Archive for the ‘Lume lume’ Category

De la gentilul Bobby Moore trecut-au decenii

Octombrie 30, 2010

John Pilger, remarcabil jurnalist australian, vine cu inca un editorial savuros… Plecand de la un interviu realizat in alte vremuri cu Bobby Moore, ajunge la cele 5 miliarde bagate in World Cup de statul sud-african si 4 scoase fara impozit pe venit de profitoarele corporatii, un istoric exemplificat al pervertirii lumii sportului.

http://www.johnpilger.com/page.asp?partid=587

Editorialul lui Pilger, altfel deloc un ziarist de sport, e oglinda fidela a realitatii lumii arenelor.

Hercules sub lupă în zodia lui 1-1 pentru La Roja

August 17, 2010

Debutul Ligii BBVA de la finele săptămânii viitoare e pătat de scandalul „Caso Brugal”, implicând-o pe Hercules Alicante, a cărei revenire în elită după 13 ani ar urma să fie inaugurată de jocul acasă cu Athletic Bilbao. Deşi judecătorul cazului de corupţie a spus că n-ar înainta federaţiei şi guvernului casetele incriminatoare, cu înregistrarea audio a pare-se acţionarului principal al nou-promovatei, Enrique Ortiz, destăinuindu-se despre suma de 100.000 euro plătită portarului Cordobei, Raul Navas, pentru a înlesni golul de 1-0 al lui Tote într-o vitală victorie cu 4-0 din mai, secretarul de stat Jaime Lissavetzky n-a exclus în schimb posibilitatea ca Hercules să fie pedepsită.

Va porni la drum prima ligă cu doar 19 cluburi? Foarte puţin probabil, dacă ar fi să notăm şi vorbele căpitanului lui Hercules, Abraham Paz: „Nimeni nu dovedeşte niciodată nimic”. Şi totuşi, speriată de amploarea cazului, catalogată de către fanii din Alicante drept „o linşare mediatică”, El Pais fiind vârf de lance, nou-promovata a ajuns să se distanţeze de Ortiz, după ce iniţial clubul negase orice acuzaţii.

În vreme ce Ortiz e investigat pentru ilegalităţi pe coasta estică legate de contracte de salubritate şi reclasificări de terenuri, Real Betis, imediat sub linie în cursa promovării, şi mai ales Carlos Suarez, preşedintele retrogradatei Valladolid, insistând pentru reprimirea locului în elită, încing şi mai mult spiritele.

 În această notă au urmărit circa 4 milioane de spanioli amicalul noilor campioni mondiali difuzat de TVE de pe Stadio „Azteca”, unde au egalat prin numărul 21 David Silva în minutul 91, când momente ale golului la colţul lung, din pasa lui Xavi, au ridicat brusc asistenţa TV în Spania la peste 10 milioane privitori.

Mexicanul Hernandez l-a învins în minutul 12 pe Casillas, care a încasat astfel primul gol după 445 minute, drept unul dintre cei 3 titulari la Ciudad de Mexico dintre aleşii lui Del Bosque la startul finalei Mondialului, alături de Puyol şi Busquets. Doar Iniesta a scăpat de deplasare dintre barcelonezi, la insistenţele clubului catalan, în amicalul după exact o lună de la finala sud-africană fiind în schimb titularizat, ca al 16-lea debutant în „era Del Bosque”, mijlocaşul de picior stâng Bruno Soriano Llido, 26 ani, crescut de Villarreal, care-i oferea „botezul focului” acum nici 4 ani, într-un 2-1 la Mallorca.

Spre final, alergând după egalare, Spania l-a avut atacant central pe Sergio Ramos, după ce-i periclitase pe mexicani doar prin transversala lui Santi Cazorla, înaintea pauzei. Au jucat Casillas (45, Valdes) – Arbeloa, Puyol (45, Navas), Marchena (66, Pique), Monreal Bruno Soriano (72, Pedro), Busquets (62, Xavi) – Santi, Fabregas (45, Alonso), Mata (45, Silva) – Llorente (45, Ramos).

