De doi ani dati pe-aici!

V-am infuriat? V-am intristat? V-am pus pe ganduri? V-am atins o coarda sensibila? V-am bucurat? V-am adus la cunostinta ceva nou, demn de mentionat?  

Am reusit oare sa-i port pe amatorii de survolat bloguri prin spectrul trairilor inerente cititorilor? Le-am ostoit setea de cunoastere cu alte indicii? Sau doar le-am irosit timpul? M-au gasit drept plictisitor ori naiv sau bine informat si demn de urmarit? Stau asa si ma intreb… Am reusit oare ceva si am servit intr-o cat de mica masura comunitatii blogosferei?

Ochii mi-i deschidea la un pahar de vin fiert, de sarbatori, un cetatean german de origini franco-nigeriene. Un slujbas al industriei publicitare pledand pentru importanta unei platforme si eternitatea clipei ce-ti apropie mesajul de public. Reticent tehnologiei si ideei ca tot ceea ce-i nou e neaparat mai bun, in schimb loial simplitatii absolute a Mamei Natura, i-am impartasit scepticismul meu vizavi de o comunitate virtuala de care aveam o extrem de vaga idee plus snobismul inversat de a crede ca a fi in pas cu moda si tendintele e tare uncool, sa imprumut un termen… in voga.

Ce-i trebuie chelului tichie de margaritar!? Doar asa, pentru ca multi altii au blog si se incadreaza in tendintele anilor de 00!? Imi ziceam ca e ca si cum mi-as dori un automobil, si cat mai bun, doar pentru a fi in pas cu lumea, a fi vazut si „bifat”, asta deoarece imi tot spun ca tocmai pentru ca nulitatile, nonvalorile si in general oportunistii inchipuiti cu iz de paltonari si aere de suficienta au in limuzine false etichete pozitionale ale artificialei scari sociale, ne-ar obliga sa nu avem ori ravnim la o cat de modesta scatula de tabla pe patru roti. Ma simt onorat sa fiu stropit pe trotuar ori pe bicicleta de cauciucurile volanului mintii lor. Am dat un exemplu din trafic…

Si totusi am pornit la drum. Mai mult ca o provocare. Daca am izbandit ori am pierdut, mi se pare absolut irelevant. In mod cert am pierdut, daca ar fi sa-mi compar blogul cu „succesul” de milioane confirmat de „traficul” altora. Numa-ncet, ca nu-i concurs. Dar de fapt am castigat acea senzatie nepretuita a savurarii parcursului. La inceput, n-am stiut daca Insulare se va dovedi o povara in carca ori un bun amic asteptandu-ma la o alta povestioara. Pe drum am descoperit deliciul de a lua cativa companioni, de a-mi tine de urat, de a pleca loial urechea la ce gaseam de cuviinta de spus.

Drumul in sine e mai frumos decat destinatia finala. E ca si in alergari. Ma delimitez, din nou intr-un snobism inversat, de considerarea timpului inregistrat drept finalitate esentiala si obiectiv mai presus de orice, crezand cu tarie in insemnatatea covarsitoare si magnetismul cursei in sine, in placerea fiecarui pas inainte atat in perioada de acumulari si pregatiri cat si in concurs. Acele clipe sunt mai puternice decat elatia finalitatii proiectului.

E ca si senzatia nobletii risipitoare a Portocalei Mecanice de altadata. Povestea spune ca in incercarea de a impinge spre perfectiune acel fotbal total cu care isi atrasesera simpatii, olandezii si-au dat sufletul sa elaboreze cat mai frumos cu putinta, punand atractivitatea jocului practicat mai presus de ideea de a inscrie, de finalitatea rezultatului, pe care le percepeau drept consecinte ale evolutiei lor. Cu alte cuvinte, un 0-1 cazand de pe un cal frumos, delectandu-te cu un iures cu vantul prin plete, poate fi mai inaltator decat un 1-0 de dragul satisfactiei triumfului.

