Fotbal Rosu

In Fotbal Vest m-am referit la modalitatea noilor conducatori ai lui Manchester United de a face afaceri in fotbal, implicand indirect urmarirea interesului personal in detrimentul celui al intregului „trib”, fiind vorba de o procedura lipsita de fair-playul ce caracterizeaza sportul.  

Sezonul n-are respiro dar Manchester United joacă în aceste zile la costum şi cravată o partidă la fel de importantă în încercarea gigantului de a câştiga timp.

 În varianta 2010, fotbalul ca afacere e cel puţin la fel de important ca disputele din iarba. Veniturile şi sursele de finanţare sunt oarecum mai vitale decât trofeele din vitrină şi acestei realităţi i se înclină până şi un club la superlativ, Manchester United.

 În consecinţă, conducătorii „Diavolilor roşii” tocmai sunt pe drumuri, din Edinburgh la Londra şi din Hong Kong în Singapore, pentru a-şi securiza datoriile prin atragerea unor împrumuturi cu replata cu dobândă la intervale fixe. Iar emisarii nu s-au sfiit să călătorească la mare distanţă tocmai pentru că United este o marcă globală cu magnetism la investitori străini, ce n-au stat pe gânduri să ofere şi 50 milioane lire într-un foc la apetisanta idee de a credita gruparea cu poate cel mai sonor nume din fotbal. Semnalele primite la plecare au fost aşadar pozitive.

 Old Trafford e cea mai mare arenă din Regat, încasările clubului sunt cele mai mari din Premier League iar numărul de titluri naţionale şi de triumfuri în Cupa Angliei, plus invidiata postură de învingătoare şi finalistă în ultimele ediţii ale Champions League, vorbesc de la sine despre dominaţia trupei de pe Sir Matt Busby Way, această acoladă înlesnind misiunea conducătorilor de a convinge potenţialii interesaţi că United, deşi navigând cu un balast de aproape 700 milioane lire „pe roşu”, nu e nici pe departe un Titanic ci mai degrabă o mult prea faimoasă şi cuceritoare grupare pentru a se scufunda, în ciuda datoriilor contractate de la sosirea clanului Glazer în vara lui 2005.

 Problema clubului, după refinanţarea în 2006 a împrumuturilor cu care nord-americanii au cumpărat formaţia fiinţând la codul poştal M16 0RA, a fost că de-atunci şi dobânda contractată au trecut-o în numele lui United, operând sub numele Red Football Ltd („Fotbal Rosu”), înrobitorul 14% ajungând să anuleze sau mai recent să depăşească plusurile generate din drepturi de televizare sau trofee câştigate.

 Cinicii au acuzat noul modus operandi de la Old Trafford drept un vest sălbatic al fotbalului, semnalând că asemenea practici, tolerate doar celor mari şi tari în baza firmei lor şi a potenţialului de a-şi întreţine succesul şi nu ţinând cont de lichidităţile dealtfel tare subţiri, erodează încet şi sigur etica unui sport în care forţa de a atrage creditori pare a deveni mai salutară decât o politică financiară chibzuită, practicată în general de grupări nevoiaşe, cu cheltuieli mici şi fără împrumuturi. Iar unii chiar au remarcat că într-un fel până şi petrodolarii cu care noii proprietari arabi o răsfaţă pe concitadina City măcar poartă pecetea „Sugar Daddy”, comparativ cu sumele strânse de United de pe piaţa de capital, ce jonglează cu banii altora.

 Se face chiar comparaţie cu aria economico-financiară, în care nume mari se menţin pe piaţă doar din credite şi împrumuturi, cârcotaşii amintind din aceeaşi sferă că şi Lehman Brothers a fost considerată mult prea mare pentru a fi victima unui colaps, pe care avea însă să-l sufere nu după mult timp. De aici paralelele cu situaţia lui United.

Însă interesul poartă fesul şi nimeni din lumea capitalului n-ar vrea să închidă robinetul poate celui mai galonat club din arena sportului numero uno mondial.

 Aşadar noua iniţiativă a Glazerilor pare a se dovedi chiar mai fructuoasă decât plafonul scontat de circa 600 milioane, şi încă la un nivel al dobânzii mult îmbunătăţit, de aproximativ 8,5%, însă situaţia lui Manchester United rămâne aceeaşi, drept o grupare împovărată, dependentă de creditori şi de potenţa în teren de a-şi întreţine luxul financiar, într-un contrast evident cu starea financiară fără datorii ori fără pericolul de a ceda complexul de antrenament de la Carrington şi a-l folosi ca o chiriaşă, linie de plutire din perioada cu Martin Edwards la cârmă.

 Dată fiind răsturnarea de situaţie din ultimii cinci ani, de la un club autofinanţându-se la unul aproape sufocat de plata dobânzilor, United de fapt a făcut minuni graţie abilităţii manageriale a lui Sir Alex Ferguson, ce a greblat ultimele trei titluri naţionale şi a jucat cu trofeul pe masă la Moscova şi contra Barcelonei, dar numai menţinerea acestui ritm susţinut ar salva aparenţele şi ar garanta viitoare creditări.

 Dealtfel campioana Angliei ar fi înregistrat în ultimul an financiar, chiar şi în condiţiile succeselor recente, o pierdere preimpozitabilă de 31,8 milioane lire sterline, dacă nu l-ar fi cedat lui Real Madrid pe Cristiano Ronaldo, adus pe 13 milioane şi lăsat să plece pentru o ofertă de nerefuzat, de 80 milioane. Chiar şi fără lusitanul în lot, United a ajuns paradoxal să cheltuie mai mult pe salarii, care, deşi reprezentând un economicos 44% din încasările clubului, tot reprezintă un cost care începe a ridica semne de întrebare în privinţa rentabilităţii unora ca Dimitar Berbatov.  

 „Diavolii roşii” par a fi nevoiţi să-şi drămuie în asemenea măsură resursele încât au încasat în avans aproape jumătate din totalul de 80 milioane lire plătibile pe 4 sezoane al viitorului contract de sponsorizare cu Aon, ce înlocuieşte din vară numele AIG pe tricourile roşii.

 Trăind mai nou din împrumuturi, credite şi milioane în avans, United practică o politică riscantă, pe care nu puţini o văd intrând încet-încet la apă, cu o eventuală supapă de salvare în viitor constând în negocierea propriilor drepturi de difuzare şi punerea pe roate a unei superligi europene sub umbrela continuatoarei G-14, în care cluburi asemănătoare, avide să-şi întreţină succesul şi să-şi extindă dominaţia, s-ar desprinde de forurile tutelare în competiţiile cărora evoluează destule alte grupări fără aceleaşi uşi deschise şi implicit puse sub o şi mai mare presiune să-şi ridice propria ştachetă a competitivităţii şi aşteptărilor.

 La urma urmei însă, Manchester United va fi bine atâta vreme cât va avea o piaţă de desfacere. Cât abonaţii anuali venind la Old Trafford vor mai fi dispuşi să vadă creşterile medii pe meci de la 23 la 36 lire, salt în doar 5 ani. Şi cât aria de difuzare televizată se va răspândi şi mai mult pe glob. Dar sigur va veni ea şi saturaţia. Şi-atunci cine va scoate castanele din foc pentru „Diavolii roşii” şi pentru fotbal în general? La general incluzând-o de exemplu pe Crewe Alexandra, mereu restrânsă, mereu lansând talente, mereu sub aceeaşi plapumă ce-o acoperă integral…

Intr-un fel, toata cacealmaua e o oglinda fidela a realitatii si faliilor sale artificial create.

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: