Posts Tagged ‘finantare’

Primăria asfaltează… dar F.C. Timişoara punctează?

iulie 27, 2010

Deşi scriber, nu-s nici sceptic, nici cinic. În mare, am încredere în oameni. Aşa încât n-am urcat nici scările Primăriei doar pentru a mă afla în treabă cu o sesizare scrisă în privinţa carosabilului cariat al unor străzi dintr-o microzonă centrală a Timişoarei. Chiar credeam că se va întâmpla ceva. Pozitiv.

Dar să mi se răspundă în scris de pe-o săptămână pe alta iar apoi să şi văd la lucru utilajele de recarosare a străzilor, la alte câteva săptămâni distanţă nici cât degetele unei mâini, e o dovadă cum nu se poate mai elocventă nu doar că există bunăvoinţă şi suflet în a cheltui folositor banii comunităţii pe chestii ce-şi aşteptau poate de ani rezolvarea, dar şi că există o „democraţie a cetăţii”.

Am sesizat în scris, aidoma unui pensionar pisălog, şi aleşii au reacţionat pozitiv, prompt. Alţii s-ar fi tânguit pe la colţuri, cum că de câţi ani sunt tot mai cariate străzile, închipuindu-şi că orice demers ori reclamaţie ar face, lucrurile ar rămâne împietrite. Ei bine, nu-i chiar aşa, asta ca lecţie pentru pesimişti şi retrograzi patinând în critici negativiste şi neacordând o şansă edililor. Le-am dat-o şi îmi scot pălăria.

Oare e o a câta dovadă că Timişoara, în ciuda „creşterii” sale în populaţie, a ţinut în general pasul cu nevoile locuitorilor? Şi câte n-ar fi exemplele pozitive, că lucrurile se îmbunătăţesc şi că – fără să intru în speculaţii politice, de care-s străin – aleşii reinvestiţi de încrederea oamenilor şi-au meritat banii şi fotoliile de edili? Felicitări.

În contrast, FC Timişoara cea tânguindu-se de ceasul morţii cum că mai puţini bani vor fi sifonaţi de la Primărie spre club, n-a făcut cinste cu un 2-2 de la 1-2 în debutul cu Gloria lui Reghe´. Relativ la anticipabilul recul şi la interesul tot mai scăzut al publicului pentru o formaţie dorită fanion a urbei, chiar ar fi justificaţi banii contribuabililor doriţi de diriguitorii alb-violeţi din partea Consiliului Local!?! Ei bine, între o stradă proaspăt asfaltată şi un 2-2 cu năsăudenii lui Nea Jean, vă asigur care ar fi priorităţile timişorenilor de rând.

Chestia cum că FC Timişoara reprezintă mândria sportivă a urbei, polarizând vezi Doamne interesul lumii, e populism ieftin şi lacrimi smulgând fonduri nemeritate. Când Primăria se vede obligată să crească preţul tichetelor de transport în comun, de la 3 lei la 3,50, care 50 de bani contează în buzunarul oamenilor furaţi pe faţă de ascunsa guvernare mondială prin tentaculele ei din ţară, şi asta pentru a creşte nivelul veniturilor unui Consiliu Local asaltat de nevoile cetăţenilor ca reclamantul cu străzile ori aiurea, atunci ba bine că nu ca FC Timişoara să mai bată şi la alte porţi finanţatoare.

N-am auzit eu de vreun referendum întrebându-i pe timişoreni dacă vor chiar atât de mult ca edilii să sprijine echipa din banii oamenilor, şi asta în detrimentul altor priorităţi, evident mult mai mari şi late? Când FC Timişoara va atrage atâtea simpatii în tribună cât să umple jumătate de stadion, atunci poate că s-ar justifica bocetul după fonduri din punguţa municipiului. Dar la cele câteva mii magnetizate, o picătură de o sutime în viaţa cetăţii, orice tânguială în plus e nedemnă şi inutilă. Fanii cu problemele lor îşi vor păstra banii decât să-l vadă pe viu pe Zicu ori Tameş, asta fără a avea ceva în sine cu proaspeţii purtători de alb-violet. I-au văzut cândva la teleu´, în alb-roşu.

Dar fără să fie văzută la teleu´ în Finlanda, F.C. Timişoara a dres bine busuiocul de a-şi reamplifica doza de simpatie a bănăţenilor, „Pizon” Petrovic dând speranţe că are în arsenal mecanismele psihologice să revitalizeze echipa, cu efecte pozitive imediate. Se va ridica Fotbal Club la ştacheta la care se doreşte a fi percepută în „cetatea” Timişoarei?

Reclame

Fotbal Rosu

ianuarie 19, 2010

In Fotbal Vest m-am referit la modalitatea noilor conducatori ai lui Manchester United de a face afaceri in fotbal, implicand indirect urmarirea interesului personal in detrimentul celui al intregului „trib”, fiind vorba de o procedura lipsita de fair-playul ce caracterizeaza sportul.  

Sezonul n-are respiro dar Manchester United joacă în aceste zile la costum şi cravată o partidă la fel de importantă în încercarea gigantului de a câştiga timp.

 În varianta 2010, fotbalul ca afacere e cel puţin la fel de important ca disputele din iarba. Veniturile şi sursele de finanţare sunt oarecum mai vitale decât trofeele din vitrină şi acestei realităţi i se înclină până şi un club la superlativ, Manchester United.

 În consecinţă, conducătorii „Diavolilor roşii” tocmai sunt pe drumuri, din Edinburgh la Londra şi din Hong Kong în Singapore, pentru a-şi securiza datoriile prin atragerea unor împrumuturi cu replata cu dobândă la intervale fixe. Iar emisarii nu s-au sfiit să călătorească la mare distanţă tocmai pentru că United este o marcă globală cu magnetism la investitori străini, ce n-au stat pe gânduri să ofere şi 50 milioane lire într-un foc la apetisanta idee de a credita gruparea cu poate cel mai sonor nume din fotbal. Semnalele primite la plecare au fost aşadar pozitive.

 Old Trafford e cea mai mare arenă din Regat, încasările clubului sunt cele mai mari din Premier League iar numărul de titluri naţionale şi de triumfuri în Cupa Angliei, plus invidiata postură de învingătoare şi finalistă în ultimele ediţii ale Champions League, vorbesc de la sine despre dominaţia trupei de pe Sir Matt Busby Way, această acoladă înlesnind misiunea conducătorilor de a convinge potenţialii interesaţi că United, deşi navigând cu un balast de aproape 700 milioane lire „pe roşu”, nu e nici pe departe un Titanic ci mai degrabă o mult prea faimoasă şi cuceritoare grupare pentru a se scufunda, în ciuda datoriilor contractate de la sosirea clanului Glazer în vara lui 2005.

 Problema clubului, după refinanţarea în 2006 a împrumuturilor cu care nord-americanii au cumpărat formaţia fiinţând la codul poştal M16 0RA, a fost că de-atunci şi dobânda contractată au trecut-o în numele lui United, operând sub numele Red Football Ltd („Fotbal Rosu”), înrobitorul 14% ajungând să anuleze sau mai recent să depăşească plusurile generate din drepturi de televizare sau trofee câştigate.

 Cinicii au acuzat noul modus operandi de la Old Trafford drept un vest sălbatic al fotbalului, semnalând că asemenea practici, tolerate doar celor mari şi tari în baza firmei lor şi a potenţialului de a-şi întreţine succesul şi nu ţinând cont de lichidităţile dealtfel tare subţiri, erodează încet şi sigur etica unui sport în care forţa de a atrage creditori pare a deveni mai salutară decât o politică financiară chibzuită, practicată în general de grupări nevoiaşe, cu cheltuieli mici şi fără împrumuturi. Iar unii chiar au remarcat că într-un fel până şi petrodolarii cu care noii proprietari arabi o răsfaţă pe concitadina City măcar poartă pecetea „Sugar Daddy”, comparativ cu sumele strânse de United de pe piaţa de capital, ce jonglează cu banii altora.

