Posts Tagged ‘Gerrard’

Liverpool, care 31 octombrie îl alegi?

Octombrie 31, 2010

E la mintea cocoşului. Acesta. 1-0 la Bolton. Maxi. Anul trecut, în 31 octombrie, Liverpool pierdea clar la Londra, 3-1 cu Fulham, antrenată pe-atunci de Roy Hodgson. Ce-a urmat, ştim cu toţii. Gerrard şi Torres au sfârşit în mai pe 7. Sub aşteptări. Sub Champions League.

Mai interesant, şi-anul trecut după 10 etape, şi-acum, Liverpool contorizează tot 4 înfrângeri. Patru. Diferenţa n-ar fi că „Roşiii” strânseseră atunci 18 puncte, din mai multe victorii, cu care acum s-ar afla imediat sub podium, ci plusul major e în contul actualei campanii, când Hodgson şi trupa joacă pentru noi proprietari, avantaj de moral în lumina faptului că ariviştii la Anfield au acoperit datoriile şi anunţă o îmbunătăţire a situaţiei financiare.

Stevie Gerrard pomenea cândva de povara gândului dând târcoale prin vestiar de a juca pentru un club cu probleme înafara terenului. Probleme care n-au cum să nu afecteze ambianţa generală, răsfrângându-se inclusiv pe gazon. Alta e însă situaţia iar fotbaliştii, oricât de profesionişti ar fi, şi deci imuni discuţiilor despre balanţe financiare din birourile capitonate, tot reacţionează diferit, în funcţie de starea de fapt. Or fi ei staruri dar mai întâi sunt oameni, şi ei cu grijile şi temerile lor. Iar stabilitatea financiară induce o mai mare linişte şi „în iarbă”. Liverpool revine încet de la încrâncenare şi deznădejde la normalitate şi speranţe…

3-1 pentru Fulham la fine de octombrie a fost un bun indiciu al deznodământului de locul 7. 1-0 la Bolton indică un urcuş iar cum carul are osii noi, mai fiabile, Liverpool nu poate spera decât la mai bine. În fond Roy intră abia într-a patra sa lună la Anfield. Sezonul e lung iar Manchester City e cu doar 5 puncte în faţă. Şi Spurs cu trei. Comparativ cu vaietele despre startul catastrofal al „Cormoranilor”, amplificate cu tot soiul de scenarii incendiare, handicapul de opt puncte faţă de podium pare acum o bagatelă. Ba chiar recuperabil.

Capello scapa de finala madrilena

Aprilie 10, 2010

In tot raul e si-un bine. Eliminari cu beneficii. Titulari de baza ai Angliei nu vor juca finala Champions League si doar Steven Gerrard si Glen Johnson ar putea figura dintre selectionabili in ultimul act al Europa League, din 12 mai, asa incat Fabio Capello a vazut jumatatea plina a paharului pe Old Trafford, cand cu fortarea si reaccidentarea lui Wayne Rooney.

Mai sunt exact noua saptamani pana intr-o sambata de iunie cand Albionul va debuta la Cupa Mondiala in fata S.U.A. iar selectionerul italian stie de pe-acum ca finala Cupei Angliei, de la mijlocul lunii mai, este data calendaristica in care si ultimii sai potentiali convocati vor pune punct sezonului de club.

Capello mai are un singur amical, luni 24 mai, pe Wembley, cu Mexic, inaintea definitivarii si anuntarii lotului pentru FIFA World Cup 2010, dar in notitele sale probabil si-a conturat deja recrutii…

Portari. E ca si cu garderoba. Lucrurile se simplifica, daca n-ai de unde alege. Green, utilizat in preliminarii, intuitiv la penaltyuri, e ca si convocat. Hart s-a arcuit bine sub forma de imprumut, la Birmingham City, iar Kirkland si James, cat timp au fost apti, s-au dovedit in general „maini sigure”. Balanta ar putea inclina in favoarea experientei internationale a veteranului.

Fundasi. Pe dreapta, Glen Johnson a scapat de accidentare si trage cu Liverpool la o finala europeana iar Wes Brown ar putea prinde un loc in baza versatilitatii sale ca fundas central. In care compartiment Rio Ferdinand si Terry sunt cu un picior in avion. Ii va seconda probabil Upson, titularizat uneori de Capello. Pe stanga, si Ashley Cole si-a revenit iar Baines poate trage foloasele dupa aparitiile acumulate la tineretul Albionului.

Mijlocasi. Pe dreapta, si Lennon e improspatat dupa o perioada cu accidentari, punandu-se insa problema meciurilor in picioare. Iar Walcott va prinde lotul in inertia convocarii sale acum patru ani si a hat-trickului de la Zagreb. La centrul terenului, alti doi „certi”, Gerrard si Lampard, „acoperiti” la inchidere de Barry si sustinuti de suflul metronomului Milner, baiatul cu cele mai multe selectii din istoria tineretului Angliei, bun nu demult si pe flancuri. Pe stanga, a reaparut pe turnanta imprevizibilul Joe Cole, fotbalistul de fler si cu scanteie, care poate in plus schimba lejer flancurile. Capello a vazut probabil in Downing ceea ce a vazut si O’Neill cand l-a luat accidentat de la Boro, fapt pentru care Stewart, post pe post, i-ar putea lua fata colegului de club Ashley Young. La ora la care scriu nu s-au jucat inca semifinalele Cupei Angliei, care pot oferi indicii in plus.

Atacanti. Wayne Rooney, obligatoriu. In rest? Toata suflarea isi da cu parerea. Nici aici insa nu-s foarte multe optiuni. Bent, Defoe si Crouch, in aceasta ordine, au marcat regulat in campionat, pentru echipele lor, o conditie insuficienta insa, mai ales in privinta primului mentionat, pentru un bilet african. Si-atunci? A rasarit de nicaieri Zamora iar Hodgson stie ce zice cand il recomanda lui Capello. A secat in schimb la capitolul goluri Heskey, cu doar 5 pentru Villa, minus ce-ar putea cantari, in pofida evidentei sale experiente la nivel inalt. Daca ar merge la „jugulara”, Don Fabio ar lua cu el cinci varfuri, adica Rooney plus alti patru. Cin-sa fie, cin-sa fie? Colegii Crouch si Defoe, plus Heskey si Zamora? Bietul Carlton Cole poate totusi spera…

* <Ingrosatii> pe care i-as lua. Pentru Play Station, sper c-ati inteles.

Moment de vis pentru FA Cup si Leeds

Ianuarie 3, 2010

* cititi la finalul postarii tabloul complet al tragerii la sorti a 16-imilor de finala din 23 ianuarie.

Manchester United – Leeds United 0-1 este rezultatul tip ce intretine efervescenta irezistibilului farmec al Cupei Angliei. E un soc demn de povestit nepotilor, o surpriza de domeniul fantasticului. E cea mai buna reclama cu putinta pentru F.A. Cup, o competitie demarata in 11 noiembrie 1871 si devenita peste decenii bastion sportiv si social al Albionului. O adevarata punte peste ani, din ceata victoriana in Brave New World, distopia lui Huxley.

Surpriza e cu atat mai rasunatoare cu cat s-a consumat in turul trei, un punct de referinta, chiar cap de lista, in calendarul competitional din Anglia. „Bomba” a detonat cu atat mai tare cu cat antecedentele indicau un cu totul alt deznodamant.

In primul rand, Sir Alex Ferguson nu pierduse vreodata deja in turul III si nici nu fusese eliminat de un club dintr-o liga inferioara. Se intamplase in indepartatul ’84, pe cand Fergie era inca la Aberdeen, ca Manchester United sa zboare din FA Cup la primul obstacol, atunci pe nume AFC Bournemouth, antrenata de un anume Harry Redknapp.

Mai mult, Leeds s-a facut pur si simplu de ras in ultimii ani in Cupa Angliei. In editia trecuta, pierdea deja in turul doi, la amatoarea Histon. Cu un an inainte, si mai rau, pierdea pe Elland Road, cu 0-1, rejucarea cu Hereford din turul intai. In 2007, ceda cu 3-1 la West Brom, in turul trei. Cu inca un an inainte era eliminata la penaltyuri, 2-2, 3-3 si 2-4, in rejucarea cu Wigan din acelasi tur III. In 2005, 0-3 la Birmingham City, tot in turul trei. Dezastru si in turul trei din 2004, 1-4 acasa cu Arsenal.

Asadar Leeds n-a mai avut parte de un triumf in acest tur trei din 4 ianuarie 2003, cand Viduka si Bakke semnau un 2-0 la Scunthorpe, „albii” clacand ulterior in sferturi de finala, 0-1 la Sheffield United. Dupa 7 ani de deceptii, fanii trandafirului alb al casei de York au tras in piept mireasma imbatatoare a succesului in Cupa, si tocmai pe Old Trafford, la rivalii de moarte din Lancashire.

Lidera ligii a treia a invins pe terenul campioanei en-titre a Albionului, finalista la zi a Champions League. Buturuga mica a rasturnat carul mare, in prima surpriza notabila a actualei editii a FA Cup. Sambata, nici o formatie de esalon inferior nu reusise sa elimine din competitie o grupare mai bine clasata in campionat. Cupa Angliei s-a pastrat pentru derbyul de duminica din „Theatre of Dreams”, cand un antrenor invins ca jucator cu Aston Villa in Ghencea, Simon Grayson, a pus la cale blocarea „Diavolilor rosii” si a presarat sarea si piperul oferite cu zgarcenie sambata.

Fusese o sambata mai anosta ca de obicei, in general 3-4 surprize pigmentand turul III. Acum a fost una si buna! Leeds United, iesita ultima din urna tragerii la sorti a jocurilor din turul trei si calificata abia in urma prelungirilor rejucarii cu Kettering Town, a dat lovitura pe Old Trafford…

In rest, Liverpool a evitat rusinea pe Madejski Stadium din Reading, Gerrard egaland in minutul 36 si pregatindu-se de rejucarea de miercuri 13 ianuarie. „Regalistii” lui Reading, fara antrenor in urma recentei demiteri a lui Brendan Rodgers, s-au revansat in fata acelor incercati 1.500 de fani ce facusera deplasarea la Plymouth, 1-4 dupa Craciun, tanarul din academia de tineret Simon Church deschizand scorul pentru ocupanta locului 20 in Championship.

Intr-un fel, nu mare e mirarea ca Liverpool s-a chinuit in comitatul regal Berkshire, „Cormoranii” fiind eliminati in editia trecuta in 16-imile de finala, 1-0 pentru rivala locala Everton, cu un an inainte in optimi, 1-2 acasa cu Barnsley, o divizionara secunda, dupa ce avusese nevoie de o rejucare cu Luton Town, iar in 2007 chiar in turul trei, 1-3 cu Arsenal. Ziua de glorie de la Cardiff, 13 mai 2006, cand „The Reds” cucereau trofeul la lovituri de departajare, in dauna lui West Ham, venea la capatul unui parcurs in care le insirasera pe streang pe Manchester United, Chelsea si Birmingham City, amintita datorita proportiilor scorului. 7-0. Comparativ, Benitez pare a trai din amintiri…

Concitadina Everton, finalista in 2009, a tremurat pe Goodison nu doar la transversala lui Livesey, scuturata de capitanul oaspetei de liga a treia Carlisle United la scorul de 1-1. Rezultatul, conturat in minutele 82 si 95, din penalty, e oarecum „mincinos”.

Aidoma lui Reading, semisurprize au reusit Coventry, ce a condus la un moment dat la prim-divizionara Portsmouth, Nottingham Forest, care cu inca un 0-0, cu Birmingham City, a ajuns la 566 minute fara gol primit si un total de 17 meciuri la rand fara esec, si Millwall, locul 7 in liga a treia, ce a tinut-o in sah la Londra, 1-1, pe Derby County, a optsprezecea in Championship. Se anunta rejucari interesante…

Cei mai deceptionati s-ar putea declara „Padurarii”, care au ochit transversala portii lui Hart si au ratat si un penalty, prin galezul Earnshaw, in minutul 61. Pe St. Andrew’s va fi alta mancare de peste, cum si City e in forma in Premier League, cu 12 meciuri la rand fara infrangere.

