Liverpool, care 31 octombrie îl alegi?

E la mintea cocoşului. Acesta. 1-0 la Bolton. Maxi. Anul trecut, în 31 octombrie, Liverpool pierdea clar la Londra, 3-1 cu Fulham, antrenată pe-atunci de Roy Hodgson. Ce-a urmat, ştim cu toţii. Gerrard şi Torres au sfârşit în mai pe 7. Sub aşteptări. Sub Champions League.

Mai interesant, şi-anul trecut după 10 etape, şi-acum, Liverpool contorizează tot 4 înfrângeri. Patru. Diferenţa n-ar fi că „Roşiii” strânseseră atunci 18 puncte, din mai multe victorii, cu care acum s-ar afla imediat sub podium, ci plusul major e în contul actualei campanii, când Hodgson şi trupa joacă pentru noi proprietari, avantaj de moral în lumina faptului că ariviştii la Anfield au acoperit datoriile şi anunţă o îmbunătăţire a situaţiei financiare.

Stevie Gerrard pomenea cândva de povara gândului dând târcoale prin vestiar de a juca pentru un club cu probleme înafara terenului. Probleme care n-au cum să nu afecteze ambianţa generală, răsfrângându-se inclusiv pe gazon. Alta e însă situaţia iar fotbaliştii, oricât de profesionişti ar fi, şi deci imuni discuţiilor despre balanţe financiare din birourile capitonate, tot reacţionează diferit, în funcţie de starea de fapt. Or fi ei staruri dar mai întâi sunt oameni, şi ei cu grijile şi temerile lor. Iar stabilitatea financiară induce o mai mare linişte şi „în iarbă”. Liverpool revine încet de la încrâncenare şi deznădejde la normalitate şi speranţe…

3-1 pentru Fulham la fine de octombrie a fost un bun indiciu al deznodământului de locul 7. 1-0 la Bolton indică un urcuş iar cum carul are osii noi, mai fiabile, Liverpool nu poate spera decât la mai bine. În fond Roy intră abia într-a patra sa lună la Anfield. Sezonul e lung iar Manchester City e cu doar 5 puncte în faţă. Şi Spurs cu trei. Comparativ cu vaietele despre startul catastrofal al „Cormoranilor”, amplificate cu tot soiul de scenarii incendiare, handicapul de opt puncte faţă de podium pare acum o bagatelă. Ba chiar recuperabil.

O altfel de avancronică Everton – Liverpool

Aşa cum am semnat în Fotbal vest, o avancronică inedită a derbyului, de la faţa locului…

EXCLUSIV DIN LIVERPOOL: GOODISON şi ANFIELD… Blestem? Fără titlu de la dărâmarea Boot Room

Duminică, pe „Goodison”, e derbyul local Everton – Liverpool, unul trist, al locurilor 17-18. Pentru a desluşi mai multe, am păşit cu aparatul foto în culise la Anfield.

Din centrul urbei, trecând şi pe lângă parcul Everton, de pe ale cărui coclauri ţi se desfăşoară la picioare oraşul, cu portul şi eolienele din estuarul lui Mersey, autobuzul 17 te duce spre zona nord-estică printre case tot mai mici, vechi şi chiar nelocuite, cu ferestre „bătute în cuie”, până la poarta „Paisley Gateway” din faţa peluzei The Kop.

Intrare unde cu mâinile larg deschise veghează şi Bill Shankly, pe soclul cu înscrisul „He made people happy”, <el a făcut oamenii fericiţi>, statuie de la care porneşte turul arenei şi muzeului celui mai aureolat club britanic. Steve, venerabilul ghid, ne deschide „Sala Legendelor”, una jur-împrejur cu pozele eroilor. Callaghan. Cele mai multe jocuri. 857. Rush. Goluri. 346. Neal. Cel mai decorat. Şi cu peste 400 meciuri la rând! Souness. Nu cel mai bun dar – conform amfitrionului nostru – cel mai influent din vestiar. Abia la retragere, alde Gerrard ori Jamie îşi vor face loc pe pereţi. La fel şi Benitez, pe un rând al managerilor inclusiv cu Paisley, cu 14 trofee în 9 ani, dintre care trei C.C.E., şi cu Houllier, cel cu 5 cupe într-o ediţie.

„Mai bine la Beirut decât la comun cu Liverpool!”

De la clişee cu jucători şi antrenori, la tablouri în rame aurite ale fondatorilor… Ne priveşte sever “King” John Houlding, producător de bere, consilier şi primar în Liverpool, ba chiar parlamentar, care a ajutat-o pe Everton pe când puţini o făceau, în vremurile cu “albaştrii” jucând încă pe Anfield Road, şi care i-a constituit pe “Cormorani” odată ce “Caramelele” s-au mutat de-acolo, chiar ducându-i în doar 9 ani la titlul naţional. De fapt, o altă dovadă a întrepătrunderii istoriei iniţiale a cluburilor am văzut în preajma portretului lui Houlding… „Anfield a fost casa lui Everton FC din 1884 în 1892. Primul ei joc aici a fost în 27 septembrie 1884, un 5-0 cu Earlstown FC”, e scris pe placheta înmânată de rivala albastră Everton clubului vecin Liverpool FC, şi care e expusă în muzeul de la Anfield al „Cormoranilor”.

Mai mult, în vremuri demult apuse, cele două rivale din Liverpool şi-au împărţit şi… hârtia programului de meci, având unul comun timp de peste trei decenii, după cum relevă un panou explicativ de pe frontul stradal al arenei Goodison Park: „Unicul program oficial editat cu împuternicirea lui Everton şi Liverpool”, e scris pe panoul turului istoric al lui Goodison, menţionând că rivalele au avut un program de meci la comun din 1904 şi până în 1935!

Şi tot în periplul istoric de la Goodison Park e prezentată o fotografie de grup a suporterilor celor două rivale, pozând fericiţi împreună după un 1-1 pe acea arenă între „Caramele” şi „Cormorani”, în 1948, în faţa unei asistenţe record de 78.299 spectatori. Remarcabil în clişeu e spiritul deschis, voios, al fanilor rivalelor, acea camaraderie a breslei iubitorilor de fotbal, fără aere ori rivalităţi prost înţelese. Oamenii erau nevoiaşi, mult mai strâmtoraţi decât în zilele noastre, însă mai uşori la suflet, mai bogaţi la inimă, neînvrăjbiţi ori infatuaţi. Erau uniţi de pasiunea pentru fotbal. De fapt, în anii postbelici, chibiţii din Liverpool cât şi din Manchester, deşi ţineau cu una dintre echipe, obişnuiau să meargă la meciurile de-acasă ale ambelor cluburi, parcă într-o solidaritate locală.

