Posts Tagged ‘Mutu’

Tamaş şi Di Matteo încep la Chelsea, pe Stamford Bridge…

iunie 17, 2010

Fără preşedinte executiv federal şi între două meciuri de Campionat Mondial, fotbalul din Premier League merge înainte, anunţând ţintarul competiţional pe 2010-2011, un calendar publicat din timp, cu bun simţ, în ideea că prima ligă începe în 14 august. Şi nu oricum, ci cu Liverpool – Arsenal!

Iar la revenirea după un an în elită, acum şi cu Gabriel Tamaş în lot, „dungaţii” lui Roberto di Matteo vor debuta pe stadionul unde italianul a strâns câteva sezoane în fotbalul englez. Campioana Chelsea va începe noua stagiune cu un joc acasă în faţa nou-promovatei West Bromwich Albion Birmingham, rămânând de văzut căror recruţi ai lui Ancelotti va trebui Tamaş să le facă faţă. Oricum, odihnit fizic şi verbal de absenţa de la Mondial şi de un silenzio stampa ce-l ţine departe de microfoane, fundaşul român ar putea găsi resursele să-şi crească nu doar cota personală ci a întregului fotbal românesc, atât de şifonat în Insulă de „cazul Mutu”.

Coincidenţă, în săptămâna în care s-a aflat că „Briliantul” e într-adevăr bun de plată foştilor săi angajaţi de la Stamford Bridge, s-a anunţat şi că Tamaş va da o raită peste cam două luni pe la „podul” din SW8. Ancelotti – Di Matteo în prima rundă a unui sezon ce va lua sfârşit, pentru prima oară din 2002 încoace, abia după disputarea finalei Cupei Angliei, în 14 mai, pe Wembley, ce va găzdui în 28 mai 2011 şi finala Champions League. Aşadar, runda a 38-a vine duminică 22 mai…

Lună mai când, pe 7, în antepenultima etapă, e Manchester United – Chelsea, retur al derbyului de pe 18 decembrie de la Stamford Bridge, de unde „albaştrii” lui Ancelotti vor merge pe 26 decembrie la Arsenal. În alte jocuri cheie, United – Arsenal în 11 decembrie, iar dubla United – Liverpool e în 18 septembrie 2010 şi 5 martie 2011, în retur pe Anfield.

În continuare, programul primelor trei etape, cele din august, cu observaţia că s-a renunţat la starturile furibunde, cu etape intermediare… Capetele de afiş, pe Anfield şi în Londra, într-o reeditare a duelului Spurs – Manchester City pentru locul patru.

Aston Villa v West Ham
Blackburn v Everton
Blackpool v Wigan
Bolton v Fulham
Chelsea v West Brom
Liverpool v Arsenal
Man Utd v Newcastle
Sunderland v Birmingham
Tottenham v Man City
Wolverhampton v Stoke

În etapa a doua, pe 21 august…

Arsenal v Blackpool
Birmingham v Blackburn
Everton v Wolverhampton
Fulham v Man Utd
Man City v Liverpool
Newcastle v Aston Villa
Stoke v Tottenham
West Brom v Sunderland
West Ham v Bolton
Wigan v Chelsea

Iar într-a treia, pe 28…

Aston Villa v Everton
Blackburn v Arsenal
Blackpool v Fulham
Bolton v Birmingham
Chelsea v Stoke
Liverpool v West Brom
Man Utd v West Ham
Sunderland v Man City
Tottenham v Wigan
Wolverhampton v Newcastle

Olsson despre „Gabby”, romanul cu un picior in Premier League

aprilie 1, 2010

La cat de adanca e criza ce sfarteca selectionata Romaniei, o cat de mica veste incurajatoare e binevenita. Referirea e la Gabriel Tamas, care pare a se fi integrat la West Bromwich Albion, conform declaratiei unui coleg de linie ce si-a exprimat speranta ca transferul sub forma de imprumut al romanului de la AJ Auxerre via Dinamo la clubul din Birmingham sa fie permanentizat in vara, odata ce The Baggies vor fi reusit probabila promovare in Premier League.

Jonas Olsson, fundasul central suedez al alb-albastrilor, a spus ca ar fi „incantat in special pentru <Gabby>, cu care as dori sa evoluez si pe mai departe in defensiva lui West Brom, in sezonul viitor, in prima liga„. In interviul acordat postului regional BBC West Midlands, scandinavul s-a referit la aportul substantial oferit de jucatorii adusi de Roberto di Matteo in perioada de transferari din luna ianuarie, opinand ca Ben Watson, Stephen Reid si <Gabby> Tamas au dat dovada de profesionalism, „punandu-si corpul la bataie cand a fost nevoie”.

[ Ca si in toamna la Graz, in grupele Europa League, Tamas a marcat in deplasare si sambata, tot in urma unui corner la care mingea a „iesit” din gura portii, egaland intr-un 1-1 smuls de West Brom la Reading ]

Olsson s-a referit la plusul de experienta si dinamism castigat de ocupanta locului 2 in Championship prin integrarea celor trei achizitii, dorind totodata sa-i vada pe noii recruti si pe mai departe la The Hawthorns. Unde, cu sase etape inaintea finishului, sperantele unei reveniri in Premier League la prima incercare sunt foarte mari, gratie celor 9 puncte avans fata de Nottingham Forest, ocupanta locului trei.

Un prim hop, in transmisiune televizata, in Vinerea Mare, de pe The Hawthorns, intr-un derby al regiunii centrale Midlands, cu nou-promovata Leicester City, „Vulpi” la randul lor implicate cu sanse reale in obtinerea unui loc in barajul play-off de accedere in elita.

Tamas, sosit la Birmingham imediat dupa Anul Nou, in urma unui tur de campionat la Dinamo, are toate sansele sa evolueze la anul in Premier League, foarte mult depinzand de consistenta si constanta evolutiilor sale. „Cu picioarele pe pamant” ar fi cel mai bun slogan, brasoveanul putand trage invataminte din excelentul start al lui Mutu in Albion, urmat insa de o trista poveste pe care o stim cu totii.

PornoGol si Deva in Tara Galilor

ianuarie 25, 2010

Acum m-am referit in Fotbal Vest la unii presedinti plimbareti gen Mandaric ori Gold si la altii cheltuitori, ultimii aducand-o pe Chester City in ingrata postura de ultima clasata in esalonul cinci, cu -3 puncte din handicapul de 25 cu care pornea la drum pe motive financiare. Iar sambata i-a fost si mai rau, 0-4 la Mansfield: doua retrogradari la rand?

La prima vedere, un club rezervor de talente in Albion, ce tocmai a fost cumparat cu tot cu datorii insumand 110 milioane, si un altul purtand “lanterna rosie” a ligii a cincea cu minus de puncte dupa Anul Nou pe arena sa de pe hotarul anglo-galez, nu par a avea nimic in comun. Si totusi…

Constat ca, imediat dupa revenirea in insula, inclin sa pomenesc de mijloace de transport. Urc intr-un intarziat oarecare tren suburban spre nicaieriul sud-vestului Londrei si il vad in ultimul rand, la geam, pe Chris Coleman. La fel de aratos ca-n zilele cand dirija din iarba apararea Tarii Galilor, la fel de natural ca pe “sticla”, candva antrenand-o pe Fulham in elita, acum pe Coventry City, in Championship.

Din tren, in autobuzul rosu etajat. Primul m-a prins in locul nepotrivit la momentul nepotrivit, stropindu-ma generos, asa incat, asteptandu-mi numarul meu, in tentativa de a ma usca, am operat un exercitiu mental numarand cate masini doar cu sofer, fara pasageri, trec la fiecare 10 vehicule. Opt sau noua. Si mi-am zis, ce fericit trebuie ca e managerul unui club profesionist de liga a doua, sa imparta darul de a calatori in acelasi vagon cu nimeni ca mine.

Fericit e si David Gold, care la 73 ani si-a cumparat clubul ce-l iubea de-o viata, West Ham United, in ciuda datoriilor “Ciocanarilor”, scrise cu noua cifre. Gold s-a aurit in industria pornografiei iar acum si-a facut hatarul, impreuna cu partenerul sau David Sullivan, de a achizitiona jumatate din gruparea scufundata de o neinspirata cedare unui consortiu islandez.

Din investitori in ramura pornografica, in fotbal, la sefia lui Birmingham City, inca din 1993, iar acum in estul Londrei, unde-au trambitat déjà ca-i vor eleva pe “visinii” atat pe viitorul Stadion Olimpic, in calitate de chiriasi cu pretentia de a juca pe o reamenajata arena cu 50.000 locuri fara pista atletica, cat si in Champions League, asta pana la ora anticipatului Mondial in insula, din 2018.

Cu Gold si Sullivan, un club mai putin in suferinta. Cu o extravaganta politica de cheltuieli pe salarii, asta pentru a-si “trage” Cupa Angliei in sala cu trofee si vizita lui AC Milan la Fratton Park in toamna lui 2008, Portsmouth plateste acum incarcata nota de plata. Udinese, Finantele si Sol Campbell o hartuie pentru milioane, portarul James o dezerteaza si el, Premier League ii deturneaza drepturile TV direct in conturile cluburilor pagubite pe piata transferurilor iar arabii ce si-au pasat-o unii altora se intreaba cu ce s-au pricopsit. Si intr-un alt caz de plimbare prin fotbal de la o carma de club la alta, Milan Mandaric pare a fi simtit cand sa renunte la Pompey in favoarea “vulpilor” lui Leicester City.

De la prea multi conducatori verosi i se trage si lui Chester City, din bogatul comitat Cheshire, zona rezidentiala preferata de vedetele jocului, undeva intre Liverpool si Manchester. In 1980, clubul le ceda “Cormoranilor” progenitura Ian Rush, pe 300.000 lire. Apoi si Lee Dixon, devenit “Tunar”, ajungea sa stranga 22 selectii pentru Albion.

Vremurile bune insa s-au dus si, odata intrat pe mana unor baieti nu neaparat botezati Claudio, clubul fondat in 1885 a sfarsit in chirie, la Macclesfield. Intoarcerea la arena locala Deva Stadium, a se pronunta diva, s-a produs in deceniul trecut dar neajunsurile tot dau tarcoale la terenul spintecat de granita Angliei cu Tara Galilor.

Plecat la drum cu o penalizare de 25 puncte datorita unui minus de 7 milioane si acceptat drept partener de competitie doar gratie votului celorlalte 23 echipe din Blue Square Premier, in care a retrogradat dupa 5 ani petrecuti intre profesionistele ligii a patra, Chester se chinuie fara antrenor sa ajunga la 0 puncte si maine e la proces cu colectorii de taxe si impozite.

Asa incat nu si-l va permite pe Mutu, altul prin tribunale, pe care pana si dubiosul Daily Mail l-a zugravit drept “fallen”, cazut, cand l-a amintit drept tinta pentru Mancini la City, dar altii l-ar putea eticheta altfel, acum, ca tot s-a lansat populista platforma Britainthinks!com, pe care tot opinantul de rand isi da cu frustrata-i parere in alt act invaluitor de erodare a presei, din actuala “democratie” globala.

Da. Nu. Nu-mi pasa! Porti alege sau chiar sa-ti publici inregistrarea video, trambitand pe larg pe tema aleasa de promotori, de exemplu “1966. Nu se va intampla anul asta”. Dezbaterea despre sansele Angliei in Africa e publicata pe reclamele statiilor de autobuz. Britannia “thinks”, gandeste.

Si a mai si bifat in weekend un tur de Cupa Angliei, 16-imile, dar fara Liverpool si Manchester United in cursa, ci cu castigatoarea Chelsea invingand cu 2–0 la Preston, cu North End, club ce cucerea fara esec “dubla” campionat – F.A. Cup cu 16 ani inaintea fondarii in 14 martie 1905 a “albastrilor” londonezi.

Si apropo de ani, au trecut 15 de cand Beckham cel controlat in peninsula de Golden Balls, testicule de aur, marca doua goluri in 5 jocuri pentru Preston, halta ce-i da nadejde antrenorului “Mioarelor”, Ferguson Jr., un alt trimis de Sir Alex la North End, ca intr-o buna zi va ajunge si el la Real si Milano.

Pai daca si presedintii schimba cluburile aidoma jucatorilor, ce sa mai avem cu antrenorii!?

Transferuri de iarna: Mutu inapoi in Londra?

ianuarie 7, 2010

None. Sositi: none. Plecati: none. Nici unul. Mai putin Landon Donovan, care a trecut Atlanticul, aterizand la Everton. Suntem inca in zilele de tatonari si negocieri. Situatia se va schimba insa spre finele perioadei intermediare de transferari din iarna. Iar conform unor surse din ziare londoneze, Adrian Mutu s-ar afla in vederile lui Gianfranco Zola, West Ham fiind tentata sa-l readuca in Londra si pe fostul coleg al tricolorilor la Chelsea, Mateja Kezman.

Cert e doar ca Bolton Wanderers s-a miscat rapid, inhatandu-l pe Owen Coyle de la carma nou-promovatei Burnley si instalandu-l la Reebok Stadium. Cine-l va inlocui insa la Turf Moor? Darren Ferguson, fiul, a optat deja pentru oferta lui Preston North End si desi destui manageri sunt pe liber, daca e sa ne gandim numai la Southgate, Curbishley ori Burley, foarte putini ar fi cei care s-ar incumeta sa incerce marea evadare cu o „buturuga mica” modelata dupa chipul si asemanarea lui Coyle.

Revenind la jucatori, de urmarit cum va demara romanul Gabriel Tamas in Birmingham, cu West Bromwich Albion. „The Baggies” joaca maine seara / vineri 8 ianuarie / in uvertura etapei a 25-a, acasa, cu Nottingham Forest, ce-i sufla in ceafa in lupta pentru locul doi. Fundasul a asistat deja la un meci oficial al noii sale echipe, in deplasarea castigata cu 2-0 dupa Anul Nou la trupa de liga a treia Huddersfield, contand pentru Cupa Angliei, si e in carti din moment ce ivorianul Meite se afla cu selectionata tarii sale la Cupa Africii, ce incepe duminica in Angola. 

West Brom, aflata la 6 puncte in urma liderei Newcastle United, dar cu un meci mai putin jucat, in deplasare la Blackpool, respectiv cu doua puncte in fata „Padurarilor”, are toate sansele sa pastreze traditia ultimilor ani, de a promova in Premier League.

Trupa de la The Hawthorns promova in 2002 cu 89 puncte in cont, zece mai putine decat Manchester City. West Brom promova din nou si in 2004, cu 86 puncte, dupa Norwich City, ascensiune ce se solda cu doua sezoane petrecute in Premier League. Doar in 2007 alb-albastrii in dungi verticale nu si-au croit drumul inapoi in primul esalon, pierzand finala barajului play-off, 0-1 cu Derby County. Rateu ce-a fost dat uitarii in 2008, cand Tony Mowbray a ghidat trupa Boing-Boing la promovare, castigand The Championship cu 81 puncte si 88 goluri marcate, fiind urmata de Stoke si Hull, cu 79 respectiv 75 puncte. Cele doua s-au mentinut in elita, West Brom continuand insa pe refrenul ABBA si regasindu-se acum, cu Di Matteo la timona, secondat de fostul sau coleg de la Chelsea, Newton, si ex-sprinterul de Jocuri Olimpice Ade Mafe, in alta lupta pentru promovare.

In final, iata un link spre piata de transferari, asa cum e aceasta reliefata de gazetarii de la Daily Mail…http://www.dailymail.co.uk/sport/football/article-1240041/JANUARY-TRANSFER-WINDOW-2010-All-moves-Premier-League-club.html

„Taietorul” lui Kennedy a fost Ganea

noiembrie 14, 2009

Romania joaca in Polonia iar randurile de mai jos se refera la o alta partida amicala a „tricolorilor” dupa o campanie esuata de calificare la un turneu final.  

John Kennedy a marit vineri sirul jucatorilor retrasi prematur din cariera fotbalistica din cauza accidentarilor. John Cine? Kennedy a cam ramas un „John Cine” in lumea fotbalului mare tocmai pentru ca inceputul sfarsitului traiectoriei sale l-a scurtcircuitat la varsta de 20 ani.

Despre destui tineri jucatori se bate toba in privinta talentului si potentialului lor, prevazandu-li-se „viitor de aur”. Ce mai fotbalist va fi! In suficiente cazuri, timpul avea insa sa infirme asteptarile, mult laudatul jucator nedand randamentul scontat. Dar John Kennedy chiar avea acel „ceva” special care-l propulsa drept un promitator fundas central, „ancora” pentru ani buni in defensiva reprezentativei Scotiei.

Insa Kennedy a fost faultat, inlocuit si niciodata revenit in bleumarinul Cimpoierilor, datorita urmarilor pe termen lung ale accidentarii suferite, la doar 18 minute dupa debutul sau la echipa nationala, intr-un joc amical cu Romania, pe Hampden Park din Glasgow, in 31 martie 2004. Atat i-a fost. La vremea respectiva, desi faultul si accidentarea au fost „urate”, frangerea unei cariere promitatoare nu parea deloc iminenta.

Pe-atunci, Kennedy era deja in vizorul lui AC Milan, si cand ne amintim ce fundasi centrali de soi au avut rosso-neri peste ani, interesul pentru tanarul scotian spunea multe. Inalt, cu inteligenta tactica si un bagaj tehnic remarcabil pentru un fundas central britanic, al carui stereotip poate include o oarecare insuficienta in privinta motricitatii si a lovirii competente a balonului, Kennedy daduse deja semne ca poate deveni un jucator de clasa. AC Milan i-a contactat pe alb-verzii din Glasgow in privinta tanarului fundas chiar in acel sezon 2003-2004 ce avea sa-i rezerve o neplacuta surpriza.

S-a intamplat in jumatatea de teren a Scotiei, dupa nici 20 de minute ale unui meci amical. Ioan Viorel Ganea, cu un fault „intarziat” intr-un duel pentru balon, de genul celor in care jucatorii din atac se azvarlesc la picioarele fundasilor in tentativa de a bloca o degajare a balonului, l-a „curentat” pe Kennedy, care avea sa fie inlocuit de Berti Vogts cu Crainey. Kennedy, titular in acel sezon la Celtic Glasgow si promovat in selectionata dupa 15 jocuri si un gol marcat in reprezentativa de tineret a tarii sale, avea sa fie ulterior supus unui sir de interventii chirurgicale la genunchi, dar paguba fusese produsa. Fault pentru care Ganea n-a fost sanctionat cu cartonas galben.

Din martie 2004, Kennedy a trebuit sa astepte pana in februarie 2007, la un meci de Champions League cu… AC Milan, pentru a savura din nou atmosfera jocurilor internationale. Avea sa o faca de pe banca de rezerve, nefiind utilizat. Iar cand avea sa fie aruncat in lupta, in aceeasi competitie, in noiembrie 2007, contra Shaktharului lui Mircea Lucescu, Kennedy se reaccidenta la genunchiul cu pricina, in ceea ce avea sa fie ultima aparitie pentru alb-verzi.

Iar vineri, la sfatul medicului, Kennedy si-a anuntat retragerea. Si-a agatat ghetele in cui, la 26 de ani. La vremea respectiva, Celtic a fost recompensata de federatie, Scottish Football Association, cu valoarea salariilor achitate jucatorului pe perioada de peste doi ani a convalescentei, deoarece accidentarea se produsese intr-o aparitie la echipa reprezentativa, dar mai presus de pierderea suferita de scotieni si clubul ce-l slefuise in propria academie, elocventa in aceasta poveste e voia sortii, natura imprevizibila a destinului uman. Alti fundasi, poate mult mai putin talentati, ajung sa joace pana la 35 de ani… Cum ti-e dat. 

Pentru conformitate, Romania castiga acel joc cu 2-1, gratie lui Chivu, ce a deschis scorul din lovitura libera, in minutul 37, si lui Pancu, marcator dupa un un-doi cu Mutu, in minutul 51, mai apoi McFadden, intrat dupa pauza, reusind primul gol al Scotiei pe Hampden Park intr-un meci amical dupa 8 ani de zile. Tricolorii i-au aliniat pe Stelea (Lobont, 45) – Stoican, Chivu, Iencsi, Rat – F. Petre, Cernat (Soava, 64), O. Petre (Mitea, 45), Mutu – Pancu (Danciulescu, 90), Ganea (Cristea, 82).

EdinburghMay2009 152

James McFadden, ce a irosit recent un penalty pentru Birmingham City in fata "miliardarei" Man'City, avandu-l pe irlandezul Given in poarta, a marcat in schimb un eurogol pe Stade de France, intr-un 1-0 cu Franta in preliminariile CE 2008, reusita ce i-a atras faima in Scotia natala, unde "bomba" pariziana a fost creionata intr-un reprezentare grafica de serie mica. Una dintre copii am remarcat-o intr-un pub de langa gara centrala din Edinburgh

Analizand retrospectiv, intrebarea e daca merita excesul de zel, constatand acum repercusiunile acelui fault. Ori sa fi fost vorba de o oarecare rautate alunecand spre cinism, data de abordari de genul „sa-i luam tare”, uzitate impotriva unor adversari cu patalama de „duri”, pentru a-i imblanzi din fasa?

Ziua 86. Despre romani in Noua Europa

martie 17, 2009

A cutreierat lumea, producand documentare de calatorie dintre cele mai atractive si insolite. Serii intregi. Ne-a servit inconjurul globului pe micul ecran, interactionand si comunicand cu localnicii, dezvaluind obiceiurile locului, traditii si curiozitati. Productiile video au fost dublate de inregistrari audio si publicatii. Michael Palin, un Marco Polo modern, pasii fiindu-i urmati de camera de filmat.

Ultima productie, The New Europe, este rezultatul pelerinajului sau spre partea estica a batranei Europe. Si-a inceput reportajul trecand muntii din Italia in Slovenia, si la un moment dat a ajuns si in Romania, din Moldova.

Pana acolo, o vorba despre aceasta Noua Europa. Este Noua doar in masura in care au dorit producatorii sa creioneze partea estica a batranului continent intr-un context socio-politic, raportat la Vechea Europa, cea cu Cortina de Fier si Zidul Berlinului. Poate doar asa de la Kaliningrad si pana la Tirana se poate vorbi de Noua Europa, caci altfel e veche de cand… lumea. Deja din titlu se ofera anumite conotatii.

Si chiar ar mai fi ceva, legat de perceptia Occidentului despre estul Europei. Odata, un polonez mi-a spus raspicat ca e din Europa… centrala. Adevarat. Europa se intinde de la coasta Atlanticului pana la Urali si tot „blocul” asa-zis estic e de fapt situat in centrul continentului, doar ca unora la e mai comod si convenabil sa puna eticheta „est”. Suna mai altfel, mai ales in contrast cu Vestul… salbatic. Deci si Noua Europa si est-europenii sunt clisee repetate la nesfarsit de unii, in folosul lor.

Deci… Cand sa se desparta de Moldova si sa intre in Romania, in cuvintele sale de incheiere, autorul a ales sa-i zugraveasca pe moldoveni comparandu-i cu romanii, conform caracterizarii facute noua de un interlocutor de-al sau din Republica. Indirect, moldovenii au „iesit” bine, neavand tarele puse in carca vecinilor lor… Portretizarea pe care le-a oferit-o romanilor? Ei bine, sunt sly, superficial and duplicitous. Vicleni, neseriosi, superficiali si duplicitari. Nu-i voi infiera opinia cu crunta manie proletara. Vizionandu-i parte din seriile de documentare de calatorie si rasfoindu-i impresiile, nu-mi amintesc insa sa fi intalnit o creionare la fel de ascutita a vreunei natii. In vorbele puse in gura companionului sau, ne va fi vrut poate binele, sa ne urecheze in privinta unor trasaturi de caracter si sa ne imboldeasca a-i dovedi contrariul. Orice s*** in f*** e un pas inainte, isn’t it?

Palin, ajuns apoi in Romania, s-a putut convinge in privinta caracterizarii oferite de moldovean, si n-a renuntat la publicarea vorbelor acestuia.  Daca nu l-a cenzurat, inseamna ca l-a aprobat tacit. Sau nu? Dar nu puteai tu, Michael, sa-ti faci o idee, asa, dupa capul tau? La cati oameni ai intalnit in pelerinajele tale, ai fi suficient de bun sa-ti dai cu parerea, cum sunt unii sau altii pe acest pamant, sub acelasi soare.

Dar cand e scris negru pe alb, te pune pe ganduri. Un lucru e cert. Generalizarile sunt intotdeauna interpretabile. Dar, la fel, n-ar trebui sa extrag din context o simpla caracterizare, in conditiile in care cercetarea si documentarea sa pe teren au implicat un volum masiv de informatii. In prelucrarea lor, nuantele pot fi usor voalate. Asadar am aflat cum ne vad unii in schema Noii Europe.

