Archive for Ianuarie 2009

Ziua 41. Infofolitii

Ianuarie 31, 2009

S-ar putea sa exagerez putin dar asistand la un meci de fotbal feminin din liga a doua engleza mai frapanta n-a fost diferenta valorica de jocul barbatilor ci distanta ca de la cer la pamant relativ la atitudinea fata de competitie.

Jucatoarele n-au protestat la deciziile arbitrului, n-au cersit lovituri libere si nu s-au tavalit de mama focului de parca ar fi fost secerate, n-au sarit unele la gatul altora, intr-un cuvant au fost fair-play, si in plus n-au purtat manusi sau alte accesorii pe un frig patrunzator. Sportivitate deplina in conditiile in care fetele jucau din placere, nefiind remunerate.

Pe o alta lume, cu resortul intins la maxim, fotbalisti de zeci de mii de lire sterline pe saptamana protesteaza, gesticuleaza, mimeaza accidentari, se imbrancesc si pe deasupra se infofolesc macar cu manusi daca nu si cu tricouri de corp termoizolante.

Daca ar fi insa sa-i dam crezare unui agent de jucatori englez, care s-a confesat intr-un interviu difuzat pe Sky Sports, pretentiile unor fotbalisti frizeaza ridicolul, dovedind cat pot fi de tinuti in puf, de inchipuiti si ignoranti, de hapsani. La salarii de 30.000 lire pe saptamana mai pretind in plus bilete gratuite de avion chiar si pentru prieteni ori familie, decontabile de club, ori achitarea de catre angajator a serviciilor de relocatie a bunurilor, dintr-o locuinta in alta. De la caz la caz, in functie de contracte, jucatorilor li se plateste si chiria ori cer sprijin pentru achizitionarea sub o forma sau alta a automobilului preferat. Subiectul a fost deschis cu ocazia incheierii perioadei de transferari din luna ianuarie, mai saracacioasa inclusiv in privinta importurilor de pe continent, in conditiile in care schimbul valutar lira sterlina – euro a diminuat puterea de cumparare a gruparilor insulare.

Dar doua ar fi anectodetele cele mai hazlii. Agentul a povestit cum i-a cumparat din banii sai, vreo 300 lire, si expediat jucatorului sosit in Albion doua perechi de ghete adidas. Cum le-a primit, jucatorul a pus mana pe telefon, multumindu-i si intrebandu-l daca nu se poate si de-un trening de fas adidas.

Si mai hilar, un transfer la echipa de liga a IV-a Barnet Londra a cazut din cauza neadaptarii fotbalistului la ideea ca terenul de la stadionul Underhill, din nordul capitalei, e in usoara panta de la o poarta la alta. Underhill, in traducere, inseamna sub deal, dar se poate spune intr-adevar ca e nitel la deal. Agentul de jucatori a declarat ca fotbalistul chiar a deschis discutia despre utilizarea sa in functie de poarta la care ataca Barnet. Toate bune daca londonezii ar fi atacat dupa pauza la vale si serviciile sale ar fi fost la mare cautare, din postura de inlocuitor. Dar baiatului nu-i pria sa fie rezerva. Cum alta sansa n-avea, eventual doar sa se dea accidentat odata ce afla in urma aruncarii banului daca Barnet ar fi inceput la deal, jucatorul s-a dat batut. Mai bine.

Infofolitii. Vizionand Stoke City – Manchester City, cu gazdele nou promovate in 10 oameni inca din prima repriza si nestrangand la un loc suma de transfer de 32,5 milioane platita de oaspeti pe Robinho cel inmanusat si cu tricou de corp si tot fazonul, mi-am spus ca surpriza de 1-0 e o lectie si o palma pentru unele vedete mult prea inchipuite, parca de pe o alta planeta.

Dar cata vreme fanii platesc din greu pentru a fi prezenti la meciuri si a cumpara produsele clubului, rotunjind veniturile favoritelor lor, din care o mare parte se risipesc pe salarii, oferta va fi aceeasi. Se complac sau sunt loiali pana in panzele albe? As estima ca odata ce loialitatea va ajunge sa treaca si prin stomac, suporterii s-ar putea sa inceapa sa gandeasca si cu capul, nu doar cu inima. Mai ales dupa ce aud povesti cu infofoliti care pretind si aia si cutare ori care nu vor sa atace la deal. La placinte inainte, la razboi inapoi.

Ziua 40. Le zboara rotile, inclusiv Planetei Hollywood

Ianuarie 30, 2009

E la ordinea zilei si sa scriem, trancanim si sa ne vaitam despre criza. Sa ne crizam. Sa ne panicam aidoma unui sofer caruia i s-a inecat motorul tocmai pe trecerea de cale ferata si luminile glontului de rapid japonez il orbesc deja. Buuuuuuuuuummmmmm!

Dar de ce ne-am complacut, legati la ochi si ignoranti, in anii cand doar ni se parea ca treburile merg ca pe roate, sa nu constatam ca in multe tari de pe lumea asta copii mor de malnutritie in medie la intervale de nici un minut? Ceva era demult putred rau in Danemarca, numai ca snobismul cu miros fin, ochelari fumurii pe nas si volanul din piele de crocodil altereaza simturile si lasa loc doar de egoism si o automultumire inchipuita, ridicand Sinele la rang dumnezeiesc. Toata lumea sa traiasca numai noi sa nu murim. 

Nimic nu e ceea ce pare a fi… Aparentele inseala si faptul ca ni se inoculase ca societate dezvoltata sa ne asteptam si sa pretindem a le avea pe toate, nu implica si a ne fi asumat aroganta si iresponsabilitatea de a grebla toate darurile cu mina ca ni s-ar cuveni din start si fara discutii. Ei bine, prin Africa orientala si nu numai viitorii atleti se calesc mergand sau alergand zilnic kilometri in sir pana la prima sursa de apa potabila, pentru a se aproviziona peste zi cu o necesitate vitala a vietii pe pamant. Apa… Pana si apa e pe terminate, vrem – nu vrem si chiar daca, aidoma soferului, nu vedem inca luminile altfel orbitoare ale trenului – glont. Invartim ignoranti robinetul, fara a clipi la curgerea apei. Pentru milioane, o picatura e diferenta intre a fi si a nu fi maine pe Pamant.

