Archive for Iulie 2009

Un roman smotoceste „Cotofenele”

Iulie 27, 2009

Pe cand AFC Wimbledon si FC United of Manchester se duelau amical la Kingstonian, in coltul opus al Londrei, din nord-est, un roman proaspat transferat la Leyton Orient, trupa de liga a treia, contribuia ca titular la demolarea lui Newcastle United: 6-1. Un rezultat neverosimil, fie si intr-un joc de pregatire, fie si in cazul diminuarii distantei intre adversare, cu „Cotofenele” de-acum cazute in esalonul doi.

A fost o sambata cu soare pentru Londra si gruparile ei „mici”. O sambata insorita si pentru Adrian Patulea, care, sosit acum nici un an din fotbalul romanesc, la Lincoln City, in liga a patra, a progresat deja o treapta, urmand sa evolueze cat de curand in Coca Cola League One, liga a treia. La Lincoln, in nord-est, a strans 11 goluri in 31 de aparitii, un procentaj foarte bun, tinand cont ca atacantul a inceput 14 jocuri din postura de rezerva.

N-a mai fost cazul sambata, cand fostul international galez Geraint Williams, un fundas la vremea sa, acum nou antrenor la Leyton Orient, in locul lui Martin Ling, l-a titularizat in avanposturi. Iar la 1-0, pe o minge lunga, pressingul lui Patulea a dat roade, Beye comitand hent in careu iar londonezii desprinzandu-se la 2-0, de pe punctul cu var. Problematicul Barton avea sa reduca din handicap, 2-1 la pauza, dar „Cotofenele” n-aveau habar ce soarta le va fi rezervat repriza secunda. Fara Patulea, inlocuit intre reprize cu Jarvis, atacant folosit in campania precedenta, „Orient” s-a desprins finalmente la… 6-1.

Semne bune anul are si chit ca liga a treia e acum navigata de fosti bibani de ape dulci ca Leeds, Southampton, Charlton ori Norwich, ca sa amintesc doar cateva recente prim-divizionare, exista un loc sub soare si pentru est-londoneza Leyton Orient. O sansa asadar pentru Patulea, sa mai urce o treapta. I s-a alaturat si James Scowcroft, un varf cu meciuri in picioare in Premier League, pendulat pe la Leicester, Ipswich ori Crystal Palace. Scowcroft e din alta generatie, la apus, dar ii poate starni apetitul romanului, in privinta fotbalului de elita. De ce nu?

Ar fi cea mai frumoasa si inaltatoare poveste, sa auzi de un fotbalist roman fara nu stiu ce carte de vizita, strapungand competitivul fotbal insular, acolo unde alde Mutu finalmente claca lamentabil, in ciuda startului cu surle si trambite. Patulea parca a tasnit de nicaieri, avand de partea sa avantajul anonimatului. Se poate concentra pe esenta pur fotbalistica a jocului, fara a fi sufocat de patalamaua celebritatii.

Iar scorul de tenis de sambata, chiar daca ofera mai degraba masura gaurilor de cascaval din pieptul „Cotofenelor”, despuiate de la cap, unde conducerea n-are inspiratie nici macar in privinta alegerii unui antrenor, si pana pe linia portii, unde in absenta cedatului Given e un Krul la fel de inocent ca si cei 10 rataciti din fata sa, da insa sperante ca Orient se poate bate de la egal la egal cu favorite abia cazute din divizia unde se regaseste Newcastle. Geraint Williams a mai „comis-o” si la carma micutei Colchester United, cea cu pana mai ieri cea mai mica arena dintre profesioniste, Layer Road, pe care o cocota si chiar mentinea recent in Championship, divizia „Cotofenelor”, asa incat „Orient” poate visa frumos.

Din 8 august, Patulea va avea ocazia sa mai puna pe picior gresit si alti fundasi ca Beye. Si cum in zona Leyton traieste o crescanda comunitate romaneasca, s-ar putea chiar ca Adrian sa tasneasca vertiginos la capitolul faima. Un fan-club, urari de succes, pumni stransi pentru norocul unui compatriot, un pelerinaj prin League One si sperante pentru alte goluri. Cu aplauzele cuvenite. Se poate! Sigur ca se poate. Cine-ar fi zis de-un 6-1!? Balonul e rotund si calculele se fac pentru a fi infirmate.

Momentan, in lipsa jocurilor oficiale, presa insulara puncteaza si elemente de culoare, povesti cu farmecul fotbalului de odinioara. Asa a ajuns sa se refere mai pe-ndelete la Leyton Orient. Caci la Brisbane Road se lansa in fotbalul profesionist cel ce avea sa devina primul selectionabil de culoare din istoria reprezentativei Angliei. Lawrie Cunningham, „aripa”, a pornit de la „Orient”, in ’74, iar apoi, in urma cu 30 de ani, a fost primul recrut englez al lui Real Madrid. Si se implinesc doua decenii, din iulie ’89, cand Cunningham pierea tragic intr-un accident rutier, in capitala Spaniei. Trista poveste isi are izvoarele in estul Londrei, unde a infipt ancora Patulea.

Cu concursul romanului, s-ar putea ca presarii sa se intoarca din august incolo pentru vesti fierbinti, de actualitate, cu un inedit marcator de peste mari si tari. Hai baiatule, baga-le-o in ate, cu siretul, spitul sau capul, si spune-le ca ai pornit de jos, de la zero, cu toata corvoada indoielii in privinta reusitei pe umerii tai. Multi altii au fost adusi pe cal alb, descalecati cu pompa si ingropati de cat banet li s-a varat din start in buzunare, balast ce li s-a urcat la cap. Picioarele pe pamant, joc de glezne si ochii pe „obiectul muncii”. In ate cu ea! Alte specii de „Cotofene” se pot dovedi prazi usoare. Curaj…

De urmarit. Un prim hop, la debut, la Bristol, in fieful „Piratilor” Rovers. Apoi prima infatisare acasa, cu Oldham, acea Athletic din conurbatia Manchester candva, la inceputul deceniului trecut, prim-divizionara plus semifinalista de Cupa Angliei pierzatoare la rejucare plus triumfatoare pe Wembley in ultimul act al Cupei Ligii. Adrian chiar ca incepe sa se invarta in cercuri selecte.

Din peluza lui ManU, la AFC Wimbledon 2 – FC United 0

Iulie 26, 2009

Acum zece ani, fanii reuniti sambata undeva in sud-vestul Londrei pentru a-si incuraja echipele non-profesioniste, se intreceau in coruri de scandari la dueluri in Premier League. De exemplu la ultimul lor joc in campionat.

Se intampla in 26 februarie 2000, in runda a 26-a din elita, pe Selhurst Park din sudul capitalei… Ca si in tur, la Old Trafford, unde Wimbledon deschidea scorul prin Walid Badir iar Jordi Cruyff stabilea rezultatul final, 1-1, si in Londra „Domnii” au punctat primii, ba chiar in minutul 1, prin Euell, acelasi Cruyff junior egaland iar punctele impartindu-se… 2-2. Asadar galben-albastrii sud-londonezi, carora le palise intre timp aura de „Gasca nebuna”, nu cedau campioanei la zi a Europei! Insuficient insa pentru a evita retrogradarea, dupa destui ani buni petrecuti in elita. Campioanei ii erau insa suficiente remizele, pentru a-si apara titlul cu un avans de 18 puncte, gratie celor doar 7 egaluri si 3 esecuri inregistrate…

Ei bine, din februarie 2000 s-au scurs mai bine de noua ani iar socurile la care a fost supusa mai apoi Wimbledon plus dezamagirea unor fani ai lui Manchester United cu preluarea clubului de catre familia Glazer au dus la crearea unor noi grupari, pornind de la zero, de la baza piramidei fotbalului englez, si cladite din temelii de suporterii loiali, a caror initiativa, ca intre dizidenti care se respecta, a fost si de a permanentiza un duel amical, in verile pregatirilor competitionale.

Iar amicalul pe 2009 a avut loc sambata, pe arena lui Kingstonian, cumparata de fanii lui Wimbledon pentru noul lor club cocotat deja in liga a cincea, prima sub profesioniste. The Fans Stadium, un nume foarte potrivit. Nici ca se putea mai bine ales.

Biletul de intrare la amicalul intre non-profesionistele AFC si FC United, din Blue Square Premier respectiv UniBond League, renascand din propria cenusa dupa ce acum un deceniu puteai citi de "Domnii" prim-divizionari si surprizele ce le ofereau unor favorite ca Man United

Biletul de intrare la amicalul intre non-profesionistele AFC si FC United, din Blue Square Premier respectiv UniBond League, renascand din propria cenusa dupa ce acum un deceniu puteai citi de "Domnii" prim-divizionari si surprizele ce le ofereau unor favorite ca Man United

A fost doar un joc amical dar, datorita conotatiilor sale si semnificatiilor adanci ale regenerarii pe baze etice a gruparilor, a fost de fapt mult mai mult decat un amical. Demn de luat in considerare. Cu trenul si la pas, am descins undeva in preajma Kingston Road, ce te scoate din Londra spre sud-vest, si am consemnat mai mult decat un banal 2-0. Dintr-un colt al peluzei ocupate de fanii lui FC United of Manchester. Dintr-un colt al peluzei ocupate de suporteri tineri, de varsta a doua sau chiar varstnici, dar mai ales la vreo 40-50 de ani, si care, esential, pana acum nici un… cincinal asistasera la nenumarate jocuri ale marii United, de undeva de pe Old Trafford. Un mini-reportaj dintre fani dizidenti ai lui Man U, trecuti de pe Old Trafford la FC United, dar care tot raman cu clubul mama in suflet. Doar ca nu vor s-auda de Glazer, preluarea din 2005 si indatoririle ulterioare…

Opinez ca, tinand cont de principiile de natura noncomercialista si noncorporatista vizavi de industria fotbalului a fanilor celor doua mici grupari in ascensiune, amicalul de sambata n-ar fi crescut in incrancenare nici in cazul unui joc oficial. Si asta nu pentru ca fotbalistii s-ar fi menajat, ceea ce nu e deloc cazul, prestand acelasi joc barbatesc, caracteristic insularilor, ori pentru ca suporterii s-ar fi „inmuiat” peste ani, de pe cand scandau intreg repertoriul la meciuri pe bunicele sute de mii de lire, cu miza mare, ci pentru simplul motiv ca AFC si FC United se simt oarecum in aceeasi barca, mai degraba aliate in crezuri si simtiri decat despartite de rivalitati ce, in cazul lor, dureaza exact 90 de minute. De fapt, cum o sugereaza si amicalul de sambata, sunt cluburi prietene, aliaj al experientelor traite in ultimul deceniu. De la aceasta idee ar „curge” in ansamblu partida din weekend, cu intreaga sa ambianta.

Comparativ cu incrancenarea interesata si tensiunea latenta din peluzele de Premier League, fanii rivali de sambata pareau „cazuti” din fotbalul altor vremuri, apuse in esaloanele superioare, desi traisera asemenea timpuri. Mai de moda veche, niste nostalgici incurabili, cu tot farmecul irezistibil oferit de asemenea inclinatii. Ramanand fideli principiilor si crezurilor lor, despre cum ar trebui sa „curga” lumea fotbalului veritabil, departe de panourile publicitare electronice, in culori tipatoare, un sirag nesfarsit de nume de firme, sponsori…

Pe arena Kingstonian, al carui gard de beton spre artera principala era acoperit de uriase steaguri simbolizand fratia dintre AFC Wimbledon si Busan, fluturand in vant sub tablia cu proximele jocuri, si anume Kingstonian contra Fulham XI respectiv AFC versus West Ham, panourile publicitare sunt – se putea altfel? – cele vechi si de demult. Cel din dreptul liniei de centru, cu  numele gazdei, sigla clubului si numele Football Manager. Popularul joc interactiv.

In spatele panourilor, patru tribune separate, acoperite si cu locuri in picioare, cu exceptia celei principale. Golasa intr-unul din colturi, dat fiind si pretul mai mare al biletelor, comparativ cu accesul la peluze. Iar in tribune, fani sadea. Trecuti prin purgatoriul fotbalului-comert.

