Posts Tagged ‘contract’

Puneti-va ochetii 3D!

Aprilie 12, 2010

Puburile in general se inchid cu zecile pe saptamana, invers proportional cu datoria publica, in crestere zi de zi cu 447.575.342 milioane lire. Iar puburile "de fotbal" vor fi indirect lovite de decizia audio-vizualului de reducere a preturilor percepute en-gros la redistribuirea de catre Sky a "pachetelor" sale Sports. Mereu cu un pas inainte insa, SKY tocmai a lansat in 1.000 puburi transmisiile tridimensionale. Din noutate, in curand obisnuinta...

Mingea e mai usoara si devianta, pornind din bocanci mai luciosi si uneori roz. Inovatii ce de-acum pot fi vizionate tridimensional. Inaugurarea s-a facut cu ocazia derbyului Manchester United – Chelsea, difuzat in “3D” in 1.000 de puburi dotate cu ecrane speciale pentru o asemenea transmisie.

Altadata, mai exact in 16 septembrie 1937, sub genericul “Football at the Arsenal”, anuntat in program la ora 15.40, cu o durata de un sfert de ora, BBC realiza prima transmisie televizata in direct a unui joc de fotbal ori, in fine, a unei experiente tematice in acest sens, pe Highbury, intre prima garnitura a “Tunarilor” si echipa de rezerve. N-a fost atunci vorba de favoritisme la adresa ros-albilor, in fond o usurare pentru daltonisti in conditiile transmisiei in alb-negru, ci de situarea studiourilor in acele vremuri in proximitatea arenei, la Alexandra Palace.

Ce diferenta. Acum au avut nevoie doar de-o pereche de ochelari pretati vizionarii in “3D” si ceva maruntis, perceput pare-se la intrare. Puburile pioniere, tinand cont de avalansa de cereri, n-au ratat ocazia sa faca un ban in plus, incepand astfel sa amortizeze investitia cu tridimensionalul. Iar poate pana si fanii lui United au inghitit mai usor cu ochelarii fumurii galusca esecului si ofsaidul la Drogba. Fotbalul este de-acum cinematografie si arta, mai mult decat un simplu joc, ci divertisment sorbit la un cocktail inclusiv de tinere din clasa de mijloc.

Ei bine, lansarea pe piata e opera aceluiasi BSkyB, difuzor prin satelit ale carui plati pentru drepturile de televizare au generat relansarea in 1992 a intaii divizii in formula Premier League. Platile au tot crescut si-au crescut, ajutand cluburile din elita fie sa-si atraga jucatori tot mai buni, inclusiv tot mai multi straini, si sa-i plateasca treptat tot mai bine, fie sa-si mareasca stadioanele. La inceputuri, in mai ’93, United contabiliza o medie anuala la Old Trafford de 35.132 spectatori. In 2009, mai mult decat dublu: 75.304. La fel Arsenal. De la 24.403, la 60.040 in editia trecuta…

Deci difuzarile au mers mana in mana cu cresterea asistentelor. Prosperitate. Insa premiera de la United – Chelsea a venit la finele unei saptamani in care BSkyB a primit ordin de la audio-vizual sa reduca preturile percepute celorlalti difuzori pentru vanzarea en-gros a pachetelor SkySports 1 si SkySports 2, fiind vorba de o micsorare a incasarilor celei care detine partea leului in privinta drepturilor cu peste 20%, daca nu chiar batand spre o treime.

Cu alte cuvinte, pare-se urmeaza a fi subtiata “mierea” turnata la Premier League, cu efecte secundare in achizitia de jucatori si plata regeasca a starurilor. Pusa vadit la colt, si argumentand ca a investit urias peste ani pentru a-si castiga si mentine piata, BSkyB a dovedit insa ca e cu un pas inaintea tuturora, scotand din joben iepurasul de Pasti cu tridimensionalul. Care, bineinteles, va lua amploare in noul sezon… 

Altii, in incercarea de a contracara monopolul lui BSkyB, au dat in primire. Irlandezii de la Setanta au licitat pentru o felie din drepturile Premier League, si nu numai, insa palaria a fost prea mare iar urmarile, falimentare pe piata britanica. Locul in campionat i l-a preluat ESPN, probabil de decenii tanjind sa intre pe piata fotbalistica, si mai ales cea insulara, iar in alte competitii inclusiv alde pagina virtuala a Federatiei Engleze. Cu alte cuvinte socul a fost dublu. Nu doar pentru Setanta, nerezistand concurentei inegale pe piata dominata de BSkyB, ci si pentru acele foruri – The Football League, FA Cup – ce-i incredintasera oarece drepturi de televizare.

Ba chiar triplu. Pentru ca Setanta a facut la vremea sa valuri, sesizand audio-vizualul in privinta monopolului BSkyB, investigatiile demarate pe-atunci avand finalitate in recenta impunere de cedare la prêt redus a transmisiilor sale.

Chit ca vestea a fost primita cu reticenta de Sky Sports, ba chiar cu o tacere de mormant de beneficiarele din Premier League, cluburile si-asa luand aminte la decizia unui superstar ca Xabi Alonso de a parasi insula odata ce-a fost anuntata cota de impozitare de 50% pentru anumite plafoane inalte de venit, totusi sunt destui bani, de bine de rau, in cuferele elitei.

Insa un caz recent petrecut pe vale in jos poate fi ca un semnal de alarma pentru fotbalul “mare”, fie el si tridimensional. Ani de zile au pacatuit gruparile din diviziile inferioare, dupa colapsul primei retele terestre digitale, ITV Digital, a carei lansare s-a bazat inclusiv pe un atractiv pachet fotbalistic, prin castigarea drepturilor de televizare a partidelor din Football League, esaloanele doi – patru ale jocului profesionist, pentru sezonul 2001-2002. Intentii minunate, dezastru total…

Lansarea n-a prins la public, nu multi s-au abonat si in disperare de cauza ITV Digital a mieunat sub fereastra Football League sa faca uitate 130 milioane din totalul de 315 al contractului. Forul fotbalistic nici n-a vrut s-auda, ITV Digital a intrat in incapacitate de plata iar cluburile, bazandu-se pe predictiile unor venituri substantial crescute din noul contract, au ramas cu buzele umflate. Iar unele au fost atat de vaduvite incat mai ca au pus lacatul. Degeaba s-a agitat Football League, pierzand procesul in care solicita compensatii.

In fine… Un club fondat in 1885 si care s-a regasit din 1931 in Football League a disparut momentan de pe harta fotbalului. Am mai scris in acest sezon de Chester City, cea cu arena Deva Stadium jumi-juma in Anglia si Tara Galilor. Pe-atunci, fosta castigatoare a Cupei Tarii Galilor in 1908, ’33 si ’47 inca lua apa in subsolul ligii a cincea, Nationwide Conference, unde pornise vara trecuta, dupa 5 ani petrecuti intre profesioniste, cu o penalizare de 25 puncte, dintre care 10 provenite din intrarea in mai 2009 pe mana administratorilor, dupa faliment, iar 15 sustrase pentru ulterioare nereguli financiare.

De-atunci insa, Chester City a ajuns in situatia de a nu se prezenta in 9 februarie la Forest Green, pentru jocul cu Rovers, fotbalistii solicitandu-si salariile, motiv pentru care forul Nationwide Conference a suspendat-o timp de 7 zile iar finalmente a exclus-o din competitie. Ceva nou in Albion dar care iata, s-a intamplat!

Meciul cu Ebsfleet, 1-2 pe “Deva”, avea sa fie ultimul din istoria lui Chester City, liga a cincea continuand in 23 de echipe, schioapa. Culmea ironiei e ca unicul triumf in liga din palmaresul clubului a fost tocmai Nationwide Conference, in 2004, cand se parea ca precedentul faliment, din octombrie ’98, fusese dat uitarii. Dar astfel a sfarsit clubul ce il dadea in 1980 pe Ian Rush pe 300.000 lui Liverpool si la care a jucat 176 meciuri Terry Owen, nimeni altul decat tatal lui Michael.