Per total insa, comparativ cu anul trecut, cand Stoke era eliminata la Hartlepool iar Manchester City de Nottingham Forest, 0-3 intr-o umilinta pentru demisul Hughes chiar pe teren propriu, acest tur trei a fost bland cu favoritele, o unica grupare dintr-o liga „mai mica” rasturnand calculele hartiei: Leeds la Manchester. Ei i se alatura, din liga a treia, Southampton, ce a trecut de Luton Town, din esalonul cinci, si Brighton & Hove Albion, trupa lui Poyet, ce a invins la Torquay.

Dintre prim-divizionare, alaturi de campioana ce n-a mai triumfat in FA Cup din 2004, au mai spus adio Cupei cluburile Blackburn Rovers, West Ham si Hull City, invinse de colege din elita, in vreme ce cele mai modeste grupari ramase in cursa sunt Notts County si Forest Green, adversare ce se vor duela abia marti 12 ianuarie, dupa ce jocul initial a fost amanat datorita terenului inghetat, soarta impartasita si de alte 3 jocuri din acest tur.

Pentru conformitate, iata rezultatele turului III (2/3 ianuarie 2010): Accrington Stanley – Gillingham – amanat pentru 12 ianuarie, Aston Villa – Blackburn Rovers 3-1, Blackpool – Ipswich 1-2, Bolton Wanderers – Lincoln City 4-0, Brentford – Doncaster – amanat, Bristol City – Cardiff City – se joaca luni 4 ianuarie, Everton – Carlisle United 3-1, Fulham – Swindon 1-0, Huddersfield – West Brom 0-2, Leicester – Swansea 2-1, MK Dons – Burnley 1-2, Middlesbrough – Manchester City 0-1, Millwall – Derby 1-1 – se va rejuca, Nottingham Forest – Birmingham City 0-0 – se va rejuca, Plymouth – Newcastle 0-0 – se va rejuca pe 13 ianuarie, Portsmouth – Coventry 1-1 – se va rejuca, Preston North End – Colchester 7-0! (scorul rundei, la primul joc dupa demiterea scotianului Irvine de la carma gazdelor), Reading – Liverpool 1-1 – se va rejuca, Scunthorpe – Barnsley 1-0, Sheffield Wednesday – Crystal Palace 1-2, Southampton – Luton 3-0, Stoke City – York City 3-1, Sunderland – Barrow 3-0, Torquay – Brighton 0-1, Tottenham – Peterborough 4-0, Wigan – Hull 4-1 (toate disputate sambata 2 ianuarie) si Chelsea – Watford 5-0, Manchester United – Leeds United 0-1, Notts County – Forest Green – amanat, Sheffield United – QPR 1-1, Tranmere Rovers – Wolverhampton 0-1 si West HamArsenal 1-2. Echipele subliniate s-au calificat; rejucarile si jocurile amanate, pe 12 ianuarie, marti, mai putin cel al lui Liverpool si Newcastle – Plymouth, din 13.

** Tragerea la sorti a 16-imilor de finala: Southampton (liga a treia) – Ipswich (liga a doua);   Liverpool sau Reading (liga a doua) – Burnley;   Derby (liga a doua) sau Millwall (liga a treia) – Brentford (liga a treia) sau Doncaster (liga a doua);   Bristol City sau Cardiff – Leicester City (toate, liga a doua);   Stoke City – Arsenal;   Notts County (liga a patra) sau Forest Green ( amatoare, Blue Sq. Premier – liga a cincea) – Wigan;   Scunthorpe (liga a doua) – Manchester City;   West Brom – Newcastle sau Plymouth (toate, liga a doua);   Everton – Birmingham sau Nott’m Forest (liga a doua);   Accrington Stanley (liga a patra) sau Gillingham (liga a treia) – Fulham;   Bolton – QPR sau Sheffield United (ultimele doua, liga a doua);   Coventry (liga a doua) sau Portsmouth – Sunderland;   Preston (liga a doua) – Chelsea;   Aston Villa – Brighton (liga a treia);   Wolves – Crystal Palace (liga a doua);   Tottenham Hotspur – Leeds United (liga a treia).

Pierderea unor Esteban, Hyypia ori Alonso exacerbeaza afectiunea cronica a trupei lui Benitez

Decembrie 15, 2009

Locul 7 ocupat de Liverpool dupa esecul cu Arsenal, modest in comparatie cu aspiratiile clubului, ne aduce aminte de pozitia inregistrata de „Cormorani” in 1999, la finele unui sezon in care Houllier continua pe cont propriu, dupa ce Roy Evans arunca inca din tur prosopul parteneriatului. Mai jos, cateva remarci intr-o privire de ansamblu a unui recul.

Mos Craciun nu va fi darnic cu Rafael Benitez saptamana viitoare. Madrilenul n-a fost inspirat de la succesul cu 2-0 conturat dupa pauza in derbyul din 25 octombrie cu Manchester United, triumf contra campioanei care a lasat falsa impresie ca Liverpool FC era capabila sa-si realimenteze ascensiunea macar spre podium, „Cormoranii” ratand de-atunci sistematic ocazia de a castiga macar o data pe Anfield Road iar risipirea avantajelor devenind suparatoare.

Aflat in al saselea sau sezon la carma „Rosiilor”, tehnicianul spaniol a atins un punct critic al carierei sale pe taram insular iar iluzoria revenire pe linia de plutire, trambitata de antrenor inaintea jocului cu Arsenal, cand declara ca „sezonul nostru incepe din nou acum„, s-a dovedit inca din fasa o casa din carti de joc.

Locul 2 in luna mai, cu 86 puncte, cea mai buna recolta din ultimele doua decenii, a fost datator de sperante in privinta marelui pas spre intaietate, iar reculul recent e cu atat mai greu de inghitit pentru conducatori si fani laolalta.

Care ar fi impunsaturile ce au dezumflat mingea lui Liverpool la stadiul de biata basica? Ei bine, una dintre pietrele de temelie ale continuitatii ibericului pe Merseyside a fost achizitionarea in vara lui 2004 a mijlocasului Xabi Alonso, pe 10,7 milioane lire sterline, de la Real Sociedad. Cinci ani mai apoi, cu o cota aproape triplata, la 30 milioane, valorosul basc a luat calea Madridului, lasand in urma un gol pe care Benitez il resimte din plin dupa nici un tur de campionat.

Duminica, Alonso a asistat din tribuna la esecul „Cormoranilor” pe teren propriu, in fata Arsenalului, sub ochii fostei ancore a liniei mediane derulandu-se in prima repriza, intr-una din rarele incursiuni cu adevarat periculoase ale colegilor sai de odinioara, o faza mai mult decat sugestiva pentru actuala stare de fapt. Gerrard a sarjat pe dreapta, gasindu-l in diagonala pe Torres, care a ochit spatiul portii fara a-l invinge pe Almunia, cei doi jucatori de baza ai lui Liverpool fiind si singurii care purtasera respectivul contraatac, izolati in jumatatea de teren a unor „Tunari” retragandu-se in linie.

Cu alte cuvinte, pana si intr-o zi mai stearsa, Fernando Torres isi justifica la o adica suma de transfer, de 20 circa milioane lire plus Luis Garcia, pentru a nu mai aminti de cruciala lovitura de moral si imagine data de Benitez cand reusea sa-l convinga pe capitanul Steven Gerrard, in iulie 2005, dupa triumful continental de la Istanbul, sa continue la Liverpool, in detrimentul ofertei lui Chelsea.

Insa achizitionarea lui Torres, in vara lui 2007, se numara printre exceptiile care confirma regula ca Benitez a cumparat mai ales mult si deseori neinspirat, optiuni pe piata transferurilor ce acum il costa tot mai scump.

In acel prim sezon al spanionului, incheiat triumfal pe malul Bosforului, tocmai Xabier Alonso Olano salva intr-un moment decisiv corabia celor de pe Mersey, in returul sferturilor de finala ale UEFA Champions League, pe Delle Alpi din Torino, unde, fara Gerrard, accidentat, oaspetii si-au aparat in stil peninsular subtirele avantaj de pe Anfield Road, un 2-1 conturat cu Scott Carson in poarta si Le Tallec in avanposturi.  

Acel suficient 0-0 smuls in Italia a presarat o poleiala de impenetrabilitate partiturii defensive a „Cormoranilor”, Benitez reconfirmandu-si totodata si aura de iscusit strateg in cupele europene, conturata cu Valencia. Chiar si complet nerefacut, Alonso trecea atunci cu brio examenul, devenind stanca de baza a echipei, in nevoi fara localnicul Gerrard. Iar cand apararea a cazut, fiind facuta franjuri in prima repriza de „Diavolul milanez”, ofensiva lui Liverpool a rabufnit in 7 minute, de la 0-3 la 3-3, Xabi Alonso egaland cu un al doilea sut, dupa ce executia initiala a penaltyului fusese respinsa de Dida.

Ce ii lipseste astazi lui Liverpool pentru a avea asemenea tresariri macar de orgoliu? Si cat timp va mai supravietui Benitez gratie unui triumf in UEFA Champions League ce a inchis mai apoi gura criticilor, cu fiecare sezon in plus de sperante risipite in lupta pentru titlu in Albion?

Citind cu atentie linia de clasament a lui Liverpool FC, surprinde egalitatea perfecta, 4  2  2  acasa si 3  1  4  in deplasare, cu cei de la Birmingham City. Dar echilibrul se rupe la goluri primite, cu un total de 22 in contul „Cormoranilor” si de doar 16 in cel al nou-promovatei. Am zis nou-promovata, nu-i asa?

Intr-adevar, „Rosii” lui Benitez au pierdut teren, nu doar in fata contracandidatelor de pana mai ieri, Chelsea, Manchester United si Arsenal, ce-au strans deja peste 30 de puncte, ci si a aspirantelor la spargerea „careului”, Aston Villa, Tottenham si Manchester City, ramanand cot la cot, cu 24 puncte, cu un club sosit din Championship si care i-a facut figura pe Anfield Road: 2-2.

Liverpool aproape ca a incasat deja acelasi numar de goluri primite intr-un intreg sezon, cu Benitez la timona. Numai 25 in 2006, cand prindea podiumul, doar 27 un an mai tarziu, incheind tot pe 3, 28 in 2008, clasandu-se pe locul 4, si din nou 27 in editia precedenta. In miez de decembrie, Reina contabilizeaza deja 22 de plase scuturate…

Permeabilitatea apararii lui Liverpool porneste de fapt din faza de constructie, in suferinta si destramata sistematic prin cedarea posesiei mingii in linia mediana, unde absenta lui Alonso doare. Iar cand si Steven Gerrard a ajuns pe patul de tratament in aceasta toamna, nu s-a mai gasit un basc, ca la Torino, sa conserve scorul alb.

Iar Benitez nu doar si-a periclitat imaginea de mag in confruntari cheie din cupele europene, cedand acasa in prelungiri atat cu Olympique Lyonnais cat si cu Fiorentina Firenze dupa ce Liverpool condusese cu 1-0 la pauza si fiind egalat in minutul 90 in Franta, piatra de moara ce avea sa se dovedeasca fatala in economia grupei, dar si-a risipit recent si darul de a mentine rezultatul.

Pe rand, cu Manchester City, Birmingham City si Arsenal, „Rosii” au deschis scorul dar s-au vazut condusi cu 2-1, semn al cedarii initiativei in lupta de la mijlocul terenului. Iar de-acolo, in cativa pasi, oaspetii le-au deconspirat fragilitatea defensiva, amplificata de cautarile permanente ale antrenorului spaniol.

La sosirea ibericului in Liverpool, in vara lui 2004, Sami Hyypia era omul de baza al apararii, cu cel putin 35 de aparitii in campionat in precedentele cinci sezoane. „Schiorul” finlandez surprinsese prin siguranta si constanta sa in cincinalul gestionat de Gerrard Houllier, usurandu-i startul lui Benitez, care pornea la drum cu o alta mutare inspirata, alipindu-l scandinavului pe Jamie Carragher, pana atunci mai degraba un fundas de umplutura, mai ales pe flancuri.

Anii au trecut, proeminenta localnicului crescut la club inca din 1990 a crescut, pana la statutul de vice-capitan, in rolul de fundas central, insa odata cu marirea uzurii finlandezului si Benitez a cautat tot mai insistent un inlocuitor pe masura. Un partener in centrul defensivei, pentru Carragher. Cumparand din campionatul danez, cu o suma record de transfer pentru „Rosii” in cazul unui fundas, Benitez a riscat, a starnit oarece mirare in mass-media si a creat un precedent.

Tanarul Agger, inalt si vanjos ca Hyypia, era adus in 12 ianuarie 2006 pentru 5 milioane lire sterline, in primul din cele 3 sezoane de final de contract al finlandezului la Anfield, in care acesta a adunat 65 meciuri in campionat, o serioasa accidentare deturnand insa planurile lui Benitez in privinta inlocuitorului pe termen lung al „schiorului”. 

In cautare de solutii, Benitez avea din nou sa profite de perioada intermediara de transferari, aducandu-l din fotbalul rusesc pe Martin Skrtel, fundas central de profil similar, pe 6,5 milioane lire sterline, in 11 ianuarie 2008. Cand insa spaniolul l-a achizitionat deja in cursul actualului sezon pe grecul de 30 ani Sotirios Kyrgiakos, ca un inlocuitor la inlocuitor, politica de transferari in disperare de cauza a devenit parca mai evidenta ca niciodata, dand senzatia unei crescande instabilitati si discontinuitati la nivelul lotului de jucatori. Terenul de antrenament de la Melwood era asadar prevazut cu o usa rotativa.

Iar Carragher, ramas din vara fara colegii Alonso si Hyypia, candva titulari de baza, si apropiindu-se vertiginos de 32 ani, pare a personifica indarjirea fara rafinament a unui club incercand in van sa readuca iluzoriul titlu national la Anfield Road. Campioana Manchester United i-ar putea aminti lui Liverpool ca a asteptat chiar mai mult, pana in 1993, inca din anii ’60, pentru a castiga din nou campionatul, „Cormoranii” fiind insa disperati la ideea ca din 1990, cand cucereau pentru ultima data Albionul, rivalii de la Old Trafford s-au apropiat an de an la capitolul titluri cucerite, egalandu-i la 18 in luna mai.

„Diavolii” tragand din nou la titlu iar Liverpool chinuindu-se abia pe 7, sunt sanse ca trupa de pe Anfield Road sa cedeze suprematia si la campionate castigate. Eventuala pierdere de teren care s-ar putea sa-i fie fatala spaniolului, daca nu cumva deteriorarea brusca a evolutiilor si rezultatelor echipei ii vor grabi debarcarea.

Duse sunt zilele caldute de vara, din 2005, cand Liverpool savura statutul recastigat de campioana continentala, iar Benitez era aprobat de toti si in toate, legat de exemplu si de aducerea la club a compatriotului Pepe Reina, pe 6 milioane lire ce se dovedeau a fi intelept cheltuite, adaugandu-l unei osaturi consolidate cu Carragher si Hyypia in centrul apararii si cu Alonso si Gerrard completandu-se in linia mediana. Se puneau bazele coborarii sub limita de 30 de goluri primite anual in campionat, uneori cu larghete depasita de garniturile lui Gerrard Houllier.

Benitez se confrunta in schimb cu un deficit de personal, mai ales in plan valoric dar chiar si numeric, la intrarea intr-o alta iarna ce in general face diferenta in cursa neintrerupta, foarte solicitanta, din Premier League. Insuficienta care mareste semnele de intrebare in privinta celor 76 achizitii in acesti peste cinci ani, un numar ce ar dobori oricand orice argument al spaniolului impotriva tot mai numerosilor acuzatori. Multi vor da drept exemplu achizitionarea lui Robbie Keane, simbolizand parca toti recrutii ce din start dadeau senzatia intr-un mod oarecum nedetectabil dar evident ca nu se preteaza stilului, clubului si croiului caracteristic al tricolului „Rosiilor”. E ceva aparte legat de Liverpool FC, sablon in care alde Voronin ori Kromkamp, asa, ca sa aleg doar doua nume din lista achizitiilor lui Benitez, nu cadreaza in nici-un chip…

Iar autogolul lui Glen Johnson a venit parca pentru a invarti cutitul in rana, amintind de cele 18 milioane lire sterline ale sumei de transfer si de permanenta recrutare de personal in posturile de fundas de banda. Cati alde Dossena neridicandu-se ca profil fotbalistic la nivelul stachetei asteptarilor unui club ca Liverpool n-au fost oare cumparati intr-o haotica politica de achizitii in acest cincinal in gestiune madrilena?

Daca vrea sa-si caute scuze, Benitez ar putea arunca pisica in curtea guvernantilor, a caror decizie de crestere a cotei de impozitare a salariatilor bine remunerati a contribuit la plecarea unuia cu Xabi Alonso. Si astfel ajungem tot la bani, mai degraba decat la neintelegerile inerente, iscate de exemplu cand antrenorul i-a reprosat compatriotului sau din linia mediana absenta din inclestarea cu Internazionale, proaspatul tatic preferand in schimb sa ramana la patul sotiei. De fapt, tocmai relatiile deteriorate cu „locotenenti” de incredere din tara sa natala, cum a fost cazul si cu antrenorul secund Paco Esteban, i-au jucat festa managerului, ruptura in urma unor disensiuni de principiu in privinta viziunii lucrurilor cu asistentul sau lasandu-l vulnerabil, „descoperit”, si cu un inlocuitor, Sammy Lee, caruia ii fusese deconspirata neputinta in incercarea de a razbi solo, la Bolton Wanderers.

Houllier, si cu probleme cardiace, a mai rezistat trei sezoane, dupa tripla Cupa UEFA – Cupa Angliei – Cupa Ligii, din 2001, ce a estompat la vremea respectiva, ca si in cazul lui Benitez, nereusita recuceririi titlului. Houllier era debarcat la finele celui de-al saselea sau sezon la Anfield, dintre care primul, pana in noiembrie, in parteneriat cu Evans. Ibericul este la randul sau in a sasea campanie la timona „Rosiilor” iar clubul nu si-ar permite luxul sa-i pericliteze faima celui mai valoros recent produs al sau, Steven Gerrard, care ar putea deveni neimplinitul capitan fara un titlu de campion al Angliei la activ.

In fond, Gerrard a ramas de voie ori mai mult cu forta in curtea unei Liverpool preluata cu un an inainte de Benitez tocmai in ideea de a cuceri Anglia cu clubul din orasul sau natal. Si nu cu Chelsea, gruparea imbogatita peste noapte. Si Gerrard se apropie de zenit iar manevrele lui Benitez par a indeparta „Cormoranii” de marele deziderat, ratarea calificarii in optimile Champions League si implicitul deficit de incasari complicand si mai mult precaritatea situatiei financiare a unei grupari in datorii.

In estuarul lui Mersey, mai multe becuri rosii clipesc deodata. Semnalele de alarma sunt declansate. Reculul devenit obicei, de a aluneca imediat dupa putinele sezoane incheiate pe locul 2, plonjand pe sase in ’92 respectiv pe 5 in 2003, s-ar putea dovedi un pas inapoi cu repercusiuni si pentru urmatoarele cateva sezoane, ratarea calificarii in UEFA Champions League fiind ultimul cui, in asteptare pe raft, la cosciugul lui Rafael Benitez.

Ultima sa carte, romanul Aquilani, jucata in disperare de cauza drept reactie la plecarea lui Alonso, a dovedit inzecit neinspiratia antrenorului in privinta recrutilor sai. Un mijlocas de cavalerie usoara, adus chiar accidentat pe bani grei, in nemilosul Premier League. „Rafa” si-a pierdut „his marbles”, piesele de domino, cum se exprima insularii. Asadar, foarte greu de crezut ca mai poate redresa corabia. Rosul pulsatoriu pare a deveni permanent si intens. Alarma totala.

Ne contrazici, Benitez?

Derby: Liverpool si Everton, incotro?

Noiembrie 27, 2009

Derbyul de duminica, Everton – Liverpool, e al orgoliilor ranite, dupa o saptamana trista pe estuarul lui Mersey.

Gazda Everton a incasat un croseu teribil, guvernul britanic blocand proiectul „albastrilor” de a demara construirea unui nou stadion, in orasul satelit Kirkby. Vechiul Goodison Park e demodat si incorsetat de sirurile de case din zona, ce nu-i permit extinderea, in vreme ce arena de la Kirkby ar fi putut constitui un nou inceput pentru gruparea detinuta de Bill Kenwright.

Oaspetii, Liverpool, au fost eliminati din UEFA Champions League, pentru prima oara in gestiunea lui Rafael Benitez, iar planul lor de a construi trambitatul Stanley Park pare acum a se lovi cu atat mai mult de aspectul financiar, complicat in urma redirectionarii spre UEFA Europa League.

Lasand la o parte ca ambele cluburi ar avea nevoie stringenta de o crestere a veniturilor din vanzarea de bilete, pentru a tine pasul la acest capitol cu Manchester United si Arsenal, care si-au extins respectiv reconstruit arenele, problema a devenit cu atat mai arzatoare cu cat zilele trecute conurbatia Liverpool si-a inaintat laolalta cu alte 14 orase din Albion aplicatia si dovada de creditare in vederea gazduirii Campionatului Mondial din 2018, a carei candidatura Anglia si-a lansat-o.

Conform dosarului celor din Liverpool, orasul ar propune ca arene gazda atat preconizatul Stanley Park, viitor stadion cu 60.000 locuri al „Cormoranilor”, dar a carui constructie a fost amanata datorita turbulentelor financiare si stramtorarii creditarii, cat si amintitul stadion din Kirkby, devenit la ora actuala un proiect mort in fasa. Cu alte cuvinte, la cum stau lucrurile, Liverpool ar putea ramane pe dinafara daca Albionul ar castiga intr-adevar dreptul de organizare al C.M. din 2018. O eventualitate deprimanta pentru cluburile locale si ale lor numerosi simpatizanti.

In aceste conditii, intrebarea vine de la sine… Liverpool, incotro? Si aici nu e vorba doar de „Rosii”, ci si de „Caramele” si de orasul port in general.

In martie 2007, la ora dialogului cu Paul Wilson, ziarist localnic semnand editoriale in duminicalul londonez The Observer, un fel de supliment de weekend al cunoscutului cotidian stangist The Guardian, conducerea lui Everton n-ar fi agreat deloc o eventuala impartire a unui nou stadion cu rivala Liverpool.

Wilson, fan Everton, imi explica cum stateau lucrurile: „Nici vorba ca suporterii ori clubul sa fi dorit asa ceva si, oricum, Liverpool nu s-ar fi sinchisit nici ea. Marea majoritate a fanilor n-ar fi fost de-acord, chiar in conditiile in care Goodison Park este si el invechit, unica varianta fiind mutarea inafara orasului, la Kirkby, parte a unui complex comercial. La fel, linia oficiala a clubului e ca mai bine ar juca la Beirut, decat sa imparta cu Liverpool. Opinez ca solutia cea mai practica ar fi fost ca Everton sa se mute tocmai la Anfield Road, care inca e un stadion bun, incat te doare sufletul ca va fi demolat, decat sa ridice si ea o arena abstractizata, dar asta nu se poate intampla nici intr-un milion de ani. Pe de alta parte, stiindu-i pe americani intreprinzatori cum sunt, m-as fi asteptat ca noii investitori de la Liverpool sa faca un ban din impartirea Stanley Park cu Everton. Dar n-au fost interesati.”

Ei bine, doi ani si jumatate mai tarziu, lucrurile sunt incremenite cel putin in privinta impartirii stadionului. Insa cu o mentiune. Daca Liverpool FC ramane ferm pe pozitie, reiterand cu fermitate ca nu doreste construirea la comun a noii arene, Everton Liverpool s-a sucit brusc in urma esuarii proiectului de la Kirkby, cel putin la nivelul conducerii clubului, batand saua sa priceapa iapa ca i-ar surade mutarea intr-un stadion municipal. Asa cum se practica in nordul Italiei de exemplu. Ar fi insa o premiera in Albion.

Si oare ar fi Liverpool dispusa, in conditiile constrangerilor financiare, sa renunte la linia sa traditionala si sa devina o pioniera in insula, impartind arena cu clubul considerat mai mic, desi atragand mai multi suporteri localnici? Extrem de putin probabil, desi – lasand mandria la o parte – o logica de ordin geografic ar sugera o reevaluare a prioritatilor.

E bine stiut ca Anfield Road si Goodison Park sunt despartite doar de o intindere verde, Stanley Park, o pajiste avand si un lac in preajma arenei lui Everton. In Liverpool, un oras destul de intins, ambele stadioane sunt amplasate asadar in acelasi cartier, fapt ce ar sugera o unire a fortelor, daca barierele traditiei si rivalitatii n-ar sta in cale.

Insa Liverpool, care doreste inadins sa-si pastreze suprematia in oras, stie ca in plan financiar Everton ar fi mai interesata de o asemenea reuniune a fortelor, datorita capacitatii si mai reduse a arenei Goodison Park, incet-incet o adevarata relicva a fotbalului englez. Ca istoric, Goodison e fantastic. Insa realist vorbind, stadionul cu o biserica intr-un colt al sau numai pretabil fotbalului din 2010 nu mai este…

Asta pe cand Liverpool, proiectand noul Stanley Park aproximativ pe locul lui Anfield Road, oarecum rotit si putin deplasat, ar ramane suverana in zona.

Totusi, grijile lui Liverpool se ingroasa, proiectul deja contramandat fiind franat nu doar de lipsa creditarii pentru demararea constructiei, Cuiul lui Pepelea pentru americani, ci de-acum si de pierderile financiare rezultate din eliminarea din Liga Campionilor. In aceste conditii, o clasare de la locul 5 in jos la finele actualei editii de Premier League, echivalenta cu necalificarea in Champions League, ar complica si mai mult situatia, implicit decalajul fata de triunghiul fruntaselor fiind in pericol sa se mareasca simtitor.

Sezonul trecut, Liverpool incasa 23,2 milioane euro din prezenta in Champions League, opt milioane venind din optimea cu Real, spulberata cu 5-0, si sfertul de finala pierdut in fata lui Chelsea. Acum, scurtcircuitata in grupa, Liverpool a ramas cu o gaura in buzunar. Deloc placut, tinand cont de datoriile de sute de milioane ale clubului, renegociate vara trecuta, dar cu scadenta la ora Mondialului sud-african, o situatie noua pentru „Rosii”, condusi vreme de decenii cu mare precautie financiara, nicicand pe… rosu.

Everton, desi nu e imprumutata masiv la banci, n-a adus profit si este unicul club „cu firma” care realmente jongleaza pe un fir de ata, nepermitandu-si vreun lux banesc.

Si in acest context are loc derbyul de duminica de pe Goodison Park, lasand la o parte probleme celor doua echipe in acest sezon. Pe de-o parte, pierzand miercuri si la codasa Hull City, Everton s-a scufundat de-a binelea, intrand in hora retrogradarii. Incredibil dar adevarat. Indisponibilitatile recente nu-i ajuta cauza, capitanul Phil Neville adaugandu-se listei cam lungi ce-i da batai de cap scotianului David Moyes.

Nici in UEFA Europa League „albastrii” nu mai defileaza, ca in primele doua jocuri, castigate, fiind in schimb pusi la colt de Benfica, 5-0 la Lisabona si 2-0 pe Goodison Park. De fapt, combinand ultimele 20 de rezultate ale lui Everton si Liverpool, rezulta doar 3 victorii. Da, trei!

Liverpool vine dupa remize acasa cu Birmingham City si Manchester City, ambele 2-2, iar unicul punct smuls in 3 jocuri cu Lyon si Fiorentina au aratat ca Benitez nu mai exceleaza nici in Europa, teren propice spaniolului. Capitanul Gerrard abia a revenit dupa o accidentare iar Torres a fost menajat in Ungaria, „Cormoranii” lasand impresia ca schiopateaza iar unul ca Mascherano dand de inteles ca perioada de transferari din ianuarie i-ar putea servi despartirii de Merseyside. Nici Babel nu e departe, despartirea in vara de Xabi Alonso generand pare-se un efect de domino odata cu scurgerea sezonului. Influentului iberic i se simte tare mult lipsa pe Anfield Road.

Parca niciodata in ultimii ani un derby local in Liverpool n-a avut loc sub nori atat de sumbri si amenintatori. Problema stadioanelor si implicit a candidaturii orasului in cazul reusitei insularilor de a obtine dreptul de gazduire peste opt ani amplifica grijile suporterilor, dezamagiti de imposibilitatea cresterii veniturilor cluburilor si mai recent de rezultatele negative.

In plan economic, orasul Liverpool n-o duce pe roze iar sugrumarea creditarii si implicit a investitiilor in infrastructura fotbalistica nu-i ajuta deloc cauza. Vechile stadioane sunt amplasate intr-o intinsa zona rezidentiala, cu case insa modeste si multe dintre ele abandonate, cu grilaje la geamuri, intregi strazi fiind chiar parasite si in decadere. Este asteptat buldozerul. Cam aceasta este realitate in preajma parcului Stanley si cat rezultatele bune au curs iar planurile cu americani bogati si potentiale noi stadioane au fost trambitate sus si tare, lacunele majore au fost date uitarii. Dar evenimentele recente au aratat pericolul in care se regaseste orasul fotbalistic Liverpool, intr-o imagine de ansamblu a jocului in Albion.

E de prisos asadar sa mai reamintim ca ultimul titlu national al „Cormoranilor” dateaza din 1990 iar al „Caramelelor” din ’87. Iar ultimele trofee, din 2006 pentru Liverpool, Cupa Angliei la penaltyuri, respectiv din ’95 pentru Everton. Tot FA Cup. Cate n-au strans alde Manchester United, Chelsea ori Arsenal de-atunci, e motiv de depresie puternica pe Mersey.

Un derby pe care gazdele il vor aborda din jumatatea gresita a ierarhiei iar Liverpool doar de pe locul 7. Orgoliul ranit ar putea insa genera implicit o si mai incrancenata rivalitate locala. Un meci demn de urmarit.

Mi-au trebuit peste 20 de ani sa aflu ca nu stiam de fapt mai nimic

Noiembrie 23, 2009

E plictisitor, plictisitor de moarte, fiind deci cazul s-o luam din loc. A fost concluzia lui Roy Keane despre reactia unei intregi Irlande, mai putin a sa, of course, la hentul lui Henry, parere exprimata la nici doua zile dupa jocul de la Paris.

Sunt perfect de-acord cu Keane c-ar fi timpul sa scriem si de-altceva. Dar, intr-o ultima radiografiere a tonelor de hartie consumate in Albion pe marginea meciului intre vecinii de peste Canalul Manecii si Marea Irlandei, m-am izbit de editorialul unuia dintre cele mai reputate peneluri din Regatul Unit, al carui comentariu m-a facut sa pricem ca, in ciuda deceniilor petrecute de la distanta ori de la fata locului cu ochii pe fotbalul insular, nu deprinsesem o piatra de temelie a etosului jocului inventatorilor sai.

Intr-o stranie coincidenta in privinta nationalitatii eroilor fazei aduse in discutie de jurnalist, se intampla cu doar 9 zile inaintea henturilor de pe Stade de France ca un mulatru atacant francez sa obtina un penalty nemeritat, plonjand in careu ca in bazin, in preajma unui mijlocas irlandez ce se lansase intr-o deposedare prin alunecare, fara insa a-l fi atins. Faza s-a derulat in ultimul joc al etapei dinaintea meciurilor intertari, mai exact Liverpool – Birmingham City, intr-o luni seara.

David Ngog a patruns pe flancul stang, a cazut neobstructionat in careu, arbitrul a acordat penalty iar irlandezul Lee Carsley s-a facut foc si para pe francez si oficial. Acest incident, si nu mult discutatul dublu hent de la Paris, a fost subiectul randurilor ce mi-au dezvaluit un fapt esential despre crezul iubitorilor de fotbal din Regat.

Am aflat astfel ca, la conferinta de presa dinaintea recentei partide Liverpool – Manchester City, un alt 2-2, ca si cu City din Birmingham, Rafael Benitez s-ar fi exprimat ca plonjonul lui Ngog s-a constituit intr-o mai mica ofensa la adresa fotbalului decat un tackling periculos. La care, atragandu-i-se atentia ca auditoriul englez are o perceptie inversata in aceasta privinta, spanionul a solicitat presarilor sa incerce furnizarea unei ordini mai umane a prioritatilor.

E posibil ca, influentat de numarul accidentatilor din lot in cursul acestei toamne, incluzand piese cheie ca Gerrard si Torres, antrenorul Benitez sa fi incercat diminuarea oprobiului iscat la adresa oportunismului tanarului sau atacant prin a-i aseza plonjonul in lumina unor „rele” pe care le considera mai mari, exemplificand tacklingurile ce pun in pericol ori chiar accidenteaza adversari.

Benitez nu si-a gasit insa cu acest punct de vedere aliati intre ziaristi. Dintre care, editorialistul a dezvaluit consensul sincer al breslei ca, amintind de-un plonjon similar din vara al lui Eduardo, in jocul Arsenal – Celtic, gestul brazilianului-croat a fost mai grav decat incidentul in care ii era rupt piciorul, intr-un tackling considerat accidental, comis acum 20 de luni, coincidenta, de un fundas de la… Birmingham City, Martin Taylor. Faultul de maidan din preajma centrului terenului, in primele minute ale acelei partide, e probabil inca intiparit pe retina multor telespectatori, cu tibia lui Eduardo franta ca o grisina si cu Wenger explodand imediat dupa fluierul final, cum ca Taylor ar trebui suspendat pe viata din fotbal. Sentinta pe care si-a renegat-o in aceeasi seara.

Ei bine, dintotdeauna am admirat fair-playul britanic si, mai mult, am detestat copios trucurile de tot felul ale fotbalului in general de sorginte latina, contrast care m-a determinat cu si mai mare usurinta sa simpatizez abordarea insularilor. Dar n-am intuit ca britanicilor le repugna intr-asemenea masura teatralitatea ori micile farse ale jocului latin incat sa imbratiseze ca pe un mai mic rau o incercare de deposedare generand oase rupte. In fiecare zi invatam cate ceva si abia acum am priceput ordinea lucrurilor, pe un subiect de principiu mai mult decat important in privinta fotbalului insular.

Benitez, dupa 6 ani in Albion, de o parte a faliei, iar presarii de cealalta, cand vine vorba de merele stricate ale fotbalului. Plonjonul in speranta unui penalty ori tacklingul primejdios. Falia e probabil extinsa in aceasta privinta, existand in general intre jocul din Marea Britanie si cel continental ori macar latin.

