Archive for Decembrie 2008

Ziua 2. Zidul vietii

Decembrie 29, 2008
Traieste, munceste, iubeste

Traieste, munceste, iubeste

Pe o strada oarecare, dintr-o suburbie oarecare, un zid uratel si cam prea inalt, mascand gradinile din spate ale unui parca nesfarsit sir de case ca multe altele in Londra, atrage insa atentia trecatorului cu un simplu dar plin de semnificatii mesaj existential.

A doua portiune a zidului cuvantator

A doua portiune a zidului cuvantator

E o insiruire la prima vedere aleatorie de verbe. Dar e de fapt jocul vietii. L-am numit zidul vietii pentru insufletirea ce i-a fost atribuita de niste zale cu atat mai puternice datorita inlantuirii lor perfecte. Fara literele de-o schioapa de pe zidul inchis la culoare de pe partea sensului de rulaj spre nord, ar fi o artera ca oricare alta, ba si cu un nume de reper rutier, B218, ce te duce din Brockley undeva in „spatele” Colegiului Goldsmith din sud-estul Londrei.

E minunat sa calatoresti si cateodata te trezesti fiind calator in orasul tau. Il vezi cu alti ochi...

E minunat sa calatoresti si cateodata te trezesti fiind calator in orasul tau. Il vezi cu alti ochi...

Multumita lejeritatii traficului la fine de an, am fotografiat portiune cu portiune lantul verbal…

BUILD... Construieste... Cineva a ridicat acest zid, ce a prins si grai. Cine are ochi sa vada, ii aude bataile inimii

BUILD... Construieste... Cineva a ridicat acest zid, ce a prins si grai. Cine are ochi sa vada, ii aude bataile inimii

… LIVE WORK LOVE… Traieste, munceste, iubeste… GATHER GREET STAY… Alatura-te, saluta, stai… TRADE TRAVEL BELIEVE… Comercializeaza, calatoreste, ai crez… BUILD EAT DRINK… Construieste, mananca, bea… TASTE TOUCH… Gusta, atinge… PLAY SEE HEAR… Joaca-te, vezi, auzi… SIT… Sezi… BREATHE… Respira… SLEEP TEACH LEARN… Dormi, povatuieste, invata… CARE CREATE… Ingrijeste, creaza… SOW GROW & REAP… Sadeste, creste si strange.

TASTE... Gusta... din cupa fericirii vietii, care-o fi aceea pentru tine. Si... TOUCH... Atinge... zidurile. Au povestea lor

TASTE... Gusta... din cupa fericirii vietii, care-o fi aceea pentru tine. Si... TOUCH... Atinge... zidurile. Au povestea lor

Lipseste ceva din lant? Mai e nevoie de ceva pentru a fi fericiti?

Soarele s-a interpus piezis. A ascultat zidul, care i-a spus PLAY... Joaca-te!

Soarele s-a interpus piezis. A ascultat zidul, care i-a spus PLAY... Joaca-te!

In final mi-am spus ca am avut noroc sa strabat strada in sensul mesajului. Care incepe cu poruncile sa traiesti si sa muncesti, si sfarseste cu indemnul sa aduni roadele trudei tale. De-as fi circulat in directie opusa, farmecul ar fi fost spulberat.

Din cand in cand ne mai si odihnim

Din cand in cand ne mai si odihnim

 

Ce ne-am face fara aer?

Ce ne-am face fara aer?

 

Dormi dar si invata-i pe altii si ia la randul tau lectii

Dormi dar si invata-i pe altii si ia la randul tau lectii

 

Poate cel mai frumos. Ingrijeste-te de un semen de-al tau sau de-o planta ori un animal. Si creaza...

Poate cel mai frumos. Ingrijeste-te de un semen de-al tau sau de-o planta ori un animal. Si creaza...

 

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am dezvaluit povestea zidului asa... Si-acum sa culeg, de exemplu aplauze. Mai ca mi-a inghetat mana pe camera...

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am dezvaluit povestea zidului asa... Si-acum sa culeg, de exemplu aplauze. Mai ca mi-a inghetat mana pe camera...

Ziua 3. Slujba de Craciun

Decembrie 28, 2008

Daca privesti in jur din preajma intersectiei de la capatul sudic al podului London Bridge, ultimul lucru care ti-ar sari probabil in ochi ar fi cel de-al doilea lacas de cult ca importanta si semnificatie al Londrei. In fond, nu departe, peste Tamisa, cupola si formele maiestuoase ale celebrei St. Paul’s Cathedral domina linia orizontului din amalgamul arhitectonic al inimii orasului, The City of London.

Aici, in intersectie, esti inconjurat de mai vechi sau mai noi cladiri turn de birouri si de intrarea nespectaculoasa pentru vehicule in maruntaiele marelui nod de comunicatii feroviar care este London Bridge, ce deserveste doua tronsoane ale metroului londonez, Jubilee Line si Northern Line, fiind totodata in special punct terminus pentru magistralele spre sud-estul insulei. Spre Dover, sa zicem. Spre Anglia Canalului Manecii, spre comitatul Kent, denumit Gradina Albionului si al carui nume se trage de la pripasiti belgieni prin partea locului. 16 peroane… Intersectia e oarecum umbrita de podul feroviar iesind din imensa statie spre vest, spre un alt „nod”, Waterloo.

Undeva in preajma acestui pod feroviar, doua randuri de scari cam dosite te coboara de la nivelul strazii la cel al… esplanadei Tamisei, intr-un parculet. E spatiul verde al Catedralei Southwark, pe numele ei complet The Cathedral and Collegiate Church of St Saviour and St Mary Overy. Un lacas renumit prin serviciile sale religioase si corurile cu totul aparte, construit din piatra de rau cafenie deschis, cu un urias turn rectangular si deservind o numeroasa comunitate locala, a enoriasilor din districtul londonez The London Borough of Southwark, unul despre care un cunoscut glumea mai mult sau mai putin ca ar depasi ca buget pe cel al Portugaliei. Sau macar l-a depasit, in vremuri mai bune…

 

Pomul de Craciun strajuieste intrarea enoriasilor la Slujba din Ajun in impunatoarea Southwark Cathedral

Pomul de Craciun strajuieste intrarea enoriasilor la Slujba din Ajun in impunatoarea Southwark Cathedral, de la Podul Londrei

E seara de Ajun si nimic nu ti-ar sugera, din capul scarilor, ca la intrarea in Catedrala ar fi forfota. Nici macar „motorul” garii London Bridge, altfel turand asurzitor chiar si spre miezul noptii, nu tulbura linistea serii. Locul pare pustiu. Si totusi, intrarea iesindu-ti in cale, totul e insufletit de falnicul brad de la intrare impodobit simplu cu luminite de un alb iernatic si de susurul vocilor. Lume luminata, sosita la slujba de Craciun.

In Catedrala, zecile de lungi randuri de pe zona centrala a bisericii sunt deja ocupate. Ar mai fi pe cele doua laturi. Cu un zambet si o urare de bun venit, stimabile organizatoare ne indruma spre portiunile mai rarefiate. Suntem deja in asteptare. Rasfoiesc brosura ordinului serviciului religios si aflu mai multe despre maiestuoasa catedrala…

In preajma unicei punti peste Tamisa vreme de secole, London Bridge, a strajuit o biserica inca din anul 606. Si batem la usa unui an in care se vor aniversa opt secole de la construirea primului dintre cele 3 poduri care au legat cele doua maluri pe aceste locuri. Inclusiv din donatii stranse de organizatia caritabila Bridge House Estates, fondata in 1097 si inca in activitate, podul de piatra a fost construit sub supravegherea unui capelmaistru local de-a lungul a 33 de ani, pe parcursul domniilor lui Henry al II-lea, Richard Inima de Leu si a Regelui John.

Ulterior, in 1205, capelmaistrul Peter The Colechurch avea sa fie inmormantat in cripta capelei ridicate tocmai pe pod. Iar 4 ani mai tarziu avea sa fie finalizat si London Bridge, cu cate o biserica la capete. Pe malul nordic, St Magnus The Martyr in parohia de pe Lower Thames Street iar pe cel sudic Priory of St Mary, in Southwark. Pe parapetele esplanadelor spre vest ale fluviului la London Bridge pot fi inca observate simbolurile armurilor celor doua parohii stravechi. Iar vechea traditie de binecuvantare a apelor raului, organizata anual si care va avea loc duminica 11 ianuarie la 12,30, mentine ritualul slujbei la mijlocul podului London Bridge, a carui ultima reconstructie a fost desavarsita in 1973. Sunt de varsta lui.

Continuand pe firul istoriei, biserica de pe malul sudic devenea in 1541 The Parish Church of St Saviour iar mai ales pana in 1750, cand Londra a construit al doilea pod peste Tamisa, la Westminster, a constituit loc de refugiu pentru masele ramase peste noapte inafara portilor cetatii Londrei, inchise pe podul London Bridge. Din 1905, biserica a fost ridicata la rang de Catedrala a Doicezei Southwark.  

Iar la 23,20, pe acordurile In dulci jubilo, compusa de Johann Sebastian Bach, slujba denumita The Midnight Eucharist sau Midnight Mass, congregatia de la miezul noptii, incepe cu muzica de orga. Urmeaza Puer Natus in Bethlehem, si Vom Himmel hoch, da komm ich her, tot in compozitia lui Bach. Vocile noastre se sting, doar ascultam. In picioare. Corul canta Wake, O wake, compozitia lui Bach.

Ordinea serviciului religios include apoi un imn si binecuvantarea leaganului, rostita de capelmaistru… Today you will know that the Lord will come to save us: and in the morning you will see his glory. Hear the words of the book of Wisdom: When peaceful silence lay over all and night was in the midst of her swift course, from your royal throne. O God, down from the heavens leapt your almighty word. This is the word of the Lord. Thanks be to God, multumire rostita intr-un glas de intreaga congregatie.

Vocea diaconului rasuna in inaltul Catedralei. Dear friends, as we meet to celebrate the birth of Christ, let us pray that God will bless this crib, that all who worship his Son, born of the Virgin Mary, may come to share his life in glory.

Flacara lumanarilor noastre albe e vie, intensa, plina de lumina. Perfecta.

In the name of the Father

and of the Son

and of the Holy Spirit

Amen.

In the name of God we welcome you

Grace, mercy and peace be with you

and also with you.

On this holy night

shepherds approached the newborn Christ child in humility.

With them we open our hearts to Jesus

in penitence and faith

seeking the forgiveness for which we long.

God our Father,

you sent your son full of grace and truth:

forgive our failure to receive him.

Lord, have mercy.

Lord, have mercy.

Jesus our Saviour,

you were born in poverty and laid in a manger:

forgive our greed and rejection of our ways.

Christ, have mercy. Christ, have mercy.

Spirit of Love,

your servant Mary responded joyfully to your call:

forgive the hardness of our hearts.

Lord, have mercy.

lord, have mercy.

May God who loved the world so much

that he sent his Son to be our saviour

forgive you your sins

and make you holy to serve him in the world,

through Jesus Christ our Lord.

Amen.

Corul a cantat Gloria iar Kabby Streater a citit din Vechiul Testament Isaiah 9. 2-7. Ne-am ridicat pentru imnul compus de Philip Doddridge iar David Anderson a citit din Noul Testament Titus 2. 11-14.

Corul ne poarta spre Buna Vestire, Luke 2. 1-20 iar The Bishop of Southwark ne invita la liniste si meditatie. Apoi ne rugam intr-un glas si ingenunchem pe serviciul condus de capelmaistrul Reverend Georgie Heskins. O colecta si un colind pastoral din flaut. Rugaciuni, comuniunea, binecuvantari.

La 50 minute dupa miezul noptii serviciul religios se incheie pe aria simfoniei I a lui Vierne. O noapte inaltatoare celebrand Nasterea Domnului.

Ziua 0. De azi incolo se lumineaza…

Decembrie 27, 2008

Jurnalul meu incepe in ziua cea mai scurta a anului. Intr-o duminica, asa cum a cazut 21 decembrie in 2008. Doar 7 ore, 49 de minute si 40 de secunde de lumina de la rasaritul de la 8,04 si pana la apusul soarelui… 15,54. Dar macar de maine incolo se lumineaza tot mai mult…

Si unde mai nimerit sa infig primul tarus decat in Greenwich? De aici, firul povestii ne va duce spre noaptea cea mai scurta a anului.

E o duminica inca impietrita in frigul de decembrie. Colinele din Greenwich nu s-au scuturat din amorteala iar tavalugul zumzetului urban n-a castigat teren, chiar daca e deja miezul zilei. Clipele curg parca mai molcom. Ca doar secundele sunt la ele acasa. Suntem in casa timpului. Lumii i-a fost dat ca punct de reper si raportare al scurgerii timpului meridianul zero. Care taie delusoarele Greenwichului. Intr-adevar, ora exacta bate de la Londra, dar nu la Big Ben ori in difuzarea British Broadcasting Corporation, ci in surdina, de la Observatorul Regal din Greenwich.

Trec pe langa tarabele pietii din Greenwich, decorate in spiritul Craciunului, si imi zic ca putine sute de metri mai la est telescoape uriase ale Observatorului Regal inregistreaza un moment aparte in scurgerea timpului. La 12 si 3 minute, ora Greenwich Mean Time, polii pamantului se aliniaza cu soarele, ceea ce noi numim solstitiu. De iarna in cazul emisferei nordice. Soarele zambeste acum doar Polului Sud…

Ziua solstitiului de iarna e cea mai scurta a anului, 21 decembrie, conform calendarului Gregorian introdus in 1582. Linia meridianului din Greenwich reprezinta principalul punct de referinta longitudinal al pamantului, in functie de care se raporteaza pozitia fiecarei asezari de pe glob, de la est sau vest, si strabate cercul tranzitoriu, care este un urias telescop special construit in 1850 de al saptelea astronom regal, Sir George Airy.

De aici se masoara ziua „universala”, o scala stiintifica a timpului, de fapt secundele, minutele si orele noastre. Dar parca timpul se scurge azi mai lenes. Poate pentru ca e neincalzit de soare. Astrul nu e sus pe cer in aceste zile de decembrie, in emisfera nordica. E mai jos ca niciodata in decursul anului. Sus de tot e doar luna.

Maine, luni 22 decembrie, ziua va fi deja putin mai lunga. Si tot asa, pana candva in iunie. Mai exact pe 21, cand la 5,45 ante meridian va avea loc solstitiul de vara…

Ma intreb insa cat timp va mai rezista Greenwich Mean Time drept punct de referinta al scalei timpului. Cati ani, cate luni, cate zile, cate ore, cate minute, cate secunde? Lumea e intr-o profunda si tot mai rapida schimbare, inca insesizabila la un nivel microglobal dar de fapt covarsitoare daca ai observa-o cu un altfel de telescop, dintr-o pozitie optima.

In 1884, la Washington DC, 41 de delegati la Conferinta Internationala a Meridianului din 25 de tari au decis alegerea longitudinii zero la Greenwich, cu 22 de voturi pentru, unul impotriva, al San Domingo, si doua abtineri, exprimate de Franta si Brazilia. La vremea respectiva, treisferturi din comertul mondial se ghida dupa hartile maritime trasate pe-aici pe undeva si care aveau ca punct de reper meridianul principal, fenomen ce luase amploare dupa publicarea in premiera in 1767 a almanahului nautic britanic. Intr-o buna zi va zdrobi oare de tarm valul schimbarilor  si statutul de prim-meridian dobandit in secolul al XIX-lea de Greenwich?

Inverzitul si molcomul Greenwich, undeva intr-o suburbie sud-estica din zona concentrica doi a conurbatiei londoneze, pe malul sudic al Tamisei, n-ar lasa impresia la prima vedere ca e „buric” mondial al timpului. Dar aparentele mai mereu inseala iar in Londra pana si un cartier oarecare ascunde farmece si istorii aparte. Las piata si dealul cu semetul observator in varf si cobor spre fluviu. In coborare, las undeva spre est, la poalele aceluiasi deal, impresionantul National Maritime Museum, care te poarta ca si prin maruntaiele unui vas oceanic prin intreaga istorie maritima. De la primele expeditii si pana la ultimele descoperiri. Hartile cartografice de care aminteam si care, la inceputuri, in functie de pozitia soarelui, au fost trasate sub forma liniei tarmurilor noilor teritorii descoperite peste mari si tari; din nevoia de ghidare pe apele parca nesfarsite ale oceanelor a izvorat inventia longitudinii zero si a prim-meridianului, ales la Greenwich.

Ajung la capatul pantei. Acolo e tunelul pietonal pe sub Tamisa, construit intre 1897 si 1902 pentru uzul muncitorilor de la docul West India si drept o altenativa la feribotul ce strapunge dus-intors apele Tamisei prin acele locuri inca din 1676. Tunelul lung de 1.217 picioare te scoate in nici un sfert de ora pe malul nordic, pe Isle of Dogs. Candva Insula Cainilor, o zona saracacioasa de docuri, acum inca sediu a ceea ce s-a dorit a fi noul centru de influenta mondiala in lumea afacerilor. Pe cat de repede i-a slabit stralucirea in cursul anului 2008, tot atat de iute imi da din nou tarcoale ideea legata de mentinerea in timp a meridianului zero de la cercul tranzitoriu din observatorul de la cateva sute de metri mai la sud, undeva pe malul celalalt al Tamisei… E un gand straniu. E o lume in permanenta schimbare. Va rezista Londra drept capitala mondiala a timpului in acest secol nebun, nebun? Unii, intangibili si invizibili in viata sociala mondiala, ar avea raspuns la toate, dar isi tin cartile strans la piept. Si majoritatea par a fi asi.

Nu mai e timp de pierdut. E ziua cea mai scurta a anului. In curand se intuneca. Incep antrenamentul de fuga, de pe malul nordic al Tamisei, din Wapping, undeva tot in estul capitalei, nu departe de Isle of Dogs cu al ei Canary Wharf, dus intors pana undeva in vestul Londrei, pe esplanada sudica a fluviului, cu a ei Peace Pagoda din celebrul Battersea Park, cel ales pentru dueluri spadasine sau de pistol invaluite in ceata de gentilomi ai altor timpuri. Aproape doua ore si multe mile parcurse. Dar timpul a curs intr-adevar mai molcom. E inca lumina la sosire…

Se stinge lumina!

Decembrie 18, 2008

Se purta pe vremuri, in cazul unei remize… O disputa din Cupa Angliei, F.A. Cup, se rejuca pana ce se stabilea o invingatoare. Au fost cazuri, implicand chiar cluburi celebre, de exemplu Arsenal si Leeds United, cand au fost necesare si patru rejucari pentru a decide echipa calificata in turul urmator al celei mai vechi competitii fotbalistice din istorie. Dar cum calendarul si-asa era suficient de incarcat cu prea multe partide, acum cativa ani, din necesitate, s-a hotarat desemnarea calificatei deja in primul meci-rejucare, in urma prelungirilor si loviturilor de departajare.

Traditia tragerii la sorti a ramas insa aceeasi. Primul nume iesit din urna este considerat club gazda, indiferent de esalonul de provenienta, iar in cazul unei remize rejucarea se disputa pe terenul oaspetei din jocul initial. N-am tinut evidenta dar Chelsea de exemplu a avut noroc cu carul in ultimii ani de a juca pe teren propriu in fata unor cluburi din esaloane inferioare, fie si in tururi succesive ale competitiei. Nedirijate, tragerile la sorti din F.A. Cup sunt intr-adevar la mana destinului.

Tragerea la sorti pentru turul III, in care, conform traditiei, intra in competitie prim-divizionarele, a cazut recent pe mainile lui Sir Trevor Brooking si Ray Clemence, fosti componenti ai nationalei Angliei si implicati in activitatea federala. Asa se poarta, ca foste staruri sa extraga numerele din urna. Si tot conform traditiei, noul an fotbalistic isi deschide invariabil portile cu jocurile acestui tur trei, programate de regula in primul weekend dupa cumpana intre ani.

2009 nu va face exceptie, uvertura fiind vineri, pe 2 ianuarie, intre doua prim-divizionare: Tottenham si Wigan. Cum spuneam, sortii sunt aleatori si cluburi din elita pot da nas in nas inca de la primul hop, asta in vreme ce o „pereche” din ligi mici, cum e cazul Kettering Town – Eastwood Town, care va avea loc sambata 3 ianuarie, cand e programat grosul meciurilor, apare si ea pe firmamentul turului trei. Intr-un fel, o recompensa, daca e sa amintim ca „buturugile mici” vin de departe, trebuind sa treaca prin furcile caudine ale cel mult patru tururi preliminarii, plus turul I si turul doi. Kettering, reprezentand Blue Square Premier, este gruparea unde Paul Gascoigne si-a incercat fara succes mana in antrenorat, si evolueaza in esalonul cinci, iar vizitatoarea, Eastwood Town, din liga a saptea, este cea mai… mica formatie ramasa in competitie. Intre ultimele 64…

Si totusi, ar mai fi o necunoscuta pentru duelurile de putin peste doua saptamani. Droylsden, amatoare din esalonul sase, Blue Square North, sau Chesterfield, din ultima divizie profesionista, a patra, pe nume Coca Cola League Two? Si asta pentru ca, in ciuda abolirii nenumaratelor rejucari pana la Sfantu Asteapta, cele doua se vor afla fata in fata pentru a patra oara, din cele mai stranii motive.

Meciul initial,  programat la Chesterfield, a fost intrerupt de arbitru la scorul de 1-0 in favoarea oaspetei amatoare, pe motiv de ceata. In emisiunea cu reportaje si golurile disputelor turului doi, difuzata la vremea respectiva de BBC, cameramanul trimis la Chesterfield a avut inspiratia sa prinda in cadru, in fundal, cu ocazia intervievarii antrenorului oaspetei Droylsden, una dintre porti. De la mijlocul terenului, ceata nu te impiedica sa vezi poarta. Cu o mina revoltata si absolut indignata, antrenorul a fost foarte expresiv in a sugera ca nu era o ceata sa o tai cu cutitul si demna sa intrerupa un joc, mergand pe panta conspiratiei si spunand ca daca ar fi fost 1-0 in favoarea profesionistilor de la Chesterfield, care, fie si veniti doar din liga a patra, tot erau in „carul mare”, arbitrul sigur n-ar fi abandonat jocul. Greu de zis, cert e ca partida s-a rejucat.

Ei bine, Droylsden si-a facut dreptate, egaland in minutul 82, 2-2, si fortand mutarea disputei in propriul fief. Iar meciul al treilea s-a disputat zilele trecute. Cand, deloc surprinzator, Chesterfield s-a distantat la 2-0 in fieful „buturugii mici”, doar pentru ca elanul spre calificare sa-i fie brusc curmat de… stingerea luminii. Prin minutul 70, instalatia de nocturna a arenei din Droylsden a sucombat partial. Ca sa vezi… De fapt, dupa patania din jocul initial, n-ar fi prea deplasat sa presupui ca nu neaparat recesiunea economica si caderile de curent au stat la baza caderii in intuneric. Organizatorii, ironici sau nu, au amintit ceva de suprasolicitarea retelei datorata si dozatoarelor de bere de la stadion, probabil mult prea solicitate.

Al patrulea meci, tot la Droylsden, va avea loc marti 23 decembrie. Cand Ipswich Town va afla probabil cine o va vizita sambata 3 ianuarie. Din tot ridicolul acestei inclestari de pomina cred ca mai rau au iesit fanii, pentru ca mi-e greu de crezut ca biletele de la meciul initial, respectiv de la rejucare, au fost valabile pentru accesul la jocurile doi si patru. Sau poate ca, fiind in Luna Cadourilor, spectatorii au avut parte de mai mult fotbal si conspiratii pe aceiasi bani. Ceata, bat-o vina, a generat o avalansa de rejucari.

In turul trei sunt inca angrenate sase cluburi din esalonul semiprofesionist Blue Square Premier, liga a cincea, plus Blyth Spartans, codasa in divizia nordica a esalonului sase, unde evolueaza Droylsden, si amintita Eastwood Town, din „stratul” sapte. Asta pentru a da culoare competitiei. Apropo de „spartanii” din Blyth, ei s-au calificat zilele trecute in urma rejucarii cu profesionista Bournemouth, o rezerva marcand unicul gol in minutul 90! Recompensa? Un joc cadere de cortina peste turul III, luni 5 ianuarie, in transmisie directa, cu prim-divizionara Blackburn Rovers, abia preluata de Sam Allardyce, in postura de vizitatoare la Blyth. Se intampla poate doar o data in viata…

Iar daca ar fi sa ne luam dupa parcursul editiei trecute, cu surpriza Portsmouth cucerind Cupa Angliei intr-o finala cu West Brom, care tocmai promova din liga a doua, atunci picanteriile n-ar fi excluse. Sau o fi fost doar exceptia care confirma mai nou regula ca primele „patru mari” din Premier League n-au ratat pe rand sau chiar in combinatii macar intrarea in finala, asta cam de la inceputul anilor ’90. Aminteam de norocul lui Chelsea… Ei bine, Scolari va debuta in F.A. Cup cu un joc acasa cu Southend, din liga a treia, si Arsenal evoluand in propriul fief, cu Plymouth Argyle, din Championship. La cluburi din divizia secunda se vor deplasa Man United si Liverpool, la Southampton respectiv Preston. Desi pare dezechilibrata, disputa dintre North End si „cormorani” e totusi un derby regional, al comitatului Lancashire. Si cum Benitez a fost eliminat pana acum din Cupa Angliei de grupari din Lancashire si Yorkshire, mai exact Burnley si Barnsley, cum spuneam, minunile nu sunt excluse.

Tocmai de aceea F.A. Cup e… minunata, fie ea si cu ceata, lumini stinse si uneori prea multa bere la pompa.

Ziua 1. Parcul, nu pasarea Phoenix

Decembrie 14, 2008
De ridici ochii, gradina pare sufocata de cladiri inalte, ca turnul Centre Point, din stanga imaginii, ori de macarale, in dreapta, fie de ziduri care iti reamintesc rosu pe alb de Wild West

De ridici ochii, gradina pare sufocata de cladiri inalte, ca turnul Centre Point, din stanga imaginii, ori de macarale, in dreapta, fie de ziduri care iti reamintesc cu cowboyul negru pe alb de Wild West

 Londonezii get-beget, nascuti si crescuti in capitala, n-ajung sa-si cunoasca orasul in intregul sau. Ti-ar lua mai mult de-o viata de om… E un truism reformulat pe pagina web a icelandair, cu paranteza ca nu fac reclama mascata. Doar mi-a suras cliseul ales de niste insulari, despre capitala altor insulari. 

Adevarul e ca Londra e absolut fascinanta mai ales prin fata ei nevazuta, pentru care-ti trebuie un surplus de cutezanta, aventura si microb de explorator. Odata ajuns aici, ai senzatia ca te-ai fi intors intr-un loc indragit, sentiment izvorat din numeroasele fotografii ori reportaje mass-media focalizate pe capitala britanica. Insa ce se ascunde in spatele de exemplu clasicului cliseu cu strajerul incalecat din preajma Horse Guards Parade? Ei bine, personalitatea si caracterul specific locului sunt mai degraba date de cotidianul vietii de zi cu zi a locuitorilor metropolei, de natura non-turistica a orasului.

Poate nu e loc mai tumultos in zona centrala a Londrei decat West End, cartierul cultural de divertisment reunind manunchiul de teatre si cinematografe. O lume nebuna, nebuna… Autobuze etajate, un zumzet continuu, vuietul metropolei… Si totusi, chiar si in miezul unei zile agitate, undeva la picioarele zgarie-norului Centre Point, din aglomerata intersectie a Tottenham Court Road cu Oxford Street, o neasteptata oaza de liniste te transpune parca intr-o alta lume. Un exemplu elocvent al fetei nevazute a Londrei…

The Phoenix Garden, de la numarul 21 pe strada Stacey, in buricul Londrei, e nu doar un refugiu al broscutelor, care isi au locul lor nu numai in colt. E o oaza de liniste in tumultul citadin, e un paradis miniatural. O gradina comunala, in care roabele tin locul ghivecelor...

The Phoenix Garden, de la numarul 21 pe strada Stacey, in buricul Londrei, e nu doar un refugiu al broscutelor, care isi au locul lor nu numai in colt. E o oaza de liniste in tumultul citadin, e un paradis miniatural. O gradina comunala, in care roabele tin locul ghivecelor...

E vorba de o gradina comunala, amenajata si intretinuta din fonduri caritabile de localnici entuziasti, indragostiti de natura si cu simt estetic si care – esential – au inteles importanta existentei unei „inimi verzi” intr- zona ultraaglomerata, sufocata de cladiri ingramadite in jurul unor stradute stramte, unele fiind, cum am amintit deja, nici mai mult nici mai putin decat… zgarie-nori.

I-am trecut pragul spre asfintit. Luni 22 decembrie, o zi deja putin mai lunga decat duminica de 21, cea mai scurta a anului. Globurile si beteala din pomi aveau o tenta mai feerica in saptamana Craciunului in lumina difuza a dupa-amiezii. Parculetul, pe nume Phoenix, isi trage numele de la straduta din preajma, Phoenix Street, nume de inspiratie si pentru denumirea teatrului de peste drum, cu 1.012 locuri. Din parc i se vede spatele. Niste ochi sfredelitori prin zid si-ar putea imagina fervoarea reprezentatiilor, ce se intampla in spatele cortinei. Teatrul, construit dupa conceptia lui Sir Giles Gilbert Scott pentru cel ce avea sa devina Lord Bernstein, a fost inaugurat la 24 septembrie 1930 cu Laurence Olivier jucand in Private Lives a lui Noel Coward…

Parculetul e unicat prin aerul sau rustic, aproape salbatic, cu amenajari cat sa nu-i altereze naturaletea. E un paradis al broscutelor, care in sezoanele mai imbietoare migreaza din balta dintr-un colt al gradinii in cele doua bazine special amenajate nitel mai spre mijlocul parcului.

Iar din loc in loc, banci. Banci de stejar, solide. Unele, roase de vremi. Altele, puse recent pe picioare. Si in spiritul locului, ca mai in toate parcurile mai mari sau mai mici din Londra, cu mesaje sculptate pe spatare. Te freci la ochi si mai citesti o data… „Sir Digby Jones loves to smell the flowers”… Da, fostul pana mai ieri conducator al CBI, Confederatia Industriei Britanice, iubeste mireasma florilor din gradina comunala a zonei Covent Garden. Explicatia e simpla. CBI isi are sediul in turnul Centre Point si probabil de undeva de-acolo de sus inobilatul Jones ofta uneori tanjind dupa mirosul ierbii, privind spre unica pata verde dintr-o zona inchistata de beton si sticla. Stejarul e lemn de lux iar contributia lui Sir Digby Jones a fost de 500 lire sterline pentru locul sau de liniste in gradina comunala. Fata in fata, despartite fiind de-un rondou de flori, bancuta unei figuri de frunte a industriei insulare si a unui localnic ce-a vazut probabil multe la viata sa. „L Green 1908 –     Well done!” Vecinii si prietenii i-au onorat aniversarea unui secol de viata, cu un din inima Bravo!

"Sir Digby Jones indrageste sa miroase parfumul florilor" e sculptat pe spatarul bancii de stejar. Jones, pana mai ieri mai marele CBI, Confederation of British Industries.

"Sir Digby Jones indrageste sa miroase parfumul florilor" e sculptat pe spatarul bancii de stejar. Jones, pana mai ieri mai marele CBI, Confederation of British Industries.

Iar o alta banca ne dezvaluie ca exista 284 de specii de stejar. Sculptat in lemn… 284. Vara, un functionar londonez iesit la pauza de pranz cu un sandwich si un suc ori un turist anesteziat de atata plimbare isi trage rasuflarea odihnindu-se pe una dintre bancute. Orasul si grijile sunt dintr-odata undeva intr-o alta lume. In paradisul gradinei, lumea parca sta in loc. In decembrie, localnicii pun suflet in a impodobi mai toti copacii cu globuri si beteala de Craciun. Sunt invitat la un ceai cu placinta, ceaiul la cazan, pregatit undeva in fata cabanutei gradinarului. Si sa devin membru al locului. Contributia? Un pound, acea lira devaluata, pe luna.

Unii ajung la 100 de ani. Iar prietenii si vecinii ii rezerva o banca in parc.

