Archive for Decembrie 2009

Ce-am avut si ce-am pierdut in decada 00

Decembrie 31, 2009

Despre golul lui „Munti” la Charleroi, despre fani, despre Liverpool din Giulesti pan’ la ‘Stambul cu Champions League in brate, am punctat in <Fotbal Vest> in loc de „La Multi Ani!” cateva repere aleatorii din decada cu miezul OO a noului mileniu, anii 2000-2009…

Un rezumat nescris… Artificii la miezul noptii, o secunda esti inca in anii 99, in urmatoarea in decada OO. In a carei a treia zi, Premier League a continuat imperturbabil cu etapa a 21-a. Derby 2-0 Watford [Branko Strupar 2, 72]; Everton 2-2 Leicester [Don Huchison 15, David Unsworth 58pen; Matt Elliott 25, 31]; Leeds 1-2 Aston Villa [Harry Kewell 46; Gareth Southgate 19, 62]; Newcastle 2-2 West Ham [Nikolaos Dabizas 18, Gary Speed 66; Frank Lampard 84, Igor Stimac 88]; Sheffield W 1-1 Arsenal [Gerald Sibon 56; Emmanuel Petit 40]; Southampton 1-0 Bradford [Kevin Davies 55]; Tottenham 1-0 Liverpool [Chris Armstrong 23]; Wimbledon 1-0 Sunderland [Carl Cort 30]; [Jan 4] Coventry 2-2 Chelsea [Cedric Roussel 54, Robbie Keane 82; Tore Andre Flo 55, 83]; [Jan 29] Man Utd 1-0 Middlesbrough [David Beckham 87].

Nu multe, doar noua la numar, sunt prim divizionarele din acel ianuarie 2000 ce se regasesc si-acum in elita, la pasul de la anii OO la 01, elita ale carei plase sunt inca scuturate de Lampard, Davies ori Robbie Keane. Plus Beckham, deloc de mirare, pe lista marcatorilor. Acum insa pe ruta L.A. – Milano. Dar Gareth Southgate, la urma urmei un fundas!?

Nu redactam la vremea respectiva rezumatul etapei de-acum 10 ani deoarece, conform traditiei, Fotbal Vest apare abia in a doua zi de marti a Noului An.

O incoronare nedesavarsita… Dorinel Munteanu egalase, insuficient, panicand insa Albionul. Iar spre oroarea unor jucatori de-ai sai mirosind sange, Kevin Keegan – alias King Kev – a inlocuit un mijlocas ofensiv cu mai sus pomenitul fundas Southgate, dar pe post de… inchizator.

Sir Bobby Robson, un alt fiu al nord-estului, elevand Anglia pe acel loc 4 din ’90 neegalat in peste 40 de ani, i-ar fi sugerat Regelui ca a mai buna aparare e atacul. Restul e istorie. Fault. Penalty. Ganea 3 – Albionul 2, Hoddle dandu-le si altora idei cu aducerea fagarasanului in insula.

Un al doilea val de romani, ca dupa Mondialul ’94? Da, Contra si Mutu, nu si altii. Bani. Substante. Aruncat ca un mar stricat. Suspendat. Amendat la greu. Sclavie moderna.

Regele n-a mai rezistat mult. Pana in 7 octombrie 2000, cand Hamann puncta ultimul joc gazduit de Empire Stadium. Ironic… Anglia – Germania 0-1. Turnurile templului cad dupa peste 77 ani. Un Wembley care pastra unicul titlu mondial in insula, cu golul care n-a fost. Thierry, le-ai sugera nemtilor sa solicite o rejucare? Asadar Regele s-a retras, primul strain intrand in scena. Sven si trei sferturi de finala la rand.

O deturnare anticipabila… Owen, marcatorul invins la Toulouse si Charleroi, descinde si-n Bucuresti. Si noi. <Fotbal Vest> si pe urmele lui Liverpool. Unii sunt mai egali ca altii. Purceii capata acreditari, cateilor din Timisoara li se refuza aceeasi promisiune. Cu bilete, in Giulesti. Owen da pasa de gol. 0-1. Rapid in halta. Liverpool pana la trofeu, contra lui… Contra, tradat de Geli. Autogol de aur. 5-4. Cupa UEFA. Unica pentru Anglia in 25 de ani.

25 mai 2005. Istanbul. Ah, abia s-a incheiat, de zece zile. Campionatul. Chelsea, cu primul titlu dupa 50 de ani. In ’55 il cucerise pe primul, tot dupa 50 de ani. Club fondat in 1905. Lui Roman si Jose, stiind de centenar, nu le-au trebuit nici doi ani. Si Abramovich, intr-o lume tot mai intercorelata, le-a dat ideea deturnarii si altor potenti. Invazie. Americani la Old Trafford si nu numai.

Chelsea a luat titlul cu un portughez, Liverpool il lua, 10 zile mai apoi, in Europa, cu un spaniol. De la 0-3. Jerzy la deruta. Succes ce-i imbie, in februarie 2007, pe partenerii Gillett si Hicks. Alti americani. Invazia insulei se inteteste.

Un dialog neimpartasit… Alt 25. Acelasi 2005. In aprilie. Arsenal – Tottenham 1-0. Dupa meci, fani in metrou. Incerc sa tes. „Excuse me, stiti cumva ce-au hotarat daca Everton termina pe 4 iar Liverpool pe 5, dar castiga Champions League?” Erau cinci, de-ai oaspetilor. M-au cantarit. „Dar cum iti inchipui, colega, ca Liverpool trece zilele astea de Chelsea in semifinale!? Si Everton oricum nu va rezista!” Si-mi intoarse si el spatele. Ceilalti, cu afectare, o facusera deja. Tac. Doar intrebasem, n-am dat cu parul. Scuzati-mi Sir impertinenta. In seara imediat urmatoare, in tur, Liverpool incepea s-o convinga pe Chelsea sa se concentreze pe titlu.

Final. Everton pe 4, Liverpool pe 5. Si triumfatoare la Istanbul. Si acceptata in Liga, de pe cinci. La care imi amintesc clasicul post-scriptum al discutiilor de fotbal in insula: „Dar noi intotdeauna stim mai bine”. Stiti de exemplu care e unica nationala neinvinsa in mai mult de doua aparitii pe Wembley? Incepe cu R.

Un semicentenar onorat… 1958-2008. E al patrulea an la rand de finale cu cluburi englezesti in Champions League. Liverpool si Arsenal castigasera si pierdusera. La aparat, celelalte doua. Abramovich, cu jucaria la Moscova. The Glazers, de peste Ocean, langa Kremlin.

Ploaia de dupa miezul noptii a fost semnul divin al onorarii tinerilor azvarliti din ceruri, The Manchester Babes, in februarie ’58, la Munchen. Pe ninsoare. Capitanul Terry a alunecat la penaltyuri. Bara.

Sir Alex a repetat figura de la Barcelona iar Giggs l-a luat la meciuri pentru Diavol pe supravietuitorul de la Munchen. Sir Bobby Charlton. Care n-a urcat sa-si ia medalia, primul la placinte sprintand Peter Kenyon. Saptamani mai apoi, omul sarea in luntrea lui Chelsea.

Un vis frant… In 2000, fotbalul era cat de cat inca un joc, desi regretatul Shankly il etichetase candva drept „mult mai important decat o chestiune de viata si moarte”. Acum e Monopoly cu seici. E o forma sportiva de Upmanship. Cum am zis? Cu alte cuvinte, mutari in jocul existential necesare neprincipialei practici sistematice si constiente de „intimidare creativa”, conventia satirei fiind ca daca nu esti in avantaj cu 1-0, inseamna ca semenul tau are 1-0. Intre statiile jocului, internationalul neamt Enke si-a ales ultimul tren spre o lume mai buna pentru sine, lasandu-ne si mai goi. Si intrebatori. „Ati auzit ca ar fi ceva proteste in Maria?”… Asa a sperat un coleg licean, in 15 decembrie, acum exact 20 de ani, sarind de la alta intrebare. „Ce-o fi facut Poli la Sportul Studentesc?” 2-2.

Putin mai apoi, eliberati, ne-am pus pe scris, inclusiv umiliti sub Pod, si inca va scriem, de exemplu spunandu-va cum sa faceti o mica avere din cumpararea unui club de fotbal: primul pas e sa aveti deja o mare avere. Iata de ce am ramas la literele noastre. Inca pasionati, pe baricade, zicandu-va despre echipele tuturor acelora cu 1-0, ce in anii de 01 va capata proportii.

Care-o fi pomenitul vis frant: fotbalul rapit, soarta unuia ca Enke ori flagranta injustitie sociala? Alegeti Dumneavoastra sensul preferat… Cat despre trecerea timpului, s-au scurs deja aproape 30 ani de la tragica disparitie a unui solist ce a revolutionat muzica insulara: Ian Curtis [nascut in iulie ’56 la Old Trafford (Stretford / Greater Manchester); 18 mai 1980], lider al lui Joy Division. Un tribut… 

In final, dragi „blogeri”, vorba-ceea, s-auzim numai de bine, „La Multi Ani!” cu sanatate, si va multumesc voua, tuturor cititorilor si repondentilor mei, c-ati dat pe-aici. Si mai treceti! 

