Timişoara-i mai săracă dar nu percepe asta…

Aşadar un antrenor care deja nu mai părea bun pentru Timişoara, a fost solicitat ca selecţioner al reprezentativei Serbiei. Cu alte cuvinte, un tehnician ce ajunsese să fie contestat pe la colţurile urbei de pe Bega deja în septembrie, deşi proaspăt instalat în vară, a fost alesul unei federaţii calificate la FIFA World Cup 2010 şi graţie unui 5-0 contra României.

Timişoara fotbalistică a primit o lecţie de viaţă sub forma unui binemeritat pumn de la amicii vecini sârbi, care parcă au vrut să spună „ei bine, dacă nu-i destul de bun pentru pretenţiile şi aşteptările voastre, atunci e suficient de bun pentru naţionala ţării noastre!” De fapt, Belgradul l-a salvat şi scutit pe „Pizon” de o potenţială umilinţă de a ajunge să fie contestat şi demis de la un club din dubioasa Liga 1 care putea spune Bogdaproste că pusese mâna pe el…

Desigur, doar timpul va dezvălui dacă alegerea federaţiei de la Beograd a fost inspirată, tot aşa cum lunile viitoare ne vor lămuri ce altceva în plus ar putea oferi urmaşul lui Vladimir Pizon Petrovic la FC Timişoara, însă un lucru e cert. Că reputatul om de fotbal sârb poate părăsi Timişoara cu fruntea foarte sus, pentru totalul de 7 etape fără înfrângere, incluzând succese contra campioanei CFR Cluj şi un egal în Ghencea, cât şi pentru acele toate jocuri, cu excepţia eşecurilor cu City, în care alb-violeţii au înscris mereu. Petrovic şi-a făcut datoria şi poate chiar a plusat, luând în calcul condiţiile date, mai exact circumstanţele în care naviga clubul…

Opinez că FC Timişoara şi fotbalul local în general nu l-au meritat pe „Pizon”, datorită atitudinii refractare, cârcotaşe, negativiste, insistând pe jumătatea goală a paharului şi nepercepând onoarea de a avea un asemenea om de calibru în propria bătătură. Cred şi că aşteptările de la alb-violeţi sunt irealiste, serios descentrate de frustrarea generată de ratarea titlului în precedentele campanii, de unde şi pretenţiile ca „Pizon” să facă peste noapte din mârţoagă, armăsar. 

Ceva e foarte greşit la FC Timişoara dacă nici un antrenor în această „eră modernă” a clubului nu e la înălţimea aşteptărilor. Chiar toţi să fi fost sub nivelul pretins!? Chiar atât să fi scăzut marja răbdării, încât un tehnician cu portofoliu, dintr-o ţară care ne surclasase toamna trecută, să ajungă să fie oarecum contestat în ciuda faptului că nu pierduse nici un joc intern!?

FC Timişoara şi nerăbdătorii căutându-i cusururi şi lui Pizon ar trebui să se uite serios în oglindă. Dar totul despre Pizon a fost spus în lacrimile cu care s-a despărţit de club. Omul a săltat la reprezentativa ţării sale, „transfer” care zice multe despre pierderea Timişoarei, dar a avut adevărata bărbăţie să-şi dea frâu liber sentimentelor. În Banat rămânem cu cruntul cinism şi prejudecata de a căuta nod în papură şi a-i arăta mereu cu degetul pe alţii, de pe poziţii mereu atotştiutoare, de superioritate… Nimeni şi nimic nu e suficient de bun, de nasul nostru.

Poate de-aceea nici nu se câştigă nimic în colţul ăsta de ţară. Ce Pizon, ce sârb, ce să ştie şi să facă mai multe unu´ ca el!?! Cu alde Şunda ori de-ai noştri ca brazii până şi Mancini era deja eliminat şi demis… Da, da.

„Tânărul băiat” Bienvenu nu e binevenit pe Sarakoglu

În rubrica din ediţia de azi a <Fotbal vest> am avut în vizor faza preliminară a Cupelor Europene… Ca un fapt remarcabil, Gyor ETO, din Ungaria, a fost unica grupare învinsă acasă în prima manşă a Europa League dar care s-a calificat totuşi în play-off, în Franţa, după prelungiri şi penaltiuri, deşi rămăsese în 10 jucători încă din minutul 35, în vreme ce Hajduk Split a remontat în retur cel mai mare handicap din aceeaşi competiţie, 1-3 la Bucureşti.

În Champions League, deşi 6 calificate au câştigat atât acasă cât şi în deplasare, pe când o unică învinsă iniţial, Hapoel Tel Aviv, a răsturnat ortodox balanţa pe teren propriu, turul III preliminar a avut totuşi scântei, trei dintre cele 7 gazde ţinute în şah cu remize în tur jubilând în revanşe.

Artiom Haciaturov, moldoveanul de 18 ani introdus de bielorusul Sasnitski în minutul 79 în locul lui Fred, unul dintre cei 3 brazilieni ai lui Sheriff, a amuţit arena „Maksimir” din Zagreb în cea de-a patra serie a morţii subite. A fost 1-1, ca şi la Tiraspol, acelaşi brazilian Sammir egalând pentru Dinamo, în minutul 55, din penalti, în urma faultului slovenului Samardzic asupra căpitanului Igor Biscan. Care a deschis cu gol ghilotina loviturilor de departajare, copiat fiind de colegii săi Cufre, Luis Ibanez, Etto şi Calello, însă tocmai Sammir, iar apoi Badelj, Vrsaljko şi rezerva „cariocas” Dodo, decisiv, au ratat pentru gazdele croate.

Sheriff, fără vreun moldovean titular, a triumfat cu Stoyanov (bulgar) – Vranjes (bosniac), Samardzic (sloven), Nadson (cpt., brazilian; 95, Scripcenco), Brankovic  – Volkov (sârbi), Erokhin (rus), Adamovic (sârb), Franca – Fred (brazilieni), Diedhiou (senegalez; 72, Nikolic).

De la alt 1-1 pe teren propriu, pe ArenA, s-a calificat şi Ajax, tot în Balcani, dar la Salonic, pe Toumba, unde PAOK spera să-şi aniverseze jocul centenar în eurocupe răzbunând eliminarea în faţa altei olandeze, Heerenveen, în play-offul Europa League din sezonul trecut, primul pentru alb-negrii eleni în Europa după o absenţă de trei ani. Iar Vieirinha, lusitanul de 24 ani, chiar a dat speranţe clubului revigorat de revenirea acum 3 ani a eroilor locali Theo Zagorakis, ca preşedinte, şi Vryzas, actual director tehnic: 1-0. Însă Ajax nu e Olympiacos Pireu, învinsă de PAOK în play-offul grecesc şi trimisă în Europa League, căpitanul Suarez, Siem De Jong, şi Lindgren marcând în minutele 48, 50 şi 55.

Salpingidis, la redebutul „acasă” după cei 4 ani la Panathinaikos, a ripostat imediat, iar sârbul Ivic a egalat la 3, după ce ratase un penalti în minutul 77, însă Pavlos Dermitzakis, investit cu 6 zile înaintea jocului tur, n-a reuşit până la urmă minunea, într-o vară în care antrenorul Santos s-a despărţit de greci iar italianul Beretta a rezistat doar… o lună!

După 2-2 acasă, la Berna, şi mai greu i-a fost lui Young Boys în Istanbul, pe „Sukru Saracoglu”, colivia lui Fenerbahce, trupă antrenată de fostul vârf al „Canarilor galbeni”, Aykut Kokaman, 45 ani. Însă „tinerii băieţi” helveţi ai bosniacului Vladimir Petkovic  au dat în minutul 40 lovitura, prin camerunezul de 22 ani Henri Bienvenu Ntsama , venit în iarnă din Tunisia, şi apoi s-au baricadat în faţa porţii lui Marco Wolfli, profitând atât de absenţa de la turci a lui Diego Lugano, încă în vacanţa după locul 4 cu Uruguay, cât şi de jocul slab al căpitanului Alex, înlocuit la pauză, şi de eliminarea în minutul 53 a micuţului slovac Miroslav Stoch.

