Posts Tagged ‘campionat’

Nu Kewell ci Kedwell, Patulea si Harris

august 22, 2009

Pe cat de impetuos demareaza – conform traditiei – sezonul competitional in Albion, nu-i de mirare ca Blue Square Premier, liga a cincea, mai exact prima sub esaloanele profesioniste din The Football League, si-a derulat deja runda a cincea.

In care s-a remarcat un acelasi nume, printre cele ale marcatorilor. Harry Kewell, „cangurul” candva la Leeds United si Liverpool FC, a sarit pe malul Bosforului, insa undeva in sud-vestul Londrei straluceste un anume Danny Kedwell. In editia trecuta, Main contribuia din postura de golgeter al lui Wimbledon la promovarea galben-albastrilor in esalonul cinci. Acum, Main a intrat in joc doar spre final, cand Kedwell a marcat din nou, reusind unicul gol al partidei disputate la Altrincham: 1-0 pentru londonezi.

Kedwell inscrisese si golurile victoriei cu 2-1, in deplasare la Kettering, semnand o ‘dubla’ si la mijlocul saptamanii, intr-un 4-0 acasa, cu Salisbury. Asadar Wimbledon la a treia victorie succesiva, mereu cu Kedwell strangand puncte pretioase. Galben-albastrii au deja 10 din 15 posibile, desi au evoluat de 3 ori in deplasare, ocupand un loc de baraj play-off. Iar sambata viitoare, la Fans Stadium, arena fosta a lui Kingstonian, din sud-vestul Londrei, soseste lidera Oxford United, pe care Wimbledon, cu o victorie, ar egala-o la puncte. Ce zici, Kedwell?

Pe cand si in campionat, Patulea?

Iar de la Wimbledon si Kedwell, la Cupa Ligii, in al carei tur secund, saptamana viitoare, singurul club profesionist englez aliniind un jucator roman primeste vizita unei grupari din Premier League. Dupa ce Colchester United ii demola cu 7-1 pe „Canarii” lui Norwich City, chiar pe terenul acestora, surprinzatoarea invingatoare la scor era adusa cu picioarele pe pamant, acasa, tocmai de un roman, Adrian Patulea, ce inscria in minutul 2 pentru Leyton Orient, in jocul din turul I al Carling Cup.

Londoneza s-a impus finalmente cu 2-1 iar acum „The O’s” vor primi la Brisbane Road vizita lui Stoke City. Patulea are prilejul sa se remarce, in dauna unui club din elita dar care totusi opereaza dupa reteta cumparaturilor ieftine, sub pret, pentru a se descurca financiar. Unor asemenea cumparatori merita sa le iei ochii…

Pe cand insa primul gol pentru Patulea si in campionatul ligii a treia? E nevoie, pentru ca Leyton Orient sufera pe teren propriu, fiind invinsa cu 2-1 atat de Oldham cat si de concitadina Charlton, doua „Athletic”. Ii prieste in schimb in deplasare, pornind campania cu un succes la Bristol Rovers iar acum remizand la trei la Yeovil…

Si apropo de atacanti din esalonul trei, Neil Harris a avut parte de zile fripte din partea arbitrului, conform unei istorisiri inedite din publicatia South London Press. In primul rand, pentru cei care ezita in a-l identifica pe Harris, varful de 31 ani este golgeterul all-time al „Leilor” lui Millwall Londra, dupa ce anul trecut a depasit stacheta inaltata de renumitul Teddy Sheringham candva acum doua decenii.

Ei bine, atacantul trupei ce a ratat in luna mai pe Wembley promovarea via play-off in liga a doua s-a vazut trimis la vestiare de arbitrul unei recente dispute din Coca Cola League One, pe motiv ca verigheta de la inelar era un… pericol, conform ridicolelor normative legate de siguranta si sanatate, ce sugruma tot mai mult mersul firesc, natural al lucrurilor in societatea britanica. Dar cum Harris avea degetul umflat, in urma unei taieturi, nu si-a putut scoate cu una cu doua verigheta de pe inelar, asa incat a fost necesar un sprint la vestiare, plus mobilizarea medicului echipei, ba chiar si a unui angajat din echipa de mentenanta a stadionului, cu un cleste in dotare! Sa auzi si sa nu crezi.

Iar daca ziua lui Harris a fost intuncata de incapatanarea arbitrului, in schimb deplasarea lui Millwall, pentru jocul de marti de la West Ham, din turul II al Cupei Ligii, a fost umbrita de decizia forului organizator de a repartiza doar 1.500 bilete fanilor „Leilor”. E evident ca tribunele de pe Upton Park nu s-ar umple la un joc din faza incipienta a Carling Cup, asa incat numarul restrans de bilete are de-a face doar cu binecunoscuta rivalitate peste decenii intre cele doua londoneze, vecine in zona, in estul capitalei. De frica sa nu iasa scantei, au alocat 1.500 bilete, cat pentru a controla fara prea mari batai de cap grupul suporterilor vizitatori. Si uite asa se dilueaza tot ce insemna o adevarata atmosfera de derby local. Din nou, de dragul… sigurantei si sanatatii. Aceleasi normative si reguli birocratice.

Culmea ironiei e ca pana si fanii lui West Ham s-au declarat nemultumiti si neplacut surprinsi ca lui Millwall nu i s-au alocat macar 4.000 bilete. Credeti ca restul de 2.500 se vor vinde? Nu prea… Peluza va ramane goala, incasarile vor fi mai subtiri, ambianta va fi mai neutra. Pacat. Si poate s-o mai gasi si-acolo un arbitru chitit pe inelarul golgeterului.

Dupa Poli – Stuttgart la televizor

august 19, 2009

Unii ar putea spune ca mai bine sa stau in banca mea, de vreme ce n-am fost la meci si scriu de pe insula, deci opinez dinafara valtorii fotbalului romanesc. In plus, am vizionat jocul Poli – VfB Stuttgart in transmisie directa prin satelit, pe Sky Sports 2. Uneori, a privi lucrurile de la distanta, in ansamblul lor, poate insa oferi implicit echidistanta, detasarea necesara pentru a analiza evenimentele la rece.

In primul rand, oricat de dureros e un esec pe teren propriu, insasi prezenta in faza play-off a grupelor Champions League e o performanta in sine pentru clubul timisorean, mai ales in circumstantele recente, cand, in acest deceniu, alb-violetul a fost greu pus la incercare. Si – vorba aceea – orice spit in fund e un pas inainte.

Marian Iancu a spus dumnealui ceva cand s-a referit la faptul ca Poli nu e inca pregatita sa abordeze grupele Champions League iar infrangerea i-a confirmat parerea. As zice ca a dat dovada mai degraba de realism decat de un defetism gaunos. In acest context, capete limpezi pot trage concluziile necesare si invata dintr-un esec previzibil, lectiile din ingenuncheri fiind mult mai folositoare decat cele eventual luate in seama in urma oricarui succes indoielnic.

A fi sperat la un rezultat favorabil echivala cu un optimism nebunatic, cu o nonsalanta nesanatoasa. In fond, Alexander Hleb, marcatorul golului doi, este jucator de imprumut de la Barcelona, campioana la zi a continentului. Asta pentru a sublinia cu cine a trebuit cu adevarat sa se puna Poli. Daca ne amintim ca finalul editiei precedente, cand isi cucerea pe merit locul in preliminariile Champions League, o gasea fara antrenor si cu un mare semn de intrebare in privinta urmasului lui Uhrin Jr., nici nu e tare de mirare ca dupa calificarea fara victorie in dauna Shakhtarului lui Lucescu a urmat aterizarea cu picioaele pe pamant.

La fel de adevarat e ca VfB a deschis scorul dintr-un penalty acordat in urma unei faze in care Pantilimon a plonjat intr-un semn cu bratele de „n-am facut nimic”, faza continuare a unei actiuni a „svabilor” pornite in urma unui hent comis de Lehmann, care a pasit cu balonul inafara suprafetei de pedeapsa. Dar poate tocmai aceasta derulare a evenimentelor confirma faptul ca doar s-a intamplat ceea ce era scris in piatra sa se intample, cu favorita luandu-si partea leului. Masa bogatilor e prea incarcata si miza prea mare pentru a se produce erori de sistem ingaduind un club inca nepregatit, conform catalogarii insasi conducatorului sau, sa ajunga la marele festin. Mai e un retur dar pe malul Neckarului confruntarea pare a fi si mai dezechilibrata.

Ca o concluzie, repet parerea exprimata acum cateva saptamani, in urma remizei calificatoare cu Shakhtar. Pentru Poli e esentiala, mult mai importanta decat orice, consolidarea pozitiei secunde, cu truda obtinuta, in competitia interna, si care i-ar cimenta traiul in Champions League. Altfel, uitati-va la CFR Cluj… Uimitoare in jocurile de deschidere, la Roma si cu Chelsea, dar capotand apoi si neintorcandu-se in Champions League, datorita unui traseu intern regretabil.

