Posts Tagged ‘Europa Cup’

Atleti El Mejor

mai 14, 2010

Langa Vicente Calderon, in patria ros-alb-albastrilor...

Albionul iar s-a inchinat in fata Spaniei. In prelungiri. Prima finala de Europa Cup a fost a unui uruguayan candva purjat de Manchester United, Diego Forlan. A fost a unui club madrilen, Atletico, pornit la drum in Champions League si calificat in finala printr-un gol al aceluiasi sud-american, semnat in ultima clipa, pe Anfield Road…

Atletico a intrat in istorie drept primul club castigator al Europa Cup gratie unui uruguayan marcator contra lui Liverpool si Fulham si care acum cativa ani era luat in raspar de presa insulara pentru incercarea stearsa la Man United

S-a mai intamplat si acum cativa ani, in finala Cupei UEFA. Sevilla – Middlesbrough. In poarta, acelasi Mark Schwarzer. Asa incat Anglia ramane cu un unic succes in aceasta competitie de la mijlocul anilor ’80 incoace, prin Liverpool, in 2001, gratie acelui gol de aur in urma loviturii libere a lui McAllister, deviata cu capul in proprie poarta de Geli. Cormoranii 5 – Alavesul lui Contra 4.

Deloc de mirare, Atletico a cucerit Europa dupa "eliberarea" de Gil y Gil...

Si-atunci cum e cu pecetea „the best” autostampilata de aroganta Premier League!? Cate palme si dovezi mai sunt necesare pentru a se intelege odata pentru totdeauna ca de fapt Champions League a fost castigata in ultimii 20 de ani doar de trei ori de cluburi din insula, in ’99 prin United, in niste ultime secunde de pomina prin unicitatea lor, in 2005 prin ‘Pool, de la 0-3 la pauza si acum doi ani de aceeasi United, tot la penaltyuri!?

Colaj cu eroii, la barul 73 Offside de pe Los Melancolicos, vizavi de tribuna a II-a

Nu stiu dar imi pregatesc cafeaua, sa sorb ceva fotbal nu pe datorie, nu cu trofee cumparate din creditari „moca”. Bayern e solvabil, o afacere tipic nemteasca, atat cat ii permite plapuma, iar Inter e rivala „Diavolului” stim noi cui. Suficient pentru o finala clasica, nu cu monstri rusi si nord-americani.

Dar pana atunci onorurile sunt pentru Atletico El Mejor.

File de istorie in muzeul de la "Calderon". Inca una, aurita, a fost inramata miercuri la Hamburg

Reclame

Din randul Z, la Mondial?

aprilie 18, 2010

Intre deplasari in Germania, Fulham s-a axat pe remize albe in campionat, inclusiv la colega din „careul” Europa Cup, Liverpool FC, deci fara „recidive” ale golgeterului Bobby Zamora. Despre ascensiunea sa si alb-negri in general scriu in <Fotbal vest> un fel de avancronica a semifinalei de joi de la Hamburg, unde londonezii ar putea descinde pe calea ferata, „incarcandu-i” si mai mult intr-un sezon incluzand cel putin 18 dueluri europene si abordat de Hodgson cu un lot relativ restrans. In care, mare avantaj, s-a remarcat Zamora, facand uitata accidentarea lui Andy Johnson. 

“Daca esti in randul <Z> si te-a lovit o minge-n cap, trebuie ca e Bobby Zamora”, scandau fanii adversarelor lui Fulham in editia trecuta, pe cand varful acum in varsta de 29 ani nu reusea sa se acomodeze in trupa lui Hodgson, desi era utilizat cu regularitate, strangand 35 de jocuri in campionat din totalul de 41 stagionale pentru alb-negri.

<Z> venea de la Zamora dar si de la cele doar 4 reusite intr-un sezon… Lui Bobby nu i-au trebuit insa decat 20 de secunde pe arena campioanei Bundesligii, Wolfsburg, pentru a inscrie acum doua saptamani acel unic gol ce o readuce miercuri pe Fulham in Germania, nu altundeva decat la Hamburg, pe stadionul gazda al primei finale de Europa Cup. Jocul cu HSV este al 17-lea al vest-londonezei in actuala campanie europeana, cu scalpul detinatoarei la zi a Cupei UEFA, Shakhtar, smuls pe parcurs, asa incat atacantul cu numarul 25 si opt goluri in eurocupe, tot atatea cat in sezonul de Premier League, poate spera de-acum la o revenire in portul hanseatic.

Metamorfoza lui Fulham poate tine la urma urmei si de abilitatea manageriala a lui Roy Hodgson de a ghida traseele lui Bobby spre poarta. De la un varf fara busola anul trecut, la un puncher cu vreo 20 de reusite in 2009-2010. Pofta de gol care i-a indemnat recent pe analisti sa-l “bage in fata” pentru lotul de Mondial al lui Capello, mai ales in conditiile in care atat Defoe, recent mai mult accidentat, si Bent, dintre atacantii mai prolifici in liga, nu par a inspira presei prea multa incredere inaintea meciurilor sud-africane.

Handicapul lui Zamora ar fi ca n-a mirosit vreodata o convocare la lotul Albionului. Iar cand a fost chemat vara trecuta de Trinidad & Tobago, imediat dupa ce primise pasaportul insulitei din Caraibe, de unde se trage tatal sau, pentru meciul din preliminarii cu El Salvador, a suferit o accidentare reamintind parca de refuzul sau in 2006 la chemarea lansata de Beenhakker pentru campania de Mondial cu Soca Warriors, in Germania.

Destin? Acolo, Zamora ar fi fost adversar in grupa cu Albionul. Cu Anglia in care se nascuse, in estul Londrei, cu un anume John Terry cu care pasea in juniorat la clubul local Senrab. Atat de mare fan West Ham era, incat Bobby s-a scuzat olandezului ca se dedica mentinerii “Ciocanarilor” in elita, unde tocmai ii promovase in mai 2005, cu 3 goluri in semifinala barajului play-off, contra lui Ipswich, si cu unicul gol al finalei de la Cardiff, in dauna lui Preston.

Da, Zamora era pe-atunci inapoi in Premier League, cu West Ham, unde dorea sa confirme, dupa un an esuat candva in elita cu Tottenham. Soarta a facut deci ca Bobby sa ramana la activ doar cu cele 6 selectii in reprezentativa de tineret a Angliei, antrenata la acea vreme de Platt, si sa isi lase o eventuala portita intredeschisa la seniori. I-o va deschide larg Capello?

