Posts Tagged ‘FA Cup’

Ronaldo la Londra!? Da, se poate…

iunie 4, 2010

Veritabilul Ronaldo, marcator intr-o finala de Cupa Mondiala, apare pe coperta amatoarei londoneze Corinthian Casuals, grupare pioniera ce a raspandit spiritul fotbalului prin lume, insamantand chiar si o mai faimoasa Corinthians, in Brazilia. Unde mai joaca fosta mare stea...

Am scris o noua pagina, accesibila in coloana din dreapta: e-CARTE: „DRUMUL SPRE WEMBLEY” – FA CUP, de fapt o concentrare de reportaje de la fata locului, la jocuri de Cupa Angliei la care am asistat in ultimii ani, plus vechi povestioare din venerabila competitie, plus multa statistica si curiozitati, nelipsind si toate rezultatele, de la A la Z, ale editiei a 129-a, 2009/2010.

Am ales sa-i fac reclama e-cartii pomenind de „buturuga mica” Corinthian Casuals pentru ca amatoarea o zdrobea la vremea sa cu 11-3 pe Manchester United, cea mai aureolata grupare a Cupei Angliei, cu 11 triumfuri la activ, esec ce ramane si in ziua de azi drept cel mai drastic din istoria „Diavolilor rosii”.

In continuare, un fotoreportaj datand din august 2009, de la arena lui Corinthian, cu ocazia unui meci din tururile preliminare ale FA Cup, pierdut de roz-ciocolatii cu 1-3 in fata „Vicarilor” sud-est londonezi din Dartford.

O tablita roasa de vremi si invadata de balarii, CORINTHIAN CASUALS FC, pe o artera undeva in suburbiile sud-vestului Londrei...

Bine ati venit la un club "amalgamated" in 1939!

Un club din diviziile mici, sponsorizate de librariile Ryman, dar cu o istorie indelungata

Fumatul la o bere e interzis in sala de receptii tapitata in lemn si plina ochi de ispravile pionierilor prin lume: "samurai" in Japonia

Londonezi in jurul lumii... Din emisfera sudica si pana la Praga...

In Brazilia "s-au dat" cu autobuzul lui Corinthian Paulista

Tricoul cu autografe al lui Manchester United, o dovada ca "Rosii" au trecut pe la King George's Recreation Ground

Roz-ciocolatiii au aniversat 125 ani de istorie jucand pe Wembley contra vecinilor de la Wimbledon.

Pana si un mic club are vitrina sa cu trofee...

Jimmy Hill, fost de toate in fotbalul englez, de la arbitru la jucator si conducator, e printre figurile proeminente ale amatorilor. Cu titlu onorific...

Tribuna "Micutul" Liddle, inaugurata in mai '94, poarta numele unui ex-jucator implicat timp de 60 ani la Corinthian-Casuals. Arena a fost reconstruita cu bratele a doi frati inca ingrijind stadionul

Reclame

Justitie divina pentru Avram dar si… Harry

aprilie 11, 2010

Sambata a retrogradat matematic la cheremul jocului rezultatelor altora iar a doua zi s-a calificat de o maniera dramatica, dupa prelungiri, in finala din 15 mai a Cupei Angliei. Portsmouth o copiaza astfel pe Middlesbrough, care ajungea la randul ei in ultimul act al F.A. Cup, in 1997, si tot fata in fata cu Chelsea, intr-o primavara in care pica din prima liga.

In ’97, Boro ceda in finala la putine zile dupa una dintre cele mai stranse dispute pentru retrogradare din istoria Premier League, in care n-a putut surmonta handicapul unei penalizari de 3 puncte, ce ar fi clasat-o altfel pe locul 14 si nu… 19. Atunci, Middlesbrough a invins-o cu 3-2 pe Villa, in 3 mai, remizand apoi in deplasare la Manchester United, 3-3 pe 5 mai, la Blackburn, 0-0 cu Rovers pe 8 mai, si la Leeds, 1-1 cu United, in 11 mai. Juninho si trupa au cazut ca niste eroi, aglomerandu-si programul ultimei saptamani de campionat in urma rejucarii semifinalei cu Chesterfield, 3-0 dupa un surprinzator 3-3 pe Old Trafford in partida initiala.

Ei bine, de-atunci regulamentul F.A. Cup a scos din carti rejucarea semifinalelor, asa incat jalnica suprafata de joc de pe Wembley a gazduit duminica si 30 minute prelungire, dupa o remiza alba intre favorita Tottenham Hotspur si retrogradata <Pompey>. Cine urma s-o intalneasca pe Chelsea in finala din 15 mai?

Cine nu te astepti. Cei ramasi la naufragiata, de la admirabilul Grant si pana la ultimul fan prezent pe Wembley, au oferit o lectie de viata, despre onoare si demnitate, despre incapatanarea de a nu arunca prosopul in pofida unor obstacole de tot felul, despre camaraderie, spirit de sacrificiu si frumusetea pura a sportivitatii. Cu mijloace rudimentare dar cu fair-play, <Pompey> a detonat bomba. Si bine-a facut. Bravo ei… Ar fi o lectie pentru multi, multi…

Piquionne, profitand de „derapajul” lui Dawson pe ceea ce s-a dovedit a fi o farsa de gazon, in minutul 99, si Kevin Prince Boateng, din penalty, au dat raspunsul: 2-0 pentru Portsmouth. O finala asadar intre detinatoarea la zi a trofeului, Chelsea, invingatoare si in 2007, si alti „albastri”, castigatori in 2008.

Deznodamantul semifinalei poarta pecetea dreptatii divine. Spurs a atacat, a ratat cu carul, a si egalat legitim prin Crouch, reusita sa fiind invalidata pentru un presupus fault in atac, Kranjcar la David James, dar soarele a zambit si incalzit doar sufletele retrogradatilor.

Mingea parca n-a vrut sa intre in plasa in ciuda lui Harry si intru ocrotirea bravului Avram. E cu talc. Harry a plecat de doua ori in sezon de la Portsmouth, pe cand Avram a fost pus pe liber dupa o finala pierduta la penaltyuri de Champions League, si acum ca si atunci insa acceptand sa preia niste grupari ce tocmai isi destituisera antrenorul: Chelsea respectiv Portsmouth. Ironia sortii face ca Grant sa-si fi castigat privilegiul de a ajunge pe banca in finala Cupei Angliei disputata tocmai de aceste grupari… 

Cum bine zicea portarul James, lui <Pompey> i s-a tras dezastrul financiar si retrogradarea iutita de o mare penalizare tocmai de la precedenta campanie triumfatoare, in F.A. Cup, in 2008, cand Kanu aducea trofeul la Fratton Park cu un 1-0 contra divizionarei secunde Cardiff. Pe-atunci, Harry Redknapp, acum oftand pe banca lui Spurs, a achizitionat in stilu-i caracteristic din toate zarile, in general mercenari ademeniti cu contracte grase, si si-a facut damblaua de a castiga primul trofeu din cariera. Dupa insa, a urmat potopul.

Portsmouth cheltuise peste cat ii permitea plapuma iar managerul Redknapp cat si seful executiv Peter Storrie, fost si el la West Ham, au sarit la timp de pe Titanicul naufragiind in port. A urmat scufundarea rapida, Portsmouth cedand jucatori inclusiv lui Tottenham, cea preluata de… Harry. Pana n-a mai ramas mai nimic.

La greu nu s-a infipt nimeni, inlocuitorii au plecat si-au venit iar Avram Grant a avut taria, curajul si demnitatea sa scoata castanele din foc. S-a ajuns la o asemenea situatie incat, tot intarziind plata salariilor jucatorilor, administratorii falimentului clubului au decis sa puna pe liber angajati cu multi ani vechime la Fratton Park, pentru reducerea costurilor, moment in care tocmai Grant, colegii sai de pe banca si lotul de fotbalisti au pus piciorul in prag, adunand mana de la mana si achitand micile remunerari ale ingrijitorului terenului ori ale altor trimisi la plimbare.

La greu, <Pompey> a strans admirabil randurile si a ales sa cada cu fruntea sus. Iar poveste mai frumoasa, mai ales in aceste circumstante, nici c-ar fi putut fi scrisa . 2-0 contra Tottenhamului tragand la Champions League, antrenat de Harry Redknapp. Care o fi castigat Cupa in 2008 dar a si antagonizat la culme intreaga coasta sudica, atunci cand decidea in plin sezon sa o paraseasca pe Portsmouth in favoarea rivalei locale de moarte Southampton, cu care nu reusea insa in retur „Marea Evadare”, in 2005, retrogradand la carma „Sfintilor”.

Culmea ironiei, Redknapp a fost acceptat intr-un al doilea mandat, peste ani, la Portsmouth, revansandu-se intru catva prin acel 1-0 in finala cu Cardiff. Duminica, pe Wembley, soarta i-a jucat din nou festa, ca si la picajul cu Southampton, de aceasta data tocmai cei ramasi in urma pe Titanicul de la Fratton Park dandu-i peste nas.

O poveste tipica inegalabilei F.A. Cup. Chiar si un succes al favoritei Chelsea in finala, conteaza acum mai putin. Istoria acestui sezon s-a scris practic prin calificarea in ultimul act al unei retrogradate platind pentru oalele sparte de fostii ei conducatori. Mai mult, si daca va cuceri campionatul, Chelsea nu o va „trimite” pe Portsmouth in Europa League, si asta pentru ca retrogradata nu a inaintat o cerere la UEFA pentru o licenta de participare in eurocupe, statutul de club falimentar, aflat in administratie si cu registrul contabil neintocmit, nepermitandu-i acest lucru…

Comparativ, iata garniturile aliniate de Portsmouth, in finala din 2008 cu Redknapp la carma, respectiv in semifinala cu Grant la timona. Mai 2008… James – G Johnson, Campbell, Distin, Hreidarsson – Utaka (Nugent), Pedro Mendes (Diop), Diarra, Muntari – Krancjar, Kanu (Baros). Aprilie 2010… James – Finnan, Mokoena, Rocha, Mullins (Hughes) – Brown, Boateng, Yebda (Utaka), Wilson – Piquionne (Diop), Dindane.

Cu alte cuvinte, cu destui jucatori remarcabili, ajunsi intre timp „bine”, Harry abia batea o divizionara secunda. Pentru a fi acum batut de cateva foste rezerve ori rebuturi..

In ’97, avea sa fie Chelsea – Boro 2-0, Di Matteo marcand cel mai rapid gol din istoria finalelor Cupei Angliei pe Wembley iar Eddie Newton inscriind in minutul 83. Va profita Chelsea si-acum de retrogradarea adversarilor?

Harry si Pompey iarasi impreuna pe Wembley

martie 25, 2010

Tottenham – Fulham 3-1 a lamurit aseara si problema ultimei calificate in semifinalele de pe Wembley ale Cupei Angliei. Ecuatia e simpla. Aston Villa, invinsa la finele lui februarie de campioana United in finala Cupei Ligii, se reintoarce pe marea arena pentru penultimul act cu Chelsea, detinatoare a trofeului, iar a doua zi, duminica 11 aprilie, Harry Redknapp va da piept cu clubul la carma caruia castiga F.A. Cup in 2008.

Cat s-au mai schimbat insa lucrurile. In vreme ce Harry trage cu Tottenham Hotspur la Champions League, Portsmouth e ca si retrogradata. Pe White Hart Lane, Redknapp a fost genial la pauza in duelul cu Hodgson, inlocuindu-l pe Kranjcar cu Bentley, un „cal verde” in ultima vreme, si aruncandu-i in lupta si pe Huddlestone si Pavlyuchenko. Iar rusul, mai nou cu pofta de gol, a adus acel esential 2-1…

Chiar si eliminat cu Fulham, varful Bobby Zamora l-a facut pe Capello sa ia aminte la reusitele sale, cu inca un gol, eficacitatea sa contrastand de exemplu cu accidentarea inca in primele minute de joc, in aceeasi seara, a unui atacant care probabil pana in iarna era pe lista africana a italianului. Emile Heskey, caci despre el este vorba, si-a semnat probabil sentinta, intr-un sezon in care si-asa a marcat doar 5 goluri. Dar Bobby e inca in cursa, aparut pe turnanta, si probabil setos in sferturile Europa Cup cu Wolfsburg.

Calculele hartiei indica o finala Chelsea – Tottenham, intre doua rivale londoneze ale caror anumiti suporteri s-ar deda la o adica la omor de om cand e vorba sa dea ochii. Totusi, fiind vorba de Cupa Angliei, iar prezenta pe Wembley oferind o motivatie in plus, nu este exclus sa avem parte de o inedita finala ca-n 2008, atunci luminile scenei fiind acaparate de Portsmouth si Cardiff City.

Agentii de pariuri vad o alta cupa albastrita

februarie 15, 2010

Chelsea si-a marit sansele ca favorita la pastrarea Cupei Angliei, casa de pariuri Bet365 creditand-o cu o cota de 2,38 la cucerirea celei de-a 129 editii, in urma tragerii la sorti a sferturilor de finala, in care „Albastrii” vor primi luna viitoare la Stamford Bridge invingatoarea rejucarii dintre Stoke City si Manchester City.

Doar remizand acasa, trupa lui Roberto Mancini a plonjat in estimarile bookmakers, ce-i dau o cota de 11/1 la castigarea F.A. Cup, acum, ca are de castigat in doua deplasari la prim-divizionare pentru a patrunde in semifinalele din aprilie, de pe Wembley. Au profitat Aston Villa si Tottenham, care desi doar au remizat si ele, dar in deplasare, la Crystal Palace respectiv Bolton, au fost plasate de Stan James (6/1) si Coral (7,5/1) in coasta lui Chelsea.

Villa, care la finele lunii va juca pe Wembley finala Cupei Ligii, cu Manchester United, pierdea in anul 2000 ultimul act al F.A. Cup, tot pe stadionul national, in dauna lui Chelsea. O reeditare in 2010?

West Brom, echipa lui Tamas, are 51/1 sanse de a castiga competitia, „The Baggies” urmand a primi in sferturi vizita lui Villa, intr-un interesant derby local, asta in cazul in care favoritele din Birmingham vor exploata avantajul terenului propriu in rejucarile cu Reading respectiv Crystal Palace. Desi dificile, potentialele adversare ale lui Villa sunt tot divizionare secunde… Dar la cum aproape a fost sfasiata de „Vulturii” lui Palace, capitanul bulgar Petrov salvand echipa lui O’Neill cu un 2-2 in minutul 87 in urma unui corner injust acordat, Aston Villa pare a-si face viata grea pana la o eventuala finala in Londra.

Portsmouth – Birmingham City e un sfert pur… albastru, cu oaspetii creditati cu a patra sansa de a castiga trofeul, cota 13/1, in timp ce Fulham ar putea-o primi la Craven Cottage pe Tottenham, asta daca Lennon si trupa vor trece la rejucare de Bolton.