Ce urmează pentru La Roja? Debutul în preliminarii, pe 3 septembrie, în Liechtenstein, pe Rheinpark din Vaduz, apoi în 7 amicalul de la Buenos Aires, şi jocurile din octombrie ale Grupei I, acasă cu Lituania, egală a pe-atunci campioanei mondiale Italia, imediat după Weltmeisterschaft 2006, şi din Scoţia, pe 12.

l Dacă Iniesta şi trupa par a-i avea rivali doar pe cehi în drumul spre EURO 2012, în schimb Spania sub 21 ani a ratat şefia Grupei D, a Olandei, în urma unui 1-1 în Finlanda, cu Bojan egalând din penalti în minutul 31. Ibericii nu par a ajunge la C.E. tineret Danemarca 2011, mijlocaşul lui Bilbao, Javi Martinez, unul dintre cei 5 campioni mondiali nedeplasaţi în Mexic, fiind căpitan în formula De Gea – Azpilicueta, Botia (45, San Jose), Dominguez, Canella – Martinez, Parejo – Jefren, Fran Merida (46, Herrera), Capel (80, Lopez) – Bojan.

Pe piaţa transferurilor, Mourinho l-a adus pe Bernabeu, ca şi acum 6 ani la Chelsea, pe fundaşul de 32 ani Ricardo Carvalho, „stânca” sa triumfătoare în Champions League cu Porto. Iar amicalul de sâmbătă de la Munchen, cu Bayern, scor 0-0 (4-2 la penaltiuri pentru iberici), a fost marcat de speculaţiile despre achiziţia lui Mesut Ozil de la Werder. Real: Casillas – Ramos (59, Lass), Carvalo (89, Granero), Marcelo (86, Drenthe), Garay (46, Albiol), Khedira, Xabi Alonso, Pedro Leon (58, Di Maria), Canales (58, Van der Vaart), Ronaldo, Higuain (61, Benzema). Real joacă marţi la Liege, cu Standard.

Tot în weekend, la Sevilla, a fost şi manşa tur a Supercupei, între gazda devenită în 2007 a şaptea grupare cu un triumf în această competiţie, şi campioana Barca, o învingătoare de 8 ori, ca şi Real, în cele 26 ediţii: 3-1 (Luis Fabiano 61, Kanoute 72, 82 – Ibrahimovic 20). Fără spaniolii de lot şi cu Messi din minutul 52, catalanii nu i-au rezistat lui Kanoute, intrat în minutul 64. După returul de sâmbătă, blau-grana vor primi pe 25 august şi pe AC Milan, într-un duel pentru „Trofeul Jean Gamper”. Mai greu e pentru Sevilla, implicată între cele două manşe şi în play-offul Champions League, acasă cu Braga.

În eurocupe intră joi şi Villarreal, acasă în Europa League cu bieloruşii de la Moghilev, galben-albaştrii cedând deja înaintea pauzei, în amicalul de la Zaragoza, scor 2-1, avantajul luat de Nilmar în minutul 2, în formula J Carlos – Musacchio, Catala, Mario, Joan Oriol, Matilla, Cristobal, Natxo Insa, J Montero, Ruben, Nilmar.

În fine, Espanyol s-a pozat la Cadiz cu trofeul „Ramon de Carranza” şi cu poza regretatului ei căpitan, Dani Jarque, dispărut dintre noi acum un an, catalanii dispunând la penaltiuri, 4-3, de Atletico Madrid, care i-a folosit pe Joel – Valera, Perea, Filipe, Ujfalusi, Assuncao, Raul Garcia (72, Suarez), Reyes, Simao (68, Salvio), Jurado, D Costa (45, Aguero). Au ratat de la punctul alb Filipe şi Reyes, după ce cu două zile înainte cuceritorii Europa League, tot fără repauzatul golgeter Forlan, tranşau cu 6-5 la penaltiuri, la fel, după 1-1 în meci, disputa cu gazda Cadiz.

Vă place The Corrs? Ascultaţi cu atenţie…

Iulie 30, 2010

Jim Corr, de la grupul irlandez The Corrs, invitat fiind în Saturday Night Show la RTE, Radio Televiziunea Irlandeză, a trecut în revistă temerile sale legate de geopolitica mondială şi avansarea spre Noua Ordine Mondială, cu un unic guvern mondial. Muzicianul a explicat că se arată interesat de acest subiect esenţial existenţelor noastre moderne în calitate de proaspăt tată, văzându-şi băiatul ca o extensie a sa în viitor şi fiind implicit circumspect relativ la lumea în care acesta ar urma să trăiască.