Unii ajung la 100 de ani. Iar prietenii si vecinii ii rezerva o banca in parc.

Nu trebuie mai mult decat entuziasm, bun simt si spirit civic pentru a amenaja si intretine o asemenea oaza, o gradinuta a localnicilor pentru localnici dar si pentru londonezul sau strainul ratacit in cautarea fetei nevazute a capitalei. „Spatele” urat al unui mare cinematograf, si el cu nume de pasare Phoenix, Curzon Phoenix Cinema, inaugurat in 1986, blocurile de locuinte sau de birouri, cele cateva macarale semete, vechea cladire cam urata la vedere dar care gazduieste galerii de pictura, biserica St Giles si amintitul turn Centre Point or inconjura cu toate minunea de verdeata din Covent Garden, parca inghitind-o in jungla citadina, insa sufletul locului e dat tocmai de broscute, copaci, flori si bancute ale lui Sir Digby Jones sau altii, si nu de fatadele ce „iau fata” turistului.

Fara alcool. Fara droguri. Nu cu caini. Nu cu biciclete. Atat cer localnicii si ingrijitorii parculetului. In schimb, pomisorii te intampina cu globuri de Craciun.

Fara alcool. Fara droguri. Nu cu caini. Nu cu biciclete. Atat cer localnicii si ingrijitorii parculetului. In schimb, pomisorii te intampina cu globuri de Craciun.

Iar odata intrat in gradina, se gaseste cineva sa te invite la un ceai si-o snoava…

Vine Craciunul. Nu doar brazii sunt impodobiti cu globuri...

Vine Craciunul. Nu doar brazii sunt impodobiti cu globuri...

Dezinformare inaintea Chelsea – CFR Cluj

Decembrie 8, 2008

Se molipsesc si unii ziaristi englezi… In suplimentul sportiv al unui prestigios duminical londonez de calitate scrie negru pe… albastrui, intr-un articol dedicat vizitei lui CFR 1907 Cluj-Napoca la Stamford Bridge pentru jocul cu Chelsea si intitulat „Scolari n-ar trebui sa-i ia usor pe niste tipi surprinzatori”, ca „in mod traditional, triumviratul Steaua, Rapid si Dinamo din capitala Bucuresti are credinta in cresterea propriilor talente”, jurnalistul inserand aceasta propozitie cel putin discutabila dupa ce, in prealabil, drept sambure al articolului sau, subliniase ca oaspetii Londrei au fost adunati din toate colturile vestice ale planetei gratie investitiei lui Paszkany.

In loc sa fie salutata ascensiunea clubului clujean si succesul in duelul sau pentru titlu cu Steaua, ziaristul a alunecat pe aceeasi panta a cliseelor tipice. Cel putin dubioasa si oferind o nota crasa de neprofesionalism este inserarea unei unice declaratii din tabara romana, aceasta venind insa – din gura cui credeti? – de la Gigi Becali. „Ar fi o rusine nationala daca o echipa de straini, o echipa ungureasca, reprezinta Romania in Champions League”. Pai tu, reporter, te referi la CFR Cluj dar publici o unica opinie tocmai de la proprietarul rivalei campioanei Romaniei!?!

Sa nu mai amintim ca se pomenesc aceleasi obositoare si intoarse pe toate fetele chestiuni legate de „blocul estic”, „origini etnice”, „provenienta ungureasca” ori de participarea candva a clujenei in liga Ungariei. De mult fumate, penibile si cu o nota vadita de senzational si tulburarea apelor. Dezinformare, nu neaparat vadita. 

Daca vroia sa creioneze cu acuratete circumstantele sosirii „buturugii mici” la Stamford Bridge, ziaristul ar fi trebuit doar sa sublinieze ca gruparea clujeana este campioana de drept si pe merit a Romaniei, care a facut astfel putina dreptate numeroaselor cluburi asa-zis provinciale, fiind invingatoare intr-un duel inegal si deseori patat de manevrele Stelei. Cat despre traditia si credinta cluburilor din Bucuresti de a creste propriile talente, asta comparativ zice-se cu banii aruncati in stil Abramovich la Cluj, ei bine, e suficient de exemplu sa ne amintim cati jucatori crescuti de Steaua au fost aliniati la start in finala din 1986. Nici unul! Comparativ, net mai multi erau transilvaneni… Iar despre Steaua de azi? De la Falticeni pana la Drobeta Turnu Severin, toata tara a fost greblata, si apoi s-a ajuns pana prin Columbia, pentru a fi populata stana.

Daca si ziaristi de la cotidiene de calitate din Anglia isi dau cu firma-n cap, ce sa ne mai asteptam de la vesnicii nostri atotstiutori scriberi gudurandu-se pe langa alde Steaua sau Dinamo!?!