Posts Tagged ‘Franta’

Minim absolut de europene in sferturi. De ce?

Iunie 29, 2010

Sase dintre cele 8 sfertfinaliste la Mondialul din Germania, acum patru ani, s-au ales dintre europene. Mai mult, careul de asi al semifinalelor a fost o afacere a batranului continent. Ei bine, pentru prima oara in istorie, finalistele precedentei editii n-au iesit din grupe.

Si mai in urma, in 2002, patru sfertfinaliste au fost europene, sase calificandu-se in sferturi in 1998, chiar 7 la US World Cup, din nou 6 la Italia Novanta si 5 la Mundialul mexican. Asta cam de cand exista faza sferturilor de finala in varianta lor moderna… Ca o observatie, de cate ori s-a jucat in Europa, „gazdele” au patruns in pluton de sase in sferturi. Iar cand s-au deplasat altundeva decat in preajma Alpilor or in SUA, au penetrat cel mai greu. O simpla coincidenta?

Acum, in Africa de Sud, doar trei. De ce? In primul rand datorita erodarii valorice a unor importante campionate nationale din Europa, ce platesc tribut asfixierii cu importuri din lumile a doua si a treia care, se vede treaba, s-au rodat bine pentru a face o figura frumoasa la Mondial.

In al doilea rand, datorita neprimenirii loturilor nationale si a marsarii, mai ales in cazul Italiei, Frantei dar si al Angliei, pe staruri consacrate insa si rasuflate.

In al treilea rand, datorita noutatii cu efect de handicap de a evolua intr-un climat nou, diferit precedentelor turnee finale, in plina iarna in emisfera sudica si pe platouri la altitudini cu care sunt acomodati mai degraba sud-americanii. Desigur, Olanda de sub nivelul marii e poate exceptia care confirma aceasta supozitie. Unii europeni cu oarece insigne in piept parca nu au mai avut aceeasi capacitate pulmonara ca in Champions League. Ceea ce nu constituie o scuza. 

Si poate ca daca n-ar fi jucat intre ele, cele trei europene ar fi ramas chiar… doua. Viziunea lui Blatter, a Mondialului pentru intreaga planeta, globalizat, a prins contur, cu plusuri evidente pentru America de Sud si ochii migdalati. Africa mai are de transpirat dar marele semnal de alarma este pentru complacuta Europa.

Exclusiv din Franta (II): „Verzii”, dupa 17 ani in sferturi

Februarie 15, 2010

Cu titlul <Pe nea si viscol, dupa 17 ani in sferturi>, am semnat in Fotbal Vest un al doilea fotoreportaj din St. Etienne… Drumul Romaniei spre Polonia si Ucraina va trece in 2010-2011 si prin Hexagon, asa ca o descindere la arena celui mai aureolat club francez v-ar putea starni interesul.

De pe una din colinele ce domina orasul, spre nord, cu arena "Chaudron", plasata in preajma tronsonului tramvaiului 4, ce spinteca vertical urbea, de la sud

La poale, magazine cu bun gust si nici urma de lanturi transnationale de mancare "fast". Si pana si un supermarket nu aduce cu monstrii pe sablon nord-american, ci deghizat intr-o reamenajata veche piata, La Halle

Strazile principale s-au inglodat in zloata, magazinele au ramas goale iar stadionul s-a umplut doar pe-un sfert dar St. Etienne a profitat de-o bresa intre ninsorile urmate de viscol, recidivand cu un succes la zero acasa, la trei zile dupa memorabilul 3-0 cu AS Monaco.

Multe piete, multe statui, poleite chiar in aur. In memoria unor eroi cazuti pentru libertate. Suntem in tara lui Liberte, Egalite, Fraternite

Daca traiesti mai mult in insula, ajungi automat sa pomenesti mai des de vreme. Si n-am trecut cu vederea sa constat cat de capricioasa poate fi, in egala masura, pe continent. La St. Etienne, vantul rece de la ora jocului de duminica trecuta, cu AS Monaco, a anuntat parca zapada, ce a cernit necontenit doua zile mai apoi, cu 24 de ore inaintea optimii de finala a Cupei Frantei, cu Vannes OC, programata tot pe Geoffroy-Guichard.

Tribuna a doua, Henri Point, are un tarc pentru fanii oaspeti

Soferii au atacat mai greu abruptele pante radiind din zona centrala spre dealurile dimprejur, neaua s-a transformat in zloata pe arterele principale iar disputarea meciului knock-out a cazut sub semnul intrebarii. La cat a nins, prin alte locuri s-ar fi aruncat prosopul dar localnicii au lopatat cot la cot si arbitrul jocului, intr-o inspectie facuta miercuri la ora 11, a decis ca terenul este practicabil.

Totul parca inghetase insa fotbalul mergea inainte. St. Etienne trecuse cu 4-1 de Lorient in ianuarie si cu 3-1 la lovituri de departajare, dupa 2-2 la Villefranche, in 16-imile din saptamana precedenta, si doar cochetele magazine si buticuri din oras pareau a bate pasul pe loc.

Peluza Jean Snella, cea dinspre oras, are o galerie "saltatoare". Fanii se iau dupa umeri, intr-un lant uman, si sar pe loc minute in sir

Mai exact, nu multi s-au inghesuit in weekend, in ciuda soldurilor de pana la 70% expuse in vitrine, si nici tipenie de om la inceput de saptamana. Succesul “Verzilor”, 3-0 cu monegascii, n-a catalizat apetitul localnicilor, mai degraba precauti si restransi decat cheltuitori aidoma lyonezilor.

In fond, St. Etienne a fost si un centru minier in alta perioada a existentei sale, axandu-se abia mai recent pe latura artistica, drept gazda a celui mai mare muzeu national de arta moderna, insa ce sare pregnant in ochi in orasul cu sub 150.000 locuitori e spiritul pozitiv al coeziunii comunitatii locale. Le Stephanois.

Totul redus, inclusiv flamura cu "Le 12e Homme", al doisprezecelea jucator, dar putini s-au inghesuit...

L-am remarcat la victoria cu cei din Principat, pe esantionul de circa 23.000 spectatori, ce au stins rapid torcida cu fumigene si flamuri a alb-rosilor, dar si in oras, asta apropo de magazine. Nu tu branduri transnationale in zona centrala, nici macar urma de alde McDonald’s, KFC si alte gainarii pe aceleasi linii, ci macelarii si nu numai ale localnicilor, printre care si un butic expunand tricouri pentru mamici insarcinate, cu imprimeul ICI FUTUR SUPPORTER STEPHANOIS. Cu litere verzi, pe burta. Aici, un viitor fan Stephanois. Mi se parea mai frecventat.

Un butic din centru, de pe artera cu sine pentru transport in comun, unde e evident ca "Verzii" sunt in buricul comunitatii locale

Stafeta se inmaneaza asadar in familie iar flacara rivalitatii e intretinuta in duelul cu Olympique Lyon, ce i-a rapit suprematia in Hexagon. Dar in alte vremuri, pomenite in albumele ilustrate cu coperti rosii dar si verzi, desi comercializate in magazine de prezentare ale lyonezilor, St. Etienne se impunea la pas, de exemplu in perioada 1968-’77, cand cucerea de cinci ori Cupa Frantei, de fiecare data in fata altei finaliste insa nu Olympique. E drept, din 1977, de la ultimul succes, 2-1 cu Reims, n-au mai fost decat doua finale pierdute, in 1981 si ’82, cu Bastia si PSG, “Verzii” ramanand la agoniseala de 6 trofee, in urma marseillezilor si a parizienilor, cu cate zece respectiv sapte, in timp ce Lyon a urcat la patru. Nu multe, traditia fiind ca trofeul sa fie pasat ca mingea de rugby. Acum e la Guingamp.

Le Derby du Rhone s-a inclinat in ultimele doua decenii in favoarea lyonezilor iar distanta parcursa in 50 minute de excelentele lor trenuri etajate, pe vale in sus, spre metropola expunand pe la periferii si saloane de prezentare Dacia, parca s-a alungit in defavoarea “Verzilor”.

Biletele de 30 euro la tribuna principala pot fi cauza goliciunii ei. In rest 20 ba chiar doar 15...

Un licar de speranta a reaprins Galtier, noul antrenor principal, cu acest parcurs in Cupa Frantei, amintind imediat de precedenta ocazie cand “Verzii” de pe “Chaudron” jucau in sferturi. S-a intamplat in indepartatul 1992-’93, in primul sezon cu Jacques Santini la timona, stropit de un 2-1 dupa prelungiri cu Marseille, o campioana in devenire ce avea insa sa fie deposedata de titlu dupa incheierea editiei. Asa cum n-a durat nici bucuria lui OM, dupa “afacerea Valenciennes”, tot asa s-a stins si St. Etienne, 0-1 in semifinala cu Nantes, focul de paie fiind evident in editia imediat urmatoare, cu o eliminare prematura, la penaltyuri, in fata lui Pau.

L'Abattoire e un bar pe colt din preajma arenei, unde fanii se strang inainte si dupa jocuri, depasind numeric amatorii de curse hipice din incinta. Sub ecran, o vitrina cu mandria lui AS Saint Etienne. Simboluri, steme, ani triumfatori...

“Verzii” fusesera poate imbolditi la vremea aceea de traiectoria monegascilor in Cupa Cupelor, alb-rosii lui Arsene Wenger sfarsind in finala de la Lisabona, pierduta cu 2-0 in fata lui Werder. Dar cam de-atunci nu s-a mai auzit de St. Etienne de bine, rivalii din mai marele oras vecin crescand in schimb in proeminenta.