 Se face chiar comparaţie cu aria economico-financiară, în care nume mari se menţin pe piaţă doar din credite şi împrumuturi, cârcotaşii amintind din aceeaşi sferă că şi Lehman Brothers a fost considerată mult prea mare pentru a fi victima unui colaps, pe care avea însă să-l sufere nu după mult timp. De aici paralelele cu situaţia lui United.

Însă interesul poartă fesul şi nimeni din lumea capitalului n-ar vrea să închidă robinetul poate celui mai galonat club din arena sportului numero uno mondial.

 Aşadar noua iniţiativă a Glazerilor pare a se dovedi chiar mai fructuoasă decât plafonul scontat de circa 600 milioane, şi încă la un nivel al dobânzii mult îmbunătăţit, de aproximativ 8,5%, însă situaţia lui Manchester United rămâne aceeaşi, drept o grupare împovărată, dependentă de creditori şi de potenţa în teren de a-şi întreţine luxul financiar, într-un contrast evident cu starea financiară fără datorii ori fără pericolul de a ceda complexul de antrenament de la Carrington şi a-l folosi ca o chiriaşă, linie de plutire din perioada cu Martin Edwards la cârmă.

 Dată fiind răsturnarea de situaţie din ultimii cinci ani, de la un club autofinanţându-se la unul aproape sufocat de plata dobânzilor, United de fapt a făcut minuni graţie abilităţii manageriale a lui Sir Alex Ferguson, ce a greblat ultimele trei titluri naţionale şi a jucat cu trofeul pe masă la Moscova şi contra Barcelonei, dar numai menţinerea acestui ritm susţinut ar salva aparenţele şi ar garanta viitoare creditări.

 Dealtfel campioana Angliei ar fi înregistrat în ultimul an financiar, chiar şi în condiţiile succeselor recente, o pierdere preimpozitabilă de 31,8 milioane lire sterline, dacă nu l-ar fi cedat lui Real Madrid pe Cristiano Ronaldo, adus pe 13 milioane şi lăsat să plece pentru o ofertă de nerefuzat, de 80 milioane. Chiar şi fără lusitanul în lot, United a ajuns paradoxal să cheltuie mai mult pe salarii, care, deşi reprezentând un economicos 44% din încasările clubului, tot reprezintă un cost care începe a ridica semne de întrebare în privinţa rentabilităţii unora ca Dimitar Berbatov.  

 „Diavolii roşii” par a fi nevoiţi să-şi drămuie în asemenea măsură resursele încât au încasat în avans aproape jumătate din totalul de 80 milioane lire plătibile pe 4 sezoane al viitorului contract de sponsorizare cu Aon, ce înlocuieşte din vară numele AIG pe tricourile roşii.

 Trăind mai nou din împrumuturi, credite şi milioane în avans, United practică o politică riscantă, pe care nu puţini o văd intrând încet-încet la apă, cu o eventuală supapă de salvare în viitor constând în negocierea propriilor drepturi de difuzare şi punerea pe roate a unei superligi europene sub umbrela continuatoarei G-14, în care cluburi asemănătoare, avide să-şi întreţină succesul şi să-şi extindă dominaţia, s-ar desprinde de forurile tutelare în competiţiile cărora evoluează destule alte grupări fără aceleaşi uşi deschise şi implicit puse sub o şi mai mare presiune să-şi ridice propria ştachetă a competitivităţii şi aşteptărilor.

 La urma urmei însă, Manchester United va fi bine atâta vreme cât va avea o piaţă de desfacere. Cât abonaţii anuali venind la Old Trafford vor mai fi dispuşi să vadă creşterile medii pe meci de la 23 la 36 lire, salt în doar 5 ani. Şi cât aria de difuzare televizată se va răspândi şi mai mult pe glob. Dar sigur va veni ea şi saturaţia. Şi-atunci cine va scoate castanele din foc pentru „Diavolii roşii” şi pentru fotbal în general? La general incluzând-o de exemplu pe Crewe Alexandra, mereu restrânsă, mereu lansând talente, mereu sub aceeaşi plapumă ce-o acoperă integral…

Intr-un fel, toata cacealmaua e o oglinda fidela a realitatii si faliilor sale artificial create.

Derby: Liverpool si Everton, incotro?

noiembrie 27, 2009

Derbyul de duminica, Everton – Liverpool, e al orgoliilor ranite, dupa o saptamana trista pe estuarul lui Mersey.

Gazda Everton a incasat un croseu teribil, guvernul britanic blocand proiectul „albastrilor” de a demara construirea unui nou stadion, in orasul satelit Kirkby. Vechiul Goodison Park e demodat si incorsetat de sirurile de case din zona, ce nu-i permit extinderea, in vreme ce arena de la Kirkby ar fi putut constitui un nou inceput pentru gruparea detinuta de Bill Kenwright.

Oaspetii, Liverpool, au fost eliminati din UEFA Champions League, pentru prima oara in gestiunea lui Rafael Benitez, iar planul lor de a construi trambitatul Stanley Park pare acum a se lovi cu atat mai mult de aspectul financiar, complicat in urma redirectionarii spre UEFA Europa League.

Lasand la o parte ca ambele cluburi ar avea nevoie stringenta de o crestere a veniturilor din vanzarea de bilete, pentru a tine pasul la acest capitol cu Manchester United si Arsenal, care si-au extins respectiv reconstruit arenele, problema a devenit cu atat mai arzatoare cu cat zilele trecute conurbatia Liverpool si-a inaintat laolalta cu alte 14 orase din Albion aplicatia si dovada de creditare in vederea gazduirii Campionatului Mondial din 2018, a carei candidatura Anglia si-a lansat-o.

Conform dosarului celor din Liverpool, orasul ar propune ca arene gazda atat preconizatul Stanley Park, viitor stadion cu 60.000 locuri al „Cormoranilor”, dar a carui constructie a fost amanata datorita turbulentelor financiare si stramtorarii creditarii, cat si amintitul stadion din Kirkby, devenit la ora actuala un proiect mort in fasa. Cu alte cuvinte, la cum stau lucrurile, Liverpool ar putea ramane pe dinafara daca Albionul ar castiga intr-adevar dreptul de organizare al C.M. din 2018. O eventualitate deprimanta pentru cluburile locale si ale lor numerosi simpatizanti.

In aceste conditii, intrebarea vine de la sine… Liverpool, incotro? Si aici nu e vorba doar de „Rosii”, ci si de „Caramele” si de orasul port in general.

In martie 2007, la ora dialogului cu Paul Wilson, ziarist localnic semnand editoriale in duminicalul londonez The Observer, un fel de supliment de weekend al cunoscutului cotidian stangist The Guardian, conducerea lui Everton n-ar fi agreat deloc o eventuala impartire a unui nou stadion cu rivala Liverpool.

Wilson, fan Everton, imi explica cum stateau lucrurile: „Nici vorba ca suporterii ori clubul sa fi dorit asa ceva si, oricum, Liverpool nu s-ar fi sinchisit nici ea. Marea majoritate a fanilor n-ar fi fost de-acord, chiar in conditiile in care Goodison Park este si el invechit, unica varianta fiind mutarea inafara orasului, la Kirkby, parte a unui complex comercial. La fel, linia oficiala a clubului e ca mai bine ar juca la Beirut, decat sa imparta cu Liverpool. Opinez ca solutia cea mai practica ar fi fost ca Everton sa se mute tocmai la Anfield Road, care inca e un stadion bun, incat te doare sufletul ca va fi demolat, decat sa ridice si ea o arena abstractizata, dar asta nu se poate intampla nici intr-un milion de ani. Pe de alta parte, stiindu-i pe americani intreprinzatori cum sunt, m-as fi asteptat ca noii investitori de la Liverpool sa faca un ban din impartirea Stanley Park cu Everton. Dar n-au fost interesati.”

