PornoGol si Deva in Tara Galilor

Acum m-am referit in Fotbal Vest la unii presedinti plimbareti gen Mandaric ori Gold si la altii cheltuitori, ultimii aducand-o pe Chester City in ingrata postura de ultima clasata in esalonul cinci, cu -3 puncte din handicapul de 25 cu care pornea la drum pe motive financiare. Iar sambata i-a fost si mai rau, 0-4 la Mansfield: doua retrogradari la rand?

La prima vedere, un club rezervor de talente in Albion, ce tocmai a fost cumparat cu tot cu datorii insumand 110 milioane, si un altul purtand “lanterna rosie” a ligii a cincea cu minus de puncte dupa Anul Nou pe arena sa de pe hotarul anglo-galez, nu par a avea nimic in comun. Si totusi…

Constat ca, imediat dupa revenirea in insula, inclin sa pomenesc de mijloace de transport. Urc intr-un intarziat oarecare tren suburban spre nicaieriul sud-vestului Londrei si il vad in ultimul rand, la geam, pe Chris Coleman. La fel de aratos ca-n zilele cand dirija din iarba apararea Tarii Galilor, la fel de natural ca pe “sticla”, candva antrenand-o pe Fulham in elita, acum pe Coventry City, in Championship.

Din tren, in autobuzul rosu etajat. Primul m-a prins in locul nepotrivit la momentul nepotrivit, stropindu-ma generos, asa incat, asteptandu-mi numarul meu, in tentativa de a ma usca, am operat un exercitiu mental numarand cate masini doar cu sofer, fara pasageri, trec la fiecare 10 vehicule. Opt sau noua. Si mi-am zis, ce fericit trebuie ca e managerul unui club profesionist de liga a doua, sa imparta darul de a calatori in acelasi vagon cu nimeni ca mine.

Fericit e si David Gold, care la 73 ani si-a cumparat clubul ce-l iubea de-o viata, West Ham United, in ciuda datoriilor “Ciocanarilor”, scrise cu noua cifre. Gold s-a aurit in industria pornografiei iar acum si-a facut hatarul, impreuna cu partenerul sau David Sullivan, de a achizitiona jumatate din gruparea scufundata de o neinspirata cedare unui consortiu islandez.

Din investitori in ramura pornografica, in fotbal, la sefia lui Birmingham City, inca din 1993, iar acum in estul Londrei, unde-au trambitat déjà ca-i vor eleva pe “visinii” atat pe viitorul Stadion Olimpic, in calitate de chiriasi cu pretentia de a juca pe o reamenajata arena cu 50.000 locuri fara pista atletica, cat si in Champions League, asta pana la ora anticipatului Mondial in insula, din 2018.

Cu Gold si Sullivan, un club mai putin in suferinta. Cu o extravaganta politica de cheltuieli pe salarii, asta pentru a-si “trage” Cupa Angliei in sala cu trofee si vizita lui AC Milan la Fratton Park in toamna lui 2008, Portsmouth plateste acum incarcata nota de plata. Udinese, Finantele si Sol Campbell o hartuie pentru milioane, portarul James o dezerteaza si el, Premier League ii deturneaza drepturile TV direct in conturile cluburilor pagubite pe piata transferurilor iar arabii ce si-au pasat-o unii altora se intreaba cu ce s-au pricopsit. Si intr-un alt caz de plimbare prin fotbal de la o carma de club la alta, Milan Mandaric pare a fi simtit cand sa renunte la Pompey in favoarea “vulpilor” lui Leicester City.

De la prea multi conducatori verosi i se trage si lui Chester City, din bogatul comitat Cheshire, zona rezidentiala preferata de vedetele jocului, undeva intre Liverpool si Manchester. In 1980, clubul le ceda “Cormoranilor” progenitura Ian Rush, pe 300.000 lire. Apoi si Lee Dixon, devenit “Tunar”, ajungea sa stranga 22 selectii pentru Albion.

Vremurile bune insa s-au dus si, odata intrat pe mana unor baieti nu neaparat botezati Claudio, clubul fondat in 1885 a sfarsit in chirie, la Macclesfield. Intoarcerea la arena locala Deva Stadium, a se pronunta diva, s-a produs in deceniul trecut dar neajunsurile tot dau tarcoale la terenul spintecat de granita Angliei cu Tara Galilor.

Plecat la drum cu o penalizare de 25 puncte datorita unui minus de 7 milioane si acceptat drept partener de competitie doar gratie votului celorlalte 23 echipe din Blue Square Premier, in care a retrogradat dupa 5 ani petrecuti intre profesionistele ligii a patra, Chester se chinuie fara antrenor sa ajunga la 0 puncte si maine e la proces cu colectorii de taxe si impozite.

Asa incat nu si-l va permite pe Mutu, altul prin tribunale, pe care pana si dubiosul Daily Mail l-a zugravit drept “fallen”, cazut, cand l-a amintit drept tinta pentru Mancini la City, dar altii l-ar putea eticheta altfel, acum, ca tot s-a lansat populista platforma Britainthinks!com, pe care tot opinantul de rand isi da cu frustrata-i parere in alt act invaluitor de erodare a presei, din actuala “democratie” globala.

Da. Nu. Nu-mi pasa! Porti alege sau chiar sa-ti publici inregistrarea video, trambitand pe larg pe tema aleasa de promotori, de exemplu “1966. Nu se va intampla anul asta”. Dezbaterea despre sansele Angliei in Africa e publicata pe reclamele statiilor de autobuz. Britannia “thinks”, gandeste.

Si a mai si bifat in weekend un tur de Cupa Angliei, 16-imile, dar fara Liverpool si Manchester United in cursa, ci cu castigatoarea Chelsea invingand cu 2–0 la Preston, cu North End, club ce cucerea fara esec “dubla” campionat – F.A. Cup cu 16 ani inaintea fondarii in 14 martie 1905 a “albastrilor” londonezi.

Si apropo de ani, au trecut 15 de cand Beckham cel controlat in peninsula de Golden Balls, testicule de aur, marca doua goluri in 5 jocuri pentru Preston, halta ce-i da nadejde antrenorului “Mioarelor”, Ferguson Jr., un alt trimis de Sir Alex la North End, ca intr-o buna zi va ajunge si el la Real si Milano.

Pai daca si presedintii schimba cluburile aidoma jucatorilor, ce sa mai avem cu antrenorii!?