Antrenoratul, sport extrem de… periculos: 3+8 demisi!

Decembrie 30, 2009

Statisticienii agentiilor de pariuri stiu ei ce stiu. De exemplu au injumatatit de la 33/1 la 16/1 cota unei ninsori peste Big Ben la ora trecerii intre ani. La fel, in vara, preconizau ca Paul Hart va avea sa fie intaiul antrenor pus pe liber in editia 2009-2010 a Premier League. N-a fost greu de prezis, la deranjul de pe Fratton Park.

De fapt a fost de mirare ca Hart a supravietuit in post pana in 24 noiembrie. Unii conducatori de cluburi n-au tinut insa cont de perioada Sarbatorilor, Mark Hughes fiind demis de la carma lui Manchester City iar lui Gary Megson, care a facut Craciunul pe banca lui Bolton Wanderers, fiindu-i fatala alunecarea de la 2-0 la 2-2, pe 29 decembrie, acasa cu Hull City. Asadar trei victime pana la Anul Nou, in fond nu prea multe comparativ cu anii precedenti.

Cine arunca insa o privire in esalonul secund, Championship, nu poate sa nu aibe o farama de simpatie pentru demisi. Un adevarat carusel al antrenorilor. Tot acolo, in nord-vest, in comitatul Lancashire, Alan Irvine a impartasit si el soarta lui Megson, imediat dupa Craciun.

Prin traditie, Preston North End este un club ce „toarce domol”, detasandu-se de practica demiterii managerilor. Era mai degraba o rampa de lansare, cum a fost cazul pentru scotienii Moyes si Davies, in 2002 respectiv 2006, spre alte zari. Insa Irvine, un alt scotian, fost asistent al lui David Moyes la Everton, a aflat ca nu s-a mai putut odihni pe laurii ridicarii „Mioarelor” pana in semifinalele barajului de promovare in Premier League, in mai 2009.

Irvine a devenit astfel al optulea antrenor pus pe liber in liga a doua de la inceputul actualului sezon. Opt din 24! O treime… Dintre care unul, Brendan Rodgers, cel de la Reading, n-a rezistat decat din vara, cand ii era incredintata timona „Roialistilor”. Altii cinci, Hughton la Newcastle, Di Matteo la West Brom, ambele cazute din Premier League, Sousa la Swansea, Mackay la Watford si Holloway la Blackpool, au preluat si ei fraiele la startul campaniei, ceea ce creste cu atat mai mult procentul celor pusi tot mai repede pe fuga de pe banca suspinelor.

Nu mult au rezistat Southgate, demis de Middlesbrough la cateva etape dupa retrogradarea din elita, Davey, care facuse cateva minuni cu Barnsley in Cupa Angliei, si pana si Darren Ferguson, fiul lui Sir Alex, in ciuda promovarii reusite contrar asteptarilor cu Peterborough.

Iar la cat de nevrotici sunt bogatanii din birourile lui Queen’s Park Rangers, n-a fost de mirare ca si decentul Jim Magilton a fost facut pachet de la Loftus Road, in decembrie impartasindu-i soarta Brian Laws, de la Sheffield Wednesday, si scotianul Paul Sturrock, de la Plymouth Argyle. In ultimul caz, macar e vorba de un inlocuitor celebru, Paul Mariner, fost jucator al „Pelerinilor” verzi, si care a preluat timona trupei de pe coasta sudica de pe un alt post managerial in bucataria ei interna. 

Dar sa nu va inchipuiti ca Paul Hart, cel demis de Portsmouth si instalat la QPR, va rezista prea mult pe banca. Si asta nu tine neaparat de nerabdarea conducatorilor Rangersilor. Ci mai degraba de neinspiratia lor de a fi ales un inlocuitor suficient de mediocru pentru a intretine rapida invartire a moristii…

Hodgson serbeaza 2 ani la Fulham decapitand „Diavolii”

Decembrie 28, 2009

Exact in urma cu doi ani, in 28 decembrie, Fulham F.C. ii incredinta lui Roy Hodgson dificila misiune de a ii ridica pe alb-negri de pe locul 18 in Premier League. Iscusitul repatriat i-a salvat, a generat apoi o adevarata metamorfoza iar recent a oferit fanilor un minunat cadou de Sarbatori, 3-0 cu Manchester United, conducand la aniversare si timp de 70 minute pe terenul liderei Chelsea…

Nu doar debusolati, cu numai doua succese la activ, ci chiar umiliti cu 5-1 de Tottenham in a doua zi de Craciun din 2007, „Cabanierii” de pe malul Tamisei jucau deja cu inscrisul retrogradare pe frunte. Iar numirea lui Hodgson n-a parut la prima vedere drept cea mai inspirata alegere, impotriva investitului in post atarnand argumentul ca nu mai activase in Albion de aproape un deceniu, de pe vremea cand trecea pe la Blackburn Rovers, in 1997-’98. Experimentatul tehnician, sosit de la carma selectionatei Finlandei, dupa ce mai condusese peste ani si alte reprezentative, ca de exemplu ale Elvetiei si Emiratelor Arabe Unite, trebuia asadar sa reduca la tacere destui sceptici.

Iar ceea ce a izbutit Roy Hodgson intre timp aduce cu un mic miracol. Mai intai, a asigurat in extremis supravietuirea in elita. Putini i-au dat sanse insa englezul intors acasa a reusit ceea ce ramane sub numele „The Great Escape” in istoria clubului fondat in 1879. Mai exact, dupa o serie de 33 deplasari fara vreo victorie, Fulham F.C. a castigat de trei ori la rand „afara”, cand o ardea buza mai tare. La Reading, apoi la Manchester, cu City, cand era matematic retrogradata in pauza meciului, la 2-0 pentru gazde, handicap care a fost surmontat inclusiv cu dubla contestatului Diomansy Kamara, si finalmente la Portsmouth, in ultima runda.

Acel ultim joc, pe terenul lui Pompey, le-a adus aminte fanilor alb-negrilor de alte recente finaluri de sezon cu nervii intinsi la maxim. Un unic gol, marcat cu capul de mijlocasul Danny Murphy, a facut marea diferenta. Retrogradata pana in minutul 76 al rundei a 38-a, londoneza a saltat peste linia de deasupra locului 18, cu cele 12 puncte stranse in ultimele cinci etape.

Am amintit de recolta lui Hodgson spre final pentru ca Fulham s-a salvat de doua ori in acest deceniu apeland la un nou antrenor cu doar cinci runde inaintea incheierii campionatului. S-a intamplat mai intai in editia 2002-2003, cand galezul Chris Coleman, fost fundas al „Cabanierilor”, a preluat din mers timona de la Jean Tigana, adunand 10 puncte suficiente.

Istoria a repetat-o si Lawrie Sanchez, la finalul sezonului 2006-2007, insa cu forcepsul. Coleman a fost trimis si el la plimbare iar fostul varf al Irlandei de Nord, in paralel cu postura de selectioner al acelorasi „verzi”, a preluat carma la Craven Cottage intr-o situatie la fel de stramtorata, supravietuind cu un unic succes in respectivele ultime 5 etape, 1-0 in dauna unei Liverpool ce se pregatea de o a doua finala de UEFA Champions League cu AC Milan. Salvator, dupa pauza, avea sa fie americanul Clint Dempsey, adus in iarna de Coleman.

Riscanta terapie de soc aplicata in doua randuri de Fayed, proprietarul egiptean al „Cabanierilor”, a fost repetata si in cazul inlocuirii lui Sanchez cu Roy Hodgson, cu mentiunea ca nu s-a mai asteptat pana in aprilie. Dupa ce nord-irlandezul a fost demis in 21 decembrie, englezul si-a intrat in rol intre Craciun si Anul Nou, pe 30 decembrie ’07.

O lua pe Fulham F.C. dupa acel 1-5 cu Spurs si debuta mai „strans”, 1-2 acasa cu Chelsea, in 1 ianuarie 2008. Mai apoi, incet – incet, tot mai bine. Iar in vara, odata salvat, Hodgson plomba unsprezecele.

Putini au prevazut „Marea evadare” dar mai nimeni n-a anticipat frunctuoasa campanie 2008-2009, ce i-a readus pe alb-negri in Europa. Sugestiv, la un an de la instalare, Hodgson remiza alb cu aceeasi Tottenham Hotspur, de Boxing Day, iar doua zile mai apoi, in 28 decembrie 2008, aripa Dempsey egala in minutul 89 al derbyului local cu Chelsea, 2-2, indepartandu-i pe „albastri” la 3 puncte in urma liderei Liverpool. Hodgson castigase deja teren!

In primavara, de la remize la victorii. Craven Cottage a fost in 21 martie ’09 martora a unui succes remarcabil, 2-0 cu Manchester United, capitanul Murphy si maghiarul Gera rapunand campioana en-titre ce avea sa-si pastreze coroana, fara a uita insa orele de cosmar de pe malul Tamisei, unde Scholes si Rooney vedeau rosu la propriu si la figurat… Cu asemenea victorii, locul sapte la final a venit parca firesc.

Dintr-o trupa cu un picior in groapa, Fulham se schimbase la fata, in doar 17 luni, urmand sa reprezinte Albionul in cupele europene. Artizan al ascensiunii? Roy Hodgson. Locul 7, cea mai inalta clasare a „Cabanierilor” in istoria primului esalon englez, depasind reusita lui Coleman din 2004, pozitia a noua, meritorie de altfel in conditiile cedarii lui Saha la Manchester United, in cursul respectivului sezon, pentru 13 milioane lire sterline.

Fulham si Hodgson n-au dezamagit deloc nici in prima parte a actualei editii, ba din contra. Cu patru victorii pe Craven Cottage si un unic rezultat de egalitate, 1-1 cu AS Roma, Andreolli egaland in prelungiri si intrerupand seria „H” a gruparilor ce au remizat „la cabana” de la debutul londonezei in eurocupe, in 2002, si anume Haka, Hajduk si Hertha, din totalul de 12 oaspete ce n-au plecat invingatoare din sud-vestul capitalei, trupa lui Hodgson s-a calificat in premiera in istoria clubului in primavara europeana.

Rasplata? In februarie, la Craven Cottage, va descinde detinatoarea Cupei UEFA, Shakhtar Donetk. Iar la trei zile dupa ce isi asigura calificarea, cu un succes la Basel, Fulham reusea un fulminant 3-0 cu multipla campioana Manchester United. Se intampla pe 19 decembrie, la noua luni fara doua zile de la acel memorabil 2-0. Si acum a deschis scorul Murphy, candva „Cormoran” contra „Diavolilor rosii”, si acum a vazut un cartonas, cel galben, depasitul Paul Scholes, iar renascutul Bobby Zamora si Damien Duff au rotunjit neverosimilul succes. „Scalpul” Diavolilor rosii, cadou de Craciun pentru fanii trupei de prima jumatate a clasamentului.

Dupa Craciun, conform traditiei de a evolua de Boxing Day contra lui Spurs, Hodgson a repetat remiza alba din 2008, iar pe 28 a descins pe Stamford Bridge, arena vicecampioanei rivale. Si Fulham a fost vreme de 70 minute in avantaj in fata liderei lui Ancelotti…

Hodgson s-a prezentat „la pod” fara vicecapitanul Brede Hangeland, unul dintre recrutii sai si o ancora a defensivei, dar pe cand anonimul Charles Ademeno reusea un hat-trick in primele 5 minute si 47 secunde ale deplasarii lui Crawley la Grays, intr-un esalon semiprofesionist, si Zoltan Gera repeta figura in fata campioanei, inscriind acum si in dauna liderei, in minutul 4.

Sa-i amintim pe titularii de la Stamford Bridge… Schwarzer – Pantsil, Aaron Hughes, Smalling, Konchesky – Duff, Murphy, Baird, Dempsey – Gera, Zamora. Cu acest unsprezece a tinut-o Hodgson in sah pe Chelsea! Schwarzer, Pantsil si Zamora, ultimii doi „la pachet” de la West Ham, Duff si Gera, plus Chris Smalling, sunt achizitiile de data recenta, din „gestiunea Hodgson”. Cu mentiunea ca londonezul Smalling, care abia a implinit 20 ani, a fost aruncat in focuri in absenta vikingului Hangeland. Ceilalti, cu exceptia lui Dempsey, fusesera recrutati de Sanchez in 2007.

E drept, in ultimul sfert de ora Drogba a egalat iar tocmai Smalling a deviat in propria poarta sutul lui Daniel Sturridge, 2-1 pentru lidera Chelsea, insa Fulham a pasit cu capul sus din derbyul local, facandu-i cinste antrenorului sau, la aniversarea a doi ani in post.

Demn de mentionat faptul ca Roy Hodgson se afla intr-o minoritate alcatuita din tehnicienii inca in aceleasi functii, alaturi de Megson si McLeish, dintre cei 12 antrenori investiti la cluburi din Premier League in cursul sezonului 2007-2008. Asadar unul din patru n-au prins cei doi ani… La fel, Hodgson, nascut in 9 august ’47 in Croydon, un cartier din sudul Londrei, se numara intre cei doar 7 manageri englezi din esalonul intai dar cel mai aureolat si experimentat dintre ei, chiar daca omologul sau de la Spurs, Harry Redknapp, e mai mare cu exact 5 luni si o saptamana.

La cum ruleaza, Fulham pare a-si asigura si un al zecelea sezon la rand in Premier League, din vara incolo, dupa ce suferise inafara elitei din 1968 incoace, pana cand Tigana i-a promovat pe alb-negri si a reusit o clasare pe locul 13 la revenirea in esalonul fruntas. Iar la cum joaca baietii lui Roy, fie si vaduviti de colegi de 14 karate, pozitii ca 13 ori 12, acontate in 2005 si ’06, pot fi depasite la fluierul final din 9 mai. Data la care Fabio Capello ar putea sa-l ia in considerare pe lista largita si pe un anume Bobby. Si mai cum? Zamora.

Hodgson a facut de toate… A evitat retrogradarea. A batut de doua ori campioana. A dus clubul in eurocupe. A ajuns in primavara europeana. A recrutat tineri si a resuscitat atacanti cu busola dereglata, pe care acum ii propune Albionului. Dar mai ales a redat increderea trupei de cartier, ca intr-o buna zi – printre altele – va reedita si acel 1-0 cu vecina de peste cateva strazi. Se intampla in 19 martie 2006, in „gestiunea Coleman”, cand Boa Morte semna un 1-0 contra lui Chelsea.

Fulham ramane oarecum o enigma, poate datorita prezentei lui Fayed la sefie, un prim patron strain in elita, excentric ce opta candva pentru unul ca si Karl Heinz Riedle pe post de interimar, insa ramane in mod primordial o grupare careia-i sta bine cu autohtoni pe banca, fie ei Sir Bobby Robson ori Kevin Keegan, cum a fost cazul in trecut, fie Hodgson acum.

Un mariaj ce parea sortit esecului inca din fasa merge insa ca pe roate. Hodgson n-a fost profet in tara lui, sucomband cu Bristol City inainte de a se lansa intr-un parca nesfarsit pelerinaj prin intreaga Scandinavie ori in Elvetia si Italia, dar finalmente isi arata si acasa valoarea atat de contestata peste ani de compatriotii sai. Iar cei care au vizionat memorabilul Elvetia – Romania 4-1 din ’94, ar putea pune la indoiala maxima conform careia Clough ar fi cel mai bun antrenor englez care sa nu fi condus vreodata Albionul.

Unicat in Albion, „Padurarii” incheie turul fara esec extern!

Decembrie 26, 2009

Nottingham Forest si-a pastrat si de Boxing Day invincibilitatea in deplasare in acest sezon, incheind turul de campionat fara vreun esec extern, o performanta fara egal in 2009-2010 in primele sase esaloane din Anglia.

Nu-i deloc putin lucru sa te-ntorci sub scut si macar din doua deplasari la rand. Dar mai din douasprezece!? Care ar fi secretul revirimentului unor rosi-albi ce nu demult scrasneau a neputinta in esalonul trei? Cheia succesului e detinuta de Billy Davies, antrenorul scotian de loc din Glasgow, in varsta de 45 ani, un „recidivist” in materie de ascensiuni surpriza cu grupari demodate, ce-si incepea candva cariera de jucator profesionist la tineretul lui… Manchester United. Ah, da, si Sir Alex Ferguson e tot „glaswegian”.

Inainte de a puncta spectaculoasa traiectorie a iscusitului scotian, sa notam ca „Padurarii” au incheiat cu un 0-0 la Watford Londra, in ziua de 26 decembrie, seria fara esec de deplasari din acest sezon al ligii a doua, Coca Cola Championship. Nu mai e club intre celelalte 91 grupari profesioniste din Albion, plus intre celelalte aproape 70 de formatii din Conference, ligile a cincea si a sasea, care sa fi incheiat anul cu 0 la rubrica infrangerilor in deplasare.

In prima deplasare, in august, Forest remiza tot alb, la Reading. Apoi a facut 1-1 la QPR, Sheffield Wednesday si Ipswich, a batut cu 1-0 la Plymouth si cu 2-1 la Peterborough, continuand cu o noua serie de 1-1, la Crystal Palace, Cardiff si Middlesbrough, urmata de un 0-0 la Sheffield United si un 1-0 la Swansea. Per total, trupa de la City Ground e neinvinsa in liga din 19 septembrie, cand capota pentru a treia si ultima oara acasa, 0-1 cu Blackpool.

Rasplata este locul pe podium, trei, cu 40 puncte, primul in urma celor promovante automat in elita, detinute de proaspetele retrogradate Newcastle United si West Bromwich Albion. Baietii lui Davies le-au scuturat pe „Cotofene”, gratie unicului gol al lui Dexter Blackstock, a carui sosire in Nottingham provoca si reactia antrenorului lui QPR, Paolo Sousa, ce-si pierdea slujba datorita justificatelor sale bombaneli, si urmeaza sa aibe o proba de foc in proxima deplasare, pe 8 ianuarie, la Birmingham, cu West Brom. Recordul ii va fi in pericol in fieful trupei lui Di Matteo.

Dar Davies a uimit deja lumea ligii a doua, in care s-a reintors exact de Anul Nou, in 1 ianuarie 2009, cand a preluat-o pe Forest, cu care reconfirma deja statutul sau de expert in a forta promovarea in Premier League. Mignonul ex-mijlocas are deja antecedente, o explicatie evidenta la uimitorul traseu cu „Padurarii”.

Astfel, in sezonul 2004-2005, primul in care preluase carma lui Preston North End de la compatriotul Craig Brown, pe care-l secondase cateva sezoane la Deepdale, Davies a incheiat pe locul 5 in liga a doua, calificant in barajul play-off a carui semifinala i-a adus o mare bucurie, 2-0 si 0-0 cu Derby County, doar finala de la Cardiff, decisa de un unic gol al lui Bobby Zamora, in favoarea lui West Ham, barandu-i calea spre o neverosimila elevare in elita. Preston in Premier League!? Ar fi fost posibil, cu Davies la timona.

Un  an mai apoi, incheind din nou pe un loc de baraj, patru, cu doar 30 goluri primite in 46 etape si doar 6 esecuri, „Mioarele” din Preston au clacat in semifinala barajului, 1-1 la Leeds si 0-2, insa Davies nu si-a pierdut cumpatul ci doar a schimbat clubul, reusind marea evadare la a treia incercare.

La carma unui alt club cu palmares dar navigand in ultima vreme in ape tulburi, Davies a reusit o nescontata promovare in Premier League, in 2007, Derby County profitand de obtinerea locului 3 si accederea la baraj, unde a trecut de Southampton, la penaltyuri, iar apoi a dispus de West Brom cu 1-0 in finala din mai.

Iar seria „Padurarilor”, de peste trei luni fara esec in campionat, ne aduce aminte de recordul egalat al lui Preston North End, in acel prim sezon 2004-2005 cu Davies la carma, cand albele „Mioare” au izbutit din septembrie pana in februarie o secventa de 22 jocuri fara infrangere in Championship, echivalenta cu performanta primilor campioni din istoria fotbalului, in 1888, cand trupa de la Deepdale isi atragea porecla „the Invincibles” cu un parcurs fara greseala in 22 dispute.

Fara doar si poate, toamna lui 2009 e cea mai fertila in istoria recenta a unui mai nou tare incercat club, candva dublu campion european. Sa reinvie oare Forest? Sa repete oare Davies promovarea reusita via baraj, in 2007, cu Derby? Ar deveni un mic geniu, poate pe urmele unui regretat mare geniu, Clough, care castiga candva titlul national cu aceleasi doua grupari. Doar sa-l tina naravul pe Davies si in cele doar doua deplasari din ianuarie, la locul 2, West Brom, si la… Derby, pe 30.

Pe 26 decembrie nu doar Burnley – Man United 6-1 ci si Petrescu marcator si Contra eliminat

Decembrie 26, 2009

Extrem de putine sunt datele din calendar ce au an de an garantata o etapa de campionat in fotbalul englez. 26 decembrie, Boxing Day, pastreaza traditia afinitatii pentru sportul rege.

N-am sa uit reportajul de doar cateva secunde de la un joc disputat in 27 decembrie, in ’94, difuzat de Sky Sports News, de la derbyul londonez Tottenham Hotspur – Crystal Palace. Il infatisa pe Jurgen Klinsmann caznindu-se sa-si „faca” mingea pe gazonul desfundat de pe White Hart Lane. Montajul a fost extrem de scurt pentru ca oamenii de televiziune n-au avut ce alege dintr-un meci de 0-0. O alta explicatie decat terenul impracticabil?

Ei bine, ambele cluburi jucasera si cu o zi inainte, in amintita data de 26 decembrie, Spurs chiar castigand la Norwich, cu 2-0, prin golurile lui Barmby si Sheringham. Am amintit aceasta exagerare din calendarul competitional al Premier League tocmai pentru ca in acel decembrie din 1994 se intampla pentru ultima oara ca unele cluburi, atunci patru la numar, sa fie supuse probei de foc a doua partide de campionat intr-un interval de douazeci si ceva de ore…

Asemenea teste de rezistenta au fost insa la ordinea zilei in perioada de Craciun, cam pana acum o jumatate de secol. In insula, s-au jucat etape de campionat in ziua de Craciun inclusiv pana in 1957, mai apoi jucatorii fiind eliberati de povara meciurilor in zile succesive si fiind mentinuta cu sfintenie doar data de 26 decembrie.

Si pana si campionii la zi nu erau scutiti de eforturi aidoma celor depuse de Spurs in deceniul trecut. Se intampla de exemplu in 1960, cand micuta Burnley de astazi era nimeni alta decat campioana en-titre a Albionului, ca visiniu-albastrii sa aibe in program un meci de finalul turului de campionat in 26 decembrie si unul de incepere a returului in 27.

Iar cum regula nescrisa era ca finele primei jumatati sa fie marcata tocmai de 26 decembrie, Boxing Day, si cum programul competitional deseori aborda returul in ordine inversa, s-a intamplat ca Burnley si Everton Liverpool sa se intalneasca atat in 26 cat si in 27 decembrie 1960. Mai intai pe Turf Moor din Burnley, in fata a 44.232 spectatori, iar apoi pe Goodison Park, in fata a 74.867 privitori. Ce mai asistente!

Si de fiecare data marea lor majoritate a plecat ingandurata de la stadion. „Caramelele” s-au impus mai intai la Burnley, cu 3-1, iar apoi „The Clarets” le-au intors favorul, cu 3-0. In acel sezon s-a nimerit ca respectivele sa se numere printre cele sase cluburi scutite de meciuri de campionat in Ajunul Craciunului, 24 decembrie. De acolo si jocurile in 26 si 27. Erau vremurile razvratirii jucatorilor impotriva plafonului salarial maxim, impus la 20 lire pe saptamana, ce avea sa fie in curand abolit.

Trei ani mai apoi, intr-un sezon in care Burnley avea sa incheie tot pe podium, pe locul 3, visiniu-albastrii ii bateau ca la tenis pe cei de la Manchester United, 6-1, cu Andy Lochhead marcand de patru ori in jocul disputat in 26 decembrie. Chiar si un an mai tarziu, in 26 decembrie ’64, Burnley beneficia de un hat-trick, „marca” Willie Irvine, intr-un 4-0 cu Fulham.

Anii au trecut iar astazi, mentinandu-si cu gratie si chibzuinta un plafon salarial maxim la 15.000 lire sterline, maruntis in comparatie cu alte cluburi, Burnley se lupta de la egal la egal in elita. Oaspete la Turf Moor, vecina din Lancashire, Bolton Wanderers…

Se joaca fotbal de Boxing Day de decenii bune, asta e traditia insulara, inlocuind vechiul obicei, care de fapt a dat numele celei de-a doua zile de Craciun, si anume de a oferi cutii cu cadouri celor mai nevoiasi din societate. Cei instariti isi rasplateau servantii pe 26 decembrie.

Si pentru unii jucatori romani din fotbalul englez ziua de 26 decembrie are semnificatia sa. In 1995, Dan Petrescu inscria unicul gol al gazdei Chelsea in duelul sud-vest londonez cu Wimbledon, scor 1-2, in care marcau si ciocolatiii  Earle si Ekoku. Se intampla intr-un sezon ce programa, pentru ultima oara, un meci in Ajun: Leeds – Manchester United 3-1…

Iar peste exact zece ani, in 26 decembrie 2005, Cosmin Contra era eliminat din joc, in minutul 39 al partidei West Bromwich Albion – Liverpool, la scorul de 1-0 pentru oaspetea Liverpool FC. Avea sa se incheie 5-0, intr-un meci televizat…

Craciunul are farmecul sau tainic iar ziua de 26 decembrie nu se dezminte. E fotbal de Sarbatori, cu surprize si destule goluri. In 2009, o prima etapa dintre cele doua programate intre Craciun si Anul Nou. Football non-stop, in varianta insulara.

Unirea! „Live” a batut in februarie la Madrid, pe Inter si la Barca…

Decembrie 19, 2009

Am auzit deja – si telefonic – despre „ghinionul” Unirii Urziceni de a nimeri in 16-imile UEFA Europa League contra „Cormoranilor”. Insa ghinionul ialomitenilor e mai degraba pauza competitionala datorata iernii, dupa cum remarca Lucescu si care i-ar fi gasit „la rece” si in fata uneia ca – sa zicem – FC Bruges, trupa lui Petrescu inregistrand patru 0-0, un 0-1 si 2-3 si doar un succes, 1-0, in jocurile din februarie de la promovarea in elita…

Jumatatea plina a paharului sugereaza insa ca, operand ca si pana acum, cu profesionalism, clubul campion al Romaniei ar putea scrie o reteta de succes in plan financiar si al imaginii la „dubla” cu Liverpool. Vicecampioana Angliei ar strange aproape sigur mai multi spectatori in Bucuresti decat orice alta formatie ramasa in competitie, crescand implicit incasarile Unirii, si cu cat prima mansa de pe Anfield Road va avea un deznodamant mai „strans”, cu atat mai mult amatorii de fotbal decisi sa-i vada cu orice pret pe „Rosii” nu vor renunta in ultima clipa, dezamagiti de o eventuala transare a calificarii inca din primul joc.