De aceea nu dau insemnatate mediei de „doar” 25 pe zi, timp de doi ani. La inceput, in inerenta frica de a ma face de ras si a-mi zdruncina egoul, m-am intrebat daca voi reuni cumva ridicola audienta de un cititor. Apoi, mai ales in jumatatea de an intre solstitii, cand am postat zilnic sub genericul Noaptea cea mai scurta, jocul mental in sine de a te intoarce la fiecare 24 de ore cu alte cateva randuri mi-a dat sansa testarii unei autodiscipline placute.

Blogul implica o dependenta de lumea virtuala si este o unealta a individualismului, vanitatii si egocentrismului, dar sper ca am reusit sa-l folosesc mai degraba pentru a raspandi un alt punct de vedere despre un fotbal insular atat de la moda in ultima vreme dar foarte putin stiut, cautat si vizionat pe vremea cand il ascultam „la calorifer” pe Alexandru pe serviciul in limba romana ori receptionam serviciul mondial al BBC, prin anii ’80. Paradoxal, desi fotbalul britanic e in voga, cu varful de lance Premier League, m-am simtit mult mai putin cool scriind in acesti ultimi doi ani pe Insulare despre un subiect mai degraba de larg interes decat de nisa, ba de-a dreptul uncool, mai ales comparativ cu vremurile de-acum doua decenii, cand foarte putinii ce-auzisera de gaselnita lui Bates de a imprejmui suprafata de joc de pe Stamford Bridge cu sarma ghimpata imi radeau in nas si ma intrebau ce-i rau cu fotbalul britanic.

Vremurile cu adevarat cool ale desertaciunii languroase dar riguroase valoric imi par apuse si doar timpul va dovedi consistenta blogurilor ca expresie a avansului tehnologiei comunicarii virtuale. L-am ales poate si ca o alternativa la ceea ce s-a dovedit a deveni o tot mai autointeresata ori ghidata de comercialismul-publicitar, incorsetata, dogmatica, neintuitiva si lunecand spre false prejudecati presa „de mare tiraj”, „centrala”, dupa cum puteti citi in recomandarea urmatoare… Merita rabdarea, sa va mai rupeti vreo zece minute… 

http://www.medialens.org/articles/the_articles/articles_2002/de_ethical_writer.html

Preferabil, le-as scrie de mana si trimite prin posta cititorilor mei si nu numai, si cu idei sa fim de exemplu mai altruisti ori mai cutezatori, oricare ar fi implicatiile. Eu am cutezat sa-mi infrang reticenta si am apelat la „progresul” tehnologiei tocmai pentru a scrie. Am facut prin asta mai mult bine decat rau in ultimii doi ani? Ar fi banal de-am avea doar certitudini.

Anunțuri

Etichete: , , , , , ,

3 răspunsuri to “De doi ani dati pe-aici!”

  1. Alex Enasescu Says:

    Mihai, eu unul te citesc cu mare placere si te consider unul din putini jurnalisti sportivi romani de la care am de invatat. Nu-ti bate capul cu audienta, e clar ca ai (avem) un blog de nisa, „for the happy few”. Inteleg ca esti mai curios sa afli felul in care e primit blogul tau, asa ca uite cateva din impresiile mele:

    – mie mi-au placut postarile de calatorie ca sa le zic asa, gen Dublin, Grecia etc; si daca tot sunt aici, ar fi misto daca ai scrie mai mult despre Londra si alte treburi londoneze;

    – in aceeasi nota, mi-ar place sa citesc la tine mai multe chestii care ar intra in categoria „Altceva in afara de fotbal mai stii?” Eu deja duc dorul blogului vechi si libertatii de expresie care o aveam acolo.

    – l-am vazut pe Buzarin aseara la tv, spunand ca publicul se schimba, ce trece de 40 de randuri devine prea complicat. E un sambure de adevar aici. Daca e sa ma intrebi pe mine, ai putea sa fii un pic mai concis. Dar e foarte posibil sa mi se para doar mie asta.

    Anyway, keep doing what it is that you do, ca e apreciat efortul tau!

  2. mariusfrancisc Says:

    streseaza-ne in continuare!

  3. cosmin Says:

    E bun blogul si imi place.Iti citesc si editorialul din FotbalVest.Succes in continuare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: