Loturile de 25: Hargreaves luat, deşi cu un joc în 2 ani

Interesantă lectura loturilor de 25 jucători limitate de noul regulament al Premier League, şi care pot fi completate cu un număr nelimitat de tineri sub 21 ani, fie localnici sau străini. Se ştie deja, este condiţionat ca între cei 25 să se regăsească minim 8 fotbalişti care să fi crescut cel puţin trei sezoane sau 36 luni înaintea împlinirii a 21 ani la cluburi de sub „pălăria” primei ligi engleze ori The Football League sau a federaţiei galeze.

Unele formaţii n-au inclus 25 jucători pe listă, ci doar 20 sau chiar 19, ca Arsenal respectiv Chelsea, „Tunarii” neavând nici un englez în lotul „senior” dar destui care au crescut în Albion înaintea împlinirii vârstei de 21 ani. Asemenea fotbalişti sunt însemnaţi cu un asterisc în listele linkului de mai jos, de pe BBC.

Un inclus norocos e Owen Hargreaves, cu o apariţie ca rezervă în precedentele două sezoane, dar prinzând lotul lui Sir Alex Ferguson. Alţii au fost omişi, ca de exemplu Jonathan Woodgate, de către Spurs, deşi la vremea aducerii sale de la Boro costase milioane bune…

Cât despre Liverpool, Roy Hodgson a numit 6 achiziţii din vară în trupa de 21 „seniori”, şi anume Meireles, Jovanovic, Joe Cole, Konchesky, Poulsen şi portarul Jones.

http://news.bbc.co.uk/sport2/hi/football/eng_prem/8960853.stm

Granitul de Basel ia aur Mondial (…sau de ce nu m-a mirat Spania – Elveţia 0-1)

Nu pot zice că am „mirosit” eşecul Spaniei dar am avut senzaţia certă că Elveţia îi va face seara amară, chiar sperând în asta, din moment ce mi-i luasem pe helveţi, aşa, de haz, drept simpaticii mei la turneu. Citiţi Mondial 2010: joaca de-a Pronosticul, postat înaintea startului competiţiei… Iar la finele acestei postări, recitiţi o postare a mea din 16 noiembrie 2009, despre acelaşi fotbal elveţian, Granitul de Basel ia aurul Mondial…

O federaţie naţională care reuşeşte de nicăieri să câştige la prima apariţie titlul mondial la juniori, este demnă de respect şi în mod sigur bine structurată, organizată şi cu calităţi certe în componentele fotbalului pe care-l păstoreşte, pentru a fi luată în seamă la adevărata valoare. Pe această idee, că Elveţia a devenit în noiembrie 2009 campioană a lumii la juniori sub 17 ani, într-o competiţie în care România nici pe departe n-a ajuns, am şi estimat că roş-albii ne pot surprinde şi cu seniorii lor… Mulţi sunt cei care îi iau în derâdere pe elveţi sau orice altă naţiune fotbalistică fără nu ştiu ce carte de vizită, însă fotbalul s-a aplatisat valoric iar pe fondul aceastei mai mici marje de diferenţă între echipe vine şi avantajul Ţării Cantoanelor de a propune un „sânge împrospătat” cu naturalizări mult mai lesne unor mai mari naţiuni vecine. 

Mai jos, câteva consideraţii în sprijinul ideei că 0-1 n-a fost o într-atât de mare surpriza… În primul rând, s-a mai întâmplat ca favorite să înceapă cu stângul, ca de exemplu Argentina cu Camerun, doar pentru a ajunge totuşi ulterior în finală. În al doilea rând, şi asta tot din punct de vedere spaniol, calitatea de favorită nu-i prinde bine, ibericii fiind apăsaţi atât de postura actuală de campioni ai Europei cât mai ales de constanta presiune de ordin tradiţional-istoric de a sparge odată şi odată greaţa. Pe fondul unei frustrări de decenii s-a mulat acum un statut de scalp preţios. Ca atare, cu conştiinţa propriei valori, Spania şi-a permis luxul să descindă pe platourile sud-africane abia în buza startului competiţiei. Chiar aşa, nici câteva zile de acomodare acolo!? N-a fost aşadar de mirare că lui Torres i s-a acordat ceva mai mult timp de acomodare, fiind lăsat la debut pe banca de rezerve… 

Deloc mai puţin important, în al treilea rând nu trebuia subestimată valoarea managerială a germanului Ottmar Hitzfeld, selecţionerul Elveţiei. Un antrenor deseori învingător în dauna armadelor spaniole de club. Care, ca şi Rehhagel la cârma Greciei, a insuflat elevilor săi ideea că statutul de „buturugă mică” îi va prinde bine în plan psihic, beneficiind de elementul surpriză. Ţara Cantoanelor nu s-a aliniat sub presiunea nevoii de mare performanţă la Mondial, aşteptările presei şi a publicului fiind mici. Subestimare din partea lumii fotbalului de care Blaise N`Kufo si colegii au profitat cu 1-0 şi-o bară.  

Şi pentru că am amintit de jucători de culoare pigmentând albul de lapte al Bernei, Gelson Fernandes, marcatorul, a primenit şi el spaţiul fotbalului de naţională din Elveţia tot aşa cum vigoarea şi determinarea turcilor naturalizaţi Swiss dă un plus de potenţial trupei lui Hitzfeld…

Desigur, 0-1 nu înseamnă nici că Elveţia s-a calificat, nici că Spania e out, chit că va avea joc greu cu Chile, însă e dovada că mingea e rotundă, că favoriţii sunt şi ei oameni şi că deseori cei desconsideraţi se dovedesc a fi mai buni decât par.

În continuare, mai jos, Granitul de Basel ia aurul Mondial, aşa cum îl publicam pe acest blog în 16 noiembrie 2009…  

GRANITUL DE BASEL IA AURUL MONDIAL

S-a intamplat duminica doar pentru a doua oara in doua decenii ca o reprezentativa europeana sa castige Campionatul Mondial sub 17 ani, o afacere preponderent nigeriano-braziliana.

A trebuit sa descinda in Nigeria o debutanta absoluta la aceasta categorie de varsta, Elvetia, pentru a rasturna calculele hartiei, pentru a infirma o traditie nefavorabila Europei si nu in ultimul rand pentru a sugera ca fotbalul mileniului III la nivelul selectionatelor nationale extrage deja avantajele si poate culege roadele unei fericite alchimii rezultate din naturalizari.

Tara Cantoanelor, desi neutra si nealipita clubului celor 27 din Uniunea Europeana, este in mod paradoxal un adevarat Babilon universal prin imaginea sa fotbalistica reprezentata pe scena mondiala de aceasta nationala de tineret. In finala, Elvetia lui Ryser a deposedat gazda Nigeria de titlul mondial, prin golul nouarului Haris Seferovic, un mandru Grasshopper de Zurich dar originar din Bosnia si Hertegovina. 1-0.

Tara alpina nu s-a topit aidoma ciocolatei Milka in cazanul generat de cei 60.000 fani ai gazdelor in arena din Abuja, ci a fost de Granit, aidoma prenumelui mijlocasului ei Xhaka, si a adus aurul mondial pe batranul continent, reamintind de triumful Frantei in Caraibe, in 2001. In contrast, nigerienii, suspectati tocmai de alti africani, ghanezii, in privinta „datelor din buletin” relativ la varstele jucatorilor ei, un semn de intrebare ce planeaza de decenii cand e vorba de tinerii fotbalisti ai continentului negru, n-au adaugat celor 3 titluri mondiale la U-17, ramanand pe acelasi palier cu brazilienii.

Inca doua consideratii… Numarul mare de goluri cu care a triumfat Elvetia este o revelatie entuziasmanta, semn ca ros-albii nu s-au strecurat spre cucerirea aurului, ci au turat toate motoarele. 2-0 cu Mexic, Pajtim Kasami si Rodriguez marcand inaintea pauzei. Apoi 4-3 cu Japonia, Haris Seferovic inscriind in ambele reprize iar Granit Xhaka si Ricardo Rodriguez de la 2-2. A urmat un surprinzator 1-0 cu Brazilia, semnat de decarul Nassim Ben Khalifa.