Corr s-a referit printre altele la subiecte ca „11 septembrie 2001”, „gripa aviară”, „încălzirea globală”, „cutremurul din Haiti”, „scannere corporale în aeropoarte”, subliniind că sunt evenimente ori iniţiative intenţionat prefabricate de mai puternicii din umbră ai lumii, şi care să constituie cauze ale implementării politicilor dorite, având drept scop restrângerea libertăţilor cetăţeneşti pe scară largă.

Corr a menţionat că publicaţia sa online abordează asemenea aspecte: http://www.jimcorr.com/

Dar urmăriţi mai bine interviul în direct cu Jim, în emisiunea televizată de sâmbătă seara…

http://www.davidicke.com/headlines/37004-jim-corr-on-the-saturday-night-show

Iar dacă vi se pare că asemenea evenimente sunt prea îndepărtate ori intangibile cu existenţele Dumneavoastră, mai reflectaţi… Tot ceea ce vă înconjoară, deja şi în cele mai mici amănunte ale vieţii, chiar dacă nu vă daţi seama sau nu vă puteţi închipui aşa ceva, se îndreaptă deloc încet dar foarte sigur spre ceea ce reliefează Corr. Ritmul a devenit fast and fourious, să zicem aşa…

Hodgson are un spaniol Pacheco finalist

Iulie 27, 2010

Unşpearul Daniel Pacheco ar fi fost poate în avionul cu destinaţia Macedonia, pentru un alt debut prematur al lui Liverpool în eurocupe. Joi, „Roşiii” vor porni în campania de Europa League la Rabotnicki, probabil cu destule rezerve utilizate şi în amicalul pierdut cu 1-0 sâmbăta trecută în faţa lui Kaiserslautern, dar sigur fără tânărul spaniol.

Care vineri, undeva în Normandia, va avea altceva mai bun de făcut pentru ţara sa, în finala Campionatului European sub 19 ani. În care Spania s-a calificat graţie şi golului de 1-0 al elevului lui Roy Hodgson la Anfield Road, finalmente ibericii dispunând cu 3-1 de Anglia. Deznodământ anticipabil, delimitări valorice reconfirmate. Băieţii lui Luis Milla par a fi superiori adversarilor în măsura în care Iniesta şi La Roja au defilat la zero până în finala Mondialului iar apoi au urcat triumfal şi treptele spre trofeu.

Va fi Pacheco viitorul Torres? Fernando s-a distrat în 1992, când devenea golgeter al ediţiei norvegiene a EURO sub 19 ani, prima dintr-un şirag de patru dominate de Spania. Tânărul lui Liverpool are în umbra cui progresa, la Anfield, unde noul manager Hodgson pare a-l fi convins pe Torres să prindă rădăcini. 

Întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună Albionul după acest 1-3 ce nu se ridică la nivelul finalei atinse anul trecut în faţa gazdei Ucraina, este cum de trei spanioli ajunşi în finală sunt pe statele de plată ale unei forţe în Premier League care, între băieţii de lot – asta pentru a nu ne referi la străinii titulari – are tare puţini localnici.

La ´Lautern, Hodgson a cedat pe mâna lui Cavalieri – Darby, Sanchez Ayala, Kyrgiakos, Kelly – Jovanovic, Spearing, Lucas Leiva, Amoo – Eccleston, Ngog. Doar patru nume cu sonoritate britanică. De câte dintre acestea vom mai auzi la mari înălţimi? Aud? La Saint Lo în schimb, Spania a triumfat cu Alex – Montoya, Planas, Bartra, Pulido, Romeu, Keko, Alcantara, Rodrigo, Canales şi marcatorul „Cormoran” Pacheco. De câte dintre aceste nume vom mai auzi peste câţiva ani? La cât de bine sună unele, chiar le vrem prin preajmă…

Problema ibericilor e să dispună de gazda Franţa în finală, care a egalat-o în semifinală pe Croaţia prin şeptarul de la Chelsea, Gael Kakuta, învingând graţie rezervei Cedric Bakambu, un număr 17 ce ne reaminteşte câţi jucători de culoare aliniază azi garniturile „Cocoşului Galic”. Şi la acest capitol, „albul” imaculat al Spaniei e mai pur şi normal…

Keko e al lui Valladolid, Sergio Canales de la Racing Santander, Thiago Alcantara e al Barcelonei, ca şi Oriol Romeu, şi uite aşa am încheiat cu mijlocul. Unde figurează şi un… Koke. Iar Rodrigo, nouarul, e de la Real Madrid. Şi pe cât de tare şi fără gol luat în meciurile K.O. din Africa de Sud a fost betonul mai ales catalan al lui Del Bosque, e de prisos să mai pomenim de junii fundaşi. Oricum, pentru calmarea spiritelor, Bartra e de la… Barca.