Nu trebuia sa fim mari analisti economici ci era nevoie de nitel bun simt si realism pentru a percepe ca totul parea a fi prea bun pentru a fi adevarat si ca tsunamiul se apropia. Credite cu larghete, limuzine, asta si cealalta, de toate, ce mai, dorintele si limitele stersesera granitele. Societatea de consum, adevaratul motor si nu altul al emanciparii si totodata inrobirii noastre, se infatuase si daduse in foc. Nu cursul in limba engleza de micro si macroeconomie urmat la Politehnica la inceputul anilor ’90 mi-a deschis ochii in ultimii aproape 5 ani ca luminile trenului glont se tot maresc. Aaaaa… alarmist, pesimist, nu stie ce vorbeste, asta-i prost de-a binelea, ce-ai nenica?

Robinetul pare a fi secat. Nu se putea la nesfarsit ca in carca a sute si sute de milioane in asa zisa lume a treia, producand in conditii sclavagiste tricoul cu eticheta de firma, alte zeci si sute de milioane de ignoranti consumatori sa-si pompeze snobismul cumparand pe nimic, pe finfirici, acelasi produs cu sudoare cusut. Economii datoare vandute chiuiau pe inspumata coama semeata a valului, fara a le pasa de consecinte. Vremea decontului se apropie. Sumbru. Si pudratii sunt furios de mirati. Cad mastile si fardul se scurge…

Ei bine, s-a lasat frigul. Aud vorbindu-se romaneste, ca vai draga o sa inghetam aici, inghesuindu-se cu multimea in preajma covorului rosu pe care neroada industrie de divertisment impinsese „starurile” ultimei alienante productii cinematografice. Aaaaaaaa, Aaaaaaaa, isterie patetica… Uite-i! Pe care sa-i uit, draga!?

Un colt mai la deal, doua strazi mai incolo, un magazin candva scaldat in lumina aducea acum cu o grota hidoasa. Petece de hartie te informau din vitrinele golite de iluzii ca locul e de inchiriat. Zeci de ani Planet Hollywood, magazinul fantasticei lumi a divertismentului pentru micuti si cei ce-i conduc de manuta, isi deschisese larg usile. Acum sunt ferecate, simbol al vremurilor care bat la usa si vor da curand necrutator buzna.

Si Japoniei ii zboara rotile. A doua economie mondiala a avut o cadere de 10% in decembrie si ramificatiile se resimt peste mari si tari, si in preajma meridianului 0. Fabrica Honda de la Swindon, printre multe altele, si-a inchis azi portile pentru macar 4 luni de zile. Zboara rotile industriilor, zboara rotile comertului, consumerismului desantat. Apoi vor cadea puntile, se vor dezintegra bordurile si asa mai departe. Cititi semnele si cercetati informatiile reale, nu la sursele de convenienta cu care lenes ne-am adaptat, ci la cele veridice – dar e nevoie sa cauti atent pentru a gasi! – si vom intelege ca totul a fost migalos cusut cu ata alba si ca nimic nu e la intamplare in uriasul val devastator si de neoprit care se inalta, se inalta si… intr-o buna zi va cadea de-a binelea.

Pana atunci, mai sunt inca zile ca asta, a patruzecea, care n-a intrat inca in sac, si in care profit sa ating subiectul. Intr-o buna zi, si acesta va fi un lux. Francezii au iesit in strada, islandezii si-au rasturnat guvernul cu focuri iscate in fata parlamentului, grecii se rascoala, lumea de fapt n-a innebunit ci se trezeste la realitate din somnul ratiunii… toate acestea sunt reactia la criza de mult ticluita si pusa la cale. Iar reactia la criza va genera solutia. Iar solutia va fi oferita, in uralele maselor, de aceiasi generatori ai crizei. Sub forma unei noi ordini mondiale. Care se va configura pas cu pas, in cel mai mic detaliu, atingand orice fir de par al existentelor noastre, pana la dezvelirea si inaugurarea oficiala a operei… Pentru multi va fi un soc. Dar nu trebuie sa fi prea mare vizionar pentru a te scuti ulterior de un soc de proportii. Semnele sunt la tot pasul, sub nasul nostru, pentru a fi luate in seama. Vigilenta! De fapt asta a lipsit si romanilor, asta a lipsit atator societati, candva in istorie, pe cand Ceausescu a tot acaparat putere, pana intr-o buna zi, cand ne-a pus in fata faptului implinit: viata de prizonier intr-o tara-inchisoare, colectand sticle si borcane cu cravata in vant, in Duminica de Pasti. Ura! Istoriile invariabil se repeta.

Ceea ce au fost tragedii punctuale, aici si acolo, in raiul pamantesc impurificat de megalomani insetati de putere si posedati de dependenta de a controla, va deveni curand o experienta colectiva a omenirii, noua ordine de zi. 1984 de George Orwell sau Brava Noua Lume de Aldous Huxley, printre altele, creioneaza cu acuratete viitoarele limite. De citit.  

Unui esantion semnificativ de infatuati peste noapte ii era oricum necesara o doza pe masura de a fi mai umili. Unora le-a cazut nasul cu cateva miliarde. Perpetum mobile. Lumea e in permanenta schimbare dar ceea ce pare pentru multi, intr-un nou exercitiu de presupuneri, inchipuiri si nonsalanta data de lenevia mintii, doar o simpla groapa de potential, e de fapt o alunecare abrupta si fara cale de intoarcere spre un nou tip de societate in care zaharelul va fi in portii mult diminuate si rarite. Vrem, nu vrem, adaptarea e cuvantul de ordine. Survival of the fitest. Supravietuirea celui mai puternic. Iar aici nu va mai fi vorba de coltul de piata in industria de jucarele sau impachetat fum, ci pentru codrul de paine si apa de la kilometri distanta. Pare imposibil? Dur, dur… Sa nu ne mai lasam invartiti, cu panglica peste ochi, ci sa ne holbam la adevarul din fata ochilor. Luminile Bullet Train-ului ne fac sa sarim intr-o parte… sau alta. Instinctul de conservare.  

Pan-atunci, s-auzim numai de bine.

Ziua 39. De doua ori din urma

Ianuarie 29, 2009

Runda intermediara din Premier League a aratat care e cea mai in forma echipa. Ei bine, tot campioana Angliei, a Europei si a lumii sa fie! 5-0 la West Brom, cu care Man United s-a distantat la doua puncte de lidera de pana mai ieri, Liverpool, ce doar a remizat in seara urmatoare, 1-1 la Wigan Athletic.

