmat inima

Iunie 23, 2009

 

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Dupa precedenta descindere in jumatatea “verde” a Edinburghului, la Hibs, am dat o raita pe la rivala locala Heart of Midlothian, mai batrana cu un an, cu o arena Tynecastle inzecit mai invechita si cu 80 de locuri mai mica decat Easter Road, dar cu mai multe trofee la activ si impulsionata de ambitiile lituanianului Romanov si talentul ultimului sau recrut intre antrenori, secuiul Csaba Laszlo din Odorhei.

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

La izvor a fost Sir Walter Scott, un fiu al Edinburghului, poet si nuvelist istoric, cu ale sale Ivanhoe ori Rob Roy dar si Heart of Midlothian, scrisa in 1818 drept a doua serie din povestirile “Tales of my landlord”. Creativul Scott ramane pe bancnotele lirei scotiene iar Heart of Midlothian, devenita initial o sala de ceremonii, receptii si baluri din capitala Scotiei, e numele purtat din 1874 de clubul de fotbal al “maroniilor” de pe Gorgie Road, din sud-vestul Castelului orasului.

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Midlothian e zona centrala a regiunii Lothian iar Heart of Midlothian e inima locului. Conturul visiniu-maroniu al inimii e pe caldaramul cu piatra cubica al celebrei Mile Regale ce leaga in inima Edinburghului Resedinta Majestatii Sale in Scotia de castelul cetatii, traditia istorica fiind ca locuitorii urbei sa scuipe in acel loc, la intrarea in Catedrala St. Giles, in semn de dispret pentru raufacatorii urbei. In zilele noastre, e un gest purtator de noroc iar, in cazul fanilor lui Hibs, un motiv de luat peste picior rivalii din celalalt capat al urbei, care, initial, pe cand Hibernian era fondata un an mai tarziu, se opuneau aparitiei acesteia in peisajul fotbalistic: “Noi mai trecem pe-acolo sa scuipam pe Hearts”. Hearts, cum e alintata pe scurt Heart of Midlothian. Inimile.

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

De fapt, continuand mistoul, suporteri ai lui Hibernian mi-au spus sa ma grabesc sa vizitez Tynecastle, arena lui Hearts, nu de alta dar “va deveni curand supermarket Tesco”. Adevarul e ca dupa locurile 3 obtinute in 2003 si 2004 in Scottish Premier League, stramtorata financiar, Hearts a fost la un pas de a vinde stadionul pe care joaca din 1886, doar sosirea omului de afaceri lituanian Vladimir Romanov in februarie 2005 schimband datele problemei.

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Fostul militar sovietic achizitiona initial 29,9% din club, acaparand 80% pana la finele respectivului an, pe cand, cu fraiele preluate, ii demitea pe rand pe George Burley, ex-international scotian, actualmente selectioner al “cimpoierilor”, si pe englezul Graham Rix. Chiar si in aceste convulsii, cu compatriotul Ivanauskas la carma, care n-avea nici el sa reziste prea mult, Hearts devenea vicecampioana in 2006, castigand la lovituri de departajare si finala Cupei Scotiei, dupa 1-1 cu Gretna, a saptea din palmares. Heart of Midlothian era primul club dupa Motherwell, din 1995 incoace, care sa sparga monopolul Rangers – Celtic al primelor doua locuri.

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Asadar, din start, Romanov a fortat sa readuca “Inimile” in prim-plan, la gloria altor doua perioade fructuoase din istoria clubului pitit pe stradutele din preajma arterei Gorgie Road. La inceputuri, Hearts cucerea doua titluri nationale, in 1895 si ’96, plus de patru ori Cupa Scotiei, celelalte doua campionate castigandu-le in 1958 si ’60, in perioada lui Alfie Conn, Willie Bauld, Dave Mackay ori Alex Young.