Ei bine, doi ani si jumatate mai tarziu, lucrurile sunt incremenite cel putin in privinta impartirii stadionului. Insa cu o mentiune. Daca Liverpool FC ramane ferm pe pozitie, reiterand cu fermitate ca nu doreste construirea la comun a noii arene, Everton Liverpool s-a sucit brusc in urma esuarii proiectului de la Kirkby, cel putin la nivelul conducerii clubului, batand saua sa priceapa iapa ca i-ar surade mutarea intr-un stadion municipal. Asa cum se practica in nordul Italiei de exemplu. Ar fi insa o premiera in Albion.

Si oare ar fi Liverpool dispusa, in conditiile constrangerilor financiare, sa renunte la linia sa traditionala si sa devina o pioniera in insula, impartind arena cu clubul considerat mai mic, desi atragand mai multi suporteri localnici? Extrem de putin probabil, desi – lasand mandria la o parte – o logica de ordin geografic ar sugera o reevaluare a prioritatilor.

E bine stiut ca Anfield Road si Goodison Park sunt despartite doar de o intindere verde, Stanley Park, o pajiste avand si un lac in preajma arenei lui Everton. In Liverpool, un oras destul de intins, ambele stadioane sunt amplasate asadar in acelasi cartier, fapt ce ar sugera o unire a fortelor, daca barierele traditiei si rivalitatii n-ar sta in cale.

Insa Liverpool, care doreste inadins sa-si pastreze suprematia in oras, stie ca in plan financiar Everton ar fi mai interesata de o asemenea reuniune a fortelor, datorita capacitatii si mai reduse a arenei Goodison Park, incet-incet o adevarata relicva a fotbalului englez. Ca istoric, Goodison e fantastic. Insa realist vorbind, stadionul cu o biserica intr-un colt al sau numai pretabil fotbalului din 2010 nu mai este…

Asta pe cand Liverpool, proiectand noul Stanley Park aproximativ pe locul lui Anfield Road, oarecum rotit si putin deplasat, ar ramane suverana in zona.

Totusi, grijile lui Liverpool se ingroasa, proiectul deja contramandat fiind franat nu doar de lipsa creditarii pentru demararea constructiei, Cuiul lui Pepelea pentru americani, ci de-acum si de pierderile financiare rezultate din eliminarea din Liga Campionilor. In aceste conditii, o clasare de la locul 5 in jos la finele actualei editii de Premier League, echivalenta cu necalificarea in Champions League, ar complica si mai mult situatia, implicit decalajul fata de triunghiul fruntaselor fiind in pericol sa se mareasca simtitor.

Sezonul trecut, Liverpool incasa 23,2 milioane euro din prezenta in Champions League, opt milioane venind din optimea cu Real, spulberata cu 5-0, si sfertul de finala pierdut in fata lui Chelsea. Acum, scurtcircuitata in grupa, Liverpool a ramas cu o gaura in buzunar. Deloc placut, tinand cont de datoriile de sute de milioane ale clubului, renegociate vara trecuta, dar cu scadenta la ora Mondialului sud-african, o situatie noua pentru „Rosii”, condusi vreme de decenii cu mare precautie financiara, nicicand pe… rosu.

Everton, desi nu e imprumutata masiv la banci, n-a adus profit si este unicul club „cu firma” care realmente jongleaza pe un fir de ata, nepermitandu-si vreun lux banesc.