Fotbal Rosu

In Fotbal Vest m-am referit la modalitatea noilor conducatori ai lui Manchester United de a face afaceri in fotbal, implicand indirect urmarirea interesului personal in detrimentul celui al intregului „trib”, fiind vorba de o procedura lipsita de fair-playul ce caracterizeaza sportul.  

Sezonul n-are respiro dar Manchester United joacă în aceste zile la costum şi cravată o partidă la fel de importantă în încercarea gigantului de a câştiga timp.

 În varianta 2010, fotbalul ca afacere e cel puţin la fel de important ca disputele din iarba. Veniturile şi sursele de finanţare sunt oarecum mai vitale decât trofeele din vitrină şi acestei realităţi i se înclină până şi un club la superlativ, Manchester United.

 În consecinţă, conducătorii „Diavolilor roşii” tocmai sunt pe drumuri, din Edinburgh la Londra şi din Hong Kong în Singapore, pentru a-şi securiza datoriile prin atragerea unor împrumuturi cu replata cu dobândă la intervale fixe. Iar emisarii nu s-au sfiit să călătorească la mare distanţă tocmai pentru că United este o marcă globală cu magnetism la investitori străini, ce n-au stat pe gânduri să ofere şi 50 milioane lire într-un foc la apetisanta idee de a credita gruparea cu poate cel mai sonor nume din fotbal. Semnalele primite la plecare au fost aşadar pozitive.

 Old Trafford e cea mai mare arenă din Regat, încasările clubului sunt cele mai mari din Premier League iar numărul de titluri naţionale şi de triumfuri în Cupa Angliei, plus invidiata postură de învingătoare şi finalistă în ultimele ediţii ale Champions League, vorbesc de la sine despre dominaţia trupei de pe Sir Matt Busby Way, această acoladă înlesnind misiunea conducătorilor de a convinge potenţialii interesaţi că United, deşi navigând cu un balast de aproape 700 milioane lire „pe roşu”, nu e nici pe departe un Titanic ci mai degrabă o mult prea faimoasă şi cuceritoare grupare pentru a se scufunda, în ciuda datoriilor contractate de la sosirea clanului Glazer în vara lui 2005.

 Problema clubului, după refinanţarea în 2006 a împrumuturilor cu care nord-americanii au cumpărat formaţia fiinţând la codul poştal M16 0RA, a fost că de-atunci şi dobânda contractată au trecut-o în numele lui United, operând sub numele Red Football Ltd („Fotbal Rosu”), înrobitorul 14% ajungând să anuleze sau mai recent să depăşească plusurile generate din drepturi de televizare sau trofee câştigate.

 Cinicii au acuzat noul modus operandi de la Old Trafford drept un vest sălbatic al fotbalului, semnalând că asemenea practici, tolerate doar celor mari şi tari în baza firmei lor şi a potenţialului de a-şi întreţine succesul şi nu ţinând cont de lichidităţile dealtfel tare subţiri, erodează încet şi sigur etica unui sport în care forţa de a atrage creditori pare a deveni mai salutară decât o politică financiară chibzuită, practicată în general de grupări nevoiaşe, cu cheltuieli mici şi fără împrumuturi. Iar unii chiar au remarcat că într-un fel până şi petrodolarii cu care noii proprietari arabi o răsfaţă pe concitadina City măcar poartă pecetea „Sugar Daddy”, comparativ cu sumele strânse de United de pe piaţa de capital, ce jonglează cu banii altora.

 Se face chiar comparaţie cu aria economico-financiară, în care nume mari se menţin pe piaţă doar din credite şi împrumuturi, cârcotaşii amintind din aceeaşi sferă că şi Lehman Brothers a fost considerată mult prea mare pentru a fi victima unui colaps, pe care avea însă să-l sufere nu după mult timp. De aici paralelele cu situaţia lui United.

Însă interesul poartă fesul şi nimeni din lumea capitalului n-ar vrea să închidă robinetul poate celui mai galonat club din arena sportului numero uno mondial.

 Aşadar noua iniţiativă a Glazerilor pare a se dovedi chiar mai fructuoasă decât plafonul scontat de circa 600 milioane, şi încă la un nivel al dobânzii mult îmbunătăţit, de aproximativ 8,5%, însă situaţia lui Manchester United rămâne aceeaşi, drept o grupare împovărată, dependentă de creditori şi de potenţa în teren de a-şi întreţine luxul financiar, într-un contrast evident cu starea financiară fără datorii ori fără pericolul de a ceda complexul de antrenament de la Carrington şi a-l folosi ca o chiriaşă, linie de plutire din perioada cu Martin Edwards la cârmă.

 Dată fiind răsturnarea de situaţie din ultimii cinci ani, de la un club autofinanţându-se la unul aproape sufocat de plata dobânzilor, United de fapt a făcut minuni graţie abilităţii manageriale a lui Sir Alex Ferguson, ce a greblat ultimele trei titluri naţionale şi a jucat cu trofeul pe masă la Moscova şi contra Barcelonei, dar numai menţinerea acestui ritm susţinut ar salva aparenţele şi ar garanta viitoare creditări.

 Dealtfel campioana Angliei ar fi înregistrat în ultimul an financiar, chiar şi în condiţiile succeselor recente, o pierdere preimpozitabilă de 31,8 milioane lire sterline, dacă nu l-ar fi cedat lui Real Madrid pe Cristiano Ronaldo, adus pe 13 milioane şi lăsat să plece pentru o ofertă de nerefuzat, de 80 milioane. Chiar şi fără lusitanul în lot, United a ajuns paradoxal să cheltuie mai mult pe salarii, care, deşi reprezentând un economicos 44% din încasările clubului, tot reprezintă un cost care începe a ridica semne de întrebare în privinţa rentabilităţii unora ca Dimitar Berbatov.  

 „Diavolii roşii” par a fi nevoiţi să-şi drămuie în asemenea măsură resursele încât au încasat în avans aproape jumătate din totalul de 80 milioane lire plătibile pe 4 sezoane al viitorului contract de sponsorizare cu Aon, ce înlocuieşte din vară numele AIG pe tricourile roşii.

 Trăind mai nou din împrumuturi, credite şi milioane în avans, United practică o politică riscantă, pe care nu puţini o văd intrând încet-încet la apă, cu o eventuală supapă de salvare în viitor constând în negocierea propriilor drepturi de difuzare şi punerea pe roate a unei superligi europene sub umbrela continuatoarei G-14, în care cluburi asemănătoare, avide să-şi întreţină succesul şi să-şi extindă dominaţia, s-ar desprinde de forurile tutelare în competiţiile cărora evoluează destule alte grupări fără aceleaşi uşi deschise şi implicit puse sub o şi mai mare presiune să-şi ridice propria ştachetă a competitivităţii şi aşteptărilor.

 La urma urmei însă, Manchester United va fi bine atâta vreme cât va avea o piaţă de desfacere. Cât abonaţii anuali venind la Old Trafford vor mai fi dispuşi să vadă creşterile medii pe meci de la 23 la 36 lire, salt în doar 5 ani. Şi cât aria de difuzare televizată se va răspândi şi mai mult pe glob. Dar sigur va veni ea şi saturaţia. Şi-atunci cine va scoate castanele din foc pentru „Diavolii roşii” şi pentru fotbal în general? La general incluzând-o de exemplu pe Crewe Alexandra, mereu restrânsă, mereu lansând talente, mereu sub aceeaşi plapumă ce-o acoperă integral…

Intr-un fel, toata cacealmaua e o oglinda fidela a realitatii si faliilor sale artificial create.

Un vocal localnic despre o rivalitate ce divizeaza in familie

Pe BBC1, mare meci mare. Un derby local. City v United, in Manchester, in semifinala amanata cu doua saptamani a Cupei Ligii.

Scriam recent de Ian Brown, artist solo, fost vocalist al celebrei The Stone Roses, ale carei slagare rasuna in zi de meci la Old Trafford, si iata-i opinia despre fotbal, despre „Diavolii rosii”, trupa sa de suflet. Avand in familie fani Manchester City, Ian stie mai bine cum stau lucrurile pe falia de fapt subtire intre albastru si rosu. Culori sub care, indiferent de simpatii, bate tot o inima de fan…

http://www.youtube.com/watch?v=rd_O4jJIiO8

Si daca tot suntem la pasiunea lui Ian pentru United, iata-l si in post de selectioner al unui XI Dream Team…

http://www.youtube.com/watch?v=3Olg5ifRlyA

De cealalta parte a baricadei, Noel Gallagher, de la un alt faimos grup al anilor ’90 din Manchester, Oasis, vorbeste despre dragostea sa, Man’City, si plecarea de pe Maine Road pe City of Manchester Stadium.

http://www.youtube.com/watch?v=qu4pUqJAVJ4

Pe coloana sonora a unuia din hiturile lui Brown, F.E.A.R., inapoi pe Old Trafford, cu un tur de orizont cu vedere spre trecut al clubului finalist la zi a Champions League…

http://www.youtube.com/watch?v=oE9lHPJsN4c

A doua „repriza” a semifinalei, saptamana viitoare, pe Old Trafford.

Magia Cupei Angliei alterata de circumstante

Cupa Angliei a revenit zilele acestea cu meciurile amânate şi rejucările turului trei al competiţiei iar la finele săptămânii viitoare propune deja duelurile 16-imilor de finală însă până atunci nu doar eliminarea celui mai galonat club în F.A. Cup, campioana Manchester United, cea cu 11 trofee la activ, menţine aprinse discuţiile pro şi contra importanţei pare-se încet-încet erodate a “drumului spre Wembley”.

A fost însorit şi aproape plin pe Old Trafford, cu 74526 spectatori pentru vizita lui Leeds United, însă analiştii au remarcat şi jumătatea goală a paharului. În contrast izbitor, nu departe, pe redenumitul DW Stadium din Wigan, un joc cu eticheta Premier League, între Athletic şi Hull City, a adunat doar 5.335 privitori, în condiţiile în care preţul biletului a fost redus la 15 lire sterline. Automat, semne de întrebare au fost adăugate ori îngroşate în privinţa interesului publicului pentru Cupa Angliei.

Adevărul e undeva la mijloc, cum reiese şi din părerile fanilor, exprimate pe marginea postării “Dacă echipele nu se înfăţişează, atunci n-o fac nici suporterii”, de pe blogul ziaristului Ollie Williams, găzduit de BBC.

Circumstanţele şi priorităţile redirecţionate au un spor de însemnătate pentru abordarea aleasă de cluburi şi apetitul audienţei la adresa unei competiţii demarate în 1871 şi care, până în 1982, a oferit sub forma finalei de pe Wembley unicul joc intercluburi difuzat în direct la televiziune. Excelenţa Sa, F.A. Cup, păstra giuvaerul mult râvnit, care încă nu pălise deloc la acea vreme în ciuda creşterii importanţei campionatului, odată cu anii ’60 şi şansa unei descinderi în Cupa Campionilor Europeni.

Dar a pornit ea la drum şi Premier League iar când campioana continentală United a ales în ianuarie 2000 să participe la ediţia inaugurală de la Rio în detrimentul înscrierii în Cupa Angliei, micuţa Darlington profitând de sorţi şi fiind reinstalată în cursă, tezaurul sacru al F.A. Cup a fost ireversibil ciuntit.

Iată că a trecut exact un deceniu şi Sir Alex Ferguson a fost lovit de bumerang pentru acea neprezentare, suferind prima eliminare din turul trei ori în faţa unei divizionare inferioare din ilustrul său parcurs început în F.A. Cup în ianuarie ’87. Scoţianul ar fi putut trage o concluzie evidentă după semifinala albă şi ratată la lovituri de departajare în aprilie anul trecut, pe Wembley, în faţa lui Everton, când până şi miza revenirii sub arcul boltit nu l-a oprit să-i titularizeze pe alde Da Silva, Gibson, Welbeck ori Anderson, preferând să rişte din nou cu aceiaşi juni contra lui Leeds, cu gandul poate şi la manşa tur de peste alte 3 zile, la rivala locală City, în semifinalele Cupei Ligii.

Să-i fi desconsiderat oare niţel Ferguson pe „albii” lui Grayson? În fond nişte băieţi din liga a treia, fie ei şi lideri. Cert e că spectatorii s-au înfăţişat în număr mare la Old Trafford, nevrând să rateze ocazia savurării unei reînscenări a Războiului celor două roze, Lancashire versus Yorkshire, închipuindu-şi bineînţeles că trandafirul roşu va triumfa, că Fergie se va mai răzbuna o dată pe „albii” cu Cantona în echipă, ce-i şuteau titlul în 1992.

