Archive for the ‘Extrasportive’ Category

Biserica de lemn din Zolt, o minune de peste două secole

Iunie 10, 2010

Veşnicia s-a născut la sat. Iar truditorii locului s-au îngrijit nu doar de pământ, strădania lor zămsilind şi lăcaşe de cult rezistând secolelor. Azi, amatorii de drumeţii în Munţii Banatului, spre extremitatea estică a judeţului Timiş, pot da pe raza comunei Fârdea, mai exact în satul Zolt, de o biserică din lemn de stejar veche de peste două secole.

Las glasul pozelor şi trimiterea la notele explicative de pe pagina virtuală „Turism cultural în Banat”  să vă poarte spre acest monument istoric din patrimoniul naţional, Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, incluzând picturi murale ale lui Teodor Zugravul şi Atanasie din Lugoj. Zolt pare rupt de lume dar de fapt e încărcat de har şi istorie, dacă reţinem că satul datează de la mijlocul secolului al XV-lea, aparţinând domeniilor lui Iancu de Hunedoara, chit că infiltraţia noului e evidentă până şi aici… De exemplu, pe o tăbliţă din staţia locală de autobuz, însemnele Transport şcolar au fost răstălmăcite în Transport cola.

Eu m-am „hodinit” pe o băncuţă de lângă cimitirul din jurul bisericii de lemn şi am sorbit apă de izvor. Pentru că, pe bicicletă, mai întâi trecusem prin Gladna, Română şi Montană, pe drumul spre Zolt. Şi câte frumuseţi n-am văzut…

Vedere spre Fârdea, de pe costişa ce duce la vârful Breinu Mare, al doilea ca înălţime din zonă. De cealaltă parte a coastei, valea te duce spre Zolt cu a sa biserică de lemn...

În zonă încă sunt destule case de lemn, cu atât mai pitoreşti în umbra naturii care "explodează" primăvara...

Oamenii lucrează restrânsele suprafeţe arabile dintre dealuri, cei mai norocoşi mecanizat, într-o tăcere monahală, aici în preajma unui micuţ cimitir din vârful pantei...

Nu toate bisericile au vechimea celei din Zolt...

Şi-am ajuns la poartă... Intrarea în cimitirul cu lăcaşul sfânt de pe costişa de la marginea satului, pe portiţa din preajmă

Aici citiţi mai mult şi mai exact despre Zolt cu a sa biserică. Prin gemuleţe, am distins picturile din biserică… Frumos!http://www.intercultural.ro/turismintercultural/Zolt.html

Stejarul şi bradul, lemn durabil pentru biserica din Zolt...

Turnul bisericii contrastează ca materiale, stil şi nuanţe cu construcţia în sine

Am poposit şi în curtea Mânăstirii din Fârdea, o cu totul altă poveste, în plină expansiune...

Iar pe vale am aplecat ochiul şi la detalii. Primăvara natura e în floare

Un lucru e sigur... Cu excepţia vreunui păstor şi a oamenilor furnicărind pe câmpuri, natura e suverană în Munţii Banatului. Însă la nici 150 kilometri depărtare, înconjuraţi de fabrici multinaţionale inclusiv cu pneuri poluante, oamenii "din cetate" uită prea uşor cine e Mama noastră a tuturora. Şi introduc robotic cheia în contact.

... Am ales în schimb să urmez marcajul albastru al drumului forestier de culme şi să mă afund la sânul Mamei Natură. Departe de lumea dezlănţuită aş zice eu degeaba

Finalmente, o încurajare pentru grăbiţi ori comozi. Drumul pe vale spre Zolt e fermecător dar, esenţial, asfaltat şi presărat mai nou cu poduri refortificate întru rezistenţa la viituri, putând fi aşadar abordat chiar şi cu maşina. L-am făcut pe două roţi, dându-mi timp mai mult să savurez peisajul, să mă îmbăt cu semeţia Mamei Natură.

Katyn

Aprilie 11, 2010

Din nou Katyn… ca o gluma proasta a destinului. Este amarul din vorbele unei prietene poloneze, la ora unei imense tragedii pentru o mandra natiune. Polonia si oamenii ei te primesc cu bratele deschise si m-au impresionat, atat pe vremea Cortinei de Fier, cat si anul trecut, la reintoarcere.

Cand am poposit in centrul orasului Wroclaw si la monumentul in memoria masacrului de la Katyn, din aprilie 1940, si la exceptionala Panorama Raclawicka, din preajma, cu adanci semnificatii in istoria Poloniei. Pozelor mele de la mausoleu si Panorama le alatur trimiteri la explicatii istorice, pe alte pagini.

Monumentul "Crimei de la Katyn", cum o denumesc polonezii in traducere exacta

La Katyn a fost masacrata floarea Poloniei. Elite militare dar si industriasi si inclusiv circa 100 de scriitori si ziaristi...