Sparta lui Chovanec, cu doiarul căpitan Repka „îngălbenit”, s-a impus la vecinii polonezi, la Poznan, bătând-o iar cu 1-0 pe Lech, prin penaltiul lui Jiri Kladrubsky, apoi spre final, în nici 5 minute, fiind eliminaţi căpitanul leş Bosacki, respectiv Sionko şi Matejovsky, revenit de la Reading. Paradoxal, deşi la al doilea eşec la rând acasă fără gol marcat, polonezii rămân în eurocupe. O merită oare, fie şi „retrogradaţi” în Europa League?

Tensiuni şi peste graniţă, în Slovacia, după 1-1 în tur, la Lovech. Robert Jez, căpitanul gazdei Zilina, a ratat un penalti în minutul 22, iar la reluare decarul brazilian de 30 ani Sandrinho a serbat cu gol debutul în urmă cu 5 ani în eurocupe pentru Litex: 0-1. Însă în următoarele 4 minute nouarul ex-internaţional ceh de tineret Emil Rilke a egalat în urma unui corner iar căpitanul bulgar Ivelin Popov a fost eliminat, Zilina profitând prin Oravec, la puţin timp după ce Bratu intrase în minutul 66 în locul francezului Niflore.

Marcator în deplasarea precedentă de 1-0 la Pyunik Erevan, brazilianul Cleo, care luni a împlinit 25 ani, a înscris în minutele 9 şi 90 la Helsinki, Partizan copiind succesul finlandez al Timişoarei: 2-1. Nu departe, la Sankt Petersburg, Danny, decarul lui Queiroz, cu 177 minute jucate la Mondial, şi-a făcut cadou un gol de calificare pentru împlinirea sâmbătă a 27 ani.  

Cu „dubla”gigantului de 17 ani Romelu Lukaku la un sfert de oră după ce fusese introdus în joc de Ariel Jacobs, Anderlecht a îndeplinit o formalitate, aliniind printre alţii 2 cehi de 20 ani, Lecjaks şi Marecek, pe sârbul Rnic şi căpitanul maghiar Roland Juhasz.

Suedezul Rade Prica, 30 ani, a desprins-o pe lidera Rosenborg Trondheim în faţa chinuitei AIK Stockholm, amendată cu 15.000 euro pentru tulburările din jocul tur şi tot pe 14 în Allsvenskan, în ciuda recentei instalări a scoţianului Alex Miller, aflat în stafful lui Benitez la vremea câştigării Ligii în 2005. Tot în Scandinavia, la Copenhaga, danezii vikingului Solbakken s-au calificat graţie senegalezului Dame N´Doye, marcator în minutul 59, după ce fuseseră egalaţi la 2 de BATE înaintea pauzei.

Turul III preliminar, manşa a doua: Anderlecht – The New Saints 3-0 (în tur 3-1); Hapoel Tel Aviv – FC Aktobe 3-1 (0-1); FC Salzburg – Omonia Nicosia 4-1 (în tur 1-1); MSK Zilina – Litex Lovech 3-1 (1-1); KAA Gent – Dinamo Kiev 1-3 (0-3); Zenit – Unirea Urziceni 1-0 (0-0); Lech Poznan – Sparta Praga 0-1 (0-1); FC Copenhaga – BATE Borisov 3-2 (0-0); Dinamo Zagreb – Sheriff Tiraspol 1-1 (1-1), 5-6 (lovituri de departajare); Basel – Debrecen 3-1 (2-0); Fenerbahce – Young Boys 0-1 (2-2); HJK Helsinki – Partizan Belgrad 1-2 (0-3); PAOK Salonic – Ajax 3-3 (1-1); Celtic – Braga 2-1 (0-3); Rosenborg – AIK Stockholm 3-0 (1-0).

În play-off, pe 17/18 şi 24/25 august, sunt 5 jocuri pe „Ruta Campionilor”, reunind doar calificate din turul III preliminar, şi anume Salzburg – Hapoel Tel-Aviv; Rosenborg – FC Copenhaga; Basel – Sheriff Tiraspol; Sparta Praga – MSK Zilina şi Partizan – Anderlecht,  şi alte 5 pe „Ruta Ligii”, implicând cele mai slab clasate reprezentante din Anglia, Spania, Italia, Germania şi Franţa: Young Boys Berna – Tottenham; Braga – Sevilla; Werder Bremen – Sampdoria; Zenit – Auxerre şi Dinamo Kiev – Ajax.

Europa League

Ciprioţii, trei victorii, cu ruşi, belgieni şi cehi…

Returul s-a urnit din loc marţea trecută, la Viena, unde „dubla” croatului de 25 ani Nikica Jelavic i-a calificat la pas pe verzii lui Peter Pacult. Tot două goluri, ultimul chiar al calificării, în minutul 90, a marcat Anton Potilo în Dinamo Minsk – Maccabi Haifa 3-1, lusitanul de 32 ani Cafu reuşindu-le chiar pe toate trei, în minutele 45, 60 şi 87, pentru Anorthosis Famagusta, care a trecut astfel şi ea „la mustaţă” de Cercle.

Sugestiv faptul că 15 dintre dueluri, adică aproape jumătate, au fost tranşate cu „duble” victorii, unicul joc împins în prelungiri fiind pe „La Mosson” din Montpellier, de croatul Babic, pentru oaspetea Gyor, care a rezistat fie şi fără sârbul Lazar Stanisic, eliminat înaintea pauzei. Pitau a văzut şi el roşu la începerea loviturilor de departajare, tranşate de maghiari prin Babic, Pilibaitis, Zoltan Feher şi Tokody, în vreme ce Camara şi Estrada au ratat pentru gazde. Gyor e de fapt unica grupare calificată după ce a cedat acasă în tur, în vreme ce Hajduk Split e clubul care a surmontat cel mai mare handicap, 1-3.

După ce a devenit a doua grupare azeră învingătoare cu 1-0 în Polonia în răstimp de 7 zile, Qarabag Agdam s-a distanţat la 3-0 în 7 minute înaintea pauzei în dauna Wislei, ajungând din nou în play-off, ca şi anul trecut, când se lovea de Twente.

La Salonic, croatul Danijel Cesarec  a evitat prelungirile pentru Aris, din penalti, în minutul 75, ceilalţi greci, Olympiacos, fiind torpilaţi la Tel-Aviv de Colautti. Un alt club cu oarecare pretenţii, VfB Stuttgart, se vedea condus acasă, la pauză, cu un scor eliminatoriu de vikingii de la Molde, aşa încât uluiala timişoreană nu trebuie să mire într-atâta. A tremurat şi Sporting, odată ce s-a văzut egalată la unu de suedezul Lawan, marcator pentru inedita Nordsjaelland, trupă cu Morten Wieghorst la cârmă şi Andreas Laudrup, fiul lui Michael, la mijloc…

În formula Stamenkovic – Tosic, Vilotic, S. Djordjevic (cpt), Ninkov – Koroman, Issah, Vesovic, Milovanovic – Kadu, Trifunovic, Crvena Zvezda s-a scufundat pe Dunăre în sus, la Bratislava, Kadu doar egalând reuşita togolezului Guede din minutul 2 al unui joc cu două eliminări.

