Posts Tagged ‘antrenor’

Bosii care ii aleg sunt de vina, si nu demisii nepotriviti

Martie 26, 2010

E plin fotbalul de cazuri in care antrenori ce nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor angajatorilor sai sunt trimisi la plimbare dupa unul sau mai multe rezultate slabe, insa contraperformantele lor sunt de fapt de cele mai multe ori doar un efect al neinspiratelor alegeri initiale facute de conducatorii care i-au numit, si care poarta evident parte din vina pentru cauzele unor nereusite previzibile.

Nu m-a mirat catusi de putin recenta demitere a lui Tony Mowbray de la carma lui Celtic Glasgow dar m-am intrebat din start, in vara trecuta, ce i-a determinat pe mai marii „verzilor” sa-l angajeze pe managerul tocmai retrogradat cu West Bromwich Albion din Premier League. Ceva nu „pusca”.

Esecul ce a determinat mazilirea sa, un rusinos 0-4 la St. Mirren Paisley, un club marunt din suburbiile Glasgowului, si care infrangere de asemenea proprtii Celtic n-a mai suferit de cateva decenii, a fost punctul culminant al unui descrescendo previzibil din ziua numirii sale la timona „verzilor”. Era chiar atat de greu de anticipat!?

Nu sugerez prin asta ca Mowbray ar fi un antrenor necompetitiv, desi nici contrariul n-a fost dovedit pe deplin, insa parea destul de limpede ca gruparea vicecampioana a Scotiei, in tentativa sa de a recuceri titlul, va sfarsi cu buzele umflate pe mainile unui manager abia regasindu-se dupa dezamagirea caderii din elita Angliei cu The Baggies. Celtic insa a fost decisa nevoie mare sa se asigure de sosirea alesului, achitand o compensatie de trei milioane lire sterline celor de la The Hawthorns pentru eliberarea sa de contract, iar conducatorii „verzilor” au ales probabil si putin cu inima, pe considerente sentimentale, care sigur erau aplicabile si in cazul unor suporteri ai clubului scotian.

Mai exact, Mowbray a fost un popular fundas central la Celtic Park, intre 1991 si ’95, cand desi n-a strans foarte multe aparitii pentru „verzi”, s-a remarcat totusi prin generozitatea efortului sau si abordarea fara „floricele” a jocului. In plus, la acea vreme, Mowbray si-a pierdut proaspata sotie, rapusa la numai 24 ani de cancer de san, tragedie care a cimentat si mai mult locul fundasului in sufletele jumatatii „verzi” din Glasgow.

Insa lasand la o parte aceste considerente, Mowbray tot venea de la un club pe care nu-l salvase de la retrogradare. Sa fi fost Tony antrenorul ideal pentru a o conduce pe Celtic la titlu? Greu de crezut. Poate insa ca bosii l-au angajat pe considerentul ca tot el o promovase pe West Brom in elita, in 2008, sau ca in precedentul sau rol, de fapt si primul „plin” din cariera, a clasat-o pe Hibernian Edinburgh in ambele sezoane in cvartetul fruntas, performanta cu care respectivii „verzi” nu mai dadusera ochii din vremea lui Eddie Turnbull, o legenda a locului.

In plus, mai era si delicata ecuatie a abordarii eurocupelor. Cu Hibs, Mowbray se impiedecase la primul obstacol, decimat de Dnepr si apoi eliminat de danezii de la BK Odense, semn ca experienta sa internationala nu era de bun augur pentru un club de calibrul lui Celtic. Deloc de mirare, drept urmare, „verzii” erau ca si „out” din a treia faza calificatorie a Champions League, inca din 19 august, dupa al doilea esec la rand acasa, tot la zero, in bogata competitie continentala, cu noul antrenor pe banca.  

Si poate tocmai aici e problema „verzilor”. Asteptarile conducatorilor si ale fanilor sunt la parametrii impusi de traditia si performantele din trecut ale clubului, si tocmai aceste asteptari pareau a indica faptul ca gruparea de la Celtic Park ar putea o palarie mult prea mare pentru totusi nerutinatul Mowbray. Si aici nu tine de varsta, 46 in cazul sau, ci mai degraba de traiectoria pe care unii conducatori de la clubul din Glasgow trebuie ca au admirat-o cu ochelari roz pe nas.

Rangers ramane cu un avans de 10 puncte in urma socantului 4-0 incasat de Celtic, care cu ex-mijlocasul ei, nord-irlandezul Neil Lennon, un interimar, spera sa-si salveze sezonul in Cupa Scotiei, din care campioana a fost eliminata in minutul 90 al sfertului de finala de la Dundee United. Un lucru e cert. Ca Mowbray a inregistrat la carma lui Celtic un procentaj mai slab decat al lui John Barnes, demis in trecut deja la mijlocul campaniei, de unde ca rabdarea conducatorilor a avut de-a face si cu dorinta lor de a iesi cu fata cat mai curata dupa o alegere evident neinspirata.

Ca o adnotare, socantul 4-0 de la Love Street venea la 3 zile dupa ce micuta St. Mirren era rapusa abia in minutul 84 de unicul gol al lui Kenny Miller, in finala Cupei Ligii, Co-Operative Insurance League Cup, cucerita de campioana Rangers, ce a inscris pe cand avea deja doi jucatori eliminati. Cu alte cuvinte, St. Mirren s-a razbunat cu varf si indesat dupa finala pierduta in fata liderei, tocmai in dauna lui Celtic. Rau au mai ajuns „verzii”…

Urmatorul la rand? Vorba aceea, ca Mark Hughes tot e pe lista, aceiasi conducatori ar putea fi pe firul scurt la Eastlands din Manchester, unde destui le-ar putea dezvalui ca galezul se facea extrem de putin placut staffului clubului, si asta de la cantina si pana la terenul de antrenament pe care rareori pasea. Pazea la un potential nou caz Mowbray.

Anunțuri

Torpilarea scufundatei: cazul „Pompey”

Martie 22, 2010

Madridul l-am lasat cu senzatia ca Atletico va salva totusi cumva onoarea capitalei in eurocupe, iar decarul Aguero, iesit in retur de sub lupa cuscrului Maradona, scrutinizandu-i la Anfield pe Mascherano si Insua, i-a pus de doua ori pe ros-albi in avantaj la Lisabona, suficient pentru o calificare in fata lui Sporting. Din vitrina magazinului oficial de la “Vicente Calderon”, bucuria golului campionului olimpic din Quilmes s-a transpus in realitate si in Portugalia.

Sergio Aguero, caruia i-a adus un nepot lui Maradona, a calificat-o pe Atletico in derbyul iberic al oaspetelor Timisoarei din '90, dovedindu-se puncherul cu magnet la suporteri din vitrina Megastore de la "Calderon"

De-acolo, din Peninsula Iberica, cu ceaiuri si tapas oferite cu generozitate de localnici, ba chiar si cu calatorii gratis cu autobuzul, soferii facandu-ne cu binete vant la bord, inapoi la oile noastre. Peste Canalul Manecii. Unde, pe cand Atletico isi trecea in cont un 1-0 cu Osasuna, intre mansele cu lusitanii, in aceeasi luni seara, Portsmouth isi facea pe Anfield Road ultima aparitie ca o echipa inca nepenalizata. Insa acel esec cu 4-1 a fost urmat de o palma ce putini si-ar fi imaginat ca va fi vreodata trasa tocmai in Premier League.

Saptamana trecuta a avut o zi trista pentru fotbal, dupa cum nu s-a ferit sa remarce Grant. Doar una, Avram? Managerul lui Portsmouth AFC nu s-a referit la ochii holbati si mana dusa infricosat la gura de partenera lui John Terry, inghetata la incidentul in care fundasul lui Chelsea a trimis cu jeepul sau un om de ordine la spital, imediat dupa eliminarea “albastrilor” de catre Inter, ci la depunctarea impusa lui Pompey de Premier League. 