Daca Poli se vrea a fi serioasa in privinta abordarii de pe baze mai consistente a Champions League, atunci trebuie sa-si apere pozitia fruntasa in fotbalul romanesc. Conteaza mai mult pe moment disputele din campionat cu rivale din Bucuresti ori CFR Cluj sau alte pretendente, ca sa nu mai amintim numele Unirea Urziceni, care ar trebui provocata la o revansa, decat orice joc aparent cu miza mai mare, dar care e doar o iluzie. Sa fim seriosi… Poli nu poate cuceri Champions League, nici macar trece de faza grupelor, asa incat unica sansa de calificare la startul competitiei, pentru 2010, tot via – campionat ramane.

Si-atunci baieti, suflecati-va manecile in campionat, jumuliti-o pe Dinamo cand e momentul, si nu sfarsiti lamntabil pe scut in fata acelor „caini rosii”, si reveniti in UEFA Champions League. Altfel, tot acest august 2009 va ramane doar un biet meteorit.

Europa Cup, cu grupa in care va evolua Poli, e poate cel mai bun prilej de rodaj propice in Europa. Calificarea se poate juca fie si dupa un prim joc sa zicem pierdut, adversarele sunt mai abordabile, gen Shakhtar ori Partizan, mai pe calapodul timisorenei, iar sistemul „grupa” ofera mai multe incercari. Ii vine ca o manusa gruparii timisorene, la momentul actual. Orice altceva ar fi fost o palarie prea mare, o scena imbietoare dar cu doua fatete… Iar taisul lamei i-a jucat festa clujenei.

Ai pierdut? Continua! Nu-i nici un bai. In primul rand, Poli a tinut steagul sus, nu s-a facut de ras, si ar putea, cu chibzuinta, folosi esecul cu VfB in favoarea ei, sa invete lectiile care s-o faca suficient de tare pentru viitoare confruntari europene, abordate de pe pozitii mai egalitariste.

Incasari mai mari in urma acestui periplu, o mai buna balanta financiara, niste transferuri mai utile, o eficientizare a activitatii clubului, acestea ar trebui sa fie tintele pe termen scurt si mediu pentru recoltarea ulterioara a roadelor. Champions League e o ecuatie pe termen mediu-lung, a carei rezolvare nu poate fi abordata in urma unui an cu frecusuri gen depunctari, demiteri de antrenori, alte dubii in jocuri cu Dinamo ori legate de insasi culorile si palmaresul clubului. Toata lumea vrea sa vada alb-violetul invingator in Champions League dar Roma n-a fost ridicata intr-o zi si nici un succes nu vine fara chinuri, uneori umilinta, multa transpiratie si mai ales rabdare.

Asa incat esecul nu e un capat de tara ci doar un inceput. Pumnii stransi la Stuttgart dar chiar si fara un improbabil 3-1, viitorul lui Poli e mai luminos ca niciodata. Rabdare si tutun, la televizor, invatand de la „grei”. Vine randul tuturora, vin vremuri mai bune. Pana atunci, hais si cea pe rivalele din campionat. Acolo e o paine alba de mancat, pentru caviarul european din vara viitoare.

A inceput de-a binelea… Si Eriksson ca din pusca!

august 8, 2009

11 august 2007. Sven Goran Eriksson revenea val-vartej in prim-planul peisajului fotbalului englez, ca manager al lui Manchester City, cu un 2-0 in deplasare la West Ham, in etapa de debut. Avea sa fie prima din trei succese la rand, toate la zero, in sezonul 2007/2008 din Premier League. Aventura sa avea sa se sfarseasca tot pe 11, dar in luna mai, in 2008, cu un usturator 1-8 la Middlesbrough. Locul 9 si o calificare in Cupa UEFA. Peste putin timp, vara trecuta, suedezul era debarcat de la Eastlands cam cum era nevoit sa se desparta candva si de nationala Albionului.

A fost o poveste cu seici ce i-a retezat picioarele scaunului sau la reprezentativa Angliei, inaintea WorldCup 2006, si s-a intamplat ca atat in 2007 cat si luna trecuta sa revina in fotbalul englez tot datorita unor oameni cu relatii si bani din lumea Orientului. Acum doua veri, sosirea thailandezului Shinawatra la Man’City il propulsa imediat pe Eriksson in scena.