Turul III preliminar, manşa a doua: Rapid Viena – Beroe Stara Zagora 3-0 (în tur 1-1); Cliftonville (Irlanda de Nord) – CSKA Sofia 1-2 (0-3) ; Apollon Limassol – Sibir (Rusia) 2-1 (0-1); Dnipro (Ucraina) – Spartak Zlatibor (Serbia) 2-0 (1-2); Banik Ostrava – Dnepr Mogilev (Belarus) 1-2 (0-1); FC Timişoara – MyPa 3-3 (2-1); KRC Genk – Inter Turku 3-2 (5-1); Austria Viena – Ruch Chorzow 3-0 (3-1); Zestafoni (Georgia) – Karpaty Lvov (Ucraina) 0-1 (0-1); Teteks (Macedonia) – Elfsborg 1-2 (0-5); Lucerna – Utrecht 1-3 (0-1); VfB Stuttgart – Molde (Norvegia) 2-2 (3-2); Lausanne – Randers (Danemarca) 1-1 (3-2); Motherwell – Aalesund (Norvegia) 3-0 (1-1); Jablonec (Cehia) – APOEL 1-3 (0-1); Zrijnski (Bosnia) – Odense 0-0 (3-5); Levski Sofia – Kalmar FF 5-2 (1-1); Dinamo Minsk – Maccabi Haifa 3-1 (0-1); Qarabag (Azerbaidjan) – Wisla Cracovia 3-2 (1-0); Anorthosis – Cercle Bruges 3-1 (0-1); Hajduk Split – Dinamo 3-0 (1-3); OFK Beograd – Galatasaray 1-5 (2-2); Sporting Lisabona – Nordsjaelland (Danemarca) 1-0 (1-0); Hibernian Edinburgh – Maribor 2-3 (0-3); Slovan Bratislava – Crvena Zvezda 1-1 (2-1); Beşiktaş – Viktoria Plzen 3-0 (1-1); Maccabi Tel Aviv – Olympiacos 1-0 (1-2); Dinamo Tbilisi – Sturm Graz 1-1 (0-2); Montpellier – Gyor 0-1 (1-0), 3-4 la lovituri de departajare; Bangor City (Ţara Galilor) – Maritimo Funchal 1-2 (2-8); Juventus – Shamrock Rovers (Irlanda) 1-0 (2-0); IFK Goteborg – AZ Alkmaar 1-0 (0-2); Aris Salonic – Jagiellonia Bialystok (Polonia) 2-2 (2-1); Liverpool – Rabotnicki (Macedonia) 2-0 (2-0); Brondby – Buducnost Podgorica 1-0 (2-1).

În play-off, pe 19 şi 26 august, se regăsesc cele 35 calificate din turul III preliminar, 15 cluburi eliminate din aceeaşi fază a Ligii Campionilor şi 24 grupări din ţări cu coeficienţi superiori în clasamentul UEFA, urmând ca Atletico Madrid să intre în focuri în faza grupelor, ca deţinătoare a trofeului: PSG – Maccabi Tel-Aviv, Bayer Leverkusen – Tavriya Simferopol (Ucraina), CSKA Moscova – Anorthosis, Hajduk Split – Unirea Urziceni, Feyenoord – Gent, KRC Genk – Porto, Debrecen – Litex Lovech, Aris Salonic – Austria Viena, Galatasaray – Karpaty Lvov, Palermo – Maribor, Bruges – Dinamo Minsk, Omonia Nicosia – Metalist Harkov (Ucraina), Vaslui – Lille, Napoli – Elfsborg, Sporting Lisabona – Brondby, Grasshopper Zurich – Steaua, Liverpool – Trabzonspor, Celtic – Utrecht, Borussia Dortmund – Qarabag, AIK Stockholm – Levski Sofia, Sturm Graz – Juventus, Getafe – APOEL, Dundee United – AEK Atena, AZ Alkmaar – Aktobe, Dnipro (Ucraina) – Lech Poznan, Rapid Viena – Aston Villa, CSKA Sofia – The New Saints, Beşiktaş – HJK Helsinki, Slovan Bratislava – VfB Stuttgart, Sibir – PSV, BATE Borisov – Maritimo Funchal, Lausanne – Lokomotiv Moscova, Gyor – Dinamo Zagreb, Odense – Motherwell, PAOK Salonic – Fenerbahce, Villarreal, Dnepr Mogilev (Belarus) şi FC Timişoara – Manchester City. Tragerea la sorţi a avut loc tot vineri la Nyon.

Primăria asfaltează… dar F.C. Timişoara punctează?

Deşi scriber, nu-s nici sceptic, nici cinic. În mare, am încredere în oameni. Aşa încât n-am urcat nici scările Primăriei doar pentru a mă afla în treabă cu o sesizare scrisă în privinţa carosabilului cariat al unor străzi dintr-o microzonă centrală a Timişoarei. Chiar credeam că se va întâmpla ceva. Pozitiv.

Dar să mi se răspundă în scris de pe-o săptămână pe alta iar apoi să şi văd la lucru utilajele de recarosare a străzilor, la alte câteva săptămâni distanţă nici cât degetele unei mâini, e o dovadă cum nu se poate mai elocventă nu doar că există bunăvoinţă şi suflet în a cheltui folositor banii comunităţii pe chestii ce-şi aşteptau poate de ani rezolvarea, dar şi că există o „democraţie a cetăţii”.

Am sesizat în scris, aidoma unui pensionar pisălog, şi aleşii au reacţionat pozitiv, prompt. Alţii s-ar fi tânguit pe la colţuri, cum că de câţi ani sunt tot mai cariate străzile, închipuindu-şi că orice demers ori reclamaţie ar face, lucrurile ar rămâne împietrite. Ei bine, nu-i chiar aşa, asta ca lecţie pentru pesimişti şi retrograzi patinând în critici negativiste şi neacordând o şansă edililor. Le-am dat-o şi îmi scot pălăria.

Oare e o a câta dovadă că Timişoara, în ciuda „creşterii” sale în populaţie, a ţinut în general pasul cu nevoile locuitorilor? Şi câte n-ar fi exemplele pozitive, că lucrurile se îmbunătăţesc şi că – fără să intru în speculaţii politice, de care-s străin – aleşii reinvestiţi de încrederea oamenilor şi-au meritat banii şi fotoliile de edili? Felicitări.

În contrast, FC Timişoara cea tânguindu-se de ceasul morţii cum că mai puţini bani vor fi sifonaţi de la Primărie spre club, n-a făcut cinste cu un 2-2 de la 1-2 în debutul cu Gloria lui Reghe´. Relativ la anticipabilul recul şi la interesul tot mai scăzut al publicului pentru o formaţie dorită fanion a urbei, chiar ar fi justificaţi banii contribuabililor doriţi de diriguitorii alb-violeţi din partea Consiliului Local!?! Ei bine, între o stradă proaspăt asfaltată şi un 2-2 cu năsăudenii lui Nea Jean, vă asigur care ar fi priorităţile timişorenilor de rând.

Chestia cum că FC Timişoara reprezintă mândria sportivă a urbei, polarizând vezi Doamne interesul lumii, e populism ieftin şi lacrimi smulgând fonduri nemeritate. Când Primăria se vede obligată să crească preţul tichetelor de transport în comun, de la 3 lei la 3,50, care 50 de bani contează în buzunarul oamenilor furaţi pe faţă de ascunsa guvernare mondială prin tentaculele ei din ţară, şi asta pentru a creşte nivelul veniturilor unui Consiliu Local asaltat de nevoile cetăţenilor ca reclamantul cu străzile ori aiurea, atunci ba bine că nu ca FC Timişoara să mai bată şi la alte porţi finanţatoare.

N-am auzit eu de vreun referendum întrebându-i pe timişoreni dacă vor chiar atât de mult ca edilii să sprijine echipa din banii oamenilor, şi asta în detrimentul altor priorităţi, evident mult mai mari şi late? Când FC Timişoara va atrage atâtea simpatii în tribună cât să umple jumătate de stadion, atunci poate că s-ar justifica bocetul după fonduri din punguţa municipiului. Dar la cele câteva mii magnetizate, o picătură de o sutime în viaţa cetăţii, orice tânguială în plus e nedemnă şi inutilă. Fanii cu problemele lor îşi vor păstra banii decât să-l vadă pe viu pe Zicu ori Tameş, asta fără a avea ceva în sine cu proaspeţii purtători de alb-violet. I-au văzut cândva la teleu´, în alb-roşu.