In optimi, unicul meci in care Elvetia n-a castigat in timpul regulamentar de joc, intinzandu-se si in prelungiri in dauna Germaniei, pentru un 4-3 in care a condus de fiecare data, prin golurile acelorasi Rodriguez si Seferovic, dublati de Andre Goncalves si acelasi Ben Khalifa. In sferturi, elvetienii au trecut si de vecinii de la sud, italienii, Ben Khalifa si Oliver Buff inscriind intr-un 2-1. In semifinala, festival de goluri, din nou cu 4 reusite, de aceasta data fara replica din partea Columbiei: Ben Khalifa, Seferovic, Bruno Martignoni si Rodriguez pe lista marcatorilor. 

Total… 5 goluri Seferovic, 4 Ben Khalifa si Rodriguez…

A doua notita, pe marginea numelor invingatorilor. Pe Granit Xhaka si Pajtim Kasami, deschizatorul de partie de la Lazio, stim de unde sa-i luam. De extractie balcanica, aidoma altui „helvet”, Haris Seferovic, un bosniac de etnie musulmana. Ar mai fi Ben Khalifa si Rodriguez si Martignoni. Baieti de 17 ani din cel putin a doua generatie de familii imigrate in Tara Cantoanelor. Tineri care au intuit in fotbal o cale de ridicare, de afirmare. Au mai jucat in finala Goncalves, Sead Hajrovic, un alt nume cu sonoritatea spatiului ex-iugoslav, nascut la Brugg (Elvetia) din parinti bosniaci, si Kofi Nimeley. Pe cand pe banca au luat loc alde Nakic, Mijatovic ori Kiassumbua.

Elvetia a oferit oglinda perfecta  a unui inceput de mileniu fara granite, in care tineri din diverse comunitati si etnii triumfa sub un anume steag. Este un exemplu sugestiv al metamorfozei sociale din acest deceniu, cu globalizarea aratandu-si efectele rezultate intr-un termen relativ scurt si in lumea fotbalului. A carui fata in viitorul imediat e oferita tocmai de imaginea Elvetiei sub 17 ani. Fotbalul lui 2015. Nume de care vom mai auzi, un Granit Xhaka de Basel ce ar putea deveni un Anelka al deceniului viitor.

Fotoreportaj la Şcoala de Fotbal Marcel Baban, un club Leu

În editorialul ŞUTURI ÎN ZID m-am inspirat din curtea Şcolii de Fotbal a fostului atacant polist şi rapidist Marcel Băban, un jimbolian ce a investit cu suflet acasă, în propria bătătură, întru depistarea, creşterea şi lansarea junilor fotbalişti din Banat. Momentul l-am ales intenţionat la startul unui Mondial fără România, şi într-un oraş la graniţa cu Serbia „5-0”, pentru a amplifica mesajul că foşti jucători ca Marcel, nişte slujitori ai Sportului Rege cam din generaţia unor mai renumiţi alţi investitori în fotbalul „mic”, ca Popescu şi Hagi, sunt licărul de speranţă al revigorării acestei discipline sportive. Nu „Maybach” cheltuind pe mercenari împing lucrurile înainte, nu aceea e politica necesară, chiar dacă „dă bine” în fotbalul globalizat al Uniunii Europene. Reţeta e şi în curtea lui Băban, la marginea Jimboliei… Poftiţi.

Tribuna se umple de părinţi la jocurile Şcolii...

Roşcovanul piticot, simbol al fotbalistului de mâine...

Un gazon calitativ pentru nivelul Diviziei D. Ce va fi flancat de o tabelă electronică

Leul Jimbolian e gata de luptă...

A inlocuit un antrenor strain cu un altul tot de peste hotare, a folosit 22 de “stranieri” din totalul celor 32 jucatori utilizati si a cucerit titlul de campioana. In plus, a incheiat cu opt straini in teren prelungirile finalei Cupei Romaniei, in fata unui club catarat in ultima clipa pe podium cu 18 fotbalisti “de-afara” in lotul de 31.  

Prin prisma rezultatelor lui CFR Cluj si FC Vaslui si a acestor numere, reteta de a racola jucatori de peste hotare pare a da roade. Drept un alt exemplu, FC Timisoara a patruns si ea din nou in eurocupe cu aproape jumatate dintre componentii lotului straini.

Ziarele duduie de alte asemenea transferuri, caimacul bugetelor fruntaselor e probabil conferit “mercenarilor” iar pe toboganul diviziilor in jos aud zgomotul unei motocoase. Pasesc spre teren printre statuile de teracota, fotbalisti “piticot” in rosu-negru ce dau si mai mult suflet si culoare gospodariei jos palaria de la stadionul Scolii de Fotbal Marcel Baban. “Micutii” ne reamintesc ca aici nu-i doar “casa” unei divizionare D-Timis oarecare, ci o pepiniera cu trei grupe de varsta, 1994, 1996 si chiar cu pusti de scoala primara, cu totii batand la portile fotbalului.

Initiativa lui Marcel Baban, intors la vatra in Jimbolia, inclusiv dupa trei perioade la Poli, e la fel de curajoasa si incisiva ca sarjele sale de altadata spre gol, in alb-violet, ba mai mult, demna de toata admiratia si lauda. Politica sa este la polul opus, unul pozitiv, celui de mercenarizare a fotbalului romanesc, oferind samanta sperantei unor altfel de seri decat acea sambata de 0-5 la Beograd. Chiar… Aici, la Jimbolia, granita cu sarbii e la o aruncatura de bat.

Cat e de greu sa cheltui bugete de milioane pe achizitii din Slovacia si pana peste mari si tari? Cat e de usor sa lupti pentru a creste din putin si a incerca sa lansezi niste baieti stransi din zona Banatului la Scoala de Fotbal dintr-un orasel de frontiera? Motocoasa amuteste si Vasile Handa, ajutorul administratorului Tibor Boros, isi sterge sudoarea: “E cu mult mai greu, de exemplu daca ai compara cu sprijinul oferit fotbalului in anii in care aparam si eu. O faceam pe patru salarii”.

Vasile Handa, portarul de altădată, om priceput şi de nădejde la stadion

Baban a selectat si inrolat la Scoala sa tineri in devenire din imprejurimi, sa zicem din Clarii Vii, ori localnici jimbolieni, ca Ionut Puica, numarul 5, dar si de pe raza intregului judet sau chiar din Timisoara, ca de exemplu sesarul Radu Domsa, ba si tocmai de la Resita. Recruti de prin alte parti carora le asigura cazarea la internat, cu casa – masa si transportul la domiciliu.

Baietii sunt in crestere si mananca pe rupte. Ideal pentru dezvoltarea lor, o problema insa pentru punguta investitorului. Dar unde e pasiune si dragoste de fotbal, sunt si idei. O cladire in constructie, in spatele portii dinspre intrare, isi asteapta peste vara noua bucatarie cu cantina pentru juniori, alipindu-i-se o sala de forta, adaugiri cu economisiri pe termen lung la o baza sub semnul leului ridicat pe picioarele din spate, stema clubului. Da. Scoala de fotbal ia avant, capata aripi. Club de fotbal.

Si de ce n-ar fi sperante? Cazna si priceperea unei maini de sufletisti inmugureste rodul, portarul Eduard Pap si treiarul Florin Ardelean cochetand in aceasta primavara cu lotul national de juniori. Binoclez pe Google un mesaj cu majuscule dezvaluind munca depusa la Scoala lui Marcel Baban: “Sunt sigur ca cei de la Poli l-au monitorizat pe Eduard Pap, pentru ca ar fi pacat sa-l racoleze alte echipe!!! Atentie mareeeee Poli Timisoara!!!” A carei poarta a fost aparata candva de Calin Frunza, acum ajutorul lui Octavian Popescu la aceasta cea mai tanara garnitura din Divizia D-Timis.

Vestiare curate, bine dotate. Tineri ca reşiţenii Totu, Popescu şi Mitru, ori ca "uriaşul" Chitucea, sunt instruiţi şi cu magneţi de marcatorul în eurocupe de altădată, Octavian Popescu...