Altele sunt însă vremurile şi, deşi constrânse financiar în ultimii ani, Liverpool FC şi Everton nu pot depăşi ascuţişul rivalităţii lor locale pentru a se uni în ridicarea unei noi arene „comune”, în ciuda faptului că „albaştrii” au jucat acei 8 ani pe teren propriu la Anfield Road, în secolul XIX! „Mai bine la Beirut decât să împartă cu Liverpool”, mi-a explicat jurnalistul Paul Wilson, de la The Guardian, vizavi de dogmatismul favoriţilor săi, Everton, de a rămâne de sine stătători, de cealaltă parte a parcului Stanley. Căci da, Goodison şi Anfield sunt despărţite doar de o întindere verde…

De la pluşul sălii conducătorilor, în „ţarcul Directorilor”, din centrul vechii tribune principale, cu scaune încă de lemn, datând din 1906, şi unde iau loc de la staruri gen Daniel Craig, alias 007, până la loviţi ca Harry Kewell, care, conform lui Steve, „şi-a cam petrecut anii aici”. Iar bancheta capitonată a lui John Lesley Handley, dispărut la doar 27 ani, conform plăcuţei memoriale, sigur a fost preluată de alt fan de vază, la asemenea cerere. Din ţarcul vecin comentează fostul vârf John Aldridge, pentru popularul post local Radio City, camerele fiind postate deasupra, parcă agăţate de acoperiş. Doar Alan Green, mai marele BBC Radio 5, vorbeşte din înaltul tribunei opuse, a doua, cea cu numele şi sigla noului sponsor, Standard Chartered, americani pe asigurări. Acel înalt de tribună a fost adăugat în 1992, la centenarul clubului, când a şi primit numele Centenary. Acolo sunt şi cele doar 30 „boxe” executive, un unic „brâu” sub balcon, comparativ cu 130 la Arsenal ori 200 la United, diferenţă pe care Steve o adaugă problemelor lui Liverpool.

Păi? Ei bine, angajatul clubului mi-a explicat că şi dacă ar începe acum construcţia noului Anfield, perpendicular pe actualul şi chiar în spatele peluzei opuse Kopului, şi tot ar lua 4 ani, răstimp în care capacitatea de doar 45.522 va mări handicapul faţă de rivale prospere. Alţi 20.000 sunt refuzaţi bilete meci de meci iar aproape 90.000 sunt pe liste de aşteptare pentru abonamente.

Degeaba are Liverpool cele mai multe titluri, 18, şi Cupe ale Campionilor Europeni, 5, dacă nu mai are bani să ţină pasul cu campioanele actuale. Americanii s-au dovedit a fi „o frână” iar clubul are „disperată nevoie” de finanţele altcuiva. Steve a adăugat că abia atunci vor fi dărâmate deplorabilele case părăsite, înconjurate cu sârmă ghimpată, chiar de dedesubtul tribunei principale, pentru ridicarea noii arene! Puţine mai sunt apartamentele locuite, cu „This Is Anfield” în geam, de pe nişte străzi pe care va intra buldozerul. Cine şi când va investi?

Coborâm din nou sub tribună, în mica sală de conferinţe de presă cu fundal identic celui de la complexul de pregătire Melwood, asta pentru „derută”. Pe perete, clişeul aerian post-Istanbul, din centru, de lângă The Cavern, unde se lansau The Beatles, cu un autobuz etajat asaltat de 1,5 milioane fani…

De-aici se intra cândva în faimoasa Boot Room, unde juniorii curăţau bocancii starurilor iar mai apoi alde Shankly, Paisley ori Fagan ţineau sfatul tactic de taină. Steve a pomenit de blestemul dărâmării „camerei”, moment din care, din 1990, Liverpool n-a mai cucerit titlul naţional. Câştigat în premieră în 1901, când cu „King” Houlding.

E drept, Rafa a recreat o mai mică Boot Room, lângă vestiar, dar degeaba… În vestiarul acum al lui Roy, HOME TEAM DRESSING ROOM, cel mai mic şi modest din Premier League, cu tâlc restrâns pentru forjarea coeziunii, apărarea stă după uşă la stânga, cu tricourile frumos înşirate de la Reina şi 2 G Johnson încolo, şi anume Carragher, Agger, Skrtel, Kyrgiakos, Fabio Aurelio, mijlocaşii pe alt perete, cu Gerrard luându-i sub aripi pe Poulsen şi Cole, iar atacanţii la un al treilea, Babel, Torres, Kuyt, Ngog, găselniţă a lui Shankly pentru a evita grupuleţele şi a comunica între ei, pe compartimente. Am numărat 8 limbi, Steve glumind că de lecţii de engleză au nevoie localnicii cu accent „Scousers”, Stevie şi Jamie…

„În vară a fost revopsit şi dotat cu un nou uscător de păr, pentru Reina, în rest însă fiind doar 7 duşuri şi peretele opus, cel al rezervelor, cu un vechi clişeu al lui Shankly vorbindu-le băieţilor chiar în acest loc. Dar vestiarul e izolat fonic, spre deosebire de cel al oaspeţilor, mai mare însă mai răcoros şi în care se aude zgomotul paşilor, al tumultului tribunei”, explică Steve. Presiunea psihologică se amplifică la ieşirea din vestiare, în restrânsul spaţiu al interviurilor TV, cu reclame modificabile în funcţie de competiţie, de exemplu Barclays, Adidas, Standard Chartered şi BBC Sport pentru Premier League, hol revărsându-se pe treptele coborânde spre teren, cu THIS IS ANFIELD deasupra, <Acesta e Anfield>, şi nu… „Welcome”. Loc unde a răsunat recent în Europa League şi pentru Steaua „You´ll Never Walk Alone”, dintr-un difuzor.

Iar în infernul de-afară se regăsesc doar maxim 3.000 fani oaspeţi, în colţul stânga jos al peluzei opuse Kopului, numai 1.900 în cazul vizitatoarei de la descinderea mea, Albionul lui Tamaş, delimitaţi de chibiţii gazdei printr-o neagră husă despărţitoare mutabilă în funcţie de asistenţă.

Turul, trecând pe la băncile de rezervă cu câte 21 locuri pe 4 rânduri, se încheie în peluza The Kop, neacoperită până în 1928 şi cândva înghesuind şi 28.000 fani, drept cea mai mare din ţară. „A fost groaznic, eram ca sardelele, 3 în picioare pe aria unui scaun din zilele noastre. Am crescut în colţul din dreapta sus…”, spune Steve, care plătea a 20-a parte dintr-o liră de azi pentru bilet. O mică secţiune din două rânduri, cu tot cu o gradenă originală de susţinere, sunt salvate şi expuse în muzeu, în faţa unui panoramic reluând la nesfârşit momentul Istanbul…

La 0-1 cu Norwich, în ´94, fanii şi-au luat cărămizi drept amintire, pentru grădina de-acasă, când peluza în picioare a spus adio iar Kop s-a restrâns la 12.000 „scoici” pe 76 rânduri. Doar atmosfera cu „You´ll never walk alone” nu s-a schimbat, Kop trăgându-şi numele de la dealul de observaţie disputat în Războiul Burilor din Africa de Sud, în 1900, cu olandezii, când au pierit 300 ostaşi din Liverpool.

Alte locuri esenţiale, de suflet, ar fi mozaicul cu numele celor 96 pieriţi la Hillsborough, de la intrarea în muzeul cu vitrinele trofeelor, fani comemoraţi permanent, cu lumânări şi jerbe, şi la „Memorialul” dinafara arenei, din spatele Centenary Stand, de la celebra poartă „You´ll never walk alone”, a lui Shankly, inaugurată de soţia sa, Nessie, în 26 august ´82, la opt ani după ce Bill preda ştafeta. Sunt nume de rude, tată şi fiu, fraţi, surori… Iar pentru dreptatea lor încă se luptă, steaguri relevante ale organizaţiilor fanilor, „Hillsborough Justice Campaign”, de dezvelire a adevărului sufocat de Poliţie şi denaturat de scandalagiul londonez The Sun, fiind arborate vizavi de Kop, la pubul The Park. Care e flancat de barul „Al 12-lea jucător”… Iar pe flamura cu flacăra unui chibrit şi o balanţă stă scris „Încă nu s-a făcut dreptate” şi 96 – JUSTICE FOR ALL.

Sunt doi Brown. 18 şi 25 ani. Doi Glover. 27 şi 20. Chiar 3 Harrisoni: 15, 27, 31. Doi Hewitt. 17 şi 16 ani… Howard şi Rimmer, taţi şi fii. Gerald Baron Snr, cel mai vârstnic, la 67 ani. Şi Jon-Paul Gilhooley, verişorul lui Stevie G, cel mai fraged, la 10 anişori. Şi un masterand în ştiinţă, Jones, unul dintre cei 78 sub 30 de ani. Şi poate cel mai cumplit, surorile Hicks, Sarah Louise (19) şi Victoria Jane (15), din cele şapte fete pierite, şi ale căror părinţi, şi ei atunci la faţa locului, au înfierat cinismul autorităţilor într-un recent documentar investigativ televizat. În memoria lor, în muzeu, o pictură din partea branşei scandinave a fanilor clubului, cu clasicul clişeu cu peluza post-tragedie, inundată de eşarfe, flori, jerbe… 

De fapt, memoria fanilor şi a lui Shankly te urmăresc ca o umbră la Anfield, şi în muzeul având drept intrare o veche poartă originală de acces din lemn roşu cu însemnul „Spion Kop – bilete anuale”, acolo regăsindu-se şi cărticica „The Little Red Book”, cu „gândurile” lui Bill…

„Liverbird”, pasărea cormoran simbol al clubului şi urbei, de pe clădirea etalon de la ţărm, vrea să rămână stoică în zona Anfield, dar pe o arenă nouă, mare, unică şansă pentru Liverpool să-şi împrospăteze gloriosul palmares.

Tottenham il ineaca-n sange pe Ginola

Nu-i de vazut de cei cu firi sensibile. E pe You Tube, ii zice How To Cut Carbon Emissions (10.10. No Pressure).

E un filmulet de cateva minute, o alta monstruozitate a propagandei mincinoase a Noii Ordini Mondiale intru a ne spala pe creier si baga pe gat  micsorarea emisiilor de carbon generate de activitatile umane, de fapt un travesti la impunerea altor si altor viitoare constrangeri, taxe si biruri. Iar percutanta modalitate video in care se incearca sa ni se inoculeze vina schimbarilor climaterice cauzate de mana omului spune multe despre crunta dictatura mondiala in devenire. Videoclipul face reclama unei actiuni din 10 octombrie in care, vezi Doamne, cu totii ar trebui sa ne aliniem impunerii „de la centru”. Cu o baie de sange pentru sceptici si „necredinciosi”.

Iar pentru ca impactul la public sa fie marit, a fost cooptat in hora si un popular club de fotbal londonez, alesi fiind doi componenti ai lotului Angliei la Cupa Mondiala din Africa de Sud.

Tottenham Hotspur a acceptat si isi joaca rolul in reclama, cu fundasul Ledley King si varful Peter Crouch deschizand gura la o sedinta de antrenament. Iar cine nu se supune crezului, fie si foste staruri adulate de public, o termina rau, cum e cazul vedetei de-altadata a Spursilor, David Ginola, cel care evolua cot la cot la White Hart Lane cu Ilie Dumitrescu. In filmulet mai figureaza pustii dintr-o sala de clasa si angajatii unei companii white-collar, producatorii vrand parca sa sugereze ca de pe urma scepticismului unora va suferi si majoritatea credula.

Un intuneric diavolesc, satanic, vine din directia de unde ne-am astepta cel mai putin. Dar tocmai sub impresia bunelor intentii se ascund cele mai monstruoase ticluiri…

 

„Mai bine la Beirut decât să împartă cu Liverpool!”

"Anfield a fost casa lui Everton FC din 1884 în 1892. Primul ei joc aici a fost în 27 septembrie 1884, un 5-0 cu Earlstown FC", e scris pe placheta înmânată de rivala albastră Everton clubului vecin Liverpool FC, şi care e expusă în muzeul de la Anfield al "Cormoranilor".

Deşi constrânse financiar în ultimii ani, Liverpool FC şi Everton nu pot depăşi ascuţişul rivalităţii lor locale pentru a se uni în ridicarea unei noi arene „comune”, în ciuda faptului că „albaştrii” au jucat 8 ani pe teren propriu la Anfield Road, în secolul XIX. „Mai bine la Beirut decât să împartă cu Liverpool”, e explicaţia jurnalistului Paul Wilson vizavi de dogmatismul favoriţilor săi, Everton, de a rămâne de sine stătători, de cealaltă parte a parcului Stanley. Căci da, Goodison şi Anfield sunt despărţite doar de o întindere verde…

Mai mult, în vremuri demult apuse, cele două rivale din Liverpool şi-au împărţit şi… hârtia programului de meci, având unul comun timp de peste trei decenii, după cum relevă un panou explicativ de pe frontul stradal al arenei Goodison Park.

"Unicul program oficial editat cu împuternicirea lui Everton şi Liverpool" e scris pe panoul turului istoric al lui Goodison, menţionând că rivalele au avut un program de meci la comun din 1904 şi până în 1935!

Şi tot în periplul istoric de la Goodison Park e prezentată o fotografie de grup a suporterilor celor două rivale, pozând fericiţi împreună după un 1-1 pe acea arenă între „Caramele” şi „Cormorani”, în 1948, în faţa unei asistenţe record de 78.299 spectatori. Remarcabil în clişeu e spiritul deschis, voios, al fanilor rivalelor, acea camaraderie a breslei iubitorilor de fotbal, fără aere ori rivalităţi prost înţelese. Oamenii erau nevoiaşi, mult mai în nevoi decât în zilele noastre, însă mai uşori la suflet, mai bogaţi la inimă, neînvrăjbiţi sau cu aroganţa tembelă din zilele noastre. Erau uniţi de pasiunea pentru fotbal. De fapt, atât în Liverpool cât şi în Manchester chibiţii de fotbal, deşi ţineau cu una dintre echipe, obişnuiau în anii postbelici să meargă la meciurile de-acasă ale ambelor cluburi, parcă într-o solidaritate locală.