In peluza lui FC United, calatori din Manchester, cu accentul de rigoare si cu tricouri ce-i deconspirau… In general in alb sau rosu ori intr-o combinatie adecvata de culori. F**k Glazer, intr-un chenar rosu. Ori mesajul confirmand conceptul de a fi liber sa faci ceea ce vrei. Liber sa intorci spatele unei Manchester United preluate de proprietari care au incarcat-o de datorii ca pe magarus, si sa imbratisezi ideea a ceea ce ti-ar fi placut sa fie albia clubului mama. Secata. Cu pieptul „gol”, doar tricourile de joc ale lui FC United. Din nou, chestie de principiu. Fara sponsor!

Ce scrie in piept, iese si pe gura. In cor. Cantecelele sunt pe liniile melodice ale celebrelor grupuri „indie” din Manchester care au remodelat imaginea urbei in aceeasi perioada in care United se regasea, dupa ani de bajbaieli, sub bagheta unui proaspat Alex Ferguson. Fanii s-au „copt” existential si fotbalistic purtandu-si pasii spre Old Trafford pe cand in oras muzica unor The Stone Roses sau Inspiral Carpets lasa gura apa industriei de profil din insula. Erau vremuri interesante in Albion si mai ales in Manchester, care renastea in epoca postindustriala, vremuri pe care fanii trecuti intre timp in aceasta inedita dizidenta nu le-au uitat.

Refrenele ca refrenele dar mai cadeau ca din senin si scandari. Gerrard e vinovat, bubuia din peluza estica, a „unitilor”. Sau Argentina. Care e dedesubtul, n-am intrebat. Repertoriul lor, secretul bucatariei interne. N-as zice ca ar avea de-a face cu Tevez. Mai degraba Maldivele decat Carlos. Dar asta e rafuiala lor.

Tricouri, scandari si, pe masura, steaguri. Bannere. Cu care a fost tapetata intreaga peluza. Fanii iti lasau impresia ca sunt inruditi, daca nu chiar frati de cruce. Unii erau preocupati doar sa converseze. Se pupau candid, ca la o placuta revedere. Palavrageau, cu spatele la amicalul prevestind un alt sezon cu asteptari de promovare. Isi impartaseau temerile, de exemplu despre un cunoscut comun atins de gripa porcina. Multe fire albe. Calvitie. Riduri de expresie. Oameni ce s-au implinit frumos, arzand lumanarea uneori la ambele capete. Pasionati de fotbalul lor, chiar daca au schimbat emblema campioanei United cu cea nu mult diferita a „inventiei” tematice FC United. Urcata in liga a saptea si inca sperand mai sus. Pe unele tricouri ale unor doamne bine scria chiar maxima infirmata, „Nu-i va prinde nici Craciunul”. Lumea fotbalului mare, „cunoscatorii”, rautaciosi de pe diverse drumuri sau chiar creduli in cursul deviat al campioanei, spusesera probabil la vremea lansarii noii entitati ca va muri in fasa. Nu i-au dat nici prima zapada si iata ca au trecut ani… Cu cateva promovari! Iar cei luati in deradere, desconsiderati, n-au ratat prilejul sa taxeze indiscretia, prin imprimeuri. Ce dragut.

Ce club de liga a saptea din lumea asta larga ar strange la peste 300 kilometri, in deplasare, o intreaga mica peluza? Greu de zis. La statie se anunta ca am fi 1.773 de platitori. Deloc rau, pentru o confruntare intre o nou promovata in liga a cincea, Blue Square Premier, si o trupa de-a saptea. Mai entuziasti sunt oaspetii, chiar si confruntati cu irosirea unui penalty. E doar un amical. Si, oricum, e doar un joc. Fotbal. Entuziast e si numarul 19, Haydon, un nume legat de fosta resedinta „originala” a vechii si decimatei Wimbledon. Haydon e de fapt mascota, nu ma intrebati ce animalut. Dar plin de viata, tinand ritmul imnului Ole Ole Ole Ole/We are the champs, We are…, din percutii cu capacul unui mare tomeron vertical. In vazul intregii tribune, pe esplanada „principalei”. Apoi a dat tura arenei, imbratisandu-se si impartind bezele inclusiv cu incercatii incaruntiti „uniti”.

Fratia actuala ma duce cu gandul la imaginea acelorasi fani, luand acum 15 ani sa zic drumul lui Selhurst Park ori Old Trafford pentru dueluri cu „saft”, de elita, intre alde Vinny Jones contra Andrei Kanchelskis. O tempora.  Putin le pasa ca au fost nevoiti, din principiu in cazul lui FC United ori din nevoi, in cazul lui AFC, s-o ia de la zero. Ba sunt chiar mandri cu statutul lor. Nealiniati. Ori mai bine zis aliniati fotbalului in varianta sa pura, geniala, putin atinsa de tentacula sportului-afacere.

Le studiez expresiile faciale si sesizez eliberarea de constrangerile dogmei fotbalului modern, comercial-publicitar. Pe care, e clar, nu mai dau doi bani. Ba unii dau, mai trec pe la Old Trafford, dar cat sa constate, cum aud, ca „United trebuie sa tot castige, pentru a strange banii sa-si acopere datoriile”. Si-mi aduc aminte de abtibildul vazut undeva in Manchester, lipit probabil de fani cu aceeasi orientare. In rosul dragostei, We love United. In negrul abisului, We hate Glazer. Cam la atat se rezuma existenta lui FC United. Fanii sunt actionari si implicit proprietari, au cuvantul lor. La United nu mai aveau un glas. Scepticii erau chiar purjati de pe Old Trafford, pentru exprimarea libera a opiniilor. Liberate? Democratie? Pufniti in ras, dar pe ascuns, va rog. Ca doar se filmeaza.

Dupa pauza, se marcheaza. AFC Wimbledon isi intra in rolul gazdei din esalonul superior, aflata cu doua saptamani inaintea debutului in Conference, chiar aici, contra lui Luton Town. Altadata, in deceniul trecut, un joc de prima liga, intre cluburi oarecum nonconformiste. „Gasca nebuna” contra „Palarierilor”. Chestii de mansarda, cu incapatanarea de rigoare. „We are The Dons” scrie pe unul dintre bannerele din peluza opusa, a fanilor gazdelor si, imi spun, ar fi la fel de savuros sa asist la amical din randul respectivilor temerari suporteri.

Daca e 1-0, e loc si de 2-0, copie la indigo, in ultimul minut. Tesatura pe dreapta, centrare in gura portii, gol. Mai presus de rezultat, strangerile de maini intre cele doua tabere, cu antrenorii invitati la o reuniune in receptia stadionului, in scopuri nobile. Caritabile. Fanii aplauda indelung iar jucatorii raspund, intr-un tur de onoare. Invingatori si invinsi. Contribuind la succesul fotbalului in forma sa pura. Impuritatile permeaza ambianta unor amicaluri televizate, mai „importante”, prin Asia ori Africa de Sud. Acolo unde se joaca in piept cu aig (inca?) ori etihad. Fotbalul mileniului III, cel de aproape 200 de mii saptamanal, in bocancii unui star. Stea?

Steaua lui AFC si FC United straluceste frumos. Si e purtata in suflete de patimasi pentru care fotbalul cu care cresteau acum trei-patru decenii e mai presus de victoriile cu trofee ce doar alimenteaza jocul modern, pe datorie, cinic si rece la suflet dar luand fata cu reclamele tipatoare.

AFC Wimbledon 2, FC United un penalty ratat si o bara din lovitura libera. Sezonul bate la usa, chiar si in ligile mici. La Kingstonian, printre altele, vor poposi in august candva prim-divizionare ca Luton ori Oxford, cu care „vechea” Wimbledon se batea in „vechea” elita, masurat numita First Division. Acum totul e Premier, ultra si extra. Vorba aceea, imprimata pe tricoul fanului indarjit impotriva creditatului in numele clubului sau de suflet. F**u-i. El se va multumi cu UniBond si deplasari locale. Europa e pentru cei ramasi la Old Trafford. Iar Londra, in acest context, a fost o adevarata aventura. La care au raspuns sute. Frumos. Inaltator. O pilda demna de urmat. Usor de zis, aproape imposibil de abordat, pe alte meleaguri.

Despre Olimpiade si nu doar, cu maratonistul-ziarist de limba chineza Hiu-yeung Chong

Iulie 18, 2009

Vara trecuta, la Beijing, Constantina Dita cucerea aurul olimpic pentru Romania in proba feminina de maraton. Recent, in 12 iulie 2009, atleta romanca a onorat cu prezenta postura sa de cap de serie in principala intrecere gazduita de Londra pe distanta de 10 kilometri, si anume British 10K, concurs ce ne duce cu gandul atat la Virgin London Marathon, din 25 aprilie 2010, o competitie Fata Morgana pentru Dita, cat si la Jocurile Olimpice din 2012, gazduite de capitala britanica, unde aurul olimpic va fi tintit de invinsele romancei pe taram asiatic, recordmana mondiala Paula Radcliffe si tanara chinezoaica Zhu Xiaolin. 

E drept, multe se mai pot intampla pana atunci, de la accidentari pana la recuperari, intregi cicluri de pregatire, chiar viitorul apropiat oferindu-ne doua evenimente majore, cu Campionatul Mondial IAAF de atletism, in a treia saptamana din august, la Berlin, iar de interes in special pentru Romania, Maratonul Bucuresti, din 18 octombrie, aflat la a doua sa editie si la o saptamana dupa editia cu numarul zece a Maratonului Timisoarei, organizat de Atletic Club Maraton din localitate, www.maraton.ro

Ca si la finele lunii mai, in ultima zi de luni, libera de Bank Holiday in Regatul Unit, cand centrul Londrei a facut loc intrecerii pe 10 kilometri in colaborare cu asociatia caritabila BUPA, si la care am surprins acest cliseu cu fruntasi ai cursei, campioana olimpica Dita s-a aliniat la start in calitate de principala invitata a intrecerii si cu ocazia mai importantului eveniment British 10K, tot pe 10.000 metri, din 12 iulie

Ca si la finele lunii mai, in ultima zi de luni, libera de Bank Holiday in Regatul Unit, cand centrul Londrei a facut loc intrecerii pe 10 kilometri in colaborare cu asociatia caritabila BUPA, si la care am surprins acest cliseu cu fruntasi ai cursei, campioana olimpica Dita s-a aliniat la start in calitate de principala invitata a intrecerii si cu ocazia mai importantului eveniment British 10K, tot pe 10.000 metri, din 12 iulie

Dita a incheiat pe locul 11 in British 10K, in care a alergat cu numarul de concurs F1, inregistrand 34:30, la 11 secunde in urma britanicei Kat Grimmitt si la 36 secunde dupa Catherine N’dereba, din Kenya, invingatoare intre femei respectiv a saptea in ierarhia generala, cursa fiind castigata de sotul ei, Cyrus N’dereba, M1, in 30:19.

In acest context, am dialogat cu Hiu-yeung Chong, ziarist din Hong-Kong de limba chineza ce corespondeaza din Marea Britanie pentru publicatiile South China Morning Post, Hong Kong Economics Journal, CUP Magazine si Mingpao, semnand lunar o rubrica dedicata concursurilor de maraton, la care participa cu regularitate.

L-am intrebat pe Chong despre sansele lui Zhu Xiaolin de a-i urma Constantinei Dita la medalia de aur, cu ocazia maratonului olimpic londonez din 2012, iar jurnalistul a subliniat ca multe depind de felul cum vor progresa atletele, avand drept punct culminant Jocurile Olimpice din 2012. “Sper ca Zhu sa nu sufere accidentari dar cred totusi ca si la 28 de ani tot foarte tanara va fi pentru o asemenea proba, in timp ce principala sa contracandidata va fi tocmai veterana Paula Radcliffe, in conditiile in care aceasta isi va reveni complet. Ar fi ultima sansa pentru Paula, care va da totul in lupta pentru aur, in fata propriilor suporteri.”