Şi când te gândeşti că la anul, în România, gazdele „tricolore” ale EURO sub 19 ani ar putea nimeri în grupă cu Spania. Asta, desigur, dacă La Roja se va califica…

Timişoara contra fostei echipe din `92 a lui Litmanen şi Hyypia

Iulie 16, 2010

Mai întâi a fost Beograd, la come-back. Apoi Doneţk, Stuttgart, Amsterdam, Bruxelles şi finalmente Zagreb, pe 17 decembrie 2009, unde Timişoara câştiga primul ei meci în deplasare în eurocupe. Urmează Myllykoski, o comună din Ţara celor 1.000 de lacuri, în returul de pe 5 august.

Dacă e să te iei după rezultatul tur MYPA – Sant Julian 3-0 (1-0), atunci FC Timişoara se va deplasa în cel de-al treilea tur preliminar al Europa League pe arena cu 4.167 locuri Saviniemi, conform tragerii la sorţi de la Nyon. Ce ştim despre MYPA, pe numele ei întreg Myllykosken Pallo -47 ry? Că joacă în Veikkausliiga, primul eşalon finlandez, al cărei campioană a fost, în 2005, că echipa antrenată de Janne Lindberg ocupă locul 11 din 14 participante, la finele turului, sau că a doua jumătate a campionatului o va începe duminică seara cu un joc acasă cu FC Honka, cealaltă trupă din Helsinki, clasată pe locul 2, după concitadina HJK. Cealaltă duminică, pe 25 seara, înaintea jocului tur de la Timişoara, MYPA se va deplasa la Oulu Paloseura, iar între cele două manşe va primi vizita lui Tampere United.

Ar mai fi că rusul Votinov e golgeterul echipei în tur, cu 5 reuşite din 17, linia de clasament a probabilei adversare a Timişoarei fiind 4 4 5 17-20  16 puncte. Însă cu un unic succes pe teren propriu, 3-2 cu Inter Turku.

Ca istoric, numărul din nume o deconspiră în privinţa anului înfiinţării, 1947, promovarea în elită survenind însă abia în `75. Mai sprinţară în Cupa Finlandei, MYPA a triumfat în 1992, `95 şi 2004, aducând în Kouvola, oraşul de care aparţine clubul, formaţii ca PSV, Liverpool sau Boavista. Deloc de mirare că un Sammy Hyypia a ajuns într-o bună zi la Anfield Road, alţi foşti jucători ai alb-albaştrilor fiind Jari Litmanen, şi el trecut pe la „Cormorani”, sau Kolkka…

În 1992, când Poli se reîntorcea în eurocupe contra Realului, MYPA îi avea în lot pe… Hyypia, care a stat 4 sezoane, şi Litmanen, pentru un an.

Ca mai toate trupele europene, îşi are brazilianul ei, Felipe Benevides, care a intrat în locul lui Ricketts în minutul 73 al victoriei cu 3-0 contra lui Sant Julian din Andorra, în formula Kuismala – Hietanen, Uimaniemi, Okkonen, Aijala, Lindberg, Ricketts, Oksanen (85, Alonen), Ako, Koljonen (65, Kurittu), Saxman. Cu toţii cunoscuţi, unul şi unul…

Dacă trupa din „cel mai nefolositor oraş din Finlanda”, conform unei nefaste peceţi ce i-a fost pusă lui Kouvola, este în plin campionat, mai exact la începutul returului, în schimb FC Timişoara abia va debuta sâmbăta viitoare în noua stagiune, contra Bistriţei. Iar câteva zile mai apoi, pe 29, prima manşă cu MYPA. Oraşul e undeva la 135 kilometri nord-est de capitala Helsinki, deci spre graniţa cu Federaţia Rusă dar totuşi în sud-estul întinsei ţări scandinave.