Dar fără să fie văzută la teleu´ în Finlanda, F.C. Timişoara a dres bine busuiocul de a-şi reamplifica doza de simpatie a bănăţenilor, „Pizon” Petrovic dând speranţe că are în arsenal mecanismele psihologice să revitalizeze echipa, cu efecte pozitive imediate. Se va ridica Fotbal Club la ştacheta la care se doreşte a fi percepută în „cetatea” Timişoarei?

„JUSTICE FOR POLI” mereu în actualitate

Bogdan Herzog, în dreapta, cu bannerul cu care a intrat pe teren în semn de protest la Insulele Feroe - România, în septembrie 2008, împreună cu un caransebeşan fan "Poli", stabilit în Danemarca

„Sunt fani sadea pentru care şi acum palmaresul clubului e mai important decât cucerirea titului”, a remarcat Bogdan Herzog, nimeni altul decât timişoreanul de 36 ani care în septembrie 2008 a lăsat pentru o zi deoparte eticheta carierei de consultant pe probleme de insolvenţă în favoarea unui „gest de protest destul de disperat împotriva nedreptăţirii noastre”, după cum l-a catalogat, pentru cauza lui Poli.

„În ciuda scepticismului general, am avut mereu încredere că vom recâştiga cele 6 puncte! Şi am arborat sloganul pe gard iar cu celălalt banner am intrat pe teren în timpul jocului Insulele Faeroe – România tocmai pentru a răspândi ecoul durerii poliştilor şi pentru a atrage atenţia lumii fotbalistice internaţionale şi forurilor sale, într-o acţiune sub nasul FIFA, care să ocolească FRF”, a reamintit suporterul get-beget crescut vis-a-vis de „Dan Păltinişanu” şi al cărui tată, primul director al TVR Timişoara, a dat de-acum cunoscuta denumire <Divizia Sport> comentatorilor radiofonici.

Şi Bogdan a născocit atunci un slogan, „Justice for Poli”, căutând îndreptarea nelegiuirii legate de depunctarea şi înstrăinarea palmaresului, numelui şi culorilor clubului timişorean, iar când problema va reveni în acest sezon pe tapet, „şi noi vom trimite din nou la TAS petiţia cu cele 10.000 semnături, pe care le-am strâns în Complex cu amici polişti şi 2-3 din galerie, în favoarea cauzei lui Poli, prin care să arătăm că e un club mult iubit, cu un mare număr de simpatizanţi, ce reprezintă o comunitate locală de care nu poţi să-ţi baţi joc. E drept, TAS nu ţine cont de asemenea iniţiative dar ia totuşi aminte. Iar petiţia are valoare şi prin cadrul ei mai larg, noi solicitând UEFA să ancheteze modul cum FRF reprezintă interesele cluburilor româneşti”. 

„E demarată urmărirea penală pentru semnăturile false în baza cărora TAS a dat verdictul iniţial în cazul Poli, iar odată ce o instanţă din România va dovedi acest fapt şi se va da o hotărâre judecătorească, atunci şi Marian Iancu va deschide proces la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne”, a mai explicat Bogdan, care opinează că patronul clubului de pe Bega „va aduce palmaresul înapoi. E orgoliul său în joc, le-a promis suporterilor, şi va dori să arate că s-a bătut într-adevăr mult mai mult pentru echipă decât cei de-aici. E de fapt regretabil că ditamai oraşul n-are investitori suficient de sufletişti, pentru a-l seconda în acţionariat”.

Nu vom ştii ce impact psihologic a avut asupra echipei reţinerea celor 6 puncte şi poate că, vorba lui Bogdan, „dacă le reprimeam mai repede, ne furau arbitrii în lupta pentru titlu”, dar cert este că deşi Iancu a dus-o pe FC Timişoara „doar” pe locul 2, în schimb a excelat cu rezultate pentru club în diverse litigii. Ceea ce l-ar credita cu şanse în lupta pentru recâştigarea palmaresului. 

„<Justice for Poli> a pornit oarecum din Faeroe pentru că era clar că Timişoara n-avea nici o şansă mergând pe mâna hoţilor din fruntea Federaţiei. România are cel mai slab raport de ţară pe justiţie iar problema e exacerbată în comunitatea fotbalistică. Atât în acea zi în Faeroe cât şi prin petiţie vroiam să arătăm şi că FRF a fost acaparat de un grup mafiot ce nu reprezintă comunitatea iubitorilor de fotbal de la noi, iar într-o lume justă federaţia ar fi fost cumva penalizată în cazul Poli”, a mai spus Bogdan, care în urma protestului său a fost arestat de poliţia faeroeză, urcat în dubă şi interogat dar nu amendat.

În declaraţia sa la poliţie a amintit de mitingul de protest al fanilor polişti, de pe Corso. „E grozav că au ieşit în stradă, într-un semn de solidaritate al comunităţii, fiind vorba nu doar de cele 6 puncte dar de crezul <Poli suntem noi!> Ideal ar fi să rămânem vigilenţi şi militanţi. Şi mai apoi, chiar înaintea deplasării României în Faeroe, 4 fani polişti au fost cât pe ce să protesteze făţiş la Cluj, cu ocazia jocului cu Lituania, dar mai bine că nu s-au dus, căci sigur ar fi avut mari probleme cu forţele de ordine. Ceea ce n-am păţit în insulă…” Unde poliţia locală a fost destul de înţeleaptă să nu plece urechea la denaturările lui Ionuţ Lupescu, cum că protestul lui Bogdan ar fi împotriva FIFA.

„Justice for Poli” e şi pe internet, documentele aferente fiind traduse în mai multe limbi de voluntari polişti, cazul e încă pe rol iar Bogdan Herzog rămâne optimist.

Timişoara contra fostei echipe din `92 a lui Litmanen şi Hyypia

Mai întâi a fost Beograd, la come-back. Apoi Doneţk, Stuttgart, Amsterdam, Bruxelles şi finalmente Zagreb, pe 17 decembrie 2009, unde Timişoara câştiga primul ei meci în deplasare în eurocupe. Urmează Myllykoski, o comună din Ţara celor 1.000 de lacuri, în returul de pe 5 august.

Dacă e să te iei după rezultatul tur MYPA – Sant Julian 3-0 (1-0), atunci FC Timişoara se va deplasa în cel de-al treilea tur preliminar al Europa League pe arena cu 4.167 locuri Saviniemi, conform tragerii la sorţi de la Nyon. Ce ştim despre MYPA, pe numele ei întreg Myllykosken Pallo -47 ry? Că joacă în Veikkausliiga, primul eşalon finlandez, al cărei campioană a fost, în 2005, că echipa antrenată de Janne Lindberg ocupă locul 11 din 14 participante, la finele turului, sau că a doua jumătate a campionatului o va începe duminică seara cu un joc acasă cu FC Honka, cealaltă trupă din Helsinki, clasată pe locul 2, după concitadina HJK. Cealaltă duminică, pe 25 seara, înaintea jocului tur de la Timişoara, MYPA se va deplasa la Oulu Paloseura, iar între cele două manşe va primi vizita lui Tampere United.

Ar mai fi că rusul Votinov e golgeterul echipei în tur, cu 5 reuşite din 17, linia de clasament a probabilei adversare a Timişoarei fiind 4 4 5 17-20  16 puncte. Însă cu un unic succes pe teren propriu, 3-2 cu Inter Turku.

Ca istoric, numărul din nume o deconspiră în privinţa anului înfiinţării, 1947, promovarea în elită survenind însă abia în `75. Mai sprinţară în Cupa Finlandei, MYPA a triumfat în 1992, `95 şi 2004, aducând în Kouvola, oraşul de care aparţine clubul, formaţii ca PSV, Liverpool sau Boavista. Deloc de mirare că un Sammy Hyypia a ajuns într-o bună zi la Anfield Road, alţi foşti jucători ai alb-albaştrilor fiind Jari Litmanen, şi el trecut pe la „Cormorani”, sau Kolkka…

În 1992, când Poli se reîntorcea în eurocupe contra Realului, MYPA îi avea în lot pe… Hyypia, care a stat 4 sezoane, şi Litmanen, pentru un an.

Ca mai toate trupele europene, îşi are brazilianul ei, Felipe Benevides, care a intrat în locul lui Ricketts în minutul 73 al victoriei cu 3-0 contra lui Sant Julian din Andorra, în formula Kuismala – Hietanen, Uimaniemi, Okkonen, Aijala, Lindberg, Ricketts, Oksanen (85, Alonen), Ako, Koljonen (65, Kurittu), Saxman. Cu toţii cunoscuţi, unul şi unul…

Dacă trupa din „cel mai nefolositor oraş din Finlanda”, conform unei nefaste peceţi ce i-a fost pusă lui Kouvola, este în plin campionat, mai exact la începutul returului, în schimb FC Timişoara abia va debuta sâmbăta viitoare în noua stagiune, contra Bistriţei. Iar câteva zile mai apoi, pe 29, prima manşă cu MYPA. Oraşul e undeva la 135 kilometri nord-est de capitala Helsinki, deci spre graniţa cu Federaţia Rusă dar totuşi în sud-estul întinsei ţări scandinave.

Cam atât din „fişa postului” lui MyPa-47. Alte indicii, poate din returul din Andorra. În rest, la treabă, fie şi pe caniculă…

Fotoreportaj la Şcoala de Fotbal Marcel Baban, un club Leu

În editorialul ŞUTURI ÎN ZID m-am inspirat din curtea Şcolii de Fotbal a fostului atacant polist şi rapidist Marcel Băban, un jimbolian ce a investit cu suflet acasă, în propria bătătură, întru depistarea, creşterea şi lansarea junilor fotbalişti din Banat. Momentul l-am ales intenţionat la startul unui Mondial fără România, şi într-un oraş la graniţa cu Serbia „5-0”, pentru a amplifica mesajul că foşti jucători ca Marcel, nişte slujitori ai Sportului Rege cam din generaţia unor mai renumiţi alţi investitori în fotbalul „mic”, ca Popescu şi Hagi, sunt licărul de speranţă al revigorării acestei discipline sportive. Nu „Maybach” cheltuind pe mercenari împing lucrurile înainte, nu aceea e politica necesară, chiar dacă „dă bine” în fotbalul globalizat al Uniunii Europene. Reţeta e şi în curtea lui Băban, la marginea Jimboliei… Poftiţi.

Tribuna se umple de părinţi la jocurile Şcolii...

Roşcovanul piticot, simbol al fotbalistului de mâine...

Un gazon calitativ pentru nivelul Diviziei D. Ce va fi flancat de o tabelă electronică

Leul Jimbolian e gata de luptă...

A inlocuit un antrenor strain cu un altul tot de peste hotare, a folosit 22 de “stranieri” din totalul celor 32 jucatori utilizati si a cucerit titlul de campioana. In plus, a incheiat cu opt straini in teren prelungirile finalei Cupei Romaniei, in fata unui club catarat in ultima clipa pe podium cu 18 fotbalisti “de-afara” in lotul de 31.  

Prin prisma rezultatelor lui CFR Cluj si FC Vaslui si a acestor numere, reteta de a racola jucatori de peste hotare pare a da roade. Drept un alt exemplu, FC Timisoara a patruns si ea din nou in eurocupe cu aproape jumatate dintre componentii lotului straini.

Ziarele duduie de alte asemenea transferuri, caimacul bugetelor fruntaselor e probabil conferit “mercenarilor” iar pe toboganul diviziilor in jos aud zgomotul unei motocoase. Pasesc spre teren printre statuile de teracota, fotbalisti “piticot” in rosu-negru ce dau si mai mult suflet si culoare gospodariei jos palaria de la stadionul Scolii de Fotbal Marcel Baban. “Micutii” ne reamintesc ca aici nu-i doar “casa” unei divizionare D-Timis oarecare, ci o pepiniera cu trei grupe de varsta, 1994, 1996 si chiar cu pusti de scoala primara, cu totii batand la portile fotbalului.

Initiativa lui Marcel Baban, intors la vatra in Jimbolia, inclusiv dupa trei perioade la Poli, e la fel de curajoasa si incisiva ca sarjele sale de altadata spre gol, in alb-violet, ba mai mult, demna de toata admiratia si lauda. Politica sa este la polul opus, unul pozitiv, celui de mercenarizare a fotbalului romanesc, oferind samanta sperantei unor altfel de seri decat acea sambata de 0-5 la Beograd. Chiar… Aici, la Jimbolia, granita cu sarbii e la o aruncatura de bat.

Cat e de greu sa cheltui bugete de milioane pe achizitii din Slovacia si pana peste mari si tari? Cat e de usor sa lupti pentru a creste din putin si a incerca sa lansezi niste baieti stransi din zona Banatului la Scoala de Fotbal dintr-un orasel de frontiera? Motocoasa amuteste si Vasile Handa, ajutorul administratorului Tibor Boros, isi sterge sudoarea: “E cu mult mai greu, de exemplu daca ai compara cu sprijinul oferit fotbalului in anii in care aparam si eu. O faceam pe patru salarii”.

Vasile Handa, portarul de altădată, om priceput şi de nădejde la stadion

Baban a selectat si inrolat la Scoala sa tineri in devenire din imprejurimi, sa zicem din Clarii Vii, ori localnici jimbolieni, ca Ionut Puica, numarul 5, dar si de pe raza intregului judet sau chiar din Timisoara, ca de exemplu sesarul Radu Domsa, ba si tocmai de la Resita. Recruti de prin alte parti carora le asigura cazarea la internat, cu casa – masa si transportul la domiciliu.

Baietii sunt in crestere si mananca pe rupte. Ideal pentru dezvoltarea lor, o problema insa pentru punguta investitorului. Dar unde e pasiune si dragoste de fotbal, sunt si idei. O cladire in constructie, in spatele portii dinspre intrare, isi asteapta peste vara noua bucatarie cu cantina pentru juniori, alipindu-i-se o sala de forta, adaugiri cu economisiri pe termen lung la o baza sub semnul leului ridicat pe picioarele din spate, stema clubului. Da. Scoala de fotbal ia avant, capata aripi. Club de fotbal.

Si de ce n-ar fi sperante? Cazna si priceperea unei maini de sufletisti inmugureste rodul, portarul Eduard Pap si treiarul Florin Ardelean cochetand in aceasta primavara cu lotul national de juniori. Binoclez pe Google un mesaj cu majuscule dezvaluind munca depusa la Scoala lui Marcel Baban: “Sunt sigur ca cei de la Poli l-au monitorizat pe Eduard Pap, pentru ca ar fi pacat sa-l racoleze alte echipe!!! Atentie mareeeee Poli Timisoara!!!” A carei poarta a fost aparata candva de Calin Frunza, acum ajutorul lui Octavian Popescu la aceasta cea mai tanara garnitura din Divizia D-Timis.

Vestiare curate, bine dotate. Tineri ca reşiţenii Totu, Popescu şi Mitru, ori ca "uriaşul" Chitucea, sunt instruiţi şi cu magneţi de marcatorul în eurocupe de altădată, Octavian Popescu...

Momentan, in vestiarul “luna” si cu tabla magnetica, parte a cladirii incluzand sala cu bazin si sauna, 1. Eduard Pap isi are cuierul sau. Dar initiativa, investitia si munca de la Jimbolia pot da curand rod, pe merit. “Batatura” lui Baban de la marginea Jimboliei e un mic plaman sanatos al fotbalului nostru. E un exemplu pozitiv.

Nu multi sunt fostii fotbalisti care au luat in piept anevoiosul urcus de a creste si lansa tinere talente. Atacanti ca Giuchici si Baban sau, daca e sa amintim lideri de generatie, Popescu si Hagi, sunt reali slujitori ai fotbalului – si nu falsi “oameni de fotbal” – care au inteles ca singura sansa de a-l ajuta cu adevarat este sa recladeasca la bazele sale, sa insamanteze la radacini.