Dar Sir era poate deja uşor dus cu gândul la miercurea de pe City of Manchester Stadium. La imensul panou publicitar din oraş, pe fond albastru, cu Tevez deschizându-şi larg braţele la bucuria golului şi înscrisul „Welcome to Manchester”, reclamă la City. Afişul desfăşurat în vară a fost niţel stropit cu roşu dar nu era o garanţie că United îşi va împunge rivala la ea acasă.

Anul trecut, în 7 ianuarie, Ferguson era învins cu 1-0 la Derby, o codaşă în liga a doua, în aceeaşi fază a Cupei Ligii, manşa întâi a semifinalei. Ulterior, şi cu 6 goluri strânse pe drum de Tevez, United avea să cucerească trofeul la lovituri de departajare, deşi începea finala cu alde Foster, Gibson ori Welbeck. Acum, scoţianul vroia să şi-l apere în faţa vecinei miliardare, chit că mult mai preţioasa F.A. Cup n-a mai poposit pe Old Trafford din 2004, răstimp în care Carling Cup şi-a adjudecat-o de două ori. Jongleria cu formulele de start, chestie de circumstanţe şi opţiuni…

Aşa că mai bine când n-ai o prea vastă garderobă din care să alegi. Credeţi că micuţa Barrow, locul 16 în liga a cincea, s-a gândit ce garnitură să alinieze în deplasarea pe Stadium of Light, a treia arenă ca mărime din Premier League? Deloc. Tot ce şi-a dorit amatoarea a fost să onoreze prezenţa celor peste 8.000 însoţitori ai ei, contingent ce a depăşit cu peste cinci mii de suflete asistenţa de la un joc cu pecetea Premier League disputat acolo în aceeaşi fază a ediţiei trecute, Sunderland – Bolton.

 Din F.A. Cup în Champions League!?

Doar câteva sute de locuri au rămas goale la un alt meci dezechilibrat, Tottenham – Peterborough, şi pe White Hart Lane fiind confirmate calculele hârtiei cu un 4-0 fără comentarii, iar Southampton şi Luton, în fond cluburi din ligile a treia respectiv a cincea, au jucat în faţa a peste 19.000 privitori, dar tonul discuţiei n-a fost dat de casele închise de pe Old Trafford ci de întreaga tribună goală de la Wigan ori de descinderea miliardarilor petroarabilor în faţa a doar 12.474 spectatori, la Middlesbrough.

Cum o fi posibil!? Tocmai în mult veneratul tur trei al F.A. Cup. La care mulţi fani şi-au deşertat sufletul, amintind de biletele de 30 lire sterline, adaos la abonamentul anual, de frigul de pe Riverside, de riscul de a vedea la lucru o City cu gândul la United, ceea ce s-a şi întâmplat, fiind rândul lui Benjani să decidă soarta partidei.

Iar de la detalii punctuale, chibiţii au trecut la creionarea tabloului general. Că unora ca Wigan şi Hull, ameninţate cu retrogradarea din butoiul cu miere marca Premier League, nu le-ar mai arde de poveşti magice în Cupă. Pe vremuri, când nici un meci de campionat nu era difuzat în direct, ci doar finala de pe Wembley, motivaţia era alta. Dar acum, când cu vreo 5 jocuri transmise în direct din turul trei peste mări şi ţări, în să zicem România!? Devalorizată, banalizată şi comercializată, un simplu produs de piaţă ca toate celelalte, cedat de BBC imberbelor ITV ori, în curând, ESPN.

Alţii au punctat că până şi echipele din liga a doua sunt mai interesate să tragă la promovare ori să se menţină, un suporter al lui Sheffield Wednesday spunând că nu s-a dus la Hillsborough pentru că e sătul de Crystal Palace din disputele de campionat, chit că respectiva londoneză ar fi unica grupare rămasă „pe zonă” dintre cele 15 aliniate la startul primei ediţii, în 1871. N-ar putea fi evitate împerecherile între cluburi din acelaşi eşalon? Şi mai întreabă el dacă alocarea celui de-al patrulea loc calificant în Champions League câştigătoarei Cupei Angliei n-ar revitaliza interesul în jurul competiţiei. O primă interogaţie legitimă şi în privinţa duelului Plymouth Argyle – Newcastle United, cu fanii stupefiaţi de preţul de 24 lire în condiţiile riscului dovedit ca oaspeţii, lideri, să alinieze 7 rezerve.

„Coţofenele”, la minima rezistenţă, şi-au croit drum în rejucarea de miercuri gratie hat-trickului lui Lovekrands, urmând să dea piept cu rivala la promovare, West Brom, conform tragerii la sorţi efectuate de Frank Skinner. Frank Who? Un celebru fan al noii echipe a lui Tamaş, ilustru pentru umorul său şi imnul „Football is coming home”. Într-adevăr, fotbalul s-a întors acasă dar, în funcţie de situaţie, F.A. Cup nu mai e ceaşca de ceai favorită a unora…

De doi ani dati pe-aici!

V-am infuriat? V-am intristat? V-am pus pe ganduri? V-am atins o coarda sensibila? V-am bucurat? V-am adus la cunostinta ceva nou, demn de mentionat?  

Am reusit oare sa-i port pe amatorii de survolat bloguri prin spectrul trairilor inerente cititorilor? Le-am ostoit setea de cunoastere cu alte indicii? Sau doar le-am irosit timpul? M-au gasit drept plictisitor ori naiv sau bine informat si demn de urmarit? Stau asa si ma intreb… Am reusit oare ceva si am servit intr-o cat de mica masura comunitatii blogosferei?

Ochii mi-i deschidea la un pahar de vin fiert, de sarbatori, un cetatean german de origini franco-nigeriene. Un slujbas al industriei publicitare pledand pentru importanta unei platforme si eternitatea clipei ce-ti apropie mesajul de public. Reticent tehnologiei si ideei ca tot ceea ce-i nou e neaparat mai bun, in schimb loial simplitatii absolute a Mamei Natura, i-am impartasit scepticismul meu vizavi de o comunitate virtuala de care aveam o extrem de vaga idee plus snobismul inversat de a crede ca a fi in pas cu moda si tendintele e tare uncool, sa imprumut un termen… in voga.

Ce-i trebuie chelului tichie de margaritar!? Doar asa, pentru ca multi altii au blog si se incadreaza in tendintele anilor de 00!? Imi ziceam ca e ca si cum mi-as dori un automobil, si cat mai bun, doar pentru a fi in pas cu lumea, a fi vazut si „bifat”, asta deoarece imi tot spun ca tocmai pentru ca nulitatile, nonvalorile si in general oportunistii inchipuiti cu iz de paltonari si aere de suficienta au in limuzine false etichete pozitionale ale artificialei scari sociale, ne-ar obliga sa nu avem ori ravnim la o cat de modesta scatula de tabla pe patru roti. Ma simt onorat sa fiu stropit pe trotuar ori pe bicicleta de cauciucurile volanului mintii lor. Am dat un exemplu din trafic…

Si totusi am pornit la drum. Mai mult ca o provocare. Daca am izbandit ori am pierdut, mi se pare absolut irelevant. In mod cert am pierdut, daca ar fi sa-mi compar blogul cu „succesul” de milioane confirmat de „traficul” altora. Numa-ncet, ca nu-i concurs. Dar de fapt am castigat acea senzatie nepretuita a savurarii parcursului. La inceput, n-am stiut daca Insulare se va dovedi o povara in carca ori un bun amic asteptandu-ma la o alta povestioara. Pe drum am descoperit deliciul de a lua cativa companioni, de a-mi tine de urat, de a pleca loial urechea la ce gaseam de cuviinta de spus.

Drumul in sine e mai frumos decat destinatia finala. E ca si in alergari. Ma delimitez, din nou intr-un snobism inversat, de considerarea timpului inregistrat drept finalitate esentiala si obiectiv mai presus de orice, crezand cu tarie in insemnatatea covarsitoare si magnetismul cursei in sine, in placerea fiecarui pas inainte atat in perioada de acumulari si pregatiri cat si in concurs. Acele clipe sunt mai puternice decat elatia finalitatii proiectului.

E ca si senzatia nobletii risipitoare a Portocalei Mecanice de altadata. Povestea spune ca in incercarea de a impinge spre perfectiune acel fotbal total cu care isi atrasesera simpatii, olandezii si-au dat sufletul sa elaboreze cat mai frumos cu putinta, punand atractivitatea jocului practicat mai presus de ideea de a inscrie, de finalitatea rezultatului, pe care le percepeau drept consecinte ale evolutiei lor. Cu alte cuvinte, un 0-1 cazand de pe un cal frumos, delectandu-te cu un iures cu vantul prin plete, poate fi mai inaltator decat un 1-0 de dragul satisfactiei triumfului.

De aceea nu dau insemnatate mediei de „doar” 25 pe zi, timp de doi ani. La inceput, in inerenta frica de a ma face de ras si a-mi zdruncina egoul, m-am intrebat daca voi reuni cumva ridicola audienta de un cititor. Apoi, mai ales in jumatatea de an intre solstitii, cand am postat zilnic sub genericul Noaptea cea mai scurta, jocul mental in sine de a te intoarce la fiecare 24 de ore cu alte cateva randuri mi-a dat sansa testarii unei autodiscipline placute.

Blogul implica o dependenta de lumea virtuala si este o unealta a individualismului, vanitatii si egocentrismului, dar sper ca am reusit sa-l folosesc mai degraba pentru a raspandi un alt punct de vedere despre un fotbal insular atat de la moda in ultima vreme dar foarte putin stiut, cautat si vizionat pe vremea cand il ascultam „la calorifer” pe Alexandru pe serviciul in limba romana ori receptionam serviciul mondial al BBC, prin anii ’80. Paradoxal, desi fotbalul britanic e in voga, cu varful de lance Premier League, m-am simtit mult mai putin cool scriind in acesti ultimi doi ani pe Insulare despre un subiect mai degraba de larg interes decat de nisa, ba de-a dreptul uncool, mai ales comparativ cu vremurile de-acum doua decenii, cand foarte putinii ce-auzisera de gaselnita lui Bates de a imprejmui suprafata de joc de pe Stamford Bridge cu sarma ghimpata imi radeau in nas si ma intrebau ce-i rau cu fotbalul britanic.

Vremurile cu adevarat cool ale desertaciunii languroase dar riguroase valoric imi par apuse si doar timpul va dovedi consistenta blogurilor ca expresie a avansului tehnologiei comunicarii virtuale. L-am ales poate si ca o alternativa la ceea ce s-a dovedit a deveni o tot mai autointeresata ori ghidata de comercialismul-publicitar, incorsetata, dogmatica, neintuitiva si lunecand spre false prejudecati presa „de mare tiraj”, „centrala”, dupa cum puteti citi in recomandarea urmatoare… Merita rabdarea, sa va mai rupeti vreo zece minute… 

http://www.medialens.org/articles/the_articles/articles_2002/de_ethical_writer.html

Preferabil, le-as scrie de mana si trimite prin posta cititorilor mei si nu numai, si cu idei sa fim de exemplu mai altruisti ori mai cutezatori, oricare ar fi implicatiile. Eu am cutezat sa-mi infrang reticenta si am apelat la „progresul” tehnologiei tocmai pentru a scrie. Am facut prin asta mai mult bine decat rau in ultimii doi ani? Ar fi banal de-am avea doar certitudini.

Transferuri de iarna: Mutu inapoi in Londra?

None. Sositi: none. Plecati: none. Nici unul. Mai putin Landon Donovan, care a trecut Atlanticul, aterizand la Everton. Suntem inca in zilele de tatonari si negocieri. Situatia se va schimba insa spre finele perioadei intermediare de transferari din iarna. Iar conform unor surse din ziare londoneze, Adrian Mutu s-ar afla in vederile lui Gianfranco Zola, West Ham fiind tentata sa-l readuca in Londra si pe fostul coleg al tricolorilor la Chelsea, Mateja Kezman.

Cert e doar ca Bolton Wanderers s-a miscat rapid, inhatandu-l pe Owen Coyle de la carma nou-promovatei Burnley si instalandu-l la Reebok Stadium. Cine-l va inlocui insa la Turf Moor? Darren Ferguson, fiul, a optat deja pentru oferta lui Preston North End si desi destui manageri sunt pe liber, daca e sa ne gandim numai la Southgate, Curbishley ori Burley, foarte putini ar fi cei care s-ar incumeta sa incerce marea evadare cu o „buturuga mica” modelata dupa chipul si asemanarea lui Coyle.