Si ca sa sar de la Ana la Caiafa, in 2000 Ganea a transformat un penalty pentru a elimina Anglia de la Euro dar in 2008 Mutu a ratat tot spre final un penalty, cu care ar fi trimis Italia acasa de la Euro. Poate ca in opt ani reprezentanti de-ai nostri pe continent au degenerat in a fi mai superficiali. Au dat cu piciorul sansei. Sa stie oare Palin mai bine? Oricum, e de citit si urmarit, ca sigur e mai greu sa ne vedem de barna din ochi…

Ziua 31. Gazza pe unde-a trecut si Mutu

ianuarie 27, 2009

Tony Adams a infaptuit multe lucruri bune la viata lui. A tot ridicat mana in centrul defensivei „Tunarilor” in semn ca si-a lasat un atacant advers in ofsaid si a strans trofee peste trofee pentru Arsenal, cu determinarea buldogului britanic, cu deposedari prin alunecare uneori aducand a luptator kamikaze si cu goluri cu capul inaltandu-se de nicaieri. Cu banderola de capitan pe brat. Si cu dintii inclestati in a-si mentine pe linia de plutire si a-si salva o cariera in conditiile in care seara cutreiera barurile iar dimineata antrenamentele ii anihilau greata si ii risipeaui mahmureala. Doar pentru cateva ore…

Cand n-a mai fost loc de manevra, fotbalistul profesionist a fost trimis dupa gratii. Viata sa paralela fusese data in vileag. Adams a strans insa din dinti, a revenit si si-a spus ultimul cuvant si in investitura lui Wenger. Un tunar veritabil.

Addicted, adica Dependent, a fost autobiografia de succes a impozantului fundas. Dependenta de sticla si de fotbal. Prima a curmat-o si le-a dat sansa si altor patimasi sa si-o stinga, punand pe picioare clinica de reabilitare Sporting Chance, din Hampshire, iar a doua si-a cultivat-o pana in zilele noastre, cand, intr-un prim sezon incercand Premier League cu degetul, jucatorul de altadata a devenit managerul din elita. Antrenor la Portsmouth.

Adams a dat insa omologilor sportivi o sansa… sportiva la clinica din apropierea Londrei, pe unde-a trecut candva si Adrian Mutu, luptandu-se cu proprii sai demoni dupa derapajul de la Chelsea. Clinica lui Adams i-a intins o mana cand multi i-au aratat dorsalul si i-a deschis o usa spre un nou inceput. O a doua sansa.

Pe urmele lui Mutu, la reabilitare, e acum si Paul „Gazza” Gascoigne, candva copilul minune nu doar al fotbalului englez. In cele patru saptamani de lupta cu demonii depresiei psihice, declansate de multe elemente nocive, de Sindromul Tourette si in general de intreaga existenta haotica a rubicondului din nord-estul Albionului, de la varsta adolescentei si pana la plina maturitate.

Viata lui Gazza e tumultul la patrat al vietii lui Adams. Tony s-a salvat finalmente tot prin fotbal, cutreierand scoli de profil din Olanda jocului total si instruindu-se drept antrenor. Capul ii e pe esafod la Portsmouth dar macar s-a reinventat, din fundasul aparent rudimentar si cu sticla in sertar in managerul aspirant a se mentine in Premier League. Paul parca nu si-a revenit din lacrimile durerii de la Torino, risipite acolo in iarba, pe Delle Alpi, pentru un simplu cartonas galben. Era tanar si entuziast iar centralul brazilian Wright nu l-a trimis la dusuri ci doar i-a rapit sansa de a juca finala. Un ultim act de Campionat Mondial pentru un inca pusti din zona Newcastle.

Sansa avea sa se risipeasca insa curand la penaltyuri. Anglia, rapusa de Germania. Gazza nu pierdea de fapt finala, ci doar cea de consolare. Pentru bronz. Dar lacrimile amarului fusesera deja risipite iar paguba produsa. O slabiciune care-l va urmari toata cariera. Si viata. O patalama pe fisa postului. Un semn de recunoastere.

Gazza a ramas in multe poze inlacrimat iar pe coperta cartii dedicate Gastii Nebune de la Wimbledon, The Crazy Gang, fiind strans de testicule, in careu, in asteptarea executarii unui corner, de cerberul Vinny Jones. S-a intamplat intr-o deplasare din 1988 a lui Newcastle la Plough Lane, undeva in sud-vestul Londrei unde acum se lafaie un supermarket si nu departe de ruda mai bogata din zona, All England Tennis si Croquet din parcul Wimbledon. Da, camerele de filmat au surprins grimasa lui Gazza. Peste doi ani curgeau lacrimi iar peste alti nici 20, nesfarsite probleme cu diversii demoni, cu fortele de ordine, cu propria-i existenta. Usa clinicii lui Tony i s-a deschis, poate salvator. Salonul ultimei sanse, sportive sau nu. Dinspre Vinny, agresorul din ’88, si el certat recent cu ordinea publica prin State, a venit un alt tip de invitatie, la o emisiune virtuala de divertisment, pe o insula pustie, permanent sub focusul camerei. Cat e inca in clinica, Gazza mai are o sansa. Odata iesit, viata e plina de surprize. Si demonii pot reveni.

Acele lacrimi de la Torino, din semifinala de 1-1 cu Germania inca Federala, din 4 iulie 1990, l-au tarat incet dar sigur pe Gazza pe ultimul loc existential intre echipierii de atunci ai trupei lui Bobby Robson. Nici care n-a rupt gura targului in antrenorat si tare putini par a mai avea iscusinta s-o faca. In poarta a fost capitanul Shilton. Ce „goalie”! Dar nu si manager macar aidoma lui Zoff. In aparare, Parker, antrenand prin ligile tare mici, apoi Des Walker, Mark Wright, pelerin pe la carma unor semi-profesionisti, Butcher, aici si acolo dar fara noroc iar acum secund al Scotiei, plus Stuart Pearce. Revelatia. Ratangiul la penaltyuri, ochind piciorul din aer al lui Illgner, acum antrenor al Angliei U-21 si cooptat de Capello in stafful sau tehnic peninsular de la carma Albionului. La mijloc, Waddle, Gascoigne si Beardsley, unul si unul de pe la Newcastle dar fara veleitati manageriale. In atac, Platt, care a trecut fara succes inclusiv pe la timona tineretului Angliei, si Gary Lineker, golgeterul fara cartonase la activ si cu un grai ca mierea, un zambet cald si o gluma mereu bine ticluita, acolo, in studioul etapei din Premier League, la comanda BBC Match of the Day. Meciul zilei. Vorba sa, mai bine cu fizionomia modificata a urechilor decat pe banca tehnica a Angliei. Sau probabil a altora… Niciunul n-a excelat, doar Pearce a spart cu adevarat gheata, insa nici care n-a plonjat ca Gazza. Derapaj.

Peste ani, o alta remiza punct de referinta in istoria moderna a Albionului, si tot in Italia, un 0-0 la Roma, pe Olimpico, ce aconta biletele lui Hoddle pentru Coupe du Monde ’98 si trimitea Italia la barajul de calificare la Mondial. La Torino, un egal cat o infrangere, cu lacrimi. La Roma, un sah etern tipic italian cat un triumf. Poate momentele cele mai semnificative ale deceniului trecut pentru Albionul zdruncinat de Heysel, cutremurat si mai tare de Hillsborough.

11 octombrie ’97, Roma. Anglia avea nevoie de un egal. In iunie, la Nantes, la Tournoi de France, Ian Wright si Scholes bateau Italia. In toamna, in Cetatea Eterna, au smuls 0-0. Anglia la Mondial, inapoi in Hexagon, in ’98. Italia mai avea sa dardaie. Si cine credeti ca a fost veriga de legatura cu remiza semifinalei de Mondial de la Torino, de cu peste 7 ani inainte?

Ei bine, urmasul lui Mutu in clinica sansei sportive. Acelasi Gazza. Unul din 11. In poarta, Seaman. In aparare, Sol Campbell, inovatie, pe dreapta, un risc nebunesc dar asumat fara gres de Sol. Sol inca joaca, sub bagheta lui Tony, cel cu clinica, in aparare la Portsmouth. Inca pe baricade, in centrul lor. Apoi Southgate si Adams, colegi de suferinta in subsolul elitei, Gareth mai harsait deja la Boro si cu penaltyuri ratate ca jucator, Tony boboc la „Pompey”. Pe stanga a fost Le Saux. La mijloc, Beckham, Batty, Ince si Gazza. Cine a spus ca mijlocasii n-ar fi longevivi? Cel lansat de Man United inca zburda prin iarba. Ciocolatiul trecut pe la Man United, si apoi Liverpool ori Inter, a fost poftit recent de pe banca lui Blackburn Rovers. La primul sezon in elita, demis inaintea Craciunului. Investit probabil vremelnic, in baza numelui sau si a promovarii cu MK Dons, dar mai nimerit lasat sa-si reconstruiasca nu in fuga si nu sub presiunea rezultatelor din elita o cariera care s-ar putea sfarsi cu zambete. Am vorbit aici despre Ince. Despre Paul Ince.

Celalalt Paul de la mijloc, Gazza, a avut usa deschisa pentru o sansa… sportiva. Iar in atac Ian Wright, gazda de emisiuni radiofonice fotbalistice, si Teddy Sheringham. Un puncher de finale de Champions League… Chiar l-am vazut pe Teddy „pe sticla”, comentand cu gust pe marginea unui joc de Cupa Angliei intre fostele sale echipe sau, mai exact, unele dintre ele. Man U si Spurs. Spurs pe unde trecea si Gazza. Ca Sheringham tocmai a fost detronat din postura de golgeter all-time al lui Millwall, spune multe despre cat de longeviv a fost. Cum poti marca peste 100 de goluri pentru un club si continua prin a egala intr-o finala de Champions League pentru altul?

Altele ar fi nedumeririle si problemele existentiale ale lui Gazza. Care n-are inca varsta la care Sheringham inca juca fotbal profesionist. Culoarul fiecaruia, destinul, soarta, drumul in viata. Gazza a fost acolo, arzand intens la Torino si Roma, iar acum se chinuie sa realipeasca cioburile unei vieti aproape frante. Cariera mai e doar in reluarile TV. Viata nu si-a luat-o. Desi a amenintat. Clinica lui Adams i-a dat o sansa, poate ultima, fie ea nu neaparat sportiva. Degetele incrucisate a noroc pentru Gazza. Candva, grasutul ne oferea dantelarie in iarba. Poezie la balon. De ce sa nu se bucure de asemenea amintiri? Daca Tony a ajuns manager in elita iar Mutu florentin, si Gazza s-ar putea reinventa ce si-ar dori inima lui. Chiar si antrenor, poate de copii. Kettering n-a fost o alegere buna, mai ales la lansarea in cariera. A fost pripita. Vom auzi de bine de Paul Gascoigne?

Ziua 27. Pasarea Phoenix in vrie

ianuarie 17, 2009

O poveste despre ale vietii suisuri si coborasuri. De la agonie la extaz si inapoi. O istorioara per total trista dar cu un crampei de inaltare absoluta.

Am cotit pe stradutele in panta, cand in sus, cand in jos, pentru a descoperi la fata locului un indiciu al zbuciumului existential modern al unui club de fotbal care acum nici doua decenii era declarat falimentar iar lacate grele atarnau la portile unui stadion sufocat de buruieni.

Anii treceau si, in mileniul trei, Pasarea Phoenix primea acolo, pe noul stadion reconstruit intre aceleasi stradute, o Chelsea cosmopolitana si cu Abramovich cheltuind milioane, invingand-o cu un clar 4-2, printre „integralistii” infranti aflandu-se si un anumit Adrian Mutu…

Tribuna principala, cea vestica, de la The Valley, s-ar putea sa fie din august martora a unor jocuri de liga a treia...

Tribuna principala, cea vestica, de la The Valley, s-ar putea sa fie din august martora a unor jocuri de liga a treia...

Atat de aproape de disparitie, Charlton Athletic se poate declara intr-un fel multumita ca a trait la intensitate maxima anii de Premier League. Insa, aidoma fetitei cu chibrituri din basmul lui Andersen, visul a luat o intorsatura groteasca in ultima vreme, „Lancierii” parand acum nu a valsa pe ale vietii valuri in ton cu urcusurile si coborasurile pitorestii zone in care fiinteaza, ci a se scufunda si de la suprafata ligii secunde. Dar sa retez metaforele… La subiect.