La Beijing, tanara Zhu Xiaolin a incheiat pe locul 4, la 32 secunde in urma invingatoarei Dita si dupa o alta alergatoare din China, care a cucerit medalia de bronz, performantele lor neprovocand insa dezamagirea in randul sustinatorilor chinezi, dupa cum a explicat Chong. “Ei sunt mai interesati de tenis de masa si sarituri in apa decat de maraton, care n-are aceeasi priza la public. De aceea chinezii n-au avut mari asteptari de la proba de maraton si n-au luat rezultatele ca pe un esec.”

Per total, China a obtinut o salba de succese la Olimpiada de anul trecut, Chong fiind de parere ca stacheta performantei va fi extrem de greu de mentinut in 2012, pe taram britanic. “China a intercut asteptarile in 2008, a fost exceptionala in numeroase discipline, asa incat exista mai mari sanse pentru un regres, decat pentru progres. Iar echipei chineze ii va fi mult mai dificil sa apere pozitia intai cucerita la Beijing, unde a evoluat pe teren propriu. E o alta situatie dar oricum se va prezenta din nou bine. Iar ca organizare, Londra ar putea plusa doar la capitolul creativitate, in conditiile in care Beijingul e superior in plan financiar.”

In privinta probei de maraton, China abia recupereaza handicapul dat de traditie. “Majoritatea chinezilor sunt prea preocupati sa munceasca si sa castige bani, pentru a fi interesati de maraton, ale carui virtuti nu le inteleg si nu le apreciaza, intrebandu-se de ce se alearga pe o asemenea distanta uriasa. Pot spune ca proba de maraton e inca subdezvoltata in China, de exemplu comparativ cu Europa, avand doar cateva competitii internationale anuale gazduite acolo, insa pare a prinde iute teren. Tot mai multe concursuri sunt lansate si in China!”

La randul sau un maratonist, Chong mi-a destainuit din estimarile colegilor sai de concurs ca maratonul din Tokyo este pe acelasi calapod al organizarii si popularitatii cu cele din Londra sau Berlin, cotate intre primele cinci ale lumii. “Am alergat maratonul din Singapore, al doilea ca importanta din Asia, care are dezavantajul climatului umed si al temperaturilor ridicate la ora concursului. Am concurat si in Hong Kong si Tailanda.”

Iar dupa ce s-a tot antrenat pe cont propriu, nu multe fiind cluburile atletice amatoare in China, si a concurat pe taram asiatic, Chong a reusit un adevarat tur de forta anul trecut, cu sase participari la maratoane europene, si anume Barcelona, in martie, Paris, in aprilie, Tromso, in nordul Norvegiei, cu ocazia solstitiului de vara si al “noptilor albe”, la lacul Loch Ness in octombrie, si Nisa – Cannes pe Riviera plus Florenta, in noiembrie. Anul acesta, in calitate de corespondent, va informa de la pitorescul Marathon de Medoc, gazduit in fiecare luna septembrie de Bordeaux, si unde participantii si publicul pot degusta vinurile locului.

“Maratoanele europene sunt mai frumoase si mai bine organizate, in stil profesionist, decat cele asiatice, dandu-li-se importanta cuvenita, de exemplu in privinta marjei de timp, mai larga in Europa, pentru a li se da cat mai multor concurenti sansa de a incheia cursa, de a avea satisfactia si bucuria trecerii liniei de sosire. In contrast, in Hong Kong limita de timp e de 5 ore si 30 minute, autoritatile considerand ca fluenta traficului este mai presus de incercarile participantilor, dintre care multi nu s-au incadrat in timpul admis. Iar in Taipei, Taiwan, este chiar mai drastic, maratonistii trebuind sa alerge in paralel cu traficul ba chiar si sa stea la culoarea rosie a semaforului, daca era cazul. Acolo blocarea arterelor alese pentru desfasurarea alergarii este foarte limitata”, a spus Chong.

Ca o concluzie, Chong a opinat ca asiaticii n-au inteles inca spiritul intrecerii de maraton. “Ei nici nu aplauda, nici nu incurajeaza participantii, de pe margine, considerand concursul drept disruptiv, galagios, incurcand transportul urban si cursul normal al zilei. Eficienta fiind primordial, majoritatea spera ca maratonul sa ia sfarsit cat mai repede”.

Un aur olimpic pentru Zhu Xiaolin la Londra ar putea schimba optica pe taram chinez insa umar la umar cu tanara atleta, déjà remarcata la maratonul din 2008 din capitala britanica, va sta Paula Radcliffe, care, imediat dupa esecul din maratonul olimpic de la Beijing, exclama ca “daca Dita a triumfat aici, de ce n-as spera si eu la Londra, pe cand voi avea varsta ei!? Nu va fi prea tarziu.” Exact cum a spus Chong… S-ar putea ca tineretea sa fie in defavoarea lui Zhu, la J.O. London 2012. Te incumeti, Constantina?      

(more…)

Trans Europe 2009

Iulie 12, 2009

Poate ati apasat titulatura UltraMaratonist, dintre blogurile de pe coloana dreapta. Poate nu. Ati intra in lumea lui Russell Secker, un temerar indreptandu-se cu brio spre varsta a treia.

L-am vazut in carne si oase, am avut ocazia, norocul si onoarea sa-i fiu companion pe scaunul vecin, zburand inapoi de la Oslo la Londra, dupa noaptea solstitiului de vara. Atat de cu picioarele pe pamant, atat de natural si candid in a istorisi o poveste a inimaginabilelor limite ale spiritului uman. I-am vazut gleznele umflate ca borcanele, testament al cursei Trans Europe, ce tocmai o incheiase, dupa 64 de zile in sir pe soselele continentului, insumand 602 ore de alergare cap la cap, 2.800 de mile si 6 tari strabatute.

