Archive for Mai 2009

Ziua 158. Burnley, de pe Wembley in Premier League

Mai 28, 2009

Incredibil dar adevarat, sosirea subapreciatei si parca demodatei Burnley Football Club in Premier League a devenit fapt implinit in calduroasa ultima zi de luni din mai 2009. Dupa 33 de ani, o dubla fosta campioana a Albionului a revenit la masa bogatilor.

Istoria indelungata a clubului, traditia sa, alinierea visiniu-albastrilor intre fondatoarele Football League, ce participau la prima editie de campionat din istoria fotbalului, sunt tot atatea motive, si mai seminificative decat reculul din ultimele decenii, cand The Clarets nu doar s-au zbatut sa ramana in fotbalul profesionist al ligii a IV-a dar si sa fiinteze, pentru a saluta cu toate onorurile elevarea reprezentantei celei mai mici localitati din elita intr-o competitie cosmopolita, la care parca nu s-ar preta.

Visiniii din Burnley au adus cu ei pe Wembley aproape 40.000 suporteri. In potcoava estica a arenei a fost o mare visinie. Si cand te gandesti ca oraselul n-are nici 75.000 locuitori...

Visiniii din Burnley au adus cu ei pe Wembley aproape 40.000 suporteri. In potcoava estica a arenei a fost o mare visinie. Si cand te gandesti ca oraselul n-are nici 75.000 locuitori...

Dar tocmai in caracterul aparte al clubului si comunitatii ce-o reprezinta, cu un pronuntat iz localnic, sta frumusetea povestii acestei promovari si a redobandirii unui statut de invidiat. Intr-o competitie in care cluburile sunt cumparate ca in lumea afacerilor de nord-americani, rusi ori arabi, ascensiunea lui Burnley cu conducatori localnici la carma si un corp tehnic fara veleitati ori vreun buget mamut este poate cel mai frumos triumf al fotbalului de data recenta in Premier League.

Cu o zi inainte, alti visinii albastri, de la Scunthorpe, din alt orasel din nordul Angliei, promovau in urma unei finale de play-off, pe Wembley. A fost ca un semn… Din nou, sfidand asteptarile, Burnley F.C. a invins-o cu 1-0 pe Sheffield United tot asa cum in semifinale trecea cu victorii in dubla mansa, fara sa incaseze gol, de prim-divizionara pana in 2008 Reading F.C.

Fanii lui Sheffield s-ar putea declara dezamagiti de deznodamantul final, dupa ce trasesera la promovarea directa, in lupta cu Birmingham City, pana spre finalul campaniei. Dar ultimul act de pe Wembley le-a dovedit cine e de departe echipa mai valoroasa, mai sudata, mai abila. Burnley…

Odata promovati si reveniti de pe Wembley cu picioarele pe pamant, in orasel, The Clarets au purces la o scurta parada avand drept puncte de referinta stadionul clubului, Turf Moor, folosit neintrerupt pana in zilele noastre inca din deceniul noua al secolului al nouasprezecelea, precum si primaria localitatii. Parca tot Burnleyul iesise in strada. Fericire absoluta!

Iar odata sampania bauta, bonomul presedinte Barry Kilby a pus punctul pe i. Burnley Football Club va ramane un club adevarat, servind comunitatea locala si avand drept principal reper radacinile-i adanci in viata urbei, si nu o „afacere”, cum se dovedesc a fi, pe zi ce trece, tot mai multe grupari din elita. Kilby a promis ca Burnley isi va pastra valorile traditionale, va conserva etosul clubului si nu va sucomba presiunii majoritatii. Iar avalansa de 60 milioane, generate din drepturile de televizare si alte contracte castigate prin promovare, nu le va lua capul de pe umeri…

Kilby va pastra status-quo la nivel operational iar Owen Coyle, antrenorul „minune”, va continua ascensiunea inceputa cu „Visiniii”. Intr-adevar, se cer intariri, mai ales in linia ofensiva, dar structura compacta a lotului, cu doar 23 jucatori folositi in campania de promovare, isi va pastra aura familiala, de camaraderie. Ascultandu-l pe marcatorul Wade Elliott la putine minute dupa decernarea trofeului invingatoarei finalei, amintindu-si de zilele sale in amatorism ori de colegii si prietenii intalniti in traiectoria carierei sale, am avut o mostra de bun simt, chibzuinta, intelepciune, picioare pe pamant, profesionalism.

Stoke City si Hull City, promovate anul trecut in urma campioanei diviziei, West Brom, au rezistat neasteptat in elita. Deci se poate! Supravietuirea lor da sperante uneia ca Burnley si e semn ca nu trebuie sa fii neaparat mare si tare pentru a-ti apara sansele pana la capat. De fapt, prin prisma jocului prestat de Burnley, unii opineaza ca The Clarets ar fi mai pregatiti sa faca fata rigorilor crescute ale elitei decat Birmingham City, promovata automat de pe locul 2, o deja complexata de sindromul A-B-B-A.

Burnley, revenita dupa 33 ani, n-are decat de castigat… Acestea ar fi niste prime consideratii pe marginea promovarii unei echipe putin cunoscute in peisajul recent al fotbalului englez dar care, de fapt, are in spate o istorie cel putin la fel de semnificativa ca si Rovers, vecina din orasul Blackburn, situat la o scurta plimbare cu autobuzul, si care a spart unica data de la lansarea Premier League in 1992 suprematia la titlu a favoritelor Man United, Arsenal si Chelsea. Iar daca Blackburn a reusit nu doar sa promoveze, si tot la baraj, ci sa si castige campionatul, atunci Burnley, cel putin in ochii sustinatorilor ei, era obligata de concurenta sa forteze marele salt. La brat cu rivala Rovers, ce o spulbera la Turf Moor in acea prima editie din 1888-1889, Burnley s-a aflat inca de la inceputuri pe meterezele unei competitii remodelate sub numele Premier League, asta pe cand actualele grupari in voga, Man United, Arsenal, Chelsea ori Liverpool, au stralucit atunci prin absenta.

Burnley si promovarea ei au facut un imens bine fotbalului englez, invadat la varf de comercialism, mercantilism, corporatism si desfranare financiara. Burnley e antiteza pozitiva a tot ceea ce permeaza fotbalul cu puterea banului si basmul ascensiunii Visiniilor trebuie perceput in acest context. Iar pentru a indeparta orice dubii, Kilby a admis cu calm ca The Clarets vor ramane loiali inghesuitului Turf Moor, cu toate inconvenientele gazduirii unor jocuri cu urias potential de incasari pe o arena veche de peste 125 ani, sugerand totodata ca destulor prim-divizionare nu le va surade sa descinda in atmosfera partizana de pe un stadion transpus parca dintr-o alta epoca.

Pentru o dupa-amiaza de vis, fanii Visiniilor au savurat triumful in "buricul" fotbalului englez, pe Wembley. Desi pe Turf Moor nu-si permit luxul de a se lafai in spatiu, suporterii The Clarets au dreptul sa spere la cateva scalpuri...

Pentru o dupa-amiaza de vis, fanii Visiniilor au savurat triumful in "buricul" fotbalului englez, pe Wembley. Desi pe Turf Moor nu-si permit luxul de a se lafai in spatiu, suporterii The Clarets au dreptul sa spere la cateva scalpuri...

Telespectatorii romani au avut ocazia sa vizioneze un crampei de Turf Moor si Burnley in returul semifinalei Cupei Ligii, cand Visiniii au intors deficitul de 1-4 de la Londra, cu un neverosimil 3-0 contra lui Spurs. Asadar se poate, chiar si in dauna unor reprezentante in Cupa UEFA. Burnley, atat de privita de sus, atat de neinsemnata, dar de fapt cu un suflet atat de mare, cu un blazon glorios, cu un sambure tinand de valorile initiale ale jocului in Albion mult mai nealterat decat mai renumite tartore.

Pentru conformitate, insirui numele eroilor de pe Wembley, cu mentiunea ca revin curand cu alte clisee sesizate la finala… Asadar: Jensen – Duff, Carlisle, Caldwell, Kalvenes, Elliott, Alexander, McCann (Gudjonsson), Blake (Eagles), Thompson (Rodriguez), Paterson. Iar numele Carlisle ma imboldeste sa fac o comparatie, cu QPR. Masivul fundas mulatru, desemnat jucator al finalei, evoluase candva pentru QPR. In nesfarsitul du-te vino de jucatori si antrenori de la Rangers, perpetuat cu si mai mult sarg de cand cu preluarea londonezei de catre „miliardari”, Carlisle a constituit si el o… suma cu multe zerouri, o… afacere. In vreme ce QPR, cu potentul triumvirat Mittal-Ecclestone-Briatore, a tusit in incercarea esuata de a prinde barajul, Burnley cu Carlisle in restransul lot, migalos constituit, a ajuns in elita. Este diferenta dintre oamenii adevarati de fotbal, cu pasiunea pentru joc in suflet si cu o intelegere aprofundata a legilor sale nescrise, si arivistii intr-un sport pe care nu-l inteleg cu adevarat si nu-l apreciaza la adevarata valoare, folosindu-l in schimb doar drept vehicul al pomparii faimei si intereselor personale.

De la A la Z, de la fiecare pasa in teren si pana la fiecare cuvant rostit de antrenorul Coyle ori presedintele Kilby, Burnley a dovedit cu prisosinta ca pana si in aceste zile de un cumplit mercenariat mai e loc si pentru „buturugi mici” veritabile. Cine indrazneste, reuseste. Cutezatorii Visinii nu pot fi decat aplaudati la scena deschisa.

Nu mai e nevoie sa ne frecam la ochi, caci in calendarul competitional pe 2009-2010 vor exista jocurile Burnley – Manchester United si Burnley – Chelsea. Burnley, intregind la opt numarul prim-divizionarelor din nord-vestul industrial. Cate doua din Manchester si Liverpool, plus Bolton Wanderers, Wigan Athletic, Blackburn Rovers… The Clarets, la mai mare…

Anunțuri

Ziua 157. Man United din nou zero

Mai 28, 2009

Inainte de a sublinia doua consideratii esentiale legate de esecul „Diavolilor rosii” in Cetatea Eterna, as incepe cu… sfarsitul.

Daca e cineva care merita sa fie pus la punct de impunsaturile de 2-0 ale lui Eto’o si Messi, din finala UEFA Champions League de pe Olimpico, atunci acesta e Richard Scudamore, presedintele executiv al Premier League. Pastorul competitiei de elita din Albion s-a intrecut in cateva randuri in superlative la adresa puterii acesteia, amintind de  invidia cu care este privita de pe Continent.

Ei bine, pentru o seara, dar cat de importanta seara, Scudamore a fost redus la tacere si poate a aflat de vorba cu lauda de sine nu miroase a bine. Intr-adevar, Premier League a facut in ultimii 4-5 ani pasi decisivi in a se distanta valoric de structura Football League si in a redresa balanta de forte in cupele europene, propunand cateva reprezentante, din amintitul „careu cu asi”, care au patruns pe rand pana in finalele Champions League. Liverpool in 2005, Arsenal in 2006, din nou „Cormoranii” si in 2007, de aceasta data pierzand, apoi Manchester United si Chelsea anul trecut si iarasi „Diavolii rosii”, in ultimul act de la Roma. Revenirea in forta a „englezelor” s-a materializat intr-o recolta de doua trofee, ambele obtinute la lovituri de departajare, in acest deceniu. Zece finale, dintre care ultimele 5 cu implicare engleza, si doua cupe. E mult? E putin? E mai putin decat „norma” spaniola, ori italiana, dar e un nou inceput, macar din punctul de vedere al insularilor.

Intr-o singura seara, pe taram roman, presupusa hegemonie a fortelor din Premier League in UEFA Champions League, si nu neaparat a competitiei de varf din Albion in intregul ei, a fost serios pusa sub semnul intrebarii. Campioana Angliei a fost surclasata, dejucata fotbalistic, mental si psihic. Premier League ca un tot unitar, daca e sa amintim de unicul succes englez in defuncta Cupa UEFA de la mijlocul anilor ’80 incoace, al lui Liverpool, in 2001, e cu atat mai labila scrutinizarii vizavi de pompozitatea autodecernarii titlului de cea mai valoroasa competitie interna continentala.

Confuzia din estimarile lui Scudamore tine de impresia ca finantele generate din contractul cu BSkyB si cu alte forte comerciale implica automat valoarea de necontestat, drept cea mai buna, a Premier League. Eroare. La banii pompati recent, Anglia ar fi trebuit sa defileze mai abitir prin Europa. Faptul ca restul cluburilor, catarandu-se din pluton pe locurile de Cupa UEFA, n-au rupt deloc gura targului, desi beneficiasera si ele de finantari serioase din amintita afacere cu difuzorii TV, spune multe despre valoarea intrecerii interne. Foarte buna dar neconvingatoare la ora duelurilor internationale. De ce oare?

Anglia n-a intrecut deloc asteptarile ba din contra, in ochii unora, in insula, recoltele puteau fi mai bune. Iar faptul ca Manchester United, antrenata de vesnicul scotian, a aliniat pe Olimpico doar doi fotbalisti englezi, un al treilea intrand in ultimele minute ale finalei, ar trebui sa dea si mai mult de gandit unora ca Scudamore. Roma le-a servit drept nivel de coborat cu picioarele pe pamant. Era nevoie de o confruntare cu realitatea…

A surprins inaintea finalei optimismul depasind moderatia al taberei engleze, de la mass-media si pana la fani, cu totii dusi de val de declaratiile lui Sir Alex Ferguson, altfel foarte chibzuit si ponderat. Cei de la Old Trafford au crezut cu tarie in sansa lor si, cum s-a dovedit in trecut, insularii sunt cei mai vulnerabili cand se simt pe cai mari. Rezultatele din sezonul abia incheiat ar fi trebuit insa sa-i puna in garda pana si pe cei mai neavizati pariori, carora succesele lui United ar fi putut sa „le ia fata”.

Ei bine, va vine sa credeti sau nu, dar Manchester United n-a inscris nici un gol in fazele finale ale competitiilor K.O. disputate in 2008-2009. Un prim semn demn de luat in seama a fost oferit in uvertura sezonului: 0-0 cu Portsmouth, in Supercupa Angliei. United s-a impus la penaltyuri. In februarie, in finala Cupei Ligii, a urmat un alt 0-0, dupa prelungiri. Cu Tottenham. United avea sa se impuna la penaltyuri. In aprilie, tot pe Wembley, United era eliminata din Cupa Angliei la lovituri de departajare, de Everton, dupa 120 de minute de 0-0. Trupa din Liverpool se califica in finala… Iar la Roma, zeroul a fost in vazul tuturor. Deja al patrulea…

Mai mult, in drumul spre Roma, dar uitate in toamna, au fost remizele albe cu Villarreal, atat pe Old Trafford cat si in Spania. Iar in campionat, desi a castigat titlul, Manchester United n-a convins in meciurile cu celelalte cluburi din „careul de asi”, Liverpool batand-o cu 2-1 la Anfield si cu 4-1 la Old Trafford, iar Arsenal invingand-o si ea, 2-1 pe Emirates, si remizand alb in fieful „Diavolilor rosii”. Doar cu Chelsea, 3-0 si 1-1, si-a pastrat United dominatia… 6  1  2  3  7-9 ar suna o linie de clasament neoficiala, cu observatia ca Rooney si compania au marcat intr-un singur meci rivalelor la titlu mai mult de-un gol in 90 de minute.

Cu aceste rezultate in palmares, United ar fi trebuit sa abordeze mai circumspecta duelul cu Barcelona. De fapt, s-a lasat dusa de valul „dublei” 1-0 si 3-1 din semifinala neelocventa cu inconstanta Arsenal. Iar daca n-ar fi fost un anume Macheda, la inceput de aprilie, in weekenduri consecutive, sa inscrie pe final golurile victoriilor cu Villa si de la Sunderland, ma intreb cine ar fi facut-o. Pentru ca, parcurgand rezultatele amintite mai sus, un lucru e cert. Ca Rooney, Berbatov, Ronaldo, Tevez si intr-o oarecare masura Park si Giggs, si ei cu un pronuntat profil ofensiv, adunati la un loc, n-au oferit avalansa de goluri care ar sugera-o trecerea in revista a numelor lor…

A doua observatie as face-o pe marginea formulei de start aleasa de Sir Alex Ferguson. A adus a exacerbare a increderii in fortele proprii sa aliniezi in fata unor mijlocasi campioni europeni en-titre, „sudati” in jocurile pentru catalani si ale Spaniei, si anume Xavi si Iniesta, niste jucatori care nu deseori au fost folositi laolalta in linia mediana. Ori a fost desconsiderata forta cuplului Xavi – Iniesta sau s-a bazat prea mult pe alesii sai, sigur e insa ca Anderson si Carrick au fost „dovediti” fara mila. Anderson, mai in etate doar decat Busquets dintre finalisti, a fost ineficient iar Carrick a dovedit din nou ca nu e croit pentru cel mai inalt nivel. Are limitele sale iar cand faza primului gol a fost declansata, s-a vazut intrecut de mijlocasii blau-grana.

De fapt, si pe hartie, formula Giggs – Carrick – Anderson – Park nu suna deloc bine. Nu parea la inaltimea unui act final. Si asa a fost. Giggs, la apus, Anderson, prea necopt, cu Carrick si Park jucatori foarte buni dar atat. O combinatie care n-avea cum sa functioneze propice, mai ales in fata unor Xavi si Iniesta, cu Messi misunand prin preajma, asteptand sa vrajeasca balonul. Iar daca in 1999, in urma cu 10 ani, cand desi se vedea condus de Bayern inca din minutul 6, Sir Alex Ferguson a dres busuiocul prin introducerea lui Sheringham si Solskjaer, care au declansat o memorabila rasturnare de scor, acum insa inlocuirile facute n-au mai salvat un deznodamant previzibil odata ce Eto’o i-a depasit pe Vidic, Carrick si Van der Sar.

Tevez, pentru numeroasele sale goluri cheie, ar fi avut un alt impact ca titular, decat de la pauza, cand il lasa la cabine pe Anderson. Iar Tevez cu Berbatov, prin „greutatea” lor, ar fi dat consistenta 11-lui trupei din Manchester si evolutiei acesteia. Dar asa, introdusi la 0-1, n-au mai avut luciditatea sa intoarca soarta intalnirii. Ferguson nu s-a inselat decat in privinta lui Scholes, un alt fault de maidan al acestuia dovedind ca ar fi consitituit un risc pentru propria echipa. Nimanui nu-i place sa joace o finala in inferioritate numerica. Dar asa, introdus la 0-2, pe final, stinsul roscovan n-a mai avut timp sa colectioneze rosul, ci doar un galben. Scholes, al carui unic gol in dubla mansa din 2007-2008, elimina Barcelona si continua marsul lui United…

A fost in principal esecul lui Ferguson, care a recunoscut cu sportivitate superioritatea catalanilor, iar in extensie al unui fotbal englez cocosat de bani dar nu si de trofee. Un total de trei in ultimele 10 editii, din anul 2000 incoace, deci din douazeci puse la bataie, inseamna nitel mai mult de-o septime. Hegemonie a Premier League in Europa? Cea mai cea? As… Iar doi spanioli, conducand orchestra pentru un club spaniol, si servind un african si-un sud-american pentru 2-0, au demonstrat cat de mult teren mai au „englezele” cu straini de recuperat. O fi Premier League foarte spectaculos, atractiv, valoros, pasionant si electrizant, dar pana si elita din Albion are limitele sale evidente… Arsenal in 2006, la Paris, contra Barcelonei, iar Manchester acum. Nu-i asadar de mirare ca, dorindu-si cu sarg UEFA Champions League, Henry si-a facut calculele la rece si a dat Arsenalul, Londra, Anglia si „cea mai valoroasa” Premier League pe Barcelona. Alegere corecta. Cat despre Pique, „infractorul” de pe Stamford Bridge, diferenta intre felul cum l-a oprit prin body-check, la 0-0, pe Ronaldo, si fenta cu care a fost insurubat Vidic de camerunez, ar fi putut sa-l faca pe Sir Alex Ferguson macar pentru o secunda sa fi regretat ca nu l-a tinut in ograda sa. Macar asa, sa nu ajunga inlocuitor al titularilor la invinsii sai de la Roma. QED.

Cat despre viitor, lumea fotbalului nu detine globuri de cristal dar Platini, trecand trofeul din posesia lui United in mainile lui Puyol, a purces fara oprelisti si mai mult ca sigur cu voie buna la redistributia de forte, Cuiul lui Pepelea ramanand „regula lui 6+5”. Daca se va vedea stransa cu usa in aceasta privinta, United si-ar lua mai bine masuri de prevedere inca de pe-acum, nu de alta dar doar O’Shea si Giggs, dintre titularii la Roma, fiind considerati produse proprii ale clubului, alti 4 jucatori fiind transferati din Premier League iar ceilalti cinci chiar de peste hotare. Si din acest punct de vedere, pe termen mediu, hegemonia inchipuita de Scudamore e mai stravezie decat pare. Iar la socantul deficit financiar ce l-a anuntat, coroborat cu imprumuturile cu dobanda de care e impovarata, si care nu s-au subtiat dupa finala pierduta si cu bani mai putini incasati, United ar face bine sa mai modeleze o generatie Beckham – fratii Neville – Butt – Scholes. Altfel, Scudamore nu va mai avea cu ce sa se laude… 

Vorba aceea, tare putini au fost cei care au vazut venind „criza” economica. Sa fi prevestit oare rezultatul de la Roma, cu un tunet inabusit, un viitor cu fulgere si descarcari electrice chiar si pentru „giganti” la prima vedere intangibili? Un  prim raspuns, deja la anul.

Ziua 156. Farah, nou record britanic la BUPA, iar Dita pe 3

Mai 27, 2009

Lunea de Bank Holiday a adus caravana altetica a alergarilor pe macadam chiar in buricul Londrei, serpuind pe langa puncte cheie ale capitalei, ca palatul Buckingham, Big Ben, catedrala St. Paul’s ori columna lui Nelson din Trafalgar Square. Cum s-a mai intamplat recent in concursuri pe 10 kilometri organizate in centrul metropolei, vremea n-a fost cea mai prielnica, dar asta n-a oprit nici participantii, din elita ori amatori, nici spectatorii, sa savureze London 10.000, sub egida asociatiei caritabile BUPA.

In pluton s-a luptat aproape umar la umar la intrarea pe portiunea finala a cursei de 10 kilometri, pe The Mall...

In pluton s-a luptat aproape umar la umar la intrarea pe portiunea finala a cursei de 10 kilometri, pe The Mall...

Si nici vest-londonezul Mo Farah n-a ratat prilejul de a stabili un nou record britanic pe distanta de 10 kilometri, record ce a rezistat vreme de 25 de ani, de pe vremea cand invingatorul era inca… bebelus. Asta pana luni 25 mai 2009. Cand, impotriva vantului in rafale, si chiar cu ploaie, intensificat mai ales pe cand alergatorul de culoare in varsta de 26 ani ataca ultimii kilometri pe esplanada Tamisei, Embankment, spre Palatul Parlamentului, Farah a trecut linia de sosire dupa 27 minute si 50 secunde, invingandu-l pe kenianul Samuel Kosgei, sosit in 28’03”. Farah a reusit o cursa mare si a inaltat stacheta performantei. Cel mai iute pe 10.000 metri intre europeni, luptand de-acum aproape de la egal la egal cu africanii… De urmarit.

London BUPA 10.000, o cursa care a starnit un mare interes

London BUPA 10.000, o cursa care a starnit un mare interes

Intre participanti, campioana olimpica de la Beijing in proba de maraton feminin, Constantina Dita, prezenta invingatoarei din China sporind implicit prestigiul cursei de luni si interesul in jurul luptei pentru primele locuri. Dita s-a intors dupa o luna in Londra, unde in 26 aprilie abandona in Flora London Marathon. Dar, aidoma unei campioane adevarate, s-a aliniat din nou la start, intr-o alta proba… Iar Dita a incheiat pe podium, in 34’25”, la 33 secunde in urma mai tinerei britanice Hatti Dean, 27 ani, care a depasit-o la mijlocul traseului, in vreme ce cursa feminina a fost castigata de Kim Smith, din Noua Zeelanda, si ea o finalista a acestei probe la olimpiada, in 31’38”.