In mai 2006, pregatindu-se déjà de Mondial, Stevie <G> egala in extremis la trei in acea de pomina finala a Cupei Angliei tot de la Cardiff, ramasa in memoria lui Zamora pentru penaltyul aparat de Reina la loviturile de departajare. Liverpool avea sa triumfe iar Bobby poate isi amintea mai degraba ca trecuse sub forma de imprumut prin liga Dr. Martens, la Bath City, in 2000, decat de <Gheata de Aur> cu care fusese rasplatit mai apoi in reusitele campanii consecutive de promovare cu Brighton & Hove Albion, din liga a patra intr-a doua.

Daca stafia penaltyului irosit unde ii promovase cu 12 luni inainte pe “Ciocanari” l-a urmarit si la Craven Cottage, n-avem de unde sa stim. Cert e ca Hodgson a platit 6,3 milioane lire lui West Ham in vara lui 2008 pe perechea Zamora – Paintsil, iar suma pare-acum un mizilic. Vorba lui Hodgson… Daca Dzeko, varful lui Wolfsburg, e cotat la vreo 30 milioane, cat o valora Bobby al nostru de la “Cabana”?

De fapt, totalul sumelor de transfer la Fulham ale invingatorilor din Germania roieste in jurul maximului incasat in istoria alb-negrilor, acele 13 milioane de la United, pentru Saha, de exemplu portarul Schwarzer si Zoltan Gera sosind la “cabana” Craven Cottage pe gratis. Iar fundasul Konchesky, “pasat” din Academia lui West Ham in aceeasi zi cu Bobby, pe un “luxos” 3,25 milioane, traversand si el capitala, cu colegul sau, de la Upton Park.

Patronul Fayed n-are degeaba magazinul “Harrods” in inima Londrei, de unde si flerul de a racola la Fulham baieti de nadejde si mai ales un abil Roy Hodgson. Cand englezul s-a intors in insula din pelerinajul sau european, Fulham incepea anul 2008 sub spectrul precedentei retrogradari din elita, consemnata in 1968. Parca se potrivea, dupa 40 de ani…

Publicam pe-atunci, pe blogul in limba engleza, un interviu cu autorul unui istoric al alb-negrilor, si chiar si acest suporter de sase decenii al clubului de la “Cabana” incheia prin a-mi spune “dar stii, intotdeauna in fotbal urmeaza si un alt sezon”. Mai bun, vroia sa sugereze Morgan Phillips. Si i-am insiruit vorbele intr-un fel de avancronica a jocului din duminica de 3 februarie 2008, transmis in direct de Sky Sports de la Craven Cottage, cu Aston Villa.

Avea sa fie 2-1, mai exact prima victorie a lui Hodgson la carma penultimei clasate. Incercatii fani au asteptat apoi pana in 16 martie pentru urmatorul succes, un 1-0 cu Everton, iar retrogradarea parea iminenta. Ulterior, incepand din 12 aprilie, cu un 2-0 la Reading, Roy Hodgson si Fulham au pus la punct marea evadare, castigand si urmatoarele doua deplasari, la Manchester City si Portsmouth, cu 3-2 de la 0-2 la pauza respectiv 1-0, jocuri pe parcursul carora au fost uneori aritmetic retrogradati. De fapt, in ultima runda, la “Pompey”, golul salvator al unui Danny Murphy candva cu peste 150 meciuri pentru Liverpool avea sa vina abia in minutul 76…

La liman, deasupra liniei, cu golaveraj -22, fata de -25 pentru Reading. In aprilie fusese Reading – Fulham 0-2… Restul e istorie. Eroicul Hodgson l-a achizitionat apoi in vara pe Bobby Zamora iar varful si-a dat acum drumul, speriind Europa. Sezon de aur pentru comfortabilii “Cabanieri” si in Premier League, pe care autorul Morgan Phillips il poate adauga cartii “De la St. Andrew’s la Craven Cottage”.

Istoricul intocmit de Phillips a fost publicat la startul chinuitorului sezon bantuit de picaj, cu ajutorul vicarului bisericii St. Andrew’s, plasata in spatele clubului de tenis Queen’s, locas de cult pe langa care a fost fondata Fulham FC, in secolul XIX. Langa biserica, pe malul Tamisei, la fosta cabana de vanatoare a lui Anne Boleyn, Craven Cottage, alb-negrii isi gaseau inca de-atunci locul iar refrenul de azi al fanilor adevar graieste: “Nu vom parasi niciodata <Cabana>”.

Acolo, baiatul de 9 ani Morgan Phillips era dus la meci in ’48 de tatal sau, Morgan Phillips Sr., intaiul secretar al Asociatiei Suporterilor clubului, iar peste ani, in 1975, cand Fulham atingea unica sa finala din istorie, Cupa Angliei, avea sa semneze nu doar in revista “Placinta <Cabanei>”, ci si prima sa carte: <Fulham We Love You!>.

Da, au iubit-o chiar si in 1996, cand Fulham o batea pe Torquay in jocul ultimelor doua clasate, locurile 23 si 24 in liga a patra. N-a trecut mult si azi alb-negrii lui Fayed si Hodgson il propun pe Zamora atat Angliei cat si unor eurocupe fara granzii insulei in Champions League, iar fanii striga “Daca mingea loveste plasa, nu e Shearer ori Cole ci trebe ca e Zamora”…

In pub, s-o elimin pe Juve

martie 30, 2010

Ai mai indura 45 minute in tribuna arenei celei mai mari rivale, dupa ce favoritii tai tocmai au cedat in deplasare? N-as prea crede. Ti-ai dori cea mai iute revenire acasa. Asta daca nu esti fan al „Cormoranilor”, entuziasti suporteri ce au acceptat cu barbatie esecul si decizia organizatorilor de a-i tine inca pe loc in tribuna, cantand in schimb pentru marcatorul Torres…

Asadar fanii lui Liverpool au ramas duminica precedenta in coltul sud-estic, rezervat oaspetilor pe Old Trafford, una dintre acele “umpluturi” in procesul de extindere in timp a stadionului, si nu pentru a evidentia si mai clar mesajul esarfei aduse cu ei, in contrast cu goliciunea arenei rapid depopulate de bucurosi purtatori de fulare galben-aurii, ci pentru ca au fost inconjurati si tinuti voit pe loc, intr-un tipic plan din fotbalul englez de segregare a taberelor de suporteri. Deci sigur n-au ramas sa dezbata de ce si-a tapetat Boy George zidurile cu clisee cu Nemanja Vidic. Si nici sa deplanga esecul, greu de inghitit comparativ cu fabulosul 4-1 din 14 martie 2009…

Liverpool: nu doar o chestiune de minciuni si datorii. E mult mai important decat atat”. Nu ma refer insa la sageata in scris la adresa investitorilor Gillett si Hicks, adaptata dupa faimoasele vorbe ale lui Bill Shankly, “fotbalul e mai important decat doar o chestiune de viata si moarte”, ci la incercuirea si izolarea fanilor oaspeti intr-o adevarata repriza a treia, in fond o subtila detentie neavenita, de catre un galben dublu cordon de oameni de paza si forte de ordine, inlantuiti inclusiv pe marginea de gazon din fata “coltului”.

Desigur, suporterii lui Liverpool nu erau retinuti pentru vorbele de pe banner, ci pentru a fi scosi separat din acel colt faimos datorita placii comemorative  si a ceasului incremenit la ora tragediei de la Munchen, dispuse pe exteriorul tribunei, si urcati din statia Halt, adiacenta tribunei sudice si deschisa doar in zile de meci, in trenuri cu destinatia Mersey. Jocul castigat cu 2-1 de campioana Manchester United in fata a 75.216 spectatori se incheiase de-aproape… o repriza iar Jamie Redknapp, ex-mijlocas al lui Liverpool invitat in cabina Sky Sports, isi concluziona comentariul, insa in fundal fanii inca puteau fi vazuti asteptand in “colacul galben” dintr-o arena goala.

Iar daca notam ca 72% respectiv 83% dintre cei chestionati din randul suporterilor lui Liverpool si United, intr-un studiu de piata, ar agrea ca fanii sa controleze fraiele cluburilor lor, atunci derbyul de pe Old Trafford i-a gasit mai degraba uniti in cuget si simtiri decat drept rivali de moarte. Falsa divizare pe diverse criterii e ticluita in “laboratoarele” ingineriei sociale.

Iar incercuirea, surprinsa probabil involuntar de camera cu Redknapp in prim-plan, s-a produs la doua saptamani dupa dezbaterea organizata de Federatia Suporterilor de Fotbal din Albion, FSF, prezidata de un ziarist si cu reprezentanti ai organizatiilor civile, ai presei, politiei si judecatorilor luati la intrebari din randurile asistentei, in plus membri din public amintind cazuri de pedepse injuste si disproportionate la adresa fanilor, eveniment consemnat inclusiv de cotidianul de larg tiraj The Guardian.  

Vorba aceea, uneori realitatea e mai stranie decat fictiunea, si intr-adevar se intampla ca platitori de bilet sa fie retinuti probabil impotriva vointei lor in spatii delimitate, ceea ce da sens problemelor puse pe tapet la reuniunea FSF. Cu alte cuvinte s-a alunecat incet-incet dintr-o extrema, cea a huliganismului din anii ’80, intr-un “colt” opus in care bratul legii, folosindu-se de Football (Disorder) Act 2000, a impartit cateodata nonsalant nu doar interdictii de intrare pe stadioane ci si diverse alte prea aspre pedepse. Cu una dintre ele, aplicand o sectiune a legislatiei ce impiedica prezenta unei persoane timp de 48 ore intr-o anumita zona, intorcand fortat circa 70 de fani ai lui Stoke City dintr-o deplasare in acest sezon la Manchester, de la un popas pe autostrada, intr-un act preventiv, fara ca suporterii “Olarilor” sa se fi dedat ori macar pregatit “nebunii”.

Mai degraba pana ieri-azi insetati de succesul cu orice prêt al cluburilor lor, a se citi fie si cu Thaksin la carma, si in consecinta mulsi ca atare, iata insa ca fanii incep nu doar sa scoata fulare galben-aurii si esarfe impotriva propriilor conducatori dar sa se si regrupeze in fata a ceea ce inclusiv autori de carte din insula creioneaza drept erodari ale drepturilor suporterilor, prefigurand potentiale limitari ale liberatatilor civile in general, mai ales ca demult s-a uscat cerneala multor alte altfel nemediatizate legi.

Cat United castiga, la Old Trafford e fericire, insa UEFA nu e neaparat anti-insulara cand remarca faptul ca pretul succesului, ori una din explicatiile sale, cum vreti s-o luati, sunt datoriile de 3 miliarde lire sterline comasate de gruparile din Premier League, mai mari decat ale cluburilor de pe continent laolalta, suma la care fani englezi mai bisericosi sigur rosesc. Ingrijorati de soarta echipelor lor sau incoltiti ca pe Old Trafford, ei pot pe deasupra si citi ca BSkyB, detinand de ani aproape monopolul drepturilor de difuzare in Premier League, ar putea fi nevoita sa subtieze substantial “mierea” ce o toarna forului diriguitor al elitei dupa ce viitorul contract va expira in 2014, datorita legislatiei audio-vizualului implicand principiul concurentei si redistributiei.

Din nou, pentru una ca United, ale carei incasari de la difuzori reprezinta doar 40% din venituri, treaba poate merge gratie cam acelorasi parghii ce-i permit de exemplu lui Glazer sa tot imprumute, dar ce se va alege de alde Hull City, care se bazeaza in proportie de 84% pe banii din televizari? Ori chiar de Abramovich, care trebuie sa acopere cumva cele circa 70% din cheltuielile clubului nu exagerat etichetate drept irosite pe contractele, unele proaspete, gen Terry, smulse de staruri usor “trecute”.

Iar fanii mai si pot face legatura intre cresterea la 52,1% din produsul intern brut a ponderii sistemului de stat in “masinaria” britanica, din nefericire si pe mai departe ascendenta si in plus fara a lua in calcul efortul financiar al seminationalizarii unor banci, statistica divulgata de OECD cu eticheta ca e ceva gresit in mersul lucrurilor in insula, si faptul ca subtierea sectorului privat, incluzand fotbalul, nu poate imuniza bunastarea sportului rege. Fotbalul nu poate inflori si pe mai departe intr-o potentiala “criza nationala” economica, asa cum a catalogat-o mai marele unui post national terestru rival al “satelitului” Sky Sports, si anume ITV, care cu disperare si sacrificarea unor populare programe s-a axat recent pe fotbal tocmai datorita magnetismului acestuia si pentru a stopa picajul pecuniar.

***

Si o raza de lumina peste aceste valuri involburate, si anume Hodgson cu “Cabanierii” , televizati de amintita ITV in precedentele doua miezuri de saptamana, in returul optimii europene cu Juve si in rejucarea sfertului Cupei Angliei, cu Spurs. O oferta atractiva, Fulham fiind un outsider fara nimic de pierdut, si in consecinta permitandu-si abordari neconventionale.

L-am mai privit de cateva ori, pentru a ma convinge ca nu ma insel, studiindu-i apoi si clisee din presa, dupa ce l-am zarit indeaproape iesind cu doi amici dintr-un pub de pe colt, din preajma arenei Craven Cottage, in adidas, pantalon negru de trening si un tricou alb-negru-rosu cu insemnele oficiale ale clubului, cu nici doua ore si jumatate inaintea total ineditului start cu Juve, la sase, joia.

Da, daca n-are un frate geaman, sigur era Simon Davies, care intr-una din cele aproape 60 selectii pentru Tara Galilor deschidea scorul contra juventistului Buffon intr-un socant 2-1 in dauna Italiei, in 2002, in preliminariile C.E., si care acum, titular cu numarul 29, in jurul meciului 100 pentru Fulham, a eliminat din Europa Cup alti alb-negri fara acei invinsi ai sai de la Cardiff, Del Piero si portarul: 4-1.

Pentru Fulham urmeaza inainte si in saptamana dupa Pasti sfertul de finala cu Wolfsburg, campioana Germaniei.

Fotoreportaj de la un 0-0 sub ochii lui Maradona, Figo, Futre

martie 14, 2010

Joi seara, toate drumurile madrilene au dus la Estadio Vicente Calderon. Capitala Spaniei, deja ramasa fara Real in cursa pentru Champions League, si-a intors atentia spre Atletico, alb-rosii deturnati in toamna din aceeasi competitie numero uno spre Europa Cup. Dar duelul dintre madrileni si Sporting CP, doua cluburi vizitand succesiv Timisoara pentru jocurile cu Poli din editia 1990-’91 a Cupei UEFA, desi a fost onorat de prezenta unor ilustri imblanzitori ai balonului ca Maradona, Figo si Futre, a sfarsit intr-un inghetat 0-0 deschis oricarui verdict in privinta calificarii in sferturi.

In continuare, o raita pe la „Vicente Calderon”, unde in septembrie ’90 alb-violetii au aparat cu succes memorabilul 2-0 de pe Bega, incasand abia in final si calificandu-se pentru un tur secund cu Sporting CP.

De la arcul Glorieta Puerta de Toledo, amplasat pe bulevard in jos dinspre renumita Plaza Mayor, artera coboara si mai mult spre rau, pe calea de Toledo, pana ajunge la "Calderon"...

Stadionul e situat la pret de-o plimbare la pas la sud de Palatul Regal, Opera si Catedrala Almudena, clubul Atletico fiind amplasat putin inafara zonei istorice vechi a orasului. Si mai simplu, pe linia verde 5 a retelei de metrou, taind capitala in diagonala nord-est / sud-vest, pana la statia Piramides, una dintre cele 32 a tronsonului… La cele doua piramide, toate semnele indica descinderea in patria alb-rosie.

Mural din zona. Ca o remarca, uriasele graffiti de pe soclul stadionului au fost sterse in totalitate

Inghesuita intre o bucla a raului Manzanares si siruri de blocuri rezidentiale, arena se remarca prin absenta din dotare a unui spatiu de parcare. Cu alte cuvinte, descinderea la stadion e posibila cu ajutorul mijloacelor de transport in comun. Uraaaaaaaa! Paradoxal insa, Atletico e sponsorizata de kia, care isi face simtita prezenta pe zidurile din preajma, destule garaje de reparatii auto si comercianti de autovehicule isi au sediul in spatiile alocate in zona peluzei sudice iar chiar pe sub tribuna principala, cea cu poarta numarul 1 si accesul pentru presa, e un trafic ametitor pe cele cateva benzi ale splaiului ce duce inclusiv la podul Segovia si parcul Palatului.

39.000 de spectatori au descins la prima mansa a duelului iberic

Sponsorul oficial al madrilenilor, cu un mesaj invaluitor

Tribuna principala, de vest, vazuta dinspre unicul colt neumplut al stadionului

Biletele de meci au costat intre 30 si 90 de euro, cu reduceri pana la jumatate pentru abonatii sezonieri sau membri clubului. In atare conditii, locurile s-au vandut relativ repede, tinand cont si de faza competitiei. In actualul sezon, pe la „Calderon” au trecut Panathinaikos, invinsa cu 2-0, APOEL (0-0), Chelsea (2-2) si FC Porto, invingatoare cu 3-0, iar in februarie Galatasaray, ce a remizat la unu. Madrilenii asteptau asadar un prim succes acasa din 25 august incoace…

La rand, alti lusitani, dupa ce Porto se impusese aici la pas in toamna

Quique Flores i-a jucat pe De Gea – Antonio Lopez, Ujfalusi, Perea (12, Valera), Alvaro Dominguez, Raul Garcia (71, Jurado), Reyes, Simao (57, Salvio), Paulo Assuncao, Aguero, Forlan. Suficiente nume cunoscute, destule surse de gol. Si totusi, chiar si in superioritate numerica timp de o ora, alb-rosii n-au destramat reduta cuceritoarei lui Everton, chiar daca lisabonezii au ramas in 9 oameni in ultimele minute de joc. Doua cartonase rosii…

Gravura pe coridorul de sub tribuna I de pe "Calderon"

Acasa la al doilea club madrilen, inca in asteptarea unui titlu intern de la mijlocul anilor '90

Tribuna a II-a si inedita sa instalatie de nocturna

Peluza de sud si una dintre cele doua tabele electronice

Tribuna principala, singura acoperita si etajata...

In pantecul tribunei a doua, in restaurantul din incinta, Fernando Torres n-a fost uitat, in nouale sau cu care a adus Spaniei titlul continental. Un fiu al „Calderonului”, un varf plecat spre alte zari.

Unul dintre cei mai incisivi puncheri, unic marcator in finala vieneza din 2008 a Europeanului, e asteptat si pe scena mondiala, in platourile sud-africane. Torres a incantat mai intai "Vicente Calderon"...

In muzeul clubului te plimbi prin arhiva de 107 ani a unei grupari eclipsate peste decenii doar de Real, Barca si eventual Athletic Bilbao

Atletico da intaietate inaugurarii vechii arene a clubului, Campo de O'Donnell, un moment semnificativ petrecut in februarie 1913, mai ales ca stadionul avea sa fie prima gazda mardilena a nationalei iberice

S-au scris istorii inclusiv despre centenarul clubului

Magazinul din incinta e o explozie de alb-rosu alternant. Bucuria golului a ramas joi insa doar in imagini retro

Mai bine le-a fost fanilor oaspeti, plasati in doua sectiuni ale peluzei de nord. Au plecat acasa neinvinsi

Sporting a tras cu dintii, incasand 4 galbene si vazand doua rosii, insa a obtinut un ascendent moral inaintea returului de pe „Alvalade”, unde, recent, Everton ingenunchea cu 3-0. Verzii au jucat in 11-le Rui Patricio – Grimio, Polga, Abel, Tonel, Pedro Mendes, Pereirinha, Izmailov, Joao Moutinho, Miguel Veloso, Liedson.  Ce va fi peste cateva zile la Lisabona? „All will be revealed”, totul va iesi la lumina, pentru cine alege inclusiv pachetul facandu-i-se reclama la stadion.

Oferta pentru fanii alb-rosilor cu dare de mana. Fotbalul s-a mutat demult chiar si in tribune la 5*. E drept, e oferta El Corte Ingles, un lant de servicii upmarket

La Calderon urmeaza Osasuna in liga, luni, cand si barul 73 Offside va strange Aficionados, peste drum de tribuna a II-a

Exteriorul tribunei de pe Paseo de Los Melancolicos

... si un cliseu cu peluza nord

Cine va accede in sferturi? Dungatii orizontali ori cei verticali?

In ’90, dupa ce trecea de Poli, desi invinsa tot cu 2-0 in returul academic de pe Bega, Sporting CP avea sa fie rapusa abia in semifinale, 0-0 si 0-2, de Internazionale. Un derby iberic de orgoliu, intre cluburile „secunde” ale capitalelor. Verdictul pentru patrunderea in sferturile din 1 si 8 aprilie, in cateva seri…

Frecusuri cu Djibril

septembrie 18, 2009
Spirou Louis, maratonistul invingator la prima editie a Jocurilor Olimpice, din 1896, strajuieste noua arena olimpica purtandu-i numele, din Nordul Atenei (Irini), dar de cand Panathinaikos evolueaza pe "elefantul alb", au aparut si mazgaliturile pe monument...

Spirou Louis, maratonistul invingator la prima editie a Jocurilor Olimpice, din 1896, strajuieste noua arena olimpica purtandu-i numele, din Nordul Atenei (Irini), dar de cand Panathinaikos evolueaza pe "elefantul alb", au aparut si mazgaliturile pe monument...

In al doilea reportaj atenian pentru Fotbal Vest, sub genericul DRUM EUROPEAN: „PANA” IN EXIL PE „SPIROU LOUIS”, am continuat pe urma lui Panathinaikos, la noul Stadion Olimpic, unde “verzii” sunt in provizorat pana la ridicarea arenei proprii, in afara capitalei, si am descusut indiscretii nu doar despre Cisse.

Vantul puternic, ce a raspandit si intretinut in august incendiile din Attica, suiera sinistru printre largile structuri metalice ale vastului Sat Olimpic atenian si face vartej gramezile de gunoaie ramase dupa 80.000 spectatori ai concertului dat de populari cantareti greci in seara precedenta.

Satul e acum neinsufletit, hartiile se agata de tot mai numeroasele balarii in crestere, uriase acoperisuri si inflorituri metalice ciupite de rugina scartaie in bataia vantului, si ai senzatia ca esti la unghia unui elefant alb, indopat cu miliarde pentru 2004.

Intr-o impietrire stoica, aidoma indarjirii cu care triumfa in maratonul Jocurilor Olimpice inaugurale, din 1896, Spirou Louis, al carui nume e purtat de Stadionul Olimpic din incinta, parca implora divinitatea, cu mainile spre cer, sa nu-i mai fie mazgalita statuia verzuie, pierduta intre noile constructii. Unii au dovedit déjà cunostinte de anatomie a zonelor nu doar erogene.

Ca Satul Olimpic mai e totusi folosit nu numai de muzicieni, stau marturie stolurile de graffiti cu subiect comun. Panathinaikos. Poarta 13. Trifoiul lui “Pana” a fost dezradacinat din casa sa de suflet din inima Atenei, stadionul Apostolos Nikolaidis, unde au ramas intr-un colt sub peluza baschetul, voleiul si tenisul de masa, insa fanii au luat cu ei in exil la “Spirou Louis”, aproape la capatul nordic al tronsonului de metrou pornit de “jos”, din port, de la Olympiakos Pireu, simbolurile intimei si asfixiantei arene ce-i gazduia inca din 1924.

Colajul cu Panathinaikos condusa de Domazos iesind pe Wembley pentru finala CCE din '71 este afisat pe fatada la artera Leoforos Alexandras a vechii arene "Apostolos Nikolaidis", taram de suflet al fanilor "trifoiului"

Colajul cu Panathinaikos condusa de Domazos iesind pe Wembley pentru finala CCE din '71 este afisat pe fatada la artera Leoforos Alexandras a vechii arene "Apostolos Nikolaidis", taram de suflet al fanilor "trifoiului"

Unii simpatizanti iti vor sopti pe sub mustata parerile despre legatura dintre acordarea organizarii J.O. 2004 orasului Atena si concesiile in contrapartida facute de greci organismelor internationale influente in privinta curatirii societatii de elemente anarhiste, reactionare. Mai multi fani sunt insa actualmente fatis in antagonism cu Djibril Cisse, desi vara anunta un mariaj roz intre vulcanicul varf si “Pana”.

Din taxiul condus expert prin haoticul trafic atenian de un indian din Punjab, remarc pe autobuzul din fata reclama postului TV privat NOVA la difuzarea jocurilor din prima liga, cu cate un star de la Panathinaikos, Olympiakos, AEK, PAOK si Aris in colaj, cel mai mare, in prim plan, fiind tocmai Cisse, in verde. Si in magazinul de prezentare de la “Nikolaidis”, in prim-plan in vitrina e tot nouale lui Djibril.

Insa francezul si-a pus fanii in cap cu eliminarea pentru faultul inutil comis la centrul terenului in play-offul Champions League, pierdut cu Atletico Madrid. La urmatorul joc, fanii nu i-au aruncat doar vorbe, ci si o sticla de apa, pe care starul le-a azvarlit-o inapoi, alunecandu-se spre speculatii legate de rasism si potentiale chemari in judecata.

Iar oful suporterilor a fost amplificat de esecul verzilor in amicalul de la Volos, 1-2, fara recrutii de lot national, dintre care Vintra vedea si el cartonasul rosu in aceeasi seara, déjà in minutul 42, in Tara Cantoanelor, in jocul din preliminarii difuzat in Grecia – ca mai nou si prin alte parti – de un post privat, MEGA. Acolo, baricada lui Rehhagel, explicandu-se apoi  intr-o… germana impecabila, a rezistat doar pana ce “elvetienii” Derdiyok si Yakin le-au luat locul altor “elvetieni”, Fernandes si N’Kufo. 2-0 pentru Elvetia, in ultimele 7 minute. Fanii lui Panathinaikos s-au consolat doar cu ideea ca amicalul rivalei Olympiakos a fost si mai jenant, 0-5 in Creta, insa macar ros-albii din Pireu se aliniaza in grupele Champions League, pe cand alb-verzii se pregatesc nu doar de “caini rosii”, ci si de Galata din Constantinopolele candva grec bizantin, in niste vremuri cand turcii “gresesc” in a survola insule ale Eladei din Egee, pe care poate si le-ar dori candva ale lor.  

Apoi, chinurile fotbalului au continuat miercuri. Pe cand Grecia era egalata pe MEGA in minutul 90, la Chisinau, iar pana si locul zwei invocat de antrenorul neamt ajungea in pericol, in paralel, pe postul national ET1, campioana la zi e Europei in baschetul masculin castiga la pas grupa turneului final al C.E. din Polonia: 106-80 cu Israel. Asta dupa ce Grecia pornise campania zdrobind-o cu o diferenta de 32 puncte pe Macedonia, vecina al carei nume nu e folosit de ET1, comentatorii eleni numind-o… Skopje, iar prescurtarea de tara, pe ecran, fiind acoperita cu un… dreptunghi alb.

Iar Rehhagel nici nu se poate plange de indisponibilitati majore, avute in schimb de omologul sau lituanian de la carma baschetbalistilor. Fara 4 piese de baza in Polonia dar cu “grecul” lor, Sofoklis Schortsanidis, un gigant ca taciunele, transpirand sub panou pe post de dieta, promisa publicului elen, ori cu tanarul de 20 ani Calathes, tocmai de la Panathinaikos, de unde ca daca n-ai inca buzunarele grele, te poti feri de “accidentari” din varii motive.

Dar starurile lui “Pana” au mize mai mari, acolo, in sala de baschet de sub tribuna vechiului “Nikopolidis”. Nu de alta dar Panathinaikos tocmai a cucerit pentru a cincea oara Europa, dupa ce redresase in penultimul act continental balanta intalnirilor ei cu rivala locala Olympiakos in semifinalele EuroLigii, 1-2, intr-un duel ce ar fi suficient de valoros pentru insasi finala competitiei, asta daca regulamentul le-ar permite-o. Dar imperecherea lor e in anticamera.

Judecand si dupa recentul 1-3 acasa cu Galatasaray, alb-verzii traiesc doar din amintirile "Glory Days", memorii ale zilelor de glorie cu finala de pe Wembley, aniversate la 30 de ani, in 2001, cu un graffitti in preajma G13, celebra poarta de acces in peluza "Leoforos" a arenei Nikolaidis

Judecand si dupa recentul 1-3 acasa cu Galatasaray, alb-verzii traiesc doar din amintirile "Glory Days", memorii ale zilelor de glorie cu finala de pe Wembley, aniversate la 30 de ani, in 2001, cu un graffitti in preajma G13, celebra poarta de acces in peluza "Leoforos" a arenei Nikolaidis

In Attica urmeaza o toamna fierbinte. Se va regasi Cisse, de exemplu contra lui Dinamo? Cine va castiga alegerile parlamentare din 4 octombrie? Si isi va gasi Rehhagel cuvintele in… germana, daca nici locul zwei nu va fi al surprinzatoarei campioane europene din anul gazduirii J.O.?

Cununie la 12:34 si 56 secunde, in 7 a 8-a din ’09

august 7, 2009

Un cuplu de indragostiti a spus da la ora lor exacta. 12:34’56”, pe ziua de 7 din luna a opta, in 2009. O vineri speciala. Cu cateva minute inainte, in Elvetia, si clubul fanion al Timisoarei, mandria Banatului, traia momentul sau special, de glorie, o premiera in istoria sa de aproape noua decenii, numele sau fiind extras din urna tragerii la sorti si afisat pe panoul fazei play-off a UEFA Champions League. Cununii si imperecheri.

Politehnica Timisoara, cum este denumita de BBC Sport in editia sa virtuala, in prezentarea tabloului competitional al jocurilor imediat urmatoare din UEFA Champions League, a fost asadar imperecheata cu „svabii” de pe Neckar. Faini copii, cei de la BBC, cu ceva staif de moda veche. In rest, in mass-media, iti tot sare in ochi FC Timisoara. E bine ca unii, din greseala ori omisiune, n-au inlocuit denumirea adevarata a clubului timisorean cu surogatul atribuit noilor galben-negri. Dar asta e alta poveste.

Esential e ca „Poli” s-a aflat in urna, multumita calificarii in dauna detinatoarei la zi a editiei cantec de lebada a Cupei UEFA. Saltul facut de gruparea timisoreana e urias, de la o eliminare lipsita de glorie anul trecut, din Cupa UEFA, in fata belgradenei Partizan, la o calificare in UEFA Champions League. Ascensiunea e evidenta! De la acea dezamagire cu alb-negrii din capitala Serbiei, la un loc 2 in competitia interna, ce a aruncat-o in valtoarea Ligii Campionilor. Si pentru prima data, indiferent de restul convulsiilor de la club din ultimii ani, noua conducere trebuie judecata prin prisma acestui spectaculos progres. Sa-i dam Cezarului ce i se cuvine, sa aplaudam reusita!

Marian Iancu si intregul staff de la gruparea timisoreana merita calde felicitari pentru reusita de a se fi aflat la un pas de a da piept cu alde Arsenal London sau Olympique Lyonnais. Nu e de ici, de colo. A iesit din urna VfB Stuttgart, la randul ei o finalista de Cupa UEFA. „Poli” e la 180 de minute distanta de grupele UEFA Champions League, care, cu toata gretoasa ei poleiala comercialist-publicitara, e totusi marea scena a fotbalului de club european, e taramul ravnit pentru incasarile ce pot propulsa cluburi oarecare pe orbita performantei si a succesului financiar, apanaj doar al marilor forte continentale.

Ce-a fost a fost iar acum Timisoara traieste istorie. E drept, sublim ar fi fost ca niste jucatori in alb-violet, evoluand sub numele Politehnica Timisoara, sa fi reusit eliminarea lui Shaktar Donetk. Incurcate sunt caile istoriei si asa i-a fost dat Timisoarei, ca sub alt nume si culori, cu jucatori stansi care de pe unde, sa reuseasca o performanta neatinsa in istoria precedenta a Politehnicii. Dar, cum am spus, ce-a fost e la timpul trecut. Remarcabila e metamorfoza rapida si intrarea intr-un cerc select.