Iar efortul unora ca Marcel Baban ori Miodrag Giuchici e cu atat mai remarcabil cu cat investitia initiala n-a avut aportul substantial al sumelor agonisite de cei doi Gica in fotbalul mare. A face din putin bici implica sacrificiu. A urma un plan viabil de afaceri implica inevitabil la inceputuri si pierderi. Roadele, profitul, peste ani de rabdare…

Desigur, a arunca in focuri generatia ’94 in competitia Diviziei D, in paralel cu meciurile de la juniori, atarna si mai greu pe umerii tuturora la Jimbolia. Insa modelul propus de Marcel Baban poate oferi acel altceva atat de necesar unui fotbal sufocat la varfuri de tendinta de a achizitiona straini cu lopata, drept un alt semn al desavarsirii unei piete de desfacere de mana a doua in Romania, fie ea… Billa sau Kone, intru croirea peste noapte a celui mai lesne drum spre eurocupe.

La vestiare, inclusiv bazin si sauna!

Distribuitor oficial Saller, ce imbraca si UTA, Marcel Baban a reinvestit in juniorii si copiii fotbalului de maine. Bravo! A facut-o probabil cu nostalgia acelor glorioase jocuri de pomina de altadata. Remember 4-3 cu Ceahlaul, prin zloata, pe lapovita. Marcel, eroic...

De pe aceasta banca de rezerve s-ar putea ridica prim-divizionari de maine... Timpul le va lamuri pe toate

Obsesia bolnava a mass-media cu lupta oarba din prima jumatate a Ligii 1, dusa deseori cu straini si in care doar Galatiul pare a marsa pe tineri din zona, pierde din vedere necesitatea incurajarii “fotbalului mic”, unul insa mai vital in marea schema a lucrurilor decat ar putea parea la prima vedere. Nu-i greu de intuit ca declinul selectionatelor nationale a fost exacerbat de invazia “stranierilor”, pe fondul penuriei de talent autohton veritabil. Si atunci nu si asemenea scoli de fotbal pot fi rotitele benzii rulante a regenerarii fondului de jucatori “interni”?

Dar in baza sportiva “luna” a Jimboliei, proaspat vopsita si cu gust amenajata, nici cati ai numara pe degete nu sunt cei care si centreaza, si dau cu capul. Oare vor si marca intr-o buna zi? Instinctul de antreprenor l-a ajutat pe Marcel Baban sa infloreasca atat Ro-Sport-Saller-Baban, firma de distributie de echipament sportiv “made in Germany” pe taram romanesc, cat si conlucrarea cu alti sponsori si autoritati locale, Jimbolia ajutandu-l de exemplu cu cheltuieli de regie la stadioane, si scriu la plural pentru ca ingrijitorul Handa imi arata si terenul de antrenament “de la plopi”, unul pare-se cu gazonul “chiar mai bun”. Iar cel de la stadion imi pare mai in palma decat Wembleyul…

Motocoasa zbarnaie din nou, tunzand totul in spatele portii si-n lateralul tribunei. Marcel si mana de sufletisti de la scoala-club insamanteaza fotbalul din putin, fara timp de lamentari prin presa nationala, ca pe la curti mai mari, ca de exemplu Timisoara nu sprijina, “face” ori merita. La Jimbolia, “piticotii” lui Marcel nu se pierd in iarba iar fostul varf pune bob la radacina fotbalului. Cu ceva mai multi entuziasti ca Baban si mai putini Copos sau “Maybach” Becali, o mult mai restransa natiune ca Serbia ar putea fi candva invinsa in drumul spre Mondiale.

Alba-neagra cu sufletele polistilor?

FC Timisoara nu s-a ridicat in plan logistic la inaltimea momentului oferit de calificarea in Europa League, o optiune paguboasa transformand o potentiala sarbatoare fotbalistica a intregii urbe intr-un fiasco in urma caruia ma tem de eventuale repercusiuni si la vizitele unor multiple cuceritoare ale continentului, Anderlecht si Ajax, si ma intreb daca nu cumva inimile de polisti cu sange alb-violet sunt confundate de unii cu niste banale portofele.

Cu totii avem dreptul sa ne refugiem in vise si iluzii, fie ele si desarte. E un deliciu in jocul vietii de a ne desfata cand si cand cu luxul fantasmelor, ceea ce imi imaginam si de un dram speranta si in “Amintiri despre viitor”, o inchipuire publicata in ultima editie dinaintea Craciunului din anul 2000, in pagina a noua, de “puzzle”, a Fotbal Vest din acel 19 decembrie, si care este rememorata la finele acestor randuri…

Pe-atunci, cu Poli in Divizia B, am visat nebuneste cu ochii deschisi la viitorul de peste un deceniu al fotbalului de-aici. A fost un joc al imaginatiei.

Visul s-a intrupat si, dupa ce anul trecut, in 2 octombrie, Poli pierdea fara macar un punct smuls lui Partizan Beograd trenul grupelor Cupei UEFA, iata ca anul 2009 i-a adus in cale Timisoarei detinatoarea la zi a acelui trofeu cazut prada istoriei.

Si absolut remarcabil, FC Timisoara i-a eliminat pe ucrainieni, facandu-si cadou aducerea pe malurile Begai a cremei Beneluxului, Anderlecht cea cu Cupa Cupelor si Cupa UEFA in palmares, plus Ajax cu C1 + C2 + C3 in cabinet. Se anunta a fi un festin al Banatului, un punct culminant rar si pretios dintr-un periplu european mai lung ca niciodata. Un moment demn de savurat cu sampanie…

Dar sansa a fost spulberata, visul a fost destramat cu o nonsalanta nechibzuinta. Cu un “pachet”. Suporterii patimasi pentru alb-violet au fost buni cand au ragusit scandand in diferitele lor luari de pozitie prin oras pentru numele, culorile, palmaresul si spre binele lui Poli, dar n-au mai fost la fel de buni, fiind nu rasplatiti pentru loialitatea lor ci tradati, cand a venit vremea jocurilor de pe “Dan Paltinisanu” din Europa League. Cum adica “pachet” si nu bilete de meci!?! Goliciunea arenei a spus totul intr-un moment, cel al meciului contra acestui obsesiv nume Dinamo, ce se anunta unul de slefuire a onoarei si mandriei incercatului club.

Dar “pachetul”, si normal, n-a fost inghitit iar rezultatul s-a vazut atat in teren cat si in navala prin tribunele goale a fanaticilor oaspetei. Oare isi vor calca pe mandrie, dupa un 0-3 acasa si imediat apoi introduse mai scumpe bilete pentru un singur meci, cei insultati si franati cu acel “pachet”? Lasati-ne sa visam si sa ne vedem visul cu ochii!

Nu fortificati “Dan Paltinisanu” cu “pachete” ci deschideti-i sufletul, sa se umple cu zeci de mii intr-un glas ce-l inaltau pe Tata Mare impotriva Celticului! Plang, sangerand lovit de un “pachet”…

Si-acum, “Amintiri despre viitor”, asa cum era publicat in 19 decembrie 2000, in Fotbal Vest…

AMINTIRI DESPRE VIITOR

O, ce zi mare pentru fotbalul din vestul tarii! Wilhelm, fanul alb-violetilor nascut in zilele Revolutiei, si-a lasat masina electrica “Mercedes” la etajul trei al parcarii stadionului “Dan Paltinisanu”. Forfota se face déjà resimtita… nu mai sunt nici 30 minute pana la meciul echipei sale de-o viata, Poli, cu AS Roma, in faza a doua a grupelor Cupei UEFA.

Ambitia avuta de italianul Claudio Zambon la sosirea sa la Timisoara, in anul 2000, ca polistii sa joace in cupele europene cu giallo-rossi romani, devenise realitate. Cum timp mai avea, a intrat in restaurantul cu specific mexican din luxosul lant de magazine din jurul arenei, visat de Mircea Pascu inca din anii ’90.

Telefonul mobil chiar a zbarnait. Noutati primite prin serviciul de e-mail. In derbyurile Diviziei D Ilfov, Vascoza Bucuresti – Steaua Bucuresti 3-2 si Dinamo Bucuresti – Avantul Chirnogi 1-1. Nu mai sunt bilete la partida din aceeasi seara, din Cupa Europei de sud-est, programata in nocturna pe stadionul UMT, intre alb-negri si Aris Salonic. Ar fi fost ceva sa vada la lucru in aceeasi zi doua dintre echipele timisorene de Liga Nationala. Dar important e ca Poli sa invinga…

A iesit din supermarket, s-a strecurat printre autocarele double-decker aduse de domnul Diminescu de la Karlsruhe, l-a vazut prin placa de plexiglas ce inconjoara zona vestiarelor pe Puiu Preda cautand cu infrigurare ceva pe palierul de la etajul II al minihotelului polist si si-a facut loc printre fani, introducand cartela de abonat in casa de marcat de la intrare.

Pe stadion, cu greu a ajuns la locul sau traditional, 35, randul J, sectorul H. Toata suflarea asteapta cu sufletul la gura fluierul de start. La statia de amplificare, la finele prezentarii echipelor, s-a anuntat rezultatul meciului restanta din Liga Nationala, Politehnica Iasi – CFR Timisoara, feroviarii urmand sa revina seara in oras, cu cursa charter.

Peste 90 de minute, bucuria era desavarsita. Paul Codrea, revenit in tara dupa cei 4 ani petrecuti la Real Madrid, a dejucat pasul la offside al italienilor si a marcat unicul gol, in minutul 77. Suspansul a fost maxim, pentru ca protestele oaspetilor l-au determinat pe centralul olandez sa apeleze la verdictul reluarilor video. Ca o usurare, pe uriasa tabela electronica din Curva Sud, literele galbene mari de-o schioapa pulsau vestea cea buna: GOL VALABIL. Imediat, e inscris si numarul de spectatori prezenti: 59.721.

Ferice de ei dar si detinatorii de telefoane mobile si cei conectati la internet avusesera ocazia sa vizioneze jocul. Che sera, sera! Dupa meci, in uriasul pub rezervat exclusiv suporterilor alb-violeti, se vorbeste intr-una despre marea victorie… Frumos 17 martie 2011 pentru fotbalul din vestul tarii!

• Desi unele personaje sunt reale, evenimentele poarta amprenta fictiunii. La ultima aparitie din acest an, mi-am permis un artificiu despre fotbalul mileniului III.

Cununie la 12:34 si 56 secunde, in 7 a 8-a din ’09

Un cuplu de indragostiti a spus da la ora lor exacta. 12:34’56”, pe ziua de 7 din luna a opta, in 2009. O vineri speciala. Cu cateva minute inainte, in Elvetia, si clubul fanion al Timisoarei, mandria Banatului, traia momentul sau special, de glorie, o premiera in istoria sa de aproape noua decenii, numele sau fiind extras din urna tragerii la sorti si afisat pe panoul fazei play-off a UEFA Champions League. Cununii si imperecheri.

Politehnica Timisoara, cum este denumita de BBC Sport in editia sa virtuala, in prezentarea tabloului competitional al jocurilor imediat urmatoare din UEFA Champions League, a fost asadar imperecheata cu „svabii” de pe Neckar. Faini copii, cei de la BBC, cu ceva staif de moda veche. In rest, in mass-media, iti tot sare in ochi FC Timisoara. E bine ca unii, din greseala ori omisiune, n-au inlocuit denumirea adevarata a clubului timisorean cu surogatul atribuit noilor galben-negri. Dar asta e alta poveste.

Esential e ca „Poli” s-a aflat in urna, multumita calificarii in dauna detinatoarei la zi a editiei cantec de lebada a Cupei UEFA. Saltul facut de gruparea timisoreana e urias, de la o eliminare lipsita de glorie anul trecut, din Cupa UEFA, in fata belgradenei Partizan, la o calificare in UEFA Champions League. Ascensiunea e evidenta! De la acea dezamagire cu alb-negrii din capitala Serbiei, la un loc 2 in competitia interna, ce a aruncat-o in valtoarea Ligii Campionilor. Si pentru prima data, indiferent de restul convulsiilor de la club din ultimii ani, noua conducere trebuie judecata prin prisma acestui spectaculos progres. Sa-i dam Cezarului ce i se cuvine, sa aplaudam reusita!

Marian Iancu si intregul staff de la gruparea timisoreana merita calde felicitari pentru reusita de a se fi aflat la un pas de a da piept cu alde Arsenal London sau Olympique Lyonnais. Nu e de ici, de colo. A iesit din urna VfB Stuttgart, la randul ei o finalista de Cupa UEFA. „Poli” e la 180 de minute distanta de grupele UEFA Champions League, care, cu toata gretoasa ei poleiala comercialist-publicitara, e totusi marea scena a fotbalului de club european, e taramul ravnit pentru incasarile ce pot propulsa cluburi oarecare pe orbita performantei si a succesului financiar, apanaj doar al marilor forte continentale.

Ce-a fost a fost iar acum Timisoara traieste istorie. E drept, sublim ar fi fost ca niste jucatori in alb-violet, evoluand sub numele Politehnica Timisoara, sa fi reusit eliminarea lui Shaktar Donetk. Incurcate sunt caile istoriei si asa i-a fost dat Timisoarei, ca sub alt nume si culori, cu jucatori stansi care de pe unde, sa reuseasca o performanta neatinsa in istoria precedenta a Politehnicii. Dar, cum am spus, ce-a fost e la timpul trecut. Remarcabila e metamorfoza rapida si intrarea intr-un cerc select.

Iar calificarea in dauna lui Shaktar e cu atat mai remarcabila cu cat pe cand Lucescu jubila in luna mai, la cucerirea Cupei UEFA, Timisoara nu stia cu ce antrenor va pleca in pregatiri.  Lucescu a avut cativa ani la dispozitie sa cladeasca, pe cand Ioan Ovidiu Sabau a trebuit sa struneasca de pe o zi pe alta o echipa inchegata de Uhrin Jr. si tinuta apoi in priza de Balint si inlocuitorii sai. Prin prisma acestor circumstante, reusita e aproape incredibila si tocmai de aceea toti cei de la club sunt de carat pe umeri, pe brate. Felicitari!

In alta ordine de idei, merita subliniat ca Timisoara n-ar fi avut aceasta oportunitate pe care altfel ar fi meritat-o cu prisosinta, daca nu s-ar fi intors pe Bega cele 6 puncte. Cu alte cuvinte, noroc cu decizia TAS, ce a oferit inapoi niste puncte trudite in teren dar furate cu nonsalanta de corupti de la centru. S-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca pastorii fotbalului mioritic sunt impotriva intereselor fotbalului nostru, actionand pe criterii cooperatist-clientelare. Ma intreb ce-ar fi reusit Dinamo impotriva lui Shaktar si raspunsul e lesne. Trebuie doar studiat palmaresul european asa-zis post-revolutionar al clubului din Bucuresti, pentru a ne imagina un scenariu ce, spre binele tuturora, a fost evitat. Cred c-au fost destule fete lungi la surpriza furnizata zilele trecute de Timisoara si imi vine in minte chipul lui Ionut Lupescu.   

Comparativ cu startul editiei trecute, Timisoara si-a depasit deja conditia. E ca si cum si-ar fi asezat stacheta la 5 metri si jumatate si ar fi sarit peste sase. Totul tine acum de consolidarea pozitiei atinse. Un memorabil traseu european, cu drumuri in grupele fie din Champions League, fie din Europa Cup, este bomboana de pe tort, insa cuvantul de ordine e mentinerea pozitiei arvunite in competitia interna, cu drept de calificare in UEFA Champions League, atat de ravnita de rivale de la centru si ale lor sustinatori printre conducatorii federali partizani. Caci din prinderea Champions League vine malaiul, care implicit poate fi turnat la fundatia unui lot tot mai competitiv.