Momentan, in vestiarul “luna” si cu tabla magnetica, parte a cladirii incluzand sala cu bazin si sauna, 1. Eduard Pap isi are cuierul sau. Dar initiativa, investitia si munca de la Jimbolia pot da curand rod, pe merit. “Batatura” lui Baban de la marginea Jimboliei e un mic plaman sanatos al fotbalului nostru. E un exemplu pozitiv.

Nu multi sunt fostii fotbalisti care au luat in piept anevoiosul urcus de a creste si lansa tinere talente. Atacanti ca Giuchici si Baban sau, daca e sa amintim lideri de generatie, Popescu si Hagi, sunt reali slujitori ai fotbalului – si nu falsi “oameni de fotbal” – care au inteles ca singura sansa de a-l ajuta cu adevarat este sa recladeasca la bazele sale, sa insamanteze la radacini.

Iar efortul unora ca Marcel Baban ori Miodrag Giuchici e cu atat mai remarcabil cu cat investitia initiala n-a avut aportul substantial al sumelor agonisite de cei doi Gica in fotbalul mare. A face din putin bici implica sacrificiu. A urma un plan viabil de afaceri implica inevitabil la inceputuri si pierderi. Roadele, profitul, peste ani de rabdare…

Desigur, a arunca in focuri generatia ’94 in competitia Diviziei D, in paralel cu meciurile de la juniori, atarna si mai greu pe umerii tuturora la Jimbolia. Insa modelul propus de Marcel Baban poate oferi acel altceva atat de necesar unui fotbal sufocat la varfuri de tendinta de a achizitiona straini cu lopata, drept un alt semn al desavarsirii unei piete de desfacere de mana a doua in Romania, fie ea… Billa sau Kone, intru croirea peste noapte a celui mai lesne drum spre eurocupe.

La vestiare, inclusiv bazin si sauna!

Distribuitor oficial Saller, ce imbraca si UTA, Marcel Baban a reinvestit in juniorii si copiii fotbalului de maine. Bravo! A facut-o probabil cu nostalgia acelor glorioase jocuri de pomina de altadata. Remember 4-3 cu Ceahlaul, prin zloata, pe lapovita. Marcel, eroic...

De pe aceasta banca de rezerve s-ar putea ridica prim-divizionari de maine... Timpul le va lamuri pe toate

Obsesia bolnava a mass-media cu lupta oarba din prima jumatate a Ligii 1, dusa deseori cu straini si in care doar Galatiul pare a marsa pe tineri din zona, pierde din vedere necesitatea incurajarii “fotbalului mic”, unul insa mai vital in marea schema a lucrurilor decat ar putea parea la prima vedere. Nu-i greu de intuit ca declinul selectionatelor nationale a fost exacerbat de invazia “stranierilor”, pe fondul penuriei de talent autohton veritabil. Si atunci nu si asemenea scoli de fotbal pot fi rotitele benzii rulante a regenerarii fondului de jucatori “interni”?

Dar in baza sportiva “luna” a Jimboliei, proaspat vopsita si cu gust amenajata, nici cati ai numara pe degete nu sunt cei care si centreaza, si dau cu capul. Oare vor si marca intr-o buna zi? Instinctul de antreprenor l-a ajutat pe Marcel Baban sa infloreasca atat Ro-Sport-Saller-Baban, firma de distributie de echipament sportiv “made in Germany” pe taram romanesc, cat si conlucrarea cu alti sponsori si autoritati locale, Jimbolia ajutandu-l de exemplu cu cheltuieli de regie la stadioane, si scriu la plural pentru ca ingrijitorul Handa imi arata si terenul de antrenament “de la plopi”, unul pare-se cu gazonul “chiar mai bun”. Iar cel de la stadion imi pare mai in palma decat Wembleyul…

Motocoasa zbarnaie din nou, tunzand totul in spatele portii si-n lateralul tribunei. Marcel si mana de sufletisti de la scoala-club insamanteaza fotbalul din putin, fara timp de lamentari prin presa nationala, ca pe la curti mai mari, ca de exemplu Timisoara nu sprijina, “face” ori merita. La Jimbolia, “piticotii” lui Marcel nu se pierd in iarba iar fostul varf pune bob la radacina fotbalului. Cu ceva mai multi entuziasti ca Baban si mai putini Copos sau “Maybach” Becali, o mult mai restransa natiune ca Serbia ar putea fi candva invinsa in drumul spre Mondiale.

In grupa cu Tunisia si Columbia

In editia de marti a <Fotbal vest> am incercat sa argumentez cu date, amintind in contrast de propulsarea generatiei Luceafarul, faptul ca nereusitele peste ani ale selectionatelor de juniori si tineret ale Romaniei au dat suficiente indicii in privinta absentei “tricolorilor” si de la al treilea turneu final mondial la rand.

Ati vizionat tragerea la sorti de la Cape Town? Un bun prilej de reflectie pentru cei ramasi acasa.

Saptamanile trecute, in 15 noiembrie, s-au implinit 20 de ani de la un succes al Romaniei ce punea capat unei asteptari de exact alti 20 de ani pentru calificarea la Campionatul Mondial. De ce s-a putut atunci, in niste vremuri incomode, si nu mai nou, intr-o tara emancipata cu Maserati si elicoptere? Nu neaparat pentru ca respectivele preliminarii au fost mai abordabile, cu doar 6 jocuri in program.

Victoria “tricolorilor” cu 3-1, dubla lui Balint si Sabau intorcand rezultatul in fata Danemarcei, a fost consecinta fireasca a unei activitati mai riguroase si constante peste ani de depistare, selectie si instruire tehnico-tactica a tinerelor talente la nivelul fotbalului romanesc. In fond, Andone, Rednic si Balint, dublu marcator si la turneul final din 1990, incepeau atunci in remiza impotriva campioanei mondiale la zi Argentina, dupa ce obtinusera bronzul la categoria sub 20 de ani, cu 9 ani inainte, in Australia.

Acea a treia editie a Mondialului de tineret avea sa se constituie si in unica prezenta a Romaniei la turneul final, din 17 incercari, roadele avand sa se vada peste ani. In octombrie ’81, “cangurii” remizau 1-1 cu Brazilia, gol Dorel Zamfir, apoi bateau Coreea si Italia cu 1-0, prin reusitele lui Sertov respectiv Gabor, si treceau de Uruguay cu 2-1, gratie lui Eduard si Fisic, abia Germania Federala oprindu-i pe romani in prelungirile semifinalei. Pentru locul 3, Gabor marca unicul gol impotriva Angliei…

Peste cativa ani, in campania 1984-’85 a Campionatului European sub 19 ani, “tricolorii” reuseau unica lor clasare in frunte, in fata Cehoslovaciei, a sovieticilor si a Turciei, calificare ce-i trimitea la turneul final, risipit ce-i drept lamentabil, cu 0-3 si 0-5 in fata vest-germanilor si a Iugoslaviei.

Dar din cele doua generatii s-au gasit totusi destui recruti pentru a califica reprezentativa de seniori la Coppa del Mondo, unde, un pas inainte, s-a reusit accederea din grupe. Iar pe valul entuziast generat de experienta pozitiva din Cizma, Romania se califica pentru a doua si ultima oara, din 25 editii, la C.E. sub 19 ani, in iulie 2003, din nou irosita, fara gol marcat si o remiza, in jocuri cu Turcia, Portugalia si Ungaria.

Au fost zvacnirile timide ce au improspatat in deceniul trecut lotul de seniori calificat de trei ori la rand la Campionatul Mondial, avandu-i drept lianti intre generatii pe Petrescu, Gheorghe Popescu, Hagi si Lacatus, invingatori ai danezilor in ’89 dar si ai englezilor in ’98.

Exista asadar o legatura evidenta intre mai marea competitivitate la nivelul tineretului, reusindu-se calificarea macar intre cele mai bune opt daca nu chiar patru, exceptia fericita de la Antipozi, si roadele culese peste cativa ani de reprezentativa “mare”.