O placa multilingva, pe mormantul monumentului, ofera date explicative

In imediata apropiere, la marginea parcului, emotionanta Panorama Raclawicka incluzand pictura cu o lungime de peste 100 metri si o inaltime de cam 15 metri, dispusa circular, reliefand batalia din 1794 de la Raclawica, castigata de ostirile fragmentate ale polonezilor in fata rusilor. Atat prin dimensiunile si dispunerea sa, cat si prin efectele sale artistice, pictura iti taie rasuflarea si iti induce totodata o senzatie de realitate.

Un monument de la intrarea in Panorama Raclawicka, in memoria independentei castigate de polonezi in 3 mai 1791

Panorama, parte a complexului incluzand muzeele de Istorie Nationala si Etnografiei, este o lectie in 30 minute a istoriei poloneze

Despre masacrul de la Katyn, la a carui comemorare urma sa descinda actuala elita a poporului polonez, pierita sambata 10 aprilie inaintea aterizarii la Smolensk, pe Wikipedia… http://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Katy%C5%84 

Mai pe larg despre opera de arta in memoria bataliei de la Raclawice, de referinta in insurectia lui Tadeusz Kosciusczko, in explicatiile in limba engleza de pe Wikipedia… http://en.wikipedia.org/wiki/Raclawice_Panorama

Ranile Timisoarei dupa 20 de ani

Decembrie 16, 2009

In 16 se auzea deja limpede in linistea serii „Jos Ceausescu”. In 17 a razbatut rapaitul morbid al impuscaturilor. Care s-a intetit odata cu lasarea intunericului. Cerul a plans, da, a plans, nu e legenda, iar sangele de pe strazi s-a facut apa. 18 ne-a intampinat cu o liniste apasatoare. Era durerea si jalea celor care-si pierdusera peste noapte copii, frati si surori, parinti si prieteni. In Timisoara se murise deja pentru libertate. Dar s-a mai tras, si-n 18, si-n 19.

Iar in 20 a fost declarat primul oras liber al Romaniei, de catre temerari revolutionari ce-au pastrat vie valvataia schimbarii in acele zile de decembrie. „Azi in Timisoara, maine-n toata tara”. Acel maine avea sa vina, in 21, in Bucuresti. Restul e istorie.

Jertfa eroilor Timisoarei este temelia acelui decembrie insangerat. La moment solemn, dupa 20 de ani, orasul martir aprinde o lumanare si indeamna la aducere aminte. Mi-am plimbat pasii de la un monument, la o lespede cu numele celor 114 oameni rapusi de gloante si de la troita in memoria acelorasi eroi cazuti pentru o viata libera la placile comemorative de pe zidurile din preajma intrarii in Catedrala.

Si am rascolit in strafundurile sufletului dupa raspunsuri la intrebarea daca a meritat aceasta jertfa suprema. Eroii ne vor indemna de-acolo din ceruri sa credem in visul lor. Sa pasim zi de zi nazuind la intruchiparea lumii mai bune pe care si-o doreau. Si cu fiecare clipa si fapta sa ne apropiem de-acele orizonturi, sa lasam in urma o picatura de mai bine pentru semeni si societate. O farama comparativ cu picaturile de sange pe care le-au varsat pentru mai binele tuturora. Idealul lor a fost pur si sfant.

Am citit, acolo, la sfarsitul listei numelor celor rapusi, in coltul lespezii, cuvintele „eroi neidentificati”. Intr-adevar, cati n-or fi fost oare cei aidoma barbatului impuscat in picior, intr-o zi vizitat de-o cunostinta in spital iar a doua zi disparut fara urma, pe vecie? Morti, raniti, disparuti.

Dupa 20 de ani, ranile s-au cicatrizat, lacrimile s-au uscat, inimile s-au otelit, sufletele au iertat iar mintile limpezi pastreaza vesnica lor amintire. Un crampei din trecut si in cliseele de mai jos, memoriale ale tristetii si sperantei comunitatii unei cetati ca nici care alta…

In 17 decembrie '89, Catedrala era martora jertfei de sange a timisorenilor

Numele eroilor, la baza monumentului. Cu specificatia disparitiei unor eroi neidentificati. Au fost oameni ca noi toti, cu surasul si grijile lor, cu nevoile si nadejdile tuturora. Ne-am ridicat oare la inaltimea nazuintelor lor pentru a le intruchipa idealurile?

Troita din dreapta Catedralei, omagiu adus romanilor martiri de semeni de-ai lor eliberati de sub jugul asupririi

Cam asa sta daltuit in lemn, peste decenii, la baza troitei... IN MEMORIA EROILOR CAZUTI... "Lemnul in fata securii plange. Plansul are doua intelesuri. Plange de necaz ca va fi stricat si plange de bucurie ca va fi salvat de foc si putrefactie. Primind viata din viata celui ce manuieste securea si dalta. Mesteri populari si sculptori amatori din istorica Tara a Lapusului, tara a lui Pintea Viteazu, au incercat sa redea viata batranului stejar prin semnul sfintei cruci in memoria jertfei martirilor cazuti pentru eliberarea poporului de tiranie si dictatura. Dec 1989." Cei doi autori si sase colaboratori din Targu Lapus, Maramures, au semnat cu conturul unui porumbel

Pe zidul din dreapta portilor intrarii in Catedrala... "In memoria tanarului de 22 ani Sorin Leia cazut eroic pentru libertate 18 dec 1989 pe treptele Catedralei sub gloantele lunetistilor securitatii in timp ce strica Desteapta-te Romane si agita tricolorul Romaniei" (Un pios omagiu din partea colegilor din sectia OXO a CP Solventul)... "Erou Stanciu Ioan nascut 8 decembrie 1947 ucis miseleste in revolutia din 17 decembrie 1989. Disparut"

Pe zidul din stanga, placi comemorative in amintirea copiilor morti pentru libertate, in limba franceza, respectiv a eroului Constantin Doru Garjoaba, 24 ani, decedat in Revolutie si disparut din Spitalul Judetean

Mesajul Proclamatiei de la Timisoara, o prelungire a atitudinii militante a urbei, postat in Piata Libertatii, fosta a "Paradelor", in preajma vechii Primarii.

Intre numeroasele monumente din oras dedicate eroilor Revolutiei, aducere aminte a acelor 17-20 decembrie insangerate, si Pieta, amplasata in preajma podului peste Bega ' de la Neptun '

Nici macar un autograf dar un milion de lire

Decembrie 5, 2009

Nadal l-a spulberat pe Berdych, Ferrer a rasturnat rezultatul in fata lui Stepanek iar perechea Lopez – Verdasco le-a aplicat si ea un 3-0 celor doi cehi, Spania cucerind Cupa Davis in primele doua zile ale finalei de la Barcelona. Deznodamantul, implicandu-l pe Rafael Nadal, mi-a adus aminte de un amuzant amanunt picant, consemnat recent la finele barclays ATP World Tour Finals de la Londra, de care aminteam intr-o postare anterioara. Am ramas dator cu aceasta bezea…

Asadar Londra n-a fost pentru cine s-ar fi asteptat lumea tenisului, alde Federer, Nadal, Djokovic ori insularul Murray, ci pentru al saptelea poftit intre cei opt finalisti de la O2 Arena, si el tot un european.

Murray l-a invins sec in uvertura pe argentinianul Del Potro iar Djokovic dispunea si el, in cealalta grupa, de Davydenko. Dar pe cand invingatorii n-au prins semifinalele, invinsii lor si-au disputat ultimul act, pe care rusul nascut in 1981 in Ucraina si l-a adjudecat cu 6-3, 6-4, facand un pas inainte din postura de invins al sarbului in finala din 2008.

Iar victoria i-a adus un cec de aproape un milion de lire sterline si consolidarea locului 6 in clasamentul ATP. Ei bine, ironia ar fi ca Nikolay Davydenko a parasit Londra cu pretiosul trofeu de sfarsit de sezon si cu generosul premiu financiar insa fara sa fi acordat nici un autograf. Nu ca ar fi refuzat cumva sa-si puna semnatura pe brosurile admiratorilor sai, ci pentru simplul motiv ca pe durata sederii sale in capitala Regatului nimeni nu i-a solicitat autograful, dupa cum s-a destainuit la final.

Puterea de atractie a unui Federer ori Nadal e uriasa iar Murray a intors multe capete, captand atentia insulei, insa oricat de mult s-ar fi ingramadit publicul iubitor de tenis de camp in jurul favoritilor, normal ar fi fost ca macar cativa sa fi constatat ca in oras se afla si un altul dintre cei mai buni 10 jucatori din lume in ultimii toti cei 5 ani, devenit la randul sau milionar din truda in preajma fileului. 

O fi el mai uscativ si plesuv iar semifinalele sale de US Open si Roland Garros, cate doua, se pierd incet in colbul anilor 2005-2007, dar Nykolai Davydenko totusi trebuie ca a realizat ceva, sa fi fost invitat la World Tour Finals. Insuficient, macar pentru un autograf!? Ei, n-a dat el autografe, ci o batuta lui Roger Federer…  

Asta e viata, ca barbatul rus sa cantareasca mult mai putin in aprecierea majoritatii, tot asa cum e si istoria, scrisa cu sange in graiul sec al cifrelor. Peste 8,8 milioane de soldati rusi rapusi in cel de-al doilea razboi mondial, plus alti 2.576.000 invalizi permanent. Iar totalul rusilor decedati atunci, incluzand civilii, e cutremurator: 24 milioane fara patruzeci si sase de mii…

Comparativ, Regatul Unit, inclusiv coloniile sale, a pierdut 449.800 de suflete, dintre care 68.000 de civili. Da, asta e viata, asta e istoria… Unii bat continuu toba eroismului pe scena mondiala, pe cand contributia altora e minimalizata sau chiar trecuta cu vederea.

Un tanar invingator ignorat, o multime de eroici inaintasi de-ai sai despre a caror imensa jertfa, ducand greul conflagratiei mondiale, nu se sufla nici o vorba in propaganda moderna.

„Nebunia” portarului

Octombrie 18, 2009

Nu m-a surprins deloc in cele cateva zile placut petrecute in Romania, acasa in Timisoara, sa descopar ca nimeni nu auzise de Marian Bataiosu. Cine-o mai fi si asta? Aaaaaa, noul campion mondial la scrima? El sa fie oare? Ca stii, numele ne scapa… Atunci bravo lui! Nu, nu, nu, numa-ncet, ca nu-i deloc el!

Nu rad ori infierez deloc necunoasterea, ci vreau sa evidentiez cat de dezinformata pana in panzele albe e societatea romaneasca, in acest caz prin omisiune. Puterea caracatitei sta si in evantaiul procedurilor de dus cu presul, iar dezinformarea prin ignorare e una din sutele de variante de manipulare a maselor existente in arsenalul tragatorilor de sfori.

Tot romanul a auzit de unul sa zicem ca Gigi Becali, impins pe scena acestui teatru de papusi cu figurine sinistre de cei ce bombardeaza publicul cu personaje dintre cele mai deranjante, sfidatoare si uzurpatoare pentru „viata cetatii”, dar tot mai putini compatrioti asezati in fata televizoarelor cu care se minte constant si de doua decenii poporul ar reactiona prompt intrebati fiind de numele unui cercetator, inventator, creator ori om de succes prin forte proprii de pe acele meleaguri.

Ca o paranteza, nu pot sa uit efectuarea unui scurt sondaj de opinie stradal, cu camera de filmat si microfonul, ca reactie imediata la un alt succes pe scena olimpica al admirabilei Elisabeta Lipa, aur in proba de canotaj 8+1 la Atlanta, si care a dezvaluit adevarata fata a dezinteresului uman. Dintre cei interpelati, o singura persoana s-a intrebat daca e vorba de… gimnastica. Restul, ca la dentist. Iar la vremea respectiva legendara sportiva isi desfasura activitatea la nivel de club tocmai in orasul celor intervievati…

Cartea pierzatoare a publicului este crezul ca daca o anumita persoana, un anumit nume, nu ii defileaza prin fata ochilor pe amintita scena, nu e asadar demna de a fi luata in seama, de recunoastere, apreciere, incredere. Ei bine, tocmai putinii reprezentanti care reusesc sau au curaj sa ridice capul din marea masa a oamenilor cumsecade, de buna credinta, nu vor fi proptiti si impinsi in fata de masina de propaganda tocmai pentru ca ar deveni o potentiala portavoce a maselor si ar deturna mesajul mincinos, prefabricat, al manipulatorilor de evenimente si stiri. Ce interes sa aiba mass-media, o a patra putere in stat si implicit o unealta de imputernicire a sistemului si de legare la ochi a publicului, sa scoata in evidenta un om dintre oameni? Nici unul! S-ar impusca in calcai. Denigrarea, gasirea unui nod in papura, dezinformarea, ar fi variantele uzitate in cazul aparitiei unui inconvenabil.

Ei bine, de aceea nu s-a auzit mai deloc de unul ca Marian Bataiosu. Omul „a facut Revolutia”, e unul ca milioanele de romani pacaliti in cei 20 de ani prognozati de Brucan, si are dragostea de neam si tara pentru a-si fi inaintat candidatura la presedintia Romaniei. E demn de admirat macar pentru acest demers si initiativa sa! Punctual, ici-colea, societatea civila mai are „vana”, mai tresalta… In saptamanile precedand alegerile, cei ce merg la vot habar n-au insa de existenta unuia ca Bataiosu, candidat independent, si se pierd in amanunte defetiste invartind in minte aceleasi nume compromise, le stim cu totii…

Bataiosu s-a refugiat, ca mai toata suflarea romaneasca, europeana ori mondiala de buna credinta si ce percepe gravitatea lucrurilor si potentialele urmari, in lumea virtuala de pe worldwideweb, o unica platforma de propagare cat de cat a realitatii veridice. In conglomeratul presei alternative, sugrumate ori bagandu-i-se pumnul in gura, denigrata fiind, tocmai pentru incercarea ei impotriva morilor de vant de a aduce la cunostinta maselor largi ceea ce se petrece cu adevarat pe suprafata pamantului.

Tot ceea ce v-ar trebui sa stiti, oameni buni, cat mai poate fi abordat, e sub buricul degetelor voastre, odata ce ati accesat internetul. Sunt sute si mii de surse de informare alternativa, altele decat blocul mass-media oficial ce duce in general de nas. Sunt sute si mii din gama informatiilor incercand a fi aduse la lumina de sa zicem jurnalisti de tipul celor sfarsind pe scut in Rusia moderna, cu interesele oamenilor la suflet si mai ales cu simtul raspunderii, al datoriei de a raspandi vestea.

Ideea acestor randuri mi-a venit sesizand dintr-un mijloc de transport, la oprire, cam ce survola pe internet o angajata in pana de clienti. Era o firma oarecare de servicii iar femeia isi avea biroul „in geam” cum ar veni, cu spatele la frontul stradal. Interfata virtuala era in vazul trecatorilor. A tranzitat de la un joc cu un omulet Hopa-Mitica incercand sa nu-si piarda inca o viata in salturile peste prapastii, la ce mai face o alta creatura a industriei de impachetat fum, creat iluzii si lansat false modele. Si am inteles pentru a cata oara oare cat de dusi cu presul si indoctrinati sunt oamenii dar si cat de naivi si indolenti in a accepta de bun, fara a face cel mai mic efort de cunoastere si descoperire, meniul ce li se serveste.  Semeni de-ai nostri imbranciti in bratele confuziei, ametiti aidoma unui titirez si legati la ochi, tragandu-li-se presul de sub picioare si fiind incet dar sigur purtati spre esafodurile de la nivelele piramidei fara portita de scapare: cu un nivel asa zis national, cu unul continental, cu unul global…   

Greutatea de a razbi a unuia ca Bataiosu, si sunt multi ca el, pe diverse meridiane, dar dezbinati si punctuali in efortul lor herculean, sta tocmai in paianjenisul gros al informatiilor de tot felul, raspandit cu buna stiinta. In aceasta avalansa continua de gunoi informational din toate domeniile si de toate nuantele, doar minti limpezi cu o reala capacitate de discernamant, concentrate si absorbite de arta dezlegarii „rebusului” si a iesirii din labirint, pot da la o parte neghina, pot face diferenta intre adevarat si fals, intre informare si dezinformare, intre realitati si piste false. 

Bataiosu e chiar lesne de gasit, pentru cine are nitica initiativa, la www.bataiosu.wordpress.com si, departe de mine, nu-i fac deloc campanie electorala. L-am descoperit „in labirint” si am facut imediat diferenta intre mesajul sau si demagogia sinistrelor papusi la capatul sforii.

Remarcabil, Marian Bataiosu atinge pe platforma sa subiecte de interes public nu doar national ci si european si transcontinental. Suntem in saptamanile imediat urmatoare votului favorabil al irlandezilor pentru Tratatul de la Lisabona, irlandezi care au fost suciti de la nu la da in mai putin de doi ani, si suntem in saptamanile premergatoare alteia dintre intrunirile la nivel inalt, de exemplu cea de la Copenhaga, unde sub masca ingrijorarii pentru schimbarile climaterice influentate de activitatea umana se imping spre desavarsire alte mult mai insidioase programe de ingradire, control si deturnare a vietii marii cetati globale.

Din nou, totul e la indemana buricului degetelor Dumneavoastra, atat cat mai e utilizabil fara constrangeri, plati si interziceri. Vor veni insa iute zilele cand vom accesa „posturile” devenite intre timp preferate asa cum ne chinuiam la calorifer la „Europa Libera”. Posturile alternative pe worldwideweb sunt cu nemiluita si de gasit in cascada, dintr-unul in altul, si chiar merita sa stii pe ce lume traiesti cu adevarat. Iar pentru poligloti, plaja e chiar nemarginita… Exista si o varietate a surselor, muzicieni de exemplu punandu-si la randul lor creativitatea la bataie intru constientizarea auditoriului. Iarasi, nu trebuie mers prea departe, la Muse de exemplu, cu al lor nou album „Resistance”, de vreme ce Parazitii sunt sub nasul oamenilor, cu „Slalom printre cretini”.  

Voi incheia prin a rememora un crampei din primul editorial ce-l semnam in acest an, in ianuarie, in Fotbal Vest, pentru ca tocmai un fost portar cu cariera franta in jocul profesionist insular, devenit ulterior inclusiv comentator la mari competitii sportive internationale pentru BBC, a devenit de ani buni emisar si propagator al stirilor si realitatilor atat de greu de crezut, atat de usor de diagnosticat drept incredibile si imposibile, dar de fapt atat de infricosator de adevarate.

E o imposibila confruntare actuala cu morile de vant dar in toata aparenta sa futilitate exista acel dram de puritate absoluta si speranta. But Hope Is Not Crushed Yet. Sub titlul „Nebunia portarului”, am amintit despre David Icke, si el un fel de Marian Bataiosu ori Vaclav Klaus si numele pot continua, oameni care, ca in orice generatie, se regasesc in grupul mai degraba fractionat al celor impotrivindu-se curentului, nealiniati si mai mereu neintelesi. Si Icke poate fi lesne gasit, in worldwideweb sau, ideal, prin publicatiile sale ori la discursurile de ore-n sir ce le tine in amfiteatre din lungul si latul globului…

Nebunia Portarului

Cate s-au mai petrecut din Ajun incoace!

