Posts Tagged ‘Drogba’

Ancelotti, graba buna

mai 18, 2010

A cucerit titlul cu un punct avans in fata fostei campioane, careia i-a sterpelit coronita, si a castigat finala Cupei Angliei cu un 1-0 „italian”. Suficient pentru a reusi eventul campionat – cupa, in chiar primul sau sezon la carma lui Chelsea.

Carlo Ancelotti a inceput asadar cu dreptul la londoneza lui Abramovich. S-a grabit bine, bifand o „dubla” nereusita in trecut de „albastri”. O performanta deloc la indemana, in ciuda concentrarii de forte in mainile a doar cateva cluburi in aceasta perioada de Premier League.

Sir Alex Ferguson se poate lauda cu „duble” in 1994, ’96 si ’99, venite insa la aproape un deceniu de la instalarea sa la Old Trafford, pe cand Arsene Wenger a castigat atat campionatul cat si FA Cup cu Arsenal in 1998 si 2002. Intr-un fel, pornind la lucru la Highbury in 1 octombrie 1996, s-ar putea cu oarecare larghete spune ca si francezul a reusit eventul din ’98 in primul sau sezon „plin” la carma „Tunarilor”. 

Ancelotti a reusit din prima acolo unde alte nume ilustre au clacat, dand satisfactie sub imperativul succesului peste noapte, scontat de Abramovich. Italianul a lucrat sub presiunea rezultatelor si a triumfat, deloc putin lucru, readucand titlul „la Pod” dupa patru ani. Pe undeva, ierarhia finala a confirmat avansul londonezei din preajma sarbatorilor, unul substantial si care nu parea a fi amenintat de urmaritoarele United si Arsenal, care, jos palaria, au izbutit pe parcurs sa anihileze handicapul si chiar sa treaca din cand in cand pe primul loc.

Iar daca ar fi sa ne amintim acel 1-0 cu cantec din jocul Chelsea – Man United, pe la inceputul sezonului, la Stamford Bridge, ori golul din ofsaid al desprinderii „albastrilor” la Old Trafford, cand Drogba semna un 2-0 in meciul retur, se confirma faptul ca marile triumfuri se contureaza si cu oarecare noroc si indeletniciri mai putin principiale. Iar cand totul se rezuma la doar un punct…

The winner takes it all… A fost anul lui Chelsea, ce poate viziona cu mai mare indulgenta finala de maine, implicand-o pe invingatoarea sa Internazionale.

Reclame

Africanii fug in Angola de neaua Albionului

ianuarie 5, 2010

Nigerienii sunt cei mai multi dintre selectionabilii africani angajati in Premier League, in vreme ce „albastrele” Chelsea si Portsmouth ofera cate 4 internationali turneului final al Cupei Africii, ce va incepe duminica in Angola.

Algeria, calificata si la Cupa Mondiala si care va juca al doilea meci al Orange Africa Cup of Nations, luni 11 ianuarie, la o zi dupa ridicarea cortinei intre celelalte doua trupe din grupa A, Mali si gazdele angoleze, are doi recruti din elita Albionului, si anume Nadir Belhadj si Hassan Yebda, ambii de la Portsmouth.

Grupa B va reuni cei mai multi fotbalisti din Premier League, meciul de lunea viitoare dintre Ghana si Togo propunand un duel intre Michael Essien si Richard Kingson, de la Wigan Athletic, respectiv Emmanuel Adebayor (Manchester City) si Moustapha Salifou (Aston Villa) de cealalta parte. Tot in grupa B e implicata si Coasta de Fildes, care se prezinta printre altii cu Salomon Kalou si Didier Drogba, ambii de la Chelsea, Kolo Abib Toure, de la Manchester City, Emmanuel Eboue, de la Arsenal si Aruna Dindane (Portsmouth).

Nigeria, care va debuta marti 12 ianuarie in grupa C impotriva Egiptului, castigatoare a ultimelor doua editii, are in lot nu mai putin decat 7 „englezi”, si anume Nwankwo Kanu (Portsmouth), Daniel Shittu (Bolton), Yakubu Ayegbeni si Joseph Yobo (Everton), John Obi Mikel (Chelsea), Oluwaseyi Olofinjana (Hull City) si Dickson Etuhu (Fulham). 

In fine, Camerun si Gabon, care vor deschide miercuri 13 ianuarie ostilitatile grupei D, au si ele recruti din Premier League: Alexandre Song Bilong (Arsenal) si Andre Stephane Bikey Amougou, de la Burnley, respectiv Daniel Cousin, gabonezul lui Hull. In al treilea lor joc in grupa, „Leii neimblanziti” vor intalni Tunisia, intr-un derby al castigatoarelor dintre anii 2000 si 2004, cand urmasii lui Roger Milla triumfau in doua randuri, dupa succesul egiptenilor din ’98, iar adversarii din acelasi an ai Romaniei la Paris readuceau trofeul la Mediterana…

Ramane de vazut care dintre ei vor ajunge la destinatia finala, Luanda, pentru finala de duminica 31 ianuarie.

Dintre divizionarii secunzi, doi potentiali adversari in 16-imile de finala ale Cupei Angliei: Abdoulaye Meite, fundasul de 29 ani al lui West Bromwich Albion, la care tocmai s-a transferat Tamas, si Geremie Njitap Fotso, de la Newcastle United, „cotofene” ce au pe cap si rejucarea cu Plymouth Argyle, un alt club reprezentat in Angola, prin Reda Johnson, internationalul din Benin.

Hodgson serbeaza 2 ani la Fulham decapitand „Diavolii”

decembrie 28, 2009

Exact in urma cu doi ani, in 28 decembrie, Fulham F.C. ii incredinta lui Roy Hodgson dificila misiune de a ii ridica pe alb-negri de pe locul 18 in Premier League. Iscusitul repatriat i-a salvat, a generat apoi o adevarata metamorfoza iar recent a oferit fanilor un minunat cadou de Sarbatori, 3-0 cu Manchester United, conducand la aniversare si timp de 70 minute pe terenul liderei Chelsea…

Nu doar debusolati, cu numai doua succese la activ, ci chiar umiliti cu 5-1 de Tottenham in a doua zi de Craciun din 2007, „Cabanierii” de pe malul Tamisei jucau deja cu inscrisul retrogradare pe frunte. Iar numirea lui Hodgson n-a parut la prima vedere drept cea mai inspirata alegere, impotriva investitului in post atarnand argumentul ca nu mai activase in Albion de aproape un deceniu, de pe vremea cand trecea pe la Blackburn Rovers, in 1997-’98. Experimentatul tehnician, sosit de la carma selectionatei Finlandei, dupa ce mai condusese peste ani si alte reprezentative, ca de exemplu ale Elvetiei si Emiratelor Arabe Unite, trebuia asadar sa reduca la tacere destui sceptici.

Iar ceea ce a izbutit Roy Hodgson intre timp aduce cu un mic miracol. Mai intai, a asigurat in extremis supravietuirea in elita. Putini i-au dat sanse insa englezul intors acasa a reusit ceea ce ramane sub numele „The Great Escape” in istoria clubului fondat in 1879. Mai exact, dupa o serie de 33 deplasari fara vreo victorie, Fulham F.C. a castigat de trei ori la rand „afara”, cand o ardea buza mai tare. La Reading, apoi la Manchester, cu City, cand era matematic retrogradata in pauza meciului, la 2-0 pentru gazde, handicap care a fost surmontat inclusiv cu dubla contestatului Diomansy Kamara, si finalmente la Portsmouth, in ultima runda.

Acel ultim joc, pe terenul lui Pompey, le-a adus aminte fanilor alb-negrilor de alte recente finaluri de sezon cu nervii intinsi la maxim. Un unic gol, marcat cu capul de mijlocasul Danny Murphy, a facut marea diferenta. Retrogradata pana in minutul 76 al rundei a 38-a, londoneza a saltat peste linia de deasupra locului 18, cu cele 12 puncte stranse in ultimele cinci etape.

Am amintit de recolta lui Hodgson spre final pentru ca Fulham s-a salvat de doua ori in acest deceniu apeland la un nou antrenor cu doar cinci runde inaintea incheierii campionatului. S-a intamplat mai intai in editia 2002-2003, cand galezul Chris Coleman, fost fundas al „Cabanierilor”, a preluat din mers timona de la Jean Tigana, adunand 10 puncte suficiente.

Istoria a repetat-o si Lawrie Sanchez, la finalul sezonului 2006-2007, insa cu forcepsul. Coleman a fost trimis si el la plimbare iar fostul varf al Irlandei de Nord, in paralel cu postura de selectioner al acelorasi „verzi”, a preluat carma la Craven Cottage intr-o situatie la fel de stramtorata, supravietuind cu un unic succes in respectivele ultime 5 etape, 1-0 in dauna unei Liverpool ce se pregatea de o a doua finala de UEFA Champions League cu AC Milan. Salvator, dupa pauza, avea sa fie americanul Clint Dempsey, adus in iarna de Coleman.

Riscanta terapie de soc aplicata in doua randuri de Fayed, proprietarul egiptean al „Cabanierilor”, a fost repetata si in cazul inlocuirii lui Sanchez cu Roy Hodgson, cu mentiunea ca nu s-a mai asteptat pana in aprilie. Dupa ce nord-irlandezul a fost demis in 21 decembrie, englezul si-a intrat in rol intre Craciun si Anul Nou, pe 30 decembrie ’07.

O lua pe Fulham F.C. dupa acel 1-5 cu Spurs si debuta mai „strans”, 1-2 acasa cu Chelsea, in 1 ianuarie 2008. Mai apoi, incet – incet, tot mai bine. Iar in vara, odata salvat, Hodgson plomba unsprezecele.

Putini au prevazut „Marea evadare” dar mai nimeni n-a anticipat frunctuoasa campanie 2008-2009, ce i-a readus pe alb-negri in Europa. Sugestiv, la un an de la instalare, Hodgson remiza alb cu aceeasi Tottenham Hotspur, de Boxing Day, iar doua zile mai apoi, in 28 decembrie 2008, aripa Dempsey egala in minutul 89 al derbyului local cu Chelsea, 2-2, indepartandu-i pe „albastri” la 3 puncte in urma liderei Liverpool. Hodgson castigase deja teren!

In primavara, de la remize la victorii. Craven Cottage a fost in 21 martie ’09 martora a unui succes remarcabil, 2-0 cu Manchester United, capitanul Murphy si maghiarul Gera rapunand campioana en-titre ce avea sa-si pastreze coroana, fara a uita insa orele de cosmar de pe malul Tamisei, unde Scholes si Rooney vedeau rosu la propriu si la figurat… Cu asemenea victorii, locul sapte la final a venit parca firesc.

Dintr-o trupa cu un picior in groapa, Fulham se schimbase la fata, in doar 17 luni, urmand sa reprezinte Albionul in cupele europene. Artizan al ascensiunii? Roy Hodgson. Locul 7, cea mai inalta clasare a „Cabanierilor” in istoria primului esalon englez, depasind reusita lui Coleman din 2004, pozitia a noua, meritorie de altfel in conditiile cedarii lui Saha la Manchester United, in cursul respectivului sezon, pentru 13 milioane lire sterline.

Fulham si Hodgson n-au dezamagit deloc nici in prima parte a actualei editii, ba din contra. Cu patru victorii pe Craven Cottage si un unic rezultat de egalitate, 1-1 cu AS Roma, Andreolli egaland in prelungiri si intrerupand seria „H” a gruparilor ce au remizat „la cabana” de la debutul londonezei in eurocupe, in 2002, si anume Haka, Hajduk si Hertha, din totalul de 12 oaspete ce n-au plecat invingatoare din sud-vestul capitalei, trupa lui Hodgson s-a calificat in premiera in istoria clubului in primavara europeana.

Rasplata? In februarie, la Craven Cottage, va descinde detinatoarea Cupei UEFA, Shakhtar Donetk. Iar la trei zile dupa ce isi asigura calificarea, cu un succes la Basel, Fulham reusea un fulminant 3-0 cu multipla campioana Manchester United. Se intampla pe 19 decembrie, la noua luni fara doua zile de la acel memorabil 2-0. Si acum a deschis scorul Murphy, candva „Cormoran” contra „Diavolilor rosii”, si acum a vazut un cartonas, cel galben, depasitul Paul Scholes, iar renascutul Bobby Zamora si Damien Duff au rotunjit neverosimilul succes. „Scalpul” Diavolilor rosii, cadou de Craciun pentru fanii trupei de prima jumatate a clasamentului.

Dupa Craciun, conform traditiei de a evolua de Boxing Day contra lui Spurs, Hodgson a repetat remiza alba din 2008, iar pe 28 a descins pe Stamford Bridge, arena vicecampioanei rivale. Si Fulham a fost vreme de 70 minute in avantaj in fata liderei lui Ancelotti…

Hodgson s-a prezentat „la pod” fara vicecapitanul Brede Hangeland, unul dintre recrutii sai si o ancora a defensivei, dar pe cand anonimul Charles Ademeno reusea un hat-trick in primele 5 minute si 47 secunde ale deplasarii lui Crawley la Grays, intr-un esalon semiprofesionist, si Zoltan Gera repeta figura in fata campioanei, inscriind acum si in dauna liderei, in minutul 4.

Sa-i amintim pe titularii de la Stamford Bridge… Schwarzer – Pantsil, Aaron Hughes, Smalling, Konchesky – Duff, Murphy, Baird, Dempsey – Gera, Zamora. Cu acest unsprezece a tinut-o Hodgson in sah pe Chelsea! Schwarzer, Pantsil si Zamora, ultimii doi „la pachet” de la West Ham, Duff si Gera, plus Chris Smalling, sunt achizitiile de data recenta, din „gestiunea Hodgson”. Cu mentiunea ca londonezul Smalling, care abia a implinit 20 ani, a fost aruncat in focuri in absenta vikingului Hangeland. Ceilalti, cu exceptia lui Dempsey, fusesera recrutati de Sanchez in 2007.

E drept, in ultimul sfert de ora Drogba a egalat iar tocmai Smalling a deviat in propria poarta sutul lui Daniel Sturridge, 2-1 pentru lidera Chelsea, insa Fulham a pasit cu capul sus din derbyul local, facandu-i cinste antrenorului sau, la aniversarea a doi ani in post.

Demn de mentionat faptul ca Roy Hodgson se afla intr-o minoritate alcatuita din tehnicienii inca in aceleasi functii, alaturi de Megson si McLeish, dintre cei 12 antrenori investiti la cluburi din Premier League in cursul sezonului 2007-2008. Asadar unul din patru n-au prins cei doi ani… La fel, Hodgson, nascut in 9 august ’47 in Croydon, un cartier din sudul Londrei, se numara intre cei doar 7 manageri englezi din esalonul intai dar cel mai aureolat si experimentat dintre ei, chiar daca omologul sau de la Spurs, Harry Redknapp, e mai mare cu exact 5 luni si o saptamana.

La cum ruleaza, Fulham pare a-si asigura si un al zecelea sezon la rand in Premier League, din vara incolo, dupa ce suferise inafara elitei din 1968 incoace, pana cand Tigana i-a promovat pe alb-negri si a reusit o clasare pe locul 13 la revenirea in esalonul fruntas. Iar la cum joaca baietii lui Roy, fie si vaduviti de colegi de 14 karate, pozitii ca 13 ori 12, acontate in 2005 si ’06, pot fi depasite la fluierul final din 9 mai. Data la care Fabio Capello ar putea sa-l ia in considerare pe lista largita si pe un anume Bobby. Si mai cum? Zamora.

Hodgson a facut de toate… A evitat retrogradarea. A batut de doua ori campioana. A dus clubul in eurocupe. A ajuns in primavara europeana. A recrutat tineri si a resuscitat atacanti cu busola dereglata, pe care acum ii propune Albionului. Dar mai ales a redat increderea trupei de cartier, ca intr-o buna zi – printre altele – va reedita si acel 1-0 cu vecina de peste cateva strazi. Se intampla in 19 martie 2006, in „gestiunea Coleman”, cand Boa Morte semna un 1-0 contra lui Chelsea.

Fulham ramane oarecum o enigma, poate datorita prezentei lui Fayed la sefie, un prim patron strain in elita, excentric ce opta candva pentru unul ca si Karl Heinz Riedle pe post de interimar, insa ramane in mod primordial o grupare careia-i sta bine cu autohtoni pe banca, fie ei Sir Bobby Robson ori Kevin Keegan, cum a fost cazul in trecut, fie Hodgson acum.

Un mariaj ce parea sortit esecului inca din fasa merge insa ca pe roate. Hodgson n-a fost profet in tara lui, sucomband cu Bristol City inainte de a se lansa intr-un parca nesfarsit pelerinaj prin intreaga Scandinavie ori in Elvetia si Italia, dar finalmente isi arata si acasa valoarea atat de contestata peste ani de compatriotii sai. Iar cei care au vizionat memorabilul Elvetia – Romania 4-1 din ’94, ar putea pune la indoiala maxima conform careia Clough ar fi cel mai bun antrenor englez care sa nu fi condus vreodata Albionul.

Comentatorul n-a ajuns langa Wembley

octombrie 6, 2009

Legendarul Ryan Giggs, campion al Albionului si finalist la zi al Champions League, va trebui sa reuseasca cinci calificari pentru prezenta in finala din 15 mai 2010 a Cupei Angliei, pe care Manchester United n-a mai cucerit-o din 2004, dar anonimul atacant Bobby Traynor si-a acontat deja din partea Football Association doua bilete VIP la acelasi ultim act de peste 7 luni, desi a fost eliminat cu a sa Kingstonian din The F.A. Cup.

 In fiecare debut de sezon, in care nestiute cluburi amatoare transpira aproape neluate in seama in doua tururi preliminare si 4 runde calificatorii ale Cupei Angliei, populara competitie lansata in 1871 lasa macar senzatia ca este a tuturor, oferind si ‘buturugilor mici’ sansa unor zile de glorie si a amintirilor de-o viata.

 In ianuarie, cand in The F.A. Cup intra si prim-divizionarele, altele vor fi datele problemei, dupa cum bine stiu cluburile non-profesioniste, a caror ultima performanta de a elimina o grupare din elita a fost opera lui Sutton United, o sud londoneza, in dauna lui Coventry City, in 1989, insa pana atunci suficiente sunt ocaziile in care jucatori si echipe isi pot trambita numele.

 M-am intors la arena lui Wembley Football Club, din preajma marelui stadion londonez, unde asistam la eliminarea cu 3-2 a localnicilor, de catre Basildon United, deja in turul extrapreliminar, pentru a vedea cum se descurca Hendon F.C., chiriasa locului, in fata unor oaspeti din Kingston, nu… Jamaica ci de pe Tamisa, in atac cu un castigator al trofeului “Best Player” in runda calificatoare precedenta.

 Ne-am strans mai multi decat la jocul lui Wembley F.C., ca doar e deja Second Round Qualifying, mai exact 226 spectatori, dupa cum aveam sa aflu ulterior, insa la arena Vale Farm n-a ajuns un nume sonor in lumea fotbalului din Albion.

 Martin Tyler, cunoscutul comentator inclusiv al unor finale de Cupa Angliei, tocmai consemnase de la Fratton Park, pentru Sky Sports, jocul de Premier League dintre Portsmouth si Everton Liverpool. Mai intai monitorul si microfonul, abia apoi rolul de antrenor al echipei secunde a lui Kingstonian…

 Dar in atacul lui Kingstonian s-a aliniat Bobby Traynor, autor al unui hat-trick in turul precedent, in care sud londoneza se impunea cu 4-1 pe litoral, la Bognor Regis, tripla ce-i asigura titlul de jucator al rundei si biletele in loja Wembleyului la finala, in baza votului a peste 1.000 de microbisti, intr-un concurs dat de Football Association pe mana lui Ricky George, la vremea sa erou al competitiei, cu un inca de generic gol antologic in prelungiri, intr-un Hereford United – Newcastle 2-1, in ’71. Si Traynor aproape ca l-a copiat cu o “bomba” deturnata din vinclu dar Kingstonian tot s-a desprins mai apoi, 0-1 in minutul 16, prin Carl Wilson-Denis.

 Dupa pauza, gazdele in verde si-au amintit ca joaca pe teren propriu in umbra marelui Wembley, unde triumfau de trei ori in F.A. Amateur Cup, si au egalat in minutul 59 prin fundasul Casey Maclaren, intrat inaintea pauzei langa fratele sau mai mic, sesarul Kevin. Iar cand putini se mai asteptau, in minutele de prelungire, bulgarul Lubomir Guentchev, o alta rezerva, a fost faultat in careul lui Kingstonian, iar Harry Hunt, abia intrat in joc, in urma unei scene gen “nu-mi lua mingea, eu bat” intre Drogba si Ballack, si-a deposedat de balon colegul O’Sullivan si a transformat precis: 2-1. Salvarea sa.

 Hendon calificata si cu un premiu de 4.500 lire sterline in buzunar din partea federatiei, Kingstonian eliminata iar Martin Tyler ramas pe drumul spre Wembley doar ca si comentator de televiziune. Dar Tyler si-a trait veacul ca jucator, la roz-ciocolatia Corinthian Casuals de unde scriam nu demult, in niste vremuri in care amatoarea nu neaparat se alinia an de an in Cupa Angliei. “Era un adevarat privilegiu sa joci in competitie, fie si in rundele incipiente”, dupa cum rememoreaza comentatorul.

 Rasfoind apoi programul de meci al calificatei Hendon F.C., n-am fost tare surprins sa aflu ca “verzii” nord-vest londonezi nu sunt inediti doar prin vecinatatea cu Wembleyul, ci au in palmares si obscura European Amateur Champions, datand din 1973, si i-au avut in randurile lor pe Rod Haider, cu 65 selectii in reprezentativa de amatori a Angliei, si Iain Dowie, varf cu 12 goluri in 59 de aparitii pentru Irlanda de Nord, pe care-l cedau lui Luton Town pe 30.000 lire pentru calitatile sale ofensive si nu de inginer cu masterat angajat de British Aerospace.

 Hendon va fi asadar una din cele 40 de gazde ale celei de-a treia runde calificatorii, de sambata 10 octombrie, cand miza disputei cu Ashford Town va fi 7.500 lire. Creste potul pe Vale Farm, la o aruncatura de bat de Wembley. Cutezatoare in F.A. Cup, gazda Hendon are insa handicapul unei inhibitii in liga, unde desi reusea promovarea in esalonul sase, Conference South, in 2004, refuza sa-si preia locul, lipsa de ambitie a “verzilor” determinandu-l pe antrenorul Dave Anderson sa-si mute traista la Wimbledon, pe care o ducea imediat in divizia a opta, Isthmian First, un prim pas al progresului ce-i regaseste azi pe galben-albastri in preajma podiumului anticamerei profesionismului, liga a cincea. Unii renasc, pe cand Hendon, fondata in 1908 sub numele Christ Church Hampstead, se multumeste cu postura de chiriasa la Wembley F.C.

 Iar lui Hendon nu-i va fi usor contra lui Ashford Town, club din comitatul Middlesex, din vestul Londrei, calificat cu un umilitor 10-0 in fata lui Badshot Lea, stoarsa dupa o rejucare victorioasa cu Lingfield, in urma unui 4-4 ca la table in jocul initial, in care revenise de la 4-1 in minutul 67. Sunt rundele scorurilor mari, sunt tururile unor antrenori ca Tony Beckenham, de pe banca lui Lingfield, agent de asigurari pentru Lloyds, de la noua la 17, si-apoi manager de fotbal. Sunt rundele unor vechi si ilustre uitate de lume…

 De exemplu, pentru a se alinia in caderea de cortina a turului din weekend, contra rivalei locale Stalybridge Celtic, infiintata exact acum un secol, recent fondata FC United of Manchester, aparuta intr-o reactie de fronda la preluarea lui Giggs&Co. de Malcolm Glazer, a trecut in prealabil cu 3-1 de F.C. Sheffield, pornita la drum in incetosatul 1857. Pe drumul spre Wembley mai e inca si Bradford Park Avenue, aparuta in 1863, ce se va deplasa la Buxton, dar nu si galeza Merthyr Tydfil, invingatoare in 1987 a Atalantei, 2-1 in Cupa Cupelor. Sita cerne…

Doar Drogba inaintea lui Burnley

septembrie 21, 2009

Orice verdict e vremelnic dar cateva impresii pot fi impartasite. In fond, s-a scurs deja o treime din turul Premier League 2009-2010.

Incep prin a reaminti un paragraf din editorialul „Fotbalul, pe locurile 14-15”, pe care-l semnam in Fotbal Vest in luna iulie, pe cand prim-divizionarele abia isi incepusera pregatirile precompetitionale, si in care le aminteam pe Portsmouth, Bolton Wanderers si Hull City drept ocupante ale locurilor retrogradante, 18, 19 si 20, la finele actualei editii, in mai 2010: „Culmea ironiei e ca si la anul focurile retrogradarii ii vor perpeli probabil tot pe antrenorii englezi iar de-ar fi sa ma dau bookmaker pentru o zi, le-as trece pe Portsmouth, Bolton si Hull pe lista neagra, prima fie ea si preluata de un bogatas arab, dupa modelul de la Man. City, cu tot cu petrodolarii sai dar fara a fi fost pus la “testul de prestanta” in ceea ce priveste standardele Premier League. Adica Hart, Megson si Brown, asta daca luna mai ii va regasi in posturi. Dar nu incercati si Dumneavoastra acasa, sa aruncati bani pe aceasta speculatie cu cele trei, caci s-ar putea sa va arda. Am presupus si eu, asa…”

Visiniu-albastrul lui Burnley a fluturat triumfator in mai, pe Wembley. Momentan, datele problemei nu s-au schimbat, nou-promovata luand in piept elita si batand deja trei cluburi la zero, acasa, pe Turf Moor. Iar la ultima ocazie, gratie unui varf adus de la o recenta participanta in Cupa UEFA, dar acum doar amarata cu zero puncte in coada. "Pompey"...

Visiniu-albastrul lui Burnley a fluturat triumfator in mai, pe Wembley. Momentan, datele problemei nu s-au schimbat, nou-promovata luand in piept elita si batand deja trei cluburi la zero, acasa, pe Turf Moor. Iar la ultima ocazie, gratie unui varf adus de la o recenta participanta in Cupa UEFA, dar acum doar amarata cu zero puncte in coada. "Pompey"...

Dar nu la cele trei ma voi referi, ci la nou-promovata Burnley Football Club, principala candidata a bookmakers la retrogradare, conform cotelor dinaintea inceperii stagiunii. Caci Burnley a infirmat sambata proverbul cu ulciorul care nu merge de trei ori la apa, invingand din nou acasa, in primul joc al rundei a sasea, televizat pe Sky Sports, 3-1 cu Sunderland.

Turf Moor, datorita capacitatii sale restranse, a inregistrat cea mai mica asistenta a etapei din elita, doar 20.196 spectatori, insa… ce mai spectatori. Vorba unui suporter al visiniu-albastrilor, fanii au cantat si scandat la nesfarsit, o ora si jumatate plus prelungiri si la lovituri de departajare, in editia trecuta, cand viitoarea nou-promovata a descins pe Stamford Bridge, a remizat cu Chelsea, si finalmente a eliminat-o din Cupa Ligii, in urma suturilor de pe punctul cu var. A fost o campanie a competitiei K.O. in care Burnley nu doar a facut 1-1 acasa la Chelsea, dar le-a invins la Turf Moor si pe Fulham, Arsenal si Tottenham, fiind eliminata abia de ultima, in prelungirile mansei a doua a semifinalei, datorita golurilor in plus marcate in deplasare. Pazea, vine Burnley!

Fanii sunt acum si mai entuziasti, si mai calzi, ridicandu-se, aidoma echipei, la nivelul elitist al Premier League si percepand insemnatatea momentului. Incredibil dar adevarat, dupa 6 etape, doar Chelsea lui Ancelotti, lidera fara punct risipit, are o linie de clasament superioara lui Burnley in meciurile de pe teren propriu.

Burnley avea sa debuteze in Premier League cu un dus rece la Stoke, promovata de anul trecut, esec care o punea deja sub lupa scepticilor. Dar trupa lui Owen Coyle a strans imediat randurile, inregistrand doua succese de moral, pe teren propriu, in decurs de o saptamana de la debutul campionatului. A fost mai intai acel neverosimil 1-0 cu Manchester United, cand campioana a ratat inclusiv un penalty in jocul de la mijloc de saptamana, iar apoi un alt 1-0, tot in dauna unei „europene”, Everton Liverpool, si ea „inghetata” la punctul alb de danezul din poarta nou-promovatei, Jensen. Saha l-a copiat pe Rooney iar Burnley a strans 6 puncte din doua meciuri creditate cu… „2”.

Sambata, Burnley s-a impus in acel gen de confruntare tipic pentru echipele amenintate de retrogradare. Un meci de… 6 puncte. Sunderland e in aceeasi luntre si, doar invingand formatii mai mult sau mai putin de calibrul ei, Burnley isi poate consolida postura in elita. Restul, gen victorii contra campioanei en-titre, sunt bonusuri mai mult decat binevenite, excelente pentru moral, insa nu neaparat jocuri deseori amintite drept fiind de 6 puncte.

Remarcabil e si faptul ca Owen Coyle n-a facut nu stiu ce achizitii, in mare aceeasi jucatori ce au urcat treapta in elita, via – Wembley, purtand falnic stindardul clubului din Lancashire si in Premier League. Tot Wade Elliott, marcatorul unicului gol din finala play-off, 1-0 contra lui Sheffield United, s-a aflat la originea primului gol de sambata, smulgand un penalty, si tot scotianul Alexander, veteranul capitan, si-a reconfirmat precizia de la 11 metri.

Abia dupa pauza, cand era introdus in minutul 57, un nou recrut a pus si el umarul la redistantarea lui Burnley. David Nugent, abia reintors in Lancashire, dar nu la Preston, unde isi facea un nume cu care debuta cu gol in nationala Angliei, ci la micuta Burnley, si-a redescoperit pofta de gol pierduta la Portsmouth, reusind o dubla de efect, cu capul si cu stangul, din pirueta, dinafara careului: 3-1. Lui Nugent li se adauga fundasii Mears, sosit de la Derby County, via – Marseille, unde a fost imprumutat, si africanul Bikey, un munte de om ce n-a inghitit ratarea revenirii in elita, cu Reading.

Coyle a adaugat ici-colea, prin partile esentiale, dar colectivul unit ce a surprins Albionul, promovand la mustata, continua sa minuneze, pastrand procentajul maxim la Turf Moor. O fi arena cea mai mica din elita, dar vocea suporterilor se face auzita. Iar idolii raspund pe masura, cu 1-0 si 3-1.

In contrast, un club care era egalat in prelungiri de AC Milan, in 27 noiembrie 2008, intr-un joc din grupele Cupei UEFA, n-a acumulat inca nici un punct in Premier League si a incasat o medie de doua goluri pe meci in primele 6 etape. Portsmouth, caci despre „Pompey” este vorba, s-a despartit si de sus-amintitul Nugent, care nici nu figura in acel 2-2 de la Fratton Park, ce a fost… 2-0 pana in minutul 84. Atunci au iesit la rampa Ronaldinho si Inzaghi.

Altii insa, dintre care cei mai remarcabili ar fi Johnson, ajuns la Liverpool, Distin, la concitadina Everton, Crouch, dupa Redknapp, la Spurs, ori Davis, inhatat de Bolton, au parasit Titanicul din portul Portsmouth, la fel ca veteranul Sol Campbell, neutilizat in acel joc de referinta cu milanezii, dar care, transferandu-se tocmai in liga a patra, la Notts County, trupa avandu-l drept director pe Eriksson, a dat masura completa a necesitatii sariturii de pe punte. Tony Adams, la carma contra rosso-nerilor, si-a frant si el de-atunci gatul, iar Paul Hart, inlocuitorul, a tesut cu chiu cu vai plasa mentinerii in elita insa nu mai are solutii si pe 2009-2010.

Portsmouth s-a anuntat a fi drept o victima previzibila, iar startul ei confirma temerile, nu datorita numelui lipsit de sonoritate de pe banca tehnica, Paul Hart, nume ce a atras in intersezon recruti pe masura, jucatori de nivelul doi, cu care doar poti sfarsi sub elita, ci mai ales datorita instabilitatii de la conducerea clubului, destabilizat de interminabilele discutii din cursul verii legate de preluarea gruparii de catre un consortiu arab. Pestele de la cap se impute si incertitudinea de la Fratton Park se rasfrange evident asupra rezultatelor din teren. Cele doua coordonate sunt inseparabile, orice delimitari ar vrea unii sa faca…

Portsmouth e macar la… zero, insa vecina – rivala de pe coasta sudica, Southampton, sta chiar mai rau. Pornind cu un handicap de zece puncte, din nou pe motive legate de imputirea pestelui de la cap, „Sfintii” abia au inregistrat primul succes stagional, 2-0 acasa cu Yeovil Town, in fata a peste 19.000 suporteri, pe St. Mary’s, oaspetii declarandu-se insa dezgustati de acordarea celor doua penaltyuri din care noul recrut Rickie Lambert a asigurat primele puncte alb-rosilor.

Macar Portsmouth e inca in Premier League, cu amintirea unui joc cu milanezii, in Cupa UEFA, acum nici zece luni. Insa Southampton, adversara Stelei in Cupa UEFA, in toamna lui 2003, e lanterna rosie a ligii a treia, si desi handicapul e surmontabil, „Sfintii” fiind la -2 si deci la opt puncte in urma unei clasate pe o pozitie salvatoare, si anume tocmai Yeovil, exemplele nefericite din editia trecuta pot pune sub semnul intrebarii capacitatea clubului de a raspunde adversitatii. Luton s-a scufundat, torpilata de cataroiul din start, -30 puncte. Altele s-au salvat…

Dar sa se fi inclinat oare Anglia aidoma Titanicului, cu coasta sudica luand apa? Nu de alta dar si „verzii” de la Plymouth Argyle, fara succes in 8 etape, proptesc ierarhia ligii a doua…

Unii se scufunda, nou-promovata Burnley exulta. Si nu pare a fi doar un foc de paie. Cata vreme „visiniii” vor invinge si tine la distanta adversare directe, „ambarcatiuni usoare”, gen Birmingham City, si ea o nou-promovata, viitoare oaspete pe Turf Moor, trupa lui Coyle va putea spera la supravietuire. In fond, calculele spun ca si 39 de puncte pot fi suficiente, iar Burnley a strans deja noua.

Urmatoarele luni doar vor confirma (sau infirma) speculatiile rezultate din primele confruntari. Dar Burnley pare a avea vant bun. Si poate ca proximul derby local, la vecina de pe Ewood Park, Blackburn Rovers, va aduce clubului fondator al The Football League, participant la acea memorabila prima editie de campionat din 1888, si primele puncte externe. Ce ziceti, Alexander si Nugent? Se poate…

Ziua 177. Mai un an si dau… „bacu'”

iunie 19, 2009

L-a prajit pe Drogba incat jucatorii lui FC Timisoara pot sa ia aminte. UEFA l-a pus pe ivorian pe tusa 6 jocuri din cupele europene, dintre care doua cu suspendarea sentintei, pentru adevarurile rastite de african la adresa arbitrajului lui Ovrebo, dupa incheierea returului semifinalei de Champions League dintre Chelsea si Barcelona. E mult! Dar cu ce a fost ‘cadorisit’ Ovrebo?

Oricum, la amenintarile ce le-a lansat, Mircea Sandu are el grija si abia asteapta de a-i potcovi pe timisoreni. Si apoi sa stropeasca isprava cu un spritan. Dar puteam sa ne-asteptam ca fostii alb-violeti sa continue traditia de a ceda in finale de Cupa Romaniei, si asta doar daca amintim o pura coincidenta.

In miez de iunie ’92, pe cand nationala Angliei evolua in Suedia, la turneul final al C.E., Poli urca pe scena finalei Cupei Romaniei, in Regie, in fata Stelei lui Dumitrescu. Iar intr-o miercuri in care Albionul evolua in compania unor scandinavi, localnicii suedezi, cedand cu 2-1, alb-violetii pierdeau finala la lovituri de departajare.

Fast-forward… Au trecut 17 ani si in acelasi 15 iunie Anglia, dar la tineret, a evoluat in compania unor scandinavi, finlandezii, tot la un turneu final organizat de suedezi. FC Timisoara a jucat si ea din nou finala iar deznodamantul a fost acelasi. Pe scut.

Ei bine, au trecut 17 ani de la doua insuccese, al Angliei in Suedia si al lui Poli in Bucuresti, care m-au impins sa incep sa scriu. Esecurile lor m-au mahnit iar refugiul l-am gasit in scris. Iar in iulie ’92, in avancronicile primei editii a Premier League, incepeam a semna in Sport Vest. Au trecut atatia ani, atatea sezoane si campionate, cu atatea etape si evenimente, si iata-ne inca despicand firul in patru. Este intr-un fel un semn al scurgerii ireversibile a timpului, o masura a ticaitului nemilos al timpului. La fel cum zilele de la solstitiul de iarna la cel de vara s-au scurs ca firicelele de nisip in clepsidra, tot asa si cele 17 campionate au adunat arhiva la istoria fotbalului.

Atunci, in vara lui ’92, ma refeream la Leeds United drept campioana nationala in Albion. Cu Cantona. Acum, onoarea ii revine unei alte United, din Manchester, pe cand Cantona apare intr-un film cu tema fotbalistica, localizat in Manchester. Semn al schimbarilor radicale de la o decada la alta, daca notam ca Leeds se zbate in esalonul trei. Sau ca Poli e FC. Iar Sport Vest s-a specializat pe fotbal, care, iata, ne copleseste in varianta sa globalizata.

Iar la anul e ‘bacul’ in scris. Ce ne va aduce oare un 2009-2010 al carui program competitional a fost deja trasat in Anglia si in care stim ca FC Timisoara va debuta in Champions League, fie si in fazele ei preliminarii? Abia asteptam ridicarea cortinei, ca de cazut, va cadea ea repede, cat sa aiba timp C.M. din Africa de Sud sa intre in scena, pe 11 iunie 2010, intr-o vineri. Pare atat de departe dar scurgerea inexorabila a timpului are grija de toate.

Asa cum a avut si de zilele bifate de la solstitiul de iarna, mangaind la amiaza Greenwichul, si pana la cel de vara, de la finele acestei saptamani. Cand cu soarele de la miezul noptii, in noaptea cea mai scurta, pe taramul cu zi lumina 24 de ore, la nord de Cercul Arctic.

Ziua 143. Visiniii pe Wembley!

mai 12, 2009

Nu Rapid si nici mult mai renumitii visiniu-albastri insulari, Aston Villa si West Ham United. Va promova oare in Premier League, cu ocazia finalei barajului de pe Wembley din lunea de vacanta Bank Holiday, 25 mai, o a treia grupare imbracand albastru-visiniul?

Rabdare si tutun pana la finala play-off, cu Sheffield United, dar pana atunci jos palaria in fata „Visiniilor” tocmai calificati pe Wembley. Pentru indelungata lor istorie, pentru renasterea recenta, salutari si felicitari, papelitos si urale pentru „micuta” Burnley FC.

Burnley e un orasel in comitatul Lancashire, din nordul Albionului. Un orasel si nimic mai mult din inima zonei Revolutiei Industriale. Dosit acolo, intre coline golase. Un alt oras cu numeroase cosuri de fum, ca urbea vecina de exemplu, Blackburn…

Dar Burnley FC a fost de la inceput pe harta fotbalului englez. Membra fondatoare a Football League si participanta la prima editie de campionat din istoria fotbalului mondial, in 1888-1889. Locul 9. Urma un loc 11, pentru gruparea fondata in 1882 si evoluand din 1883 si pana in ziua de azi pe acelasi Turf Moor. Un stadion sacru.

Ei bine, pe Turf Moor s-ar putea sa ajunga si Manchester United, candva din toamna incolo. Burnley ar putea reveni astfel la zilele bune cand castiga titlul national al Angliei, in 1921 ori 1960, sau o aducea pe Hamburger SV in propriul barlog, intre coline, intr-un sfert de finala din Cupa Campionilor Europeni, in 1961, plus pe Eintracht, in alte sferturi, din Cupa UEFA, in ’67. Remarcabil, Visiniii au in palmares si trofeul Cupei Angliei, dupa un 1-0 contra lui Liverpool, in finala din 1914. O istorie veche dar cu o evidenta efervescenta recenta…

Lui Burnley nu i-a mers grozav dupa retrogradarea din prima liga, in 1976. Mai rau, in 1987 abia a evitat retrogradarea din liga a patra si implicit din fotbalul profesionist, in cele 7 sezoane incepute in ’85 petrecute in temnita Football League. Dar din anul 2000, soarele ligii secunde a incalzit din nou la Turf Moor. Iar acum, in mai 2009, sansa revenirii in elita e uriasa. Burnley, la 90 de minute de Premier League. Ce parere ai, Sheffield United?

Adevarul e ca daca sezonul s-ar fi sfarsit la Craciun, Burnley ar fi fost deja promovata. Era in coasta liderei. Insa „distractia” participarii cu un lot restrans, de 16-17 mari si lati, si pe fronturile Cupei Angliei si Cupei Ligii, cu oarecare succes, a deraiat-o de la parcursul in Championship.

Burnley a socat deja elita in acest sezon. In turul III al Cupei Ligii, o elimina cu 1-0 la Turf Moor pe Fulham, care, iata, trage la Cupa UEFA. Apoi, uluitor, Burnley s-a dus pe Stamford Bridge, la „vecina” alb-negrilor, Chelsea, si a eliminat-o in 11 noiembrie, la penaltyuri, 5-4. Ade Akinbiyi egalase reusita lui Drogba si Burnley a tirit-o pe Chelsea spre loviturile de departajare… Si asta in Londra!

Zborul Visiniilor a continuat: 2-0 in sferturi, pe Turf Moor, contra Arsenalului. Scurt pe doi. In semifinale, a patra londoneza la rand, Tottenham. In tur, in capitala, dezastru. 4-1 pentru Spurs, in 7 ianuarie 2009. In retur, pe Turf Moor, incredibil dar adevarat, acelasi Rodriguez care o elimina pe Fulham in minutul 88, marca in acelasi minut pentru a urca scorul la 3-0 si a o arunca pe Spurs in prelungiri. Daca s-ar fi jucat dupa criteriul „european”, al golului in plus marcat in deplasare, dupa 1-4 si 3-0, Burnley ar fi fost de fapt in finala! Dar in prelungiri Tottenham a impuns pumnalul, in minutele 118 si 120. Exact oboseala ce o lovise pe Burnley si in campionat…

Pana in semifinale in Cupa Ligii, pana in turul V, optimi de finala, si in Cupa Angliei. Visiniii, eliminati abia pe Emirates… Aceste trasee paralele au scurtcircuitat oarecum sezonul lui Burnley, ajunsa abia in turneul play-off de promovare. Dar in semifinale, ce n-a mers bine cu Spurs, in penultimul act din League Cup, a mers snur contra lui Reading, zilele trecute.

1-0 pe Turf Moor, cu vicecapitanul scotian Alexander marcand din penalty, in minutul 84. 2-0 peste trei zile, in returul de la Reading, cu Martin Paterson, golgeterul sezonului, si Steve Thompson dovedind ce adevarata forta e Burnley. 3-0 per total si… in finala, pe Wembley. Ce va fi?

Momentan, la Reading, in peluza, s-a cantat Que sera/sera… Fanii lui Burnley, innebuniti de fericire. Invingatorii lui Fulham, Chelsea si Arsenal, amenintand cu sosirea in elita. 16-17 mari si lati. Suflete mari. Micuta Burnley, la 90 de minute de reintalnirea cu destinul? O reintoarcere in elita la care participau initial, in 1888?

Lucrurile au mers tot mai bine de cand la Turf Moor a fost investit, in noiembrie 2007, irlandezul de 42 ani nascut in Scotia, Owen Coyle, ex-atacant cu o selectie ca rezerva pentru „verzi”, intr-un ’94 cand prindea lotul pentru Mondialul american, si figurand in filmul „A Shot to Glory”, o romanta despre Cupa Scotiei, din 2000, cu Robert Duvall din The Godfather si Michael Keaton in roluri principale.

