Posts Tagged ‘parc’

Despre Dinamo (Kiew) si Poli cu un fan Real in serile Xurilor madrilene

Martie 15, 2010

Barcelona am lasat-o pe ninsoare viscolita si scaldata de valuri cat zidul, Madridul l-am gasit inghitind in sec la remize frustrante. La asemenea eliminare, cel mai bine e sa eviti subiectul, ceea ce am si facut, pomenind in schimb momente mai hilare.

De-atata bucurie ca Dinamo a batut-o pe Atletico, fanul lui Real si-a facut propria echipa Dinamo, din zona, ale carei poze si trofee troneaza in bar...

De unde pana unde postere cu Dinamo Kiew si fanioane ale clubului ucrainean intr-o cafenea de pe artera centrala Calle Ortega y Gasset!? Ochind unul in memoria finalei lioneze a Cupei Cupelor, din 2 mai ’86, cam pe cand Steaua ticluia ultimele finisari cu Duckadam exersand apararea loviturilor de la 11 metri, am dedus ca barmanul e mare fan Real Madrid.

Suvenir Dinamo Kiew - Atletico, de la finala C2 din mai '86, la Lyon. Cinci zile mai apoi, la Sevilla, era randul Stelei impotriva unor spanioli...

Un fanion ingalbenit si doua nume. Dinamo Kiew si Atletico Madrid. Avea sa fie 3-0, Zavarov, Blokhin si Yevtushenko invingandu-l pe Fillol. Imensa bucurie pentru suporterii “regalisti”, barmanul nostru incropind chiar o echipa locala, trasa la alb-albastru-galben si ajunsa in rama. Dinamo Kiew 1996-’97. Dupa zece ani. Un Kiew madrilèn pare-se de succes, judecand dupa etajerele cu cupe si trofee.

Cabinetul de trofee al Dinamoului madrilen...

La care l-am intrebat si de Poli. A pronuntat perfect numele Timisoara, deloc de mirare, dupa atatea scandari. “Da, ne-am bucurat ca a dat-o afara pe Atletico si am strigat pentru Poli!” mi-a explicat madrilenul intr-o inedita hispano-engleza. Au trecut aproape doua decenii si Timisoara n-a fost uitata in jumatatea “alba” a capitalei Spaniei…

Nostalgicul fan regalist a inramat clisee de pe vremea cand Raul amutea oponentii iar primul Ronaldo jubila jucand finale de Mondial si marcand

L-am lasat pe fanul Realista al banatenilor si ucrainienilor sa dezbata cu un amic peste Marca despaturita la declaratia spasita a lui Casillas si nu i-am sugerat sa dea jos decupajele cu David Beckham, unul in tricoul alb, celalalt la piele, pozand pentru casele de moda. Semn ca nouarul cel mai scump, Ronaldo, afisandu-se si el la bustul gol pe panouri publicitare la Armani, nu i-a intrat inca pe deplin la inima.

Gabi Balint a continuat spre Burgos. Eu m-am oprit pe Castellana la Bernabeu, acolo unde marca in alb si Hagi

Ar fi si greu, dupa aceasta eliminare in optimi, la care am asistat intr-un bistro conectat la postul tv Madrid. Poliglotul angajat asiatic ne-a urat “Pofta buna” si si-a etalat cunostintele de spaniola unei doamne de varsta a treia. “Ronaldo a marcat in minutul 6”. Fara asemenea bagaj, m-am scuzat politicos a doua zi, luat in cadru la Estadio Santiago Bernabeu de un echipaj de televiziune misunand dupa opinii pe marginea unei eliminari neanuntate. Semn ca degeaba am vizitat Biblioteca Nationala a Spaniei, unde doar m-am pozat la soclul statuii lui Velasquez dar n-am si sorbit din intelepciunea sa.

Tribuna I, de la bulevard, cu steagul lui Real primul din stanga si apoi al celorlalte 19 cluburi din prima liga...

La Bernabeu, senzatia era de “business as usual”. Aceasta adevarata industrie nu intrase in avarie de la un 1-1. Puhoi de fani in magazinul oficial de sub tribuna de pe Paseo de Habana, care te intampina cu glorioasa insiruire a cuceririlor clubului, insa sub o eticheta ce te pune pe ganduri. El Mejor Club del Siglo XX. Care va sa zica Real se raporteaza la… mileniul trecut. Sa traiasca oare din amintiri, asta la capitolul trofee mult ravnite? Barcelona si alde Manchester United par a o atata si figura lui Raul, flancand din vitrina intrarea, sugereaza ca “regalistii” sunt intr-adevar setati la niste ani apusi.

Cel mai mare club al secolului XX

Totusi, prestigioasa adresa a clubului, pe axul nord-sud Paseo de la Castellana, unul presarat cu sedii de ministere, corporatii si institutii financiare, dovedeste atat covarsitoarea insemnatate a Realului in viata madrilèna cat mai ales influenta sa in a-si asigura proptele cu care sa racoleze alde noi optari si nouari. Iar unde e Kaka si Ronaldo se lipeste si adidas. De fapt, magazinul clubului are pe unul dintre cele 3 etaje ale sale produse pentru diverse ramuri sportive ale furnizorului de echipament. Realul la trei dungi e la demisol…

O foarte lunga lista de succese

Magazinul oficial cu produse exclusiv adidas are la etaj articole pentru alte sporturi, fara vreo legatura cu Real, iar la demisol numai despre vicecampioana. Parterul e neutru, rezervat fotbalului...

Septarul, o legenda a clubului

Optarul, o prima extravaganta recenta

Nouarul, o alt... as mult ravnit

Asa arata peluza unui stadion mare. Chiar si de aici se poate iesi insa cu capul plecat. 1-1

Santiago Bernabeu e la cateva statii spre nord, pe Castellana, din inima capitalei

Si de la Bernabeu, din nord, exclus de pe harta Champions League de egalarea reusita de lionezi, la Estadio Vicente Calderon, cu a sa poarta 1 in tunelul sapat in maruntaiele tribunei principale, pasaj din splaiul nordic al raului Manzanares. Acolo, gravate pe zidurile tunelului, stema lui Atletico si referirea la “casa” Calderon sunt innegrite de carburantii tirurilor si limuzinelor, insa alb-rosii beneficiaza de pe urma industriei pe patru roti, pe de-o parte prin cele cateva garaje auto in chirie in burta stadionului, pe de alta parte prin Kia, ce ocupa zidul unui bloc din preajma cu sloganul mare pe tricoul dungat cu o inima in relief “Patrocinador Oficial de un Sentimiento”. Asa o fi.    

Nu stiu zau ce sentimente o avea KIA fata de fanii Atletico dar sigur buticarul din centru tinea cu Spania lui... Ce mai noapte de vara cand cu acel 1-0 la Viena. Torres versus Germania

Dincolo, sub tribuna a doua, descoperita, de pe Paseo de Los Melancolicos, restaurantul din incinta nu l-a uitat pe Torres, un Fernando nouar dar pentru Spania, iar muzeul clubului te intampina cu un cliseu de epoca de la Campo de O’Donnell, arena inaugurata in 9 februarie 1913 si care gazduia intaiul joc al selectionatei iberice in Madrid. De la Calle de O’Donnell, din estul centralului parc Del Buen Retiro, Atletico e acum mai la sud-vest, asteptand centenarul legat de vechea vatra dar expunand manuscrise punctand cei o suta de ani de istorie inceputi pentru Atletico in 1903.

Peste drum, destrabalare de graffiti Forza si “Cervezerii” gen 73 Offside, cu postere mai vechi ori mai noi. Si sperante. 40.000 s-au strans la Calderon pentru sosirea lui Sporting in optimile Europa Cup, cu fanii verzilor canalizati doar spre portile 7 si 9 ale peluzei nordice. Lume luminata, celebritati gen Maradona, Figo ori Futre dar doar un amarat de 0-0 cu doi lusitani eliminati si o concluzie. N-a fost un mijloc de saptamana propice in capitala Spaniei.