Curajosi de-ai locului spun ca in vara gruparea se va relansa din ligile “foarte mici”, de la baza, dar pana una alta si Chester a fost oarecum o victima a filtrarii cu taraita a banilor din televizari catre esaloanele inferioare. Ar fi fost tare greu de crezut pana in februarie ca in Conference sa se ajunga la etape in sir cu “echipa <X> sta”, din lipsa de adversar…

Anunțuri

In pub, s-o elimin pe Juve

Martie 30, 2010

Ai mai indura 45 minute in tribuna arenei celei mai mari rivale, dupa ce favoritii tai tocmai au cedat in deplasare? N-as prea crede. Ti-ai dori cea mai iute revenire acasa. Asta daca nu esti fan al „Cormoranilor”, entuziasti suporteri ce au acceptat cu barbatie esecul si decizia organizatorilor de a-i tine inca pe loc in tribuna, cantand in schimb pentru marcatorul Torres…

Asadar fanii lui Liverpool au ramas duminica precedenta in coltul sud-estic, rezervat oaspetilor pe Old Trafford, una dintre acele “umpluturi” in procesul de extindere in timp a stadionului, si nu pentru a evidentia si mai clar mesajul esarfei aduse cu ei, in contrast cu goliciunea arenei rapid depopulate de bucurosi purtatori de fulare galben-aurii, ci pentru ca au fost inconjurati si tinuti voit pe loc, intr-un tipic plan din fotbalul englez de segregare a taberelor de suporteri. Deci sigur n-au ramas sa dezbata de ce si-a tapetat Boy George zidurile cu clisee cu Nemanja Vidic. Si nici sa deplanga esecul, greu de inghitit comparativ cu fabulosul 4-1 din 14 martie 2009…

Liverpool: nu doar o chestiune de minciuni si datorii. E mult mai important decat atat”. Nu ma refer insa la sageata in scris la adresa investitorilor Gillett si Hicks, adaptata dupa faimoasele vorbe ale lui Bill Shankly, “fotbalul e mai important decat doar o chestiune de viata si moarte”, ci la incercuirea si izolarea fanilor oaspeti intr-o adevarata repriza a treia, in fond o subtila detentie neavenita, de catre un galben dublu cordon de oameni de paza si forte de ordine, inlantuiti inclusiv pe marginea de gazon din fata “coltului”.

Desigur, suporterii lui Liverpool nu erau retinuti pentru vorbele de pe banner, ci pentru a fi scosi separat din acel colt faimos datorita placii comemorative  si a ceasului incremenit la ora tragediei de la Munchen, dispuse pe exteriorul tribunei, si urcati din statia Halt, adiacenta tribunei sudice si deschisa doar in zile de meci, in trenuri cu destinatia Mersey. Jocul castigat cu 2-1 de campioana Manchester United in fata a 75.216 spectatori se incheiase de-aproape… o repriza iar Jamie Redknapp, ex-mijlocas al lui Liverpool invitat in cabina Sky Sports, isi concluziona comentariul, insa in fundal fanii inca puteau fi vazuti asteptand in “colacul galben” dintr-o arena goala.

Iar daca notam ca 72% respectiv 83% dintre cei chestionati din randul suporterilor lui Liverpool si United, intr-un studiu de piata, ar agrea ca fanii sa controleze fraiele cluburilor lor, atunci derbyul de pe Old Trafford i-a gasit mai degraba uniti in cuget si simtiri decat drept rivali de moarte. Falsa divizare pe diverse criterii e ticluita in “laboratoarele” ingineriei sociale.

Iar incercuirea, surprinsa probabil involuntar de camera cu Redknapp in prim-plan, s-a produs la doua saptamani dupa dezbaterea organizata de Federatia Suporterilor de Fotbal din Albion, FSF, prezidata de un ziarist si cu reprezentanti ai organizatiilor civile, ai presei, politiei si judecatorilor luati la intrebari din randurile asistentei, in plus membri din public amintind cazuri de pedepse injuste si disproportionate la adresa fanilor, eveniment consemnat inclusiv de cotidianul de larg tiraj The Guardian.  

Vorba aceea, uneori realitatea e mai stranie decat fictiunea, si intr-adevar se intampla ca platitori de bilet sa fie retinuti probabil impotriva vointei lor in spatii delimitate, ceea ce da sens problemelor puse pe tapet la reuniunea FSF. Cu alte cuvinte s-a alunecat incet-incet dintr-o extrema, cea a huliganismului din anii ’80, intr-un “colt” opus in care bratul legii, folosindu-se de Football (Disorder) Act 2000, a impartit cateodata nonsalant nu doar interdictii de intrare pe stadioane ci si diverse alte prea aspre pedepse. Cu una dintre ele, aplicand o sectiune a legislatiei ce impiedica prezenta unei persoane timp de 48 ore intr-o anumita zona, intorcand fortat circa 70 de fani ai lui Stoke City dintr-o deplasare in acest sezon la Manchester, de la un popas pe autostrada, intr-un act preventiv, fara ca suporterii “Olarilor” sa se fi dedat ori macar pregatit “nebunii”.

Mai degraba pana ieri-azi insetati de succesul cu orice prêt al cluburilor lor, a se citi fie si cu Thaksin la carma, si in consecinta mulsi ca atare, iata insa ca fanii incep nu doar sa scoata fulare galben-aurii si esarfe impotriva propriilor conducatori dar sa se si regrupeze in fata a ceea ce inclusiv autori de carte din insula creioneaza drept erodari ale drepturilor suporterilor, prefigurand potentiale limitari ale liberatatilor civile in general, mai ales ca demult s-a uscat cerneala multor alte altfel nemediatizate legi.

Cat United castiga, la Old Trafford e fericire, insa UEFA nu e neaparat anti-insulara cand remarca faptul ca pretul succesului, ori una din explicatiile sale, cum vreti s-o luati, sunt datoriile de 3 miliarde lire sterline comasate de gruparile din Premier League, mai mari decat ale cluburilor de pe continent laolalta, suma la care fani englezi mai bisericosi sigur rosesc. Ingrijorati de soarta echipelor lor sau incoltiti ca pe Old Trafford, ei pot pe deasupra si citi ca BSkyB, detinand de ani aproape monopolul drepturilor de difuzare in Premier League, ar putea fi nevoita sa subtieze substantial “mierea” ce o toarna forului diriguitor al elitei dupa ce viitorul contract va expira in 2014, datorita legislatiei audio-vizualului implicand principiul concurentei si redistributiei.

Din nou, pentru una ca United, ale carei incasari de la difuzori reprezinta doar 40% din venituri, treaba poate merge gratie cam acelorasi parghii ce-i permit de exemplu lui Glazer sa tot imprumute, dar ce se va alege de alde Hull City, care se bazeaza in proportie de 84% pe banii din televizari? Ori chiar de Abramovich, care trebuie sa acopere cumva cele circa 70% din cheltuielile clubului nu exagerat etichetate drept irosite pe contractele, unele proaspete, gen Terry, smulse de staruri usor “trecute”.

Iar fanii mai si pot face legatura intre cresterea la 52,1% din produsul intern brut a ponderii sistemului de stat in “masinaria” britanica, din nefericire si pe mai departe ascendenta si in plus fara a lua in calcul efortul financiar al seminationalizarii unor banci, statistica divulgata de OECD cu eticheta ca e ceva gresit in mersul lucrurilor in insula, si faptul ca subtierea sectorului privat, incluzand fotbalul, nu poate imuniza bunastarea sportului rege. Fotbalul nu poate inflori si pe mai departe intr-o potentiala “criza nationala” economica, asa cum a catalogat-o mai marele unui post national terestru rival al “satelitului” Sky Sports, si anume ITV, care cu disperare si sacrificarea unor populare programe s-a axat recent pe fotbal tocmai datorita magnetismului acestuia si pentru a stopa picajul pecuniar.

***

Si o raza de lumina peste aceste valuri involburate, si anume Hodgson cu “Cabanierii” , televizati de amintita ITV in precedentele doua miezuri de saptamana, in returul optimii europene cu Juve si in rejucarea sfertului Cupei Angliei, cu Spurs. O oferta atractiva, Fulham fiind un outsider fara nimic de pierdut, si in consecinta permitandu-si abordari neconventionale.

L-am mai privit de cateva ori, pentru a ma convinge ca nu ma insel, studiindu-i apoi si clisee din presa, dupa ce l-am zarit indeaproape iesind cu doi amici dintr-un pub de pe colt, din preajma arenei Craven Cottage, in adidas, pantalon negru de trening si un tricou alb-negru-rosu cu insemnele oficiale ale clubului, cu nici doua ore si jumatate inaintea total ineditului start cu Juve, la sase, joia.

Da, daca n-are un frate geaman, sigur era Simon Davies, care intr-una din cele aproape 60 selectii pentru Tara Galilor deschidea scorul contra juventistului Buffon intr-un socant 2-1 in dauna Italiei, in 2002, in preliminariile C.E., si care acum, titular cu numarul 29, in jurul meciului 100 pentru Fulham, a eliminat din Europa Cup alti alb-negri fara acei invinsi ai sai de la Cardiff, Del Piero si portarul: 4-1.

Pentru Fulham urmeaza inainte si in saptamana dupa Pasti sfertul de finala cu Wolfsburg, campioana Germaniei.

Bosii care ii aleg sunt de vina, si nu demisii nepotriviti

Martie 26, 2010

E plin fotbalul de cazuri in care antrenori ce nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor angajatorilor sai sunt trimisi la plimbare dupa unul sau mai multe rezultate slabe, insa contraperformantele lor sunt de fapt de cele mai multe ori doar un efect al neinspiratelor alegeri initiale facute de conducatorii care i-au numit, si care poarta evident parte din vina pentru cauzele unor nereusite previzibile.

Nu m-a mirat catusi de putin recenta demitere a lui Tony Mowbray de la carma lui Celtic Glasgow dar m-am intrebat din start, in vara trecuta, ce i-a determinat pe mai marii „verzilor” sa-l angajeze pe managerul tocmai retrogradat cu West Bromwich Albion din Premier League. Ceva nu „pusca”.

Esecul ce a determinat mazilirea sa, un rusinos 0-4 la St. Mirren Paisley, un club marunt din suburbiile Glasgowului, si care infrangere de asemenea proprtii Celtic n-a mai suferit de cateva decenii, a fost punctul culminant al unui descrescendo previzibil din ziua numirii sale la timona „verzilor”. Era chiar atat de greu de anticipat!?

Nu sugerez prin asta ca Mowbray ar fi un antrenor necompetitiv, desi nici contrariul n-a fost dovedit pe deplin, insa parea destul de limpede ca gruparea vicecampioana a Scotiei, in tentativa sa de a recuceri titlul, va sfarsi cu buzele umflate pe mainile unui manager abia regasindu-se dupa dezamagirea caderii din elita Angliei cu The Baggies. Celtic insa a fost decisa nevoie mare sa se asigure de sosirea alesului, achitand o compensatie de trei milioane lire sterline celor de la The Hawthorns pentru eliberarea sa de contract, iar conducatorii „verzilor” au ales probabil si putin cu inima, pe considerente sentimentale, care sigur erau aplicabile si in cazul unor suporteri ai clubului scotian.

Mai exact, Mowbray a fost un popular fundas central la Celtic Park, intre 1991 si ’95, cand desi n-a strans foarte multe aparitii pentru „verzi”, s-a remarcat totusi prin generozitatea efortului sau si abordarea fara „floricele” a jocului. In plus, la acea vreme, Mowbray si-a pierdut proaspata sotie, rapusa la numai 24 ani de cancer de san, tragedie care a cimentat si mai mult locul fundasului in sufletele jumatatii „verzi” din Glasgow.

Insa lasand la o parte aceste considerente, Mowbray tot venea de la un club pe care nu-l salvase de la retrogradare. Sa fi fost Tony antrenorul ideal pentru a o conduce pe Celtic la titlu? Greu de crezut. Poate insa ca bosii l-au angajat pe considerentul ca tot el o promovase pe West Brom in elita, in 2008, sau ca in precedentul sau rol, de fapt si primul „plin” din cariera, a clasat-o pe Hibernian Edinburgh in ambele sezoane in cvartetul fruntas, performanta cu care respectivii „verzi” nu mai dadusera ochii din vremea lui Eddie Turnbull, o legenda a locului.

In plus, mai era si delicata ecuatie a abordarii eurocupelor. Cu Hibs, Mowbray se impiedecase la primul obstacol, decimat de Dnepr si apoi eliminat de danezii de la BK Odense, semn ca experienta sa internationala nu era de bun augur pentru un club de calibrul lui Celtic. Deloc de mirare, drept urmare, „verzii” erau ca si „out” din a treia faza calificatorie a Champions League, inca din 19 august, dupa al doilea esec la rand acasa, tot la zero, in bogata competitie continentala, cu noul antrenor pe banca.  

Si poate tocmai aici e problema „verzilor”. Asteptarile conducatorilor si ale fanilor sunt la parametrii impusi de traditia si performantele din trecut ale clubului, si tocmai aceste asteptari pareau a indica faptul ca gruparea de la Celtic Park ar putea o palarie mult prea mare pentru totusi nerutinatul Mowbray. Si aici nu tine de varsta, 46 in cazul sau, ci mai degraba de traiectoria pe care unii conducatori de la clubul din Glasgow trebuie ca au admirat-o cu ochelari roz pe nas.

Rangers ramane cu un avans de 10 puncte in urma socantului 4-0 incasat de Celtic, care cu ex-mijlocasul ei, nord-irlandezul Neil Lennon, un interimar, spera sa-si salveze sezonul in Cupa Scotiei, din care campioana a fost eliminata in minutul 90 al sfertului de finala de la Dundee United. Un lucru e cert. Ca Mowbray a inregistrat la carma lui Celtic un procentaj mai slab decat al lui John Barnes, demis in trecut deja la mijlocul campaniei, de unde ca rabdarea conducatorilor a avut de-a face si cu dorinta lor de a iesi cu fata cat mai curata dupa o alegere evident neinspirata.

Ca o adnotare, socantul 4-0 de la Love Street venea la 3 zile dupa ce micuta St. Mirren era rapusa abia in minutul 84 de unicul gol al lui Kenny Miller, in finala Cupei Ligii, Co-Operative Insurance League Cup, cucerita de campioana Rangers, ce a inscris pe cand avea deja doi jucatori eliminati. Cu alte cuvinte, St. Mirren s-a razbunat cu varf si indesat dupa finala pierduta in fata liderei, tocmai in dauna lui Celtic. Rau au mai ajuns „verzii”…

Urmatorul la rand? Vorba aceea, ca Mark Hughes tot e pe lista, aceiasi conducatori ar putea fi pe firul scurt la Eastlands din Manchester, unde destui le-ar putea dezvalui ca galezul se facea extrem de putin placut staffului clubului, si asta de la cantina si pana la terenul de antrenament pe care rareori pasea. Pazea la un potential nou caz Mowbray.

Unicat in Albion, „Padurarii” incheie turul fara esec extern!

Decembrie 26, 2009

Nottingham Forest si-a pastrat si de Boxing Day invincibilitatea in deplasare in acest sezon, incheind turul de campionat fara vreun esec extern, o performanta fara egal in 2009-2010 in primele sase esaloane din Anglia.

Nu-i deloc putin lucru sa te-ntorci sub scut si macar din doua deplasari la rand. Dar mai din douasprezece!? Care ar fi secretul revirimentului unor rosi-albi ce nu demult scrasneau a neputinta in esalonul trei? Cheia succesului e detinuta de Billy Davies, antrenorul scotian de loc din Glasgow, in varsta de 45 ani, un „recidivist” in materie de ascensiuni surpriza cu grupari demodate, ce-si incepea candva cariera de jucator profesionist la tineretul lui… Manchester United. Ah, da, si Sir Alex Ferguson e tot „glaswegian”.

Inainte de a puncta spectaculoasa traiectorie a iscusitului scotian, sa notam ca „Padurarii” au incheiat cu un 0-0 la Watford Londra, in ziua de 26 decembrie, seria fara esec de deplasari din acest sezon al ligii a doua, Coca Cola Championship. Nu mai e club intre celelalte 91 grupari profesioniste din Albion, plus intre celelalte aproape 70 de formatii din Conference, ligile a cincea si a sasea, care sa fi incheiat anul cu 0 la rubrica infrangerilor in deplasare.

In prima deplasare, in august, Forest remiza tot alb, la Reading. Apoi a facut 1-1 la QPR, Sheffield Wednesday si Ipswich, a batut cu 1-0 la Plymouth si cu 2-1 la Peterborough, continuand cu o noua serie de 1-1, la Crystal Palace, Cardiff si Middlesbrough, urmata de un 0-0 la Sheffield United si un 1-0 la Swansea. Per total, trupa de la City Ground e neinvinsa in liga din 19 septembrie, cand capota pentru a treia si ultima oara acasa, 0-1 cu Blackpool.

Rasplata este locul pe podium, trei, cu 40 puncte, primul in urma celor promovante automat in elita, detinute de proaspetele retrogradate Newcastle United si West Bromwich Albion. Baietii lui Davies le-au scuturat pe „Cotofene”, gratie unicului gol al lui Dexter Blackstock, a carui sosire in Nottingham provoca si reactia antrenorului lui QPR, Paolo Sousa, ce-si pierdea slujba datorita justificatelor sale bombaneli, si urmeaza sa aibe o proba de foc in proxima deplasare, pe 8 ianuarie, la Birmingham, cu West Brom. Recordul ii va fi in pericol in fieful trupei lui Di Matteo.

Dar Davies a uimit deja lumea ligii a doua, in care s-a reintors exact de Anul Nou, in 1 ianuarie 2009, cand a preluat-o pe Forest, cu care reconfirma deja statutul sau de expert in a forta promovarea in Premier League. Mignonul ex-mijlocas are deja antecedente, o explicatie evidenta la uimitorul traseu cu „Padurarii”.

Astfel, in sezonul 2004-2005, primul in care preluase carma lui Preston North End de la compatriotul Craig Brown, pe care-l secondase cateva sezoane la Deepdale, Davies a incheiat pe locul 5 in liga a doua, calificant in barajul play-off a carui semifinala i-a adus o mare bucurie, 2-0 si 0-0 cu Derby County, doar finala de la Cardiff, decisa de un unic gol al lui Bobby Zamora, in favoarea lui West Ham, barandu-i calea spre o neverosimila elevare in elita. Preston in Premier League!? Ar fi fost posibil, cu Davies la timona.

Un  an mai apoi, incheind din nou pe un loc de baraj, patru, cu doar 30 goluri primite in 46 etape si doar 6 esecuri, „Mioarele” din Preston au clacat in semifinala barajului, 1-1 la Leeds si 0-2, insa Davies nu si-a pierdut cumpatul ci doar a schimbat clubul, reusind marea evadare la a treia incercare.

La carma unui alt club cu palmares dar navigand in ultima vreme in ape tulburi, Davies a reusit o nescontata promovare in Premier League, in 2007, Derby County profitand de obtinerea locului 3 si accederea la baraj, unde a trecut de Southampton, la penaltyuri, iar apoi a dispus de West Brom cu 1-0 in finala din mai.

Iar seria „Padurarilor”, de peste trei luni fara esec in campionat, ne aduce aminte de recordul egalat al lui Preston North End, in acel prim sezon 2004-2005 cu Davies la carma, cand albele „Mioare” au izbutit din septembrie pana in februarie o secventa de 22 jocuri fara infrangere in Championship, echivalenta cu performanta primilor campioni din istoria fotbalului, in 1888, cand trupa de la Deepdale isi atragea porecla „the Invincibles” cu un parcurs fara greseala in 22 dispute.

Fara doar si poate, toamna lui 2009 e cea mai fertila in istoria recenta a unui mai nou tare incercat club, candva dublu campion european. Sa reinvie oare Forest? Sa repete oare Davies promovarea reusita via baraj, in 2007, cu Derby? Ar deveni un mic geniu, poate pe urmele unui regretat mare geniu, Clough, care castiga candva titlul national cu aceleasi doua grupari. Doar sa-l tina naravul pe Davies si in cele doar doua deplasari din ianuarie, la locul 2, West Brom, si la… Derby, pe 30.

Rege puscarias, Gers plouati spre Bucuresti

Noiembrie 2, 2009

Mass-media engleza a luat foc denuntand cearta cu legea a unui atacant din Premier League iar Marlon King a sfarsit la Stalpul Infamiei. Nu mai are ce cauta in fotbal, este verdictul la ordinea zilei, azvarlit cu bolovani colturosi din aproape toate directiile, mai putin doua.

Regele King a cazut de pe tron cu ultima nelegiuire dintr-un sir de fapte reprobabile comise intr-o cariera de plimbaret profesionist prin primele divizii din Albion. I-a crapat buza si i-a turtit nasul unei tinere, la o iesire hibernala intr-un bar de noapte londonez, pentru simplul motiv ca respectiva ii refuzase avansurile. Initial agresiv doar pe cale verbala, deja un fapt cotidian normal in Regatul Unit si nu numai, regele King s-a zdrobsit la tanara, intreband-o daca stie cumva cine este Maria Sa. „Stii cine sunt eu? Sunt un milionar. Oricum nu esti in liga mea!”

Intr-adevar, regele King era in Premier League, ultima oara la Wigan Athletic, care riscase sa-l achizitioneze, platindu-i 35.000 lire saptamanal. Tanara sigur nu era in Premier League. Marlon a fost insa demis de club, contractul anulat, iar soarta sa aduce cu cea a lui Mutu, imediat dupa extirparea la care era supus de Chelsea. Un paria nu doar fotbalistic, ci si social.

Evident, e jalnic ce-a facut tatal a trei copii, un individ bine platit, activand intr-o industrie ce se doreste a fi un exemplu de fair-play, dar de fapt pe zi ce trece tot mai slinoasa. Insa toti se inghesuie acum sa infiereze actiunea sa initiala, ce i-a adus trimiterea dupa gratii, pentru 18 luni. Nimeni n-a pus deloc sub semnul intrebarii cauzele, radacinile acestei triste stari de fapt.

King s-a deconspirat prin felul in care s-a autodefinit. Drept un – atentie! – milionar si nu un sportiv profesionist. Omul Marlon s-a identificat asadar cu banii pe care i-a castigat din fotbal si nu cu profesia pe care a ales s-o practice ori, mai simplu, cu eul sau ca fiinta umana. Eul sau a fost alterat si degradat la stadiul de suma cu sase zerouri iar exemplul sau e elocvent pentru societatea materialist-consumerista, obsedata de castig si parvenire, in care ne ducem zilele. Radacina raului, a atitudinii sale profund inumane, sfidatoare si lipsite de demnitate, sta tocmai in perceptia sa sifonata despre sine. King e un caz trist.  

As extinde problema, opinand ca la baza destulor actiuni reprobabile de pe teren si dinafara lui sta si aruncarea cu geamantanul cu bani in directia unor oameni cu un anumit nivel, nu prea inalt, de educatie si civilizatie. Sportivii profesionisti nu trebuie neaparat catalogati drept inculti ori needucati dar cu certitudine veniturile lor, comparativ cu ale cadrelor universitare sa zicem ori ale altor categorii socio-profesionale, sunt invers proportionale cu gradul de educatie si anii petrecuti cu „burta pe carte”. Fotbalistii sunt recipientii unor sume fabuloase pentru omul de rand, care sume insa nu le folosesc intru slefuirea lor educational-culturala, ci le abuzeaza aidoma oricarui „consumator fericit” din zilele noastre, pe nimicuri care sa le certifice in proprii ochi si ai „cetatii” un anumit statut social. 

Doldora de bani peste noapte, pentru abilitatea de a lovi mingea si a alerga, deci cu egoul umflat la maxim, unii isi pierd capul. Banul e afrodisiac puternic. Iar pe un fond educational subred, asemenea descindere in paradisul bancnotelor ii face sa creada ca totul li se cuvine. Inclusiv sufletul unor semeni de-ai lor. Unii sunt mai egali decat altii, in opinia unor fotbalisti profesionisti. Sunt de fapt doar rezultatul lacomiei, avaritiei din societatea moderna, ce extirpeaza sinele, dezumanizeaza, si ii transforma pe multi in simpli automatoni confundandu-se cu sumele pe care le incaseaza ori bunurile ce le detin. De acolo si pana la a crede ca li se cuvine si servitudinea neconditionata a unei alte fiinte umane, iata, a mai fost doar o fraza. Si niste lovituri.

Totusi, in aceasta cascada de oprobiu gazetaresc, doua capete limpezi au catat mai departe. Dupa cele 18 luni, spune mereu sfatosul Arsene Wenger, un intelept dandu-si cu parerea in mai toate cazurile, King ar trebui curtat de cluburile ce-i considera drept utile serviciile. Gordon Taylor l-a dublat, spunand ca breasla jucatorilor, Professional Footballers’ Association, il va asista si indruma in reabilitarea dupa serviciul de penitenta. Doua luari de pozitie de bun simt, care sugereaza ca unii ar fi trebuit sa gandeasca de doua ori inainte de a arunca piatra in directia regelui puscarias.

Exista oare agresori provenind din alte categorii sociale carora li s-a interzis dupa ispasirea pedepsei sa revina in breasla? De ce ar fi fotbalul mai alb ca albul, sa nu mai reprimeasca in teren un jucator ce sfarsise in spatele gratiilor pentru un atac fizic savarsit noaptea intr-un stabiliment din oras? De ce sa i se ia borcanul cu miere, fotbalul in cazul lui King, cand altora, in pozitii de forta si putere, nu li se interzice deloc continuarea carierelor, ba din contra, ajung sa „zboare si mai sus”, chiar si dupa decizii ori initiative soldate chiar cu pierderi de vieti omenesti? Cate asemenea cazuri nu sunt printre noi. Sau mai bine zis undeva mult deasupra noastra, sus, intr-o… alta liga.

Lacrimi dupa gratii, stropi mari si grei in iarba. Glasgow Rangers va descinde plouata la Bucuresti, si la propriu si la figurat. Desi in avantaj la pauza, gratie golului lui Davis pe Tannadice Park din Dundee, Gers s-a vazut nevoita sa inghita in sec in deplasarea la United, cand arbitrul a anuntat abandonarea jocului datorita inundarii suprafetei de joc. A plouat cu caini si pisici in Scotia si avantajul de 1-0 a fost scufundat. Rejucare, la o data ulterioara.

Faza s-a petrecut duminica, inaintea meciului din UEFA Champions League cu Unirea Urziceni, de la Bucuresti. Neplacere deloc convenabila in incercarea albastrilor de a surmonta starea de spirit zdruncinata de ultimele rezultate. Unirea i-a umilit, 4-1 pe Ibrox, dupa care Hibernian a descins in Glasgow si a egalat in ultimele clipe: 1-1. Ca tacamul sa fie complet, aceeasi Hibernian a marcat golurile succesului din weekend contra lui Aberdeen in minutele 88 si 90, cu care a depasit-o pe Rangers in clasament.

In plus, situatia financiara a Gersilor s-a subrezit atat de mult, incat se vorbeste inclusiv de intrarea clubului in administratie. Dar incurcate sunt caile vietii si tocmai asemenea circumstante pot starni leul ranit sa se zbarleasca fioros, intr-o tresarire de orgoliu. Unu ix doi.

La apa sunt si finantele Wembleyului, si apoi va las. Un stadion national dat in functiune mult mai tarziu decat limita de livrare si cu bugetul lucrarilor mult depasit, se relansase practic cu stangul, estimarile amintind de anul 2014 drept punct de cotitura, de trecere de la deficit la profit. Ei bine, pentru al doilea an la rand suma deficitului operational inaintea platii taxelor trece de 20 milioane lire si administratorii se tem de intrarea la apa si imposibilitatea de a plati dobanzile pe imprumuturile facute la banca, daca abonamentele pe unul sau mai multi ani la lojele stadionului nu vor fi reinnoite de clienti.

Ca mai toate din poleita lume moderna, Wembleyul „da” minunat la televizor dar aparentele inseala.

Recesiunea sa-i fi facut sa schimbe tacul!?

Noiembrie 2, 2009

E noiembrie si nici un manager n-a fost inca demis in Premier League. O remarcabila nota de normalitate, contrastand puternic cu abordari si decizii impulsive din precedente editii. Ce sa-i fi facut oare pe diriguitorii gruparilor din elita Albionului sa fie atat de rabdatori, atat de calmi? Sau poate ca performantele angajatilor lor nu le-au dat apa la moara. Rezultatele s-or fi incadrat intre parantezele asteptarilor.

Daca e sa ne legam de strangerea pungii si chivernisirea mai judicioasa a resurselor, as inclina sa cred ca in alte conditii economice Portsmouth l-ar fi pus deja pe faras pe Paul Hart. In orice alta campanie, din anii precedenti, cand norii negri ai recesiunii nu amenintau imediat decolorarea veniturilor clubului, probabil ca Hart n-ar fi supravietuit unui start cu 5 esecuri la rand pe teren propriu. Dar vremurile s-au schimbat si cei mai nevoiasi sufla si-n iaurt.

O lectie a fost predata anul trecut, cand Newcastle United nu s-a gandit de doua ori in privinta demiterii lui Kevin Keegan, nu doar un fost Mesia al locului, atat ca jucator cat si ca antrenor, dar si un om intors cu putin timp inainte la vatra de pe St. James’ Park, dupa cativa ani inafara fotbalului, la startul carora declarase ca a rupt-o cu jocul. Ashley l-a poftit pe usa din dos si ce a urmat stie toata Europa. „Cotofenele” au retrogradat. Poate ar fi facut-o si cu King Kev, debarcat in septembrie, dar aceasta ramane doar o supozitie.

Cert e ca decizia de-atunci l-a haituit pe Ashley si dupa retrogradare, United trebuind acum sa-i achite demisului despagubirea cu sapte cifre. Un contract retezat abrupt si urmarile de rigoare. Ultima lovitura ce i-ar mai fi trebuit impovaratului descins in fotbal.

Ashley s-a ars si altii asteapta inainte sa demita un manager ce va pretinde despagubiri contractuale. Nu mai sunt atatia bani de aruncat pe fereastra iar acest fapt ar putea sa cantareasca in incetinirea caruselului antrenorilor. Asta pe de-o parte.

Altfel, nu multi manageri au calcat in strachini in acest debut de sezon. Lasandu-l la o parte pe Hart, o exceptie in fruntea unui club decimat de exodul jucatorilor sai de baza, majoritatea n-au deziluzionat. Nici macar Phil Brown, care dupa un prim sezon adus la liman cu chiu cu vai, mai degraba gratie startului ca din pusca, a revenit la locul ce-i era din start atribuit lui Hull City. Undeva la retrogradare. E pe undeva pacat de antrenorii ce reusesc promovarea si apoi isi prind beregata in latul elitei, mai ales fiind la carma unor „buturugi mici”, dar acesta e mersul lucrurilor. Iar cum un mai renumit Roy Keane a impartasit soarta antrenorului cu o promovare la activ dar care sa plateasca pretul pierderii busolei in Premier League, zilele lui Brown par cu atat mai numarate. De la Brown, realist vorbind, nu se asteptau prea multe. Cele doar 3 succese in 2009 in Premier League sunt in ton cu asteptarile. La urma urmei, in august 2008, cand „Tigrii” lui Hull debutau in premiera in elita fotbalului din Albion, mai toata lumea ii credita cu repetarea contraperformantei lui Derby County, o lamentabila nou-promovata recenta, strangand in jurul a 20 de puncte. Supravietuirea hocuspocusata de Brown a fost un succes in sine…

Soarta lui Brown ar putea fi totusi decisa in urmatoarele zile, eventual in functie de deznodamantul jocului cu Stoke City, o alta  promovata in 2008, pe care City o va primi in vizita la Hull. Iar postura lui Brown depinde si de felul cum vede lucrurile Adam Pearson, noul presedinte executiv al clubului, tocmai numit in post. La o schimbare manageriala, sunt sanse si pentru una pe banca tehnica. Bookmakers nu se sfiesc sa-l coteze pe Brown drept primul antrenor demis in elita in actualul sezon.

Cine a dezamagit putin, a fost Rafael Benitez. Si asta relativ la aspiratiile mereu majore ale „Cormoranilor”. In fond, ibericul a reconfirmat faptul ca succesele din editia trecuta contra rivalei United n-au fost intamplatoare, insa alte coji de banana, ce i-au furat practic titlul si in campania precedenta, au fost din nou Nemesisul rosilor. Cam devreme in cursul sezonului, asemenea deranjante derapaje. De aici senzatia ca spaniolul si-a pierdut nitel clarviziunea si prospetimea intuitiei, pe langa esecul de a-l pierde pe Xabi Alonso, oarecum speriat si de cota de impozitare de 50%. Ce sa-i faci, daca era regeste recompensat.

Cine dezamageste prin constanta de a nu mai cuceri trofee e Arsene Wenger, fara un triumf din 2005. Dar alsacului tocmai ajuns la 60 de ani i se accepta aceste neajunsuri, devenind un evergreen foarte stimat si respectat la Emirates. Cu o alta conducere, francezul ar fi platit poate pretul saraciei de trofee. Dar politica de transferari, consecventa sa si stilul de joc, etica „Tunarilor”, sunt colacii de salvare ai sperantei care moare intotdeauna ultima. Iar tinerii sai sunt deja in sferturile Cupei Ligii. Poate in februarie, in finala Carling Cup…

Cine-ar putea fi scrutinizat prin prisma uriaselor investitii e galezul Mark Hughes. Noroc ca nababii arabi de la carma lui Manchester City inteleg ca Roma nu a fost ridicata peste noapte, lasandu-l pe fostul jucator al lui United sa unga angrenajul cu atatea piese noi, sosite de pe-o zi pe alta. Insa altceva decat un traseu care sa o ghideze spre cupele europene, deci macar UEFA Europa League, s-ar putea sa-l coste pe vels.

In rest, destui sunt oarecum noi in post, deci scutiti momentan de griji, navigand in general in limitele asteptarilor. Iar daca rezultatele n-o vor lua razna, s-ar putea sa avem un sezon fara multe victime, copiind apele mai calme din chiar prima editie de Premier League, 1992-’93, cand doar Ian Porterfield era trimis la plimbare, de Chelsea. Mai precauti, presedintii se gandesc si la consecintele pe termen mediu, nu doar la urmarile imediate.

Dar lumea antrenorilor din Premier League ramane pe acelasi patinoar alunecos, fie sau nu in recesiune. Vorba unora ca Billy Davies ori Paul Ince, intervievati dupa demiterea recenta a lui Gareth Southgate de la Boro. Daca antrenorul unei echipe tragand la promovare e pus pe liber dupa un succes cu 2-0 acasa, ce mentine clubul in frunte, atunci ce-ar mai fi de zis?

E drept, Boro nu prea joaca iar transferurile grele ale lui Southgate au cazut in nas, insa decizia patronului Gibson spune multe despre jocul primejdios in care sunt implicati antrenorii cochetand cu ideea performantei in Premier League. La urma urmei, Gibson a fost poate prea rabdator in a simti gustul amar al retrogradarii cu acelasi antrenor care era parca sortit sa coboare pe tobogan la carma alb-rosilor. Si-atunci nu e mult mai importanta decizia investirii antrenorului potrivit in locul potrivit, deci optiunea initiala!?! Ba bine ca nu.

Dar foarte putini triumfa in aceasta loterie. Insa si daca o fac, se pot alege cu un antrenor pe vreo 25 de ani. Si imbogatind cabinetul cu trofee.

Golul-bumerang al comercialismului desantat

Octombrie 18, 2009

Scriam ieri de noul contract de sponsorizare pe tricouri smuls de Liverpool FC cu o banca, Standard Chartered, pe 20 milioane lire sterline anual, timp de 4 sezoane. Un purcoi de bani, intr-o intelegere cu o institutie dintr-o sfera parca total desprinsa de lumea reala. In schismul actual intre societate si banci, aduce cu un pact al fotbalului cu Diavolul.

Dar in fuga cu limba scoasa a cluburilor de frunte dupa mai multe si umflate surse de venit, o pista i-a jucat festa sambata lui Liverpool, in minutul 5 al deplasarii la Sunderland. Baloanele rosii comercializate in nestire de club, intre sutele de produse inutile cu insemnele clubului, parte a industriei de profil din lumea fotbalului, si care storc inzecit buzunarele microbistilor, capac la preturile biletelor si abonamentelor, au sfarsit din tribuna in teren.

Un tanar fan al lui Liverpool, detectat ulterior cu ajutorul numeroaselor camere de luat vederi, lansa nonsalant, in joaca, unul dintre aceste baloane. Din primele randuri ale peluzei de pe Stadium of Light, in gura portii ce a ajuns sa fie aparata de Pepe Reina.

Iar in minutul 5, mingea sutata de Bent, pe care Reina „plecase” cu intuitie si siguranta, a fost oarecum deviata, deturnata din traiectoria sa, in celalalt colt al portii… Balonul rosu, aflat pe directia sutului, a incurcat itele, a stat in cale, fiind atins de minge si de bocancul unui fundas „Cormoran”. O cacealma demna de Cascadorii Rasului. Ridicol si totusi cat de adevarat despre Circul cu Masti pe care cu seninatate (ori senilitate?) il inghitim.  

Ar fi trebuit sa fie minge de arbitru dar… n-a fost. 1-0, rezultat cu care s-a incheiat partida. Liverpool, invinsa de propriul balon, comercializat de club in fuga dupa incasari, cumparat de suporterul indragostit de echipa, cu gandul ca-i face un bine, ca o ajuta sa prospere.

Culmea ironiei, suporteri ai rivalelor rosiilor dau pare-se acum navala sa le cumpere baloanele. Cal Troian. Cu care si-ar da o sansa in plus… E buna de comedii negre.

Efect de bumerang. E dreptatea ironica, hilara, traznind din cer impotriva tot mai desantatului mercantilism din lumea sportului si a Premier League in particular.

acorns e afectiune, nu bani

Octombrie 17, 2009

Nu putini se folosesc de Samsung in ultratehnologizata lume moderna. O firma renumita. Al carei nume e inscriptionat si pe tricourile albastre ale lui Chelsea, vizionata in lungul si latul lumii. Cei care au vizionat astazi meciul Aston Villa – Chelsea, 2-1, s-or fi intrebat insa cui ii face reclama clubul din Birmingham. Acorns nu suna aidoma lui Samsung.

Ei bine, Villa are meritul de a urma exemplul pozitiv al Barcelonei, oferind publicitate gratuita unui ospiciu de copii, Acorns, din zona centrala a Angliei, Midlands. Este o dovada ca industria fotbalului profesionist mai are pe ici-colea o latura caritabila, o fata umana, o farama de afectiune. Visiniu-albastrii dau astfel o mana de ajutor unei organizatii din comunitatea locala mult mai in nevoi decat clubul cu suficiente surse de venit…

Ofera si ti se va da, o fi mantra celor de la Villa Park. Sigur e ca Randy Lerner, proprietarul american al clubului, il ajuta pe piata transferurilor pe managerul O’Neill cu fonduri chibzuit alocate si iata cum incet-incet se contureaza o atractiva trupa in Birmingham, reunind alde Ashley Young, James Milner ori Gabriel Agbonlahor. Autohtoni tineri. Dar sa revin la sponsori.

Asadar Villa incaseaza… aer de pe urma sponsorului de pe tricou, in vreme ce Chelsea ia 13 milioane pe an de la Samsung.

Ca vremurile sunt grele se vede in piepturile „lanternei rosii” Portsmouth, ce face reclama unei firme pe internet oferind locuri de munca. Jobsite varsa in schimb doar 250.000 lire anual gruparii de la Fratton Park. Maruntis pentru un club impovarat, cu jucatorii plecati si evoluand pe un stadion arhaic, inghesuit ca pe vremuri.

Burnley si Wolves au macar circumstanta atenuanta de a fi nou-promovate, incercand din mers sa-si consolideze profilul. Samuel Cooke & Co, o firma de lubrifianti industriali, achita 400.000 lire sterline pe an lui Burnley, aceeasi suma fiind platita „Lupilor” de siteul de pariuri online Sportingbet.com, un parteneriat similar existand si intre Hull City si Totesport.com, pe o jumatate de milion anual, respectiv intre 118Bet, o alta firma de pariuri, si vecinele din Greater Manchester, si anume Bolton si Wigan, fiecare incasand cam 750.000 lire.

Sunt insa si firme care platesc mai bine, de exemplu Chang, compania de bere din Tailanda, ce plateste 2,6 milioane lui Everton Liverpool, pentru a nu aminti de excelentul contract avut de Fulham, ce a negociat cu LG pe 4 milioane anual. Surprinzator, pentru un club relativ mic, insa totusi strategic pozitionat in vestul Londrei, cu destui simpatizanti cu dare de mana, fapt valabil si pentru locuitorii zonelor adiacente sau numerosii spectatori straini ce se aventureaza la Craven Cottage.

Liniile aeriene pluseaza, Emirates Airlines, al carei nume e purtat si de arena „Tunarilor”, achitand 5 milioane Arsenalului, iar Etihad achitand aceeasi suma lui Manchester City. Unde sunt patroni din lumea araba si sonoritatea numelui sponsorului ne duce cu gandul tot la nisipuri fierbinti.

Mult ia Tottenham de la Mansion.com Casino and Poker, o alta firma online de jocuri de noroc, jocuri ce au patruns recent in forta pe piata fotbalistica. Pariurile si fotbalul se completeaza… 8,5 milioane e suma achitata Spursilor!

Cluburile mari din nord-vest vin insa parca din alta lume la acest capitol. Manchester United nu s-a sinchisit ca e in ultimul sezon al contractului cu AIG, firma falimentara de asigurari cu sediul peste ocean, si care oferea cea mai buna plata din lumea balonului rotund la capitolul sposnsorizarilor pe tricouri, 14,125 milioane, de la anul continuand in aceiasi parametri cu Aon, tot o firma de asigurari, ce a crescut potul. Liverpool a dat si ea lovitura, trecand in 2010 de la berea Carlsberg, ce varsa 7,5 milioane pe an, la Standard Chartered Bank, o institutie financiara ce s-a angajat sa achite si ea tot cate 20 milioane pe an, timp de 4 editii. Uite o banca in bani…

Mai sunt si alte firme de pariuri, rasarite aidoma ciupercilor. Boylesports, pe tricourile lui Sunderland, achitand 2,5 milioane „Pisicilor negre”, si SBO Bet, oferind 1,67 milioane lui West Ham. Un milion si jumatate ia Blackburn de la Crown Paints, o firma de vopsele, de unde ca doar in Lancashire firmele manufacturiere se aventureaza in lumea banilor din Premier League.

Stoke City, ca si Arsenal, are numele sponsorului atat pe tricouri cat si pe frontispiciul arenei. Britannia ofera credite pentru locuinte si un milion pe an ros-albilor.

Intrebarea e cat va mai sta Birmingham cu F&C Investments in piept, tinand cont ca firma financiara ofera „doar” 600.000 pe an iar albastrii tocmai au fost preluati de consortiul condus de ambitiosul Carsten Yeung, asiatic ce trambiteaza cheltuirea a 80 milioane pe noi achizitii in urmatoarele doua editii. La asa investitii, probabil si un sponsor mai manos…

Tragand linia si adunand, 7 prim-divizionare sunt sponsorizate de firme de pariuri ori jocuri de noroc, un numar in crestere in conditiile in care omul de rand cade prada dependentei de un asemenea viciu, in incercarea de a ajusta costul traiului tot mai „inghesuit”. Pentru a nu mai aminti de tentatiile cu care e bombardata tanara generatie, urmarind indeaproape jocul si mereu fascinata de atractivele tricouri ale favoritelor. Baiatul citeste numele 118Bet si apoi da fuga la tastatura. Pe banii tatalui…

O lume nebuna, nebuna. Un fotbal mercantil, vandut fortelor de piata si puterii absolute a publicitatii. Puterea de vanzare si marketing a fotbalului e coplesitoare, cu 4,77 miliarde telespectatori in 200 tari, vizionand Premier League. De aici si interesul sponsorilor de a figura pe tricoul rosu al lui United… Dar, dupa cum vedem, una ca Portsmouth ia doar graunte iar Villa a ales solutia ideala, solitara si admirabila. Nu pe bani, ci pe sentimente.

De poti sa-ti tii capul limpede cand toti ceilalti si l-au pierdut pe-al lor… Parca asa zicea Kipling in If. Daca…

Briatore, „afara” nu doar din F1?

Octombrie 9, 2009

In 2008, la Kuala Lumpur, Flavio Briatore si-a pierdut „busola”. Italianul regiza acolo accidentul lui Nelson Piquet Jr., ceea ce l-a costat locul in circul Formulei 1. Dar conducatorul de la Benneton Renault a mai facut acolo un pas gresit, cu ocazia Marelui Premiu din acest an, in 4 aprilie, ce i-a alterat proaspata descindere in lumea fotbalului.

Conform dezvaluirii facute recent de Oliver Brown in The Daily Telegraph, dupa ce scandalul din lumea bolizilor l-a trantit pe italian la pamant, Briatore ar fi dat un telefon intempestiv de la Kuala Lumpur, tocmai la Londra, in pauza jocului lui Queen’s Park Rangers, club londonez al carui co-proprietar, presedinte si actionar este. Briatore se elibera astfel pentru scurta vreme din stransorile presiunii lumii din F1 cu un apel telefonic la mare, mare distanta. Se teleporta intr-un alt mediu, departe de grijile imediate din preajma circuitului.

Briatore l-a sunat atunci pe Sousa, lusitanul de la carma lui QPR, pentru i-a dicta efectuarea unei inlocuiri, invocand motivul slabului randament al unui titular, Liam Miller. Atat de mare era influenta, darul persuasiunii dar mai ales egoul italianului. Nimeni si nimic nu-i statea in cale… Lee Cook a intrat atunci dupa pauza.

Sousa n-a mai rezistat mult in post, fiind unul dintre numerosii manageri trecuti pe la carma echipei de pe Loftus Road, condusa acum de ex-mijlocasul nord irlandez Jim Magilton, al cincilea in functie de la sosirea triumviratului Ecclestone – Briatore – Mital in noiembrie 2007. Portughezul a fost finalmente demis pentru curajul de a fi declarat in presa ca n-a stiut de decizia cedarii golgeterului Dexter Blackstock, in cursul celei de-a doua parti a sezonului, cand transferul n-avea nici cea mai mica logica, lui Nottingham Forest. Briatore s-a facut atunci foc si para ca Sousa doar si-a permis sa aminteasca amanuntul in presa, si l-a trimis la plimbare. Un fost capitan al Portugaliei, demis de un arivist in fotbal. Modus operandi in stil peninsular.

Ei bine, The Football League a pus in discutie problema prezentei lui Briatore la carma clubului din Championship, in lumina unei note din regulamentul competitiei ligilor profesioniste din Albion, care mentioneaza ca orice persoana destituita din corpurile conducatoare ale altor sporturi nu poate dirija destinele unei grupari fotbalistice. Iar cum Don Flavio, 59 ani, tocmai a fost pasaportat din lumea Formulei 1, postura sa la carma lui QPR devine incompatibila.

Bernie Ecclestone, partenerul sau la carma lui QPR, a catalogat drept exagerata decizia F1 de a se lepada de Briatore, iar acum se vede pus in situatia de a ramane fara italian si la formatia vest-londoneza. Ar continua asadar doar cu Mittal.

Evident, Briatore a plonjat in fotbal ca musca-n lapte si multi microbisti s-ar bucura sa-l vada plecat, povestea apelului sau de la Kuala Lumpur transpirand si pe QPR Report, un site online independent al suporterilor. Odata scandalul din Formula 1 erupt, alte indiscretii la adresa italianului s-au adunat aidoma unui bulgare la vale, Don Flavio fiind in postura de a fi tavalugit. Se loveste intr-un om la podea si decizia federala l-ar putea vedea exclus si din lumea fotbalului englez.

QPR intrase sub conducere italiana in precedenta gestiune, a dubiosului Gianni Palladini, un alt italian, perioada in care la Loftus Road se lasa cu descinderi armate prin birourile puterii, la inceput de joc, cu teava indreptata spre peninsular, ori in care respectivul sosit in fotbalul englez cerea sume si din sase cifre unor contractori dornici sa-si ofere serviciile de afaceri clubului, pentru a le oferi businessul. Modus operandi in stil peninsular.

Soarta fotbalistica a lui Briatore, sub lupa testului Fit And Proper, initiat de Football Association. Un fel de test de aptitudini, vizandu-i pe noii conducatori sositi in lumea fotbalului, si cantarind compatibilitatea acestora cu mediul sportului rege din Albion. Daca Thaksin a rezistat un an, probabil ca si lui Briatore i-a expirat timpul cu jucaria cu 11 oameni si o paiata in dotare. Sa le dea telefon iubitelor sale, in diversele pauze, si sa le ordone schimbarea culorii rujului. Mai bine pentru toata lumea. Ciao!