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Despre ultimul, asemuit cu Nureyev de englezul Jimmy Greaves, am citit in suplimentul sportiv al cotidianului The Scotsman, fostul star al lui Hearts fiind recreionat in ajunul finale Cupei Angliei, Chelsea – Everton, ca ex-jucator al “albastrilor” din Liverpool. In acele pagini era inserat si cliseul de arhiva cu managerul Alex Totten prezentandu-se in “fusta“ kilt pe banca lui Falkirk la ora finalei Cupei Scotiei din 1997, intr-o avancronica a ultimului act de pe Hampden Park, Rangers – Falkirk 1-0, saptamanile trecute.

Fotbalul scotian, inedit, cu o puternica pecete a locului si obiceiurilor, dar cedand nevoilor si intereselor economice, comerciale, financiare. Arena Tynecastle o fi ea veche, poate cea mai demodata dintre cele vizitate in Regat, cu 17.420 locuri inghesuite numai Domnul stie cum sub structurile metalice visinii contrastand cu biserica de pe colt si casele vechi din zona, insa magazinul de prezentare al clubului, din centrul comercial al “buricului” orasului, e ultramodern si cu de toate. Cu colajul vicecampionilor din 2006, cu elenul Fyssas ridicand Cupa, cu DVDul cu John Robertson si ale sale 9 goluri impotriva rivalei Hibs din totalul sau de 214, recordman all-time al lui Hearts, cu difuzarea la nesfarsit pe ecrane a unui succes cu 1-0 la “dusmana” Hibernian si mai ales cu tricourile de prezentare pentru noua editie de Europa Cup.

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

Caci clasandu-se din nou pe locul 3, pe podium, chiar cu sase puncte din cele 6 jocuri disputate cu marile Rangers si Celtic, Hearts se va alinia in competitia inlocuitoare a Cupei UEFA, si asta la carma cu un secui din Odorhei, Csaba Laszlo, nascut la 13 februarie 1964 si lansat la mijloc cu Progresul local.  Din Uganda, Csaba si-a ascultat inima si a raspuns apelului lui Romanov, preluand-o pe Hearts in 11 iulie 2008 si eliminand-o cu 2-0 pe Hibs din Cupa Scotiei chiar la Easter Road, exact dupa o jumatate de an, in 11 ianuarie ’09. Csaba isi urmeaza sufletul, cum frumos e sugerat fanilor intr-un poster de la stadion, “Follow Your Hearts”, si rasplata a venit sub forma titlului de Antrenorul Sezonului in prima liga.

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

Iar Romanov incearca sa prinda pasul cu reusitele echipei. Pe masa consilierilor locali e planul sau de a “roti” amplasamentul terenului de la Tynecastle cu 90 de grade, stramutarea tribunelor generand déjà reconstructia scolii locale pe cealalta parte a stradutei si convingerea locatarilor din sirul de cladiri de pe Gorgie Road, ce mascheaza arena ca o cutie de sardine, sa-si gaseasca loc, cu banii primiti, in alta parte, aproape de “Inimi”. Acolo, pe colt, e si visiniul pub “Tynecastle Arms”, iar peste drum, tot visiniu, “Robertson’s”. Al golgeterului. Cu vitrina anticariatului din preajma expunand cartea “Viata secreta a lui Laszlo, contele Dracula”.

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Stand in fata vechii tribune principale a arenei Tynecastle, reconstruita in 1914 si cu acoperis inca de lemn, si incluzand sectiuni in onoarea lui Bauld si Robertson, imi spun ca Romanov va avea nevoie de mai mult decat cele 9 milioane, record, primite in 2007 de la Sunderland pe portarul Gordon, pentru a contura indraznetul proiect.

Iar Csaba va avea nevoie de mai mult decat un secret si de o mie de “Inimi”-Hearts pentru a rezista capriciilor balticului si a-i aduce pe “Maronii” macar in postura din 1965, cand, pierzand cu 2-0 si implicit si titlul, la media de golaveraj, in fata invingatoarei Kilmarnock, au fortat trecerea la departajarea prin diferenta de golaveraj. Hearts n-a mai fost de-atunci atat de aproape…

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Ziua 177. Mai un an si dau… „bacu'”

Iunie 19, 2009

L-a prajit pe Drogba incat jucatorii lui FC Timisoara pot sa ia aminte. UEFA l-a pus pe ivorian pe tusa 6 jocuri din cupele europene, dintre care doua cu suspendarea sentintei, pentru adevarurile rastite de african la adresa arbitrajului lui Ovrebo, dupa incheierea returului semifinalei de Champions League dintre Chelsea si Barcelona. E mult! Dar cu ce a fost ‘cadorisit’ Ovrebo?