S-a creat un precedent. De la relansarea in 1992 a primei divizii, cu pompoasa denumire, nu s-a intamplat ca vreun club sa fie penalizat si mai ales din motive financiare. Cele noua puncte pur si simplu sustrase “lanternei rosii” au condamnat-o practic la retrogradarea inainte de termen in liga a doua, verdict ce stirbeste din aura si reputatia Premier League. Unii vor spune ca Pompey si-asa ar fi retrogradat iar conducatorii ligii doar s-au folosit de scufundata pentru a da un exemplu gruparilor imprudente financiar.

Destule au fost in ultima vreme cazurile in care The Football League a depunctat cluburi de sub umbrela sa, din ligile doi – patru, tot pentru proasta gestiune financiara sfarsind in datorii si faliment, dar mai nimeni nu si-ar fi inchipuit, cu toata criza de lichiditati, ca Premier League isi va risca imaginea ce si-o dorea impecabila pentru a penaliza in clasament una dintre gruparile competitiei, si nu pe vreun motiv de natura fotbalistica, ci tocmai pentru erori financiare din trecut, ale unor conducatori ce-au parasit intre timp Fratton Park, si care erori s-au amplificat intr-o avalansa ingropandu-i pe actualii angajati de la gruparea de pe coasta sudica.

Si de ce noua puncte si nu de exemplu zece? Si de ce inaintea vizitei lui Hull City, penultima clasata, pe care a batut-o cu 3-2, cu golurile lui O’Hara si Kanu in minutele 88 si 89, si nu de exemplu dupa descinderea lui Pompey pe Wembley, pentru semifinala de Cupa Angliei cu invingatoarea rejucarii dintre Spurs si Fulham? Antrenorul Grant a intrebat retoric ce vina au fanii, intregul staff aflat la ora actuala la Fratton Park si oarecum, in extenso, si comunitatea locala, pentru dezastrul financiar provocat de altii, intr-un alt sezon. Managerul israelian a aratat foarte taios cu degetul in directia Premier League, spunand ca s-a gresit prin pedepsirea in acest moment a “albastrilor” din port si ca un asemenea exemplu eronat nu-i va opri pe alti investitori riscand marea cu degetul sa imprastie samanta fara rod, neluand in calcul consecintele pe termen macar mediu.

Portsmouth, promovata in 2003, de atunci clasandu-se pe locurile 13, 16, 17, noua, 8 respectiv 14, s-a intins mai mult decat ii permitea plapuma, cu uriase salarii platite unor staruri ce-altfel n-ar fi sfarsit la Fratton Park, depasind chiar acel procent ridicat al lefurilor raportate la veniturile cluburilor din elita, si s-a trezit in incapacitate de plata intr-un scenariu similar, ce-i drept de mai mica anvergura, cu cel suferit de Leeds United.

Harry Redknapp, care si-a facut hatarul de a cuceri un prim trofeu din cariera, Cupa Angliei, in 2008, parca a stiut la evadarea de la Fratton Park cu destinatia Spurs ca dupa sine vine potopul, vechii conducatori optand si ei ca oalele sa se sparga in capul altora. Iar Grant, manta de vreme rea si la Chelsea, care iata, pare a nu fi gasit inca nici in al patrulea urmas al lui Mourinho inlocuitorul ideal, a ramas cu putinii jucatori legati de glie la Fratton Park si nedoriti prin alte parti, sa sufere umilinta unei retrogradari cu penalizare.

Daca intr-adevar va promova din League One, Leeds United ii va putea sugera lui Pompey in editia viitoare de Championship ca se poate chiar si mai rau. A se citi pornind la drum cu o penalizare substantiala in liga a treia, de 15 puncte, handicap in urma caruia pare a-si fi gasit cadenta abia in acest al treilea sezon departe pana si de comfortul esalonului secund. De unde Leeds era torpilata in 2007 aidoma lui Portsmouth acum, cu o penalizare de 10 puncte pentru aceeasi optiune voluntara de a se declara falimentara, insa ce-i drept abia in mai, pe ultima turnanta a sezonului. Dar condamnata déjà din martie, Portsmouth poate trage nadejde ca doar loialitatea pana-n panzele albe a fanilor clubului ii va mai aduce pe Fratton Park, la meciuri mai degraba invartind cutitul in rana.

Si totusi nu e capatul lumii, evidenta pe care i-ar putea-o sugera tot Leeds. De exemplu alde Ben-Haim sau Belhadj ori cine-o mai inghiti galusca ramanerii la Pompey si in Championship, pot fi incurajati de asistentele consistente dinafara elitei. Deunazi, la Southampton – Leeds, in liga a treia, s-au strans 30.794 spectatori, iar in aceeasi etapa, in acelasi esalon, derbyul sud-est londonez Millwall – Charlton a fost onorat de 17.632 privitori. Iar Pompey s-ar putea chiar consola cu soarta lui Charlton, in 2004 tragand la Cupa UEFA dupa un 4-2 cu Chelsea iar acum surclasata cu 4-0 de rivala locala. Uneori, drumul de la extaz la agonie e si mai scurt…

Si daca tot am pomenit de nefastele consecinte ale incompetentei unor oameni de afaceri pripasiti in fotbal, ei bine, un alt club ex-prim-divizionar poate rasufla usurat ca n-a ajuns la sapa de lemn si i-a vazut dorsalul plecand in lume celui descalecat nu demult cu surle si trambite. Flavio Briatore, crezand ca e in lumea vitezista a Formulei 1, a condus impulsiv si din bici la Loftus Road, schimband antrenorii ca pe sosete si mai ca alunecand concomitent in rolurile de manager, secund si capitan. QPR a scapat in sfarsit de el si si-a permis sa angajeze un antrenor care cu nici un chip nu i-ar fi fost pres. Neil Warnock. Cateodata insa, cluburi si numerosii lor sustinatori sunt prea multe sezoane captivi pe maini rele, suficient pentru a le altera albia fireasca.

Sambata, <Pompey> a intors rezultatul, inregistrand a sasea victorie in campionat, cu care fara penalizare s-ar fi plasat la doar 5 puncte in urma ocupantei salvatorului loc 17, intr-o formula cu destui internationali, si anume James – Mullins, Rocha (Basinas), Hreidarsson, Belhadj – Smith, Mokoena (Kanu), Wilson, O’Hara, Owusu-Abeyie (Webber) – Piquionne. Miercuri, la Fratton Park vine fosta trupa a lui Grant, vicecampioana Chelsea, ranita cu Inter si la Blackburn, al carei meci „in mana” ar putea-o ridica peste Arsenal, la un punct in urma lui United. Se va preda insa Portsmouth asa de usor cum ar parea sa o sugereze ierarhia? Nu mizati toate economiile pe un „2”…

Cat despre precedente in diviziile mici, pe langa Leeds, plesnita cu 10 puncte penalizare in liga a doua, in 2006-2007, si alte 15 dupa retrogradarea in a treia, Boston United era depunctata tot cu un „decar” in esalonul patru, in acelasi 2006-2007, Bournemouth cu 10 puncte in liga a treia, in 2007-2008 si cu alte 17 un sezon mai apoi, dupa picaj, Luton cu 10 in liga a treia si alte 30 in editia urmatoare, aceleasi ca in cazul precedentei amintite penalizate, in ligile III si IV, Rotherham cu 10 respectiv 17 in aceleasi sezoane si in aceeasi liga a IV-a, semn ca totusi s-a salvat, cu tot cu „palma”, Stockport si Darlington cu cate 10 in diviziile a treia si a patra, in campionatul trecut. Iar in acest sezon, pe langa <Pompey>, si Crystal Palace Londra a fost lovita cu -10 puncte ce au coborat-o in subsolul ligii a doua, iar Southampton a plecat la drum cu -10 puncte in liga a treia, ce practic o despart de atacarea locurilor play-off de promovare in Championship.

 

Antrenoratul, sport extrem de… periculos: 3+8 demisi!

Decembrie 30, 2009

Statisticienii agentiilor de pariuri stiu ei ce stiu. De exemplu au injumatatit de la 33/1 la 16/1 cota unei ninsori peste Big Ben la ora trecerii intre ani. La fel, in vara, preconizau ca Paul Hart va avea sa fie intaiul antrenor pus pe liber in editia 2009-2010 a Premier League. N-a fost greu de prezis, la deranjul de pe Fratton Park.

De fapt a fost de mirare ca Hart a supravietuit in post pana in 24 noiembrie. Unii conducatori de cluburi n-au tinut insa cont de perioada Sarbatorilor, Mark Hughes fiind demis de la carma lui Manchester City iar lui Gary Megson, care a facut Craciunul pe banca lui Bolton Wanderers, fiindu-i fatala alunecarea de la 2-0 la 2-2, pe 29 decembrie, acasa cu Hull City. Asadar trei victime pana la Anul Nou, in fond nu prea multe comparativ cu anii precedenti.

Cine arunca insa o privire in esalonul secund, Championship, nu poate sa nu aibe o farama de simpatie pentru demisi. Un adevarat carusel al antrenorilor. Tot acolo, in nord-vest, in comitatul Lancashire, Alan Irvine a impartasit si el soarta lui Megson, imediat dupa Craciun.

Prin traditie, Preston North End este un club ce „toarce domol”, detasandu-se de practica demiterii managerilor. Era mai degraba o rampa de lansare, cum a fost cazul pentru scotienii Moyes si Davies, in 2002 respectiv 2006, spre alte zari. Insa Irvine, un alt scotian, fost asistent al lui David Moyes la Everton, a aflat ca nu s-a mai putut odihni pe laurii ridicarii „Mioarelor” pana in semifinalele barajului de promovare in Premier League, in mai 2009.

Irvine a devenit astfel al optulea antrenor pus pe liber in liga a doua de la inceputul actualului sezon. Opt din 24! O treime… Dintre care unul, Brendan Rodgers, cel de la Reading, n-a rezistat decat din vara, cand ii era incredintata timona „Roialistilor”. Altii cinci, Hughton la Newcastle, Di Matteo la West Brom, ambele cazute din Premier League, Sousa la Swansea, Mackay la Watford si Holloway la Blackpool, au preluat si ei fraiele la startul campaniei, ceea ce creste cu atat mai mult procentul celor pusi tot mai repede pe fuga de pe banca suspinelor.

Nu mult au rezistat Southgate, demis de Middlesbrough la cateva etape dupa retrogradarea din elita, Davey, care facuse cateva minuni cu Barnsley in Cupa Angliei, si pana si Darren Ferguson, fiul lui Sir Alex, in ciuda promovarii reusite contrar asteptarilor cu Peterborough.

Iar la cat de nevrotici sunt bogatanii din birourile lui Queen’s Park Rangers, n-a fost de mirare ca si decentul Jim Magilton a fost facut pachet de la Loftus Road, in decembrie impartasindu-i soarta Brian Laws, de la Sheffield Wednesday, si scotianul Paul Sturrock, de la Plymouth Argyle. In ultimul caz, macar e vorba de un inlocuitor celebru, Paul Mariner, fost jucator al „Pelerinilor” verzi, si care a preluat timona trupei de pe coasta sudica de pe un alt post managerial in bucataria ei interna. 

Dar sa nu va inchipuiti ca Paul Hart, cel demis de Portsmouth si instalat la QPR, va rezista prea mult pe banca. Si asta nu tine neaparat de nerabdarea conducatorilor Rangersilor. Ci mai degraba de neinspiratia lor de a fi ales un inlocuitor suficient de mediocru pentru a intretine rapida invartire a moristii…

Hodgson serbeaza 2 ani la Fulham decapitand „Diavolii”

Decembrie 28, 2009

Exact in urma cu doi ani, in 28 decembrie, Fulham F.C. ii incredinta lui Roy Hodgson dificila misiune de a ii ridica pe alb-negri de pe locul 18 in Premier League. Iscusitul repatriat i-a salvat, a generat apoi o adevarata metamorfoza iar recent a oferit fanilor un minunat cadou de Sarbatori, 3-0 cu Manchester United, conducand la aniversare si timp de 70 minute pe terenul liderei Chelsea…

Nu doar debusolati, cu numai doua succese la activ, ci chiar umiliti cu 5-1 de Tottenham in a doua zi de Craciun din 2007, „Cabanierii” de pe malul Tamisei jucau deja cu inscrisul retrogradare pe frunte. Iar numirea lui Hodgson n-a parut la prima vedere drept cea mai inspirata alegere, impotriva investitului in post atarnand argumentul ca nu mai activase in Albion de aproape un deceniu, de pe vremea cand trecea pe la Blackburn Rovers, in 1997-’98. Experimentatul tehnician, sosit de la carma selectionatei Finlandei, dupa ce mai condusese peste ani si alte reprezentative, ca de exemplu ale Elvetiei si Emiratelor Arabe Unite, trebuia asadar sa reduca la tacere destui sceptici.

Iar ceea ce a izbutit Roy Hodgson intre timp aduce cu un mic miracol. Mai intai, a asigurat in extremis supravietuirea in elita. Putini i-au dat sanse insa englezul intors acasa a reusit ceea ce ramane sub numele „The Great Escape” in istoria clubului fondat in 1879. Mai exact, dupa o serie de 33 deplasari fara vreo victorie, Fulham F.C. a castigat de trei ori la rand „afara”, cand o ardea buza mai tare. La Reading, apoi la Manchester, cu City, cand era matematic retrogradata in pauza meciului, la 2-0 pentru gazde, handicap care a fost surmontat inclusiv cu dubla contestatului Diomansy Kamara, si finalmente la Portsmouth, in ultima runda.

Acel ultim joc, pe terenul lui Pompey, le-a adus aminte fanilor alb-negrilor de alte recente finaluri de sezon cu nervii intinsi la maxim. Un unic gol, marcat cu capul de mijlocasul Danny Murphy, a facut marea diferenta. Retrogradata pana in minutul 76 al rundei a 38-a, londoneza a saltat peste linia de deasupra locului 18, cu cele 12 puncte stranse in ultimele cinci etape.

Am amintit de recolta lui Hodgson spre final pentru ca Fulham s-a salvat de doua ori in acest deceniu apeland la un nou antrenor cu doar cinci runde inaintea incheierii campionatului. S-a intamplat mai intai in editia 2002-2003, cand galezul Chris Coleman, fost fundas al „Cabanierilor”, a preluat din mers timona de la Jean Tigana, adunand 10 puncte suficiente.

Istoria a repetat-o si Lawrie Sanchez, la finalul sezonului 2006-2007, insa cu forcepsul. Coleman a fost trimis si el la plimbare iar fostul varf al Irlandei de Nord, in paralel cu postura de selectioner al acelorasi „verzi”, a preluat carma la Craven Cottage intr-o situatie la fel de stramtorata, supravietuind cu un unic succes in respectivele ultime 5 etape, 1-0 in dauna unei Liverpool ce se pregatea de o a doua finala de UEFA Champions League cu AC Milan. Salvator, dupa pauza, avea sa fie americanul Clint Dempsey, adus in iarna de Coleman.

Riscanta terapie de soc aplicata in doua randuri de Fayed, proprietarul egiptean al „Cabanierilor”, a fost repetata si in cazul inlocuirii lui Sanchez cu Roy Hodgson, cu mentiunea ca nu s-a mai asteptat pana in aprilie. Dupa ce nord-irlandezul a fost demis in 21 decembrie, englezul si-a intrat in rol intre Craciun si Anul Nou, pe 30 decembrie ’07.

O lua pe Fulham F.C. dupa acel 1-5 cu Spurs si debuta mai „strans”, 1-2 acasa cu Chelsea, in 1 ianuarie 2008. Mai apoi, incet – incet, tot mai bine. Iar in vara, odata salvat, Hodgson plomba unsprezecele.

Putini au prevazut „Marea evadare” dar mai nimeni n-a anticipat frunctuoasa campanie 2008-2009, ce i-a readus pe alb-negri in Europa. Sugestiv, la un an de la instalare, Hodgson remiza alb cu aceeasi Tottenham Hotspur, de Boxing Day, iar doua zile mai apoi, in 28 decembrie 2008, aripa Dempsey egala in minutul 89 al derbyului local cu Chelsea, 2-2, indepartandu-i pe „albastri” la 3 puncte in urma liderei Liverpool. Hodgson castigase deja teren!

In primavara, de la remize la victorii. Craven Cottage a fost in 21 martie ’09 martora a unui succes remarcabil, 2-0 cu Manchester United, capitanul Murphy si maghiarul Gera rapunand campioana en-titre ce avea sa-si pastreze coroana, fara a uita insa orele de cosmar de pe malul Tamisei, unde Scholes si Rooney vedeau rosu la propriu si la figurat… Cu asemenea victorii, locul sapte la final a venit parca firesc.

Dintr-o trupa cu un picior in groapa, Fulham se schimbase la fata, in doar 17 luni, urmand sa reprezinte Albionul in cupele europene. Artizan al ascensiunii? Roy Hodgson. Locul 7, cea mai inalta clasare a „Cabanierilor” in istoria primului esalon englez, depasind reusita lui Coleman din 2004, pozitia a noua, meritorie de altfel in conditiile cedarii lui Saha la Manchester United, in cursul respectivului sezon, pentru 13 milioane lire sterline.

Fulham si Hodgson n-au dezamagit deloc nici in prima parte a actualei editii, ba din contra. Cu patru victorii pe Craven Cottage si un unic rezultat de egalitate, 1-1 cu AS Roma, Andreolli egaland in prelungiri si intrerupand seria „H” a gruparilor ce au remizat „la cabana” de la debutul londonezei in eurocupe, in 2002, si anume Haka, Hajduk si Hertha, din totalul de 12 oaspete ce n-au plecat invingatoare din sud-vestul capitalei, trupa lui Hodgson s-a calificat in premiera in istoria clubului in primavara europeana.

Rasplata? In februarie, la Craven Cottage, va descinde detinatoarea Cupei UEFA, Shakhtar Donetk. Iar la trei zile dupa ce isi asigura calificarea, cu un succes la Basel, Fulham reusea un fulminant 3-0 cu multipla campioana Manchester United. Se intampla pe 19 decembrie, la noua luni fara doua zile de la acel memorabil 2-0. Si acum a deschis scorul Murphy, candva „Cormoran” contra „Diavolilor rosii”, si acum a vazut un cartonas, cel galben, depasitul Paul Scholes, iar renascutul Bobby Zamora si Damien Duff au rotunjit neverosimilul succes. „Scalpul” Diavolilor rosii, cadou de Craciun pentru fanii trupei de prima jumatate a clasamentului.

Dupa Craciun, conform traditiei de a evolua de Boxing Day contra lui Spurs, Hodgson a repetat remiza alba din 2008, iar pe 28 a descins pe Stamford Bridge, arena vicecampioanei rivale. Si Fulham a fost vreme de 70 minute in avantaj in fata liderei lui Ancelotti…

Hodgson s-a prezentat „la pod” fara vicecapitanul Brede Hangeland, unul dintre recrutii sai si o ancora a defensivei, dar pe cand anonimul Charles Ademeno reusea un hat-trick in primele 5 minute si 47 secunde ale deplasarii lui Crawley la Grays, intr-un esalon semiprofesionist, si Zoltan Gera repeta figura in fata campioanei, inscriind acum si in dauna liderei, in minutul 4.

Sa-i amintim pe titularii de la Stamford Bridge… Schwarzer – Pantsil, Aaron Hughes, Smalling, Konchesky – Duff, Murphy, Baird, Dempsey – Gera, Zamora. Cu acest unsprezece a tinut-o Hodgson in sah pe Chelsea! Schwarzer, Pantsil si Zamora, ultimii doi „la pachet” de la West Ham, Duff si Gera, plus Chris Smalling, sunt achizitiile de data recenta, din „gestiunea Hodgson”. Cu mentiunea ca londonezul Smalling, care abia a implinit 20 ani, a fost aruncat in focuri in absenta vikingului Hangeland. Ceilalti, cu exceptia lui Dempsey, fusesera recrutati de Sanchez in 2007.

E drept, in ultimul sfert de ora Drogba a egalat iar tocmai Smalling a deviat in propria poarta sutul lui Daniel Sturridge, 2-1 pentru lidera Chelsea, insa Fulham a pasit cu capul sus din derbyul local, facandu-i cinste antrenorului sau, la aniversarea a doi ani in post.

Demn de mentionat faptul ca Roy Hodgson se afla intr-o minoritate alcatuita din tehnicienii inca in aceleasi functii, alaturi de Megson si McLeish, dintre cei 12 antrenori investiti la cluburi din Premier League in cursul sezonului 2007-2008. Asadar unul din patru n-au prins cei doi ani… La fel, Hodgson, nascut in 9 august ’47 in Croydon, un cartier din sudul Londrei, se numara intre cei doar 7 manageri englezi din esalonul intai dar cel mai aureolat si experimentat dintre ei, chiar daca omologul sau de la Spurs, Harry Redknapp, e mai mare cu exact 5 luni si o saptamana.

La cum ruleaza, Fulham pare a-si asigura si un al zecelea sezon la rand in Premier League, din vara incolo, dupa ce suferise inafara elitei din 1968 incoace, pana cand Tigana i-a promovat pe alb-negri si a reusit o clasare pe locul 13 la revenirea in esalonul fruntas. Iar la cum joaca baietii lui Roy, fie si vaduviti de colegi de 14 karate, pozitii ca 13 ori 12, acontate in 2005 si ’06, pot fi depasite la fluierul final din 9 mai. Data la care Fabio Capello ar putea sa-l ia in considerare pe lista largita si pe un anume Bobby. Si mai cum? Zamora.

Hodgson a facut de toate… A evitat retrogradarea. A batut de doua ori campioana. A dus clubul in eurocupe. A ajuns in primavara europeana. A recrutat tineri si a resuscitat atacanti cu busola dereglata, pe care acum ii propune Albionului. Dar mai ales a redat increderea trupei de cartier, ca intr-o buna zi – printre altele – va reedita si acel 1-0 cu vecina de peste cateva strazi. Se intampla in 19 martie 2006, in „gestiunea Coleman”, cand Boa Morte semna un 1-0 contra lui Chelsea.

Fulham ramane oarecum o enigma, poate datorita prezentei lui Fayed la sefie, un prim patron strain in elita, excentric ce opta candva pentru unul ca si Karl Heinz Riedle pe post de interimar, insa ramane in mod primordial o grupare careia-i sta bine cu autohtoni pe banca, fie ei Sir Bobby Robson ori Kevin Keegan, cum a fost cazul in trecut, fie Hodgson acum.

Un mariaj ce parea sortit esecului inca din fasa merge insa ca pe roate. Hodgson n-a fost profet in tara lui, sucomband cu Bristol City inainte de a se lansa intr-un parca nesfarsit pelerinaj prin intreaga Scandinavie ori in Elvetia si Italia, dar finalmente isi arata si acasa valoarea atat de contestata peste ani de compatriotii sai. Iar cei care au vizionat memorabilul Elvetia – Romania 4-1 din ’94, ar putea pune la indoiala maxima conform careia Clough ar fi cel mai bun antrenor englez care sa nu fi condus vreodata Albionul.

Ancelotti se va teme de gripa cand o zbura porcul, Big Sam!

Noiembrie 3, 2009

Imperiul dadea norodului paine si circ. Istoria se repeta ciclic. In mileniul trei, manipulatorii dau miliardelor paine si circ. High Definition Plasma TV si fotbal. Un cal troian.

Si inclusiv fotbalul e un vehicul prin care-si urmeaza telurile. Politica fortarii puhoiului de actiuni si legi greu digerabile si antisociale prin inocularea fricii. A baga panica in populatie in privinta gripei porcine poate avea un impact psihologic semnificativ cand stiri despre raspandirea bolii vin din iarba terenurilor de fotbal „marca” Premier League, ultramediatizata. 

Iar cate-un „specialist” le face involuntar jocul, dandu-si hilar cu parerea. Cativa fotbalisti de la Blackburn Rovers au fost loviti de viroza iar antrenorul lor, „Big” Sam Allardyce, argumentand ca jucatorii sai ar fi putut transmite microbii virali scuipand in timpul jocului cu Chelsea Londra, a opinat ca „albastrii” ar trebui consultati. De fapt, Allardyce chiar s-a aratat sigur ca scuipaturile in teren ale elevilor sai au fost contagioase pentru cei din Londra.

Carlo Ancelotti, de bun simt si firesc, si-a amintit cu umor de reteta babeasca a bunicii sale. Si de va fi nevoie, o va pune in aplicare la Stamford Bridge.  Calmo.

Gripa porcina a fost fabricata in laboratoarele industriei farmaceutice, pentru fortarea pe pielea populatiei a vaccinurilor, eventual cu ceva nanomicrocipuri inserate in varful siringii. Una dintre armele de control si slabire a rezistentei populatiei, in vederea depopularii fortate. Manipulatorii fabrica o criza si tot ei ofera solutia la efectele rezultate. Gripa si vaccinurile intra la acelasi capitol de manipulare cu asa zisa incalzire globala generata de actiunile omului, care e de fapt o racire in toata regula, pentru inrobirea umanitatii cu alte taxe si impozite, ori cu armele unora de distrugere in masa si atacuri de fapt regizate, nod in papura pentru invazii ilegitime.

Dar se mai afla cate unul in treaba. Vorba unui editorialist londonez, la cat de imprecis suteaza la poarta jucatorii lui Blackburn Rovers, nu-i nici un pericol sa-i fi periclitat cu scuipaturile lor pe cei de la Chelsea. Si chiar, a fost 5-0 pentru londoneza, care se reintalneste intr-o luna cu Rovers, in sferturile Cupei Ligii. Ii va dota oare antrenorul pe Samba&Co cu 11 batiste si masti respiratorii, de grija bunastarii baietilor lui Ancelotti? Mai stii…

Recesiunea sa-i fi facut sa schimbe tacul!?

Noiembrie 2, 2009

E noiembrie si nici un manager n-a fost inca demis in Premier League. O remarcabila nota de normalitate, contrastand puternic cu abordari si decizii impulsive din precedente editii. Ce sa-i fi facut oare pe diriguitorii gruparilor din elita Albionului sa fie atat de rabdatori, atat de calmi? Sau poate ca performantele angajatilor lor nu le-au dat apa la moara. Rezultatele s-or fi incadrat intre parantezele asteptarilor.

Daca e sa ne legam de strangerea pungii si chivernisirea mai judicioasa a resurselor, as inclina sa cred ca in alte conditii economice Portsmouth l-ar fi pus deja pe faras pe Paul Hart. In orice alta campanie, din anii precedenti, cand norii negri ai recesiunii nu amenintau imediat decolorarea veniturilor clubului, probabil ca Hart n-ar fi supravietuit unui start cu 5 esecuri la rand pe teren propriu. Dar vremurile s-au schimbat si cei mai nevoiasi sufla si-n iaurt.

O lectie a fost predata anul trecut, cand Newcastle United nu s-a gandit de doua ori in privinta demiterii lui Kevin Keegan, nu doar un fost Mesia al locului, atat ca jucator cat si ca antrenor, dar si un om intors cu putin timp inainte la vatra de pe St. James’ Park, dupa cativa ani inafara fotbalului, la startul carora declarase ca a rupt-o cu jocul. Ashley l-a poftit pe usa din dos si ce a urmat stie toata Europa. „Cotofenele” au retrogradat. Poate ar fi facut-o si cu King Kev, debarcat in septembrie, dar aceasta ramane doar o supozitie.

Cert e ca decizia de-atunci l-a haituit pe Ashley si dupa retrogradare, United trebuind acum sa-i achite demisului despagubirea cu sapte cifre. Un contract retezat abrupt si urmarile de rigoare. Ultima lovitura ce i-ar mai fi trebuit impovaratului descins in fotbal.

Ashley s-a ars si altii asteapta inainte sa demita un manager ce va pretinde despagubiri contractuale. Nu mai sunt atatia bani de aruncat pe fereastra iar acest fapt ar putea sa cantareasca in incetinirea caruselului antrenorilor. Asta pe de-o parte.

Altfel, nu multi manageri au calcat in strachini in acest debut de sezon. Lasandu-l la o parte pe Hart, o exceptie in fruntea unui club decimat de exodul jucatorilor sai de baza, majoritatea n-au deziluzionat. Nici macar Phil Brown, care dupa un prim sezon adus la liman cu chiu cu vai, mai degraba gratie startului ca din pusca, a revenit la locul ce-i era din start atribuit lui Hull City. Undeva la retrogradare. E pe undeva pacat de antrenorii ce reusesc promovarea si apoi isi prind beregata in latul elitei, mai ales fiind la carma unor „buturugi mici”, dar acesta e mersul lucrurilor. Iar cum un mai renumit Roy Keane a impartasit soarta antrenorului cu o promovare la activ dar care sa plateasca pretul pierderii busolei in Premier League, zilele lui Brown par cu atat mai numarate. De la Brown, realist vorbind, nu se asteptau prea multe. Cele doar 3 succese in 2009 in Premier League sunt in ton cu asteptarile. La urma urmei, in august 2008, cand „Tigrii” lui Hull debutau in premiera in elita fotbalului din Albion, mai toata lumea ii credita cu repetarea contraperformantei lui Derby County, o lamentabila nou-promovata recenta, strangand in jurul a 20 de puncte. Supravietuirea hocuspocusata de Brown a fost un succes in sine…

Soarta lui Brown ar putea fi totusi decisa in urmatoarele zile, eventual in functie de deznodamantul jocului cu Stoke City, o alta  promovata in 2008, pe care City o va primi in vizita la Hull. Iar postura lui Brown depinde si de felul cum vede lucrurile Adam Pearson, noul presedinte executiv al clubului, tocmai numit in post. La o schimbare manageriala, sunt sanse si pentru una pe banca tehnica. Bookmakers nu se sfiesc sa-l coteze pe Brown drept primul antrenor demis in elita in actualul sezon.

Cine a dezamagit putin, a fost Rafael Benitez. Si asta relativ la aspiratiile mereu majore ale „Cormoranilor”. In fond, ibericul a reconfirmat faptul ca succesele din editia trecuta contra rivalei United n-au fost intamplatoare, insa alte coji de banana, ce i-au furat practic titlul si in campania precedenta, au fost din nou Nemesisul rosilor. Cam devreme in cursul sezonului, asemenea deranjante derapaje. De aici senzatia ca spaniolul si-a pierdut nitel clarviziunea si prospetimea intuitiei, pe langa esecul de a-l pierde pe Xabi Alonso, oarecum speriat si de cota de impozitare de 50%. Ce sa-i faci, daca era regeste recompensat.

Cine dezamageste prin constanta de a nu mai cuceri trofee e Arsene Wenger, fara un triumf din 2005. Dar alsacului tocmai ajuns la 60 de ani i se accepta aceste neajunsuri, devenind un evergreen foarte stimat si respectat la Emirates. Cu o alta conducere, francezul ar fi platit poate pretul saraciei de trofee. Dar politica de transferari, consecventa sa si stilul de joc, etica „Tunarilor”, sunt colacii de salvare ai sperantei care moare intotdeauna ultima. Iar tinerii sai sunt deja in sferturile Cupei Ligii. Poate in februarie, in finala Carling Cup…

Cine-ar putea fi scrutinizat prin prisma uriaselor investitii e galezul Mark Hughes. Noroc ca nababii arabi de la carma lui Manchester City inteleg ca Roma nu a fost ridicata peste noapte, lasandu-l pe fostul jucator al lui United sa unga angrenajul cu atatea piese noi, sosite de pe-o zi pe alta. Insa altceva decat un traseu care sa o ghideze spre cupele europene, deci macar UEFA Europa League, s-ar putea sa-l coste pe vels.

In rest, destui sunt oarecum noi in post, deci scutiti momentan de griji, navigand in general in limitele asteptarilor. Iar daca rezultatele n-o vor lua razna, s-ar putea sa avem un sezon fara multe victime, copiind apele mai calme din chiar prima editie de Premier League, 1992-’93, cand doar Ian Porterfield era trimis la plimbare, de Chelsea. Mai precauti, presedintii se gandesc si la consecintele pe termen mediu, nu doar la urmarile imediate.

Dar lumea antrenorilor din Premier League ramane pe acelasi patinoar alunecos, fie sau nu in recesiune. Vorba unora ca Billy Davies ori Paul Ince, intervievati dupa demiterea recenta a lui Gareth Southgate de la Boro. Daca antrenorul unei echipe tragand la promovare e pus pe liber dupa un succes cu 2-0 acasa, ce mentine clubul in frunte, atunci ce-ar mai fi de zis?

E drept, Boro nu prea joaca iar transferurile grele ale lui Southgate au cazut in nas, insa decizia patronului Gibson spune multe despre jocul primejdios in care sunt implicati antrenorii cochetand cu ideea performantei in Premier League. La urma urmei, Gibson a fost poate prea rabdator in a simti gustul amar al retrogradarii cu acelasi antrenor care era parca sortit sa coboare pe tobogan la carma alb-rosilor. Si-atunci nu e mult mai importanta decizia investirii antrenorului potrivit in locul potrivit, deci optiunea initiala!?! Ba bine ca nu.

Dar foarte putini triumfa in aceasta loterie. Insa si daca o fac, se pot alege cu un antrenor pe vreo 25 de ani. Si imbogatind cabinetul cu trofee.

Doi Giggs dar de ce nu doar cu autohtoni?

Octombrie 20, 2009

In Football Made in UK, publicat in Fotbal Vest dupa incheierea grupelor preliminare din Europa de calificare la C.M. Africa de Sud 2010, am facut o paralela intre traseele unor frati si cele ale unor selectionate…

Nu doar Ryan Giggs cu cetina tot verde inca inscrie, ci si fratele sau Rhodri, in doua runde calificatorii succesive din Cupa Angliei, iar aidoma contrastului intre traiectoriile carierelor lor se evidentiaza si diferenta de la esec la victorie data de sosirea selectionerilor straini la unele reprezentative.   

Sambata s-au implinit doi ani de la o seara amara pentru Albion in preliminarii, Rusia – Anglia 2-1, deznodamant ce ni-l confirma atunci, inaintea aterizarii, capitanul aeronavei pe ruta Budapesta – Londra. Mi-am amintit candva saptamanile trecute de acea reactie parca impacandu-se cu soarta a unor englezi de la bord, tot in aer fiind si dandu-mi-se sah cu o intrebare legitima lansata de o tanara nu neaparat amatoare de fotbal.

De ce nu interzice regulamentul angajarea la nationale a antrenorilor straini?” M-am fastacit la cat de mult poate fi pomenit fotbalul in avioanele lumii globalizate dar mi-am amintit “momentul Moscova”. N-ar fi rezistat raspunsul asa incat mi-am spus doar in sinea mea ca e lasata astfel o portita nu numai unor selectionate africane in haos tehnico-tactic ci si unor mari si stravechi natiuni pierdute cu firea pe dreptunghiul verde.

Hiddink a pavat atunci nesperat Rusiei calea spre Euro 2008, punand la punct Albionul care-l desconsiderase si dandu-le insularilor idei sa caute un altfel de Eriksson. Olandezul, semifinalist cu esticii la Viena si reamintind de ascensiunea lusitana a grecilor lui Rehhagel, e acum la barajul pentru Mondial, unde Anglia e déjà in carti cu un italian ce a facut uitat rateul lui McClaren. “Dar nu e drept, nici normal!” parca mi-a citit ea gandurile.  

Dar cam ce mai e drept si firesc in lumea asta? Cinstita a fost oare ciopartirea fostei Iugoslavii? Deloc. In plan fotbalistic insa, rezultantele au confirmat potentialul valoric al acelor meleaguri, noua Serbie calificandu-se en fanfare la prima incercare iar Slovenia si Bosnia-Hertegovina stand cot la cot la poarta cu mai potente financiar federatii ungandu-i pe alde Hiddink, Rehhagel ori Trap.    

Ii observam in avionul spre Albion pe sarbii cu Rugby League in piept in lunea imediat urmatoare spumosului 5-0, tineri volubili, dezinvolti si surazatori in ciuda contuziilor de pe maini si fete ori a gleznelor umflate, si-mi ziceam ca putin le pasa de nevoia de vize prin Europa. Srbija. Sunt altfel dar cat de aidoma recentilor lor vecini, croatii, la capitolul darzenie si determinare.

Iar Republika Hrvatska ne va lipsi in Africa de Sud, lasandu-i loc poate unui Shevchenko amintindu-ne de somniferul Elvetia – Ucraina 0-0 si penaltyuri. Va lipsi exuberanta unui chitarist cu cercel in ureche ce din postura de fundas cu 3 goluri marcate in preliminarii califica in premiera Croatia la un turneu final mondial, Coupe du Monde ’98, unde sesarul nonconformist avea sa ia bronzul in numele a nici 4,5 milioane locuitori serband doar 7 ani de la independenta tarii. Lijepa nasa domovino ii cantase de 44 de ori “in iarba” iar dupa nici un deceniu, la nici 40 de ani, acum antrenorul tot cu cercel era si mai mandru pe Wembley. Slaven Bilic isi savura revenirea pe-o insula unde se remarcase in aparare…

Unii, cu “sange” si mandrie, iau bronzul la mondial si apoi inving in Templu, altii, desi cu resurse multiple, asteapta peste patru decenii o medalie, din care in ultimii cam 18 ani abia ca s-au calificat cu autohtoni la carma de doua ori. Asa ramane… Straini ca si Capello sunt necesari dupa retragerea lui Bahramov, fie ca-i drept sau stramb. Babilonie.

Iar pe cand Don Fabio califica la pas Albionul, fratele mai mic al unui fotbalist de zile mari egala pe o scena mult mai restransa, intr-un nestiut joc de Cupa Angliei. Era pentru a doua oara in duelul Salford City – Blyth Spartans, scor 2-2, cand gazdele din liga Unibond North isi ofereau sansa unei rejucari pentru accederea in al patrulea tur de calificare al F.A. Cup si totodata ultimul inaintea primei runde propriu-zise.

Da, Rhodri Giggs, extrema de 32 ani leita lui Ryan, egalase la doi pentru amatoarea din Greater Manchester, dupa ce cu doar patru zile inainte, in minutul 82 al jocului din turul precedent al Cupei Angliei, cu Hyde, marcase unicul gol, suficient pentru calificarea valorand 4.500 lire sterline.

Amintesc suma, maruntis pentru vedetele lui Don Fabio, caci Salford chiar se alesese cu sediul incendiat si istoria de pe pereti cenusa, in opinia localnicilor de mana necuratului. Dar admirabilii fani ai oaspetei Hyde au strans pentru Salford 180 lire in galetusa… fara apa iar Rhodri Giggs & Co s-au aliniat in aceasta marti in rejucarea de la Blyth, cu speranta prezentei intr-unul din cele 32 jocuri ale amintitului tur patru, oferind o miza crescuta, de 7.500 lire. Si tot la 4 zile distanta…

In cursa e si fosta echipa a lui Rhodri, FC United of Manchester, dupa 3-3 acasa si 1-0 in rejucarea de peste doar doua zile, la Stalybridge Celtic, unde a deplasat 1.923 fani. Rezista si Hendon cea in chirie langa Wembley, de care scriam recent, dupa 0-0 acasa si 9-8 la penaltyuri in rejucarea la Ashford. Si vor intra sambata in scena si cele de liga a cincea, printre care nume ca Wimbledon, Luton Town, Cambridge United sau Oxford United.

Cu sau fara Rhodri in Fourth Qualifying Round? Ryan Giggs a cucerit Cupa Angliei de patru ori, a marcat in fiecare campionat de la lansarea Premier League in ’92, a batut recordul de aparitii la Man United al lui Bobby Charlton chiar in finala de la Moscova, dar Giggs nu e numai unul.