Cateva constatari… Dupa Craciun, care a coincis pentru „Diavolii rosii” cu intoarcerea incoronata din Tara Soarelui Rasare, Liverpool a adunat 9 puncte, in vreme ce Manchester United maximul de 18. Iar campioana nu doar ca a recuperat neasteptat de repede terenul pierdut dar s-a si instalat in frunte.

In ianuarie, „Cormoranii” au zburat razant cu gazonul. 0-0 la Stoke, 1-1 acasa cu Everton, fiind egalati pe final in urma unei lovituri libere, si 1-1 la Wigan, Mido egaland pentru gazde din penalty, in minutul 81. Liverpool e victima propriei sale slabiciuni de a pierde din turatie cand ii era lumea mai draga. Cu United la 50 de puncte si Liverpool cu Chelsea la 48, e evident cine rade mai bine zilele astea, inaintea derbyului de duminica… Liverpool – Chelsea.

Apropo de Mido, care a marcat la debutul sau pentru Wigan, fiind imprumutat de la Boro, un alt varf la debutul pentru noua sa echipa a adunat chiar 3 puncte cu unicul gol al jocului Portsmouth – Aston Villa. E vorba de Emile Heskey, care se lansa in tromba acum peste un deceniu la Leicester City, avandu-l pe Martin O’Neill mentor pe banca tehnica. Incantator, Heskey avea sa fie achizitionat de Liverpool, unde insa, per total, a fost catalogat drept o veriga slaba. Impozantul atacant s-a perindat apoi pe la cluburi mai putin insemnate, pierzand si contactul cu nationala Angliei si in general fiind mai mult sau mai putin luat nemeritat in deradere. Ei bine, in acest ianuarie, desi s-a speculat o revenire a lui Heskey la Anfield Road, varful s-a reunit insa cu antrenorul sau de la Leicester, Martin O’Neill, care l-a adus la Villa pe, se poate spune linistit doar, 3,5 milioane lire sterline. Din start, Heskey i-a rasplatit increderea, marcand pentru un 1-0 la Portsmouth, in al saselea succes la rand in deplasare pentru Villa. Forma de campioana! Daca Liverpool va esua intr-adevar in lupta pentru titlu, si-ar putea aminti ca in vara n-a reusit sa-l rapeasca de la Villa pe Barry, clubul din Birmingham cerand finalmente 18 milioane, pentru a se descotorosi de alte avansuri, si ca n-a gasit de cuviinta sa cheltuie 3,5 milioane pe un fost component usor desconsiderat, care a sfarsit tot in curtea lui Villa, insinuata pe turnanta in postura de contracandidata surpriza.

In fine, de cand Liverpool n-a mai castigat titlul, in 1990, Man United l-a cucerit de zece ori. In 1993, ’94, ’96, ’97, ’99, 2000 si 2001, 2003, 2007 si 2008, rastimp in care doar Arsenal, in 3 randuri, Chelsea, de doua ori, si Blackburn Rovers i-au incurcat planurile. Recuperand terenul pierdut, United a adunat 17 titluri nationale la activ, suflandu-i in ceafa lui Liverpool, congelata la 18. Pe 28 martie, pe Old Trafford, derbyul United – Liverpool ar putea avea cu atat mai mari semnificatii…

Navigand pe worldwideweb, am dat de o fotografie de arhiva cu Liverpool infatisand tribunelor intr-un tur de onoare trofeul campionatului national, atunci, in mai ’90. Prinsi in cadru Jan Molby, Barry Venison, Steve Nicol, Kenny Dalglish, Ian Rush, Steve Staunton, John Barnes, Peter Beardsley si Ronnie Rosenthal cu trofeul in mana… De-atunci, seceta. Ca Benitez a inceput anul cu declaratii anapoda iar Gerrard a sfarsit 2008 cu altercatii implicand persoane din anturajul unui anumit Rooney de la Man United, nu pot decat sa influenteze intensificarea secetei. Sir Alex trebuie ca isi freaca palmele de bucurie.

Basca faptul ca Benitez, fan de Champions League, poate pune la cale rapirea trofeului de la Man United si se leaga la cap cu un tur fortat pe planuri paralele. Desi pare greu de crezut, daca e sa ne luam dupa coincidenta stranie din 2005. Liverpool cucerea trofeul la Istanbul intr-un an in care Charles, The Prince of Wales, se recasatorea, iar Papa deceda. In 1981, cand Liverpool triumfa in Cupa Campionilor Europeni, Charles se insura cu Diana iar Papa deceda.

Ziua 38. Sase goluri degeaba

Ianuarie 28, 2009

Asa i-a fost dat. S-a intamplat intr-un 28 ianuarie, in 1961. O zi in care a plouat torential in Luton, transformand gazonul de la Kenilworth Road intr-o orezarie. Totusi, meciul din turul IV al Cupei Angliei dintre localnica Luton Town, din liga a doua, si prim-divizionara Manchester City, si-a vazut de drum cand cerul s-a mai luminat.

Iute, 2-0 pentru gazde, gratie „dublei” lui Alec Ashworth. Era minutul 18. Pana la pauza, 2-3 insa. Hat-trick al scotianului Denis Law. La reluare, intre minutele 55 si 61, Law a reusit inca un hat-trick… 2-6! Bucuria s-a a durat alte cateva minute si a fost stearsa de ploaie.

Atat de tare a repornit potopul incat arbitrul a abandonat jocul, la 6-2 pentru City. Golurile lui Law nu aveau sa conteze nici in cartea recordurilor, nici in rezultatele oficiale. Peste 4 zile, meciul avea sa se rejoace, pe un teren al lui Luton la fel de impracticabil, iar Ashworth avea din nou sa deschida scorul. Apoi 2-0. La care Law  iarasi a replicat: 2-1. Acelasi Ashworth a stabilit scorul final, 3-1, si eliminarea lui Man City. „Dubla” sa a contat, chiar daca fusese spalata de ploaie in primul meci, pe cand cele 6 goluri ale lui Denis Law au ramas doar in legenda.

„Nu se intampla in fiecare zi si n-am mai reusit-o niciodata. Cele mai multe goluri intr-un meci, patru, le-am inscris in doua randuri. Dar nu sase. Atunci a turnat din ceruri. N-a fost sa fie pentru mine” filozofa ulterior Law.

Denis Law, in grupul statuar de la Old Trafford.

Denis Law, in grupul statuar de la Old Trafford.