Cu naturaleţe şi bun simţ, fanii de-atădată ai rivalelor locale nu erau încă învrăjbiţi şi segregaţi pe criterii gen tricouri colorate la purtător... Pur şi simplu iubeau fotbalul

Aşadar rivalele şi-au împărţit cândva Anfieldul iar ulterior programul de meci, fanii având largheţea sufletească să facă front comun pentru bezele fotografice. Au trecut doar 60 de ani şi realitatea e alta… Iar Liverpool, fie şi de va defila în Grupa K a Stelei, tot în Europa League va evolua, ca şi anul trecut, când era redirecţionată din Liga Campionilor, handicap faţă de marile rivale United, Chelsea ori Arsenal ce o trage în jos în acest fotbal devenit ultracomercial, al mileniului III.

Chiar şi aşa însă, cele două din Liverpool nu se pot pune de acord în privinţa unui… „Stanley Park” comun, cu consecinţele de rigoare, de ce explicându-mi Paul Wilson…  

Aşadar Everton a incasat un croseu teribil în 2009, guvernul britanic blocand proiectul „albastrilor” de a demara construirea unui nou stadion, in orasul satelit Kirkby. Vechiul Goodison Park e demodat si incorsetat de sirurile de case din zona, ce nu-i permit extinderea, in vreme ce arena de la Kirkby ar fi putut constitui un nou inceput pentru gruparea detinuta de Bill Kenwright.

Liverpool, la rândul ei, pare acum a se lovi cu atat mai mult de aspectul financiar, complicat in urma „retrogradării” în UEFA Europa League, în tentativa ridicării trâmbiţatului Stanley Park.

Lasand la o parte ca ambele cluburi ar avea nevoie stringenta de o crestere a veniturilor din vanzarea de bilete, pentru a tine pasul la acest capitol cu Manchester United si Arsenal, care si-au extins respectiv reconstruit arenele, problema a devenit cu atat mai arzatoare cu cat zilele trecute conurbatia Liverpool si-a inaintat laolalta cu alte 14 orase din Albion aplicatia si dovada de creditare in vederea gazduirii Campionatului Mondial din 2018, a carei candidatura Anglia si-a lansat-o.

Conform dosarului celor din Liverpool, orasul ar propune ca arene gazda atat preconizatul Stanley Park, viitor stadion cu 60.000 locuri al „Cormoranilor”, dar a carui constructie a fost amanata datorita turbulentelor financiare si stramtorarii creditarii, cat si amintitul stadion din Kirkby, devenit la ora actuala un proiect mort in fasa. Cu alte cuvinte, la cum stau lucrurile, Liverpool ar putea ramane pe dinafara daca Albionul ar castiga intr-adevar dreptul de organizare al C.M. din 2018. O eventualitate deprimanta pentru cluburile locale si ale lor numerosi simpatizanti.

In aceste conditii, intrebarea vine de la sine… Liverpool, incotro? Si aici nu e vorba doar de „Rosii”, ci si de „Caramele” si de orasul port in general.

Goodison are aceeaşi problemă ca şi Anfield... O arenă învechită, sufocată de şiruri la fel de vechi de case. Fără scăpare... Sau?

Istoria, cu înaintaşi ca Dixie Dean goleador cu capul, e mândria lui EVERTON, dar realitatea forţată de globalismul fără scrupule impus de alde Roman sau Emirates ori Etihad o împing pe făloasa Everton la apă. Înoţi cu curentul sau te cureţi... O problemă de moralitate, ce ar schimba la o adică albia istorică a grupării înfiinţate în 1878...

In martie 2007, la ora dialogului cu Paul Wilson, ziarist localnic semnand editoriale in duminicalul londonez The Observer, un fel de supliment de weekend al cunoscutului cotidian stangist The Guardian, conducerea lui Everton n-ar fi agreat deloc o eventuala impartire a unui nou stadion cu rivala Liverpool.

Wilson, fan Everton, imi explica cum stateau lucrurile: „Nici vorba ca suporterii ori clubul sa fi dorit asa ceva si, oricum, Liverpool nu s-ar fi sinchisit nici ea. Marea majoritate a fanilor n-ar fi fost de-acord, chiar in conditiile in care Goodison Park este si el invechit, unica varianta fiind mutarea inafara orasului, la Kirkby, parte a unui complex comercial. La fel, linia oficiala a clubului e ca mai bine ar juca la Beirut, decat sa imparta cu Liverpool. Opinez ca solutia cea mai practica ar fi fost ca Everton sa se mute tocmai la Anfield Road, care inca e un stadion bun, incat te doare sufletul ca va fi demolat, decat sa ridice si ea o arena abstractizata, dar asta nu se poate intampla nici intr-un milion de ani. Pe de alta parte, stiindu-i pe americani intreprinzatori cum sunt, m-as fi asteptat ca noii investitori de la Liverpool sa faca un ban din impartirea Stanley Park cu Everton. Dar n-au fost interesati.”

Ei bine, doi ani si jumatate mai tarziu, lucrurile sunt incremenite cel putin in privinta impartirii stadionului. Insa cu o mentiune. Daca Liverpool FC ramane ferm pe pozitie, reiterand cu fermitate ca nu doreste construirea la comun a noii arene, Everton Liverpool s-a sucit brusc in urma esuarii proiectului de la Kirkby, cel putin la nivelul conducerii clubului, batand saua sa priceapa iapa ca i-ar surade mutarea intr-un stadion municipal. Asa cum se practica in nordul Italiei de exemplu. Ar fi insa o premiera in Albion.

De la Gary Lineker, adus la Goodison,...

... şi până la Rooney, pe panoul din dreapta, format şi lansat aici, EVERTON a avut mereu meseriaşi, cum s-a văzut şi în recentul 3-3 cu United. Dar deficitul financiar nu i-a permis să fie cu adevărat mare în ultimele două decenii...

Si oare ar fi Liverpool dispusa, in conditiile constrangerilor financiare, sa renunte la linia sa traditionala si sa devina o pioniera in insula, impartind arena cu clubul considerat mai mic, desi atragand mai multi suporteri localnici? Extrem de putin probabil, desi – lasand mandria la o parte – o logica de ordin geografic ar sugera o reevaluare a prioritatilor.

E bine stiut ca Anfield Road si Goodison Park sunt despartite doar de o intindere verde, Stanley Park, o pajiste avand si un lac in preajma arenei lui Everton. In Liverpool, un oras destul de intins, ambele stadioane sunt amplasate asadar in acelasi cartier, fapt ce ar sugera o unire a fortelor, daca barierele traditiei si rivalitatii n-ar sta in cale.

Insa Liverpool, care doreste inadins sa-si pastreze suprematia in oras, stie ca in plan financiar Everton ar fi mai interesata de o asemenea reuniune a fortelor, datorita capacitatii si mai reduse a arenei Goodison Park, incet-incet o adevarata relicva a fotbalului englez. Ca istoric, Goodison e fantastic. Insa realist vorbind, stadionul cu o biserica intr-un colt al sau numai pretabil fotbalului din 2010 nu mai este…

Asta pe cand Liverpool, proiectand noul Stanley Park aproximativ pe locul lui Anfield Road, oarecum rotit si putin deplasat, ar ramane suverana in zona.