Semnificativ in privinta ritmului sustinut al cursei e faptul ca recordul lui Mark Scrutton, 27’55”, stabilit in martie ’84, a fost doborat, secondantul Kosgei sosind si el intr-un timp excelent, cu 14 secunde mai slab decat propriul sau record, atins la inceputul acestui an. Iar cat de tare a fost intrecerea o spune si faptul ca nu doar o campioana olimpica la maraton, Dita, acum la 39 ani, a fost invinsa, ci si campionul olimpic al probei de 10 kilometri de la Atena, italianul Stefano Baldini, care, sosit al 8-lea, a avut macar satisfactia de a alerga in mai putin de 30 minute la aniversarea zilei sale de nastere: 38 ani. Unii campioni cedeaza stafeta noului val…

Ziua 155. Linia peste Newcastle

Mai 27, 2009

Stiti de ce opinez ca nu retrogradarea lui Newcastle United ar constitui povestea cap de afis a sezonului recent incheiat, si la care ma voi referi spre final, pe 7 intr-o ierarhie de la 1 la 10 a evenimentelor notabile? Pentru simplul motiv ca proprietarul alb-negrilor, Mike Ashley, a legat tampon de tampon un tren al evenimentelor generator al unui accident in asteptare. Picajul n-a fost o minune, nici macar o mare surpriza, ci consecinta managementului defectuos. Nu stim cum si-o fi facut miliardele subtiate acum sub suma cu 9 zerouri la coada, dar in fotbal a dat gres. Pe pielea sa dar mai ales a incercatilor suporteri de pe Tyne.

Un alb-negru "mic", The Fulham F.C., de la Cabana Craven, merge in Europa Cup, pe cand un alb-negru "mare", Newcastle, si-a dat surprinzator cu firma-n cap, pe mana neinspiratului investitor Mike Ashley. Craven Cottage asteapta sosirea Europei. Continentul, auzi? Pofteste chiar pe talazul Tamisei

Un alb-negru "mic", The Fulham F.C., de la Cabana Craven, merge in Europa Cup, pe cand un alb-negru "mare", Newcastle, si-a dat surprinzator cu firma-n cap, pe mana neinspiratului investitor Mike Ashley. Craven Cottage asteapta sosirea Europei. Continentul, auzi? Pofteste chiar pe talazul Tamisei

Povestea anului ar fi, in opinie personala, accederea lui Fulham Londra in noua Europa Cup. E antiteza crahului lui Newcastle, e dovada ca resursele limitate nu sunt o bariera in calea atingerii unor performante notabile. Cu un antrenor experimentat si eficient, chiar si fara bani ori un stadion mare, alti albi-negrii au prins locul 7 si trenul ex-Cupei UEFA. E imens, daca notam ca sub Fulham s-au clasat alde Spurs, pe opt, ori Man City, pe zece. Roy Hodgson nu doar ca a reusit o miraculoasa salvare de la retrogradare, in mai 2008, la putine luni de la sosirea la Craven Cottage, dar i-a elevat pe „Cabanieri” pe 7. Metamorfoza de zile mari! Al Fayed trebuie ca e in al noualea cer…

Johnny Haynes, care juca pentru Anglia chiar si ca divizionar secund cu Fulham, trebuie ca zambeste din ceruri. Cu statuia legendei recent dezvelita la Craven Cottage, Fulham s-a schimbat la fata. Nu doar o supravietuitoare, ci o echipa-surpriza...

Johnny Haynes, care juca pentru Anglia chiar si ca divizionar secund cu Fulham, trebuie ca zambeste din ceruri. Cu statuia legendei recent dezvelita la Craven Cottage, Fulham s-a schimbat la fata. Nu doar o supravietuitoare, ci o echipa-surpriza...

Pe locul 2, o alta poveste… pozitiva. Atat s-a concentrat lumea pe batalia retrogradarii incat a uitat pur si simplu un nume. Stoke City. De ce? Pentru ca nou-promovata, desi cotata in august 2008 cu cele mai mici sanse de supravietuire, nici macar n-a fost implicata in acea lupta oarba. S-a detasat de ea, cu capul in pamant, umilinta si transpiratie. S-a lasat luata peste picior si si-a strans punctele necesare. 45! Foarte mult pentru o nou-promovata subapreciata. E succesul lui Tony Pulis, de multi ani la carma, cu sapca sa de baseball. Stoke pe 12. Cine ar fi crezut!?

Pe trei, tot ceva de bine. Consolidarea lui Villa si Everton in coasta celor patru. Ba chiar Villa s-a vazut o vreme pe podium si chiar a dat senzatia ca-i va sterpeli locul patru lui Arsenal. Intarirea lor da sperante in privinta spargerii monopolului. Greu de crezut dar nu imposibil… In fond, Everton ii lua fata lui Liverpool in anul in care „Cormoranii” triumfau la Istanbul iar acum, iata, au eliminat-o pe Man United in semifinala Cupei Angliei. Asadar se poate. Mai mult, ambele garnituri propun cateva nume surpriza, in general tineri, pentru lotul lui Capello. Si sa nu uitam ca un anumit Wayne Rooney a plecat de la Goodison Park.

Pe patru as aminti de o noua Gheata de Aur. Nu doar pentru aparentul miserupism din finala moscovita a Champions League, Anelka a fost considerat produs alterat la inceputul acestei campanii. Eliminarea cu Franta, la Euro 2008, unde n-a facut multi pureci, au intarit senzatia ca nu e ceva in regula cu fostul puncher trecut pe la Arsenal, Man City ori Bolton. Dar a fost anul sau, cand, mai cu modestie si ceva mai mult efort, a strans gol dupa gol in Premier League si a sfarsit golgeter, cu 19 reusite, bezeaua finala, din ultima etapa, la Sunderland, fiind un euro-gol demn de un nou invingator. Torpila la coltul lung… Anelka nu si-a pierdut simtul golului, ci a rasplatit-o pe Chelsea pentru increderea acordata  la inceputul anului trecut, cand multi sceptici se gaseau la sosirea sa la Stamford Bridge. Ronaldo a ramas pe doi, cu 18 goluri, un trening aruncat in frustrare, un Ferrari in bordura, o calificare cu Portugalia in dubiu, un nor de speculatii de a fi sau nu madrilen si senzatia generala ca sezonul precedent, cand a minunat lumea fotbalului, a fost un varf al varfurilor greu de reatins. Poate ca Anelka i-a aruncat manusa si il vom revedea pe Ronaldo nu doar foarte bun, ci din nou sclipitor. Pe trei, cu 16 goluri, impresionantul Stevie Gerrard. Un mijlocas golgeter. Omul echipa, care, „imperecheat” cu Torres, si el cu o recolta semnificativa in primul sau sezon insular, a tras-o pe Liverpool mai aproape de titlu ca niciodata. La 4 puncte. Cat doua remize de 0-0 cu Stoke. Caci altfel, sa nu uitam, Liverpool a rapus-o tur-retur pe campioana Man U.

Pe cinci, despre alt triumf al fotbalului. Micutul sard a incheiat pe 9 cu West Ham, in ciuda intemperiilor de la Upton Park. Un proprietar islandez cu mari probleme financiare, fuga dupa un nou cumparator, cedarea jucatorilor cheie pe banda rulanta, demiterea lui Curbishley deja toamna, iata tot atatea motive pentru o potentiala vrie a „Ciocanarilor”. Dar Zola s-a lansat cu brio in managementul de club, remizand printre altele si pe Stamford Bridge, unde e adulat de fanii lui Chelsea, si mai ales lansand la apa juni ai Academiei lui West Ham United. „Gradinita” infloreste, fiind udata cu pasiune si pricepere de Zola. O prima jumatate de sezon miraculoasa. Cum ii va fi in primul an plin la carma?

A sasea poveste a anului tine de o supravietuire in nord-est. Vedeti dumneavoastra, Newcastle si Boro erau cluburile cu firmament ale zonei, cu finale recente pe Wembley, fie ele si pierdute, macar cu semifinale europene in Cupa UEFA, cu asteptari si pretentii. Dar de duminica ele vor fi eclipsate, macar pentru un an, de vecinele din zona care au supravietuit rigorilor elitei. Newcastle si Boro retrogradate, Sunderland si Hull ramase in Premier League, in ciuda asteptarilor. Meritoriu pentru Sunderland, care il demitea in iarna pe Roy Keane, Craciun cand multi le-au vazut pe „Pisicile negre” rupandu-si gatul. Dar asistentul Sbragia a salvat cum-necum corabia si, desi a fost demis, se poate considera erou al unei povesti de succes. Un al treilea an la rand, fotbal de elita pe Stadionul Luminii. Mai putin laudabil a fost modul cum s-a salvat Hull City, invinsa acasa in ultima runda si depinzand de esecul lui Newcastle, dupa un retur catastrofal, in care si-a aratat probabil adevarata fata, dar pana la urma si „Tigrii” nou-promovati in premiera in prima liga engleza au fost considerati carne de tun si victime sigure, asa incat insasi supravietuirea fie si trasa de par e un succes in sine. Mai ales reusita in dauna „vecinelor” de pe coasta nord-estica. Orasul Hull o fi intr-o teribila recesiune dar echipa de fotbal a descretit multe frunti. Antrenorul Brown, fost secund la diverse cluburi pentru Allardyce, desi cam prea dintr-o bucata, a adaugat o pagina buna CV-ului sau…

Si-abia acum m-as referi la Newcastle…

Picajul, o palma data fuduliei

Retrogradarea lui Newcastle cu un conducator recent in persoana lui Mike Ashley e exemplul perfect al investitorului intrat cu pieptul umflat in fotbal si cu dorinta de a folosi frumosul joc ca vehicul de publicitate al valorii sale financiare, pentru a-si creste implicit reputatia si promova imaginea. Insa Ashley s-a umplut de fapt de ridicol si, in ciuda bunelor sale intentii, nu merita scutit de ou si otet pe fata pentru simplul motiv ca felul populist in care a operat si, incredibil, inca opereaza, ii dovedesc uriasa fudulie. Varsand banii, traieste cu impresia ca se si pricepe la toate, inclusiv la fotbal, jucandu-se cu noua sa achizitie. Pe care a stricat-o, poate iremediabil.

Pentru ca Newcastle se afla astazi intr-o situatie mai grea decat a oricarei alte simple retrogradate, si ultima initiativa a lui Ashley, de a-l convinge pe Shearer sa continue, doar ar ingreuna si mai mult soarta „Cotofenelor”, dovedind ca sirul greselilor sale de judecata si optiunile nastrusnice sunt izvor nesecat. Se vorbeste deja de un nou Leeds, in vrie de la nivelul Champions League la cel al ligii a treia.

Derapajul lui Newcastle e cu atat mai incredibil cu cat la inceputul acestui deceniu clubul sfarsea 4 din 5 sezoane la rand in primele sase clasate in Premier League, fotbalul de Champions League adus de Sir Bobby Robson la St. James’ Park fiind insa nemultumitor pentru ambitiile unora. Robson a fost demis, ca si altii. Auzeam deunazi o parere, deloc magulitoare la adresa lui Newcastle… Atat de mare in nord-est, atat de „inchipuita”, jucandu-se cu soarta antrenorilor, demitandu-l si pe eroul locului, Keegan, la inceputul acestui sezon. Da? Pai atunci asa ii trebuie! Dintr-un club popular, cu istorie poleita cu trofee si fete legendare, ca a lui Jackie Milburn, ajuns o grupare luata in deradere… Fanii alb-negrilor nu merita asa ceva, pentru pasiunea si buzunarele incet golite cu care sustin mandria urbei. Newcastleul ca oras nu merita asa ceva, dar drama localnicilor tine de increderea oarba in banii unui om despre ale carei competente fotbalistice nu stiau o boaba. Bani au fost dar calitatea umana a generat convulsii interne devastatoare. Locul 18.

Sunt exact doi ani de cand Ashley cumpara clubul, cu 134 milioane lire achitate lui Sir John Hall si Freddie Shepherd, plus alte 100 milioane cu care stergea datoriile gruparii de la St. James’ Park. 234 in total. De atunci a inlocuit 4 antrenori, un director de fotbal si doi sefi executivi, schimbari care nu doar au debalansat corabia dar i-au si dat incet-incet gauri in buget. Declinul s-a intensificat iar la strigarea sa din toamna, cand spera irealist si cerea 220 milioane pentru vanzarea clubului, un american a ofertat doar 180 milioane lire sterline. Investitia sa initiala plus sutele de milioane pompate ulterior, pe contracte, salarii, achizitii si varii schimbari, valorau deci deja mult mai putin.