Si amatorul Rhodri inscrie pe drumul spre Wembley. Pe aceeasi cale, Ryan a marcat de 10 ori, intorcandu-se intr-un Templu in care juca in ’89 in echipa scolara a Angliei, contra Germaniei Federale. Apoi, peste ani, 12 goluri in 64 selectii pentru Tara Galilor in contul unspearului nascut in Cardiff si cu bunic din Sierra Leone. Anglia n-a putut avea zvarluga ce maine-poimaine face 36 ani, “strainul” Capello nu-l vrea pe unul ca Almunia iar brazilianul nu merge la Mondial. Eduardo.

La baraj, Irlanda v Franta, Grecia v Ucraina, Rusia v Slovenia si Portugalia v Bosnia. In 14 si 18 noiembrie.

Pariori, puneti cruce X-ului

Septembrie 26, 2009

Doar o idee, dupa grosul etapei a saptea din elita Albionului. Din nou, o runda fara remize si cu festival de goluri. 37 in 10 jocuri, cu o medie de aproape patru pe meci. Concluzia? Se joaca mai ofensiv, mai transant.

Dar remarcabila este mai ales absenta rezultatelor de egalitate. Doar patru, in 7 etape! Iar daca Stoke n-ar fi fost egalata recent la Bolton din penalty, abia in minutul 89, atunci nici un club n-ar fi inregistrat doua remize in acest debut de campionat. Stoke City mai scosese insa si un 0-0 la nou-promovata Wolves. De unde ca 13 cluburi n-au incheiat inca nedecis. Iar printre acestea, toate fruntasele, pretendentele la locuri bune…

Pe cand larghetea si exuberanta vor lasa loc circumspectiei si abordarii precaute, la rezultat? Sa se fi risipit oare definitiv aura trecerii lui Mourinho prin Albion, care lusitan a slefuit arta jocului caustic, pragmatic, deseori defensiv? Fara Jose pe scena, desi la fel de incrancenate, meciurile sunt mai deschise, mai pe contre. Iar rezultatul de la Wigan, cu gazdele lui Martinez stopand cu 3-1 seria invincibilitatii lui Ancelotti, sugereaza cele amintite mai sus. In anii lui Mourinho, Wigan cu greu a gasit calea spre gol in fata portii lui Cech si doar a visat la macar un punct cu „albastrii”.

Alti dirijori, alte partituri. Iar Martinez, abia rasarit dupa ce promova in liga a doua cu Swansea City, a gasit ac de cojocul unui antrenor triumfator in Champions League. Ibericii astia…

Pios omagiu unui veritabil gentleman al jocului

Septembrie 23, 2009

Sir Bobby Robson a fost comemorat zilele trecute intr-un impresionant serviciu religios in Catedrala din Durham, urbea sa natala din nord-estul Angliei. In luna iulie, in varsta de 76 ani, remarcabilul om de fotbal, fost excelent jucator si antrenor, ceda dupa cativa ani de suferinta in lupta contra cancerului.

Fotbalul n-a pierdut in acest an doar un mare antrenor, de fapt ultimul cu care Albionul a ajuns la un pas de finala Campionatului Mondial, cand cu penultimul act pierdut la penaltyuri la Torino, in fata Germaniei, in ’90, ci mai ales un om minunat, un gentleman desavarsit, de moda veche, ce a impartit binete si intelepciune tuturor celor care au avut sansa sa-l cunoasca, fie ei din lumea fotbalului ori ilustri necunsocuti.

Asa cum remarcau in cursul serviciului religios atat Gary Lineker, devenit golgeter al turneului final din 1986 tocmai sub bagheta lui Robson, cat si Sir Alex Ferguson, antrenor al Scotiei la vremea respectivului Campionat Mondial mexican, Sir Bobby a fost extrem de popular si mult iubit datorita farmecului sau cu care i-a inaltat si i-a facut mereu sa se simta bine pe cei din jurul sau. Robson a avut timp, un zambet si-o vorba buna pentru fiecare…

Asa cum mi-a confirmat si destainuit, intr-un interviu pe care-l realizam la inceputul anului trecut, pe cand starea sanatatii lui Sir Bobby se subrezise simtitor, si Morgan Phillips, autor a doua carti despre Fulham Football Club si tot ce tine de alb-negrii londonezi, si anume <Fulham We Love>, publicata in 1976, la un an dupa prezenta in finala Cupei Angliei, respectiv <From St. Andrew’s to Craven Cottage>, aparuta in 2007 si mergand pe firul istoriei initiale a vest-londonezilor, de la o grupare fondata pe langa biserica din zona, la sosirea pe Craven Cottage, in folosinta pana si astazi.

Reproduc in continuare pasajul despre Sir Bobby Robson, prin vorbele autorului Morgan Phillips, referindu-se la sosirea unui tanar jucator, Robson, sosit de la alb-negrul lui Newcastle United, din nord-estul natal, la alb-negrul lui Fulham…

When did you first see Bobby Robson?

– In the 1940s and 1950s most players lived locally and our neighbours Mr and Mrs Ray, devoted supporters, looked after some of the single men including a homesick Bobby. If the Rays had not welcomed him so warmly, he might well have gone back to the north east of England at the first chance. He became a really exciting forward, almost as skilled as his partner Johnny Haynes. Unfortunately, the club sold Bobby in 1956 but he returned six years later when Fulham was in danger of relegation. He came to our rescue again in 1990 by which time he was manager of the England team. Fulham was in serious financial trouble and Bobby gave a fund raising talk. When he finished he heard someone mention my name. He called me over and spoke appreciatively about my family and our neighbours the Rays, because he still remembered the welcome that he had received 40 years before. Sir Bobby Robson is one of the finest men in British football.

Morgan a subliniat ca Sir Bobby Robson, tanarul sosit la club in anii ’50, a sarit in ajutorul lui Fulham in 1990, pe cand londoneza avea mari probleme financiare, in cadrul respectivului dineu in scopuri caritabile minunatul antrenor mentionandu-i si pe Morgan si familia Ray, de care nu uitase peste decenii, rasplatindu-i cu vorbe bune pentru ospitalitatea cu care-l ajutasera initial sa se acomodeze in capitala. Si dupa cum mai spune Morgan, Sir Bobby devenea iute aproape la fel de iscusit in avanposturile lui Fulham ca eroul legendar al locului, Johnny Haynes. Ulterior, in ’56, Robson a fost cedat, revenind la club in ’62, pe cand alb-negrii erau in pericol de retrogradare.

Sir Bobby a fost apreciat in lungul si latul continentului dar pentru a intari remarcabilele-i virtuti, demn de mentionat este ca antrenorul perindat pe diverse meleaguri a ramas cu sufletul, atasat din inima, nord-estului sau iubit. Iar cand Newcastle United l-a solicitat, intr-un moment de descrescendo pentru club, in 1999, Sir Bobby a sarit din nou in ajutor. Pentru ai sai, din nord-estul industrial, ar fi facut orice. Si a pornit atunci la drum cu un 8-0, record al clubului pe St. James’ Park, contra lui Sheffield Wednesday, finalmente salvand corabia de la retrogradare, dupa o perioada nefericita cu Gullit la timona. Sir Bobby chiar a calificat-o pe Newcastle in Champions League si pana in semifinalele Cupei UEFA, dar a fost pe nedrept si nepoliticos demis, in 2004, de bossul Freddy Shepherd, lovitura care poate a declansat boala gentlemanului, parasind clubul in stilu-i caracteristic, fara ranchiuna ori controverse, ci doar retragandu-se demn, si in plus lovitura ce in mod cert a destabilizat pe termen lung „Cotofenele”. Sfarsite in aceasta vara in liga secunda…

Deloc de mirare, la Durham l-au comemorat si antrenori ca Pep Guardiola, elevul sau la CF Barcelona, ori alti fosti sau actuali selectioneri ai Albionului, de unde, la fel, eronat a fost pus pe faras, si cu smotruieli nemeritate din partea presei, ca Sven Goran Erikkson si Fabio Capello. Fotbalul a fost intr-adevar in doliu dupa Sir Bobby Robson iar lacrimile lui Paul Gascoigne, junele titularizat in acea semifinala de pomina pe Delle Alpi si plangand stins la Torino, s

SirBobby Robson, 1933 – 2009. Odihneasca-se in pace.

