Posts Tagged ‘penalizare’

„JUSTICE FOR POLI” mereu în actualitate

iulie 26, 2010

Bogdan Herzog, în dreapta, cu bannerul cu care a intrat pe teren în semn de protest la Insulele Feroe - România, în septembrie 2008, împreună cu un caransebeşan fan "Poli", stabilit în Danemarca

Sunt fani sadea pentru care şi acum palmaresul clubului e mai important decât cucerirea titului”, a remarcat Bogdan Herzog, nimeni altul decât timişoreanul de 36 ani care în septembrie 2008 a lăsat pentru o zi deoparte eticheta carierei de consultant pe probleme de insolvenţă în favoarea unui „gest de protest destul de disperat împotriva nedreptăţirii noastre”, după cum l-a catalogat, pentru cauza lui Poli.

În ciuda scepticismului general, am avut mereu încredere că vom recâştiga cele 6 puncte! Şi am arborat sloganul pe gard iar cu celălalt banner am intrat pe teren în timpul jocului Insulele Faeroe – România tocmai pentru a răspândi ecoul durerii poliştilor şi pentru a atrage atenţia lumii fotbalistice internaţionale şi forurilor sale, într-o acţiune sub nasul FIFA, care să ocolească FRF”, a reamintit suporterul get-beget crescut vis-a-vis de „Dan Păltinişanu” şi al cărui tată, primul director al TVR Timişoara, a dat de-acum cunoscuta denumire <Divizia Sport> comentatorilor radiofonici.

Şi Bogdan a născocit atunci un slogan, „Justice for Poli”, căutând îndreptarea nelegiuirii legate de depunctarea şi înstrăinarea palmaresului, numelui şi culorilor clubului timişorean, iar când problema va reveni în acest sezon pe tapet, „şi noi vom trimite din nou la TAS petiţia cu cele 10.000 semnături, pe care le-am strâns în Complex cu amici polişti şi 2-3 din galerie, în favoarea cauzei lui Poli, prin care să arătăm că e un club mult iubit, cu un mare număr de simpatizanţi, ce reprezintă o comunitate locală de care nu poţi să-ţi baţi joc. E drept, TAS nu ţine cont de asemenea iniţiative dar ia totuşi aminte. Iar petiţia are valoare şi prin cadrul ei mai larg, noi solicitând UEFA să ancheteze modul cum FRF reprezintă interesele cluburilor româneşti”. 

E demarată urmărirea penală pentru semnăturile false în baza cărora TAS a dat verdictul iniţial în cazul Poli, iar odată ce o instanţă din România va dovedi acest fapt şi se va da o hotărâre judecătorească, atunci şi Marian Iancu va deschide proces la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne”, a mai explicat Bogdan, care opinează că patronul clubului de pe Bega „va aduce palmaresul înapoi. E orgoliul său în joc, le-a promis suporterilor, şi va dori să arate că s-a bătut într-adevăr mult mai mult pentru echipă decât cei de-aici. E de fapt regretabil că ditamai oraşul n-are investitori suficient de sufletişti, pentru a-l seconda în acţionariat”.

Nu vom ştii ce impact psihologic a avut asupra echipei reţinerea celor 6 puncte şi poate că, vorba lui Bogdan, „dacă le reprimeam mai repede, ne furau arbitrii în lupta pentru titlu”, dar cert este că deşi Iancu a dus-o pe FC Timişoara „doar” pe locul 2, în schimb a excelat cu rezultate pentru club în diverse litigii. Ceea ce l-ar credita cu şanse în lupta pentru recâştigarea palmaresului. 

„<Justice for Poli> a pornit oarecum din Faeroe pentru că era clar că Timişoara n-avea nici o şansă mergând pe mâna hoţilor din fruntea Federaţiei. România are cel mai slab raport de ţară pe justiţie iar problema e exacerbată în comunitatea fotbalistică. Atât în acea zi în Faeroe cât şi prin petiţie vroiam să arătăm şi că FRF a fost acaparat de un grup mafiot ce nu reprezintă comunitatea iubitorilor de fotbal de la noi, iar într-o lume justă federaţia ar fi fost cumva penalizată în cazul Poli”, a mai spus Bogdan, care în urma protestului său a fost arestat de poliţia faeroeză, urcat în dubă şi interogat dar nu amendat.

În declaraţia sa la poliţie a amintit de mitingul de protest al fanilor polişti, de pe Corso. „E grozav că au ieşit în stradă, într-un semn de solidaritate al comunităţii, fiind vorba nu doar de cele 6 puncte dar de crezul <Poli suntem noi!> Ideal ar fi să rămânem vigilenţi şi militanţi. Şi mai apoi, chiar înaintea deplasării României în Faeroe, 4 fani polişti au fost cât pe ce să protesteze făţiş la Cluj, cu ocazia jocului cu Lituania, dar mai bine că nu s-au dus, căci sigur ar fi avut mari probleme cu forţele de ordine. Ceea ce n-am păţit în insulă…” Unde poliţia locală a fost destul de înţeleaptă să nu plece urechea la denaturările lui Ionuţ Lupescu, cum că protestul lui Bogdan ar fi împotriva FIFA.

„Justice for Poli” e şi pe internet, documentele aferente fiind traduse în mai multe limbi de voluntari polişti, cazul e încă pe rol iar Bogdan Herzog rămâne optimist.

Reclame

Justitie divina pentru Avram dar si… Harry

aprilie 11, 2010

Sambata a retrogradat matematic la cheremul jocului rezultatelor altora iar a doua zi s-a calificat de o maniera dramatica, dupa prelungiri, in finala din 15 mai a Cupei Angliei. Portsmouth o copiaza astfel pe Middlesbrough, care ajungea la randul ei in ultimul act al F.A. Cup, in 1997, si tot fata in fata cu Chelsea, intr-o primavara in care pica din prima liga.

In ’97, Boro ceda in finala la putine zile dupa una dintre cele mai stranse dispute pentru retrogradare din istoria Premier League, in care n-a putut surmonta handicapul unei penalizari de 3 puncte, ce ar fi clasat-o altfel pe locul 14 si nu… 19. Atunci, Middlesbrough a invins-o cu 3-2 pe Villa, in 3 mai, remizand apoi in deplasare la Manchester United, 3-3 pe 5 mai, la Blackburn, 0-0 cu Rovers pe 8 mai, si la Leeds, 1-1 cu United, in 11 mai. Juninho si trupa au cazut ca niste eroi, aglomerandu-si programul ultimei saptamani de campionat in urma rejucarii semifinalei cu Chesterfield, 3-0 dupa un surprinzator 3-3 pe Old Trafford in partida initiala.

Ei bine, de-atunci regulamentul F.A. Cup a scos din carti rejucarea semifinalelor, asa incat jalnica suprafata de joc de pe Wembley a gazduit duminica si 30 minute prelungire, dupa o remiza alba intre favorita Tottenham Hotspur si retrogradata <Pompey>. Cine urma s-o intalneasca pe Chelsea in finala din 15 mai?

Cine nu te astepti. Cei ramasi la naufragiata, de la admirabilul Grant si pana la ultimul fan prezent pe Wembley, au oferit o lectie de viata, despre onoare si demnitate, despre incapatanarea de a nu arunca prosopul in pofida unor obstacole de tot felul, despre camaraderie, spirit de sacrificiu si frumusetea pura a sportivitatii. Cu mijloace rudimentare dar cu fair-play, <Pompey> a detonat bomba. Si bine-a facut. Bravo ei… Ar fi o lectie pentru multi, multi…

Piquionne, profitand de „derapajul” lui Dawson pe ceea ce s-a dovedit a fi o farsa de gazon, in minutul 99, si Kevin Prince Boateng, din penalty, au dat raspunsul: 2-0 pentru Portsmouth. O finala asadar intre detinatoarea la zi a trofeului, Chelsea, invingatoare si in 2007, si alti „albastri”, castigatori in 2008.

Deznodamantul semifinalei poarta pecetea dreptatii divine. Spurs a atacat, a ratat cu carul, a si egalat legitim prin Crouch, reusita sa fiind invalidata pentru un presupus fault in atac, Kranjcar la David James, dar soarele a zambit si incalzit doar sufletele retrogradatilor.

Mingea parca n-a vrut sa intre in plasa in ciuda lui Harry si intru ocrotirea bravului Avram. E cu talc. Harry a plecat de doua ori in sezon de la Portsmouth, pe cand Avram a fost pus pe liber dupa o finala pierduta la penaltyuri de Champions League, si acum ca si atunci insa acceptand sa preia niste grupari ce tocmai isi destituisera antrenorul: Chelsea respectiv Portsmouth. Ironia sortii face ca Grant sa-si fi castigat privilegiul de a ajunge pe banca in finala Cupei Angliei disputata tocmai de aceste grupari… 

Cum bine zicea portarul James, lui <Pompey> i s-a tras dezastrul financiar si retrogradarea iutita de o mare penalizare tocmai de la precedenta campanie triumfatoare, in F.A. Cup, in 2008, cand Kanu aducea trofeul la Fratton Park cu un 1-0 contra divizionarei secunde Cardiff. Pe-atunci, Harry Redknapp, acum oftand pe banca lui Spurs, a achizitionat in stilu-i caracteristic din toate zarile, in general mercenari ademeniti cu contracte grase, si si-a facut damblaua de a castiga primul trofeu din cariera. Dupa insa, a urmat potopul.

Portsmouth cheltuise peste cat ii permitea plapuma iar managerul Redknapp cat si seful executiv Peter Storrie, fost si el la West Ham, au sarit la timp de pe Titanicul naufragiind in port. A urmat scufundarea rapida, Portsmouth cedand jucatori inclusiv lui Tottenham, cea preluata de… Harry. Pana n-a mai ramas mai nimic.

La greu nu s-a infipt nimeni, inlocuitorii au plecat si-au venit iar Avram Grant a avut taria, curajul si demnitatea sa scoata castanele din foc. S-a ajuns la o asemenea situatie incat, tot intarziind plata salariilor jucatorilor, administratorii falimentului clubului au decis sa puna pe liber angajati cu multi ani vechime la Fratton Park, pentru reducerea costurilor, moment in care tocmai Grant, colegii sai de pe banca si lotul de fotbalisti au pus piciorul in prag, adunand mana de la mana si achitand micile remunerari ale ingrijitorului terenului ori ale altor trimisi la plimbare.

La greu, <Pompey> a strans admirabil randurile si a ales sa cada cu fruntea sus. Iar poveste mai frumoasa, mai ales in aceste circumstante, nici c-ar fi putut fi scrisa . 2-0 contra Tottenhamului tragand la Champions League, antrenat de Harry Redknapp. Care o fi castigat Cupa in 2008 dar a si antagonizat la culme intreaga coasta sudica, atunci cand decidea in plin sezon sa o paraseasca pe Portsmouth in favoarea rivalei locale de moarte Southampton, cu care nu reusea insa in retur „Marea Evadare”, in 2005, retrogradand la carma „Sfintilor”.

Culmea ironiei, Redknapp a fost acceptat intr-un al doilea mandat, peste ani, la Portsmouth, revansandu-se intru catva prin acel 1-0 in finala cu Cardiff. Duminica, pe Wembley, soarta i-a jucat din nou festa, ca si la picajul cu Southampton, de aceasta data tocmai cei ramasi in urma pe Titanicul de la Fratton Park dandu-i peste nas.

O poveste tipica inegalabilei F.A. Cup. Chiar si un succes al favoritei Chelsea in finala, conteaza acum mai putin. Istoria acestui sezon s-a scris practic prin calificarea in ultimul act al unei retrogradate platind pentru oalele sparte de fostii ei conducatori. Mai mult, si daca va cuceri campionatul, Chelsea nu o va „trimite” pe Portsmouth in Europa League, si asta pentru ca retrogradata nu a inaintat o cerere la UEFA pentru o licenta de participare in eurocupe, statutul de club falimentar, aflat in administratie si cu registrul contabil neintocmit, nepermitandu-i acest lucru…

Comparativ, iata garniturile aliniate de Portsmouth, in finala din 2008 cu Redknapp la carma, respectiv in semifinala cu Grant la timona. Mai 2008… James – G Johnson, Campbell, Distin, Hreidarsson – Utaka (Nugent), Pedro Mendes (Diop), Diarra, Muntari – Krancjar, Kanu (Baros). Aprilie 2010… James – Finnan, Mokoena, Rocha, Mullins (Hughes) – Brown, Boateng, Yebda (Utaka), Wilson – Piquionne (Diop), Dindane.

Cu alte cuvinte, cu destui jucatori remarcabili, ajunsi intre timp „bine”, Harry abia batea o divizionara secunda. Pentru a fi acum batut de cateva foste rezerve ori rebuturi..

In ’97, avea sa fie Chelsea – Boro 2-0, Di Matteo marcand cel mai rapid gol din istoria finalelor Cupei Angliei pe Wembley iar Eddie Newton inscriind in minutul 83. Va profita Chelsea si-acum de retrogradarea adversarilor?

Torpilarea scufundatei: cazul „Pompey”

martie 22, 2010

Madridul l-am lasat cu senzatia ca Atletico va salva totusi cumva onoarea capitalei in eurocupe, iar decarul Aguero, iesit in retur de sub lupa cuscrului Maradona, scrutinizandu-i la Anfield pe Mascherano si Insua, i-a pus de doua ori pe ros-albi in avantaj la Lisabona, suficient pentru o calificare in fata lui Sporting. Din vitrina magazinului oficial de la “Vicente Calderon”, bucuria golului campionului olimpic din Quilmes s-a transpus in realitate si in Portugalia.

Sergio Aguero, caruia i-a adus un nepot lui Maradona, a calificat-o pe Atletico in derbyul iberic al oaspetelor Timisoarei din '90, dovedindu-se puncherul cu magnet la suporteri din vitrina Megastore de la "Calderon"

De-acolo, din Peninsula Iberica, cu ceaiuri si tapas oferite cu generozitate de localnici, ba chiar si cu calatorii gratis cu autobuzul, soferii facandu-ne cu binete vant la bord, inapoi la oile noastre. Peste Canalul Manecii. Unde, pe cand Atletico isi trecea in cont un 1-0 cu Osasuna, intre mansele cu lusitanii, in aceeasi luni seara, Portsmouth isi facea pe Anfield Road ultima aparitie ca o echipa inca nepenalizata. Insa acel esec cu 4-1 a fost urmat de o palma ce putini si-ar fi imaginat ca va fi vreodata trasa tocmai in Premier League.

Saptamana trecuta a avut o zi trista pentru fotbal, dupa cum nu s-a ferit sa remarce Grant. Doar una, Avram? Managerul lui Portsmouth AFC nu s-a referit la ochii holbati si mana dusa infricosat la gura de partenera lui John Terry, inghetata la incidentul in care fundasul lui Chelsea a trimis cu jeepul sau un om de ordine la spital, imediat dupa eliminarea “albastrilor” de catre Inter, ci la depunctarea impusa lui Pompey de Premier League. 

S-a creat un precedent. De la relansarea in 1992 a primei divizii, cu pompoasa denumire, nu s-a intamplat ca vreun club sa fie penalizat si mai ales din motive financiare. Cele noua puncte pur si simplu sustrase “lanternei rosii” au condamnat-o practic la retrogradarea inainte de termen in liga a doua, verdict ce stirbeste din aura si reputatia Premier League. Unii vor spune ca Pompey si-asa ar fi retrogradat iar conducatorii ligii doar s-au folosit de scufundata pentru a da un exemplu gruparilor imprudente financiar.

Destule au fost in ultima vreme cazurile in care The Football League a depunctat cluburi de sub umbrela sa, din ligile doi – patru, tot pentru proasta gestiune financiara sfarsind in datorii si faliment, dar mai nimeni nu si-ar fi inchipuit, cu toata criza de lichiditati, ca Premier League isi va risca imaginea ce si-o dorea impecabila pentru a penaliza in clasament una dintre gruparile competitiei, si nu pe vreun motiv de natura fotbalistica, ci tocmai pentru erori financiare din trecut, ale unor conducatori ce-au parasit intre timp Fratton Park, si care erori s-au amplificat intr-o avalansa ingropandu-i pe actualii angajati de la gruparea de pe coasta sudica.

Si de ce noua puncte si nu de exemplu zece? Si de ce inaintea vizitei lui Hull City, penultima clasata, pe care a batut-o cu 3-2, cu golurile lui O’Hara si Kanu in minutele 88 si 89, si nu de exemplu dupa descinderea lui Pompey pe Wembley, pentru semifinala de Cupa Angliei cu invingatoarea rejucarii dintre Spurs si Fulham? Antrenorul Grant a intrebat retoric ce vina au fanii, intregul staff aflat la ora actuala la Fratton Park si oarecum, in extenso, si comunitatea locala, pentru dezastrul financiar provocat de altii, intr-un alt sezon. Managerul israelian a aratat foarte taios cu degetul in directia Premier League, spunand ca s-a gresit prin pedepsirea in acest moment a “albastrilor” din port si ca un asemenea exemplu eronat nu-i va opri pe alti investitori riscand marea cu degetul sa imprastie samanta fara rod, neluand in calcul consecintele pe termen macar mediu.

Portsmouth, promovata in 2003, de atunci clasandu-se pe locurile 13, 16, 17, noua, 8 respectiv 14, s-a intins mai mult decat ii permitea plapuma, cu uriase salarii platite unor staruri ce-altfel n-ar fi sfarsit la Fratton Park, depasind chiar acel procent ridicat al lefurilor raportate la veniturile cluburilor din elita, si s-a trezit in incapacitate de plata intr-un scenariu similar, ce-i drept de mai mica anvergura, cu cel suferit de Leeds United.

Harry Redknapp, care si-a facut hatarul de a cuceri un prim trofeu din cariera, Cupa Angliei, in 2008, parca a stiut la evadarea de la Fratton Park cu destinatia Spurs ca dupa sine vine potopul, vechii conducatori optand si ei ca oalele sa se sparga in capul altora. Iar Grant, manta de vreme rea si la Chelsea, care iata, pare a nu fi gasit inca nici in al patrulea urmas al lui Mourinho inlocuitorul ideal, a ramas cu putinii jucatori legati de glie la Fratton Park si nedoriti prin alte parti, sa sufere umilinta unei retrogradari cu penalizare.

Daca intr-adevar va promova din League One, Leeds United ii va putea sugera lui Pompey in editia viitoare de Championship ca se poate chiar si mai rau. A se citi pornind la drum cu o penalizare substantiala in liga a treia, de 15 puncte, handicap in urma caruia pare a-si fi gasit cadenta abia in acest al treilea sezon departe pana si de comfortul esalonului secund. De unde Leeds era torpilata in 2007 aidoma lui Portsmouth acum, cu o penalizare de 10 puncte pentru aceeasi optiune voluntara de a se declara falimentara, insa ce-i drept abia in mai, pe ultima turnanta a sezonului. Dar condamnata déjà din martie, Portsmouth poate trage nadejde ca doar loialitatea pana-n panzele albe a fanilor clubului ii va mai aduce pe Fratton Park, la meciuri mai degraba invartind cutitul in rana.

Si totusi nu e capatul lumii, evidenta pe care i-ar putea-o sugera tot Leeds. De exemplu alde Ben-Haim sau Belhadj ori cine-o mai inghiti galusca ramanerii la Pompey si in Championship, pot fi incurajati de asistentele consistente dinafara elitei. Deunazi, la Southampton – Leeds, in liga a treia, s-au strans 30.794 spectatori, iar in aceeasi etapa, in acelasi esalon, derbyul sud-est londonez Millwall – Charlton a fost onorat de 17.632 privitori. Iar Pompey s-ar putea chiar consola cu soarta lui Charlton, in 2004 tragand la Cupa UEFA dupa un 4-2 cu Chelsea iar acum surclasata cu 4-0 de rivala locala. Uneori, drumul de la extaz la agonie e si mai scurt…

Si daca tot am pomenit de nefastele consecinte ale incompetentei unor oameni de afaceri pripasiti in fotbal, ei bine, un alt club ex-prim-divizionar poate rasufla usurat ca n-a ajuns la sapa de lemn si i-a vazut dorsalul plecand in lume celui descalecat nu demult cu surle si trambite. Flavio Briatore, crezand ca e in lumea vitezista a Formulei 1, a condus impulsiv si din bici la Loftus Road, schimband antrenorii ca pe sosete si mai ca alunecand concomitent in rolurile de manager, secund si capitan. QPR a scapat in sfarsit de el si si-a permis sa angajeze un antrenor care cu nici un chip nu i-ar fi fost pres. Neil Warnock. Cateodata insa, cluburi si numerosii lor sustinatori sunt prea multe sezoane captivi pe maini rele, suficient pentru a le altera albia fireasca.

Sambata, <Pompey> a intors rezultatul, inregistrand a sasea victorie in campionat, cu care fara penalizare s-ar fi plasat la doar 5 puncte in urma ocupantei salvatorului loc 17, intr-o formula cu destui internationali, si anume James – Mullins, Rocha (Basinas), Hreidarsson, Belhadj – Smith, Mokoena (Kanu), Wilson, O’Hara, Owusu-Abeyie (Webber) – Piquionne. Miercuri, la Fratton Park vine fosta trupa a lui Grant, vicecampioana Chelsea, ranita cu Inter si la Blackburn, al carei meci „in mana” ar putea-o ridica peste Arsenal, la un punct in urma lui United. Se va preda insa Portsmouth asa de usor cum ar parea sa o sugereze ierarhia? Nu mizati toate economiile pe un „2”…

Cat despre precedente in diviziile mici, pe langa Leeds, plesnita cu 10 puncte penalizare in liga a doua, in 2006-2007, si alte 15 dupa retrogradarea in a treia, Boston United era depunctata tot cu un „decar” in esalonul patru, in acelasi 2006-2007, Bournemouth cu 10 puncte in liga a treia, in 2007-2008 si cu alte 17 un sezon mai apoi, dupa picaj, Luton cu 10 in liga a treia si alte 30 in editia urmatoare, aceleasi ca in cazul precedentei amintite penalizate, in ligile III si IV, Rotherham cu 10 respectiv 17 in aceleasi sezoane si in aceeasi liga a IV-a, semn ca totusi s-a salvat, cu tot cu „palma”, Stockport si Darlington cu cate 10 in diviziile a treia si a patra, in campionatul trecut. Iar in acest sezon, pe langa <Pompey>, si Crystal Palace Londra a fost lovita cu -10 puncte ce au coborat-o in subsolul ligii a doua, iar Southampton a plecat la drum cu -10 puncte in liga a treia, ce practic o despart de atacarea locurilor play-off de promovare in Championship.

 

Lupii incoltiti de hiene

februarie 23, 2010

Din nou ferma animalelor, in care unele erau mai “egale” decat altele. Se aplica si in fotbal.

S-a intamplat saptamana trecuta, la peste doua luni de la jocul Manchester United – Wolverhampton Wanderers, ca “Lupii” nou-promovati in Premier League sa fie arsi cu o amenda de 25.000 lire sterline pentru alinierea pe Old Trafford a unui unsprezece complet modificat fata de precedenta lor aparitie in campionat.

Nu suma in sine, insignifianta in comparatie cu potentialele venituri rezultate din participarea la probabil cea mai mediatizata competitie interna din lume, ci exemplul prost ales de forul diriguitor, Premier League, le-a ridicat pe buna dreptate unora tensiunea. Mick McCarthy, antrenorul irlandez al lui Wolves, precum si diriguitorii “Lupilor”, au fost diplomati in a accepta decizia impartitorilor dreptatii, insa probabil mai mult luandu-se dupa zicala “capul plecat sabia nu-l taie” si mai ales facandu-si un simplu calcul aritmetic, decat din convingere. In strafundul sufletului, conducatorii auriu-negrilor de fapt trebuie ca sunt tare dezamagiti de pedeapsa primita.

De ce? Pentru simplul motiv ca in nenumarate situatii, chiar si in jocuri cheie din fazele finale ale competitiilor knock-out din insula, a se citi mai ales Cupa Ligii dar si Cupa Angliei, si uneori si in Premier League, marile cluburi din Albion au aplicat nu doar o data aceeasi tactica, profitand de larghetea loturilor avute la dispozitie. Nici federatia engleza, nici Premier League, n-au sarit insa la beregata lui Sir Alex Ferguson ori a altor la fel de privilegiati manageri, alegand in schimb acum sa puna toate gruparile in garda in privinta uzitarii unei asemenea strategii prin exemplul oferit pe “cobaiul” Wolves.

McCarthy, un antrenor rutinat si demn de admirat pentru performanta de a fi readus trupa din Wolverhampton in prima liga, nu e deloc de condamnat pentru optiunea de a utiliza rezervele in acea deplasare la Manchester de la mijlocul saptamanii, in 12 decembrie. Chiar si aliniind prima garnitura, cate sanse ar fi avut cu adevarat “Lupii” sa obtina un rezultat bun in fieful campioanei? Foarte putine. Dar asa, apeland acolo la fotbalisti mai putin testati pe parcursul sezonului, irlandezul a actionat in interesul clubului pe care-l serveste, angajator caruia ii este dator sa gaseasca solutiile ideale pentru mentinerea in elita a gruparii clasate pe locul 16, si asta pentru ca Wolves ii plateste leafa, si nu Premier League.

Cu cateva zile inaintea meciului pierdut deloc surprinzator cu 3-0 pe Old Trafford, McCarthy si “Lupii” sai cu o experienta limitata in Premier League produsesera un soc pe White Hart Lane din Londra, 1-0 la Tottenham gratie lui Doyle, irlandezul apeland si in partida imediat urmatoare esecului de la Manchester la aproximativ aceiasi titulari ce cauzasera surpriza din capitala. Iar odihnirea lor a dat roade, Wolves castigand cu 3-0 in dauna unei contracandidate la evitarea retrogradarii. Sase puncte conteaza enorm, 25.000 lire mult mai putin, iata de ce McCarthy si sefii sai s-au aratat spasiti la aflarea vestii.

Sambata insa, tocmai clubul care s-ar fi putut declara dezavantajat de optiunea lui McCarthy pe Old Trafford, si anume rivala vicecampioana Chelsea, a aliniat un unsprezece fara cativa titulari de drept in deplasarea la Wolverhampton. Ancelotti are de unde alege, apeland in consecinta la titularii Ferreira, Zhirkov, Mikel, Joe Cole sau Malouda, cu Bruma introdus dupa pauza si Matic, Kakuta si Borini luand loc pe banca de rezerve, si beneficiind de “dubla” lui Didier Drogba.

Oare nu a alterat si Ancelotti formula de start, comparativ cu jocul precedent, nealiniind cea mai buna garnitura avuta la dispozitie, cum o cere regulamentul competitiei, ci una stirbita de aportul lui alde Carvalho ori Lampard!? Ba da. Si atunci? Ei bine, Chelsea trebuie sa tina cat mai sus steagul Premier League in vazul intregii Europe, pe scena Champions League, asta pentru cresterea prestigiului si fortei competitiei de vaza din insula, interes care poarta fesul. Odihnindu-si cativa titulari, pe care spectatorii din Wolverhampton cu siguranta ar fi fost interesati sa-i vada la lucru intr-un an de Campionat Mondial, Chelsea a subminat aproape in aceeasi masura spectacolul din Premier League in favoarea unei cat mai bune abordari a dublei europene cu Internazionale. Dar unii par a fi mai indreptatiti decat altii sa profite ici colea.

Cam pe cand Wolves era amendata, si antrenorul unei foste colege de esalon, Crystal Palace, era amenintat de forul federal cu o potentiala pedeapsa pentru limba sloboda avuta dupa o recenta optime de finala a Cupei Angliei, acasa cu Aston Villa. Cu un picior in groapa financiara, Palace a fost admirabila in a domina fruntasa din elita, insa un corner inventat de arbitri, la 2-1 pentru londonezi in minutul 87, a fost exploatat de oaspeti, ce-aveau sa egaleze prin capitanul Stilian Petrov. Mare a fost dezamagirea francului Neil Warnock, de a rata scalpul lui Villa datorita unei erori in favoarea celui mai tare, si antrenorul nu e deloc incalzit de aparitia ros-albastrilor in primul cuplaj televizat pe internet in istoria fotbalului englez.

Miercuri seara, rejucarile din optimi, Spurs – Bolton si Villa – Palace, vor fi infatisate in direct pe pagina virtuala a Football Association, afacere din care “Vulturii” se vor alege cu un bob in plus, insa Warnock cu siguranta ar fi preferat o calificare “din prima”, mai ales ca tremura in Championship pe pozitii retrogradante. Desi inaintea primei finale a actualei stagiuni, cea a Cupei Ligii, de duminica, pe Wembley, intr-un joc transmis atat de SkySports 1 cat si de BBC, Martin O’Neill a lasat deoparte grijile ultimului act in dauna “Diavolilor rosii”, declarandu-se mai mult decat fericit ca e inca in carti in F.A. Cup, in rejucarea cu Palace. Cred si eu, tinand cont de cornerul inexistent…

Doua cazuri diferite dar tot atatea situatii in care cei mici au fost tratati aparte, cu potentiale urmari pecuniare sau disciplinare. Ce sperante ar mai fi atunci ca prapastia dintre cei avuti si restul competitoarelor sa nu se mareasca? Si apropo de cei avuti, indatoritele pana peste cap United ori Liverpool, comasand aproape un milliard lire sterline in imprumuturi, n-au fost depunctate, in schimb Chester City, in continuare cu -3 puncte in coada ligii a cincea, a acumulat 25 boabe penalizare in acest sezon, pentru aceeasi slabiciune de a fi insolventa.

Si vorbind de Blue Square Premier, in lupta pentru revenirea intre profesioniste sunt implicate cluburi cu nume ce au avut de suferit peste ani diverse nedreptati, ce le-au adus in actuala postura, si tocmai pentru nesansa de a nu figura intre cei avuti si cu influenta. Oxford United e lidera, pozitie ce ar promova-o direct in liga a patra, in vreme ce alde Luton Town si York City sunt pe locuri de baraj, trei respectiv 4, play-off la care aspira si Wimbledon, pe sase. Si puteti fi siguri ca la jocul Luton – Wimbledon de sambata, cei aproape 8.000 spectatori, da, opt, asta in liga a cincea, au vazut la lucru ce-au mai bun cele doua cluburi, si-asta pentru ca minionele nu-si permit luxul unor United, Chelsea, Liverpool, Man’City ori Arsenal. Si-a fost 2-1 pentru Wimbledon…

 

PornoGol si Deva in Tara Galilor

ianuarie 25, 2010

Acum m-am referit in Fotbal Vest la unii presedinti plimbareti gen Mandaric ori Gold si la altii cheltuitori, ultimii aducand-o pe Chester City in ingrata postura de ultima clasata in esalonul cinci, cu -3 puncte din handicapul de 25 cu care pornea la drum pe motive financiare. Iar sambata i-a fost si mai rau, 0-4 la Mansfield: doua retrogradari la rand?

La prima vedere, un club rezervor de talente in Albion, ce tocmai a fost cumparat cu tot cu datorii insumand 110 milioane, si un altul purtand “lanterna rosie” a ligii a cincea cu minus de puncte dupa Anul Nou pe arena sa de pe hotarul anglo-galez, nu par a avea nimic in comun. Si totusi…

Constat ca, imediat dupa revenirea in insula, inclin sa pomenesc de mijloace de transport. Urc intr-un intarziat oarecare tren suburban spre nicaieriul sud-vestului Londrei si il vad in ultimul rand, la geam, pe Chris Coleman. La fel de aratos ca-n zilele cand dirija din iarba apararea Tarii Galilor, la fel de natural ca pe “sticla”, candva antrenand-o pe Fulham in elita, acum pe Coventry City, in Championship.

Din tren, in autobuzul rosu etajat. Primul m-a prins in locul nepotrivit la momentul nepotrivit, stropindu-ma generos, asa incat, asteptandu-mi numarul meu, in tentativa de a ma usca, am operat un exercitiu mental numarand cate masini doar cu sofer, fara pasageri, trec la fiecare 10 vehicule. Opt sau noua. Si mi-am zis, ce fericit trebuie ca e managerul unui club profesionist de liga a doua, sa imparta darul de a calatori in acelasi vagon cu nimeni ca mine.

Fericit e si David Gold, care la 73 ani si-a cumparat clubul ce-l iubea de-o viata, West Ham United, in ciuda datoriilor “Ciocanarilor”, scrise cu noua cifre. Gold s-a aurit in industria pornografiei iar acum si-a facut hatarul, impreuna cu partenerul sau David Sullivan, de a achizitiona jumatate din gruparea scufundata de o neinspirata cedare unui consortiu islandez.

Din investitori in ramura pornografica, in fotbal, la sefia lui Birmingham City, inca din 1993, iar acum in estul Londrei, unde-au trambitat déjà ca-i vor eleva pe “visinii” atat pe viitorul Stadion Olimpic, in calitate de chiriasi cu pretentia de a juca pe o reamenajata arena cu 50.000 locuri fara pista atletica, cat si in Champions League, asta pana la ora anticipatului Mondial in insula, din 2018.

Cu Gold si Sullivan, un club mai putin in suferinta. Cu o extravaganta politica de cheltuieli pe salarii, asta pentru a-si “trage” Cupa Angliei in sala cu trofee si vizita lui AC Milan la Fratton Park in toamna lui 2008, Portsmouth plateste acum incarcata nota de plata. Udinese, Finantele si Sol Campbell o hartuie pentru milioane, portarul James o dezerteaza si el, Premier League ii deturneaza drepturile TV direct in conturile cluburilor pagubite pe piata transferurilor iar arabii ce si-au pasat-o unii altora se intreaba cu ce s-au pricopsit. Si intr-un alt caz de plimbare prin fotbal de la o carma de club la alta, Milan Mandaric pare a fi simtit cand sa renunte la Pompey in favoarea “vulpilor” lui Leicester City.

De la prea multi conducatori verosi i se trage si lui Chester City, din bogatul comitat Cheshire, zona rezidentiala preferata de vedetele jocului, undeva intre Liverpool si Manchester. In 1980, clubul le ceda “Cormoranilor” progenitura Ian Rush, pe 300.000 lire. Apoi si Lee Dixon, devenit “Tunar”, ajungea sa stranga 22 selectii pentru Albion.

Vremurile bune insa s-au dus si, odata intrat pe mana unor baieti nu neaparat botezati Claudio, clubul fondat in 1885 a sfarsit in chirie, la Macclesfield. Intoarcerea la arena locala Deva Stadium, a se pronunta diva, s-a produs in deceniul trecut dar neajunsurile tot dau tarcoale la terenul spintecat de granita Angliei cu Tara Galilor.

Plecat la drum cu o penalizare de 25 puncte datorita unui minus de 7 milioane si acceptat drept partener de competitie doar gratie votului celorlalte 23 echipe din Blue Square Premier, in care a retrogradat dupa 5 ani petrecuti intre profesionistele ligii a patra, Chester se chinuie fara antrenor sa ajunga la 0 puncte si maine e la proces cu colectorii de taxe si impozite.

Asa incat nu si-l va permite pe Mutu, altul prin tribunale, pe care pana si dubiosul Daily Mail l-a zugravit drept “fallen”, cazut, cand l-a amintit drept tinta pentru Mancini la City, dar altii l-ar putea eticheta altfel, acum, ca tot s-a lansat populista platforma Britainthinks!com, pe care tot opinantul de rand isi da cu frustrata-i parere in alt act invaluitor de erodare a presei, din actuala “democratie” globala.

Da. Nu. Nu-mi pasa! Porti alege sau chiar sa-ti publici inregistrarea video, trambitand pe larg pe tema aleasa de promotori, de exemplu “1966. Nu se va intampla anul asta”. Dezbaterea despre sansele Angliei in Africa e publicata pe reclamele statiilor de autobuz. Britannia “thinks”, gandeste.

Si a mai si bifat in weekend un tur de Cupa Angliei, 16-imile, dar fara Liverpool si Manchester United in cursa, ci cu castigatoarea Chelsea invingand cu 2–0 la Preston, cu North End, club ce cucerea fara esec “dubla” campionat – F.A. Cup cu 16 ani inaintea fondarii in 14 martie 1905 a “albastrilor” londonezi.

Si apropo de ani, au trecut 15 de cand Beckham cel controlat in peninsula de Golden Balls, testicule de aur, marca doua goluri in 5 jocuri pentru Preston, halta ce-i da nadejde antrenorului “Mioarelor”, Ferguson Jr., un alt trimis de Sir Alex la North End, ca intr-o buna zi va ajunge si el la Real si Milano.

Pai daca si presedintii schimba cluburile aidoma jucatorilor, ce sa mai avem cu antrenorii!?

„Palarierul” Mick n-a mai cedat si dupa 21 de ani

august 14, 2009

Scriam recent ca doua cluburi acum surghiunite, ce nu demult jucau in prima liga, au deschis balul in Blue Square Premier, liga a cincea, semiprofesionista, prima sub The Football League. Fie a fost doar o indiscretie a programului computerizat de schitare a tintarului competitional, fie a fost o imperechere voita, pentru a atrage si mai mult atentia asupra tot mai popularei divizii de top a National Conference, cert e ca Wimbledon si Luton Town au dat piept in etapa inaugurala, pe The Fans Stadium din Kingston, undeva in sud-vestul Londrei, la o aruncatura de bat de Tamisa ori Twickenham, stadionul de rugby.

9 aprilie 1988. Anglia nu se mai distreaza prin fazele finale ale cupelor europene, fiind suspendata din competitii, dar „se scufunda” intr-un fotbal vlaguit de idei si conflicte. Problemele aveau sa se vada la Euro ’88, de unde un june Tony Adams si Albionul erau eliminati fara vreun punct in traista. Dar viata merge inainte, si mai ales batrana F.A. Cup. Pe White Hart Lane din Londra, arena a lui Tottenham, un inedit duel in semifinala Cupei Angliei. Luton Town contra Wimbledon, din sudul Londrei. Asadar „The Dons” doar au trecut Tamisa, pe cand „Palarierii” n-au avut nici ei mult de rulat spre sud, dinafara centurii „Orbital” M25.

In cealalta semifinala, pe Hillsborough din Sheffield, Liverpool – Nottingham Forest. Da, da, a fost si in ’88. Aldridge doua, respectiv Clough, tanarul fiu al regretatului antrenor al „Padurarilor”. Asadar nu doar nepotisme ci ce naste din pisica… 2-1 pentru Liverpool. Un an mai tarziu, acelasi stadion, aceeasi semifinala, dar o regie de cosmar… „Hillsborough disaster”.

Iar in Londra avea sa fie decisa presupusa invinsa a finalei de pe Wembley. Wimbledon ori Luton? Buturuga mica. 2-1 pentru „Gasca nebuna”. John Fashanu si Dennis Wise, respectiv Mick Harford. Anii au trecut si in 8 august 2009 acelasi Harford ce marca pentru Luton in semifinala pierduta i-a condus pe „Palarieri” in jocul contra urmasei teribilei Wimbledon.

Acum n-a mai pierdut, ci a remizat la unu, ba chiar ar fi castigat, daca golgeterul gazdelor, Main, n-ar fi egalat pe final. Luton, retrogradata din fotbalul profesionist in luna mai, a pornit asadar la drum cu o remiza externa. Luton n-a cazut insa de slaba ce-a fost ci a fost practic condamnata la surghiun. Cum poti supravietui cu o penalizare de 30 puncte dictata inca inaintea inceperii campionatului. Astfel a pornit Luton la drum in vara trecuta si deznodamantul a fost implacabil. Remarcabil este insa ca „Palarierii” si-au aratat valoarea, cucerind trofeul Johnstone Paint, rezervat trupelor profesioniste din ligile a treia si a patra, un fel de Cupa Ligii pentru doar aceste doua esaloane: 3-2 in finala cu prelungiri de pe Wembley, contra lui Scunthorpe. A fost palma data de Luton unui sistem care a imbrobodit-o cu 30 puncte pentru malfunctii financiare ce n-aveau de-a face cu echipa, antrenorul ei, fanii ori tot ceea ce tine de Luton Town in plan fotbalistic. Palmuita pentru chestii tinand de bani…

Asa ca Wimbledon, patita la fel nu demult, ba chiar mai crud, cand aproape isi pierdea firul istoriei in convulsii de care a aflat si Timisoara in acest deceniu, si-a gasit in Luton nu doar o colega de esalon, ci si de suferinta. De fapt, daca facem paralela si luam in considerare faptul ca Wimbledon detine cei mai educati si incarcati de materie cenusie fani din Albion, nu stiu de ce dar imi vine sa urlu din toti rarunchii senzatia ca maini invizibile si vadit interesate au ticluit planuri de a pune cu botul pe labe adevarate forte ale maselor, aici referindu-ma la Peluza Sud cu Spiritul Timisoarei si la intelectualii care pot citi printre randuri mersul lucrurilor, reuniti la meciurile „Domnilor”. Nu stiu, e doar o idee, dar prea au avut destine similare in acest deceniu…

Wimbledon 1 – Luton 1. Mick Harford isi continua truda de profesionist, indiferent de vitregiile soartei. Asa i-a fost dat lui Luton, sa fie luata anul trecut la ochi. Dar Blue Square Premier e o sansa de relansare. Harford si „Palarierii” pot prospera in Patratul Albastru. Unde nu e usor. Dar revenirea la profesionism le e la indemana. Fostul atacant prim-divizionar are sub armura un suflet mare, cu care i-ar putea face pe adversari sa-si scoata palaria in fata ‘The Hatters. Si nu mizati impotriva lui Luton cand intra in cartile Cupei Angliei…

Ziua 127. Tifoseria despre „furia englezeasca”

aprilie 27, 2009

Timişoara rămâne în gâtul păstorilor fotbalului nostru dar Poli a alunecat de la statutul de dizidentă a sistemului la postura de victimă, de care s-ar putea scutura cu… un titlu cucerit în următoarele luni.   

 

4 noiembrie ’95. O serie neagră, cu un egal şi 6 eşecuri, a dus-o pe Poli pe ultimul loc, cu -7 la adevăr, înaintea primei vizite la Timişoara a Ceahlăului Piatra Neamţ, în etapa a 14-a. Într-un reportaj cu titlul “Zăpadă, goluri, hoţi, cartonaşe, nervi”, de la arena “Dan Păltinişanu”, trimisul Fotbal Vest a amintit de “cascadele de nesimţire ale numitului Costică-Suceava, un tip cu un obraz mai gros decât baza piramidei lui Keops. Acest individ […] a demonstrat adevărata faţă a situaţiei actuale din fotbalul nostru”. Poli a câştigat, 4-3, dintr-un penalty transformat de Băban după care centralul Constantin Gheorghe a fluierat imediat încheierea jocului, într-o atmosferă de indescriptibilă furie a publicului timişorean, adus la disperare de arbitrajul părtinitor al suceveanului. Călin roşu, Contra roşu şi alte nedreptăţi de parcă ai fi vizionat jocul dintre aliaţi şi nazişti din “Drumul spre victorie”, au stârnit avertismentul şefului clubului timişorean, Boiţ, “Costică, eu nu te scot de-aici”, şi intervenţia Poliţiei. Mizeriile împotriva lui Poli erau împinse până în pânzele albe…

 

După joc, observatorul federal Remus Câmpeanu a admis că “am văzut cu toţii ce a fost. Am văzut arbitrajul… aşa cum l-aţi văzut şi dumneavoastră”, iar Tifoseria, în colţul ei de pagină din Fotbal Vest, remarcând că Guşatu, la 3-2, devenea primul marcator de la Timofte II, la memorabilul Poli – Dinamo 3-1 din ’90, care să urce pe gardul “peluzei sud”, a scris că publicul a fost “impresionant prin furia englezească”, stârnită de Gheorghe, care “ne-a furat ca-n codru”. Iar în “Vocea Porumbelului Scandalizat”, semnând Ion (Bine că nu-s Gheorghe) Golumbu, editorialistul a “vorbit de mizeria fotbalului. Mizerie mai mare decât cea regizată de Gheorghe din Moldova, sâmbătă, la Poli, n-am mai văzut. Ce folos dacă, deşi mă îndoiesc, Gheorghe va fi suspendat? Ce folos, din moment ce Poli va juca la Braşov cu juma’ de echipă? Oare cine va opri conjuraţia arbitrilor împotriva Timişoarei? FRF-ul tace, de 3 ani încoace, iarba noastră nu-i mai place”.    

 

Decembrie ’89 trecuse, conducerea FRF se schimbase dar, aidoma acelui Poli – Dinamo 2-1 din noiembrie ’87, nemodificate rămăseseră batjocorirea umilitoare a clubului alb-violet şi a fanilor săi, dar şi spiritul îndârjit al Timişoarei. Exemple sugestive ar mai fi, ca în returul de pomină din ’86 când, fiind terfelită de arbitraj la Timişoara mai că spectatorilor le ieşiseră ochii din orbite şi îşi pierduseră glasul în disputele 11 contra… 14 din aprilie pierdute cu Sportul şi Cluj, Poli aluneca de pe locul 5 şi retrograda…

 

Am rememorat aceste episoade pentru a aşeza furtul actual al numelui, culorilor clubului şi al celor 6 puncte cu trudă adunate de Uhrin Jr. şi băieţi, în contextul posturii mereu aparte a alb-violeţilor în fotbalul nostru. Uneori, ca la Poli – Dinamo 2-1, aveai senzaţia că stadionul cu echipa şi suporterii ei întregeau un bastion de verticalitate şi rezistenţă nu doar împotriva “Cooperativei” ci a întregului sistem mincinos. Era o dizidenţă reală, ce s-a prelungit şi în anii ’90.