Moment de vis pentru FA Cup si Leeds

ianuarie 3, 2010

* cititi la finalul postarii tabloul complet al tragerii la sorti a 16-imilor de finala din 23 ianuarie.

Manchester United – Leeds United 0-1 este rezultatul tip ce intretine efervescenta irezistibilului farmec al Cupei Angliei. E un soc demn de povestit nepotilor, o surpriza de domeniul fantasticului. E cea mai buna reclama cu putinta pentru F.A. Cup, o competitie demarata in 11 noiembrie 1871 si devenita peste decenii bastion sportiv si social al Albionului. O adevarata punte peste ani, din ceata victoriana in Brave New World, distopia lui Huxley.

Surpriza e cu atat mai rasunatoare cu cat s-a consumat in turul trei, un punct de referinta, chiar cap de lista, in calendarul competitional din Anglia. „Bomba” a detonat cu atat mai tare cu cat antecedentele indicau un cu totul alt deznodamant.

In primul rand, Sir Alex Ferguson nu pierduse vreodata deja in turul III si nici nu fusese eliminat de un club dintr-o liga inferioara. Se intamplase in indepartatul ’84, pe cand Fergie era inca la Aberdeen, ca Manchester United sa zboare din FA Cup la primul obstacol, atunci pe nume AFC Bournemouth, antrenata de un anume Harry Redknapp.

Mai mult, Leeds s-a facut pur si simplu de ras in ultimii ani in Cupa Angliei. In editia trecuta, pierdea deja in turul doi, la amatoarea Histon. Cu un an inainte, si mai rau, pierdea pe Elland Road, cu 0-1, rejucarea cu Hereford din turul intai. In 2007, ceda cu 3-1 la West Brom, in turul trei. Cu inca un an inainte era eliminata la penaltyuri, 2-2, 3-3 si 2-4, in rejucarea cu Wigan din acelasi tur III. In 2005, 0-3 la Birmingham City, tot in turul trei. Dezastru si in turul trei din 2004, 1-4 acasa cu Arsenal.

Asadar Leeds n-a mai avut parte de un triumf in acest tur trei din 4 ianuarie 2003, cand Viduka si Bakke semnau un 2-0 la Scunthorpe, „albii” clacand ulterior in sferturi de finala, 0-1 la Sheffield United. Dupa 7 ani de deceptii, fanii trandafirului alb al casei de York au tras in piept mireasma imbatatoare a succesului in Cupa, si tocmai pe Old Trafford, la rivalii de moarte din Lancashire.

Lidera ligii a treia a invins pe terenul campioanei en-titre a Albionului, finalista la zi a Champions League. Buturuga mica a rasturnat carul mare, in prima surpriza notabila a actualei editii a FA Cup. Sambata, nici o formatie de esalon inferior nu reusise sa elimine din competitie o grupare mai bine clasata in campionat. Cupa Angliei s-a pastrat pentru derbyul de duminica din „Theatre of Dreams”, cand un antrenor invins ca jucator cu Aston Villa in Ghencea, Simon Grayson, a pus la cale blocarea „Diavolilor rosii” si a presarat sarea si piperul oferite cu zgarcenie sambata.

Fusese o sambata mai anosta ca de obicei, in general 3-4 surprize pigmentand turul III. Acum a fost una si buna! Leeds United, iesita ultima din urna tragerii la sorti a jocurilor din turul trei si calificata abia in urma prelungirilor rejucarii cu Kettering Town, a dat lovitura pe Old Trafford…

In rest, Liverpool a evitat rusinea pe Madejski Stadium din Reading, Gerrard egaland in minutul 36 si pregatindu-se de rejucarea de miercuri 13 ianuarie. „Regalistii” lui Reading, fara antrenor in urma recentei demiteri a lui Brendan Rodgers, s-au revansat in fata acelor incercati 1.500 de fani ce facusera deplasarea la Plymouth, 1-4 dupa Craciun, tanarul din academia de tineret Simon Church deschizand scorul pentru ocupanta locului 20 in Championship.

Intr-un fel, nu mare e mirarea ca Liverpool s-a chinuit in comitatul regal Berkshire, „Cormoranii” fiind eliminati in editia trecuta in 16-imile de finala, 1-0 pentru rivala locala Everton, cu un an inainte in optimi, 1-2 acasa cu Barnsley, o divizionara secunda, dupa ce avusese nevoie de o rejucare cu Luton Town, iar in 2007 chiar in turul trei, 1-3 cu Arsenal. Ziua de glorie de la Cardiff, 13 mai 2006, cand „The Reds” cucereau trofeul la lovituri de departajare, in dauna lui West Ham, venea la capatul unui parcurs in care le insirasera pe streang pe Manchester United, Chelsea si Birmingham City, amintita datorita proportiilor scorului. 7-0. Comparativ, Benitez pare a trai din amintiri…

Concitadina Everton, finalista in 2009, a tremurat pe Goodison nu doar la transversala lui Livesey, scuturata de capitanul oaspetei de liga a treia Carlisle United la scorul de 1-1. Rezultatul, conturat in minutele 82 si 95, din penalty, e oarecum „mincinos”.

Aidoma lui Reading, semisurprize au reusit Coventry, ce a condus la un moment dat la prim-divizionara Portsmouth, Nottingham Forest, care cu inca un 0-0, cu Birmingham City, a ajuns la 566 minute fara gol primit si un total de 17 meciuri la rand fara esec, si Millwall, locul 7 in liga a treia, ce a tinut-o in sah la Londra, 1-1, pe Derby County, a optsprezecea in Championship. Se anunta rejucari interesante…

Cei mai deceptionati s-ar putea declara „Padurarii”, care au ochit transversala portii lui Hart si au ratat si un penalty, prin galezul Earnshaw, in minutul 61. Pe St. Andrew’s va fi alta mancare de peste, cum si City e in forma in Premier League, cu 12 meciuri la rand fara infrangere.

Per total insa, comparativ cu anul trecut, cand Stoke era eliminata la Hartlepool iar Manchester City de Nottingham Forest, 0-3 intr-o umilinta pentru demisul Hughes chiar pe teren propriu, acest tur trei a fost bland cu favoritele, o unica grupare dintr-o liga „mai mica” rasturnand calculele hartiei: Leeds la Manchester. Ei i se alatura, din liga a treia, Southampton, ce a trecut de Luton Town, din esalonul cinci, si Brighton & Hove Albion, trupa lui Poyet, ce a invins la Torquay.

Dintre prim-divizionare, alaturi de campioana ce n-a mai triumfat in FA Cup din 2004, au mai spus adio Cupei cluburile Blackburn Rovers, West Ham si Hull City, invinse de colege din elita, in vreme ce cele mai modeste grupari ramase in cursa sunt Notts County si Forest Green, adversare ce se vor duela abia marti 12 ianuarie, dupa ce jocul initial a fost amanat datorita terenului inghetat, soarta impartasita si de alte 3 jocuri din acest tur.

Pentru conformitate, iata rezultatele turului III (2/3 ianuarie 2010): Accrington Stanley – Gillingham – amanat pentru 12 ianuarie, Aston Villa – Blackburn Rovers 3-1, Blackpool – Ipswich 1-2, Bolton Wanderers – Lincoln City 4-0, Brentford – Doncaster – amanat, Bristol City – Cardiff City – se joaca luni 4 ianuarie, Everton – Carlisle United 3-1, Fulham – Swindon 1-0, Huddersfield – West Brom 0-2, Leicester – Swansea 2-1, MK Dons – Burnley 1-2, Middlesbrough – Manchester City 0-1, Millwall – Derby 1-1 – se va rejuca, Nottingham Forest – Birmingham City 0-0 – se va rejuca, Plymouth – Newcastle 0-0 – se va rejuca pe 13 ianuarie, Portsmouth – Coventry 1-1 – se va rejuca, Preston North End – Colchester 7-0! (scorul rundei, la primul joc dupa demiterea scotianului Irvine de la carma gazdelor), Reading – Liverpool 1-1 – se va rejuca, Scunthorpe – Barnsley 1-0, Sheffield Wednesday – Crystal Palace 1-2, Southampton – Luton 3-0, Stoke City – York City 3-1, Sunderland – Barrow 3-0, Torquay – Brighton 0-1, Tottenham – Peterborough 4-0, Wigan – Hull 4-1 (toate disputate sambata 2 ianuarie) si Chelsea – Watford 5-0, Manchester United – Leeds United 0-1, Notts County – Forest Green – amanat, Sheffield United – QPR 1-1, Tranmere Rovers – Wolverhampton 0-1 si West HamArsenal 1-2. Echipele subliniate s-au calificat; rejucarile si jocurile amanate, pe 12 ianuarie, marti, mai putin cel al lui Liverpool si Newcastle – Plymouth, din 13.

** Tragerea la sorti a 16-imilor de finala: Southampton (liga a treia) – Ipswich (liga a doua);   Liverpool sau Reading (liga a doua) – Burnley;   Derby (liga a doua) sau Millwall (liga a treia) – Brentford (liga a treia) sau Doncaster (liga a doua);   Bristol City sau Cardiff – Leicester City (toate, liga a doua);   Stoke City – Arsenal;   Notts County (liga a patra) sau Forest Green ( amatoare, Blue Sq. Premier – liga a cincea) – Wigan;   Scunthorpe (liga a doua) – Manchester City;   West Brom – Newcastle sau Plymouth (toate, liga a doua);   Everton – Birmingham sau Nott’m Forest (liga a doua);   Accrington Stanley (liga a patra) sau Gillingham (liga a treia) – Fulham;   Bolton – QPR sau Sheffield United (ultimele doua, liga a doua);   Coventry (liga a doua) sau Portsmouth – Sunderland;   Preston (liga a doua) – Chelsea;   Aston Villa – Brighton (liga a treia);   Wolves – Crystal Palace (liga a doua);   Tottenham Hotspur – Leeds United (liga a treia).

Madchester sau Cum au crescut altii

ianuarie 2, 2010

Miercuri 6 ianuarie va fi sarbatoare in Manchester. Pe City of Manchester Stadium, arena a municipalitatii ridicata intru gazduirea Commonwealth Games, rivalele City si United vor juca in prima mansa pentru un loc in finala Cupei Ligii. In returul din 20, pe Old Trafford, ca de obicei, la megafoane vor rasuna acorduri din The Stone Roses, formatie locala „cap de afis” mondial si al carei solist Ian Brown ne poarta pe strazile Manchesterului cu imnul Stellify, postat spre finele acestui articol… 

Asadar voi incepe anul 2010 asa cum ne-am despartit de 2009, cu muzica Made In Madchester, intr-o paralela football – music a la Manchester. A fost un adevarat curent muzical ce a stat in anii ’80 la baza remodelarii identitatii unei urbe in cautari in perioada post-industriala. Au fost formatii, inca in activitate, si destule slagare ce au definit cultura insulara a acelor ani si a ceea ce avea sa urmeze. Destui dintre spectatorii prezenti in acest ianuarie la disputele de pe City of Manchester Stadium si Old Trafford, din semifinalele Carling Cup, au crescut si pe liniile sonore postate in continuare, asteptand pe-atunci si la o redesteptare fotbalistica a orasului.

Muzica unor grupuri din Manchester a revigorat scena britanica dar a dat parca un impuls si fotbalului local, marea United reusind in 1993 recucerirea titlului, dupa peste doua decenii, un prim pas al dominatiei sale in Albion. In anii ’80, titlurile n-au luat calea Manchesterului, ci doar Cupa Angliei, cucerita de United in 1983, contra lui Brighton & Hove Albion, la cateva luni dupa ce „Diavolii rosii” cedasera lui Liverpool in prelungirile finalei Cupei Ligii, respectiv in ’85, in dauna lui Everton. Atat.

Pentru City, semifinala de miercuri si din 20 ianuarie va reprezenta o prima aparitie in penultimul act al unei competitii knock-out, oricare ar fi ea, din 1981 incoace. Dupa aproape 30 de ani! Atunci, „albastrii” ajungeau in finala Cupei Angliei, FA Cup, pe care o pierdeau in rejucare, 2-3 cu Spurs, dupa 1-1 in jocul initial. Iar Cupa Ligii reprezinta ultimul trofeu castigat de clubul mutat de pe Maine Road, din Moss Side, cu un 2-1 contra lui Newcastle, in februarie ’76. Au trecut 34 de ani…

In 1976 se lansa in Manchester si legendara Joy Division, cu solistul vocal Ian Curtis, niste pionieri prin stilul post-punk al curentului Madchester. Din ’80, in urma disparitiei lui Curtis, ceilalti trei, in frunte cu Bernard Sumner, si el un „mancunian”, nascut in Salford, au continuat sub numele New Order, trecand spre electro, alternative, house si new-wave.

In continuare, fiind inca in inertia Sarbatorilor si abia recuplandu-ne la „fotbalul la el acasa”, cateva clipuri cu grupuri celebre din Manchester…  New Order, James, Morrissey, Ian Brown (continuator solo al The Stone Roses) si Inspiral Carpets. N-am inclus in selectie Oasis, trupa fratilor Gallagher, de altfel mari fani Manchester City, rasarita drept o continuatoare in anii ’90 a pionierilor din anii ’70/’80.

Putina muzica in preambulul fotbalului nu strica. Mai ales ca multi suporteri, inainte de a lua drumul arenelor, in masini ori chiar si ajunsi pe Old Trafford, unde The Stone Roses se revarsa cu consecventa din toate difuzoarele inaintea jocurilor, sunt purtati pe asemenea linii melodice din alte vremuri.

Dupa New Order, cu Crystal, trec la James, cu Getting away with it (all messed up)…

Si de la Morrissey, nascut si el in Trafford, fost in The Smiths, cu Something is squeezing my skull, la Ian Brown, cu Stellify

Si inchei cu Inspiral Carpets, alti pionieri pentru care si-a facut ucenicia in jurul scenei unul dintre Gallaghers, cu Two worlds collide

Doi Giggs dar de ce nu doar cu autohtoni?

octombrie 20, 2009

In Football Made in UK, publicat in Fotbal Vest dupa incheierea grupelor preliminare din Europa de calificare la C.M. Africa de Sud 2010, am facut o paralela intre traseele unor frati si cele ale unor selectionate…

Nu doar Ryan Giggs cu cetina tot verde inca inscrie, ci si fratele sau Rhodri, in doua runde calificatorii succesive din Cupa Angliei, iar aidoma contrastului intre traiectoriile carierelor lor se evidentiaza si diferenta de la esec la victorie data de sosirea selectionerilor straini la unele reprezentative.   

Sambata s-au implinit doi ani de la o seara amara pentru Albion in preliminarii, Rusia – Anglia 2-1, deznodamant ce ni-l confirma atunci, inaintea aterizarii, capitanul aeronavei pe ruta Budapesta – Londra. Mi-am amintit candva saptamanile trecute de acea reactie parca impacandu-se cu soarta a unor englezi de la bord, tot in aer fiind si dandu-mi-se sah cu o intrebare legitima lansata de o tanara nu neaparat amatoare de fotbal.

De ce nu interzice regulamentul angajarea la nationale a antrenorilor straini?” M-am fastacit la cat de mult poate fi pomenit fotbalul in avioanele lumii globalizate dar mi-am amintit “momentul Moscova”. N-ar fi rezistat raspunsul asa incat mi-am spus doar in sinea mea ca e lasata astfel o portita nu numai unor selectionate africane in haos tehnico-tactic ci si unor mari si stravechi natiuni pierdute cu firea pe dreptunghiul verde.

Hiddink a pavat atunci nesperat Rusiei calea spre Euro 2008, punand la punct Albionul care-l desconsiderase si dandu-le insularilor idei sa caute un altfel de Eriksson. Olandezul, semifinalist cu esticii la Viena si reamintind de ascensiunea lusitana a grecilor lui Rehhagel, e acum la barajul pentru Mondial, unde Anglia e déjà in carti cu un italian ce a facut uitat rateul lui McClaren. “Dar nu e drept, nici normal!” parca mi-a citit ea gandurile.  

Dar cam ce mai e drept si firesc in lumea asta? Cinstita a fost oare ciopartirea fostei Iugoslavii? Deloc. In plan fotbalistic insa, rezultantele au confirmat potentialul valoric al acelor meleaguri, noua Serbie calificandu-se en fanfare la prima incercare iar Slovenia si Bosnia-Hertegovina stand cot la cot la poarta cu mai potente financiar federatii ungandu-i pe alde Hiddink, Rehhagel ori Trap.    

Ii observam in avionul spre Albion pe sarbii cu Rugby League in piept in lunea imediat urmatoare spumosului 5-0, tineri volubili, dezinvolti si surazatori in ciuda contuziilor de pe maini si fete ori a gleznelor umflate, si-mi ziceam ca putin le pasa de nevoia de vize prin Europa. Srbija. Sunt altfel dar cat de aidoma recentilor lor vecini, croatii, la capitolul darzenie si determinare.

Iar Republika Hrvatska ne va lipsi in Africa de Sud, lasandu-i loc poate unui Shevchenko amintindu-ne de somniferul Elvetia – Ucraina 0-0 si penaltyuri. Va lipsi exuberanta unui chitarist cu cercel in ureche ce din postura de fundas cu 3 goluri marcate in preliminarii califica in premiera Croatia la un turneu final mondial, Coupe du Monde ’98, unde sesarul nonconformist avea sa ia bronzul in numele a nici 4,5 milioane locuitori serband doar 7 ani de la independenta tarii. Lijepa nasa domovino ii cantase de 44 de ori “in iarba” iar dupa nici un deceniu, la nici 40 de ani, acum antrenorul tot cu cercel era si mai mandru pe Wembley. Slaven Bilic isi savura revenirea pe-o insula unde se remarcase in aparare…

Unii, cu “sange” si mandrie, iau bronzul la mondial si apoi inving in Templu, altii, desi cu resurse multiple, asteapta peste patru decenii o medalie, din care in ultimii cam 18 ani abia ca s-au calificat cu autohtoni la carma de doua ori. Asa ramane… Straini ca si Capello sunt necesari dupa retragerea lui Bahramov, fie ca-i drept sau stramb. Babilonie.

Iar pe cand Don Fabio califica la pas Albionul, fratele mai mic al unui fotbalist de zile mari egala pe o scena mult mai restransa, intr-un nestiut joc de Cupa Angliei. Era pentru a doua oara in duelul Salford City – Blyth Spartans, scor 2-2, cand gazdele din liga Unibond North isi ofereau sansa unei rejucari pentru accederea in al patrulea tur de calificare al F.A. Cup si totodata ultimul inaintea primei runde propriu-zise.

Da, Rhodri Giggs, extrema de 32 ani leita lui Ryan, egalase la doi pentru amatoarea din Greater Manchester, dupa ce cu doar patru zile inainte, in minutul 82 al jocului din turul precedent al Cupei Angliei, cu Hyde, marcase unicul gol, suficient pentru calificarea valorand 4.500 lire sterline.

Amintesc suma, maruntis pentru vedetele lui Don Fabio, caci Salford chiar se alesese cu sediul incendiat si istoria de pe pereti cenusa, in opinia localnicilor de mana necuratului. Dar admirabilii fani ai oaspetei Hyde au strans pentru Salford 180 lire in galetusa… fara apa iar Rhodri Giggs & Co s-au aliniat in aceasta marti in rejucarea de la Blyth, cu speranta prezentei intr-unul din cele 32 jocuri ale amintitului tur patru, oferind o miza crescuta, de 7.500 lire. Si tot la 4 zile distanta…

In cursa e si fosta echipa a lui Rhodri, FC United of Manchester, dupa 3-3 acasa si 1-0 in rejucarea de peste doar doua zile, la Stalybridge Celtic, unde a deplasat 1.923 fani. Rezista si Hendon cea in chirie langa Wembley, de care scriam recent, dupa 0-0 acasa si 9-8 la penaltyuri in rejucarea la Ashford. Si vor intra sambata in scena si cele de liga a cincea, printre care nume ca Wimbledon, Luton Town, Cambridge United sau Oxford United.

Cu sau fara Rhodri in Fourth Qualifying Round? Ryan Giggs a cucerit Cupa Angliei de patru ori, a marcat in fiecare campionat de la lansarea Premier League in ’92, a batut recordul de aparitii la Man United al lui Bobby Charlton chiar in finala de la Moscova, dar Giggs nu e numai unul.

Si amatorul Rhodri inscrie pe drumul spre Wembley. Pe aceeasi cale, Ryan a marcat de 10 ori, intorcandu-se intr-un Templu in care juca in ’89 in echipa scolara a Angliei, contra Germaniei Federale. Apoi, peste ani, 12 goluri in 64 selectii pentru Tara Galilor in contul unspearului nascut in Cardiff si cu bunic din Sierra Leone. Anglia n-a putut avea zvarluga ce maine-poimaine face 36 ani, “strainul” Capello nu-l vrea pe unul ca Almunia iar brazilianul nu merge la Mondial. Eduardo.

La baraj, Irlanda v Franta, Grecia v Ucraina, Rusia v Slovenia si Portugalia v Bosnia. In 14 si 18 noiembrie.

Fisa unui „Groundhopper” incognito

august 24, 2009

La ora la care Sven-Goran Eriksson si a sa Notts County erau intampinati la Macclesfield de chibiti  ai gazdelor travestiti drept Ulrika Johnson, un fan al trupei din Nottingham prefera sa dea deplasarea ce avea sa se dovedeasca de vis, gratie unui 4-0, pe o vizita la terenul “buturugii mici” Wembley F.C., adaugat astfel listei de peste 800 de arene pe care a asistat la jocuri de fotbal, dupa cum mi-a dezvaluit cu ocazia unui meci din runda extrapreliminara a Cupei Angliei

Nu stiu pe cate stadioane insulare am fost dar Neil nu se incurca in zeci, spunandu-mi inca din primele vorbe ca a trecut bine de opt sute. Adica mii de meciuri, aducandu-mi imediat aminte de regretatul Branco Vuin. Neil nu actioneaza insa cu aparatul de fotografiat ci e loial cercului restrans al cutreieratorilor pe cat mai multe terenuri, denumiti “Groundhopper”. Hopa de pe o arena pe alta.