Totusi, grijile lui Liverpool se ingroasa, proiectul deja contramandat fiind franat nu doar de lipsa creditarii pentru demararea constructiei, Cuiul lui Pepelea pentru americani, ci de-acum si de pierderile financiare rezultate din eliminarea din Liga Campionilor. In aceste conditii, o clasare de la locul 5 in jos la finele actualei editii de Premier League, echivalenta cu necalificarea in Champions League, ar complica si mai mult situatia, implicit decalajul fata de triunghiul fruntaselor fiind in pericol sa se mareasca simtitor.

În sezonul 2008-2009, Liverpool incasa 23,2 milioane euro din prezenta in Champions League, opt milioane venind din optimea cu Real, spulberata cu 5-0, si sfertul de finala pierdut in fata lui Chelsea. Acum, scurtcircuitata in grupa, Liverpool a ramas cu o gaura in buzunar. Deloc placut, tinand cont de datoriile de sute de milioane ale clubului, renegociate vara trecuta, dar cu scadenta la ora Mondialului sud-african, o situatie noua pentru „Rosii”, condusi vreme de decenii cu mare precautie financiara, nicicand pe… rosu.

Everton, desi nu e imprumutata masiv la banci, n-a adus profit si este unicul club „cu firma” care realmente jongleaza pe un fir de ata, nepermitandu-si vreun lux banesc.

Albastra placă istorică menţionează că biserica din colţul nord-vestic al lui Goodison Park a fondat Everton Football Club. De-atunci, lăcaşul de cult şi casele enoriaşilor, plasate peste îngustele drumuri de tribune, au rămas încremenite în timp, nepermiţând lărgirea arenei lui Everton. Care a tot pierdut teren în plan financiar...

Clişee de pe Goodison Park care certifică faptul că Everton a fost fondată în 1878 drept St. Domingo FC, pe lângă biserica locului, jucând pe Stanley Park...

Liverpoolul fotbalistic n-a fost de decenii bune sub nori atat de sumbri si amenintatori. Problema stadioanelor si implicit a candidaturii orasului in cazul reusitei insularilor de a obtine dreptul de gazduire peste opt ani amplifica grijile suporterilor, dezamagiti de imposibilitatea cresterii veniturilor cluburilor si mai recent de rezultatele negative.

In plan economic, orasul Liverpool n-o duce pe roze iar sugrumarea creditarii si implicit a investitiilor in infrastructura fotbalistica nu-i ajuta deloc cauza. Vechile stadioane sunt amplasate intr-o intinsa zona rezidentiala, cu case insa modeste si multe dintre ele abandonate, cu grilaje la geamuri, intregi strazi fiind chiar parasite si in decadere. Este asteptat buldozerul. Cam aceasta este realitate in preajma parcului Stanley si cat rezultatele bune au curs iar planurile cu americani bogati si potentiale noi stadioane au fost trambitate sus si tare, lacunele majore au fost date uitarii. Dar evenimentele recente au aratat pericolul in care se regaseste orasul fotbalistic Liverpool, intr-o imagine de ansamblu a jocului in Albion.

Anfield Road e încorsetat în spatele tribunei principale de un şir de case părăsite. Mai tot cartierul e aşa...

Celălalt capăt al şirului de case, dinspre peluza Kop, aceeaşi părăsire... GAS OFF.

E de prisos asadar sa mai reamintim ca ultimul titlu national al „Cormoranilor” dateaza din 1990 iar al „Caramelelor” din ’87. Iar ultimele trofee, din 2006 pentru Liverpool, Cupa Angliei la penaltyuri, respectiv din ’95 pentru Everton. Tot FA Cup. Cate n-au strans alde Manchester United, Chelsea ori Arsenal de-atunci, e motiv de depresie puternica pe Mersey…

Loturile de 25: Hargreaves luat, deşi cu un joc în 2 ani

Interesantă lectura loturilor de 25 jucători limitate de noul regulament al Premier League, şi care pot fi completate cu un număr nelimitat de tineri sub 21 ani, fie localnici sau străini. Se ştie deja, este condiţionat ca între cei 25 să se regăsească minim 8 fotbalişti care să fi crescut cel puţin trei sezoane sau 36 luni înaintea împlinirii a 21 ani la cluburi de sub „pălăria” primei ligi engleze ori The Football League sau a federaţiei galeze.

Unele formaţii n-au inclus 25 jucători pe listă, ci doar 20 sau chiar 19, ca Arsenal respectiv Chelsea, „Tunarii” neavând nici un englez în lotul „senior” dar destui care au crescut în Albion înaintea împlinirii vârstei de 21 ani. Asemenea fotbalişti sunt însemnaţi cu un asterisc în listele linkului de mai jos, de pe BBC.

Un inclus norocos e Owen Hargreaves, cu o apariţie ca rezervă în precedentele două sezoane, dar prinzând lotul lui Sir Alex Ferguson. Alţii au fost omişi, ca de exemplu Jonathan Woodgate, de către Spurs, deşi la vremea aducerii sale de la Boro costase milioane bune…

Cât despre Liverpool, Roy Hodgson a numit 6 achiziţii din vară în trupa de 21 „seniori”, şi anume Meireles, Jovanovic, Joe Cole, Konchesky, Poulsen şi portarul Jones.

http://news.bbc.co.uk/sport2/hi/football/eng_prem/8960853.stm

Mark Hughes preia Fulham

Rămasă fără manager în urma trecerii lui Roy Hodgson la Liverpool, finalista Europa League l-a instalat pe galezul Mark Hughes, care fusese demis în decembrie de la cârma cheltuitoarei Manchester City. „Sparky” revine astfel în sud-vestul Londrei, dar nu la Chelsea, în al cărei atac sosea în 1995 de la Manchester United, ci tocmai la rivalii vecini alb-negri.

Fără îndoială, Fulham şi-a depăşit cu mult condiţia în sezonul trecut, depăşind sub expertul ghidaj al lui Hodgson favorite ca Juventus, Shakhtar ori Wolfsburg, iar prioritatea lui Hughes (46 ani) este să amelioreze anticipabilul recul al clubului egipteanului Al Fayed, al cărui buget e o felie din bogăţiile arabilor de la City, aşa încât fostul atacant trebuie să opereze în anumite limite. Nici lotul nu este pe măsura onorabilului loc 12 ocupat în 2010, purtând mai degrabă amprenta pragmatismului lui Hodgson.

Totuşi, deşi perioada sa la Manchester City a fost percepută drept un eşec, în condiţiile în care n-a avut timp şi fler să omogenizeze o echipă sufocată de noi şi noi transferuri de potenţiali titulari, Hughes şi-a creat însă o carte de vizită tocmai ridicând peste aşteptări mai întâi naţionala Ţării Galilor, cu care ajungea în 2003 până în barajul cu Rusia de calificare la C.E., iar apoi pe Blackburn Rovers, până în Cupa UEFA. În această lumină, noua provocare s-ar putea să-i priască abrazivului antrenor, care nu neapărat a fost însă prima opţiune a fanilor de la Craven Cottage.

Ca o coincidenţă, după ce Fulham va debuta în ediţia 2010-2011 în deplasare la Bolton, primul joc acasă va fi duminică 22 august în compania vicecampioanei Manchester United, cu care Hughes cucerea inclusiv Cupa Cupelor în 1991, ca marcator în finală, mai apoi trecând la Barcelona, şi la care „Diavoli roşii” se întorcea ulterior de la Bayern.