Totusi, speranta moare ultima, asa ca El Corte Ingles, acest fac-totum al comercialismului spaniol, a pus déjà in vitrina pachetul pentru retur. Avion, hotel de 5*, translator si biletul de meci, 650 euro pentru jocul de la Lisabona. Va fi interesant de urmarit pana la final acest duel intre oaspetele succesive ale Timisoarei in toamna lui ’90. Cert e ca de unde Poli a plecat calificata intr-o noapte a redutei banatene, Sporting a plecat neinvinsa. Frustrare pentru un club totusi cu vino-incoa la publicul local, daca e sa judec doar dupa pasiunea cu care si-a expus fanul lui Real satisfactia de a-i fi vazut pe alb-rosii ingenuncheati de alde Dinamo ori Poli. Daca n-ar conta, Atletico n-ar starni asemenea reactii contrarii.

Dar e acolo, parca tragandu-i de mana pe comerciantii sadea de pe arterele cu magnet turistic ale capitalei, unde magazine de sport trag cu ochiul impopotonate cu numele lui Real si Barcelona. Catalani fie si in inima tarii!? Un brand mai mare intr-o lume cu busola ratacita si bani fara miros. Un vanzator macar s-a delimitat total de tribalism, marsand patriotic in stabilimentul sau pe triumful Spaniei la Viena, intr-o splendida decartare de fulare legate de un anumit 1-0 conturat de Torres.

Spania, Barcelona, Atleti, straine, tot ce vrei...

Incerc sa-mi imaginez un derby Real – Atletico, ale caror stadioane sunt despartite cat de exemplu de-o frantura de maraton, vazandu-i pe numerosii fani infasurati in pomenitele fulare. Alb-violete ori alb-rosii. E sange latin si mandrie El Mejor. Madrid nu s-a impus in Europa miercuri si joi si am senzatia ca fanul de circumstanta al polistilor e svab de nevoie zilele astea. Viata de suporter. Trairi la maxim.

Mai sunt grupari ce renunta la sponsori in favoarea tiparirii pe tricouri a numelor fanilor

Capitala nu s-a scuturat de iarna, doamnele sunt inca imblanite iar unii fani se incalzesc cu o bere locala Mahou la ideea unor 3-0 si 2-0 in alte decenii. Cand o sala de trofee devine prea impovarata, si mentinerea pe aceeasi linie de succes e aproape imposibila. Cand asteptarile sunt galactice, altele devin micile delicii…

Anunțuri

Traianus Imp la resedinta regala a lui Henric al VIIIlea

Martie 3, 2010

Basorelieful Imparatului Traian pe caramizile rozalii ale unui palat fost regal, cu sambure in stil Tudor, din insula… Mai exact, renumitul Hampton Court, amplasat pe malul sudic al Tamisei, undeva in amonte, la intrarea fluviului in Londra. 

Traian pe turnul din stanga Clock Tower, in interiorul palatului Hampton Court

Explicatia e data de implicarea unor mesteri italieni intru „imblanzirea” austerului stil Tudor, influentat de Goticul perpendicular, cu ornamente in stil clasic renascentist. Unul dintre ei, Giovanni Di Maiano, a fost responsabil cu postarea busturilor in relief a opt imparati romani, dintre care Traian si succesorul sau Adrian vegheaza tocmai bolta Turnului Ceasului, ce leaga Curtea de Baza, prima la intrarea in palat, de Clock Court, curtea mijlocie de la Hampton Court.

Clock Tower privit din Base Court, cu Adrian pe turnul din dreapta

Traian n-a condus legiunile romane peste Canalul Manecii, insa Anglia si Tara Galilor de astazi au fost parte a Imperiului Roman in vremea sa pe tron, intre 98 si 117. Conform expertilor, Thomas Wolsey, Arhiepiscop de York si ministru-sef al regelui Henric al VIIIlea, s-ar fi inspirat inclusiv dintr-un manual dedicat cardinalilor si incluzand sfaturi pe linie arhitectonica, atunci cand a achizitionat in 1514 conacul pe care l-a ridicat in numai sapte ani la rangul de palat, actualul Hampton Court.

Iar Wolsey a tinut neaparat sa imbine stilul Tudor cu cel renascentist, inspiratia de sorginte peninsulara explicand si regasirea Imparatului Traian in structura arhitectonica a fostei curti devenita regala odata ce insusi King Henry The VIIIth avea sa si-o adauge celor peste 60 de alte proprietati, in 1528.

Un ceas astrologic multifunctional, inca invartindu-si aratatoarele...

Alti doi imperatori romani strajuie cealalta fatada a turnului, cunoscut si drept poarta lui Anne Boleyn, a doua sotie a Regelui, care ar fi urmat sa locuiasca in apartamentele de deasupra boltei, aflate in constructie pe cand Henry a dispus executarea ei. Turnul e impodobit de un ceas astrologic inca in functiune, ce indica printre altele, pe langa de exemplu ora exacta sau fazele lunii, si cotele apelor in aval, la Tower Bridge, un indiciu folositor acum cinci secole in conditiile in care deplasarea in cetatea Londrei se facea si pe apa.

British Museum: Traianus Imperator

 Odata asezat la curte, Regele Henric a dispus mai intai largirea de peste patru ori a bucatariilor, pentru a hrani cei peste 1.000 slujitori, iar apoi construirea marii sali Great Hall, ultima de acest gen ridicata pentru familiile regale britanice, si la care s-a lucrat si in palpaitul lumanarilor.

Incaperi din vastele bucatarii, la palat

Muzeografii intretinand actualmente Hampton Court, din fonduri independente, complet diferite de ale actualei Case Regale, au scos in evidenta armata umana lucrand si noaptea la desavarsirea Great Hall si nu numai. Pare a se fi pus mult mai multa migala si suflet in toate creatiile arhitectonice si interioarele acelor vremuri, daca ar fi sa comparam doar cu sinistrele betoane cu sticla ale deceniilor actuale...

Per total, Hampton Court e o vasta proprietate, extinsa si reamenajata peste secole, continand si o a treia curte interioara, cea a fantanii, si inconjurata de gradini ornamentale cu lacuri artificiale, vita de vie, labirintul de gard viu „Maze” si alte fantani, aducand cu un mic Versailles.  

Fountain Court, a treia curte interioara, dinspre gradinile din spatele palatului

In gradina

Corpul de est, adaugat de renumitul arhitect Sir Christopher Wren, vazut dinspre gradina Privy

Sala de banchet a lui Henric al IIIlea, postata pe malul Tamisei

Un esantion, poate a zecea parte, din incredibila dispunere murala de varii arme ca pusti ori pistolete, intr-una din incaperile apartamentelor lui Alexander al IIIlea

M-am intors cu nostalgie la Hampton Court, dupa exact un an, parca pentru a-mi reaminti ca in preajma, in Bushy Park, fost domeniu de vanatoare al lui Henric al VIIIlea, ornat cu un lac rotund dominat in mijlocul sau de statuia Zeitei Vanatorii, Diana, scoteam cel mai bun timp personal pe iarba intr-un concurs de zece kilometri. Duminica ma aliniez pentru prima oara la start in 2010, in Maratonul Barcelonei, si orice reconfirmare in plan psihic e benefica, ajutand la moral.

Ziua 131. Locul trei in Hyde Park

Mai 2, 2009

Ne-amintim de ticaitul ireversibil al secundarului si constatam caderea unei alte „frunze” din calendar in fiecare prima sambata dintr-o noua luna. Traditia s-a respectat si in 2 mai ne-am aliniat la startul cursei de Handicap, din preajma lacului din Hyde Park. Ora noua. Cer senin, soare primavaratec, turisti deja la plimbare. O placere.