Si in acest context are loc derbyul de duminica de pe Goodison Park, lasand la o parte probleme celor doua echipe in acest sezon. Pe de-o parte, pierzand miercuri si la codasa Hull City, Everton s-a scufundat de-a binelea, intrand in hora retrogradarii. Incredibil dar adevarat. Indisponibilitatile recente nu-i ajuta cauza, capitanul Phil Neville adaugandu-se listei cam lungi ce-i da batai de cap scotianului David Moyes.

Nici in UEFA Europa League „albastrii” nu mai defileaza, ca in primele doua jocuri, castigate, fiind in schimb pusi la colt de Benfica, 5-0 la Lisabona si 2-0 pe Goodison Park. De fapt, combinand ultimele 20 de rezultate ale lui Everton si Liverpool, rezulta doar 3 victorii. Da, trei!

Liverpool vine dupa remize acasa cu Birmingham City si Manchester City, ambele 2-2, iar unicul punct smuls in 3 jocuri cu Lyon si Fiorentina au aratat ca Benitez nu mai exceleaza nici in Europa, teren propice spaniolului. Capitanul Gerrard abia a revenit dupa o accidentare iar Torres a fost menajat in Ungaria, „Cormoranii” lasand impresia ca schiopateaza iar unul ca Mascherano dand de inteles ca perioada de transferari din ianuarie i-ar putea servi despartirii de Merseyside. Nici Babel nu e departe, despartirea in vara de Xabi Alonso generand pare-se un efect de domino odata cu scurgerea sezonului. Influentului iberic i se simte tare mult lipsa pe Anfield Road.

Parca niciodata in ultimii ani un derby local in Liverpool n-a avut loc sub nori atat de sumbri si amenintatori. Problema stadioanelor si implicit a candidaturii orasului in cazul reusitei insularilor de a obtine dreptul de gazduire peste opt ani amplifica grijile suporterilor, dezamagiti de imposibilitatea cresterii veniturilor cluburilor si mai recent de rezultatele negative.

In plan economic, orasul Liverpool n-o duce pe roze iar sugrumarea creditarii si implicit a investitiilor in infrastructura fotbalistica nu-i ajuta deloc cauza. Vechile stadioane sunt amplasate intr-o intinsa zona rezidentiala, cu case insa modeste si multe dintre ele abandonate, cu grilaje la geamuri, intregi strazi fiind chiar parasite si in decadere. Este asteptat buldozerul. Cam aceasta este realitate in preajma parcului Stanley si cat rezultatele bune au curs iar planurile cu americani bogati si potentiale noi stadioane au fost trambitate sus si tare, lacunele majore au fost date uitarii. Dar evenimentele recente au aratat pericolul in care se regaseste orasul fotbalistic Liverpool, intr-o imagine de ansamblu a jocului in Albion.

E de prisos asadar sa mai reamintim ca ultimul titlu national al „Cormoranilor” dateaza din 1990 iar al „Caramelelor” din ’87. Iar ultimele trofee, din 2006 pentru Liverpool, Cupa Angliei la penaltyuri, respectiv din ’95 pentru Everton. Tot FA Cup. Cate n-au strans alde Manchester United, Chelsea ori Arsenal de-atunci, e motiv de depresie puternica pe Mersey.

Un derby pe care gazdele il vor aborda din jumatatea gresita a ierarhiei iar Liverpool doar de pe locul 7. Orgoliul ranit ar putea insa genera implicit o si mai incrancenata rivalitate locala. Un meci demn de urmarit.

Ziua 100. Vopsea Johnstone pentru ouale… negre ale ‘Palarierilor’?

martie 31, 2009

O avanpremiera la finala unei competitii knock-out mai putin cunoscute dar care, in ciuda hazliilor nume mereu schimbandu-se in functie de sponsorii ei pe… duca, atrage din cand in cand pe Wembley si peste 80.000 de spectatori. Iar protagonistele nu se numesc Man United ori Liverpool, ci Scunthorpe United sau Luton Town.