Galezului i-au trebuit nici 20 de minute să debuteze cândva cu gol pentru ţara sa. Cât îi va lua acum să menţină pe linia de plutire o echipă miraculos salvată de la retrogradare de Hodgson în 2008 şi apoi ridicată pe culmi nebănuite?

Prin numirea unui britanic la Fulham, Premier League rămâne cu doar 5 antrenori englezi, adică un sfert din totalul managerilor din elită. Foarte puţin… Ar fi Hodgson la Liverpool, Redknapp la Spurs, pe care a dus-o în play-offul Champions League, Bruce la Sunderland, Allardyce la Blackburn şi Holloway la nou-promovata Blackpool.

Majoritari sunt britanicii, şi anume câte trei scoţieni şi irlandezi, doi galezi şi un nord-irlandez, breasla reunind şi 3 italieni, un francez, un israelian şi un spaniol. Dar vor urma demiteri şi permutări, nu-i aşa? În pericol ar fi Chris Hughton, promovat cu Newcastle United, mereu cocoşată râvnind irealist la prea bine, dar şi Ian Holloway, în ciuda miracolului cu „portocaliii” de la Marea Irlandei, Blackpool. Poate nici ibericul Martinez nu doarme dus la Wigan. What about Wenger then? … Well… what about him?

Ce-a fost în capul lui Le Coq Sportif!? Pink…

Multe au fost, sunt şi vor mai fi echipamentele şoade din lumea fotbalului. Dar rozul de deplasare al lui Everton Liverpool pe 2010-2011 pare a le întrece pe toate, mai ales în cândva conservatorul Albion. Tocmai Everton, la prima vedere unul dintre cele mai sobre cluburi din băţoasa Anglie… Sau o fi rozul atât de la modă iar „Caramelele” în pas cu ea, şi noi nu ştim…

Ei bine, explicaţia e următoarea… Everton se întoarce la „origini”, îmbrăţişând moda retro, de pe vremea când cucerea, în roz, primul ei titlu naţional, în 1891. Oare să fi fost la fel de aprins şi rozul de-acum aproape 120 de ani!? Iar cu albastru, dă ca nuca-n perete.

Şi când te gândeşti că „albaştrii” de la Goodison Park, fondaţi în 1878, au într-unul din colţurile stadionului biserica pe lângă care au fost înfiinţaţi. Cu marca asiatică de bere Chang cu elefănţei în pieptul roz, „The Toffees” pot fi siguri că vor fi fluieraţi, ironizaţi şi poate chiar huiduiţi de la Londra şi până la Newcastle. Întrebarea e, câţi fani vor avea cutezanţa să cumpere şi mai ales să îmbrace trusoul? 

http://www.epltalk.com/everton-launch-pink-away-shirt-for-2010-11-season-photo/20441

Sicilienii lui Palermo trebuie că-s invidioşi…

Tamaş şi Di Matteo încep la Chelsea, pe Stamford Bridge…

Fără preşedinte executiv federal şi între două meciuri de Campionat Mondial, fotbalul din Premier League merge înainte, anunţând ţintarul competiţional pe 2010-2011, un calendar publicat din timp, cu bun simţ, în ideea că prima ligă începe în 14 august. Şi nu oricum, ci cu Liverpool – Arsenal!

Iar la revenirea după un an în elită, acum şi cu Gabriel Tamaş în lot, „dungaţii” lui Roberto di Matteo vor debuta pe stadionul unde italianul a strâns câteva sezoane în fotbalul englez. Campioana Chelsea va începe noua stagiune cu un joc acasă în faţa nou-promovatei West Bromwich Albion Birmingham, rămânând de văzut căror recruţi ai lui Ancelotti va trebui Tamaş să le facă faţă. Oricum, odihnit fizic şi verbal de absenţa de la Mondial şi de un silenzio stampa ce-l ţine departe de microfoane, fundaşul român ar putea găsi resursele să-şi crească nu doar cota personală ci a întregului fotbal românesc, atât de şifonat în Insulă de „cazul Mutu”.

Coincidenţă, în săptămâna în care s-a aflat că „Briliantul” e într-adevăr bun de plată foştilor săi angajaţi de la Stamford Bridge, s-a anunţat şi că Tamaş va da o raită peste cam două luni pe la „podul” din SW8. Ancelotti – Di Matteo în prima rundă a unui sezon ce va lua sfârşit, pentru prima oară din 2002 încoace, abia după disputarea finalei Cupei Angliei, în 14 mai, pe Wembley, ce va găzdui în 28 mai 2011 şi finala Champions League. Aşadar, runda a 38-a vine duminică 22 mai…

Lună mai când, pe 7, în antepenultima etapă, e Manchester United – Chelsea, retur al derbyului de pe 18 decembrie de la Stamford Bridge, de unde „albaştrii” lui Ancelotti vor merge pe 26 decembrie la Arsenal. În alte jocuri cheie, United – Arsenal în 11 decembrie, iar dubla United – Liverpool e în 18 septembrie 2010 şi 5 martie 2011, în retur pe Anfield.

În continuare, programul primelor trei etape, cele din august, cu observaţia că s-a renunţat la starturile furibunde, cu etape intermediare… Capetele de afiş, pe Anfield şi în Londra, într-o reeditare a duelului Spurs – Manchester City pentru locul patru.

Aston Villa v West Ham
Blackburn v Everton
Blackpool v Wigan
Bolton v Fulham
Chelsea v West Brom
Liverpool v Arsenal
Man Utd v Newcastle
Sunderland v Birmingham
Tottenham v Man City
Wolverhampton v Stoke

În etapa a doua, pe 21 august…

Arsenal v Blackpool
Birmingham v Blackburn
Everton v Wolverhampton
Fulham v Man Utd
Man City v Liverpool
Newcastle v Aston Villa
Stoke v Tottenham
West Brom v Sunderland
West Ham v Bolton
Wigan v Chelsea

Iar într-a treia, pe 28…

Aston Villa v Everton
Blackburn v Arsenal
Blackpool v Fulham
Bolton v Birmingham
Chelsea v Stoke
Liverpool v West Brom
Man Utd v West Ham
Sunderland v Man City
Tottenham v Wigan
Wolverhampton v Newcastle

Puneti-va ochetii 3D!

Puburile in general se inchid cu zecile pe saptamana, invers proportional cu datoria publica, in crestere zi de zi cu 447.575.342 milioane lire. Iar puburile "de fotbal" vor fi indirect lovite de decizia audio-vizualului de reducere a preturilor percepute en-gros la redistribuirea de catre Sky a "pachetelor" sale Sports. Mereu cu un pas inainte insa, SKY tocmai a lansat in 1.000 puburi transmisiile tridimensionale. Din noutate, in curand obisnuinta...

Mingea e mai usoara si devianta, pornind din bocanci mai luciosi si uneori roz. Inovatii ce de-acum pot fi vizionate tridimensional. Inaugurarea s-a facut cu ocazia derbyului Manchester United – Chelsea, difuzat in “3D” in 1.000 de puburi dotate cu ecrane speciale pentru o asemenea transmisie.