Oricum, la amenintarile ce le-a lansat, Mircea Sandu are el grija si abia asteapta de a-i potcovi pe timisoreni. Si apoi sa stropeasca isprava cu un spritan. Dar puteam sa ne-asteptam ca fostii alb-violeti sa continue traditia de a ceda in finale de Cupa Romaniei, si asta doar daca amintim o pura coincidenta.

In miez de iunie ’92, pe cand nationala Angliei evolua in Suedia, la turneul final al C.E., Poli urca pe scena finalei Cupei Romaniei, in Regie, in fata Stelei lui Dumitrescu. Iar intr-o miercuri in care Albionul evolua in compania unor scandinavi, localnicii suedezi, cedand cu 2-1, alb-violetii pierdeau finala la lovituri de departajare.

Fast-forward… Au trecut 17 ani si in acelasi 15 iunie Anglia, dar la tineret, a evoluat in compania unor scandinavi, finlandezii, tot la un turneu final organizat de suedezi. FC Timisoara a jucat si ea din nou finala iar deznodamantul a fost acelasi. Pe scut.

Ei bine, au trecut 17 ani de la doua insuccese, al Angliei in Suedia si al lui Poli in Bucuresti, care m-au impins sa incep sa scriu. Esecurile lor m-au mahnit iar refugiul l-am gasit in scris. Iar in iulie ’92, in avancronicile primei editii a Premier League, incepeam a semna in Sport Vest. Au trecut atatia ani, atatea sezoane si campionate, cu atatea etape si evenimente, si iata-ne inca despicand firul in patru. Este intr-un fel un semn al scurgerii ireversibile a timpului, o masura a ticaitului nemilos al timpului. La fel cum zilele de la solstitiul de iarna la cel de vara s-au scurs ca firicelele de nisip in clepsidra, tot asa si cele 17 campionate au adunat arhiva la istoria fotbalului.

Atunci, in vara lui ’92, ma refeream la Leeds United drept campioana nationala in Albion. Cu Cantona. Acum, onoarea ii revine unei alte United, din Manchester, pe cand Cantona apare intr-un film cu tema fotbalistica, localizat in Manchester. Semn al schimbarilor radicale de la o decada la alta, daca notam ca Leeds se zbate in esalonul trei. Sau ca Poli e FC. Iar Sport Vest s-a specializat pe fotbal, care, iata, ne copleseste in varianta sa globalizata.

Iar la anul e ‘bacul’ in scris. Ce ne va aduce oare un 2009-2010 al carui program competitional a fost deja trasat in Anglia si in care stim ca FC Timisoara va debuta in Champions League, fie si in fazele ei preliminarii? Abia asteptam ridicarea cortinei, ca de cazut, va cadea ea repede, cat sa aiba timp C.M. din Africa de Sud sa intre in scena, pe 11 iunie 2010, intr-o vineri. Pare atat de departe dar scurgerea inexorabila a timpului are grija de toate.

Asa cum a avut si de zilele bifate de la solstitiul de iarna, mangaind la amiaza Greenwichul, si pana la cel de vara, de la finele acestei saptamani. Cand cu soarele de la miezul noptii, in noaptea cea mai scurta, pe taramul cu zi lumina 24 de ore, la nord de Cercul Arctic.

Ziua 176. Pearce ‘urmas’ dupa reteta Eriksson – McClaren?

Iunie 18, 2009

Anglia a inceput cu o victorie neconvingatoare turneul final al C.E. de tineret din Suedia dar ziarele insulare au preferat sa vada plinul paharului, remarcand ca selectionerul Stuart Pearce a mentinut ‘corabia’ pe linia de plutire, cu inlocuiri si permutari pe post inspirate, in conditiile in care Albionul a evoluat inca din prima repriza in doar 1o oameni.