Desigur, se poate contraargumenta ca nu rezultatele tot mai slabe inregistrate in “anticamerele” seniorilor au generat copioasa alunecare de la o campanie de calificare la alta, si anume de la 29 puncte, cu golaveraj 26-7, defiland inaintea Olandei spre Euro 2008, la doar 12 puncte si 12 goluri marcate, pe locul 5, in cosmarul preliminariilor pentru Africa de Sud. Daca s-ar cauta insa alte cauze, am ajunge fara gres la aceleasi nesfarsite discutii tinand exclusiv de selectionata de seniori, ba chiar pierzandu-ne in si mai mici amanunte, legate de exemplu de varfurile de generatii, un Hagi sau Mutu, fotbalisti talentati dar nu neparat si lideri de lot de mare nadejde in orice imprejurare.

Intr-o imagine de ansamblu, o cauza fundamentala a reculului Romaniei s-ar regasi in schimb in coborarea stachetei pe scena internationala rezervata juniorilor si tineretului. Asa cum ii crestem, cu o abordare nu suta la suta a competitiilor, generand o mentalitate de invins, asa ii avem. Efectele turneului final al Campionatului European sub 21 ani, gazduit in mai 1998 de Romania, de fapt unicul din cele 17 editii la care “tricolorii” s-au aliniat, ar fi putut sa ne dea de gandit dupa 2004. De ce?

In Portugalia, junii de-altadata de la Bucuresti, Karagounis, Dellas, Goumas sau Lakis, nu mai aveau sa piarda finala, cum s-a intamplat in fata Spaniei, ci ii bateau pe lusitani la ei acasa. S-a tot amintit de influenta tacticii lui Rehhagel, dar germanul de fapt a organizat si mai bine niste greci culegand dupa 6 ani roadele inchegarii unui nucleu valoros. Romania in schimb a plecat atunci capul pe teren propriu, 1-2 cu Olanda, 0-1 dupa prelungiri cu Germania si 1-2 cu Rusia, sfarsind cu lingura de lemn, semn rau ce-si arata efectele la finele acestui deceniu.

Exact o luna mai tarziu, in 30 iunie ’98, capitanul Hagi era inlocuit in minutul 57 al optimii cu Croatia, 0-1 si eliminare ce avea sa constituie ultimul rezultat din palmaresul Romaniei la Mondial.

La vremea respectiva, scrisesem déjà in nenumarate randuri de scaderea treptata a nivelului valoric. Nu mai “produceam” la fel, tot mai putin “venea din urma”. Carcotasi!? Ei bine, in primavara, Romania se va alinia pe doua fronturi in ceea ce pretentios e denumita faza de elita la nivelurile sub 19 si sub 17 ani. De fapt, “tricolorii” au patruns cu chiu cu vai intre cele 28 tari, cu un 0-3 in fata Scotiei la “cei mari” respectiv cu un 1-4 la Chiajna al baietilor lui Florin Cheran in fata Spaniei, calificarea la turneele finale din Franta si Liechtenstein fiind asadar putin probabila. Scorurile actuale spun totul, comparativ cu salturile “cangurilor”, in ’81.

Si e bine ca Romania va gazdui in 2011 turneul final al C.E. sub 19 ani, amintindu-ne de cei 75.000 spectatori pe “23 August” si acel unic triumf din aprilie ’62, 4-1 cu Iugoslavia in finala continentala sub 18 ani, venit la 2 ani dupa ultimul act pierdut cu maghiarii, la Viena, 1-2. Roadele erau implicit culese peste ani, cand Romania ajungea in Mexic. Asadar datele problemei raman aceleasi… La baza castigarii grupelor de calificare la Mondialele din 1990, ’94 si ’98 au stat mai bunele rezultate la tineret. Fara acele fundatii, si acoperisul a tot cazut, cat de-un baraj cu Slovenia pentru 2002, apoi pe locul trei si chiar 5. Inapoi la munca, la baze.

Adversarele Romaniei din deceniul trecut sunt finaliste si in Africa de Sud. Mai putin Columbia si Tunisia. Lasati cu acestea de caruta, sa se fi intors “tricolorii” la “normal” pentru alti 20 de ani?

Granitul de Basel ia aurul mondial

S-a intamplat duminica doar pentru a doua oara in doua decenii ca o reprezentativa europeana sa castige Campionatul Mondial sub 17 ani, o afacere preponderent nigeriano-braziliana.

A trebuit sa descinda in Nigeria o debutanta absoluta la aceasta categorie de varsta, Elvetia, pentru a rasturna calculele hartiei, pentru a infirma o traditie nefavorabila Europei si nu in ultimul rand pentru a sugera ca fotbalul mileniului III la nivelul selectionatelor nationale extrage deja avantajele si poate culege roadele unei fericite alchimii rezultate din naturalizari.

Tara Cantoanelor, desi neutra si nealipita clubului celor 27 din Uniunea Europeana, este in mod paradoxal un adevarat Babilon universal prin imaginea sa fotbalistica reprezentata pe scena mondiala de aceasta nationala de tineret. In finala, Elvetia lui Ryser a deposedat gazda Nigeria de titlul mondial, prin golul nouarului Haris Seferovic, un mandru Grasshopper de Zurich dar originar din Bosnia si Hertegovina. 1-0.

Tara alpina nu s-a topit aidoma ciocolatei Milka in cazanul generat de cei 60.000 fani ai gazdelor in arena din Abuja, ci a fost de Granit, aidoma prenumelui mijlocasului ei Xhaka, si a adus aurul mondial pe batranul continent, reamintind de triumful Frantei in Caraibe, in 2001. In contrast, nigerienii, suspectati tocmai de alti africani, ghanezii, in privinta „datelor din buletin” relativ la varstele jucatorilor ei, un semn de intrebare ce planeaza de decenii cand e vorba de tinerii fotbalisti ai continentului negru, n-au adaugat celor 3 titluri mondiale la U-17, ramanand pe acelasi palier cu brazilienii.

Inca doua consideratii… Numarul mare de goluri cu care a triumfat Elvetia este o revelatie entuziasmanta, semn ca ros-albii nu s-au strecurat spre cucerirea aurului, ci au turat toate motoarele. 2-0 cu Mexic, Pajtim Kasami si Rodriguez marcand inaintea pauzei. Apoi 4-3 cu Japonia, Haris Seferovic inscriind in ambele reprize iar Granit Xhaka si Ricardo Rodriguez de la 2-2. A urmat un surprinzator 1-0 cu Brazilia, semnat de decarul Nassim Ben Khalifa.

In optimi, unicul meci in care Elvetia n-a castigat in timpul regulamentar de joc, intinzandu-se si in prelungiri in dauna Germaniei, pentru un 4-3 in care a condus de fiecare data, prin golurile acelorasi Rodriguez si Seferovic, dublati de Andre Goncalves si acelasi Ben Khalifa. In sferturi, elvetienii au trecut si de vecinii de la sud, italienii, Ben Khalifa si Oliver Buff inscriind intr-un 2-1. In semifinala, festival de goluri, din nou cu 4 reusite, de aceasta data fara replica din partea Columbiei: Ben Khalifa, Seferovic, Bruno Martignoni si Rodriguez pe lista marcatorilor. 

Total… 5 goluri Seferovic, 4 Ben Khalifa si Rodriguez…

A doua notita, pe marginea numelor invingatorilor. Pe Granit Xhaka si Pajtim Kasami, deschizatorul de partie de la Lazio, stim de unde sa-i luam. De extractie balcanica, aidoma altui „helvet”, Haris Seferovic, un bosniac de etnie musulmana. Ar mai fi Ben Khalifa si Rodriguez si Martignoni. Baieti de 17 ani din cel putin a doua generatie de familii imigrate in Tara Cantoanelor. Tineri care au intuit in fotbal o cale de ridicare, de afirmare. Au mai jucat in finala Goncalves, Sead Hajrovic, un alt nume cu sonoritatea spatiului ex-iugoslav, nascut la Brugg (Elvetia) din parinti bosniaci, si Kofi Nimeley. Pe cand pe banca au luat loc alde Nakic, Mijatovic ori Kiassumbua.