Luna trecuta, in 14 iulie 2009, preluarea lui Notts County de catre un consortiu din Dubai condus de un om cu dare de mana din Qatar a adus cu sine si investirea aceluiasi uns cu toate alifiile globe-trotter. Munto Finance Limited a stiut din start ce vrea si pe 21 iulie era dezvaluit numele lui Eriksson. Imediat, pe 25, directorul de fotbal al trupei de liga a patra se lansa la apa cu un 2-1 in amicalul cu concitadina Nottingham Forest.

Pare peste mana, fortat, faptul ca unul ca Eriksson s-a reapucat de treaba taman la Notts County. La prima vedere, ar parea doar un mariaj financiar, un alt tun al „oportunistului” scandinav acum in varsta de 61 ani, insa nu-i chiar asa. County are acea aura cu totul aparte, in consonanta cu valorile absolute ale fotbalului englez, si anume traditia indelungata a jocului si pasiunea pentru fotbal, pentru culorile locale, pentru sustinerea clubului comunitatii, fie el cat de mic sau cu probleme. Iar County numai mic nu e, daca vrem sa vedem mai mult decat bani, rezultate, glorie, locuri fruntase.

Notts County e cel mai vechi club profesionist din lume si al cincilea ca vechime din istoria jocului. De fapt, fondat fiind in 1862, e mai batran chiar si decat The F.A., infiintata in 1863. Mai mult, alb-negrii in dungi verticale se numarau printre cele 12 grupari fondatoare ale Football League, cu a sa prima editie de campionat din istoria jocului, pe care o incheiau pe 11 in 1889. Mai apoi, erau sursa de inspiratie pentru ceea ce e si astazi trusoul lui Juventus Torino.

Pe de alta parte, County nu si-a depasit ulterior conditia de pioniera a jocului, ramanand oarecum in anonimat dar mereu cu acea poveste minunata a inceputului, pastrata in analele fotbalului. Doar un trofeu major, Cupa Angliei, si acela in secolul XIX. Apoi, un numar nedorit de retrogradari, 15, care, coroborat cu cele 12 promovari, o fac drept cea mai plimbata profesionista intre divizii. Din pacate, mai mereu intre cele inferioare. Si aici ajungem la Sven…

Caci Notts a incheiat pe 21 in 2008 si pe locul 19 in luna mai, de fiecare data in liga a patra. Adica aproape de locurile 23-24, retrogradante din fotbalul profesionist. Ei bine, la un club care doar de doua ori a reusit sa castige acest esalon patru, in 1971 si 1998, s-a inhamat Sven la lucru. Ca director de fotbal, secondat de sfatuitorul Tord Grip, mereu mana sa dreapta, si de preparatorul Svensson, un alt compatriot. Va reusi Sven minunea? Mai are suedezul charisma succesului?

Primii pasi spun da. In 25 iulie, 2-1 contra concitadinei Forest, din liga a doua. Amical – amical, dar la cata rivalitate e intre cele mai apropiate ca locatie cluburi profesioniste din Albion, a fost mai mult decat un amical. Meadow Lane, pe care County joaca din 1910, adica de aproape un secol, e la 300 metri distanta de mai faimosul City Ground, al lui Forest, dar – esential – peste apele raului Trent… Ca o paranteza, s-o fi numind arena lui Forest a orasului, „City Ground”, dar pozitionarea sa este inafara granitei lui Nottingham. Cu alte cuvinte, County e echipa orasului, gratie pozitionarii lui Meadow Lane pe malul „bun” al raului. Pana si in aceasta privinta, Notts County are „dosar” bun, mai cu fir de aur, pe masura sosirii unuia ca suedezul.

Iar startul in noua editie a fost aidoma celui al suedezului, la intoarcerea in Albion, in 2007. Adica la superlativ. 5-0 acasa cu Bradford City, cu 3-0 la pauza. Hat-trick al ex-puscariasului Lee Hughes. Lidera dupa prima etapa. „Macalendrii” zboara la inaltime. Intreaga poveste pare un scenariu de film. Desigur, Sven e doar director, supervizeaza, si victoria e a managerului Ian McParland, un scotian, de fapt al optulea marcator all-time al alb-negrilor, cu 90 reusite intre ’80 si ’89. Al doilea ar fi un anume Tony Hateley. Va surprind asemenea nume asociate cu clasata pe locurile 21 si 19 in liga a patra? Ei bine, Meadow Lane a magnetizat peste ani si alde Dixie Dean, Tommy Lawton ori Martin O’Neill. Iar de luna trecuta un tar intre antrenori, Sven Goran Eriksson.

Unde e Sven, se vorbeste de Premier League. Atat de bombastice sunt planurile alb-negrilor. Pare greu de crezut, la cat de sinistre au fost ultimele clasari ale clubului, dar Notts County se alinia la startul ultimei editii a vechii primei ligi engleze, in 1991, inaintea lansarii F.A. Barclays Premier League. Pe care trupa pe-atunci a lui Allardyce n-a mai prins-o, retrogradand din elita in ’92. De atunci, amar si lacrimi. Din aceasta vara, planuri si sperante.

Dupa 5-0, ti-ar putea fugi pamantul de sub picioare, mai ales cand clubul il are la carma pe unul ca Sven. O noua frumoasa fila de poveste, tipica fotbalului englez, e in tiparire pe una din micutele dar atractivele arene din insula. Trupe ca Notts County dau in felul lor mai multa culoare unui fotbal mult prea patronat de titlurile cu litere de-o schioapa legate de alde Ronaldo si bolizii sai gata de-a fi facuti zob de parapeti, ca de, asta e cand ai prea multi bani si nu si integritate pe masura, sa-i chibzuiesti. Sven va chibzui in schimb fiece pas, orice miscare sau transfer, si rezultatele vor aparea, neindoios. E doar o chestiune de timp…

Ziua 172. Ronaldo real si 6 puncte lui Poli, deodata

iunie 14, 2009

In istoria fotbalului, va ramane ziua recordului mondial pentru o suma de transfer. Ronaldo la Real, pe 80 milioane. Pare imens dar asta e valoarea pietii, la cat banet va genera prezenta lusitanului la madrileni.

In istoria fotbalului romanesc, va ramane insa mai ales ziua oferirii pe drept inapoi a celor 6 puncte. Multora nu le surade dar Poli le castigase pe merit in iarba iar locul 2, de vicecempioana, este just. Cu atat mai delicios, in detrimentul lui Dinamo. Mai e si nitica dreptate in lumea asta… Dar, dupa cum am spus, Dinamo nici n-ar trebui sa existe si sa reprezinte Romania in cupele europene. La competitii noi, Europa Cup, acelasi club de trista amintire, emanatie a haosului de la finele anilor ’40? Trebuia demult desfiintat!

Oricum, e vara lui Poli! Poli si Ronaldo in Champions League… Steaua ori Rapid nici macar pe un laturalnic drum european iar Dinamo, „retrogradata” joia. Ar mai fi ceva de zis? Nu prea. Dupa 20 de ani de asteptari, atasati altor 40 de minciuna fotbalistica socialista, imi permit luxul sa scriu „doar” atat pe marginea unui subiect gras si sa savurez clipa. In liniste. Intr-o tacere a satisfactiei fara comentarii si urale, ci doar cu observatia ca transferurile s-au petrecut intr-o aceeasi zi. De 80 de milioane, conforme cu bogatia pietei, respectiv de 6 puncte, o retrocedare justificata, strigator la cer de mult amanata.

Cand va fi oare retrocedat fotbalului romanesc spatiul nociv ocupat de alde Steaua si Dinamo? Cat le mai suporta pamantul si cand se va lua o decizie fireasca de voleibalare a relicvelor unui sistem grotesc la groapa istoriei?

Ziua 145. La discretia fanaticilor

mai 15, 2009

Eroii acestor randuri sunt suporterii din fotografia de pe frontispiciul blogului. Fanii care in 2005, la descinderea Glazerilor pe Old Trafford, au decis sa rupa randurile si sa-si creeze propria versiune idealizata a lui Man United. Fara sponsor in piept, cu numere de la 1 la 11, cu tricouri in versiunea retro, din vremuri cand „Diavolii rosii” cucereau initial Europa, in ’68, pe Wembley.

De cand au dat nastere lui FC United of Manchester, dizidentii au avut parte numai de promovari. Pe care le-au savurat, subliniind insa ca n-au intors spatele „adevaratei” United si nici nu-i poarta ranchiuna pentru triumfurile sub bagheta lui Sir Alex Ferguson. Ei doar s-au distantat de „regimul Glazer” dar, asa cum se explica si in revista The Red Issue, tin pumnii stransi campioanei Angliei. Asta insa de undeva de la distanta, din tribunele lui Bury, de la Gigg Lane, unde FC United of Manchester continua sa joace in chirie, pana la proxima raza aurita de soare. Cand, cine stie, un minuscul… Old Trafford va fi ridicat pe undeva, pentru dizidenti.