Stade Geoffroy-Guichard, inaugurat la 13 septembrie 1931, a ramas insa pe harta, cu ocazia Coupe du Monde ’98, cand s-a intrebuintat de 5 ori in faza grupelor, gazduind si memorabila optime cu penaltyuri Argentina – Anglia. Cea cu rosul lui Milton-Nielsen pentru Beckham. De acolo i se trag si gardurile imprejmuitoare, un surplus fata de Albion si mai ales in disonanta cu pasnicul spirit Stephanois. Partizani dar fair-play…

Fanii din peluza Charles Paret au cateva steaguri gigant, incluzandu-l pe cel cu un craniu cu palarie. Povesti cu stafii?

Duminica, inaintea jocului de la ora 5 cu AS Monaco, mai nimic nu era deschis in St. Etienne. Francezii pranzeau la casele lor fara mari peluze ori limuzine in fata, pastrand rodnic samburele familiei si al comunitatii locale. Strada era a lor pentru 5 tuciurii in grup, misunand in zona unei gari de naveta, si cu greu am gasit, in drum spre stadion, o usa deschisa cu refugiati “Verzi”. Initial, mai multi erau ei in L’Abattoire chibitii de curse hipice, scurgandu-se pe ecrane din Irlanda sau aiurea.

Mi se pare c-au cam pierdut pariurile dar fanii “Verzi” sositi in bar au tras nadejde de la vitrina cu flamuri, tricouri, steaguri si imitatii de trofee din anii cu zece titluri stranse. Pe artera spre stadion, nu multi s-au infipt la cele doua-trei standuri cu produse ale clubului, unele reduse si la 10 euro, lasand ceva si pentru jocul cu Vannes, pe langa cele 30 la principala, 20 in Point si 15 la peluze, taxate la meciul cu Monaco.

Vor urca "Verzii" in ierarhie aidoma amorezului pe tulpina? Undeva in centru, un colt de strada ce-ti ia ochii...

Miercuri, pe frigul de la ora 20, printre altii fara capitanul Matuidi, St. Etienne a fost atenta la capcanele “buturugii mici” din josul ligii a doua si a punctat spre final, prin Payet si Riviere, care, ca si cu monegascii, a conturat victoria la fluierul final: 2-0 si calificare. In sferturi, dupa 17 ani! Zapada de marti, ramasa pe scaune, n-a scos din case 10.000 de Stephanois, tarcul oaspetilor ramanand gol…

Iar joi s-a pus pe viscol, semn ca, pe locul 16, St. Etienne n-a iesit inca din iarna. Care a anulat peste saptamana unul din zborurile spre Bordeaux, urbe a campioanei lidere care le-a administrat duminica „Verzilor” un 3-1 ce-i tine acolo jos, sub presiunea rezultatelor. Ultimele 14 etape vor fi de foc…

Intercalate, urmeaza fazele finale ale Coupe de France, care in 23/24 martie programeaza sferturile de finala, cu perechile Monaco – Sochaux, Auxerre – PSG, Quevilly – Boulogne si Lens sau Brest cu St. Etienne. „Verzii” isi vor afla adversara miercuri seara, 17 februarie, cand ex-campioana Hexagonului va primi vizita divizionarei secunde Brest. Oricum ar lua-o, o deplasare dificila pentru Stephanois…

In ziua plasarii Romaniei cu Franta, reportaj de pe „Guichard” la St Etienne 3 – Monaco 0

Februarie 8, 2010

Sub titlul „<Verzii>, nici in cele mai frumoase vise…”, am semnat pentru Fotbal Vest de pe „Geoffroy-Guichard”, arena fostului club suprem in Franta, AS Saint Etienne Loire…

Cu mai multe clisee voi reveni in postarile urmatoare… Aici, fanii monegasci aprinzand la start tarcul din coltul tribunei a doua. Exuberanta i-a tinut pana in minutul 15, la golul lui Matuidi, capitan al „Verzilor” Stephanois, care aveau sa se impuna clar: 3-0. Un impuls pentru St Etienne, in chinul ei de-a evita retrogradarea…


In seara unei duminici in care Romania a fost reinperecheata la tragerea la sorti cu Franta, am vazut chiar in inima Hexagonului cum amenintata St. Etienne n-a avut mila de monegasci. S-a lasat cu “roata tiganului”…

Temperaturi joase, frisoane reci ale locurilor de deasupra beciului retrogradarii. Dar caldura in suflet. Fanul in scaun cu rotile si insotitorul sau canta intr-un glas, facandu-si drum prin suvoiul uman curgand de la Geoffroy Guichard. Afisajul electronic verzui,3˚, strapunge intunericul noptii, la fel si exclamatiile a mirare: “Trois zero Monaco, Ou la la!”

In cazanul cu 35616 locuri “Verzii” declansasera “Inferni” pentru alb-rosii din Principat, conform inscrisului de pe bannerul micului si tacutului grup de suporteri monegasci, separati intr-un tarc din coltul tribunei a doua, Henri Point, iar capacul fusese pus cu doar cateva minute inainte de rezerva Riviere, cu un splendid covrig de la marginea careului, 3-0, urmat de roata tiganului, expresie a descatusarii  unei echipe ce nu mai invinsese acasa din 3 octombrie, 3-1 cu Bordeaux, si venind dupa trei 0-0 succesive pe poreclitul “Chaudron”, unde adunasera doar 5 goluri pana inaintea etapei a 23-a.

“Ici c’est le Chaudron!” e mandrul inscris de la balconul tribunei I, Pierre Faurand, a carei goliciune sub acoperisul sprijinit pe 4 stalpi nu inducea cele mai bune auspicii pentru vizita unor principi setosi de razbunare dupa un 2-1 in tur pentru St. Etienne. Dar galeria din peluza, condusa prin microfonul conectat la 4 megafoane de cate doi fanatici pe repriza, cocotati pe plasa gardului despartitor ai tribunei Charles Paret, i-a purtat pe verzi pe aripile victoriei.

Acolo, sub ochii fanilor fluturand si steaguri verzui cu un craniu sub palarie dar si tricolorul Frantei, capitanul de culoare Blaise Matuidi, un mijlocas de 22 ani cu numarul 12, il invinsese inca din minutul 15 pe Ruffier cu o superba torpila, declansand fiesta.

“Nous sommes Stephanois!”, imnul locului, amintind de porecla locuitorilor capitalei departamentului Loire, din regiunea Rhone Alpes a Masivului Central, a inceput sa rasune tot mai tare la 1-0 iar dirijorii au scuturat plasa gardului, atatand cu gesturi cealalta jumatate a galeriei, din peluza Jean Snella, inghetata parca de frigul serii. Imbolditi de la spate, respectivii “verzi” au format un lant uman, sarind necontenit, umar la umar. Monegascii nu mai pareau deja a avea scapare.

Acolo, in peluza Snella, purtand numele unui fost jucator si antrenor al “Verzilor” de origine poloneza, odata prizonier de razboi, altadata chiar manager al Frantei, era reamintita la balcon mandra origine a celui mai aureolat club din Hexagon, numele Casino, lant de aprozare al familiei Guichard, ce a pasat cu succes din generatie in generatie cheile gruparii fondate in 1919, Association Sportive St. Etienne Loire de pe Rue de Verdun. Asemenea blazon, cu 10 titluri nationale, record, si sase Cupe ale Frantei, si ridicat la rang profesionist in ’33, odata cu mutarea in Geoffroy Guichard, cu obraz subtire se tine, iar mandrii localnici din pitoreasca urbe agatata pe coline si strabatuta de silentioase tramvaie, printre care si 4, ce te lasa la arena cu tribune detasate din nordul orasului, n-au contenit sa creada in “Verzii” lor. Atat in ultimele dificile decenii, scurse de la ultimul titlu, din 1981, cat si la jocul cu AS Monaco.

“Allez! Allez!” a rasunat mereu corul peluzelor primitorului stadion gazda de Campionat European sau Mondial, pavoazat cu urarea “Bienvenue a Geoffroy Guichard Stade de l’aglomeration stephanoise Saint Etienne Metropole”, iar nouarul golgeter Gonzalo Bergessio, un blond argentinian de 25 ani, a adaugat cu stangul celor trei goluri ale sale pentru 2-0, in minutul 75. “BUT!” au reactionat ecranele panoramice din colturi, anuntand imediat si asistenta la meci… “Vous etes 23241 spectateurs… MERCI!”

Nu s-au strans 34342, ca la recordul de Le Derby du Rhone, transat de Gomis in favoarea lui Olympique Lyon, The New Kids on The Block din amontele Ronului, ce cu 7 titluri la rand au acaparat recent intaietatea in Hexagon de la vecinii “Verzi”, cei cu patru titluri si doua Cupe intre 1967 si ’70, ori nici macar media actualei editii pe “Chaudron”, 26498 spectatori, adica a sasea asistenta in Ligue 1, insa patimasii au intretinut o atmosfera de vis, in ton cu trecutul glorios al clubului.

Iar jucatorii au raspuns de data aceasta, pletosul cu coada Riviere, introdus la mijlocul reprizei a doua in locul partenerului lui Bergessio, si anume Sanogo, unul dintre cei 6 senegalezi din lotul lui Galtier, completand in minutul 90 un macel surpriza. Stadionul a fost in picioare, fanii au dat uitare locului 17. Savurau un moment unic in campionat, sandwich intre jocurile de Cupa, onorata cu doi de 4-1 acasa in drumul pana in optimi, unde miercuri va poposi la Geoffroy Guichard o “buturuga mica”.