Fisa unui „Groundhopper” incognito

August 24, 2009

La ora la care Sven-Goran Eriksson si a sa Notts County erau intampinati la Macclesfield de chibiti  ai gazdelor travestiti drept Ulrika Johnson, un fan al trupei din Nottingham prefera sa dea deplasarea ce avea sa se dovedeasca de vis, gratie unui 4-0, pe o vizita la terenul “buturugii mici” Wembley F.C., adaugat astfel listei de peste 800 de arene pe care a asistat la jocuri de fotbal, dupa cum mi-a dezvaluit cu ocazia unui meci din runda extrapreliminara a Cupei Angliei

Nu stiu pe cate stadioane insulare am fost dar Neil nu se incurca in zeci, spunandu-mi inca din primele vorbe ca a trecut bine de opt sute. Adica mii de meciuri, aducandu-mi imediat aminte de regretatul Branco Vuin. Neil nu actioneaza insa cu aparatul de fotografiat ci e loial cercului restrans al cutreieratorilor pe cat mai multe terenuri, denumiti “Groundhopper”. Hopa de pe o arena pe alta.

L-am remarcat cum schiopata, la intrarea pe Vale Farm, terenul lui Wembley Football Club, inaintea jocului din runda extrapreliminara a Cupei Angliei, cu Basildon United. Mi-a impartasit imediat preferinta sa pentru meciurile din ligi amatoare, cu explicatia de care aminteam in reportajul precedent, ca “aici suntem tratati de la poarta ca fiinte umane si apoi spectatori, si nu ca portofele, cum e cazul in primele esaloane”. Nu l-am contrazis, el fiind mult mai umblat, pana si acum, cu un genunchi “in pioneze” dupa o miuta, accidentare ce l-a impiedicat recent sa asiste la traditionalul amical Wimbledon – FC United of Manchester, ocazie cu care si-ar fi adaugat in palmares prezenta pe arena sud-vest londoneza Kingstonian.

Te admir ca ai avut curaj sa stai cu ei in peluza”, m-a gratulat Neil, dupa ce i-am spus ca m-am simtit in largul meu intre fanii oaspetei din Manchester, dizidenti ai “marii” United. De ce? “Au fost cei mai acizi la adresa opiniilor mele, dupa ce am scris ca n-am mai vazut asemenea comportament ca al lor in ligile mici, cu ocazia primului joc din istoria lui FC United, cu Leigh RMI. Ce mai scandari… Plus ca i-au stropit cu bauturi alcoolice pe jucatorii adversarei. Am opinat ca asemenea atitudine nu cadreaza cu fotbalul amator”.

Asadar Neil scrie… Cutreieratorul intre doua varste, cu cercel in forma de peste in urechea stanga, si aducand perfect cu un fan inveterat, mi-a explicat ca semneaza sub pseudonim un editorial sub genericul “Povestile calatorului”, in revista saptamanala a fotbalului amator din Albion, comentarii de tot felul primindu-le in casuta virtuala. La care scoate din punga si o revista sub acelasi nume, insiruind toate diviziile si cluburile din fotbalul amator, plus tintarul competitional pe 2009-2010.

Cu asemenea “Biblie”, Neil a “coborat” in sfarsit de la Nottingham si pe Vale Park, arena lui Wembley F.C. din preajma marelui Wembley. Pe care, desigur, l-a bifat demult. Ii arat programul de meci, pe ale carei ultime pagini e radiografia facuta sub acelasi generic “Povestile calatorului”, la 6 jocuri la care asista de marti pana sambata, de un anume Brian Buck, prezentat drept un “Groundhopper” senior si abonat anual la Tottenham. Il intreb pe Neil daca e si el cutreierator “senior” si imi arata recordul lui Brian Buck, publicat in aceleasi pagini: 9.373 de jocuri pe 2.837 terenuri vizitate.

De unde pana unde “Groundhopper”? Si aici Neil ma da gata. “Ca abonat al lui Notts County, am mers si in toate deplasarile, si cum intre 1984 si ’91 ne-am plimbat din prima liga intr-a treia si inapoi, am ajuns sa vad arenele destulor profesioniste. Iar in 1997, cand am cazut chiar in esalonul patru, am sfarsit prin a contoriza spre 91, totalul stadioanelor din Premier League plus Football League. Dupa care m-am concentrat sa le vizitez, tot cu County, si pe cele ramase inca nebifate. Am batut astfel lejer suta, datorita numeroaselor promovate peste ani dintre amatoare, in primele 4 ligi. Asa ca in acest nou sezon am de mers doar intr-o deplasare cu Notts County, pe 28 decembrie, la nou-promovata Burton Albion”.

L-am intrebat daca nu merita acum sa se intoarca la statutul de abonat al alb-negrilor “The Magpies”, preluati in iulie de investitorii arabi de la Munto, cu al lor director de fotbal Sven-Goran Eriksson. “Am avut destul! Notts e clubul cel mai plimbat intre divizii, cu 12 promovari si 15 retrogradari, iar mai nou intre ligile mici ale profesionismului, plus ajuns la un pas de desfiintare la mijlocul acestui deceniu. Cand am descoperit deliciul de a fi <Groundhopper> pe cat mai multe arene, am imbratisat fotbalul amator. E alta viata… N-as mai fi ca fani ai lui Manchester United care pana si acum isi ocupa sambetele calatorind la Old Trafford. Multi sunt afaceristi din Londra. Altii, de exemplu din Exeter, umplu doua autocare pentru a <taia> o jumatate de tara, pana in Manchester. Lipsiti de imaginatie…

Odata toate arenele profesionistelor vizitate, cu Notts County, Neil s-a axat intr-o buna zi pe meciuri de referinta, ultimele pe stadioane vechi, ce urmau sa fie scoase din circuit, ori inaugurale, pe terenuri noi-noute. “De exemplu am fost peste drum, pe vechiul Wembley, la cantecul de lebada… Anglia – Germania.” Zic Didi Hamann si ma ingana. Joc de referinta i s-a parut si acesta, al lui Wembley F.C., in chiar primul tur al Cupei Angliei. “Acum voi incerca sa merg in fiecare tur pe cate un teren nevizitat…”  

Neil imi spune ca e cat se poate de obiectiv in “pastilele” sale, ferindu-se sa laude fara acoperire, pentru a nu fi ulterior “dovedit” de potentiali alti “Groundhopper”, care, unsi cu toate alifiile, pot face diferenta intre nenumarate terenuri, tribune, atmosfere de meci. Wembley F.C.? “Un calificativ bun. Primitori!

Auzim la radio ca e Macclesfield 0 – Notts County 4, dupa ca in prima etapa “Macalendrii” lui Eriksson o zdrobisera cu 5-0 pe Bradford City, si il intreb daca n-are chiar nici un regret. De la locul 21 in 2008 si 19 in mai, adica la un pas de retrogradarea dintre profesioniste, lidera acum in liga a patra. “M-am bucurat recent, acolo, pe Meadow Lane, la amicalul cu rivala Forest, 2-1 pentru noi, la debutul lui Sven. Dar mai degraba sunt fan al fotbalului amator, in intregul sau, decat al lui County, si – la urma urmei – toti acesti bani noi la profesionism, fie in Premier League, fie la Notts, pot fi retrasi intr-o buna zi. Tocmai au pompat peste 5.000 lire pe saptamana in salariul noului varf Lee Hughes, enorm pentru liga a patra, ca de, are cota, dar tocmai asemenea contracte pe <plimbareti> ne-au dus pe buza falimentului. Deci…

Deci Neil cu cutreieratul sau, spre “cota” 1.000 si pe urmele “seniorului” Buck, iar Notts County sub bagheta lui Sven, incercand intr-un cincinal sa redea stralucirea celui mai in etate club profesionist din lume. Da. Fondat in 1862, County e mai vechi decat federatia engleza, infiintata in 1863, si participant la prima editie de campionat din istoria fotbalului, clasandu-se pe 11 din 12 cluburi, in 1889. E drept, un unic trofeu major, Cupa Angliei, in secolul XIX, dar clubul care va aniversa la anul centenarul pe vechea arena Meadow Lane se poate lauda cu admirabilul rol de esantion pentru alb-negrul vertical al “Batranei Doamne” Juventus…