L-am remarcat cum schiopata, la intrarea pe Vale Farm, terenul lui Wembley Football Club, inaintea jocului din runda extrapreliminara a Cupei Angliei, cu Basildon United. Mi-a impartasit imediat preferinta sa pentru meciurile din ligi amatoare, cu explicatia de care aminteam in reportajul precedent, ca “aici suntem tratati de la poarta ca fiinte umane si apoi spectatori, si nu ca portofele, cum e cazul in primele esaloane”. Nu l-am contrazis, el fiind mult mai umblat, pana si acum, cu un genunchi “in pioneze” dupa o miuta, accidentare ce l-a impiedicat recent sa asiste la traditionalul amical Wimbledon – FC United of Manchester, ocazie cu care si-ar fi adaugat in palmares prezenta pe arena sud-vest londoneza Kingstonian.

Te admir ca ai avut curaj sa stai cu ei in peluza”, m-a gratulat Neil, dupa ce i-am spus ca m-am simtit in largul meu intre fanii oaspetei din Manchester, dizidenti ai “marii” United. De ce? “Au fost cei mai acizi la adresa opiniilor mele, dupa ce am scris ca n-am mai vazut asemenea comportament ca al lor in ligile mici, cu ocazia primului joc din istoria lui FC United, cu Leigh RMI. Ce mai scandari… Plus ca i-au stropit cu bauturi alcoolice pe jucatorii adversarei. Am opinat ca asemenea atitudine nu cadreaza cu fotbalul amator”.

Asadar Neil scrie… Cutreieratorul intre doua varste, cu cercel in forma de peste in urechea stanga, si aducand perfect cu un fan inveterat, mi-a explicat ca semneaza sub pseudonim un editorial sub genericul “Povestile calatorului”, in revista saptamanala a fotbalului amator din Albion, comentarii de tot felul primindu-le in casuta virtuala. La care scoate din punga si o revista sub acelasi nume, insiruind toate diviziile si cluburile din fotbalul amator, plus tintarul competitional pe 2009-2010.

Cu asemenea “Biblie”, Neil a “coborat” in sfarsit de la Nottingham si pe Vale Park, arena lui Wembley F.C. din preajma marelui Wembley. Pe care, desigur, l-a bifat demult. Ii arat programul de meci, pe ale carei ultime pagini e radiografia facuta sub acelasi generic “Povestile calatorului”, la 6 jocuri la care asista de marti pana sambata, de un anume Brian Buck, prezentat drept un “Groundhopper” senior si abonat anual la Tottenham. Il intreb pe Neil daca e si el cutreierator “senior” si imi arata recordul lui Brian Buck, publicat in aceleasi pagini: 9.373 de jocuri pe 2.837 terenuri vizitate.

De unde pana unde “Groundhopper”? Si aici Neil ma da gata. “Ca abonat al lui Notts County, am mers si in toate deplasarile, si cum intre 1984 si ’91 ne-am plimbat din prima liga intr-a treia si inapoi, am ajuns sa vad arenele destulor profesioniste. Iar in 1997, cand am cazut chiar in esalonul patru, am sfarsit prin a contoriza spre 91, totalul stadioanelor din Premier League plus Football League. Dupa care m-am concentrat sa le vizitez, tot cu County, si pe cele ramase inca nebifate. Am batut astfel lejer suta, datorita numeroaselor promovate peste ani dintre amatoare, in primele 4 ligi. Asa ca in acest nou sezon am de mers doar intr-o deplasare cu Notts County, pe 28 decembrie, la nou-promovata Burton Albion”.

L-am intrebat daca nu merita acum sa se intoarca la statutul de abonat al alb-negrilor “The Magpies”, preluati in iulie de investitorii arabi de la Munto, cu al lor director de fotbal Sven-Goran Eriksson. “Am avut destul! Notts e clubul cel mai plimbat intre divizii, cu 12 promovari si 15 retrogradari, iar mai nou intre ligile mici ale profesionismului, plus ajuns la un pas de desfiintare la mijlocul acestui deceniu. Cand am descoperit deliciul de a fi <Groundhopper> pe cat mai multe arene, am imbratisat fotbalul amator. E alta viata… N-as mai fi ca fani ai lui Manchester United care pana si acum isi ocupa sambetele calatorind la Old Trafford. Multi sunt afaceristi din Londra. Altii, de exemplu din Exeter, umplu doua autocare pentru a <taia> o jumatate de tara, pana in Manchester. Lipsiti de imaginatie…

Odata toate arenele profesionistelor vizitate, cu Notts County, Neil s-a axat intr-o buna zi pe meciuri de referinta, ultimele pe stadioane vechi, ce urmau sa fie scoase din circuit, ori inaugurale, pe terenuri noi-noute. “De exemplu am fost peste drum, pe vechiul Wembley, la cantecul de lebada… Anglia – Germania.” Zic Didi Hamann si ma ingana. Joc de referinta i s-a parut si acesta, al lui Wembley F.C., in chiar primul tur al Cupei Angliei. “Acum voi incerca sa merg in fiecare tur pe cate un teren nevizitat…”  

Neil imi spune ca e cat se poate de obiectiv in “pastilele” sale, ferindu-se sa laude fara acoperire, pentru a nu fi ulterior “dovedit” de potentiali alti “Groundhopper”, care, unsi cu toate alifiile, pot face diferenta intre nenumarate terenuri, tribune, atmosfere de meci. Wembley F.C.? “Un calificativ bun. Primitori!

Auzim la radio ca e Macclesfield 0 – Notts County 4, dupa ca in prima etapa “Macalendrii” lui Eriksson o zdrobisera cu 5-0 pe Bradford City, si il intreb daca n-are chiar nici un regret. De la locul 21 in 2008 si 19 in mai, adica la un pas de retrogradarea dintre profesioniste, lidera acum in liga a patra. “M-am bucurat recent, acolo, pe Meadow Lane, la amicalul cu rivala Forest, 2-1 pentru noi, la debutul lui Sven. Dar mai degraba sunt fan al fotbalului amator, in intregul sau, decat al lui County, si – la urma urmei – toti acesti bani noi la profesionism, fie in Premier League, fie la Notts, pot fi retrasi intr-o buna zi. Tocmai au pompat peste 5.000 lire pe saptamana in salariul noului varf Lee Hughes, enorm pentru liga a patra, ca de, are cota, dar tocmai asemenea contracte pe <plimbareti> ne-au dus pe buza falimentului. Deci…

Deci Neil cu cutreieratul sau, spre “cota” 1.000 si pe urmele “seniorului” Buck, iar Notts County sub bagheta lui Sven, incercand intr-un cincinal sa redea stralucirea celui mai in etate club profesionist din lume. Da. Fondat in 1862, County e mai vechi decat federatia engleza, infiintata in 1863, si participant la prima editie de campionat din istoria fotbalului, clasandu-se pe 11 din 12 cluburi, in 1889. E drept, un unic trofeu major, Cupa Angliei, in secolul XIX, dar clubul care va aniversa la anul centenarul pe vechea arena Meadow Lane se poate lauda cu admirabilul rol de esantion pentru alb-negrul vertical al “Batranei Doamne” Juventus…

Ziua 118. Wembley, teatrul semifinalelor

aprilie 19, 2009

Termenul de livrare a fost depasit binisor, cu minusurile financiare de rigoare. „Toata afacerea a fost un adevarat fiasco” e parerea impartasita de englezul de rand relativ la reconstructia „noului” Wembley. Taraganarile n-au dat bine la imagine iar una dintre competitiile etalon ale sportului insular vaduvite de intarzieri a fost tocmai Cupa Angliei, nevoita cativa ani sa se plimbe provizoriu cu cortul tocmai la Cardiff, in Tara Galilor.