Iar pentru a-si fortifica argumentul, comentatorul a exemplificat atacul lui Guthrie, in primavara inca in elita cu Newcastle, care a sprintat la tinta, scotandu-l din joc pe Fagan, de la Hull City, dar nu pentru restul partidei, ci pe cateva luni de zile, considerand ca faultul sau, desi in mod evident premeditat, ar atrage mai putine critici decat plonjonul teatral al lui Ngog.

Aici consider ca este o fortare a notei, o exagerare, ori  – din contra – tocmai dovada absoluta a spiritului de lupta al bulldogului britanic, „fibra” esentiala a jocului in insula. Jos palaria daca determinarea respectivilor jucatori, oricat de amenintator ar parea tacklingul, ar rezulta intr-o deposedare curata prin alunecare, mingea si nu adversarul. Insa in cazul in care atacurile s-au lasat, in cazurile amintite, cu fracturi si multe luni prin sali de recuperare si pe tusa, imi cer iertare, dar n-ar putea avea mai multa trecere in fata incercarii unui Ngog de a obtine pe nedrept penalty.

In motricitatea lui Ngog nu s-a deslusit ca ar cauta penaltyul cu lumanarea, doar „saniuta” lui Carsley determinandu-l sa incerce in ultima clipa marea cu sarea, pe cand acel hei-rup al lui Guthrie, lansat la rupere, a fost cu premeditare. Acestea au fost exemplele alese de ziarist pentru a-si reliefa punctul de vedere, creand implicit o falie intre perceptia sa si probabil nu doar a lui Benitez, ci a destulor exponenti ai fotbalului non-insular.

Articolul mi-a pus in alta lumina marja acceptabilitatii deposedarii in fotbalul insular, placandu-mi mult tacklingurile desavarsite dar gasindu-le uneori mai mult decat la limita chiar si pe cele ale lui Paul Scholes, altfel deloc un jucator „murdar”.  

Mai jos, faultul asupra lui Eduardo si plonjonul sau contra lui Celtic, unii presari considerand a doua infractiune ca fiind mai grava. Va las pe Dumneavoastra sa decideti. Gusturile nu se discuta.

http://www.youtube.com/watch?v=qryjPi4KEek

E pe ritmuri sud-americane. Si zau ca mi s-ar face inima cat un purice, sa-mi mai sara cineva la picioare, dupa atacul de mai sus. Dar de-aceea nu-s fotbalist si scrijelesc in lumea virtuala.

http://www.youtube.com/watch?v=uL5G6eAsfgY  

 

Ziua 155. Linia peste Newcastle

Mai 27, 2009

Stiti de ce opinez ca nu retrogradarea lui Newcastle United ar constitui povestea cap de afis a sezonului recent incheiat, si la care ma voi referi spre final, pe 7 intr-o ierarhie de la 1 la 10 a evenimentelor notabile? Pentru simplul motiv ca proprietarul alb-negrilor, Mike Ashley, a legat tampon de tampon un tren al evenimentelor generator al unui accident in asteptare. Picajul n-a fost o minune, nici macar o mare surpriza, ci consecinta managementului defectuos. Nu stim cum si-o fi facut miliardele subtiate acum sub suma cu 9 zerouri la coada, dar in fotbal a dat gres. Pe pielea sa dar mai ales a incercatilor suporteri de pe Tyne.

Un alb-negru "mic", The Fulham F.C., de la Cabana Craven, merge in Europa Cup, pe cand un alb-negru "mare", Newcastle, si-a dat surprinzator cu firma-n cap, pe mana neinspiratului investitor Mike Ashley. Craven Cottage asteapta sosirea Europei. Continentul, auzi? Pofteste chiar pe talazul Tamisei

Un alb-negru "mic", The Fulham F.C., de la Cabana Craven, merge in Europa Cup, pe cand un alb-negru "mare", Newcastle, si-a dat surprinzator cu firma-n cap, pe mana neinspiratului investitor Mike Ashley. Craven Cottage asteapta sosirea Europei. Continentul, auzi? Pofteste chiar pe talazul Tamisei

Povestea anului ar fi, in opinie personala, accederea lui Fulham Londra in noua Europa Cup. E antiteza crahului lui Newcastle, e dovada ca resursele limitate nu sunt o bariera in calea atingerii unor performante notabile. Cu un antrenor experimentat si eficient, chiar si fara bani ori un stadion mare, alti albi-negrii au prins locul 7 si trenul ex-Cupei UEFA. E imens, daca notam ca sub Fulham s-au clasat alde Spurs, pe opt, ori Man City, pe zece. Roy Hodgson nu doar ca a reusit o miraculoasa salvare de la retrogradare, in mai 2008, la putine luni de la sosirea la Craven Cottage, dar i-a elevat pe „Cabanieri” pe 7. Metamorfoza de zile mari! Al Fayed trebuie ca e in al noualea cer…

Johnny Haynes, care juca pentru Anglia chiar si ca divizionar secund cu Fulham, trebuie ca zambeste din ceruri. Cu statuia legendei recent dezvelita la Craven Cottage, Fulham s-a schimbat la fata. Nu doar o supravietuitoare, ci o echipa-surpriza...

Johnny Haynes, care juca pentru Anglia chiar si ca divizionar secund cu Fulham, trebuie ca zambeste din ceruri. Cu statuia legendei recent dezvelita la Craven Cottage, Fulham s-a schimbat la fata. Nu doar o supravietuitoare, ci o echipa-surpriza...

Pe locul 2, o alta poveste… pozitiva. Atat s-a concentrat lumea pe batalia retrogradarii incat a uitat pur si simplu un nume. Stoke City. De ce? Pentru ca nou-promovata, desi cotata in august 2008 cu cele mai mici sanse de supravietuire, nici macar n-a fost implicata in acea lupta oarba. S-a detasat de ea, cu capul in pamant, umilinta si transpiratie. S-a lasat luata peste picior si si-a strans punctele necesare. 45! Foarte mult pentru o nou-promovata subapreciata. E succesul lui Tony Pulis, de multi ani la carma, cu sapca sa de baseball. Stoke pe 12. Cine ar fi crezut!?

Pe trei, tot ceva de bine. Consolidarea lui Villa si Everton in coasta celor patru. Ba chiar Villa s-a vazut o vreme pe podium si chiar a dat senzatia ca-i va sterpeli locul patru lui Arsenal. Intarirea lor da sperante in privinta spargerii monopolului. Greu de crezut dar nu imposibil… In fond, Everton ii lua fata lui Liverpool in anul in care „Cormoranii” triumfau la Istanbul iar acum, iata, au eliminat-o pe Man United in semifinala Cupei Angliei. Asadar se poate. Mai mult, ambele garnituri propun cateva nume surpriza, in general tineri, pentru lotul lui Capello. Si sa nu uitam ca un anumit Wayne Rooney a plecat de la Goodison Park.

Pe patru as aminti de o noua Gheata de Aur. Nu doar pentru aparentul miserupism din finala moscovita a Champions League, Anelka a fost considerat produs alterat la inceputul acestei campanii. Eliminarea cu Franta, la Euro 2008, unde n-a facut multi pureci, au intarit senzatia ca nu e ceva in regula cu fostul puncher trecut pe la Arsenal, Man City ori Bolton. Dar a fost anul sau, cand, mai cu modestie si ceva mai mult efort, a strans gol dupa gol in Premier League si a sfarsit golgeter, cu 19 reusite, bezeaua finala, din ultima etapa, la Sunderland, fiind un euro-gol demn de un nou invingator. Torpila la coltul lung… Anelka nu si-a pierdut simtul golului, ci a rasplatit-o pe Chelsea pentru increderea acordata  la inceputul anului trecut, cand multi sceptici se gaseau la sosirea sa la Stamford Bridge. Ronaldo a ramas pe doi, cu 18 goluri, un trening aruncat in frustrare, un Ferrari in bordura, o calificare cu Portugalia in dubiu, un nor de speculatii de a fi sau nu madrilen si senzatia generala ca sezonul precedent, cand a minunat lumea fotbalului, a fost un varf al varfurilor greu de reatins. Poate ca Anelka i-a aruncat manusa si il vom revedea pe Ronaldo nu doar foarte bun, ci din nou sclipitor. Pe trei, cu 16 goluri, impresionantul Stevie Gerrard. Un mijlocas golgeter. Omul echipa, care, „imperecheat” cu Torres, si el cu o recolta semnificativa in primul sau sezon insular, a tras-o pe Liverpool mai aproape de titlu ca niciodata. La 4 puncte. Cat doua remize de 0-0 cu Stoke. Caci altfel, sa nu uitam, Liverpool a rapus-o tur-retur pe campioana Man U.

Pe cinci, despre alt triumf al fotbalului. Micutul sard a incheiat pe 9 cu West Ham, in ciuda intemperiilor de la Upton Park. Un proprietar islandez cu mari probleme financiare, fuga dupa un nou cumparator, cedarea jucatorilor cheie pe banda rulanta, demiterea lui Curbishley deja toamna, iata tot atatea motive pentru o potentiala vrie a „Ciocanarilor”. Dar Zola s-a lansat cu brio in managementul de club, remizand printre altele si pe Stamford Bridge, unde e adulat de fanii lui Chelsea, si mai ales lansand la apa juni ai Academiei lui West Ham United. „Gradinita” infloreste, fiind udata cu pasiune si pricepere de Zola. O prima jumatate de sezon miraculoasa. Cum ii va fi in primul an plin la carma?

A sasea poveste a anului tine de o supravietuire in nord-est. Vedeti dumneavoastra, Newcastle si Boro erau cluburile cu firmament ale zonei, cu finale recente pe Wembley, fie ele si pierdute, macar cu semifinale europene in Cupa UEFA, cu asteptari si pretentii. Dar de duminica ele vor fi eclipsate, macar pentru un an, de vecinele din zona care au supravietuit rigorilor elitei. Newcastle si Boro retrogradate, Sunderland si Hull ramase in Premier League, in ciuda asteptarilor. Meritoriu pentru Sunderland, care il demitea in iarna pe Roy Keane, Craciun cand multi le-au vazut pe „Pisicile negre” rupandu-si gatul. Dar asistentul Sbragia a salvat cum-necum corabia si, desi a fost demis, se poate considera erou al unei povesti de succes. Un al treilea an la rand, fotbal de elita pe Stadionul Luminii. Mai putin laudabil a fost modul cum s-a salvat Hull City, invinsa acasa in ultima runda si depinzand de esecul lui Newcastle, dupa un retur catastrofal, in care si-a aratat probabil adevarata fata, dar pana la urma si „Tigrii” nou-promovati in premiera in prima liga engleza au fost considerati carne de tun si victime sigure, asa incat insasi supravietuirea fie si trasa de par e un succes in sine. Mai ales reusita in dauna „vecinelor” de pe coasta nord-estica. Orasul Hull o fi intr-o teribila recesiune dar echipa de fotbal a descretit multe frunti. Antrenorul Brown, fost secund la diverse cluburi pentru Allardyce, desi cam prea dintr-o bucata, a adaugat o pagina buna CV-ului sau…

Si-abia acum m-as referi la Newcastle…

Picajul, o palma data fuduliei

Retrogradarea lui Newcastle cu un conducator recent in persoana lui Mike Ashley e exemplul perfect al investitorului intrat cu pieptul umflat in fotbal si cu dorinta de a folosi frumosul joc ca vehicul de publicitate al valorii sale financiare, pentru a-si creste implicit reputatia si promova imaginea. Insa Ashley s-a umplut de fapt de ridicol si, in ciuda bunelor sale intentii, nu merita scutit de ou si otet pe fata pentru simplul motiv ca felul populist in care a operat si, incredibil, inca opereaza, ii dovedesc uriasa fudulie. Varsand banii, traieste cu impresia ca se si pricepe la toate, inclusiv la fotbal, jucandu-se cu noua sa achizitie. Pe care a stricat-o, poate iremediabil.

