Posts Tagged ‘Ungaria’

Cu Gheorghe Gruia: campionul mondial ce a ridicat handbalul mexican

iulie 8, 2010

Acum 4-5 decenii, când Gheorghe Gruia devenea dublu campion mondial cu selecţionata de handbal a României, problema era ce medalie obţin „tricolorii”. În zilele noastre însă, şase preliminarii la rând ratate au coborât ştacheta aşteptărilor, aşa încât recenta calificare la turneul final mondial din ianuarie 2011, în Suedia, şi tocmai în fieful Rusiei, este o adevărată performanţă. Iar unul dintre foarte puţinii care au mai crezut în elevii lui Vasile Stângă şi după eşecul la 4 goluri diferenţă de pe teren propriu din jocul tur a fost Gruia, Mondialistul cu aur de altădată, care acum, la aproape 70 ani, conduce delegaţia Mexicului la Campionatul Mondial Universitar din Ungaria.

Iar acest fapt trebuie bine subliniat. Gruia, profesorul de la UNAM, Universidad Nacional Autonoma de Mexico, o instituţie cu un sfert de milion de studenţi, şi prin mâinile căruia au trecut, fie la universitate, fie la şcolile de antrenori, toţi tehnicienii din handbalul mexican, s-a deplasat în Ungaria în calitate de conducător al delegaţiei din populatul stat central american, şi nicidecum doar pentru a le susţine pe „tricolore”, după cum a dezinformat Gsp.ro, care a publicat o fotografie a antrenorului cu jucătoarele românce, cu menţiunea drumului „special” făcut pentru încurajarea lor. Baliverne.

Gheorghe Gruia (d) la o discuţie ca între antrenori activând în străinătate cu Marius Breazu, despre handbal şi cărţi de profil

În 1964, în Cehoslovacia, şi în `70, în Franţa, Gruia câştiga aurul mondial cu România, retrăgându-se de la naţională cu bronzul olimpic, la Munchen, în 1972. Campion european la nivel de club, cu Steaua, în 1968, jucătorul de altădată a devenit antrenorul şi conducătorul delegat din zilele noastre, după plecarea în Mexic, în 1978.

Fără exagerare, românul a fost un pionier al handbalului în Mexic, doar handicapurile absenţei unor sparring-partneri în acea parte de lume şi a unor competiţii regulate lăsându-i pe purtătorii de Sombreros în anticamera lumii bune a acestui sport. Costurile deplasărilor la marile competiţii sunt un uriaş impediment resimţit de mexicani şi întrebarea e dacă Mexicul lui Gruia se va apropia într-o bună zi de plafonul spart de Brazilia şi Argentina, mai uşor acomodate în sportul pe semicerc, în care în afara europenelor mai fac ceva purici doar ţările maghrebiene şi selecţionata feminină a Coreei de Sud, campioană mondială şi olimpică.

Eroul cărţii lui Horia Alexandrescu, "Gruia, Mister Handbal", apărută anul trecut, semnează un autograf pentru colegul său de breaslă

Unii încearcă să intre în lumea bună, iar alţii, românii, revin unde le era locul aurit. Celor 4 titluri mondiale, record absolut împărţit doar cu Suedia, e foarte greu de crezut că li s-ar mai putea adăuga altele, însă prezenţei la Mondialul din 2009 din Croaţia, după o lungă absenţă, i se alătură cea din iarna viitoare. Succesul de la Charkov, nescontat după eşecul din ţară, în meciul tur cu ruşii, ar putea constitui o trambulină psihologică pentru depăşirea locului 15 ocupat la precedenta ediţie. Depinde doar de Stângă şi elevii săi dar cel mai important e că România se află din nou în cărţi.
Cărţi… Ar fi două cărţi de referinţă despre istoria handbalului timişorean, prima, „Semicerc de veac„, lansată cu ocazia împlinirii a 50 de ani a clubului Politehnica, în 1997, şi o ediţie adăugată, „60 de ani alb-violeţi”, apărută în 2007. „Semicercul” este truda de documentare şi redactare a jurnalistului timişorean Marius Breazu, avându-l coautor pe regretatul Constantin Jude, iar în ediţia adăugată Viorel Jurcuţ, de la Radio Timişoara, propune interviuri-serial din lumea handbalului şi adnotări din cel de-al şaselea deceniu alb-violet la sportul în 7.
Din păcate, „Semicerc de veac”, extrem de valoroasă prin calitatea informaţiei şi ineditul clişeelor, cu care Marius Breazu a onorat semicentenarul clubului Politehnica, punctat pe parchet de patrulaterul amical reunindu-le şi pe Minaur, Dinamo Bucureşti şi Dinamo Pancevo, a suferit în ceea ce priveşte tiparul şi n-a avut parte de publicitatea meritată. O altă dovadă a lipsei de respect pentru propriile noastre valori, tradiţii, istoric şi trecut…
Gheorghe Gruia a avut aşadar plăcutul prilej de a discuta despre handbal cu un fost compatriot, Breazu, plecat între timp la rândul său din ţară şi stabilit în Ungaria, unde activează ca antrenor în puternicul campionat maghiar.

Marius Breazu, autor al cărţii "Semicerc de veac" şi antrenor în handbalul feminin regional din Ungaria, la o vorbă despre sportul ce-i uneşte cu reputatul Gheorghe Gruia, care a fost primit cu un vin de-al locului, Tokaj...

Cât de-o idee despre ce înseamnă handbalul feminin la nivel sătesc-regional în ţara vecină, am aflat succint de la Breazu, un antrenor român implicat direct în fenomen… „Activez la Szerencs VSE, in orasul natal al Anitei Kulcsar, fosta pivot a echipei Ungariei, decedata in accident de  masina la 28 de ani in 2005…Sala noastra ii poarta numele. Orasul se afla la vreo 15 km de mult mai celebrul…Tokaj  si echipa joaca la nivel regional. Am cam 35 de fete, senioare plus junioare intre 14-19 ani. Pe senioare le-am gasit gata formate ca echipa, pe junioare le-am adus putin cite putin, si vreau sa merg cit mai mult „in jos” apropo de virsta. Nu prea am ecou, Szerencs fiind un sat mai mare, cu vreo 10.000 locuritori, si se multumesc cu putin, asa incat simt ca prea mult batem pasul pe loc. Nu e bine…Totusi, in paranteza fie spus, sala nostra are dusumea de plastic, olandeza, cu incalzire sub ea, variabila!”
 
 Şi poate că şi în ianuarie, în Suedia, băieţii lui Vasile Stângă ne vor surprinde plăcut, aşa cum a intuit fostul dublu campion mondial Gruia înaintea returului din Rusia…
Reclame

Tineretul Ungariei, bronz la Mondial… Retineti: Nemeth

octombrie 17, 2009

Vineri seara s-a tras cortina peste Campionatul Mondial de fotbal sub 20 ani iar marile vesti din Egipt ar fi doua la numar… Si anume ca Ghana a cucerit un prim titlu mondial pentru continentul negru respectiv ca Ungaria a spalat rusinea Europei, castigand finala mica si implicit medalia de bronz a competitiei.

Baietii lui Sandor Egervari, invinsi abia in semifinala de Ghana, au mai gasit resurse in meciul pentru locul trei, cand au raspuns golului Costa Ricai din minutul 81 cu o egalare in primul minut de prelungiri. Atunci, capitanul Vladimir Koman si-a pastrat sangele rece la punctul de la 11 metri, cum o facea si in fazele precedente: 1-1. Si iarasi lovituri de departajare, favoritele lui Peter Gulacsi, portarul cu numarul 42 la Liverpool Football Club.

Marele blond n-a primit nici un gol de la punctul cu var, salvand trei executii, iar al patrulea tanar maghiar desemnat sa suteze de la 11 metri n-a mai trebuit sa-si ia misiunea in primire. Ungaria, bronz la Mondialul de tineret, cu mare star in persoana lui Krisztian Nemeth, care a intrat in joc, desi bolnav, si in finala mica, in minutul 19, in locul lui Futacs, tot varful imprumutat de Liverpool FC la AEK Atena smulgand si acum penaltyul salvator.

In finala, invingatorii Ungariei au pus mana pe titlul mondial, dupa un meci de 0-0 contra Braziliei. Ghana s-a impus la moartea subita a loviturilor de departajare, cu 4-3, Alex Teixeira ratand pentru sud-americani a sasea lor lovitura. Iar ghanezii, ce au evoluat cu maieuri imprimate cu mesajul To God All The Glory, au propus in Adiyiah si golgeterul competitiei, cu opt reusite.

Starurile de maine au impresionat vreme de trei saptamani in Egipt iar Ungaria, cu Koman si Nemeth vafuri ale generatiei, par a avea un val bun. Vor ramane memorabile meciurile maghiarilor cu Cehia si Italia, in optimi respectiv sferturi, cand departajarea s-a facut abia la penaltyuri ori in minutul… 117.

Romania n-a fost prezenta si de fapt n-ar trebui sa amintesc acest lucru. E de la sine inteles. Bravo Magyarorszag, ai salvat Europa plina de aere, pretentii si resurse dar complacuta in a nu se bate pentru onoruri, culese de altii dupa o finala africano – sudamericana ce spune multe, inclusiv la nivel fotbalistic, despre mutarea incet incet a polilor de putere in Noua Ordine Mondiala.

Tinerii sub 17 ani sunt deja in joc de glezne pentru turneul final mondial din aceasta luna, si tot dintr-o tara africana, Nigeria, U17 World Cup finals propunand dintre europene Germania, Spania, Italia, prezente si la U20, plus Olanda, Elvetia si Turcia. 6 din 24. De urmarit… Cat despre FIFA 2010 World Cup, stim cu totii, e in Africa de Sud. O ce vis fierbinte.

Cantec de lebada dar Dracula rezista in Timisoara

octombrie 12, 2009

Duminica 11 octombrie, la startul celei de-a zecea editii a Maratonului Timisoarei, directorul de organizare Constantin Dumitra ne-a adus trista veste ca s-ar putea sa fi fost si ultima. Desi dat afara pe usa si reintrat pe geam, dupa cum s-a glumit in privinta tentativelor sale peste ani de a atrage sponsori in jurul evenimentului, Dumitra s-a aratat sceptic relativ la viitorul deja consacratei competitii, subliniind ca doar alinierea a macar 300 maratonisti la start va genera un concurs pe arterele orasului si in 10 octombrie 2010. Altfel, doar semimaratonul „Dracula”, o „jumatate” de 21,1 kilometri mai usor de organizat in plan logistic, financiar, va supravietui acestor vremuri.

Intr-adevar, duminica am fost putini, nitel peste 100 de entuziasti, desi unii veniti chiar din Italia, Germania, Franta, Ungaria, Japonia ori SUA. Ba si de la Tulcea ori Bistrita. Un pumn de oameni, semn ca maratonul Timisoarei nu creste in putere peste ani.

Medalia cu Catedrala Metropolitana si numarul de participare la editia din 2009 sper sa nu fi fost amintiri de la cantecul de lebada al Maratonului orasului. Vrem sa ne intoarcem la start pentru multi ani de-acum incolo...

Medalia cu Catedrala Metropolitana si numarul de participare la editia din 2009 sper sa nu fi fost amintiri de la cantecul de lebada al Maratonului orasului. Vrem sa ne intoarcem la start pentru multi ani de-acum incolo...

L-am alergat in 3h29:14, un timp cu care sunt foarte multumit in conditiile in care cu doar patru saptamani inainte ma aliniam la startul unui alt maraton, la Wroclaw, unde scoteam 3h15:54, iar la fantana cu pesti dintre Opera si Catedrala am sosit al 14-lea, pe vant si mijgura. A fost de neuitat dar mai pretioasa ar fi o reintoarcere la start, in 2010.

Multe ar fi de spus dar, acum, la cald, ma chinui sa diger vestea ca inca un lucru bun poate muri in picioare.

Fotbalul globalizat e 10 contra 8 (da, opt!)

octombrie 10, 2009

Doar 6 din 53 de europene dar 4 din 10 sud-americane!

Oscar Ruiz e arbitru. Arbitrul Ruiz e din Columbia. Columbia e din America de Sud. CONMEBOL, o uniune tip UEFA in varianta sud-americana, a avut patru reprezentante la FIFA U-20 World Cup. Patru din zece tari sud-americane. 40%. Dintre care Brazilia cu al ei varf Kader joaca in aceasta seara pentru un loc in semifinala acestui Mondial din Egipt.

Oscar Ruiz a ciopartit aseara sfertul de finala exclusiv european, dintre Italia si Ungaria. Cele doua, plus Germania, s-au numarat intre sfertfinalistele din Europa ale turneului din Tara Faraonilor. Cele trei plus Anglia, Spania si Cehia, eliminate pe parcurs, au reprezentat batranul continent in turneul final cu 24 de natiuni.  Sase emisare din totalul de 53 al UEFA, de la mic la mare, a se citi de la San Marino la Spania. 6 din 53 nu e Loto ci doar 11,3%. Total disproportionat, comparativ cu cele 40% trimise de sud-americani. Stiu, e drept, Argentina e inca detinatoarea la zi a titlului la sub 20 de ani… Dar de ce atat de multe selectionate din America de Sud, cel putin in comparatie cu Europa!?!

Continui cu comparatiile, inainte de a reveni la Senor Oscar Ruiz si cartonasele sale rosii de-aseara, impartite europenilor. Patru reprezentante din CONCACAF, uniunea Central si Nord Americana!?! Patru din 35? Stim cu totii ca FIFA forteaza raspandirea si popularizarea globala a fotbalului dar se cam sare gardul, in conditiile in care destule dintre cele 35 membre afiliate la CONCACAF nu sunt altceva decat insulite caraibiene gen Trinidad & Tobago, prezenta in Egipt. Mult prea multe, patru!

Tot patru si din Asia, care, noutate, s-a prezentat inclusiv cu… Australia. Asta pentru a da o sansa in plus uneia dintre numeroasele insulite alcatuind confederatia cu 11 natiuni a fotbalului din Oceania. Si astfel a ajuns Tahiti la turneul final. Inaltator! 0-8 cu Spania, 0-8 cu Venezuela, 0-5 cu Nigeria. Contributia tahitienilor? Zero.   

Europenele, strangulate pe aceeasi jumatate de traseu

Africa, mai ca Europa. Cinci din 53. Fata de 6 din 53. Politica aducerii la acelasi numitor comun si implicit a nivelarii in jos nu e practicata numai la impartirea pe criteriile debalansate de mai sus a numarului de reprezentante de pe continente, ci si la traseul acestora spre finala. Ungaria si Cehia si-au dat cap in cap si n-aveau alta varianta pentru sferturile de finala, decat sa intalneasca Spania ori Italia. Patru din cele 6 europene aliniate la start, macelarindu-se pana in sferturi. Sa fie cat mai echilibrata reprezentarea la varful turneului final…

Si aici si-a intrat in rol Oscar Ruiz. Italiei si Spaniei i s-au mai „servit” arbitri de pomina, chiar si la seniori, de cand cu caravana turneelor finale poposind si prin locuri mai exotice, gen Coreea de Sud si Japonia, in 2002. Asa ca n-a surprins prea tare, aseara, pe Mubarak din Suez…

… Deja in minutul 2, Nemeth, nouarul maghiarilor cu contract la Liverpool FC, a fost faultat in careu de Gentili iar Vladimir Koman, celalalt star al ungurilor, septarul capitan, l-a invins pe capitanul Fiorillo, colegul de club cu care aducea Sampdoriei titlul la tineret: 1-0.

Columbianul Ruiz a ingalbenit si inrosit europenele… Beneficiara? Ghana!

Iar apoi si-a intrat in rol Ruiz, care le-a aratat cartonasul galben lui Albertazzi si Gentili, deja in prima repriza, iar lui Koman imediat dupa pauza. Consecinta? Koman avea sa piarda semifinala cu Ghana, in cazul calificarii in dauna Italiei. Tocmai capitanul! Play-makerul maghiarilor. Inca un galben pentru Gentili si implicit cartonasul rosu. Din minutul 71, Italia in zece. Columbianul dadea tonul la ceea ce avea sa urmeze…

Dar Antonio Mazzotta, egaland in minutul 82, a incurcat itele. Doua minute mai tarziu, un al doilea fundas peninsular, Bini, vedea cartonasul rosu. Doua galbene in nici 250 de secunde. Si Italia, la 1-1 o potentiala semifinalista contra Ghanei, ramasa in 9 si decimata in cazul calificarii. Ungaria, sigur fara Koman.

11 la 9 nu e bine asa incat Ruiz a redresat nitel balanta, inaintea intrarii in reprizele de prelungiri. Szekeres la dusuri: 10  la 9 si alte 30 de minute, plumb in picioare… Ghana se calificase deja, de aproape cinci ore, pentru semifinala de marti. Distractie in fata televizorului.

Prelungiri. Krisztian Nemeth, varful ce „scosese” penaltyul, a marcat pentru 2-1 in minutul 112. Cu un om in plus, Ungaria parea calificata pentru duelul euro-african ce trebuia sa-l inceapa fara capitanul Koman si Szekeres. Dar rezerva Bonaventura, si el „ingalbenit”, a egalat imediat cu o incredibila actiune solo: 2-2 si … zece contra noua. Insa pentru doar inca doua minute. Caci Ruiz a scos al doilea galben si pentru Albertazzi, devenit al treilea fundas italian eliminat la Suez. Italia, inca in carti la 2-2 pentru semifinala cu Ghana, ar fi trebuit sa-si inlocuiasca aidoma jocului de hochei linia de fund.

Zece contra opt, in ultimele 5 minute. Din 115 pana la ultimul fluier… Dar Koman a reusit o deschidere de mare clasa, o minge lunga printre, la intalnire, inghitind aproape 40 de metri si lansandu-l spre gol pe acelasi Nemeth. Stang si 3-2!

19 galbene si patru rosii pentru 44 de faulturi…

24 – 20 la faulturi „pentru” Ungaria, ce a incasat opt cartonase galbene. Trei titulari, drept consecinta, ii vor lipsi. Italia a fost impanata cu 11 cartonase galbene, dintre care trei transformate in rosii. Deci Ruiz si-a controlat buzunarul la fiecare doua-trei faulturi ale europenilor. Beneficiara? Ghana.

Raman din vizionarea jocului Ungaria – Italia cu imbratisarea inaintea reprizelor de prelungire a lui Fiorillo cu Koman. Fostii colegi de club, capitani ai nationalelor lor, strangandu-se la piept, la mijlocul terenului, de unde Ruiz le-a impartit „dreptatea”. Dupa 1-1 si 2-2 la prelungiri, plus penaltyuri contra Cehiei, Ungaria a repetat figura, cu un 1-1 si 3-2 la mustata, in minutul 117.

Ungaria – Ghana are acum o favorita certa si senzatia e ca o finalista europeana, ca in urma cu doi ani, atunci Republica Ceha, n-ar fi tocmai conform planurilor fotbalului in varianta globalizata, fie el si la categoria sub 20 de ani. Iar ca o rememorare, Anglia de exemplu n-a servit cauzei Europei, fiind eliminata de Africa (Ghana i-a dat 4-0) si America de Sud (Uruguay i-a dat 1-0), doar remizand la unu cu Uzbekistanul Asiei…

*Epilog… Ungaria in semifinale de Mondial, Romania batuta cu 5-1 in preliminarii EURO, in Letonia

Iar daca tot suntem la noul val, pe cand Ungaria transpira in drumul spre semifinala Mondialului, tineretul Romaniei era surclasat pe Daugava din Riga, Torje marcand din penalty in minutul 94, pentru un 5-1 final in contul Letoniei. Trist.

Sa vedem ce vor reusii tinerii Romaniei zilele acestea, in patrulaterul preliminar pentru Euro 2011 sub 20 ani, in Austria, unde vor da piept cu scotienii, gazdele si Slovenia. Si sa vedem spre fine de octombrie ce va fi la Mondialul sub 17 ani, din nou in Africa, in Nigeria.

Oare cat de jos trebuie ca sunt „tricolorii”?

octombrie 7, 2009

Vizionam aseara optimea de finala a Campionatului Mondial de fotbal sub 20 ani si ma intrebam de ce nu e prezenta si Romania acolo. Intrebarea si-au adresat-o si comentatorii partidei transmise pe Eurosport. Intr-o oarecare masura si datorita unui fapt remarcat si subliniat de un invitat al emisiunii „Legile Jocului” de luni seara, la TEN, si anume ca baza materiala in suferinta a fotbalului romanesc nu inlesneste deprinderea corecta a lovirii si „imblanzirii” balonului de catre copii, la invatarea abecedarului jocului. Intr-adevar…

Pe terenuri desfundate sau denivelate, jucatorii de maine ai „tricolorilor” deprind cu metehne manevrarea mingii. La halal gospodari ai jocului in tara noastra, asemenea rezultate… Si acum, tineti-va bine!

Romania eliminata cu 0-12

Caci Romania a capotat lamentabil in grupa preliminara de calificare ce avea drept finalitate accederea la turneul final in plina desfasurare din Egipt. Patrulaterul s-a disputat in nordul Angliei, unde junii „tricolori” erau spulberati cu 6-0 de Albion, cu 4-0 de Belgia si cu 2-0 de Islanda. Da, 0-12, in conditiile in care in grupa s-au aflat si pescarii islandezi, buni amici ai lui Dinamo.

Acum imaginati-va ce-ar fi fost ca Romania sa onoreze cu prezenta in Egipt… Nu de alta dar Anglia, invingatoare la scor impotriva „tricolorilor”, a fost surclasata la randul ei in Tara Faraonilor, 0-4 cu Ghana. S-ar fi facut de ras ca Tahiti, ce a luat-o constant pe coaja nucii de cocos, cu opt la zero.

Vizionam asadar aseara optimea de finala opunandu-le pe Cehia si Ungaria, selectionate de care aminteam saptamana trecuta, pe aceeasi tema a impotentei federatiei noastre, in blogul „Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?”, si am inteles de ce „tricolorii” nu s-au aflat intre cele 24 reprezentative calificate.

In primul rand, Cehia si Ungaria ajunsesera in Egipt gratie calificarii in semifinalele Campionatului European la aceeasi categorie de varsta, performanta intangibila pentru „tricolori”, spulberati in grupa preliminara a continentului nostru. Din nou, daca am face diferenta intre rezultatele unora si ale altora, ne-ar lua cu ameteala.

Cehii si maghiarii au dovedit deprinderea corecta a lovirii balonului iar Mate Kiss, in special, cu un mondogol de la 30 metri, o ghiulea a la Hagi ce a pulverizat particulele de aer intr-o miscare lipsita de rotatie a mingii. 1-0 in minutul 15. Echilibrul valoric a fost reliefat de egalarea survenita repede, gratie loviturii de cap a lui Jan Vosahlik: 1-1 in minutul 26. Asa s-a si terminat.

Ungaria, dupa prelungiri si penaltyuri contra vecinilor, in sferturi

In prelungiri, imediat, o alta centrare de pe dreapta a adus Republica Ceha in avantaj, in minutul 92, prin Michael Rabusic. Ca un facut, peste sapte minute, Ungaria a egalat si ea, prin capitanul ei, Vladimir Koman. Ce naste din pisica soareci mananca iar Vladimir e fiu de ex-fotbalist profesionist.

2-2 si lovituri de departajare. Unde Peter Gulacsi, salvand suturile lui Marecek, Moravek si Reznik, ultimul la moartea subita, a dovedit ca este o laudabila rezerva a lui Pepe Reina, la Liverpool. Cu numarul 42. Baietii lui Sandor Egervari, triumfatori cu 4-3 si asteptand sfertul de finala de vineri, contra Italiei, la Suez, desi tocmai nouarul Krisztian Nemeth, vedeta achizitionata tot de Liverpool, si-a vazut a cincea lovitura a maghiarilor salvata de Vaclik. Asadar macar o selectionata europeana in semifinala, daca nu chiar doua, depinzand de traiectoria Germaniei, fata in fata in optimi cu dezinvoltii ghanezi.

Iata-i pe invingatori, cu cluburile de provenienta… Gulacsi (Liverpool) – Kiss (Gyori), Szekeres (MTK), Presinger (Videoton), Szabo (Paksi) – Gosztonyi (MTK), Futacs (Werder Bremen), Koman (Bari), Simon (Szombathelyi) – Dudas (Gyori), Nemeth (Liverpool). Au mai intrat Andras Simon (Liverpool; imprumutat Cordobei), Zambo (Gyori) si Balajti (Diosgyori).

Ungaria, cu trei baieti inhatati de Liverpool, in sferturi de finala. Anglia, eliminata din grupe. 0-4 cu Ghana, 0-1 cu Uruguay si 1-1, tras de par, cu Uzbekistan. A se citi egaland-o in minutul 88, prin Alex Nimely, de la Manchester City. Un punct, un gol cand calificarea se disipase si o intoarcere in insula. Explicatia ar putea veni si tocmai din aceste importuri de tineri jucatori din toate zarile. De cand cu sosirea lui Arsene Wenger in Albion, insula n-a mai avut tarmuri. S-a facut una cu continentul, s-a globalizat. Fabregas a luat calea Arsenalului la 16 ani, de la detinatoarea la zi a Champions League, CF Barcelona. Cati altii n-au luat calea Albionului, de la grupari inzecit mai mici!?

Anglia: prea multe importuri, neconvocari, terenuri desfundate si antrenori depasiti

O alta problema a Albionului ar putea ramane acea deprindere defectuoasa a lovirii mingii, de care aminteam in privinta Romaniei. Cu atatea ploi, destule terenuri desfundate, innamolite. Circumstante atenuante. Caci altfel, bani ar fi din belsug in insula, pentru intretinerea unor gazoane de Doamne Ajuta. Cum ti-i cresti, asa ii ai…

Si ar mai fi antrenorul. Nimic rau cu Brian Eastick, dar ma indoiesc ca dumnealui are in maneca bagajul tehnico-tactic deosebit de variat, cu artificiile de rigoare aplicabile la turnee finale, posedat de selectionerii unor reprezentative ce tind sa se impuna si la alte categorii de varsta. Deja de la sub 20 de ani, Anglia invata lectia amara a inclinarii steagului. Cu o deprindere perfecta a esecului, eliminarile la seniori nu mai sunt de mirare. Eastick e de scoala veche, cea cu mingi lungi si „focul la ei”, practicata pana mai ieri in Albion. Un tehnician care a activat intre aceste limite nu se poate schimba in preajma retragerii, doar prin sosirea in insula a unora ca Wenger sau Mourinho. O fi activat el la academiile lui Birmingham City, in perioada cu Trevor Francis manager, si la Newcastle United, pe vremea lui Sir Bobby Robson, plus ca secund la tineretul Republicii Irlanda, in umbra lui Don Givens, dar n-avea experienta de turneu final. Caci, in calitate de secund al lui Brian Hamilton la reprezentativa Irlandei de Nord, n-a avut parte de bucuria calificarii…

Faceti o combinatie a acestor factori, plus a faptului ca marile cluburi n-au cedat reprezentativei jucatorii de lot, ca Gibbs si Wilshere, de la Arsenal, Stanislas si Sears, de la West Ham, Welbeck, de la Man United, Scott Sinclair, de la Wigan, Sturridge, de la Chelsea, ori Carroll, varful lui Newcastle, si aveti explicatia eliminarii rusinoase a uneia dintre cele 6 reprezentante ale Europei. Unica necalificata din grupe. 1-6 ca la tenis. Dar Romania, cu 0-12?

De fapt, dintre neconvocatii citati mai sus, unii au fost deja imprumutati ori pasaportati, semn ca primele indicii ale nu foarte bunei lor acomodari intre profesionistii seniori le-a dat de gandit antrenorilor. Zola l-a trimis pe Sears la Palace iar Chelsea pe Sinclair, la Wigan. E drept, si Beckham era trimis de Sir Alex Ferguson la Preston North End, scotianul avand poate o premonitie ca se va folosi candva chiar de un bocanc pentru a-l trimite pe David in Victoria lui.

Dar de ce n-au fost unii deplasati in Egipt, tocmai ne-am lamurit. Nationala de tineret sub 21 ani, antrenata de Stuart Pearce, tocmai a jucat in preliminariile C.E. 2011, vineri seara, pe Ricoh Arena din Coventry, in fata a putin peste 20.000 spectatori, cu cativa dintre jucatorii tocmai amintiti in teren. Gibbs si Wilshere au inceput jocul, la fel ca Theo Walcott, un alt „Tunar”, insa inlocuit la pauza. A mai fost si numitul Carroll, chiar marcator, iar Welbeck a intrat pe final. Anglia s-a impus, cu 6-3 in fata Macedoniei, dupa 2-0 in 30 de minute si 3-3 dupa o ora de joc, desprinderea cu o „dubla” reusind-o in ultimele 5 minute Zavon Hines, descoperirea lui Zola la West Ham. Cu un 2-1 in deplasare in aceeasi Macedonie si un recent 1-1 in Grecia, Albionul poate aborda increzator in noiembrie jocurile cu celelalte adversare din grupa, Portugalia (acasa) si Lituania (in deplasare).

La sub 19 ani, Albionul a ajuns macar in finala Europei

Ca o completare, Eastick gestiona in vara si prezenta Angliei la turneul final al C.E. sub 19 ani, unde beneficia de cateva nume strecurandu-se ici colea in formulele de start din Albion. Un Dan Gosling la Everton, de exemplu. 1-1 cu Elvetia, apoi 2-2 cu Ucraina, unde s-a desfasurat turneul reunind 8 selectionate, fiind egalata de ambele, si-apoi un 7-1 cu Slovenia. In semifinala cu Franta, acelasi Nathan Delfouneso de la Aston  Villa a reusit o „dubla” in prima repriza de prelungire, devenind golgeter al turneului, cu patru reusite, si calificandu-i pe insulari in finala contra gazdelor, ce-i invinsesera tot cu 3-1 pe sarbi.

In ultimul act, cu Welbeck de la Manchester United in formula de start, Anglia a cedat cu 2-0, Ucraina devenind campioana europeana la categoria sub 19 ani. Dar roata morii se invarte si zilele urmatoare, intr-un patrulater in Slovenia, Anglia se va alinia in grupa preliminara de calificare a editiei de anul viitor, din Franta. Insularii vor da piept cu Slovenia, Finlanda si Slovacia. Interesant insa de vazut cate cluburi vor fi dispuse, ca si in cazul turneului egiptean, sa le dea „verde” junilor. M-as mira ca Jack Rodwell de exemplu, de la Everton, sa figureze in lotul lui Noel Blake…

Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?

septembrie 27, 2009

Muntii nostri aur poarta, Noi cersim din poarta-n poarta… E duminica seara si ne-am putea intreba de ce Romania nu e la Mondial. Raspunsul e lesne si are pe undeva de-a face cu talentul nefructificat, inconstient si in bataie de joc irosit al unei natiuni fotbalistice ce pare a-si fi pierdut busola la nivelul selectionatelor.

E duminica seara si doua tari central europene au destui microbisti cu ochii pe micile ecrane. Ambele joaca la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal sub-20 ani, gazduit de Egipt.

Republica Ceha are aproape 10 milioane si jumatate de locuitori dar o reprezentativa de tineret finalista la zi a C.M., in urma cu doi ani, in Canada, unde Argentina o rapunea in ultimul act. Cehii s-au calificat din nou si asta-seara, duminica 27 septembrie, au invins Australia, cu 2-1, marcand inclusiv galiganul de 1,95 al Slaviei, Tomas Pekhart. La rand, Brazilia si Costa Rica, pentru o nationala incluzandu-i pe „stranierii” Mazuch, fundasul lui Anderlecht, Moravek, mijlocas la Schalke, si Sebek, intre portarii lui Chelsea.

Vecinii maghiari au putin peste 10 milioane locuitori dar sunt reprezentati in Egipt, intre cele doar 6 nationale europene, de o trupa cu nu mai putin de 7 „stranieri”, printre care tripleta lui Liverpool, Gulacsi – Simon – Nemeth. Ca si cehii, un evantai de cluburi interne au contribuit la conturarea lotului.

Vizionati Mondialul, stimati diriguitori ai fotbalului romanesc, stimati oameni de fotbal? Ma indoiesc… Sunteti „prinsi” cu procese ale etapei si nesfarsite contre despre nimic. Pierduti in amanunte. Gestionari ai unui fotbal ducandu-se de rapa. Stim cati locuitori are Romania. Mai multi decat al celor doua vecine adunati la un loc. Si totusi, Romania sta acasa si probabil nici nu ia lectii in fata monitorului, pe cand cele doua spun prezent si mai si inving.

Ungaria va transpira tarziu in seara egipteana, contra Hondurasului. Vor urma sud-africanii si Emiratele Arabe Unite. Cu alte cuvinte, Ungaria port-stindard al Europei in aceasta grupa de Mondial. Dati-mi voie sa le tin pumnii stransi, cu riscul de a mi se adresa din nou traditionalele urari de bine contra carora m-am imunizat, gen sa mor in cele mai cumplite chinuri, tras pe roata sau ceva de genul acesta.

N-am nimic cu Romania. Sunt probabil inzecit mai patriot decat patriotii de mucava ce, sub „tricolor”, fluturandu-l isteric dar ipocrit, au ticluit totul in folos personal si in defavoarea natiunii. Iar aici intra si vanzatorii de tara de natura fotbalistica. De ce nu sunt jucatorii romani cautati in campionatele tari din vest? Nu doar pentru ca nivelul competitiilor interne din Romania e modest, ci mai ales pentru ca pachetul defavorabil este captusit de-un greoi aer statut, insuportabil pentru vestici, ce-l privesc cu scepticism si neincredere. Fotbalul nostru n-are credibilitate, „n-are fata”, are o carte de vizita botita de scandaluri si personaje dubioase. Iar totul se rasfrange asupra aparitiilor selectionatelor pe scene finale europene si mondiale.  

Am mai scris de numarul impresionant de mare de jucatori maghiari evoluand in Albion. Credeti ca sunt mai talentati decat romanii? Ma indoiesc. Muntii nostri aur poarta… Problema e ca sunt mai seriosi, mai hotarati, mai increzatori, mai neinfricati. Au vana.

Pravda Vitezi. Acesta e mottoul Republicii Cehe, o tarisoara cu o istorie de doar cativa ani. Adevarul prevaleaza. Coloana lor vertebrala e dreapta, plus consolidat cu sudoarea ce-i permite lui Pekhart sa nu se indoaie, in ciuda celor 195 centimetri ai sai. Adevarul prevaleaza si nu-i de mirare ca Republica Ceha se codeste, intr-o minoritate aproape absoluta pe continent, sa accepte de bun Tratatul de la Lisabona, sa dea implicit verde unei discutabile Uniuni suverane in toate cele peste Europa noastra. Sa-i ajute Dumnezeu ca adevarul pe care ei il disting cu clarviziune, sa prevaleze intr-adevar.

Sunt admirabili si demni a fi catalogati drept bravi. Fotbalul romanesc, bolnav si fara orizont, stors de masinatiunile de decenii ale unei clici detestabile, strange roadele si isi suge aratatorul, uitat de crema tineretului mondial. Unde esti tu, Tepes Doamne?

Deschideti-va mintile si comutati pe canalul cu jocurile vecinilor. Ar fi o lectie adevarata. Dar e oare dispus careva sa invete niscaiva in fotbalul „nostru”? Intre ghilimele, pentru ca e de fapt al lor, al masinistilor. Ma indoiesc, pentru ca uriasul defect existential tine de romanismul nostru prea accentuat, cu o acolada prea larga, reunind acea infatuare ce ne induce in eroare ca le-am sti pe toate si acea mandrie si prejudecata de a nu fi in stare sa invatam din greseli.

E o duminica seara trista pentru fotbalul nostru, cu alt Proces si interminabile palavrageli despre aer. E o duminica seara a sperantei pentru doua natiuni nici pe jumatate cat Romania, dar care reprezinta Europa pe scena mondiala. Pe cand inapoi in luminile rampei? La Pastele Cailor. Sau la o schimbare de macaz intr-un fotbal putred, curat murdar.

Halo, federali si oameni de fotbal, pe ce canal vizionati fotbalul de duminica seara? Pe ala despre Bistrita lui Nenea? Sau, Desteapta-te Romane, cu carnetelul, pe cel cu Ungaria – Honduras? Ratingul va fi probabil tare inegal, cu Nenea vizionat in lung si-n lat. Recomand din inima aruncarea pe geam a televizoarelor, ca e in general doar propaganda mincinoasa, dar uneori face sa vizionezi ceva, chit ca e vorba de vecini carora le dorim chestia cu Capra.

Haide draga Pekhart, sari peste doi metri si arata-le cum se baga obiectul in ate. Ca doar in 2007, desi ai fost cel mai tanar ceh din lot, ai tot jucat, pana in finala!

Ziua 130. Stele pe steag

mai 2, 2009

Intr-un sat banatean de campie, spre granita desfiintata cu Ungaria, te-ai astepta sa vezi insemnele lui Poli. Macar in varianta mincinoasa galben-neagra, daca nu in alb-violet. Dar la o taraba la drum expus era un prosop de plaja cu insemnele Stelei Bucuresti. Rosu-albastru in vest, nu departe de Timisoara. O fi fost comerciantul fan al clubului din Ghencea. Intr-un fel, mai bine ca la vedere nu era un produs cu stema alb-violetilor. Nu de alta dar celelalte doua flamuri erau cu fetite in pielea goala, cum mai vedem prin cabinele soferilor de cursa lunga.

In cabinele vehiculelor de tonaj mare din Anglia se poarta, la fel, expunerea unor steaguri. Apartenenta e la fotbal si nu la sexul frumos. Soferii iti sugereaza cu cine tin, de la Anglia si pana la Chelsea. Deunazi am vazut insa intins pe peretele din spate al unei cabine un steag cu stema lui Millwall Londra, grupare sud-est londoneza de cartier ce trage la promovarea in liga a doua si care, in 2004, in calitate de reprezentanta a esalonului trei, a jucat finala Cupei Angliei. Pana aici, nimic rau sau anormal. Millwall chiar are simpatia mea pentru modul distant cum e perceputa de lumea fotbalului. Are o patalama. Trebuie sa aiba ceva special „Leii” candva din Insula Cainilor, de starnesc atatea pasiuni nefaste.

Dar uitandu-te mai bine, langa sigla clubului, cu leul, nici mai mult nici mai putin decat cele 12 stele in cerc, simbol al Uniunii Europene. Ce sa mai intelegem, oameni buni? Millwall e un club de cartier, adanc inradacinat in comunitatea locala din zona central-sud-estica a Londrei, de fapt un club mult mai mult al locului de-unde-si trage seva de un secol incoace decat formatii mult mai mari dar care s-au „globalizat” fara limite, si isi atrage fanii din cartierele limitrofe.

Conexiunea intre Millwall si Comunitatea Europeana e la fel de stransa ca si telespectatorul roman amator de fotbal si campionatele arabesti. Millwall joaca intr-adevar in Coca Cola League One, o divizie dintr-o tara comunitara, dar cam asta ar fi legatura intre un club creat de antreprenori in industria manufacturiera si cu suporteri tragandu-se in general din mediul muncitoresc, si steagul unei birocratice structuri continentale.

Dar designerul respectivului steag a stiut ce vrea. Millwall e intr-un fel un bastion cu conotatii nationaliste iar intr-o Ioropa unita, fara granite si cu identitatile locale estompate, asemenea tendinte sunt amenintate de uniformizare. Stelele de pe steagul lui Millwall par o nimica toata dar simbolistica e mai mult decat sugestiva. Asta daca am invatat deja sa citim semnele…

Lecţia de maghiară

ianuarie 16, 2008

Zilele trecute era transferat Anelka. La începutul acestei săptămâni, Chelsea l-a adăugat francezului pe lista de achiziţii pe longilinul fundaş Branislav Ivanovic, un internaţional sârb. Roman Abramovich nu s-a sfiit să achite în jur de 10 milioane lire sterline compatrioţilor de la Lokomotiv Moscova. Vorba aceea, dacă dinastia Glazer îşi lua în 2006 un fundaş central sârb din capitala Rusiei, de la Spartak, achitând circa 7 milioane lire pentru Nemanja Vidic, de ce nu s-ar întrema în apărare şi „albaştrii”, tot de-acolo.

Piaţa estică este aşadar meticulos greblată. Că fundaşii sârbi sunt din nou doriţi în Albion, nu surprinde prea tare. Să se reia oare un ciclu existent şi în anii ’90? De urmărit. O invazie în toată regula s-a produs însă recent din Ungaria. Prin prisma contraperformanţelor şi neparticipării reprezentativei maghiare pe scena recentelor turnee finale, preferinţa cluburilor engleze pentru jucătorii din stepele Panoniei pare oarecum ciudată. Să aibă oare de-a face cu lecţiile de fotbal predate Angliei de Ungaria la 25 noiembrie 1953, când naţionala lui Gusztav Sebes triumfa cu 6-3 pe Wembley graţie şi hat-trickului lui Hidegkuti, respectiv pe 23 mai ’54, când se încheia chiar cu 7-1 la Budapesta? Aş… File de poveste. Maghiarii îşi apropiau pe-atunci respectul etern al lumii fotbalului insular, însă actualii conducători de club din Albion ştiu că „vrăjitorii” respectivelor timpuri nu-şi mai găsesc corespondenţi în generaţiile de fotbalişti unguri ai zilelor noastre. 

Altele sunt motivele cotei crescute a jucătorilor maghiari în Anglia. În primul rând, unii agenţi de jucători trebuie că-şi fac foarte bine temele şi intrarea pe piaţă. Cererea e de jucători robuşti, cât mai înalţi respectiv cât mai constanţi pe perioada întregului sezon, care să pună osul cum s-ar zice, responsabili pe teren şi înafara lui, şi care să nu coste prea mult. Aspectul financiar, deloc de neglijat, a mânat numeroase cluburi de liga a doua să se uite în curtea fotbalului maghiar. Iar Championship a devenit în scurt timp o mini Ungarie, cu jucători accesibili ca preţ.

În al doilea rând, impactul pozitiv avut de Zoltan Gera la West Bromwich Albion Birmingham a constituit cea mai bună reclamă cu putinţă pentru fotbaliştii maghiari. O poveste de succes. Transferat în 2004 de la Ferencvarosi TC, mijlocaşul ofensiv cu 15 reuşite pentru ţara sa contribuia decisiv, cu 6 goluri, la menţinerea trupei lui Bryan Robson în elită, fiind inclus în echipa All Stars a sezonului în Premier League. Deloc puţin, pentru un unşpear care costase numai 1,5 milioane lire. West Brom şi-a scos pârleala cu vârf şi îndesat, dacă notăm că Gera a fost unicul jucător din lot prezent în toate cele 38 meciuri ale ediţiei. Astăzi în fruntea ligii a doua şi calificată în turul cinci al Cupei Angliei, echipa din Birmingham continuă să se bazeze pe Gera.

Ar mai fi şi Gabor Kiraly. Sosit tot în anul 2004, de la Hertha BSC, masivul portar care e pe retina spectatorilor englezi graţie excentricităţii de a purta mereu pantaloni de trening, a trecut între timp de la Crystal Palace la West Ham United, continuându-şi pelerinajul pe la Aston Villa şi Burnley.

Lui Gera şi Kiraly li s-au alăturat însă în Championship jucători care nu-şi câştigaseră încă faima. Gera în fond era desemnat Jucătorul Anului în Ungaria pentru triumfurile în campionat şi cupă, cu alb-verzii. Ei au deschis pârtia.

Astăzi, Istvan Ferenczi, atacantul de 1,91 metri plimbat prin Bulgaria, Austria şi Turcia, joacă pentru Barnsley FC. Tamas Vasko, fundaşul central de 1,93 metri împrumutat de Ujpest FC, trage la promovarea în elită cu Bristol City. Bela Balogh, şi el un fundaş sub formă de împrumut, de la MTK Hungaria, apare pentru codaşa Colchester United. Nu chiar la fel de înalţi, Zsolt Laczko, împrumutat de la Olympiakos, şi Gabor Bori, o aripă de la MTK Hungaria, sunt între „vulpile” lui Leicester City. Krisztian Timar, fundaşul de 1,90 metri trecut şi prin Finlanda, şi care a costat doar 100.000 lire dar a marcat până şi „din foarfecă”, respectiv Peter Halmosi, cândva la Graz dar sosind pe 400.000 lire de la Debrecen, sunt favoriţii locului la revelaţia Plymouth Argyle.

În Londra, Akos Buzsaky este un decar comparat de fanii lui QPR cu Pele. Că doar nu degeaba plătea Jose Mourinho 400.000 lire în 2002, pentru a-l lua la Porto. Tot de la Plymouth, unde a sosit în fotbalul englez, Buzsaky a sfârşit în capitală, pe 225.000 lire, înflorind sub bagheta lui De Canio. Mai la nord, la Watford, Tamas Priskin, atacantul de 1,88 metri, marca anul trecut în Premier League, jucătorul născut în Slovacia justificându-şi preţul total ce bate spre un milion de lire, de la 150.000, iniţial. Parcurgeţi ierarhia din Championship şi veţi constata că echipele de pe podium au maghiari în componenţă. Am uitat vreunul? Sunt 11 de toţi. Cât o echipă. Doar Denes Rosa, ceva mai scund şi deja la 30 de ani, n-a prins cu adevărat cheag, la Wolverhampton Wanderers.

Cu atât mai măgulitor pentru maghiari, nu mulţi sunt străinii de pe piaţa estică implicaţi în Championship. Ar fi legiunea lui Southampton, cu polonezii Marek Saganowski, Grzegorz Rasiak şi Bartosz Bialkowski, plus cu cehii Rudi Skacel şi Mario Licka, respectiv cea a lui West Brom, cu slovenii Robert Koren şi Bostjan Cesar plus cu cehul Roman Bednar şi polonezul Bartosz Slusarski.

Apoi Blackpool are un leton, pe fundaşul Kaspars Gorkss, Burnley un fundaş slovac, Stanislav Varga, jucător al lui Sunderland, plus un albanez, Besart Berisha, Plymouth un portar polonez împrumutat de la Everton, Lukasz Jutkiewicz, Sheffield United un june polonez, Ben Starosta, iar Watford un veteran goalkeeper eston, Mart Poom. Şi ar mai fi bulgarii. Veteranul Radostin Kishishev, la Leicester City, şi Svetoslav Todorov, atacantul lui Colchester.

Nici vorbă de aşa ceva, acum câţiva ani. Raportul valoare – preţ este însă convenabil divizionarelor secunde pe o piaţă tot mai scumpă. O întrebare legitimă ar fi unde sunt românii în toată Babilonia asta. Ei bine, Ioan Viorel Ganea a fost ultimul produs al fotbalului nostru în Albion, părăsindu-l tot de la nivelul ligii secunde, în 2006. Glenn Hoddle, managerul său la Wolverhampton Wanderers, avea să afle că relaţia antrenor – jucător n-a fost cea mai fericită în acest caz. Ganea sosea în insulă în 2003, ca şi Adrian Mutu, având să reziste însă mai mult decât „Briliantul” pus pe liber la 29 octombrie 2004. Despre istoria lui Mutu la Chelsea s-a scris pe îndelete dar, retrospectiv, s-ar putea specula că nefericita poveste a influenţat cel puţin pe termen scurt preferinţele unor antrenori şi conducători din Albion în privinţa apelării la serviciile unor fotbalişti români. Pe câtă reclamă bună a făcut Gera maghiarilor prin evoluţiile sale la West Brom, poate pe-atât a deservit imaginii jucătorilor români încurcăturile lui Mutu în vestul Londrei. Culmea ironiei, s-a întâmplat tocmai la Chelsea, unde prin performanţele sale între 1995 şi 2000, Dan Petrescu a desenat în tente roz CV-ul fotbaliştilor noştri. Sosit după un an la Sheffield Wednesday, bucureşteanul a fost foarte apreciat în Anglia, şi nici măcar finalul mai modest, cu câte un an la Bradford şi Southampton, nu i-a ştirbit din prestigiu. Poposiţi în insulă tot în 1994, Popescu şi Dumitrescu n-au continuat mai mult de un an la Tottenham, încercarea ulterioară a ex-stelistului la West Ham fiind una nefericită dar nu chiar în ton cu catalogarea „dezastru”, patalama pentru Florin Radu Răducioiu, eşuat în 1996 în regimul lui Redknapp la „Ciocănari”, cu tot cu golul împotriva lui Manchester United. Şi Viorel Moldovan a trecut în 1998 pe la Coventry City, însă valul post – World Cup 1994 se spărsese deja de ţărmul stâncos de la Dover.

Prin prisma posturilor pe care au evoluat, nu e de mirare că doar fundaşii au lăsat cu adevărat o impresie bună. Petrescu şi Popescu. Achiziţionaţi în general pentru flerul şi fantezia tehnicităţii lor, ceilalţi „tricolori” n-au făcut o carieră într-un fotbal în care, se observă în acest sezon, la nivelul ligii secunde sunt căutaţi estici nu neapărat cu selecţii nenumărate, dar înalţi şi preferabil cu roluri defensive. Bineînţeles, nu e deloc capătul lumii că românii n-au rupt gura târgului tocmai în Albion. Nu scrie niciunde că o asemenea menţiune în CV ar cântări în judecarea reuşitei sau neîmplinirii carierei unui jucător. „Tricolorii” or fi buni şi calificaţi la Euro 2008, însă n-au momentan căutare în insulă, şi ar merita să ne întrebăm de ce. Mai ales comparând cu influxul maghiarilor. Pe hârtie, nu la fel de buni şi nici prezenţi în Austria şi Elveţia.

Ceea ce menţionam în privinţa românilor trecuţi prin Anglia, cu diferenţa între constanţa fundaşilor şi inadaptabilitatea jucătorilor ofensivi, ar fi oarecum valabil şi în cazul sârbilor. Începeam prin a nota sosirea lui Ivanovic la Chelsea, un alt fundaş, ca şi Vidic, la United. Dejan Stefanovic, astăzi veteran căpitan al lui Fulham Londra, sosea în 1995 la Sheffield Wednesday, pe două milioane de lire, fiind mutat când de pe stânga pe centrul defensivei „bufniţelor”, pentru a reveni ulterior în insulă, în 2003, tot pentru patru ani, cu Portsmouth. Şi de-acolo la Craven Cottage. Aşadar, până Vidic să se impună la Old Trafford, colegul său de linie Stefanovic a închegat o carieră în Albion. Să-l vedem pe Ivanovic. Dar Grant nu pare a da greş. Ceea ce nu s-a spus la vremea respectivă despre alte achiziţii de jucători sârbi. Cu aceeaşi menţiune. N-a mai fost vorba de fundaşi. Înainte de a-i aminti pe atacanţii luaţi în derâdere, ar mai fi Sasa Ilic, portarul născut în Australia. O promova pe Charlton în elită cu un penalty salvat la lovituri de departajare şi apoi trecea pe la West Ham, Portsmouth, Barnsley, Blackpool şi, recent, Leeds United…

Adus la Wednesday odată cu Stefanovic, atacantul Darko Kovacevic nu s-a adaptat în Anglia. Că astăzi evoluează în Champions League, cu Olympiakos, spune totul în privinţa valorii sale. Nu s-a mulat însă pe stilul ofensiv insular. Savo Milosevic, ajuns un an mai târziu, în ’95, la Aston Villa, şi-a atras până la urmă porecla de miss-a-lot-evic. Joc de cuvinte. Ratează o grămadă. A marcat 28 de goluri în 90 de jocuri pentru Villa, inclusiv în finala Cupei Ligii din 1996, 3-0 cu Leeds. Dar renumele i-a fost altul. Sfârşit pe-atunci şi el la Villa, pe 4 milioane, de la Bolton Wanderers, unde ajungea în ’94 în fotbalul englez, Sasa Curcic, un mignon mijlocaş, a rămas şi el faimos mai degrabă pentru protestul cu o pancardă, „Opriţi bombardamentul NATO!”, pe gazonul lui Crystal Palace, ultimul club la care a jucat în insulă. Atunci, cota sa era deja de doar un milion… Mijlocaşi şi atacanţi.

Gera şi Buzsaky predau în aceste zile o lecţie de maghiară pe scena din Championship. În sezonul viitor ar putea însă la fel de bine vorbi româneşte în Albion unul ca Tamaş de exemplu. Românii au atuul de a se fi calificat la Euro. Toţi vor fi cu ochii pe ei. Vor fructifica oare şansa şi vor corecta oare apoi mâzgălitura lăsată la Londra de Mutu?