Iar calificarea in dauna lui Shaktar e cu atat mai remarcabila cu cat pe cand Lucescu jubila in luna mai, la cucerirea Cupei UEFA, Timisoara nu stia cu ce antrenor va pleca in pregatiri.  Lucescu a avut cativa ani la dispozitie sa cladeasca, pe cand Ioan Ovidiu Sabau a trebuit sa struneasca de pe o zi pe alta o echipa inchegata de Uhrin Jr. si tinuta apoi in priza de Balint si inlocuitorii sai. Prin prisma acestor circumstante, reusita e aproape incredibila si tocmai de aceea toti cei de la club sunt de carat pe umeri, pe brate. Felicitari!

In alta ordine de idei, merita subliniat ca Timisoara n-ar fi avut aceasta oportunitate pe care altfel ar fi meritat-o cu prisosinta, daca nu s-ar fi intors pe Bega cele 6 puncte. Cu alte cuvinte, noroc cu decizia TAS, ce a oferit inapoi niste puncte trudite in teren dar furate cu nonsalanta de corupti de la centru. S-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca pastorii fotbalului mioritic sunt impotriva intereselor fotbalului nostru, actionand pe criterii cooperatist-clientelare. Ma intreb ce-ar fi reusit Dinamo impotriva lui Shaktar si raspunsul e lesne. Trebuie doar studiat palmaresul european asa-zis post-revolutionar al clubului din Bucuresti, pentru a ne imagina un scenariu ce, spre binele tuturora, a fost evitat. Cred c-au fost destule fete lungi la surpriza furnizata zilele trecute de Timisoara si imi vine in minte chipul lui Ionut Lupescu.   

Comparativ cu startul editiei trecute, Timisoara si-a depasit deja conditia. E ca si cum si-ar fi asezat stacheta la 5 metri si jumatate si ar fi sarit peste sase. Totul tine acum de consolidarea pozitiei atinse. Un memorabil traseu european, cu drumuri in grupele fie din Champions League, fie din Europa Cup, este bomboana de pe tort, insa cuvantul de ordine e mentinerea pozitiei arvunite in competitia interna, cu drept de calificare in UEFA Champions League, atat de ravnita de rivale de la centru si ale lor sustinatori printre conducatorii federali partizani. Caci din prinderea Champions League vine malaiul, care implicit poate fi turnat la fundatia unui lot tot mai competitiv.

Jocurile cu VfB Stuttgart sunt de tipul acum ori niciodata, cu sansa de a accede in grupele Champions League, ascensiune jack-pot ce ar face sa curga banetul, cu un an in avans. Dar pe termen mediu, poate mai importanta e campania interna, care de s-ar sfarsi cu o noua pozitie de Champions League, ar oferi o baza solida, o declaratie de intentie a unui oras lovit crunt in plan fotbalistic, dar care s-a regasit la momentul potrivit, in plina deruta a tartorelor Steaua si Dinamo. Roata s-a intors si Timisoara trebuie sa profite de moment. Minunat ar fi sa aibe parte de experienta visiniilor clujeni, cu un succes in grupa la Roma si o remiza contra lui Chelsea, dar parca mai grozav ar fi sa nu copieze reculul pe plan intern al CFR-ului, care, din club campion in 2008, se regaseste acum doar in Europa Cup.

Ziua 178. Csaba si-a urmat inima

iunie 23, 2009

 

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Dupa precedenta descindere in jumatatea “verde” a Edinburghului, la Hibs, am dat o raita pe la rivala locala Heart of Midlothian, mai batrana cu un an, cu o arena Tynecastle inzecit mai invechita si cu 80 de locuri mai mica decat Easter Road, dar cu mai multe trofee la activ si impulsionata de ambitiile lituanianului Romanov si talentul ultimului sau recrut intre antrenori, secuiul Csaba Laszlo din Odorhei.

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

La izvor a fost Sir Walter Scott, un fiu al Edinburghului, poet si nuvelist istoric, cu ale sale Ivanhoe ori Rob Roy dar si Heart of Midlothian, scrisa in 1818 drept a doua serie din povestirile “Tales of my landlord”. Creativul Scott ramane pe bancnotele lirei scotiene iar Heart of Midlothian, devenita initial o sala de ceremonii, receptii si baluri din capitala Scotiei, e numele purtat din 1874 de clubul de fotbal al “maroniilor” de pe Gorgie Road, din sud-vestul Castelului orasului.

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Midlothian e zona centrala a regiunii Lothian iar Heart of Midlothian e inima locului. Conturul visiniu-maroniu al inimii e pe caldaramul cu piatra cubica al celebrei Mile Regale ce leaga in inima Edinburghului Resedinta Majestatii Sale in Scotia de castelul cetatii, traditia istorica fiind ca locuitorii urbei sa scuipe in acel loc, la intrarea in Catedrala St. Giles, in semn de dispret pentru raufacatorii urbei. In zilele noastre, e un gest purtator de noroc iar, in cazul fanilor lui Hibs, un motiv de luat peste picior rivalii din celalalt capat al urbei, care, initial, pe cand Hibernian era fondata un an mai tarziu, se opuneau aparitiei acesteia in peisajul fotbalistic: “Noi mai trecem pe-acolo sa scuipam pe Hearts”. Hearts, cum e alintata pe scurt Heart of Midlothian. Inimile.

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

De fapt, continuand mistoul, suporteri ai lui Hibernian mi-au spus sa ma grabesc sa vizitez Tynecastle, arena lui Hearts, nu de alta dar “va deveni curand supermarket Tesco”. Adevarul e ca dupa locurile 3 obtinute in 2003 si 2004 in Scottish Premier League, stramtorata financiar, Hearts a fost la un pas de a vinde stadionul pe care joaca din 1886, doar sosirea omului de afaceri lituanian Vladimir Romanov in februarie 2005 schimband datele problemei.

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Fostul militar sovietic achizitiona initial 29,9% din club, acaparand 80% pana la finele respectivului an, pe cand, cu fraiele preluate, ii demitea pe rand pe George Burley, ex-international scotian, actualmente selectioner al “cimpoierilor”, si pe englezul Graham Rix. Chiar si in aceste convulsii, cu compatriotul Ivanauskas la carma, care n-avea nici el sa reziste prea mult, Hearts devenea vicecampioana in 2006, castigand la lovituri de departajare si finala Cupei Scotiei, dupa 1-1 cu Gretna, a saptea din palmares. Heart of Midlothian era primul club dupa Motherwell, din 1995 incoace, care sa sparga monopolul Rangers – Celtic al primelor doua locuri.