Pentru ca Newcastle se afla astazi intr-o situatie mai grea decat a oricarei alte simple retrogradate, si ultima initiativa a lui Ashley, de a-l convinge pe Shearer sa continue, doar ar ingreuna si mai mult soarta „Cotofenelor”, dovedind ca sirul greselilor sale de judecata si optiunile nastrusnice sunt izvor nesecat. Se vorbeste deja de un nou Leeds, in vrie de la nivelul Champions League la cel al ligii a treia.

Derapajul lui Newcastle e cu atat mai incredibil cu cat la inceputul acestui deceniu clubul sfarsea 4 din 5 sezoane la rand in primele sase clasate in Premier League, fotbalul de Champions League adus de Sir Bobby Robson la St. James’ Park fiind insa nemultumitor pentru ambitiile unora. Robson a fost demis, ca si altii. Auzeam deunazi o parere, deloc magulitoare la adresa lui Newcastle… Atat de mare in nord-est, atat de „inchipuita”, jucandu-se cu soarta antrenorilor, demitandu-l si pe eroul locului, Keegan, la inceputul acestui sezon. Da? Pai atunci asa ii trebuie! Dintr-un club popular, cu istorie poleita cu trofee si fete legendare, ca a lui Jackie Milburn, ajuns o grupare luata in deradere… Fanii alb-negrilor nu merita asa ceva, pentru pasiunea si buzunarele incet golite cu care sustin mandria urbei. Newcastleul ca oras nu merita asa ceva, dar drama localnicilor tine de increderea oarba in banii unui om despre ale carei competente fotbalistice nu stiau o boaba. Bani au fost dar calitatea umana a generat convulsii interne devastatoare. Locul 18.

Sunt exact doi ani de cand Ashley cumpara clubul, cu 134 milioane lire achitate lui Sir John Hall si Freddie Shepherd, plus alte 100 milioane cu care stergea datoriile gruparii de la St. James’ Park. 234 in total. De atunci a inlocuit 4 antrenori, un director de fotbal si doi sefi executivi, schimbari care nu doar au debalansat corabia dar i-au si dat incet-incet gauri in buget. Declinul s-a intensificat iar la strigarea sa din toamna, cand spera irealist si cerea 220 milioane pentru vanzarea clubului, un american a ofertat doar 180 milioane lire sterline. Investitia sa initiala plus sutele de milioane pompate ulterior, pe contracte, salarii, achizitii si varii schimbari, valorau deci deja mult mai putin.

Insa duminica, pe Villa Park, cand Aston Villa a innecat-o cu un 1-0, alte 90 de milioane au fost sterse din valoarea clubului, care, conform unor surse financiare, ar fi evaluat acum la cel mult 90 milioane! Norii negri insa abia s-au adunat. Si asta pentru ca din totalul veniturilor in sezonul tocmai incheiat, de 99 milioane, 41 au fost generate din drepturile de televizare care, insa, datorita retrogradarii, vor plonja la incredibila suma pentru un club obisnuit cu binele, si anume 2,5 milioane, cu alte 11,5 milioane urmand sa fie incasate sub forma achitarii ulterioare, „parasutate”, a ultimelor sume platibile prin contractul Premier League cu difuzorul Sky. Picaturi de ploaie… De ce?

Pentru ca 12 din cei 33 jucatori din lot au contracte de peste 50.000 lire pe saptamana, cu culmea ridicolului in dreptul numelor lui Owen, 115.000 lire in 7 zile, si Viduka, 80.000 lire. Newcastle nu si-i mai poate permite si cine i-ar prelua, cu asemenea sume, cu picioarele lor „casabile”, la varsta lor? Cine si-ar dori un problematic Barton cu 60.000 pe saptamana? Dar un batran Geremi cu tot atat? Dezastru. Mai mult, in contractele lor nici pomeneala de o eventuala retrogradare si consecintele sale financiare, asa incat clubul va fi bun de plata. Averea lui Ashley o fi ea de 700 milioane, injumatatita in ultimul an, de cand cu prefabricata „criza”, dar nici macar atata banet n-ar alimenta „plumbul” Owen in conditiile in care veniturile vor plonja, fie ele din drepturi de televizare, comerciale, vanzari de produse ori chiar bilete. Fanii echipei nu vor deveni peste noapte ai lui Sunderland, asta-i clar, ci mai bine si-ar taia un picior, dar poate vor prefera sa ia un an pauza, ori macar pana vor vedea spatele lui Ashley, departandu-se…

Unul care le-a vazut pe toate si a sarit la timp a fost portarul Shay Given. 12 ani la Newcastle, pana la finele lui ianuarie, cand a ales sa-si fredoneze cantecul de lebada pe petrodolarii lui Man City. Irlandezul a presimtit, de-acolo, dintre buturi, ce avea sa se pravaleasca peste alb-negri. Un val intunecat… A ramas in poarta un la fel de batran inlocuitor, Harper, iar piese de rezistenta vor fi tracasatul Nicky Butt, care nu poate avea 101 vieti, si Duff, extrema sfarsind cu picioare de cristal. O revenire imediata in elita? Numele clubului asa ar sugera. Insa cu numele Newcastle n-a mai strans multi pureci, de la Robson incoace. Altceva are nevoie in Championship, o liga cu 8 etape in plus fata de elita, unde grupari gen Sheffield Wednesday, Derby, Forest, Leicester, au vieti grele. In doar 5-6 ani, elitistele Charlton, Southampton si Norwich s-au vazut purjate si din liga a doua. Nu-i un campionat usor, mai ales cand esti in vrie si cu un conducator care nu pricepe sa lase jucaria pe mana altora, ba chiar sa gaseasca un intelept care sa-i aleaga pe acei altii…

Duminica s-a tras linia peste Newcastle si, desi fanii lor n-o merita, nu multi au plans de mila gruparii alb-negre. La asa intrus in fotbal, asa decadere. O alta fosta castigatoare de cupa europeana, de multiple trofee interne, sfarsita inafara elitei…

Am incheiat cu Newcastle, sa trecem la… locul 8.

Predilectia pentru demiterea antrenorilor la prima succesiune negativa de rezultate lasa un gust amar in privinta tendintei pentru succesul imediat in cea mai competitiva liga din lume. Roy Keane de exemplu o promova pe Sunderland in 2007, doar pentru a fi pe faras la Craciun. Sa fi fost limba sa spurcata parte a deciziei luate? Dar iata ca si inlocuitorul sau, Sbragia, a fost demis imediat dupa incheierea ostilitatilor. Cine sa mai inteleaga ceva? Ori Sunderland s-ar fi asteptat sa incheie mult mai sus decat pe 16? Caz in care cei doi au fost considerati drept „esecuri”. Newcastle l-a trimis la plimbare pe legendarul erou local Kevin Keegan, sfarsind prost pentru a doua oara la carma „Cotofenelor”, si iata unde s-a ajuns. Cu inlocuitorul irlandez Kinnear in spital, cu operatii pe inima, si cu un Shearer netestat si neverificat pe banca in ultimele 8 etape. Blackburn ar putea fi felicitata ca a apelat la Allardyce si s-a salvat, renuntand la timp la novicele in elita Paul Ince, insa intrebarea e cine a avut ideea, vara trecuta, sa-l inhate pe Ince de la o nou-promovata in liga a treia, MK Dons. Pai… Blackburn, nu-i asa? Macar eroarea initiala n-a fost reparata cu o alta. Portsmouth a apelat si ea la un carusel si poate de aceea a tremurat pana spre final. Dupa Redknapp, a urmat Tony Adams, care era evident ca n-are croi de Premier League, investirea sa, o poveste similara cu cea a lui Ince la Rovers, fiind rectificata cu numirea lui Paul Hart. Lui Curbishley i-au fost rapite starurile lui West Ham iar apoi, cand rezultatele s-au intors impotriva lui, s-a uitat faptul ca sangele sau e … visiniu-albastru. Totusi, schimbarea a fost benefica, gratie geniului lui Zola. Ce sa mai zicem de Spurs?!? Ramos a venit asa cum a plecat, in convulsii la White Hart Lane, asta dupa ce adusese Cupa Ligii in N17. Va fi Harry Redknapp o alegere mai buna, asta pe termen lung? Discutabil. Si-asa am ajuns la Chelsea. Mare ar fi fost minunea ca Scolari sa rupa gura targului. De fapt, si-a frant gatul si Roman a salvat aparentele cu „amicul” Hiddink, de la carma Rusiei. Provizoriu.

Am lasat spre final descinderea arabilor in Premier League. Sosirea seicului, la inceputul sezonului, la Man City, a fost una foarte semnificativa. Resursele sale financiare au ridicat si mai mult stacheta sumelor de transfer, pe Robinho platindu-se, chiar in primele zile ale noii oranduiri, un nou record britanic, peste 30 milioane lire. Ca Robinho n-a impresionat, mai ales in retur, in ciuda celor 14 reusite in liga, nu inseamna insa ca City n-a complicat si mai mult itele financiare in Premier League. Potul ambitiilor a crescut cu atat mai mult. Ca un fapt pozitiv, desi au aruncat cu bani, arabii s-au abtinut de la a se juca in nestire cu noua jucarioara. Hughes a fost gratiat si inca e pe metereze. Desi a doua trupa din Manchester a sfarsit pe ultimul loc in prima jumatate, cu mai multe esecuri decat victorii, iar impactul sosirii bogatanilor a fost mai mic decat al iscusintei lui Eriksson, n-ar fi insa exclus ca – vorba lui AC/DC, Moneytalks – banul sa vorbeasca in viitorul sezon. City atacand primele sase locuri, ocupate pentru al doilea an la rand de aceleasi cluburi, si doar cu Liverpool saltand serios, doua locuri?

Si sa-i dam Cezarului ce se cuvine. Sir Alex Ferguson si-a mentinut „Diavolii” in varf, ba si invingatori in Cupa Ligii si croindu-si drum pana la Roma. Anul trecut pana la Moscova, acum pana in finala cu Barcelona. Dominatia lui Man United in „era Ferguson”, mai ales in anii de Premier League, este atat de covarsitoare incat constanta campioanei nu mai mira pe nimeni. Cea mai mare problema a lui Ferguson pare a ramane alegerea succesorului ideal. Caci schimbarea stafetei se apropie… Iar Rafael Benitez a avut meritul de a o carmi pe Liverpool in apele campioanei, starnind o pasionanta lupta pentru lauri, presarata cu contre verbale. Numai si faptul ca s-a duelat de la egal la egal cu autoritarul Ferguson, pe care l-a invins cu 4-1 pe Old Trafford, il face pe spaniol sa-si aline cumva durerea ratarii marelui premiu. Oricum, rosii sai au adunat 77 goluri, cele mai multe, propunand si 3 puncheri in primii 10 ai editiei… Gerrard (16), Torres (14) si Kuyt (12). Mai mult de jumatate din reusitele lui „Live”, in bocancii tripletei.

Si-asa s-a mai dus un an…

Ziua 134. Anglia inaintea caderii cortinei

Mai 4, 2009

A trecut si Bank Holiday, sarbatoarea de luni, la inceput de Mai, o noutate intre datele inrosite din calendarul Albionului, si s-a mai scurs cu ea inca o etapa. Inca un sezon aproape ca s-a dus, cortina sta sa cada, si spicuiesc din ultimele evenimente notabile, promitand sa revin in extenso cu ultimele 90 de minute de Championship, ce-au separat nou-promovatele in elita de cluburile purjate in storcatorul barajului play-off, cu mansele sale tur chiar la finele acestei saptamani…

Asadar, daca esti antrenor novice, nu-ti strica firma de baiat bun si valabil riscand pe calul negru. Nu merita riscul…  S-a intamplat duminica pe Anfield Road, unde fanii lui Liverpool i-au compus lui Alan Shearer un cantecel, recunoscandu-i meritele de fost jucator dar sugerandu-i ca-i statea mai bine in fotoliul de invitat la radiografia etapei, BBC Match of the Day. Fostul atacant n-a simtit inca gustul victoriei la carma echipei pentru care a marcat puzderie de goluri, esecul de forfait de pe Mersey confirmand ca ex-capitanul Angliei a fost tarat la momentul inoportun pe puntea unor alb-negri cu apa pana la barbie si doar 270 de minute ramase pentru a se salva.