Abia in 19 mai 2007, cu ocazia finalei F.A. Cup dintre Chelsea si Manchester United, adjudecata de londonezi in prelungiri prin golul lui Drogba din minutul 116, prestigiosul trofeu a fost disputat la el „acasa”, pe noul Wembley. De-atunci, lucrurile au reintrat in normal si pana si semifinalele celei mai vechi competitii din istoria fotbalului s-au intors in nord-vestul Londrei.

In acest final de saptamana, alte doua jocuri pentru accederea in finala actualei editii sunt gazduite de Wembley iar parerile in privinta disputarii semifinalelor pe acelasi stadion ce gazduieste si ultimul act sunt impartite. Cei de moda veche opineaza ca astfel e stirbita aura finalei, care ar fi devalorizata de deciderea finalistelor pe aceeasi arena, pe cand practicii, cu gandul la avantajele de ratiuni economico-financiare, tuna si fulgera ca de cand cu Wembleyul redeschis nu e loc mai potrivit pentru semifinale.

Pe undeva, e clar ca la interesul enorm manifestat in jurul penultimelor acte, numai capacitatea noii arene ar face fata cu suficiente locuri. Anul trecut de exemplu, cu ocazia primelor partide semifinale pe Wembley din anul 2000 incoace, un total de peste 166.000 spectatori au asistat la meciuri. 83.584 la disputa Portsmouth – West Bromwich Albion, 1-0, decisa de Kanu, care avea sa inscrie si unicul gol al finalei, si 82.752 la cea dintre Cardiff City si Barnsley. Iar daca notam ca trei dintre semifinaliste au fost divizionare secunde, argumentul cererii crescande de bilete e cu atat mai veridic. Comparativ, la precedentele semifinale gazduite pe Wembley, in anul 2000, „doar” 62.828 spectatori au asistat la remiza alba dintre Aston Villa si Bolton, decisa cu 4-1 la lovituri de departajare, in favoarea celor din Birmingham, respectiv 73.876 la jocul Chelsea – Newcastle, 2-1.

Este in traditia Cupei Angliei ca finalele sa se desfasoare pe Wembley, cu tot covorul rosu de rigoare, nu mai putin decat 66 ultime acte, incluzand rejucarile, fiind gazduite pe marea arena londoneza. Figura cu semifinalele a prins contur abia in 1991, insa, atentie, cu ocazia unui derby nord-londonez, intre Tottenham si Arsenal, transat de Spurs cu 3-1 gratie unei lovituri libere de senzatie a pe-atunci junelui Paul Gascoigne, deja in minutul 5, plus a „dublei” lui Gary Lineker, pentru „Tunari” replicand Alan Smith, mai apoi marcator al unicului gol intr-o finala de Cupa Cupelor. Acea semifinala pe Wembley, in premiera, atragea 77.893 spectatori, pe cand cealalta semifinala a respectivei editii, intre Nottingham Forest si o alta londoneza, West Ham, adjudecata de „Padurari” cu 4-0, printre marcatori figurand Roy Keane si Stuart Pearce, nu s-a disputat in capitala poate tocmai in ideea ca visiniu-albastrii „Ciocanari” sunt din metropola. Considerent de care nu s-a mai tinut seama apoi, de exemplu in anul 2000, la amintitul Chelsea – Newcastle.

Odata precedentul creat, in 1991, alte semifinale au fost organizate pe Wembley. Ambele in 1993, cu Arsenal luandu-si revansa prin Tony Adams, 1-0 cu Spurs, in fata a 76.263 spectatori, si Wednesday calificandu-se gratie lui Chris Waddle si Mark Bright, 2-1 in derbyul orasului Sheffield, cu United. Discutand cu un fan al lui Sheffield United prezent cu acea ocazie pe Wembley, in multimea de 75.364 spectatori sositi din „orasul otelului”, suporterul mi-a marturisit ca a fost cea mai minunata propaganda pentru urbea sa, un prilej de nedisimulata mandrie. Cu alte cuvinte, o alegere inspirata de a oferi scena Wembleyului la doua cluburi care, deseori in umbra unor mai puternice cluburi, nu le strica deloc nitica reclama in plus.

Un an mai tarziu, in 1994, dupa ce Mark Hughes a egalat in ultimele secunde ale unui dezechilibrat derby al conurbatiei Greater Manchester, intre campioana nationala United si Oldham Athletic, ce tocmai retrogradase din Premier League, rejucarea semifinalei de 1-1 gazduita de Wembley a avut loc taman inapoi „acasa”, la Manchester, dar pe arena lui City, Maine Road. N-au mai fost 56.399 spectatori, ca pe Wembley, si nici 1-1, favorita calificandu-se la pas, cu 4-1. Si despre cealalta semifinala din ’94 s-ar putea aminti o vorba, si anume ca londoneza Chelsea, evoluand pe Wembley, in oras, a avut asadar nu doar avantajul esalonului superior in fata lui Luton Town, triumfand cu 2-0 gratie „dublei” lui Gavin Peacock.

Comparativ cu vechimea competitiei, din 1871 incoace, se intampla abia acum, in 18 aprilie 2009, ca Wembleyul sa gazduiasca pentru doar a zecea oara o semifinala de Cupa Angliei, cea intre londonezele Arsenal si Chelsea. „Tunarii”, cu 5 semifinale la activ, dintre care patru castigate, din 2001 incoace, de cand F.A. Cup a „plecat cu cortul” in Tara Galilor, pe Millennium, ori aiurea, iar Chelsea cu trei, dintre care doua victorioase.

Parcurgand asistentele inregistrate la semifinalele gazduite de-atunci in general pe Old Trafford din Manchester si Villa Park din Birmingham, de altfel arena cu cele mai multe penultime acte in portofoliu, e evident avantajul oferit de Wembley. Doar 39.939 spectatori au asistat pe Villa Park la semifinala din 2004 Man United – Arsenal, 1-0, altfel un derby cu casele inchise, respectiv 36.147 cu doi ani inainte, la un derby sud-vest londonez, Chelsea – Fulham 1-0, dar stramutat la Birmingham. Pana si in 2005, cand Cardifful a gazduit, singura data, nu doar finale, ci si semifinalele, „doar” 52.000 spectatori au fost prezenti la jocul Arsenal – Blackburn, 3-0, si 69.000 la Man United – Newcastle United, 4-1.

Duminica, in cealalta semifinala, Man United, mereu invingatoare in penultimul act, de trei ori, de cand cu demolarea vechiului Wembley, fata in fata cu Everton Liverpool, care se intoarce pe marea scena dupa 14 ani, mai exact de la finala victorioasa cu 1-0 in fata acelorasi „Diavoli rosii”. Dintr-o extrema in alta… Dupa ce anul trecut Wembleyul primea vizita a trei cluburi din Championship, strecurate pana in semifinalele F.A. Cup, acum e randul a trei forte din „careul cu asi”, nici Everton nefiind de lepadat, mereu acolo, in fata, tintind in campionat un loc de Cupa UEFA.

Fara indoiala, la cat a pierdut financiar prin intarzierea lucrarilor, Wembley si The Football Association n-au avut alta varianta decat de a gazdui cat mai multe evenimente de la inaugurarea stadionului, incluzand semifinalele ce aduc venituri substantiale, in conditiile in care tot ceea ce se comercializeaza in „burta” arenei e mai mult decat piperat, copios de scump. Ia-ti un carnat si simte-te mai sarac, ti-ar spune vanzatorul.