Michael Mancienne, fundasul lui Chelsea rodat si la QPR, a dovedit ca tracul a ramas aceeasi problema a Angliei la debutul la turneele finale, fie ca e vorba de seniori ori garnitura de tineret. Si a aratat ca mai e drum lung pana la a emula prestanta tipicilor fundasi centrali ca brazii slefuiti de englezi pentru echipa reprezentativa. Mancienne, mulatrul cu freza sofisticata, i-a luat de fapt locul jucatorului de culoare Nedum Onuoha, fundas central care si prelua banderola de capitan la precedentul turneu final, si cu care Micah Richards ar fi refacut cuplul de la Manchester City.

Dar chiar si fara Mancienne, Albionul a trecut peste socul de a fi egalat de Finlanda din lovitura de la 11 metri acordata pentru … placajul de rugby al tanarului lui Chelsea, tocmai Richards aducand victoria cu 2-1, ‘cap’ glont in urma unui corner.

Anglia n-a excelat ci a oferit ceea ce s-ar fi asteptat probabil realistii. Nu prea mult dar totusi suficient… Opinand ca mai are drum lung pana departe, presarii i-au dat totusi credit lui Pearce, pedaland pe ideea ‘ungerii’ fostului fundas stanga al nationalei in postul ‘mare’, dupa posibila despartire de Fabio Capello, care ar putea surveni la anul, dupa turneul final al C.M.

Acesta este planul federatiei engleze, de a-l ‘impinge’ usor pe Pearce in scaunul lui Capello, dupa ce va fi dobandit suficienta ‘stiinta’ de la abilul italian. Ca lucrurile vor curge spre acest deznodamant a devenit evident odata ce Capello l-a cooptat in stafful sau exclusiv italian, la putine luni de la numirea sa la carma Angliei, semn ca selectionerul din peninsula si federalii de la Londra au batut palma in privinta succesiunii. Pearce s-a aflat pe banca tehnica a Angliei de la acea chemare la arme adresata de italian, si nu doar cu rol decorativ sau pentru impacarea sentimentelor nationaliste, de mandrie, a insularilor, ci pentru a ‘prinde’ mersul lucrurilor. Mai mult, conducand nationala de tineret, Pearce si Capello au fost remarcati conlucrand indeaproape, si nu doar la impartirea selectionatilor, care-unde sa fie cooptat, parteneriat care a functionat mai bine decat in precedente mandate.

Ar fi insa o mare problema. Federatia cu sediul in Soho Square a mai incercat figura acomodarii unui autohton cu rigorile fotbalului nu doar continental, in umbra unui selectioner strain, si cand Sven Goran Eriksson si-a incasat multele zerouri de la KLondra. Atunci, planul l-a vizat pe Steve McClaren. Si stim cu totii ce a iesit… McClaren n-a fost pregatit de o asemenea provocare si Albionul a ‘sarit’ turneul final european de la poalele Alpilor. Atat de convinsi de necesitatea numirii unui autohton la carma nationalei, federalii repeta acum figura, cu Capello in rol de tutor si Pearce pe post de ‘invatacel’.

Similitudinile sunt evidente. Ca si McClaren, Pearce n-are multi ani de manageriat in fotbalul de club, ba chiar cu mai putin succes decat demisul din toamna lui 2007. Macar McClaren a fost asistentul lui Ferguson, la United, si a cucerit cu Middlesbrough trofeul Cupei Ligii. Asta pe cand Pearce, la debutul pe banca, interimar, a retrogradat cu condamnata Nottingham Forest, si n-a facut mare lucru nici la Manchester City.

Plusul in favoarea lui Pearce ar fi ca i s-a dat un rol ‘principal’ pe mana, fie si la nationala de tineret, unde raspunde de toate, de la selectionari si pana la supervizarea antrenamentelor. E la carma…

Zilele acestea, cu Anglia lui Pearce dand piept cu Spania si Germania, in grupa C.E. under-21, pot oferi niste prime indicii in privinta potentialului lui Pearce ca manager de lot national. Senzatia evidenta e ca ‘Psycho’ nu e pregatit si uns cu toate alifiile pentru un asemenea post, dar speranta moare ultima, mai ales cand e vorba de entuziastii englezi. Dorinta, cu carul. Putinta? Indoielnica.