Ziua 178. Csaba si-a urmat inima

Iunie 23, 2009

 

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Dupa precedenta descindere in jumatatea “verde” a Edinburghului, la Hibs, am dat o raita pe la rivala locala Heart of Midlothian, mai batrana cu un an, cu o arena Tynecastle inzecit mai invechita si cu 80 de locuri mai mica decat Easter Road, dar cu mai multe trofee la activ si impulsionata de ambitiile lituanianului Romanov si talentul ultimului sau recrut intre antrenori, secuiul Csaba Laszlo din Odorhei.

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

La izvor a fost Sir Walter Scott, un fiu al Edinburghului, poet si nuvelist istoric, cu ale sale Ivanhoe ori Rob Roy dar si Heart of Midlothian, scrisa in 1818 drept a doua serie din povestirile “Tales of my landlord”. Creativul Scott ramane pe bancnotele lirei scotiene iar Heart of Midlothian, devenita initial o sala de ceremonii, receptii si baluri din capitala Scotiei, e numele purtat din 1874 de clubul de fotbal al “maroniilor” de pe Gorgie Road, din sud-vestul Castelului orasului.

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Midlothian e zona centrala a regiunii Lothian iar Heart of Midlothian e inima locului. Conturul visiniu-maroniu al inimii e pe caldaramul cu piatra cubica al celebrei Mile Regale ce leaga in inima Edinburghului Resedinta Majestatii Sale in Scotia de castelul cetatii, traditia istorica fiind ca locuitorii urbei sa scuipe in acel loc, la intrarea in Catedrala St. Giles, in semn de dispret pentru raufacatorii urbei. In zilele noastre, e un gest purtator de noroc iar, in cazul fanilor lui Hibs, un motiv de luat peste picior rivalii din celalalt capat al urbei, care, initial, pe cand Hibernian era fondata un an mai tarziu, se opuneau aparitiei acesteia in peisajul fotbalistic: “Noi mai trecem pe-acolo sa scuipam pe Hearts”. Hearts, cum e alintata pe scurt Heart of Midlothian. Inimile.

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

De fapt, continuand mistoul, suporteri ai lui Hibernian mi-au spus sa ma grabesc sa vizitez Tynecastle, arena lui Hearts, nu de alta dar “va deveni curand supermarket Tesco”. Adevarul e ca dupa locurile 3 obtinute in 2003 si 2004 in Scottish Premier League, stramtorata financiar, Hearts a fost la un pas de a vinde stadionul pe care joaca din 1886, doar sosirea omului de afaceri lituanian Vladimir Romanov in februarie 2005 schimband datele problemei.

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Fostul militar sovietic achizitiona initial 29,9% din club, acaparand 80% pana la finele respectivului an, pe cand, cu fraiele preluate, ii demitea pe rand pe George Burley, ex-international scotian, actualmente selectioner al “cimpoierilor”, si pe englezul Graham Rix. Chiar si in aceste convulsii, cu compatriotul Ivanauskas la carma, care n-avea nici el sa reziste prea mult, Hearts devenea vicecampioana in 2006, castigand la lovituri de departajare si finala Cupei Scotiei, dupa 1-1 cu Gretna, a saptea din palmares. Heart of Midlothian era primul club dupa Motherwell, din 1995 incoace, care sa sparga monopolul Rangers – Celtic al primelor doua locuri.

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Asadar, din start, Romanov a fortat sa readuca “Inimile” in prim-plan, la gloria altor doua perioade fructuoase din istoria clubului pitit pe stradutele din preajma arterei Gorgie Road. La inceputuri, Hearts cucerea doua titluri nationale, in 1895 si ’96, plus de patru ori Cupa Scotiei, celelalte doua campionate castigandu-le in 1958 si ’60, in perioada lui Alfie Conn, Willie Bauld, Dave Mackay ori Alex Young.

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Despre ultimul, asemuit cu Nureyev de englezul Jimmy Greaves, am citit in suplimentul sportiv al cotidianului The Scotsman, fostul star al lui Hearts fiind recreionat in ajunul finale Cupei Angliei, Chelsea – Everton, ca ex-jucator al “albastrilor” din Liverpool. In acele pagini era inserat si cliseul de arhiva cu managerul Alex Totten prezentandu-se in “fusta“ kilt pe banca lui Falkirk la ora finalei Cupei Scotiei din 1997, intr-o avancronica a ultimului act de pe Hampden Park, Rangers – Falkirk 1-0, saptamanile trecute.

Fotbalul scotian, inedit, cu o puternica pecete a locului si obiceiurilor, dar cedand nevoilor si intereselor economice, comerciale, financiare. Arena Tynecastle o fi ea veche, poate cea mai demodata dintre cele vizitate in Regat, cu 17.420 locuri inghesuite numai Domnul stie cum sub structurile metalice visinii contrastand cu biserica de pe colt si casele vechi din zona, insa magazinul de prezentare al clubului, din centrul comercial al “buricului” orasului, e ultramodern si cu de toate. Cu colajul vicecampionilor din 2006, cu elenul Fyssas ridicand Cupa, cu DVDul cu John Robertson si ale sale 9 goluri impotriva rivalei Hibs din totalul sau de 214, recordman all-time al lui Hearts, cu difuzarea la nesfarsit pe ecrane a unui succes cu 1-0 la “dusmana” Hibernian si mai ales cu tricourile de prezentare pentru noua editie de Europa Cup.

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

Caci clasandu-se din nou pe locul 3, pe podium, chiar cu sase puncte din cele 6 jocuri disputate cu marile Rangers si Celtic, Hearts se va alinia in competitia inlocuitoare a Cupei UEFA, si asta la carma cu un secui din Odorhei, Csaba Laszlo, nascut la 13 februarie 1964 si lansat la mijloc cu Progresul local.  Din Uganda, Csaba si-a ascultat inima si a raspuns apelului lui Romanov, preluand-o pe Hearts in 11 iulie 2008 si eliminand-o cu 2-0 pe Hibs din Cupa Scotiei chiar la Easter Road, exact dupa o jumatate de an, in 11 ianuarie ’09. Csaba isi urmeaza sufletul, cum frumos e sugerat fanilor intr-un poster de la stadion, “Follow Your Hearts”, si rasplata a venit sub forma titlului de Antrenorul Sezonului in prima liga.

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

Iar Romanov incearca sa prinda pasul cu reusitele echipei. Pe masa consilierilor locali e planul sau de a “roti” amplasamentul terenului de la Tynecastle cu 90 de grade, stramutarea tribunelor generand déjà reconstructia scolii locale pe cealalta parte a stradutei si convingerea locatarilor din sirul de cladiri de pe Gorgie Road, ce mascheaza arena ca o cutie de sardine, sa-si gaseasca loc, cu banii primiti, in alta parte, aproape de “Inimi”. Acolo, pe colt, e si visiniul pub “Tynecastle Arms”, iar peste drum, tot visiniu, “Robertson’s”. Al golgeterului. Cu vitrina anticariatului din preajma expunand cartea “Viata secreta a lui Laszlo, contele Dracula”.

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Stand in fata vechii tribune principale a arenei Tynecastle, reconstruita in 1914 si cu acoperis inca de lemn, si incluzand sectiuni in onoarea lui Bauld si Robertson, imi spun ca Romanov va avea nevoie de mai mult decat cele 9 milioane, record, primite in 2007 de la Sunderland pe portarul Gordon, pentru a contura indraznetul proiect.

Iar Csaba va avea nevoie de mai mult decat un secret si de o mie de “Inimi”-Hearts pentru a rezista capriciilor balticului si a-i aduce pe “Maronii” macar in postura din 1965, cand, pierzand cu 2-0 si implicit si titlul, la media de golaveraj, in fata invingatoarei Kilmarnock, au fortat trecerea la departajarea prin diferenta de golaveraj. Hearts n-a mai fost de-atunci atat de aproape…

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil