Citesc despre un alt maratonist, Ilie Roşu

Dacă n-aveţi timp sau răbdare să-i citiţi toată povestea, am spicuit două paragrafe extrem de semnificative, şi nu neapărat despre maratonul în sine, ci de viaţă, despre existenţele noastre, rânduri la care subscriu, atât de adevărate, atât de reale, demne de luat în seamă.

Primul. Reflecţii în timp ce alerga Maratonul Boston… „Sunt fericit, mesajul copiilor din parcul IOR a ajuns acolo unde trebuie, la americanii din generatia lor. Nu-mi doresc decat ca privirile copiilor din Romania sa arate de maine la fel ca privirile acestor copii.  In lupta ei nebuna dupa o audienta ridicata, dupa tiraj  si dupa profit,  prin mass-media romaneasca, sunt si exceptii, copiii sunt torturati  zilnic cu stiri care mai de care,   violuri, crime, droguri, violenta, incluse in categoria stirilor senzationale, apoi   pe primele pagini ale ziarelor de mare tiraj, vezi zilnic scene obscene, care ii dezorienteaza chiar si pe cei maturi. De disperare, parintii  au inceput sa  renunte la televizoare si la ziare, incercand sa-si protejeze  copiii, pazindu-i mai ceva decat de maidanezii de pe strada. In alergarile mele prin parcuri imi fac timp sa ii studiez pe copii, sunt atent la ei, acolo ei se exprima liberi , si observ cu mahnire,  ca in ochii lor ati reusit domnilor sa  instalati  FRICA.”

Al doilea. Un post-scriptum la aceleaşi rânduri, odată întors acasă, la o cursă în Bucureşti… „Inainte de cursa un tanar s-a apropiat voluntar de mine. Mi-a spus ca el n-ar duce niciodata drapelul Romaniei in mana. De ce, l-am intrebat eu. Pentru ca Romania n-a facut niciodata nimic pentru mine, a fost raspunsul lui. L-am intrebat, tu stii ce este Romania? A tacut. I-am spus doar atat,  Romania este mama ta, este casa ta, sunt bunicii si fratii tai, suntem noi, cei de aici,  din acest parc. A fost sincer si mi-a raspuns: Mie nu mi-a spus NICIODATA nimeni asta, nu am stiut”.

Dacă v-am trezit interesul, am dat în blogosferă de http://www.ilierosu.ro/2010/04/30/maratonul-boston-2010-cursa/ . Mi-a atras atenţia pentru că aş fi putut fi prezent acolo, la Boston, la ediţia din acest an, graţie timpului de calificare ce-l deţineam, o condiţie preliminară de înscriere, altfel foarte rară în lumea maratoanelor. Nu-i puţin să ai un timp calificant pentru Boston… Prioritatea logodnei şi a regrupării noii familii m-au ţinut departe de acest start nord-american dar acum, citind introducerea reportajului românului Ilie Roşu, care-a alergat Boston 2010, îi dau dreptate că, într-adevăr, niciodată nu-i prea târziu şi că dorinţele pot fi îndeplinite.

Într-un fel, chiar şi statutul aparte al Maratonului Boston nu m-a înflăcărat într-atât încât să-mi doresc mult să alerg acolo, însă timpul de calificare a fost ca un zăhărel ce-mi făcea cu ochiul: „Hai, hai la start!” Poate, eventual, într-o bună zi, deşi, la fel, nu sunt nici adeptul ideei că e musai să alergi între „cele 5 mari” pentru a te simţi mai maratonist decât alţii, şi asta pentru că nu agreez ideea îmbulzelii starturilor. Unul rarefiat, la nord de Cercul Polar sau cel Clasic, al Atenei, pot cântări la fel de mult. Gusturile diferă.

Un lucru e cert. Că mi-a plăcut povestea românului, de profesie militar, şi am încercat să mă pun în pielea sa. Adică a alerga maratoanele cu două steaguri mari şi late în mâini, ale României şi al ţării gazdă. Practic, fizic, mi-ar fi fost aproape imposibil, deloc la îndemână. Incomod şi istovitor. Chiar că trebuie să ai braţe de om al Armatei să te încumeţi la aşa ceva. În plus, fiecare avem modalităţile noastre de exprimare, de a ne ilustra punctele de vedere, şi oricât de român m-aş simţi, n-aş flutura drapele în alergare. Dar asta, iarăşi, e o opţiune de liber arbitrariu. 

Însă demersul lui Ilie Roşu e într-adevăr salutar, Jos Pălăria! Ştiu sentimentul, de la atâtea zeci de curse, de a fi unicul român între sute sau mii de alergători, la o cursă oarecare în străinătate. Nu-i uşor. Iar românul nostru la Boston nu doar că a reprezentat firavul cerc al maratoniştilor din Carpaţi la una dintre cele mai prestigioase curse din lume, dar l-a încheiat fluturând tricolorul. Prin gestul şi sudoarea sa a făcut mult mai mult bine imaginii ţării decât o groază de figuri publice, fie politicieni sau chiar sportivi, care realmente dau nonşalant cu târnăcopul în postura şi credibilitatea României în lume.

Fotoreportaj la Şcoala de Fotbal Marcel Baban, un club Leu

În editorialul ŞUTURI ÎN ZID m-am inspirat din curtea Şcolii de Fotbal a fostului atacant polist şi rapidist Marcel Băban, un jimbolian ce a investit cu suflet acasă, în propria bătătură, întru depistarea, creşterea şi lansarea junilor fotbalişti din Banat. Momentul l-am ales intenţionat la startul unui Mondial fără România, şi într-un oraş la graniţa cu Serbia „5-0”, pentru a amplifica mesajul că foşti jucători ca Marcel, nişte slujitori ai Sportului Rege cam din generaţia unor mai renumiţi alţi investitori în fotbalul „mic”, ca Popescu şi Hagi, sunt licărul de speranţă al revigorării acestei discipline sportive. Nu „Maybach” cheltuind pe mercenari împing lucrurile înainte, nu aceea e politica necesară, chiar dacă „dă bine” în fotbalul globalizat al Uniunii Europene. Reţeta e şi în curtea lui Băban, la marginea Jimboliei… Poftiţi.

Tribuna se umple de părinţi la jocurile Şcolii...

Roşcovanul piticot, simbol al fotbalistului de mâine...

Un gazon calitativ pentru nivelul Diviziei D. Ce va fi flancat de o tabelă electronică

Leul Jimbolian e gata de luptă...

A inlocuit un antrenor strain cu un altul tot de peste hotare, a folosit 22 de “stranieri” din totalul celor 32 jucatori utilizati si a cucerit titlul de campioana. In plus, a incheiat cu opt straini in teren prelungirile finalei Cupei Romaniei, in fata unui club catarat in ultima clipa pe podium cu 18 fotbalisti “de-afara” in lotul de 31.  

Prin prisma rezultatelor lui CFR Cluj si FC Vaslui si a acestor numere, reteta de a racola jucatori de peste hotare pare a da roade. Drept un alt exemplu, FC Timisoara a patruns si ea din nou in eurocupe cu aproape jumatate dintre componentii lotului straini.

Ziarele duduie de alte asemenea transferuri, caimacul bugetelor fruntaselor e probabil conferit “mercenarilor” iar pe toboganul diviziilor in jos aud zgomotul unei motocoase. Pasesc spre teren printre statuile de teracota, fotbalisti “piticot” in rosu-negru ce dau si mai mult suflet si culoare gospodariei jos palaria de la stadionul Scolii de Fotbal Marcel Baban. “Micutii” ne reamintesc ca aici nu-i doar “casa” unei divizionare D-Timis oarecare, ci o pepiniera cu trei grupe de varsta, 1994, 1996 si chiar cu pusti de scoala primara, cu totii batand la portile fotbalului.

Initiativa lui Marcel Baban, intors la vatra in Jimbolia, inclusiv dupa trei perioade la Poli, e la fel de curajoasa si incisiva ca sarjele sale de altadata spre gol, in alb-violet, ba mai mult, demna de toata admiratia si lauda. Politica sa este la polul opus, unul pozitiv, celui de mercenarizare a fotbalului romanesc, oferind samanta sperantei unor altfel de seri decat acea sambata de 0-5 la Beograd. Chiar… Aici, la Jimbolia, granita cu sarbii e la o aruncatura de bat.

Cat e de greu sa cheltui bugete de milioane pe achizitii din Slovacia si pana peste mari si tari? Cat e de usor sa lupti pentru a creste din putin si a incerca sa lansezi niste baieti stransi din zona Banatului la Scoala de Fotbal dintr-un orasel de frontiera? Motocoasa amuteste si Vasile Handa, ajutorul administratorului Tibor Boros, isi sterge sudoarea: “E cu mult mai greu, de exemplu daca ai compara cu sprijinul oferit fotbalului in anii in care aparam si eu. O faceam pe patru salarii”.

Vasile Handa, portarul de altădată, om priceput şi de nădejde la stadion

Baban a selectat si inrolat la Scoala sa tineri in devenire din imprejurimi, sa zicem din Clarii Vii, ori localnici jimbolieni, ca Ionut Puica, numarul 5, dar si de pe raza intregului judet sau chiar din Timisoara, ca de exemplu sesarul Radu Domsa, ba si tocmai de la Resita. Recruti de prin alte parti carora le asigura cazarea la internat, cu casa – masa si transportul la domiciliu.

Baietii sunt in crestere si mananca pe rupte. Ideal pentru dezvoltarea lor, o problema insa pentru punguta investitorului. Dar unde e pasiune si dragoste de fotbal, sunt si idei. O cladire in constructie, in spatele portii dinspre intrare, isi asteapta peste vara noua bucatarie cu cantina pentru juniori, alipindu-i-se o sala de forta, adaugiri cu economisiri pe termen lung la o baza sub semnul leului ridicat pe picioarele din spate, stema clubului. Da. Scoala de fotbal ia avant, capata aripi. Club de fotbal.

Si de ce n-ar fi sperante? Cazna si priceperea unei maini de sufletisti inmugureste rodul, portarul Eduard Pap si treiarul Florin Ardelean cochetand in aceasta primavara cu lotul national de juniori. Binoclez pe Google un mesaj cu majuscule dezvaluind munca depusa la Scoala lui Marcel Baban: “Sunt sigur ca cei de la Poli l-au monitorizat pe Eduard Pap, pentru ca ar fi pacat sa-l racoleze alte echipe!!! Atentie mareeeee Poli Timisoara!!!” A carei poarta a fost aparata candva de Calin Frunza, acum ajutorul lui Octavian Popescu la aceasta cea mai tanara garnitura din Divizia D-Timis.

Vestiare curate, bine dotate. Tineri ca reşiţenii Totu, Popescu şi Mitru, ori ca "uriaşul" Chitucea, sunt instruiţi şi cu magneţi de marcatorul în eurocupe de altădată, Octavian Popescu...

Momentan, in vestiarul “luna” si cu tabla magnetica, parte a cladirii incluzand sala cu bazin si sauna, 1. Eduard Pap isi are cuierul sau. Dar initiativa, investitia si munca de la Jimbolia pot da curand rod, pe merit. “Batatura” lui Baban de la marginea Jimboliei e un mic plaman sanatos al fotbalului nostru. E un exemplu pozitiv.

Nu multi sunt fostii fotbalisti care au luat in piept anevoiosul urcus de a creste si lansa tinere talente. Atacanti ca Giuchici si Baban sau, daca e sa amintim lideri de generatie, Popescu si Hagi, sunt reali slujitori ai fotbalului – si nu falsi “oameni de fotbal” – care au inteles ca singura sansa de a-l ajuta cu adevarat este sa recladeasca la bazele sale, sa insamanteze la radacini.

Iar efortul unora ca Marcel Baban ori Miodrag Giuchici e cu atat mai remarcabil cu cat investitia initiala n-a avut aportul substantial al sumelor agonisite de cei doi Gica in fotbalul mare. A face din putin bici implica sacrificiu. A urma un plan viabil de afaceri implica inevitabil la inceputuri si pierderi. Roadele, profitul, peste ani de rabdare…

Desigur, a arunca in focuri generatia ’94 in competitia Diviziei D, in paralel cu meciurile de la juniori, atarna si mai greu pe umerii tuturora la Jimbolia. Insa modelul propus de Marcel Baban poate oferi acel altceva atat de necesar unui fotbal sufocat la varfuri de tendinta de a achizitiona straini cu lopata, drept un alt semn al desavarsirii unei piete de desfacere de mana a doua in Romania, fie ea… Billa sau Kone, intru croirea peste noapte a celui mai lesne drum spre eurocupe.