Parca nu le venea sa creada, verzilor Stephanois, “Stefanilor” din orasul ce invarte rotile caravanei cicliste a Turului Frantei, cu firmele locale Mavic si Vitus, de cauciucuri ca lama respectiv cadre pe care cocotau alde Hinault, si devenit si mai faimos in lumea sportului cu acea finala de Cupa Campionilor Europeni din ’76, contra lui Bayern, intr-un sezon in care trupa lui Robert Herbin reusise eventul.

La asemenea trecut, fosta Regina a Hexagonului mai rabufneste iata cand si cand, intr-un sezon marcat de acel 3-0 la pauza la Paris, ce i-a fost fatal lui Perrin, inlocuit in aceasta iarna cu secundul sau, Christophe Galtier, un elegant antrenor de 43 ani trecut si prin Grecia, Anglia ori Emiratele Arabe dar si pe la Marseille sau Lyon, si care, luand nesperat scalpul monegascilor, spera acum intreptatit la evitarea retrogradarii.

St. Etienne a mai suferit ea recent, intre 2001 si 2004, dupa picajul generat de scandalul pasapoartelor false ale lui Levytsky si Alex, ba si pana in ultima etapa a editiei trecute, cand doar un 4-0 pe Geoffroy Guichard a salvat niste “Verzi” abia ajunsi in ultimele 16 din Cupa UEFA, iar actualul parcurs nu se ridica la nivelul reusitelor unui club promovat initial in ’37, pe cand era antrenat de englezi, scotieni sau Zoltan Vago, iar mai apoi de alde Kasperczak si Santini, si ale carui culori au fost imbracate peste ani de acelasi Jacques ori de Jacquet, Blanc, Battiston, Milla, Moravcik, Rep, Rijvers si mai ales Michel Platini, insa fanii Stephanois intretin flacara iar Matuidi si compania par a fi turat motoarele, de frig daca nu de altceva…

Mare noroc sa fi asistat pe Guichard la fiesta de 3-0 a celui mai titrat club de vita veche din Franta, surpriza conturata de Janot – Dabo, Diakhate, Benalouane, Perrin, N’Daw, Matuidi, Payet, Sako, Bergessio, Sanogo. Ou La La, ce beti de bucurie au fost “Verzii” Stephanois…

Petrescu s-ar irosi intr-un post „putred”

Decembrie 12, 2009

In septembrie ’85, la nici 44 ani, un Alex Ferguson in ascensiune prelua interimar conducerea unei nationale scotiene marsand spre Cupa Mondiala din Mexic ’86, iar acum un tanar antrenor roman si-a aratat disponibilitatea pentru a conduce aceeasi selectionata, insa necalificata in Africa de Sud, optiunea sa surprinzand si parand la prima vedere ca o nuca in perete dar putand deschide in timp alte usi prin locuri poate pe placul bucuresteanului…

Postul de selectioner al reprezentativei Scotiei a fost calificat drept „putred” de catre Mark McGhee, un fost elev al lui Sir Alex Ferguson in zilele bune ale lui Aberdeen si care acum, continuandu-si periplul pe la carma unor cluburi din Albion ori din tara natala, s-a distantat fara menajamente de o posibila preluare a nationalei ramasa fara antrenor prin demiterea lui George Burley la finele unei campanii irosite de calificare.

The Scottish Football Association are o lista cu 20 de nume pentru inlocuirea lui Burley iar printre optiunile forului de la Glasgow se numara mai nou si Dan Petrescu, care si-a inaintat oarecum surprinzator CV-ul pentru a fi contactat la un tete-a-tete. Antrenorul Unirii Urziceni a facut acest demers imediat dupa ce isi atinsese obiectivul calificarii cu campioana Romaniei in UEFA Europa League, asigurat de succesul in dauna Sevillei, lidera grupei din Liga Campionilor. Cu alte cuvinte, fostul international roman a luat in considerare aceasta optiune inaintea deznodamantului de la Stuttgart, asadar inaintea potentialei calificari in optimile UEFA Champions League.

Daca am privi jumatatea plina a paharului, ceea ce probabil a ales sa vada si Dan Petrescu, Scotia ar putea oferi tanarului si ambitiosului tehnician roman o platforma de lansare in fotbalul occidental si inca amplasata tocmai acolo, sub nasul celor mari si tari, din sa zicem Premier League. Indirect, Petrescu a lansat mai mult o ofensiva de sarm, un atac de imagine, vrand sa spuna ca e disponibil pentru a lua de coarne incercari dintre cele mai complicate. Initiativa sa a atras in mod cert atentia, in conditiile in care postul de selectioner al Scotiei este intens mediatizat si in general rezervat antrenorilor daca nu autohtoni sau britanici, atunci macar anglo-saxoni, trecerea lui Berti Vogts pe la carma echipei „Cimpoierilor” fiind de fapt exceptia care confirma regula ca slujba respectiva este pentru tehnicieni de-ai locului.

Un lucru e cert. Ca The Scottish F.A. va instala noul antrenor pana la ora tragerii la sorti a grupelor de calificare la EURO 2012, programata in 7 februarie la Varsovia, Scotia urmand sa figureze in cea de-a treia urna valorica. In aceste conditii, un contract convenabil romanului ar stipula posibilitatea ca antrenorul sa-si continue si in primavara cariera la campioana Romaniei, incluzand participarea in 16-imile UEFA Europa League. Ar fi greu de crezut ca Petrescu si-a inaintat CV-ul fara sa fi luat in calcul varianta unei remize calificatorii la Stuttgart, ceea ce i-ar fi oferit sansa de a debuta in cariera in fazele eliminatorii ale pretioasei UEFA Champions League. Apropo de platforme, una mai importanta decat competitia inter-cluburi de elita a Europei nu exista, asa incat Petrescu si-a facut probabil calculele ca, in cazul unei calificari in optimi, va solicita scotienilor libertatea de a-si continua in primavara drumul cu Unirea.

Au mai fost ele rolurile duble, de antrenor de club in paralel cu postul de selectioner, iar pentru o primavara in care Scotia nu are din pacate un program bazat pe pregatirea turneului final al Mondialului sud-african, mai mult decat o reunire de recunoastere si unul ori doua meciuri amicale n-ar fi figurat in calendarul tehnicianului.

Daca ar fi sa vedem jumatatea goala a paharului, ei bine, e greu de intrevazut ce beneficii ar putea aduce un asemenea post unui antrenor in ascensiune, in varsta de 42 ani. Suficiente reprezentative nationale europene de calibru sunt antrenate de tehnicieni batand spre retragere, trecuti binisor de 60 de ani, cu experienta fotbalului de club desavarsita, si care vad intr-o asemenea provocare o chibzuita iesire din scena.

Mai mult, Scotia nu e o reprezentativa de prim-plan, incheind pe locul 3 in grupa preliminara a Mondialului, dupa Olanda si Norvegia, pozitie pe care o obtinuse meritoriu si in precedentele calificari, pentru EURO 2008, in urma finalistelor din 2006, Italia si Franta. „Cimpoierii” dovedisera in respectivele calificari oarece nebanuite resurse si se parea ca isi regasisera cadenta ce ii ducea candva, cu ocazia Coupe du Monde ’98, la un ultim turneu final.

Insa modul lamentabil in care au capotat in grupa de calificare pentru Africa de Sud, fiind invinsi clar de Olanda, i-au pus intr-o lumina defavorabila, scotand in evidenta serioase slabiciuni. Tot fara perdea a vorbit si Graeme Souness, un fiu de vaza al fotbalului scotian, care a pus lupa pe fondul restrans si de o calitate indoielnica a potentialilor selectionabili, motiv care l-a determinat sa refuze categoric orice speculatie in privinta preluarii echipei.

In mod cert, federatia de la Glasgow si-ar dori in fruntea selectionatei un antrenor autohton, mai ales dupa ce si-a atras critici vehemente in urma incercarii esuate in lacrimi cu Berti Vogts la timona. A fost un experiment ratat, multi aratand cu degetul la faptul ca Scotia si fotbalul de-acolo nu poate fi „inteles”, perceput in particularitatile sale definitorii, de un antrenor de pe alte meleaguri. De aici si sansele foarte mari ca mass-media sa vada cu mare reticenta, indoiala si chiar suspiciune optiunea federalilor de a-l include pe o lista finala de candidati pe unul ca Dan Petrescu. Presarii n-ar avea nimic personal cu tanarul antrenor si in mod cert au luat aminte de capacitatile romanului dupa Rangers – Unirea 1-4 si 1-1, insa ei sufla probabil si in iaurt dupa ce s-au fript cu „strainul” Vogts.

La o adica, desi nu rupe in acest sezon inima targului cu Heart of Midlothian, Csaba Laszlo ar fi pe undeva mai bine vazut ca un potential candidat, tocmai pe considerentul ca a testat apele din postura de antrenor in fotbalul scotian de club, un alt avantaj constituindu-l trecerea sa in trecut pe la conducerea unei selectionate nationale, fie si doar a Ugandei.

Revenind insa la punctul de vedere al romanului, preluarea Scotiei ar fi benefica mai ales in aruncarea ancorei in fotbalul insular, unde Dan ar fi probabil tentat sa revina intr-o buna zi, dintr-o alta postura, dupa ce si-a gasit adularea la Wednesday si mai ales Chelsea. Petrescu inca detine un apartament in Londra, fapt care indica interesul lui pentru o potentiala intoarcere, candva in decursul carierei sale in fotbal, in jocul „la el acasa”.

Altfel insa, Scotia nu i-ar oferi ocazia de a lucra zi de zi, acolo, in iarba, in fotbalul de club. Ci doar cand si cand, la convocari pentru cateva meciuri amicale, asta pana in vara, iar apoi la partidele oficiale din preliminariile EURO 2012, in care Scotia va porni cu sansa a treia. Iar cum doar ocupantele primului loc in grupe plus cea mai buna dintre secondante vor obtine biletele pentru Polonia si Ucraina, celelalte 8 de pe locurile doi trebuind sa treaca prin furcile caudine ale barajului, „Cimpoierii” pornesc din start cu un handicap. Cu alte cuvinte, Petrescu n-ar avea nimic de pierdut ci doar ocazia de a-si croi o faima de erou si la nord de Zidul lui Adrian, insa sansele calificarii sunt relativ reduse.

Traditia recenta spune ca Scotia a pierdut contactul cu lumea turneelor finale, trecand deja 12 ani de la aventura franceza, cand „Cimpoierii” erau batuti greu de campioana en-titre Brazilia, 2-1 in meciul de deschidere al Mondialului. De-atunci, numai calificari irosite, desi trupa bleumarin aparuse neintrerupt in grupele turneelor finale din 1974, la Weltmeisterschaft, si pana la Italia Novanta. Brusc, insularii au schimbat macazul, debutand la un turneu final european in 1992 si fiind prezenti si in ’96, in batatura „verisorilor” englezi. Nimic insa din 1998 incoace.

Iar contraperformantele au faramitat continuitatea la carma a selectionerilor. In vremurile bune, Jock Stein a carmit din 1978 in ’85, cand tragicu-i sfarsit la regasit continuator de circumstanta, doar pentru Mondialul din ’86, pe un proaspat Ferguson consolidandu-si reputatia cladita deja la Aberdeen. „Norma” lui Stein a fost mentinuta de Andy Roxburgh, in post din ’86 pana in 1993, urmasul sau, un bonom Craig Brown, fiind chiar mai longeviv, pana in 2002.

Insa numirea primului si ultimului non-scotian la carma, Vogts, a rupt in urmatorii 2 ani farmecul succesului, regasit oarecum de inteleptul Walter Smith intre 2004 si 2007, dupa care managerul lui Rangers, intorcandu-se la Ibrox, a facut rocada cu Alex McLeish, autor al mult laudatului succes din toamna aceluaiasi an, la Paris, cu Franta, ce a saltat Scotia pe un neverosimil loc 13 in ierarhia Coca-Cola FIFA. Acel unic triumf n-a adus insa primavara iar campania cu Burley la timona a fost nereusita. Astazi, „Cimpoierii” se regasesc pe locul 46 in acelasi clasament…

[Intr-o insertie video, mai jos, golul nouarului McFadden, 1-0 pentru Scotia la Paris, in toamna lui 2007, a fost sclipirea „Cimpoierilor” intr-un deceniu de recul evident:] 

Iar la Hampden Park ar fi si probleme de personal. Capitan a devenit Darren Fletcher, mijlocasul lui Manchester United, dupa suspendarea pe motive disciplinare de la echipa nationala a fostului metronom Barry Ferguson, ex-capitan la Glasgow Rangers, laolalta cu portarul McGregor, insa nu multi sunt fotbalistii de prin-plan pe care se poate baza Scotia de azi.

Kenny Miller s-a cam dezumflat, acum, la implinirea a 30 de ani, James McFadden, marcatorul de la Paris, a facut un pas inapoi reunindu-se cu McLeish la Birmingham City, iar alde Berra ori Steven Caldwell si Steven Fletcher joaca la alte noi-promovate in Albion ca Wolves si Burnley, destui alti recruti venind din Championship.

Scotia e intr-o evidenta noua pierdere de turatie iar ultimul rezultat, un rusinos 0-3 in Tara Galilor, reliefeaza cat de departe sunt „Cimpoierii” de zilele bune din vremea recordmanului lor de goluri (30) si aparitii la nationala (102), Kenny Dalglish. Asadar, din destule puncte de vedere, dar mai ales a varstei premature de a prelua o echipa nationala, oricare ar fi ea, auto-propunerea lui Petrescu e oarecum neasteptata, benefica in schimb pentru expunerea pe piata a unui antrenor cu cota in crestere. Altfel, si-ar intrerupe antrenorul cariera de club pentru o campanie cu circa 10 meciuri oficiale pana la finele lui 2011?

Contracandidati ar fi unul ca John Collins, fost mijlocas de renume al Scotiei, trecut inclusiv pe banca lui Hibs, ori nume mai putin cunoscute inafara insulei, din „moara” antrenorilor din Scottish Premier League, unii chiar fara contract in fotbalul de club, pe cand „cimpoieri” ce si-au facut un nume in Albion, gen Strachan, preluand-o recent pe Boro, ori Coyle sau Billy Davies, s-au deliminat vehement de „sansa” de a prelua nationala.

Hentul inexistent cersit de Irlanda a haituit-o la Paris

Noiembrie 22, 2009

(Sau ce tie nu-ti place, altuia nu-i face…)

Voi trebuie sa-i convingeti, nimeni altcineva„, a conchis Sir Alex Ferguson, referindu-se doar la necesitatea introducerii tehnologiei video de catre FIFA pentru solutionarea fazelor litigioase, intrebat fiind in privinta hentului lui Thierry Henry. De fapt, managerul lui Manchester United nici n-a pomenit numele francezului, ca de altfel si Carlo Ancelotti, antrenorul celeilalte fruntase, lidera Chelsea, ce a atins exact acelasi subiect, evidenta video. 

Roger Federer, prezent in Londra la Barclays ATP World Tour Finals, a adus lumina din lumea Circului Alb, spunand sec ca „nu poti sa-l acuzi ca ar fi continuat faza. Daca arbitrul nu vede, cred ca de vina sunt sistemele si centralul. S-a intamplat deja de-atatea ori. S-au acordat atatea goluri ce n-au fost. Acesta a fost unul in plus.”  Roger, colegul lui Thierry, alaturi de golferul Tiger Woods, cei trei din reclama la Gillette…

Spre limpezirea apelor, odata furia oarba domolita si timpul sfetnic bun scurs intru judecarea la rece a valvataii pariziene, destui editorialisti ai ziarelor de weekend britanice si-au venit in fire iar intervievati din lumea sportului profesionist nu doar ca s-au abtinut in a-l cataloga in vreun fel pe asa etichetatul „trisor” Thierry Henry, ci s-au referit in general la erorile inerente de arbitraj, amintind de necesitatea evidentei video.

Henturile lui Henry le-au dat asadar ocazia antrenorilor sa aduca in discutie introducerea tehnologiei video in arbitraj, care bineinteles ideal ar fi sa nu permeeze lumea fotbalului. Naturaletea si imperfectiunea profund umana a jocului, ce dau har si atractivitate disputei, ar fi inlaturate in favoarea altei metode ducandu-ne incet si sigur spre robotizarea absoluta. Si-n plus, ce ne vom face cu un joc disputat la Lincoln, intr-o liga inferioara!? Toate bune pe stadioanele marilor cluburi, angrenate in marile competitii, insa apelarea la evidenta video doar in anumite partide ar fi in mod normal ilogica. Totul sau nimic… 

Mai mult, Patrick Barclay, comentatorul sef de fotbal pentru The Times, in articolul „Reactii imploratoare improasca si mai multa rusine pe o afacere trista„, pune lupa inclusiv pe incriminatorul Robbie Keane, capitan al Irlandei acuzand de la UEFA la FIFA si de la Platini la Blatter la finalul jocului de la Paris, si care jucator de la Spurs era sanctionat pentru… hent in atac, in careul lui Lloris, in prima repriza a returului din Franta.

Cu alte cuvinte, mai toti „sunt pe felie”, doar gandindu-ne la ingenuncherile teatrale, plonjoanele si tavalelile multor jucatori incercand sa smulga penaltyuri, dar unii striga mai tare decat altii „Prindeti hotul!” Am avut nefericita ocazie, intr-o buna zi, sa mi se destainuie ca irlandezii ar fi cei mai ipocriti oameni din lume. E imposibil de cuantificat o asemenea afirmatie si m-am aratat rezervat, daca nu foarte mirat, venind tocmai din partea unui… irlandez.

In februarie 2009, la Dublin, Irlanda cersea si obtinea penalty la 1-0 pentru georgieni, in urma unui hent inexistent. Roata morii se-nvarteste…

Insa reactia utilizatorului mainilor, Robbie Keane, si nu doar intr-o unica ocazie, dar mai ales inregistrarea video a incidentului din minutul 71 al jocului din februarie, Irlanda – Georgia, de pe Croke Park din Dublin, la scorul de 1-0 pentru ex-sovietici, cand centralul a acordat „verzilor” un penalty „din burta”, absolut imaginar, pentru, culmea ironiei, un presupus… hent, in ciuda semnalizarii unui… ofsaid de catre asistent, au pus deja in alta lumina scrancetele lipsite de demnitate ale insularilor in Orasul Luminii.