Revenind la jucatori, de urmarit cum va demara romanul Gabriel Tamas in Birmingham, cu West Bromwich Albion. „The Baggies” joaca maine seara / vineri 8 ianuarie / in uvertura etapei a 25-a, acasa, cu Nottingham Forest, ce-i sufla in ceafa in lupta pentru locul doi. Fundasul a asistat deja la un meci oficial al noii sale echipe, in deplasarea castigata cu 2-0 dupa Anul Nou la trupa de liga a treia Huddersfield, contand pentru Cupa Angliei, si e in carti din moment ce ivorianul Meite se afla cu selectionata tarii sale la Cupa Africii, ce incepe duminica in Angola. 

West Brom, aflata la 6 puncte in urma liderei Newcastle United, dar cu un meci mai putin jucat, in deplasare la Blackpool, respectiv cu doua puncte in fata „Padurarilor”, are toate sansele sa pastreze traditia ultimilor ani, de a promova in Premier League.

Trupa de la The Hawthorns promova in 2002 cu 89 puncte in cont, zece mai putine decat Manchester City. West Brom promova din nou si in 2004, cu 86 puncte, dupa Norwich City, ascensiune ce se solda cu doua sezoane petrecute in Premier League. Doar in 2007 alb-albastrii in dungi verticale nu si-au croit drumul inapoi in primul esalon, pierzand finala barajului play-off, 0-1 cu Derby County. Rateu ce-a fost dat uitarii in 2008, cand Tony Mowbray a ghidat trupa Boing-Boing la promovare, castigand The Championship cu 81 puncte si 88 goluri marcate, fiind urmata de Stoke si Hull, cu 79 respectiv 75 puncte. Cele doua s-au mentinut in elita, West Brom continuand insa pe refrenul ABBA si regasindu-se acum, cu Di Matteo la timona, secondat de fostul sau coleg de la Chelsea, Newton, si ex-sprinterul de Jocuri Olimpice Ade Mafe, in alta lupta pentru promovare.

In final, iata un link spre piata de transferari, asa cum e aceasta reliefata de gazetarii de la Daily Mail…http://www.dailymail.co.uk/sport/football/article-1240041/JANUARY-TRANSFER-WINDOW-2010-All-moves-Premier-League-club.html

Africanii fug in Angola de neaua Albionului

Nigerienii sunt cei mai multi dintre selectionabilii africani angajati in Premier League, in vreme ce „albastrele” Chelsea si Portsmouth ofera cate 4 internationali turneului final al Cupei Africii, ce va incepe duminica in Angola.

Algeria, calificata si la Cupa Mondiala si care va juca al doilea meci al Orange Africa Cup of Nations, luni 11 ianuarie, la o zi dupa ridicarea cortinei intre celelalte doua trupe din grupa A, Mali si gazdele angoleze, are doi recruti din elita Albionului, si anume Nadir Belhadj si Hassan Yebda, ambii de la Portsmouth.

Grupa B va reuni cei mai multi fotbalisti din Premier League, meciul de lunea viitoare dintre Ghana si Togo propunand un duel intre Michael Essien si Richard Kingson, de la Wigan Athletic, respectiv Emmanuel Adebayor (Manchester City) si Moustapha Salifou (Aston Villa) de cealalta parte. Tot in grupa B e implicata si Coasta de Fildes, care se prezinta printre altii cu Salomon Kalou si Didier Drogba, ambii de la Chelsea, Kolo Abib Toure, de la Manchester City, Emmanuel Eboue, de la Arsenal si Aruna Dindane (Portsmouth).

Nigeria, care va debuta marti 12 ianuarie in grupa C impotriva Egiptului, castigatoare a ultimelor doua editii, are in lot nu mai putin decat 7 „englezi”, si anume Nwankwo Kanu (Portsmouth), Daniel Shittu (Bolton), Yakubu Ayegbeni si Joseph Yobo (Everton), John Obi Mikel (Chelsea), Oluwaseyi Olofinjana (Hull City) si Dickson Etuhu (Fulham). 

In fine, Camerun si Gabon, care vor deschide miercuri 13 ianuarie ostilitatile grupei D, au si ele recruti din Premier League: Alexandre Song Bilong (Arsenal) si Andre Stephane Bikey Amougou, de la Burnley, respectiv Daniel Cousin, gabonezul lui Hull. In al treilea lor joc in grupa, „Leii neimblanziti” vor intalni Tunisia, intr-un derby al castigatoarelor dintre anii 2000 si 2004, cand urmasii lui Roger Milla triumfau in doua randuri, dupa succesul egiptenilor din ’98, iar adversarii din acelasi an ai Romaniei la Paris readuceau trofeul la Mediterana…

Ramane de vazut care dintre ei vor ajunge la destinatia finala, Luanda, pentru finala de duminica 31 ianuarie.

Dintre divizionarii secunzi, doi potentiali adversari in 16-imile de finala ale Cupei Angliei: Abdoulaye Meite, fundasul de 29 ani al lui West Bromwich Albion, la care tocmai s-a transferat Tamas, si Geremie Njitap Fotso, de la Newcastle United, „cotofene” ce au pe cap si rejucarea cu Plymouth Argyle, un alt club reprezentat in Angola, prin Reda Johnson, internationalul din Benin.

Moment de vis pentru FA Cup si Leeds

* cititi la finalul postarii tabloul complet al tragerii la sorti a 16-imilor de finala din 23 ianuarie.

Manchester United – Leeds United 0-1 este rezultatul tip ce intretine efervescenta irezistibilului farmec al Cupei Angliei. E un soc demn de povestit nepotilor, o surpriza de domeniul fantasticului. E cea mai buna reclama cu putinta pentru F.A. Cup, o competitie demarata in 11 noiembrie 1871 si devenita peste decenii bastion sportiv si social al Albionului. O adevarata punte peste ani, din ceata victoriana in Brave New World, distopia lui Huxley.

Surpriza e cu atat mai rasunatoare cu cat s-a consumat in turul trei, un punct de referinta, chiar cap de lista, in calendarul competitional din Anglia. „Bomba” a detonat cu atat mai tare cu cat antecedentele indicau un cu totul alt deznodamant.

In primul rand, Sir Alex Ferguson nu pierduse vreodata deja in turul III si nici nu fusese eliminat de un club dintr-o liga inferioara. Se intamplase in indepartatul ’84, pe cand Fergie era inca la Aberdeen, ca Manchester United sa zboare din FA Cup la primul obstacol, atunci pe nume AFC Bournemouth, antrenata de un anume Harry Redknapp.