Dar unde vreau sa ajung? Ei bine, doar in acest sezon, dupa 3 promovari la rand, „veritabilii” s-au vazut stopati dintr-o noua ascensiune, incheind pe locul 6, primul sub barajul play-off, ratat dupa un 1-1 acasa, in ultima etapa, la fine de aprilie, cu Bradford Park Avenue. Pentru diluarea amarului sau nu, conducatorii lui FC United of Manchester au apelat la o oferta unicat in fotbal, si anume de a lasa la discretia suporterilor suma pe care doresc sa o plateasca pe abonamentul sezonier pe 2009-2010. Solutia e cu atat mai altruista cu cat, in paralel, la Old Trafford, niste zeci de mii de fani si-asa storsi de bani au fost impovarati cu inca o lira la pretul biletelor pentru viitorul sezon.

Veti spune ca o lira e o nimica toata. Intr-adevar. Dar se aduna… Inspirandu-se poate de la Radiohead, muzicieni ce si-au lansat online ultimul album cu oferta in premiera in industria de profil de a incasa cat cred de cuviinta admiratorii lor ca merita sa achite, asta incluzand si suma de… zero lire sterline, zero centi, diriguitorii amatoarei cu 4 ani vechime si-au pus gatlejul pe butuc, asteptand urmarile.

Gurile rele spun ca toata „schema FC United of Manchester” n-a prins la nivelul asteptarilor, estimarile initiale sugerand transhumanta mai multor dizidenti, de la Old Trafford pe Gigg Lane. Trei-patru mii, cam aici se invarte FC United. Practic, le e pusa loialitatea la incercare, taman in niste vremuri de restriste economica. Unii ar putea spune pas, gandindu-se la plati si chitante.

Dar poate ca FC United mizeaza tocmai pe capacitatea de a strange randurile a celor care s-au dovedit deja a fi suficient de tari, in 2005, cand renuntau la statutul si privilegiul de suporter pe Old Trafford. Anul trecut, pretul abonamentului sezonier a fost de 140 de lire. Acum, fanilor li s-a sugerat sa achite cat cred de cuviinta, dar ideal minim 90 de lire. Chiar si aceasta „podea” are un amendament, si anume ca daca unora le vine greu sa stranga si cele 90 de lire, sunt invitati la club, la o discutie. La o taina, la un ceai. Poate si o negociere…

S-ar putea ca din respectivele mii de dizidenti, ori unii dintre fotografiatii din peluza, sa plateasca mai putin decat cele 140 de lire achitate in 2008. S-ar putea insa, din contra, sa si pluseze, impresionati de gestul conducerii, de a le lasa o marja de manevra, sau gandind ca daca ar face aidoma altora, platind mai putin, s-ar trezi cu FC United in marsarier. Si cine-ar vrea asta!?

Un fan isi va lua de la gura o bere dar nu va intoarce spatele amatoarei cu patru ani vechime. Cred ca se vor achizitiona abonamente de la 141 de lire in sus. In majoritatea cazurilor. Si apropo de ce-am scris deunazi, pe tema deficitului „Diavolilor rosii”, la care se adauga continua crestere a pretului de intrare pe Old Trafford, n-ar fi exclus ca si mai multi deziluzionati sa schimbe macazul. Initial cateva mii, ieri unul, azi unul, maine unul, si tot asa…

Sub titlul Your Season Ticket, Your Choice, pagina online www.fc-utd.co.uk anunta noua campanie radicala a The Board, conducerea lui FC United, sugerand fanilor ca acoperirea pierderilor financiare din ultimele doua sezoane nu se doreste a fi facuta, mai ales in actualul climat economic, printr-o crestere unilaterala a pretului de acces pe Gigg Lane. Daca politica va da roade, ramane de vazut. Cert e ca FC United nu creaza un precedent doar in UniBond Premier Division, unde evolueaza la nivelul 7 al piramidei, ci in intregul fotbal englez.

Inca o dovada ca spre baza piramidei lumea e cu picioarele pe pamant si lucrurile sunt mai normale, firesti, cu o evidenta empatie pentru om. Suporterul cu fular de la Gigg Lane nu e consumator si cumparator, ci in primul rand iubitor de fotbal si fanatic dupa rosu-negru-alb. La Old Trafford, cel ramas pe baricade e client de muls… 

Iar in vreme ce „clientii” se pregatesc de Roma si corida cu Barcelona, „dizidentii” vor lua aer proaspat pe Olympiastadion din Stockholm, la un amical cu Djurgarden. Nu toate drumurile duc la Roma… Vor curge mai multi pasi din toamna spre Gigg Lane? Si pe cate lire?