In spatele glasului rece al cifrelor, care l-a regasit pe locul 30 din totalul celor 68 de ultramaratonisti aliniati la start undeva aproape de Bari, Russell are unul dintre cele mai puternice mesaje intru imputernicirea spiritelor, sufletelor si mintilor noastre. O performanta ca a sa infricoseaza dar mai ales da curaj. Este o poveste de succes a triumfului spiritului uman. Iar Russell a mai avut timp si „nervi” sa si alimenteze scurtul sau jurnal, gratie tehnologiei, in timp real, de pe mobilul la purtator direct pe interfata blogului sau.

Va puteti imagina ce inseamna sa alergi in medie minim 60 de kilometri pe zi, prin soare ori ploaie, pe caldura Italiei sau prin ninsoarea viscolita din preajma noptilor albe ale Cercului Arctic, timp de peste doua luni, zi de zi, fara macar 24 de ore de pauza? Sosete sfartecate, varfuri ale incaltarilor tocite, basici si rani, toate intr-o lupta la prima vedere inumana cu propriile limite, pe care ni le imaginam atat de restranse.

Italia, Elvetia, Germania, transbordarea peste Baltica, si apoi Scandinavia, cu Suedia si „colturi” din Finlanda plus Norvegia. Finish la Nordkapp, punctul nordic extrem al Europei, odata cu solstitiul, la 71 grade 21’10”N. Al 30-lea din 68, dintre care unii au spus intr-adevar pas.

Rainer Koch, un german, a triumfat, urmat la un interval de 6 minute de japonezul Senoo si neamtul Strosny. La femei a invins o japoneza, Funyama, sosita a 20-a in ierarhia generala si urmata la aproape 7 ore de germanca Streicher. Dar in spatele numelor si timpilor, aceleasi povesti inaltatoare ale cutezantei umane. Pe pagina sa, atat de frumos bifate, Trans Gaule in 2005, Deutschlandlauf in 2007 iar acum Trans Europe. Si frumoase amintiri. Plus recordul de a fi pierdut cea mai mare masa corporala dintre ultramaratonistii transcontinentali.

Dar nici cea mai mica urma de superioritate, de aroganta ori de infatuare. De fapt, e prea mare in pielea sa, un monstru sacru al soselelor, pentru a-si irosi energia cu „masti” in ochii altora. Mai mult, m-a facut sa ma simt special, si nu deloc umilit de mult mai redusa mea incercare tocmai bifata, spunandu-mi ca un unic maraton si nu 64 la rand poate fi cel putin la fel de dificil daca nu chiar mai complicat, prin pregatirea psihologica si conotatiile unei abordari diferite, decat ultra-incercarea lor. Inclin sa cred ca a exagerat dar nu-l contrazic pentru ca, in orice caz, dupa peste 100 de maratoane la bord, sigur stie una-doua „boabe” mai multe decat subsemnatul.

Cine are rabdarea, va castiga din a-i citi pasii jurnalului. De la niste glezne normale, la unele tumefiate, de la ninsoarea cu vant de ii lua pe sus, undeva in Suedia, incotosmanat in 6-7 randuri de haine fara a transpira, unde atinsesera deja noptile complet albe, cu lumina 24 de ore in rotirea aratatoarelor, la poza in tricou, ireala, aproape de Capul Nord. Au fost printre cele mai pline de semnificatii ore petrecute recent, undeva in zbor, deasupra nordului Europei. Ascultand experienta unui extraordinar temerar dar atat de in… blugi si tricou, daca ma intelegeti ce vreau sa spun…

In antiteza, sesizand cate suflete ratacite nu mai stiu cum sa copieze mai bine falsele modele ale zilelor noastre, salivand ca daca topismul afiseaza Maybachul si el trebuie sa etapeze macar cu un miniMaybach (chiar, exista asa ceva?), nu am nimic altceva de declarat decat ca inima imi canta de fericire ca o vioara bine acordata. Mi-am ales bine eroii nestiuti, marunti in ochii lumii orbite de uraganul consumerist si de falsele modele impinse in fata de o abila orchestrare, si imi spun ca am norocul sa pasez informatia. Am vazut si trimit mai departe. Nu voi face ca Russell si nu faceti ca Russell, doar daca un imbold special va cheama, dar de ce n-am pretui si purta la suflet samburele unei inaltatoare lectii de viata. Si anume ca oameni din randul oamenilor, atat de naturali si sa zicem „simpli” dupa vorba ori port, nu tu politicieni sau asa zise „vedete”, pot atinge cele mai impresionante si remarcabile tinte…

Luntrea vikinga s-a intors pe insula

Iulie 5, 2009

De la ambarcatiunile de lemn ale vikingilor, la hotelurile plutitoare ale mileniului III. Tromso, un "nod" al expeditiilor de tot felul

De la ambarcatiunile de lemn ale vikingilor, la hotelurile plutitoare ale mileniului III. Tromso, un "nod" al expeditiilor de tot felul

In episodul trei de la gura fiordului Balsfjorden, ultimul de pe taram viking pentru Fotbal Vest, intitulat A fost odata Szekeres contra Galatei, am pomenit de retrogradate din Norvegia si Scotia, care fie aveau dupa 4 ani de la picaj puterea de a elimina din Cupa UEFA o detinatoare a trofeului ori inca au in mana fraiele proprietatii arenei nationale Hampden Park, concesionata de Queen’s Park federatiei din Glasgow pentru alti 20 de ani. Si apropo de cele doua natiuni fotbalistice, ele se infruntau pe scena turneului final al Coupe du Monde ’98, in grupe, scor 1-1, si dau piept si in actuala campanie de calificare pentru Africa de Sud…

Intr-o croaziera de-a lungul coastei Norvegiei, scotieni au ancorat si la Tromso. Intre ei, un membru cotizant al unui club stravechi al "Cimpoierilor", Queen's Park Glasgow

Intr-o croaziera de-a lungul coastei Norvegiei, scotieni au ancorat si la Tromso. Intre ei, un membru cotizant al unui club stravechi al "Cimpoierilor", Queen's Park Glasgow

In aceasta vara, dupa patru ani, alb-rosii de la Tromso IL se realiniaza in eurocupe, multumita locului 3 prins anul trecut in Norvegia. Iar precedenta campanie in Cupa UEFA mentine vii amintirile exuberantei din 2005 de pe arena Alfheim.