In Anglia exista o Cupa a Ligii doar pentru cluburile din ligile a treia si a patra, diviziile “mici” ale fotbalului profesionist, in ideea de a le da o mai mare sansa sa ajunga pe Wembley, in ultimul act, ascensiune altfel improbabila via – Cupa Angliei ori League Cup, insa uneia dintre finalistele actualei editii a Johnstone’s Paint Trophy, Luton Town, lanterna rosie a esalonului patru, i-a fost atasata onoarei aparitiei pe noua arena cea mai mare repartitie de bilete pentru fanii ei din intreaga istorie a jocului insular, in acolada comparativa fiind introduse si finaliste ca Man United sau Arsenal.

Man United a cucerit Cupa Ligii pe Wembley in februarie  iar marele stadion va gazdui in 18 si 19 aprilie semifinalele Cupei Angliei, Chelsea – Arsenal si Man United – Everton, insa pana atunci “la aparat” pe iarba arenei nord-vest londoneze vor fi in 5 aprilie, in ultima duminica dinaintea Pastelui protestant, micutele Scunthorpe United si Luton Town, finaliste ale actualei editii a competitiei K.O. Football League Trophy.

Aceasta Cupa a Ligii rezervata exclusiv echipelor profesioniste din ligile a treia si a patra, are dublul rol de a adauga veniturilor gruparilor “mici”, prin cateva jocuri in plus si bani in premii de la sponsorii competitiei, si de a oferi ocazia unei rare aparitii pe Wembley unor formatii care altfel se vad eliminate relativ repede din F.A. Cup si League Cup.

Pornita la drum in 1983 sub denumirea Associate Members’ Cup, Football League Trophy a purtat la fiecare cativa ani alte nume, in functie de sponsor, din 2006 fiind cunoscuta drept Johnstone’s Paint Trophy. O firma de vopsele, Johnstone’s…

Vi s-ar putea parea o competitie patetica, o “umplutura”, dar de la triumful inaugural al lui Bournemouth, si-acum in liga a patra, 2-1 in finala cu actuala prim-divizionara Hull City, intre castigatoare s-au numarat si alte grupari din actuala elita, cum ar fi Wigan, 3-1 in finala din ’85 cu Brentford si 1-0 in cea din ’99 cu Millwall, ori Stoke City, si ea tot cu doua trofee la activ, ultimul acontat in 2000 in dauna alteia din cele 7 cluburi cu maximul de doua succese, Bristol City, dar care detine recordul aparitiilor in finala. Patru… Bolton, si ea din Premier League, cucerea Football League Trophy pe Wembley acum exact 20 de ani…

Varietatea finalistelor e data mai ales de du-te vino-ul intre divizii dar si de dezinteresul ori, de la caz la caz, dificultatea ascensiunii spre finala, cu un tur initial conceput pe criteriul geografic a 4 regiuni iar cu urmatoarele tinand cont nu de ligi ci de “sectiunile” nord si sud, meciurile eliminatorii in unica mansa fiind “dublate” doar in semifinalele tur-retur.

E drept, interesul fanilor nu e mare, mai ales in cazul “granzilor” rataciti, gen Nottingham Forest, care si-a batut recordul minim de asistenta din istoria clubului tocmai in aceasta competitie, la un joc cu Brentford, “magnet” pentru doar 2.013 spectatori, insa un derby local altfel inaccesibil datorita diviziilor de apartenenta ale echipelor poate schimba datele problemei. In 3 martie 1993, la Stoke, fanii rivalelor din oras City si Port Vale au uitat ca e vorba “doar” de Football League Trophy si s-au adunat in numar de 22.267.

Iar cand vine vorba de finala, atractia Wembleyului e uriasa. 80.841 fani au asistat la ultimul act din 29 mai ’88, a pe-atunci hazliu denumitei Sherpa Van Trophy, adjudecata de unica grupare campioana nationala din istoria fotbalului englez care si-a batut capul sa triumfe in aceasta “umplutura”. Wolves, acum lidera in liga a doua, o batea atunci pe Burnley.