Dupa razboi, Charlton era in voga, nu doar prim divizionara, ci si castigatoare a Cupei Angliei, 1-0 dupa prelungiri in finala din 26 aprilie 1947 cu Burnley, pe Wembley. La vechiul The Valley veneau si peste 50.000 spectatori, supravietuitori ai Blitzkriegului intr-un eroic est al Londrei.

Charlton isi are radacinile in vecinatatea Meridianului O de la Greenwich, in estul liniei meridianului. De peste un secol, Charlton e echipa locului in estul capitalei pe malul sudic al Tamisei, de fapt pe aceeasi longitudine, la cateva sute de metri distanta, cu barajul Thames Barrier, de protectie a orasului de apele Marii Nordului. Da, Charlton e la poarta navala a metropolei…  In sud-est 7, conform codului postal al capitalei.

Per total, Charlton n-a avut niciodata o viata usoara, cu West Ham la nord de Tamisa, tot in estul orasului, si cu mai mondenele Arsenal, Tottenham ori Chelsea avand prioritate in inimile fanilor. Charlton se putea baza doar pe localnici, eventual pe fanii din zona limitrofa sud-estica a Albionului, din comitatul Kent. Culmea ironiei ca in cartierul vecin, mai la est, Woolwich, avea sa fie infiintat Arsenalul de azi, care, tot pentru a dobandi un mai privilegiat statut in lumea fotbalului si in viata sociala engleza in general, isi muta candva radacinile la Highbury. Dar Charlton a ramas loial locului din preajma Barierei Tamisei. Aici, unde fluviul e mai labartat iar vantul de pe estuar mai taios. Aici, unde luminile capitalei palesc in departare. Un club de cartier.

Statuia lui Sam Bartram, recordmanul cu 632 aparitii pentru "Lancieri", in jurul celui de-al doilea razboi mondial, strajuieste gratios intrarea in West Stand

Statuia lui Sam Bartram, recordmanul cu 632 aparitii pentru "Lancieri", in jurul celui de-al doilea razboi mondial, strajuieste gratios intrarea in West Stand

Eroi locali ca Sam Bartram, din perioada cand clubul era la moda, au inflacarat pasiunea localnicilor si dragostea lor pentru Charlton a salvat ulterior clubul, cand la anaghie. Poate chiar caracterul local al lui Athletic, parca apartinand comunitatii din zona, a salvat-o pe Charlton cand dezastrul a lovit, acum doua decenii.

In 1986, Charlton isi incepea o aventura de patru ani in prima liga, nepotii localnicilor traind bucuria meciurilor din elita, aidoma inaintasilor lor, dupa razboi. Charlton chiar supravietuia intre granzi cand de exemplu, in 1989, Steaua pierdea finala CCE ori Chelsea abia promova si ea in esalonul numarul unu. In 1990, de pe locul 19, la brat cu o alta est londoneza, Millwall, Charlton retrograda insa. Pacatul mai mare era ca anii in elita, platind salariul unuia ca Allan Simonsen, falimentasera clubul, care a fost aruncat pe mana creditorilor si cu vechiul The Valley inchis.

Echipa a plecat in pribegie, jucand in liga a doua prin sudul Londrei, din 1991 la timona cu un anume Alan Curbishley. Mai rau, stadionul devenise de nerecunoscut. Si aici vine minunea… Mana de la mana si din munca voluntara, fanii localnici au curatat stadionul si au strans fondurile pentru reconstructia arenei, pentru inaltarea minunii de beton si sticla din zilele noastre. Pasarea Phoenix. Dupa cativa ani de disperare, truda, pribegie si umilinte, Charlton se reintorcea la vatra, la matca, in comunitatea locala, intre cei ce pusesera umarul. Inapoi la The New Valley…

In contrast cu datele falimentare ale problemei, echipa supravietuise spectaculos, la mijlocul ligii secunde, uneori, cu o clasare pe locul 7 respectiv 6, chiar cochetand cu pozitiile de promovare la baraj inapoi in elita.

Toate insa la timpul lor… Esentiala a fost redarea in folosinta a micului stadion in nuantele clubului, rosu-alb-negru, facandu-si loc intre stradutele cu case cochete si cateva blocuri turn de pe pantele din Charlton. De fapt, ocolind tribuna principala spre cea sudica, am dat de aleea Sam Bartram Way, redenumita in memoria eroului locului. Ma intreb de la ce etaj al turnului din preajma poti urmari ostilitatile pe intregul teren, fara bilet de intrare…

O alee, un bloc turn si o priveliste spre tribuna nordica...

O alee, un bloc turn si o priveliste spre tribuna nordica...

North Stand vazuta de pe calea Sam Bartram

North Stand vazuta de pe calea Sam Bartram

La fel cum localnicii au facut minuni in a resuscita clubul si locul sau de bastina, la fel si Curbishley a infaptuit minunea de a o readuce pe Charlton in elita, ba chiar in Premier League, in 25 mai 1998. S-a intamplat pe Wembley, in epopeica finala a barajului de promovare cu Sunderland. 3-3 dupa 90 de minute, 4-4 dupa prelungiri si 7-6 la penaltyuri, cu portarul Sasa Ilic, sarbul australian, intrand in folclorul „Lancierilor”. E drept, Athletic n-a dansat decat o vara, retrogradand in ’99 la brat cu mai ilustrele Blackburn Rovers si Forest, care parca i-au sugerat in ce companie selecta tocmai se invartise.

Insa la urmatoarea incercare, in anul 2000, Charlton n-a mai avut nevoie de baraj, ci a promovat imediat inapoi in Premier League, drept campioana a pe-atunci inca First Division, Coca Cola Championship de azi. Curbishley, dupa aproape un deceniu la The Valley, atragea atentia cu Athletic…

Si au urmat 7 ani plini in Premier League. Locul 9 in 2001, 14 in 2002, 12 in 2003. Apoi varful de potential, locul 7 in 2004, la doar 3 puncte distanta de o calificare in Cupa UEFA respectiv la 7 puncte de… Champions League. Incredibil dar adevarat, Athletic incheia a treia intre londoneze, dupa ce, pe parcurs, de Boxing Day, in 26 decembrie, o surclasa pe Chelsea la The Valley…

A fost atunci 4-1 deja in minutul 53! Islandezul Hreidarsson le-a reamintit lui Mutu si Ranieri inca din minutul 1 ca ziua de Craciun fusese ieri, irlandezul Holland a adus-o din nou pe Athletic in avantaj in minutul 35, finlandezul Johansson a desprins-o in minutul 48 iar englezul Euell a facut 4-1 peste alte cinci minute. Da, da, Charlton – Chelsea 4-2, nu e nici o eroare a teletextului. Ce mai Cha-Cha! Iar Chelsea avea sa devina vicecampioana…

Suporterii si-au cumparat un loc in istorie, personalizand cu propriile nume ori mesaje caramizile din preajma intrarii principale. Unii au asudat probabil la reconstructia mandrei The Valley...

Suporterii si-au cumparat un loc in istorie, personalizand cu propriile nume ori mesaje caramizile din preajma intrarii principale. Unii au asudat probabil la reconstructia mandrei The Valley...

Ocolind stadionul, am incercat sa-mi imaginez trairile acelei zile de decembrie din 2003. Niste megastaruri realmente umilite in propriul oras, insa pe un stadion „de dupa blocuri” dintr-o zona modesta a unei suburbii londoneze, stadion care nici nu era in schite acum doua decenii. Era doar o veche copie in paragina. Am incercat sa-mi imaginez cum autocarul lui Chelsea manevra in intuneric pe stradutele stramte, pe cand in barurile din preajma localnicii ciocneau o bere… a supravietuirii si triumfului. Berea Pasarii Phoenix.

Orice culme are si o vale. A urmat reculul. Locul 11 in 2005, 13 in 2006 si, de-acum fara Curbishley, dupa 15 ani, dar cu Dowie, Charlton a avut inca de la primul joc la The Valley al editiei 2006/2007 semnul a ceea ce avea sa urmeze… 0-0 la pauza dar 0-3 la final cu Manchester United. Ce incepe rau, se sfarseste si mai rau… Pe 5 mai 2007, cu al treilea antrenor la carma intr-un sezon, alb-rosii disputau ultimul meci pe teren propriu in prima liga: 0-2 cu Spurs. Si retrogradare. Un 2-2 tardiv pe Anfield, in ultima etapa, a fost o slaba consolare. 13 mai 2007 a fost duminica despartirii „Lancierilor” de Premier League.

Iar liga a doua n-a primit-o pe Charlton cu bratele deschise. Cu jucatori supraevaluati si cu contracte grase, Charlton a continuat sa piarda turatie iar in toamna l-a pierdut si pe Alan Pardew, cu care retrogradase.

In aprilie 2002 era inaugurat North Stand. Emblema clubului si o placa omagiala, cu corpul tehnic, actionarii si directorii clubului, plus cu fani de vaza, e expusa pe exteriorul tribunei. Numele lui Curbishley nu lipseste...

In aprilie 2002 era inaugurat North Stand. Emblema clubului si o placa omagiala, cu corpul tehnic, actionarii si directorii clubului, plus cu fani de vaza, e expusa pe exteriorul tribunei. Numele lui Curbishley nu lipseste...

Stadionul e pustiu. Fara fani, e neinsufletit. E rodul muncii localnicilor, acum la casele lor, intr-o amiaza de sambata cu Charlton departe de casa, la Sheffield. Suporterii au facut deplasarea pentru jocul cu Wednesday, iar unicul semn de miscare la The Valley e afisajul electronic amintind de bilete cu 15 lire pentru meciul… de la Sheffield. Ar mai fi timp, daca ai avea elicopter… Da, Athletic e in deplasare si doar cate un fan ratacit vine pentru un bilet. Trebuie ca sunt zile triste acum la The Valley.

Casa de bilete nu mai e luata cu asalt, ca-n 2003. Nici Charlton nu mai merge la fel, nici oamenii nu mai au atatia bani de cheltuit

Casa de bilete nu mai e luata cu asalt, ca-n 2003. Nici Charlton nu mai merge la fel, nici oamenii nu mai au atatia bani de cheltuit

Dupa colt, pe artera care te aduce la stadion, magazinul de prezentare e parca inghetat, cu JANUARY SALE mazgalit ingrosat cu carioca, pe ferestre. Solduri dar tot bate vantul. Tricoul de deplasare cu doar 15 lire, daca il cumperi pe cel clasic cu 30. Si tot asa. Dar nimeni nu deschide usa. Recesiune.

Mandrul Charlton trece prin momente grele, din toate punctele de vedere

Mandrul Charlton trece prin momente grele, din toate punctele de vedere

Pustietatea locului, vantul rascolind cocoloasele de hartie, au lasat parca senzatia ca sunt in preajma unui mastodont cu picioare de lut, prea mare si pentru zona si pentru apele in care mai nou se scalda. O minune care dintr-odata si-a pierdut staiful. Risipirea miracolului?

Nu stiu… Ascult rezultatele… Sheffield Wednesday – Charlton 4-1. Londoneza nici n-a mai avut zvacnirea lui Chelsea pe The Valley, pentru un gol doi. Esec in fostul oras al otelului care-o lasa pe Athletic cu 29 de puncte, cu lanterna rosie in mana si la 7 puncte de cea mai apropiata „barca”. La si mai multe de tarmul salvator. Au mai fost ele si altele, pe rand… Manchester City, chiar Sheffield Wednesday ori mai recent Leeds si Nottingham Forest sfarseau socant in liga a treia. Charlton mai are 18 meciuri pentru a evita retrogradarea dar latul se strange.

Pasarea Phoenix e din pacate in vrie. O poveste esantion pentru desertaciunea umana. Bucuriile sunt in fascicule intr-o existenta menita parca pentru a suferi si a supravietui. Prisma prin care Charlton e de fapt o victorioasa. A trecut ea si prin faliment, care parca a fost mai inversunat combatut tocmai datorita rezultatelor acceptabile din teren.

Un magazin cu de toate. Fanii l-ar lua cu asalt de-ar stii ca platile lor s-ar transforma in puncte. Acum au baza materiala dar nu si o echipa, candva coagulata de Curbishley

Un magazin cu de toate. Fanii l-ar lua cu asalt de-ar stii ca platile lor s-ar transforma in puncte. Acum au baza materiala dar nu si o echipa, candva coagulata de Curbishley