Ziua 120. Submarine nu doar galbene

aprilie 21, 2009

Cine promoveaza? Care merg la baraj? Cine pica? E vremea palpitatiilor in ligile inferioare din Albion, multe raspunsuri fiind anticipate de cateva verdicte vremelnice si unele indicii. Dar mai presus de toate persista senzatia ca sistemul competitional cu baraje de promovare e un rau mai mult decat necesar, daunator inimilor slabe insa primordial in mentinerea efervescentei si sanatatii unor divizii jucate pana la ultima picatura de energie din mai. Iar nume dintre cele mai sonore ori surprinzatoare se regasesc intre cluburile implicate in duelurile pentru promovare ori retrogradare. Vanzoleala e maxima si mai nimeni nu e scutit de deranj. Dar hai s-o luam de sus in jos…

 

In lunea Pastelui protestant s-a confirmat faptul ca o penalizare de 30 de puncte la startul sezonului e piatra de moara, Luton Town retrogradand din liga a patra si implicit din fotbalul profesionist, dupa un 0-0 cu Chesterfield. O prima ecuatie rezolvata, vremelnic, in 13 aprilie. Dar si o imediata autoincurajare, rostita la necaz de Mick Harford, manager al “Palarierilor” recent triumfatori pe Wembley, in Cupa ligilor a treia si a patra: “Am picat dar exemplul e Doncaster. Ca si noi, ajunsa nu demult in esalonul cinci dar acum jucand in divizia secunda”. Adevar graieste. In diviziile tuturor posibilitatilor, o multime de cluburi traiesc aceste ultime etape pe muchie de cutit.

 

Nu doar Doncaster s-a plimbat recent nebuneste cu liftul intre divizii. Charlton Londra, prim-divizionara intre 2000 si 2007, va juca din august in liga a treia iar “Sfintii” de la Southampton, retrogradati in 2005 dupa 27 de ani neintrerupti in elita, i-ar putea urma. Scenariul e cu atat mai socant cu cat intr-un anumit 31 martie 2007 Southampton castiga cu 6-0 in deplasare la Wolves. Care “Lupi” de la Wolverhampton Wanderers se intorc acum in Premier League, unde mai jucasera recent si in editia 2003-2004. Doar mentionand faptul ca pentru managerul Mick McCarthy, fost capitan si selectioner al Irlandei, promovarea e bifata la finele unui sezon in care ferventul sau critic, Roy Keane, un fost elev la “verzi”, si-a frant gatul la prima sa incercare, cu Sunderland, mai notabil de subliniat este insa faptul ca euforia elevarii in Eldoradoul cosmopolit al elitei ar putea fi iute scurtcircuitata, iar exemplele sunt garla.

 

Ca si Wolves, ar mai fi Derby, Sheffield United, Watford, Crystal Palace, Norwich si Leicester, care in ultimii ani, din 2003 incoace, n-au rezistat mai mult de o editie in Premier League. O explicatie vine de la Ray Houghton, fostul mijlocas irlandez al lui Liverpool sau Villa, care a sesizat nivelarea valorica in jos a esalonului doi, benefica spectaculozitatii si competitivitatii Championship, mai “stransa” ca niciodata, cu numeroase echipe aspirand la accederea la baraj, dar lovind ulterior, odata nou-promovatele izbindu-se de rigorile elitei. Tinerii Ebanks-Blake si Kightly, plus masivul Iwelumo, au adunat 49 de goluri pentru “Lupi”, dar vor avea ei oare dintii la fel de ascutiti in Premier League? McCarthy stie deja raspunsul, din experiente anterioare, si l-a imprumutat din elita, de la Villa, pe Marlon Harewood, poate cu gandul unei permanentizari.

 

La fel, rezistand ce-i drept doi ani, Ipswich Town a realizat rapid, in 2002, ca elita-i o palarie prea mare, desi fosta castigatoare a Cupei UEFA izbutise dupa promovare sa mai dea o raita prin aceeasi competitie europeana. Reading, o elevata in premiera, a copiat-o cu cele doua sezoane de aer tare, curmate brusc anul trecut, cand invingea cu 4-0 in deplasare la despartirea de Premier League! Ei bine, pe 3 mai, in duminica ultimei runde a ligii a doua, Reading va primi vizita lui Birmingham City, care castiga si ea cu 4-1 la retrogradarea de anul trecut din primul esalon, rivalele din Anglia “centrala”, Midlands, fiind acum in morisca revenirii in elita.