Cam atât din „fişa postului” lui MyPa-47. Alte indicii, poate din returul din Andorra. În rest, la treabă, fie şi pe caniculă…

Umilinţa africană şi numirea lui Blanc, motivaţii psihologice defavorabile României

Iulie 7, 2010

Pentru cei care s-au bucurat de umilitoarea eliminare a Franţei şi în perspectiva duelurilor viitoare cu România, din preliminariile EURO 2012, să-şi mai tempereze optimismul. Oare ar putea Les Bleus coborî într-o şi mai neagră gaură de potenţial decât în Africa de Sud? Foarte greu de crezut. Hexagonul a dat tare cu popoul de fund şi mai rău de-atât nici că s-ar mai putea.

Umilinţa suferită la Mondial îi va motiva pe „cocoşii galici” să-şi spele păcatele, mai întâi şi mai ales în proprii ochi, privindu-se în oglindă şi cu carnetul de fotbalist în buzunarul de la piept. Mai mult, Franţa e de-acum pe mâinile lui Laurent Blanc, un fost campion mondial ca jucător, în 1998, şi european, în anul 2000, care de va juca în partitura ofensivă cu care bordelezii aproape că i-au eliminat pe campionii lionezi din sferturile UEFA Champions League, atunci e chiar foarte de temut.

Franţa şi-a dat singură foc după Mondialul din 2006. Inclusiv cu 3 egaluri cu România. În octombrie însă, când "tricolorii" vor ajunge în Hexagon, datele problemei ar putea fi altele, îmbunătăţite de Laurent Blanc. În faţa fotbalului francez e o foaie albă, la momentul unui nou început...

Girondins a progresat substanţial graţie lui Blanc iar acum Laurent a ridicat „cu bucurie şi mândrie” o mânuşă provocatoare, mai valoroasă ca mai toate celelalte. Noul manager aduce cu sine valoarea fostului internaţional cu 97 selecţii dar şi înţelepciunea căpătată pe banca suferinţelor. La 44 de ani, Blanc e un antrenor tânăr dar „forjat” în fotbalul de cel mai înalt nivel.

Şi cu toate că „nu există un cerc de jucători <suflet> al albaştrilor”, după cum a recunoscut, şi pe care trebuie să-l recreeze, Blanc are de partea sa propria expertiză, puterea FFF şi nu în ultimul rând valoarea evidentă, deşi în regresie, a unui număr însemnat de jucători francezi. Cu alte cuvinte, tot atâtea veşti proaste pentru Lucescu Jr., pentru FRF şi „tricolori”.

Cine s-a bucurat de necazul Franţei să sesizeze totuşi că avem de-a face cu un leu grav rănit şi deci cu atât mai periculos. Mai ales că noul său „dresor” are o carte de vizită respectabilă. Nu mai suntem în Era Domenech! Franţa s-a trezit şi ar putea surprinde din nou. Desigur, zilele triumfătoare din 1984 sau 2000 sunt apuse dar vicecampioana mondială din 2006 are aspiraţii certe pentru a ajunge în Polonia şi Ucraina.

Rămâne de văzut pe cine va recruta şi titulariza Blanc în Norvegia, pe 11 august, într-un meci amical în vederea debutului din septembrie, acasă cu Belarus şi peste alte câteva zile în Bosnia i Herzegovina. Pe 9 octombrie, pe când România va vizita Hexagonul, Grupa D a preliminariilor UEFA 2012 ar putea avea deja o favorită. Sau nu? Depinde doar de regruparea „albaştrilor” în jurul lui Blanc. Că valori au, fără doar şi poate. Heleşteul Franţei e bogat în peşte, cum „tricolorii” doar mai pot visa.

Remizele din preliminariile pentru Mondial ar fi o ţintă dezirabilă pentru România. Altceva decât măcar 4 puncte cu „tricolorii” ar fi probabil de neconceput pentru Blanc, fie şi în acest moment de start în care Franţa nu pare altceva decât o oglindă ţăndări, în mii de bucăţele. Aparenţele pot înşela.

Strigat din New Orleans… Katrina a fost „pepsi”

Iulie 1, 2010

O excelenta postare informativa, documentata, despre pata de petrol din Golful Mexic, lectura obligatorie pentru cunoscatorii de limba engleza cu oarece rabdare s-o parcurga pe-ndelete. In timp ce Globul, in nerozia si ignoranta sa, da cu piciorul in minge, Golful si nu numai se asfixiaza cu fiecare zi data de la Dumnezeu… Sunt specialisti care avertizeaza ca nenorocirea va dura cativa ani, cu repercusiuni absolute pe termen lung, ba mai mult, ca Gulfstream va mana pata de-a lungul coastei estice a Statelor Unite, spre nord, si-apoi peste Atlantic. Suna incurajator, nu-i asa?