Avea sa fie un unic sezon pentru scotian la Man City, de unde se transfera la AC Torino. Dupa inca un an, revenea in Manchester, dar la United, unde a marcat 237 de goluri in 409 aparitii, devenind dublu campion national cu „Diavolii rosii”, campion al Europei pe Wembley, in finala CCE cu Benfica, si cel mai bun jucator continental al anului, in ’64.

Suporterii de la Old Trafford l-au alintat drept The King sau The Lawman, Omul legii. Denis a facut legea iar peste ani i s-a ridicat o statuie. Trinitatea lui United, cu George Best, Law in mijloc cu mana ridicata si Bobby Charlton. Totusi, culmea ironiei, la apus de cariera, intr-un ultim sezon, din nou cu Manchester City, dupa 11 ani petrecuti la United, Law a marcat cu calcaiul golul care avea s-o retrogradeze pe… United, intr-un derby local. Pe-atunci, in ’74, scotianul mergea si la Mondial cu tara sa, al carui golgeter all-time la egalitate inca e, cu 30 reusite in 55 selectii.

Law a reusit 46 de goluri intr-un sezon dar cele 6 nu vor fi adaugate niciodata! Oricum, amintiri de aur pentru scotianul din Aberdeen, care la 24 februarie implineste 69 de ani.

Ziua 37. Cuburi de gheata

Ianuarie 28, 2009

E la moda se ni se impuie capetele cu asa zisa incalzire globala si topirea ghetarilor. Cel luat drept exemplu de Al Gore, in Argentina, in privinta schimbarilor de mediu, chiar nu isi micsoreaza dimensiunile. Sic. Acolo nu se dau cuburi de gheata…

Deci daca tot e la moda, iar economii si finante se subtiaza pe zi ce trece, guverne cazand sub apasarea crizei, sa va povestesc de gheata. Islandezii vor trebui sa se descurce cumva, din turism, din resurse naturale, de la gaze si pana la peste oceanic, si poate si din exportul ghetii. Banuiesc ca au ceva oferta. Insularitatea ii face mai solidari si intreprinzatori, instinctul de supravietuire aparandu-i de coltii lipsurilor. Insula lor nu se va scufunda, stand la suprafata cu mai putina gheata la bord.

In alte vremuri, clasele superioare britanice beneficiau si de luxul importului de gheata. Veneau ditamai cuburile peste ape, pana in inima Londrei. Pe malurile Tamisei inca exista zeci de relicve ale comertului maritim, renumitele depozite de marfuri si bunuri, pe nume Wharf. Fiecare Wharf are numele sau, in functie de ramura de productie. Multe au fost reamenajate in blocuri de apartamente de lux, cu priveliste spre cursul apei, cateva au ramas marturie a deceniilor cand Londra a fost un prosper port comercial.

Asemenea Wharfuri au fost destinate si importului si depozitarii ghetii. Care era apoi deservita consumatorilor. Inca in anii ’60, trotuare londoneze dardaiau sub cuburi uriase de gheata, aduse la usa restaurantelor. Se cioplea dupa nevoi. Iar daca era prea cald, cuburile se subtiau mai iute decat ghetarii nostri. Siroaie de apa pe asfalt.

Gheata nu era adusa doar la Wharfuri speciale de pe malul Tamisei, ci mai naviga nitel, si pe canalele adiacente fluviului, de exemplu Regent’s, deservind astfel nordul capitalei. Si astazi exista un Ice Wharf la nord de garile King’s Cross si renovata St. Pancras, cea cu terminalul Eurostarului de Paris, la unul din docurile canalului. E un Ice Wharf fost depozit de gheata, acum bloc de apartamente in… vitrina, cu geamuri de sus pana jos pe fatada, datatoare de efect de sera vara. Ironic… Unde candva se depozita gheata, acum nu te poti apara de soare.

Mai apoi, undeva pe malul sudic al Tamisei, cam unde domina si azi Oxo Tower, un alt fost Wharf metamorfozat in muzeu si asezamant cultural, a aparut Ice Works, o fabrica de gheata. Ce se putea produce loco, nu se mai importa de aiurea, ca in zilele noastre. Uriase depozite, agenti frigorifici, acel Ice Works scotea aburi de atata productie. Cererea de gheata continua sa fie ridicata.

Iar cand apetitul de gheata a scazut, aidoma vremurilor noastre, cand toata cererea pare subit a se subtia nitel, de voie de nevoie, si transportatorii de gheata s-au comasat. Erau cativa, carand cuburile de la Wharfs sau Ice Works la destinatii. Finalmente a mai ramas doar unul. Era totusi loc pe lungimea camionului pentru numele… intreg al furnizorilor de gheata aliati. Suna cam asa… United Hugo Gatti Stephenson Slater. Cand gheata nu mai e cuburi ci se topeste, unica alternativa e cu unde-s doi puterea creste. Asta daca e destula clarviziune pentru a combate divide et impera.

Ziua 36. 138

Ianuarie 28, 2009

Nu este nici numărul unui autobuz, nici al dublelor pe care nu pot să le fac. Sâmbătă 26 ianuarie s-au împlinit 138 de ani de la înfiinţarea Rugby Football Union, întâia organizaţie a jocului de rugby pentru amatori.

RFU 1871

„Pe acest loc a stat Restaurantul Pall Mall unde la 26 ianuarie 1871 a fost fondat RUGBY FOOTBALL UNION” este inscripţia de pe placheta ce consemnează înfiinţarea RFU la adresa 1 Cockspur Street, în partea dinspre artera Pall Mall a masivului complex arhitectonic în formă de romb, situat pe latura vestică a Trafalgar Square. Pe acest loc stă acum restaurantul lanţului Texas Embassy.

În decembrie 1870, Edwin Ash, secretarul clubului Richmond, invita prin intermediul unui anunţ în presă ca „toţi aceia care practică jocul de tip rugby să se întâlnească pentru a formula un cod practic, din moment ce varii cluburi joacă în baza unor reguli care diferă şi fac rugbyul dificil de practicat”. Douăzeci şi două de cluburi, printre care Richmond şi Blackheath, care îşi disputaseră primul joc din istoria rugbyului, au înfiinţat RFU la 26 ianuarie 1871, regulile fiind publicate în iunie 1871 graţie a trei avocaţi absolvenţi ai Şcolii din Rugby.