Altadata, mai exact in 16 septembrie 1937, sub genericul “Football at the Arsenal”, anuntat in program la ora 15.40, cu o durata de un sfert de ora, BBC realiza prima transmisie televizata in direct a unui joc de fotbal ori, in fine, a unei experiente tematice in acest sens, pe Highbury, intre prima garnitura a “Tunarilor” si echipa de rezerve. N-a fost atunci vorba de favoritisme la adresa ros-albilor, in fond o usurare pentru daltonisti in conditiile transmisiei in alb-negru, ci de situarea studiourilor in acele vremuri in proximitatea arenei, la Alexandra Palace.

Ce diferenta. Acum au avut nevoie doar de-o pereche de ochelari pretati vizionarii in “3D” si ceva maruntis, perceput pare-se la intrare. Puburile pioniere, tinand cont de avalansa de cereri, n-au ratat ocazia sa faca un ban in plus, incepand astfel sa amortizeze investitia cu tridimensionalul. Iar poate pana si fanii lui United au inghitit mai usor cu ochelarii fumurii galusca esecului si ofsaidul la Drogba. Fotbalul este de-acum cinematografie si arta, mai mult decat un simplu joc, ci divertisment sorbit la un cocktail inclusiv de tinere din clasa de mijloc.

Ei bine, lansarea pe piata e opera aceluiasi BSkyB, difuzor prin satelit ale carui plati pentru drepturile de televizare au generat relansarea in 1992 a intaii divizii in formula Premier League. Platile au tot crescut si-au crescut, ajutand cluburile din elita fie sa-si atraga jucatori tot mai buni, inclusiv tot mai multi straini, si sa-i plateasca treptat tot mai bine, fie sa-si mareasca stadioanele. La inceputuri, in mai ’93, United contabiliza o medie anuala la Old Trafford de 35.132 spectatori. In 2009, mai mult decat dublu: 75.304. La fel Arsenal. De la 24.403, la 60.040 in editia trecuta…

Deci difuzarile au mers mana in mana cu cresterea asistentelor. Prosperitate. Insa premiera de la United – Chelsea a venit la finele unei saptamani in care BSkyB a primit ordin de la audio-vizual sa reduca preturile percepute celorlalti difuzori pentru vanzarea en-gros a pachetelor SkySports 1 si SkySports 2, fiind vorba de o micsorare a incasarilor celei care detine partea leului in privinta drepturilor cu peste 20%, daca nu chiar batand spre o treime.

Cu alte cuvinte, pare-se urmeaza a fi subtiata “mierea” turnata la Premier League, cu efecte secundare in achizitia de jucatori si plata regeasca a starurilor. Pusa vadit la colt, si argumentand ca a investit urias peste ani pentru a-si castiga si mentine piata, BSkyB a dovedit insa ca e cu un pas inaintea tuturora, scotand din joben iepurasul de Pasti cu tridimensionalul. Care, bineinteles, va lua amploare in noul sezon… 

Altii, in incercarea de a contracara monopolul lui BSkyB, au dat in primire. Irlandezii de la Setanta au licitat pentru o felie din drepturile Premier League, si nu numai, insa palaria a fost prea mare iar urmarile, falimentare pe piata britanica. Locul in campionat i l-a preluat ESPN, probabil de decenii tanjind sa intre pe piata fotbalistica, si mai ales cea insulara, iar in alte competitii inclusiv alde pagina virtuala a Federatiei Engleze. Cu alte cuvinte socul a fost dublu. Nu doar pentru Setanta, nerezistand concurentei inegale pe piata dominata de BSkyB, ci si pentru acele foruri – The Football League, FA Cup – ce-i incredintasera oarece drepturi de televizare.

Ba chiar triplu. Pentru ca Setanta a facut la vremea sa valuri, sesizand audio-vizualul in privinta monopolului BSkyB, investigatiile demarate pe-atunci avand finalitate in recenta impunere de cedare la prêt redus a transmisiilor sale.

Chit ca vestea a fost primita cu reticenta de Sky Sports, ba chiar cu o tacere de mormant de beneficiarele din Premier League, cluburile si-asa luand aminte la decizia unui superstar ca Xabi Alonso de a parasi insula odata ce-a fost anuntata cota de impozitare de 50% pentru anumite plafoane inalte de venit, totusi sunt destui bani, de bine de rau, in cuferele elitei.

Insa un caz recent petrecut pe vale in jos poate fi ca un semnal de alarma pentru fotbalul “mare”, fie el si tridimensional. Ani de zile au pacatuit gruparile din diviziile inferioare, dupa colapsul primei retele terestre digitale, ITV Digital, a carei lansare s-a bazat inclusiv pe un atractiv pachet fotbalistic, prin castigarea drepturilor de televizare a partidelor din Football League, esaloanele doi – patru ale jocului profesionist, pentru sezonul 2001-2002. Intentii minunate, dezastru total…

Lansarea n-a prins la public, nu multi s-au abonat si in disperare de cauza ITV Digital a mieunat sub fereastra Football League sa faca uitate 130 milioane din totalul de 315 al contractului. Forul fotbalistic nici n-a vrut s-auda, ITV Digital a intrat in incapacitate de plata iar cluburile, bazandu-se pe predictiile unor venituri substantial crescute din noul contract, au ramas cu buzele umflate. Iar unele au fost atat de vaduvite incat mai ca au pus lacatul. Degeaba s-a agitat Football League, pierzand procesul in care solicita compensatii.

In fine… Un club fondat in 1885 si care s-a regasit din 1931 in Football League a disparut momentan de pe harta fotbalului. Am mai scris in acest sezon de Chester City, cea cu arena Deva Stadium jumi-juma in Anglia si Tara Galilor. Pe-atunci, fosta castigatoare a Cupei Tarii Galilor in 1908, ’33 si ’47 inca lua apa in subsolul ligii a cincea, Nationwide Conference, unde pornise vara trecuta, dupa 5 ani petrecuti intre profesioniste, cu o penalizare de 25 puncte, dintre care 10 provenite din intrarea in mai 2009 pe mana administratorilor, dupa faliment, iar 15 sustrase pentru ulterioare nereguli financiare.

De-atunci insa, Chester City a ajuns in situatia de a nu se prezenta in 9 februarie la Forest Green, pentru jocul cu Rovers, fotbalistii solicitandu-si salariile, motiv pentru care forul Nationwide Conference a suspendat-o timp de 7 zile iar finalmente a exclus-o din competitie. Ceva nou in Albion dar care iata, s-a intamplat!

Meciul cu Ebsfleet, 1-2 pe “Deva”, avea sa fie ultimul din istoria lui Chester City, liga a cincea continuand in 23 de echipe, schioapa. Culmea ironiei e ca unicul triumf in liga din palmaresul clubului a fost tocmai Nationwide Conference, in 2004, cand se parea ca precedentul faliment, din octombrie ’98, fusese dat uitarii. Dar astfel a sfarsit clubul ce il dadea in 1980 pe Ian Rush pe 300.000 lui Liverpool si la care a jucat 176 meciuri Terry Owen, nimeni altul decat tatal lui Michael.

