Euro U-19 al României va fi doar în Bucureşti şi Ilfov…

De azi într-un an, pe 20 iulie 2011, Federaţia Română de Fotbal se va bate cu cărămida în piept. Va începe turneul final al Campionatului European U-19, încredinţat României dar restrâns ca arie de organizare, pe raza Bucureştiului şi a judeţului Ilfov. Restrâns de F.R.F. sau de UEFA? Ori de amândouă?

Comitetul Executiv UEFA a creat un precedent prin acordarea găzduirii de către România a fazei finale a Campionatului European sub 21 ani, în mai 1998, când într-un turneu ceva mai restrâns calendaristic decât cele aproape două săptămâni de la anul, tinerii „tricolori” au încheiat ultimii în unica lor participare la acel nivel. Avea să fie ediţia a unsprezecea, cucerită pe-atunci de Guti, Salgado şi Valeron…

Nu-i aşadar nici minunea minunilor şi nici nu dă ca nuca-n perete pentru UEFA că o competiţie juvenilă continentală se întoarce în România. O fi un schimb de favoruri pe relaţia Michel – Mircea. Dar de ce spun România şi nu Bucureşti plus sectorul agricol Ilfov!? Şi întăresc această definire, agricol.

Chiar aşa!? De ce s-ar juca unele meciuri în umbra Carpaţilor ori în ambianţa ardelenească, de exemplu pe arena campioanei en-titre CFR Cluj? Mai bine într-un mediu fost rural, acum periurban. Ironizez.

Accesez pagina de internet federală şi aflu că stadioanele „mai adecvate” s-ar regăsi „situate în zone unde un turneu de juniori s-ar bucura de o mai mare audienţă”. Oare în baza căror cercetări comparative a descoperit F.R.F. unde s-ar strânge mai mulţi spectatori la jocuri? Oare n-ar veni mai mulţi constănţeni, cu mic, cu mare, acolo, în colţul de ţară unde Gheorghe Hagi plămădeşte noi generaţii, decât în Chiajna, Buftea, Brăneşti şi Berceni?

EURO U-19 la Chiajna, considerat de federali „mai adecvat”, dintr-o zonă „cu mai mare audienţă”!? Oare? Şi în baza cărui studiu de specialitate?

N-am enumerat fantezist aceste localităţi, ci conform aceleiaşi note de pe www.frf.ro , cu eticheta „ar putea găzdui” în dreptul ultimelor două. Primele ar fi certitudini. Cât despre Ghencea, Dinamo şi Rapid, sunt pomenite drept „mari” şi „bineînţeles” ca gazde. N-ar fi fost mai nimerit ca alte arene din ţară să fi fost propulsate şi implicit modernizate la standardele cerute, în vederea turneului, într-o mai democratică distribuire? Ba bine că nu!

Ar fi constituit însă un coşmar logistic de necontrolat pentru F.R.F. toată trambalarea între oraşe, ţinând cont de peticita infrastructură rutieră ori de „dopurile” în trafic în drum spre aeropoarte. Pe când aşa, într-o variantă simplistă, federalii au dezvăluit că descentralizarea e de fapt momentan doar o utopie, şi asta într-un fotbal românesc plimbându-şi în ultimii trei ani trofeele naţionale pe ruta Cluj – Urziceni. Şase la număr. Ah, dar am uitat! Unirea tot în Bucureşti a tras, pentru grupele Champions League. QED.

Din start, delegaţia UEFA a vizitat doar arene din Bucureşti şi împrejurimi

Mă întreb dacă delegaţii UEFA, la vremea inspecţiei stadioanelor şi hotelurilor din zona Bucureştiului, în septembrie 2009, au fost chiar atât de neavizaţi în privinţa extinderii geografice a ţării ca nord-americanii ce m-au întrebat dacă România e o provincie în Franţa. Oricum, arenele gazdă le vom afla până în decembrie…

Ignorarea României în favoarea zonei Bucureştiului e semn al dispreţului şi dezinteresului „păstorilor jocului” pentru încurajarea întregului nostru fotbal şi a stimulării tuturor schimburilor de mâine, putând chiar suspecta organizatorii de favoritisme la adresa micilor amatori de meciuri de prin capitală, potenţiali jucători ai generaţiilor viitoare, care – nu-i aşa? – s-ar prezenta la o adică la selecţii în Ghencea, „sub pod” sau „la şosea”. Nu contest, densitatea de populaţie e mare în Bucureşti, însă şi-aşa constituie doar o zecime din totalul naţional, predominant urban. Şi-atunci cum e posibil ca alte oraşe să fie trecute cu vederea, defavorizate în faţa exponentelor ruralului românesc mai puţin populat, ba chiar dezertat!? Şi încă din Ilfov.

România, scutită acum de nişte preliminarii de care n-a trecut niciodată…

Pe de altă parte nu-i însă exclus ca tocmai recomandările celor de la UEFA să restrângă geografic aria de organizare a competiţiei, fapt valabil şi în aceste zile în Hexagon, unde localităţile Bayeux, Mondeville, Flers, Caen şi Saint-Lo, grupate în Basse-Normandie, undeva în nord-vestul ţării lui Platini, găzduiesc începând de duminică, din 18 iulie, şi până pe 30, turneul final al actualei ediţii a europenelor sub 19 ani.

Conform obiceiului, junii „tricolori” nu sunt prezenţi, fiind spulberaţi într-una din seriile aşa zise de „elită” în luna mai, în Ungaria, cu 2-0 de greci, cu 3-0 de maghiari şi cu 3-1 de Portugalia, care s-a calificat pentru turneul din Franţa, unde a inaugurat ostilităţile cu un succes cu 2-0 contra Italiei, la aceeaşi oră derulându-se tot în Grupa B şi meciul Spania – Croaţia 2-1, pe când Grupa A a pornit cu Franţa – Olanda 4-1 şi Anglia – Austria 3-2. Nicăieri Ucraina, prima câştigătoare pe teren propriu, în 2009, şi nici precedenta triumfătoare, Germania, într-o competiţie dominată din 2002 încoace de Spania, cu 4 succese, care triumfa atunci cu un Fernando Torres goleador cu 4 reuşite în faţa unei asistenţe maxime la acest nivel, 16.400 spectatori, la Oslo.

Doar 12 rânduri despre găzduirea U-19 pe situl FRF

În principiu, nu-i deloc rău că România, mai bine zis – repet – Bucureştiul şi împrejurimile, găzduiesc turneul final al ediţiei 2010-2011, „tricolorii” fiind astfel siguri că bifează o primă participare la acest nivel sub 19 ani, fapt reuşit în trecut de toţi vecinii noştri, însă mai bine ar fi fost ca băieţii să treacă prin furcile caudine ale preliminariilor… De ce? Turneul final ar putea fi o pălărie prea mare pentru nivelul competitivităţii junilor „tricolori”, pe când cadrul preliminariilor s-ar preta probabil adevăratei capacităţi a lotului. Acolo, în prima fază, care va fi deschisă de Grupa 2, pe 28 septembrie, în Estonia, căreia i se vor alătura Scoţia, Norvegia şi Liechtenstein. Sau să ne amăgim că devenim mai buni măsurându-ne cu cei mai tari!?            

Şi un alt indiciu deconspiră desconsiderarea de către F.R.F. a „valului de mâine”. La asemenea onoare, de a găzdui un turneu final european, fie şi juvenil, o rara avis pentru România, evenimentul ar fi meritat o postură mai înaltă, dacă tot a fost preluat în gestiune. Din contră, căutând pe pagina de internet federală, am dat de cele 12 rânduri legate de U-19 în finalul capitolului de „Programe şi proiecte”, după cel de „dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spaţiul rural”, de „Grassroots – fotbal de bază” şi despre organizarea finalei UEFA Europa League – 2012. Ei bine, un unic meci programat peste doi ani, pe Stadionul Naţional, şi în care m-aş mira să ajungă un club autohton, e mai sus pe ordinea de zi decât turneul la care, de bine de rău, se va alinia naţionala U-19, cu vreun viitor senior al deceniului doi.

Centre româneşti cu tradiţie în depistarea, creşterea şi lansarea jucătorilor, omise în grup de pe „harta” U-19

Şi pentru a fi cârcotaş până la capăt, în documentarea mea am accesat mai întâi pe www.frf.ro capitolul imediat următor celui despre „Programe şi proiecte”, şi anume „Fotbalul juvenil”. Indus în eroare de denumirea sa, acolo aşteptându-mă să dau de turneul U-19, am citit în schimb o unică polologhie despre Cupa Liceelor – Ediţia 2009/2010, pe teren redus. N-am nimic împotriva unei asemenea iniţiative, şi eu marcând cândva în cupa liceului meu, dar dacă „juventusul” naţional se rezumă la o unică acţiune de masă, şi aceea invitând inclusiv tineri născuţi în 1990, deci în vârstă de 19 ani la startul competiţiei, aşadar fără perspective pentru prinderea unui „ultim tren” spre Eldoradoul profesionist, atunci putem să ne canalizăm eforturile spre futsal sau cel pe plajă. Şi să nu mai fim cocoşi organizând U-19 pe teren „mare”.

Cred că totul ţine de organizare şi priorităţi, care par a fi alandala în prezentarea lor, de competenţă şi profesionalism, care sunt convins că lasă de dorit. Altfel, rezultatele ar fi mai bune iar noi mai puţin critici. Până atunci, deplând faptul că unele centre cu tradiţie peste ani în depistarea, creşterea şi lansarea juniorilor n-au fost răsplătite şi încurajate cu această rară ocazie de a primi în curtea proprie crema juvenilă europeană. Măcar şi pentru o seară.

Dar lui Mircea şi anturajului îi pasă infinit mai mult „să iasă bine” cu mai puţine bătăi de cap şi drumuri, decât să-i fie mai bine fotbalului românesc în întregul său. Vânătorii de recompense, înfipţii în scaun. Cu mulţumiri şi pupături, de la Michel.

Fotoreportaj la Şcoala de Fotbal Marcel Baban, un club Leu

În editorialul ŞUTURI ÎN ZID m-am inspirat din curtea Şcolii de Fotbal a fostului atacant polist şi rapidist Marcel Băban, un jimbolian ce a investit cu suflet acasă, în propria bătătură, întru depistarea, creşterea şi lansarea junilor fotbalişti din Banat. Momentul l-am ales intenţionat la startul unui Mondial fără România, şi într-un oraş la graniţa cu Serbia „5-0”, pentru a amplifica mesajul că foşti jucători ca Marcel, nişte slujitori ai Sportului Rege cam din generaţia unor mai renumiţi alţi investitori în fotbalul „mic”, ca Popescu şi Hagi, sunt licărul de speranţă al revigorării acestei discipline sportive. Nu „Maybach” cheltuind pe mercenari împing lucrurile înainte, nu aceea e politica necesară, chiar dacă „dă bine” în fotbalul globalizat al Uniunii Europene. Reţeta e şi în curtea lui Băban, la marginea Jimboliei… Poftiţi.

Tribuna se umple de părinţi la jocurile Şcolii...

Roşcovanul piticot, simbol al fotbalistului de mâine...

Un gazon calitativ pentru nivelul Diviziei D. Ce va fi flancat de o tabelă electronică

Leul Jimbolian e gata de luptă...

A inlocuit un antrenor strain cu un altul tot de peste hotare, a folosit 22 de “stranieri” din totalul celor 32 jucatori utilizati si a cucerit titlul de campioana. In plus, a incheiat cu opt straini in teren prelungirile finalei Cupei Romaniei, in fata unui club catarat in ultima clipa pe podium cu 18 fotbalisti “de-afara” in lotul de 31.  

Prin prisma rezultatelor lui CFR Cluj si FC Vaslui si a acestor numere, reteta de a racola jucatori de peste hotare pare a da roade. Drept un alt exemplu, FC Timisoara a patruns si ea din nou in eurocupe cu aproape jumatate dintre componentii lotului straini.

Ziarele duduie de alte asemenea transferuri, caimacul bugetelor fruntaselor e probabil conferit “mercenarilor” iar pe toboganul diviziilor in jos aud zgomotul unei motocoase. Pasesc spre teren printre statuile de teracota, fotbalisti “piticot” in rosu-negru ce dau si mai mult suflet si culoare gospodariei jos palaria de la stadionul Scolii de Fotbal Marcel Baban. “Micutii” ne reamintesc ca aici nu-i doar “casa” unei divizionare D-Timis oarecare, ci o pepiniera cu trei grupe de varsta, 1994, 1996 si chiar cu pusti de scoala primara, cu totii batand la portile fotbalului.

Initiativa lui Marcel Baban, intors la vatra in Jimbolia, inclusiv dupa trei perioade la Poli, e la fel de curajoasa si incisiva ca sarjele sale de altadata spre gol, in alb-violet, ba mai mult, demna de toata admiratia si lauda. Politica sa este la polul opus, unul pozitiv, celui de mercenarizare a fotbalului romanesc, oferind samanta sperantei unor altfel de seri decat acea sambata de 0-5 la Beograd. Chiar… Aici, la Jimbolia, granita cu sarbii e la o aruncatura de bat.

Cat e de greu sa cheltui bugete de milioane pe achizitii din Slovacia si pana peste mari si tari? Cat e de usor sa lupti pentru a creste din putin si a incerca sa lansezi niste baieti stransi din zona Banatului la Scoala de Fotbal dintr-un orasel de frontiera? Motocoasa amuteste si Vasile Handa, ajutorul administratorului Tibor Boros, isi sterge sudoarea: “E cu mult mai greu, de exemplu daca ai compara cu sprijinul oferit fotbalului in anii in care aparam si eu. O faceam pe patru salarii”.

Vasile Handa, portarul de altădată, om priceput şi de nădejde la stadion

Baban a selectat si inrolat la Scoala sa tineri in devenire din imprejurimi, sa zicem din Clarii Vii, ori localnici jimbolieni, ca Ionut Puica, numarul 5, dar si de pe raza intregului judet sau chiar din Timisoara, ca de exemplu sesarul Radu Domsa, ba si tocmai de la Resita. Recruti de prin alte parti carora le asigura cazarea la internat, cu casa – masa si transportul la domiciliu.

Baietii sunt in crestere si mananca pe rupte. Ideal pentru dezvoltarea lor, o problema insa pentru punguta investitorului. Dar unde e pasiune si dragoste de fotbal, sunt si idei. O cladire in constructie, in spatele portii dinspre intrare, isi asteapta peste vara noua bucatarie cu cantina pentru juniori, alipindu-i-se o sala de forta, adaugiri cu economisiri pe termen lung la o baza sub semnul leului ridicat pe picioarele din spate, stema clubului. Da. Scoala de fotbal ia avant, capata aripi. Club de fotbal.

Si de ce n-ar fi sperante? Cazna si priceperea unei maini de sufletisti inmugureste rodul, portarul Eduard Pap si treiarul Florin Ardelean cochetand in aceasta primavara cu lotul national de juniori. Binoclez pe Google un mesaj cu majuscule dezvaluind munca depusa la Scoala lui Marcel Baban: “Sunt sigur ca cei de la Poli l-au monitorizat pe Eduard Pap, pentru ca ar fi pacat sa-l racoleze alte echipe!!! Atentie mareeeee Poli Timisoara!!!” A carei poarta a fost aparata candva de Calin Frunza, acum ajutorul lui Octavian Popescu la aceasta cea mai tanara garnitura din Divizia D-Timis.

Vestiare curate, bine dotate. Tineri ca reşiţenii Totu, Popescu şi Mitru, ori ca "uriaşul" Chitucea, sunt instruiţi şi cu magneţi de marcatorul în eurocupe de altădată, Octavian Popescu...

Momentan, in vestiarul “luna” si cu tabla magnetica, parte a cladirii incluzand sala cu bazin si sauna, 1. Eduard Pap isi are cuierul sau. Dar initiativa, investitia si munca de la Jimbolia pot da curand rod, pe merit. “Batatura” lui Baban de la marginea Jimboliei e un mic plaman sanatos al fotbalului nostru. E un exemplu pozitiv.

Nu multi sunt fostii fotbalisti care au luat in piept anevoiosul urcus de a creste si lansa tinere talente. Atacanti ca Giuchici si Baban sau, daca e sa amintim lideri de generatie, Popescu si Hagi, sunt reali slujitori ai fotbalului – si nu falsi “oameni de fotbal” – care au inteles ca singura sansa de a-l ajuta cu adevarat este sa recladeasca la bazele sale, sa insamanteze la radacini.

Iar efortul unora ca Marcel Baban ori Miodrag Giuchici e cu atat mai remarcabil cu cat investitia initiala n-a avut aportul substantial al sumelor agonisite de cei doi Gica in fotbalul mare. A face din putin bici implica sacrificiu. A urma un plan viabil de afaceri implica inevitabil la inceputuri si pierderi. Roadele, profitul, peste ani de rabdare…

Desigur, a arunca in focuri generatia ’94 in competitia Diviziei D, in paralel cu meciurile de la juniori, atarna si mai greu pe umerii tuturora la Jimbolia. Insa modelul propus de Marcel Baban poate oferi acel altceva atat de necesar unui fotbal sufocat la varfuri de tendinta de a achizitiona straini cu lopata, drept un alt semn al desavarsirii unei piete de desfacere de mana a doua in Romania, fie ea… Billa sau Kone, intru croirea peste noapte a celui mai lesne drum spre eurocupe.

La vestiare, inclusiv bazin si sauna!

Distribuitor oficial Saller, ce imbraca si UTA, Marcel Baban a reinvestit in juniorii si copiii fotbalului de maine. Bravo! A facut-o probabil cu nostalgia acelor glorioase jocuri de pomina de altadata. Remember 4-3 cu Ceahlaul, prin zloata, pe lapovita. Marcel, eroic...

De pe aceasta banca de rezerve s-ar putea ridica prim-divizionari de maine... Timpul le va lamuri pe toate

Obsesia bolnava a mass-media cu lupta oarba din prima jumatate a Ligii 1, dusa deseori cu straini si in care doar Galatiul pare a marsa pe tineri din zona, pierde din vedere necesitatea incurajarii “fotbalului mic”, unul insa mai vital in marea schema a lucrurilor decat ar putea parea la prima vedere. Nu-i greu de intuit ca declinul selectionatelor nationale a fost exacerbat de invazia “stranierilor”, pe fondul penuriei de talent autohton veritabil. Si atunci nu si asemenea scoli de fotbal pot fi rotitele benzii rulante a regenerarii fondului de jucatori “interni”?

Dar in baza sportiva “luna” a Jimboliei, proaspat vopsita si cu gust amenajata, nici cati ai numara pe degete nu sunt cei care si centreaza, si dau cu capul. Oare vor si marca intr-o buna zi? Instinctul de antreprenor l-a ajutat pe Marcel Baban sa infloreasca atat Ro-Sport-Saller-Baban, firma de distributie de echipament sportiv “made in Germany” pe taram romanesc, cat si conlucrarea cu alti sponsori si autoritati locale, Jimbolia ajutandu-l de exemplu cu cheltuieli de regie la stadioane, si scriu la plural pentru ca ingrijitorul Handa imi arata si terenul de antrenament “de la plopi”, unul pare-se cu gazonul “chiar mai bun”. Iar cel de la stadion imi pare mai in palma decat Wembleyul…

Motocoasa zbarnaie din nou, tunzand totul in spatele portii si-n lateralul tribunei. Marcel si mana de sufletisti de la scoala-club insamanteaza fotbalul din putin, fara timp de lamentari prin presa nationala, ca pe la curti mai mari, ca de exemplu Timisoara nu sprijina, “face” ori merita. La Jimbolia, “piticotii” lui Marcel nu se pierd in iarba iar fostul varf pune bob la radacina fotbalului. Cu ceva mai multi entuziasti ca Baban si mai putini Copos sau “Maybach” Becali, o mult mai restransa natiune ca Serbia ar putea fi candva invinsa in drumul spre Mondiale.

Ziua 172. Ronaldo real si 6 puncte lui Poli, deodata

In istoria fotbalului, va ramane ziua recordului mondial pentru o suma de transfer. Ronaldo la Real, pe 80 milioane. Pare imens dar asta e valoarea pietii, la cat banet va genera prezenta lusitanului la madrileni.

In istoria fotbalului romanesc, va ramane insa mai ales ziua oferirii pe drept inapoi a celor 6 puncte. Multora nu le surade dar Poli le castigase pe merit in iarba iar locul 2, de vicecempioana, este just. Cu atat mai delicios, in detrimentul lui Dinamo. Mai e si nitica dreptate in lumea asta… Dar, dupa cum am spus, Dinamo nici n-ar trebui sa existe si sa reprezinte Romania in cupele europene. La competitii noi, Europa Cup, acelasi club de trista amintire, emanatie a haosului de la finele anilor ’40? Trebuia demult desfiintat!

Oricum, e vara lui Poli! Poli si Ronaldo in Champions League… Steaua ori Rapid nici macar pe un laturalnic drum european iar Dinamo, „retrogradata” joia. Ar mai fi ceva de zis? Nu prea. Dupa 20 de ani de asteptari, atasati altor 40 de minciuna fotbalistica socialista, imi permit luxul sa scriu „doar” atat pe marginea unui subiect gras si sa savurez clipa. In liniste. Intr-o tacere a satisfactiei fara comentarii si urale, ci doar cu observatia ca transferurile s-au petrecut intr-o aceeasi zi. De 80 de milioane, conforme cu bogatia pietei, respectiv de 6 puncte, o retrocedare justificata, strigator la cer de mult amanata.

Cand va fi oare retrocedat fotbalului romanesc spatiul nociv ocupat de alde Steaua si Dinamo? Cat le mai suporta pamantul si cand se va lua o decizie fireasca de voleibalare a relicvelor unui sistem grotesc la groapa istoriei?