Un rol decisiv în conturarea jocului de rugby l-a avut clubul sud-est londonez Blackheath Football Club, în a cărui denumire actuală cuvântul Football a fost înlocuit cu Rugby, înfiinţat în 1858, şi care este cel mai vechi club de rugby din Anglia în existenţă permanentă respectiv cel mai vechi club non-universitar sau şcolar din lume. Fondatorii clubului au fost învăţăcei ai instituţiei locale de învăţământ Proprietary School, înfiinţată în 1831, şi care au preluat regulile jocului Şcolii din Rugby.

Francis Maude Campbell, reprezentantul lui Blackheath FC la înfiinţarea Football Association, federaţia engleză de fotbal, la 26 octombrie 1863, şi care avea să fie ales trezorier al FA, a decis însă la a şasea întâlnire a forului fotbalistic, în 8 decembrie 1863, să o retragă pe Blackheath dintre cluburile membre ale asociaţiei federale de fotbal datorită deciziei comitetului de a nu include placarea între regulile jocului de fotbal.

Cei din Blackheath, care deja în acelaşi an experimentau jocul de pase la mână pe lângă cursele solo şi lovirea şi urmărirea mingii, se rupeau aşadar decisiv de fotbal, alţii urmându-le exemplul şi generând în timp, peste nici un deceniu, punerea pe picioare a RFU şi a regulilor jocului. Blackheath nu doar că a jucat primul meci, în compania sud-vest londonezei Richmond, dar a organizat la Edinburgh, în Scoţia, la 27 martie 1871, întâiul joc interţări, câştigat de gazde în faţa Angliei la o diferenţă de un punct, cu englezii avându-l căpitan pe Frederick Stokes, rugbyst la Blackheath.

Anii au trecut iar Blackheath RC se numără astăzi printre cele doar 7 cluburi încă în activitate care se reuneau la fondarea RFU, în ianuarie 1871. Roş-negrii evoluează în eşalonul trei, England National League 2, pe Rectory Field, un stadion undeva aproape de Charlton, un nume binecunoscut din fotbalul profesionist, niţel mai la est de Blackheath, care de altfel este la o aruncătură de băţ în emisfera estică de la Greenwich, cu al său Meridian 0.

Aşadar Blackheath nu e în faimoasa divizie de elită Guinness Premiership, formată din 12 cluburi, Gloucester, Bath, Leicester, Saracens (din Londra), Sale, Harlequins (din Londra), Newcastle, Wasps (din Londra), Bristol, London Irish, Worcester şi Northampton, promovata din England National League 1, dar este neîndoios piatră de temelie a atractivului joc cu balonul oval.

Altfel, data de 26 ianuarie are alte rezonante in presa si societatea romaneasca. An de an se tot aminteste in mass-media de Nicolae Ceausescu cu ocazia zilei sale de nastere, lasand senzatia ca inca se traieste sub spectrul mostenirii sale. La urma urmei, nu prea e de mirare, ca doar Romania abia intra intr-al douazecilea an predicat de sfatosul Brucan sau cum l-o fi numit.  Aceasta fixatie cu Ceausescu dovedeste ca tara a fost scapata de un dictator dar nu si de un sistem. Daca pe fiecare 26 ianuarie Romania e bantuita de fantoma pantofarului din Olt, atunci ar fi bine ca presa sa bata toba in celelalte 364 de zile pe an, si cat o tin puterile, de trepadusii din umbra care au intretinut intriga totalitarismului sau. Ceausescu a lasat puterea in vazul intregii lumi dar putini stim masinatiile celor care au intretinut si servit ani de zile sistemul. Care, actionand in trecut din umbra, sub nume de cod, si-a perpetuat nestingherit machiavelismul, cu o alta palarie, nederanjat de subiectii celor 20 de ani ai lui Brucan. Vorba aceea, lumea e cum e, tarata spre rau de canalii, caci oamenii de treaba nu fac nimic pentru a o schimba pe placul lor si fagasul normal al lucrurilor. Si complacandu-se in a nu-si apara drepturile luate de bune, se trezesc din nou si din nou prea tarziu, fara ele, sugrumati de un alt totalitarist si sistemul sau. Somnul ratiunii, si al natiunii, naste monstri.  Cu Ceausescu ne-am lamurit, e la groapa de gunoi a istoriei. Ce tot se rascoleste prin ea, la fiecare 26 ianuarie? De ce nu se rascoleste adanc, pana in panzele albe, in celelalte 364 de zile, dupa dovezi fara tagada ale cinismului sistemului servil puterii? Romania ar trebui sa aniverseze in fiecare zi din an dezvelirea adevarului despre esaloanele aparatului represiv si lacheii sai. Arhive, documente, ca in Cehia si tarile mai luminate. La lumina, nu urmarindu-ne peste ani din umbra.

Acestea fiind zise, 26 sa ramana mai bine ziua nasterii primei federatii nationale a jocului cu balonul oval.

Ziua 35. Duminica in familie

Ianuarie 28, 2009

La sfarsitul saptamanii in care Steaua triumfa la Sevilla, intr-o insula stearsa de pe harta fotbalului european de club se juca finala celei mai vechi competitii din istoria sportului rege. Un ultim act in familie, pe Wembley, in Londra, la 10 mai 1986, intre Liverpool FC si Everton Liverpool. Din sumedenie de participante, tocmai rivalele de pe Mersey au razbatut in finala. Pe Wembley referenul lui Yellow Submarine.

Un anume Ian Rush a reusit o dubla pentru Cormorani, un anume Lineker a punctat pentru Caramele iar Liverpool a castigat finala cu 3-1. Grobelaar – Nicol, Lawrenson, Hansen, Beglin – Johnson, Whelan, Molby, Dalglish – Rush, MacDonald. Mai multi britanici decat englezi. De la invinsi, Gary Stevens, Steven, Lineker, Reid si Bracewell se imbarcau apoi in lotul lui Robson pentru Mexic…

In 1989, alta finala in familie. Pe Wembley, Liverpool – Everton 3-2 dupa prelungiri. Alti britanici, irlandezul Aldridge, galezul Rush si scotianul McCall, ultimii cu „duble”, au semnat golurile ultimului act de F.A. Cup. Grobelaar – Nicol, Ablett, Hansen, Staunton – Houghton, Whelan, McMahon, Barnes – Beardsley, Aldridge (Rush). Mai multi britanici decat englezi si un fundas, Gary Ablett, care avea sa treaca… granita, la Everton.