Dupa cele doua ture ale lacului Serpentine, „am intrat” la un pas in urma lui Simon, lider in clasamentul general, respectiv dupa Sid, invingator al cursei. Colegii mei de club au aniversat prezente „rotunde”… Sid, 70 de starturi la Handicap. Simon, 40. Locul trei, cu un timp record personal pe cei 6,97 kilometri, 28:18, o medalie avand gravate raze de soare, aplauze si caldura sufleteasca. Un handicap marit, la 19 minute si 45 secunde, pentru data viitoare, pe 6 iunie…

Ziua 122. Ale lacrimilor flori…

Aprilie 22, 2009

Un trotuar circulat. Cu intrari la hotel, banca, cinematograf si intr-un sediu de mare companie. De cealalta parte a parcarii, o alee pustie spintecand spatiul verde din jurul Muzeului Banatului.

Pe trotuar, oameni grabiti de la un nou inger la altul al existentelor noastre in mileniul trei. Ingeri si totodata… demoni. Pe alee, eventual niscaiva furnici. Nici tipenie de om, chit ca la 50 de metri distanta se deschide Piata Operei, Corsoul Timisoarei. Pe alee in schimb, un memorial. Un monument inchinat celor cazuti in decembrie ’89. S-o mai opri cineva in dreptul lui? Nu sa aseze pe soclu o lumanare, ci macar sa dea timpul inapoi. Asa, pentru o secunda…

In spatele muzeului: niste eroi uitati de timp, un monument abstract in ochii mei si doua lumanari roase de vremi...

In spatele muzeului: un monument si doua lumanari roase de vremi... Sa fie-un semn ca eroii sunt deja uitati de timp?

Imi zic ca trebuie sa fie trupurile neinsufletite ale eroilor. Sicriele lor suprapuse. Imi spun ca bine ca timisorenilor si vizitatorilor orasului le ies in cale, ici-colea, memoriale ale durerii noastre comune din decembrie ’89. Un semn al recunostintei noastre. Dar cat suntem oare de recunoscatori?

Dar si un simbol al triumfului vietii. Cat despre libertatea si democratia pentru care au strigat si si-au varsat sangele unii dintre semenii nostri disparuti, ce s-a ales din ele sau, mai exact, cum sunt exercitate de beneficiarii schimbarii de-acum doua decenii?

Raspunsul imi razbate din parcare. Un crampei de democratie… prost inteleasa. „Bine ca parcati peste tot, aiurea, in p**a mea, de blocati tot orasu’ asta!” Soferul nostru era justitiar si nervos nevoie mare. De la inaltimea Jeepului sau argintiu, cu numar de inmatriculare de Viena, biata tinta a tiradei sale obscene era vinovata pentru toate ambuteiajele unui oras al carui parc auto in crestere a sufocat niste artere proiectate si construite pentru alte vremuri. De-acum douazeci si ceva de ani, sa zicem. Nici o secunda nu si-a pus soferul problema ca poate masivul sau autovehicul nu se preteaza strazilor inguste din „cetate”. Nici pe-atat ca alta ne-ar fi fost soarta, fara Jeepuri la scara si volane la inaltime ce-ti insufla o falsa senzatie de superioritate, daca n-ar fi fost generate anumite evenimente, in urma cu doua decenii, care au daramat anumite ziduri si cortine. Dar ar avea rost macar sa-i sugerezi sa coboare din Jeep si sa dea un ocol pe la monument, poate-poate realizeaza cat e de incrancenat si ridicol in slobozirea sa verbala? As… Mai bine mergi la concert „Parazitii”, cu albumul lor, „Slalom printre cretini”, si-ti zici sa le urmezi exemplul. Dar, dicton filozofal, treburile merg cum merg pentru ca oamenii cu bun simt si de buna credinta nu iau atitudine. Ma consider printre ei si tac malc, studiindu-i falcile, semn ca filozofia e stiinta exacta. Prevaleaza prostii si prostia lor pentru ca ne lasa cu gura cascata, ca la dentist. No comment… Viena? Asa s-o descarca si-acolo?

Daca la atat se reduce libertatea si democratia cu sacrificiu castigate, la a-ti achizitiona un mamut pe roti de la al carui volan sa te refulezi la adresa semenilor tai, atunci pacat, pacat, de sangele varsat… Ii intorc spatele si inconjor monumentul. Din loc in loc, dispuse circular, aidoma unor sicrie suprapuse, lespezi de piatra ce ar putea tine loc de banci. O „bancuta” pentru fiecare zi fierbinte a Timisoarei, din 15 si pana in 21 decembrie, in 1989. Saptamana temerilor si sperantelor noastre. Geniala daltuirea „pe bancute” a zilelor si la fel de semnificativa omiterea zilei de 22. Era vinerea demararii cacealmalei…

Duminica, 17 XII, prima zi in care "s-a tras". O zi plansa pentru Timisoara...

Duminica, 17 XII, prima zi in care "s-a tras". O zi plansa pentru Timisoara...

Imi spun ca si prin aceste locuri oameni din „cetatea” Timisoarei s-au ferit candva de plumbul orb al glontului servit de sistemul statal indreptat impotriva cetateanului si imi amintesc ca vineri, in 15 decembrie, n-aveam inca habar de „cutremurul” ce avea sa darame intr-o saptamana varful piramidei. Ieseam de la liceu si anticipam vacanta, vorbind de Poli. Si alb-violetii tocmai intrasera in hibernare, dupa un 2-2 smuls in Regie, la Sportul Studentesc, in chiar ultimul minut de joc. Adrian Craciun, fundasul marcator. Ne-a bucurat tare vestea punctului din Bucuresti, cu care Poli incheia turul pe locul 10, cu 4 victorii, 6 remize si 7 infrangeri. Dupa ce Dobre, in prima repriza, si Tarlea, in minutul 64, marcasera pentru gazde, Dan Manaila a oferit o raza de speranta Timisoarei, in minutul 70, si apoi a venit masivul fundas. Craciun in preajma Craciunului. Nu stiam de ce Craciun vom avea parte… 

15 XII. O data ramasa in istorie. La vremea aceea, o vineri ca oricare alta pentru liceeni la fine de trimestru

15 XII. O data ramasa in istorie. La vremea aceea, o vineri ca oricare alta pentru liceeni la fine de trimestru

 De Craciun au fost ucisi Ceausestii iar dupa Anul Nou s-a dat de pamant cu Victoria Bucuresti, emanatie ce incheiase turul pe locul 4, inclusiv cu un 0-0 smuls la Timisoara in 29 noiembrie, respectiv cu FC Olt, intepenita pe 16, dupa ce pe 27 august, in etapa a doua, o batuse cu 4-3 pe Poli, in Oltenia. Degeaba golul lui Olosutean si „dubla” regretatului Nae Traistaru. Dar zau, s-a schimbat ceva in fotbalul nostru? Dinamo si Steaua, care incheiau sezonul de toamna in ’89 in frunte, in aceasta ordine, isi pastrau pozitiile si la final iar acum, daca parcurg ierarhia, Dinamo e tot acolo. Locul 1. Cata continuitate, peste ani… Poli avea sa incheie in ’90 pe 5, pierzand doar 3 meciuri intr-un retur demarat cu un memorabil 2-1 la Oradea, de la 1-0 la pauza pentru bihoreni, si cu galeria alb-violeta aplaudata la fiecare raspantie, pe malul Crisului, pe cand ingenunchea si se ruga pentru eroii insangeratului Decembrie. Campionatul se incheia cu atat mai bine cu cat Flacara Moreni era stinsa, disparand sub ape pe urmele desfiintatelor Victoria si FC Olt. Dar s-a dovedit in timp ca a fost ceva doar de ochii lumii…

Uitati-va la disparitia Corvinului Hunedoara, cu mandra sa traditie de decenii si pepiniera fructuoasa, contrastand puternic cu aparitia unor ciuperci pe taram sterp in fotbal, la Urziceni sau mai stiu eu unde, si vom intelege ca e vorba de sora Mariei FC Olt ori Victoria, doar cu alta palarie. Louis Vuitton? Am scris bine?

Pe Corso, soare primavaratec si zumzet de vorbe. La Pesti, susurul fantanii. Iar covoarele de flori confirma statutul de oras ce-si cultiva traditia si renumele. Ambianta placuta te-nvaluie si, inc-odata, aidoma iesirii neplacute a soferului, acel Decembrie insangerat de-acum aproape douazeci de ani pare ca si cum n-ar fi fost. Ori doar candva, demult. Si totusi, pe-aceste locuri… Si cum ne-o fi inraurit vietile? Nu mai e timp sa meditam la asemenea „nimicuri”, alte lucruri mai „importante” trebuie zilnic bifate. Si pozez, mai intai spre „porumbei”.

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele. Rosii ca sangele eroilor. Oameni pe banci, bucurandu-se de soare si tihna locului. Plus publicitate culturala. Primavara, Timisoara mai frumoasa ca niciodata...

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele. Rosii ca sangele eroilor. Oameni pe banci, bucurandu-se de soare si tihna locului. Plus publicitate culturala. Primavara, Timisoara mai frumoasa ca niciodata...

Catedrala, o statuie simbol, brazii de pe centru si fantana. Binecuvantati suntem cu artezienele... Multe locuri pe lumea asta n-au apa potabila. Seceta.

Catedrala, o statuie simbol, brazii "de pe centru" si fantana. Binecuvantati suntem cu artezienele... Multe locuri pe lumea asta n-au apa potabila. Seceta.

 Lalele galbene, la picioarele Lupoaicei. Si imi amintesc ca am mai zarit minunate aranjamente florale si pe malul Begai, aproape de Uzina Hidroelectrica, unde s-a reamenajat frumosul parculet de care aminteam, cu de toate, de la tobogane si pana la podete, de la alei incrucisate si pana la bancute acoperite, ba si in Piata Bisericii, in Piata Crucii. A fost frumos la Inviere, cu Lumina sclipitoare in noapte, Lume Luminata facand inconjurul parcului. Altadata, un simplu gazon denivelat. Acum, o frumusete demna de Orasul Florilor…

Piata Crucii, placut cosmetizata. Un parculet in care mireasma te-mbie...

Piata Crucii, placut cosmetizata. Un parculet in care mireasma te-mbie...

Si inca si mai multe flori... Nu-i asa ca-i frumos, Herr Sofer? Lasa "gipul" si incordarea ca arcul atasata de volan, si indrazneste o terapie florala. Ori pretind prea mult deranj? Imi iertati indrazneala, stiti, eu... De fapt mai bine "talpa", demarati, cu scrasnet. E mai modern.

Si inca si mai multe flori... Nu-i asa ca-i frumos, Herr Sofer? Lasa "gipul" si incordarea ca arcul atasata de volan, si indrazneste o terapie florala. Ori pretind prea mult deranj? Imi iertati indrazneala, stiti, eu... De fapt mai bine "talpa", demarati, cu scrasnet. E mai modern. Lasati-ne pe noi, muritorii de rand, in ratacirea noastra puerila...

Imi spun ca, de Pasti, Poli a ratat o sansa rara, de a deveni lidera chiar si cu penalizare, in detrimentul asa zisilor „Caini”. Rosii. De la 2-0 si 3-2, langa Podul Inalt, invinsa cu 4-3 de mercenarii jucand la Vaslui si fara a profita de latratul ragusit dinamovist in Copou. 1-0 pentru cealalta Poli, cea nepenalizata si fara numele sfartecat.  

Dar si-asa tot e grozav, intr-un sezon cum Timisoara n-a mai avut de mult, cu doar 3 esecuri, care ma duc cu gandul la acel retur primavaratec, al sperantelor noastre, din ’90. Tot doar trei infrangeri. Anii au trecut si ce s-a ales de sperantele noastre? S-a ales dreptul la libera exprimare. Aud un parinte ghidand pasii copiilor sai, in drum spre stadion. „La meci se merge pe jos, se mananca seminte si se scuipa”. Chiar asa. Buna lectie de viata. Cum vor calca respectivii pasi in viitor? Si vor purta oare cu ei un crampei din amintirea povestita de parinte a unor evenimente parca din alte vremi, de-acum doua decenii? Cei ce nu-si cunosc trecutul sunt in pericol sa-l retraiasca. Pericol…

Nu intrevad finalitatea sperantelor noastre insa savurez rondourile de flori. Rasadurile recunostintei noastre. Presarati pe-a lor morminte ale lacrimilor flori.

Ziua 117. Stonehenge intre „uzina de apa” si podul Mihai Viteazul

Aprilie 17, 2009

Curgand molcom prin campie, Bega isi face intrarea propriu-zisa in Timisoara la „uzina de apa”, de fapt una dintre cele mai vechi hidrocentrale din Romania, ce in 3 mai va aniversa 99 de ani de la inaugurare. In 1910, Uzina Hidroelectrica din Fabric, in nord-estul Timisoarei, intregea cu o arhitectura zvelta, distinsa, peisajul urbanistic din preajma Begheului citadin. Iar din toamna anului trecut vechea „uzina de apa” e punct de pornire pe cei 44 de kilometri canalizati ai raului, pana la granita cu Serbia, ce sunt supusi unui proces de decolmatare si ecologizare a Begai, incluzand dragarea a peste 70 centimetri mal de pe fundul apei curgatoare, pentru a reoferi afluentul banatean al Tisei sistemului de navigatie comercial si de agrement.

Iar intr-o dupa-amiaza de primavara cu soare, Bega la Uzina Hidroelectrica e o desfatare. Seara, cladirea cu turn luminata ofera o ambianta placuta intrarii Begheului in Timisoara pe o albie canalizata.

La putine zile dupa Pasti, Uzina Hidroelectrica va implini 99 de ani.

La putine zile dupa Pasti, Uzina Hidroelectrica va implini 99 de ani.

Proiectul e in curs de derulare, fondurile sunt europene, Bega isi recapata insemnatatea cuvenita. Apa, sursa vietii…

Barajul hidrocentralei si cantul placut al apei. Bega, suflet si aliat al Timisoarei...

Barajul hidrocentralei si cantul placut al apei. Bega, suflet si aliat al Timisoarei...

Cateva sute de metri in aval de la Uzina Hidroelectrica, primul dintre cele 11 poduri rutiere ce fac punte peste ape  pe teritoriul Timisoarei este de-acum strajuit de un ansamblu ducandu-ne cu gandul la Stonehenge, dar in varianta banateana. Langa Podul Mihai Viteazul, construit in 1909 si stiut drept podul de la turbina, ce a fost reconstruit in 1981 pastrandu-se cele patru basoreliefuri de la capete, reprezentand un nisipar cu un sac de nisip in spate, un tabacar, un morar si o femeie purtand stema Timisoarei, mai exact pe malul nordic al Begai, a fost recent ridicat un ansamblu de 13 stanci verticale, aduse din Grecia si dispuse circular, imprejmuite de bancute si spatii verzi, completand peisajul din preajma raului. O combinatie de vechi si nou, cu un pod ajuns la centenar, strajuit si de o cruce ridicata la primul razboi mondial, cu acest nou parculet, un fost spatiu verde reamenajat.

Cele 13 stanci dispuse circular de langa Podul Mihai Viteazul, peste Bega, la intrarea in Timisoara. O adaugire la peisajul urbanistic...

Cele 13 stanci dispuse circular de langa Podul Mihai Viteazul, peste Bega, la intrarea in Timisoara. O adaugire la peisajul urbanistic...

Stiut este faptul ca ansamblul preistoric de la Stonehenge, din comitatul sud-vestic Wiltshire, in plina campie, la 13 kilometri nord de Salisbury cu a sa frumoasa catedrala, este intr-un fel un domeniu al mortilor, tinand de ritualuri de sacrificiu si inmormantare. Pe cat de faimos, Stonehenge este misterios prin lipsa unor documente scrise care sa ateste perioada de conceptie si tot ceea ce tine de cel mai complex amplasament pamantean de acest tip ramas din neolitic si epoca bronzului. Misterul ce invaluie aidoma cetei uriasele stanci verticale dispuse circular si inconjurate de un damb presupus a fi fost ridicat in jurul anului 3100 IEN, largeste marja estimarilor vizavi de anii si perioada conceptiei ansamblului. De la 3.000 IEN pana la 2400 ori chiar 2200…

Copierea este exercitiul absolut de flatare si dispunerea pe malul Begai a 13 stanci in cerc ne duce cu gandul la ansamblul preistoric. In modernism, constructia Stonehengelui banatean a durat in pas cu repeziciunea vietii la inceputul mileniului trei. Sa fie vorba de o replica in miniatura care sa magnetizeze curiosi si drumeti la intrarea raului in oras sau sa fie vorba si de alte conotatii si semnificatii ale dispunerii stancilor mai mari de-un stat de om intr-un peisaj suburban ce se doreste a fi gentrificat?

Turnul "baraj", vazut de la noul ansamblu din preajma podului de-o suta de ani...

Turnul "baraj", vazut de la noul ansamblu din preajma podului de-o suta de ani...

Vazuta prin prisma migalei cu care sunt amenajate si intretinute zone din preajma raului in centrul Timisoarei, remodelarea spatiului verde de la Uzina de Apa si pana la primul dintre cele 11 poduri peste Bega este absolut admirabila. In fond, fiecare coltisor al Timisoarei are sufletul sau, „inima sa verde”, si merita aceeasi grija si pretuire. Zonele verzi sunt esentiale in orasele noastre tot mai aglomerate, dar, vorba aceea, apropo de chelul caruia doar tichie de margaritar ii lipsea, ma intrebam de utilitatea noului ansamblu in viata de zi cu zi a oamenilor, cu nevoile lor curente si dorinta unui mai bun mod existential, privind peste drum de „Stonehengeul timisorean”, spre marginea unui ombilicat minicartier de blocuri. Unele in altele, fara spatii verzi ci betonate, cu chioscuri metalice dezafectate si ruginite de parca, banuiesc, ar fi vorba de Baghdad, ce mai, un peisaj urban sordid dar in care, esential, isi duc viata oamenii, locuitorii „cetatii”. Mai bine amenajari pe masura, „salubrizari” si design insufletitor intre respectivele blocuri, din care dimineata ies oameni, in drum spre lucru, si in care revin seara, printr-o mult dorita altfel de ambianta, nu-i asa?

Dar aceste consideratii nu se doresc a ciunti din meritul infrumusetarii zonei de langa Podul Mihai Viteazul. E clar ca daca fondurile au fost alocate pentru imbunatatirea a tot ceea ce tine de Canalul Bega, minicartierul din preajma si multe altele ca el ar avea nevoie de investitii diferite.

Vechea cruce strajuita de pomisori, langa pod

Vechea cruce strajuita de pomisori, langa pod

De-aici curge Bega canalizata prin Timisoara, spre vest, spre Serbia… Dar Timisoara e nu numai o „cetate” amplasata pe malul Begai ci si un oras al florilor, cum deseori pe drept e alintat, cu atat mai infloritor si placut primavara. Parcul Botanic, o imprejmuire chiar din Cetate, la doar sute de metri de zidurile vechi ori vechi vestigii, e un exemplu al primaverii pe malul Begai. Cu o buna gospodarire si spirit civic, infloritoarea urbe nu se poate decat infrumuseta in ciuda celor peste sapte secole ale ei…

Parcul Botanic te intampina cu rondouri de flori iar...

Parcul Botanic te intampina cu rondouri de flori iar...

... odata patruns in inima sa poti respira aer curat intre sutele de specii de arbori. O placuta iesire in sanul Mamei Natura. Un imbold pentru oraseni sa nu uite ca viata inseamna si altceva decat birouri, telefoane, cafele, tehnologie, supermarketuri si 4 ziduri, limite ale propriilor noastre vulnerabilitati

... odata patruns in inima sa poti respira aer curat intre sutele de specii de arbori. O placuta iesire in sanul Mamei Natura. Un imbold pentru oraseni sa nu uite ca viata inseamna si altceva decat birouri, telefoane, cafele, tehnologie, supermarketuri si 4 ziduri, limite ale propriilor noastre vulnerabilitati

Ziua 103. Handicapul serpentinei la suta

Aprilie 6, 2009

In mijlocul marii metropole e un parc. In mijlocul parcului e un lac. Serpuit. Iar pe malul lacului e o statuie. Peter Pan. Tineretea vesnica… O alee a parcului te poarta prin preajma statuii si multi turisti se opresc s-o admire. Este una dintre numeroasele sale intruchipari de pe cele doua parti ale Atlanticului, aproape de lacul Serpentine din parcul londonez Hyde.

Pe respectiva alee se desfasoara si concursul atletic de Handicap rezervat exclusiv membrilor clubului amator purtand numele lacului. Serpentine. Sambata, Jean-Luc Hoez a trecut de doua ori prin fata statuii lui Peter Pan, conform traseului repetitiv al cursei de 6,97 kilometri, care inconjoara lacul. Si a participat pentru a o suta oara la concursul de Handicap, intrand in clubul restrans al celor care au serbat… centenarul. I-a luat exact 15 ani, din aprilie ’94 incoace…

Daca in cei 15 ani Jean-Luc a mai incetinit nitel, in schimb focul din suflet si spiritul competitiei si-au pastrat flacara vesnica, aidoma tineretii lui Peter Pan. Baiatul care n-a vrut sa imbatraneasca…

Dar ce e Handicapul? Termenul e cel mai adesea folosit in golf, pentru a diferentia valoric concurentii. Cu cat Handicapul e mai mare, cu atat sportivul e mai competitiv. Handicapul e oferit si de casele de pariuri, la miza pe scor exact, in cazul meciurilor in care se pune doar problema diferentei, cu o favorita certa creditata de bookmakers cu un anume handicap.

In concursul din prima sambata a fiecarei luni organizat de clubul Serpentine in jurul lacului de unde-si trage numele, cei mai iuti participanti pornesc pe cei 6,97 kilometri cu un handicap de timp fata de cel mai lent alergator, in functie de al carui precedent timp de alergare se calculeaza momentul plecarii in cursa al celorlalti, intervalele de timp depinzand de rezultatele anterioare.  Handicapul unora poate fi si de peste 25 de minute, greu de redus complet pe cei nici 7 kilometri in jurul Serpentine…

Ideea e ca sprintul final sa fie cat mai „strans”, ca alergatorii sa „dea totul” in ceea ce se constituie cursa „sambure” a clubului, in unica lor intrecere exclusiva. Ca in orice echipa, exista rivalitati, fie ele si prietenesti. Acestea pot fi puse la incercare o data pe luna, sambata dimineata.

Ne intalnim devreme, pentru ca alergatorului ce i se da avantaj, deschizator de… partie, sa se lanseze la noua fix. Putini sunt turistii matinali interesati de Peter Pan si curbura lacului, asa incat aleile sunt ale noastre. Chiar si vara, daca dimineata e ploioasa, aleile sunt din nou goale. Daca intrebi un alergator ce se respecta, nu va ezita sa-ti spuna cu mana pe inima ca nu-i pasa daca sprinteaza prin ploaie sau nu. Picaturile parca nu te ating. E drept, lacul pare intristat, posomorat, intr-o zi cu ploaie, dar Handicapul e la discretia participantilor si nu la cheremul unor turisti luati prin surprindere, in totala necunostinta de cauza… Ce-o mai fi si cu astia, la noua?

Asa s-or fi intrebat si sambata, pe cand Jean-Luc transpira pentru a suta oara la Handicap. La o luna dupa colegul de club Gary Hymns. Daca fac socoteala, ti-ar trebui opt ani si ceva de prezente neintrerupte pentru a atinge cota lui Jean-Luc. Asa incat, la final, desi a incheiat pe locul 27, alergatorul in varsta de 51 ani a fost sarbatorit… Un tricou al clubului cu insemnul centenarului la Handicap. 100… Aplauze… Cateva cuvinte… O fotografie. Si un nou Handicap sambata 2 mai. Viata merge inainte.

Ziua 83. Cerbi nu de aur, Vista spre Windsor si St. Paul’s

Martie 15, 2009
Cerbii sunt imperturbabili, in ciuda curiozitatii fotografilor amatori

Cerbii sunt imperturbabili, in ciuda curiozitatii fotografilor amatori

Cerbii pasc ori isi fac linistiti siesta, in soarele caldut de martie...

Cerbii pasc ori isi fac linistiti siesta, in soarele caldut de martie...

Sa tot fie vreo 600, cutreierand liberi in turme cel mai mare domeniu al Parcurilor Regale, cu o suprafata de peste 1.000 de hectare, si totodata cel mai stravechi in privinta conexiunii cu Casa Regala. Mladiosii cerbi sunt un simbol al fascinantului Richmond Park in aceeasi masura ca si nodurosi si batrani falnici arbori. Parcul din sud-vestul Londrei, pe malul Tamisei, este o minunatie a naturii, nu degeaba fiind Rezervatie Naturala Nationala, locatie de interes stiintific special si totodata zona speciala de conservare naturala…

Parcul a fost domeniu Regal inca de pe vremea lui Edward, la inceputul secolului XIV, iar ulterior, in perioada lui Henry al VII-lea, a primit numele actual, Richmond, insa abia Charles I, in 1625, si-a mutat Curtea Regala la Palatul Richmond, pentru a scapa de plaga din oras, decizand totodata sa ingradeasca parcul. De fapt, si in zilele noastre accesul in Richmond Park se face pe somptuoase porti aurite, cu simbolurile monarhiei.

Iar odata afundandu-te in parc, din orice directie l-ai aborda, la un moment dat cerbii iti vor iesi in cale. Dar Richmond ofera mult mai mult decat salbaticia naturii si combinatia de paduri, pajisti ori gradini cu aranjamente florale. Fiind plasat pe delusoare cu povarnisuri spre Tamisa, ofera niste privelisti unicat spre cladiri simbol in traditia, istoria si arhitectura insulara.

Tamisa la Richmond, facand un cot, e suficient de lata pentru a avea si insulite cu ambarcatiuni. Privelistea e spre Sussexul rural, din sudul Londrei

Tamisa la Richmond, facand un cot, e suficient de lata pentru a avea si insulite cu ambarcatiuni. Privelistea e spre Sussexul rural, din sudul Londrei

Iar parcul n-a fost refugiu doar pentru regalitate ci devenea in 1847 pana si resedinta a Prim Ministrului Sir John Russell, in minunata cladire Pembroke Lodge, de unde Valea Tamisei, in amonte, se desfasoara in toata splendoarea ei. In gradinile resedintei, la capatul unui urcus, pierduta intre rondouri de flori, o rotonda protejata de gard viu a devenit Vista preferata a Regelui Henry. De pe Henry’s Mould ochiul e magnetizat, parca printr-un tunel, de cupola la 10 mile departare a Catedralei St. Paul’s, din City.

Henry a ales o „gaura” in gardul viu prin care privelistea spre Londra, altfel complet obstructionata de falnicii copaci ai parcului, isi face loc printr-o „spartura” in padurea din Richmond, dezvaluind la capatul „tunelului” doar albul catedralei. Un simbol al supravietuirii cupolei si in timpul bombardamentelor din razboi, cand a ramas semeata, cu toate acoperisurile din preajma prabusite.

Vista lui Henry e dotata cu un telescop iar St. Paul’s iti pare mai aproape. Pe aceeasi linie spre catedrala, un prim acoperis ar fi structura metalica a… arenei lui Chelsea, Stamford Bridge. Dar privelistea ce-ti taie rasuflarea n-ar fi accesibila fara „spartura” naturala in padurea parcului, denumita Sidmouth Wood, si care e intretinuta cu atentie, pentru conservarea culoarului de vizibilitate.

In directie opusa, spre sud, un alt stadion, al Federatiei de Rugby, Twickenham, este punctul de reper spre mai departatul Palat Regal Windsor, detectabil undeva la linia orizontului, la 13 mile si jumatate distanta. Din apropiere, la intervale de zeci de secunde, avioane decoleaza ori aterizeaza pe Heathrow.

Castelul Windsor, la 13 mile si jumatate de pe Vista din Richmond

Castelul Windsor, la 13 mile si jumatate de pe Vista din Richmond

De pe Vista se remarca si turnul bisericii din Petersham si Ham House

De pe Vista se remarca si turnul bisericii din Petersham si Ham House

Dar amenajarea Vistei a avut de-a face tot cu pasiunea pentru vanatoare. De pe povarnis, Henry VIII urmarea cu interes desfasurarea vanatorii. Iar Regele George I a avut o cabana de vanatoare construita pentru a-si intretine pasiunea. Dar totul a plecat de la Charles I, care a populat parcul cu 2.000 de cerbi si l-a inconjurat cu un zid imposibil de sarit pana si de zveltele animale. In alte vremuri, cerbi isi gaseau sfarsitul pe pajistile din Richmond…

Parcul adaposteste si o minirezervatie de plante exotice, cu vreo 50 specii de azalee si peste 120 de tipuri de rododendroni, amplasati in gradinile ornamentale ale Plantatiei Isabella. Ar mai fi lacusoare, terenuri de golf, cabane ici-colea, reamintind de vremurile cand intinderea era locuita de fermieri, cafenele dar si parcari, vreo 6 la numar, unde cele cateva artere ce strabat parcul absorb si limunzine luxoase, nu de alta dar „oraselul” Richmond e resedinta a unor celebritati. De exemplu Mick Jagger… Dar nimeni nu „sare gardul” de a parca pe iarba.

La fiecare intrare in parc, cum ar fi Poarta Richmond, o harta a intinderii de 1.000 hectare iti lasa de unde sa alegi. Nu-ti ajunge o zi si sigur de poti nitel rataci daca te avanti in mijlocul parcului

La fiecare intrare in parc, cum ar fi Poarta Richmond, o harta a intinderii de 1.000 hectare iti lasa de unde sa alegi. Nu-ti ajunge o zi si sigur de poti nitel rataci daca te avanti in mijlocul parcului

Ingrijitorii parcului traiesc in Londra, dar de fapt in izolarea idilica a parcului

Ingrijitorii parcului traiesc in Londra, dar de fapt in izolarea idilica a parcului

Unii isi inalta zmeele si profita de vant, strapungand pe skateboard iarba pantelor

Unii isi inalta zmeele si profita de vant, strapungand pe skateboard iarba pantelor

Si mai multi cerbi...

Si mai multi cerbi...

Noroc cu numeroasele poteci doar pentru ciclisti si drumeti. Masinile, pe altundeva

Noroc cu numeroasele poteci doar pentru ciclisti si drumeti. Masinile, pe altundeva

Iesi dintr-un parc, Richmond, prin preajma unei mici herghelii, si intri intr-un altul, Wimbledon Common, unde te intampina terenurile de rugby si fotbal ale Universitatii din Roehampton. Suntem in patria celor doua jocuri, concepute si lansate in lume chiar undeva pe aceste locuri...

Iesi dintr-un parc, Richmond, prin preajma unei mici herghelii, si intri intr-un altul, Wimbledon Common, unde te intampina terenurile de rugby si fotbal ale Universitatii din Roehampton. Suntem in patria celor doua jocuri, concepute si lansate in lume chiar undeva pe aceste locuri...

Ziua 69. Fantana Dianei

Martie 2, 2009
Linia de sosire e o izbavire pentru orice alergator...

Linia de sosire e o izbavire pentru orice alergator...

La o aruncatura de bat de malul nordic al Tamisei, undeva in sud-vestul Londrei, pe o suprafata de aproape 1.100 de acri, parcuri si foste rezidente regale, un palat, gradini meticulos intretinute, ex-rezervatii de vanatoare…

Sa incepem cu parcul. Bushy Park a fost incorporat acum aproape cinci secole de Henry al VIII-lea in domeniile sale vanatoresti. E plat, intins, cu vajnici copaci pe margine si cu aluni semeti de-a lungul unui splendid bulevard ce la un moment dat se labarteaza pentru a lua la mijloc o fantana cu statuia de bronz a Zeitei Diana, cu cainii la vanatoare, proiectata de celebrul arhitect Sir Christopher Wren. Oi si cerbi pasc in voie, gazonul pe alocuri e invadat de stufaris.

In Bushy Park se alearga in preajma fantanii cu statuia Zeitei Vanatorii

In Bushy Park se alearga in preajma fantanii cu statuia Zeitei Vanatorii

Iar parcul e loc de concursuri de alergari, pe diferite distante, de mai multe ori pe an.   

Portile de la capatul arterei, deschise pentru a permite fluenta traficului, sugereaza ca in alte vremuri aceste domenii erau rezervate doar familiei regale. In preajma, catand spre Tamisa, celebrul Hampton Court Palace, resedinta regelui Henry al VIII-lea. Astazi muzeu, palatul arboreaza steagul britanic si este o minunatie arhitectonica, avand curti interioare si nenumarate turnuri.

Palatul Hampton Court, vizitat de un gentleman intr-un automobil de epoca

Palatul Hampton Court, vizitat de un gentleman intr-un automobil de epoca

 In gradinile palatului, impecabile rondouri de flori si gazoane . Privy Gardens… Hampton Court iti ia rasuflarea. Un loc maiestuos. Pe faleza, pontoane si localnici dand la peste. Ciclisti si vizitatori. Un loc de o frumusete aparte.

Resedinta regala a lui Henry al VIII lea

Resedinta regala a lui Henry al VIII lea

Aici am alergat in cursa de 10 kilometri Bushy Park 10K din ziua de Martisor, incercuind de doua ori parcul. Locul 10 respectiv 11 in ierarhia generala, din 257 participanti. 40 de minute si opt secunde, cu plecarea din preajma statuii Zeitei Vanatorii, care in alte ipostaze e sculptata purtand un arc cu sageata. Tot in preajma ni s-au impartit si medaliile. Cat despre rezultate, pe www.southlondonfives.co.uk/athletics

 

De toate pe intinsele suprafete din preajma Tamisei. Resedinte placute ochiului, terenuri de sport, de golf, si o pasiune a localnicilor pentru a iesi in aer liber. Din centrul metropolei, trenul te aduce la Hampton in nici treisferturi de ora. Un loc ce merita vizitat pentru fiece turist. Un loc chiar incarcat de semnificatii si inca ferit de comercialismul fatis al unui muzeu Maddame Toussaud sau orice altceva de acest gen. „Roata”… „Ochiul”…

Tamisa la podul si ambarcaderul de la palatul curtii Hampton

Tamisa la podul si ambarcaderul de la palatul curtii Hampton

Ziua 54. Stafeta in Hyde Park

Februarie 14, 2009

Daca soarele e in suflet, fiecare zi din an e aidoma uneia de Craciun. Daca dragostea e in suflet si e impartasita, fiecare zi din an e speciala. Exista insa aceasta fortata convenienta sociala de provenienta nord-americana – se putea oare altfel? – si cu un pronuntat iz comercial, pe nume Valentine’s Day. Un buchet bogat sau o floare frumoasa, un gand cald si sentimente alese, ar trebui sa fie norma zilei si nu aniversate intr-o aliniere la unison intr-o zi din miezul lui Faurar. Pentru unii, din fericire, 14 februarie e si altceva decat dragoste la norma.

Din 1949, Hyde Park Relays este o competitie de alergari rezervata diverselor institutii de invatamant superior din Anglia si Europa. Cei mai iuti studenti de la Oxford si pana la Milano se alatura in echipe de 6 competitori pentru a se intrece sub forma de stafeta. A fost a 60-a aniversare, in jurul lacului Serpentine si a Long Water, din sudul renumitului Hyde Park din centrul Londrei.

In acest an, s-a alergat sub logoul Run naked… it adds colour to your cheeks. Alearga gol… te va imbujora! Nu s-a alergat in pielea goala, in primul rand pentru a-i ocroti pe pudici, in al doilea rand pentru ca fiecare universitate s-a aliniat la start in culorile traditionale si in al treilea rand pentru ca, desi dezghetata in premiera dupa doua saptamani, ziua de sambata a fost doar nitel mai domoala decat frontul de frig care a lovit neasteptat insula in februarie.

La capatul estic al Serpentine, o statuie a Reginei Caroline, in onoarea careia au fost formate artificial, acum aproape trei secole, celebrele lacuri din Hyde Park. Caroline, consoarta Regelui George al II-lea. La doi pasi, traseul de alergare al Hyde Park Relays. Baietii au alergat pe distanta de 5 kilometri, alergata de fiecare din cei 6 membri ai stafetei. Fetele, pe 3,5 kilometri. La final, cu totii castigatori, imbujorati si veseli. Dintre castigatori, cativa invingatori, si in asemenea curse rivalitatea dintre Oxford si Cambridge fiind evidenta. Oxford primii, Cambridge pe doi.

La festivitatea de premiere, stafeta din Cambridge primind vestea clasarii pe doi

La festivitatea de premiere, stafeta din Cambridge primind vestea clasarii pe doi

Clubul nostru de alergari, Serpentine Running Club, a fost intr-un fel gazda, ajutand in parteneriat la organizarea evenimentului, iar Sweatshop, bransa atletica a renumitului Harrods din Knightsbridge, a sponsorizat competitia. Mai presus de toate, 60 de ani de stafeta in Hyde Park si cativa tineri studenti iuti de picior. S-a alergat „pe bune” sau s-a alergat cu balonase agatate de sort… O sarbatoare a alergarilor, o lupta onesta cu secundele. Purtata de tineri din toate colturile Angliei dar si de profesori carunti si inca agili de la Sheffield University precum si de politehnisti pana si din Polonia.

Festivitatea de premiere, gazduita de Imperial College London in campusul din South Kensington, a fost un deliciu, in vreme ce peste drum, la Royal Albert Hall, evolua Cirque du Soleil. O sambata cu soare cu dinti dar cu raze in suflet.

Si pentru ca am amintit de Serpentine, la finele antrenamentului de astazi, pe pantele din Greenwich, de la Observatorul meridianului zero, antrenoarea ne-a impartasit vestea ca 14 februarie, in urma cu 5 ani, reprezenta debutul acestei anumite sesiuni de pregatire. Putini se aliniau atunci la poalele delusoarelor de langa Muzeul National Maritim, multi mai multi am gafait acum, la moment aniversar. Aproape 40. Cate o bombonica Ferrero Rocher ne-a rasplatit la final prezenta, pe cand ne trageam sufletul, ne scoateam bocancii inamoliti si ne schimbam la „botul calului”, la portbagaje. Viata de alergator. Aburi pe gura, stropi de noroi, 36 de minute de alergari in susul pantelor si un surplus de vigoare. Ce nu te doboara, te intareste. Candva, spre finele jurnalului meu, intr-o buna zi de mai, toate acumularile pe pante, in iarna, m-ar putea ajuta, cu Voia Domnului, sa-mi poarte pasii peste linia de final.

Pana atunci, sa ne bucuram de Valentine’s Day de aniversarile zilei… 60 de ani de stafeta in jurul lacului cu numele clubului nostru si 5 ani de pante. La mai mare.