Si iata ca istoria se repeta in 2009. Suporterii lui Luton Town au facut uitata drama ultimilor ani si au generat o cerere de bilete pentru finala care a impins federatia sa pluseze repartitiei de 30.000 tichete pentru sustinatorii “Palarierilor” pana la o “cota” de 37.800, nemaiauzita nici macar cand alde Man United ori Liverpool descindeau pe Wembley. In antiteza, Scunthorpe nu-si poate vinde fanilor alocatia de bilete, aceeasi ca pentru Luton, si asta pentru ca saracaciosul orasel din nord-estul Angliei e departe de Londra si lovit in plin de recesiune.  

De fapt, judecand dupa felul cum precedentul sponsor, LDV Vans, o firma de autoutilitare, nu gasea banii sa remunereze castigatoarele la finele contractului din 2006, e de vazut sub ce forma va rezista pe mai departe neatractiva Football League Trophy.

Pe moment insa, finala e foarte interesanta. Scunthorpe United, fondat in 1899, il lansa candva pe Kevin Keegan, un om al locului, care dupa 4 ani, 124 jocuri si 18 goluri la activ pentru “Fierul”, era vandut lui Liverpool, in ’71, pe 35.000 lire. Anul trecut, “Iron” sosea in liga a doua dupa o asteptare de 45 de ani, dansand insa doar… o vara, ceea ce nu o impiedica acum, desi cu 4 esecuri la rand in februarie, sa atace locurile 3-6 ale barajului de promovare din liga a treia, care ar putea implica o revenire pe Wembley, in finala play-off.

In contrast, Luton Town e detasat ultima in liga a patra, datorita unei penalizari de 30 de puncte fara de care s-ar fi gasit la mijlocul ierarhiei. Loviti a treia oara de faliment in acest deceniu, “Palarierii” au fost arsi brutal la puncte, dupa cele “doar” 10 ce le inlesneau anul trecut retrogradarea din liga a treia. Acum insa, cu tot cu un consortiu “2020”, ce pare a echilibra corabia, trupa din orasul-aeroport de la nord de Londra isi cam ia adio de la fotbalul profesionist, cu un plonjon in liga a cincea.    

Si cand te gandesti ca Luton incheia a saptea in prima liga, in 1987, intr-o perioada 1981-’92 in elita in care marca si actualul manager, Mick Harford. Pe-atunci, “Palarierii” ajungeau pe Wembley si in ’88, in finala Cupei Ligii, unicul lor trofeu din palmares, gratie unui 3-2 cu Arsenal, si in cea imediat urmatoare, 1-3 cu Forest, in dauna careia pierdeau cu 2-1, in ’59, unicul act final al Cupei Angliei in care patrunsesera pe marele stadion de la fondarea clubului in 1885.

 Cortegiul lui Luton, recent navigand diabolic intre divizii, din ’92 in elita in 2001 in liga a patra si inapoi in a doua in 2005, de unde a ajuns doar pentru a treia oara in istoria sa in divizia a patra, se indreapta parca fara scapare spre fotbalul semi-profesionist, dar fanii au decis sa intampine inmormantarea cu un… bal pe Wembley. Doar federatia s-a opus sa le ofere si din alocatia lui Scunthorpe, altfel ar fi navalit vreo 50.000. Pacat, caci zeci de mii de locuri vor ramane probabil goale la finala de duminica. Un sacrilegiu, tinand cont ca vechea arena a lui Luton nu poate inghesui nici 15.000 de suflete si va fi probabil vizitata din toamna de grupari si mai “mici”, din Blue Square Conference.

Sau poate ca sponsorul, “vopsitorul” Johnstone, le va pregati niste… oua negre, cu care Luton va sparge ghinionul pe ultima turnanta.