De-atunci, Liverpool a mai castigat trei finale si a pierdut una, iar Everton a cucerit una, insa dominatia portului la Marea Irlandei in fotbalul englez a mai palit. Deceniul al noualea a fost al lor… Jocul in familie s-a mutat cel putin pentru 2009 in 16-imile de finala. Duminica, pe aceeasi obsedanta Setanta Sports. Canal irlandez difuzand un joc de la Anfield, dintr-un port cu influx irlandez. Alte vremuri, aceleasi rivalitati. Alte vremuri, aceeasi ura. Nici macar Steve Gerrard, un international, nu scapa de bila revarsata a fanilor lui Everton.

Care exulta… 0-1 dupa un corner. Ultimul esec al lui Liverpool pe Anfield, in 2008, la eliminarea din… Cupa Angliei: 1-2 cu Barnsley. Un esec cu rivala locala ar fi mai dureros decat palma data de divizionara secunda. In fond, Benitez ii obisnuise inca de la primul sau contact cu Cupa Angliei, eliminare cu 1-0 la Burnley.

Dar Torres danseaza, preluare pe piept, calcai, Gerrard in fuleu, 1-1. Verdictul se amana. Rejucarea, la Anfield. Benitez, un spaniol, ne spune ca s-ar descotorosi de rejucarile F.A. Cup. In Anglia Cupa nu poarta numele Copa del Rey, asa ca supusul nu trebuie sa dea socoteala coroanei. Isi da doar cu parerea. Prelungiri, penaltyuri. Ce atatea rejucari!?

Dar despre Everton – Liverpool, mai multe la rejucarea de la mijloc de saptamana in familie. Una dezbinata insa de-a binelea…

Ziua 34. E sambata de Cupa

Ianuarie 28, 2009

Cand e o zi de Cupa Angliei, pentru multi englezi parca ar fi dimineata de Craciun. Nu se reped sub brad, sa rastoarne ciorapelul rosu cu portocala la degetele, ci in gari, sa prinda trenul spre o destinatie pe nume speranta. Farmecul inegalabil al Cupei. O nesfarsita poveste de dragoste, tinand din 1871.

E sambata grosului jocurilor din 16-imile de finala. Torquay United, o non-profesionista, joaca bine, rateaza urias, iar Coventry City o taxeaza. Indescriptibila atmosfera surprinsa de camera de filmat, dupa joc, in vestiarul „buturugii mici”. Fete plecate spre ciorapei. Kettering Town, alta amatoare, joaca la fel de avantat, o egaleaza de doua ori pe Fulham, descinsa din Londra si Premier League, dar capoteaza in minutele 88 si 89. 2-4. Cruzime. Pe tricourile lui Kettering sponsor e Palestine. Da, chiar asa. Eliminata. Si exemple de surprize dezamorsate ar mai fi…

Doar „lebedele” din Swansea, galeza lui Roberto Martinez, au confirmat ce unora la spunea mirosul ca detinatoarea trofeului, Portsmouth, nu mai e cu Tony Adams „Pompey” cea a lui Harry Redknapp. 2-0 in deplasare.

Dar surpriza… neplacuta a explodat in nord-estul tarii, la un meci la prima vedere trecut cu vederea, intre nou-promovata in Premier League Hull City si Millwall Londra, finalista din 2004 a F.A. Cup, si pe-atunci si-acum in liga a treia. Prin zona respectiva, la estuarul lui Humber la Marea Nordului, recesiunea pare a bantui mai tare decat in restul insulei, vapoarele nemaiancorand de cand cu subtierea cererii si a comertului. Iar echipe din centrul sau nordul insulei, nu neaparat de prim rang, cand coboara in Londra sunt insotite de fani carora le mai vine uneori ideea sa strige celor din capitala ca „sunteti un oras de bombers”. Si ar mai fi un titlu de album muzical, al celor de la Housemartins, „London 0 – Hull 4”. Dar niciunul din aceste aspecte ori alte consideratii metafizice n-au influentat evenimentele de pe Kingston Communications Stadium din Hull.

Si anul trecut in turul IV, unei celule dure a fanilor lui Millwall, naravasi nevoie mare peste ani, li se nazarise s-o faca lata in deplasarea la Coventry. S-a lasat cu scantei. Consecventi, indivizii au ales si 16-imile din 2009 drept jocul anului in materie de scandal. Unul pe sezon. Pastreaza traditia. Zona de segregare intre sectiunile de suporteri a fost asaltata, s-a aruncat cu scaune si tot ce a cazut la mana sau a tasnit de sub cerebel pana la gura. Ura, invective, degete amenintatoare, aratatoare ori in sus, arestari, „un pas cu 10 ani inapoi”, conform estimarilor fortelor de ordine. Fata urata a candva huliganismului fotbalului englez si-a aratat din nou coltii.

O data mi-a fost dat sa-i vad desfasurandu-se, odata ce s-au urcat in metrou la statia London Bridge, intorcandu-se in „patria lor” din Millwall. Agresivitatea plutea in aer si capetele calatorilor se aplecau. Si nici pe departe nu aduceau cu aripa dura. Erau copii nereusite.

Hull s-a calificat, 2-0, iar punctul pe i la pus noul recordman al golurilor marcate de-a lungul timpului pentru Millwall, Neil Harris. „Intotdeauna arbitrii tin partea celui mai tare, de regula din Premier League. A fost extraordinar de dezamagitor”. Asa-i viata. Arbitraj prost, atmosfera tensionata in tribune. In turul precedent, marcand contra lui Crewe Alexandra intr-un 3-2 pe 13 ianuarie, in rejucarea din deplasare, Neil Harris il detrona pe Teddy Sheringham, devenind noul golgeter all-time al „Leilor” din Millwall: 112 reusite.

Stim cine a fost Sheringham. Colegul lui Dumitrescu la Spurs, marcatorul finalei de Champions League de pe Camp Nou: 2-1 United pe final, de la 1-0 pentru Bayern. Pe Sheringham l-a detronat anonimul Harris. Care in 20 ianuarie 2007, abia intors la Millwall dupa o ratacire in urma unor precedenti 6 ani buni cu „Leii”, a marcat al 94-lea gol in campionat pentru est-londonezi, cu unul mai mult decat ex-recordmanul si la acel capitol Sheringham. Cu vulpoiul ajuns in tricoul Angliei, Millwall a si promovat in prima liga. Cu Harris, trage la promovare. Iar Harris trage nadejde ca tratamentul cancerului testicular sa dea rezultate.