[…]

Dar toata aceasta cacofonie de stiri si informatii din fotbal, sport ori din lume in general paleste in insemnatate daca am vrea sa sesizam adevarata semnificatie a noii file ce va fi intoarsa in istoria moderna in ziua aparitiei urmatorului numar, 20 ianuarie. Marioneta sau calul troian, cum vreti, al papusarilor ce trag sforile si tes paianjenisul viitoarei dictaturi totalitare globale, va fi instalata peste Atlantic intru amagirea maselor. Ura, Traiasca Regele! Evenimente dintre cele mai inimaginabile si nefericite pentru SUA si omenire in general urmeaza a fi regizate pana sa zicem la solstitiul de iarna din 2012, asa incat, zilele intrand in sac, haideti sa facem cunostinta cu un fost portar, David Icke. 

Se trage din Leicester. Ca si Peter Shilton, cel cu 125 de selectii pentru Albion. Sau ca si Gary Lineker, golgeterul Mondialului mexican. Care si-au inceput carierele, cu cate 7-8 sezoane, in urbea natala, la City.

Dar Icke nici macar nu si-a continuat-o la Leicester City, aidoma unui alt mare portar, Gordon Banks, care a strans acolo mai multe jocuri chiar si decat Shilton. Ci a agatat manusile in cui si a parasit linia portii la doar 21 de ani, cu numai 37 de aparitii pentru Hereford United, o accidentare la genunchi dovedindu-se ulterior a fi o binecuvantare deghizata. Pentru ca l-a eliberat dintr-un cadru fix, cel al portii, pentru a purcede spre lucruri mai marete, in ciuda tuturor riscurilor pe care le implica o poteca nebatatorita. Azi numara 17 carti si noua prezentari video.

Comparativ cu jucatorii de camp, care nu vad… padurea din cauza copacilor, portarul in schimb are avantajul punctului de observatie si al perspectivei totale. Are timpi morti, intru urmarirea ostilitatilor. Exersand vizionarea, deprinde o intelegere limpede, lucida, a intregii actiuni. Iar cand isi intra in rol, plonjand la picioarele varfului, isi atrage eticheta de “nebun”. De fapt, e probabil mai cu capul pe umeri decat restul. Iar in cazul nostru, de la a deveni din “nebunul” dintre buturi un “bolnav mintal”, n-a fost decat un pas.

Ne pierdem in infinitul vartej cotidian, asfixiati de fluxul stirilor si grabiti sa dam menire existentei noastre. Si, ne-a avertizat “nebunul”, nu mai avem timpul si clarviziunea sa distingem adevarata realitate derulata in umbra perdelei de fum. David Icke, si altii ca el, ne-o expun permanent. Asta pana intr-o buna zi, cand vom ramane doar cu o mass-media gen Scanteia dar sub alte nume si controlata de aceiasi papusari, care, in majoritatea sa, raspandind “surse oficiale”, ne spala de ani buni creierele.

David Icke, dupa retragerea din fotbal, a activat nu doar in redactia sportiva a BBC, iar cand a dobandit darul viziunii a inceput sa il impartaseasca, fiind ridiculizat la nivel national pentru revelatiile dezvaluite. Anii au trecut, clarviziunea lui Icke s-a adeverit in cele mai mici detalii iar acum, la 56 ani, nu doar ca are simpatizanti in toate colturile lumii dar, surpriza, pana si un mare cotidian de-aici impartasind linia “oficiala”, intr-un editorial, a ajuns sa aminteasca de repudiatul ex-portar Icke, care, infuriind din nou cu observatiile sale, a avertizat ca inscaunatul e mai periculos decat inlocuitul, fiind un potential Hitler, si ca numirea sa este inca o mutare dintre cele tot mai numeroase si “la vedere” spre o crunta dictatura mondiala, cu un unic guvern, o unica moneda si armata si cu o preponderenta masa de manevra initial manipulabila prin microcipuri inserate sub piele si o acolada de alte procedee iar finalmente exterminabila.

Nici o noutate, Icke a reiterat ca majoritatea conducatorilor si guvernelor sunt doar pioni ai papusarilor iar natiunile o mare tabla de sah pe care mutarile, a se citi razboaie, foamete sau alte calamitati ori crize gen financiare, a “incalzirii globale”, sunt facute de aceiasi tragatori de sfori. Ritmul si gravitatea miscarilor vor creste cat de curand si vor afecta inclusiv societatile dezvoltate. Dar norodul – manipulat si inlantuit cu indulcitoare gen plasma TV, 4×4, “vedete”, vacante “exotice” si tot tacamul commercial-materialistei existente moderne, zaharel pentru care a fost dresat sa jinduie si pentru care e stimulat sa alerge pe infinita… banda de productie – n-are timp, ochi si probabil stomac pentru a intelege. Serialul de la 6 sau posetuta conteaza… Ba mai mult, sa ignoram si ridiculizam mesagerul, sa schimbam canalul si sa preluam, mereu si din nou, pozitia strutului! E mai comod.

Mesageri ca Icke au avut insa prea multa ravna si dreptate de doua decenii incoace pentru a mai fi marginalizati. E totusi alegerea fiecaruia, ca doar traim intr-o lume libera. Libera? Va lamureste David…     

 

 

Furt ziua-n amiaza mare?

Februarie 10, 2008

Message in the stone

După unii, expresia „daylight robbery”, „furt ziua-n amiaza mare”, s-ar trage de la o taxă pe ferestre introdusă în Marea Britanie în 1696 de Regele William al III-lea. Taxei fixe de 2 şilingi per locuinţă i-a fost adăugată una variabilă, de alţi 2 şilingi, în cazul unei proprietăţi cu 11 până la 20 de ferestre, respectiv de patru şilingi pentru şi mai multe.

În 1766, era de-ajuns să ai doar 7 ferestre pentru a plăti taxa de geam iar în 1825, opt. În zilele noastre, când nu mai e valabilă, destule au rămas însă casele londoneze cu ferestre zidite. Pentru a evita taxarea, unii îşi răpeau cândva lumina cu cărămizi în cadrul ferestrelor. Iar pentru a nu părea prea respingătoare faţada, chiar şi mesaje biblice şi-au găsit locul dăltuit în piatră…

„La ce bun să fi cucerit lumea dar să-şi fi pierdut sufletul?” La etajul unu, pe colţul unei case străjuind un mic scuar din sud-vestul capitalei Albionului… 

Nu vă stric duminica

Februarie 5, 2008

Nu e vrăjeală. E la cererea cititorilor. O prietenă mi-a scris, pe bună dreptate… „păcat că e atât de puţin„. Se referea la subiectele extrasportive. Aşa că voi publica din cand in cand câte un gând, altceva… 

Un subiect ce l-am găsit navigând worldwideweb. Pip Starr, un producător de documentare video şi activist de mediu din Melbourne, Australia, s-a sinucis într-o marţi, acum două săptămâni.  Altfel atrăgea însă atenţia oraşul de la Antipozi, cu ştiri ce făceau înconjurul globului, în acea zi de marţi: sferturile de finală ale Australian Open.

Pip îşi dedicase ani buni din viaţă întru atragerea atenţiei publicului către diverse probleme sociale majore. Era în curs, sub titlul „The first wave„, sau „Primul val”, o producţie video legată de soarta locuitorilor unui atol din Oceanul Pacific, care, datorită creşterii nivelului apelor rezultată din poluarea produsă de ţările industrializate, vor deveni în acest an primii refugiaţi de tip ecologic din istoria modernă a omenirii.

Arhipelagul Carteret a constat din 7 insuliţe, rămase şase în urma unui bombardament din cel de-al doilea război mondial, care au devenit din nou şapte când creşterea nivelului apelor a împărţit atolul Huene în două. În ultimii ani, oceanul a mâncat plajele Cartereţilor, a distrus recoltele, a înghiţit casele şi grădinile de legume ale băştinaşilor iar malaria a lovit în plin. Invadaţi de ape şi hrănindu-se doar cu peşte şi nucă de cocos, localnicii s-au simţit în voia sorţii, întrebându-se dacă nu cumva paradisul natural în care şi-au dus viaţa, generaţie de generaţie, a fost de fapt doar un blestem mascat.

Pip Starr, pe lângă înregistrările video şi fotografiile de pe insule, a notat spusele localnicilor, care s-au referit la intensificarea şi creşterea substanţială a furtunilor şi vânturilor puternice din ultimii ani. „Primul val”, producţia sa, s-ar fi conturat în acest an cu înregistrarea video a transportării refugiaţilor din atoluri pe insula principală, Bougainville, parte a Papua Noua Guinee. De pe siteul lui Pip, http://www.starr.tv putem afla că numele de proiect al refugierii este Tulele Peisa şi va fi condus de Ursula Rakova, o localnică militantă ecologistă.

În baza documentării sale şi a interviurilor cu cercetători, Pip a concluzionat că industrializarea şi acţiunile oamenilor stau neîndoielnic la baza creşterii nivelului apelor oceanice şi implicit la inundarea insulelor Carteret. Pip Starr a încercat să atragă atenţia oamenilor în privinţa sorţii unei comunităţi restrânse şi să-şi conştientizeze cititorii relativ la repercursiunile asupra mediului înconjurător a opţiunilor vieţii noastre de zi cu zi. Pip Starr a ales să plece dintre oameni. Poate neştiut de miliarde, deşi cu o contribuţie semnificativă în felul ei întru mai binele omenirii. Cine-i va sfârşi oare proiectul şi ce se va alege de Cartereţi? Măcar şi-o firimitură, acolo, în fundul sufletului, şi-ar trebui să ne pese… Mai ales în clipa când poate punem mâna în supermarket pe un produs oceanic pescuit şi transportat de la mii de kilometri distanţă. Poluare.

Floricică sub bretea

Ianuarie 23, 2008

De obicei poartă ecusoane atârnate de gât, la vedere. Sau prinse în piept. Şi te întâmpină cu „excuse me…” Scuzaţi-mă. E vorba de agenţii stradali ai organizaţiilor caritabile. Nimic din toate astea.

Mi-a sărit în cale la capătul podului Westminster şi s-a grăbit să-mi prindă de haină o floricică. Dar unde? Iute ca fulgerul i s-au mişcat mâinile şi mi-a înfipt-o sub bareta rucsacului. Acolo, undeva la piept. Drăguţă floricica… Dar unde vă este ecusonul şi ce organizaţie reprezentaţi? Nicăieri. „Strângem bani pentru copiii gypsies” mi-a explicat iute femeia. Ai comunităţii nomade aşadar. M-am scuzat, nu că aş avea ceva împotriva lor, ci datorită abordării ei neconvenţionale. Ar fi putut fi oricine. Să zic bogdaproste că nu mi-a sărit încă nimeni în cale cu tăişul lamei la vedere. Banii, viaţa sau mustaţa.

Dar tot n-am scăpat. „You are discriminating!”, m-a tăiat scurt. Aşadar am fost acuzat de discriminare pentru a nu fi vărsat un penny pentru copiii gypsies. În Anglia, sunt membru al unei comunităţi minoritare, aşa încât departe de mine a discrimina alţi minoritari. Însă de ce aş da un penny pentru copiii lor şi nu pentru micuţii africani, asiatici sau sud-americani ai căror părinţi poate n-au un bănuţ nici de chiloţei? Chiar aşa… de ce?   

Despre Timişoara pe BBC

Ianuarie 14, 2008

„From our own correspondents” este o populară emisiune radiofonică găzduită de BBC Radio 4 la finele săptămânii. Recent, într-o sâmbătă, timişorenilor care au ascultat „De la corespondenţii noştri” le-a crescut probabil inima de bucurie. A fost un reportaj de câteva minute dar care a creionat în culori luminoase Timişoara istorică, pe care o ştim cu toţii, şi Timişoara zilelor noastre, care se metamorfozează pe zi ce trece, şi în bine, cum a remarcat corespondentul englez. Trimisul postului a folosit adjectivul „pretty”, adică „drăguţ”, referindu-se la oraşul vechi şi zona centrală a urbei, şi a remarcat creşterea economică, subliniind că primarul Gheorghe Ciuhandu tocmai revenise dintr-o vizită în Banatul Sârbesc, unde încercase să clădească punţi pentru atragerea de capital uman în Timişoara. „Rata şomajului este sub 2% şi Timişoara duce lipsă doar de forţă de muncă” a fost caracterizarea din reportaj, care l-a citat pe Ciuhandu punându-şi speranţele şi în reîntoarcerea din străinătate a unor români emigraţi. Reportajul a lăsat de înţeles că situaţia în zona rurală din vestul ţării nu este însă la fel de roză, investitorii în agricultură fiind la mare căutare.

Comparativ cu tenta aducând a sperietoare referitoare la recentul influx din zona central-estic europeană în Regatul Unit, şi care e zugrăvită în puseuri în presa insulară, reportajul „De la corespondenţii noştri” a surprins în schimb prin echilibru şi echidistanţă. Aşadar România văzuta prin ochi vestici între graniţele sale e mai „drăguţă” decât cea portretizată prin chipul „emigrantului economic”. Până la un punct, dacă e să ne referim la ultimul episod al reportajelor de călătorie realizate de celebrul Michael Palin, şi care sub titlul „Noua Europă” a spicuit, când a venit vorba de România, contraste menite tocmai a şoca. Vorba unei amice, sărindu-ne în ochi înregistrarea reportajului, pe un raft al celebrei librării cu tematică geografică din West End, Stanfords: „Aveam o stimă deosebită pentru Palin şi reportajele sale dar ce rău i-am făcut oare?!”

Timişoara în schimb stă bine… 

Şi dacă tot am amintit de Stanfords, unde hărţile tuturor zonelor de pe glob sunt la putere… Cele cu Transilvania, rutiere sau destinate traseelor turistice, printre care una cu numele Secuimea, cu toate tipărite în Ungaria, conţin detaliat şi cu minuţiozitate varianta trilingvă a denumirii aşezărilor. Româno-maghiaro-germană. Astfel ne reamintim că Braşovul s-a numit şi Kronstadt înainte de a fi încovoit de Oraşul Stalin iar dacă vrem să dăm fuga până la Salzburg, ne putem repezi la… Ocna Sibiului.  

Film românesc pe ecrane

Ianuarie 9, 2008

4 luni, 3 săptămâni şi două zile, filmul lui Cristian Mungiu, rulează începând cu 4 ianuarie şi pe ecranele cinematografelor din West End, în centrul Londrei. Criticii londonezi de film s-au întrecut în superlative la adresa noii apariţii cinematografice. „Superb” exclamă Time Out, revista săptămânală de divertisment rezervată scenei vieţii culturale din capitala Angliei, publicând totodată patru reclame publicitare producţiei desmnate drept „Filmul Anului” în cadrul Festivalului de la Cannes din 2007. „Iese în evidenţă” este caracterizarea celor de la The Guardian.

Cineaştii insulari pot afla mai multe pe site-ul www.4months3weeks2days.co.uk