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Asadar, din start, Romanov a fortat sa readuca “Inimile” in prim-plan, la gloria altor doua perioade fructuoase din istoria clubului pitit pe stradutele din preajma arterei Gorgie Road. La inceputuri, Hearts cucerea doua titluri nationale, in 1895 si ’96, plus de patru ori Cupa Scotiei, celelalte doua campionate castigandu-le in 1958 si ’60, in perioada lui Alfie Conn, Willie Bauld, Dave Mackay ori Alex Young.

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Despre ultimul, asemuit cu Nureyev de englezul Jimmy Greaves, am citit in suplimentul sportiv al cotidianului The Scotsman, fostul star al lui Hearts fiind recreionat in ajunul finale Cupei Angliei, Chelsea – Everton, ca ex-jucator al “albastrilor” din Liverpool. In acele pagini era inserat si cliseul de arhiva cu managerul Alex Totten prezentandu-se in “fusta“ kilt pe banca lui Falkirk la ora finalei Cupei Scotiei din 1997, intr-o avancronica a ultimului act de pe Hampden Park, Rangers – Falkirk 1-0, saptamanile trecute.

Fotbalul scotian, inedit, cu o puternica pecete a locului si obiceiurilor, dar cedand nevoilor si intereselor economice, comerciale, financiare. Arena Tynecastle o fi ea veche, poate cea mai demodata dintre cele vizitate in Regat, cu 17.420 locuri inghesuite numai Domnul stie cum sub structurile metalice visinii contrastand cu biserica de pe colt si casele vechi din zona, insa magazinul de prezentare al clubului, din centrul comercial al “buricului” orasului, e ultramodern si cu de toate. Cu colajul vicecampionilor din 2006, cu elenul Fyssas ridicand Cupa, cu DVDul cu John Robertson si ale sale 9 goluri impotriva rivalei Hibs din totalul sau de 214, recordman all-time al lui Hearts, cu difuzarea la nesfarsit pe ecrane a unui succes cu 1-0 la “dusmana” Hibernian si mai ales cu tricourile de prezentare pentru noua editie de Europa Cup.

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

Caci clasandu-se din nou pe locul 3, pe podium, chiar cu sase puncte din cele 6 jocuri disputate cu marile Rangers si Celtic, Hearts se va alinia in competitia inlocuitoare a Cupei UEFA, si asta la carma cu un secui din Odorhei, Csaba Laszlo, nascut la 13 februarie 1964 si lansat la mijloc cu Progresul local.  Din Uganda, Csaba si-a ascultat inima si a raspuns apelului lui Romanov, preluand-o pe Hearts in 11 iulie 2008 si eliminand-o cu 2-0 pe Hibs din Cupa Scotiei chiar la Easter Road, exact dupa o jumatate de an, in 11 ianuarie ’09. Csaba isi urmeaza sufletul, cum frumos e sugerat fanilor intr-un poster de la stadion, “Follow Your Hearts”, si rasplata a venit sub forma titlului de Antrenorul Sezonului in prima liga.

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

Iar Romanov incearca sa prinda pasul cu reusitele echipei. Pe masa consilierilor locali e planul sau de a “roti” amplasamentul terenului de la Tynecastle cu 90 de grade, stramutarea tribunelor generand déjà reconstructia scolii locale pe cealalta parte a stradutei si convingerea locatarilor din sirul de cladiri de pe Gorgie Road, ce mascheaza arena ca o cutie de sardine, sa-si gaseasca loc, cu banii primiti, in alta parte, aproape de “Inimi”. Acolo, pe colt, e si visiniul pub “Tynecastle Arms”, iar peste drum, tot visiniu, “Robertson’s”. Al golgeterului. Cu vitrina anticariatului din preajma expunand cartea “Viata secreta a lui Laszlo, contele Dracula”.

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Stand in fata vechii tribune principale a arenei Tynecastle, reconstruita in 1914 si cu acoperis inca de lemn, si incluzand sectiuni in onoarea lui Bauld si Robertson, imi spun ca Romanov va avea nevoie de mai mult decat cele 9 milioane, record, primite in 2007 de la Sunderland pe portarul Gordon, pentru a contura indraznetul proiect.

Iar Csaba va avea nevoie de mai mult decat un secret si de o mie de “Inimi”-Hearts pentru a rezista capriciilor balticului si a-i aduce pe “Maronii” macar in postura din 1965, cand, pierzand cu 2-0 si implicit si titlul, la media de golaveraj, in fata invingatoarei Kilmarnock, au fortat trecerea la departajarea prin diferenta de golaveraj. Hearts n-a mai fost de-atunci atat de aproape…

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Ziua 172. Ronaldo real si 6 puncte lui Poli, deodata

iunie 14, 2009

In istoria fotbalului, va ramane ziua recordului mondial pentru o suma de transfer. Ronaldo la Real, pe 80 milioane. Pare imens dar asta e valoarea pietii, la cat banet va genera prezenta lusitanului la madrileni.

In istoria fotbalului romanesc, va ramane insa mai ales ziua oferirii pe drept inapoi a celor 6 puncte. Multora nu le surade dar Poli le castigase pe merit in iarba iar locul 2, de vicecempioana, este just. Cu atat mai delicios, in detrimentul lui Dinamo. Mai e si nitica dreptate in lumea asta… Dar, dupa cum am spus, Dinamo nici n-ar trebui sa existe si sa reprezinte Romania in cupele europene. La competitii noi, Europa Cup, acelasi club de trista amintire, emanatie a haosului de la finele anilor ’40? Trebuia demult desfiintat!

Oricum, e vara lui Poli! Poli si Ronaldo in Champions League… Steaua ori Rapid nici macar pe un laturalnic drum european iar Dinamo, „retrogradata” joia. Ar mai fi ceva de zis? Nu prea. Dupa 20 de ani de asteptari, atasati altor 40 de minciuna fotbalistica socialista, imi permit luxul sa scriu „doar” atat pe marginea unui subiect gras si sa savurez clipa. In liniste. Intr-o tacere a satisfactiei fara comentarii si urale, ci doar cu observatia ca transferurile s-au petrecut intr-o aceeasi zi. De 80 de milioane, conforme cu bogatia pietei, respectiv de 6 puncte, o retrocedare justificata, strigator la cer de mult amanata.

Cand va fi oare retrocedat fotbalului romanesc spatiul nociv ocupat de alde Steaua si Dinamo? Cat le mai suporta pamantul si cand se va lua o decizie fireasca de voleibalare a relicvelor unui sistem grotesc la groapa istoriei?