In al doilea rand, nu exista o mai larga expunere si un mai mare potential de promovare a propriei imagini decat o mansa tur pe Anfield Road, arena unuia dintre cele mai populare cluburi din Albion, unde fotbalul se mananca pe paine, si din Europa in general, unde „Cormoranii” au triumfat nu demult in finalele Cupei UEFA si Ligii Campionilor, in 2001 si 2005, jucand din nou finala in 2007. Liverpool este platforma ideala pentru Unirea, pentru jucatorii ei, care se pot autopromova in „vitrina magazinului de lux” a fotbalului european cu o evolutie buna, si nu in ultimul rand pentru Dan Petrescu, tanar antrenor care a lansat deja semnale ca ar fi disponibil, abordabil pentru negocieri de contract, odata ce si-a inaintat CV-ul federatiei scotiene. Asa cum scriam si-ntr-o cronica recenta, „Dan s-ar irosi intr-un post <putred>” (atentie, a se citi cu rabdare, referirea o faceam la slujba de la… Glasgow, nu de la Urziceni), nu e greu de imaginat ca ambitiosul tehnician si-ar dori o revenire din alta postura in fotbalul mare insular.

Si nu in ultimul rand, Unirea nu are nimic de pierdut ci totul de castigat inaintea celor 180 de minute cu Liverpool FC, „Cormoranii” trebuind sa absoarba presiunea psihica a necesitatii de a-si salva sezonul intrat la apa printr-o calificare in optimi.

Trecand la datele statistice, ni se infatiseaza si jumatatea goala a paharului. In primul rand, vorba lui Mircea Lucescu dupa tragerea la sorti care o trimite in prima mansa si pe Shakhtar Donetk tot in Albion, la Fulham, „vom fi nevoiti din cauza pauzei de iarna sa ne mentinem forma sportiva doar in jocuri amicale, pe cand gazda va avea o multime de meciuri competitionale, ceea ce ar putea constitui un factor important„, prima partida ar putea-o gasi pe Liverpool cu motoarele turate la maxim, in vreme ce Unirea abia va iesi din hibernare. Iar cum primul meci e in Anglia, „Rosii” i-ar putea lua foarte tare, stiind de handicapul meciurilor in picioare din tabara adversarei.

Discutand pe aceasta linie, Unirea Urziceni n-a invins de la promovarea sa in elita decat intr-un joc competitional disputat la inceputul sezonului de primavara, si anume in sferturile de finala ale Cupei Romaniei, in 27 februarie 2008, 1-0 cu Rapid, pe teren neutru, la Constanta.

In rest, in acelasi sezon 2007-2008, ialomitenii au facut 0-0 cu Otelul in 23 februarie, la reluarea campionatului, si apoi tot un 0-0 la Timisoara, in 3 martie. Copie la indigo in startul returului editiei 2008-2009, in care a cucerit titlul, clubul din Baragan demarand la fel de lent, cu un 0-0 cu FC Brasov, in 28 februarie, si un 0-0 la Pitesti, in 8 martie.

In sezonul promovarii, 2006-2007, Unirea a inceput chiar mai slab, pierzand cu 3-2 la Otelul, in 23 februarie, si cu 1-0 acasa cu Farul, in 3 martie.

In principiu, la data de 18 februarie, in ziua de joi din 2010 in care e programat meciul tur de la Anfield Road, Unirea n-are asadar antecedente in ultimele 3 sezoane sa fi disputat macar un joc oficial pana la acea ora. Avantaj Liverpool…

Mai mult, „Cormoranii” au castigat recent meciuri grele la revenirea in februarie in arena europeana: 1-0 la Madrid, cu Real, in 24 februarie, 2-0 cu Inter, pe Anfield, in 20 februarie 2008, si un 2-1 la Barcelona, in 20 februarie 2007. Scalpuri unul si unul pentru baietii lui Benitez, care clacau in 21 februarie 2006, in aceeasi faza a optimilor UEFA Champions League, cu care se obisnuisera atat de mult: 0-1 la Lisabona, cu Benfica, gol marcat de Luisao in minutul 84.

Notand si rezultatele inregistrate in Premier League in februarie 2009, drept un potential indiciu al formei echipei in acel moment delicat al sezonului, e evident ca Liverpool era in crestere de potential, cu bateriile incarcate, asteptand disputele europene. A fost un 2-0 cu Chelsea, in 1 februarie, conturat de Torres in minutele 89 si 94, apoi un 3-2 la Portsmouth pe 7, cu Fabio Aurelio egaland la unu in minutul 69 si apoi Kuyt si Torres intorcand soarta partidei in minutele 85 si 92, urmat de un 1-1 acasa cu Manchester City, in 22, Kuyt egaland din nou, in minutul 78, luna incheindu-se cu un esec la Middlesbrough, 0-2, in care Alonso inscria un autogol, a doua nereusita consecutiva de acest gen pentru un component al „Rosiilor”.

In februarie 2009, Liverpool era deja eliminata din Cupa Angliei si Cupa Ligii, ramanand de vazut daca in 2010 va avea in program si o optime de FA Cup, dupa ce in 2 ianuarie va debuta in turul III la Reading, in direct de la ora Romaniei 19.15, cu un potential meci din 16-imi in 23 ianuarie si unul din turul cinci sambata 13 februarie. Partidele oficiale ii vor tine sigur in priza insa exista si riscul accidentarilor, intr-un lot ce a suferit recent de absentele inclusiv ale unor Steven Gerrard ori Fernando Alonso, piese de baza ce privesc cu coada ochiului si spre Mondialul din vara, precedat pe respectivul front inclusiv de intalniri amicale inter-tari, cu un posibil Anglia – Egipt in 3 martie, pe Wembley. Iar 3 martie ar veni in zbor dupa returul din 25 februarie, de la Bucuresti.    

Pe de alta parte, Benitez ar putea alinia oarece fete noi in jocurile din februarie, tinand cont de fereastra perioadei de transferari ce se deschide in 1 ianuarie, pentru cel putin o luna, perioada in care „Cormoranii” vor fi probabil foarte activi. Unul ca Babel ar putea pleca, altii ar putea fi cedati ori imprumutati… Liverpool cea pe care am vizionat-o recent la televiziune ar putea avea o alta componenta la ora turului din 18 februarie.

Si spun 18 pentru ca marti, in 16, va juca pe Goodison Park, tot din Liverpool, concitadina Everton, in mansa tur cu Benfica SL, tot din UEFA Europa League, urmand ca la finele respectivei saptamani, inaintea meciurilor retur, Liverpool sa evolueze duminica in 21, deci la trei zile dupa prima partida cu Unirea, „afara” la Manchester City, pe cand „caramelele” lui Moyes o vor primi sambata, pe 20, pe campioana Manchester United.

Interesant, daca va trece de Reading si se va califica din 16-imi, Liverpool va juca tot intr-o competitie K.O., Cupa Angliei, in weekendul de 13 februarie dinaintea vizitei Unirii la Anfield. In rest, „Rosii” vor avea o intermediara si la Wolves, in 26 ianuarie, vor juca pe Anfield cu Bolton, in 30, fiind apoi vizitati, in 6 februarie, de vecina Everton, in derbyul local incheiat recent cu 2-0 pentru Gerrard si trupa, pe Goodison.

Liverpool are intr-adevar prima sansa sa ajunga sa joace in 11 si 18 martie fie cu Lille ori Fenerbahce. Insa balonul e rotund iar Unirea a strans mai multe puncte in grupa sa de UEFA Champions League decat cele 7 adunate de „Cormorani” cu un dublu 1-0 contra lui Debrecen si o remiza la Lyon, asa incat meciul de peste opt saptamani nu va fi floare la ureche pentru vicecampioana Angliei.

Si inca o observatie interesanta. Hamburger SV v PSV Eindhoven si Ajax v Juventus sunt doua 16-imi de finala intre foste castigatoare ale Cupei Campionilor Europeni, semn al recalibrarii superioare a UEFA Europa League. Insasi prezenta intr-o asemenea companie selecta mareste potul, sa zicem asa. Si nu doar pentru Unirea, ci mai ales pentru Liverpool FC.

In ultimii ani, de cand cu cresterea in importanta si in plan financiar a competitiei Ligii Campionilor, fotbalul englez se complacuse in a privi de sus Cupa UEFA, intr-o combinatie de superioritate data de absenta unei recompense adecvate in estimarile cluburilor sale si de laissez faire. Astfel, formatiile insulare incercau sa se autoconvinga, mai ales la ora disputelor din 16-imi de la startul campaniei de primavara, ca nu merita „distractia” irosirii fortelor in Cupa UEFA, ca Premier League e mult mai importanta, ca nu ar avea motivatia continuarii pe acest front, ca „verisoara” Ligii Campionilor ar fi devenit incet-incet o competitie derizorie, fiind asadar demna de umorul britanic.

In consecinta, au fost cazuri in care managerii au aliniat, mai ales in deplasari la mare distanta, numerosi jucatori de rezerva, unele deznodaminte nefiind fericite. Urmarea? Toate „scuzele” enumerate mai sus, de fapt pentru a estompa propriile minusuri si a indulci gustul esecului. Martin O’Neill, dintr-un distant operator al traiectoriei lui Aston Villa intr-o editie recenta de Cupa UEFA, actionand in consecinta si titularizand rezerve, cu consecinte previzibile, a ajuns dintr-o data sa admita ca orice trofeu are importanta sa, mai ales la un club in reconstructie, vaduvit recent de asemenea triumfuri.

La fel, declarandu-se sictirit de Cupa UEFA dupa arbitrajul partinitor de la Roma, Roy Hodgson a gasit totusi resursele sa-si continue doritul drum cu Fulham, exploatand unica sansa de calificare, victorie la Basel, cu un 3-2 care certifica interesul nedeclarat sau de fapt manifestat intr-o „dubla gandire” de insulari, si anume ironizand si desconsiderand „ruda saraca” a Ligii Campionilor dar de fapt jinduind in adancul inimii dupa un trofeu cucerit de Albion o singura data in ultimii 25 ani, tocmai prin Liverpool, taman in Germania, in 2001, la Dortmund. Acum finala va fi la Hamburg, in 12 mai…

Culmea ironiei, nu o oarecare Fulham, Tottenham ori Villa, care s-au jucat uneori cu cuvintele la adresa Cupei UEFA, ci tocmai marea Liverpool FC si-a reconsiderat prioritatile sezoniere, punand in prim plan un excelent parcurs european. Pai cum asa!?! E pentru prima oara cand un club englez declara asa ceva. Odata eliminata din UEFA Champions League, Liverpool a dat importanta competitiei UEFA Europa League, in incercarea de a-si salva sezonul, in tentativa de a obtine un trofeu, dupa ce si parcursul in campionat a sfarsit in sant.

Daca Liverpool isi vede salvarea in desconsiderata in insula UEFA Europa League, atunci Unirea Urziceni poate fi convinsa de postura sa ideala si onoranta, ca unica reprezentanta a Romaniei, intre fortele continentale. E de asteptat ca Benitez si „Rosii” sa nu ia peste picior si sa desconsidere competitia si implicit restul adversarelor, atitudine insulara paguboasa in ultimii ani, de fapt tipic… insulara, ci sa ia in serios jocurile din 18 si 25. Benitez chiar a declarat, dupa tragerea la sorti, ca „stie bine de Unirea, urmarind indeaproape grupa Sevillei, unde are prieteni„. Presiunea e pe „Rosii”…

Pariori, pazea de oarece jocuri amanate

Decembrie 18, 2009

A-nceput un fulg sa cada… Cand si cand, rareori, Albionul e binecuvantat de ninsoare. Iar mass-media, in stilu-i exagerat alarmist, patrunde seara in case cu termeni gen haos, blocaj si prognoze de 20 centimetri.

Dis de dimineata, multi constata ca stratul alb e insa cat de grosimea unui covor, nimic mai mult. Si totusi… Ninsoarea din februarie lasa autobuzele etajate in depouri iar cea din miez de decembrie a paralizat traficul, in cel mai bun caz doar a intarziat mersul trenurilor, a lasat la sol 17 curse aeriene de pe Luton ori Gatwick, inchis timp de 7 ore, si a creat in general panica atat de inexistenta de exemplu intr-o tara alpina gen Austria, care stie cum sa dispuna eficient de utilajele de deszapezire din dotare.

Anglia e si tara hilarelor reguli de Health&Safety – a se citi „protectie si sanatate” – duse la absurd, unde batosi birocrati cu simtul raspunderii mult prea dezvoltat isi aroga autoimportanta analizarii factorilor de risc din viata publica. De atatea penibile directive si ingradiri pe tone de hartogaraie, totul paralizeaza in fata unei biete zapezi, cazute tanc in contrast cu trambitata incalzire globala. Asta pentru a improsca si mai mult galbenus pe fetele de Pinocchio de la Copenhaga.

Dar aceea e alta poveste. Regatul nu se afunda in zapada ci sub datoriile de 844,5 miliarde lire sterline, echivaland cu 60,2% din produsul intern brut anual, deficit public ingrosat in urma celei mai negative luni inregistrate recent, noiembrie, cand cu 20,3 miliarde imprumutate, mai mult decat in intregul an 2002.

Ar fi pacat asadar ca economia sa sufere si lipsa unor venituri anticipate din derularea cu motoarele la maxim a programului fotbalistic competitional din preajma Craciunului, ce ofera sambata o intreaga runda de jocuri. Si totusi, cu atatea estimari pentru inlaturarea factorilor de risc, s-ar putea gasi si niste arbitri zelosi care sa amane niscaiva jocuri.

Banuiesc ca daca ar fi fost pe Goodison Park din Liverpool, recentul AEK Atena – Everton de pe Spirou Louis, atunci mai baltit decat mocirlos, cum il regasea recent Dinamo, ar fi fost in mare pericol. De doua ori a fost amanat in ultimele saptamani meciul de Cupa Angliei de pe Edgeley Park din Stockport, dintre County si Torquay, datorita terenului impracticabil, care n-a gazduit nici dispute din campionat, finalmente partida fiind stramutata, impotriva regulamentului competitiei, pe stadionul din Macclesfield, o urbe alaturata. 

Cascadorii rasului, stirea conform careia o prezentatoare TV insulara ramasa blocata in trafic in drum spre lucru mentioneaza faptul ca apelului ei i-a raspuns prezent un echipaj de politie, a carei tranta de succes cu natura a determinat-o pe soferita eliberata sa-i posteze chipul salvatorului pe mesageria twitter cu caracterizarea de Sfant. Asadar sfintii nu mai coboara din ceruri ci sunt angajati din datoriile crescande pe carca onorabililor contribuabili, pe care-i deblocheaza din ghearele unei mane ceresti.

Pariori, pazea, caci a dat zapada peste mamaligi.

Jose inapoi la pod… Spania sapte si Anglia sase; Romania cat Red Bull Salzburg

Decembrie 18, 2009

E ora unui prim bilant in cupele europene, unde ierarhiile au fost in mare masura respectate, Anglia si Spania tragandu-si partea leului si doar Liverpool si Juventus dintre numele sonore cazand prada furcilor caudine ale grupelor UEFA Champions League. (tabelul tragerii la sorti a optimilor si 16-imilor, la finalul postarii…)

Cu exceptia celor doua bombe, petarda a detonat-o Unirea Urziceni, redirectionata de pe locul 3 spre UEFA Europa League cu o linie de clasament simetrica si golaveraj 8-8. In rest, status-quo, chiar si calificarea lui CSKA Moscova in fata lui Wolfsburg fiind de domeniul normalului daca ne reamintim de triumful din 2005 al clubului rusesc in Cupa UEFA, pe cand „Lupii” doar visau sa ajunga sa reprezinte Bundesliga in eurocupe, in vreme ce reculul lui AZ Alkmaar dovedeste ca a fost doar o invingatoare de circumstanta in sezonul trecut din Olanda. 

In noua UEFA Europa League, jos palaria pentru Red Bull Salzburg care, castigand si la Villarreal, a inregistrat un procentaj 100% intr-o grupa in care lazialii au cazut victime. Strangand 18 puncte, campionii din 2007 si 2009 ai Austriei au adunat tot atatea cat cele 4 reprezentante ale Romaniei la un loc, un alt fapt care ar putea explica si clasarea „tricolorilor” in urma fostei gazde a Campionatului European din 2008.

Paisprezece natiuni si-au vazut emisarele calificate in primavara celei de-a doua competitii europene, cu Shakhtar Donetk drept unic sol al fotbalului din fostul bloc sovietic, pastrandu-si blazonul de castigatoare la zi a defunctei Cupa UEFA. In rest, a surprins oarecum Hapoel Tel-Aviv, drept castigatoare a grupei C, in dauna lui Hamburg, si pe undeva chiar Fulham Londra, o inedita reprezentanta a Albionului in Europa, dar misterul se dezleaga daca ne gandim la Roy Hodgson.

Desigur, redirectionarea unor Liverpool ori Juve in UEFA Europa League vor da o mai mare greutate competitiei si un stimulent in plus de a se reafirma unora ca Shakhtar sau Red Bull. Austriecii, din acest sezon cu Huub Stevens la carma, au incasat doar doua goluri, amintindu-si de forma din 1994, cand, trecand printre altele de Sporting CP, dupa prelungiri, si mai apoi Eintracht, in sferturile de finala ale Cupei UEFA, la penaltyuri, au ajuns sa joace finala competitiei, 0-1 si 0-1 cu Internazionale.

Austria de atunci, si nu Red Bull din aceste ultime editii, avea sa fie razbunata tocmai de Stevens, un fost international olandez, fundas castigator ca jucator al Cupei UEFA, cu PSV Eindhoven, care avea sa o conduca pe Schalke in 1997 la cucerirea aceleiasi Cupe UEFA tocmai in dauna Interului, la lovituri de departajare. Asadar Lucescu sau Benitez n-au drumul tocmai lin spre finala de la Hamburg, antecedentele sugerandu-ne insa ca tot pe taram german, in 2001, avea sa fie obtinut si ultimul succes insular in aceasta competitie, tocmai gratie „Cormoranilor”, 5-4 cu golul de aur, la Dortmund, contra Alavesului lui Contra. Greu de crezut insa ca alti romani vor onora ultimul act al UEFA Europa League. 

Wolfsburg, „cazand” din Liga Campionilor in poala verisoarei mai modeste, a marit la patru numarul reprezentantelor Bundesligii, superior Spaniei si Olandei, cu cate trei, plus Angliei si Belgiei, cu cate doua plus una, adica o a treia venita si ea din competitia numarul unu. 

Despre cluburile romanesti, doar atat… O reconfirmare a nivelului valoric scazut al primei ligi carpatine. Steaua, altfel obisnuita cu intrecerile europene, se regaseste printre cele doar 5 cluburi fara macar o victorie in grupe, inscriind numai 3 goluri. Dinamo, CFR Cluj si Timisoara au marcat cate patru, doar ultima scuturand plasa si invingand in ultima runda de jocuri, si inca in deplasare. Linia la comun a careului, patru succese, sase remize, 14 esecuri, 15-37, spune totul.

Defalcat, Timisoara, „cazuta” din play-offul Ligii Campionilor, a salvat aparentele cu o ultima buna impresie la Zagreb, la chiar 20 de ani dupa un 17 decembrie insangerat pe Bega, castigand un prim joc dintr-o aventura europeana de 10 dispute, inceputa la Donetk, si tocmai eliminarea castigatoarei Cupei UEFA ii ofera per total un ascendent in fata Clujului de exemplu, al carei regres fata de cele patru puncte smulse anul trecut in grupele UEFA Champions League e mai mult decat evident. Cat despre Dinamo, in caracteristicile-i tipare, o subtire sansa de a rasturna calculele calificarii scufundandu-se in mocirla de pe Spirou Louis.

De fapt, Timisoara a adunat in grupe mai multe puncte decat alte 9 cluburi plus cele doua conationale Steaua si CFR, cu toate in general mai unse cu alifii pe cai europene, asa incat Ioan Ovidiu Sabau poate fi trecut, alaturi de Dan Petrescu, care si-a atins obiectivul calificarii, intre antrenorii de prespectiva ai noului val. Dintre cei consacrati, Mircea Lucescu asteapta cu trepidatii tragerea la sorti si un drum cat mai lung, pe care inca se afla si invinsa sa din ultima finala, Werder. 

Intre cele 16 primavaratece din UEFA Champions League, cate 3 din Anglia, Spania si Italia, cate doua din Germania si Franta, plus CSKA, Olympiacos si Porto.

In optimile din februarie, cu cluburile de pe locul secund in grupe jucand prima mansa pe teren propriu: VfB Stuttgart v Barcelona; Olympiacos v Bordeaux; Inter Milano v Chelsea; Bayern Munchen v Fiorentina; CSKA Moscova v Sevilla; Lyon v Real Madrid; Porto v Arsenal; AC Milan v Manchester United.

Intre cele 32 din UEFA Europa League, 4 din Bundesliga, cate 3 din Olanda, Spania, Belgia si Anglia, cate doua din Franta, Italia, Portugalia si Turcia, plus o unica echipa din Israel, Grecia, Austria, Ucraina, Danemarca, Cipru, Rusia si, da, da, Romania. Unirea a ramas pe metereze. Bravo ei, la debut…

In 16-imile UEFA (18, 25 februarie): Rubin Kazan v Hapoel Tel Aviv; Athletic Bilbao v Anderlecht; FC Copenhagen v Marseille; Panathinaikos v AS Roma; Atletico Madrid v Galatasaray; Ajax v Juventus; FC Bruges v Valencia CF; Fulham v Shakhtar Donetk; Liverpool FC v Unirea Urziceni; Hamburger SV v PSV Eindhoven; Villarreal v VfL Wolfsburg; Standard Liege v Red Bull Salzburg; Twente Enschede v Werder Bremen; Lille v Fenerbahce; Sporting CP v Everton; Hertha Berlin v Benfica SL. In optimile din martie, invingatoarea dintre LOSC Lille si Fenerbahce va da de Liverpool ori Unirea…

Ranile Timisoarei dupa 20 de ani

Decembrie 16, 2009

In 16 se auzea deja limpede in linistea serii „Jos Ceausescu”. In 17 a razbatut rapaitul morbid al impuscaturilor. Care s-a intetit odata cu lasarea intunericului. Cerul a plans, da, a plans, nu e legenda, iar sangele de pe strazi s-a facut apa. 18 ne-a intampinat cu o liniste apasatoare. Era durerea si jalea celor care-si pierdusera peste noapte copii, frati si surori, parinti si prieteni. In Timisoara se murise deja pentru libertate. Dar s-a mai tras, si-n 18, si-n 19.

Iar in 20 a fost declarat primul oras liber al Romaniei, de catre temerari revolutionari ce-au pastrat vie valvataia schimbarii in acele zile de decembrie. „Azi in Timisoara, maine-n toata tara”. Acel maine avea sa vina, in 21, in Bucuresti. Restul e istorie.

Jertfa eroilor Timisoarei este temelia acelui decembrie insangerat. La moment solemn, dupa 20 de ani, orasul martir aprinde o lumanare si indeamna la aducere aminte. Mi-am plimbat pasii de la un monument, la o lespede cu numele celor 114 oameni rapusi de gloante si de la troita in memoria acelorasi eroi cazuti pentru o viata libera la placile comemorative de pe zidurile din preajma intrarii in Catedrala.

Si am rascolit in strafundurile sufletului dupa raspunsuri la intrebarea daca a meritat aceasta jertfa suprema. Eroii ne vor indemna de-acolo din ceruri sa credem in visul lor. Sa pasim zi de zi nazuind la intruchiparea lumii mai bune pe care si-o doreau. Si cu fiecare clipa si fapta sa ne apropiem de-acele orizonturi, sa lasam in urma o picatura de mai bine pentru semeni si societate. O farama comparativ cu picaturile de sange pe care le-au varsat pentru mai binele tuturora. Idealul lor a fost pur si sfant.

Am citit, acolo, la sfarsitul listei numelor celor rapusi, in coltul lespezii, cuvintele „eroi neidentificati”. Intr-adevar, cati n-or fi fost oare cei aidoma barbatului impuscat in picior, intr-o zi vizitat de-o cunostinta in spital iar a doua zi disparut fara urma, pe vecie? Morti, raniti, disparuti.

Dupa 20 de ani, ranile s-au cicatrizat, lacrimile s-au uscat, inimile s-au otelit, sufletele au iertat iar mintile limpezi pastreaza vesnica lor amintire. Un crampei din trecut si in cliseele de mai jos, memoriale ale tristetii si sperantei comunitatii unei cetati ca nici care alta…

In 17 decembrie '89, Catedrala era martora jertfei de sange a timisorenilor

Numele eroilor, la baza monumentului. Cu specificatia disparitiei unor eroi neidentificati. Au fost oameni ca noi toti, cu surasul si grijile lor, cu nevoile si nadejdile tuturora. Ne-am ridicat oare la inaltimea nazuintelor lor pentru a le intruchipa idealurile?

Troita din dreapta Catedralei, omagiu adus romanilor martiri de semeni de-ai lor eliberati de sub jugul asupririi

Cam asa sta daltuit in lemn, peste decenii, la baza troitei... IN MEMORIA EROILOR CAZUTI... "Lemnul in fata securii plange. Plansul are doua intelesuri. Plange de necaz ca va fi stricat si plange de bucurie ca va fi salvat de foc si putrefactie. Primind viata din viata celui ce manuieste securea si dalta. Mesteri populari si sculptori amatori din istorica Tara a Lapusului, tara a lui Pintea Viteazu, au incercat sa redea viata batranului stejar prin semnul sfintei cruci in memoria jertfei martirilor cazuti pentru eliberarea poporului de tiranie si dictatura. Dec 1989." Cei doi autori si sase colaboratori din Targu Lapus, Maramures, au semnat cu conturul unui porumbel

Pe zidul din dreapta portilor intrarii in Catedrala... "In memoria tanarului de 22 ani Sorin Leia cazut eroic pentru libertate 18 dec 1989 pe treptele Catedralei sub gloantele lunetistilor securitatii in timp ce strica Desteapta-te Romane si agita tricolorul Romaniei" (Un pios omagiu din partea colegilor din sectia OXO a CP Solventul)... "Erou Stanciu Ioan nascut 8 decembrie 1947 ucis miseleste in revolutia din 17 decembrie 1989. Disparut"

Pe zidul din stanga, placi comemorative in amintirea copiilor morti pentru libertate, in limba franceza, respectiv a eroului Constantin Doru Garjoaba, 24 ani, decedat in Revolutie si disparut din Spitalul Judetean

Mesajul Proclamatiei de la Timisoara, o prelungire a atitudinii militante a urbei, postat in Piata Libertatii, fosta a "Paradelor", in preajma vechii Primarii.