Shearer nu merita aceasta postura, dupa ce refuzase in repetate randuri, cand situatia la Newcastle United era mai roza, sa preia echipa. S-a lansat in cariera la greu si n-are multe variante. Si nici prea multa inspiratie. In primul rand, cand l-a ales asistent pe Iain Dowie. Doar retrogradarea acestuia din Premier League, la carma lui Crystal Palace, ar fi fost suficienta pentru Shearer sa se gandeasca in repetate randuri pana la a alege o data si bine.

In weekend, la Liverpool, Shearer a riscat din nou, titularizandu-l pe Joey Barton, baiatul problema. Telepatic, managerul tocmai uns l-o fi auzit pe comentatorul roman al jocului Newcastle – Portsmouth, din lunea precedenta, difuzat in Romania, care tot repeta ca introducerea lui Warren Barton ar oferi o infuzie de entuziasm in linia mediana a „Cotofenelor”. Ei bine, Warren Barton a jucat candva pentru Newcastle, in zile mult mai bune, in deceniul trecut, ca fundas lateral. Warren, dupa cum a tot repetat comentatorul.

Joey insa e alta mancare de peste, poate cel mai problematic fotbalist din Premier League. Nu doar un jucator problema, ci un om manat de demoni. Cu certuri repetate cu regulamentul din teren ori fotbalistic, cu probleme grave in viata sa privata. Newcastle l-a aparat la greu, reabilitandu-l si acceptandu-l in lot, pe cand ajunsese la inchisoare, sansa pe care multe alte cluburi poate nu i-ar fi oferit-o. „Cotofenele” l-au aparat in speranta ca intr-o buna zi, la greu, clubul va fi rasplatit. Revansa unui nou Joey.

Dar Joey a ramas acelasi si Barton a incasat al patrulea cartonas rosu din cariera, in minutul 77, la Liverpool, taind craca oricarei sanse de a reveni oaspetilor condusi de Shearer. Cand il ai pe Barton la mijloc, iti asumi un risc. Faulturile se platesc in galben si rosu. Joey Barton are scuza ca victima sa, Xabi Alonso, a provocat al saselea cartonas rosu pentru adversari care l-au „curentat” in acest sezon. Dar la cartea sa de vizita si situatia ingrata a lui Newcastle, Barton ar fi trebuit sa fie grijului. Si nu cu mainile ridicate a nevinovatie, deasupra lui Alonso, chircit pe pamant, dupa ce-l „cosise” cu ambele crampoane ridicate.

Shearer, pe buna dreptate, s-a declarat dezamagit de abordarea lui Barton dar, pentru prima oara poate ca Shearer si-a pierdut si el nitel din simpatia numerosilor sai sustinatori. Si asta pentru ca n-ar fi trebuit sa riste in a-l titulariza. A optat pentru calul negru si si-a incurcat existenta, Barton urmand sa fie suspendat in ultimele 3 etape. Cand ii ardea clubului buza mai tare. Asta a fost rasplata protejarii mijlocasului, pe cand era dupa zabrele…

In mod identic, alegerea lui Shearer de catre proprietarul Mike Ashley a fost un risc, chiar mult mai mare, si deznodamantul se contureaza. Supravietuiri minune s-au mai produs dar oricum, Shearer a fost asezat din start la colt, fara manusi si cu cativa boxeri versati si echipati pana-n dinti in fata lui, dornici de sange…

Si ar fi putut fi chiar mai rau. Cu doua bare, Alonso l-a egalat pe colegul de echipa Gerrard in fruntea tintasilor „metalului” portilor in acest sezon. Si Stevie G a urcat duminica, de la 5 ghinioane, la sase… Daca barele lor ar fi fost goluri, suna 6-0 pentru Liverpool. „Cotofenele” spulberate ca la tenis. Ghinionul lor, c-au prins-o pe Liverpool intr-un iures ofensiv concretizat in 33 goluri marcate in ultimele 10 aparitii, asta pentru contracararea criticilor lui Benitez, care vedeau in Liverpool o trupa precauta, defensiva, inchisa. Rafa le-a tot repetat ca, per totalul competitiilor, anul trecut „Cormoranii” inscrisesera cele mai multe goluri dintre gruparile din Albion.

Daca mai marii lui Newcastle vor sa doarma bine pana la finele sezonului, atunci sa faca uitat ca si Norwich City, retrogradata duminica din liga secunda, a apelat in cursul acestei editii, in disperare de cauza, la un fost erou al locului, portarul international scotian Brian Gunn. Pe cat de aplaudat a fost intre buturile „Canarilor”, pe atat de stanjenit a fost in postura ingrata, la startul in antrenorat, de a-i salva pe galben-verzi. Acum 4 ani, Norwich, Southampton si Charlton erau colege in Premier League. Ieri, au retrogradat in bloc in liga a treia. Marire si decadenta.

Contraexemplul ar veni din Londra, si inca din elita, unde un alt novice, Gianfranco Zola, investit in miezul actualei campanii la carma lui West Ham United, a facut „Ciocanarii” sa bata cu putere, ultima isprava fiind infrangerea in premiera in 2009 a „nucii tari” Stoke City in fieful acesteia, Britannia Stadium, reduta imbatabila de la 1 ianuarie incoace. Si asta din nou cu junii Tomkins, fundas central, Stanislas si Noble, mijlocasi, si varful Sears, intrat tarziu. La Upton Park sefii si fanii se freaca la ochi… West Ham pe sapte. Micutul sard, revelatia anului si exceptia care confirma regula ca startul in antrenorat se poate lasa cu un inec?

Inchei prin a anticipa punctarea povestii de succes a lui Birmingham City, la care ma refer in editorialul „Football Made In UK” din Fotbal Vest. „Albastrii” la a cincea plimbare intre primele doua ligi in ultimii ani, rastimp in care concitadina West Bromwich Albion ar putea marca a sasea schimbare de esalon, acum fiind „lanterna” in elita, cu sanse mici de salvare. Orasul Birmingham cu liftul intre divizii.

Ziua 121. 4-4 sau 4×4?

Aprilie 22, 2009

Am primit un apel, in a doua zi de Pasti. Amicul si colegul meu de breasla ofta la monopolul fruntaselor din Premier League asupra UEFA Champions League, consolidat cu inca un trio englez in semifinale, pentru al treilea sezon la rand. Intr-adevar, competitia a devenit previzibila si plictisitoare prin secventa repetitiva a calificatelor in fazele sale rarefiate, insa cauza ar fi formatul dezechilibrat pus acum cativa ani pe hartie de conducatorii fotbalului european si nu „vina” fotbalului englez de a-si fi pus ograda in ordine. „Careul de asi” profita, tragandu-si partea leului, ce-i drept poate intr-o mai mare masura decat „italienele” ori „spaniolele” la vremea lor, insa e esential de mentionat ca Anglia n-a avut mereu 4 reprezentante in UEFA Champions League, ci si-a marit treptat numarul echipelor prin punctele acumulate an de an, cu truda, in teren.

Iar acest ultim Liverpool FC – Arsenal Londra, 4-4, este exemplul perfect al fotbalului spectacol care-si merita postura privilegiata in luminile rampei. Un 4-4 ca la teatru venit dupa un alt 4-4 la Stamford Bridge, cu o saptamana inainte, dar nu in Premier League ci in… Europa, si avand-o din nou pe Liverpool printre protagoniste.

Restul e chestie de gusturi si gusturile nu se discuta. Fotbalul „mare”, in formatul Champions League, a largit acolada participantelor, de la cate o reprezentanta din fiecare tara, insotita eventual de invingatoarea precedentei editii europene, pana la chiar 5 cluburi, cum a fost cazul Angliei in editia 2005-2006, dupa succesul lui Liverpool la Istanbul plusat cu clasarea „abia” pe locul 5 in Premier League. Deja pe 13 iulie „Cormoranii” se aliniau in prima faza preliminara a competitiei, ulterior intrand in focuri concitadina Everton si Arsenal, Chelsea si Man United. Dar – revin – pana a atinge acest pisc Albionul a rulat si cu numai 3 echipe in Champions League, cum s-a intamplat pana in editia 2001-2002.

Vizionand remiza de infarct a orgoliilor ranite, intre niste „Cormorani” si „Tunari” eliminati din competitii K.O. de Chelsea la chiar precedenta lor prestatie fotbalistica, cei din Liverpool dupa un 4-4 pe Stamford Bridge iar Arsenal dupa un gol tarziu al lui Drogba pe Wembley, a iesit in evidenta ca Anglia isi merita numeroasele locuri in UEFA Champions League, fiind binecuvantata cu asemenea reprezentante, respectiv ca intrecerea este inobilata de participarea unor asemenea grupari avand predilectie pe jocul ofensiv.

Numarul limitat de locuri repartizat altor tari, inclusiv Romaniei, poate fi frustrant, dar un 4-4 care iti taie rasuflarea lanseaza totodata intrebarea daca vrei sa-i vizionezi pe… „ai tai ca brazii” sau fotbal adevarat. Tine de diferenta intre partizanat si neutralitate. Ca iubitor al fotbalului, as prefera o copie a acestui 4-4 din campionat si in cupele europene si iata ca Albionul ne-a furnizat-o, de fiecare data prin Liverpoolul unui iberic. Mai intai a zdrobit-o pe Real Madrid, 5-0, iar la finele aceleiasi saptamani s-a „intors” in Premier League si a triumfat la Old Trafford: 4-1.  Acum, a marcat de patru ori la Chelsea si apoi a repetat rezultatul, in campionat, cu Arsenal. Daca victoriile la scor au mentinut-o in cursa pe doua fronturi, remizele recente de 4-4, cu toata spectaculozitatea lor, i-au agatat in cui pofta de trofee. Nu poti sa nu-ti para rau de „rosii” lui Benitez, in conditiile in care, se intampla, sunt cluburi ce merg mai departe cu un unic gol. Dar, firesc, un iubitor al Stelei sa zicem ar prefera in fiecare sezon o prezenta a ros-albastrilor in competitie, chit ca nici evolutiile, nici rezultatele bucurestenei, n-ar lasa o amprenta pozitiva in UEFA Champions League.

Mai mult, notand scandalurile de coruptie din fotbalul romanesc si „curat murdarul” caragialesc din Liga I, care erupe prin toti porii, plus parcurgand ierarhia competitiei interne, cu Dinamo, cocotata in frunte, o potentiala reprezentanta a Romaniei in UEFA Champions League, e de-a dreptul pacat ca unii ajung sa respire degeaba aerul european in conditiile in care destule cluburi din campionate competitive, jucate cinstit, rateaza la mustata asemenea prilejuri.

As opta de-o suta de ori din 100 de alegeri pentru un 4-4 european, faurit val-vartej in Premier League, cu talent, vivacitate, daruire si profesionism, decat un 4×4 autohton, parsiv, de ochii lumii, cusut cu ata alba si lipsit de consistenta. Superficial. Fotbalul „lor” e gen Liverpool – Arsenal 4-4, atractiv, spectaculos, de calitate si suspans, cinstit, jucat „pe teren”, cu tribune pline si suporteri cantand. Un fotbal de angajament total. Fotbalul „nostru”
e gol la suflet si in tribune, mai ales in „Groapa” potentialei campioane a tarii, umbrit de suspiciuni si coruptie, putrezit de lipsa de profesionalism si batosenia autohtona dar infatuat de parcari pline cu 4×4. Un fotbal de circ, oglinda fidela a unei societati cu poalele in cap, pieptul de curcan, gura mare si prostituandu-se materialismului si falselor sale valori.