Millwall cu cortul. Mill inseamna moara iar Wall, zid. In secolele XVII si XVIII, pe digul pajistii joase din vestul Insulei Cainilor, un ac de par al Tamisei, in estul Londrei, semete mori de vant tineau uscat solul. De acolo se trage numele de Millwall. Pe acele locuri, in umbra acum zgarie-norilor din Canary Wharf, Millwall Park creaza confuzie. Caci Millwall nu mai joaca in partile locului, ci a sarit parleazul, pe malul sudic, la New Cross, in 1910. Fusese fondat in 1885 pe langa fabrica de conserve Morton, a unui scotian, in plina zona industriala si de docuri. Pe-acolo Brunel pusese osiile locomotivei pionierei cai ferate Great Eastern, in 1859. Dar Millwallul de azi a crescut pe malul sudic, tot acolo, in est. Intre depozite si fabricute, la The Den. Care in deceniul trecut a pasit de pe-un picior pe altul, la The New Den. Un stadion modern dar naravurile au ramas aceleasi, chiar daca la nivel minoritar. Millwall are o patalama de problematica datorita unor celule dure si, cu toate documentele de calatorie confiscate si consemnul la domiciliu al instigatorilor inaintea unor turnee finale ori deplasari ale Angliei, insii tot mai rabufnesc.

Millwall a fost eliminata in sambata de Cupa. Va ajunge la anul in sambata turului patru?

Ziua 33. Decernarea trofeului, la rejucare

Ianuarie 28, 2009

Scriam deunazi de baiatul tatii. De Nigel Clough, care in ianuarie 2009 si-a luat inima in dinti si, venit de la carma unui club dinafara ligilor profesioniste, i-a preluat pe „Berbecii” la care si tatal sau, Brian, se lansa cu adevarat in 1 iunie 1967 intr-o extraordinara cariera manageriala. Pe urmele Seniorului.

Tatal avea sa promoveze cu Derby County si sa si castige campionatul Angliei cu „Berbecii” de la pe-atunci Baseball Ground. Fiul a preluat-o tot in subsolul ligii a doua. Si, ca un facut, intre primele hopuri s-a ivit datorita tragerii la sorti si jocul din turul IV al Cupei Angliei, la astazi Pride Park, versiunea reconstruita a Baseball Ground, cu nimeni alta decat Nottingham Forest.

Dupa Derby, cu printre altele un intermezzo ratat la Leeds United, tatal o prelua pe Nottingham Forest, pe care, tot din liga a doua o eleva la statutul de campioana a Albionului si dubla campioana a Europei, in fosta C.C.E. Peste ani, tatal i-a oferit fiului debutul in linia mediana a „Padurarilor” si cei doi au mai inhatat Cupa Ligii, cu Nigel dublu marcator in finala, si pastrandu-si trofeul.

Pe vremuri, ziua de vineri era neatinsa de calendarul competitional in Albion. Imi amintesc cum vizionam pe Sat1 preambulul de vineri al etapei din Bundesliga si imi radeam in barba ca Premier League nu se molipsise. Inca. De cand cu televiziunile, serile de vineri au si fotbal. Iar vineri 23 ianuarie s-a ridicat cortina in 16-imile Cupei Angliei cu derbyul Derby County – Nottingham Forest. Cluburile tatalui, cu fiul acum antrenand gazdele. N-a fost in vazul intregii Anglii, cum ar fi fost cazul, ca doar F.A. Cup e patrimoniu national, ci doar pentru abonatii canalului prin satelit, si inca strain, irlandez, Setanta Sports.

In regiunea East Midlands, orasele Derby si Nottingham sunt legate de soseaua M52, pe nume Brian Clough Way. Iar County si Forest sunt invrajbite inclusiv de gelozia in privinta apartenentei lui „Cloughie”. A fost el mai „berbec”, unde se lansa pe cai mari, ori mai „padurar”, unde a carmuit 18 ani, cucerind inclusiv Europa? Fanii nu se vor pune niciodata de acord in aceasta privinta, insa cluburile au decis in 2007 ca orice confruntare, fie si amicala, sa se dispute cu Trofeul Brian Clough pe masa.

32.035 spectatori stransi pe Pride Park, parcul mandriei, la un duel mai semnificativ decat o simpla accedere in optimile de finala. La Derby, media de spectatori in campionat e de 28.701 fani. Multa lume luminata, sa-i vada pe „Berbecii” lui Nigel impotriva fostei echipe a familiei Clough. 1-0 pentru Derby la pauza. Cum se intampla de obicei, un fost „Berbec” i-a impuns la reluare, galezul Rob Earnshaw, in minutul 64. 1-1 si rejucare, in februarie, la City Ground.

Brian Clough Trophy n-a fost momentan decernat dar jocul de la Nottingham, sub spectrul lui „Cloughie”, al carui bust strajuie coridorul prin trecut al „padurarilor”, va desemna o invingatoare si o calificata. O cupa castigata de copil pentru tatal sau, acolo unde acesta jubila la titlul national si la doua calificari in finala Cupei Campionilor Europeni?

O poveste frumoasa, pacat ca spusa intr-o seara de vineri. In vremuri mai asezate, Cupa Angliei insemna sambata de la trei si nimic altceva. Dar acum povestile se spun prin satelit, cu plata pe loc pentru semnalul de receptie.

Ziua 32. Cascaval la telejurnal

Ianuarie 27, 2009

Astazi iar / La Telejurnal / Ni s-a servit cascaval. Sa tot fie trei decenii si jumatate de cascaval. Depinde de varsta fiecaruia. Unora li s-a servit si mai multe decenii. Altora abia le-a fost inoculat.

Dar vroiam sa ma refer la gaurile din cascaval. Tot mai mari. La prima vedere aidoma gaurii cheii, de vezi prin ele, in realitate negre, fara o luminita la capat. Incotro, lume, lume? Un cunoscut imi spune ca preturile alimentelor s-au inaltat ca racheta. Pare departe, acolo, peste mari, dar ar putea veni intr-o buna zi si pe strada mea. A ta. A noastra. A lui. A ei. A voastra.

Am numarat peste o suta de fani la o coada speciala pentru a-si imprima tricourile rosii ale lui Man United cu numele jucatorului favorit. Se intampla dupa jocul "Testimonial" in onoarea lui Solskjaer, 1-0 cu Espanyol. Din 2010, oricare ar fi numele vedetei pe spate, Ole sau Rio, va fi nevoie de seturi noi de tricouri, cu numele altui sponsor in piept

Am numarat peste o suta de fani la o coada speciala pentru a-si imprima tricourile rosii ale lui Man United cu numele jucatorului favorit. Se intampla dupa jocul "Testimonial" in onoarea lui Solskjaer, 1-0 cu Espanyol. Din 2010, oricare ar fi numele vedetei pe spate, Ole sau Rio, va fi nevoie de seturi noi de tricouri, cu numele altui sponsor in piept

Cascavalul e pe terminate. Ce ma ingrijoreaza e pastrarea aparentelor. Sportul, oglinda societatii. Fotbalul, ramura sportiva. E iarna nelinistilor. Manchester United, campioana Angliei, a Europei  si a lumii, intre cluburi, a fost anuntata ca nu va mai fi sponsorizata de compania de asigurari aig si dupa incheierea in 2010 a contractului, cel mai manos din istoria fotbalului. Vreo 65 milioane lire. Se cauta alt sponsor si, pana in mai 2010, defilare cu aig in piept. Dar sa nu fie si acesta un semn?

In februarie 2008, la comemorarea a 50 de ani de la tragedia aviatica a "Diavolilor", la Old Trafford mare a fost nemultumirea fata de modul in care sponsorul s-a folosit de eveniment pentru a-si face reclama mascata

In februarie 2008, la comemorarea a 50 de ani de la tragedia aviatica a "Diavolilor", la Old Trafford mare a fost nemultumirea fata de modul in care sponsorul s-a folosit de eveniment pentru a-si face reclama mascata. In august, bannere uriase salutau "tripla" in CCE si Champions League... WINN3RS in '68, '99 si 2008. Ce colectie!

Mai la nord-est, la Newcastle, United joaca in continuare cu northern rock in piept, desi, se stie de luni bune, banca luand apa la bord a fost salvata prin nationalizare. Cu alte cuvinte, intr-o tara cu 92 cluburi profesioniste si sute non- , fanii a 91 dintre ele si a sutelor non- sponsorizeaza implicit pe United cea in alb-negru, banii lor, ai contribuabililor, fiind varsati cu sau fara voia fanilor in cufarul barcii cu gauri mai decat de cascaval. Salvarea aparentelor e evidenta, clubul de fotbal continuand sa afiseze imperturbabil, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, logoul unei banci pana mai ieri private, falimentare parca peste noapte si reciclate din bani publici. Cum vine asta si cine poate inghiti tacticos svaiterul? Sau gaurile produc noduri in gat? Cravata, cravata, largeste-i nodul…

Ma holbez pe alte tricouri si nu mai inteleg nimic. Daca nu sunt banci nationalizate ori companii de asigurare salvate de alti contribuabili, de peste ocean, atunci sunt firme de jocuri de noroc, de ruleta, de poker, de pariuri, de bere, de de toate. Ce viata sportiva! Cu una mica si o felie de cascaval. Decente mi se par rivalele din Birmingham. West Brom nu mai zice nimic in piept, un soi de protest mut la salvarea aparentelor altora, iar Aston Villa face reclama unei organizatii caritabile din zona ocupandu-se de ospicii de copii. Jos palaria.

Sub palaria sau sa fie umbrela ligii, toate aceste cluburi cu nume haioase in piept. Chang. Samsung. Si mai stiu eu cum. Vorba unora, sportul a devenit un vehicul al publicitatii marilor companii. Dar ce parere avem de sponsorul umbrelei? Ei bine, Premier League se numeste de fapt Barclays Premier League iar barclays este printre foarte putinele institutii bancare inca private si care, desi serios zdruncinate, pare a fi anuntata de unii a se regasi intre singurele doua supravietuitoare non-nationalizate ale anului nelinistilor noastre. Valoarea actiunilor i-a scazut dar rezista. Daca nu va fi barclays, va fi o alta firma. Nu-mi amintesc vreuna producatoare de ceva concret. De freze, sa zic. De vehicule, cum era Steaua in rosu cu ford in piept, acum vreo doua decenii. Si aceea era o pervertire a realitatii. La ce sa faci reclama unei marci fara sanse pe o piata inundata de Dacia si cu un cumparator fara putere de achizitie? Acolo nu era vorba de pastrarea aparentelor.

Dar stanca nordului in piept ori altele ca ea, asta iti lasa senzatia. Si gustul gaurii de cascaval. Pentru inceput, aruncati plasma pe geam, ca si-asa ni se serveste cascaval cum ca ar fi o prea mare consumatoare de energie electrica. Si-atunci maine, la Telejurnal, si de e sa li se serveasca virgula cascaval, puteti opta pentru a gusta altceva. Fara gauri. Cat mai e de unde, pana preturile inaltandu-se ca racheta vor lasa gauri absolute. In cascaval? In portofel. Sa tot fie candva in deceniul urmator. Altul de servit cascaval.

Intre timp, urmariti succesiunea sponsorilor. Ironica a fost situatia de la West Ham, clubul cu islandezii scufundati la carma, si care joi a avut sponsorul XL iar sambata a jucat cu cusaturi albe peste XL. Nu mai era deloc extra large ci falimentar, in domeniul turismului. Nu mai tu zbouri si vacante in locuri exotice. Doar o cusatura alba in piept. Tocmai XL. Daca de joi pana in ziua meciului ar fi disparut S, de la Small, numar mic, poate nimeni n-ar fi sesizat ironia. Insa „Ciocanarii” n-au incercat macar sa salveze aparentele. Ci-au peticit gaura. Si deunazi au gasit un inlocuitor. Dupa nume, cu teminatia bet, sa tot fie vorba de alte pariuri.

Pun pariu ca si maine ni se va servi tot cascaval, cu sau fara gauri, si tot il vom inghiti, cu sau fara noduri in gat. Chestie de antrenament. Iar daca intorci nitel capul spre viitor, nu-s greu de anticipat nici numele unor viitori sponsori. Chiar, nu e nici o firma de compostat felii de cascaval pe nume Titanic? Titanic aici, Titanic acolo, Titanic dincolo, Titanic in piept, Titanic pe maneci, Titanic pe popou, Titanic deasupra sau dedesubtul numarului. Numere de la 1 la 99. Slava Domnului ca nu e inca inflatie la numerele de pe tricouri, basca un 2009, ci doar la zerourile trilioanelor de gauri de cascaval. Acru. Ranced. Mai bun de la Telejurnal.