Timpul ne va da raspunsul corect. Dar Anglia s-a fript cu o asemenea varianta, chiar la precedenta incercare. Si senzatia we ca din noul val nu rasar antrenori de calibrul unui Sir Bobby Robson sau chiar Roy Hodgson, pe care, iata, englezii abia acum il redescopera drept ‘bun’, la carma lui Fulham, dupa ce a impresionat pe continent dar n-a fost luat in serios in insula.

Ziua 175. Nu tu Politehnica sau kung-fu, ci Eric pe marile ecrane

Iunie 15, 2009

Faini copii, englezii de la The Sunday Times, un duminical. Nu degeaba marele cotidian e cu nuante conservatoare. Lecturand rezultatele din weekend, mi-a sarit in ochi mentionat cel al finalei Cupei Romaniei. CFR Cluj – Politehnica Timisoara 3-0. Scris negru pe alb. Asadar s-au referit la Politehnica, si nu la FC, dintr-un reflex la timpul trecut. Decenti baieti! Doar ca de data asta, neactualizand numele de imprumut al clubului si pastrandu-l pe cel furat cu japca, ziaristii i-au facut un deserviciu bunei „Poli”. Nu de alta dar apare ca invinsa cu un scor de forfait in finala de sambata. 

Sar de la finala de pomina de pe Jiu la o noua lansare cinematografica abordand teme fotbalistice. Eric Cantona este in rolul principal al productiei britanicului Ken Loach, „Looking for Eric”, si joaca rolul unui personaj imaginar care ii umple viata singuratica a unui postas din Manchester. Respectivul om intre doua varste traieste numai pentru fotbal, rememorand fazele si meciurile vazute, trezindu-se comentand de unul singur crampeie din jocuri ale lui United si purtand dialoguri imaginare cu francezul, rasarit ca din senin in dormitorul englezului.

Eric nu mai e „cocosul galic” de altadata, marcand cu larghete in tricoul rosu al carui guler il avea mereu ridicat, ori efectuand o saritura de kung-fu, peste panourile publicitare, pentru a-l reduce la tacere pe un fan al lui Crystal Palace cu gura prea mare si opinii tipic londoneze. Ci e un bonom, vorbind chibzuit, cu masura.

La lansarea filmului „Looking for Eric”, „Uitandu-ma dupa Eric”, a fost adaugat un scurt metraj, „Dreaming of Zinedine Zidane”, care ne aduce aminte de filmul „mut” al evolutiei lui Zizou intr-un joc pentru Real Madrid. Evolutia sa intr-un meci pentru clubul spaniol si nimic mai mult. „Visand la Zidane” are si un motto, legat de amintiri batause. Eric prin kung-fu, Zizou cu capul in figura. Temperament latin, pe care insularii, crezandu-se mai „cool”, pe naiba, abia asteapta sa-l scoata in relief.

In rest, incepe Euro de tineret si toata natia e cu ochii pe Walcott. Iar si junii englezi sub 19 ani sunt la turneul final european din vara, celelalte natiuni care sunt reprezentate la ambele categorii de varsta fiind Spania si Serbia. Si chiar asa, unde sunt Olanda, Portugalia ori Franta, altadata favorite la Euro under-21? Nicaieri. Ce se-ntampla la Clairefontaine ori cu banda „de productie” a Ajaxului. Pacat. Cat despre natiuni altadata surprinzator de eficiente, pugiland deasupra centurii, gen Belgia sau Danemarca, parca au cazut de pe harta. Nici o vorba despre Romania, sa nu-i suparam pe federali, care au probleme mai importante de rezolvat decat prezenta tinerilor „tricolori” acolo unde sarbii de exemplu sunt pe doua fronturi. De exemplu sa excluda cluburi finaliste din Cupa Romaniei. Dar chiar asa? Pe care-o vor exclude? Pe Poli pe care au furat-o de toate cele sau pe FC?