Atunci, TIL revenea pe insulita dupa un surprinzator 1-0 la vecinii de la Esjberg, returul fiind insa o reflectie in oglinda iar baietii dintre fiorduri calificandu-se la moartea subita de dupa penaltyuri. Chin ce n-avea sa anticipeze succesul istoric din turul intai, imediat urmator, in dauna Galatei, cu Tamas Szekeres “aruncand in aer” arena Alfheim: 1-0. Surpriza a fost rotunjita in retur, la Bosfor, intr-un oras cu o populatie mai mare decat a intregii Norvegii (4,8 milioane), cu un 1-1 ce a trimis-o pe Tromso in grupe, soc cu atat mai mare cu cat in sezonul imediat urmator parafarii de catre Gica Popescu a cuceririi Cupei UEFA pentru Galatasaray, contra Arsenalului, biata Tromso retrograda in 2001 din elita, la capatul celor mai buni 16 ani din istoria clubului. Cine-ar fi pariat pe o asemenea rasturnare de situatie!?

E drept, viata in grupa n-a fost usoara, romanii cucerind “fortareata” Alfheim dar TIL reusind totusi un succes, chiar clar, cu 3-1, in dauna unor belgradeni de la Crvena Zvezda derutati poate de trusourile alb-rosii in dungi verticale ale vikingilor. Un alt Ole, Martin Alst, isi facea cu prisosinta datoria si cu acea ocazie. Asadar, tragand linia si adunand, 8 jocuri in precedentul raid European pentru TIL si fanii ei, autoporecliti Isberget. Iceberg.

Greu de imaginat ca fanii lui TIL se autonumesc "Iceberg", daca ne luam dupa cliseul pe care l-am surprins in "susul" zonei centrale, cu soarele mangaind pante inverzite...

Greu de imaginat ca fanii lui TIL se autonumesc "Iceberg", daca ne luam dupa cliseul pe care l-am surprins in "susul" zonei centrale, cu soarele mangaind pante inverzite...

O performanta nevisata in 1985, la abia prima promovare in liga intai norvegiana, cand TIL devenea a treia si ultima grupare din nordul tarii, dupa Mjolner si Bodo Glimt, care sa vada soarele elitei. De fapt si visul de a juca laolalta cu restul Norvegiei s-a infiripat tarziu, abia in ’72, cand federatia a acceptat si trupele din tinutul Soarelui de la Miezul Noptii sa intre in competitia “mama”, emancipandu-se de la nivelul regional. Iar in ’79 Tromso chiar ajungea in premiera in campionatul national al ligii secunde.

Initial timida la debut si-n Europa, in ’87 in Cupa Cupelor, contra scotienei St. Mirren, iar apoi in ’91 in UEFA, cu Tirolul, trupe cu care cel mult a remizat, Tromso insa s-a dezghetat in Cupa Intertoto, in 1995, cu un 2-2 la Aarau si un 1-0 de succes la Cluj, cu Universitatea, demolarea lui Havnar cu 10-0 fiind din pacate anulata de esecul acasa, 0-2 cu Germinal Ekeren. Eliminare.

Viking Laws... Legile vikinge. O insumare de capatai, la intrarea in Polarmuseet. Spiritul de luptatori le-a servit si in fotbal, de exemplu la Cluj, contra Universitatii: 1-0 pentru Tromso, in Intertoto

Viking Laws... Legile vikinge. O insumare de capatai, la intrarea in Polarmuseet. Spiritul de luptatori le-a servit si in fotbal, de exemplu la Cluj, contra Universitatii: 1-0 pentru Tromso, in Intertoto

Avea insa sa vina ea si prima calificare, in ’97, in Cupa Cupelor, cand TIL a rasturnat in prelungiri, 4-2, esecul cu 3-2 de la NK Zagreb, triumf care a adus-o apoi pe Alfheim pe cosmopolita Chelsea si le-a oferit alb-rosilor ocazia de a se remarca cu adevarat in Europa fotbalistica. Tromso nu mai era doar portul “baza” a expeditiilor polare ale lui Amundsen ori Nansen sau in preajma caruia fusese scufundat cuirasatul Tirpitz, eveniment din razboi caruia ii este dedicat un muzeu in apropierea orasului, ci si nordica asezare scandinava in care vedetele londoneze nu faceau fata rigorilor ninsorii viscolite: 3-2 pentru TIL!

Si va puteti imagina ca marea Chelsea a fost invinsa pe un stadion in a carui cabana de lemn de la peluza nord trofee sunt expuse in pervaz? 3-2!

Si va puteti imagina ca marea Chelsea a fost invinsa pe un stadion in a carui cabana de lemn de la peluza nord trofee sunt expuse in pervaz? 3-2!

Si mica e lumea… Invartindu-ma prin preajma Alfheim Stadium, de unde unul ca Rushfeldt sfarsea pe scena Cupei Mondiale cu “vikingii”, am intalnit un alt cutreierator delectandu-se cu fotografiatul. David Tate, in varsta de 49 ani, a inghitit in sec la retrogradarea in luna mai a clubului favorit, unul dintre cele mai vechi din Scotia si care in 9 iulie va aniversa 142 de ani de la infiintare.

Este vorba despre Queen’s Park, o mica grupare din Glasgow, supravietuind in umbra marilor Celtic si Rangers, si nu oricum, ci cu brio, in conditiile in care “Parcul Reginei” are in continuare la mana federatia scotiana de fotbal, careia i-a reconcesionat pe alti 20 de ani stadionul national Hampden Park. Pare greu de crezut dar Queen’s Park e proprietara arenei reconditionate, chit ca strange doar cateva sute de spectatori la jocurile “de-acasa” din ligile mici ale fotbalului profesionist scotian.