Insa duminica, pe Villa Park, cand Aston Villa a innecat-o cu un 1-0, alte 90 de milioane au fost sterse din valoarea clubului, care, conform unor surse financiare, ar fi evaluat acum la cel mult 90 milioane! Norii negri insa abia s-au adunat. Si asta pentru ca din totalul veniturilor in sezonul tocmai incheiat, de 99 milioane, 41 au fost generate din drepturile de televizare care, insa, datorita retrogradarii, vor plonja la incredibila suma pentru un club obisnuit cu binele, si anume 2,5 milioane, cu alte 11,5 milioane urmand sa fie incasate sub forma achitarii ulterioare, „parasutate”, a ultimelor sume platibile prin contractul Premier League cu difuzorul Sky. Picaturi de ploaie… De ce?

Pentru ca 12 din cei 33 jucatori din lot au contracte de peste 50.000 lire pe saptamana, cu culmea ridicolului in dreptul numelor lui Owen, 115.000 lire in 7 zile, si Viduka, 80.000 lire. Newcastle nu si-i mai poate permite si cine i-ar prelua, cu asemenea sume, cu picioarele lor „casabile”, la varsta lor? Cine si-ar dori un problematic Barton cu 60.000 pe saptamana? Dar un batran Geremi cu tot atat? Dezastru. Mai mult, in contractele lor nici pomeneala de o eventuala retrogradare si consecintele sale financiare, asa incat clubul va fi bun de plata. Averea lui Ashley o fi ea de 700 milioane, injumatatita in ultimul an, de cand cu prefabricata „criza”, dar nici macar atata banet n-ar alimenta „plumbul” Owen in conditiile in care veniturile vor plonja, fie ele din drepturi de televizare, comerciale, vanzari de produse ori chiar bilete. Fanii echipei nu vor deveni peste noapte ai lui Sunderland, asta-i clar, ci mai bine si-ar taia un picior, dar poate vor prefera sa ia un an pauza, ori macar pana vor vedea spatele lui Ashley, departandu-se…

Unul care le-a vazut pe toate si a sarit la timp a fost portarul Shay Given. 12 ani la Newcastle, pana la finele lui ianuarie, cand a ales sa-si fredoneze cantecul de lebada pe petrodolarii lui Man City. Irlandezul a presimtit, de-acolo, dintre buturi, ce avea sa se pravaleasca peste alb-negri. Un val intunecat… A ramas in poarta un la fel de batran inlocuitor, Harper, iar piese de rezistenta vor fi tracasatul Nicky Butt, care nu poate avea 101 vieti, si Duff, extrema sfarsind cu picioare de cristal. O revenire imediata in elita? Numele clubului asa ar sugera. Insa cu numele Newcastle n-a mai strans multi pureci, de la Robson incoace. Altceva are nevoie in Championship, o liga cu 8 etape in plus fata de elita, unde grupari gen Sheffield Wednesday, Derby, Forest, Leicester, au vieti grele. In doar 5-6 ani, elitistele Charlton, Southampton si Norwich s-au vazut purjate si din liga a doua. Nu-i un campionat usor, mai ales cand esti in vrie si cu un conducator care nu pricepe sa lase jucaria pe mana altora, ba chiar sa gaseasca un intelept care sa-i aleaga pe acei altii…

Duminica s-a tras linia peste Newcastle si, desi fanii lor n-o merita, nu multi au plans de mila gruparii alb-negre. La asa intrus in fotbal, asa decadere. O alta fosta castigatoare de cupa europeana, de multiple trofee interne, sfarsita inafara elitei…

Am incheiat cu Newcastle, sa trecem la… locul 8.

Predilectia pentru demiterea antrenorilor la prima succesiune negativa de rezultate lasa un gust amar in privinta tendintei pentru succesul imediat in cea mai competitiva liga din lume. Roy Keane de exemplu o promova pe Sunderland in 2007, doar pentru a fi pe faras la Craciun. Sa fi fost limba sa spurcata parte a deciziei luate? Dar iata ca si inlocuitorul sau, Sbragia, a fost demis imediat dupa incheierea ostilitatilor. Cine sa mai inteleaga ceva? Ori Sunderland s-ar fi asteptat sa incheie mult mai sus decat pe 16? Caz in care cei doi au fost considerati drept „esecuri”. Newcastle l-a trimis la plimbare pe legendarul erou local Kevin Keegan, sfarsind prost pentru a doua oara la carma „Cotofenelor”, si iata unde s-a ajuns. Cu inlocuitorul irlandez Kinnear in spital, cu operatii pe inima, si cu un Shearer netestat si neverificat pe banca in ultimele 8 etape. Blackburn ar putea fi felicitata ca a apelat la Allardyce si s-a salvat, renuntand la timp la novicele in elita Paul Ince, insa intrebarea e cine a avut ideea, vara trecuta, sa-l inhate pe Ince de la o nou-promovata in liga a treia, MK Dons. Pai… Blackburn, nu-i asa? Macar eroarea initiala n-a fost reparata cu o alta. Portsmouth a apelat si ea la un carusel si poate de aceea a tremurat pana spre final. Dupa Redknapp, a urmat Tony Adams, care era evident ca n-are croi de Premier League, investirea sa, o poveste similara cu cea a lui Ince la Rovers, fiind rectificata cu numirea lui Paul Hart. Lui Curbishley i-au fost rapite starurile lui West Ham iar apoi, cand rezultatele s-au intors impotriva lui, s-a uitat faptul ca sangele sau e … visiniu-albastru. Totusi, schimbarea a fost benefica, gratie geniului lui Zola. Ce sa mai zicem de Spurs?!? Ramos a venit asa cum a plecat, in convulsii la White Hart Lane, asta dupa ce adusese Cupa Ligii in N17. Va fi Harry Redknapp o alegere mai buna, asta pe termen lung? Discutabil. Si-asa am ajuns la Chelsea. Mare ar fi fost minunea ca Scolari sa rupa gura targului. De fapt, si-a frant gatul si Roman a salvat aparentele cu „amicul” Hiddink, de la carma Rusiei. Provizoriu.

Am lasat spre final descinderea arabilor in Premier League. Sosirea seicului, la inceputul sezonului, la Man City, a fost una foarte semnificativa. Resursele sale financiare au ridicat si mai mult stacheta sumelor de transfer, pe Robinho platindu-se, chiar in primele zile ale noii oranduiri, un nou record britanic, peste 30 milioane lire. Ca Robinho n-a impresionat, mai ales in retur, in ciuda celor 14 reusite in liga, nu inseamna insa ca City n-a complicat si mai mult itele financiare in Premier League. Potul ambitiilor a crescut cu atat mai mult. Ca un fapt pozitiv, desi au aruncat cu bani, arabii s-au abtinut de la a se juca in nestire cu noua jucarioara. Hughes a fost gratiat si inca e pe metereze. Desi a doua trupa din Manchester a sfarsit pe ultimul loc in prima jumatate, cu mai multe esecuri decat victorii, iar impactul sosirii bogatanilor a fost mai mic decat al iscusintei lui Eriksson, n-ar fi insa exclus ca – vorba lui AC/DC, Moneytalks – banul sa vorbeasca in viitorul sezon. City atacand primele sase locuri, ocupate pentru al doilea an la rand de aceleasi cluburi, si doar cu Liverpool saltand serios, doua locuri?

Si sa-i dam Cezarului ce se cuvine. Sir Alex Ferguson si-a mentinut „Diavolii” in varf, ba si invingatori in Cupa Ligii si croindu-si drum pana la Roma. Anul trecut pana la Moscova, acum pana in finala cu Barcelona. Dominatia lui Man United in „era Ferguson”, mai ales in anii de Premier League, este atat de covarsitoare incat constanta campioanei nu mai mira pe nimeni. Cea mai mare problema a lui Ferguson pare a ramane alegerea succesorului ideal. Caci schimbarea stafetei se apropie… Iar Rafael Benitez a avut meritul de a o carmi pe Liverpool in apele campioanei, starnind o pasionanta lupta pentru lauri, presarata cu contre verbale. Numai si faptul ca s-a duelat de la egal la egal cu autoritarul Ferguson, pe care l-a invins cu 4-1 pe Old Trafford, il face pe spaniol sa-si aline cumva durerea ratarii marelui premiu. Oricum, rosii sai au adunat 77 goluri, cele mai multe, propunand si 3 puncheri in primii 10 ai editiei… Gerrard (16), Torres (14) si Kuyt (12). Mai mult de jumatate din reusitele lui „Live”, in bocancii tripletei.

Si-asa s-a mai dus un an…

Ziua 154. Detectate la Wembley

Mai 26, 2009

Multe ar fi de zis de la o finala play-off in fotbalul profesionist englez. Multe de bine. Cand se-aduna peste 59.500 de spectatori, cand gazonul e ca-n palma si echipele „dau totul”, considerentele ar putea fi numai la superlativ. Chiar si calitatea disputei, intre doua fruntase in liga a treia, de fapt cluburile clasate pe locurile 48 si 50 intr-o ierarhie generala cap-coada a Premier League plus Football League, a fost demna de admiratie.

Oficii cu produsele oficiale ale finalei, incluzand programul de meci color in 100 pagini, au fost postate pe laturile caii spre stadion, Wembley Way

Oficii cu produsele oficiale ale finalei, incluzand programul de meci color in 100 pagini, au fost postate pe laturile caii spre stadion, Wembley Way

Dar voi puncta vazute si auzite duminica, la Millwall – Scunthorpe. Ar fi in primul rand maretia acestei Wembley Way, un bulevard pietonal ce te scoate din statia de metrou si te duce la intrarea pe marea arena, de 90.000 locuri. Wembleyul ti se desfasoara in toata splendoarea sa, odata iesit din statie. Iar peisajul e cu atat mai minunat cu cat Way e invadata de fani…

Pe metrou, am auzit din gura unor suporteri ai lui Millwall cam solizi, cam tatuati, cam rasi in crestet, ca daca finala ar fi fost intre ei si Leeds, atunci Football League ar fi facut o exceptie si ar fi stramutat-o pe Villa Park din Birmingham. Tot ce-i posibil. Un stadion mai mic, cu un risc diminuat in privinta controlului adecvat al maselor. Dar poate ca fanul, din bravada ori pentru a se face auzit, atitudine foarte la moda in societatea britanica, a zis si el ce i-a placut sa umfle la ora respectiva, in drum spre stadion.

"Impartaseste-ti pasiunea pentru clubul tau". Sub umbrela forului Football League sunt 72 cluburi profesioniste, reprezentate prin culorile lor pe panoul de publicitate al sponsorului ligilor a doua, a treia si a patra, Coca Cola.

"Impartaseste-ti pasiunea pentru clubul tau". Sub umbrela forului Football League sunt 72 cluburi profesioniste, reprezentate prin culorile lor pe panoul de publicitate al sponsorului ligilor a doua, a treia si a patra, Coca Cola.

In alta privinta, comercialismul e vizibil la tot pasul, iti sare in ochi, dar el unge rotile competitiei. Un rau necesar. Coca Cola, sponsorul principal al Football League, a avut inspirata idee de a lansa la startul contractului un urias logo cu numele repetandu-i-se pe cele 72 dreptunghiuri cate cluburi profesioniste sunt in ligile doi – patru, pe fondul culorilor gruparilor respective, ale caror nume, scrise sub cel al sponsorului, cu caractere mai mici, sunt insiruite in ordine alfabetica. Ordine si disciplina.

Coca Cola a lasat clar sa se inteleaga, pe numeroasele colaje ori panouri informative, ca nu e vorba doar de marea finala a promovarii in Premier League, cand practic invingatoarea trece de la... Coca Cola la Barclays, ci e un "pachet" de 3 zile, cu trei jocuri play-off de mare insemnatate. Implicate, visiniu-albastrele Scunthorpe si Burnley, albastru-albele Millwall si Gillingham, alb-rosii lui Sheffield United si albastru-galbenii de la Shrewsbury

Coca Cola a lasat clar sa se inteleaga, pe numeroasele colaje ori panouri informative, ca nu e vorba doar de marea finala a promovarii in Premier League, cand practic invingatoarea trece de la... Coca Cola la Barclays, ci e un "pachet" de 3 zile, cu trei jocuri play-off de mare insemnatate. Implicate, visiniu-albastrele Scunthorpe si Burnley, albastru-albele Millwall si Gillingham, alb-rosii lui Sheffield United si albastru-galbenii de la Shrewsbury

Asta e senzatia generala in privinta organizarii unui asemenea eveniment. Nimic nu e lasat la voia intamplarii. Iar stadionul vine in ajutor cu o tehnologie de ultimul racnet, la barierele de acces, la deplasarea intre numeroasele-i nivele…

Puhoi uman spre stadion, cu steaguri, trompete, fete vopsite, masti, tot tacamul, dar mai ales mari sperante. Din respect pentru invinsi, am ales sa nu fac fotografii la iesirea de pe Wembley. Lacrimile unora spuneau totul. Pasiune nebuna...

Puhoi uman spre stadion, cu steaguri, trompete, fete vopsite, masti, tot tacamul, dar mai ales mari sperante. Din respect pentru invinsi, am ales sa nu fac fotografii la iesirea de pe Wembley. Lacrimile unora spuneau totul. Pasiune nebuna...

Puntea cu trecutul o face statuia lui Bobby Moore, cu piciorul pe minge, si cu una dintre sepcile primite de la F.A., traditie in Anglia de a recompensa selectionatii la nationala cu cate un capison fpentru fiecare aparitie. A cap. Seapca, parca prinsa in cui, pe o latura a soclului. Fanii se perindau, pozandu-se pentru eternitate. Statuia e pe esplanada iar undeva in fata stadionului, Moore Spice (1966), dupa cum e inscris deasupra intrarii. Un restaurant. Trebuie ca a rezistat peste vremuri, din acel deceniu sapte, si acum arata modernizat.

Fanii lui Scunthorpe au fost si in aprilie pe Wembley, cand "Fierul" ceda in fata retrogradatei din liga a patra, Luton, in finala Cupei Ligii rezervata doar esaloanelor 3 si 4, dar tot s-au intors pentru a se poza, pe rand, la statuia lui Bobby Moore

Fanii lui Scunthorpe au fost si in aprilie pe Wembley, cand "Fierul" ceda in fata retrogradatei din liga a patra, Luton, in finala Cupei Ligii rezervata doar esaloanelor 3 si 4, dar tot s-au intors pentru a se poza, pe rand, la statuia lui Bobby Moore

Organizatorii au pregatit si un pranz, cu de toate, pentru combatante, brigada de arbitri, oficialii federali. Intr-un mediu placut, sub stindardul Coca Cola dar surprinzand in colaje drumul celor 6 reprezentante la baraj prin sezonul tocmai incheiat. Un perete al salii, dominat de jocul Gillingham – Shrewsbury, cel de liga a patra. Au castigat The Gills, nu demult in esalonul secund, si care ratau de putin promovarea directa, pe cand The Shrews abia prinsesera locul 7, de baraj. Deci s-a facut dreptate. Pe celalalt perete, despre Millwall si Scunthorpe. Surprins Kenny Jackett, velsul cu 31 selectii in defensiva Tarii Galilor, in anii ’80, si finalist cu Watford al Cupei Angliei, fata in fata cu Nigel Adkins, fostul fizioterapeut al lui Scunthorpe. Diferenta de la cer la pamant si intre numarul fanilor lui Millwall, 50.000, si tot ce-a putut strange o mica urbe cu probleme din nord-est. Dar talentul a invins si a promovat echipa de la care pornea la drum ca  jucator Kevin Keegan. Nu e oare ironic faptul ca intr-un sezon in care Scunthorpe a reajuns in liga a doua, si echipa de la care Keegan era dat afara in toamna, Newcastle, s-a rostogolit tot in divizia secunda? Sa se fi facut si aici dreptate…

Profilul si sapca. "A cap" este decernata la fiecare selectie la nationala. Bobby a strans 108.

Profilul si sapca. "A cap" este decernata la fiecare selectie la nationala. Bobby a strans 108.

In fine, pe celalalt perete, despre meciul „cel mai scump din fotbal”, dupa cum e caracterizata disputa la baraj pentru accederea in Premier League. Un joc cu 60 de milioane lire pe masa. Atat de mare e diferenta financiara intre potenta Premier League, cu afluenti comerciali varsand in competitie, si varful The Football League, liga a doua, care are limitele sale…

Dar despre derbyul dintre Sheffield si Burnley, dintre Yorkshire si Lancashire, intre cele doua roze, maine, in ziua 155. Iar si despre considerentele schimbarii de divizie, peste inca o zi…

Sunt inca pe Wembley si in sala rezervata pranzului, langa fiecare tacam, un cupon de pariuri. E mare business aici, in insula. Harris avea 6/1 sa marcheze, cea mai buna cota. Dar varful lui Millwall n-a facut-o. Pana la urma a iesit 3-2 pentru Scunthorpe, la 28/1.

Despre o alta fateta a comercialismului… Fotbalul nostru s-a americanizat prin influenta pre si post competitie. Flacari inaltate spre cer, baloane uriase cu numele sponsorilor, totul foarte grandios si expansiv. Show. Apendice la fotbal. E atractiv, intr-adevar, dar nu neaparat necesar…

Fanii "Fierului" s-au intors fericiti in nord-est, ca si in 1999. Acum 10 ani, pe Wembley, Scunny castiga barajul de promovare in liga a treia, si nu din a treia, ca duminica. Un pas inainte...

Fanii "Fierului" s-au intors fericiti in nord-est, ca si in 1999. Acum 10 ani, pe Wembley, Scunny castiga barajul de promovare in liga a treia, si nu din a treia, ca duminica. Un pas inainte...

Gazonul a lasat de dorit in semifinala, fiind scuza gasita de Ferguson pentru neutilizarea unor titulari in penultimul act al FA Cup, cu Everton, si esecul lui Man United. Gazonul a fost reasezat si apreciat de numeroasele „buturugi mici” trecute de-atunci pe la Wembley, sa-si dispute varii cupe. Gazonul e acum grozav dar cu concertele de pe vara, cine stie!?

Una peste alta, Wembley ar merita sa inceapa incet – incet sa-si recupereze uriasele pierderi cauzate cu intarzierea reconstructiei si numeroasele defecte initiale. A fost catalogat drept un fiasco, prin acele minusuri, iar apoi proprietarii au fost luati in balon pentru modul mercantil in care au dat Templul Fotbalului pe chestii ieftine ca fotbal american, concursuri automobilistice si alte minuni. Totusi, la cum s-a prezentat „in pachetul” de 3 zile al finalelor de promovare, Wembleyul si-ar merita redresarea morala si financiara. E pus la punct cum majoritatea in aceste vremuri si-ar dori. De la elementul uman, cu curtoazia gazdelor, si pana la functionalitatea locului.

Fanii Millwallului au parasit stadionul, cei ai "Fierului" au ramas la turul de onoare. Papelitos, balonul cu simbolul clubului, o mana tinand o bara de fier

Fanii Millwallului au parasit stadionul, cei ai "Fierului" au ramas la turul de onoare. Papelitos, balonul cu simbolul clubului, o mana tinand o bara de fier

Ziua 153. Exclusiv de pe Wembley, cu poze: „Fierul” promoveaza!

Mai 26, 2009

Duminica, pe Wembley, am asistat intre aproape 60.000 de oameni la o finala cu doua rasturnari de scor, i-am ascultat pe fani si am vorbit cu un fundas proaspat promovat.

Bobby Moore, un monstru sacru nu doar al fotbalului englez, arcul Wembleyului, si o fetita tinand cu Millwall...

Bobby Moore, un monstru sacru nu doar al fotbalului englez, arcul Wembleyului, si o fetita tinand cu Millwall...

Finalele barajelor de promovare sunt printre cele mai savurate dispute din calendarul competitional iar jocul Scunthorpe United – Millwall London a facut o minunata propaganda esalonului trei englez, Coca Cola League One, si in general Football League, diviziile II – IV, cei 59.661 spectatori fiind tinuti in suspans in privinta cuceritoarei ultimului loc promovant in liga secunda, Championship.

“Albastrii” de la Millwall, calificati in dauna lui Leeds, au adus cu ei, din sud-estul Londrei, circa 50.000 suporteri, cu inscrisul “We fear no foe” pe tricourile oficiale ale “Leilor”, in traducere “Nu ne temem de inamici”, si cu scandarea “Nimeni nu ne place dar noua nu ne pasa”. Pe metrou, ticsit, neinfricatii au pufnit in ras cand conductorul a explicat mersul de melc al garniturii prin faptul ca “fanii lui Gillingham nu si-au retras caravanele de pe Wembley si e deranj”. Gillingham, un club “vecin” din Kentul sud-estic, castigase sambata pe Wembley finala de promovare in liga a treia iar chibitii lui Millwall, printre care si conductorul, ii luau peste picior drept… pagani.

Visiniu-albastrii de la Scunthorpe, din nord-estul Angliei si cu culori aidoma lui Villa, West Ham ori Burnley, au adus 9.300 de fani, cu 29 autocare, o performanta tinand cont de media de spectatori a “Fierarilor” pe arena cu o peluza denumita Arcelor Mittal, 5.020, recordul sezonului fiind contra “vecinei” Leeds: 8.315 privitori.

Wembleyul, o Mecca fotbalistica in cele 3 zile ale barajelor de promovare

Wembleyul, o Mecca fotbalistica in cele 3 zile ale barajelor de promovare

Din statia Wembley Park, suvoi uman curgand pe maiestuoasa Wembley Way, spre stadionul cu arc si statuia lui Sir Bobby Moore la intrare. Era abia 11, iar meciul, la unu. La intrare, programul cu 100 pagini si senzatia ca te avanti intr-o nava spatiala. Iar pe nivelul trei, in foaierul rezervat combatantelor, pe cand inutilizabilii din lot isi domoleau cu o bere emotiile in asteptarea startului, am infiripat un dialog cu unul dintre ex-titulari, treiarul Marcus Williams, acum accidentat dar fundas stanga de baza, cu 32 aparitii, la precedenta promovare a “Fierarilor” in liga a doua, in 2007.

Mama, tata si fetita, fani Scunthorpe, zambind cu gandul la promovarea "Fierului"

Mama, tata si fetita, fani Scunthorpe, zambind cu gandul la promovarea "Fierului"

“Am patit-o la glezna dreapta, in ultimele etape” a inceput mulatrul de 23 ani, cu tata jamaican, si care a strans 26 aparitii in campionat in acest sezon, din 46 runde. Dar, atentie, per total, “Fierarii” au fost duminica la al 60-lea joc in campania 2008-2009… “Regret ca nu pot juca dar sunt increzator ca o voi face din august, si inca in liga a doua. Am batut-o pe Millwall tur-retur si cred ca vom promova. Iar acum vom stii mai bine decat in 2007-2008 cum sa evoluam in Championship”, a continuat fundasul devenit profesionist chiar cu Scunthorpe, in 2003, si pentru care a adunat 34 meciuri in acel sezon de liga a doua.

Kenny Milne, dreapta, scotianul "Fierului" poposit in fotbalul englez, mi-a marturisit ca la inceput nu s-ar fi asteptat ca formatiile din prima jumatate a ligii a treia sa fie de nivelul unora din elita "cimpoiera". Din pacate pentru Kenny, 3 operatii intr-un an la genunchi nu i-au permis sa dea piept, ca fundas dreapta, cu alde Leeds, care, dupa cum mi s-a explicat, a ratat promovarea directa in fata unei nu atat de puternice Peterborough, sfarsita a doua, pentru ca "n-a castigat tocmai meciurile cheie"...

Kenny Milne, dreapta, scotianul "Fierului" poposit in fotbalul englez, mi-a marturisit ca la inceput nu s-ar fi asteptat ca formatiile din prima jumatate a ligii a treia sa fie de nivelul unora din elita "cimpoiera". Din pacate pentru Kenny, 3 operatii intr-un an la genunchi nu i-au permis sa dea piept, ca fundas dreapta, cu alde Leeds, care, dupa cum mi s-a explicat, a ratat promovarea directa in fata unei nu atat de puternice Peterborough, sfarsita a doua, pentru ca "n-a castigat tocmai meciurile cheie"...

“Diferenta de esalon e abordabila si iti ofer cateva exemple. Tanara aripa Andy Keogh era cedata in sezonul promovarii noastre, in ianuarie, pe 600.000, lui Wolves, si iata ca tocmai a promovat in Premier League”… Iar eu am aflat ca Scunthorpe va mai primi 250.000 lire in baza unei clauze contractuale stipuland promovarea baiatului ce juca si contra tineretului Romaniei, intr-un 1-1 la Bristol. “Apoi, odata ce-am promovat, l-am cedat pe doua milioane si pe varful Billy Sharp, ce fusese remarcat de Sheffield United pentru cele 30 goluri stagionale. Iar maine Billy joaca barajul pentru intrarea in Premier League… Contra cui crezi? Cand am retrogradat, vara trecuta, l-am vandut cu 1 milion si pe Martin Paterson, la Burnley, iar el a marcat acum, in semifinale, contra lui Reading. Am avut jucatori ce acum bat la poarta elitei”, mi-a spus Marcus, care, la randul sau, a fost urmarit de diverse cluburi, inclusiv Bolton Wanderers.  

L-am intrebat cine crede ca va prima, Neil Harris, golgeterul absolut al lui Millwall odata cu acest sezon, depasindu-l pe marele Sheringham, ori decarul de 21 ani al “Fierarilor”, Gary Hooper, cu 24 goluri in 45 aparitii in acest campionat. 45 din… 46. “Uite, bookmakers il dau usor favorit pe Harris. Nu stiu, dar vor fi goluri!”, a opinat Williams, care anul trecut a semnat un nou contract pe 2 ani, imbunatatit de la 1.500 lire la 4.500 saptamanal, si incluzand bonusuri de victorie, 400 lire, de aparitii, chiar ca rezerva, de jocuri fara gol primit, in calitate de fundas, si de loialitate, valorand 100.000 anual, esalonat, cu ultima transa, de 35.000 lire, depinzand si de deznodamantul de pe Wembley…

Un show de start cu covor rosu, baloane, numele combatantelor si al sponsorului principal

Un show de start cu covor rosu, baloane, numele combatantelor si al sponsorului principal

Conduse de capitanii Byrne, un fundas irlandez, si Harris, varful londonez, "Fierul" si "Leii" au generat... flacari la intrarea pe gazon

Conduse de capitanii Byrne, un fundas irlandez, si Harris, varful londonez, "Fierul" si "Leii" au generat... flacari la intrarea pe gazon

Din incinta, in balconul cu scaunde rosii de piele. O mare albastra, a lui Millwall, soare de mai dar si sarje de foc la intrarea echipelor pe teren. Si déjà in minutul 6 a fost 1-0 pentru “Fierul”, marcand tocmai septarul Matt Sparrow, un produs al lui Scunthorpe, cu 344 de jocuri si 35 de goluri. Unul in plus, pe Wembley! Ce nu reusise in semifinala barajului, la loviturile de departajare, decise cu 7-6, cand a nimerit transversala, Sparrow a izbutit in schimb in noul “Templu”. “Nu mai cantati deloc” a izbucnit tribuna lui Scunthorpe, amutind cei 50.000 rivali.

Bucurie de nedescris in jumatatea mai putin populata a tribunelor, ocupata de fanii "Fierului", cand Sparrow a marcat: 1-0 Scunny!

Bucurie de nedescris in jumatatea mai putin populata a tribunelor, ocupata de fanii "Fierului", cand Sparrow a marcat: 1-0 Scunny!

Gary Alexander, cu o “dubla” in nici 5 minute, a intors rezultatul inaintea pauzei, 2-1 pentru Millwall, apoi acelasi Sparrow a egalat, in minutul 70, iar eroul Alexander a devenit risipitor, “cap” de gol dar alaturi, din 6 metri. Ramanea 2-2. Prelungiri?

Jumatatea "albastra", a lui Millwall, s-a crezut invingatoare la 2-1. Dar in minutul 70 cei 50.000 fani ai "Leilor" lui Millwall au fost amutiti de acelasi Sparrow.

Jumatatea "albastra", a lui Millwall, s-a crezut invingatoare la 2-1. Dar in minutul 70 cei 50.000 fani ai "Leilor" lui Millwall au fost amutiti de acelasi Sparrow.

In 23 mai 1992, in finala de accedere din liga a patra, tot pe Wembley, dupa prelungiri, Scunthorpe ceda lui Blackpool cu 4-3 la penaltyuri, ratand tocmai doiarul cu 38 selectii pentru Scotia, Graham Alexander, care luni (aseara) juca in finala barajului de promovare in Premier League, pentru Burnley, desi la… 37 ani!

Woolford, aripa stanga, a evitat prelungirile pe caldura in minutul 85, si fiesta "Fierului" s-a declansat. N-a curs doar apa...

Woolford, aripa stanga, a evitat prelungirile pe caldura in minutul 85, si fiesta "Fierului" s-a declansat. N-a curs doar apa...

Dar Scunthorpe a evitat prelungirile, in minutul 85, prin blondul stangaci Martin Woolford, desemnat jucatorul finalei, si fiesta “Fierarilor” a demarat. Tricourile visinii aruncate in peluza, fanilor, de la care promovatii au primit un banner, afisandu-l pe gazon: “Sa vina Shearer!” Aluzie la promovarea micutei Scunthorpe si retrogradarea marii Newcastle, un inedit derby al coastei nord-estice, in absenta celui local, al estuarului lui Humber la Marea Nordului, cu Hull, ramasa in elita.

"Fierarilor" le e inmanat la balcon trofeul invingatorilor finalei, nou-promovati din League One in Championship. Dupa Leicester si Peterborough, promovate direct, Scunthorpe a prins via-Wembley trenul ligii secunde. Voiaj placut!

"Fierarilor" le e inmanat la balcon trofeul invingatorilor finalei, nou-promovati din League One in Championship. Dupa Leicester si Peterborough, promovate direct, Scunthorpe a prins via-Wembley trenul ligii secunde. Voiaj placut!

Revenirea dupa doar un an in liga a doua inseamna si un premiu de la Football League de 5,5 milioane lire, aur pentru “The Iron”, ce in noiembrie 2006, din nevoi financiare, isi investea ca antrenor fizioterapeutul clubului, Nigel Adkins. Cu el, “Fierul” promova automat in liga a doua in 2007, nu la baraj, ci de pe locul intai, revenind in Championship dupa 45 de ani. Acum Adkins a reusit prin furcile caudine ale barajului sa readuca micutii visinii fondati in 1899 in esalonul secund, la exact 10 ani dupa ce Scunthorpe triumfa pe Wembley intr-o alta finala de promovare, in liga a treia, contra altei londoneze, Leyton Orient: 1-0, gol Alex Calvo-Garcia.

“Fierul”, micuta Scunthorpe, s-a intors in liga a doua. Dar Burnley in elita? De la barajul de Premier League, saptamana viitoare, un alt reportaj exclusiv de pe Wembley.

Marcus Williams, stanga, intervievatul meu, a avut satisfactia unei a doua promovarii in Championship, sperand sa fie complet refacut pana in august, mai ales ca Ian Morris, tanarul concurent pe postul de fundas stanga, a facut un joc bun in finala pe Wembley

Marcus Williams, stanga, intervievatul meu, a avut satisfactia unei a doua promovarii in Championship, sperand sa fie complet refacut pana in august, mai ales ca Ian Morris, tanarul concurent pe postul de fundas stanga, a facut un joc bun in finala pe Wembley

Ziua 152. Generatia 2018

Mai 23, 2009

Nu s-a intamplat prea des in ultima vreme ca jucatori ai Arsenalului sa fie imortalizati in posturi fericite, jubiland la marcarea unui gol, cu o „saniuta” in genunchi. Dar pagina www.arsenal.com s-a deschis cu un asemenea cap de afis dupa victoria la scor obtinuta vineri seara de tinerii „Tunari” in prima mansa a finalei Cupei Angliei rezervata garniturilor generatiei viitoare.

Bucuria golului, zambete, tribune demarand valul mexican. A fost Arsenal – Liverpool 4-1, pe Emirates Stadium, in finala F.A. Youth Cup, cu londonezii avand mari sanse de a cuceri trofeul castigat ultima data in 2001. S-a jucat in fata a 33.662 spectatori, o suma impresionanta pentru acest nivel si un minunat prilej pentru tinerii jucatori de a experimenta atmosfera fotbalului profesionist al seniorilor, de care-i despart un an, doi. Cine va reusi marele pas, de care nume vom auzi in viitoarele garnituri ale Arsenalului cu sau fara Wenger la carma, cati dintre ei vor figura pentru Albion si in 2018, cand insularii tin cu tot dinadinsul sa gazduiasca din nou Cupa Mondiala?

Ca o observatie, numele tinerilor au sonoritate britanica, ceea ce contrasteaza cu galeria de straini a Arsenalului, iar antrenorul garniturii under 18 din Academia „Tunarilor” este nimeni altul decat Steve Bould, fostul fundas central al alb-rosilor. Tineri englezi pe maini bune…

Bould sosea la Highbury in 1988, de la Stoke City, si avea sa stranga 288 de jocuri pentru „Tunari”, contribuind la eventul Premier League – FA Cup din 1998, „opera” a lui Arsene Wenger, cand multi il considerau terminat. A fost cantecul de lebada al inaltului fundas central, care, in parteneriat cu Adams, a adeverit dictonul cu cei care n-au batrani sa-si cumpere. Un an mai tarziu, in ’99, „Tunarii” ii dadeau drumul la Sunderland, unde devenea capitan si incheia cu „Pisicile negre” pe un incredibil loc 7. O ultima suflare, dupa ce cativa ani la Arsenal, inaintea sosirii lui Wenger, avusese necazuri cu accidentarile si ratase prezenta in meciuri memorabile pentru londonezi, in favoarea inlocuitorilor Linighan ori Keown. Dar „linia” Dixon – Bould – Adams – Winterburn a ramas pe vecie in folclorul fanilor…

Din defensiva, Bould la carma viitorilor „Tunari”. Pentru 4-1 au marcat Gilles Sunu, Luke Wilshere, Sanchez Watt si capitanul Jay Emmanuel – Thomas, care a stabilit scorul final. Pentru oaspeti, la 2-0, inaintea pauzei, a inscris Alex Kacaniklic. Iar returul, pe Anfield, se va disputa la exact 20 de ani dupa seara de pomina in care Arsenal cucerea titlul la potou, la Liverpool, cu acel necesar si suficient 2-0 rotunjit putin dupa minutul 90. Va fi din nou seara „Tunarilor”?

Pentru conformitate, asta apropo de numele cu sonoritate britanica din echipa londoneza, iata-i pe invingatori, triumfatori in acest sezon si in finala contra lui Spurs a Premier Academy League… Asadar, Shea – Eastmond, Cruise, Bartley, Ayling – Emmanuel-Thomas, Lansbury, Coquelin, Frimpong – Wilshere, Sunu.

Ziua 151. Reprosuri, marsuri si inca o finala

Mai 22, 2009

Nu cred ca am mai auzit din gura unui antrenor sa fie impacat cu dezertarea din tribune a suporterilor echipei sale inaintea fluierului de final. Am mai scris pe marginea acestui subiect, opinand ca fanii de moda noua ai Arsenalului sunt rasfatati si de vreme buna… Mai mult, li s-a si dat apa la moara celor care s-au grabit recent spre gurile de iesire din Emirates Stadium, insusi managerul Arsene Wenger declarand ca spectatorii sunt liberi sa paraseasca arena cand cred de cuviinta.

Cat se poate de adevarat ca nimic nu-i poate tine cu forta. Insa fanii n-au intors spatele „Tunarilor” din perversitate, ci pentru ca nu le-a priit ce-au vazut. Lui Wenger ar fi trebuit sa-i pese la culme ca multi au luat-o la pas, si nu sa le accepte optiunea, incuviintare cu care o fi vrut poate sa le sugereze politicos ca daca nu le place Arsenalul in versiunea 2008-2009 sunt liberi sa cedeze locul altor amatori de bilete pe Emirates.