Vizionand faza penaltyului acordat, publicata pe YouTube, se observa ca Robbie Keane a ridicat mana intr-o tentativa de a-l influenta pe central, ceea ce de fapt a reusit, cersind practic un cadou nemeritat. Keane a egalat la unu iar cinci minute mai tarziu, dovada ca se poate ajunge la un 2-1 cu care Irlanda s-ar fi calificat la Paris, acelasi Keane a adus victoria impotriva Georgiei. Avea sa fie de fapt a doua cu 2-1 impotriva celor din Tbilisi, dupa cea din tur, la debutul lui Trapattoni, reusita insa in… Germania, pe teren neutru, datorita conflictului din spatiul ex-sovietic. De unde ca, adunand si notand ca insularii au strans doar 4 victorii din 10 meciuri intr-o grupa si cu Cipru si Muntenegru, e limpede ca Irlanda a avut sansele si avantajele sale evidente in campania de calificare, nefructificate insa, un motiv in plus pentru cresterea putin cate putin pana la temperatura de fierbere a frustrarii celor din Dublin.

O mare frustrare, sa fii egalat acasa in minutul 90, de campioana mondiala, Italia. „Daca am fi mentinut rezultatul, i-am fi <intins> pana la final in lupta pentru locul unu„, spunea apoi Given. Daca… Culmea e ca vorbele sale luau in calcul o victorie ca si acontata, in ultimul joc, cu Muntenegru. Succes ce insa n-a venit: 0-0. O si mai mare frustrare. Asta in vreme ce Italia invingea, cucerind logic si meritat grupa.

Si mai multa mizerie, in prima mansa cu Franta. 0-1. Pusi pe harta, la final, irlandezii cereau socoteala lui Diarra. Nu puteau recunoaste cu barbatie infrangerea, cineva avand insa sa se ia patru zile mai apoi de adversarii lor, la Paris, cum ca ar avea „inimi cat bobul de mazare„.

Frustrarea colosala a fost generata de ineficacitatea de pe Stade de France, de ratarile uriase ce ar fi desprins-o in invingatoare in fieful vicecampioanei mondiale, ratari care, convertite in macar un al doilea gol, i-ar fi adus calificarea. De aici probabil si reactia incredibila de dupa meci, cu declaratii, reactii si „iesiri” care mai de care mai belicoase, dezonorante, si care au inflamat oprobiul partinitor al maselor, incluzand destui microbisti de ocazie cu o precara sau inexistenta cultura fotbalistica si a sportului in general.

Spiritul revendicativ al vehementelor atacuri verbale, multe lasandu-te „masca”, fara replica, a stirbit implicit din simpatia ce Irlanda si-o atrasese cu jocul combativ impotriva Frantei, furia oarba dejucand indirect propria cauza de a arata lumii intregi nedreptatea ce li se servise si demascand un serios complex de inferioritate. Mai mult, a aratat un public telespectator „de fotoliu” nu doar patimas, ci alunecand pe neasteptate pante ale insultelor si xenofobiei. Cum a putut de fapt suporta hartia destuparea atator prejudecati latente!?

Dregand busuiocul, una din evantaiul publicatiilor dand initial in primire patimilor si etichetarilor gen „trisor”, The Independent din Londra a contrabalansat intr-o adnotare un prim editorial inflamator la adresa calificatei si a tintei oprobiului general, recunoscand in titlu „Ultima vorba: <dreptatea> noastra moralizatoare e la fel de patetica trisului” si subliniind ca „a fost tot ceea ce ne-am asteptat si ne-am dorit si – ca de obicei – ne-a facut ca si colectiv sa ne simtim mai bine„.

Omenirea a imbatranit mii de ani dar de fapt a ramas tot in jurul stalpului infamiei, cu piatra pregatita impotriva acuzatului. Henry a trecut zilele trecute prin purgatoriu…

Iar referindu-se la adidas si interesele cu conotatii economice ce ar fi influentat calificarea, dupa cum se exprimau Robbie Keane ori Duff, ar mai fi un aspect ce ridica semne de intrebare in privinta vehementei Irlandei. Tara de Smarald trece printr-o criza fara precedent in istoria sa ca natiune din Uniunea Europeana, cu cele mai mari datorii pe cap de locuitor din lume, 425% din PIB, iar o victorie in arena sportiva ar fi fost nu doar una de moral, dar si o recunoastere in proprii ochi si ai comunitatii internationale. O reconfirmare.

Irlanda va pierde venituri de milioane, ce ar fi survenit inclusiv din industria de divertisment, prin comercializarea de suveniruri cu FIFA 2010 World Cup si a bauturilor alcoolice in puburile ce-ar fi fost luate cu asalt in iunie anul viitor, motiv pentru care pe firul protestelor a intrat nu doar FAI, Football Association of Ireland, ci si ministri din guvernul de la Dublin. Masurat, prim-ministrul Cowen a declarat ca nu va aduce subiectul intr-o discutie cu francezul Sarkozy, asteptand insa din partea FAI sa lanseze un demers pe langa federatia de la Paris si FIFA pentru rejucarea jocului.

Conform regulamentului, o asemenea solutie e imposibila, deci s-a strigat in pustiu, fapt ce federalii din Dublin ar fi trebuit sa-l stie inca de miercuri noapte. Pasiunile au tulburat insa judecata si s-a ajuns la revendicari jenante. Iar la cum au actionat acum federalii, Roy Keane s-ar putea sa fi detinut un sambure de adevar in ceea ce-l determina sa paraseasca lotul national in plina campanie la Cupa Mondiala din 2002 si sa-si revendice retroactiv anumite scuze pentru un abandon reprobabil la vremea respectiva.

Vorba lui Roy Keane in lumina serii pariziene, „What goes around, comes around„, traducandu-se cam in vorbele titlului acestor randuri, cu trimitere la Football Association of Ireland. Si se pare ca nu doar noi ii avem pe cei din FRF dar, apa la moara in Bucuresti, multa lenjerie murdara e prin lumea aceasta. Roy Keane a socat zdrobsindu-se la federali pentru patetica si „plictisitoarea” cersetorie a simpatiei in privinta asa zisului „furt” din Franta, atragand atentia ca Irlanda sa se uite in propria ograda, in barna din proprii ochi, pentru a vedea carentele rezultate din temerea de a face curajos marele pas decisiv, slabiciuni ce au frustrat-o la maxim si carora le-au pus capac un gol din ofsaid.

Granitul de Basel ia aurul mondial

Noiembrie 16, 2009

S-a intamplat duminica doar pentru a doua oara in doua decenii ca o reprezentativa europeana sa castige Campionatul Mondial sub 17 ani, o afacere preponderent nigeriano-braziliana.

A trebuit sa descinda in Nigeria o debutanta absoluta la aceasta categorie de varsta, Elvetia, pentru a rasturna calculele hartiei, pentru a infirma o traditie nefavorabila Europei si nu in ultimul rand pentru a sugera ca fotbalul mileniului III la nivelul selectionatelor nationale extrage deja avantajele si poate culege roadele unei fericite alchimii rezultate din naturalizari.

Tara Cantoanelor, desi neutra si nealipita clubului celor 27 din Uniunea Europeana, este in mod paradoxal un adevarat Babilon universal prin imaginea sa fotbalistica reprezentata pe scena mondiala de aceasta nationala de tineret. In finala, Elvetia lui Ryser a deposedat gazda Nigeria de titlul mondial, prin golul nouarului Haris Seferovic, un mandru Grasshopper de Zurich dar originar din Bosnia si Hertegovina. 1-0.

Tara alpina nu s-a topit aidoma ciocolatei Milka in cazanul generat de cei 60.000 fani ai gazdelor in arena din Abuja, ci a fost de Granit, aidoma prenumelui mijlocasului ei Xhaka, si a adus aurul mondial pe batranul continent, reamintind de triumful Frantei in Caraibe, in 2001. In contrast, nigerienii, suspectati tocmai de alti africani, ghanezii, in privinta „datelor din buletin” relativ la varstele jucatorilor ei, un semn de intrebare ce planeaza de decenii cand e vorba de tinerii fotbalisti ai continentului negru, n-au adaugat celor 3 titluri mondiale la U-17, ramanand pe acelasi palier cu brazilienii.

Inca doua consideratii… Numarul mare de goluri cu care a triumfat Elvetia este o revelatie entuziasmanta, semn ca ros-albii nu s-au strecurat spre cucerirea aurului, ci au turat toate motoarele. 2-0 cu Mexic, Pajtim Kasami si Rodriguez marcand inaintea pauzei. Apoi 4-3 cu Japonia, Haris Seferovic inscriind in ambele reprize iar Granit Xhaka si Ricardo Rodriguez de la 2-2. A urmat un surprinzator 1-0 cu Brazilia, semnat de decarul Nassim Ben Khalifa.

In optimi, unicul meci in care Elvetia n-a castigat in timpul regulamentar de joc, intinzandu-se si in prelungiri in dauna Germaniei, pentru un 4-3 in care a condus de fiecare data, prin golurile acelorasi Rodriguez si Seferovic, dublati de Andre Goncalves si acelasi Ben Khalifa. In sferturi, elvetienii au trecut si de vecinii de la sud, italienii, Ben Khalifa si Oliver Buff inscriind intr-un 2-1. In semifinala, festival de goluri, din nou cu 4 reusite, de aceasta data fara replica din partea Columbiei: Ben Khalifa, Seferovic, Bruno Martignoni si Rodriguez pe lista marcatorilor. 

Total… 5 goluri Seferovic, 4 Ben Khalifa si Rodriguez…

A doua notita, pe marginea numelor invingatorilor. Pe Granit Xhaka si Pajtim Kasami, deschizatorul de partie de la Lazio, stim de unde sa-i luam. De extractie balcanica, aidoma altui „helvet”, Haris Seferovic, un bosniac de etnie musulmana. Ar mai fi Ben Khalifa si Rodriguez si Martignoni. Baieti de 17 ani din cel putin a doua generatie de familii imigrate in Tara Cantoanelor. Tineri care au intuit in fotbal o cale de ridicare, de afirmare. Au mai jucat in finala Goncalves, Sead Hajrovic, un alt nume cu sonoritatea spatiului ex-iugoslav, nascut la Brugg (Elvetia) din parinti bosniaci, si Kofi Nimeley. Pe cand pe banca au luat loc alde Nakic, Mijatovic ori Kiassumbua.

Elvetia a oferit oglinda perfecta  a unui inceput de mileniu fara granite, in care tineri din diverse comunitati si etnii triumfa sub un anume steag. Este un exemplu sugestiv al metamorfozei sociale din acest deceniu, cu globalizarea aratandu-si efectele rezultate intr-un termen relativ scurt si in lumea fotbalului. A carui fata in viitorul imediat e oferita tocmai de imaginea Elvetiei sub 17 ani. Fotbalul lui 2015. Nume de care vom mai auzi, un Granit Xhaka de Basel ce ar putea deveni un Anelka al deceniului viitor.

1-0 acasa, in deplasare si pe teren neutru

Noiembrie 15, 2009

A fost o sambata cu ploaie de 1-0. A fost o sambata nedorita de fotbalul de club, o pauza deranjanta pentru multi. Intrebati-l doar pe Sir Alex Ferguson de exemplu, si v-ar spune parerea sa despre oportunitatea unui meci amical in miez de noiembrie al Albionului in caldura din Qatar. Ca nuca-n perete.

A fost 1-0 pe teren neutru. La Doha, Brazilia a trecut de Anglia lui Capello, aliniind un conjunctural „11” cu Foster – Brown, Lescott, Upson, Bridge – Wright Phillips, Jenas, Barry, Milner – Rooney si Bent. Inafara de capitanul Wayne Rooney si probabil inchizatorul Gareth Barry, intrebarea e cati dintre titularii de incercare din Golf vor face macar deplasarea in Africa de Sud. Sunt sanse ca nu toti dintre ei. Si-atunci la ce bun acest amical la mii de kilometri distanta? Bun doar pentru politica si culisele comerciale ale fotbalului…  

A fost 1-0 pe teren propriu. Portugalia a reconfirmat ca scartaie, doar barele salvand-o in fata Bosniei, care a fost ciuruita cu 3 cartonase galbene ce au generat suspendarea unor titulari pentru returul de miercuri. Chiar si schiopi, lusitanii sunt o afacere profitabila pentru lumea fotbalistica a turneului final, aducand cu ei cel mai valoros jucator al planetei, Ronaldo, cu toate megacontractele sale, asa incat intransigenta „fluierasului” rezoneaza cu calculele unora, ce se intreaba ce beneficii ar putea oferi insolita prezenta a ambitioasei Bosnia si Hertegovina, ce ar putea lasa arenele la 3 meciuri din grupa pe jumatate goale…

Jos palaria in fata bosniecilor dar sunt prea inocenti pentru un razboi atat de mare. Asa incat inca un 1-0 si prelungiri ar parea greu de crezut in mansa a doua desi, fotbalistic vorbind, Portugalia e de batut iar gazdele n-au nimic de pierdut.

Si a fost 1-0 si in deplasare. Sarbii au dovedit ca-si respecta blazonul, luandu-si rolul de calificata la turneul final in serios si aruncandu-l in lupta si pe Milos Krasic, explozivul mijlocas, in tentativa de a obtine victoria la Belfast. 1-0 in Irlanda de Nord e un „scor mic”, vorba lui Lucescu Junior, mai ales in lumina calibrului gazdei, insa sarbii ar putea castiga la capitolul consistenta ceea ce par a lasa deoparte in privinta exuberantei risipitoare, ce, s-a vazut treaba, nu i-a dus nicaieri in formula Serbia & Montenegru la ora Mondialului din 2006. Multe surle, trambite si sperante, ce s-au dovedit a fi desarte. Acum, mai cu picioarele pe pamant si trudind inclusiv cu Vidic pe Windsor Park, Plavii strang grauntele unei potentiale recolte surpriza in Africa.

Dublin26Oct09 112

Franta lui Domenech a castigat batalia de pe verdele lui Croke Park dar nu inca si razboiul. Un sah etern pe Saint Denis ar fi suficient...

Unii se pregatesc de Mondial cu 1-0 in deplasare, altii transpira pentru a ajunge acolo cu 1-0 in deplasare. Franta a avut nevoie de devierea lui St Ledger si din bara, pentru a se intoarce la Paris in avantaj. Dar a aratat pe alocuri fata Frantei ce-si croia drum pana in finala din 2006. Suficient de sigura pe ea, cu Anelka in forma si cu destule nume sonore, ce doar cresc prestigiul Serbiei de invingatoare a grupei. De n-ar fi fost le pas faux din Austria, imediat dupa Euro, poate ca Franta n-ar fi trebuit sa tremure in Irlanda. Dar asa…

O alta echipa din grupa Serbiei si a Frantei a castigat cu 1-0 in deplasare. Romania! Intr-un duel al orgoliilor ranite, la Varsovia. Cine pune prea mult pret si da greutate acestui succes, ar trebui sa ia in considerare derapajul tomnatic al lesilor. O victorie e o victorie, mai ales in deplasare, dar Polonia a tot luat-o recent pe coaja, asa incat debutul lui Zmuda la nationala poate fi considerat mai degraba un experiment de adaptare decat o noua pagina, de o mai buna calitate, a „tricolorilor”.

Dupa ce am asistat in septembrie la un crampei de fotbal intern polonez, Slask – Legia 0-0, venit la trei zile dupa umilitorul Slovenia – Polonia 3-0, am amintit ca nivelul valoric e mai mult decat modest. Un fotbal incalcit, fara orizont, modest in plan tehnico-tactic si al atractivitatii, dar mai ales lipsit de incisivitate, ritm si aplomb. Ca lesii n-au punctat in dauna unei defensive ce in aproximativ aceeasi formula era ingenuncheata la Beograd, imi reaminteste de acel 0-0 de campionat de la Wroclaw.   

Wroclaw11-13sept09 103

Slask - Legia 0-0 a fost o antireclama facuta fotbalului asa incat victoria din Polonia trebuie cantarita in lumina valorii modeste a adversarei

Un 1-0 la fel de neconcludent pentru Romania pe cat a fost pentru brazilienii jucand impotriva unei garnituri secunde engleze. Si-atunci, vorba lui Fergie, la ce bune toate aceste meciuri amicale in miez de sezon competitional?

Capitan si spectatori impuscati in 1916 pe „Croker”, gazda barajului Irlanda-Franta

Noiembrie 3, 2009

Unul dintre cele mai mari stadioane ale Europei se pregateste de mare meci mare. Iar in unul dintre cele 6 vestiare identice, cel rezervat oaspetilor la Croke Park, am simtit ca Franta va avea o seara fierbinte in 14 noiembrie pe o ultramoderna arena pe care candva s-a tras in multime si care e  oferita temporar de Gaelic Athletic Association si pentru jocuri de fotbal ori rugby.

Dublin26Oct09 093

Parte a turului de prezentare a Croke Park, vestiarul ce va fi folosit de Franta e in mod normal intesat cu tricourile cluburilor de hurling din liga All-Ireland, cluburi patronate de Gaelic Athletic Association, aflata la 125 ani de existenta si fiintand la acest stadion, unul al tuturora

In 1 noiembrie s-au implinit 125 de ani de la fondarea Gaelic Athletic Association, cea mai mare organizatie sportiva si culturala din Republica Irlanda, incorporand jocul national, hurlingul, practicat cu crose si o mingiuca, dar si versiuni ale fotbalului si handbalului, nu cele pe care le stim cu totii. Gaelic football…

Legatura cu fotbalul nostru o face stadionul cu 82.300 locuri Croke Park, inima nationala a traditionalului si mult iubitului hurling dar si sediu al GAA, ce imprumuta arena federatiilor de rugby si fotbal, din 2007 incoace si pana la finalizarea reamenajarii, vara viitoare, a vechiului Lansdowne Road, unde Romania incheia cu un 1-1 campania de calificare la Coupe du Monde ’98.

Dublin26Oct09 115

Peluza estica, Hill 16, dealul 1916, are scaune detasabile si muzeul GAA in pantece. Cu un istoric al asociatiei, jocurilor de All-Ireland hurling si Gaelic football, si al insasi nasterii Irlandei moderne, independenta

Anii au trecut iar finalista la zi de mondial Franta, de trei ori egala Romaniei in nici un an si jumatate, va descinde pe Croke Park intr-o seara de sambata, cu gandul la Africa de Sud, impartasit si de verzii lui Trapattoni, veniti dupa remize aici in 2009 cu Bulgaria, Italia si Muntenegru, in grupa. Irlanda – Franta, la Dublin, in prima mansa a barajului. Inca un egal?

Cert este ca la o zi dupa meci portile cu plasa vor lasa loc buturilor, pentru jocul de rugby Irlanda – Australia, din seria de toamna patronata de Guinness, semn ca Gaelic Athletic Association este intr-adevar o gazda buna cu federatiile “verisoare”. La ora partidei cu francezii, casa hurlingului va pune deoparte tricourile zecilor de cluburi angrenate in jocul cu crosa, altfel expuse pe locurile din vestiarul ce va fi ocupat de “Cocosul Galic”. De fapt unul dintre cele 6 vestiare, absolut identice, de pe Croke Park, dovada ca arena nationala reuneste toate culorile jocurilor de hurling si Gaelic football.