Tate, unul dintre cei 180 membri “plini” ai clubului si care achita un abonament anual de 210 lire sterline pentru acest privilegiu, mi-a sugerat sa vizitez portalul oficial www.queensparkfc.co.uk , pentru a ma convinge ca The Scottish F.A. plateste micului club chirie intru gazduirea pe Hampden a jocurilor oficiale inter-tari. Una dintre ciudateniile fotbalului. Poposit pe tarm la Tromso, in cursul unei croaziere, David si-a vazut apoi de drum…

Si apropo de Glasgow, unde in docurile din Gowan se nastea Sir Alex Ferguson, un macabru joc de cuvinte imediat cusut de englezi, reactie la decesul lui Michael Jackson. Cica Ferguson, spre deosebire de Jackson, va fi inca in masura “to play Giggs in October”, aluzie la turneul londonez din toamna al starului pop dar si la longevitatea aripii galeze. “To play gigs” se traduce cu a concerta dar, ca pronuntie, si cu „a-l folosi pe Ryan Giggs” … Diabolic, nu-i asa?

Un lucru e insa cert... Cine a trecut prin Tromso, fie invins pe zapada, fie vizitand gura fiordului, a plecat impacat sufleteste si innodat in noi prietenii cu pana mai ieri straini. Asa cum scrie pe paharele berii Mack. A se degusta la o vorba cu amicii...

Un lucru e insa cert... Cine a trecut prin Tromso, fie invins pe zapada, fie vizitand gura fiordului, a plecat impacat sufleteste si innodat in noi prietenii cu pana mai ieri straini. Asa cum scrie pe paharele berii Mack. A se degusta la o vorba cu amicii...

Post-solstitiu… Adnotari nordice

Iulie 4, 2009

Va mai „plictisesc” nitel cu descinderea la nord de Cercul Arctic, in pitorescul Tromso. Adnotarile sunt de fapt scurte insemnari pe dosul altor clisee surprinse in nordul Scandinaviei… Si voi incepe cu dara de vopsea albastra!

Pe artera spre aeroport, traseul Midnight Sun Marathon e indicat pe carosabil. Ochii pe albastru!

Pe artera spre aeroport, traseul Midnight Sun Marathon e indicat pe carosabil. Ochii pe albastru!

Mai sunt si cladiri administrative moderne in Tromsoul parca de turta dulce. Iar insemnele de pe un asemenea bloc ne duc cu gandul la Rudyard Kipling. Daca n-ati parcurs inca versurile lui If, celebrul "Daca" al lui Kipling, opriti-va din ce faceti si lecturati...

Mai sunt si cladiri administrative moderne in Tromsoul parca de turta dulce. Iar insemnele de pe un asemenea bloc ne duc cu gandul la Rudyard Kipling. Daca n-ati parcurs inca versurile lui If, celebrul "Daca" al lui Kipling, opriti-va din ce faceti si lecturati...

In piateta centrala, flori si peste oceanic, tarabe langa tarabe. Plus obisnuitele suveniruri. Iar pestii sunt adusi pana si din indepartata Islanda!

In piateta centrala, flori si peste oceanic, tarabe langa tarabe. Plus obisnuitele suveniruri. Iar pestii sunt adusi pana si din indepartata Islanda!

Catedrala Polara, plasata pe insula Kvaloy, spre ocean, undeva la baza telecabinei, este o cladire futurista, ridicata in 1960

Catedrala Polara, plasata pe insula Kvaloy, spre ocean, undeva la baza telecabinei, este o cladire futurista, ridicata in 1960

Aduce cu Europa Centrala, nu-i asa? E soarele celei mai lungi zile din an...

Aduce cu Europa Centrala, nu-i asa? E soarele celei mai lungi zile din an...

Maratonul a trecut, podiumul verzui, "ecologic", se pastreaza pentru la anul, iar in piata au sosit motociclistii...

Maratonul a trecut, podiumul verzui, "ecologic", se pastreaza pentru la anul, iar in piata au sosit motociclistii...

In beraria din incinta fabricii de bere Mack, tot dichisul taramului de la nord de Cercul Arctic. E cea mai veche berarie din oras iar un istoric al locului mi-a fost oferit drept supliment la bere. Cu un prosopel pe care sa asez paharul...

In beraria din incinta fabricii de bere Mack, tot dichisul taramului de la nord de Cercul Arctic. E cea mai veche berarie din oras iar un istoric al locului mi-a fost oferit drept supliment la bere. Cu un prosopel pe care sa asez paharul...

La Muzeul Polaria, una dintre ambarcatiunile supravietuind expeditiilor spre Cercul Polar. Acum se odihneste, sub o cupola de sticla

La Muzeul Polaria, una dintre ambarcatiunile supravietuind expeditiilor spre Cercul Polar. Acum se odihneste, sub o cupola de sticla

Vikingii se descurca bine si pe mai multe roti, nu doar pe ape. Un tur al orasului, in titicar, sa-i zic asa. Dragut!

Vikingii se descurca bine si pe mai multe roti, nu doar pe ape. Un tur al orasului, in titicar, sa-i zic asa. Dragut!

Lupta cu valurile, simbolizata in centrul pietei centrale...

Lupta cu valurile, simbolizata in centrul pietei centrale...

Listele cu rezultate, intr-un respiro. Turul orasului e pe terminate.

Listele cu rezultate, intr-un respiro. Turul orasului e pe terminate.

Vedere din Tromso. Orasul pe pante, apele Bjalsfjorden...

Vedere din Tromso. Orasul pe pante, apele Bjalsfjorden...

"Unelte" din dotarea vikingilor, a exploratorilor. Ursi polari, foci, vulpi polare, vanat pretios...

"Unelte" din dotarea vikingilor, a exploratorilor. Ursi polari, foci, vulpi polare, vanat pretios...

Si o strada centrala tipica. Si aici traiesc oameni, fie si in lungile nopti polare, cu doua ore de lumina pe zi...

Si o strada centrala tipica. Si aici traiesc oameni, fie si in lungile nopti polare, cu doua ore de lumina pe zi...

Podul de peste un kilometru lungime si un cliseu din santierul naval...

Podul de peste un kilometru lungime si un cliseu din santierul naval...

Si inchei cu inca un peisaj nocturn, soarele de la miezul noptii, surprins din preajma demipensiunii "mele"...

Si inchei cu inca un peisaj nocturn, soarele de la miezul noptii, surprins din preajma demipensiunii "mele"...