Dar ce treaba avem noi cu asta? Sa vina Robben. Contra Maicon. Iar la toamna din nou Rooney. Pai nu? Ura.

http://summerburkes.wordpress.com/2010/06/30/o-death-of-the-gulf-and-maybe-us/

Minim absolut de europene in sferturi. De ce?

Iunie 29, 2010

Sase dintre cele 8 sfertfinaliste la Mondialul din Germania, acum patru ani, s-au ales dintre europene. Mai mult, careul de asi al semifinalelor a fost o afacere a batranului continent. Ei bine, pentru prima oara in istorie, finalistele precedentei editii n-au iesit din grupe.

Si mai in urma, in 2002, patru sfertfinaliste au fost europene, sase calificandu-se in sferturi in 1998, chiar 7 la US World Cup, din nou 6 la Italia Novanta si 5 la Mundialul mexican. Asta cam de cand exista faza sferturilor de finala in varianta lor moderna… Ca o observatie, de cate ori s-a jucat in Europa, „gazdele” au patruns in pluton de sase in sferturi. Iar cand s-au deplasat altundeva decat in preajma Alpilor or in SUA, au penetrat cel mai greu. O simpla coincidenta?

Acum, in Africa de Sud, doar trei. De ce? In primul rand datorita erodarii valorice a unor importante campionate nationale din Europa, ce platesc tribut asfixierii cu importuri din lumile a doua si a treia care, se vede treaba, s-au rodat bine pentru a face o figura frumoasa la Mondial.

In al doilea rand, datorita neprimenirii loturilor nationale si a marsarii, mai ales in cazul Italiei, Frantei dar si al Angliei, pe staruri consacrate insa si rasuflate.

In al treilea rand, datorita noutatii cu efect de handicap de a evolua intr-un climat nou, diferit precedentelor turnee finale, in plina iarna in emisfera sudica si pe platouri la altitudini cu care sunt acomodati mai degraba sud-americanii. Desigur, Olanda de sub nivelul marii e poate exceptia care confirma aceasta supozitie. Unii europeni cu oarece insigne in piept parca nu au mai avut aceeasi capacitate pulmonara ca in Champions League. Ceea ce nu constituie o scuza. 

Si poate ca daca n-ar fi jucat intre ele, cele trei europene ar fi ramas chiar… doua. Viziunea lui Blatter, a Mondialului pentru intreaga planeta, globalizat, a prins contur, cu plusuri evidente pentru America de Sud si ochii migdalati. Africa mai are de transpirat dar marele semnal de alarma este pentru complacuta Europa.

În luna multinaţionalelor, fără acreditări de la F.R.F.

Iunie 21, 2010

Explic de ce nu relatez de la faţa locului despre piruetele lui Cristiano la fiecare cinci zile, între reclamele sale orare la Castrol Edge.

Suntem în plin Mondial şi aţi fi putut citi pe acest blog şi în Fotbal Vest corespondenţe de la faţa locului. Deşi în plan personal nu regret deloc că n-am călătorit în Africa de Sud, rămânând în faţa televizorului cu cei de-acasă, aş fi preferat totuşi să relatez ceea ce vedeam pe-acolo, nu acele “picanterii” şi amănunte de nimic cu care ne bombardează agenţiile de presă, ci inclusiv acea realitate ignorată ori cenzurată de obiectivul camerelor de filmat, focalizate pe alde Messi sau De Rossi.

 La începutul lunii decembrie, în 2009, un comunicat al FIFA Media Channel ce amintea de o “îngreunare” şi “întârziere” a procesului de aprobare a cererilor de înregistrare cu canalul mass-media al forului fotbalistic mondial, un pas necesar dar nu suficient pentru obţinerea acreditării, îmi confirma senzaţia că solicitarea mea era una dintre foarte numeroasele – mai multe decât de obicei – pe care le primise. Până aici, nimic anormal şi deloc de mirare.

 Aşa cum aveam să ne lămurim ulterior, în tardivele prime săptămâni din februarie, un mai mare rol al F.R.F. în privinţa distribuirii acreditărilor, comparativ cu Campionatul European, însă coroborat din păcate cu o slabă promovare în materie de relaţii publice a acţiunii, ne-a lăsat cu ochii-n soare pe peron.

 Un mesaj explicativ al FIFA Media Channel, din 11 februarie, clarifica faptul că “federaţia naţională a fost responsabilă pentru distribuirea numerelor şi a cheilor de control însă oricum data limită de înaintare a aplicaţiilor era 31 ianuarie”. Cu alte cuvinte, am aşteptat până spre sfârşitul lunii ianuarie procesarea solicitării de înregistrare cu canalul media FIFA, care avea pe-atunci să fie aprobată, un fapt pozitiv în întreaga încercare, în ideea că, odată acceptat, aş fi avut “verde” să şi înaintez direct la FIFA cererea de acreditare.

 Un coleg jurnalist din Bucureşti, director al unei publicaţii online şi implicat activ în asociaţia presei, cu care intenţionam să abordez luna sud-africană, a căzut în paralel şi în aceeaşi măsură în neaşteptata capcană. Pe-atunci, înştiinţat fiind de FIFA Media Channel în privinţa responsabilizării federaţiilor naţionale în cazul acreditărilor, ziaristul şi-a deşertat oful şi mi-a dezvăluit cum se rupsese firul: “Să ştii că am fost foarte supărat când am văzut ţeapa pe care o luasem. Ideea a fost că F.R.F. ne-a cam dat o păcăleală. În 2008 eram ţară calificată la EURO, am vorbit la F.R.F. şi răspunsul a fost <La noi nu se face nimic, trebuie mers direct la UEFA>. În 2010 nu am mai fost calificaţi, am intrat direct pe site-ul FIFA şi ne-am înscris în sistem, după cum bine ştii. Acolo nu scria nimic că ar fi trebuit să ne înscriem şi la federaţia naţională. Eu am căutat acum din urmă pe site-ul frf.ro şi am găsit ceva din decembrie. Însă cum la vremea respectivă ei nu au dat nici un comunicat, nici prin cap nu mi-a trecut că – ţară necalificată fiind – trebuia să caut de atunci”.

 Doi ingineri învăţaţi pe băncile facultăţii dacă nu altceva măcar în privinţa structurării logicii, făcuţi mat de un mod operaţional FIFA – F.R.F. diferit de controlul acreditărilor de către UEFA cu ocazia EURO. Calificată la Campionatul European, Federaţia Română n-avea de-a face cu “passurile” presei. Necalificată la Mondial, F.R.F. era distribuitoarea lor. Dacă mai înţelege cineva ceva, şi încă din timp…

 Dar, cum am mai scris, n-aş fi savurat la faţa locului un Mondial ca o falsă reflexie a acestui frumos sport. Şi asta pentru că, în ciuda spectacolului fotbalistic, jocul şi competiţia în sine sunt de fapt în plan secundar, umbrite de cifra de afaceri şi interesele colaterale ce sug seva acestui eveniment cu magnetism vizual global. E mai degrabă luna multinaţionalelor.

 M-a amuzat ştirea potrivit căreia majoritatea românilor ce au cutezat să călătorească la Mondial sunt de fapt conducători ai multinaţionalelor ce i-au răsplătit cu un asemenea bonus, mai degrabă nişte “turişti de fotbal” dintr-o tot mai substanţială categorie artificială de spectatori, fie că le place sau nu sportul rege. Coca Cola e pe-acolo pe panouri publicitare şi pe ecrane iar păstorii corporaţiei în tribune. E noua faţă a sportului în general, fotbalul – afacere, competiţia – profit, una îndepărtată de adevăratul spirit al jocului. Să fi fost într-adevăr deturnat? Ni-l mai putem lua oare înapoi?

 Pe această linie, un monstru sacru al jurnalismului mondial, John Pilger, ziarist echidistant şi combătând vehement de decenii prin investigaţii socio-politice, s-a oprit în editorialul său din New Statesman şi la subiectul Mondialului, descriind sub titlul “De ce n-ar trebui ca rechinii să deţină sportul” cum “cei bogaţi şi puternici au acaparat şi distorsionat această plăcere a oamenilor”.

 “Luaţi de exemplu FIFA, care efectiv a preluat frâiele Africii de Sud pentru Mondial. Aidoma Comitetului Internaţional Olimpic, FIFA e o combinaţie a Wall Street şi Pentagon în sport. Şi are această putere deoarece politicienii locali cred că prestigiul internaţional al vizitatorilor le vor aduce, mai ales lor, beneficii economice şi promoţionale. Mi s-a reamintit acest lucru vizionând documentarul Fahrenheit 2010, al directorului sud-african Craig Tanner. Filmul său nu se opune Mondialului dar înfăţişează cum sud-africanii de rând, al căror sport e fotbalul, au fost daţi de-o parte, dezproprietăriţi şi sărăciţi astfel ca un uriaş ecran TV să le acapareze ţara”.

 “Un nou stadion lângă Nelspruit va găzdui patru meciuri în 10 zile. Jimmy Mohlala, vorbitor al municipalităţii locale, a fost împuşcat acasă în ianuarie 2009 după ce dezvăluise iregularităţi de procedură. O întreagă şcoală, ce le stătea în cale, a fost mutată în nişte sufocante prefabricate de oţel, pe un teren dezolant despicat de o şosea.<Când Mondialul va fi gata>, a spus scriitorul Ashwin Desai,<va fi evident că stadioanele vor rămâne nişte cochilii goale, că banii ne-au fost mâncaţi în ceea ce e de fapt o schemă piramidală>”.

 “FIFA va încasa circa 2,25 miliarde lire sterline din drepturile de difuzare, depăşind veniturile adunate ale precedentelor două turnee finale. Incredibil, Africa de Sud nu va primi nimic. Şi aceasta e o ţară cu aproape 40% şomaj, cu speranţa de viaţă a populaţiei masculine la 49 ani şi mii de copii subnutriţi. Acest adevăr despre <naţiunea curcubeu> nu va fi văzut pe micile ecrane de fanii din lumea întreagă, care vor putea totuşi detecta faţeta nedivulgată a Africii de Sud moderne, cu o vibrantă rezistenţă făţişă, ce aşează Mondialul pe acelaşi calapod cu un apartheid economic rămas la fel de diviziv ca întotdeauna”.

 Mondialul ca paravan pentru politici şi inginerii sociale invizibile la prima vedere e doar un biet pudrat clovn trist iar actorii săi, şi agenţi de vânzări pentru ulei de motor.

„Cocosul galic” fara gol, ca in Coreea 2002?

Iunie 18, 2010

Justitia divina. Irlandezii, catolici devotati, n-ar fi trebuit sa se indoiasca de faptul ca mai devreme sau mai tarziu bumerangul ii va lovi pe francezi pentru nonsalanta lor mustacita din noiembrie, din Saint Dennis. „N-am vazut dezastrul venind” s-a referit capitanul Patrice Evra la bumerangul 0-2 cu Mexic, adaugand ca Franta e acum ca o mica natiune fotbalistica. Si-atunci Romania, a cincea in preliminarii, cum o fi, Mirciulica si Mitica!?

In urma cu opt ani, tot inafara Europei, in Coreea de Sud, campioana mondiala la zi Franta isi apara trofeul cu un prim 0-1 in deschiderea turneului final, in fata debutantei Senegal. Calau a fost Papa Diop iar dintre francezii prezenti si-aseara pe taram sud-african doar Henry, ca titular, si Cisse, introdus in minutul 81, au figurat in acel meci.

Gluma s-a ingrosat cu un 0-0 cu Uruguay, rezultat pe care „Cocosul galic” l-a repetat si in Africa de Sud in primul sau meci, Roger Lemerre titularizandu-l iar pe Henry si introducandu-l pe Djibril Cisse in acelasi minut 81. Finalmente, Franta a fost trimisa sec acasa de Danemarca, in dupa-amiaza de 11 iunie 2002, cu 2-0. Henry n-a mai aparut in cadru iar Cisse a intrat putin dupa pauza…

Joi 17 iunie 2010, la 2-0 pentru mexicani, cand mai erau vreo 5 minute, Henry mustacea iar pe margine, prefacandu-se ca se incalzeste, cu acel jerseu FIFA portocaliu pe spate, dar de fapt schimband bezele cu… Cisse. Domenech pe urmele lui Lemerre. Eliminat. Si Franta pe urmele generatiei campioane mondiale, fara gol marcat in grupa? Raspunsul, contra Africii de Sud. Cu Gignac sau cum l-o chema in atac, cota O creste, creste…

Orice-ar fi, capitanul nascut in Senegal si cuceritor al Champions League cu Manchester United a spus el ceva: „o mica natiune fotbalistica”. In toamna, in alte preliminarii, un duel latino-francofon al unor mici natiuni fotbalistice. Franta – Romania.