Intre numeroasele monumente din oras dedicate eroilor Revolutiei, aducere aminte a acelor 17-20 decembrie insangerate, si Pieta, amplasata in preajma podului peste Bega ' de la Neptun '

Revolutia in surdina de la Villa Park

Decembrie 16, 2009

Nu-i de mirare ca la instalarea sa s-a referit la Cupa Campionilor Europeni. „A incerca sa readucem clubul la nivelul gloriei de altadata pare a fi o tinta foarte indepartata – dar de ce sa nu incercam? Au trecut aproape 25 de ani de la castigarea Cupei Campionilor Europeni dar acela e doar un vis„, spunea Martin O’Neill in august 2006, la prima sa conferinta de presa ca manager al lui Aston Villa.

Nord-irlandezul stia foarte bine de triumful din 1982 al visiniu-albastrilor pentru ca la randul sau tocmai cucerise respectivul trofeu, in doua randuri, cu Nottingham Forest, in 1979 si 1980. De fapt, dintre antrenorii din Premier League, doar Carlo Ancelotti, sosit in vara la Chelsea, a mai castigat ca jucator cel mai pretios trofeu al cupelor europene, si tot in editii consecutive, la zece ani dupa O’Neill. In 1989 si ’90.

Anii au trecut insa ex-mijlocasului Irlandei de Nord nu i-a scazut pofta de a se intoarce in competitia numarul unu, fie ea sub un alt nume. La a carei usa a batut deja in sezonul trecut, fara a se deschide. Dupa 25 de etape, Villa se afla pe locul 3, devansandu-le pe Chelsea si Arsenal si sperand indreptatit la penetrarea „careului de asi”.

Moment in care Chelsea a descins insa la Villa Park, Anelka sugerand cu un unic gol ca gazdele mai trebuie sa astepte. Era pe 21 februarie iar in 22 martie, in plina pierdere de viteza a elevilor lui O’Neill, cu 4 remize intr-o serie de noua jocuri de campionat fara victorie, Gerrard ii admonesta si el cu un hat-trick, intr-un 5-0 in contul lui Liverpool, pentru temeritatea de a le fi amenintat pozitia. Iar cand s-a trezit, in mai, cu cate un 1-0 subtire cu Hull si Newcastle, Villa n-a mai reusit decat sa-si mentina pozitia a sasea, ca si cu un an inainte, si tot in urma lui Everton, ce-i drept cu 62 de puncte, doua mai multe decat in 2008.

Pe locul trei in februarie, pe 3 si acum. Aston Villa a castigat in intermediara al treilea joc consecutiv la zero in Premier League, luandu-i din nou fata Arsenalului, fie si pentru o zi, ca si dupa victoria de pe Old Trafford, din weekend. Asadar Villa e acolo sus, in carti.

La Sunderland, succesul l-au adus Emile Heskey si James Milner, doi englezi intr-o formula cu 7 fotbalisti autohtoni, spre deliciul unuia ca Fabio Capello. O’Neill i-a aliniat pe Friedel (american) – Luke Young, Dunne (irlandez), Cuellar (spaniol), Warnock – Downing, Petrov (bulgar), Milner, Ashley Young – Agbonlahor (90, Sidwell), Heskey. Mai rar in Premier League ca majoritatea jucatorilor ofensivi sa fie englezi dar iata ca O’Neill, vorba sa, macar incearca…

Cu trei zile inainte, utilizand aceiasi titulari si inlocuindu-i dupa pauza, in ordine, pe Warnock, Heskey si Downing cu Wayne Collins, Carew respectiv Reo-Coker, O’Neill curmase si o serie neagra a clubului din Birmingham pe Old Trafford si in general in fata lui Manchester United, Agbonlahor amutind „Diavolii rosii”. Iar cu inca o sambata inainte Dunne, Milner si Carew, din penalty, o trimiteau sec la plimbare pe Hull City.

De la 0-1 cu Chelsea si un umilitor 5-0 pe Anfield in returul sezonului trecut, la un neverosimil 3-1 la intoarcerea in Liverpool, urmat de 2-1 cu Chelsea si acest 1-0 la Manchester, in acest campionat. Numai sa-i tina naravul din acest decembrie imaculat, dupa ce si in noiembrie, inceput cu un esec abia in prelungiri la West Ham, elevii lui O’Neill au continuat cu un 5-1 si doua remize.

Vorba aceea, pfui sa nu-i deochi, pentru ca Villa e patita. Scurtcircuitul de la inceputul primaverii a fost o copie fidela a caderii de potential din primul sezon al nord-irlandezului la Villa Park, 2006-2007, cand dupa un debut fulminant, cu 9 jocuri fara infrangere, curmat in 28 octombrie de Liverpool, cu un 3-1 in care reducea din handicap Agbonlahor, Petrov si compania au mai strans doar doua victorii in urmatoarele 19 partide de campionat, pana la inceputul lui aprilie.

Chiar si asa, O’Neill n-a dezamagit in sezonul de debut in Birmingham, acumuland cu opt puncte in plus fata de predecesorul sau David O’Leary, semn al progresului de la un an la altul, odata cu predarea stafetei de catre octogenarul Doug Ellis americanului Randy Lerner. Iar din 2008 Villa a cutezat sa cate mai sus, pe sase, un loc de Cupa Intertoto, ba chiar cu 71 goluri la activ, a treia ca productivitate in liga si cea mai eficace din anul cuceririi titlului, in 1981.

O’Neill e cumpatat, Villa pare chiar usor demodata, cu toti tinerii englezi si fara magnetismul generat de strainii altor cluburi, capitanul Petrov neputand fi trecut intre stelele jocului, dar o minirevolutie in desfasurare pare a lua elita prin surprindere. Everton nu mai e acolo, pe inaltimi, sa-i ia fata pe locul 5, cum s-a sfarsit in ultimele doua sezoane, iar elevii lui O’Neill ar avea poate o si mai mare ambitie sa incheie in fata fostului lor capitan, un localnic, Gareth Barry, inchizator ce a dezertat la Manchester City dupa ce rezistase cu o vara inainte avansurilor lui Benitez, care nu s-a sfiit sa catalogheze optiunea internationalului drept una de natura financiara.

Desigur, Villa transpira pe mult mai putini bani, insa foamea de performanta e mare. In fond Heskey si chiar Agbonlahor spera sa prinda lotul pentru Africa de Sud si nici Downing, revenit dupa o severa accidentare, Ashley Young si mai ales admirabilul jolly-joker James Milner nu si-au pierdut sperantele unui apel de la Don Fabio. Dar ce-ati spune de Stephen Warnock, fundasul stanga de care s-a dispensat Benitez, si care isi recladeste pas cu pas ascensiunea, fiti siguri, si sub privirea periferica a italianului!?

Iar O’Neill si Aston Villa stiu ca ar avea o paine de mancat si in Cupa Ligii, la prima vedere o povara in paralel cu telul prinderii unui loc in Champions League, dar de fapt o rara oportunitate de a reveni pe Wembley, intr-o potentiala finala cu Manchester United, chitita prin personalitatea lui Sir Alex Ferguson de a merge pana la capat pe mana „manjilor’ din lot. Semifinala din ianuarie, cu Blackburn Rovers, e absolut abordabila, iar finele lui februarie e rezervat „Drumului spre Wembley”, ce aducea in ’96 ultima cupa din fascinanta sala de trofee din Villa Park. Ar fi niste primi pasi pentru Villa pe calea spre locurile insorite de altadata.

O’Neill a invatat ceva si din lectia ultimelor doua aparitii in Cupa UEFA respectiv UEFA Europa League, si anume ca daca tot te-ai calificat merita sa arunci in focuri mai mult decat manjii, tentative timide si cu gandul la Premier League care i-au deschis insa apetitul si i-au readus aminte de vorbele sale la instalare. Atunci se referea la competitia numarul unu.

In a carei urna s-a aflat ultima oara in 1982/’83, ca si detinatoare la zi a trofeului, trecand in optimi de finala de Dinamo Bucuresti, 2-0 si 4-2, inainte de a fi eliminata. In 2011 se vor implini 30 de ani de la cucerirea ultimului titlu national si chit ca un asemenea obiectiv pare – vorba lui O’Neill – un pod prea indepartat, un cap de punte in UEFA Champions League poate fi consolidat si de pe locul 4.

Poti tu Villa sa nu te pierzi iarasi cu firea si sa indraznesti sa ramai in careu? La cuvant Emile Heskey si alti trimisi la plimbare ca el.