Ziua 22. A 45-a si ultima ecluza pe Tamisa

Ianuarie 13, 2009

Sunt 45 de toate. De la Lechlade, unde Tamisa devine navigabila, si pana la varsarea ei in Marea Nordului, cele 45 de ecluze regleaza debitul curgerii fluviului pe zeci si zeci de kilometri spre est, in care „coboara” cu o diferenta de nivel de 71 metri.

Ecluza cu pod dinaintea rezidentialului Ricmond, unde locuiesc alde Mick Jagger, este ultima pe Tamisa inaintea varsarii in mare.

Ecluza cu pod si baraj dinaintea rezidentialului Richmond, unde locuiesc alde Mick Jagger, este ultima pe Tamisa inaintea varsarii in mare.

E o amiaza mohorata de ianuarie in care englezii nu-si scot nici cainele din casa iar pe masura, Tamisa nu-si ascunde dezamagirea ca e plouata. Apele sunt murdare si involburate. Iar inainte de Richmond chiar fac spume. De ce?

Poate ca simt ca nu mai au viata lunga… De aici, intrand propriu-zis in Londra si serpuind cat mai incolacit spre est, parca pentru a-si intarzia varsarea, apele vor trece pe langa Gradina Botanica din Kew, adapostind in sere plante exotice, apoi pe langa pitoreasca zona Mortlake-Barnes, unde candva se juca primul meci de fotbal din istorie, apoi pe langa Wetland cu rezervatia sa de pasari, si tot asa. Apoi Heliportul Westland, peste ape de Chelsea, unde aterizeaza Roman, gradinile Ranelagh, ce gazduiesc primavara Expozitia florala Chelsea, parcul Battersea cu pagoda pacii si  Battersea Power Station, dezafectata si in a carei vecinatate straniu au ales Statele Unite sa-si mute sediul ambasadei din „buricul” metropolei, aproape de Bond Street, apoi muzeul Tate Britain pe-un tarm si palatul Lambeth cu parcul arhiepiscopal, din preajma Podului Lambeth. Iar de-aici stim cu totii, din poze sau filme…

Ar urma Palatul Westminster, cu Camera Comunelor, si alte obiective de prim rang ale Londrei care, amplasate pe esplanada tot mai labartatului fluviu, sugereaza insemnatatea Tamisei in peisajul si viata capitalei britanice. Cu totii ne imaginam Tamisa, cand vine vorba de ea, in preajma Parlamentului sau scurgandu-se mai in aval pe sub Tower Bridge, la Turnul Londrei cu a sa poarta a tradatorilor, o cale de acces pe apa in interiorul cetatii. Tamisa are insa un drum mult mai lung de strabatut pana in Londra decat ne-am putea imagina si, pe masura, ascunde intimitati fascinante, umbrite insa absolut de obiectivele turistice cu magnet la public din aval.

Pana sa abordeze Londra sa zicem cam in zonele Twickenham ori Richmond, Tamisa si-a sapat drum de la vest udand printre altele Windsorul regal, Oxfordul universitar ori pomposul Henley cu a sa Regata nautica din vara si proprietatile regale de la Hampton Court Palace. Tamisa in amonte ofera si farmecul celor 45 de ecluze ale sale. Fiecare cu un bazin inundabil in preajma, tot pentru a controla debitul apelor si a absorbi eventualele deluvii dinspre izvoare spre capitala. Iffley Lock si Sandford Lock au fost construite chiar in indepartatul 1631 (!!!) iar anul 1773 a fost unul aparte, cu 7 ecluze ridicate pe Tamisa… Unele au nume rezonante, Old Windsor Lock, construit in 1822, altele hazlii… Pinkhill Lock… Dealul roz, din 1791.

Ultimei dintre ecluze i-am surprins barajul… la lucru. Am fotografiat dinspre varsare inspre amonte, remarcabil fiind lacul de acumulare tocmai creat „la deal”, spre izvoare, in scopuri navigabile. Acesta a fost si motivul construirii in 1894 a ecluzei cu pod pietonal de la Richmond, pentru a transforma uneori doar suvoiul de apa din zona Twickenham intr-un rau in toata regula. Initial, demolarea in 1832 a vechiului pod London Bridge, cel mai in etate din capitala, cu ale sale palisade care-l protejau, a rezultat intr-un mult mai variabil flux si reflux al apelor Tamisei, in marje considerabil mai largi, care au dezafectat si cotele apelor in amonte, la intrarea in zona urbana.

Prin construirea Richmond Lock s-a asigurat un minim de 1,72 metri adancime pe portiunea in amonte pana spre Teddington, indeajuns pentru navigatie. Iar in 1908 s-a decretat trecerea apelor Tamisei de la un anumit punct, la 320 metri dupa ecluza Teddington, precum si a unicei dintre ecluzele raului, cea de la Richmond, in jurisdictia Autoritatii Portuare Londoneze.

Richmond Lock are o ecluza la malul nordic, dinspre Middlesex, si o rampa la malul sudic, in dreapta imaginii, spre comitatul Surrey. Iar in mijlocul constructiei de gradul II listata intre vestigiile patrimoniului national, incorporate in structura podului, se afla cele 3 porti otelite ale barajului, cantarind 32 tone fiecare, late de aproximativ 20 metri si inalte de aproape 3 metri. Micutul baraj dinaintea zonei sud-vest londoneze Richmond la lucru…

Cam doua ore inaintea si dupa fluxul Tamisei portile barajului se ridica in structura podului pietonal iar atunci pana si vase de 80 metri lungime pot naviga nestingherite pe centrul cursului de curgere. In rest, portile sunt inchise, generand o diferenta de nivel de pana la 3 metri, iar ambarcatiunile folosesc ecluza de pe malul nordic in vreme ce barcile usoare, gen caiac-canoe, panta de pe malul zonei St Margarets. Mecanismul este hidraulic dar toate ecluzele Tamisei au ingrijitorii lor, care traiesc chiar la piciorul podului, in stanga imaginii cum ar fi cazul la Richmond Lock.

Vechi cladiri sunt reamenajate intru extinderea spatiului locativ. Una cu turn cu ceas din complexul arhitectonic din preajma ecluzei Richmond...

Vechi cladiri sunt reamenajate intru extinderea spatiului locativ. Una cu turn cu ceas din complexul arhitectonic din preajma ecluzei Richmond...

In fotografia barajului se poate observa, in fundal, spre amonte, podul Twickenham. Ar urma cel din Richmond, cu fascinanta suburbie amplasata pe deal, un… orasel in oras, cu de toate, de la Primarie si biblioteca pana la buticuri si supermarketuri, de la proprietati de lux locuite de unii ca Mick Jagger si pana la vastul Parc Richmond, o minunatie a naturii cu lacuri, cabane, refugii, Colegii de dans si turme imperturbabile de cerbi. Toate astea undeva pe malul nordic.

Pe cel sudic, mai in aval, unde am surprins reconstruirea unei impozante cladiri cu turn cu ceas, panouri publicitare invita la achizitionarea de proprietati in ansamblul Richmond Lock, din preajma ecluzei, unde 5-6 cladiri in toata regula, aspectuoase, isi asteapta si mai multi rezidenti. Preturile, intre doua si 4 milioane lire sterline, sugereaza scara sociala a imprejurimilor dar si o oarecare necorelare la realitatile actuale. Pana si multimilionarii rusi se feresc de la a mai cumpara piparat in sud-vestul Londrei. Chiar, daca ar fi sa pun Ricmondul pe harta undeva in sud-vestul capitalei, atunci as alege ca repere, sa-l amplasez, undeva intre mult ravnitele Kensington ori Knightsbridge, printre altii si cu mai noii imbogatiti amintiti, si asezari satelit gen Esher, preferate de staruri fotbalistice ce n-au prea mult de rulat fie pana la antrenament, in Cobham, fie pana la stadionul Stamford Bridge…