Jocurile cu VfB Stuttgart sunt de tipul acum ori niciodata, cu sansa de a accede in grupele Champions League, ascensiune jack-pot ce ar face sa curga banetul, cu un an in avans. Dar pe termen mediu, poate mai importanta e campania interna, care de s-ar sfarsi cu o noua pozitie de Champions League, ar oferi o baza solida, o declaratie de intentie a unui oras lovit crunt in plan fotbalistic, dar care s-a regasit la momentul potrivit, in plina deruta a tartorelor Steaua si Dinamo. Roata s-a intors si Timisoara trebuie sa profite de moment. Minunat ar fi sa aibe parte de experienta visiniilor clujeni, cu un succes in grupa la Roma si o remiza contra lui Chelsea, dar parca mai grozav ar fi sa nu copieze reculul pe plan intern al CFR-ului, care, din club campion in 2008, se regaseste acum doar in Europa Cup.

Ziua 177. Mai un an si dau… „bacu'”

L-a prajit pe Drogba incat jucatorii lui FC Timisoara pot sa ia aminte. UEFA l-a pus pe ivorian pe tusa 6 jocuri din cupele europene, dintre care doua cu suspendarea sentintei, pentru adevarurile rastite de african la adresa arbitrajului lui Ovrebo, dupa incheierea returului semifinalei de Champions League dintre Chelsea si Barcelona. E mult! Dar cu ce a fost ‘cadorisit’ Ovrebo?

Oricum, la amenintarile ce le-a lansat, Mircea Sandu are el grija si abia asteapta de a-i potcovi pe timisoreni. Si apoi sa stropeasca isprava cu un spritan. Dar puteam sa ne-asteptam ca fostii alb-violeti sa continue traditia de a ceda in finale de Cupa Romaniei, si asta doar daca amintim o pura coincidenta.

In miez de iunie ’92, pe cand nationala Angliei evolua in Suedia, la turneul final al C.E., Poli urca pe scena finalei Cupei Romaniei, in Regie, in fata Stelei lui Dumitrescu. Iar intr-o miercuri in care Albionul evolua in compania unor scandinavi, localnicii suedezi, cedand cu 2-1, alb-violetii pierdeau finala la lovituri de departajare.

Fast-forward… Au trecut 17 ani si in acelasi 15 iunie Anglia, dar la tineret, a evoluat in compania unor scandinavi, finlandezii, tot la un turneu final organizat de suedezi. FC Timisoara a jucat si ea din nou finala iar deznodamantul a fost acelasi. Pe scut.

Ei bine, au trecut 17 ani de la doua insuccese, al Angliei in Suedia si al lui Poli in Bucuresti, care m-au impins sa incep sa scriu. Esecurile lor m-au mahnit iar refugiul l-am gasit in scris. Iar in iulie ’92, in avancronicile primei editii a Premier League, incepeam a semna in Sport Vest. Au trecut atatia ani, atatea sezoane si campionate, cu atatea etape si evenimente, si iata-ne inca despicand firul in patru. Este intr-un fel un semn al scurgerii ireversibile a timpului, o masura a ticaitului nemilos al timpului. La fel cum zilele de la solstitiul de iarna la cel de vara s-au scurs ca firicelele de nisip in clepsidra, tot asa si cele 17 campionate au adunat arhiva la istoria fotbalului.

Atunci, in vara lui ’92, ma refeream la Leeds United drept campioana nationala in Albion. Cu Cantona. Acum, onoarea ii revine unei alte United, din Manchester, pe cand Cantona apare intr-un film cu tema fotbalistica, localizat in Manchester. Semn al schimbarilor radicale de la o decada la alta, daca notam ca Leeds se zbate in esalonul trei. Sau ca Poli e FC. Iar Sport Vest s-a specializat pe fotbal, care, iata, ne copleseste in varianta sa globalizata.

Iar la anul e ‘bacul’ in scris. Ce ne va aduce oare un 2009-2010 al carui program competitional a fost deja trasat in Anglia si in care stim ca FC Timisoara va debuta in Champions League, fie si in fazele ei preliminarii? Abia asteptam ridicarea cortinei, ca de cazut, va cadea ea repede, cat sa aiba timp C.M. din Africa de Sud sa intre in scena, pe 11 iunie 2010, intr-o vineri. Pare atat de departe dar scurgerea inexorabila a timpului are grija de toate.

Asa cum a avut si de zilele bifate de la solstitiul de iarna, mangaind la amiaza Greenwichul, si pana la cel de vara, de la finele acestei saptamani. Cand cu soarele de la miezul noptii, in noaptea cea mai scurta, pe taramul cu zi lumina 24 de ore, la nord de Cercul Arctic.

Ziua 175. Nu tu Politehnica sau kung-fu, ci Eric pe marile ecrane

Faini copii, englezii de la The Sunday Times, un duminical. Nu degeaba marele cotidian e cu nuante conservatoare. Lecturand rezultatele din weekend, mi-a sarit in ochi mentionat cel al finalei Cupei Romaniei. CFR Cluj – Politehnica Timisoara 3-0. Scris negru pe alb. Asadar s-au referit la Politehnica, si nu la FC, dintr-un reflex la timpul trecut. Decenti baieti! Doar ca de data asta, neactualizand numele de imprumut al clubului si pastrandu-l pe cel furat cu japca, ziaristii i-au facut un deserviciu bunei „Poli”. Nu de alta dar apare ca invinsa cu un scor de forfait in finala de sambata. 

Sar de la finala de pomina de pe Jiu la o noua lansare cinematografica abordand teme fotbalistice. Eric Cantona este in rolul principal al productiei britanicului Ken Loach, „Looking for Eric”, si joaca rolul unui personaj imaginar care ii umple viata singuratica a unui postas din Manchester. Respectivul om intre doua varste traieste numai pentru fotbal, rememorand fazele si meciurile vazute, trezindu-se comentand de unul singur crampeie din jocuri ale lui United si purtand dialoguri imaginare cu francezul, rasarit ca din senin in dormitorul englezului.

Eric nu mai e „cocosul galic” de altadata, marcand cu larghete in tricoul rosu al carui guler il avea mereu ridicat, ori efectuand o saritura de kung-fu, peste panourile publicitare, pentru a-l reduce la tacere pe un fan al lui Crystal Palace cu gura prea mare si opinii tipic londoneze. Ci e un bonom, vorbind chibzuit, cu masura.

La lansarea filmului „Looking for Eric”, „Uitandu-ma dupa Eric”, a fost adaugat un scurt metraj, „Dreaming of Zinedine Zidane”, care ne aduce aminte de filmul „mut” al evolutiei lui Zizou intr-un joc pentru Real Madrid. Evolutia sa intr-un meci pentru clubul spaniol si nimic mai mult. „Visand la Zidane” are si un motto, legat de amintiri batause. Eric prin kung-fu, Zizou cu capul in figura. Temperament latin, pe care insularii, crezandu-se mai „cool”, pe naiba, abia asteapta sa-l scoata in relief.

In rest, incepe Euro de tineret si toata natia e cu ochii pe Walcott. Iar si junii englezi sub 19 ani sunt la turneul final european din vara, celelalte natiuni care sunt reprezentate la ambele categorii de varsta fiind Spania si Serbia. Si chiar asa, unde sunt Olanda, Portugalia ori Franta, altadata favorite la Euro under-21? Nicaieri. Ce se-ntampla la Clairefontaine ori cu banda „de productie” a Ajaxului. Pacat. Cat despre natiuni altadata surprinzator de eficiente, pugiland deasupra centurii, gen Belgia sau Danemarca, parca au cazut de pe harta. Nici o vorba despre Romania, sa nu-i suparam pe federali, care au probleme mai importante de rezolvat decat prezenta tinerilor „tricolori” acolo unde sarbii de exemplu sunt pe doua fronturi. De exemplu sa excluda cluburi finaliste din Cupa Romaniei. Dar chiar asa? Pe care-o vor exclude? Pe Poli pe care au furat-o de toate cele sau pe FC?