Posts Tagged ‘Mexic’

Cu Gheorghe Gruia: campionul mondial ce a ridicat handbalul mexican

iulie 8, 2010

Acum 4-5 decenii, când Gheorghe Gruia devenea dublu campion mondial cu selecţionata de handbal a României, problema era ce medalie obţin „tricolorii”. În zilele noastre însă, şase preliminarii la rând ratate au coborât ştacheta aşteptărilor, aşa încât recenta calificare la turneul final mondial din ianuarie 2011, în Suedia, şi tocmai în fieful Rusiei, este o adevărată performanţă. Iar unul dintre foarte puţinii care au mai crezut în elevii lui Vasile Stângă şi după eşecul la 4 goluri diferenţă de pe teren propriu din jocul tur a fost Gruia, Mondialistul cu aur de altădată, care acum, la aproape 70 ani, conduce delegaţia Mexicului la Campionatul Mondial Universitar din Ungaria.

Iar acest fapt trebuie bine subliniat. Gruia, profesorul de la UNAM, Universidad Nacional Autonoma de Mexico, o instituţie cu un sfert de milion de studenţi, şi prin mâinile căruia au trecut, fie la universitate, fie la şcolile de antrenori, toţi tehnicienii din handbalul mexican, s-a deplasat în Ungaria în calitate de conducător al delegaţiei din populatul stat central american, şi nicidecum doar pentru a le susţine pe „tricolore”, după cum a dezinformat Gsp.ro, care a publicat o fotografie a antrenorului cu jucătoarele românce, cu menţiunea drumului „special” făcut pentru încurajarea lor. Baliverne.

Gheorghe Gruia (d) la o discuţie ca între antrenori activând în străinătate cu Marius Breazu, despre handbal şi cărţi de profil

În 1964, în Cehoslovacia, şi în `70, în Franţa, Gruia câştiga aurul mondial cu România, retrăgându-se de la naţională cu bronzul olimpic, la Munchen, în 1972. Campion european la nivel de club, cu Steaua, în 1968, jucătorul de altădată a devenit antrenorul şi conducătorul delegat din zilele noastre, după plecarea în Mexic, în 1978.

Fără exagerare, românul a fost un pionier al handbalului în Mexic, doar handicapurile absenţei unor sparring-partneri în acea parte de lume şi a unor competiţii regulate lăsându-i pe purtătorii de Sombreros în anticamera lumii bune a acestui sport. Costurile deplasărilor la marile competiţii sunt un uriaş impediment resimţit de mexicani şi întrebarea e dacă Mexicul lui Gruia se va apropia într-o bună zi de plafonul spart de Brazilia şi Argentina, mai uşor acomodate în sportul pe semicerc, în care în afara europenelor mai fac ceva purici doar ţările maghrebiene şi selecţionata feminină a Coreei de Sud, campioană mondială şi olimpică.

Eroul cărţii lui Horia Alexandrescu, "Gruia, Mister Handbal", apărută anul trecut, semnează un autograf pentru colegul său de breaslă

Unii încearcă să intre în lumea bună, iar alţii, românii, revin unde le era locul aurit. Celor 4 titluri mondiale, record absolut împărţit doar cu Suedia, e foarte greu de crezut că li s-ar mai putea adăuga altele, însă prezenţei la Mondialul din 2009 din Croaţia, după o lungă absenţă, i se alătură cea din iarna viitoare. Succesul de la Charkov, nescontat după eşecul din ţară, în meciul tur cu ruşii, ar putea constitui o trambulină psihologică pentru depăşirea locului 15 ocupat la precedenta ediţie. Depinde doar de Stângă şi elevii săi dar cel mai important e că România se află din nou în cărţi.
Cărţi… Ar fi două cărţi de referinţă despre istoria handbalului timişorean, prima, „Semicerc de veac„, lansată cu ocazia împlinirii a 50 de ani a clubului Politehnica, în 1997, şi o ediţie adăugată, „60 de ani alb-violeţi”, apărută în 2007. „Semicercul” este truda de documentare şi redactare a jurnalistului timişorean Marius Breazu, avându-l coautor pe regretatul Constantin Jude, iar în ediţia adăugată Viorel Jurcuţ, de la Radio Timişoara, propune interviuri-serial din lumea handbalului şi adnotări din cel de-al şaselea deceniu alb-violet la sportul în 7.
Din păcate, „Semicerc de veac”, extrem de valoroasă prin calitatea informaţiei şi ineditul clişeelor, cu care Marius Breazu a onorat semicentenarul clubului Politehnica, punctat pe parchet de patrulaterul amical reunindu-le şi pe Minaur, Dinamo Bucureşti şi Dinamo Pancevo, a suferit în ceea ce priveşte tiparul şi n-a avut parte de publicitatea meritată. O altă dovadă a lipsei de respect pentru propriile noastre valori, tradiţii, istoric şi trecut…
Gheorghe Gruia a avut aşadar plăcutul prilej de a discuta despre handbal cu un fost compatriot, Breazu, plecat între timp la rândul său din ţară şi stabilit în Ungaria, unde activează ca antrenor în puternicul campionat maghiar.

Marius Breazu, autor al cărţii "Semicerc de veac" şi antrenor în handbalul feminin regional din Ungaria, la o vorbă despre sportul ce-i uneşte cu reputatul Gheorghe Gruia, care a fost primit cu un vin de-al locului, Tokaj...

Cât de-o idee despre ce înseamnă handbalul feminin la nivel sătesc-regional în ţara vecină, am aflat succint de la Breazu, un antrenor român implicat direct în fenomen… „Activez la Szerencs VSE, in orasul natal al Anitei Kulcsar, fosta pivot a echipei Ungariei, decedata in accident de  masina la 28 de ani in 2005…Sala noastra ii poarta numele. Orasul se afla la vreo 15 km de mult mai celebrul…Tokaj  si echipa joaca la nivel regional. Am cam 35 de fete, senioare plus junioare intre 14-19 ani. Pe senioare le-am gasit gata formate ca echipa, pe junioare le-am adus putin cite putin, si vreau sa merg cit mai mult „in jos” apropo de virsta. Nu prea am ecou, Szerencs fiind un sat mai mare, cu vreo 10.000 locuritori, si se multumesc cu putin, asa incat simt ca prea mult batem pasul pe loc. Nu e bine…Totusi, in paranteza fie spus, sala nostra are dusumea de plastic, olandeza, cu incalzire sub ea, variabila!”
 
 Şi poate că şi în ianuarie, în Suedia, băieţii lui Vasile Stângă ne vor surprinde plăcut, aşa cum a intuit fostul dublu campion mondial Gruia înaintea returului din Rusia…
Reclame

Sepp e probabil in al noualea cer

noiembrie 13, 2009

Sepp Blatter isi freaca palmele de bucurie. Nici ca se putea mai bine. In avanpremiera primului turneu final de Campionat Mondial pe taram african, Mondialul rezervat selectionatelor sub 17 ani pune fata in fata in jocul cu titlul pe masa Nigeria si Elvetia. De doua ori „Ura!!!”

Nigeria, tara gazda si campioana mondiala en-titre la Under-17, exemplifica perfect progresul fotbalului african, producator de tinere talente pe banda rulanta. Blatter a militat asiduu pentru globalizarea fotbalului, pentru emanciparea natiunilor si continentelor ce acum cateva decenii, in cazul fericit in care se aflau la „masa bogatilor”, incasau si 9-0 la turneul final, cazul Zairului.

Elvetia este tara de bastina a presedintelui FIFA si totodata gazda a forurilor fotbalistice mondial si continental. Elvetia in finala este un alt triumf al noului val impotriva vechilor scoli, Tara Cantoanelor patrunzand in finala dupa ce se descotorosise in grupa de Mexic si Brazilia, adversare in finala din 2005, iar apoi de Germania si Italia, competitive si in turneele rezervate juniorilor si tineretului.