La putine zile dupa ce sute, poate chiar mii, de fani ai Arsenalului au catat spre iesiri in esecurile acasa cu Man United si Chelsea, Sky Sports a dat o raita prin preajma Emirates, pentru a lua pulsul fanilor. Trei dintre ei, care nu vom stii daca au fost alesi pe spranceana ori reprezinta un esantion semnificativ, si-au declarat suportul absolut pentru managerul francez al clubului. „Este un geniu”, a spus unul dintre suporteri, subliniind ca „Tunarii” ar trebui sa-l tina cu orice pret, nepermitandu-si luxul de a pierde un asemenea conducator de osti.

Respectivul fie traieste pe alta planeta, fie refuza realitatea, fie este un naiv incurabil. De ce? E simplu… In anul 2004, cand Arsenal cucerea ultimul ei titlu, cu 26 de succese, 12 remize si fara nici un esec, 11 puncte o desparteau in frunte de urmaritoarea Chelsea si 15 de Man United. „Tunarii” se impuneau cu o recolta de 90 de puncte…

Au trecut de-atunci cinci ani si esecurile categorice pe teren propriu in fata respectivelor urmaritoare sugereaza o semnificativa rasturnare de forte. Acum Arsenal asteapta ultima etapa la 18 puncte in urma campioanei lui Sir Alex Ferguson si, mai mult, n-a dormit linistita pana de curand nici macar in privinta prinderii locului 4, slabiciunile putand fi puse si pe seama recoltei subtiri a „tunarilor” echipei, Adebayor, cu doar 10 reusite in Premier League, si van Persie si Bendtner, cu cate 9. Comparativ cu forta ofensiva a trupelor de pe podium, care propun macar doi marcatori intre cei cu cel putin 12 goluri, „Tunarii” au ochit in gol.

Mai alarmant insa pentru fanii ce paraseau in graba tribunele de pe Emirates este faptul ca pierderea trenei in lupta pentru putere a devenit o realitate a ultimilor ani, nefiind doar o simpla scapare sezoniera. Astfel, dupa ce in 2005 Arsenal a tinut cat de cat piept, rolurile inversandu-se si Chelsea rapindu-i coronita cu un avans de 12 puncte, in ciuda celor 87 de goluri pe care le marcase, „Tunarii” au alunecat mai apoi la coada „careului de asi”.

In 2006, cu doar 67 de puncte si 68 de goluri marcate, Arsenal a ramas la 24 de puncte in urma lui Chelsea si la 16 de Man United. In 2007, la 21 puncte de „Diavolii rosii” respectiv la 15 de Chelsea, recolta sa fiind aproape identica: 68 puncte, 65 goluri.

Ceva mai bine doar anul trecut… Locul 3, cu 83 de puncte, gratie unui finish in tromba, in care s-a apropiat la doua lungimi de barca de Chelsea si la 4 de United. Dar, pentru a treia oara in ultimele 4 editii, Arsenal n-a strans grozav de multe puncte si a ramas serios in urma podiumului.

La aceasta stare de fapt, Wenger replica taios ca fanii sunt liberi sa plece de la stadion cand vor iar alti suporteri il vad drept geniu. Din aceste crampeie ale relatiei antrenor – sustinatori, s-ar parea ca mariajul e solid. Iar numerosii suporteri loiali lui Wenger si politicii sale au amenintat cu un mars de sustinere al antrenorului, drept raspuns la dubiile planand asupra francezului in acest nefast final de sezon. Nimic rau in a-si arata solidaritatea cu un tehnician care a redimensionat in ultimul deceniu Arsenalul, fiind un gest mai mult decat laudabil sa-si arate simpatia fata de francezul luat usor la intrebari, insa cat de realist e acest demers? Pot fanii vedea limpede intr-un glob de cristal revenirea Arsenalului la zilele de glorie cu titluri la activ?

Un lucru e cert. Ca atat Wenger cat si fanii simpatizanti au exagerat cand si-au dat un respiro. Pot sa plece linistiti, cand vor. Si e un geniu. Intr-adevar, e genial sa strangi jucatori de talent din toata lumea si sa cedezi la carma lor in jocuri succesive acasa. Unu – trei, unu – patru. Daca i s-ar fi intamplat unui antrenor periclitat, din zona retrogradarii, ar fi fost „asasinat” pentru asemenea secventa nefericita…

Iar daca inghit asemenea rezultate, iubitorii alb-rosului ar putea da navala la coada si pentru a-si procura trusourile de deplasare pentru editia 2009-2010, abia lansate pe piata. Sunt albastre cu foarte fine dungi verticale albe, ceva aducand cu unul al lui Chelsea de-acum cam doua decenii. Pana si albastrul aduce pe undeva tocmai cu acel… albastru. Unde mai pui ca e la 40 lire sterline? Deloc putin, fiind vorba de un tricou de deplasare. Si apropo… Va fi oare folosit pe… Stamford Bridge?

Ce-a mai sarit in ochi in acest final de sezon? Reprosurile mai mult decat verbale, ba chiar fizice, cu impinsaturi si o fata sugerand ca era gata sa muste, aruncate de Jamie Carragher colegului sau de linie de la Liverpool, Arbeloa. Ibericul ramasese „interzis” la o faza din care West Brom ar fi putut inscrie iar Carragher n-a intarziat sa-i faca observatie. Iesirea sa ar putea fi pusa pe seama frustrarii ca in ziua precedenta Manchester United confirmase ceea ce era de asteptat, cucerirea titlului, si asta in detrimentul unor „Cormorani” ce fusesera la sefie de Anul Nou si care mai sperasera la ceva pana si recent, in urma cu cateva etape. Sa castigam noi cu 4-1 pe Old Trafford si sa ne vedem din nou vaduviti, si-o fi zis bietul Carragher…

Insa incidentul s-a derulat intr-un joc care practic nu mai conta. Cu o zi inainte, United devenise campioana. Visul lui Liverpool tocmai fusese pus din nou la conservat, pentru macar inca un an. S-ar putea spune ca darzenia lui Carragher de a lua in serios fiecare faza a jocului, intr-o penultima etapa ramasa fara rost pentru probabila vicecampioana, este mai mult decat admirabila, insa agresivitatea sa a fost de speriat. In fond, era vorba de un coechipier, si el „daramat” la finele unui sezon in timpul cariua sperase la altceva. Greselile sunt omenesti iar Carragher – surpriza, surpriza! – nu era nici macar capitan.

O fi vrut englezul sa-si impuna autoritatea de localnic fidel rosului pe un final de sezon cand, in conditiile despartirii de Hyypia, din vechea garda, ar putea si mai mult sa le creasca profilul „flamanzilor” de succes Agger si Skrtel? Nu de alta dar Carragher a mai evoluat pe dreapta, postul lui Arbeloa, pe la inceputuri. Departe de mine, Doamne fereste, sa sugerez ceva, dar prea s-a dat la el. Si un repros verbal ar fi fost putin exagerat, in contextul disputei academice, si cu Liverpool distantata la 2-0, dar asa, chiar ca a fost prea de tot. Ce-o fi gandit managerul conational al lui Arbeloa? Oricat s-ar crede ca in zilele noastre, cu loturi multinationale si estomparea identitatilor nationale, toti sunt egali si in aceeasi linie, totusi, spaniolul la spaniol s-ar putea sa traga.

Carragher o crede ca sunt straini mai putin devotati spiritului locului dar e destul de greu sa-i pretinzi unui jucator venit din alta tara, din alta cultura fotbalistica, sa „simta” pentru club aidoma tie, localnic nascut in respectivul oras si probabil visand de mic sa joci in rosu. Numiti-l pe Arbeloa mercenar dar si pe Carragher dus cu pluta. Dar acesta e spiritul bulldogului. Greu de vazut o asemenea iesire din partea unui iberic, la adresa unui insular. Sau ma insel?

Oricum, iesirea dura a lui Carragher a tinut chiar prima pagina a unui prestigios supliment de sport iar pe tema Wenger – fani Arsenal s-a pedalat suficient in presa engleza. Mult mai putin s-a scris de un alt eveniment care ar fi meritat o mai ampla avancronica. Cu litere mici, ora de incepere, 20, si difuzorul transmisiei in direct. Atat despre mansa tur a finalei Cupei Angliei pentru tineret, dintre Arsenal si Liverpool. S-au expus cu lux de amanunte faptele controversate din taberele seniorilor celor doua mari cluburi. S-a trecut prea usor cu vederea peste reusita pepinierelor lor. Anul trecut, Man City si Chelsea se duelau in finala. Iata ca Arsenal si Liverpool le-au detronat iar acest fapt ar putea sclipi la reverul lui Wenger. Iata un fapt intr-adevar remarcabil, ce reconfirma ochiul sau pentru „nou”, filierele sale de acaparare de „manji”.

Daca as fi fost in locul francezului, cand a fost foarte recent ofuscat si de asocierea numelui lui Silvestre de cuvantul geriatrie, atac venit din partea actionarilor clubului si scos la inaintare de presa, as fi raspuns refeindu-ma la banda rulanta juvenila a Arsenalului. In finala FA Youth Cup! Reusita cu care ar fi dezamorsat „bomba” legata de Silvestre. Dar zdrobsindu-se ca la lipsa de respect nu are cum sa raspunda decat cu aceeasi placa, de a nu avea respect, Wenger a aratat din nou ca nu sufera de fapt sa fie „atacat”, sa-i fie puse la intrebare deciziile. Aparandu-l pe Silvestre nu pentru faptul ca e francez ci doar pentru ca il considera drept un jucator ca oricare altul, indiferent de varsta, Wenger practic s-a autoaparat. In fond, anul trecut, managerul isi imagina „acoperirea” si intarirea defensivei prin cooptarea unui fundas spre final de cariera, cap limpede si cu sezoane bune in spinare la United.

Doar faptul ca Ferguson i l-a cedat si ar fi trebuit sa-l puna pe ganduri pe francez. Dar poate tocmai aici se vede cat de limpede ocosenia alsacului, de a fi estimat ca ar mai putea „scoate” din Silvestre nebanuite resurse pe care Ferguson nu le-ar mai fi detectat. Imaginati-va ca scotianul stia foarte bine, dupa ani de lucru cu Mikael Silvestre, potentialul fundasului. Nu l-a dat de bun. Iar Wenger chiar ca a luat intr-o trupa tanara un jucator trecut, care nu mai cadra. Dintre atatea optiuni de a da consistenta experientei lotului sau, Wenger a ales cat se poate de nefericit si dintr-o sursa stravezie in privinta potentialului real al transferatului. Adevarul supara si chit ca e nerespectuos, cum s-a referit Wenger la etichetarea lui Silvestre drept de geriatrie, are acoperire. Pe cand Wenger, aparandu-si cooptatul, nu doar a marit semnele de intrebare in privinta clarviziunii, alegerilor sale si chiar a diplomatiei conversationale, dar si-o fi facut si unul – doi inamici in plus, intre acei atacatori poate la fel de „intepati” cand e sa le fie pusa sub lupa egocentrismul…

Lasati garda jos fratilor si desfatati-va cu generatia viitorului. Voi reveni, despre Arsenal – Liverpool, un derby demn de FA Youth Cup Final. „Tunarii” sunt asadar salvati in acest sezon nu doar de fotbalistele „Tunarite”, ci si de tineret.

Ziua 150. Lucescu ori McClaren, profeti peste hotare

Mai 21, 2009

Incep cu invinsul. Nu doar a fost demis de la carma selectionatei Angliei, ci si facut cu ou si cu otet pentru maniera capitularii si a ratarii calificarii la Euro 2008. In seara aceea ploioasa de toamna, pe Wembley, la memorabilul 2-3 cu Croatia, Steve McClaren cadea in ridicol pentru modul in care se ascundea sub ditamai umbrela, cand altele erau prioritatile.

A urmat o iarna lunga pentru fostul secund al lui Sir Alex Ferguson, hibernare in care nici o grupare nu l-a sunat sa-i propuna revenirea in lumea antrenorilor echipelor de club. Era tapul ispasitor pentru eliminarea in fata Croatiei si Rusiei. Iar cand a sosit o oferta din Olanda, prima reactie a fost una de scepticism.