Curajosi de-ai locului spun ca in vara gruparea se va relansa din ligile “foarte mici”, de la baza, dar pana una alta si Chester a fost oarecum o victima a filtrarii cu taraita a banilor din televizari catre esaloanele inferioare. Ar fi fost tare greu de crezut pana in februarie ca in Conference sa se ajunga la etape in sir cu “echipa <X> sta”, din lipsa de adversar…

Mai greu pentru „Tunari” pe Lane decat la Camp Nou!?

Miercuri seara e Tottenham – Arsenal, „The Classic” in nordul Londrei, iar Manuel Almunia a lansat razboiul psihologic spunand ca ar fi mai dificil pentru „Tunari” pe White Hart Lane decat in arena barceloneza unde tocmai a incasat patru. Diplomatie.

"Captain" Fabregas e out...

... asa incat sperantele cad pe umerii lui Walcott. Va fi el la Lane in postura de marcator de pe afisul magazinul oficial al "Tunarilor din statia Finsbury Park?

Cert e ca Arsenal nu-si va permite sa cedeze piesele grele, gen Fabregas, mai ales in fata asaltului tot mai evident al lui City, daca vrea sa-si pastreze locul in "careu". Tricourile pot fi insa intr-adevar vandute la solduri... Alte modele apar in iunie...

Vizitele ros-albilor la Lane spun insa cu totul altceva… 0-0 in sezonul trecut. O victorie cu 3-1 cu inca o editie in urma. Si tot asa… 2-2. 1-1. 5-4. 2-2. 1-1. 1-1. 1-1. Ultimul succes al lui Spurs acasa in dauna Arsenalului, in Premier League, dateaza din 7 noiembrie 1999, cand Iversen si Sherwood marcau intr-un 2-1, cum puteti vedea aici…

http://www.mehstg.com/arsestat.htm

In contrast, la finele lui octombrie, pe cand Spurs se pregatea sa descinda pe Emirates pentru o deplasare de campionat in care n-a mai triumfat din 1993, Robbie Keane trambita ca bleumarinii au un lot cel putin la fel de bun ca Arsenal. Pe-atunci, rivalele locale erau vecine si in clasament dar si surclasarea semnata de „dubla” lui van Persie si golul lui Fabregas i-au distantat intre timp pe „Tunari”. Care miercuri, in direct pe Sky Sports, pot sari cu o victorie peste campioana United, pe locul 2, in vreme ce cele trei puncte nu i-ar fi suficiente lui Spurs s-o ajunga pe locul 4 pe Manchester City.

Totusi, cum la bataie sunt locuri in Champions League, derbyul de pe Lane e ascutit ca taisul lamei. Iar vorbele lui Keane, paradoxal revigorat la debusolata Celtic dupa eliminarea cu irlandezii sai, s-ar apropia acum de liman, cand principalul marcator al „Tunarilor”, capitanul Fabregas, pare a nu mai adauga celor 15 reusite in liga, alaturandu-i-se lui Gallas in infirmerie, de unde tocmai a iesit la antrenamente normale van Persie.

Fara piese cheie, Arsenal poate spera doar ca lidera Chelsea sa alunece pe o coaja de banana, nepermitandu-si in schimb la randul ei sa paseasca gresit. Mai ales la Lane. Unde gazdele, socate de eliminarea in prelungiri pe Wembley, vizeaza o rabufnire imediata, poate prin principalul lor puncher, Defoe, cel cu 17 goluri in campionat dar si inlocuit in semifinala F.A. Cup.

Traditia e net defavorabila lui Spurs, impotriva-i fiind si oboseala acumulata pe „islazul” alunecos de pe Wembley, intr-un weekend pe cand Walcott s-a tolanit la un Play Station din fotoliu, cu Messi golgeter. Dar vor conta pana la urma absentii fara de care Wenger n-ar concepe sa-si inchege unsprezecele?

Cert e ca Berbatov, desi strangand totusi 12 goluri in Premier League pentru United, s-a indepartat de statutul de titular de drept pe Old Trafford pe cand i-ar fi putut servi si pe mai departe cu folos lui Spurs, de unde ca tocmai jucatorii cheie cedati recent de cluburile fortand usa primelor patru au mentinut decalajul si nu neaparat prin contributia adusa la noile grupari ci prin lasarea unui gol in urma lor.

Se prea poate ca Manchester City, care o asteapta spre final pe Spurs la Eastlands, sa reuseasca intr-adevar marea ascensiune, facand rocada in careu cu Liverpool, alte eventuale clarificari fiind asteptate in „dubla” de sambata, City – United in Manchester si Spurs – Chelsea in nordul Londrei. E posibila o dupa-amiaza mai tensionata ca asta!? Ma indoiesc… Iar jocul rezultatelor ar putea-o gasi duminica in varf tocmai pe Arsenal, ce va descinde si la Wigan.

Dar pozitia lui City, intarita vara trecuta si cu Barry, capitanul lui Villa, si Lescott, fundasul lui Everton, cu care-si permite luxul sa-l tina chiar si in tribuna, isi gaseste pe undeva explicatia exact in slabirea prin punctele esentiale ale contracandidatelor sale la amenintarea respectivului careu. Villa, eliminata neceremonios din Cupa Angliei, cu talpa lui Terry pe tibia lui Milner, si Everton, ce gasea un inlocuitor imediat in defensiva in persoana lui Distin, mai au doar sanse limitate la pozitia inhatata de City, si asta poate tocmai datorita constrangerilor bugetare suferite in mod evident de O’Neill si Moyes.

Pe cand Spurs s-a descurcat cu cateva puncte mai bine gratie aducerii lui Redknapp cu sine a varfurilor inegale de la <Pompey>, Defoe si Crouch, care ar da uitarii trecerea pasagera a lui Berbatov pe la Lane daca vor izbuti ceea ce Keane si compania ratau la potou tocmai in fata lui Arsenal, in „afacerea lasagna”, in urma cu patru ani… Calificarea in Champions League.

Si acum, ca si atunci, Spurs e foarte aproape de locul patru. In 2006 l-a pierdut in ultima etapa. In 2010 pare a avea nevoie de salturi de cangur pentru a prinde urma „miliardarei”. Pe cand City si-a creat avantajul de a cheltui masiv, progresand insa poate mai mult gratie reculului lui Liverpool, celelalte trei au batut mai degraba pasul pe loc in raport cu fruntasele iar rezultate recente din alte competitii, un United – Villa 2-1 in finala Cupei Ligii si Chelsea – Villa 3-0 sambata, sunt sugestive in acest sens.

De aceea, cu toata precautia si temerile de fatada ale lui Almunia, o Arsenal tragand la titlu ramane mai potenta chiar si fara „Tunari” cheie in linia intai decat urmaritoarele lipsindu-le acel ceva. De fapt, marea victorie a lui Wenger in acest sezon a fost sa se regaseasca inca si-acum, in aprilie, pe podium, in lupta pentru titlu, dupa ce in vara ii era prezisa o soarta impartasita azi de Benitez cu „Cormoranii” lui…