Nici lojele n-au un procentaj integral de ocupare, in conditiile in care pretul anual al inchirierii, de minim 74.880 lire sterline, urca si pana la exorbitantul 296.400 lire. In Londra sunt oameni si corporatii cu dare de mana dar climatul de afaceri are si el problemele sale in actuala asa zisa criza, iar cum perioadele contractelor sunt de trei, 5, 7 ori zece ani, nu toate firmele s-ar arunca sa semneze inchirieri pe un deceniu. Precautie. In atare situatie, Wembley tremura dupa venituri pe care altfel le-ar fi luat de bune, sigure, si foarte avantajoase financiar, nesiguranta facandu-i pe administratori sa marseze pe evenimente populare, gen Cupa Angliei, unde biletele s-ar duce ca painea calda.

Pentru conformitate, iata ce a fost de vazut in semifinalele difuzate in direct in Romania pe SportKlub TV… Sambata, dupa ce Fabregas si Terry au inmanat buchete de flori membrilor Hillsborough Support Group, prezenti la joc intru comemorarea fanilor lui Liverpool morti la semifinala de acum 20 de ani, Arsenal si Chelsea au smuls glia Wembleyului. Gazonul, de o calitate inferioara celui de pe vechea arena, a lasat de dorit, fostul selectioner Graham Taylor remarcand pe buna dreptate in interventia sa radiofonica pe BBC Five Live ca gazduirea altor evenimente, non-fotbalistice, tot din nevoia de a strange capital, vine in detrimentul calitatii suprafetei de joc. Dar a fost totusi spectacol, in teren si in tribune, unde o asistenta de 88.103 spectatori n-ar fi incaput, oricum ai lua-o, in nici o arena de club din insula. Prin prisma unui asemenea numar si a atmosferei create, Wembleyul isi merita calitatea de gazda, fie si a semifinalelor…

Theo Walcott, servit de Gibbs, a marcat in minutul 18 pentru Arsenal, cu concursul lui Ashley Cole, care a „pus” mana la reluarea din careu, iar Malouda, gasit pe stanga de Lampard, cu o minge lunga, l-a intors pe interior pe Eboue si l-a batut la coltul scurt pe Fabianski: 1-1 la pauza. Spre final, in minutul 84, o alta minge lunga „marca Lampard” l-a deschis pe Didier Drogba, care, sprintand de langa Silvestre, l-a depasit pe polonez, iesit derutat, si a marcat cu stangul: 2-1. Chelsea in finala din 30 mai, inapoi pe Wembley.

Arsenal: Fabianski – Eboue, Toure, Silvestre, Gibbs – Diaby – Walcott, Fabregas / cpt, Denilson, van Persie – Adebayor. Au mai intrat, spre final, Arshavin, Bendtner si Nasri. Desi cu doar 2 jucatori englezi, Wenger a folosit totusi mai… multi autohtoni decat o facea in ultima vreme. Dupa esec, s-a aratat neplacut surprins de calitatea modesta a gazonului de pe Wembley.

Chelsea: Cech – Ivanovic, Alex, Terry / cpt, A Cole – Essien – Anelka (81, Kalou), Ballack, Lampard, Malouda – Drogba.

Peste nici 24 de ore, din nou Wembley in gateala amfitrionului, primind 88.181 spectatori. Man United – Everton. Campioana incepand cu Foster – Rafael Da Silva, Ferdinand, Vidic, Fabio Da Silva – Gibson, Welbeck, Anderson, Park – Tevez, Macheda, iar „Caramelele” cu Howard – Hibbert, Lescott, Jagielka, Baines – Osman, Neville, Fellaini, Pienaar – Cahill, Saha. Everton, echipa cu cele mai mici sanse la cucerirea trofeului dintre semifinaliste, a aliniat cei mai multi fotbalisti englezi, sase, incluzand o intreaga linie defensiva. De cealalta parte, Ferguson a apelat nu foarte surprinzator la cativa tineri dintre rezerve…

Si a fost nimic la nimic. 0-0 pana la loviturile de departajare. Cand Everton a dat lovitura, 4-2, calificandu-se in finala cu Chelsea. Doua „albastre” pentru un trofeu…

Prohibitiv

ianuarie 9, 2008

West Ham – Manchester City 0-0. Tottenham – Reading 2-2. Fulham – Bristol Rovers 2-2. Charlton – West Bromwich Albion 1-1. Ce au în comun aceste partide? Evident, deznodământul nedecis. Altceva? Gazde au fost cluburi londoneze. Şi mai? Ei bine, cele patru jocuri din cadrul Cupei Angliei disputate în primul weekend din 2008 au avut parte şi de bilete de acces puse în vânzare la preţul minim de comercializare stabilit de Football Association, şi anume 15 lire sterline. Chilipir, pentru un joc de fotbal disputat exclusiv între prim-divizionare, în Londra. Comparativ, am achitat 22 lire pentru un tichet la meciul Leyton Orient Londra – Bristol Rovers, între trupe de liga a treia, în turul întâi al aceleiaşi competiţii. 

Iar dacă londonezele mai sus amintite vor evolua în deplasare în meciurile rejucare de săptămâna viitoare, în schimb alte două meciuri din programul de 12 rejucări vor avea loc în Londra. Barnet – Swindon, cu gazdele din liga a patra smulgând un 1-1 în jocul iniţial, şi Millwall – Walsall.

În mai 2004, londoneza Millwall, şi pe-atunci tot în liga a treia, evolua spre surprinderea generală în finala Cupei Angliei, cedând ce-i drept: 0-3 cu Manchester United. „Leii” au jucat însă cu trofeul pe masă. În această ediţie însă, finalista de-acum nici patru ani, Millwall, a avut parte de doar 4.500 spectatori la meciul cu Bournemouth, câştigat cu 2-1 pe teren propriu, în turul întâi al Cupei Angliei. Arena The Den a fost atât de golaşă încât sectoare întregi de tribună au fost închise în ziua jocului, totul având de-a face cu preţul biletelor sau mai exact cu neincluderea costului tichetelor partidelor din FA Cup, ca pe vremuri, în suma totală a abonamentului anual. După 0-0 la Walsall, câţi fani vor veni zgribuliţi la The Den, să o încurajeze pe Millwall pentru o calificare în şaisprezecimi? Depinde probabil şi de preţul biletelor.

Ca o schemă pilot, federaţia engleză a ales câteva meciuri din turul trei care să aibe parte de bilete rezervate copiilor pentru preţul de o liră sterlină. O iniţiativă încurajatoare dar care a stârnit proteste din partea celor neincluşi pe listă. Preston North End, divizionara secundă mâhnită de recordul negativ de asistenţă la un meci de Cupa Angliei din 1898 încoace, a pus prezenţa a doar 4.616 fani la jocul câştigat cu 1-0 în faţa lui Scunthorpe, acasă, la Deepdale, pe refuzul federal de a pune în vânzare tichete în valoare de 10 lire, în condiţiile în care prim-divizionarele din zonă, Blackburn şi Bolton, evoluau la aceeaşi oră, acasă, în meciuri de o liră. Mai mult, spun cei din Preston, fanii o văzuseră pe Scunthorpe la Deepdale şi în campionat, în 26 decembrie. Poate că şi-au dorit altceva, aşa încât au dat fuga la arenele prim-divizionarelor. Pe-o liră. Am călătorit între Reebok Arena, stadionul lui Bolton, şi Deepdale, arena din Preston, şi sejurul este într-adevăr foarte scurt şi abordabil. Preston North End, deţinătoarea întâiului event campionat – cupă din istoria fotbalului, în 1889, are într-adevăr un punct de vedere foarte pertinent. Rămâne de văzut dacă Millwall va putea comercializa bilete mai ieftine marţea viitoare şi dacă va strânge peste 4.500 spectatori la rejucarea cu Walsall.