Nigeria – Elvetia este o finala intre jucatori africani inca netransferati la cluburi europene, provenind inclusiv de la cinci Academii locale, printre care cea a ex-internationalului Emmanuel Amunike, si tineri de pe batranul continent ajunsi deja pe la cluburi ca Arsenal, Aston Villa ori Manchester City.

In semifinala, Elvetia a zburdat in fata Columbiei, scor 4-0, in formula Siegrist / Villa – Goncalves / Zurich, Kamber / Basel (Tosetti / Locarno), Chappuis / Grasshopper, Buff / Zurich (Nimeley / Basel), Seferovic / Grasshopper, Ben Khalifa / Grasshopper (Mijatovic / Bellinzona), Xhaka / Basel, Rodriguez / Zurich, Martignoni / Locarno, Hajrovic / Arsenal. Mai toti la cluburi elvetiene dar destui cu nume de extractie balcanica. Mai conteaza? Stephane Chapuisat, marcator impotriva Romaniei in iunie ’94, la US World Cup, pare a fi urmat la nationala pentru care strangea 103 selectii de baieti de isprava. Chappuis si altii…

Cat despre nigerieni, invingatori cu 3-1 in semifinala cu Spania, doua ar fi intrebarile… Isi vor pastra oare titlul mondial, in finala de duminica? Si cat va mai dura pana cluburile europene ii vor recruta pe capete?

Oricare ar fi deznodamantul finalei, Blatter e in al noualea cer. Doua mondiale, U-20 si U-17, in aceeasi toamna, pe taram african, si doua finaliste nu dintre marile forte ale fotbalului mondial. Globalizare, omogenizare, nivelare valorica. Politica forului mondial da roade. Iar pe canalele virtuale se pomeneste deja de ziua cand Africa va triumfa si la Cupa Mondiala. Poate nu deja la anul dar… Brazilia 2014, te pregatesti?

Pios omagiu unui veritabil gentleman al jocului

septembrie 23, 2009

Sir Bobby Robson a fost comemorat zilele trecute intr-un impresionant serviciu religios in Catedrala din Durham, urbea sa natala din nord-estul Angliei. In luna iulie, in varsta de 76 ani, remarcabilul om de fotbal, fost excelent jucator si antrenor, ceda dupa cativa ani de suferinta in lupta contra cancerului.

Fotbalul n-a pierdut in acest an doar un mare antrenor, de fapt ultimul cu care Albionul a ajuns la un pas de finala Campionatului Mondial, cand cu penultimul act pierdut la penaltyuri la Torino, in fata Germaniei, in ’90, ci mai ales un om minunat, un gentleman desavarsit, de moda veche, ce a impartit binete si intelepciune tuturor celor care au avut sansa sa-l cunoasca, fie ei din lumea fotbalului ori ilustri necunsocuti.

Asa cum remarcau in cursul serviciului religios atat Gary Lineker, devenit golgeter al turneului final din 1986 tocmai sub bagheta lui Robson, cat si Sir Alex Ferguson, antrenor al Scotiei la vremea respectivului Campionat Mondial mexican, Sir Bobby a fost extrem de popular si mult iubit datorita farmecului sau cu care i-a inaltat si i-a facut mereu sa se simta bine pe cei din jurul sau. Robson a avut timp, un zambet si-o vorba buna pentru fiecare…

Asa cum mi-a confirmat si destainuit, intr-un interviu pe care-l realizam la inceputul anului trecut, pe cand starea sanatatii lui Sir Bobby se subrezise simtitor, si Morgan Phillips, autor a doua carti despre Fulham Football Club si tot ce tine de alb-negrii londonezi, si anume <Fulham We Love>, publicata in 1976, la un an dupa prezenta in finala Cupei Angliei, respectiv <From St. Andrew’s to Craven Cottage>, aparuta in 2007 si mergand pe firul istoriei initiale a vest-londonezilor, de la o grupare fondata pe langa biserica din zona, la sosirea pe Craven Cottage, in folosinta pana si astazi.