Ex-atacantul-actor a coagulat un lot restrans dar valoros, cu o coloana vertebrala „cimpoiera”, si a urcat-o pe Burnley pe culmi neatinse de decenii. Ar fi o zi mareata nu doar pentru fostul orasel industrial, ci pentru intreg fotbalul englez. Va fi o finala ca pe vremuri, intre „nordicele” Sheffield United si Burnley. O finala nascuta din ceata istoriei.

La anul, un derby local Burnley – Blackburn Rovers? Inca un club din Lancashire in elita, pe langa renumitele din Manchester? Nimeni nu s-ar supara… Un club prietenos pentru absolut toata lumea… Visiniul la putere.

Ziua 137. Incompetenta, conspiratie sau amandoua?

mai 7, 2009

Ati putea spune pe buna dreptate ca nici pe departe n-are nimic una cu cealalta. Dar dubiile-mi in privinta probitatii si integritatii forului fotbalistic european mi-au fost confirmate cand UEFA s-a dedat la a accepta si coopta in forurile si comisiile sale un conducator din Romania. Destui idealisti s-ar fi asteptat, tot asa cum unii inimosi au visat la desantul americanilor dupa razboi, ca de-acolo, ‘de la centru’, sa se incurajeze curatenia intr-unul dintre compartimentele avariate ale fotbalului continental, si anume cel romanesc. Din contra, s-a intamplat ca la centru sa fie promovat un ‘om de fotbal’ in ale carui mandate s-a perpetuat o stare de fapt inacceptabila. Dintr-un fotbal ceausist planificat si cooperatist, s-a transformat intr-unul muribund si compromis de viespi ce-i supsesera sangele.

Cu un ‘reprezentant’ la ‘centru’, ‘Tricolorii’ au avut parte de altceva in disputele cu niste forte ce altadata pareau a avea painea si cutitul in mana. In mod neobisnuit, arbitrajul a fost favorabil impotriva Olandei, la Constanta, in precedentele preliminarii, iar Ovrebo n-a fost nici el deloc rau la remiza cu Italia, de la turneul final.

Tom Henning Ovrebo, vikingul imperturbabil, a reaparut pe marea scena in returul semifinalei Champions League, de pe Stamford Bridge din Londra, si si-a lasat amprenta pe deznodamantul calificarii intr-o mult mai mare masura decat in iunie trecut, cand admitea eroarea de a fi invalidat golul lui Luca Toni.

La final, egalati in prelungiri si eliminati fiind de catalani, niste jucatori ai lui Chelsea parca scosi din minti doar exprimau ceea ce destulor iubitori ai fotbalului cu oarecare cunostinte de politica jocului le era mai mult decat clar si le hranea imaginatia. Si anume ca UEFA n-ar fi agreat o a doua finala la rand de Champions League intre aceleasi cluburi, si anume Man United si Chelsea, si inca din aceeasi tara. Acuzatie la care UEFA a sarit ca arsa, dezmintind-o categoric.

Se crease cocktailul perfect… Cateva penaltyuri mai mult sau mai putin discutabile, neacordate gazdelor. O oarecare paranoia de ani buni pe insula, a se vedea de exemplu concursul Euroviziunii, cum ca Europa nu i-ar agrea si le-ar „face felul”, cu ramificatii in fotbal, unde suspiciunile planau asupra arbitrilor revansarzi, a plonjoanelor teatrale ale latinilor, a cutitarilor romani setosi de sange din Albion… In acest pahar, golul lui Iniesta a fost lamaia acra ce a declansat furia si pasiunea nebanuita a reprezentantilor unui club englez, considerat prin excelenta de o predispozitie calma. Parca atat ar fi asteptat, un motiv sa-si descarce suspiciunile ori chiar anumite prejudecati nu neaparat restranse doar la nivelul unui esantion nereprezentativ al populatiei.

Nu doar o data s-au exprimat diriguitori ai fotbalului european ori chiar mondial, fie chiar si prin conducatorii Platini respectiv Blatter, ca Premier League prea a dezechilibrat balanta de forte in fotbalul continental, ca prea a monopolizat puterea si a racolat jucatori din toate zarile, chiar si la vremea adolescentei, in detrimentul inclusiv al reprezentativei Angliei, ca prea si-a „cumparat” succesul cu imprumuturi cu dobanda pentru care nu mai stiu acum cum sa scoata camasa. Pe fondul acestei retorici, un arbitraj ca si cel de pe Stamford Bridge ingroasa semnele de intrebare in privinta politicii din spatele cortinei. Nu trebuie sa fii mare intelept pentru a intui ca odata tragerea la sorti efectuata, barosanii fotbalului au visat cu ochii deschisi la o finala Man United – Barcelona. Intre detinatoarea la zi a trofeului si castigatoarea din 2006, o alta grupare emblematica a Europei.

As spune insa ca suprematia monopolista a fruntaselor din Premier League in Champions League este doar efectul planului initial al forului fotbalistic european de a oferi mai multe locuri, pana la patru, ba chiar 5, fortelor continentale, printre care si Anglia. UEFA a creat un balaur care n-a mai putut fi controlat, renuntand la un format cum nu se poate mai popular, cel cu cate o campioana mare si tare din fiecare federatie de sub obladuirea sa. Dandu-le spatiu de manevra si remunerandu-le consistent victoriile, conducatorii fotbalului le-au amplificat puterea deja acumulata si au creat o situatie intr-adevar neplacuta, cu o vadita tenta de repetitivitate, ce ar genera plictis, dezinteres si chiar repulsie in randul fanilor jocului si ai competitiei. In ultimele 5 sezoane, finalele au fost disputate de doar sase cluburi, si anume AC Milan, Liverpool, Man United si Barcelona, cu cate doua aparitii, plus Arsenal si Chelsea.

Iar in acest grup restrans, conform rezultatelor din acest sezon, s-a ajuns in situatia ca finala sa fie o potentiala repetitie a ultimului act de la Moscova, din 2008. Ce conducator UEFA si-ar fi dorit un asemenea scenariu? Astfel ar putea fi luata in considerare o teorie a conspiratiei, exprimata pare-se si de unii jucatori ai londonezei, dupa joc, suspectandu-l pe Ovrebo de uneltiri in folosul atingerii scopurilor celor de la UEFA.

Creand in timp acest monstru elitist, UEFA a raspandit Champions League pe piata globala insa a tensionat conexiunea tocmai cu iubitorii jocului de pe continent, care se simt dezafectati de lumile aparte in care evolueaza cele cateva cluburi cu sanse la fazele finale ale competitiei si restul „muritoarelor de rand”, lasate in urma la mai toate capitolele. Champions League ca produs de piata pentru consumatorul avid de transmisii in direct o fi crescut in ochii novicelor insa in mod cert e pasibil de expirare in estimarile puritanilor iubitori ai jocului.

Iar acum, incercand sa domesticeasca ‘monstrul’, a mai dat competitiei o lovitura negativa de imagine, cu un arbitraj daca nu partinitor atunci foarte slab. La un asemenea nivel, asa prestatie inmulteste semnele de intrebare la adresa sanatatii competitiei. Pe termen scurt, UEFA si-o fi facut voia de a avea finala dorita dar pe termen mediu Champions League nu va mai fi perceputa cu aceiasi ochi. Ovrebo a deschis Cutia Pandorei sau, cum vreti, UEFA a dat apa la moara unor sponsori si difuzori care numai ochi iesiti din orbite, degete aratatoare, f*****g si nervi n-ar fi vrut sa vada la ora deciderii celei de-a doua finaliste.   

Si-a dat seama Ovrebo ca a dezechilibrat in asa hal jocul prin eliminarea lui Abidal incat a aplicat pana in panzele albe legea compensatiei ori, vazand ca deznodamantul e inca la mana destinului, a facut jocul unora de a-i oferi o sansa Barcelonei dorita in finala, refuzand gazdelor cateva lovituri de la 11 metri indelung cersite? Sau norvegianul a fost pur si simplu depasit de evenimente, un simplu nerod din categoria „Ref, You don’t know what you’re doing”?

La fel de adevarat e ca jucatorii lui Chelsea probabil si-ar fi vazut de sampania calificarii si n-ar fi sarit la arbitru daca Iniesta n-ar fi egalat in minutul 92, insa adevarul e ca acordarea macar a unui penalty din evantaiul celor contestate ar fi clarificat probabil lucrurile… 2-0. Daca a aplicat litera regulamentului la ce-i drept fina tragere de tricoul lui Anelka, eliminandu-l pe Abidal, ca ultim aparator, atunci ar fi putut-o aplica macar si la o tragere de tricou, in careu, asupra lui Drogba, sau la hentul lui Pique. Dar neacordand gazdelor ceea ce se pare ca li s-ar fi cuvenit, a dat nastere la interpretari.

Iubitorii teoriilor conspirationiste ar putea merge intr-atat de departe incat sa-l suspecteze pe Ovrebo ca l-ar fi razbunat, intr-o fratie de breasla, pe colegul sau scandinav, Frisk, retras din arbitraj dupa un alt de pomina Barcelona – Chelsea, 2-1 in februarie 2005, cu londonezii pe-atunci antrenati de Mourinho. Suedezul a fost intr-atat de asediat de reactia amenintatoare a fanilor lui Chelsea, incat a aruncat prosopul, iar legi existentiale nescrise ori metafizice inrauresc anumite ganduri si actiuni…

Cert este ca, pentru a doua seara la rand, Londra a trait dezamagirea unei eliminari, ramanand sub blestemul de a nu cuceri macar o data Champions League, competitie continuatoare a Cupei Campionilor Europeni, adjudecata pentru Albion de Manchester, Liverpool, Nottingham si Birmingham, dar nu si de capitala. Clubul Chelsea, de la creditorul Abramovich si pana la cel mai neinsemnat fan, a fost deposedat in propriul fief, in ultimele secunde, de o noua prezenta in finala, lovitura incasata de magnatul rus putand fi comparata, pastrandu-se proportiile si apeland la paralelele inegale din gimnastica, la socurile generate pietei de capital si actionarilor acesteia. Desi e vorba de alt domeniu si conotatiile sunt diferite, parca se cauta o reglare de conturi. Alte orizonturi, mai egalitariste, ar urma sa erodeze capitalismul salbatic, cu reprezentatul sau tip furisat pana si in fotbal, tocmai la Chelsea?

S-ar putea raspunde cu da, daca e sa notam – din nou, coincidenta sau nu – ca guvernul britanic a iesit populist la interval chiar in seara returului Chelsea – Barca, prin vocea ministrului Andy Burnham, cerand o distribuire egala a veniturilor cucerite de „careul de asi” in Champions League, cadrilater perceput ca un produs de export de lux al Premier League si prin extensie al fotbalului englez. Se cere nici mai mult nici mai putin decat impartirea banilor facuti in Europa si celorlalte cluburi din elita, asta fiind una dintre ideile emanate de la guvern si care vizeaza curbarea exceselor si dominatiei „celor mari”. La asemenea retorica, alde Chelsea poate avea si mai multa apa la moara ca n-a fost ceva curat cu refuzarea atator penaltyuri… 

Greseala e umana. Repetitiile lui Ovrebo au fost insa nu doar suparatoare, ci stranii. Doar incompetenta sau e vorba de altceva, mult mai tenebros? Si ne gandim din nou la coridoarele puterii, pe care si-au facut culoar si reprezentanti ai unui joc putred pana in rarunchi.

Departe de a-i plange de mila lui Chelsea. N-are nevoie de asa ceva si, daca ai intreba fani ai altor londoneze, ce parere au de deznodamantul semifinalei cu Barca, probabil ti-ar raspunde ca „what goes around, comes around”. Efectul bumerangului. West Ham a fost secatuita de talent de la sosirea lui Abramovich sub ‘pod’, pentru a ma referi la un pagubit, iar daca ar fi sa ne amintim de un alt dusman ce si l-au facut ‘albastrii’, ei bine, atunci haideti sa pomenim de numele sefului executiv Peter Kenyon, ajuns de la Old Trafford la Stamford Bridge, atat de incantat cand il scufunda si storcea financiar pe Adrian Mutu. Chelsea, prin stilul ei de a-si crea loc cu coatele la masa elitei continentale, si-a facut si niscaiva inamici, iar Kenyon a depasit culmea arogantei trasand planuri cincinale cu ‘albastrii’ dominand mapamondul.

Dar lasand la o parte politica fotbalului, acest sport e pana la urma doar un joc si fotbalistii cu un pas in finala de la Roma nu au meritat tratamentul la care au fost supusi de un trimis al UEFA. Jucatorii buni sunt innebuniti sa joace pe scena marilor finale si sa castige trofee, atat si nimic mai mult. Din nou, au suferit aceiasi eroi fara de care n-ar exista jocul, si anume fanii, jucatorii, corpul tehnic, pentru niste oale sparte de altii, asta daca e sa imbratisam teoria conspiratiei. S-a dovedit miercuri ca si la cel mai inalt nivel competitional cel care are painea si cutitul in mana poate dispune dupa bunul sau plac mersul lucrurilor… Cat de vulnerabil si caraghios a parut Drogba, in slapi, protestand, gesticuland incontrolabil si clocotind de o furie neputincioasa, in fata unui arbitru care, fara a aplica litera regulamentului, era acoperit de ‘umbrela’ forjata a forului in numele caruia oficiase!

Ce coincidenta… De cand cu alegerile si improspatarea la varf, UEFA are parte uneori si de niste arbitraje in meciuri cheie ce-i usureaza pe-ai nostri ca brazii sa remarce ca „vezi mai Constantine ca si Gheorghe ala de arbitru face la fel!?” Cu greu se vor stinge ecourile arbitrajului din returul Chelsea – Barca si poate se va face lumina in ‘orbul gainilor’ lui Ovrebo. Insa ‘lumina’ nu va veni de la centru, tot asa cum asteptata asanare din fotbalul romanesc poate fi realizata doar cu forte proprii, din interior.

Ziua 121. 4-4 sau 4×4?

aprilie 22, 2009

Am primit un apel, in a doua zi de Pasti. Amicul si colegul meu de breasla ofta la monopolul fruntaselor din Premier League asupra UEFA Champions League, consolidat cu inca un trio englez in semifinale, pentru al treilea sezon la rand. Intr-adevar, competitia a devenit previzibila si plictisitoare prin secventa repetitiva a calificatelor in fazele sale rarefiate, insa cauza ar fi formatul dezechilibrat pus acum cativa ani pe hartie de conducatorii fotbalului european si nu „vina” fotbalului englez de a-si fi pus ograda in ordine. „Careul de asi” profita, tragandu-si partea leului, ce-i drept poate intr-o mai mare masura decat „italienele” ori „spaniolele” la vremea lor, insa e esential de mentionat ca Anglia n-a avut mereu 4 reprezentante in UEFA Champions League, ci si-a marit treptat numarul echipelor prin punctele acumulate an de an, cu truda, in teren.

Iar acest ultim Liverpool FC – Arsenal Londra, 4-4, este exemplul perfect al fotbalului spectacol care-si merita postura privilegiata in luminile rampei. Un 4-4 ca la teatru venit dupa un alt 4-4 la Stamford Bridge, cu o saptamana inainte, dar nu in Premier League ci in… Europa, si avand-o din nou pe Liverpool printre protagoniste.

Restul e chestie de gusturi si gusturile nu se discuta. Fotbalul „mare”, in formatul Champions League, a largit acolada participantelor, de la cate o reprezentanta din fiecare tara, insotita eventual de invingatoarea precedentei editii europene, pana la chiar 5 cluburi, cum a fost cazul Angliei in editia 2005-2006, dupa succesul lui Liverpool la Istanbul plusat cu clasarea „abia” pe locul 5 in Premier League. Deja pe 13 iulie „Cormoranii” se aliniau in prima faza preliminara a competitiei, ulterior intrand in focuri concitadina Everton si Arsenal, Chelsea si Man United. Dar – revin – pana a atinge acest pisc Albionul a rulat si cu numai 3 echipe in Champions League, cum s-a intamplat pana in editia 2001-2002.

Vizionand remiza de infarct a orgoliilor ranite, intre niste „Cormorani” si „Tunari” eliminati din competitii K.O. de Chelsea la chiar precedenta lor prestatie fotbalistica, cei din Liverpool dupa un 4-4 pe Stamford Bridge iar Arsenal dupa un gol tarziu al lui Drogba pe Wembley, a iesit in evidenta ca Anglia isi merita numeroasele locuri in UEFA Champions League, fiind binecuvantata cu asemenea reprezentante, respectiv ca intrecerea este inobilata de participarea unor asemenea grupari avand predilectie pe jocul ofensiv.

Numarul limitat de locuri repartizat altor tari, inclusiv Romaniei, poate fi frustrant, dar un 4-4 care iti taie rasuflarea lanseaza totodata intrebarea daca vrei sa-i vizionezi pe… „ai tai ca brazii” sau fotbal adevarat. Tine de diferenta intre partizanat si neutralitate. Ca iubitor al fotbalului, as prefera o copie a acestui 4-4 din campionat si in cupele europene si iata ca Albionul ne-a furnizat-o, de fiecare data prin Liverpoolul unui iberic. Mai intai a zdrobit-o pe Real Madrid, 5-0, iar la finele aceleiasi saptamani s-a „intors” in Premier League si a triumfat la Old Trafford: 4-1.  Acum, a marcat de patru ori la Chelsea si apoi a repetat rezultatul, in campionat, cu Arsenal. Daca victoriile la scor au mentinut-o in cursa pe doua fronturi, remizele recente de 4-4, cu toata spectaculozitatea lor, i-au agatat in cui pofta de trofee. Nu poti sa nu-ti para rau de „rosii” lui Benitez, in conditiile in care, se intampla, sunt cluburi ce merg mai departe cu un unic gol. Dar, firesc, un iubitor al Stelei sa zicem ar prefera in fiecare sezon o prezenta a ros-albastrilor in competitie, chit ca nici evolutiile, nici rezultatele bucurestenei, n-ar lasa o amprenta pozitiva in UEFA Champions League.

Mai mult, notand scandalurile de coruptie din fotbalul romanesc si „curat murdarul” caragialesc din Liga I, care erupe prin toti porii, plus parcurgand ierarhia competitiei interne, cu Dinamo, cocotata in frunte, o potentiala reprezentanta a Romaniei in UEFA Champions League, e de-a dreptul pacat ca unii ajung sa respire degeaba aerul european in conditiile in care destule cluburi din campionate competitive, jucate cinstit, rateaza la mustata asemenea prilejuri.

As opta de-o suta de ori din 100 de alegeri pentru un 4-4 european, faurit val-vartej in Premier League, cu talent, vivacitate, daruire si profesionism, decat un 4×4 autohton, parsiv, de ochii lumii, cusut cu ata alba si lipsit de consistenta. Superficial. Fotbalul „lor” e gen Liverpool – Arsenal 4-4, atractiv, spectaculos, de calitate si suspans, cinstit, jucat „pe teren”, cu tribune pline si suporteri cantand. Un fotbal de angajament total. Fotbalul „nostru”
e gol la suflet si in tribune, mai ales in „Groapa” potentialei campioane a tarii, umbrit de suspiciuni si coruptie, putrezit de lipsa de profesionalism si batosenia autohtona dar infatuat de parcari pline cu 4×4. Un fotbal de circ, oglinda fidela a unei societati cu poalele in cap, pieptul de curcan, gura mare si prostituandu-se materialismului si falselor sale valori.

Cat despre jocul in sine, remarcabil e ca Liverpool a marcat de patru ori si a ratat inca pe-atat fara Steven Gerrard la pupitru iar Arsenal a inscris de tot atatea ori desi a inceput jocul fara vreun marcator a mai mult de 3 goluri in aceasta editie de campionat. Arshavin, „urcand din linia a doua”, i-a facut uitati pentru o seara pe Adebayor si Van Persie, golgeterii „Tunarilor”. Ce mai meci a fost pe Anfield!

Ziua 65. „Cheia” Berbatov

februarie 28, 2009

Inca un editorial asa cum a aparut publicat in Fotbal vest, sub frontispiciul Football Made in UK…

In primele etape ale actualului sezon, Dimitar Berbatov intindea coarda si forta iesirea de incendiu de la White Hart Lane cu gandul la zapezile de altadata din Champions League, in a carei finala din mai 2002, pierduta cu Bayer 04 in fata Realului, il inlocuia pe Brdaric in minutul 39. Bulgarul si-a dat seama ca nu va repeta cu Tottenham Hotspur traseul european avut cu cei din Leverkusen, aspiratiile sale de a indulci pastila amara inghitita cu “farmacistii” la Glasgow depinzand de o evadare la Manchester United.

Increzator, Berbatov nu s-a dat inapoi de la un transfer tocmai la proaspata noua campioana a Europei. A insistat cu ambitia profesionistului manat de dorinta de a-si redovedi valoarea la cel mai inalt nivel. Pana insa la a-si pune pecetea pe ascensiunea “Diavolilor rosii” pe trei fronturi, balcanicul se va afla duminica fata in fata cu fosta sa echipa, Spurs, cu ocazia finalei celei de-a 49-a editii a Cupei Ligii, pe care o cucerea anul trecut, in 24 februarie, cand chiar egala in minutul 70 din penalty. Acel triumf acontat in prelungiri de golul lui Woodgate cu capul le dadea sperante fanilor lui Tottenham Hotspur ca Berbatov va ramane loial londonezei insa tehnicul atacant si-a facut bine calculele inca din timp. Totul sau nimic.

Berbatov se va intoarce asadar de martisor pe Wembley dar nu in uralele suporterilor lui Spurs, si acum repartizati in peluza West End, ci mai degraba aratat cu degetul. Dar bulgarul nu este singurul jucator care i-a pus pe jar pe sustinatorii trupei din N17. Jermain Defoe s-a intors in ianuarie dupa exact un an la Portsmouth, unde se transfera pentru 9 milioane lire nu cu multe saptamani inaintea amintitei finale castigate de Tottenham in fata lui Chelsea. Dar abia revenit la White Hart Lane si cu drept de joc in League Cup, pentru ca in actualul sezon al competitiei figurase doar ca rezerva neutilizata de “Pompey” contra lui Chelsea, Defoe insa s-a accidentat. Daca atacantul de culoare a lipsit de la succesul din 2008, in schimb Pascal Chimbonda si capitanul Robbie Keane au sorbit sampania triumfului din postura de inlocuiti dupa pauza de Ramos, doar pentru a o parasi apoi pe Spurs, in vara, pentru Sunderland respectiv Liverpool, de unde s-au intors in ianuarie cu coada intre picioare.

In vreme ce Berbatov si-a urmat pana in panzele albe planul, Tottenham a aplicat o politica de transferari dupa ureche. Din acest punct de vedere, balanta finalei pare a inclina spre consistenta campioanei Angliei si a Europei, Manchester United. De la succesele din mai, Sir Alex Ferguson a pierdut o finala in fata lui Zenit si a cucerit lumea in Japonia, pe cand, de la ultimul act pe care il intorcea in favoarea ei dupa ce Drogba deschisese scorul, Spurs nu doar ca a ratacit “cheia” Berbatov si si-a pierdut in consecinta si antrenorul, dar s-a salvat ca prin minune abia in minutul 118 pe terenul divizionarei secunde Burnley, pentru a pasi in finala de duminica. In 21 ianuarie, la Turf Moor, detinatoarea trofeului a fost la putine secunde de eliminare, in returul semifinalei, cand insa Roman Pavlyuchenko si-a amintit ca marcase in toate fazele premergatoare ale League Cup. Fanii lui Spurs isi gasisera un nou erou…

Trei zile mai apoi, pe Old Trafford, rusul deschidea scorul in 16-imile Cupei Angliei, tocmai “tradatorul” Berbatov venindu-i insa de hac lui Spurs, ai carei fani mizasera poate pe surpriza furnizata in sferturile editiei trecute a F.A. Cup de Harry Redknapp, pe atunci la Portsmouth, in fieful lui Sir Alex Ferguson. N-a mai fost sa fie si “Diavolii rosii” si-au creat un ascendent moral.

Dar pofta vine mancand si Redknapp, spargand gheata in mai 2008 in Cupa Angliei, cu “Pompey”, dupa ani buni in manageriat fara vreun trofeu in palmares, este macar la fel de flamand ca Ferguson. Insa relativ la performantele scotianului, ar parea chiar straniu ca el sa piarda si o a patra finala de Cupa Ligii.

Daca exista vreo competitie interna in care Manchester United n-a excelat, aceasta ar fi League Cup. Din 1961, de la finala inaugurala, adjudecata de Villa, “Diavolii rosii” s-au chinuit pana in ’83 sa ajunga in ultimul act, atunci cedand in prelungiri in fata lui Liverpool: 1-2. Preluata de Ferguson, United pierdea pe Wembley si in ’91, 0-1 cu Wednesday, amar incercat si de actualul secund al scotianului, Mike Phelan, pe atunci un fundas dreapta, triumfand insa in editia imediat urmatoare, 1-0 cu Forest in 12 aprilie ’92, cu Giggs printre invingatori. Surprinzator, Ferguson a mai pierdut finale de League Cup, in ’94, 1-3 cu Villa, si 2003, 0-2 cu Liverpool, inainte de a o desfiinta in 2006 pe Wigan cu 4-0, scor rotunjit déjà intr-o ora de “dubla” lui Rooney si Ronaldo plus Saha.

In comparatie, detinatoarea trofeului Spurs a castigat de 4 ori competitia, penultima data chiar acum un deceniu, pierzand doua finale, palmaresul ei in ultimul act fiind reflexia in oglinda a dezamagirilor lui United. Si cum traditia e o coordonata esentiala a fotbalului englez, Berbatov… pazea. In plus, fostii sai colegi de la Spurs se razvrateau la aerele iscate de bulgar in zilele fortarii usii si s-ar putea ca orgoliul zgandarit sa fie mai vitaminizant ca niciodata. Dar Berbatov are probabil si de-aceasta data ideile sale si n-ar mira pe nimeni daca ar decide prima finala din istorie dintre Spurs si United.

Cert e ca prin prisma calibrului combatantelor, prestigiul de doar a treia roata la… tricicleta a Cupei Ligii e intact macar pentru acest sezon insa United ar fi putut la fel de bine sa fie si acum eliminata inca din 16-imi, cum se intampla in editia trecuta chiar la Old Trafford, in fata lui Coventry, si asta pentru ca politica de a testa rezerve in League Cup nu e doar apanajul lui Wenger. Dar cum Sir Alex Ferguson are si o echipa a doua suficient de buna iar schimbarile de personal la Old Trafford sunt cu atat mai cumpatate comparativ cu vanzoleala debila din lotul lui Spurs, de exemplu doar Silvestre si Saha lipsind acum dintre cuceritorii trofeului in 2006, nu e greu de ghicit cine are un soclu mai trainic pentru a posta Cupa Ligii pe el.