Dublin26Oct09 127

Tribuna nordica, Michael Hogan, purtand numele capitanului de hurling ucis pe acest teren, in care iau loc oficilaitatile. Cliseul, din "gura" tunelului Muhammad Ali

De-acolo, printr-o sala cu teren sintetic “invelita” in plasa, francezii vor intra pe gazonul reasezat in vara, dupa cele trei concerte ale localnicilor U2 ce-au strans 160.000 oameni, prin faimosul tunel Ali, denumit in cinstea pugilistului ce a boxat pe “Croker”, cum ii zic localnicii, in ’72.

Tunelul iese dintre tribunele Maurice Davin si Michael Cusack, denumite in memoria primului conducator al GAA respectiv al initiatorului constituirii Gaelic Athletic Association. Ei au pus bazele iar la inaugurarea arenei, in 1913, a existat o unica tribuna, peluza Cusack din zilele noastre. Iar apoi si-a intrat in rol istoria, in urma Revolutiei de la Pastile din 1916 toate daramaturile ramase din inabusirea rebeliunii de catre ocupatorii britanici fiind adunate intr-un imens damb, ce a constituit a doua tribuna de pe Croke Park. Hill 16. Dealul 16.

Dublin26Oct09 133

O crosa de hurling, in muzeul Gaelic Athletic Association

Dublin26Oct09 137

Mingi de Gaelic football si un cliseu cu Croke Park la primul meci in nocturna, tot in muzeu

In versiune actuala, peluza Hill 16 este unica tribuna neacoperita a arenei, laudandu-se in schimb cu cel mai mare ecran panoramic de pe stadioanele Europei si avand scaune detasabile, ca prin Bundesliga, utilizate la jocuri sub egida UEFA ori FIFA dar lasand loc unei peluze in picioare, plina ochi la meciuri de hurling sau Gaelic Football.

Pe firul istoriei, a urmat Duminica Sangeroasa din 21 noiembrie 1920, cand trupele de ocupatie britanice au descins inclusiv cu tanchete pe Croke Park, intesat la un meci Gaelic intre Dublin si Tipperary, ucigand 13 spectatori si pe capitanul oaspetilor, Michael Hogan, al carui nume e purtat de a patra tribuna, cea rezervata oficialitatilor dar si bancilor echipelor, si in care, pare-se, treptele spre inmanarea trofeelor sunt si mai numeroase decat pe Wembley. “Pedeapsa” venea aici tocmai pentru ca sub flamura GAA se reuneau jucatori si oameni de sport din lumea hurlingului si a Gaelic Football militand pentru independenta Irlandei.

Dublin26Oct09 108

Echipe de fetite jucand hurling pe latul Croke Park, in preajma tunelului Ali

Acum, din inaltul Hogan Stand, “Dealul 16” pare micut, insa cate nu spune, de-acum aproape un secol, in fascinantul muzeu al GAA din incinta, cu peste 40 de aplicatii multimedia dar si obiecte de arhiva…

In versiune 2009, stadionul este o adevarata fabrica ecologica, recicland pentru surse alternative de energie inclusiv apa de ploaie dar si exceland printr-un lux functional. De la zeci de mii intrand pe 10 euro, tata plus fiu, ori adultul pe gratis ca insotitor al unui grup de 10 copii, si pana la cele 250.000 euro anual platite pentru una dintre cele 65 loje a cate 60 locuri din braul celor trei tribune acoperite. Iar daca vrei un loc individual pe Croke Park, mia anual dar, vorba aceea, cu intreg tacamul. Caci arena gazduieste peste 60 de evenimente pe an, de la traditionalul hurling si Gaelic football al locului, pana la rugby ori concerte. La vizita noastra, echipe de fetite jucau hurling pe latul terenului. Portile, ca de fotbal dar cu “H”-ul rugbyului drept coarne…

Dublin26Oct09 142

O macheta a arenei, sugestiva in privinta diferentei dintre "U"ul celor trei tribune acoperite si "dealul" 16. Care, in timp, din venituri sporite incasate cu gazduirea diverselor evenimente, ar putea fi extins prin cumpararea proprietatilor din spatele peluzei

In tunelul Ali, “Cocosului galic” i se va face pielea gaina sambata pe 14, la opt… Cum se vor simti apoi francezii, in sala de receptie a oaspetilor, cu candelabre sub forma a 62 de mingi de hurling si Gaelic football reflectand culorile echipei vizitatoare? Albastri oare?

Pe sub tribuna a doua trece nu doar o cale ferata, ci si Grand Canal, delimitand sub forma unui cerc buricul Dublinului, cu raul Liffey pe post de linie de centru, strabatand capitala de la vest la est, in port. De pe Croke Park, patru zile mai apoi caravana fotbalistica Irlanda – Franta va trece marea, pentru retur, iar marele stadion cu scaune albastre se va reintoarce la menirea sa. Hurling si Gaelic football.

Dublin26Oct09 143

"Spatele" tribunei a doua, cu cai de acces pietonale si pentru vehiculele de intretinere si aprovizionare suspendate peste calea ferata si Grand Canal, ce da ocol zonei centrale a Dublinului

Dublin26Oct09 234

Ca irlandezii sunt pasionati de sporturile lor traditionale, hurling si Gaelic football, stau marturie tabelele cu invingatoarele competitiei, expuse intr-un pub de la intrarea in faimosul Phoenix Park.

Dublin26Oct09 244

Dublinul si portul limitrof Dun Laoghaire leaga estul Irlandei cu destinatii in Marea Britanie si Franta. Unde irlandezii lui Trap vor descinde in returul din 18 noiembrie, cu gandul la Africa de Sud 2010. Henry ori Given? In ultima trecere prin Dublin, Henry semna un 1-0... Ce va fi sambata 14 noiembrie?

Romania, 28 puncte din 30 posibile: spre Mondial!

Noiembrie 1, 2009

Am trecut pe langa Lansdowne Road, stadionul national in reconstructie al selectionatelor de fotbal si rugby ale Irlandei, situat undeva in sud-estul Dublinului, la o aruncatura de bat de plaja la Marea Irlandei, si mi-am amintit de o toamna mult mai rodnica a „tricolorilor”.

Se intampla in 11 octombrie 1997, pe acest Lansdowne Road pe-atunci tot mai invechit, ca Romania sa risipeasca abia primele puncte intr-o excelenta campanie de calificare la Coupe du Monde 1998. „Tricolorii” soseau la Dublin cu un procentaj 100%, noua victorii din tot atatea jocuri, printre care si un 1-0 „cheie”, acontat in ajun de Pasti, in Ghencea, contra irlandezilor, cu Adi Ilie marcator.

Dublin26Oct09 235

In octombrie '97, Romania remiza pe vechiul Lansdowne Road din Dublin, 1-1 in Irlanda, la finele unei impecabile campanii de calificare. Lansdowne Road e de vreo 2 ani in reconstructie iar acum pe terminate, un urias de beton si sticla, pe cand Irlanda se pregateste de barajul cu Franta pe cealalta mare arena dublineza, Croke Park, in vreme ce Romania va viziona Mondialul la televizor. Asa se intoarce roata...

Pe Lansdowne Road, Gheorghe Hagi a marcat deja in minutul 8, si doar golul egalizator al lui Tony Cascarino, din minutul 38, a spulberat procentajul maxim in grupa opt a preliminariilor. 1-1, cu Hagi ulterior inlocuit in minutul 83, de Ilie Dumitrescu. O, tempora.

Egalarea reusita de „Cas” este pomenita in scurta radiografie a preliminariilor, pe pagina oficiala rezervata turneelor finale mondiale si a calificarilor tinuta de www.fifa.com , forul fotbalistic mondial, pentru simplul motiv ca defilarea Romaniei in respectiva campanie a fost de neegalat. Doar Germania, Spania si Norvegia, dintre europene, aveau sa se califice si ele pentru Mondialul din Franta fara vreun esec la activ. 

Romania a castigat grupa cu 28 puncte din 30 posibile si un golaveraj grozav, 37-4, cu zece puncte avans in fata Republicii Irlanda, care era apoi invinsa la baraj, 1-1 si 1-2 cu Belgia, in drumul spre Franta. Erau de fapt primele preliminarii cu manse tur-retur de baraj pentru clasatele pe locul doi in grupe…

Au trecut 12 ani de la toamna cu recolta aproape maxima si in seara de 10 octombrie 2009 „tricolorii” ieseau cu capul plecat de pe Maracana belgradeana: 0-5 in penultimul joc al preliminariilor pentru World Cup 2010 din Africa de Sud. Din 11 octombrie ’97 pana in 10 octombrie 2009 multe asadar au luat-o la vale. Procentajul din preliminariile incheiate cu un succes in fata Insulelor Faroe a fost slab iar pozitia ocupata, a cincea, dupa sarbi, Franta, Austria si Lituania, este o dovada a reculului evident al fotbalului romanesc, mai ales la nivelul selectionatelor nationale.

Dupa generatia lui Hagi, una remarcabila, cu cantecul de lebada in sferturile de finala ale C.E. din Belgia si Olanda, in anul 2000, tot mai putin „a venit din urma”, iar calificarea la Euro 2008 a fost mai degraba exceptia care intareste ideea ca Romania s-a indepartat de crema capilor de serie, de selectionatele de calibru. A redevenit echipa oarecare, cel mult fericita nevoie mare in rarele ocazii aidoma preliminariilor pentru Euro ’84 cand reusea rasturnarea „carului mare” Italia in drumul spre Hexagon.

Si te-ai dus, dulce minune. Nimic nu e vesnic, traieste si savureaza clipa. Si apreciaz-o la adevarata valoare…

Dublin26Oct09 141

Uriasul Croke Park, cu 82.300 locuri, aici intr-o macheta din muzeul de prezentare de la stadion, din incinta Gaelic Athletic Association, patroana a hurlingului si jocurilor Galice disputate pe arena, va gazdui in 14 noiembrie mansa tur a barajului pentru C.M. 2010, Irlanda - Franta. Ar putea fi ultimul meci oficial al fotbalistilor in gazda la GAA cu al ei hurling, inaintea intoarcerii in toamna viitoare pe Lansdowne Road. Si poate ca sortii ii vor retrimite pe "tricolori" in Dublin, acum, ca sunt intr-o urna valorica inferioara

Petrescu da sperante de viitor… polistilor

Octombrie 29, 2009

Succesele in deplasare ale campioanelor Romaniei in grupele UEFA Champions League sunt cadouri surpriza in octombrie, insasi oportunitatea de a da piept cu grupari mai puternice din Europa si de a invata mai ales din esecuri primenind incet-incet competitivitatea in fruntea fotbalului romanesc de club. 

“Bilete? Vrea cineva bilete de meci? Nu-i vorba in acest caz de oferta unui vanzator stradal ilicit, ci a unui posesor de abonament anual la Arsenal, intrebandu-se daca ar fi doritori printre colegii sai de la Daily Telegraph pentru jocul cu Olympiakos de pe Emirates. Sorry old boy, dar ma spal pe cap la ora jocului”.

Astfel incepea Kevin Garside, desemnat in noiembrie 2008 redactor-sef pe sport la Daily Telegraph, editorialul publicat exact acum o luna sub titlul “Michel Platini omoara vise aruncand stridiile marilor pesti”,  ziaristul glumind in continuare ca “nu exista un motiv evident de a nu pune mana pe sampon oriunde pe continent” in serile meciurilor din grupe, faze incipiente pe care le considera balonate, “invaluite de inertie”.

O “bomba” gen Barcelona – Rubin 1-2 nu e nici primul, nici ultimul rar soc si poate nici nu va genera improbabila calificare a “buturugilor mici” in dauna favoritelor, care intr-adevar, intr-o covarsitoare majoritate, finalmente se redreseaza, insa dovedeste anumite merite ale formatului competitiei in viziunea presedintelui UEFA.

Lasand la o parte tachinarile lunare intre editorialisti insulari si Platini, la urma urmei un… francez, este fortata pretiozitatea respectivilor formatori de opinie de a atribui scena Ligii Campionilor doar “elitelor prestigioase”, carora le-ar cadea nasul prin “fundaturile estului Europei”, pentru a-l cita pe acelasi jurnalist, care a adaugat: “Va puteti imagina fata lui Jose Mourinho cand Inter a cazut in aceeasi grupa cu Rubin Kazan?”

Ei bine, n-avem imaginatie ci doar am vazut fata lui Guardiola martea trecuta, aducandu-ne aminte ca Rubin e campioana tarii semifinalista la C.E. 2008 si care a dat Europei castigatoarele Cupei UEFA in 2005 si 2008, CSKA respectiv Zenit, triumfuri ce au inaltat Rusia in ultimii 5 ani in ierarhia coeficientilor UEFA pe locurile, in ordine, sapte, iarasi 7, zece, patru si din nou 7. Comparativ, Albionul a pus tot de doua ori mana pe Cupa UEFA in ultimii 28 de ani, prin Spurs in ’84 si Liverpool in 2001 dar mai sugestiva e treapta urcata cu hotarare de Sevilla, o recenta dubla castigatoare a competitiei “verisoare”, ce acum troneaza in grupa Unirii.

Din insula si alte cateva campionate puternice, grupele par plictisitoare. Dar Platini a intuit ca prin formatul cu iz populist ofera outsiderelor mai multe sanse sa se puna la incercare cu “greii” si implicit sa castige experienta competitionala la cel mai inalt nivel, daca nu cumva chiar si puncte aducatoare de venituri, eventual chiar si de calificari, sume ce ar putea fi reinvestite in cresterea valorica a loturilor reprezentantelor, ridicand stacheta competitiei interne.

Daca tot a alterat initial formatul democraticei Cupa Campionilor Europeni, dand Cezarului cate 3 si 4 reprezentante in Liga Campionilor, forul european incearca macar sa dreaga busuiocul cu zaharele financiare pentru nevoiase, la masa bogatilor. S-a scris despre paguba facuta de Poli lui Shakhtar, eliminand-o din drumul spre grupe, “gaura” sugestiva in privinta foamei unor cluburi suficient maturizate pentru a lua Europa de coarne macar pentru un an, doi.

EdinburghMay2009 017

Rangers, creditata de bookmakers cu 7/1 sa castige cu 3-0 finala Cupei Scotiei din mai 2009, pe care o transa cu 1-0 contra lui Falkirk, nu si-ar fi putut imagina ca va sfarsi umilita pe Ibrox de necunoscuta din Urziceni, Romania. Europa Centrala, adaug...

Timisoara nu e inca in respectiva categorie dar succesele campioanelor CFR si Unirea la Roma respectiv Glasgow ofera speranta ca o invingatoare pe drept a competitiei interne, fie ea si a Romaniei, poate nadajdui la ceva puncte si bani in plus pe drumuri europene si mai ales creste importanta castigarii unui loc de acces in UEFA Champions League si intensifica disputa la varf. Cu efecte pozitive infiltrandu-se in josul ierarhiei. Deci mai ales in campionat e o paine de mancat, prioritatea revenirii macar in calificari, daca nu direct in grupele competitiei, fiind mai mult decat evidenta.

Iar victoriile si fiecare banut in plus cucerit de alde CFR, Unirea sau Timisoara le intaresc incet-incet in disputa deseori inegala cu Triunghiul Bermudelor bucurestean. Triumful lui Dan Petrescu cu 4-1 acasa la finalista de anul trecut a Cupei UEFA este si un raspuns indirect ignorantei mai sus amintitului editorialist, care, folosind numele Urziceni drept corolar al deranjului cu “fundaturile”, “inertia” si “balonarea” din grupe, a intrebat ironic daca “este Urziceni acea acceptabila contractie, Michel?” Contractia are aceeasi functie ca si abrevierea, in limba franceza in particular mentinand fluenta sunetului.  In fond, Kevin, Urziceni e doar un nume ca oricare altul, si-atat, nu-i asa? Un nume de oras… Aproape impronuntabil de presa insulara dar… urzica a dat furnicaturi vicecampioanei Scotiei.   

Franta, cap de serie la baraj, fata in fata cu Given, o data invingator si alta data invins in noiembrie la baraje        

Si vorbind de surprize in grupele cu finaluri totusi previzibile, de urmarit confruntarile de baraj, care pe care in dubla mansa, ce au suferit modificari de format pe ultima suta de metri, prin introducerea de catre FIFA a capilor de serie. Se va infaptui vrerea oficialilor, de a le vedea calificate in noiembrie pe europenele mai bine clasate in ierarhia forului mondial, sau revolta verbala a unuia ca Shay Given va naste oarece surprize?

In 18 noiembrie, la Paris, portarul Irlandei ar putea stropi egalarea la 102 selectii in nationala a recordmanului “verzilor”, Steve Staunton, cu eliminarea Frantei, desemnata cap de serie, din drumul barat de sarbi spre Africa de Sud. Given, un scolar pe cand acum doua decenii, in 15 noiembrie ’89, Irlanda se califica in premiera la Campionatul Mondial, cu un 2-0 in Malta, a fost insa in poarta la mansele de baraj pentru descinderea la Coupe du Monde ’98 respectiv in Coreea de Sud si Japonia.     

Mai intai, in 15 noiembrie ’97, rata prezenta in Franta cu un esec la Bruxelles, 1-2 cu Belgia, venit dupa un 1-1 la Dublin. Apoi, in 15 noiembrie 2001, se califica pentru mondialul asiatic la Teheran, desi dupa un esec cu Iran: 0-1. Fusese insa 2-0 in Irlanda…

Cert e ca irlandezii i-au dat prompt credit septuagenarului Giovanni Trapattoni, confirmat in post pana la finele urmatorului turneu preliminar, iar Signor i-ar putea surprinde pe vicecampionii mondiali asa cum ii “intindea”, chiar si cu baieti “doar” de la Stoke ori Boro, si anume Lawrence, Whelan si St. Ledger, pe campionii lumii.

Mingea rotunda poate asculta si tineri antrenori de “buturugi mici” in Champions League, si seniori ai nationalelor non-cap de serie la baraj, si se poate rostogoli nastrusnic fie si in ultimele nici 15 secunde ale minutului 90, cum se intampla odata la Paris, intr-un 17 noiembrie, in ’93, cand Kostadinov rapunea “Cocosul galic” la finele “snurului” desirat dintr-o lovitura libera de Ginola in coltul opus de teren, uluiala ce se rasfrangea pe ecran cu eroarea Franta – Bulgaria… 2-1, Platini fiind eliminat dintr-un drum spre SUA acontat la aceeasi ora de micuta Irlanda, cu un 1-1 in Nord.

Si-atunci, sa dai o potentiala surpriza pe-un spalat pe cap!?! Sfidare.