Asta până într-o bună zi, când, ticluit îmbrăcată într-un portocaliu-cărămiziu “de deplasare” ce nu era al ei şi mieros atrasă într-un joc la două capete contrastând cu trecutul fără prea multe compromisuri, Poli şi-a erodat încet-încet identitatea. Iar de-acolo până la a se decide în numele clubului cumpărarea de locuri în eşaloane superioare, fuzionarea, strămutarea şi alte maşinaţii tenebroase, n-a mai fost decât un pas, care a tot fost repetat. Clubul, cu istoria, tradiţia şi blazonul său, devenise o jucărie la cheie pe un eşichier politic şi, în mâinile celor perindaţi pe la conducere, părea a fi preluat linia aderării la hora din mocirla fotbalului nostru. Odată trecut din mână-n mână, suit peste noapte între divizii ori mutat, alb-violetul devenise spălăcit. Operatorii îi ciuntiseră probitatea morală şi-l târâseră în rând cu marionetele sistemului. Lui Poli îi fusese sugrumat ascendentul moral. În continuare dizidentă? Hmm…

 

În toată această rătăcire a busolei, sâmburele lui Poli a fost salvat la pieptul suporterilor din peluză, care au ridicat vocea şi au menţinut flacăra aprinsă. Flacăra de pe vechea stemă… Doar ei au rămas mai mult sau mai puţin neîntinaţi, inocenţi, aidoma Politehnicii cea decapitate. Cine intră pe www.justiceforpoli.com , înţelege văzând fotografiile galeriilor din România şi Europa solidare cu alb-violeţii în nedreptatea furtului numelui, culorilor şi punctelor, că fanii, Tifoseria, răspândind vestea terfelirii grupării fanion a urbei, sunt adevăraţii cavaleri pe cal alb, apărători ai identităţii clubului. Doar Poli, cu simbolurile sale ce trebuie recuperate, galeria de la peluză şi puţinii statornici prezenţi la meciuri şi la greu, sunt stâncile de neclintit în torent. Ceilalţi, de la conducători şi până la antrenori demişi şi jucători aduşi şi cedaţi, sunt în trecere…

 

Acel arbitraj al lui Gheorghe şi actualul scandal din fotbal dovedesc că sistemul doar se perpetuează, născând alţi monştri manipulatori, dar acel 4-3 prin zloată şi fulgi, în condiţii de extremă adversitate, demonstrează la fel de bine că hidra ar putea fi răpusă, fie şi în 2009.

 

Mi-e groază însă că, aşa cum unii au manevrat în numele clubului din 2000 încoace, actualmente se poartă războaie verbale pe diverse fronturi în numele aceleiaşi grupări, cu un aer nu justiţiar ci stânjenitor prin tonalitate, contrastând cu spiritul de a nu “se lua în gură” al Timişoarei, şi care stârneşte reacţii de victimizare a clubului. Actualul ping-pong verbal nu e dizidenţă ci e izvor de dat apă la moară agresorilor victimei.

 

Dizidenţa reală e doar a fanilor desfăşurând alb-violetul prin deplasări  şi răguşind pentru perpetuarea identităţii unui club reprezentat în galben-negru şi amintit pe ecrane drept FC Timişoara. Fe ce?

Ziua 120. Submarine nu doar galbene

aprilie 21, 2009

Cine promoveaza? Care merg la baraj? Cine pica? E vremea palpitatiilor in ligile inferioare din Albion, multe raspunsuri fiind anticipate de cateva verdicte vremelnice si unele indicii. Dar mai presus de toate persista senzatia ca sistemul competitional cu baraje de promovare e un rau mai mult decat necesar, daunator inimilor slabe insa primordial in mentinerea efervescentei si sanatatii unor divizii jucate pana la ultima picatura de energie din mai. Iar nume dintre cele mai sonore ori surprinzatoare se regasesc intre cluburile implicate in duelurile pentru promovare ori retrogradare. Vanzoleala e maxima si mai nimeni nu e scutit de deranj. Dar hai s-o luam de sus in jos…

 

In lunea Pastelui protestant s-a confirmat faptul ca o penalizare de 30 de puncte la startul sezonului e piatra de moara, Luton Town retrogradand din liga a patra si implicit din fotbalul profesionist, dupa un 0-0 cu Chesterfield. O prima ecuatie rezolvata, vremelnic, in 13 aprilie. Dar si o imediata autoincurajare, rostita la necaz de Mick Harford, manager al “Palarierilor” recent triumfatori pe Wembley, in Cupa ligilor a treia si a patra: “Am picat dar exemplul e Doncaster. Ca si noi, ajunsa nu demult in esalonul cinci dar acum jucand in divizia secunda”. Adevar graieste. In diviziile tuturor posibilitatilor, o multime de cluburi traiesc aceste ultime etape pe muchie de cutit.

 

Nu doar Doncaster s-a plimbat recent nebuneste cu liftul intre divizii. Charlton Londra, prim-divizionara intre 2000 si 2007, va juca din august in liga a treia iar “Sfintii” de la Southampton, retrogradati in 2005 dupa 27 de ani neintrerupti in elita, i-ar putea urma. Scenariul e cu atat mai socant cu cat intr-un anumit 31 martie 2007 Southampton castiga cu 6-0 in deplasare la Wolves. Care “Lupi” de la Wolverhampton Wanderers se intorc acum in Premier League, unde mai jucasera recent si in editia 2003-2004. Doar mentionand faptul ca pentru managerul Mick McCarthy, fost capitan si selectioner al Irlandei, promovarea e bifata la finele unui sezon in care ferventul sau critic, Roy Keane, un fost elev la “verzi”, si-a frant gatul la prima sa incercare, cu Sunderland, mai notabil de subliniat este insa faptul ca euforia elevarii in Eldoradoul cosmopolit al elitei ar putea fi iute scurtcircuitata, iar exemplele sunt garla.

 

Ca si Wolves, ar mai fi Derby, Sheffield United, Watford, Crystal Palace, Norwich si Leicester, care in ultimii ani, din 2003 incoace, n-au rezistat mai mult de o editie in Premier League. O explicatie vine de la Ray Houghton, fostul mijlocas irlandez al lui Liverpool sau Villa, care a sesizat nivelarea valorica in jos a esalonului doi, benefica spectaculozitatii si competitivitatii Championship, mai “stransa” ca niciodata, cu numeroase echipe aspirand la accederea la baraj, dar lovind ulterior, odata nou-promovatele izbindu-se de rigorile elitei. Tinerii Ebanks-Blake si Kightly, plus masivul Iwelumo, au adunat 49 de goluri pentru “Lupi”, dar vor avea ei oare dintii la fel de ascutiti in Premier League? McCarthy stie deja raspunsul, din experiente anterioare, si l-a imprumutat din elita, de la Villa, pe Marlon Harewood, poate cu gandul unei permanentizari.

 

La fel, rezistand ce-i drept doi ani, Ipswich Town a realizat rapid, in 2002, ca elita-i o palarie prea mare, desi fosta castigatoare a Cupei UEFA izbutise dupa promovare sa mai dea o raita prin aceeasi competitie europeana. Reading, o elevata in premiera, a copiat-o cu cele doua sezoane de aer tare, curmate brusc anul trecut, cand invingea cu 4-0 in deplasare la despartirea de Premier League! Ei bine, pe 3 mai, in duminica ultimei runde a ligii a doua, Reading va primi vizita lui Birmingham City, care castiga si ea cu 4-1 la retrogradarea de anul trecut din primul esalon, rivalele din Anglia “centrala”, Midlands, fiind acum in morisca revenirii in elita.

Cat de urias e pasul intre Championship si Premier League o sugereaza soarta trupelor din Birmingham, City respectiv West Bromwich Albion, care au reusit laolalta 5 promovari din 2002 incoace, urmate uneori si dupa un an de retrogradari. Iar Albion, lanterna rosie a elitei, ar putea face rocada cu City. Ametitor.

 

Totusi, ar exista si un contraexemplu. Nou-promovatele din anul 2001, si anume Fulham, Blackburn si Bolton, si-au pastrat de-atunci statutul de prim-divizionare, uneori cu chiu cu vai, dar elevarea lor in bloc, urmata de consolidarea in elita, a oferit pilde demne de urmat. Manchester City n-a mai retrogradat de la sosirea in Premier League, in 2002, nici Portsmouth, promovata in 2003, ori West Ham si – incredibil – Wigan Athletic, ajunse la masa bogatilor in 2005. Si o mentiune in plus pentru Bolton Wanderers si West Ham. Cele doua au rezistat desi promovarea o reuseau la baraj, triumfand in finale impotriva aceleiasi Preston North End, semn ca gruparile elevate via play-off n-ar fi neaparat victime sigure. De fapt, nici o regula nu sta in picioare cand e vorba de plimbarea dintr-o divizie in alta…

 

Si apropo de promovarea in urma fascinantelor baraje, statistica de la intrarea in noul mileniu incoace spune ca locul 3 in ierarhia finala a Championship e pasaportul cel mai sigur spre elita. Hull devenea anul trecut a cincea echipa prinzand “bronzul” care sa ajunga in Premier League via-baraj, dispunand de Watford, ocupanta locului 6 la final, in semifinala tur-retur si de Bristol City in finala de pe Wembley. Comparativ, cluburile incheind campionatul pe locurile 5 si 6 au promovat de cate doua ori, in vreme ce pozitia a patra a adus ghinion absolut.

 

Asadar e plin de… submarine care au mai iesit la suprafata, insa ar fi doua, si inca galbene, ca in cantecul Beatlesilor, Yellow Submarine, ce au imersat subit iar acum incearca din rasputeri sa revada zapezile de altadata. Wimbledon AFC si Leeds United n-au in comun doar galben-albastrul, prezenta in teren pentru ani buni a “durului” Vinny Jones, ce trecea intr-un intermezzo de la londonezi la Elland Road in 1989, si excluderile sau depunctarile rezultand in retrogradari, ci si experienta duelurilor directe in Premier League.

 

In 18 martie 2000, in ultimul lor joc direct in prima liga, Wimbledon deschidea scorul la Leeds in minutul 2, finalmente Bakke, Harte si Kewell intorcand rezultatul la 4-1, United calificandu-se de pe locul 3 in Champions League iar londoneza retrogradand de pe antepenultima pozitie. Mileniul trei a fost insa nemilos cu cele doua.

 

Leeds ajungea sa retrogradeze pana si din liga a doua, cu o penalizare, iar anul trecut, datorita uneia si mai mari, de 15 puncte, rata in favoarea lui Forest promovarea automata, ce ar fi fost acontata la doar un punct in urma campioanei esalonului trei, Swansea. Sfarsita la baraj, Leeds pierdea cu 1-0 finala cu Doncaster, episod de care n-ar vrea sa-si reaminteasca, mai ales acum, cand un alt baraj pare a o paste.

 

Mereu in ascensiune dupa ce s-a regrupat la baza piramidei fotbalului englez, promovand succesiv, Wimbledon AFC a jucat sambata in deplasare la rivala locala din sud-vestul Londrei un derby avand miza accederii in liga a cincea, prima sub profesioniste. Lideri uneori si distantati, “Domnii” galben-albastri au fost ajunsi recent pana la o diferenta de 3 puncte de vecinii de la Hampton&Richmond, care pierdeau anul trecut promovarea in finala barajului, 0-2 cu Eastbourne Borough. Acum, nou-promovatii de la Wimbledon au avut curajul de a le reteza visele, meciul cheie al sezonului in seria sudica a esalonului sase, Blue Square Conference, incheindu-se sambata 1-1, Quarm 52 – Main 82. Asadar Wimbledon in Blue Square Premier deja inaintea ultimei etape, semn ca si submarine galbene copiaza cu folos nebuneasca navigatie a altora intre divizii…

Ziua 110. Eu sunt mic (Rupert), nu stiu nimic

aprilie 9, 2009

Desi in Anglia e Pasti, Tata demult nu mai beleste oaia in pod dar Rupert tot nu stie nimic. Unde s-au dus banii… Cum s-au risipit?

E ceva dramatic in anuntul falimentului companiei „umbrela” a divizionarei secunde Southampton, acum o codasa care ani si ani de zile a incantat uneori scena Premier League. Din primul foc, doua intrebari majore…

Cum a supravietuit cu brio Southampton in prima liga fara a-si ceda marele star, „motorul” si sufletul echipei, in ciuda presiunilor anuale venite din partea unor cluburi mai instarite? Pe umerii lui Matt Le Tissier, care evolua candva pe Wembley si contra Romaniei, „Sfintii” s-au salvat in cateva randuri de la retrogradarea din elita. Matt centra, Matt dadea cu capul si marca. Si cum e posibil ca de-atunci, desi a cedat tot ce-avea mai de pret, clubul totusi sa se-afunde?

Al doilea mare semn de intrebare… Vizavi de numeroasele depunctari ale altor cluburi, in ultimii ani, cu tot tacamul aferent, cum de Southampton a scapat aceluiasi tratament, invocandu-se din partea Football League, in baza unei chichite in regulament, ca atata timp cat compania „umbrela” e la apa, si nu clubul in sine, penalizarea nu intra in vigoare?

O fi asa legea dar totusi… Ferma Animalelor… Legea-i una pentru toti si totusi… nu prea. N-as vrea sa-i vad pe „Sfinti” depunctati, nici pe departe, dar ceva nu pusca.

Oricum, caderea de-a berbeleacul a ros-alb-negrilor de pe coasta sudica, dintr-o prim-divizionara rezistand an de an chiar si fara a-l vinde pe Le Tissier, intr-o codasa in Championship inecata financiar, ar trebui sa fie explicata cumva de Rupert Lowe, de al carui nume de conducator se leaga intreaga traiectorie recenta a „Sfintilor”.

Multe se pun pe seama mutarii din „cutia de chibrituri” The Dell, un stadion inghesuit si cam arhaic, unde oaspeti si dintre cei de seama erau intimidati de publicul ce parca le… statea in cap, pana si Man United cedand acolo, printre altele, cu un 6-3 de tenis. Trecerea in St. Mary’s Provident Stadium a diluat sever efectul partizan al multimii, in ciuda capacitatii dublate a arenei. Cateodata, un stadion ultramodern si dichisit, desi cu mai multi fani in incinta, dar domesticiti in scoicile Raportului Taylor, nu mai produce efectul scontat. Se pare ca imprumutul luat de „umbrela” Holding in numele clubului pentru ridicarea noii arene cu nume de sponsor a fost un pietroi de rau in conditiile in care echipa n-a mai mers la fel, tocmai dupa mutarea in casa noua, si retrogradarea din elita a taiat din veniturile din publicitate si drepturi de televizare. Iar cand acestea, platibile si dupa cadere, sub forma „parasutata”, un an, doi dupa retrogradare, au fost complet papate, ce-a mai ramas de facut?

Ei bine, cum cu tristete remarca un amic, fan Southampton, cati nu sunt fotbalistii cedati de „Sfinti” care nu doar ca renasc ori infloresc la noile lor grupari dar ajung chiar sa marcheze contra lui… Soton? Intr-adevar, lista numelor poate provoca depresii si cosmaruri fanilor trupei care acum cativa ani pierdea cu 1-0 pe Wembley finala Cupei Angliei, in fata lui Arsenal, ori care nu demult dadea piept cu Steaua in Cupa UEFA. Da… In toamna lui 2003 „Sfintii” jucau in Europa, acum consulta atlasul pentru deplasarile in liga a treia.

La mijloc de saptamana, Soton a remizat la Watford, 2-2, dand sperante ca vasul din port va ramane la liman, daca nu financiar macar fotbalistic, dar daca lecturezi lotul „Sfintilor”, e de nerecunoscut. Toti s-au dus…

Theo Walcott era cedat la 17 ani Arsenalului, tocmai pentru a se finanta … supravietuirea. Dexter Blackstock, alt tanar in anticamera Albionului, era transferat la QPR, pe maruntis, si iata ca atacantul, „peste capul” antrenorului Sousa, la decizia atotputernicului Briatore, a fost imprumutat peste noapte „Padurarilor”. Lista cedarilor de la „Sfinti” e lunga. Iar banii incasati, nu foarte multi.

Kevin Phillips inscria cu larghete pentru Southampton. Multi ar fi crezut ca „e trecut” dar imediat ce-a schimbat clubul, si ulterior… cluburile, mignonul puncher a marcat la fel de regulat. Cateodata si contra „Sfintilor”, chiar pe St. Mary’s, in minutul 90.

La toate acestea, fanii isi rod unghiile, cei ramasi in echipa se zbat sa se salveze iar cei raspunzatori, de la carma, par a da din umeri a habar. Pai daca ei nu stiu cum s-a ajuns in situatia asta, atunci cine altcineva ar putea fi contabilizat si luat la ochi? Ingrijitorul arenei?

Southampton, chiar daca nu s-a umplut peste ani de cupe si trofee, a pastrat un loc aparte in sufletul fotbalului englez. Clubul are o larga baza de suporteri, fiind cea mai mare grupare din sudul Angliei si pentru ani la rand unica reprezentand coasta sudica in elita. Astazi, onorul ii revine altei trupe cu probleme financiare, Portsmouth, iar drama „Sfintilor”, in acest context al rivalitatii locale, pare cu atat mai teribila. Dar Rupert tot nu stie nimic. Nu el e de vina.

Cateodata sau mai mereu e mai intelept sa-ti stii lungimea plapumii. Southampton a sperat la prea mult cand cu mutarea din The Dell si s-a ales cu… praful. Nu e deloc o scuza pentru Rupert Lowe, care si-ar fi putut usor da seama ca nu se poate pune nici pe departe cu alde Arsenal ori Man U, ce anual ridica stacheta. Iar aceasta inaltare a adus-o pe Soton in pozitia de a ramane spanzurata doar ca varful unghiilor de un pervaz mult prea inalt. Caderea devine cu atat mai asurzitoare. Sa nu fi realizat Rupert cu cine se pune? Nu se poate scuza ca optimismul de lasa dus de val. E vorba de ego si infatuare. Iar cand e sa se aleaga praful, tacere ori doar un nu eu, nu eu, si umeri ridicati.

Sa ajunga Southampton in liga a treia, chiar si fara depunctare? Ultimele etape ii vor decide soarta…

Ziua 107. Despre o penalizare… Nu 6 ci 17

aprilie 7, 2009

Pentru fiecare fotbalist ori club adulat in lung si-n lat exista cateva zeci de jucatori sau grupari supravietuind in obscuritate iar daca ai intreba un tanar din Anglia cu cine tine, te-ar mitralia fie cu Man United, Arsenal, Chelsea sau Liverpool, dar cred in paradoxul frumusetii absolute a curajului de a o sustine pe una mereu in umbra, ca de exemplu Bournemouth, si mai ales la greu, cand un start cu -17 puncte impune cu atat mai mult strangerea randurilor. Povestea „Visiniilor” aduce oarecum cu trista depunctare a urmasilor polistilor si exista paralele intre chinurile celor doua grupari impotriva curentului si a adversitatilor . Iar pentru a se simti mai bine intr-un moment in care asteapta o decizie pe aceasta tema, fanii Timisoarei sa se consoleze cu ideea ca -6 i-ar putea priva de titlu. Pentru altii, -17 ar fi putut echivala cu retrogradarea dintre profesioniste, dar un 4-0 acasa, sambata, cu Rochdale, pare a fi indepartat un spectru sumbru. Despre o penalizare ceva mai mare si la fel de nedreapta pentru clubul in sine si fanii ei, ceva mai jos…

Chiar… De ce nu sunt penalizati conducatorii de cluburi ce vin si pleaca, lasa potopul in urma lor, si aduc atatea grupari si bazele lor de fani loiali la un pas de stop cardiac? Cine-i scutura si cand? Exemplul Southampton, un alt club mai renumit, tot de pe coasta sudica, e ultimul intr-un sir de dezastre logistic-financiare ce au ruinat cluburi cu traditie si istorie in spate.

Rar a razbatut soarele in demisolul din care “Visiniii” au privit mai mereu de jos ierarhia fotbalului englez. O iarna eterna nu e frumoasa la mare, fie si pe tarmul sudic si instarit al Albionului. Dar unii n-au lasat sa le fuga si urmele de nisip de sub picioare. Bournemouth AFC e inca pe barricade.

In 1987, un mai tanar Harry Redknapp agonisea 97 de puncte si o aducea pe Bournemouth pe taramul fagaduintei, in liga a doua, unde nu fusese vreodata, de la lansarea clubului in 1890 sub numele Boscombe St. Johns Institute FC, insa piscul absolut al traiectoriei “The Cherries” prin istorie, locul 12 in esalonul secund, intr-un mai cu AC Milan – Steaua 4-0, avea sa fie urmat de un 5 mai ’90 cand, conform folclorului locului, destinul ros-albilor dungati si metamorfozati in ’71 in rosso-neri a deraiat.

Atunci, Bournemouth a cedat acasa cu 1-0 si jocul rezultatelor a expediat-o inapoi in demisolul ligii a treia, invingatoarea sa, Leeds United, promovand in schimb in elita iar fanii vizitatori provocand pagube de un milion de lire statiunii litorale, deranj care a starnit politia locala sa interzica gazduirea timp de 13 ani a unui meci la respectiva data de Bank Holiday, in jurul Pastelui. “Ii uram pe Leeds”, mi-a explicat Peter, un localnic cu “Visiniii” in cuget.

La doi ani dupa acea retrogradare, inca tanarul Harry Redknapp, cel care genera in Bournemouth extazul eliminarii in 7 ianuarie 1984 a detinatoarei la zi a Cupei Angliei, Man United, izbutita de catre niste “Visinii” pe penultimul loc in liga a treia, avea sa se retraga din fotbal, insa doar temporar, cum se dovedea mai tarziu, spre norocul breslei. Harry dus a fost, cu gustul unicului triumf din istoria lui Bournemouth, la Hull, in ’84, in finala editiei inaugurale a Associates Members’ Cup, un soi de Cupa Ligii doar pentru diviziile a treia si a patra, dar “momentul Leeds” are pare-se efecte nefaste pana si azi.

Bournemouth nu si-a revenit, mai ales financiar, initiativa din 1997, Trust Committee, pusa pe roate de fanii care au cumparat mana de la mana clubul ce fusese la un sfert de ora de faliment, actionand pe moment, aidoma efervescentei sampaniei. La Nothampton, in jocul cu numarul 3001 in campionat, suporterii jubilau ca “Visiniii” sunt inca in activitate si pornesc la drum intr-un nou sezon, incheiat de altfel cu o descindere in masa pe Wembley, 34.000 de suflete inghetand insa la golul de aur al lui Grimsby in finala Auto Windscreen Shield, dar nici macar mutarea intr-un nou stadion in noiembrie 2001 n-a deviat albia devenita necurata a clubului. “Momentul Leeds”…

Era de fapt vorba de o rotatie cu 90 de grade. Proprietarul printre altele al unei livezi cu visini, J.E. Cooper-Dean, ceda clubului in 1910 un teren adiacent celui pe care pripasise in 1902, de unde si numele arenei lui Bournemouth, Dean Court, respectiv al poreclei “Visiniii”. “Curtea”  lui Dean avea insa sa faca loc noului stadion cu aproape 10.000 locuri, Fitness First, amplasat perpendicular pe locatia initiala.

In 1923, Bournemouth devenea membra a Football League, ca grupare din seria sudica a ligii a treia, peste ani dovedindu-se cea mai longeviva servanta a esalonului… Three, al carei competitii K.O. de cupa si-o adjudeca dupa razboi, in Londra, pe Stamford Bridge, in fata lui Walsall.

Adevaratul parcurs de gratie care a facut Anglia sa auda de Bournemouth in materie de fotbal s-a consumat pana in semifinalele F.A. Cup din 1957, cand doar din ofsaid si penalty Man United triumfa cu 2-1 la Dean Court in fata unei asistente record in istoria “Visiniilor”, 28.799. Revansa avea sa vina peste ani…

Iar pofta rosso-nerilor de a rapi cand si cand din obscuritate titlurile ziarelor a fost ostoita de niste varfuri cu simtul golului. Ted MacDougall marca de noua ori in eliminarea lui Margate cu 11-0 din Cupa Angliei si pleca apoi la Man United, la inceputul unor ani ’70 cand Bournemouth evada nitel din subsolul ligii a patra. Peste ani, la o alta promovare in liga a treia, in anul 2003, invingand-o cu 5-2 pe Lincoln, “Visiniii” stabileau un record de goluri marcate in finalele barajelor de promovare pe Wembley. Iar apoi, intr-o seara de peste mijloc de saptamana, rezerva James Hayter intra in joc in minutul 86 si in doua minute si douazeci de secunde reusea cel mai rapid hat-trick din istoria fotbalului englez: 6-0 contra lui Wrexham.

Macar si pentru aceste crampeie, unii fani loiali au ales sa nu le fuga nisipul de sub picioare. Si au strans 16.000 lire pentru a permanentiza in 2004 imprumutul lui Eddie Howe de la vecina Portsmouth si de a-l aduce astfel acasa pe fundasul care prinsese doua jocuri la tineretul Angliei din visiniul lui Bournemouth. Iar astazi tanarul Howe e managerul echipei, inlocuindu-l la anul nou pe Jimmy Quinn, marcatorul de pe 23 August in Romania – Irlanda de Nord 0-1.

Nu este insa vina lui Howe ca de eforturile fanilor s-au ales naruite castele de nisip, “Visiniii” fiind penalizati din aceleasi motive financiare cu 10 puncte care le-au fost fatale, retrogradand anul trecut in liga a patra. Criza insa s-a perpetuat si Bournemouth a inceput si actualul sezon cu -17 puncte. Cu doar 16 fotbalisti in lot, dintre care unul, Darren Anderton, marcator la Coupe du Monde ’98, retras in iarna, Howe a strans cu sarg, recordul de asistenta al editiei, de 5.946 fani, fiind rasplatit in 24 ianuarie cu un 3-1 cu Wycombe.

Chiar si cu un clar 4-0 sambata cu Rochdale, supravietuirea inca ramane in balanta, ultimele 5 etape, cu un finish pe 2 mai la Morecambe, urmand sa decida soarta unui club de liga a treia, in cel mai rau caz a patra dar niciodata a cincea. Daca nu cumva din toamna…

 O plimbare prin afluentul Bournemouth te socheaza cum de o asemenea comunitate locala n-are resursele sa propteasca un club vechi din 1890. Noroc cu patimasii fani, a caror flacara e desertaciune. Pe litoral la Bournemouth, soarele fotbalistic pare a nu rasari deloc, dar unora nu le pasa. Fredoneaza si inalta castelele sperantelor lor. Toate in memoria unei sambete de ianuarie, in ’84, cand cu Harry pe banca “Visiniii” eliminau din Cupa detinatoarea Man United…