Mai mult, Leeds s-a facut pur si simplu de ras in ultimii ani in Cupa Angliei. In editia trecuta, pierdea deja in turul doi, la amatoarea Histon. Cu un an inainte, si mai rau, pierdea pe Elland Road, cu 0-1, rejucarea cu Hereford din turul intai. In 2007, ceda cu 3-1 la West Brom, in turul trei. Cu inca un an inainte era eliminata la penaltyuri, 2-2, 3-3 si 2-4, in rejucarea cu Wigan din acelasi tur III. In 2005, 0-3 la Birmingham City, tot in turul trei. Dezastru si in turul trei din 2004, 1-4 acasa cu Arsenal.

Asadar Leeds n-a mai avut parte de un triumf in acest tur trei din 4 ianuarie 2003, cand Viduka si Bakke semnau un 2-0 la Scunthorpe, „albii” clacand ulterior in sferturi de finala, 0-1 la Sheffield United. Dupa 7 ani de deceptii, fanii trandafirului alb al casei de York au tras in piept mireasma imbatatoare a succesului in Cupa, si tocmai pe Old Trafford, la rivalii de moarte din Lancashire.

Lidera ligii a treia a invins pe terenul campioanei en-titre a Albionului, finalista la zi a Champions League. Buturuga mica a rasturnat carul mare, in prima surpriza notabila a actualei editii a FA Cup. Sambata, nici o formatie de esalon inferior nu reusise sa elimine din competitie o grupare mai bine clasata in campionat. Cupa Angliei s-a pastrat pentru derbyul de duminica din „Theatre of Dreams”, cand un antrenor invins ca jucator cu Aston Villa in Ghencea, Simon Grayson, a pus la cale blocarea „Diavolilor rosii” si a presarat sarea si piperul oferite cu zgarcenie sambata.

Fusese o sambata mai anosta ca de obicei, in general 3-4 surprize pigmentand turul III. Acum a fost una si buna! Leeds United, iesita ultima din urna tragerii la sorti a jocurilor din turul trei si calificata abia in urma prelungirilor rejucarii cu Kettering Town, a dat lovitura pe Old Trafford…

In rest, Liverpool a evitat rusinea pe Madejski Stadium din Reading, Gerrard egaland in minutul 36 si pregatindu-se de rejucarea de miercuri 13 ianuarie. „Regalistii” lui Reading, fara antrenor in urma recentei demiteri a lui Brendan Rodgers, s-au revansat in fata acelor incercati 1.500 de fani ce facusera deplasarea la Plymouth, 1-4 dupa Craciun, tanarul din academia de tineret Simon Church deschizand scorul pentru ocupanta locului 20 in Championship.

Intr-un fel, nu mare e mirarea ca Liverpool s-a chinuit in comitatul regal Berkshire, „Cormoranii” fiind eliminati in editia trecuta in 16-imile de finala, 1-0 pentru rivala locala Everton, cu un an inainte in optimi, 1-2 acasa cu Barnsley, o divizionara secunda, dupa ce avusese nevoie de o rejucare cu Luton Town, iar in 2007 chiar in turul trei, 1-3 cu Arsenal. Ziua de glorie de la Cardiff, 13 mai 2006, cand „The Reds” cucereau trofeul la lovituri de departajare, in dauna lui West Ham, venea la capatul unui parcurs in care le insirasera pe streang pe Manchester United, Chelsea si Birmingham City, amintita datorita proportiilor scorului. 7-0. Comparativ, Benitez pare a trai din amintiri…

Concitadina Everton, finalista in 2009, a tremurat pe Goodison nu doar la transversala lui Livesey, scuturata de capitanul oaspetei de liga a treia Carlisle United la scorul de 1-1. Rezultatul, conturat in minutele 82 si 95, din penalty, e oarecum „mincinos”.

Aidoma lui Reading, semisurprize au reusit Coventry, ce a condus la un moment dat la prim-divizionara Portsmouth, Nottingham Forest, care cu inca un 0-0, cu Birmingham City, a ajuns la 566 minute fara gol primit si un total de 17 meciuri la rand fara esec, si Millwall, locul 7 in liga a treia, ce a tinut-o in sah la Londra, 1-1, pe Derby County, a optsprezecea in Championship. Se anunta rejucari interesante…

Cei mai deceptionati s-ar putea declara „Padurarii”, care au ochit transversala portii lui Hart si au ratat si un penalty, prin galezul Earnshaw, in minutul 61. Pe St. Andrew’s va fi alta mancare de peste, cum si City e in forma in Premier League, cu 12 meciuri la rand fara infrangere.

Per total insa, comparativ cu anul trecut, cand Stoke era eliminata la Hartlepool iar Manchester City de Nottingham Forest, 0-3 intr-o umilinta pentru demisul Hughes chiar pe teren propriu, acest tur trei a fost bland cu favoritele, o unica grupare dintr-o liga „mai mica” rasturnand calculele hartiei: Leeds la Manchester. Ei i se alatura, din liga a treia, Southampton, ce a trecut de Luton Town, din esalonul cinci, si Brighton & Hove Albion, trupa lui Poyet, ce a invins la Torquay.

Dintre prim-divizionare, alaturi de campioana ce n-a mai triumfat in FA Cup din 2004, au mai spus adio Cupei cluburile Blackburn Rovers, West Ham si Hull City, invinse de colege din elita, in vreme ce cele mai modeste grupari ramase in cursa sunt Notts County si Forest Green, adversare ce se vor duela abia marti 12 ianuarie, dupa ce jocul initial a fost amanat datorita terenului inghetat, soarta impartasita si de alte 3 jocuri din acest tur.

Pentru conformitate, iata rezultatele turului III (2/3 ianuarie 2010): Accrington Stanley – Gillingham – amanat pentru 12 ianuarie, Aston Villa – Blackburn Rovers 3-1, Blackpool – Ipswich 1-2, Bolton Wanderers – Lincoln City 4-0, Brentford – Doncaster – amanat, Bristol City – Cardiff City – se joaca luni 4 ianuarie, Everton – Carlisle United 3-1, Fulham – Swindon 1-0, Huddersfield – West Brom 0-2, Leicester – Swansea 2-1, MK Dons – Burnley 1-2, Middlesbrough – Manchester City 0-1, Millwall – Derby 1-1 – se va rejuca, Nottingham Forest – Birmingham City 0-0 – se va rejuca, Plymouth – Newcastle 0-0 – se va rejuca pe 13 ianuarie, Portsmouth – Coventry 1-1 – se va rejuca, Preston North End – Colchester 7-0! (scorul rundei, la primul joc dupa demiterea scotianului Irvine de la carma gazdelor), Reading – Liverpool 1-1 – se va rejuca, Scunthorpe – Barnsley 1-0, Sheffield Wednesday – Crystal Palace 1-2, Southampton – Luton 3-0, Stoke City – York City 3-1, Sunderland – Barrow 3-0, Torquay – Brighton 0-1, Tottenham – Peterborough 4-0, Wigan – Hull 4-1 (toate disputate sambata 2 ianuarie) si Chelsea – Watford 5-0, Manchester United – Leeds United 0-1, Notts County – Forest Green – amanat, Sheffield United – QPR 1-1, Tranmere Rovers – Wolverhampton 0-1 si West Ham – Arsenal 1-2. Echipele subliniate s-au calificat; rejucarile si jocurile amanate, pe 12 ianuarie, marti, mai putin cel al lui Liverpool si Newcastle – Plymouth, din 13.

** Tragerea la sorti a 16-imilor de finala: Southampton (liga a treia) – Ipswich (liga a doua);   Liverpool sau Reading (liga a doua) – Burnley;   Derby (liga a doua) sau Millwall (liga a treia) – Brentford (liga a treia) sau Doncaster (liga a doua);   Bristol City sau Cardiff – Leicester City (toate, liga a doua);   Stoke City – Arsenal;   Notts County (liga a patra) sau Forest Green ( amatoare, Blue Sq. Premier – liga a cincea) – Wigan;   Scunthorpe (liga a doua) – Manchester City;   West Brom – Newcastle sau Plymouth (toate, liga a doua);   Everton – Birmingham sau Nott’m Forest (liga a doua);   Accrington Stanley (liga a patra) sau Gillingham (liga a treia) – Fulham;   Bolton – QPR sau Sheffield United (ultimele doua, liga a doua);   Coventry (liga a doua) sau Portsmouth – Sunderland;   Preston (liga a doua) – Chelsea;   Aston Villa – Brighton (liga a treia);   Wolves – Crystal Palace (liga a doua);   Tottenham Hotspur – Leeds United (liga a treia).

Madchester sau Cum au crescut altii

Miercuri 6 ianuarie va fi sarbatoare in Manchester. Pe City of Manchester Stadium, arena a municipalitatii ridicata intru gazduirea Commonwealth Games, rivalele City si United vor juca in prima mansa pentru un loc in finala Cupei Ligii. In returul din 20, pe Old Trafford, ca de obicei, la megafoane vor rasuna acorduri din The Stone Roses, formatie locala „cap de afis” mondial si al carei solist Ian Brown ne poarta pe strazile Manchesterului cu imnul Stellify, postat spre finele acestui articol… 

Asadar voi incepe anul 2010 asa cum ne-am despartit de 2009, cu muzica Made In Madchester, intr-o paralela football – music a la Manchester. A fost un adevarat curent muzical ce a stat in anii ’80 la baza remodelarii identitatii unei urbe in cautari in perioada post-industriala. Au fost formatii, inca in activitate, si destule slagare ce au definit cultura insulara a acelor ani si a ceea ce avea sa urmeze. Destui dintre spectatorii prezenti in acest ianuarie la disputele de pe City of Manchester Stadium si Old Trafford, din semifinalele Carling Cup, au crescut si pe liniile sonore postate in continuare, asteptand pe-atunci si la o redesteptare fotbalistica a orasului.

Muzica unor grupuri din Manchester a revigorat scena britanica dar a dat parca un impuls si fotbalului local, marea United reusind in 1993 recucerirea titlului, dupa peste doua decenii, un prim pas al dominatiei sale in Albion. In anii ’80, titlurile n-au luat calea Manchesterului, ci doar Cupa Angliei, cucerita de United in 1983, contra lui Brighton & Hove Albion, la cateva luni dupa ce „Diavolii rosii” cedasera lui Liverpool in prelungirile finalei Cupei Ligii, respectiv in ’85, in dauna lui Everton. Atat.

Pentru City, semifinala de miercuri si din 20 ianuarie va reprezenta o prima aparitie in penultimul act al unei competitii knock-out, oricare ar fi ea, din 1981 incoace. Dupa aproape 30 de ani! Atunci, „albastrii” ajungeau in finala Cupei Angliei, FA Cup, pe care o pierdeau in rejucare, 2-3 cu Spurs, dupa 1-1 in jocul initial. Iar Cupa Ligii reprezinta ultimul trofeu castigat de clubul mutat de pe Maine Road, din Moss Side, cu un 2-1 contra lui Newcastle, in februarie ’76. Au trecut 34 de ani…

In 1976 se lansa in Manchester si legendara Joy Division, cu solistul vocal Ian Curtis, niste pionieri prin stilul post-punk al curentului Madchester. Din ’80, in urma disparitiei lui Curtis, ceilalti trei, in frunte cu Bernard Sumner, si el un „mancunian”, nascut in Salford, au continuat sub numele New Order, trecand spre electro, alternative, house si new-wave.

In continuare, fiind inca in inertia Sarbatorilor si abia recuplandu-ne la „fotbalul la el acasa”, cateva clipuri cu grupuri celebre din Manchester…  New Order, James, Morrissey, Ian Brown (continuator solo al The Stone Roses) si Inspiral Carpets. N-am inclus in selectie Oasis, trupa fratilor Gallagher, de altfel mari fani Manchester City, rasarita drept o continuatoare in anii ’90 a pionierilor din anii ’70/’80.

Putina muzica in preambulul fotbalului nu strica. Mai ales ca multi suporteri, inainte de a lua drumul arenelor, in masini ori chiar si ajunsi pe Old Trafford, unde The Stone Roses se revarsa cu consecventa din toate difuzoarele inaintea jocurilor, sunt purtati pe asemenea linii melodice din alte vremuri.

Dupa New Order, cu Crystal, trec la James, cu Getting away with it (all messed up)…

Si de la Morrissey, nascut si el in Trafford, fost in The Smiths, cu Something is squeezing my skull, la Ian Brown, cu Stellify…

Si inchei cu Inspiral Carpets, alti pionieri pentru care si-a facut ucenicia in jurul scenei unul dintre Gallaghers, cu Two worlds collide…