Cat de urias e pasul intre Championship si Premier League o sugereaza soarta trupelor din Birmingham, City respectiv West Bromwich Albion, care au reusit laolalta 5 promovari din 2002 incoace, urmate uneori si dupa un an de retrogradari. Iar Albion, lanterna rosie a elitei, ar putea face rocada cu City. Ametitor.

 

Totusi, ar exista si un contraexemplu. Nou-promovatele din anul 2001, si anume Fulham, Blackburn si Bolton, si-au pastrat de-atunci statutul de prim-divizionare, uneori cu chiu cu vai, dar elevarea lor in bloc, urmata de consolidarea in elita, a oferit pilde demne de urmat. Manchester City n-a mai retrogradat de la sosirea in Premier League, in 2002, nici Portsmouth, promovata in 2003, ori West Ham si – incredibil – Wigan Athletic, ajunse la masa bogatilor in 2005. Si o mentiune in plus pentru Bolton Wanderers si West Ham. Cele doua au rezistat desi promovarea o reuseau la baraj, triumfand in finale impotriva aceleiasi Preston North End, semn ca gruparile elevate via play-off n-ar fi neaparat victime sigure. De fapt, nici o regula nu sta in picioare cand e vorba de plimbarea dintr-o divizie in alta…

 

Si apropo de promovarea in urma fascinantelor baraje, statistica de la intrarea in noul mileniu incoace spune ca locul 3 in ierarhia finala a Championship e pasaportul cel mai sigur spre elita. Hull devenea anul trecut a cincea echipa prinzand “bronzul” care sa ajunga in Premier League via-baraj, dispunand de Watford, ocupanta locului 6 la final, in semifinala tur-retur si de Bristol City in finala de pe Wembley. Comparativ, cluburile incheind campionatul pe locurile 5 si 6 au promovat de cate doua ori, in vreme ce pozitia a patra a adus ghinion absolut.

 

Asadar e plin de… submarine care au mai iesit la suprafata, insa ar fi doua, si inca galbene, ca in cantecul Beatlesilor, Yellow Submarine, ce au imersat subit iar acum incearca din rasputeri sa revada zapezile de altadata. Wimbledon AFC si Leeds United n-au in comun doar galben-albastrul, prezenta in teren pentru ani buni a “durului” Vinny Jones, ce trecea intr-un intermezzo de la londonezi la Elland Road in 1989, si excluderile sau depunctarile rezultand in retrogradari, ci si experienta duelurilor directe in Premier League.

 

In 18 martie 2000, in ultimul lor joc direct in prima liga, Wimbledon deschidea scorul la Leeds in minutul 2, finalmente Bakke, Harte si Kewell intorcand rezultatul la 4-1, United calificandu-se de pe locul 3 in Champions League iar londoneza retrogradand de pe antepenultima pozitie. Mileniul trei a fost insa nemilos cu cele doua.

 

Leeds ajungea sa retrogradeze pana si din liga a doua, cu o penalizare, iar anul trecut, datorita uneia si mai mari, de 15 puncte, rata in favoarea lui Forest promovarea automata, ce ar fi fost acontata la doar un punct in urma campioanei esalonului trei, Swansea. Sfarsita la baraj, Leeds pierdea cu 1-0 finala cu Doncaster, episod de care n-ar vrea sa-si reaminteasca, mai ales acum, cand un alt baraj pare a o paste.

 

Mereu in ascensiune dupa ce s-a regrupat la baza piramidei fotbalului englez, promovand succesiv, Wimbledon AFC a jucat sambata in deplasare la rivala locala din sud-vestul Londrei un derby avand miza accederii in liga a cincea, prima sub profesioniste. Lideri uneori si distantati, “Domnii” galben-albastri au fost ajunsi recent pana la o diferenta de 3 puncte de vecinii de la Hampton&Richmond, care pierdeau anul trecut promovarea in finala barajului, 0-2 cu Eastbourne Borough. Acum, nou-promovatii de la Wimbledon au avut curajul de a le reteza visele, meciul cheie al sezonului in seria sudica a esalonului sase, Blue Square Conference, incheindu-se sambata 1-1, Quarm 52 – Main 82. Asadar Wimbledon in Blue Square Premier deja inaintea ultimei etape, semn ca si submarine galbene copiaza cu folos nebuneasca navigatie a altora intre divizii…