La vestiare, inclusiv bazin si sauna!

Distribuitor oficial Saller, ce imbraca si UTA, Marcel Baban a reinvestit in juniorii si copiii fotbalului de maine. Bravo! A facut-o probabil cu nostalgia acelor glorioase jocuri de pomina de altadata. Remember 4-3 cu Ceahlaul, prin zloata, pe lapovita. Marcel, eroic...

De pe aceasta banca de rezerve s-ar putea ridica prim-divizionari de maine... Timpul le va lamuri pe toate

Obsesia bolnava a mass-media cu lupta oarba din prima jumatate a Ligii 1, dusa deseori cu straini si in care doar Galatiul pare a marsa pe tineri din zona, pierde din vedere necesitatea incurajarii “fotbalului mic”, unul insa mai vital in marea schema a lucrurilor decat ar putea parea la prima vedere. Nu-i greu de intuit ca declinul selectionatelor nationale a fost exacerbat de invazia “stranierilor”, pe fondul penuriei de talent autohton veritabil. Si atunci nu si asemenea scoli de fotbal pot fi rotitele benzii rulante a regenerarii fondului de jucatori “interni”?

Dar in baza sportiva “luna” a Jimboliei, proaspat vopsita si cu gust amenajata, nici cati ai numara pe degete nu sunt cei care si centreaza, si dau cu capul. Oare vor si marca intr-o buna zi? Instinctul de antreprenor l-a ajutat pe Marcel Baban sa infloreasca atat Ro-Sport-Saller-Baban, firma de distributie de echipament sportiv “made in Germany” pe taram romanesc, cat si conlucrarea cu alti sponsori si autoritati locale, Jimbolia ajutandu-l de exemplu cu cheltuieli de regie la stadioane, si scriu la plural pentru ca ingrijitorul Handa imi arata si terenul de antrenament “de la plopi”, unul pare-se cu gazonul “chiar mai bun”. Iar cel de la stadion imi pare mai in palma decat Wembleyul…

Motocoasa zbarnaie din nou, tunzand totul in spatele portii si-n lateralul tribunei. Marcel si mana de sufletisti de la scoala-club insamanteaza fotbalul din putin, fara timp de lamentari prin presa nationala, ca pe la curti mai mari, ca de exemplu Timisoara nu sprijina, “face” ori merita. La Jimbolia, “piticotii” lui Marcel nu se pierd in iarba iar fostul varf pune bob la radacina fotbalului. Cu ceva mai multi entuziasti ca Baban si mai putini Copos sau “Maybach” Becali, o mult mai restransa natiune ca Serbia ar putea fi candva invinsa in drumul spre Mondiale.

Ziua 104. Valul Stanislas – Tomkins – Sears

Sa fie un curent subacvatic? Un fenomen natural? Ori un experiment subteran? Combinatia de nume te-ar duce cu gandul la legile fizicii ori compozitii chimice sau algoritmi.

E vorba insa de lucruri mai pamantesti, cu mingea in iarba. James Tomkins are numarul 30. Freddie Sears 33. Iar Junior Stanislas 46. Sunt componenti ai lotului largit al est-londonezei West Ham United, care au contribuit ca titulari la recenta victorie a Albionului, de care aminteam in alta zi, 2-0 contra selectionatei similare sub 20 de ani a Italiei.

Succesul international le-a dat aripi in antrenamente iar micul sard, Gianfranco Zola, in criza de efectiv, i-a aruncat in focurile Premier League. Stanislas, mijlocasul de culoare, chiar a deschis scorul in minutul 42 al jocului de sambata cu Sunderland. La doar 19 ani, autorul unui hat-trick acum cateva saptamani, in partida West Ham – Chelsea a garniturilor de rezerva, si-a stropit debutul la seniori cu un gol din centrarea lui Boa Morte. A ingenuncheat pe gazonul lui Upton Park, unde visa sa joace candva inca de la intrarea pe portile „Ciocanarilor” la varsta de 11 ani. Visul a devenit realitate…

Dupa pauza, in minutul 53, James Tomkins s-a inaltat aidoma unui fundas care se respecta pentru a relua in plasa o minge centrata de pe dreapta, stabilind scorul final, 2-0, la un an dupa ce debuta pentru est-londonezi in Premier League. Tomkins abia a implinit 20 de ani dar, de loc din Basildon, o localitate satelit din estul metropolei, e parca de-o viata in visiniu-albastru. De la varsta de opt ani. Crescut si deja maturizat in bastionul pe nume West Ham…

Freddie Sears a scuturat deja plasele adverse, pana si inaintea „erei Zola”. Desi are doar 18 ani. Acesta este noul val al „Ciocanarilor”, renumiti in Albion pentru banda rulanta de tinere talente. Dar titularizarea manjilor n-are de-a face numai cu accidentarile din lotul italianului. E ceva in Zola ca o poarta larg deschisa. Gianfranco are un lot iar vedeta e… echipa. Cand remiza la Chelsea cu James Collison titular, un alt june al Academiei, ii imbia practic pe ceilalti manji sa-si ia inima in dinti si sa aspire la un loc in primul unsprezece. Deloc de mirare ca si-a regasit un loc in echipa si talentatul Kieron Dyer, revenit din nou, intr-o cariera roasa de accidentari. Acestea i-ar putea fractura si drumul lui Tomkins care, iata, cand e „intreg”, evolueaza contra Italiei si marcheaza in dauna portarului  nationalei Scotiei, Gordon.

La West Ham e o traditiei de a modela si lansa tinere talente iar antrenorii Academiei si managerul Zola nu fac exceptie de la abordarea nobila perpetuata de „Ciocanari”. Am mai amintit de echipa… de lot national care ar fi putut-o alinia West Ham in ultimele doua generatii, cam de la Frank Lampard incoace, si iata ca alte tinere talente ies la iveala. Care-o fi secretul? Si de ce nu e luat in seama pentru transpunerea planului la scara nationala Trevor Brooking, un fiu al locului si fost marcator al unicului gol intr-o finala de FA Cup, pentru West Ham? In calitatea sa de Director Tehnic al FA, Sir Trevor a repetat parca la nesfarsit ca altele ar trebui sa fie prioritatile perioadei de modelare si pregatire a copiilor si juniorilor. Cu atata talent pe banda rulanta, „Ciocanarii” trebuie ca urmeaza cum se cuvine un anumit sablon.

In anii ’60, Anglia cucerea Cupa Mondiala avand drept… inima si coloana vertebrala tripleta lui West Ham. In zilele noastre, marile cluburi din Albion aliniaza jucatori crescuti de West Ham si alimenteaza nationala cu niste produse „marca Upton Park”. Glen Johnson era de fapt prima achizitie a perioadei Abramovich. De la fundasul dreapta a pornit avalansa transferurilor la Stamford Bridge.

Multi s-au raspandit care incotro, chiar si la campioana en-titre, unde evolueaza Rio Ferdinand si Michael Carrick, altii inmuguresc. Culmea ironiei e ca desi de Stanislas ori Tomkins prea putini au auzit pana sambata, asa a fost sa fie ca titlurile ziarelor pe marginea etapei sa fie rapite cu un gol mult mai important, din lupta pentru titlu, marcat de un alt necunoscut, juniorul cu numarul 41 al lui Sir Alex Ferguson, un anumit italian Macheda. 3-2 pentru United, contra lui Villa, revenirea in fotoliul de lider, si o eclipsare a „dublei” valului Stanislas – Tomkins undeva in celelalte pagini. Dar in cativa ani soarta Angliei ar putea sta tocmai in bocancul lui Stanislas, contra lui… Macheda. Asadar, care goluri ar cantari mai mult intr-o radiografiere mai profunda a meciurilor?

Iesirea la rampa a tinerilor lui West Ham tine poate si de mandria celor care au refuzat sa paraseasca puntea atunci cand a devenit evident ca… ghetarul islandez de la Upton Park e pe topite si ce-a mai ramas de vandut e raspandit in cele patru zari.  Pana si Anton Ferdinand a fost cedat la inceputul sezonului, lovitura ce a grabit caderea managerului Curbishley, iar inlocuitorul Zola n-a avut de ales, decat sa continue cu ce are la dispozitie. Iar cand mai intervin si indisponibilitati si banii sunt cu taraita, dai credit propriilor resurse. Gradinita lui West Ham e infloritoare…

Iar atacul lui Frank Lampard, zilele trecute, la adresa reprezentantilor noii generatii de jucatori, prea „in puf”, si care, conform mijlocasului lui Chelsea, ar trebui sa deprinda bunul obicei al aspirantilor profesionisti de altadata, de exemplu de a curata bocancii seniorilor, probabil nu i-a avut in vizor pe baietii de pe val la West Ham. Si asta pentru ca Frank o stii in sinea lui ca manjii de la Upton Park tocmai de aceea rasar cu atata vivacitate, pentru ca sunt mai cu picioarele pe pamant. O chestiune de abordare…

Iar ce e azi in lotul under-20 sau mai mult de nevoie in „11-le” visiniu-albastrilor ar putea fi poimaine titulari de nadejde pentru West Ham si Albion. Ca si regretatul Moore ori actualul Frank Jr. Niste nume de urmarit.

Ziua 102. „Cocosul galic” trezeste Anglia in orasul lui Robin Hood

De la 5-0 pe zapada din fiorduri, la 0-2 in propria batatura, peste numai 4 zile! Care e adevarata fata a reprezentativei de tineret a Angliei? Cea afisata in fata Norvegiei sau cea chinuita si derutata, de pe City Ground din Nottingham, contra Frantei? „Cocosul galic” nici macar nu s-a calificat la turneul final al C.E. sub 21 de ani din iunie, din Suedia, dar a trezit la realitate Albionul, Obertan si Sissoko marcand pentru niste oaspeti aliniindu-i si pe „englezii” Traore, de la Portsmouth, si Ngog, de la Liverpool.

A fost o galusca greu digerabila pentru The F.A., al carei director tehnic, competentul Sir Trevor Brooking, care a asistat la joc umar la umar cu omologul Gerrard Houllier, a tot repetat ca Angliei ii lipseste criteriul ideal de selectie si metode la zi de antrenament la baza „piramidei”, la copii si juniori. Un 0-2 in compania unui rival de rang i-a dat si mai multa dreptate, insa nu si apa in plus la moara, caci Sir Trevor vorbeste, Brooking aude…

E drept, talente ca Walcott, Agbonlahor ori Lennon n-au figurat in unsprezecele lui Stuart Pearce, intors astfel la vatra cu nationala de tineret, pe arena lui Nottingham Forest, unde facea cariera si primii pasi in antrenorat, iar cei 3 vor evolua probabil in vara la C.E., insa esecul tot infrangere ramane, mai ales cand e vorba de Franta, care a evoluat dezinvolt, exact cum si-ar dori Albionul sa tese frumos, mai ales de cand la carma loturilor a descins unul ca Fabio Capello.

Pearce a apelat la Hart – Cranie, Weather, Onuoha (cpt), Taylor – Mancienne – Noble, Huddlestone, Milner, Johnson -Debyshire, ulterior oferindu-i debutul lui Jack Rodwell, 18 ani, de la Everton. Plusul serii… Esecul ii da oarecum dreptate si lui Frank Lampard, care s-a „dat” la noile generatii de copii si juniori din Anglia, cum ca le-ar avea pe toate de-a gata, pe tava, de unde si lipsa acelei combativitati necesare in disputele intertari. Capitanul Onuoha a respins vehement comentariul seniorului, insa Frank… Jr. nu vorbeste el in vant.

Si apropo de staruri lansate de West Ham, Anglia a zambit macar la nivelul sub 20 de ani, cu un 2-0 contra Italiei, la Londra, Freddie Sears figurand intre cei 3 „Ciocanari” titulari. Din nou West Ham producand pe banda rulanta pentru nationale…

Revenind la nationala de tineret, sa ne amintim ca Romania remiza 1-1 la Bristol cu Albionul, tot intr-un joc amical, esuand insa ulterior tocmai in fata invinsei Angliei la barajul pentru C.E. under-21, Tara Galilor. Valorile sunt relative in fotbalul anticamera al seniorilor si totusi, unele rezultate sunt mai semnificative decat altele. Pentru o seara, nu Robin Hood a dat iama in targul Nottingham ci „Cocosul galic” a sunat desteptarea…