Posts Tagged ‘Africa de Sud’

Tottenham il ineaca-n sange pe Ginola

Octombrie 8, 2010

Nu-i de vazut de cei cu firi sensibile. E pe You Tube, ii zice How To Cut Carbon Emissions (10.10. No Pressure).

E un filmulet de cateva minute, o alta monstruozitate a propagandei mincinoase a Noii Ordini Mondiale intru a ne spala pe creier si baga pe gat  micsorarea emisiilor de carbon generate de activitatile umane, de fapt un travesti la impunerea altor si altor viitoare constrangeri, taxe si biruri. Iar percutanta modalitate video in care se incearca sa ni se inoculeze vina schimbarilor climaterice cauzate de mana omului spune multe despre crunta dictatura mondiala in devenire. Videoclipul face reclama unei actiuni din 10 octombrie in care, vezi Doamne, cu totii ar trebui sa ne aliniem impunerii „de la centru”. Cu o baie de sange pentru sceptici si „necredinciosi”.

Iar pentru ca impactul la public sa fie marit, a fost cooptat in hora si un popular club de fotbal londonez, alesi fiind doi componenti ai lotului Angliei la Cupa Mondiala din Africa de Sud.

Tottenham Hotspur a acceptat si isi joaca rolul in reclama, cu fundasul Ledley King si varful Peter Crouch deschizand gura la o sedinta de antrenament. Iar cine nu se supune crezului, fie si foste staruri adulate de public, o termina rau, cum e cazul vedetei de-altadata a Spursilor, David Ginola, cel care evolua cot la cot la White Hart Lane cu Ilie Dumitrescu. In filmulet mai figureaza pustii dintr-o sala de clasa si angajatii unei companii white-collar, producatorii vrand parca sa sugereze ca de pe urma scepticismului unora va suferi si majoritatea credula.

Un intuneric diavolesc, satanic, vine din directia de unde ne-am astepta cel mai putin. Dar tocmai sub impresia bunelor intentii se ascund cele mai monstruoase ticluiri…

 

Anunțuri

Umilinţa africană şi numirea lui Blanc, motivaţii psihologice defavorabile României

Iulie 7, 2010

Pentru cei care s-au bucurat de umilitoarea eliminare a Franţei şi în perspectiva duelurilor viitoare cu România, din preliminariile EURO 2012, să-şi mai tempereze optimismul. Oare ar putea Les Bleus coborî într-o şi mai neagră gaură de potenţial decât în Africa de Sud? Foarte greu de crezut. Hexagonul a dat tare cu popoul de fund şi mai rău de-atât nici că s-ar mai putea.

Umilinţa suferită la Mondial îi va motiva pe „cocoşii galici” să-şi spele păcatele, mai întâi şi mai ales în proprii ochi, privindu-se în oglindă şi cu carnetul de fotbalist în buzunarul de la piept. Mai mult, Franţa e de-acum pe mâinile lui Laurent Blanc, un fost campion mondial ca jucător, în 1998, şi european, în anul 2000, care de va juca în partitura ofensivă cu care bordelezii aproape că i-au eliminat pe campionii lionezi din sferturile UEFA Champions League, atunci e chiar foarte de temut.

Franţa şi-a dat singură foc după Mondialul din 2006. Inclusiv cu 3 egaluri cu România. În octombrie însă, când "tricolorii" vor ajunge în Hexagon, datele problemei ar putea fi altele, îmbunătăţite de Laurent Blanc. În faţa fotbalului francez e o foaie albă, la momentul unui nou început...

Girondins a progresat substanţial graţie lui Blanc iar acum Laurent a ridicat „cu bucurie şi mândrie” o mânuşă provocatoare, mai valoroasă ca mai toate celelalte. Noul manager aduce cu sine valoarea fostului internaţional cu 97 selecţii dar şi înţelepciunea căpătată pe banca suferinţelor. La 44 de ani, Blanc e un antrenor tânăr dar „forjat” în fotbalul de cel mai înalt nivel.

Şi cu toate că „nu există un cerc de jucători <suflet> al albaştrilor”, după cum a recunoscut, şi pe care trebuie să-l recreeze, Blanc are de partea sa propria expertiză, puterea FFF şi nu în ultimul rând valoarea evidentă, deşi în regresie, a unui număr însemnat de jucători francezi. Cu alte cuvinte, tot atâtea veşti proaste pentru Lucescu Jr., pentru FRF şi „tricolori”.

Cine s-a bucurat de necazul Franţei să sesizeze totuşi că avem de-a face cu un leu grav rănit şi deci cu atât mai periculos. Mai ales că noul său „dresor” are o carte de vizită respectabilă. Nu mai suntem în Era Domenech! Franţa s-a trezit şi ar putea surprinde din nou. Desigur, zilele triumfătoare din 1984 sau 2000 sunt apuse dar vicecampioana mondială din 2006 are aspiraţii certe pentru a ajunge în Polonia şi Ucraina.

Rămâne de văzut pe cine va recruta şi titulariza Blanc în Norvegia, pe 11 august, într-un meci amical în vederea debutului din septembrie, acasă cu Belarus şi peste alte câteva zile în Bosnia i Herzegovina. Pe 9 octombrie, pe când România va vizita Hexagonul, Grupa D a preliminariilor UEFA 2012 ar putea avea deja o favorită. Sau nu? Depinde doar de regruparea „albaştrilor” în jurul lui Blanc. Că valori au, fără doar şi poate. Heleşteul Franţei e bogat în peşte, cum „tricolorii” doar mai pot visa.

Remizele din preliminariile pentru Mondial ar fi o ţintă dezirabilă pentru România. Altceva decât măcar 4 puncte cu „tricolorii” ar fi probabil de neconceput pentru Blanc, fie şi în acest moment de start în care Franţa nu pare altceva decât o oglindă ţăndări, în mii de bucăţele. Aparenţele pot înşela.

În luna multinaţionalelor, fără acreditări de la F.R.F.

Iunie 21, 2010

Explic de ce nu relatez de la faţa locului despre piruetele lui Cristiano la fiecare cinci zile, între reclamele sale orare la Castrol Edge.

Suntem în plin Mondial şi aţi fi putut citi pe acest blog şi în Fotbal Vest corespondenţe de la faţa locului. Deşi în plan personal nu regret deloc că n-am călătorit în Africa de Sud, rămânând în faţa televizorului cu cei de-acasă, aş fi preferat totuşi să relatez ceea ce vedeam pe-acolo, nu acele “picanterii” şi amănunte de nimic cu care ne bombardează agenţiile de presă, ci inclusiv acea realitate ignorată ori cenzurată de obiectivul camerelor de filmat, focalizate pe alde Messi sau De Rossi.

 La începutul lunii decembrie, în 2009, un comunicat al FIFA Media Channel ce amintea de o “îngreunare” şi “întârziere” a procesului de aprobare a cererilor de înregistrare cu canalul mass-media al forului fotbalistic mondial, un pas necesar dar nu suficient pentru obţinerea acreditării, îmi confirma senzaţia că solicitarea mea era una dintre foarte numeroasele – mai multe decât de obicei – pe care le primise. Până aici, nimic anormal şi deloc de mirare.

 Aşa cum aveam să ne lămurim ulterior, în tardivele prime săptămâni din februarie, un mai mare rol al F.R.F. în privinţa distribuirii acreditărilor, comparativ cu Campionatul European, însă coroborat din păcate cu o slabă promovare în materie de relaţii publice a acţiunii, ne-a lăsat cu ochii-n soare pe peron.

 Un mesaj explicativ al FIFA Media Channel, din 11 februarie, clarifica faptul că “federaţia naţională a fost responsabilă pentru distribuirea numerelor şi a cheilor de control însă oricum data limită de înaintare a aplicaţiilor era 31 ianuarie”. Cu alte cuvinte, am aşteptat până spre sfârşitul lunii ianuarie procesarea solicitării de înregistrare cu canalul media FIFA, care avea pe-atunci să fie aprobată, un fapt pozitiv în întreaga încercare, în ideea că, odată acceptat, aş fi avut “verde” să şi înaintez direct la FIFA cererea de acreditare.

 Un coleg jurnalist din Bucureşti, director al unei publicaţii online şi implicat activ în asociaţia presei, cu care intenţionam să abordez luna sud-africană, a căzut în paralel şi în aceeaşi măsură în neaşteptata capcană. Pe-atunci, înştiinţat fiind de FIFA Media Channel în privinţa responsabilizării federaţiilor naţionale în cazul acreditărilor, ziaristul şi-a deşertat oful şi mi-a dezvăluit cum se rupsese firul: “Să ştii că am fost foarte supărat când am văzut ţeapa pe care o luasem. Ideea a fost că F.R.F. ne-a cam dat o păcăleală. În 2008 eram ţară calificată la EURO, am vorbit la F.R.F. şi răspunsul a fost <La noi nu se face nimic, trebuie mers direct la UEFA>. În 2010 nu am mai fost calificaţi, am intrat direct pe site-ul FIFA şi ne-am înscris în sistem, după cum bine ştii. Acolo nu scria nimic că ar fi trebuit să ne înscriem şi la federaţia naţională. Eu am căutat acum din urmă pe site-ul frf.ro şi am găsit ceva din decembrie. Însă cum la vremea respectivă ei nu au dat nici un comunicat, nici prin cap nu mi-a trecut că – ţară necalificată fiind – trebuia să caut de atunci”.

 Doi ingineri învăţaţi pe băncile facultăţii dacă nu altceva măcar în privinţa structurării logicii, făcuţi mat de un mod operaţional FIFA – F.R.F. diferit de controlul acreditărilor de către UEFA cu ocazia EURO. Calificată la Campionatul European, Federaţia Română n-avea de-a face cu “passurile” presei. Necalificată la Mondial, F.R.F. era distribuitoarea lor. Dacă mai înţelege cineva ceva, şi încă din timp…

 Dar, cum am mai scris, n-aş fi savurat la faţa locului un Mondial ca o falsă reflexie a acestui frumos sport. Şi asta pentru că, în ciuda spectacolului fotbalistic, jocul şi competiţia în sine sunt de fapt în plan secundar, umbrite de cifra de afaceri şi interesele colaterale ce sug seva acestui eveniment cu magnetism vizual global. E mai degrabă luna multinaţionalelor.

 M-a amuzat ştirea potrivit căreia majoritatea românilor ce au cutezat să călătorească la Mondial sunt de fapt conducători ai multinaţionalelor ce i-au răsplătit cu un asemenea bonus, mai degrabă nişte “turişti de fotbal” dintr-o tot mai substanţială categorie artificială de spectatori, fie că le place sau nu sportul rege. Coca Cola e pe-acolo pe panouri publicitare şi pe ecrane iar păstorii corporaţiei în tribune. E noua faţă a sportului în general, fotbalul – afacere, competiţia – profit, una îndepărtată de adevăratul spirit al jocului. Să fi fost într-adevăr deturnat? Ni-l mai putem lua oare înapoi?

 Pe această linie, un monstru sacru al jurnalismului mondial, John Pilger, ziarist echidistant şi combătând vehement de decenii prin investigaţii socio-politice, s-a oprit în editorialul său din New Statesman şi la subiectul Mondialului, descriind sub titlul “De ce n-ar trebui ca rechinii să deţină sportul” cum “cei bogaţi şi puternici au acaparat şi distorsionat această plăcere a oamenilor”.

 “Luaţi de exemplu FIFA, care efectiv a preluat frâiele Africii de Sud pentru Mondial. Aidoma Comitetului Internaţional Olimpic, FIFA e o combinaţie a Wall Street şi Pentagon în sport. Şi are această putere deoarece politicienii locali cred că prestigiul internaţional al vizitatorilor le vor aduce, mai ales lor, beneficii economice şi promoţionale. Mi s-a reamintit acest lucru vizionând documentarul Fahrenheit 2010, al directorului sud-african Craig Tanner. Filmul său nu se opune Mondialului dar înfăţişează cum sud-africanii de rând, al căror sport e fotbalul, au fost daţi de-o parte, dezproprietăriţi şi sărăciţi astfel ca un uriaş ecran TV să le acapareze ţara”.

 “Un nou stadion lângă Nelspruit va găzdui patru meciuri în 10 zile. Jimmy Mohlala, vorbitor al municipalităţii locale, a fost împuşcat acasă în ianuarie 2009 după ce dezvăluise iregularităţi de procedură. O întreagă şcoală, ce le stătea în cale, a fost mutată în nişte sufocante prefabricate de oţel, pe un teren dezolant despicat de o şosea.<Când Mondialul va fi gata>, a spus scriitorul Ashwin Desai,<va fi evident că stadioanele vor rămâne nişte cochilii goale, că banii ne-au fost mâncaţi în ceea ce e de fapt o schemă piramidală>”.

 “FIFA va încasa circa 2,25 miliarde lire sterline din drepturile de difuzare, depăşind veniturile adunate ale precedentelor două turnee finale. Incredibil, Africa de Sud nu va primi nimic. Şi aceasta e o ţară cu aproape 40% şomaj, cu speranţa de viaţă a populaţiei masculine la 49 ani şi mii de copii subnutriţi. Acest adevăr despre <naţiunea curcubeu> nu va fi văzut pe micile ecrane de fanii din lumea întreagă, care vor putea totuşi detecta faţeta nedivulgată a Africii de Sud moderne, cu o vibrantă rezistenţă făţişă, ce aşează Mondialul pe acelaşi calapod cu un apartheid economic rămas la fel de diviziv ca întotdeauna”.

 Mondialul ca paravan pentru politici şi inginerii sociale invizibile la prima vedere e doar un biet pudrat clovn trist iar actorii săi, şi agenţi de vânzări pentru ulei de motor.

„Cocosul galic” fara gol, ca in Coreea 2002?

Iunie 18, 2010

Justitia divina. Irlandezii, catolici devotati, n-ar fi trebuit sa se indoiasca de faptul ca mai devreme sau mai tarziu bumerangul ii va lovi pe francezi pentru nonsalanta lor mustacita din noiembrie, din Saint Dennis. „N-am vazut dezastrul venind” s-a referit capitanul Patrice Evra la bumerangul 0-2 cu Mexic, adaugand ca Franta e acum ca o mica natiune fotbalistica. Si-atunci Romania, a cincea in preliminarii, cum o fi, Mirciulica si Mitica!?

In urma cu opt ani, tot inafara Europei, in Coreea de Sud, campioana mondiala la zi Franta isi apara trofeul cu un prim 0-1 in deschiderea turneului final, in fata debutantei Senegal. Calau a fost Papa Diop iar dintre francezii prezenti si-aseara pe taram sud-african doar Henry, ca titular, si Cisse, introdus in minutul 81, au figurat in acel meci.

Gluma s-a ingrosat cu un 0-0 cu Uruguay, rezultat pe care „Cocosul galic” l-a repetat si in Africa de Sud in primul sau meci, Roger Lemerre titularizandu-l iar pe Henry si introducandu-l pe Djibril Cisse in acelasi minut 81. Finalmente, Franta a fost trimisa sec acasa de Danemarca, in dupa-amiaza de 11 iunie 2002, cu 2-0. Henry n-a mai aparut in cadru iar Cisse a intrat putin dupa pauza…

Joi 17 iunie 2010, la 2-0 pentru mexicani, cand mai erau vreo 5 minute, Henry mustacea iar pe margine, prefacandu-se ca se incalzeste, cu acel jerseu FIFA portocaliu pe spate, dar de fapt schimband bezele cu… Cisse. Domenech pe urmele lui Lemerre. Eliminat. Si Franta pe urmele generatiei campioane mondiale, fara gol marcat in grupa? Raspunsul, contra Africii de Sud. Cu Gignac sau cum l-o chema in atac, cota O creste, creste…

Orice-ar fi, capitanul nascut in Senegal si cuceritor al Champions League cu Manchester United a spus el ceva: „o mica natiune fotbalistica”. In toamna, in alte preliminarii, un duel latino-francofon al unor mici natiuni fotbalistice. Franta – Romania.

Granitul de Basel ia aur Mondial (…sau de ce nu m-a mirat Spania – Elveţia 0-1)

Iunie 17, 2010

Nu pot zice că am „mirosit” eşecul Spaniei dar am avut senzaţia certă că Elveţia îi va face seara amară, chiar sperând în asta, din moment ce mi-i luasem pe helveţi, aşa, de haz, drept simpaticii mei la turneu. Citiţi Mondial 2010: joaca de-a Pronosticul, postat înaintea startului competiţiei… Iar la finele acestei postări, recitiţi o postare a mea din 16 noiembrie 2009, despre acelaşi fotbal elveţian, Granitul de Basel ia aurul Mondial

O federaţie naţională care reuşeşte de nicăieri să câştige la prima apariţie titlul mondial la juniori, este demnă de respect şi în mod sigur bine structurată, organizată şi cu calităţi certe în componentele fotbalului pe care-l păstoreşte, pentru a fi luată în seamă la adevărata valoare. Pe această idee, că Elveţia a devenit în noiembrie 2009 campioană a lumii la juniori sub 17 ani, într-o competiţie în care România nici pe departe n-a ajuns, am şi estimat că roş-albii ne pot surprinde şi cu seniorii lor… Mulţi sunt cei care îi iau în derâdere pe elveţi sau orice altă naţiune fotbalistică fără nu ştiu ce carte de vizită, însă fotbalul s-a aplatisat valoric iar pe fondul aceastei mai mici marje de diferenţă între echipe vine şi avantajul Ţării Cantoanelor de a propune un „sânge împrospătat” cu naturalizări mult mai lesne unor mai mari naţiuni vecine. 

Mai jos, câteva consideraţii în sprijinul ideei că 0-1 n-a fost o într-atât de mare surpriza… În primul rând, s-a mai întâmplat ca favorite să înceapă cu stângul, ca de exemplu Argentina cu Camerun, doar pentru a ajunge totuşi ulterior în finală. În al doilea rând, şi asta tot din punct de vedere spaniol, calitatea de favorită nu-i prinde bine, ibericii fiind apăsaţi atât de postura actuală de campioni ai Europei cât mai ales de constanta presiune de ordin tradiţional-istoric de a sparge odată şi odată greaţa. Pe fondul unei frustrări de decenii s-a mulat acum un statut de scalp preţios. Ca atare, cu conştiinţa propriei valori, Spania şi-a permis luxul să descindă pe platourile sud-africane abia în buza startului competiţiei. Chiar aşa, nici câteva zile de acomodare acolo!? N-a fost aşadar de mirare că lui Torres i s-a acordat ceva mai mult timp de acomodare, fiind lăsat la debut pe banca de rezerve… 

Deloc mai puţin important, în al treilea rând nu trebuia subestimată valoarea managerială a germanului Ottmar Hitzfeld, selecţionerul Elveţiei. Un antrenor deseori învingător în dauna armadelor spaniole de club. Care, ca şi Rehhagel la cârma Greciei, a insuflat elevilor săi ideea că statutul de „buturugă mică” îi va prinde bine în plan psihic, beneficiind de elementul surpriză. Ţara Cantoanelor nu s-a aliniat sub presiunea nevoii de mare performanţă la Mondial, aşteptările presei şi a publicului fiind mici. Subestimare din partea lumii fotbalului de care Blaise N`Kufo si colegii au profitat cu 1-0 şi-o bară.  

Şi pentru că am amintit de jucători de culoare pigmentând albul de lapte al Bernei, Gelson Fernandes, marcatorul, a primenit şi el spaţiul fotbalului de naţională din Elveţia tot aşa cum vigoarea şi determinarea turcilor naturalizaţi Swiss dă un plus de potenţial trupei lui Hitzfeld…

Desigur, 0-1 nu înseamnă nici că Elveţia s-a calificat, nici că Spania e out, chit că va avea joc greu cu Chile, însă e dovada că mingea e rotundă, că favoriţii sunt şi ei oameni şi că deseori cei desconsideraţi se dovedesc a fi mai buni decât par.

În continuare, mai jos, Granitul de Basel ia aurul Mondial, aşa cum îl publicam pe acest blog în 16 noiembrie 2009…  

GRANITUL DE BASEL IA AURUL MONDIAL

S-a intamplat duminica doar pentru a doua oara in doua decenii ca o reprezentativa europeana sa castige Campionatul Mondial sub 17 ani, o afacere preponderent nigeriano-braziliana.

A trebuit sa descinda in Nigeria o debutanta absoluta la aceasta categorie de varsta, Elvetia, pentru a rasturna calculele hartiei, pentru a infirma o traditie nefavorabila Europei si nu in ultimul rand pentru a sugera ca fotbalul mileniului III la nivelul selectionatelor nationale extrage deja avantajele si poate culege roadele unei fericite alchimii rezultate din naturalizari.

Tara Cantoanelor, desi neutra si nealipita clubului celor 27 din Uniunea Europeana, este in mod paradoxal un adevarat Babilon universal prin imaginea sa fotbalistica reprezentata pe scena mondiala de aceasta nationala de tineret. In finala, Elvetia lui Ryser a deposedat gazda Nigeria de titlul mondial, prin golul nouarului Haris Seferovic, un mandru Grasshopper de Zurich dar originar din Bosnia si Hertegovina. 1-0.

Tara alpina nu s-a topit aidoma ciocolatei Milka in cazanul generat de cei 60.000 fani ai gazdelor in arena din Abuja, ci a fost de Granit, aidoma prenumelui mijlocasului ei Xhaka, si a adus aurul mondial pe batranul continent, reamintind de triumful Frantei in Caraibe, in 2001. In contrast, nigerienii, suspectati tocmai de alti africani, ghanezii, in privinta „datelor din buletin” relativ la varstele jucatorilor ei, un semn de intrebare ce planeaza de decenii cand e vorba de tinerii fotbalisti ai continentului negru, n-au adaugat celor 3 titluri mondiale la U-17, ramanand pe acelasi palier cu brazilienii.

Inca doua consideratii… Numarul mare de goluri cu care a triumfat Elvetia este o revelatie entuziasmanta, semn ca ros-albii nu s-au strecurat spre cucerirea aurului, ci au turat toate motoarele. 2-0 cu Mexic, Pajtim Kasami si Rodriguez marcand inaintea pauzei. Apoi 4-3 cu Japonia, Haris Seferovic inscriind in ambele reprize iar Granit Xhaka si Ricardo Rodriguez de la 2-2. A urmat un surprinzator 1-0 cu Brazilia, semnat de decarul Nassim Ben Khalifa.

In optimi, unicul meci in care Elvetia n-a castigat in timpul regulamentar de joc, intinzandu-se si in prelungiri in dauna Germaniei, pentru un 4-3 in care a condus de fiecare data, prin golurile acelorasi Rodriguez si Seferovic, dublati de Andre Goncalves si acelasi Ben Khalifa. In sferturi, elvetienii au trecut si de vecinii de la sud, italienii, Ben Khalifa si Oliver Buff inscriind intr-un 2-1. In semifinala, festival de goluri, din nou cu 4 reusite, de aceasta data fara replica din partea Columbiei: Ben Khalifa, Seferovic, Bruno Martignoni si Rodriguez pe lista marcatorilor. 

Total… 5 goluri Seferovic, 4 Ben Khalifa si Rodriguez…

A doua notita, pe marginea numelor invingatorilor. Pe Granit Xhaka si Pajtim Kasami, deschizatorul de partie de la Lazio, stim de unde sa-i luam. De extractie balcanica, aidoma altui „helvet”, Haris Seferovic, un bosniac de etnie musulmana. Ar mai fi Ben Khalifa si Rodriguez si Martignoni. Baieti de 17 ani din cel putin a doua generatie de familii imigrate in Tara Cantoanelor. Tineri care au intuit in fotbal o cale de ridicare, de afirmare. Au mai jucat in finala Goncalves, Sead Hajrovic, un alt nume cu sonoritatea spatiului ex-iugoslav, nascut la Brugg (Elvetia) din parinti bosniaci, si Kofi Nimeley. Pe cand pe banca au luat loc alde Nakic, Mijatovic ori Kiassumbua.

Elvetia a oferit oglinda perfecta  a unui inceput de mileniu fara granite, in care tineri din diverse comunitati si etnii triumfa sub un anume steag. Este un exemplu sugestiv al metamorfozei sociale din acest deceniu, cu globalizarea aratandu-si efectele rezultate intr-un termen relativ scurt si in lumea fotbalului. A carui fata in viitorul imediat e oferita tocmai de imaginea Elvetiei sub 17 ani. Fotbalul lui 2015. Nume de care vom mai auzi, un Granit Xhaka de Basel ce ar putea deveni un Anelka al deceniului viitor.

Portarii străini din topul Premier League, absenţi de la Mondial!

Iunie 15, 2010

E eronată şi simplistă atitudinea presei engleze şi a publicului de a-l pune la zid pe Robert Green pentru greşeala sa contra Statelor Unite. Ei se pierd astfel în amănunte, problema de ansamblu, în profunzimea sa, fiind lipsa acută a unor portari de valoare în fotbalul englez. De ce a fost oare nevoit Capello să-l convoace pe Green, abia salvat de la retrogradare cu West Ham, şi – mai mult – să-l şi titularizeze în faţa unui David James picat cu Portsmouth din Premier League dar care la 40 de ani a strâns cele mai multe titularizări în preliminarii?

Simplu. Pentru că Don Fabio n-avea altceva mai bun la dispoziţie, poate cu excepţia lui Paul Robinson, fost la nivelul turneelor finale internaţionale.

În schimb, portarii care s-au bătut la titlu în Premier League fie n-au ajuns la Mondial, fie au fost omişi de selecţioneri. Contrast care spune multe între rezervele de potenţial ale altor ţări şi penuria Albionului de talent între buturi.

Petr Cech, campion cu Chelsea, nu s-a calificat cu Cehia. Van der Sar, vicecampion cu United, n-a fost inclus între cei 3 îngeri păzitori ai Olandei. Vârsta? Almunia, la fel, n-a prins lotul Spaniei, al cărui ultim număr, 23, a fost ultimul tren prins spre Africa de Sud de Pepe Reina, ocupant al locului 7 cu Liverpool.

Abia dinafara podiumului, de pe locul 4, e pe scena Mondialului al doilea portar al Braziliei, Gomes, venit din poarta lui Tottenham Hotspur. Manchester City, de pe locul 5, a mers pe mâna irlandezului Given, care se uită şi el la televizor, pe când mult apreciatul veteran Brad Friedel, urcat pe şase cu Villa, n-a fost ales de SUA, ce i-a selecţionat pe Howard, de la Everton, Guzan, rezerva lui Friedel la Villa, şi un alt veteran, Hahnemann, omul divizionarei secunde Reading.

Păi dacă Statele Unite şi-a permis să aleagă trei portari înaintea ocupantului locului şase în Premier League, omis la selecţie, atunci problema Angliei e absenţa aproape totală a unor goal-keeperi care să fie implicaţi în lupta pentru onoruri în Premier League, la care se bat străini omişi de la Mondial.

Alte comentarii, absolut de prisos…

Mondial 2010: joaca de-a Pronosticul

Iunie 10, 2010

De ce-aş zice altfel, dacă agenţii de pariuri spun Brazilia – Spania? Reflex la fiecare 4 ani, iau tabelul competiţional şi îmi imaginez un scenariu în care doar două încheie în vârf. Mi-a ieşit Brazilia – Spania.

Fapt real. La Mondialul francez, în 1998, când încă mizam cu oarecare succes la pariuri, l-am ales pe Di Biagio marcator al primului gol în Italia – Camerun, jucat într-o miercuri, apoi pe Cocu în aceeaşi postură în Olanda – Coreea de Sud, disputat două zile mai apoi, şi pe Reyna înscriind la 0-0 în SUA – Iran, peste alte două zile. Mă fascinase cota ridicată oferită acestor mijlocaşi nu foarte prieteni cu golul, şi mai ales primul.

Ei bine, Di Biagio a deschis scorul cu capul într-un 3-0 „la perete”, Cocu a înscris şi el primul gol într-un 5-0 şi mai clar iar duminică Reyna a şutat în bară la 0-0, în ceea ce avea să se dovedească o surpriză, 2-0 pentru iranieni. Mi-am zis că bara a scuturat norocul şi n-am mai mizat. Până peste doi ani, când încă înaintea competiţiei am mers pe o finală Franţa – Italia, indicând şi numele învingătoarei în ultimul act: Franţa. Aşa a fost să fie, cu oarecare şansă…

… Anii au trecut şi n-am mai prea jucat. Mai bine zis n-am mai jucat deloc. Şi nu mă dezmint nici acum. Ca idee şi ca de-obicei, mi-ar place să-i văd pe europeni făcând treabă bună dar nu neapărat cu aceeaşi simpatie, de vreo 25 de ani, pentru insulari. A mai pălit. În schimb mi-ar surâde ca central-est europenii să nu se facă „de cacao”, având o uşoară slăbiciune, nu ştiu de ce, pentru Elveţia lui Hitzfeld. O alta ar fi pentru grecii altui neamţ, Rehhagel, dar asta ar avea o explicaţie genetică, pe arborele genealogic al mamei.   

Iar cu sârbii voi ţine nu pentru că au zdrobit o Românie ce bine că stă acasă, ci pentru că au fost buni vecini, fie peste graniţă, aici în Timiş, fie între noi, în Timişoara. Chiar şi în nopţile lor de Anul Nou, la două săptămâni după Revelion, în baza calendarului slav, şi când tradiţia e să se spargă pahare. Tare mi-e însă că după-amiezele triste petrecute cu comunitatea sârbă din Londra, la jocurile Mondialului din 2006, îşi vor găsi o repetiţie şi chiar vremelnică în Africa de Sud.

Dar cum speranţa moare ultima şi avem dreptul să visăm, i-aş vedea pe sârbi câştigând grupa, apoi trecând de englezi şi argentinieni, fiind stopaţi în semifinală de Spania. Aberez? Tocmai aici e farmecul. Să-ţi alegi un cal negru, care sigur îşi va frânge gâtul, dar pe care să ţi-l imaginezi totuşi imbatabil, asta pentru a avea o porţie de râs la final, autoironie ce te face să-ţi spui ce prostuţ şi idealist poţi câteodată fi…

Apropo, în cealaltă semifinală îi văd pe brazilieni dispunând de SUA, nord-americani ce trecuseră mai întâi de Germania, apoi de Mexic. Nu-i aşa că-i fantezie de cămaşă de forţă? Oricum, v-am spus de ce… Cât despre helvetici, păcat că dau în optimi de Brazilia.

Dar ce mi-aş dori cu adevărat de la Mondial? Ca Ronaldo să nu mai plonjeze ori să facă din ochi, ca arbitrii să nu ne enerveze, ca televiziunile să nu ne caute prin tribune feţele ştiu eu cui „celebrităţi”, ca Maradona să dea din mâini încercând să aplice acel beton românesc de 3-2 care e doar reţetă Iordănescu şi-atât, ca Paraguay să dea cumva de Uruguay, ca sud-africanii să iasă cât mai repede întru a ne scuti de caznele oficialilor de a-i ţine în competiţie… Şi bineînţeles să Messi, pardon, vroiam să zic triumfe, cel mai bun.

Dar vorbind serios? Să mai vedem ceva feţe proaspete şi sisteme de joc ori soluţii tactice mai ieşite din şabloane!

Şi de ce nu Anglia? Pentru că e unica naţiune europeană mare care şi-a luat din nou antrenor străin, pentru că e prea crispată şi îmbăţoşată de-atâta amar de ani, în încercarea de-a dovedi că „leagănul” e musai „the best”. Ar fi dacă ar presa în jumătatea adversă când n-are posesie şi dacă şi-ar da drumul la jocul fără minge când cu unul de-ai ei la balon. Dar cum aceste aşteptări sunt onorate doar aşa, odată pe Wembley contra Olandei, în 1996, ori altădată la Munchen în 2001, e greu de crezut că Albionul se va scutura de greaua manta a prea marilor aşteptări. Sau poate le-o fi indus Don Fabio arta relaxării? Nu ştiu dar zău că ar fi fain să spargă blocada finalistelor din 1970 încoace, mereu aceleaşi şi aceleaşi Brazilia, Argentina, Italia, Germania şi Franţa cu două picături de Olanda. Să se-aleagă oare tot dintre cele şase sau e timpul Spaniei şi Angliei?

Vizionare plăcută. Eu ies până-n colţ să-mi iau o talangă, o ciocolată Milka şi-un ceas cu cuc, că n-am încredere în cronometrul lui Webb. Aaa, şi-un dicţionar român-sârb, să-mi împrospătez vocabularul, că doar Radio Televizija Serbija e postul de recepţie. Muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu…

The Official England Squad Medal Collection: Capitanul

Iunie 6, 2010

Stema cu cei trei lei

Este cosmarul oricarui selectionabil. E clipa pe care nici un international nu si-o doreste vreodata. E secunda in care un vis de vara, inchipuit vreme de patru ani, se naruie in dureri si suferinta. Cupa Mondiala si-a pierdut deja cateva vedete, ce nu vor aparea pe scena sud-africana datorita accidentarilor, si parca nu trece zi in care un alt convocat sa sfarseasca pe mana medicilor. Printre jucatori, cativa ce figureaza in spoturi publicitare ale marilor corporatii.

Rio Ferdinand, capitanul ales de Fabio Capello, a incheiat si el un antrenament in carje, fiind inlocuit cu Dawson, fundasul lui Spurs, ce a zburat de pe-o zi pe alta de la Londra, intrand in paine in lotul Albionului. Implicit, banderola de capitan a fost pasata mijlocasului Steven Gerrard, metronom al lui Liverpool venit dupa un sezon asa si asa la nivel de club.

Capitania, centrul de forta al Angliei, s-a mutat in linia mediana, unde Gerrard e acompaniat de vice-capitanul Frank Lampard Jr., omul lui Chelsea. Desi sunt destule voci care contesta pana si selectionarea lui Gerrard, in baza prestatiilor in 2009/2010, Capello va miza mai mult ca sigur pe experienta la nivel international a baiatului crescut in cartierul de blocuri din suburbia Huyton.

De-acolo, Gerrard a sfarsit pe moneda francata cu ocazia participarii Angliei la EURO 2004, in Portugalia, cand insularii erau eliminati la lovituri de departajare de tara gazda, in sferturile de finala. STEVEN GERRARD MIDFIELD e gravat pe capul monedei, pajura reliefand emblema The Football Association, cu cei trei lei suprapusi si mentiunea The Official England Squad Medal Collection.

Gerrard, titular in trupa lui Eriksson, a devenit capitan de circumstanta al lui Capello

La vremea respectiva, cand mi-a fost cadorisita moneda din colectie, Stevie G nici nu intorsese rezultatul in finala Champions League de pomina contra „Diavolului” milanez. Anii au trecut iar Gerrard a condus-o pe Liverpool in doua ultime acte in fata Milanului, preluand acum banderola, la capatul poate celui mai sters sezon al sau de la sosirea lui Benitez pe Merseyside. Desigur, nici macar Gerrard nu poate fi bucuros de circumstantele in care s-a ales cu banderola pe mana iar un intreg Albion se teme ca mijlocasul din Liverpool nu e omul de forta, de coeziune, care sa imbarbateze la o adica si cu un strigat si sa stranga randurile echipei, mai ales la greu.

Dar cu Terry balacarit de presa pe motive extrafotbalistice, Capello nici nu mai avea prea multe optiuni, aspect dovedit de insasi numirea initiala a lui Rio Ferdinand, la urma urmei un alt ex- baiat de cartier, est-londonez, ce a luptat la randul sau cu demonii alcoolului, drogurilor si implicit a impulsivitatii fara astampar.

In Africa de Sud, ca un facut, noul capitan Gerrard il va avea aproape pe parca eternul coleg de club, un alt „Liverpudlian”, Mister Liverpool Football Club in carne si oase, Jamie Carragher, fundasul reaparut pe scena echipei nationale dupa cativa ani buni si o aruncare de prosop ce n-a fost uitata de carcotasi. Capello l-a reactivat, tot pe motive circumstantiale derivate din accidentarile altora, si Jamie s-a alaturat capitanului si colegului fundas dreapta de la Anfield, Glen Johnson.

Ca o remarca, ocupanta locului 4 in Premier League, Tottenham Hotspur, ofera cinci selectionabili in lotul lui Capello, campioana Chelsea laudandu-se cu 4 pentru Anglia iar vicecampioana Manchester United cu doar doi jucatori, Carrick si Rooney. Cat despre Arsenal, nici macar Walcott. Cu alte cuvinte, mai mult de jumatate dintre fotbalistii italianului in Africa de Sud provin dinafara noului „careu de asi”. Cu o vorba buna in special pentru West Ham United, care aprovizioneaza lotul cu doi selectionabili plus alti sase care si-au lansat carierele la Upton Park.

Iar in fruntea tuturor, Stevie G. Mijlocas.

Robodance

Mai 18, 2010

In editia din 18 mai a <Fotbal vest> mi-am anuntat intoarcerea in tara, abordand subiectul lotului largit de 30 jucatori al Angliei lui Capello…

M-am repatriat, dupa sase ani si 9 luni traiti in insula. Raman in suflet manunchi de amintiri de la Old Trafford si pana la terenul lui Carshalton Athletic, diverse arene de unde relatam la vremea respectiva. Reportajele de la fata locului, purtand pecetea autenticului, vor fi de-acum inlocuite – mai putin fericit – cu analize si comentarii alterate poate de handicapul distantei. Dar samburele va ramane acelasi. Niste randuri despre jocul inventat in tara leagan a sportului rege.

Care se pregateste zilele acestea pentru apropiatul debut, in 12 iunie, contra Statelor Unite, la Cupa Mondiala din Africa de Sud. Capello e in linie dreapta inaintea anuntarii lotului de 23 fotbalisti, sapte urmand sa fie lasati acasa din formula largita, adoptata saptamana trecuta de italian si in vederea acestui ultim joc amical inaintea definitivarii listei, cel cu Mexic, luni 24 mai, pe Wembley.

Desigur, selectionerul e interesat mai ales sa-si mentina recrutii apti de joc si dupa acest test pe gazonul surprinzator de necalitativ al arenei nationale insa sa-si si creasca potentialul de succes pe teren african cu cele mai chibzuite numiri. Rooney & Co. vor incerca sa zburde pe suprafata de joc altfel decat se impotmoleau semifinalistii Cupei Angliei, in meciul Tottenham – Portsmouth, disputat la 24 ore dupa celalalt penultim act, Chelsea – Aston Villa. De aceasta data vor fi trecut circa 50 ore de la finala barajului de promovare in elita, Blackpool – Cardiff, iar Capello si elevii sai trag nadejde ca gazonul sa nu fie destelenit ori desfundat.

Altfel, doua aspecte par certe. In primul rand, optand in pregatiri pentru 3 portari, si anume James, retrogradat cu Portsmouth, Green, salvat cu West Ham, si tanarul Hart, intors la Manchester City dupa fructuosul an de imprumut la Birmingham City, italianul a dezvaluit deja cu cine va merge intre buturi la Mondial. Nici nu era chiar greu de ales, in lipsa unei palete largi a optiunilor…

Si totusi, mereu cu o opinie si un colt la adresa antrenorilor straini, Sam Allardyce a sarit nevoie mare ca Paul Robinson, elevul sau la Blackburn Rovers, ar fi meritat un alt tratament in baza celor 41 selectii pentru Albion, dintre care patru fara gol primit la Mondialul din 2006, si a celor 35 aparitii in editia trecuta de Premier League, cu 13 “plase intacte”. E un punct de vedere pertinent, daca e doar sa-l compari cu Green, cel cu numai 9 selectii dar si 38 aparitii in liga pentru West Ham, maximum, ori cu veteranul James, ce-i drept cu 49 selectii dar doar 25 jocuri de campionat in 2009-2010, sau mai ales cu Joe Hart, baiatul de 20 ani cu o aparitie contra lui Trinidad & Tobago si 4 cartonase galbene stranse in sezonul abia incheiat.

Dar iesirea lui Allardyce as cataloga-o mai degraba drept tipic insulara… Nu-i de-al nostru, so pe el! Ce stie un strain!? Problema e ca doar 4 mari si lati sunt managerii englezi din Premier League, si anume Redknapp si Hodgson, trecuti de 60 ani, plus Bruce si Allardyce, carora li se va alatura in urma barajului fie Ian Holloway, fie Dave Jones, asa incat antrenorii autohtoni mai bine-ar inghiti in sec si lua de bune alegerile italianului, care a confirmat deja, calificand la pas Albionul in Africa de Sud…

Unuia ca Allardyce s-ar putea sa-i fi dat apa la moara coincidenta lansarii unui website, Capello Index, tocmai la momentul anuntarii lotului largit, pagina virtuala monitorizand procentual, pe baza evolutiilor la cluburi, principalii selectionabili din arena internationala, printre care si cei englezi. Pentru a aplana potentialul conflict de interese, Capello s-a delimitat de website sau macar de faptul ca ar fi implicat in acordarea notelor. La banii ce-i incaseaza de la o federatie engleza de-acum intr-a treia luna fara un presedinte executiv la carma, orice cat de mic derapaj de imagine e asteptat cu un marait adulmecand sange.

Oricum, e tare greu de crezut ca Don Fabio ii va face in ultima clipa pe plac lui Allardyce, renuntand la junele Hart, dupa modelul lui Sir Alf Ramsey, care intre cei 6 disponibilizati din lotul largit pentru Mexico ’70 il includea pe un anume Peter Shilton, baiat de 20 ani ce avea sa debuteze dupa turneul final…

In al doilea rand, readucandu-l la lot pe unul ca Jamie Carragher, fundas central cu veleitati si pe dreapta, Fabio Capello a dezvaluit si nevoia de a apela la solutii aparte pentru a suplimenta lipsa de personal experimentat ori cu un bun randament. La 32 ani, “loialistul” lui Liverpool ar putea prinde un ultim tren mai degraba in baza absentelor unor jucatori accidentati, ca Wes Brown de exemplu, ori a unora care s-au stins din fasa, in ciuda marilor asteptari puse in ei, gen Micah Richards.

De ce a fost nevoit selectionerul sa-i lamureasca pe alde Carragher ori Paul Scholes sa-si scuture mantia retragerii sau sa insiste totusi pe langa Owen Hargreaves, in ciuda celor 18 luni fara fotbal, cauzate de recidiva unor accidentari? Ei bine, in ciuda parcursului ireprosabil in preliminarii, tocmai datorita lipsei unui mai larg fond de jucatori experimentati si competitivi la cel mai inalt nivel. Shaun Wright-Phillips o fi el debordant pe extrema in ritmul alert din Premier League dar ar putea lasa impresia unei gaini fara cap odata incorsetat de jocul mai laborios cu tenta latina sau continentala.

De aici si apelul lansat veteranilor altor campanii, neimplicati pana acum sub stindardul italianului, dintre care insa doar Carragher a spus da. Probabil si datorita acestui sezon si jumatate de recul, fara artificiile Champions League pe Anfield Road.

A surprins oarecum si usa deschisa lasata la doi locotenenti ai lui Ashley Cole pe stanga, dar nu tu Wayne Bridge, de fapt mai mult rezistand cu numele in ultima vreme, ci mai putin amintitilor Baines si Warnock.

Capello nu s-a dezmintit insa “in fata”, unde l-a inclus la prima vedere in pofida oricarei logici pe Emile Heskey. Pe undeva, urmarind finala Europa Cup, din care Zamora a fost retras dupa nici o ora de joc, a fost evidenta oboseala taraind si o vaga accidentare a “calului negru” de pe turnanta. Mondialul ar fi fost un pod prea indepartat pentru “Cabanier”, prin aceasta prisma alegerea lui Heskey avand acoperire.

Insa ce-o zice oare Agbonlahor, mai tanaru-i coleg de la Villa, si cu 13 goluri la activ in liga!? Excluzandu-l pe talismanicul Rooney, al doilea in ierarhia finala a golgeterilor, cu 26 reusite, dintre atacanti doar Darren Bent, cu 24, al treilea, si Defoe, cu 18, l-au devansat pe Agbonlahor. Si totusi, pe langa Rooney, Bent si Defoe au fost preferati Peter Crouch si Heskey.

Ambii, probabil, pentru acea pecete aparte pe care ar putea-o conferi fazei de atac, indiferent de postura. Poate fi usor trecut cu vederea dar “Robodance” Crouch a marcat primul si al treilea gol in ambele ultime aparitii ale insularilor, oficiala si amicala, si anume un 3-0 cu Belarus si 3-1 cu Egipt, fie ca titular, fie “de pe banca”, incalzind usor atmosfera si la introducerea sa pe final, in parteneriat cu colegul sau de la Spurs, Defoe, in amicalul de 0-1 cu Brazilia.

Hilar in longilinitatea sa si cu doar 8 boabe in campionat, “Robodance” demasca implicit rezervorul restrans de valori get-beget al Angliei. Alegand un “dulap” trecut bine de 30 ani, si inca rezerva la club, plus o “prajina”, Capello lasa de inteles ca flerul Albionului e pe undeva prin linia mediana si in sclipirile lui Wayne. In rest, unica sansa ar fi o disciplina… robotica.

Prin ochi sud-africani, realitati si mituri inaintea World Cup 2010

Martie 26, 2010

Chris Webb, ziarist sud-african studiind in Canada, ofera cu acuratete si profesionalism o analiza reala, onesta si adevarata a haltei caravanei Cupei Mondiale in republica, intr-o imagine de ansamblu sub titlul „Vanzand Africa de Sud: saracie, politica si 2010 FIFA World Cup”, http://globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=18303 

In mare, Webb sesizeaza ca descinderea teatrului de papusi fotbalistic in Africa de Sud este doar un vehicul corporatist, ce va genera deschiderea pietei interne genului de investitii al economiei globale neoliberale, implicand vanzarea unor bunuri ori mijloace fixe nationale, insa care din pacate nu va permea macar o unda de prosperitate pana la nivelul a mai bine de jumatate din populatia tarii, ce traieste sub pragul de saracie.

Webb creioneaza fin realitatile social-economice si politice si identifica iluziile hranite de sosirea caravanei fotbalistice intr-o tara lovita la randul ei de criza economica, „subtiind-o” de exemplu cu 6,4% in primele 3 luni ale anului trecut. Este o excelenta lectura, e drept, in limba engleza, gazduita de publicatia online www.globalresearch.ca , de fapt un centru de cercetare in privinta globalizarii, ce ofera in paralel branse in celelalte mari limbi de circulatie europene.

Nu este o noutate faptul ca exista sute si sute de diverse pagini virtuale incarcate cu informatii si analize de o calitate si veridicitate net superioare asa-ziselor stiri, in marea lor majoritate de fapt non-stiri aberante, ce sufoca mass-media traditionala, bagata pe gat publicului intr-o indoctrinare voita. Analiza si datele oferite de Webb sunt o schita sugestiva a ceea ce se va dovedi cu adevarat a fi descinderea Cupei Mondiale in Africa de Sud, cu consecinte anticipabile dar pe care cei direct interesati nu le doresc transparente.

Trasand paralele, autorul a amintit de indatoririle si deficitul public suferite actualmente de Grecia, drept efect al gazduirii J.O. in 2004, ori de cele 6 miliarde dolari cheltuite inclusiv din banii contribuabililor, pentru doua saptamani de competitie, de o Canada mai putin dezinvolta in lumina crizei manipulate in ultima vreme. 

Pentru cei realmente interesati si capabili de discernamant in aceasta voita cacofonie mediatica, articole ca al lui Chris Webb merita pieptanate, si asta cat va mai fi posibil. Se apropie ziua cand internetul, sau cel putin cel independent, va fi probabil sufocat de o legislatie restrictiva si finalmente prohibitiv. Pare ireal dar v-ati fi inchipuit nu demult ca in Anglia se anunta deja pe afise publicitare obligativitatea microcipuirii populatiei canine? Sustragerea de la actiune implica pedepsirea proprietarilor… Totul este incrementat in etape, in toate domeniile, pentru ca gentilul sa ingurgiteze si sa nu „dea pe-afara”…