Ziua 174. Vulnerabilitatea „cetatenilor” rapiti

Iunie 14, 2009

The Citizens. „Cetatenii”. Una dintre poreclele lui Manchester City. Chiar a fost clubul orasului, cu mai mare magnet la localnici decat mai victorioasa United. Dar ii mai reprezinta City cea cu recenta operatie estetica pe cetatenii ce ii luau cu asalt vechiul Maine Road? Mai jos, o scurta radiografie a haloasei campanii de transferari a actualei City, grebland in ultimii 2 ani nu mai putin decat 11 jucatori, deci… o echipa intreaga, cu sume de transfer de minim 8 milioane lire sterline, si potentialul de a cadea implicit in ridicol… 

As oferi doar trei exemple, suficient de sugestive. Primul s-ar referi la succesiunea pe postul de fundas dreapta. Micah Richards e un produs al pepinierei locale ce s-a lansat debordant. In unele jocuri ti-a taiat rasuflarea. Noul Gary Neville al Albionului sau cel putin atat. Va evolua zilele acestea la Europenele de tineret. Dar pe postul lui Micah a fost adus Vedran Corluka, intr-una dintre „deschiderile” pe-atunci noului sosit Eriksson. Micah incet-incet a palit iar Vedran a sfarsit prin a fi cedat Tottenhamului. Continuitatea fusese pierduta. La mutare inlocuitorul Hughes, care a venit cu solutia Zabaleta. Noul numar 2. Pana si sud-americanul a fost plimbat pe posturi, cum era „tarat” si Micah in centru, iar acum se aude de varianta Glen Johnson. De ce? Pentru ca produsul lui West Ham e pe val si s-a facut remarcat cat sa ajunga titular la seniorii Angliei. I-a crescut cota iar City recruteaza nesatios tot ce misca vertiginos in… sus. Atatea milioane cheltuite in doi ani, pentru un acelasi post de fundas lateral, cand clubul crescuse un armasar cu mare potential…

Al doilea exemplu ar fi trista poveste recenta a lui Joe Hart. Junele portar a fost titularizat de Eriksson la City in dauna compatriotului antrenorului, Isaksson, dar si acestuia i-a fost taiata de sub picioare craca necesarei continuitati. Avantul, aripile, speranta consistentei intre buturi, esentiala pentru rodarea cu bataie pe termen lung a tanarului goal-keeper. Hughes a ales sa mearga pe mana experientei, alegand niste manusi sigure, detinute de irlandezul trecut bine de 30 ani, Given. Hart, ajuns rezerva, desi titular intre buturi, pentru Albion, zilele viitoare, in Suedia.

Si mai socant e cu Daniel Sturridge. Un alt „mancunian” de-al locului, crescut in pepiniera din umbra Maine Road. Tanar, robust, cu explozie, potential marcator cu nemiluita. Eriksson i-a dat curaj. Hughes i-a dat liber sa fie recrutat pe zero lire zero centi de Chelsea. Un alt tanar irosit. In aceasta vreme, City nu pierde vremea in a cauta atacanti cu cote de zeci de milioane pe piata, amintindu-se pana si de Eto’o. Pai camerunezul a marcat in finala Champions League, nu-i asa? Chiar e City cea eliminata din Cupa UEFA de HSV de nasul pretiosului ex-Fotbalist African al Anului?

Barry a fost adus deja pe o caruta de bani iar altii s-ar putea sa-l urmeze. Si apropo de Barry, curioasa alegerea sa pentru City, la un an dupa ce se codea sa treaca la Liverpool, ajunsa vicecampioana. Stiu, omul a sperat in adancul sufletului sa furnizeze surpriza, ajungand in Champions League, cu Villa, iar odata visul spulberat a cautat o alta trupa dinafara „careului” care sa-i alimenteze iluzia…

Sa nu fi urcat oare City in ierarhie, cu Hart portar, Richards fundas dreapta si Sturridge in fata? Greu de zis daca ar fi terminat si mai rau, fara Robinho, adus pentru un record britanic de transferari. Cu alte cuvinte, zecile de milioane investite in ex-madrilen n-au adus nici pe departe saltul visat, ci o clasare inafara eurocupelor, prinse in schimb de un Fulham bazandu-se printre altii pe gen Richards ori Sturridge. Jucatori mai putin apreciati ori chiar pusi pe faras de altele.

As zice ca mana sparta a Cityului pe piata transferurilor e mai ostentativa si necadrand cu profilul altfel restrans al istoriei de-un secol al clubului, mai ostentativa asadar decat dublul record mondial al sumei de achizitie stabilit zilele trecute de Real. Intr-un puseu de contrabalansare a triumfului catalan in iarba, Castilia si-a aratat bicepsul financiar in ton cu alte  valuri de importuri pe Santiago Bernabeu. E in sangele Realului sa opereze in acest mod dar nu era deloc in traditia „Cetatenilor” sa aiba acelasi impuls de a alege scurtatura spre iluzoriul succes. De aceea, in cazul unei neomogenizari a unui lot cu prea multe „incercari” pe aceleasi posturi, City ar putea cat de curand sa cada in ridicol. Impanata cu jucatori de milioane dar fara rezultatele scontate.

Macar la Chelsea starurile stranse peste noapte au fost strunite de straini slefuiti. Dar la City impopotonarea cu alde Robinho si alte mult dorite staruri sunt pene intr-o palarie mult prea mare pentru galezul Hughes. Prin disperarea de a achizitiona cat mai mult si cu etichete cat mai sclipitoare, City isi tradeaza traditia ante-Shinawatra si aduce cu un club rapit din matca sa fireasca si asezat intr-o limuzina in care se simte inca stingher, ba in plus inca extrem de vulnerabil pe taramurile inalte ale fotbalului comercial la varf, unde stachete ridicate de Abramovich iar acum Perez doar il fac sa realizeze cat teren mai are de recuperat. Nu atat pe piata de transferari cat mai ales in iarba. Caci nici macar 10 talentati si bine intentionati Robinho nu pot garanta succesul de pe un an pe altul.

Viitorul sezon, in care City o va urmari la televizor pe Fulham in Europa Cup, mi-ar putea infirma teoria. Prefer sa sfarsesc cu ou pe fata dar sa-mi impartasesc opinia ca Man City a fost ciuntita intr-un rastimp de doar doi ani de spiritul „Citizens”, o  nimica toata in istoria indelungata a albastrilor, optand in schimb pentru o politica de achizitii aiuritoare si care lasa loc de comentarii malitioase. Carora noua City le-a deschis larg usa. Pe care, in doar un an, la… inchidere au intrat Barry dupa De Jong cu Kompany. Ce mai companie si cata improscatura de banet pentru un acelasi post… Sub media de un gol pe meci incasat in viitorul sezon de Given? N-as miza pe-asa ceva, cu toata pleiada de recruti. Ba din contra, as paria ca Aston Villa cea vaduvita in favoarea lui City de pare-se cel mai bun jucator al ei, Barry, ii va da de furca pana in panzele albe unei Man’City tintind penetrarea mult ravnitului „top sase”. Villa pe 6 si City pe 7. Bate cineva palma cu mine? Ori, si mai curajos, Hughes pe liber pana inaintea incheierii campaniei. Mai bate cineva palma?

Ziua 173. Inimi planse ofera o floare

Iunie 14, 2009

De departe, la aflarea vestilor, nu pot sa zic decat ca ma doare sufletul. Nu la nedreptatea in sine, a cata oare in decenii la randul de desertat umilinta pe un simbol al Timisoarei, Poli, la fel de nepretuit ca florile orasului, ci la ostentatia cu care a fost servita.

Nu cred ca exagerez spunand ca e un exercitiu de acomodare la subordonare si la a inghiti fara replica. Impartitorul „dreptatii” a dovedit nu doar cata putere are, de care de fapt nu ne indoiam, dupa ani de arbitraje cel putin tendentioase ale asa zisilor cavaleri ai fluierului, dar cat de malefic este raspandita. Este o turnare in realitate a fanteziei „Drumul spre victorie”. Orice le era permis tartorilor, cu larghete, totul era aruncat in carca victimei alese.

Am asistat la suficiente jocuri cu arbitraje de pomina impotriva lui Poli, pentru a mai avea vreun dubiu in privinta atitudinii injuste la adresa clubului caruia i s-a furat pana si traditionalul alb-violet si prin extensie avand drept tinta orasul in sine.

Am crescut cu Poli in suflet si cu credinta ca daca esti bun si „cuminte”, daca te porti frumos si respectuos, ti se intinde si strange mana cu aceeasi caldura. Descinderile pe stadioanele tarii si nu numai m-au adus in timp cu picioarele pe pamant si am realizat ca vom fi mereu calul de bataie pentru cutezanta de a fi „mai altfel”. 

E paradoxal faptul ca la 20 de ani de la raspandirea cu rapait de arma a plumbului rece pe strazile Timisoarei, impotriva unei multimi inclusiv cu mame ce plecasera spre centru cu sufletul plin de sperante nu doar pentru sine si sufletele din carucioarele ce le impingeau intr-un sublim gest de desertaciune, ci pentru toti semenii din „cetate” si compatriotii, sa avem parte prin simbolul dragostei noastre fotbalistice la un tratament cu o mana intinsa nu cu fair-play, dar cu un rautacios deget aratator, amenintator si uns cu alifiile cinismului uman.

Paradoxul e cu atat mai coplesitor cu cat intre „libertatile” vremurilor actuale, insamantate cu sange acum 20 de ani la Timisoara, e si aceea ca tineri arbitri sa raspandeasca buruiana nedreptatii taman in dauna clubului orasului alintat candva „martir” si pe scena finala a competitiei sponsorizate de un alt simbol al urbei, Timisoreana. Din 1718. Oare cati ani avea impartitorul dreptatii la Targu Jiu cand timisorence cu prunci in carucioare isi infatisau busturile drept tinta in calea gloantelor?

Despre tirirea finalei Cupei Romaniei intr-o seara ratata as spune ca doar confirma ura neostoita a multora impotriva simbolului unei comunitati absolut remarcabile din societatea romaneasca. Nu se pierde nici un prilej pentru inca o lovitura la adresa Timisoarei. Practic nu se mai loveste in Poli, daca sesizati ca Poli a fost  dezradacinata ca nume, ci se loveste in ce a ramas dupa furtul identitatii clubului „frunce a Banatului”.

Dar la tot exercitiul de ingenunchere a acestui club si ceea ce reprezinta el pentru oamenii locului as zice ca, desi te face intr-adevar sa-ti smulgi parul din cap si sa te sui pe pereti (garduri despartitoare) si in plus provoaca reactii ale oficialilor clubului care continui sa cred ca nu cadreaza cu spiritul altfel tolerant, impaciuitor, calm si cu ton moale al urbei banatene, bazat pe comunicare articulata si argumentata, as zice asadar ca ar trebui sa le intindem o mana calda, cu o floare.

Floarea intrebarii disperate a doamnei alese, marturie peste vremi pe banda magnetica, adresata soldatilor din acel decembrie ’89 cu gloante. Incerca sa-i faca sa rationalizeze impactul tragic al actiunilor lor, sa-si vina in fire si sa realizeze monstruozitatea pe cale de desfasurare. Ca sunt de-acelasi nat, ca le-ar putea fi mama sau sora… Dar in ochii agresorului si executantului, linia de demarcatie era clara. Isi pierdusera capul si puterea argumentului nu statea drepti in fata cetii spiritului.

Asa si-a pierdut cu buna stiinta capul si executantul de la Targu Jiu. A executat o dorinta mai putin ascunsa, mai mult fatisa, a destulora…

Sa le intindem florile inimilor noastre planse si sa ne rugam pentru sufletele lor, sa-i ajute bunul Dumnezeu, caci saracii nu stiu ce fac.  Ceea ce se dorea a fi un eveniment spectacol al frumusetii nobilului joc sportiv pe nume fotbal a sfarsit prin a fi de fapt scena insamantarii de rautati provocatoare, in ton cu uriasa mocirla morala in care a fost cu buna stiinta sufocata societatea romaneasca si cu ea fotbalul romanesc.