Reproduc in continuare pasajul despre Sir Bobby Robson, prin vorbele autorului Morgan Phillips, referindu-se la sosirea unui tanar jucator, Robson, sosit de la alb-negrul lui Newcastle United, din nord-estul natal, la alb-negrul lui Fulham…

When did you first see Bobby Robson?

– In the 1940s and 1950s most players lived locally and our neighbours Mr and Mrs Ray, devoted supporters, looked after some of the single men including a homesick Bobby. If the Rays had not welcomed him so warmly, he might well have gone back to the north east of England at the first chance. He became a really exciting forward, almost as skilled as his partner Johnny Haynes. Unfortunately, the club sold Bobby in 1956 but he returned six years later when Fulham was in danger of relegation. He came to our rescue again in 1990 by which time he was manager of the England team. Fulham was in serious financial trouble and Bobby gave a fund raising talk. When he finished he heard someone mention my name. He called me over and spoke appreciatively about my family and our neighbours the Rays, because he still remembered the welcome that he had received 40 years before. Sir Bobby Robson is one of the finest men in British football.

Morgan a subliniat ca Sir Bobby Robson, tanarul sosit la club in anii ’50, a sarit in ajutorul lui Fulham in 1990, pe cand londoneza avea mari probleme financiare, in cadrul respectivului dineu in scopuri caritabile minunatul antrenor mentionandu-i si pe Morgan si familia Ray, de care nu uitase peste decenii, rasplatindu-i cu vorbe bune pentru ospitalitatea cu care-l ajutasera initial sa se acomodeze in capitala. Si dupa cum mai spune Morgan, Sir Bobby devenea iute aproape la fel de iscusit in avanposturile lui Fulham ca eroul legendar al locului, Johnny Haynes. Ulterior, in ’56, Robson a fost cedat, revenind la club in ’62, pe cand alb-negrii erau in pericol de retrogradare.

Sir Bobby a fost apreciat in lungul si latul continentului dar pentru a intari remarcabilele-i virtuti, demn de mentionat este ca antrenorul perindat pe diverse meleaguri a ramas cu sufletul, atasat din inima, nord-estului sau iubit. Iar cand Newcastle United l-a solicitat, intr-un moment de descrescendo pentru club, in 1999, Sir Bobby a sarit din nou in ajutor. Pentru ai sai, din nord-estul industrial, ar fi facut orice. Si a pornit atunci la drum cu un 8-0, record al clubului pe St. James’ Park, contra lui Sheffield Wednesday, finalmente salvand corabia de la retrogradare, dupa o perioada nefericita cu Gullit la timona. Sir Bobby chiar a calificat-o pe Newcastle in Champions League si pana in semifinalele Cupei UEFA, dar a fost pe nedrept si nepoliticos demis, in 2004, de bossul Freddy Shepherd, lovitura care poate a declansat boala gentlemanului, parasind clubul in stilu-i caracteristic, fara ranchiuna ori controverse, ci doar retragandu-se demn, si in plus lovitura ce in mod cert a destabilizat pe termen lung „Cotofenele”. Sfarsite in aceasta vara in liga secunda…

Deloc de mirare, la Durham l-au comemorat si antrenori ca Pep Guardiola, elevul sau la CF Barcelona, ori alti fosti sau actuali selectioneri ai Albionului, de unde, la fel, eronat a fost pus pe faras, si cu smotruieli nemeritate din partea presei, ca Sven Goran Erikkson si Fabio Capello. Fotbalul a fost intr-adevar in doliu dupa Sir Bobby Robson iar lacrimile lui Paul Gascoigne, junele titularizat in acea semifinala de pomina pe Delle Alpi si plangand stins la Torino, s

SirBobby Robson, 1933 – 2009. Odihneasca-se in pace.