Dar Steve McClaren tocmai a inchis gura criticilor, cu un prim sezon de exceptie in Tara Lalelelor, in care le-a devansat in ierarhia finala pe altadata favoritele Ajax, Feyenoord si PSV, calificandu-se totodata cu Twente Enschede in finala Cupei Olandei. Jumatatea goala a cupei de sampanie o constituie faptul ca McClaren a ratat de putin potul final peste Canalul Manecii. Caci Twente, desi spre finalul sezonului a invins-o cu un scor de forfait pe noua campioana, AZ ’67 Alkmaar, antrenata de Louis Van Gaal, a incheiat a doua in clasament, pierzand si finala Cupei, pe De Kuip din Rotterdam. 2-2 dupa prelungiri si 4-5 la lovituri de departajare, cu Heerenveen.

La prima incercare peste hotare si mai ales in conditiile in care a depasit „triumviratul” incarcat de traditie si glorie, McClaren a facut minuni. Insa nu va amuti toti criticii pana ce nu va pasi intre triumfatori. Altfel, ii va fi mereu reamintit faptul ca rezultatele la Marea Nordului n-au fost pe masura asteptarilor si a investitiilor facute, in conditiile in care Steve Gibson, antreprenorul de la carma lui Middlesbrough, a aruncat cu bani in timpul mandatului sau.

McClaren tocmai si-a reconfirmat abilitatile. S-a avantat peste hotare si a iesit al doilea. Mai mult decat meritoriu. In Anglia, desi in 24 februarie 2004, cand Boro castiga Cupa Ligii la Cardiff, 2-1 cu Boro gratie lui Job si Zenden, McClaren devenea primul antrenor autohton care sa puna mana pe un trofeu dupa o seceta de 8 ani, imaginea sa a iesit grozav sifonata de deranjul de la carma Angliei. In plus, desi se califica si in finala Cupei UEFA, eliminand-o chiar pe Steaua in primavara lui 2006, McClaren claca pe marea scena europeana: 0-4 in finala cu Sevilla.

Pentru un an insa, in Olanda, antrenorul englez a lasat senzatia ca a deprins tainele fotbalului continental, estompand impresia lasata de rezultate gen 0-2 la Zagreb ori 0-4 intr-o finala europeana.

Daca McClaren s-a vazut invins, si chiar categoric, in ultimul act al Cupei UEFA, in schimb Mircea Lucescu a cucerit ceea ce este ultimul trofeu din istoria de-acum defunctei competitii. La Istanbul, inapoi intr-o metropola unde a antrenat in doua tabere rivale, antrenorul roman a scris istorie cu o echipa la a carei carma e de cinci ani si cu care s-a calificat in finala in ciuda eliminarii din faza grupelor Champions League. Sau poate ca respectiva ratare a calificarii a fost o binecuvantare sub acoperire.

Scriam si ieri de despartirea lui Lucescu, acum ani buni, de fotbalul romanesc. Trecut prin Italia si Turcia si ajuns peste granita, in Ucraina, Lucescu si-a urmat drumul si finalmente a cucerit marele premiu. 20 mai 2009, o zi mare pentru antrenorul roman si implicit pentru fotbalul nostru. A castigat el si titlul in campionatul Ucrainei, plus Cupa si Supercupa, dar triumful pe marea scena europeana le intrece pe toate. A avut la dispozitie resurse logistice si financiare, a rulat jucatori in nestire, a mai si vandut pe sume bune in vest, gen Elano Blumer contra a opt milioane de lire sterline, in Anglia, la City, si finalmente si-a croit drum pana la capat.

Lucescu a completat misiunea lui Advocaat, pastrand Cupa UEFA in fostul spatiu sovietic, si triumful european il aseaza fara indoiala intre tehnicienii de rang, cu reputatie remarcabila in fotbalul acestui inceput de mileniu. A reusit insa sa sparga gheata peste hotare, la carma „vecinilor” ucrainieni. De unde ca nimeni nu e profet in tara lui.

Iar succesul sau nu e deloc stirbit de valoarea oarecum diluata in ultimele sezoane a de-acum defunctei Cupa UEFA. E drept, altii au fost parametrii competitiei cand era onorata de toata crema fotbalului continental, mai putin campioanele si numai campioanele aliniate in C.C.E., insa abilitatea de a smulge trofeul, in prelungiri, la carma unui club mai degraba „de pluton” decat de rang major in Europa, il transforma pe Lucescu intr-un mag cu atat mai regretat pe plaiurile natale cu cat vraistea in fotbalul de club si la nivelul echipei reprezentative pare mai mare ca niciodata.

Ziua 149. Despre „Tovarasa”, un refuz, Groapa si Mircea

Mai 19, 2009

Doar o vorba despre ceata. Daca va intereseaza, citeste si da mai departe. De fapt acest meci n-ar fi trebuit sa se joace, n-ar fi trebuit sa existe in calendarul competitional, pentru ca unul dintre cluburi n-ar fi avut ce cauta in fotbal.

Vorbesc despre Dinamo – Poli, vazut de departe, dupa ce am auzit de un 3-1. S-a ridicat in picioare si, in numele intregii clase, i-a spus ca refuzam sa mai participam la orele Dumneaei, chiar si cu explicatii ce n-am fi fost obligati sa le mai oferim. I-a vorbit pe un ton potolit, calm si la subiect. Era imediat dupa vacanta de iarna, la inceput de 1990. Era zdravan, pieptos, cu suflet de rugbist si reprezentantul nostru. Era portavocea unei clase care nu mai accepta indoctrinarea unui subiect de liceu cu conotatii ante-’89. Ne-am ridicat in picioare si am parasit sala.

S-au aliniat la centrul terenului, au salutat publicul si s-au retras. Au facut act de prezenta dar n-au dat piept cu cei pe care nu-i mai recunosteau ca adversari in arena sportiva. Era nu mult dupa vacanta de iarna, la inceput de 1990. Erau zdraveni, pieptosi, jucatori de rugby reprezentand Timisoara si potravocea unui oras care nu mai accepta sa dea piept cu un club dinamovist afiliat fostului sistem. In Timisoara se murise pe strazi de mana unor angajati ai Ministerelor sistemului. Iar Dinamo de rugby oare ce era? Sandu Domocos si ai lui au facut un gest de zile mari, au lansat un mesaj despre necesitatea de curat in sport. N-au avut partizani, n-a avut ecou. Capul plecat sabia nu-l taie. Gestul n-a fost inteles pentru ca asta era si este starea de spirit a unei natiuni care cam tot pe-atunci era avertizata cu renumitii 20 de ani de un anumit sfatos mereu propus pe „sticla”. Despre atitudinea de jos palaria a rugbistilor Timisoarei a scris recent Ion Golumbu, in Vocea Porumbelului din Fotbal Vest.

De ce a adus Ionica vorba despre amintiri pierdute in ceata istoriei? Pentru ca dificultatile Timisoarei sportive se lovesc de acelasi nume. Dinamo. Intr-o lume ce s-a schimbat atat de mult in aproape 20 de ani, ceva a ramas totusi de neclintit. Dinamo, odiosul sau trecut si perpetuarea unei minciuni. E simplu… Acest 3-1 e o alta palma usturatoare pe obrazul Timisoarei, alta umilinta fara rost, pentru simplul motiv ca respectivul meci nici n-ar fi trebuit sa aibe loc. Dupa Victoria, Scornicesti, Moreni retrogradata, si altele ar fi trebuit aruncate la cosul istoriei. Dar Marie doar si-a schimbat palaria iar dovada sta in continuitatea lui Dinamo, si nu oricum, ci cu o traiectorie spre titlu. Nu numai ca inca fiinteaza dar si domina. Qed. Asta daca mai era de demonstrat ceva in privinta stanelor de piatra cu mii de vieti intr-o societate atat de data peste cap in acest rastimp…

Dar Timisoara nici nu s-ar mai putea lua atat de Dinamo, de cand fanionul ei nu mai are aceeasi cadere morala. Culmea ironiei e ca in cei 20 de ani Dinamo nu doar ca n-a fost scoasa din scena de gesturi chiar si de refuz ale unor jucatori de a mai da piept cu „rosii”, ba din contra, si-a pastrat identitatea postbelica. Iar la fel de ironic e ca Timisoarei i s-au luat culorile, numele si a acceptat „inlocuitori”. Surogate. Asa e cand te iei la tranta cu sistemul. Dinamo invinge. Per total si cu 3-1 ieri, azi, maine si… pana cand?

De cate ori in acesti 20 de ani n-au fost sperante pentru un alt deznodamant in acest duel de trista amintire!? Iar sperantele s-au naruit in desertaciune si amar. Uneori chiar cu concursul celor care au practicat noncombatul in numele unor jocuri de culise. Palme autoadresate, date in spatele cortinei. Dar fanul nu e dus cu pluta… Si anii au tot trecut iar gestul rugbistilor lui Domocos e tot mai pierdut in ceata, tot mai solitar si chiar luat in deradere. Ca Vezi Doamne ar fi facut pe desteptii. Nu Domnule… Daca e ceva esential si vital in existentele noastre, e pastrarea flacarei vii a constiintei, a credintei in fapta daca nu chibzuita macar dreapta. Nimeni nu s-a raliat atunci rugbistilor si natiunii i s-a dezvaluit soarta ce i-a fost prevestita cu 4 planuri cincinale inainte.

Vorbeam de probitatea morala a Timisoarei. Subtire, subtire. Ce-a mai ramas din flacara? Reprezentantii noilor culori in Groapa au fost de peste granita sud-vestica, din Europa Centrala, de culoare, cu straini de Banat si in restul structurilor iar capitanul a absentat. Prezenta capitanului ar fi reamintit ca Orasul Florilor si-a tot vandut bobocii, in cei 20 de ani, tocmai celor carora Domocos si-ai lui le-au spus-o verde in fata ca „data viitoare dar niciodata pana atunci”…

Pe cat a fost el de furios cand Timisoara s-a mai pus o data cu sistemul, dar inainte de ’89, si l-a batut sfidand comenzile, Mircea macar s-a retras intre timp din Groapa si Triunghiul Marianelor care e sistemul fara sanse de eradicare a cancerului. A facut-o pentru ca si-a respectat blazonul de profesionist si a iubit prea mult mingea, pentru a-si mai irosi cariera intr-o cacealma.

Iar rezultatele s-au vazut si roadele sunt culese. Cu mici derapaje si intoarceri in peisaj, Mircea si-a mentinut insa linia si a pastrat distanta. A cladit la Brescia Romena, a fost recunoscut ca atare de Moratti, a vrajit si Stambulul iar apoi si-a gasit refugiul in campia rusa. De unde apare sub luminile orbitoare ale rampei unei finale europene. Vorbeam de traiectoria sa in ascensiune, departe de Dinamo pentru care se zdrobsea la invingatorii sai in noiembrie ’87, furios nevoie mare pe 1 Mai timisorean, iar acum asteptam sa vedem daca va culege si toate roadele. Nu doar o finala, ci trofeul.

Sahtior e din Donetk iar Mircea din Romania. Finala e ultima de Cupa UEFA. Iar Werder e adversara, Werder care castiga in ’92 si Cupa Cupelor, pe-atunci deja muribunda. O facea la finele unui sezon inceput cu 6-0 si 5-0 cu Bacau. 2-0 in acea finala, marcand Rufer si Allofs. Klaus e si acum la verzi, in conducere. Werder e surpriza, Sahtior e surpriza. Din sute de cluburi europene, unul carmit de Mircea a prins finala. Cateodata iti trebuie si 20 de ani pentru a atinge un asemenea pisc dar asteptarea merita. Ce alte variante ar fi avut? Sa continue in Groapa? 

Dinamo a murit in momentul cand n-a fost recunoscuta drept adversara in competitie de niste eroi bravi cu brate tari si coloana vertebrala. Dar a fost mentinuta in viata de un sistem care se perpetueaza si se regenereaza cu concursul tacit al unei natiuni ingenuncheate si momite cu paine si circ pe altarul dorintelor de-a parveni in varii forme. Decat la un bal de ochii lumii, mai bine la spital. Brazii se frang dar nu se indoaie. Unde-or fi acei rugbisti demni si cine le-ar asculta la o adica povestea? Ca de statui nici nu poate fi vorba.