Cat despre jocul in sine, remarcabil e ca Liverpool a marcat de patru ori si a ratat inca pe-atat fara Steven Gerrard la pupitru iar Arsenal a inscris de tot atatea ori desi a inceput jocul fara vreun marcator a mai mult de 3 goluri in aceasta editie de campionat. Arshavin, „urcand din linia a doua”, i-a facut uitati pentru o seara pe Adebayor si Van Persie, golgeterii „Tunarilor”. Ce mai meci a fost pe Anfield!

Ziua 114. Stevie G mereu pentru verisorul sau, si dupa 20 de ani

Aprilie 14, 2009

Au trecut douazeci de ani dar, asa cum a oftat sufletul lui Steven Gerrard, unele rani nu se pot vindeca.

In 15 aprilie ’89, departe de scena fotbalului european, de pe care cel englez fusese aruncat vreme de cinci sezoane pentru tragedia de pe Heysel, o drama si mai mare lovea aceeasi grupare Liverpool Football Club. La Sheffield, pe Hillsborough, un alt stadion invechit, aidoma celui de la Bruxelles, si a carui denumire incepea cu „H”, 96 de morti, numerosi raniti. Un club, un oras si un fotbal din Albion in doliu.

Incotro? Aceasta era intrebarea pentru un fotbal englez in deriva, pentru un club „rosu” in genunchi.

Trecerea timpului n-a putut cauteriza si nu va vindeca pe vecie niste rani adanci, cum i-a declarat recent Steven Gerrard lui Henry Winter intr-un interviu pe marginea comemorarii dramei din 15 aprilie 1989 si publicat in The Daily Telegraph. Stevie G nu este doar capitanul unui club greu incercat, care n-a avut alta sansa decat sa stranga randurile, dar si verisorul celui mai tanar fan decedat pe Hillsborough. Jon-Paul Gilhooley avea doar 10 ani si batea mingea cu actualul capitan al „Cormoranilor”. Pana intr-o buna zi, cand sufletul i-a plecat in ceruri iar numele i-a ramas incrustat pe un adevarat memorial al durerii celor de la Anfield.

Comparativ cu tragedia „momentului Hillsborough ’89”, cate nu palesc  oare in importanta? Intr-un moment comemorativ dar si de reflectie, cand o sumedenie de asemenea intrebari zboara de pe buze, adaug randurile sub care am semnat editorialul „Football Made in UK” publicat pe acest subiect in Fotbal Vest. Asadar, „Dupa 20 de ani”…

Saptamana aceasta se implinesc doua saptamani de la tragedia ce a catalizat schimbarea la fata a fotbalului englez, bancnotele actualei prosperitati a jocului in Albion, mai ales in Premier League, purtand urmele picaturilor de sange tanar al celor 96 de fani ai lui Liverpool morti pe Hillsborough.

15 aprilie 1989. Pe continent, Steaua trebuia doar sa se prezinte la Istanbul, peste 4 zile, pentru a se califica in finala C.C.E., dupa ce pe 5 aprilie isi acontase deja biletele pentru Barcelona cu un 4-0 contra lui Galatasaray, gratie golurilor lui Dumitrescu, Hagi, Petrescu si Balint. Ros-albastrii din Bucuresti aveau sa joace in al doilea ultim act din patru sezoane remarcabile datorita absentei prin suspendare a fotbalului englez din cupele europene.

Pierdeam vremea din camera in camera, in hotelul de pe muntele Semenic, cu schiurile pe tusa odata zapada tocmai topita, cand am deslusit pe ecran, printre „purecii de pe sarbi”, ca se derula o alta tragedie implicand suporteri englezi, dupa cea de pe Heysel. Si pentru ca in finala din ’85 a C.C.E., cea cu Juventus, fanii lui Liverpool se dedasera la un huliganism barbaric, am sarit iute la concluzia ca asa zisi sustinatori isi dadeau din nou in petec, cu ocazia semifinalei Cupei Angliei, dintre aceiasi „Cormorani” si Nottingham Forest.

Poate ca respectiva perceptie eronata, inoculata de „momentul Heysel”, a determinat fortele de ordine implicate in sambata penultimului act al F.A. Cup, de pe Hillsborough din Sheffield, sa-i trateze oarecum „de pe cal” pe fanii lui Liverpool, ulterior controland defectuos puhoiul imbulzindu-se la intrarile peluzei Leppings Lane sa nu piarda startul jocului si finalmente mai mult franand operatiunile de salvare, odata ce tineri cu inima batand pentru fotbal sfarsisera sufocati si striviti in stadion, de gardul imprejmuitor si balustradele „a la arena UMT”.

Dupa douazeci de ani, nu doar familiile si apropiatii tinerelor victime inocente de pe Hillsborough traiesc cu o rana deschisa, ci si intreaga suflare apartinatoare de „Cormorani” are convingerea de neclintit ca nu s-a facut dreptate, in conditiile in care erorile de abordare ale fortelor politienesti au fost musamalizate. Intr-o recenta documentare dand cuvantul catorva oameni prezenti la tragedia conturata la 6 minute dupa startul meciului, de la Peter Beardsley, fotbalistul lui Liverpool, care nimerea bara in minutul 3, si pana la un fan al „rosiilor” ori soferul unicei ambulante care a fost lasata de politie sa intre pe teren pentru prim-ajutor, cotidianul The Guardian a adunat dovezi in sprijinul ipotezei grupului de suporteri ai „Cormoranilor”, conform careia fortele de ordine ar fi cauzat si favorizat tragedia.

Furia clocotita a celor din Liverpool a fost inflamata de neverosimilele titluri din editia de-a doua zi a celor de la The Sun, care, citand surse anonime, a scris ca unii fani s-au dedat la furturi de la victime din peluza sau de pe gazon, ca au impiedicat cadrele medicale in operatiunile de prim-ajutor, ba chiar ca ar fi urinat pe corpurile neinsufletite sau, in cea mai odioasa afirmatie, ca o tanara pe moarte era abuzata sexual. Nu doar in Liverpool n-au cazut bine respectivele titluri, lansate pe baza unor „garoafe aruncate” de forte interesate, ci chiar si in redactia cotidianului. Minciuni sfruntate, au urlat din toti rarunchii cei din Liverpool care au boicotat apoi ani buni The Sun, dar supravietuitorii si comunitatea „Cormoranilor” au ramas cu gustul amar al frustrarii si al unei evidente injustitii, exacerbate de absenta totala a oricarei condamnari penale pentru cei din politie in urma mortii celor 96 de suporteri.

Unii cinici merg chiar mai departe, punand cap la cap coincidenta deciziei forului federal de a gazdui semifinala pe invechitul stadion al lui Sheffield Wednesday cu incompetenta fortelor de ordine. Sa nu fi fost oare vorba de un scenariu, avandu-i drept tapi ispasitori pe fanii lui Liverpool cu blazonul intinat pe Heysel, care sa serveasca ulterior altor scopuri?

Cert e ca la ora semifinalei fotbalul englez incheia al patrulea an de suspendare din cupele europene si era in plina criza de popularitate si credibilitate. Arene roase de ani scartaiau din incheieturi iar fanii inca isi dadeau in voie in petec, in vreme ce asistenta la meciuri scadea. Era nevoie de o schimbare. Iar efectul tragediei din 15 aprilie ’89, de pe Hillsborough, se contura in august sub forma raportului interimar al prim-justitiarului Taylor, definitivat in 1990, si care recomanda reamenajarea arenelor, fara parapete ori garduri intre gazon si tribune, dar numai cu locuri pe scaune. „Curatenie” si control al multimii.

Au trecut 20 de ani si arenele Albionului, nu doar in Premier League, sunt adevarate teatre ale fotbalului. Chibitii nu se mai inghesuie ca sardelele, in picioare, in peluze, ci – ordonati – isi preiau locurile presonalizate. In paralel, ca efect esential al tragediei de la Sheffield, jocul salubrizat a devenit si televizat. Coincidenta sau nu, in 5 februarie al aceluiasi an, Sky TV anunta intr-o conferinta de presa lansarea pe piata britanica, inclusiv cu „aripa” sa sportiva, continand un prim contract in valoare de 304 milioane lire sterline, pentru drepturi exclusive de televizare, ce a stat la baza demararii in 1992 a Premier League, „masina fotbalistica de bani” care, iata, crescand si crescand, da trei semifinaliste in Champions League.

Asadar, per total, fotbalul englez a prosperat mai ales la varf mai abitir ca niciodata, de pe urma raportului Taylor, intocmit special dupa tragedie, incasand vartos in schimbul accesibilitatii pe micile ecrane, barata absolut, fara ,macar un joc transmis in direct in deceniile sapte si opt. In particular insa, supravietuitorii si apropiatii victimelor de pe Hillsborough nu si-au gasit linistea, ci unii dintre ei moartea, iar clubul Liverpool, lovit de tragedie la Sheffield in plina revenire de forma in campionat, de la un deficit de 15 puncte la Anul Nou fata de Arsenal la postura de lider, nu doar ca pierdea incredibil titlul la potou, in ultimul meci al editiei, dar, in ciuda triumfului ulterior, din 1990, nu avea sa mai castige campionatul nici pana in ziua de azi. Urmele ranilor adanci…

Pentru Liverpoool si fanii ei, tragedia a avut un efect nefast. Pentru fotbalul in varianta comercializata si mediatizata, catalizator a fost Raportul Taylor. Insa redactate au fost doar recomandari la adresa sigurantei stadioanelor, nefiind pusi la zid posibilii vinovati ai tragediei de pe Hillsborough. Printre care victime, copii si tineri inocenti. Cu alte cuvinte, mame nu si-au gasit impacarea iar clubul cadenta, atat in planul comercializarii sale globale cat si a succeselor in prima liga, secate – cutit intors in rana – in favoarea marei rivale din Lancashire, Man United. Dar fotbalul englez „post Hillsborough” s-a redefinit in toate planurile prin organismul de sine statator Premier League, care acum nici macar nu mai contine in titulatura firescul The F.A. Federatia nu mai tuteleaza, liga are propria „umbrela”.

De la disperarea plumburie a unui 15 aprilie cu aproape 100 de mori si multi raniti, intr-un fotbal repudiat de Europa, la un miez de aprilie din 2009 cu „Cormoranii” preluati de nord-americani si Chelsea imprumutata de un rus jucand ca la carte pentru un loc in semifinalele UEFA Champions League. O metamorfoza nascuta din sange varsat cu ocazia de gala a semifinalei celei mai vechi competitii din istoria fotbalului mondial, The F.A. Cup.

Atunci, in ’89, Liverpool avea sa castige Cupa Angliei dar pierdea apoi titlul in ultima partida, dupa inchiderea editiei, chiar acasa pe Anfield, cu fosta lidera devenita urmaritoare, Arsenal, care avea doar sansa unui succes la macar doua goluri diferenta. Intr-un joc ramas in folclorul fotbalului insular, regretatul Michael Thomas avea sa inscrie acel al doilea gol izbavitor decisiv pentru „Tunari” chiar in minutul 90. Se intampla, nefiresc, intr-o vineri, 26 mai, la sase saptamani dupa tragedia de pe Hillsborough, intr-o reprogramare, data initiala a derbyului, la opt zile dupa „drama Sheffield”, fiind amanata. Sufletele plecate in ceruri parca luasera cu ele arta lui Liverpool de a acapara titluri nationale si europene cu o „ermetica” tinand de rezultat.

Foloase aveau sa traga doar cei care, oportunist ori premeditat, au exploatat 15 aprilie generand o schimbare intr-atat de radicala de parca intunecatii ani ’80, cu huligani, peluze cu buruieni si suspendari din eurocupe, nici n-ar fi existat.