Posts Tagged ‘Cupa Ligii’

DIN LONDRA… Finalista Fulham întreţine fotbalul-„tenis” de 6-0

Septembrie 3, 2010

I-am lăsat pe studenţii elveţieni şi, pe o ploaie „cu câini”, am văzut la Craven Cottage ce mai face Fulham, finalista Europa League, de-acum fără Hodgson, plecat într-un regret general, dar cu Hughes, cel debarcat de Crăciun de City. Adversară, Port Vale Stoke, din liga a patra, în turul II al Cupei Ligii.

În recepţia de la Craven Cottage, chiar sub tribuna Johnny Haynes, un tablou de epocă surprinzând un meci de Cupă. Şi acesta e tot de Cupă, a Ligii...

Sub vechea tribună „Johnny Haynes”, în memoria primului jucător plătit vreodată cu suta de lire pe săptămână, recepţia cu un clişeu alb-negru de arhivă dintr-o zi de meci de Cupă şi magazinul cu amintiri. DVDuri cu 3-0 şi 2-0 cu Man United, tricouri retro la 30 lire ca vicecampioană a ligii a treia în anii ´80, vechea stemă cu ambarcaţiuni cu vâsle, dar şi colajul „INCREDIBILA CĂLĂTORIE”, cu coperta programului finalei Europa League, biletul de 55 euro şi poza de grup cu Schwarzer – Baird, A Hughes, Hangeland, Konchesky – Duff, Etuhu, Murphy, Davies – Gera, Zamora.

Tricourile retro sunt la modă, fie şi cu vechea siglă a Cabanierilor. Fie şi purtate în liga a treia, în anii ´80

Peste drum, în pubul „Leul de Aur”, rezervat abonaţilor clubului, am fost totuşi primit ca vizitator străin, berea a fost cu reducere, la 2,8 lire, şi am mai aflat una alta de la Clive, 66 ani, care de la 11 ani merge la „Cabană”, John şi Terry, toţi cu copiii.

Clive (66 ani), John şi Tony, fani Fulham sadea de-o viaţă

E simplu. Tony le-ar vrea retrogradate pe „Chelsea, Man United şi de-acum City în locul lui Liverpool, în această ordine”, plânge după Roy, are un abonament „mediu” în tribuna Haynes, de 500 lire, la preţuri în funcţie de poziţionare de la 300 la 700, şi crede că Fulham n-a fost dorită în finala hamburgheză, „pentru că nu suntem club de top”.

Recitalul în Fulham - Port Vale 6-0 a fost deschis de maghiarul Gera, autor al unei "duble"

Ulterior, aşezaţi pe locurile de lemn ale vechii tribune, conservate, fanii mi-au atras atenţia la balconul interior al „Cabanei” Craven, simbolul locului, înţesat de rude şi prieteni ale jucătorilor, la stoicismul cu care rezistau sub rafale cei din primele rânduri, neacoperite, ale unicei tribune ferite de ploi în anii ´60, la steagul WE ARE FULHAM, cu chipul lui Haynes, omniprezent pe pereţii laterali interiori ai tribunei, dar şi la prezenţa masivă a fanilor din Stoke. Al căror portar tribuna londoneză l-a împuns constant la degajări cu „Aaah… eşti de rahat!” De-acolo şi până la 6-0 n-a mai fost nevoie decât de Dembele, adus din Olanda, şi de „dublele” lui Gera şi Zamora. Da, Zoltan a fost unul dintre cei 7 finalişti aliniaţi… Anglia e în zodia lui 6-0, şi când te gândeşti că autoarea primului 6-0 în Premier League, în 1993, a fost Sheffield United, contra lui Spurs…

Mulţi au fost şi fanii veniţi din Stoke pentru micuţa Port Vale, chiar stârnind o horă la 6-0. Haz de necaz în unica peluză neutră din Premier League, unde la fiecare joc sunt păstrate locuri pentru spectatori neutri, nici suporteri ai lui Fulham nici ai vizitatoarei. De-aici şi puzderia de asiatici la Craven Cottage...

Tehnologie Liebherr pentru So’ton

Aprilie 10, 2010

Aminteam recent ca „Sfintii” au triumfat pe Wembley, dand incet uitarii anii cu doua retrogradari, de restriste financiara, si in care au cedat jucatori confirmand la alte curti. Joi seara, intre invingatorii lui Roy Hodgson la Wolfsburg s-a aflat si un anume sesar Chris Baird, nord-irlandez care in urma cu 3 ani o parasea pe Southampton, cu care jucase finala Cupei Angliei in 2003, pentru Fulham, pe 3,025 milioane lire. Si iata-l in semifinalele Europa League. Fanii „Sfintilor” ar putea lesne alcatui un <11> de jucatori „ajunsi” prin alte parti. Cam pe aceste linii am scris ultimul <Football Made in UK> pentru Fotbal Vest…  

Wembley isi asteapta zilele acestea semifinalistele Cupei Angliei, cu torpilata de pe coasta de sud cu tot, Portsmouth, insa o alta echipa de pe acelasi tarm afundandu-se recent in nisipurile fotbalului englez a savurat Pastele cu gandul la recentul triumf in noul Templu, spre deliciul celor 44.000 fani care au insotit-o duminica precedenta la Londra, cu ocazia finalei Johnstone’s Paint Trophy.

A fost 4-1 (2-0), Lambert, din penalty, Lallana, Papa Waigo si Antonio punctand pentru Southampton in fata a 73.476 spectatori, atentie!, la un joc in fond de liga a treia, finalistele fiind rasplatite in mod egal din incasari, cu 350.000 lire. 

Desigur, “Sfintii” n-ar fi ajuns sa participe in aceasta competitie knock-out, de fapt o Cupa a Ligii rezervata doar gruparilor din esaloanele trei si patru, daca nu s-ar fi vazut retrogradati anul trecut din liga a II-a, dupa o jumatate de secol.

Insa Southampton a luat-o in serios, ca un refugiu la problemele din campionat, trecand pe rand in sectiunea sudica de Torquay, la lovituri de departajare, apoi de Charlton si Norwich, din nou la penaltyuri, in toate cazurile beneficiind de avantajul arenei proprii, iar in finala zonala de MK Dons, cu 1-0 si 3-1. In contrast, Carlisle United, castigatoarea sectiunii nordice, a avut de trecut la penaltyuri de Morecambe, in deplasare, in turul I, de care “Sfintii” au fost scutiti, iar in finala zonala de favorita Leeds United, cu 6-5 la lovituri de departajare, dupa 3-2 pe Elland Road si 1-2 acasa.

Altfel spus, micuta Carlisle, a se pronunta “carlail”, a meritat cu prisosinta sa atinga recordul de 5 aparitii in finala acestei competitii a Football League, lansata la apa in 1983 iar acum sponsorizata pentru al treilea sezon la rand de firma de vopsele Johnstone’s.

Iar suporterii “Sfintilor” si-au rasplatit favoritii pentru abnegatia cu care au tratat “Cupa vopsita”, cum e usor luata in deradere competitia, o asistenta de 29.901 spectatori aplaudand pe St. Mary’s la acel retur academic al finalei sudice cu Milton Keynes Dons. Dar reingrosarea randurilor are si o alta semnificatie.

Anul trecut, penalizata fiind cu 10 puncte pentru dezastrul financiar de la club, Southampton s-a vazut pur si simplu torpilata din liga a doua. Era un cosmar, dupa ce in vara lui 2003, ca finalisti invinsi ai Cupei Angliei si incheind pe 8 in Premier League, “Sfintii” se pregateau de drumuri europene ce aveau sa-i duca si in Ghencea. Comparatia nu-si are poate rostul, dar adversara lor in finala de duminica trecuta de pe Wembley, Carlisle, retrograda in acelasi 2003-2004 din fotbalul profesionist, in esalonul cinci…

Southampton a avut insa norocul sa fie ochita in cel mai disperat moment al istoriei sale recente de Markus Liebherr, nimeni altul decat urmasul intemeietorului reputatei firme de masinarii, si care a descins in port cu rigurozitatea tipic teutonica, un plan pe termen lung si cu un cumpatat finantist actionand principial, Nicola Cortese. Markus, candva actionar in renumita companie a tatalui sau, si-a construit apoi propriul imperiu, MALI Group, disciplina germana mulata pe precizia elvetiana insufland un aer tare si la St. Mary’s. Un caz fericit, o poveste ce te duce cu gandul la Pasarea Phoenix si sperante realimentate pentru loialii fani incercati ai “Sfintilor”.

De fapt, daca gruparea fondata in 1888 n-ar fi fost penalizata doar la finele editiei trecute, ci si la debutul sezonului 2009-2010, cu alte 10 puncte, atunci s-ar fi aflat in coasta trupelor de pe pozitiile 3-6, tragand la barajul de promovare, si nu cu 12 puncte in urma, pe locul zece, deasupra lui… Carlisle. Insa “Sfintii” si-au gasit greu cadenta in toamna, dupa socul retrogradarii cu o dubla depunctare, noului antrenor Alan Pardew, candva in elita cu West Ham, luandu-I timp sa coaguleze echipa in jurul redutabilului puncher Rickie Lambert, adus de la Bristol Rovers pe un million rasplatit déjà cu peste 30 goluri, o dovada a statutului recastigat de club.

Dintr-o grupare cedand nonsalant jucatori, pentru a-si acoperi pierderile, si care transferati sfarseau invariabil prin a marca la reintalnirea cu “Sfintii”, Southampton a redevenit clubul cu prestanta si planuri concrete de viitor. A se citi Premier League. Daca Theo Walcott, un produs al academiei locale, o va intepa la randul sau, depinde mai intai de ascensiunea ros-alb-negrilor.

Bani si chibzuinta ar fi, dupa cum reiese din vorbele presedintelui executiv, elvetianul Cortese: “Daca ajungem in Premier League, as vrea sa fim in postura in care sa n-avem nevoie de fondurile ulterioare tv, de <parasutare>. Nu este un model sustenabil. Cluburile cheltuie bani pe care nu-i au, risipind veniturile pe sezonul urmator ori sume ce-ar urma sa le fie virate in 2 ani, spunandu-si <aaa, dar vom avea rezultate si implicit mai multe resurse cu care sa acoperim platile>”. Evident, daca toate gruparile si-ar baza activitatea pe calapodul fair-play expus de Cortese in interviul acordat celor de la suplimentul <The Game> al cotidianului de luni <The Times>, altele ar fi si datele fotbalului in general.

Dar cum realitatea e subjugata de succesul cu orice pret peste noapte, toate sperantele neutrilor sunt puse in izbanda unor cluburi gen Southampton. Pentru inceput, greu va fi de promovat din liga a treia. Nottingham Forest si Leeds United au constatat recent ca nu-i floare la ureche, mai descurcareata in aceasta privinta fiind Manchester City, care in 1998-’99, ca o prima ex-castigatoare de cupa europeana retrogradata in esalonul trei intern, a revenit la prima strigare.

Oricum, senzatia e ca Southampton a intrat pe maini bune, o noutate in port, schimbare de macaz remarcata de fanii umpland St. Mary’s ori jumatatea alocata pe Wembley. Acolo unde “Sfintii” cucereau unicul trofeu major, Cupa Angliei, in 1976, la un sezon dupa ce micuta adversara Carlisle trecuse meteoric atat prin elita cat si prin sferturile F.A. Cup.

De fapt, cea mai buna masura a decaderii lui Southampton il ofera tocmai Carlisle United, vecina sa de clasament la ora finalei. “Buturuga mica” se scalda in a patra editie la rand in liga a treia, dar dupa 9 petrecute cel mult in esalonul patru. Mai mult, pe cand vicecampioana din 1984 a Albionului isi asigura in ultima etapa mentinerea in Premier League, in ’99, gratie letonului Pahars si a vesnicului Matt “Marea Evadare” Le Tissier, Carlisle se afla in mult mai disperata postura de a supravietui in fotbalul profesionist al ligii a patra cu un gol cu capul al unui portar imprumutat de urgenta dupa perioada de transferari, Jimmy Glass, in al patrulea minut de prelungire al rundei finale…

Ambele n-aveau insa sa mai evite deznodamantul, in cazul “Sfintilor” in 2005, dupa 27 de ani in elita, cu Redknapp la timona. Dar poate Southampton a trebuit sa ajunga sa dispute finala acestei “Cupei vopsite” cu cel mai implicat club in ultimul act al competitiei – si care Carlisle avea sa-l castige la penaltyuri in ’97, la doi ani dupa ce devenea prima grupare rapusa prin “golul de aur”, de catre Birmingham – pentru a-si incepe cu adevarat resurectia.

In “era” Liebherr, Southampton pare a redeveni clubul cumparand chibzuit, gen un Rory Delap adus candva tocmai de la Carlisle,si  inca aruncand pana in careurile elitei de la margine, un Kevin Phillips egaland-o recent pe Arsenal in ultimele clipe si fiind un adevarat tartore pentru Sfinti” la reintalniri ori chiar un nordic june Alan Shearer ce lua piuitul Premier League de pe vechiul The Dell.

Vopsea Johnstone pentru „Sfintii” lui Cortese

Martie 28, 2010

Wembley Stadium a gazduit duminica a doua finala stagionala, dupa cea dintre United si Villa, in care „Diavolii rosii” au cucerit Cupa Ligii. Pai cum, s-a jucat deja finala Cupei Angliei!? Nicidecum.

Dar Johnstone’s Paint Trophy, Cupa Ligii rezervata exclusiv cluburilor din ligile a treia si a patra, si-a derulat ultimul act, intre vecinele de clasament Southampton FC si Carlisle United, plasate pe locurile zece respectiv 11, despartite de 5 puncte, in Coca Cola League One.

Paradoxal, micuta Carlisle, sosita din nordul Angliei, din comitatul Cumbria, in calitate de castigatoare a zonei nordice a competitiei, 6-5 la penaltyuri in returul cu Leeds United, a adunat astfel cele mai multe prezente peste ani in finala „Cupei vopsite”, cum este alintata (sau luata usor peste picior) competitia sponsorizata in ultimele trei editii de firma de vopsele Johnstone. Insotiti de 20.000 suporteri, „The Blues”, aliniind inclusiv un semifinalist de Champions League, si anume irlandezul Ian Harte, fost candva la Leeds, au descins pentru a cincea oara pe Wembley in ultimul act al competitiei Football League Trophy, pornite la drum in 1983.

In contrast izbitor, Southampton este la prima sa finala in aceasta competitie, pentru simplul motiv ca abia anul trecut, dupa o jumatate de secol, a retrogradat pentru prima oara in liga a treia. Deci n-a avut pana acum ocazia sa se alinieze la start. Insa „Sfintii„, calificati din oficiu in primul tur iar apoi profitand de avantajul terenului propriu, contra lui Torquay, Charlton Athletic si Norwich, au dispus in finala in dubla mansa a zonei sudice de MK Dons, 1-0 in deplasare si 3-1 pe St. Mary’s, retur urmarit de aproape 30.000 fani, ajungand astfel pe Wembley.

Unde duminica si-au onorat cartea de vizita, de fosti castigatori in vechiul Templu, in finala Cupei Angliei din 1976, contra lui Manchester United, impunandu-se acum cu un scor ce copiaza cele mai categorice victorii in finala Johnstone’s Paint Trophy, obtinute de Bolton in 1989 si Blackpool in 2002.

A fost 4-1 pentru „Sfinti”, care au condus cu 2-0 la pauza, prin golurile golgeterului Rickie Lambert si Adam Lallana, la reluare punctand Papa Waigo si Michail Antonio iar in final si Gary Madine, pentru Carlisle. Nu mai putin decat circa 44.000 fani ai lui Southampton au fost prezenti pe Wembley si au avut motive de mare bucurie, poate prima dupa ani in care ros-alb-negrii au tot decazut, de la retrogradarea in 2005 din Premier League, dupa 27 ani in elita.

In 2003, Southampton pierdea finala Cupei Angliei, 0-1 cu Arsenal la Cardiff, intr-o aceeasi primavara in care incheia a opta in Premier League, anul continuand pentru baietii lui Strachan cu un parcurs in Cupa UEFA, ce s-a izbit de Steaua. Dar de-atunci tot pe panta in jos, dezastrul financiar de la club fiind pedepsit de Football League, care a penalizat-o cu 10 puncte spre finele editiei trecute, suficiente pentru retrogradarea si din liga a doua, si cu alte 10 la startul actualei campanii, handicap ce a impiedicat-o sa se mai afle la ora actuala in cursa pentru barajul play-off de promovare al locurilor 3-6. Cu cele 10 puncte in cont, „Sfintii” ar fi fost intr-adevar la un singur punct in urma ocupantei locului sase. Dar asa, se afla doar deasupra lui… Carlisle United.

Oricum, semne bune pentru Southampton, care vara trecuta a fost preluata de industriasul Markus Liebherr, fiul intemeietorului renumitei companii cu acelasi nume, si care pe langa fonduri de investitii in achizitii de jucatori, cum ar fi mai ales prolificul golgeter Rickie Lambert, adus de la colega de esalon din Bristol pe suma de 1 milion lire, mare pentru liga a treia, a numit in presedintele executiv Cortese, un finantist elvetian, si managerul Pardew, fost in Premier League si cu West Ham, doi profesionisti capabili sa ii readuca pe „Sfinti” macar in liga a doua.

Pana atunci insa, insotiti de 44.000 suporteri, „Sfintii” si-au trecut in palmares aceasta „Cupa vopsita”. Par departe zilele cand Southampton devenea vicecampioana a Angliei, in 1984, insa fanii pot privi cu optimism spre noul sezon. Clubul nu mai pare a ceda jucatori pentru a-si acoperi datoriile, cum s-a intamplat pe banda rulanta in ultimul deceniu, ultimul nume sonor plecat de la St. Mary’s fiind Walcott, ci a aratat prin aducerea lui Lambert, care a confirmat deja cu peste 30 de goluri in stagiune, ca revine la zilele cand un june Alan Shearer isi facea debutul furtunos in elita tocmai la vechiul The Dell.

* Uneori un 6-1 in deplasare urmat de un 8-0 par a fi insuficiente! Este cazul lui Luton Town, dezlantuita in ultimele doua etape ale ligii a cincea, Blue Square Premier, pe terenul lui Ebsfleet si apoi acasa, cu Hayes & Yeading. Insa „Palarierii” sunt la cinci puncte in urma liderei Stevenage Borough, o vecina din zona care are si un joc mai putin disputat plus avantajul terenului propriu in derbyul din sambata de Pasti. E asadar de asteptat ca ex-prim-divizionara Luton sa se multumeasca la finele editiei de campionat, pe 24 aprilie, cu un loc in barajul play-off de promovare, rezervat clasatelor pe pozitiile 2-5. Intre care s-ar putea regasi Oxford United, acum la egalitate de puncte cu Luton, si Rushden & Diamonds, pe al carei teren „Palarierii” urmeaza sa ajunga cat de curand…

Acolo se anunta un duel intre recente invingatoare cu 8-0, Rushden si „Diamantele” in dauna lui Gateshead iar Luton sambata, impotriva lui Hayes & Yeading. Cand a fost 7-0 deja in minutul 35, inclusiv cu o „dubla” a veteranului Kevin Gallen, un nume candva cu rezonanta in Premier League.

Remember Gallen? Semna la implinirea varstei de 17 ani cu QPR, club vest-londonez din aria in care vazuse lumina zilei, si debuta pentru alb-albastri, la nici 19 ani, in prima etapa a editiei 1994-1995, tocmai pe Old Trafford. Au fost insa doar doua sezoane in elita pentru abilul marcator, odata parteneriatul ofensiv cu Les Ferdinand destramat, prin plecarea ciocolatiului la St. James’ Park, si sansele lui Rangers de salvare naruindu-se. In filmulet, crampeie din remarcabila cariera a celui devenit al saselea marcator all-time pentru clubul de la Loftus Road…

Si imediat retrogradat in liga a doua, Gallen s-a accidentat grav la genunchi, in etapa a treia, dupa un start cu 3 goluri marcate, ghinion ce i-a intunecat oarecum cei 15 ani, cu un singur sezon si ceva de ratacire prin nord, petrecuti la QPR, pana in 2007. Gallen se regaseste de un an si jumatate in trupa „Palarierilor” de la Luton, cu care a retrogradat din Football League in Conference si datorita unei irecuperabile penalizari de 30 puncte, sperand intr-o revenire in ligile profesioniste inca din aceasta primavara. Ca la Kenilworth Road se mananca fotbal pe paine sta marturie si asistenta de sambata, 6.761 spectatori venind sa-i incurajeze pe „portocaliii” cu Kevin reactivat de Richard Money in atac, la cei 34 ani ai sai, dupa aparitii si ca mijlocas…

Madchester sau Cum au crescut altii

Ianuarie 2, 2010

Miercuri 6 ianuarie va fi sarbatoare in Manchester. Pe City of Manchester Stadium, arena a municipalitatii ridicata intru gazduirea Commonwealth Games, rivalele City si United vor juca in prima mansa pentru un loc in finala Cupei Ligii. In returul din 20, pe Old Trafford, ca de obicei, la megafoane vor rasuna acorduri din The Stone Roses, formatie locala „cap de afis” mondial si al carei solist Ian Brown ne poarta pe strazile Manchesterului cu imnul Stellify, postat spre finele acestui articol… 

Asadar voi incepe anul 2010 asa cum ne-am despartit de 2009, cu muzica Made In Madchester, intr-o paralela football – music a la Manchester. A fost un adevarat curent muzical ce a stat in anii ’80 la baza remodelarii identitatii unei urbe in cautari in perioada post-industriala. Au fost formatii, inca in activitate, si destule slagare ce au definit cultura insulara a acelor ani si a ceea ce avea sa urmeze. Destui dintre spectatorii prezenti in acest ianuarie la disputele de pe City of Manchester Stadium si Old Trafford, din semifinalele Carling Cup, au crescut si pe liniile sonore postate in continuare, asteptand pe-atunci si la o redesteptare fotbalistica a orasului.

Muzica unor grupuri din Manchester a revigorat scena britanica dar a dat parca un impuls si fotbalului local, marea United reusind in 1993 recucerirea titlului, dupa peste doua decenii, un prim pas al dominatiei sale in Albion. In anii ’80, titlurile n-au luat calea Manchesterului, ci doar Cupa Angliei, cucerita de United in 1983, contra lui Brighton & Hove Albion, la cateva luni dupa ce „Diavolii rosii” cedasera lui Liverpool in prelungirile finalei Cupei Ligii, respectiv in ’85, in dauna lui Everton. Atat.

Pentru City, semifinala de miercuri si din 20 ianuarie va reprezenta o prima aparitie in penultimul act al unei competitii knock-out, oricare ar fi ea, din 1981 incoace. Dupa aproape 30 de ani! Atunci, „albastrii” ajungeau in finala Cupei Angliei, FA Cup, pe care o pierdeau in rejucare, 2-3 cu Spurs, dupa 1-1 in jocul initial. Iar Cupa Ligii reprezinta ultimul trofeu castigat de clubul mutat de pe Maine Road, din Moss Side, cu un 2-1 contra lui Newcastle, in februarie ’76. Au trecut 34 de ani…

In 1976 se lansa in Manchester si legendara Joy Division, cu solistul vocal Ian Curtis, niste pionieri prin stilul post-punk al curentului Madchester. Din ’80, in urma disparitiei lui Curtis, ceilalti trei, in frunte cu Bernard Sumner, si el un „mancunian”, nascut in Salford, au continuat sub numele New Order, trecand spre electro, alternative, house si new-wave.

In continuare, fiind inca in inertia Sarbatorilor si abia recuplandu-ne la „fotbalul la el acasa”, cateva clipuri cu grupuri celebre din Manchester…  New Order, James, Morrissey, Ian Brown (continuator solo al The Stone Roses) si Inspiral Carpets. N-am inclus in selectie Oasis, trupa fratilor Gallagher, de altfel mari fani Manchester City, rasarita drept o continuatoare in anii ’90 a pionierilor din anii ’70/’80.

Putina muzica in preambulul fotbalului nu strica. Mai ales ca multi suporteri, inainte de a lua drumul arenelor, in masini ori chiar si ajunsi pe Old Trafford, unde The Stone Roses se revarsa cu consecventa din toate difuzoarele inaintea jocurilor, sunt purtati pe asemenea linii melodice din alte vremuri.

Dupa New Order, cu Crystal, trec la James, cu Getting away with it (all messed up)…

Si de la Morrissey, nascut si el in Trafford, fost in The Smiths, cu Something is squeezing my skull, la Ian Brown, cu Stellify

Si inchei cu Inspiral Carpets, alti pionieri pentru care si-a facut ucenicia in jurul scenei unul dintre Gallaghers, cu Two worlds collide

Revolutia in surdina de la Villa Park

Decembrie 16, 2009

Nu-i de mirare ca la instalarea sa s-a referit la Cupa Campionilor Europeni. „A incerca sa readucem clubul la nivelul gloriei de altadata pare a fi o tinta foarte indepartata – dar de ce sa nu incercam? Au trecut aproape 25 de ani de la castigarea Cupei Campionilor Europeni dar acela e doar un vis„, spunea Martin O’Neill in august 2006, la prima sa conferinta de presa ca manager al lui Aston Villa.

Nord-irlandezul stia foarte bine de triumful din 1982 al visiniu-albastrilor pentru ca la randul sau tocmai cucerise respectivul trofeu, in doua randuri, cu Nottingham Forest, in 1979 si 1980. De fapt, dintre antrenorii din Premier League, doar Carlo Ancelotti, sosit in vara la Chelsea, a mai castigat ca jucator cel mai pretios trofeu al cupelor europene, si tot in editii consecutive, la zece ani dupa O’Neill. In 1989 si ’90.

Anii au trecut insa ex-mijlocasului Irlandei de Nord nu i-a scazut pofta de a se intoarce in competitia numarul unu, fie ea sub un alt nume. La a carei usa a batut deja in sezonul trecut, fara a se deschide. Dupa 25 de etape, Villa se afla pe locul 3, devansandu-le pe Chelsea si Arsenal si sperand indreptatit la penetrarea „careului de asi”.

Moment in care Chelsea a descins insa la Villa Park, Anelka sugerand cu un unic gol ca gazdele mai trebuie sa astepte. Era pe 21 februarie iar in 22 martie, in plina pierdere de viteza a elevilor lui O’Neill, cu 4 remize intr-o serie de noua jocuri de campionat fara victorie, Gerrard ii admonesta si el cu un hat-trick, intr-un 5-0 in contul lui Liverpool, pentru temeritatea de a le fi amenintat pozitia. Iar cand s-a trezit, in mai, cu cate un 1-0 subtire cu Hull si Newcastle, Villa n-a mai reusit decat sa-si mentina pozitia a sasea, ca si cu un an inainte, si tot in urma lui Everton, ce-i drept cu 62 de puncte, doua mai multe decat in 2008.

Pe locul trei in februarie, pe 3 si acum. Aston Villa a castigat in intermediara al treilea joc consecutiv la zero in Premier League, luandu-i din nou fata Arsenalului, fie si pentru o zi, ca si dupa victoria de pe Old Trafford, din weekend. Asadar Villa e acolo sus, in carti.

La Sunderland, succesul l-au adus Emile Heskey si James Milner, doi englezi intr-o formula cu 7 fotbalisti autohtoni, spre deliciul unuia ca Fabio Capello. O’Neill i-a aliniat pe Friedel (american) – Luke Young, Dunne (irlandez), Cuellar (spaniol), Warnock – Downing, Petrov (bulgar), Milner, Ashley Young – Agbonlahor (90, Sidwell), Heskey. Mai rar in Premier League ca majoritatea jucatorilor ofensivi sa fie englezi dar iata ca O’Neill, vorba sa, macar incearca…

Cu trei zile inainte, utilizand aceiasi titulari si inlocuindu-i dupa pauza, in ordine, pe Warnock, Heskey si Downing cu Wayne Collins, Carew respectiv Reo-Coker, O’Neill curmase si o serie neagra a clubului din Birmingham pe Old Trafford si in general in fata lui Manchester United, Agbonlahor amutind „Diavolii rosii”. Iar cu inca o sambata inainte Dunne, Milner si Carew, din penalty, o trimiteau sec la plimbare pe Hull City.

De la 0-1 cu Chelsea si un umilitor 5-0 pe Anfield in returul sezonului trecut, la un neverosimil 3-1 la intoarcerea in Liverpool, urmat de 2-1 cu Chelsea si acest 1-0 la Manchester, in acest campionat. Numai sa-i tina naravul din acest decembrie imaculat, dupa ce si in noiembrie, inceput cu un esec abia in prelungiri la West Ham, elevii lui O’Neill au continuat cu un 5-1 si doua remize.

Vorba aceea, pfui sa nu-i deochi, pentru ca Villa e patita. Scurtcircuitul de la inceputul primaverii a fost o copie fidela a caderii de potential din primul sezon al nord-irlandezului la Villa Park, 2006-2007, cand dupa un debut fulminant, cu 9 jocuri fara infrangere, curmat in 28 octombrie de Liverpool, cu un 3-1 in care reducea din handicap Agbonlahor, Petrov si compania au mai strans doar doua victorii in urmatoarele 19 partide de campionat, pana la inceputul lui aprilie.

Chiar si asa, O’Neill n-a dezamagit in sezonul de debut in Birmingham, acumuland cu opt puncte in plus fata de predecesorul sau David O’Leary, semn al progresului de la un an la altul, odata cu predarea stafetei de catre octogenarul Doug Ellis americanului Randy Lerner. Iar din 2008 Villa a cutezat sa cate mai sus, pe sase, un loc de Cupa Intertoto, ba chiar cu 71 goluri la activ, a treia ca productivitate in liga si cea mai eficace din anul cuceririi titlului, in 1981.

O’Neill e cumpatat, Villa pare chiar usor demodata, cu toti tinerii englezi si fara magnetismul generat de strainii altor cluburi, capitanul Petrov neputand fi trecut intre stelele jocului, dar o minirevolutie in desfasurare pare a lua elita prin surprindere. Everton nu mai e acolo, pe inaltimi, sa-i ia fata pe locul 5, cum s-a sfarsit in ultimele doua sezoane, iar elevii lui O’Neill ar avea poate o si mai mare ambitie sa incheie in fata fostului lor capitan, un localnic, Gareth Barry, inchizator ce a dezertat la Manchester City dupa ce rezistase cu o vara inainte avansurilor lui Benitez, care nu s-a sfiit sa catalogheze optiunea internationalului drept una de natura financiara.

Desigur, Villa transpira pe mult mai putini bani, insa foamea de performanta e mare. In fond Heskey si chiar Agbonlahor spera sa prinda lotul pentru Africa de Sud si nici Downing, revenit dupa o severa accidentare, Ashley Young si mai ales admirabilul jolly-joker James Milner nu si-au pierdut sperantele unui apel de la Don Fabio. Dar ce-ati spune de Stephen Warnock, fundasul stanga de care s-a dispensat Benitez, si care isi recladeste pas cu pas ascensiunea, fiti siguri, si sub privirea periferica a italianului!?

Iar O’Neill si Aston Villa stiu ca ar avea o paine de mancat si in Cupa Ligii, la prima vedere o povara in paralel cu telul prinderii unui loc in Champions League, dar de fapt o rara oportunitate de a reveni pe Wembley, intr-o potentiala finala cu Manchester United, chitita prin personalitatea lui Sir Alex Ferguson de a merge pana la capat pe mana „manjilor’ din lot. Semifinala din ianuarie, cu Blackburn Rovers, e absolut abordabila, iar finele lui februarie e rezervat „Drumului spre Wembley”, ce aducea in ’96 ultima cupa din fascinanta sala de trofee din Villa Park. Ar fi niste primi pasi pentru Villa pe calea spre locurile insorite de altadata.

O’Neill a invatat ceva si din lectia ultimelor doua aparitii in Cupa UEFA respectiv UEFA Europa League, si anume ca daca tot te-ai calificat merita sa arunci in focuri mai mult decat manjii, tentative timide si cu gandul la Premier League care i-au deschis insa apetitul si i-au readus aminte de vorbele sale la instalare. Atunci se referea la competitia numarul unu.

In a carei urna s-a aflat ultima oara in 1982/’83, ca si detinatoare la zi a trofeului, trecand in optimi de finala de Dinamo Bucuresti, 2-0 si 4-2, inainte de a fi eliminata. In 2011 se vor implini 30 de ani de la cucerirea ultimului titlu national si chit ca un asemenea obiectiv pare – vorba lui O’Neill – un pod prea indepartat, un cap de punte in UEFA Champions League poate fi consolidat si de pe locul 4.

Poti tu Villa sa nu te pierzi iarasi cu firea si sa indraznesti sa ramai in careu? La cuvant Emile Heskey si alti trimisi la plimbare ca el.

Chelsea si Man U isi trec in cont primul 1

Decembrie 13, 2009

N-au adus primele sapte etape, ce a pravalit runda a 16-a in Premier League. Sase remize, dintre care una semnificativa, lidera Chelsea cedand primele puncte la Stamford Bridge in acest sezon.

„Albastrii” lui Ancelotti nu mai sunt imaculati pe coloana meciurilor egale, alti albastri, Everton, avand taria sa revina de doua ori in capitala, la 3-3, dupa ce in runda precedenta se salvasera in fata altei londoneze, Spurs, de la 0-2. Daca elevii lui Moyes au convins in aceste zile ca au „fibra” si deci n-au fata de retrogradare, in schimb acest nou derapaj al lui Terry & Co dovedeste ca lupta in frunte e departe de a fi transata.

In noiembrie, dupa lovitura libera executata de Lampard, deviata cu capul de capitanul Terry si oarecum stearsa de Drogba, suficient pentru un 1-0 contra lui Manchester United, s-a vorbit deja de greutatea la cantar a unui asemenea rezultat, in cursa dupa onoruri. Mai apoi, cand Chelsea a zdrobit-o pe Arsenal chiar pe Emirates Stadium, 3-0 in urma caruia Wenger a fost luat peste picior pentru „obrazul” de a se mai lega de un gol invalidat „tunarilor” sai la scorul de 2-0 pentru oaspeti, si mai multi au opinat ca balanta cantarului s-a dat peste cap in favoarea celor „de la pod”.

Surprinzator, pana si Ancelotti, trecut prin multe intr-o cariera stralucita de jucator, prelungita in antrenorat, s-a aratat entuziasmat de proportiile succesului cu care si-ar fi eliminat un adversar direct, pastrand avansul de 5 lungimi de barca in fata campioanei din Manchester. „Titlul e al nostru„, o explozie de optimism in doar primul sau tur de campionat in fotbalul englez.

Ei bine, etapa de sambata, cu ale sale sase remize, fata de numai patru in intregul primelor 7 runde, a demonstrat cat de incurcate sunt caile fotbalului. Daca lidera s-a deconectat prematur si si-a pierdut implicit precisa focalizare, va fi dezvaluit intr-adevar de aceste dificile etape din decembrie, venind in cascada, cate doua inainte si dupa Craciun. Cert este insa ca „albastrii” italianului au evoluat in spiritul sarbatorilor, cu o darnicie periculoasa, incasand 3 goluri la Blackburn si fiind eliminati din Cupa Ligii, apoi cedand de la 1-0 la Manchester City si vazandu-se egalati la doi si in UEFA Champions League, de neinvitata din Nicosia, 2-2 pe Stamford Bridge.

Deodata, acele crapaturi vizibile in derbyul cu Manchester United, neexploatate insa de campioana, s-au cascat vizibil, cu 10 goluri primite in ultimele 4 jocuri si o unica intrebare: are Chelsea „fata” de noua campioana?

Comparativ, pe acelasi interval al editiei trecute, Manchester United enerva de-a dreptul prin consistenta cu care tinea cu dintii de zeroul la goluri primite. „Diavolii rosii” n-au fost perturbati nici de deplasarea in Japonia, de unde se intorceau cu trofeul mondial al cluburilor, neprimind gol in campionat din 8 noiembrie, cand Nasri semna cu o dubla un 2-1 pe Emirates Stadium, pana in indepartatul 21 februarie, cand Santa Cruz egala pentru Blackburn pe Old Trafford.

Intre aceste limite, secventa „Diavolilor rosii” a fost dezarmanta. 5-0, 0-0 in deplasare, 1-0 afara, 1-0, 0-0 in deplasare, iar 1-0 afara, 1-0, 3-0 chiar cu Chelsea, 1-0, iar 1-0 afara, 5-0, 1-0 si obsedantul pentru altii 1-0 in deplasare. A fost probabil siragul care a apropiat titlul de Old Trafford, United incepand anul 2009 in Premier League cu demolarea contracandidatei londoneze.

Anul trecut pe vremea aceasta, in miez de decembrie, United pleca in Japonia. Acum, campioana a devenit a treia trupa din „careul de asi” rapusa in acest tur de campionat de Aston Villa, trupa din Birmingham care a adaugat cu un 1-0 semnat Agbonlahor, pe Old Trafford, succeselor cu 3-1 pe Anfield Road, in august, si cu 2-1 contra lui Chelsea, cand a intors rezultatul pe Villa Park. In a doua zi de Craciun, pe 27 decembrie, la pranz, Emirates Stadium va tremura la vizita visiniu-albastrilor antrenati de Martin O’Neill.

Daca Everton a ratat startul sezonului, supta de tevatura cu plecarea fundasului Lescott la Manchester City, iar Tottenham dovedeste cu al treilea esec la White Hart Lane ca nu are cadenta unei pretendente absolute la patrunderea in „careu”, in schimb Aston Villa a cules 9 puncte din tot atatea posibile, incluzand doua deplasari, primelor trei clasate in 2009.

A fost primul esec in acest campionat pe Old Trafford pentru „Diavolii” campioni, cu atat mai semnificativ cu cat a traznit dupa trei succese la scor, 3-0 cu Everton, 4-1 la Portsmouth si 4-0 la West Ham, descatusare survenita in urma frustrantului esec din derbyul de la Stamford Bridge. Iar comparativ cu sus amintita secventa de 13 meciuri de campionat fara gol primit, vreme de aproape 3 luni si jumatate, anul trecut pe vremea asta, infrangerea cu 1-0 cu Villa e cu atat mai socanta.

Van der Sar, ingerul pazitor grebland atunci recorduri, e inlocuit de rezervele sale, cum e cazul si cu „stanca” Rio Ferdinand, iar Ronaldo isi arata muschii in Spania si Tevez marcheaza pentru concitadina City. Sa aiba oare de-a face aceste modificari de personal cu puseurile neconvingatoare ale campioanei? Cert e ca United a aratat slabiciuni si in grupa UEFA Champions League, revenind de la 0-1 pe Old Trafford cu Wolfsburg, apoi incasand trei de la CSKA Moscova si fiind chiar invinsa, cu un unic gol marcat de Besiktas cam la mijlocul primei reprize, aidoma lui Agbonlahor, la care n-a mai avut replica.

Nici United nu mai are asadar siguranta defensiva si dezinvoltura din sezonul trecut. Iar esecurile la rand, fara sa marcheze, 2-0 la Liverpool si 1-0 la Chelsea, reamintesc pe undeva ca succesul din august, 2-1 cu Arsenal, a fost tras de par si impins disperare.

Deci? Unde sunt concluziile extrase deja in graba, la pragul intre noiembrie si decembrie, de analisti londonezi pripindu-se sa dea prea multa greutate unor rezultate echivaland nici mai mult nici mai putin cu doar 3 puncte in clasament, trei dintr-un total necesar foarte mare!?

O ordine de drept pare a fi inca nezdruncinata. Chelsea si United trag la titlu, pe cand duelul Liverpool – Arsenal poate oferi doar o minora reducere a handicapului fata de fruntase. Adversarele de azi de pe Anfield par insa a fi mai ingrijorate de cresterea urmaritoarelor in oglinda retrovizoare, cu Villa dezvaluind o tarie nebanuita de a da de pamant cu primele clasate si cu Tottenham si Manchester City reconfirmand statutul recent de cluburi de „top 6”, fortand usa.

Etapa cu multe remize a oferit un verdict clar: lupta la varf se ascute, fie pentru sefie, fie pentru locul trei, iar disputa e mai deschisa ca niciodata. Decembrie, nu doar luna cadourilor, ci si a surprizelor. Iar la multitudinea de meciuri din program, permutarile in ierarhie pot deveni ametitoare, totusi tinand cont de remarca inteleptului Martin O’Neill, dupa Villa – Chelsea 2-1: „Daca va fi vreun club capabil sa-i devanseze pe <albastri>, poate fi convins ca pune mana pe titlu”.

Nediplomaticul Wenger isi risipeste aura profesorala

Decembrie 3, 2009

Din nou despre rolul mainii in fotbal… In continuare, nu doar despre ignorarea unei strangeri de mana, ci despre pasiunile si strategiile generate de sferturile de finala ale Cupei Ligii Angliei. 

Cu fiecare zi scursa de la 21 mai 2005 incoace, cand Arsenal cucerea la Cardiff ultimul ei trofeu din palmares, si cu fiecare eliminare in plus suferita de „Tunari” din competitiile knock-out interne sau internationale, semnul de intrebare in privinta capabilitatii lui Arsene Wenger de a mai castiga medalii prin politica sa de slefuire si rodare a tinerelor talente se tot ingroasa.

Dintre extrem de norocosii invingatori de-acum peste 4 ani si jumatate ai „Diavolilor rosii”, doar Fabregas, actualul capitan, si inlocuitorul sau de-atunci, in minutul 86, Van Persie, mai figureaza in schema lui Wenger. Viata e un drum in permanenta constructie si alsacul e in plin proces de recladire a echipei, in jurul ancorei catalane. Nimic rau in abordarea sa.

Insa cum fotbalul, disciplina de performanta sportiva profesionista,  a devenit tot mai mult o industrie sub taisul succesului peste noapte, reculul lui Arsenal la capitolul trofee s-ar putea sa-i joace in cele din urma festa lui Wenger.

Miercuri seara, pe Eastlands din Manchester, gazda City i-a eliminat cu 3-0 pe „Tunari” din sferturile de finala ale Cupei Ligii. Pentru un club de succes ca Arsenal, un esec cu 3-0 intr-o competitie cat de neinsemnata, venit la 3 zile dupa o infrangere identica, isi poate gasi acoperirea in circumstante atenuante doar pana la o anumita limita.

Scuzele lui Wenger sunt legate de competitia in sine, Carling Cup, pe care francezul n-ar da o zecime din pretul unei semifinale de Champions League. Iar aceasta comparatie constituie de fapt intreaga temelie a continuitatii sale in postul de manager al clubului nord-londonez. Wenger a pus accent si a fost implicit salvat de calificarea an de an in competitia suprema a fotbalului continental, clasarea intre primele trei sau mai nou patru din Premier League cantarind mai greu in estimarile analistilor si ale conducatorilor sai decat pana si doua Carling Cup la rand. Banul greu vine din prezenta pe cea mai aureolata scena europeana, cu tot ceea ce implica prezenta la masa bogatilor, si calculele financiare primeaza.

Regulamentul de accedere in Liga Campionilor e de fapt supapa salvatoare a francezului, portita sa de scapare, ce fac uitate tocmai aceste tot mai multe si suparatoare eliminari. Un loc trei ori patru, mai pretios decat un trofeu inaltat pe Wembley…

Doua ar fi aspectele care ridica insa semne de intrebare in privinta atitudinii lui Wenger fata de competitia verisoara mai mica a FA Cup, Cupa Angliei. Daca francezul e intr-adevar interesat doar de rodarea tinerilor din lot, odihnindu-si implicit titularii, atunci de ce nu a acceptat ca atare o de altfel anticipabila eliminare dintr-o competitie pe care nu ar pune mare pret?

La finele jocului de la Manchester, Arsene Wenger n-a mai asteptat sa dea mana cu invingatorul Mark Hughes, ci a luat-o la pas spre vestiare. Galezul, provocat de atitudinea omologului sau, a facut cu mana in directia tunelului, la adresa unui francez indepartandu-se, intr-un gest ironic, banuind ca va fi surprins de camerele de filmat. Iar ca o continuare, intorcandu-se spre teren, a facut un alt gest din mana, peste umar, aratand cu degetul spre invinsul de-acum deja la capatul tunelului, intr-un semn de „Uitati-va la el”…

A fost Hughes indreptatit la o strangere de mana? Absolut.

Chiar si un simplu gest de curtoazie, o intelegere mutuala, strangerea de mana de la sfarsitul meciurilor e parte a traditiei locului. Acest salut n-are valoare, fiind mai degraba o conventie, un ritual, pe care unii l-ar putea considera ciudat ori ipocrit. Refuzandu-l insa, Wenger a intors nitel spatele unui spirit al jocului insular in care e admirat de peste un deceniu incoace pentru tenacitatea cu care tot reconstruieste formule de echipa. In Anglia multi pun pret pe obiceiuri inradacinate, pe simbolism, fie el cat de lipsit de sens. 

Ce l-ar fi costat pe Wenger o simpla strangere de mana? Sa fi ajuns atat de incrancenat in dogmatismul sau de a refuza calificari pe altarul lansarii unor noi tinere talente incat, odata alt proiect esuand, sa se supere ca magarul pe sat? Sa-l rascoleasca la culme nonsalanta cu care, de pe-un an pe altul, cluburi procopsite cu bogatasi imprastie sute de milioane si trag la trofee pe care el nu le considera indeajuns de semnificative pentru a fi luate in serios? Sa fie doar un foarte rau pierzator si-atat? Ori sa aiba pur si simplu „un dinte profesional” impotriva mai tanarului sau coleg de la Manchester City, pe care-l percepe drept un cumparator de mercenari si nu un truditor in depistarea si slefuirea tinerilor?

Cu gestul sau nediplomatic, Wenger si-a ciuntit insa din aura moralizatoare cu care imprastie intelepciune in fiecare ungher al jocului din Albion si risca sa se inchida intr-un turn de fildes. Usor de anticipat, colegi de breasla si ziaristi i-au sarit „in cap”.

E greu de zis ce l-a oprit pe francez sa apeleze la un simplu gest de fair-play in arena sportiva si de buna credinta in arsenalul unui gentleman cum se pretinde. Sa fi fost aruncate oarece sageti otravite in prima repriza, la 0-0, cand Hughes a patruns in spatiul rezervat lui Wenger? Asa se pare, conform explicatiilor francezului, ulterioare frecusurilor moralizatoare inerent aparute. Hughes l-ar fi provocat, cu un limbaj „industrial”, cand s-a pravalit in dreptunghiul sau, dupa cum a declarat doua zile mai apoi Wenger, atitudine ce l-a determinat inca de pe-atunci sa nu-i stranga mana la final galezului.

Chiar si in atare conditii, i-as fi dat binete lui Hughes, macar de complezanta. Intoarce-i si celalalt obraz, ca asa-i crestinesc… Sau oi fi eu demodat.

In al doilea rand, de ce se incapataneaza francezul sa devalorizeze trofeul Cupei Ligii? Din moment ce competitia in sine ii serveste drept doar banda de incercare pentru alde Vela ori Wilshere, inseamna ca obtinerea trofeului n-are o mai mare importanta pentru alsac. Wenger desconsidera implicit Carling Cup, care, asa cum e, intr-adevar o competitie in care cluburile cu dare de mana arunca in focuri tinerii din lot, a ajuns totusi – iata! – la cea de-a 50-a sa editie. Abordata an de an de toate cluburile profesioniste din Albion…

Mai mult, dupa o „seceta” iscata de la succesul din 1992, pana si campioana impartindu-se pe tot atatea fronturi Manchester United a luat lucrurile mai in serios in Cupa Ligii, ajungand din trei in trei ani in finala, pierzand-o mai intai, in 2003, si castigandu-le pe celelalte doua. Cu specificarea ca Ferguson a apelat la cativa tineri si totusi a dispus de Spurs, in finala din februarie de pe Wembley.

La fel, Chelsea n-a strambat din nas la adresa Carling Cup, cucerind-o in 2005 si 2007, ultima oara tocmai in dauna Arsenalului, 2-1, pentru „Tunari” punctand Walcott in ceea ce se dovedeste a fi unica prezenta a lui Arsene Wenger in finala acestei competitii. O finala pierduta din 13 incercari ale francezului. Oricat de ingaduitori ar fi conducatorii clubului din N5, s-ar putea insa sa se regaseasca printre ei oameni care sa-si spuna  in barba ca e cam mult, cu un unic ultim act, si acela risipit, de la finala triumfatoare din ’93… Maine poimaine suntem, vorba aceea, in 2010.

De-atunci, Liverpool a castigat si ea de trei ori trofeul, ba chiar si rivala din nordul capitalei, Tottenham Hotspur, in doua randuri. Pana si Aston Villa, un alt club mai preocupat de strapungerea „careului de asi” decat de risipirea fortelor in alde Cupa Ligii, vrea acum sa reinvie anii de la mijlocul deceniului trecut, cand, cu Ron Atkinson la timona, cucerea de doua ori trofeul, ca sa nu mai spunem ca visiniii din Birmingham triumfau in editia sa inaugurala, in 1961. Si iata, Villa a gasit un culoar favorabil, inscriind de 4 ori la „lanterna rosie” Portsmouth, si numai prin marcatori englezi, asta daca e sa ne luam nu doar de criteriile de selectie juvenile ale francezului ci si de predilectia acestuia pentru a folosi fotbalisti straini.

Nimic nu mai este de irosit ori lepadat, pare a fi lozinca reconsiderata a celorlalti manageri. Pe cand Wenger o tine pe-a lui… Insa tocmai reusita altora de a triumfa chiar cu tineri il trimite in corzi pe francez, punandu-i metoda sub microscop. Unii s-ar putea intreba pe buna dreptate de ce nu incearca si Wenger strategia amalgamarii catorva titulari cu cei mai rasariti dintre potentialii lor inclocuitori, ce pare a da roade pentru Sir Alex Ferguson.

Astfel a castigat Manchester United trofeul in februarie si astfel a eliminat-o marti pe Spurs, invinsa sa in ultima finala pe Wembley. Mai cu un Brown, mai cu un De Laet ori Gibson. Insa Wenger se tine scai de alinierea unei echipe cat mai experimentale, fara pavaza unor capete limpezi ori piepturi barbatesti.

Pana si Ancelotti, in sfertul de finala disputat la Blackburn, desi a apelat la cativa jucatori de rezerva ori mai tineri, a trimis totusi in teren 10 jucatori care vor figura probabil la Cupa Mondiala. Si-atunci cum isi tot inchipuie Wenger, aruncand in lupta 11 juni in sferturi de finala ori semifinale disputate cu cluburi chitite sa-si faca loc in finala si punand la bataie tot ce au mai bun, ca ar putea obtine cu adevarat ceva din aceste dispute!?

Opinez ca exista o oarecare aroganta in abordarea lui Wenger, aliniind pe terenul celei mai bogate formatii din lume, venite cu orgoliul ranit dupa o incredibila serie de 7 remize si dorind sa-si justifice investitia printr-o calificare in care au pus umarul toti jucatorii cumparati cu zeci de milioane, nici mai mult nici mai putin decat niste fotbalisti in formare ca Eastmond, Ramsey, Wilshere ori Merida. Daca ar fi procedat ca Hughes, titularizand cativa jucatori de prim rang si apeland spre final la un tanar ca slovacul Weiss, care a si stabilit scorul final, poate alta ar fi fost evolutia scorului, cu vreun june printre marcatorii „Tunarilor”. Astfel insa… 

Doi, patru, patru, trei, patru. Nu e nici un numar de telefon, nici o formula de joc. Sunt locurile ocupate in campionat de Arsenal dupa castigarea titlului, in 2004. Pe-atunci, in mare duel cu Sir Alex Ferguson, „scanteile” luptei lor devenisera subiect de presa. „Tunarii” au pierdut insa teren, scotianul ramanand in frunte iar francezul alunecand pe tobogan, nu suficient de mult pentru a-si pierde si statutul de calificat in Champions League.

Cu cluburi oportuniste fortand prin preajma, Wenger pare a-si fi redirectionat disputa directa, adversar devenindu-i mai degraba Mark Hughes, pretendent cu echipa sa incropita peste noapte. Un nefericit loc 5 pentru Arsenal i-ar darama castelul de carti legat de importanta Champions League in dauna „minorei” Cupa Ligii. Wenger nu poate risca sa-si puna in pericol postura de a nu mai avea vreo scuza, iar esecurile recente cu 3-0 si accidentarea lui Van Persie sunt semnale de alarma ce l-au grabit sa se faca nevazut in tunel.

Absolut admirabila politica principiala a lui Wenger, luptand cu un buget chivernisit impotriva unor cluburi aruncand cu mai multi bani pe jucatori. Gestul sau trufas de a nu da mana cu invingatorul, dovedind implicit ca pe undeva nu prea stie sa piarda, ii stirbeste insa tocmai aura sa de cavaler al tinutei morale si a promovarii tinerilor fotbalisti. Gest care vine la o zi dupa ce un anume Darron Gibson promovat de Ferguson semna cu o „dubla” calificarea campioanei si a detinatoarei la zi a Cupei Ligii in semifinale… Wenger ar putea fi suspectat de invidie profesionala.

CARLING CUP (sferturi de finala; 01/02 Decembrie 2009): MANCHESTER UNITED – Tottenham 2-0 (2-0): Gibson – 2; Portsmouth – ASTON VILLA 2-4 (1-2): Petrov – autogol, Kanu – Heskey, Milner, Downing, Ashley Young; MANCHESTER CITY – Arsenal 3-0 (0-0): Tevez, Wright-Phillips, Weiss; BLACKBURN ROVERS – Chelsea 3-3 d.p. (1-0; 2-2): Kalinic, Emerton, McCarthy – penalty – Drogba, Kalou, Ferreira (Rovers a castigat cu 4-3 la lovituri de departajare).

Formatiile subliniate s-au calificat in semifinalele in dubla mansa din 5/6 si 19/20 ianuarie 2010, Blackburn Rovers – Aston Villa si Manchester City – Manchester United.

Ancelotti se va teme de gripa cand o zbura porcul, Big Sam!

Noiembrie 3, 2009

Imperiul dadea norodului paine si circ. Istoria se repeta ciclic. In mileniul trei, manipulatorii dau miliardelor paine si circ. High Definition Plasma TV si fotbal. Un cal troian.

Si inclusiv fotbalul e un vehicul prin care-si urmeaza telurile. Politica fortarii puhoiului de actiuni si legi greu digerabile si antisociale prin inocularea fricii. A baga panica in populatie in privinta gripei porcine poate avea un impact psihologic semnificativ cand stiri despre raspandirea bolii vin din iarba terenurilor de fotbal „marca” Premier League, ultramediatizata. 

Iar cate-un „specialist” le face involuntar jocul, dandu-si hilar cu parerea. Cativa fotbalisti de la Blackburn Rovers au fost loviti de viroza iar antrenorul lor, „Big” Sam Allardyce, argumentand ca jucatorii sai ar fi putut transmite microbii virali scuipand in timpul jocului cu Chelsea Londra, a opinat ca „albastrii” ar trebui consultati. De fapt, Allardyce chiar s-a aratat sigur ca scuipaturile in teren ale elevilor sai au fost contagioase pentru cei din Londra.

Carlo Ancelotti, de bun simt si firesc, si-a amintit cu umor de reteta babeasca a bunicii sale. Si de va fi nevoie, o va pune in aplicare la Stamford Bridge.  Calmo.

Gripa porcina a fost fabricata in laboratoarele industriei farmaceutice, pentru fortarea pe pielea populatiei a vaccinurilor, eventual cu ceva nanomicrocipuri inserate in varful siringii. Una dintre armele de control si slabire a rezistentei populatiei, in vederea depopularii fortate. Manipulatorii fabrica o criza si tot ei ofera solutia la efectele rezultate. Gripa si vaccinurile intra la acelasi capitol de manipulare cu asa zisa incalzire globala generata de actiunile omului, care e de fapt o racire in toata regula, pentru inrobirea umanitatii cu alte taxe si impozite, ori cu armele unora de distrugere in masa si atacuri de fapt regizate, nod in papura pentru invazii ilegitime.

Dar se mai afla cate unul in treaba. Vorba unui editorialist londonez, la cat de imprecis suteaza la poarta jucatorii lui Blackburn Rovers, nu-i nici un pericol sa-i fi periclitat cu scuipaturile lor pe cei de la Chelsea. Si chiar, a fost 5-0 pentru londoneza, care se reintalneste intr-o luna cu Rovers, in sferturile Cupei Ligii. Ii va dota oare antrenorul pe Samba&Co cu 11 batiste si masti respiratorii, de grija bunastarii baietilor lui Ancelotti? Mai stii…

Finala in sferturi. Cine va bea oare Carling?

Octombrie 31, 2009

Manchester United si Tottenham Hotspur au fost puse fata in fata in sferturile de finala ale Cupei Ligii, ruda saraca a F.A. Cup. Pe Old Trafford, la fine de noiembrie, va avea loc o reeditare a finalei din februarie de pe Wembley, cand trupa incropita a lui Sir Alex Ferguson s-a impus la penaltyuri, 4-1, dupa 120 de minute fara goluri.

E totodata si un sfert intre ultimele doua castigatoare ale trofeului, Spurs triumfand cu 2-1 in fata lui Chelsea, in 2008. In functie de ranile de lins in lot si de jonglarea cu calendarul competitional, cu jocuri acasa cu Besiktas si la Wolfsburg in miezurile de saptamana dinintea si de dupa disputa cu Spurs, Ferguson va incropi din nou o echipa cu cativa titulari si restul aspiranti.

Ce politica va adopta in schimb Wenger, nu e greu de anticipat. A mers mereu pe mana tinerilor, a multor rezerve, in editiile de Cupa Ligii in care a ajuns o singura data in finala, in 2007, contra lui Chelsea, si asta tocmai pentru ca francezul a ramas consecvent titularizarii junilor ce dadusera satisfactie si goluri in primele faze ale competitiei, chiar daca o semifinala i-ar fi sugerat sa schimbe placa.

Arsenal n-a mai cucerit Cupa Ligii din 1993, 2-1 cu Wednesday, pe vremea cand se numea Rumbelows Cup, asa incat traditia nu e de partea sa.  Poate doar ambitia inzecita de a razbuna esecul titularilor, la inceput de sezon, pe City of Manchester Stadium. Caci „Tunarii” trebuie sa descinda in fieful petrodolarilor lui City. Doua nord-londoneze, jucandu-si accederea in semifinala la Manchester. Cu „manjii”, Wenger va avea un meci greu in fata unui Hughes dornic sa se remarce in ochii patronilor din preajma Golfului. Ce n-ar da acestia ca trofeul sa ajunga la Manchester, mai ales in conditiile in care City nu l-a mai castigat din ’76. S-ar concluziona ca darul seicilor a fost nepretuit.

In rest, Chelsea, invingatoare in 2005 si 2007 contra lui Liverpool respectiv Arsenal, are prima sansa in fata unei Blackburn pe care tocmai a zdrobit-o in campionat, 5-0, iar Villa ar putea profita la Fratton Park de degringolada codasei Portsmouth, croindu-si astfel drum intr-o competitie ce-ar putea aduce consolarea lui O’Neill, dupa derapajul din Europa League. Cu tot deranjul acelei alte competitii K.O. in program, se pare ca trupa din Birmingham a inghitit in sec eliminarea si si-a reconsiderat abordarea. La Villa Park e foame de trofee si O’Neill ar putea lua in serios oferta rudei sarace. O Carling Cup, tot mai buna decat nimic. O bere Carling, de dorit pe seceta. 

Mai ales ca Villa n-a mai triumfat in competitie de cand aceasta se numea Coca Cola, in ’94 si ’96, contra lui Man United si Leeds.

Cupa Ligii ramane un soi de Europa League pentru UEFA Champions League, insa numele ramase in competitie demasca totusi ambitiile de suprematie ale „greilor” cat mai ales prapastia cascata intre cluburile bogate si restul lumii, un Ferguson permitandu-si sa ia trofeul pe Wembley chiar si aliniind de-a lungul tururilor calificatorii jucatori de rezerva. O finala inedita, gen Boro – Bolton 2-1, din 2004, prima cu Carling pe masa, pare iesita acum din calcule si aceleasi vedete par a fi predestinate sa descinda in Templu. Intrebarea e doar daca intre celebritati va figura unul ca Theo Walcott, marcator acolo in finala din 2007.

Romanul Patulea o califica pe Orient in sferturi

Octombrie 9, 2009

E vorba doar de Johnstone’s Paint Trophy, poate cel mai putin prestigios trofeu al unei competitii knock-out din Albion, dar finala programata in 28 martie 2010 e gazduita, conform traditiei, de stadionul Wembley, ceea ce se constituie intr-un stimulent in sine.

Marti 6 octombrie, in nocturna, pe Brisbane Road din estul Londrei, Leyton Orient s-a calificat in sferturile de finala ale zonei sudice a competitiei, gratie golului din minutul 88:46′ al atacantului roman Adrian Patulea: 1-0 contra colegei de esalon Brighton & Hove Albion. De fapt, Johnstone’s Paint Trophy, sponsorizata de o firma de vopsele, reuneste doar cluburile profesioniste din ligile a treia si a patra, drept o varianta mai lesne de a accede intr-o finala pe Wembley, in conditiile in care Cupa Angliei, FA Cup, si Cupa Ligii, Carling Cup, reunesc inclusiv prim-divizionarele favorite.

Leyton Orient n-are un sezon stralucit in esalonul trei, Coca Cola League One, in care Patulea nu si-a deschis momentan contul golurilor dupa sosirea in vara de la Lincoln City, din liga a patra, in schimb e in urna tragerii la sorti a sferturilor, a carei imperechere pentru zona sudica e efectuata in weekend, sambata 10 octombrie. Jocurile vor avea loc in noiembrie, urmand ca semifinalele sa se dispute in decembrie iar finala pe zone, nordica respectiv sudica, in dubla mansa, in ianuarie si februarie.

Patulea mai inscrisese in schimb in turul incipient al Cupei Ligii, in 11 august, cand deschidea rapid scorul la Colchester, contra lui United, o alta trupa din League One, pe care o elimina cu 2-1. In turul doi, la finele lui august, Orient a cedat abia in prelungiri, acasa, pe Brisbane Road, in fata consolidatei prim-divizionare Stoke City. Iata insa ca raza de lumina oferita de Patulea a venit in Johnstone’s Paint Trophy si Orient e inca pe drumul spre Wembley. Jocurile in regim K.O. nu strica si in perspectiva alinierii in Cupa Angliei, in care, in calitate de club de liga a treia, Orient va intra in focuri in turul doi, la inceput de decembrie.

Patulea a inceput ca titular, in parteneriat ofensiv cu Jarvis, iar dupa pauza cu James Scowcroft, un varf candva in elita, romanul avand cateva suturi pe poarta si ratand de putin coltul stang, in minutul 86. A fost precis putin mai tarziu, ochind acelasi colt, cu piciorul stang. Unicul minus ar fi ca la un meci in nocturna la mijloc de saptamana, si intr-o competitie de mai mica anvergura, alb-rosii au strans doar 1.847 spectatori, cea mai mica asistenta in acest sezon.

Dar cum in competitie se afla inca si Southampton FC, un club de cupe europene acum sase toamne, Johnstone’s Paint Trophy capata greutate in sectiunea sa sudica. Anul acesta, finala pe Wembley a competitiei demarate in 1983 si ce reuneste la start 48 cluburi a fost adjudecata de Luton Town, retrogradata din liga a patra, cu un 3-2 dupa prelungiri contra lui Scunthorpe United, ce a reusit promovarea in esalonul doi. Cu alte cuvinte, finalistele din 2009 nu si-au putut apara trofeul, iar laurii pe 2010, fie ei cat de… patati cu vopsea, merita efortul.

Hereford United va fi la rand pentru Orient si Patulea, in sferturi, tot acasa, pe Brisbane Road Stadium. Marcator in doua competitii K.O. in acest sezon, romanul a asigurat deja doua calificari. La mai mare!

Sansele lui Orient sunt reale pentru calificarea in semifinale, unde se anunta adversare dintre nu demult prim-divizionare. Aminteam de Southampton, care „Sfinti” vor primi in sferturi vizita lui Charlton Athletic, cu care retrograda in mai la brat, din liga a doua. A treia retrogradata din Championship, Norwich City, e si ea inca in cursa, la Swindon Town, de unde ca trofeul e luat in serios, si nu doar in sectiunea sudica, din moment ce Leeds United e favorita in cea nordica, unde o va primi pe Grimsby in sferturi…