Elvetia a oferit oglinda perfecta  a unui inceput de mileniu fara granite, in care tineri din diverse comunitati si etnii triumfa sub un anume steag. Este un exemplu sugestiv al metamorfozei sociale din acest deceniu, cu globalizarea aratandu-si efectele rezultate intr-un termen relativ scurt si in lumea fotbalului. A carui fata in viitorul imediat e oferita tocmai de imaginea Elvetiei sub 17 ani. Fotbalul lui 2015. Nume de care vom mai auzi, un Granit Xhaka de Basel ce ar putea deveni un Anelka al deceniului viitor.

Sepp e probabil in al noualea cer

Sepp Blatter isi freaca palmele de bucurie. Nici ca se putea mai bine. In avanpremiera primului turneu final de Campionat Mondial pe taram african, Mondialul rezervat selectionatelor sub 17 ani pune fata in fata in jocul cu titlul pe masa Nigeria si Elvetia. De doua ori „Ura!!!”

Nigeria, tara gazda si campioana mondiala en-titre la Under-17, exemplifica perfect progresul fotbalului african, producator de tinere talente pe banda rulanta. Blatter a militat asiduu pentru globalizarea fotbalului, pentru emanciparea natiunilor si continentelor ce acum cateva decenii, in cazul fericit in care se aflau la „masa bogatilor”, incasau si 9-0 la turneul final, cazul Zairului.

Elvetia este tara de bastina a presedintelui FIFA si totodata gazda a forurilor fotbalistice mondial si continental. Elvetia in finala este un alt triumf al noului val impotriva vechilor scoli, Tara Cantoanelor patrunzand in finala dupa ce se descotorosise in grupa de Mexic si Brazilia, adversare in finala din 2005, iar apoi de Germania si Italia, competitive si in turneele rezervate juniorilor si tineretului.

Nigeria – Elvetia este o finala intre jucatori africani inca netransferati la cluburi europene, provenind inclusiv de la cinci Academii locale, printre care cea a ex-internationalului Emmanuel Amunike, si tineri de pe batranul continent ajunsi deja pe la cluburi ca Arsenal, Aston Villa ori Manchester City.

In semifinala, Elvetia a zburdat in fata Columbiei, scor 4-0, in formula Siegrist / Villa – Goncalves / Zurich, Kamber / Basel (Tosetti / Locarno), Chappuis / Grasshopper, Buff / Zurich (Nimeley / Basel), Seferovic / Grasshopper, Ben Khalifa / Grasshopper (Mijatovic / Bellinzona), Xhaka / Basel, Rodriguez / Zurich, Martignoni / Locarno, Hajrovic / Arsenal. Mai toti la cluburi elvetiene dar destui cu nume de extractie balcanica. Mai conteaza? Stephane Chapuisat, marcator impotriva Romaniei in iunie ’94, la US World Cup, pare a fi urmat la nationala pentru care strangea 103 selectii de baieti de isprava. Chappuis si altii…

Cat despre nigerieni, invingatori cu 3-1 in semifinala cu Spania, doua ar fi intrebarile… Isi vor pastra oare titlul mondial, in finala de duminica? Si cat va mai dura pana cluburile europene ii vor recruta pe capete?

Oricare ar fi deznodamantul finalei, Blatter e in al noualea cer. Doua mondiale, U-20 si U-17, in aceeasi toamna, pe taram african, si doua finaliste nu dintre marile forte ale fotbalului mondial. Globalizare, omogenizare, nivelare valorica. Politica forului mondial da roade. Iar pe canalele virtuale se pomeneste deja de ziua cand Africa va triumfa si la Cupa Mondiala. Poate nu deja la anul dar… Brazilia 2014, te pregatesti?

Bavarezi nu-s in Nigeria iar Brazilia e out!

Cel putin trei prieteni repeta de ani de zile ca nu trebuie luata de buna varsta din „buletin” a fotbalistilor africani, si inclin sa le dau dreptate, chit ca respectivii tineri se inzdravenesc si maturizeaza mai repede decat adolescenti crescuti in puf in fata monitorului ori a pianului, asa incat orice turneu final de juniori trebuie privit cu o oarecare nota de circumspectie.

Iar suspiciunile lor capata consistenta, parcurgand de exemplu lotul africanei Malawi, cu datele de nastere negru pe alb dar cu numele cluburilor de provenienta Unknown, adica necunoscut, in 16 din 21 de cazuri. Mai sa fie, cata pretizie in certificatele astea de nastere… Dar hai sa nu fim rautaciosi si sa trecem la subiect. Si predicat.

Nigeria, pe urmele Ghanei?

Abia s-au stins ecourile Mondialului sub 20 de ani, din Egipt, cucerit de Ghana intr-o finala decisa la lovituri de departajare cu Brazilia, si iata-ne deja la sfarsitul fazei grupelor in Campionatul Mondial sub 17 ani, gazduit de cea mai populata tara africana, Nigeria, care detine si titlul la aceasta categorie de varsta. Asadar noile valuri devin o afacere africana, deloc de mirare daca tinem cont de fluxul tot mai consistent de tineri fotbalisti, mai mult sau mai putin talentati, ce a luat cu asalt campionatele batranului continent in ultimele cam doua decenii.

De fapt, sa dam timpul inapoi, la Mondialul din ’91 al acestei categorii de varsta, gazduit de Italia, unde, asadar pe taram european, Ghana cucerea titlul mondial intr-o finala cu spaniolii si ne propunea un anume Nii Odartey Lamptey.

Asa incat, cu circumspectia amintita mai sus si cu marja de subiectivism data de scrutinizarea de la distanta a unei competitii sa-i zicem secundare in peisajul fotbalului din toamna lui 2009, punctez unul, doua aspecte. 

Nemtii, fara recruti de la Bayern!

Primul tine de comprimarea unor natiuni de varf in lumea fotbalului intr-o aceeasi grupa. Daca tot e campioana mondiala en-titre si gazda a turneului final, Nigeria sa fi avut macar privilegiul unei prime faze lejere. Dar n-a fost cazul, Argentina si Germania fiind si ele ingramadite in Grupa A.

De fapt, cand cucerise editia inaugurala a C.M. sub 17 ani, in ’85, in China, Nigeria dispusese in finala tocmai de Germania, cea Federala, Brazilia urcand atunci si ea pe podium… Nemtii au mai smuls ei si bronzul, acum doi ani, in Coreea, de unde nigerienii se intorceau din nou incoronati de pe taram asiatic, cum o faceau si din Japonia, in ’93, dupa o finala africana cu Ghana. Deci numai FIFA trebuie ca stie cum s-au nimerit aceste forte laolalta, in conditiile in care o alta grupa reuneste alde Burkina Faso, Noua Zeelanda si Costa Rica.

„Elvetianul” Ben Khalifa elimina Brazilia de la Mondial!

Aruncata leilor in jungla este insa o victima surpriza a Grupei B, in care a pierdut cu 1-0 meciurile cu Mexic si Elvetia. Nassim Ben Khalifa a impus Tara Cantoanelor in fata Braziliei, care, uimitor, n-a marcat vreme de 180 de minute. Unde e flerul de-alta data, de pe plajele Copacabanei?

Selectionata din Tara Cafelei a cucerit de trei ori titlul, in 1997, ’99 si 2003, fiind in alte doua randuri finalista, o data in 1995, cand a cedat Ghanei, respectiv acum patru ani, cand s-a inclinat mexicanilor, asa incat esecurile din Nigeria surprind din plin. 

Dar ma intorc la nemti. Pentru a observa ca Panzerele ce n-au cucerit niciodata lumea la aceasta categorie de varsta n-au in lot nici un jucator de la Bayern Munchen. Remarca isi are rostul pentru ca, oricate ar fi cluburile de prestigiu din Germania, cel bavarez ramane totusi giuvaerul din coroana Bundesligii. Intre cei 21 de tineri selectionati de Marco Pezzaiuoli, nume ca Basala, Mustafi, Yabo, Kargbo, Malli ori Avevor, dar nici unul cu sonoritate teutonica de la Bayern. Ar fi cazul sa fim deja complet adaptati noii coloraturi a fotbalului european dar nu putem sa nu fim surprinsi ca TSV Munchen 1860 este unul dintre cele 5 cluburi oferind doi selectionabili, alaturi de Moenchengladbach, Stuttgart, FC Koln si Werder, izvoare traditionale de talent, pe cand mai sus pusa concitadina slefuieste jucatori mai modesti.

Si pentru ca tot suntem la nemti, Germania cea invinsa de Argentina si egalata la trei de Nigeria, dupa ce condusese cu 2-0, propune si doi baieti descinsi la Liverpool. Buchtmann, mignonul mijlocas din grija lui Benitez, si Skhodran Mustafi, fundas la Everton.

Fabregas si Vela „Tunari”, Pongolle ratacit pe drum…

Ce va urma in optimi, de miercuri incolo, ramane de vazut. Cert e ca europenii n-au palmares la aceasta categorie, doar Uniunea Sovietica, in 1987, si Franta, in 2001, triumfand la Mondialul sub 17 ani. Care natiuni nici nu s-au aliniat acum la start, ci Spania, invinsa in doua din ultimele trei finale, dintre care in 2003 il propunea golgeter al turneului pe un anume Cesc Fabregas, Italia, Germania, Elvetia, Olanda si Turcia. Sase din 24, numar crescut de la 16 cu ocazia editiei trecute, din Coreea de Sud.

Dar poate ca rezultatele la aceasta categorie nici nu sunt concludente ori sa ofere un indiciu de perspectiva. Si spun asta lecturand tocmai lotul triumfator al „Cocosului Galic”, din 2001, cu Florent Sinama Pongolle varf de generatie, inscriind noua, adica jumatate din golurile Frantei. De el auzim acum, la 25 de ani, dar restul n-au rupt inca deloc inima targului. Cat despre valuri mai proaspete, este prematur sa dam un verdict, cert fiind ca starul invingatoarei din 2003, Mexic, a fost inhatat de descoperitorul de talente Arsene Wenger. Iar Carlos Vela inscrie deja pentru „Tunari”.

De fapt, e si de mirare ca Arsenal are un singur reprezentant in Nigeria, pe „elvetianul” Sead Hajrovic, pe cand Turcia, sa amintesc doar o alta tara, are doi selectionabili londonezi, dar nu slefuindu-si talentul la Emirates. Poate ca o masura a potentialului de viitor al baietilor implicati in aceste zile la Mondial va fi dat tocmai de transferurile perfectate la vara de mai marile europene, pe cand acesti jucatori vor roi in jurul varstei de 18 ani.

Olanda, rezervor de tinere talente, eliminata de… Iran

Ca o concluzie dupa faza grupelor, Brazilia si Olanda, cu cate doua esecuri si golaveraj identic (3-4), au fost eliminate din cursa, in vreme ce Spania si Elvetia au defilat cu cate trei succese, ibericii inscriind chiar 9 goluri. Calificata surpriza e Noua Zeelanda, si ea fara esec: trei remize. Olandezii, abia la a doua prezenta la turneul final U-17, si-au facut-o cu mana lor, cedand in ultimul meci in fata Iranului. S-a intors lumea cu fundul in sus!?

Sita va cerne si suntem curiosi sa aflam ce noi staruri va propune Mondialul nigerian… Dar iata jocurile din optimi:

Argentina – Columbia , Turcia – Emiratele Arabe Unite , Elvetia – Germania si Italia – SUA (toate miercuri) si Spania – Burkina Faso, Iran – Uruguay , Mexic – Coreea de Sud si Nigeria – Noua Zeelanda, toate joi.

Oare cat de jos trebuie ca sunt „tricolorii”?

Vizionam aseara optimea de finala a Campionatului Mondial de fotbal sub 20 ani si ma intrebam de ce nu e prezenta si Romania acolo. Intrebarea si-au adresat-o si comentatorii partidei transmise pe Eurosport. Intr-o oarecare masura si datorita unui fapt remarcat si subliniat de un invitat al emisiunii „Legile Jocului” de luni seara, la TEN, si anume ca baza materiala in suferinta a fotbalului romanesc nu inlesneste deprinderea corecta a lovirii si „imblanzirii” balonului de catre copii, la invatarea abecedarului jocului. Intr-adevar…

Pe terenuri desfundate sau denivelate, jucatorii de maine ai „tricolorilor” deprind cu metehne manevrarea mingii. La halal gospodari ai jocului in tara noastra, asemenea rezultate… Si acum, tineti-va bine!

Romania eliminata cu 0-12

Caci Romania a capotat lamentabil in grupa preliminara de calificare ce avea drept finalitate accederea la turneul final in plina desfasurare din Egipt. Patrulaterul s-a disputat in nordul Angliei, unde junii „tricolori” erau spulberati cu 6-0 de Albion, cu 4-0 de Belgia si cu 2-0 de Islanda. Da, 0-12, in conditiile in care in grupa s-au aflat si pescarii islandezi, buni amici ai lui Dinamo.

Acum imaginati-va ce-ar fi fost ca Romania sa onoreze cu prezenta in Egipt… Nu de alta dar Anglia, invingatoare la scor impotriva „tricolorilor”, a fost surclasata la randul ei in Tara Faraonilor, 0-4 cu Ghana. S-ar fi facut de ras ca Tahiti, ce a luat-o constant pe coaja nucii de cocos, cu opt la zero.

Vizionam asadar aseara optimea de finala opunandu-le pe Cehia si Ungaria, selectionate de care aminteam saptamana trecuta, pe aceeasi tema a impotentei federatiei noastre, in blogul „Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?”, si am inteles de ce „tricolorii” nu s-au aflat intre cele 24 reprezentative calificate.

In primul rand, Cehia si Ungaria ajunsesera in Egipt gratie calificarii in semifinalele Campionatului European la aceeasi categorie de varsta, performanta intangibila pentru „tricolori”, spulberati in grupa preliminara a continentului nostru. Din nou, daca am face diferenta intre rezultatele unora si ale altora, ne-ar lua cu ameteala.

Cehii si maghiarii au dovedit deprinderea corecta a lovirii balonului iar Mate Kiss, in special, cu un mondogol de la 30 metri, o ghiulea a la Hagi ce a pulverizat particulele de aer intr-o miscare lipsita de rotatie a mingii. 1-0 in minutul 15. Echilibrul valoric a fost reliefat de egalarea survenita repede, gratie loviturii de cap a lui Jan Vosahlik: 1-1 in minutul 26. Asa s-a si terminat.

Ungaria, dupa prelungiri si penaltyuri contra vecinilor, in sferturi

In prelungiri, imediat, o alta centrare de pe dreapta a adus Republica Ceha in avantaj, in minutul 92, prin Michael Rabusic. Ca un facut, peste sapte minute, Ungaria a egalat si ea, prin capitanul ei, Vladimir Koman. Ce naste din pisica soareci mananca iar Vladimir e fiu de ex-fotbalist profesionist.

2-2 si lovituri de departajare. Unde Peter Gulacsi, salvand suturile lui Marecek, Moravek si Reznik, ultimul la moartea subita, a dovedit ca este o laudabila rezerva a lui Pepe Reina, la Liverpool. Cu numarul 42. Baietii lui Sandor Egervari, triumfatori cu 4-3 si asteptand sfertul de finala de vineri, contra Italiei, la Suez, desi tocmai nouarul Krisztian Nemeth, vedeta achizitionata tot de Liverpool, si-a vazut a cincea lovitura a maghiarilor salvata de Vaclik. Asadar macar o selectionata europeana in semifinala, daca nu chiar doua, depinzand de traiectoria Germaniei, fata in fata in optimi cu dezinvoltii ghanezi.

Iata-i pe invingatori, cu cluburile de provenienta… Gulacsi (Liverpool) – Kiss (Gyori), Szekeres (MTK), Presinger (Videoton), Szabo (Paksi) – Gosztonyi (MTK), Futacs (Werder Bremen), Koman (Bari), Simon (Szombathelyi) – Dudas (Gyori), Nemeth (Liverpool). Au mai intrat Andras Simon (Liverpool; imprumutat Cordobei), Zambo (Gyori) si Balajti (Diosgyori).

Ungaria, cu trei baieti inhatati de Liverpool, in sferturi de finala. Anglia, eliminata din grupe. 0-4 cu Ghana, 0-1 cu Uruguay si 1-1, tras de par, cu Uzbekistan. A se citi egaland-o in minutul 88, prin Alex Nimely, de la Manchester City. Un punct, un gol cand calificarea se disipase si o intoarcere in insula. Explicatia ar putea veni si tocmai din aceste importuri de tineri jucatori din toate zarile. De cand cu sosirea lui Arsene Wenger in Albion, insula n-a mai avut tarmuri. S-a facut una cu continentul, s-a globalizat. Fabregas a luat calea Arsenalului la 16 ani, de la detinatoarea la zi a Champions League, CF Barcelona. Cati altii n-au luat calea Albionului, de la grupari inzecit mai mici!?

Anglia: prea multe importuri, neconvocari, terenuri desfundate si antrenori depasiti

O alta problema a Albionului ar putea ramane acea deprindere defectuoasa a lovirii mingii, de care aminteam in privinta Romaniei. Cu atatea ploi, destule terenuri desfundate, innamolite. Circumstante atenuante. Caci altfel, bani ar fi din belsug in insula, pentru intretinerea unor gazoane de Doamne Ajuta. Cum ti-i cresti, asa ii ai…

Si ar mai fi antrenorul. Nimic rau cu Brian Eastick, dar ma indoiesc ca dumnealui are in maneca bagajul tehnico-tactic deosebit de variat, cu artificiile de rigoare aplicabile la turnee finale, posedat de selectionerii unor reprezentative ce tind sa se impuna si la alte categorii de varsta. Deja de la sub 20 de ani, Anglia invata lectia amara a inclinarii steagului. Cu o deprindere perfecta a esecului, eliminarile la seniori nu mai sunt de mirare. Eastick e de scoala veche, cea cu mingi lungi si „focul la ei”, practicata pana mai ieri in Albion. Un tehnician care a activat intre aceste limite nu se poate schimba in preajma retragerii, doar prin sosirea in insula a unora ca Wenger sau Mourinho. O fi activat el la academiile lui Birmingham City, in perioada cu Trevor Francis manager, si la Newcastle United, pe vremea lui Sir Bobby Robson, plus ca secund la tineretul Republicii Irlanda, in umbra lui Don Givens, dar n-avea experienta de turneu final. Caci, in calitate de secund al lui Brian Hamilton la reprezentativa Irlandei de Nord, n-a avut parte de bucuria calificarii…

Faceti o combinatie a acestor factori, plus a faptului ca marile cluburi n-au cedat reprezentativei jucatorii de lot, ca Gibbs si Wilshere, de la Arsenal, Stanislas si Sears, de la West Ham, Welbeck, de la Man United, Scott Sinclair, de la Wigan, Sturridge, de la Chelsea, ori Carroll, varful lui Newcastle, si aveti explicatia eliminarii rusinoase a uneia dintre cele 6 reprezentante ale Europei. Unica necalificata din grupe. 1-6 ca la tenis. Dar Romania, cu 0-12?

De fapt, dintre neconvocatii citati mai sus, unii au fost deja imprumutati ori pasaportati, semn ca primele indicii ale nu foarte bunei lor acomodari intre profesionistii seniori le-a dat de gandit antrenorilor. Zola l-a trimis pe Sears la Palace iar Chelsea pe Sinclair, la Wigan. E drept, si Beckham era trimis de Sir Alex Ferguson la Preston North End, scotianul avand poate o premonitie ca se va folosi candva chiar de un bocanc pentru a-l trimite pe David in Victoria lui.

Dar de ce n-au fost unii deplasati in Egipt, tocmai ne-am lamurit. Nationala de tineret sub 21 ani, antrenata de Stuart Pearce, tocmai a jucat in preliminariile C.E. 2011, vineri seara, pe Ricoh Arena din Coventry, in fata a putin peste 20.000 spectatori, cu cativa dintre jucatorii tocmai amintiti in teren. Gibbs si Wilshere au inceput jocul, la fel ca Theo Walcott, un alt „Tunar”, insa inlocuit la pauza. A mai fost si numitul Carroll, chiar marcator, iar Welbeck a intrat pe final. Anglia s-a impus, cu 6-3 in fata Macedoniei, dupa 2-0 in 30 de minute si 3-3 dupa o ora de joc, desprinderea cu o „dubla” reusind-o in ultimele 5 minute Zavon Hines, descoperirea lui Zola la West Ham. Cu un 2-1 in deplasare in aceeasi Macedonie si un recent 1-1 in Grecia, Albionul poate aborda increzator in noiembrie jocurile cu celelalte adversare din grupa, Portugalia (acasa) si Lituania (in deplasare).

La sub 19 ani, Albionul a ajuns macar in finala Europei

Ca o completare, Eastick gestiona in vara si prezenta Angliei la turneul final al C.E. sub 19 ani, unde beneficia de cateva nume strecurandu-se ici colea in formulele de start din Albion. Un Dan Gosling la Everton, de exemplu. 1-1 cu Elvetia, apoi 2-2 cu Ucraina, unde s-a desfasurat turneul reunind 8 selectionate, fiind egalata de ambele, si-apoi un 7-1 cu Slovenia. In semifinala cu Franta, acelasi Nathan Delfouneso de la Aston  Villa a reusit o „dubla” in prima repriza de prelungire, devenind golgeter al turneului, cu patru reusite, si calificandu-i pe insulari in finala contra gazdelor, ce-i invinsesera tot cu 3-1 pe sarbi.

In ultimul act, cu Welbeck de la Manchester United in formula de start, Anglia a cedat cu 2-0, Ucraina devenind campioana europeana la categoria sub 19 ani. Dar roata morii se invarte si zilele urmatoare, intr-un patrulater in Slovenia, Anglia se va alinia in grupa preliminara de calificare a editiei de anul viitor, din Franta. Insularii vor da piept cu Slovenia, Finlanda si Slovacia. Interesant insa de vazut cate cluburi vor fi dispuse, ca si in cazul turneului egiptean, sa le dea „verde” junilor. M-as mira ca Jack Rodwell de exemplu, de la Everton, sa figureze in lotul lui Noel Blake…

Ziua 104. Valul Stanislas – Tomkins – Sears

Sa fie un curent subacvatic? Un fenomen natural? Ori un experiment subteran? Combinatia de nume te-ar duce cu gandul la legile fizicii ori compozitii chimice sau algoritmi.

E vorba insa de lucruri mai pamantesti, cu mingea in iarba. James Tomkins are numarul 30. Freddie Sears 33. Iar Junior Stanislas 46. Sunt componenti ai lotului largit al est-londonezei West Ham United, care au contribuit ca titulari la recenta victorie a Albionului, de care aminteam in alta zi, 2-0 contra selectionatei similare sub 20 de ani a Italiei.

Succesul international le-a dat aripi in antrenamente iar micul sard, Gianfranco Zola, in criza de efectiv, i-a aruncat in focurile Premier League. Stanislas, mijlocasul de culoare, chiar a deschis scorul in minutul 42 al jocului de sambata cu Sunderland. La doar 19 ani, autorul unui hat-trick acum cateva saptamani, in partida West Ham – Chelsea a garniturilor de rezerva, si-a stropit debutul la seniori cu un gol din centrarea lui Boa Morte. A ingenuncheat pe gazonul lui Upton Park, unde visa sa joace candva inca de la intrarea pe portile „Ciocanarilor” la varsta de 11 ani. Visul a devenit realitate…

Dupa pauza, in minutul 53, James Tomkins s-a inaltat aidoma unui fundas care se respecta pentru a relua in plasa o minge centrata de pe dreapta, stabilind scorul final, 2-0, la un an dupa ce debuta pentru est-londonezi in Premier League. Tomkins abia a implinit 20 de ani dar, de loc din Basildon, o localitate satelit din estul metropolei, e parca de-o viata in visiniu-albastru. De la varsta de opt ani. Crescut si deja maturizat in bastionul pe nume West Ham…

Freddie Sears a scuturat deja plasele adverse, pana si inaintea „erei Zola”. Desi are doar 18 ani. Acesta este noul val al „Ciocanarilor”, renumiti in Albion pentru banda rulanta de tinere talente. Dar titularizarea manjilor n-are de-a face numai cu accidentarile din lotul italianului. E ceva in Zola ca o poarta larg deschisa. Gianfranco are un lot iar vedeta e… echipa. Cand remiza la Chelsea cu James Collison titular, un alt june al Academiei, ii imbia practic pe ceilalti manji sa-si ia inima in dinti si sa aspire la un loc in primul unsprezece. Deloc de mirare ca si-a regasit un loc in echipa si talentatul Kieron Dyer, revenit din nou, intr-o cariera roasa de accidentari. Acestea i-ar putea fractura si drumul lui Tomkins care, iata, cand e „intreg”, evolueaza contra Italiei si marcheaza in dauna portarului  nationalei Scotiei, Gordon.

La West Ham e o traditiei de a modela si lansa tinere talente iar antrenorii Academiei si managerul Zola nu fac exceptie de la abordarea nobila perpetuata de „Ciocanari”. Am mai amintit de echipa… de lot national care ar fi putut-o alinia West Ham in ultimele doua generatii, cam de la Frank Lampard incoace, si iata ca alte tinere talente ies la iveala. Care-o fi secretul? Si de ce nu e luat in seama pentru transpunerea planului la scara nationala Trevor Brooking, un fiu al locului si fost marcator al unicului gol intr-o finala de FA Cup, pentru West Ham? In calitatea sa de Director Tehnic al FA, Sir Trevor a repetat parca la nesfarsit ca altele ar trebui sa fie prioritatile perioadei de modelare si pregatire a copiilor si juniorilor. Cu atata talent pe banda rulanta, „Ciocanarii” trebuie ca urmeaza cum se cuvine un anumit sablon.

In anii ’60, Anglia cucerea Cupa Mondiala avand drept… inima si coloana vertebrala tripleta lui West Ham. In zilele noastre, marile cluburi din Albion aliniaza jucatori crescuti de West Ham si alimenteaza nationala cu niste produse „marca Upton Park”. Glen Johnson era de fapt prima achizitie a perioadei Abramovich. De la fundasul dreapta a pornit avalansa transferurilor la Stamford Bridge.

Multi s-au raspandit care incotro, chiar si la campioana en-titre, unde evolueaza Rio Ferdinand si Michael Carrick, altii inmuguresc. Culmea ironiei e ca desi de Stanislas ori Tomkins prea putini au auzit pana sambata, asa a fost sa fie ca titlurile ziarelor pe marginea etapei sa fie rapite cu un gol mult mai important, din lupta pentru titlu, marcat de un alt necunoscut, juniorul cu numarul 41 al lui Sir Alex Ferguson, un anumit italian Macheda. 3-2 pentru United, contra lui Villa, revenirea in fotoliul de lider, si o eclipsare a „dublei” valului Stanislas – Tomkins undeva in celelalte pagini. Dar in cativa ani soarta Angliei ar putea sta tocmai in bocancul lui Stanislas, contra lui… Macheda. Asadar, care goluri ar cantari mai mult intr-o radiografiere mai profunda a meciurilor?

Iesirea la rampa a tinerilor lui West Ham tine poate si de mandria celor care au refuzat sa paraseasca puntea atunci cand a devenit evident ca… ghetarul islandez de la Upton Park e pe topite si ce-a mai ramas de vandut e raspandit in cele patru zari.  Pana si Anton Ferdinand a fost cedat la inceputul sezonului, lovitura ce a grabit caderea managerului Curbishley, iar inlocuitorul Zola n-a avut de ales, decat sa continue cu ce are la dispozitie. Iar cand mai intervin si indisponibilitati si banii sunt cu taraita, dai credit propriilor resurse. Gradinita lui West Ham e infloritoare…

Iar atacul lui Frank Lampard, zilele trecute, la adresa reprezentantilor noii generatii de jucatori, prea „in puf”, si care, conform mijlocasului lui Chelsea, ar trebui sa deprinda bunul obicei al aspirantilor profesionisti de altadata, de exemplu de a curata bocancii seniorilor, probabil nu i-a avut in vizor pe baietii de pe val la West Ham. Si asta pentru ca Frank o stii in sinea lui ca manjii de la Upton Park tocmai de aceea rasar cu atata vivacitate, pentru ca sunt mai cu picioarele pe pamant. O chestiune de abordare…

Iar ce e azi in lotul under-20 sau mai mult de nevoie in „11-le” visiniu-albastrilor ar putea fi poimaine titulari de nadejde pentru West Ham si Albion. Ca si regretatul Moore ori actualul Frank Jr. Niste nume de urmarit.

Ziua 102. „Cocosul galic” trezeste Anglia in orasul lui Robin Hood

De la 5-0 pe zapada din fiorduri, la 0-2 in propria batatura, peste numai 4 zile! Care e adevarata fata a reprezentativei de tineret a Angliei? Cea afisata in fata Norvegiei sau cea chinuita si derutata, de pe City Ground din Nottingham, contra Frantei? „Cocosul galic” nici macar nu s-a calificat la turneul final al C.E. sub 21 de ani din iunie, din Suedia, dar a trezit la realitate Albionul, Obertan si Sissoko marcand pentru niste oaspeti aliniindu-i si pe „englezii” Traore, de la Portsmouth, si Ngog, de la Liverpool.

A fost o galusca greu digerabila pentru The F.A., al carei director tehnic, competentul Sir Trevor Brooking, care a asistat la joc umar la umar cu omologul Gerrard Houllier, a tot repetat ca Angliei ii lipseste criteriul ideal de selectie si metode la zi de antrenament la baza „piramidei”, la copii si juniori. Un 0-2 in compania unui rival de rang i-a dat si mai multa dreptate, insa nu si apa in plus la moara, caci Sir Trevor vorbeste, Brooking aude…

E drept, talente ca Walcott, Agbonlahor ori Lennon n-au figurat in unsprezecele lui Stuart Pearce, intors astfel la vatra cu nationala de tineret, pe arena lui Nottingham Forest, unde facea cariera si primii pasi in antrenorat, iar cei 3 vor evolua probabil in vara la C.E., insa esecul tot infrangere ramane, mai ales cand e vorba de Franta, care a evoluat dezinvolt, exact cum si-ar dori Albionul sa tese frumos, mai ales de cand la carma loturilor a descins unul ca Fabio Capello.

Pearce a apelat la Hart – Cranie, Weather, Onuoha (cpt), Taylor – Mancienne – Noble, Huddlestone, Milner, Johnson -Debyshire, ulterior oferindu-i debutul lui Jack Rodwell, 18 ani, de la Everton. Plusul serii… Esecul ii da oarecum dreptate si lui Frank Lampard, care s-a „dat” la noile generatii de copii si juniori din Anglia, cum ca le-ar avea pe toate de-a gata, pe tava, de unde si lipsa acelei combativitati necesare in disputele intertari. Capitanul Onuoha a respins vehement comentariul seniorului, insa Frank… Jr. nu vorbeste el in vant.

Si apropo de staruri lansate de West Ham, Anglia a zambit macar la nivelul sub 20 de ani, cu un 2-0 contra Italiei, la Londra, Freddie Sears figurand intre cei 3 „Ciocanari” titulari. Din nou West Ham producand pe banda rulanta pentru nationale…

Revenind la nationala de tineret, sa ne amintim ca Romania remiza 1-1 la Bristol cu Albionul, tot intr-un joc amical, esuand insa ulterior tocmai in fata invinsei Angliei la barajul pentru C.E. under-21, Tara Galilor. Valorile sunt relative in fotbalul anticamera al seniorilor si totusi, unele rezultate sunt mai semnificative decat altele. Pentru o seara, nu Robin Hood a dat iama in targul Nottingham ci „Cocosul galic” a sunat desteptarea…